joi, martie 28, 2024

Scăderea preţului petrolului. O revoluţie globală?

Scăderea preţului petrolului[2] reprezintă probabil cel mai important eveniment economic de până acum al deceniului, cu implicaţii majore în multiple sectoare şi cu afectarea atât a ţărilor producătoare, cât şi a marilor importatori şi consumatori, dar care oferă totodată o oportunitate unică pentru o schimbare de paradigmă la nivel global în ceea ce priveşte politicile energetice.

  1. Cauzele scăderii preţului petrolului

Despre scăderea preţului petrolului, care s-a produs în a doua jumătate a anului trecut, s-a spus că a fost precum „un câine care nu a lătrat”[3], respectiv un fenomen care a evoluat tăcut şi care a surprins majoritatea specialiştilor din sectorul energetic[4]. Atunci când „câinele a muşcat pe tăcute şi pe neaşteptate” s-a produs prăbuşirea preţului de la peste 100 de dolari pe baril în iunie 2014 la sub 50 de dolari, urmată de o uşoară redresare până spre 55 de dolari (aşa cum se vede şi în graficul nr. 1).

Grafic 1: Evoluţia preţului barilului de petrol Brent, 1988-2015, dolari/baril, sursa Bloomberg

Înainte de prăbuşirea preţului, aproape toate prognozele referitoare la cotaţiile petrolului indicau cel puţin stagnarea, dacă nu aprecierea treptată a acestora, urmând logica generală a unei pieţe de mărfuri în care se tranzacţionează o resursă finită şi costisitor de extras, aşa cum este ţiţeiul.

În acest sens, analiza World Energy Outlook 2014, făcută de Agenţia Internaţională pentru Energie, lua în calcul 3 scenarii privind evoluţia preţului petrolului până în 2040. Toate mergeau pe ipoteza menţinerii preţului la peste 100 de dolari per baril până cel puţin în 2020, urmată fie de o apreciere, fie de o plafonare a acestuia (vezi graficul nr. 2).[5] Nimic nu anunţa înjumătăţirea preţului produsă în ultimele nouă luni.

Grafic 2: Evoluţia cererii globale de petrol şi prognozele privind evoluţia preţului petrolului, Sursa IEA, World Energy Outlook 2014

În buna tradiţie a „profeţiilor despre trecut”, după eşecul în estimarea evoluţiei preţului se încearcă acum identificarea unor explicaţii logice pentru scăderea acestuia.

Astfel, în ultimii ani, s-a produs o decuplare a creşterii economice de creşterea consumului general de energie, ca urmare a introducerii unor tehnologii mai performante, a îmbunătăţirilor în materie de eficienţă energetică şi a transformărilor structurale din economia globală, în care o pondere tot mai însemnată o au ramurile economice cu o intensitate energetică scăzută. În ultimii 15 ani, cererea mondială de petrol a crescut cu doar 1,4% anual, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă preţul a urcat de la 10 dolari în 1998 la 150 de dolari per baril în 2008, apoi a scăzut la 30 de dolari, redresându-se şi stabilizându-se în perioada 2011-2014 la peste 100 de dolari per baril.[6]

În acelaşi timp, în ultimul deceniu, Statele Unite în mod special au trecut printr-o adevărată revoluţie în sectorul extractiv datorită perfecţionării tehnologiei fracturării hidraulice, care a făcut posibilă exploatarea ţiţeiului şi gazelor de şist şi care a readus Statele Unite în postura de cel mai mare producător mondial de ţiţei şi gaze naturale. Producţia acestora, care s-a majorat doar în ultimul an cu peste 1 milion de barili (o rată de creştere uimitoare), la aproape 12 milioane de barili pe zi, şi a generat un dezechilibru între cerere şi ofertă pe piaţa mondială a petrolului[7] (vezi graficul nr. 3).

Grafic 3: Evoluţia cererii şi ofertei de petrol la nivel global în 2014, în milioane de barili pe zi, sursa Wood Mackenzie

Acest dezechilibru a fost amplificat şi de producţia suplimentară din exploatările de şisturi petroliere (oil sands) din Canada, de menţinerea producţiei Irakului în ciuda situaţiei dificile din ţara confruntată cu o insurgenţă islamistă şi de redresarea producţiei Libiei (aşa cum se vede din graficul nr. 4), mai rapid decât se aştepta, ceea ce a antrenat o scădere a cotaţiilor petrolului începând din vara anului trecut.

Grafic 4: Schimbări în producţia globală de petrol, în milioane de barili pe zi, sursa Banca Mondială

La acel moment exista o aşteptare puternică pentru o intervenţie a Organizaţiei Ţărilor Producătoare de Petrol (OPEC), prin micşorarea producţiei statelor membre (care acoperă peste 30% din producţia globală) şi stabilizarea preţului, cu atât mai mult cu cât mai toţi membrii OPEC depind de niveluri ridicate ale preţului petrolului pentru a-şi echilibra bugetele (vezi graficul nr. 5).

Grafic 5 – Preţul petrolului necesar pentru echilibrarea bugetelor statelor exportatoare şi evoluţia cotaţiei barilului, sursa The Economist

În ciuda insistenţelor unor membri precum Iran, Venezuela sau Algeria pentru diminuarea producţiei, OPEC nu a ajuns la un consens la reuniunea din 27 noiembrie 2014 de la Viena[8], în principal din cauza opoziţiei Arabiei Saudite şi a altor state din Golful Persic, care au insistat asupra necesităţii de a „lăsa forţele pieţei să lucreze”, declarând totodată că sunt pregătite şi pentru cotaţii ale petrolului mult mai scăzute, până chiar spre 20 de dolari per baril.[9] Această poziţie a şocat investitorii şi a transformat tendinţa descendentă a pieţei într-o adevărată derută, care a împins cotaţiile petrolului până spre 40 de dolari per baril, nivel care nu mai fusese atins din 2009, de la apogeul crizei financiare globale.

Se pare că Arabia Saudită, care este un producător tampon semnificativ („swing producer”), ce-şi poate creşte sau diminua rapid producţia de ţiţei, urmăreşte câteva obiective prin această poziţie. Saudiţii sunt conştienţi că atât ei, cât şi ceilalţi membri OPEC, au tot pierdut cotă de piaţă la nivel global. Dacă în anii ‘70, peste 50% din producţia mondială de ţiţei era asigurată de membrii OPEC, în prezent organizaţia acoperă doar ceva mai mult de 30%. Acest lucru se datorează creşterii producţiei statelor din afara organizaţiei aşa cum sunt cele din fosta URSS, dar şi producătorilor din Marea Nordului sau Statele Unite şi Canada, mai ales în ultimii ani ca urmare exploziei producţiei de ţiţei şi gaze naturale de şist. Mulţi dintre aceşti competitori ai saudiţilor au însă costuri de producţie ridicate, cu tehnologie de extracţie (atât cea de şist, cât şi cea offshore de mare adâncime) costisitoare, în vreme ce ţările din Golf, cu o producţie convenţională, operează cu costuri scăzute, ceea ce înseamnă că exploatările acestora rămân profitabile şi la niveluri scăzute ale preţului. Se pare că saudiţii încearcă în acest fel să îşi elimine o parte din competitori şi să recâştige cotă de piaţă.

S-ar părea că asistăm la un scenariu déjà-vu, un fel de „Amintiri despre viitor” – pentru că aceeaşi strategie a mai fost utilizată de Arabia Saudită şi la mijlocul anilor ‘80, atunci când petrolul se tranzacţiona la 24,5 dolari, iar saudiţii produceau 2,5 milioane de barili zilnic. Pentru a câştiga cotă de piaţă şi a-şi elimina concurenţii, Arabia Saudită a decis creşterea producţiei la 8,5 milioane de barili pe zi, ceea ce a împins preţul petrolului sub 10 dolari pe baril, cu consecinţele cunoscute pentru fosta Uniune Sovietică ce s-a văzut lipsită de principala sursa de venituri din exporturi, accelerând prăbuşirea lagărului comunist.

Nu trebuie ignorate nici eventualele mize geopolitice ale deciziei Arabiei Saudite. În doctrina de securitate saudită, statele care reprezintă cea mai mare ameninţare din punct de vedere strategic pentru Riyadh sunt Iranul şi Rusia, cu care Arabia Saudită a intrat în conflict deschis în Siria, acolo unde atât Teheranul, cât şi Moscova, au sprijinit regimul preşedintelui Bashar al Assad, în vreme ce saudiţii au finanţat atât opoziţia sunnită moderată, cât şi, pe canale neoficiale, grupările radicale sunnite.

Întâmplător sau nu, atât Rusia, cât şi Iranul sunt printre statele cele mai afectate de scăderea preţurilor petrolului, ambele având nevoie de cotaţii de peste 100 de dolari per baril ca să-şi echilibreze bugetele (vezi graficul nr. 5).

În plus, evoluţia preţului petrolului nu este dictată numai de tranzacţiile fizice cu petrol, care în prezent reprezintă doar o mică parte a pieţei, ci şi cele cu instrumente financiare derivate bazate pe preţul acestuia, cu volume de opt ori mai mari decât tranzacţiile fizice.[10] Din momentul în care OPEC a decis să nu intervină pentru a stabiliza preţul, foarte mulţi jucători care aveau plasamente futures bazate pe preţul petrolului şi-au lichidat poziţiile pentru a-şi diminua pierderile, sau dimpotrivă, au mizat pe scăderea şi mai accentuată a cotaţiilor, ceea ce a accelerat prăbuşirea preţului.

2.Posibile scenarii privind evoluţia preţului petrolului

Orice estimare privind evoluţia preţului petrolului rămâne extrem de riscantă, piaţa fiind influenţată de foarte mulţi factori. În continuare persistă un grad mare de incertitudine. Potrivit unei analize recente publicată de FMI, majoritatea analiştilor sunt de părere că preţul barilului va fluctua între 48 şi 85 dolari în următorii câţiva ani, cu un grad de siguranţă de 68%, sau în intervalul 38-115 dolari, cu un grad de siguranţă de 95% (vezi graficul nr. 6). Intervale atât de largi de fluctuaţie a preţului reflectă o doză mare de incertitudine.[11] De asemenea, cotaţiile futures arată o redresare lentă a preţului petrolului, acesta putând reveni la peste 70 de dolari per baril abia din 2019.[12] Ar fi de menţionat faptul că la precedenta prăbuşire a preţului petrolului acesta a rămas scăzut aproape 15 ani (vezi graficul nr. 1).

Grafic 6: Posibila evoluţie a preţului barilului de petrol, sursa FMI

3.Impactul scăderii preţului petrolului asupra economiei globale

Pe plan global, în esenţă, scăderea presupune un uriaş transfer de avuţie dinspre statele exportatoare de petrol către marii consumatori, în principal statele puternic industrializate, estimat de analişti la peste 1,5 trilioane de dolari anual, sau 2% din PIB-ul global.[13] La un preţ al barilului de 115 dolari, valoarea totală anuală a producţiei de petrol era de 3,8 trilioane de dolari (luând în calcul o producţie medie zilnică de 90 de milioane de barili), în timp ce la un preţ de 55 de dolari valoarea producţiei însumează numai 1,8 trilioane de dolari.

Se estimează că în Statele Unite reducerea preţului galonului de benzină cu doar 1 dolar echivalează cu o reducere de taxe de ordinul a 100 de miliarde de dolari, ceea ce va antrena o creştere a consumului, dar şi o încredere sporită a consumatorilor în îmbunătăţirea perspectivelor economice. De asemenea, în Uniunea Europeană, costurile importurilor energetice s-ar putea diminua sub 400 de miliarde de dolari anual (de la peste 500 de miliarde de dolari în 2013, din care 75% pentru petrol).

Pe plan global, reducerea preţului ţiţeiului ar putea genera o creştere suplimentară de PIB de 0,3% până la 0,5% numai în acest an, unele state importatoare având beneficii chiar mai mari, îndeosebi cele în care atât taxele aplicate combustibililor, cât şi subvenţiile pentru sectorul energetic sunt mai mici (vezi harta nr. 1). Economia americană, în ciuda faptului că Statele Unite că sunt un mare producător de energie, ar putea avea o creştere suplimentară de până la 0,5% din PIB, mai mare decât statele europene, unde taxele pentru combustibili şi sectorul energetic sunt sensibil mai mari. Dar, chiar şi aşa, se estimează că economia UE va avea o creştere suplimentară de 0,3-0,4% ca urmare a scăderii preţului petrolului.

Harta1: Impactul economic al scăderii preţului petrolului pe plan global, sursa Rhodium Group, AEI şi FMI

Alţi mari beneficiari vor fi China, Japonia, India sau Indonezia ale căror economii vor avea o creştere suplimentară de PIB de 0,5% până la 0,7%, mai ales dacă reuşesc să reformeze sistemul de subvenţii pentru sectorul energetic (cazurile Indiei şi Indoneziei).

În Europa Centrală şi de Est, de scăderea preţului cel mai mult vor beneficia marii importatori din regiune, îndeosebi Turcia şi Ucraina (pentru care importurile energetice reprezintă peste 10% din totalul importurilor). În Turcia, cheltuielile mai reduse cu importurile energetice vor reduce presiunea pe deficitul de cont curent (care în prezent este de peste 6% din PIB), ceea ce va reduce percepţia privind riscul suveran al ţării.[14]

În România, importurile energetice reprezintă doar 2,3% din PIB (ca urmare a producţiei autohtone) şi, în consecinţă, impactul va fi mai redus. Se estimează că valoarea importurilor energetice va scădea cu 1,5 miliarde de dolari anual, adică aproximativ 0,8% din PIB.[15]

Impactul economic al scăderii preţurilor petrolului va fi neuniform, avantajând în principal economiile industrializate care sunt mari importatori de petrol, în mod deosebit acelea care au şi un nivel scăzut al subvenţiilor pentru producţia de energie şi pentru consumatori.

În acelaşi timp, reducerea costurilor energetice va accelera tendinţa deflaţionistă din marile economii occidentale, îndeosebi în Zona Euro, lăsând mai mult spaţiu de manevră băncilor centrale pentru a adopta măsuri de stimulare a creşterii economice (aşa cum este relaxarea cantitativă).

4. Impactul asupra statelor exportatoare

În schimb, marii exportatori (vezi graficul nr. 7) vor avea de suferit. Câtă vreme preţul petrolului a fost ridicat, statele exportatoare au beneficiat de venituri bugetare considerabile, pe care le-au putut utiliza pentru investiţii, finanţarea cheltuielilor sociale, subvenţionarea costurilor energiei pentru populaţie, şi eventual acumularea de rezerve valutare sub forma fondurilor suverane.

Grafic 7: Topul celor mai mari producători, exportatori şi importatori de petrol, sursa The Economist

De asemenea, preţul ridicat al petrolului a justificat într-o oarecare măsură o politică intervenţionistă a guvernelor în sector în numele securităţii energetice. Astfel, guverne din întreaga lume subvenţionează costul energiei, inclusiv cel al celei regenerabile pentru a reduce consumul de hidrocarburi, dar şi producţia acestora (vezi graficul nr. 8).

„Anii în care preţul petrolului s-a menţinut la peste 100 de dolari pe baril au dus la apariţia unui anumit consens de la Beijing pentru mai mult intervenţionism economic (spre deosebire de Consensul de la Washington care însemna politici de privatizare, dereglementare şi liberalizare n.a.).”[16]


Grafic 8: Procentul de subvenţionare al preţului petrolului în preţul pentru consumatori, SURSA IEA World Energy Outlook

Este clar că statele care au fonduri de rezervă dispun acum de o plasă de siguranţă care le permite să traverseze o perioadă cu venituri reduse. În această situaţie sunt Arabia Saudită şi statele din Golful Persic (cu excepţia Iranului şi Irak-ului), Norvegia şi Rusia (vezi graficul nr. 9).

Grafic 9: Activele deţinute de fondurile suverane de investiţii, exprimate ca procent din PIB, sursa Banca Mondială

În schimb, mari producători precum Venezuela, Nigeria, Angola sau Iran, care dispun de rezerve valutare mai mici, sunt mai expuşi riscului unei inflaţii ridicate, al devalorizării monedei naţionale, creşterii deficitelor şi eventual al intrării în incapacitate de plată.

De asemenea, mai vulnerabile sunt statele cu economii puţin diversificate, ale căror exporturi sunt reprezentate în mare parte din hidrocarburi, în vreme ce ţări precum Statele Unite, Canada, Norvegia sau emiratele din Golf (care au devenit între timp şi un hub comercial şi de servicii) vor avea mai puţin de suferit.[17]

Aşa cum se vede din graficul nr. 10, cei mai afectaţi producători vor fi cei cu costuri de producţie mai ridicate – respectiv operatorii din şisturile petroliere canadiene, exploatările de petrol de şist nord-americane şi cele offshore de mare adâncime. În schimb, pentru producătorii din Orientul Mijlociu, care exploatează zăcăminte convenţionale onshore impactul va fi mai redus, pentru că aceştia au costuri de operare scăzute (media fiind de 29 de dolari per baril).

Grafic 10: Curba de cost a principalelor tipuri de exploatări de petrol, exprimată în dolari per baril, sursa Rystad Energy Research and Analysis[18]

Arabia Saudită

Cel mai mare exportator mondial de petrol, Arabia Saudită, dispune de rezerve valutare de peste 700 de miliarde de dolari şi poate rezista unei perioade prelungite de preţuri scăzute ale petrolului. Prin urmare, analiştii nu se aşteaptă la o reducere a producţiei saudite pe termen scurt. Dimpotrivă, Riyadhul ar putea folosi această perioadă pentru a-şi creşte cota de piaţă, pentru a şubrezi competitorii din zona de petrol de şist din Statele Unite, dar şi pentru a disciplina alte state membre OPEC. De altfel, acest lucru a fost menţionat de către ministrul saudit al petrolului – Ali al-Naimi, care a precizat că scopul Arabiei Saudite este de a „împinge preţul petrolului atât de jos, încât metodele <ineficiente> de producţie să devină neprofitabile.”[19]

În plus, saudiţii au încă proaspătă în minte experienţa de la sfârşitul anilor ’80, când în încercarea de a redresa preţul petrolului au redus producţia – fără însă ca acest lucru să aibă un impact semnificativ asupra cotaţiilor internaţionale ale barilului ( în vreme ce economia saudită a avut de suferit[20] ).

De altfel, aşa cum am mai spus, în perioadele în care preţul petrolului este scăzut, anumiţi producători încearcă să câştige cotă de piaţă, sporindu-şi producţia, ceea ce duce cotaţiile ţiţeiului şi mai jos. Unii analişti consideră că atât producţia de petrol a Arabiei Saudite, cât şi cea a OPEC, probabil că va creşte în 2015, ceea ce înseamnă că reechilibrarea pieţei se va produce exclusiv ca urmare a reducerii producţiei în ţările din afara OPEC, îndeosebi cea a companiilor nord-americane.[21]

Rusia

Rusia, ale cărei exporturi energetice însumează 70% din totalul exporturilor şi aproximativ 50% din veniturile bugetare, pierde venituri de 2 miliarde de dolari la scăderea cu un singur dolar a preţului petrolului, în vreme ce are nevoie de o cotaţie de 105 dolari per baril pentru echilibrarea bugetului.

Potrivit prognozelor Băncii Mondiale, economia Rusiei s-ar putea contracta cu cel puţin 0,7% în acest an dacă preţul petrolului nu îşi revine, iar această scădere este potenţată şi de sancţiunile economice impuse Rusiei de Statele Unite şi Uniunea Europeană în urma implicării acesteia în conflictul din Ucraina.

Rusia dispune însă de rezerve valutare semnificative (estimate la peste 400 de miliarde de dolari) şi poate folosi şi devalorizarea rublei pentru a atenua impactul scăderii veniturilor din exporturile energetice (vezi detalii în graficul nr. 11), ţinând cont că cea mai mare parte a cheltuielilor bugetului sunt denominate în ruble, în vreme ce o parte consistentă a veniturilor sunt în dolari şi Euro. Bugetul Rusiei pentru 2015 este construit pe un curs de 37 de ruble pentru un dolar, iar preţul barilului la care se echilibrează bugetul este de 3700 de ruble (100 de dolari per baril). În prezent, cursul este de 57 de ruble la un dolar, cu peste 50% peste cel luat în calcul de buget, ceea ce îi permite Rusiei să-şi echilibreze bugetul şi la o cotaţie a barilului semnificativ mai redusă.

Grafic 11: Preţul petrolului care asigură echilibrul bugetar al Rusiei în funcţie de cotaţia rublei, sursa Business Monitor International

În schimb, această depreciere a rublei va afecta puternic companiile ruseşti îndatorate în valută.

Oficialii ruşi, prin vocea ministrului energiei Alexander Novak, au anunţat că nu-şi vor reduce producţia, din teama de a nu pierde cotă de piaţă în dauna altor mari exportatori.[22] Iar pentru a face faţă situaţiei, se aşteaptă ca Moscova să încerce să reducă unele cheltuieli, cum sunt salariile personalului din administraţie şi cheltuielile cu protecţia socială. De asemenea, Rusia ar putea introduce restricţii la circulaţia capitalurilor, iar banca centrală ar putea menţine o rată de dobândă de politică monetară ridicată pentru a atenua deprecierea rublei (în prezent rata dobânzii de referinţă a băncii centrale este de 14% după ce în decembrie 2014, în perioada de vârf a deprecierii rublei, atinsese chiar şi 17%)[23]. Aceste dobânzi ridicate ar putea adânci însă recesiunea, pentru companii şi consumatori fiind mai dificil să se împrumute şi inhibându-se şi consumul.

Statele Unite

Din postura de cel mai mare consumator de hidrocarburi din lume, Statele Unite sunt în ansamblu avantajate de scăderea preţului petrolului. De altfel, efectele pozitive s-au văzut şi în aprecierea dolarului din ultimele luni, precum şi în creşterea încrederii consumatorilor americani (vezi graficul nr. 12).

Grafic 12: Evoluţia încrederii consumatorilor americani concomitent cu evoluţia preţului benzinei, sursa University of Michigan, analiză BMI

Pe de altă parte, redevenite cel mai mare producător global de ţiţei, Statele Unite se văd confruntate cu o situaţie dificilă în sectorul energetic pentru că preţurile scăzute ale petrolului pun în primejdie mulţi dintre producătorii de petrol şi gaze de şist, al căror cost de producţie este mai ridicat. Potrivit unui calcul efectuat de banca Barclays, o scădere cu 20 de dolari a preţului petrolului reduce profiturile producătorilor americani cu 20% şi doar patru cincimi dintre aceştia rămân profitabili la un preţ al barilului sub 85 de dolari. [24]

Nu toţi producătorii vor fi însă afectaţi uniform, costurile de producţie variind semnificativ în funcţie de zăcământ (vezi graficul nr. 13).

Grafic 13: Preţul mediu de break-even exprimat în dolari per baril pentru principalele bazine de exploatare de petrol de şist, sursa Rystad Energy research

După cum se observă, există şi producători care vor rămâne profitabili chiar şi la 40 de dolari per baril, în vreme ce alţii au nevoie de preţuri de peste 60-70 de dolari pentru a fi competitivi. O altă problemă a producătorilor de gaze şi ţiţei de şist este că mulţi jucători independenţi au un grad de îndatorare ridicat, şi prin urmare aceştia nu-şi pot permite să reducă producţia, pentru că au nevoie de fluxuri constante de venituri pentru a putea rambursa finanţările.

În aceste condiţii, întregul sector ar putea trece printr-o perioadă de consolidare, jucătorii mai mici, îndatoraţi şi cu costuri de producţie ridicate putând fi ţinta unor preluări, inclusiv din partea unor companii din rândul Supermajors ce deţin resurse financiare considerabile şi care şi-au făcut intrarea mai târziu în segmentul exploatării prin fracturare hidraulică.

Analiştii se aşteaptă însă ca producătorii din Statele Unite şi Canada să fie cei care vor reacţiona cel mai rapid la scăderea preţului petrolului, prin amânarea investiţiilor în noi proiecte şi reducerea producţiei, chiar dacă acest lucru va începe să se facă simţit abia din a doua parte a acestui an şi, mai puternic, din 2016. [25] De altfel, această tendinţă este evidentă şi din evoluţia numărului de sonde, care a scăzut cu 15% în Statele Unite şi cu 5% în Canada din octombrie 2014 şi până în prezent[26] (vezi graficul nr. 14), şi este confirmată şi de marile companii de servicii petroliere – Schlumberger, Halliburton şi Baker Hughes.

Grafic 14: Evoluţia numărului de sonde, începând cu octombrie 2014, în %, sursa Baker Hughes

Reacţia imediată la noile condiţii de piaţă este specifică producătorilor nord-americani care acţionează pe o piaţă extrem de competitivă (vezi graficul 12).

Grafic 15: Reducerea numărului de sonde din Statele Unite în perioadele de scădere ale preţului petrolului, sursa Baker Hughes;

Venezuela

Venezuela a intrat în această fază de preţuri scăzute ale petrolului cu o economie deja vulnerabilă ca urmare a politicilor urmate de preşedintele Hugo Chavez şi succesorul său – Nicolas Maduro. Mai mult de 90% din exporturile Venezuelei constau în petrol şi produse petroliere, iar scăderea cu 50% a preţului barilului a adus statul sud-american foarte aproape de intrarea în incapacitate de plată.[27] Toate agenţiile de rating au retrogradat titlurile de stat venezuelene la categoria junk, indicând astfel un risc major de default (vezi graficul nr. 16) . De asemenea, moneda venezueleană – bolivarul – s-a depreciat constant şi accentuat în ultimul an faţă de principalele valute internaţionale, rata inflaţiei depăşeşte 200%, iar prognozele indică o contracţie a PIB-ului de peste 7% în acest an.

Grafic 16: Evoluţia ratei dobânzii la titlurile de stat ale Venezuelei, sursa BMI

Confruntate cu aceste probleme, autorităţile de la Caracas s-ar putea vedea în situaţia de a reduce subvenţiile masive pentru electricitate şi carburanţi (Venezuela subvenţionează peste 80% din preţul carburanţilor – vezi graficul nr. 8, iar costul anual total al acestora se ridică la peste 12,5 miliarde de dolari) introduse sub guvernarea lui Hugo Chavez şi de a liberaliza economia, şocul social al acestor măsuri putând duce însă la proteste de amploare şi eventual la căderea regimului Maduro. Deocamdată, preşedintele venezuelean nu s-a arătat dispus să renunţe la subvenţii, având în minte probabil şi precedentul din 1989, atunci când majorarea preţului combustibililor a dus la un val de proteste soldate cu sute de morţi. Ţinând cont de fragilitatea economiei Venezuelei însă, renunţarea la subvenţii s-ar putea să nu mai fie o opţiune, ci o necesitate.

Nigeria

Nigeria va fi afectată puternic de preţul scăzut al petrolului, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani, creşterea producţiei de petrol de şist din Statele Unite a dus la scăderea interesului pentru zăcămintele petroliere nigeriene, aflate în zone de conflict des vizate de către terorişti, în condiţiile în care Statele Unite erau principala destinaţie de export pentru petrolul nigerian.

Experţii Deutsche Bank estimează că preţul petrolului la care se echilibrează bugetul nigerian este de 118 dolari, mai mult decât dublu preţului actual al barilului, încasările statului din sector reprezentând 70% din veniturile bugetare şi 90% din încasările în valută. [28] Moneda nigeriană s-a depreciat cu 20% faţă de dolar din vara anului trecut până în prezent.

Nigerienii sunt alături de venezueleni şi iranieni cei mai vehemenţi membri OPEC, care solicită organizarea unei reuniuni de urgenţă pentru a conveni reducerea producţiei. Potrivit declaraţiilor ministrului nigerian al petrolului – Diezani Alison-Madueke – „aproape toate statele membre OPEC, cu excepţia poate a unor state arabe, sunt foarte inconfortabile cu acest nivel al preţului petrolului.”[29]

În ultima perioadă, atacurile islamiştilor Boko Haram s-au intensificat, însă accentuând şi mai mult diviziunile etnice şi religioase dintre nordul şi sudul Nigeriei. La recentele alegeri prezidenţiale, un candidat musulman susţinut de grupările etnice din nordul ţării, Muhammadu Buhari, a câştigat în faţa preşedintelui în funcţie Goodluck Jonathan, un creştin, fiind prima dată în istoria Nigeriei de după obţinerea independenţei în 1960 când un preşedinte în funcţie pierde alegerile. [30]

Iran

Iranul este printre cele mai vulnerabile state exportatoare de petrol. Ţara subvenţionează mare parte din costul carburanţilor pentru populaţie (ceea ce presupune cheltuieli echivalente cu peste 20% din PIB) şi depinde de un preţ ridicat al barilului pentru a-şi echilibra bugetul (131 de dolari per baril). În plus, lunga perioadă în care economia iraniană a fost supusă sancţiunilor internaţionale ca urmare a continuării programului nuclear îşi spune cuvântul – ţara este decapitalizată şi lipsită de rezerve valutare care să o ajute să depăşească această perioadă.

Pe de altă parte, confruntate cu această situaţie economică dificilă, autorităţile de la Teheran ar putea da dovadă de mai multă flexibilitate în negocierile privind programul nuclear, ceea ce ar putea detensiona relaţia cu marile puteri occidentale şi ar conduce eventual la ridicarea treptată a sancţiunilor internaţionale. Ultimele declaraţii ale preşedintelui american Barack Obama dau de înţeles că există şanse pentru ajungerea la o înţelegere istorică între Iran şi marile puteri (formula 5+1 – cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania), care ar urma să fie semnat până pe 30 iunie. [31] Pentru materializare însă va fi nevoie şi de acordul Senatului Statelor Unite, în condiţiile în care majoritatea republicană se opune unui acord cu Iranul.[32]

5.Impactul asupra companiilor petroliere

Câtă vreme preţul petrolului a fost ridicat, profiturile companiilor producătoare au fost consistente, iar cursul acţiunilor ridicat. Mulţi jucători au decis să demareze exploatări în „zone de frontieră”, fie în producţia neconvenţională de hidrocarburi (prin fracturare hidraulică), fie în zone offshore de mare adâncime, în regiuni instabile politic şi militar din vestul Africii, sau în regiunea arctică. O mare parte din aceste exploatări sunt însă costisitoare, iar în noile condiţii de piaţă multe nu mai sunt viabile economic.

5.a. Exploatările offshore de mare adâncime

Tehnologia de exploatare a zăcămintelor offshore de mare adâncime este scumpă, iar incidente aşa cum a fost cel al platformei Deepwater Horizon, operată de BP, au majorat şi mai mult costurile, având în vedere impactul riscului crescut în preţul de exploatare.

Producătorii offshore din Marea Nordului se confruntau şi ei cu probleme, având în vedere competiţia acerbă, dar şi gradul avansat de epuizare a zăcămintelor, ceea ce duce la creşterea costurilor de exploatare (acestea s-au triplat din 2000 şi până în prezent) şi la reducerea treptată a producţiei. În plus, fiscalizarea agresivă în anumite ţări care au exploatări în Marea Nordului a redus investiţiile. Spre exemplu, producţia din zăcămintele de pe platforma continentală a Marii Britanii a scăzut constant începând cu anul 2000, ajungând de la 4,5 milioane de barili echivalent petrol pe zi la mai puţin de 1,5 milioane, chiar şi în condiţiile în care investiţiile efectuate pentru susţinerea producţiei şi forarea de noi sonde au fost în ultimii ani la nivel record (vezi graficul nr. 17).

Grafic 17: Numărul de sonde de explorare săpate în zona economică britanică în ultimii 10 ani, sursa Oil&Gas UK

În 2014, companiile care operează zăcăminte offshore în Marea Nordului, au înregistrat pierderi totale de peste 5 miliarde de lire sterline, iar 30% dintre zăcăminte sunt în prezent neprofitabile (vezi graficul nr. 18). [33]


Grafic 18: Veniturile şi profiturile totale, inclusiv cash-flowul de după taxare, obţinute de companiile ce operează zăcăminte offshore în zona economică britanică, în miliarde de lire sterline, sursa Oil&Gas UK

Se estimează că în zona economică a Marii Britanii există rezerve certe de 10 miliarde de barili şi rezerve probabile recuperabile estimate la 24 de miliarde de barili, dar acestea se găsesc în zăcăminte de mici dimensiuni, mai puţin viabile comercial, ceea ce face astfel de proiecte mai puţin atrăgătoare pentru Supermajors, care au bugete mari de explorare şi au nevoie de descoperiri semnificative.

Companiile mai mici, pentru care astfel de proiecte s-ar putea dovedi mai interesante din punct de vedere economic, se confruntă însă cu alte probleme. Acestea sunt mai vulnerabile financiar. În plus, ele au nevoie de acces la platformele şi conductele operate de companiile mai mari. Costul întreţinerii acestei infrastructuri este însă o sursă frecventă de neînţelegeri între companiile care operează în zonă, ceea ce face dificil transportul resurselor către consumatori.[34]

Aşa cum s-a menţionat mai sus, o problemă majoră o reprezintă supra-impozitarea. Se estimează că după introducerea de către Marea Britanie a supra-taxării profiturilor companiilor petroliere în 2002 (taxă majorată la 32% în 2011), costul marginal al taxării pentru unele zăcăminte este de 80% din profiturile pe zăcământ.

Spre comparaţie, Norvegia, deşi aplică şi ea o impozitare ridicată a profiturilor, acordă companiilor deduceri de până la 78% pentru investiţiile în explorare, ceea ce a dus la un boom al investiţiilor şi descoperirea unor rezerve majore, aşa cum este zăcământul Johan Sverdrup, a cărui producţie se estimează că o va depăşi pe cea a Marii Britanii până în 2025.

Scăderea preţului petrolului ar putea fi lovitura de graţie pentru acest segment de industrie dacă companiile din domeniu nu vor primi un ajutor din partea statelor din regiune prin reduceri de taxe. În absenţa sprijinului, sectorul s-ar putea confrunta cu un val de falimente, dar şi de fuziuni şi preluări, cu un discount consistent, pe o piaţă a cumpărătorilor ce dispun de resurse financiare.

De asemenea, investiţiile de explorare vor fi reduse semnificativ. Wood Mackenzie estimează că în acest an investiţiile în zona economică exclusivă a Marii Britanii din Marea Nordului vor scădea de la 19,2 miliarde de dolari în 2014 la 10,8 miliarde de dolari. Potrivit patronatelor britanice din sector, producţia din Marea Nordului ar putea scădea cu 20% dacă preţul petrolului se va menţine în jurul a 50 de dolari pe baril.

Încercarea de reducere a costurilor de operare se va traduce şi într-un val de disponibilizări, reduceri salariale, dar şi prelungirea programului de lucru, ceea ce nemulţumeşte deja sindicatele.

Acest val de reduceri de costuri nu va afecta însă doar producătorii, ci şi firmele constructoare de echipament petrolier sau şantierele navale care construiesc platforme marine – acestea văzându-şi comenzile anuale sau diminuate, ceea ce ar putea antrena intrarea în şomaj tehnic a angajaţilor sau chiar disponibilizări.

Nu în ultimul rând, scăderea preţului va afecta veniturile bugetare ale statelor din regiune, care se vor confrunta cu o scăderea încasărilor din taxe şi impozite, dar şi cu o posibilă creştere a cheltuielilor sociale generate de şomajul crescut în rândul petroliştilor şi a angajaţilor din sectoarele conexe.

Se aşteaptă însă ca autorităţile britanice să intervină şi să elimine supra-taxarea introdusă în 2011 şi să ofere deduceri de până la 60% pentru cheltuielile de investiţii în încercarea de a susţine producătorii din domeniu şi de a păstra locurile de muncă.

Dacă exploatările din Marea Nordului, o zonă care este foarte bine explorată, cu o infrastructură bine pusă la punct şi unde sunt operate zăcăminte de mai bine de 40 de ani, traversează o astfel de perioadă dificilă, cele din regiunile arctice vor fi şi mai afectate pentru că nu pot fi profitabile la un preţ al petrolului sub 100 de dolari per baril.[35] De asemenea, proiectele de explorare în perimetrele din vestul şi sudul Africii ar putea fi stopate pentru o perioadă.

5.b. Exploatările de petrol de şist

Datorită caracteristicilor producţiei de petrol de şist, se aşteaptă ca investitorii în acest sector să fie cei mai rapizi în reacţia la noile condiţii de piaţă. Pe de o parte, aşa cum s-a menţionat şi anterior, costul de producţie pentru companiile ce exploatează zăcăminte de petrol de şist este ridicat. Potrivit unor analize IHS, companiile americane ce exploatează petrol de şist au nevoie de un preţ al barilului de minimum 57 de dolari pentru a ajunge la break-even, mai mult decât cotaţia actuală a petrolului de pe piaţă. [36]

Pe de altă parte, investiţia pentru săparea unei sonde pentru exploatarea prin fracturare hidraulică nu este mare. O sondă tipică din perimetrul Bakken din Dakota de Nord poate costa în jur de 8 milioane de dolari, mult mai puţin decât costul dezvoltării unor zăcăminte offshore de mare adâncime. Decizia de abandonare este mult mai uşoară decât în cazul proiectelor offshore al căror cost de dezvoltare este de ordinul miliardelor de dolari.

Declinul producţiei la zăcămintele de petrol de şist este mult mai rapid decât la zăcămintele convenţionale, iar producţia zilnică se poate reduce şi cu 65% după primul an de exploatare. O sondă tipică dintr-un zăcământ de petrol de şist produce în primul an de exploatare mai mult de jumătate din producţia sa totală. Prin urmare, unii producători ar putea decide să aştepte revenirea preţului înainte de a demara noi exploatări – desigur, în situaţia fericită în care îşi pot permite o astfel de aşteptare, având în vedere că cei mai mulţi au nevoie de un flux constant de venituri pentru a-şi rambursa finanţările (vezi graficul nr. 19 privind evoluţia producţiei din sondele noi şi numărul de sonde în două dintre principalele bazine de petrol de şist din Statele Unite).

Grafic 19: Evoluţia numărului de sonde şi a producţiei din sondele noi în bazinele Bakken şi Eagle Ford din Statele Unite, sursa EIA

Până atunci, toţi producătorii sunt angajaţi într-un proces de reducere a costurilor, ceea ce presupune atât optimizarea unor procese, cât şi amânarea proiectelor de investiţii şi restructurări de personal. Deja au fost anunţate zeci de mii de disponibilizări.

De asemenea, companiile americane care au dezvoltat proiecte de exploatare a petrolului de şist sunt în general companii de dimensiuni mici şi medii, care şi-au finanţat proiectele din împrumuturi şi capital de pe bursă. Se estimează că datoriile totale ale companiilor ce exploatează zăcăminte de petrol şi gaze naturale de şist se cifrează la peste 160 de miliarde de dolari. Cotaţia acţiunilor acestor companii a scăzut începând din vara anului 2014 şi până în prezent, ceea ce înseamnă că jucătorilor din domeniu le este din ce în ce mai greu să obţină finanţare. La aceasta se va adăuga şi creşterea costului finanţării în Statele Unite, ca urmare a renunţării de către Rezerva Federală americană la politica monetară de relaxare cantitativă şi a intrării într-un nou ciclu de creştere a ratei dobânzii. [37]

Este clar însă că, deşi traversează o perioadă dificilă care va reduce ritmul dezvoltării, segmentul exploatării petrolului şi gazelor naturale de şist nu va dispare, în pofida menţinerii unor cotaţii scăzute ale petrolului, cu atât mai mult cu cât pe termen mai lung costul tehnologiei de extracţie ar putea scădea, în vreme ce preţul hidrocarburilor ar trebui să aibă o tendinţă de apreciere, acestea fiind o resursă finită. De asemenea, Statele Unite au şi avantajul de a avea o piaţă foarte solidă şi dinamică, iar companiile americane sunt lideri mondiali în tehnologia de extracţie şi au expertiza necesară utilizării acesteia, fiind astfel mai bine poziţionate pentru a traversa această perioadă dificilă.

5.c. Impactul asupra Supermajors

Scăderea preţului petrolului se resimte deja în cotaţia acţiunilor marilor companii petroliere internaţionale, acestea fiind cu până la 15% sub nivelul din vara trecută. De asemenea, Supermajors au anunţat tăierea bugetelor de explorare cu zeci de miliarde de dolari, şi amânarea sau renunţarea la mai multe proiecte.

Pe de altă parte, ele sunt avantajate în această perioadă nu doar de faptul că dispun de lichiditate masivă, dar şi pentru că sunt integrate pe verticală şi au şi activităţi de rafinare, a căror marjă de profit creşte la scăderea preţului petrolului, ceea ce le permite să compenseze parţial reducerea veniturilor din producţie.

Supermajors ar putea începe un val de consolidare care le-ar putea aduce în situaţia de a controla şi sectorul de producţie de şisturi, chiar dacă au ratat startul intrării pe piaţa exploatării prin fracturarea hidraulică.

De altfel, precedenta perioadă de preţuri scăzute ale petrolului din anii ‘90 a fost o oportunitate de consolidare pentru cele mai dinamice companii petroliere internaţionale, în urma valului de fuziuni şi achiziţii rezultând companiile Supermajors aşa cum le ştim în prezent.

Un astfel de prim pas a fost făcut de către Royal Dutch Shell care a preluat grupul BG, a treia companie energetică din Marea Britanie, într-o tranzacţie de 47 de miliarde de lire sterline.[38] Prin această tranzacţie, Shell şi-a sporit cu un sfert rezervele certe de petrol şi gaze naturale, producţia cu 20% şi şi-a consolidat poziţia de cel mai mare furnizor global de GNL. Potrivit unei estimări a analiştilor de la Jefferies, Shell ar putea ajunge din 2018 să aibă cea mai mare producţie de petrol şi gaze naturale dintre Supermajors, depăşind ExxonMobil.

CEO-ul Shell, Ben van Beurden, a precizat ulterior semnării tranzacţiei că BG a fost de mai multă vreme privită de către Shell drept potenţială ţintă, dar ceea ce a făcut posibilă tranzacţia a fost scăderea preţului acţiunilor BG cu 28% din iunie 2014 şi până în prezent.

De departe însă cea mai anticipată (şi potenţial cea mai mare) tranzacţie ar putea fi preluarea BP.[39] Gigantul petrolier britanic a devenit vulnerabil în urma pierderilor imense cauzate de accidentul platformei marine DeepWater Horizon (peste 40 de miliarde de dolari daune până în prezent). Acesta s-a repercutat asupra cursului acţiunilor, care au scăzut cu 20% în 10 ani, mult sub performanţa generală a pieţei (vezi graficul nr. 20). Pentru a-şi păstra investitorii, BP a fost nevoită să plătească dividende foarte generoase (5,8% din preţul acţiunilor), dar aceasta a presupus o scurgere de lichiditate substanţială an de an. Pentru a putea face faţă hemoragiei, compania a vândut aproximativ o treime din activele pe care le deţinea.

Grafic 20: Evoluţia cursului acţiunilor BP comparativ cu cele ale Shell şi cu evoluţia indicelui FTSE 100 în perioada 2005-2015, sursa Bloomberg, preluare din The Economist

Problemele au fost multiplicate şi de anumite decizii de investiţii neinspirate făcute în ultimii ani. În căutare de noi zăcăminte pentru completarea rezervelor certe evaluate la aproximativ 8 miliarde de barili[40], BP s-a îndreptat spre zona arctică, unde costurile de producţie sunt însă de 100 de dolari pe baril. Drept consecinţă, în prezent BP extrage an de an mai multe hidrocarburi decât descoperă, având o rată de înlocuire a rezervelor de doar 85%.

Planurile de afaceri ale BP se bazau pe un preţ al petrolului de 100 de dolari per baril, iar scăderea din ultimele nouă luni a dat peste cap aceste calcule, forţând compania să anuleze anumite proiecte şi să iniţieze programe masive de reduceri de costuri, inclusiv prin disponibilizări.

În aceste condiţii, analiştii speculează că ExxonMobil, cea mai mare dintre Supermajors, ar putea să fie interesată de o preluare a BP. Exxon pare partenerul perfect, dispune de multă lichiditate şi are costuri scăzute de finanţare. De asemenea, compania are multă influenţă politică în Statele Unite, un element care ar putea ajuta în contextul disputelor juridice în care este implicată BP şi SUA pentru plata despăgubirilor pentru accidentul DeepWater Horizon. În plus, cele două companii par că au afaceri complementare – în vreme ce Exxon îşi derulează operaţiunile în principal în afara Statelor Unite, BP derulează cea mai mare parte din operaţiuni în Statele Unite.

Un alt element de atracţie al BP ar fi deţinerea de 20% din acţiunile Rosneft, cea mai mare şi cea mai bine conectată companie petrolieră din Rusia, o piaţă pe care Exxon şi-ar putea astfel consolida prezenţa.

O astfel de fuziune ar oferi totodată oportunităţi de reduceri de costuri şi eficientizare prin integrarea operaţiunilor celor două firme. Pe de altă parte, integrarea post-fuziune ar putea presupune şi vânzarea unor active într-o perioadă în care preţurile sunt scăzute, deci nu tocmai propice pentru astfel de operaţiuni.

ExxonMobil nu este însă singurul pretendent potenţial pentru BP. S-a vorbit şi de Chevron, respectiv Shell, însă având în vedere că grupul anglo-olandez a făcut deja o achiziţie majoră, o astfel de mutare pare mai degrabă improbabilă.

În fine, BP ar putea fi o ţintă şi pentru companiile energetice naţionale, îndeosebi pentru cele ale statelor din Golf, însă până în prezent acestea nu s-au arătat interesate de astfel de achiziţii.

Şi firmele de servicii petroliere depind de dezvoltarea de noi proiecte. Pe fondul reducerii proiectelor, Baker Hughes a anunţat că va disponibiliza 7000 de angajaţi, respectiv 12% din personal, iar Schlumberger 9000, în timp ce Halliburton, deşi nu a anunţat o cifră exactă, a precizat că va face reduceri de personal „în linie cu competitorii”. [41] Perspectiva pesimistă s-a reflectat şi în cursul acţiunilor companiilor de servicii petroliere, acestea scăzând cu 30-40% faţă de vara anului trecut.

6. Impactul asupra sectorului energiei regenerabile

Unul dintre segmentele sectorului afectate de scăderea preţului petrolului va fi cel al regenerabilelor pentru că aceasta va duce şi la scăderea preţului gazelor naturale, competitorul direct al energiei regenerabile.[42]

Atât din raţiuni de mediu (pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră), cât şi pentru diminuarea dependenţei de importuri energetice costisitoare, statele din întreaga lume, dar îndeosebi cele europene, au promovat tehnologii de energie regenerabilă, prin scheme generoase de subvenţii. Acestea s-au reflectat în preţuri crescute ale energiei electrice, generând nemulţumire, îndeosebi în rândul marilor consumatori industriali, care şi-au văzut costurile cu energia crescând an de an şi făcându-le produsele tot mai puţin competitive pe plan global (ţinând cont că în Statele Unite sau Orientul Mijlociu costurile energetice au rămas substanţial mai scăzute decât cele din Europa).

Pentru a rămâne competitive în noile condiţii de piaţă, tehnologiile regenerabile ar avea nevoie de o majorare a nivelului subvenţiilor, o măsură nepopulară şi deci improbabilă.

Impactul scăderii preţului petrolului începe deja să se resimtă în cotaţiile acţiunilor firmelor care produc tehnologie pentru sectorul de regenerabile. Astfel, acţiunile companiei daneze Vestas, cel mai mare producător global de turbine eoliene, au scăzut cu 15% faţă de vara trecut, iar cele ale producătorului chinez de panouri solare JA Solar cu 20%. De asemenea, vânzările de vehicule electrice sau hibrid au început să scadă, în vreme ce vânzările de SUV-uri, mari consumatoare de carburanţi, sunt în creştere, mai ales în SUA.

Pe de altă parte, există şi analişti care îşi păstrează optimismul în privinţa viitorului energiei regenerabile pentru că aceasta este până la urmă o tehnologie, iar pe termen lung în sectorul tehnologiei costurile au tendinţa de scădere, în vreme ce combustibilii fosili, fiind o resursă finită, ar trebui ca pe termen lung să se scumpească.[43]

7. Impactul asupra politicilor publice în sectorul energetic

În prezent, sunt încă în vigoare politici energetice din perioada în care problema provenea din rezerve mici de resurse energetice, din ameninţarea crizei energetice (interdicţia exporturilor de petrol în SUA, exportul foarte dificil al gazelor naturale în SUA, în ciuda abundenţei recente ca urmare a revoluţiei gazelor şi petrolului de şist) sau subvenţiile generoase pentru producătorii de energie nucleară scumpă sau de energie regenerabilă.

Actuala perioadă de preţuri scăzute ale petrolului reprezintă o „fereastră de oportunitate” pentru guverne în vederea reformării politicilor publice în sectorul energetic şi a reducerii sau chiar a eliminării subvenţiilor, atât pentru preţul carburanţilor, cât şi a celor pentru producătorii de hidrocarburi sau producţia de energie regenerabilă.

Potrivit datelor Băncii Mondiale (vezi graficul nr. 21), costurile cu subvenţiile carburanţilor reprezintă echivalentul a peste 10% din PIB pentru multe state, atât producătoare, cât şi importatoare (Iran, Libia, Arabia Saudită, Algeria, Bolivia, Egiptul şi Ucraina). Numai anul trecut, subvenţiile s-au cifrat la peste 550 de miliarde de dolari pe ansamblul sectorului energetic – de la extracţie, la vânzarea către consumatori, iar menţinerea artificială a preţurilor scăzute în ţările sărace a încurajat risipa energetică. După calculele The Economist, consumul energetic suplimentar ca urmare a menţinerii unui preţ subvenţionat a generat 36% din emisiile globale de dioxid de carbon în perioada 1980 – 2010.[44]

Reducerea subvenţiilor ar reduce povara şi pe bugetele naţionale, permiţând în acelaşi timp autorităţilor să ofere sprijin social ţintit în special pe consumatorii cu venituri reduse.

Grafic 21: Costul bugetar al subvenţiilor pentru carburanţi ca procent din PIB, sursa Banca Mondială

State precum Indonezia şi India au anunţat deja măsuri curajoase de reducere a subvenţiilor, în vreme ce Mexicul a introdus o reformă a sectorului energetic care va liberaliza accesul investitorilor privaţi în sectorul energetic după multe decenii de monopol public ineficient şi neperformant.

De asemenea, în multe state s-ar putea lua în calcul introducerea unei taxe pe emisiile de dioxid de carbon, mutându-se accentul de la stimularea producerii de energie regenerabilă prin subvenţii, la penalizarea marilor poluatori, ceea ce ar avea un impact major asupra economiei globale.

Guvernele din întreaga lume vor trebui să-şi revizuiască sistemul de impozitare şi cadrul de reglementare pentru sectorul energetic dacă vor dori să rămână competitive, ceea ce va presupune şi o recalibrare a aşteptărilor, atât din partea acestora, cât şi a cetăţenilor.

Concluzii

Scăderea preţului petrolului a fost un eveniment care a luat prin surprindere majoritatea jucătorilor din sectorul energetic, dar ale cărui consecinţe se vor resimţi puternic la nivel global. Per ansamblu, impactul economic al acestei adevărate „revoluţii” va fi pozitiv, stimulând creşterea economică globală, îndeosebi în rândul marilor economii industrializate importatoare de petrol.

Efectele deflaţioniste puternice induse prin reducerea costurilor energetice vor duce la creşterea încrederii consumatorilor, oferind totodată spaţiu de manevră băncilor centrale pentru adoptarea unor politici monetare care să impulsioneze creşterea economică (aşa cum este relaxarea cantitativă introdusă de Banca Centrală Europeană).

Vor exista însă şi perdanţi, îndeosebi în rândul marilor state exportatoare, dar şi în rândul companiilor energetice. Cele mai vulnerabile sunt statele exportatoare lipsite de rezerve valutare şi cu economii prea puţin diversificate, care depind în mare măsură de veniturile din exporturile energetice. Acestea s-ar putea confrunta cu accentuarea deficitelor, devalorizarea monedelor naţionale, inflaţie ridicată şi chiar cu intrarea în incapacitate de plată.

În rândul companiilor energetice se va resimţi o presiune puternică pe reducerea costurilor, ceea ce implică abandonarea sau îngheţarea temporară a unor proiecte, restructurări şi disponibilizări. Cele mai afectate companii vor fi cele de servicii petroliere şi cele de explorare şi producţie care au costuri ridicate de extracţie. Jucătorii cei mai puternic îndatoraţi s-ar putea vedea ţinta unor preluări. Întregul sector va trece printr-un proces de consolidare asemănător celui petrecut în anii ‘90, în urma căruia unele Supermajors vor ajunge jucători încă şi mai mari, în vreme ce altele s-ar putea să dispară.

Pentru guvernele din întreaga lume, scăderea preţului petrolului va însemna venituri bugetare mai reduse din taxe. Pe de altă parte, actuala situaţie reprezintă şi o oportunitate de reformă a politicilor energetice, prin reducerea sau eliminarea subvenţiilor pentru carburanţi, pentru producţia de energie regenerabilă sau chiar de hidrocarburi, ceea ce ar putea degreva bugetele naţionale. În schimb, s-ar putea lua în calcul introducerea unei taxe pe emisiile de carbon, care să vizeze marii poluatori şi care să schimbe din temelii politicile energetice şi de mediu la nivel global.

Principalul semn de întrebare este dacă epoca petrolului ieftin va dura suficient de mult pentru ca să producă efecte (precedenta perioadă de petrol ieftin a durat 15 ani) sau dacă nu cumva o lebădă neagră lucrează deja la reversarea procesului.

Termenul de „revoluţie” desemnează în limba latină o schimbare de sens. Suntem azi în pragul unei astfel de schimbări la nivel global, care va aduce cu sine atât haosul năruirii, cât şi promisiunea reînnoirii. Important e să se diminueze pe cât posibil consecinţele nefaste ale acestui proces şi să se accentueze beneficiile sale pentru că suntem în faţa unei oportunităţi care apare o dată la o generaţie şi care nu ar trebui să fie ratată.

N O T E________________________________

1] Articolul de faţă reflectă strict opiniile autorului şi nu implică cu nimic poziţia PwC România;

2] În sectorul energetic, termenul de petrol cuprinde atât extracţia ţiţeiului, cât şi a gazelor naturale. În articolul de faţă vom folosi termenul petrol pentru a ne referi în principal la producţia şi preţul ţiţei-ului;

3] Rabah Arezki şi Olivier Blanchard, Seven Questions About The Recent Oil Price Slump, 22 decembrie, IMF Direct;

4] Nenad Pacek, The Oil Price, CEEMEA Business Group, decembrie 2014;

5] IEA, World Energy Outlook 2014, p. 97;

6] Nenad Pacek, The Oil Price, CEEMEA Business Group, decembrie 2014;

7 ] Daniel Yergin, James Burkhard, Bhushan Bahree, Oil and the New Reality of Supply and Demand, in IHS Energy Report;

8 ] OPEC 166th Meeting concludes http://www.opec.org/opec_web/en/press_room/2938.htm;

9] Andy Tully, OPEC Considers Emergency Meeting on Oil Prices, 25 februarie 2015 pe www.oilprice.com;

10] Nenad Pacek, The Oil Price, CEEMEA Business Group, decembrie 2014;

11] Rabah Arezki şi Olivier Blanchard, Seven Questions About The Recent Oil Price Slump, 22 decembrie, IMF Direct;

12] Richard Anderson, Are low oil prices here to stay?, http://www.bbc.com/news/business-30814122;

13] Nariman Behravesh, Who Benefits from the Plunge in Oil Prices?, in IHS Energy Report;

14] BMI Research – Economic Analysis – Downside Oil Price Shock Would Have Asymmetric Impact On Emerging Europe – 16 octombrie 2014;

15] Ian Talley, Oil Price Winners and Losers Around the Globe, http://blogs.wsj.com/economics/2014/12/08/oil-price-winners-and-losers-around-the-globe/

16] The Economist, Cheaper Oil – winners and losers, 24 octombrie 2014;

17 ] Ante Batovic, in Global Risk Insights, Oil price crash: Top 5 at-risk countries, www.oilprice.com, 24 februarie 2015;

18] Rabah Arezki şi Olivier Blanchard, Seven Questions About The Recent Oil Price Slump, 22 decembrie, IMF Direct;

19] Andy Tully, OPEC Considers Emergency Meeting on Oil Prices, 25 februarie 2015 pe www.oilprice.com;

20] Tim Bowler, Falling oil prices: Who are the winners and losers?, BBC News, 19 ianuarie 2015;

21 ] Daniel Yergin, James Burkhard, Bhushan Bahree, Oil and the New Reality of Supply and Demand, in IHS Energy Report;

22 ] Tim Bowler, Falling oil prices: Who are the winners and losers?, BBC News, 19 ianuarie 2015;

23 ] Andrey Ostrouch, Russia cuts interest rates, http://www.wsj.com/articles/russia-cuts-interest-rates-1426243746;

24] The Economist, Cheaper Oil – winners and losers, 24 octombrie 2014;

25 ] Daniel Yergin, James Burkhard, Bhushan Bahree, Oil and the New Reality of Supply and Demand, in IHS Energy Report;

26 ] Ed Crooks, Impact of Oil price rout starkly evident in North America, in Financial Times, 22 ianuarie 2015;

27] Ante Batovic, in Global Risk Insights, Oil price crash: Top 5 at-risk countries, www.oilprice.com, 24 februarie 2015;

28 ] Ante Batovic, in Global Risk Insights, Oil price crash: Top 5 at-risk countries, www.oilprice.com, 24 februarie 2015;

29] Andy Tully, OPEC Considers Emergency Meeting on Oil Prices, 25 februarie 2015 pe www.oilprice.com;

30 ] Nigeria election: Muhammadu Buhari wins presidency http://www.bbc.com/news/world-africa-32139858;

31 ] Iran nuclear talks: Obama hails ‘historic’ agreement, http://www.bbc.com/news/world-middle-east-32172301;

32 ] Obama yields allowing Congress say on nuclear deal with Iran, in New York Times, 15 aprilie 2015; http://www.nytimes.com/2015/04/15/us/senators-reach-deal-on-iran-nuclear-talks.html?_r=0

33] Cristopher Adams, Michael Kavanagh, Chris Tighe, North Sea Oil: That sinking feeling, in Financial Times, 25 februarie 2015;

34 ] Ibidem;

35 ] Richard Anderson, Are low oil prices here to stay?, http://www.bbc.com/news/business-30814122;

36] Ed Crooks, Impact of Oil price rout starkly evident in North America, in Financial Times, 22 ianuarie 2015;

37 ] BMI Research – Industry Trend Analysis – 2015: Outperformers In A Bleak Oil Price Environment, decembrie 2014;

38 ] Guy Chazan, Claer Barrett, David Oakley – Shell’s £47 bn swoop on BG Group fuels hopes for wave of energy deals, in Financial Times, 9 aprilie 2015;

39] The Economist, Blood in the water,, 17 ianuarie 2015;

40 ] The Economist, 3 august 2013;

41] Ed Crooks, Impact of Oil price rout starkly evident in North America, in Financial Times, 22 ianuarie 2015;

42 ] Richard Anderson, Are low oil prices here to stay?, BBC News, 24 februarie 2015;

43 ] Leslie Shaffer, Will Oil’s drop hurt renewables?, etcnbc.com, 4 decembrie 2014;

44 ] The Economist, Seize the Day, 17 ianuarie 2015;

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Excelent articol, va multumesc pentru efort. Intr-adevar o chestiune foarte importanta pentru noi si restul lumii dar deh , daca nu scrieti de Zavoranca nu aveti comentarii…Sper sincer ca cititorii dumneavoastra sa fie cei mai destepti!

  2. Un articol excelent. As fi insa curios cum arata curba costurilor medii, care este pragul la care costul/baril este la nivelul cel mai mic, pe tipuri de exploatare.
    Apoi breakevenul nu este o valoare fixa, depinde de dinamica costurilor fixe si variabile raportate la o anuimta cantitate, pare plauzibil ca Arabia Saudita sa-i bage sub prag pe competitori, dar ne putem gandi si la faptul ca daca scaderea cantitatii nu ar duce la cresterea pretului (daca piata primeste si stimuii contrari ar putea anihia scadera ofertei) peste BE (care creste si el) Arabia SAUdita ar intra si ea pe pierderi. Ca le poate suporta, OK, dar care este acel prag( de asta aveam nevoie de curba costurilor medii).
    Am avea astfel cateva praguri suport, functie de cantitate…ma gandesc la un pret agregat, care ar fi un fel de „atractor”, asa cum este si o medie mobila etc.
    Foarte interesant articol, multumesc ca l-ati postat aici.

  3. Chiar si aceasta situatie, complexa si deseori ermetica pentru neinitiati, cred ca poate fi „tradusa” (simplificata…?) pentru ca, cat mai multi oameni sa inteleaga in ce lume traim…
    Arabia Saudita este principalul aliat (prieten fidel!) al SUA in zona Golfului.
    Daca, interesele celor doua state sunt identice – putandu-se rezuma (fara orice alta judecata principiala) la : putere si influenta de prim ordin ! – , este adevarat ca, concurentii lor directi nu sunt exact aceiasi, sau mai bine zis nu din aceleasi motive…Cu inteligenta deci, si respectand principiul de baza al oricarei colaborari sanatoase si fructuoase, care se numeste RECIPROITATE, s-a gasit aceasta strategie comuna care nu-i lezeaza decat pe „dusmani”!
    De ex, nu mi se pare o coincidenta, faptul ca pretului petrolului a atins aceste cote improbabile, in contextul in care conflictul – deschis (poate ?) de afacerea Snowden, si „consolidat” de criza ukrainiana – dintre Obama si Putin s-a dovedit „insolubil” pe cale diplomatica, or, daca aceasta masura le-a impus, implicit, chiitilor iranieni sa-si reconsidere veleitatile de leader contra sunnitilor, in conflictele din zona, e clar (pentru mine…) ca orice alt considerent de „logica bursiera” s-a…evaporat!

    • Nu pareti a fi citit articolul care, e drept, a are vreo 20 de pagini pe putin. Autorul nu exclude teza dumneavoastra, insa o privilegiaza in mod clar pe alta: aceea ca Arabia Saudita ar avea pe termen lung de castigat din jocul pe care il face pentru ca si-ar elimina astfel competitori mult mai putin solizi financiar si care au costuri de productie mult mai mari, in plus. Calculul politic de care spuneti pare mai degraba unul de conjuncture. Si orice-ar fi, Arabia Saudita nu si-ar distruge economia doar ca sa faca pe plac SUA, exista un avantaj economic urmarit de ei in toata povestea asta.

  4. Articol editat de un profesionist serios, care s’a documentat pe masura informarii cat mai realiste a cititorilor. Ipotezele si concluziile par concordante cu piata economiei mondiale, „speculatiile” nefiind subiect de abordare.
    Felicitari
    Sunt si in Ro specialisti si analisti preocupati de „calitatea” informatiei si nu de „show” (asa cum din pacate, majoritatea articolelor abunda de „bomba” la orice stire „copilaroasa”, ceea ce evidentiaza saracia de vocabular si de discernamant a marii majoritati din mass media romaneasca (ca si’n restul societatii din Ro : „saraca” dar „mandra” dincolo de bunul simtz)

  5. Foarte bun articolul!
    Astept totusi si un mic capitol pentru Romania legat de acest subiect: Petrom, Romgaz + firmele de servicii petroliere. Rompetrol si Lukoil doar prin implicarea lor in Romania nu sunt afectate direct, in schimb firmele mama Lukoil Rusia si KMG Kazahstan e posibil dar nu stiu care sunt costurile lor de extractie.

    In plus daca se poate si viitorul industriei petrolului in Romania : noi campuri petroliere, firmele mici care pot aparea dupa criza.

    Multumesc

  6. Foarte frumoasa si argumentata analiza. Puteti face ceva similar legat de diminiuarea avutiei nationale prin vinderea la un pret derizoriu a companiei de stat petroliere cu tot cu dretpul de exploatare a resurselor la o redeventa derizorie (nici macar Irakul dupa razboi nu au fixat atat de jos). Va multumesc

  7. Asa articol, mai rar! Relativ lung, dar totusi sintetic. Iese in evidenta fata de altele prin calitate si tema majora abordata. Bravo!

  8. Articol foarte bun dar si autotul ca si mine ridica problema duratei acestei situatii:
    „Principalul semn de întrebare este dacă epoca petrolului ieftin va dura suficient de mult pentru ca să producă efecte (precedenta perioadă de petrol ieftin a durat 15 ani) sau dacă nu cumva o lebădă neagră lucrează deja la reversarea procesului.”
    Cred ca de aceea timpul existent pana la o viitoare criza a pretului petrolulului care inexorabil va veni ca in cazul oricarei resurse naturale puternic consumate dar limitata trebuie folosit bine adicapentru dezvoltarea in continuare de energii alternative din ce in ce mai ieftine care la momentul revenirii petrolului la un pret de peste 100 dolari sa poaa deveni clar concurentiale cu acesta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vasile Iuga
Vasile Iuga
Country Managing Partner, PwC România

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro