marți, martie 19, 2024

Statul roman împotriva economiei de piața – Rubiconul a fost trecut

Cele mai îngrozitoare cuvinte din limba engleză: sunt de la guvern și sunt aici să vă ajut” – Ronald Reagan

Vineri, 12 aprilie 2013, în vreme ce toată lumea se pregătea pentru un sfârșit de săptămână însorit și liniștit, s-a întâmplat.  Atacul statului atotputernic asupra unor raporturi economice pur private, anunțat în noiembrie 2012, a avut loc, până la urmă.  La apus, când nimeni nu se aștepta, autoritatea publică a statului a trecut granița care o separa de economia de piață și a mărșăluit cu bocancii săi peste libertatea de a contracta și peste principiul economiei de piață.

Acest asalt nu s-a petrecut prin acte de violență, cum ar putea sugera cuvintele mele de mai înainte, ci printr-o aparent nevinovată publicare în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.25/10 aprilie 2013 (”OUG 25/2013”), care își propune să reglementeze vânzarea spațiului publicitar al televiziunilor dar care, practic, interzice vânzarea en gros a acestui spațiu sau intermedierea vânzării sale de către agențiile de media. Consiliul Concurenței emisese, în decembrie 2012, un aviz negativ cu privire la posibilitatea de a prevedea restricții și interdicții aupra vânzării de spațiu publicitar și am comentat asupra acestor aspecte pe blogul meu, la începutul acestui an.  Ordonanța de urgență din noiembrie-decembrie 2012 nu a mai fost publicată și, ca atare, nu a mai intrat în vigoare.  Am crezut și eu, ca și alții, că guvernul a înțeles că nu aceasta este soluția pentru rezolvarea problemelor din industria publicității.  Trebuie să recunosc că am fost exagerat de optimist iar publicarea recentă a OUG 25/2013 a venit să spulbere acest optimism.

Așa cum se procedează în orice atac eficient și așa cum spun regulile strategiei militare, adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a OG 25/2013 au fost făcute fără niciun avertisment – nimeni nu a știut că se va întâmpla și deși textul actului normativ publicat diferă de cel adoptat (la fel de discret) în luna noiembrie 2012, nu a existat vreo informative prelabilă cum că acest act normativ se va afla pe ordinea de zi a ședinței de guvern din data de 10 aprilie 2013.  A fost însă vorba de un atac de tip “blitzkrieg”, și de aici au rezultat, probabil, urgența și totala lipsă de transparență.

Nu pot să emit vreo apreciere în legătura cu natura și întinderea problemelor care ar afecta în prezent industria publicității și relațiile acesteia cu radiodifuzorii.   Chiar dacă aceste probleme sunt reale, soluțiile corecte nu pot fi însă cele avute în vedere de OUG 25/2013.  Nu sunt nici un fan al intermedierii – aceasta poate să existe atâta vreme cât are sens din punct de vedere economic, conform alegerii libere a celor ale căror produse fac obiect al intermedierii.  Aici este vorba de afaceri private și de contracte private, așa că dacă problemele există, acestea sunt la rândul lor private iar statul ar trebui să se abțină să facă orice mai mult decât a crea și a menține un cadru pentru rezolvarea acestor probleme (prin intermediul justiției, dacă este cazul) sau prin sancționarea celor ”răi”, dacă este cazul.  Orice implicare a statului, în afara celor menționate, nu poate fi concepută în cadrul unei economii de piață libere și ar reprezenta o încălcare evidentă a libertății economice a companiilor și indivizilor.  Spre deosebire de consumatori, oamenii de afaceri nu au nevoie de prevederi legale de protecție iar disputele private între aceștia nu pot fi reglate prin intervenția directa a statului.

Statul este doar arbitrul jocului intereselor economice private și nu poate să ia decizii care să modifice regulile jocului în favoarea unuia dintre jucători, după cum nu poate decide nici să oprească jocul.

Aș dori sa rezum ce este în neregulă cu OUG 25/2013, în forma în care a fost publicată:

  • Posturile TV sunt practic, oprite să plătească intermediari pentru vânzarea spațiului lor publicitar, chiar dacă ar vrea să facă acest lucru și chiar dacă este și în avantajul lor (!). (OUG 25/203 nu interzice, formal, folosirea de intermediari dar interdicția de a plăti orice sumă pentru activitățile prestate de aceștia va avea un efect similar).
  • Agențiile de media nu mai pot acționa nici ca distribuitori en gros (re-vânzători), prin achiziționarea spațiului publicitar de la radiodifuzori și revânzarea lor la clienții finali ai publicității.

Primii afectați de aceste interdicții ar putea fi cumpărătorii de spațiu publicitar (producători, importatori și distribuitori care doresc să își promoveze produsele și serviciile).  Aceștia vor trebuie să își gestioneze pe cont propriu campaniile publicitare și vor trebui să negocieze și să încheie contracte directe cu fiecare dintre posturile TV pe care vor să le includă în campanie.  Piața radiodifuzorilor din România nu este, ca număr de televiziuni, foarte concentrată – dar este dominată din punctul de vedere al veniturilor obținute din publicitate, de câteva mari televiziuni – iar numărul mare de posturi TV cu care ar trebui încheiate contracte ar face ca organizarea unei campanii publicitare bine calibrate să devină mult mai dificilă – și mai costisitoare. Trebuie avut în vedere că cei care desfășoară astfel de campanii preferă, în general, să își distribuie mesajele prin mai multe posturi TV și, în plus, să deruleze aceeași campanie și în alte medii de comunicare – internet, radio, afișaj stradal.  În termeni economici, costurile de tranzacționare ale clienților de publicitate probabil că vor crește. Ca alternativă la un proces atât de laborios, clienții și-ar putea concentra campaniile pe câteva televiziuni, cele cu cote de audiență mai mari, care domină piața audiovizuală și care sunt un fel de ”must have” pentru orice campanie publicitară semnificativă.  În consecință, veniturile liderilor de piață ar crește și mai mult, în dauna televiziunilor mai mici, pe seama marii majorități a posturilor TV (mai mici). În ipoteza unei direcționări sporite a campaniilor publicitare către liderii de piață, puterea de negociere a cumpărătorilor de spațiu publicitar va fi și mai redusă iar tarifele care le vor plăti ar putea crește.  În oricare din variante, cumpărătorii de spațiu publicitar vor avea costuri mai mari decât în prezent, costuri care fie vor fi preluate de aceștia, fie (mai probabil) le vor transfera către consumatori.   În final, câteva mari posturi TV vor fi mai bine, pe cheltuiala cumpărătorilor de publicitate și a consumatorilor.

Deși OUG pare să aibă în vedere protejarea tuturor posturilor TV, marea lor majoritate vor avea de suferit.  Posturile TV sunt toate concurente unele cu altele și dispun de exact același spațiu publicitar, ale cărui limite maxime sunt stabilite prin reglementările din domeniul audio-vizualului.   Dacă folosirea unui intermediar nu va mai fi posibilă pentru promovarea vânzării spațiului, cele mai multe posturi TV ar putea fi afectate în mod negativ.  Acestea vor trebuie să discute direct cu câteva sute clienți cu bugete de publicitate semnificative (plus alți clienți mai mici), ceea ce va duce la creșterea costurilor lor de tranzacționare, așa cum am menționat mai înainte.  Posturile TV vor trebui să angajeze personal specializat în acest scop și, în plus, posturile mai mici vor suporta și riscul de a își vinde spațiul publicitar la timp și la cele mai bune prețuri. Eliminarea intermediarilor poate ajuta posturile TV să primească o parte mai mare din bugetul de publicitate alocat acesteia, dar fluxul de numerar ar putea fi afectat – iar fluxul de numerar contează!

Ceea ce este, fundamental, în neregulă în OUG 25/2013 este că, până acum, posturile TV nu puteau fi obligate să folosească intermediari și își puteau valorifica legal spațiul de publicitate atât în mod direct cât și prin intermediari.   Interdicția de a încheia astfel de contracte este un nonsens.  Modalități de creștere a transparenței și a controlului asupra fondurilor clienților de publicitate, cum este ”acordul tripartit” utilizat începând cu 2011 de către liderul de piață – Pro TV – puteau fi implementate de oricare al post TV, în mod voluntar.  Atunci de unde această nevoie de a interveni în mod brutal în libertatea activităților economice și în funcționarea liberă a piețelor ?  De ce legiuitorul (guvernul) ar trebui să intervină atât de abrupt și să interzică radiodifuzorului să intre într-un contract de vânzare-cumpărare sau de intermediere cu o agenție media, în care ar dori să intre, pe motive care țin de interesele sale comerciale și a cărui semnare este rezultatul alegerii sale ?

Este frapant, în plus, că OUG 25/2013 nu prevede niciun termen special pentru intrarea sa în vigoare, ceea ce înseamnă că noile interdicții sunt aplicabile imediat iar acordurile încheiate anterior și care sunt încă în vigoare vor fi reziliate imediat (manu militari).  Ca atare, în absența oricărei norme tranzitorii, OUG 25/2013 riscă să producă o altă interferență periculoasă, cu principiul forței obligatorii a contractelorpacta sunt servanda – care reprezintă piatra de temelie a dreptului civil.

Constituția României prevede, în art. 45, că  “Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate” – iar limitele la care se referă legea fundamentală ar trebui să fie doar cele privind interzicerea cartelurilor, abuzurilor de poziție dominant și faptele de concurență neloială.   În plus, conform art. 135, alineat (1) din Constituție “Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

Ce mai rămâne din aceste prevederi și principii juridice după o astfel de intervenție legislativă ?
Ca și democrația, economia de piață nu este negociabilă iar numărul de limitări și excepții este strict limitat. Economia de piață este un concept generos dar nu poate fi, totuși, modelată astfel încât să ia forma și să satisfacă anumite interese individuale ci trebuie să ofere un cadru pentru coexistența și echilibrul tuturor intereselor private legitime.  Mai mult, democrația și economia de piață sunt legate – există foarte puține exemple de țări cu economie de piață dar fără un regim democratic dar eu nu cunosc niciun exemplu de democrație care să existe în absența economiei de piață.

În legătură cu recentele norme care reglementează relațiile private într-un sector economic, este îngrijorător și faptul că odată ce Rubiconul a fost traversat, nimeni nu ar trebui să se simtă în siguranță – guvernul ar putea să ia în vizor și alte sectoare economice private unde există tensiuni și dispute – și sunt destule din acestea.  La urma urmelor, însăși funcționarea unei economii de piață libere este pusă sub semnul întrebării, astfel încât întreaga comunitate de afaceri – și nu doar cei afectați direct de OUG 25/2013 – ar trebuie să fie atentă și să aibă o atitudine fermă față de astfel de reglementări.

Ar fi trebuit ca inițiatorii OUG 25/2013 să fi învățat din exemplul Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.   Legea 321, rezultat al demersurilor producătorilor de alimente de a rezolva unele dintre problemele cu care se confruntau pe piață, mai exact contracararea puterii de negociere din ce în ce mai mari a marilor lanțuri de hypermarket-uri, a impus, initial, printre altele, termene maxime de plată pentru produsele achiziționate de către comercianții de produse alimentare, cuprinse între 12 și 35 de zile și penalități de întârziere pentru orice plată după aceste termene.  După doar un an, în 2010, la cererea atât a Consiliului Concurenței cât și înșiși producătorii care sprijiniseră adoptarea legii, prevederile privind termenele maxime de plat și dobânzile de întârziere au fost abrogate prin Legea 247/2010 și înlocuite prin prevederi de bun simț, conform cărora astfel de condiții contractuale vor fi stabilite prin negociere între părți.  Evoluția frământată a Legii 321/2009 poate fi un bun exemplu de ce nu trebuie emise reglementări imperative și de ce administrația publică nu trebuie să arbitreze între interese private, în absența unor aspect solide care ar tine de un interes public și fără a analiza temeinic efectele secundare ale uneo astfel de reglementări.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Excelent articol. Totusi consecvența analitică și rigoarea ireproșabila a autorului are un efect secundar nedortit de cititorul balcanic care sunt. Desi il bănuiesc că știe , autorul nu spune ”care e treaba”, adica ”underground” ul, cine ”ia mălaiul” , cine culege ”caimacul”, qui prodest carevasazică ? Desigur m-am obisnuit ca prima ipoteza de lucru sa fie ”prezumtia de prostie” a initiatorilor Odonantei. Oh cât de des a actionat prostia ca forță a istoriei românesti si inainte si – foarte virulent – dupa 1989. Or fi făcut-o și pe-asta din prostie ? Totusi aici -din ceea ce spune autorul – a fost mult deranj care a premers adoptarea Ordonantei. Nu seamana a prostie harnica – seamna a interese majore. Rîmân recunoscăor oricui poate sa completeze articolul cu ceva explicatii din acestea mai pitoresc -românesti. Altfel , inca odata , un articol incîntător.

    • De ce a fost adoptata OUG ? Ca sa fie scurtat lantul valoric intre advertiseri si publisheri, astfel ca banii sa ajunga mai repede la TV. Cu alte cuvinte, statul a interventi considerand, de capul sau ca o veriga economica este in plus si trebuie desfiintata. Cu adevarat, a fost trecut Rubiconul. Nu atat efectul este deranjant, cat modalitatea folosita: prin abuz moral.

  2. Mie mi se pare echivalent cu masura luata de PSD de „a proteja taranul” sau consumatorul, prin care doar taranii cu certificat de producator puteau vinde la taraba. Deci pe mine nu ma mira, pana la urma ce doriti de la niste socialisti? PNL oricum nu conteaza, doar pe planul de gargara nationalista. Eu zic sa ne bucuram ca este in interesul nostru chiar daca noi inca nu stim asta :)

  3. @Mihai 2,
    Cum spuneai, aşa, în spiritul balcanic, chiar nu ştii pe nimeni din „arcul“ puterii care deține un trust media? Şi mai e ceva: principalul concurent, pe parte de TV, e foarte bine înfipt pe piața de publicitate. Sper că te-ai prins, asta ca să nu dăm nume şi să păstrăm principiile concurențiale.

  4. In afara caracterului samavolnic ordonanta in cauza este un si model de PROSTIE!
    Se va lucra aproape la fel, va fi un pic mai complicat dar oamenii se vor adapta, iar „obiectivele legiuitorului” vor fi ratate. Probabil ca vor nascoci altceva, tot in spiritul „stimulilor” acordati economiei precum „TVA la incasare” cu de-a sila si impozitul de 3% pe venit. Pesemne vizati sunt intreprinzatorii mici, acestia reprezentand marea majoritate.
    Deviza actualei stapaniri, aproape ca la nemti: „Ein Man, KEIN Wort!”

  5. Statul a redevenit captiv al grupurilor de interese. O demonstreaza acest act normativ, ca si ordonanta de modificare a Legii Audiovizualului de anul trecut, revizuita in ultima instanta (din fericire). Este vorba de aceleasi grupuri de interese care, timp de 3 ani (2009 – 2012) au tipat ca statul e captiv al altor grupuri de interese…

  6. faptul ca marele trust din care face parte ProTV foloseste prevederile ordonantei inca din ianuarie (ceea ce ma face sa cred ca de acolo s-au inspirat guvernantii) nu va spune nimic? dar faptul ca exclusiv agentiile de publicitate se vaita, iar televiziunile n-au nimic impotriva, tot nimic? acuzam asa, ca sa ne dovedim basinismul, de-a-nboulea? hai pa.

  7. Marturisesc ca nu sunt lamurit. Nu ma pricep deloc la domeniul in cauza, dar se pun cateva probleme de principiu. Liberalismul presupune si reglementare…nu este un laissez faire vecin cu anarhia. Articolul nu lamureste daca acei intermediari, care acum sunt scosi din joc, nu formasera un monopol privat , sau provocau „neighborhood effects”. …caz in care OUG este perect justificata. Altfel NU.
    Sa exemplific, la modul teoretic, genaral..cu cateva citate din Friedman, din ” Capitalism and Freedom”:
    „The choice between the evils of private monopoly, public monopoly, and public regulation cannot, however, be made once and for all, independently of the factual circumstances. If the technical monopoly is of a service or commodity that is regarded as essential and if its monopoly power is sizable, even the short run effects of private unregulated monopoly may not be tolerable, and either public regulation or ownership may be a lesser evil.”
    Cat privste „efectul de vecinatate”..:
    „A second general class of cases in which strictly voluntary exchange is impossible arises when actions of individuals have effects on other individuals for which it is not feasible to charge or recompense them. This is the problem of „neighborhood effects”.”
    Altfel spus se pune problema daca acei intermediari nu au creat un monopol privat, stabilind preturi majorate tocmai prin detinerea unei mari parti a saptiului publicitar…sau daca nu produc imposibilitatea accederii unor companii la produsul respectiv (publicitatea). In ambele ccazuri interventia staului( prin reglementare) este benefica.
    Ori aceste lucruri nu sunt lamurite in articol…si se induce cumva ideea ca statul nu trebuie sa intervina, acel stat minimal, extrem de ambiguu.
    A pune orice inteventie, prin reglementare, a statului sub semnul unui atac impotriva economiei de piata este o naivitate.
    Repet..este o problema de principiu, care trebuie lamurita , zic eu, la fiecare analiza a interventiei statului , prin reglementare, in businessul privat.

    • Domnule MirceaM, imi permit sa cred ca statul nu face altceva decat ceea ce stie sa faca: sa corecteze prin legislatie efectele secundare ale propriei legislatii!
      Daca intermediarii au acaparat spatiul publicitar faptul s-a datorat nevoii de siguranta a posturilor TV privind vanzarea acestuia. Intr-o piata libera problema ar fi rezolvata simplu: posturile TV ar creste timpul de emisie alocat publicitatii, dar aceasta optiune nu exista intr-o economie supusa interventionismului statului.
      Desigur, va puteti intreba daca efectele unei astfel de initiative nu ar afecta interesele consumatorului, iar raspunsul este (fara echivoc): intr-o prima faza, DA! Dar nu uitati ca noi consumatorii avem telecomanda, iar posturile de televiziune care ar exagera ar fi eliminate incet dar sigur de pe piata. Evident, pentru ca preferintele consumatorilor sa conteze ar trebui eliminata si aberatia numita pompos „must carry”, ca intr-o societate libera singurul „must” este decesul (deci nici macar taxele).

      • Da, avem telecomanda. Dar ce te faci atunci cand la aceeasi ora, in acelasi minut, ai publicitate pe mai toate posturile TV, ba mai mult, in acelasi minut ai aceeasi reclama apropape peste tot? Este ceva neplacut…acel “neighborhood effect” pe care nu ai cum sa-l contracarezi…tu, consumatorul final. Da. poate fi benfic pentru ala care vrea musai sa-ti bage pe gat produsul lui …dar cu ce pret?
        OUG nici macar nu interrzice intermediarii..ci doar cere acordul beneficiarului final, cere evidentierea bonusurilor sau „atentiilor” acordate de vanzator, etc. Mi se pare logic, …asa se evita cumparara unui pachet excesiv de mare de produs..putem face o comparatie cu intermediarii din pietele agro. Si acolo „siguranta” de a vinde a producatorilor este speculata, peste normal, de cei cu relatii in piete, care au cumparat toate mesele…apoi cumparatorul final este nevoit apoi sa plateasca mai mult, sau nu are diversitatea pe care ar fi avut-o daca piata era invadata de producatori „originali”.
        Desigur, toate acestea sunt speculatii…de aceea era necesara si o analiza pe cifre..ce cota de piata au intermediarii, cine realizaeza „calupurile” publicitare, exista companii „agreate” si companii care nu au acces, …etc. Poate ca acest studiu trebuia facut chiar de o institutie guvernamentala, care sa argumenteze faptic…nu doar declarativ, ca masura este luata pentru combaterea „corupţiei manifestate la nivelul achiziţiei de spaţiulu publicitar media, precum şi necesitatea combaterii sistemelor netransparente şi anticoncurenţiale în acest domeniu, care afectează în egală măsură activitatea staţiilor tv şi dreptul publicului la informaţii corecte şi de calitate”.
        Asa ramanem cu ochii-n soare si ne dam cu presupusul, fara a avea date certe.

        • Este o desfiintare, de facto a intermedierii in ceea ce priveste vanzatorul spatiului de publicitate. OUG 25/2013 interzice practic vanzarea en gros. Dumneavoastra ati accepta sa va vindeti produsele doar en detail, nu si en gros, desi ati obtine un pret bun si v-ati asigura desfacerea?

          • Desigur ca nu as accepta..dupa cum nu as accepta nici sa-mi vand produsele doar en-gros..pentru ca nisa de retail a fost ocupata in intregime de intermediari (caz extrem de des intalnit…cel mai „celebru” exemplu fiind cel cu intermediarii din pietele agro, Desigur nu putem extrapola oriunde ni se nazare…trebuie dovezi in fiecarea caz in parte).
            Trebuie sa pot alege, sa fac o tranzactie „voluntara” si nu una fortata. Asta e discutia de fapt.

    • Stimate Domnule Modan,
      Nu este vorba ca statul nu ar trebui sa intervina in niciun caz dar aici limitarea libertatii economice nu este bazata pe nicio justificare temeinica. Motivarea la OUG cuprinde doar afirmatii vagi si adjective puternice. Reglementarea este o exceptie permisa e la principiul libertatii economice dar trebuie sa fie justificata si, mai ales, proportionala.
      De exemplu, OUG 25/2013 mentioneza ca ar exista in domeniu ”fapte anticoncurentiale”. In domeniul publicitatii din Romania nu a fost constatata pana acum, de catre Consiliul Concurentei sau de catre Comisia Europeana, singurele institutii cu atributii in domeniu, in mod oficial, existenta fara dubiu a unor astfel de fapte. Este adevarat ca exista o investigatie in curs, deschisa recent cu privire la serviciile media – vedeti detalii aici – http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id8056/investigatie_publicitati.pdf – dar aceasta priveste o situatie particulara iar pana la finalizarea investigatiei se aplica prezumtia de nevinovatie. Este posibi ca guvernul sa fi folosit chiar deschiderea investigatiei ca si motiv dar daca aceasta este baza noii reglementari, ea este total eronata.
      In rest, nu exista niciun monopol privat si nici acele efecte de vecinatate (oricum, combaterea acestora presupune masuri de tip fiscal si subventionarea celor care pierd de pe urma activitatii altora – in speta televiziunile primesc deja beneficii, cum este obligatia extinsa de ”must carry” din Romania, care le scuteste de a plati pentru retransmisie).
      Probabil ca intermediarii reusisera sa devina verigi esentiale in circuitul financiar al publicitatii, cu virtutile si pacatele lor, dar asta nu justifica eliminarea lor completa si fara menajamente. Nu exista nicio justficare nici pentru discriminarea intre televiziuni si restul canalelor de comunicare, desi fac parte din aceeasi piata, in ceea ce priveste publicitatea.
      Statul, in acest caz, zice ca urmareste, desigur, un scop nobil – protejarea televiziunilor de ”rautatile” reale sau inchipuite ale agentiilor de media. Fapt este ca acest obiectiv nu numai ca nu poate fi atins dar reglementarea loveste mai mult in insesi televiziunile. OUG 25/2013 vrea sa faca bine cu forta dar nici macar nu reuseste sa asigure acel bine – nu pentru majoritatea televiziunilor – cele mari vor profita, dupa cum am aratat in articol.
      Statul, daca reglementeaza, trebuie sa o faca pentru toti (demers dificil, dar necesar), nu pentru cativa. Adica, statul trebuie, sa asigure, cum zic americanii ”level playing field” – conditii uniforme de joc pentru toti. Diferenta intre operatorii o fac apoi meritele si defectele fiecaruia, prin mecanismul concurentei. Reglementarea trebuie să ”niveleze” terenul, nu sa creeze damburi sau ziduri, asa cum se intampla in acest caz.
      Pe logica OUG 25/2013, care interzice, de facto, unei televizuni sa isi vanda produsul (spatiul publicitar) altfel decat la bucata – direct la fiecare client – maine ar trebui interzisa si perceperea unui comision de catre agentul imobiliar vanzatorului unui apartament, cu toate ca ii presteaza acestuia un serviciu. Iar exemplele pot continua, cu consecinta ca vom ajunge din nou la o economie controlata
      Revenind la ideea reglementarii, ganditi-va la paralela mea cu democratia – daca in societate exista fenomene negative (de exemplu, coruptie) sau daca votul risca sa aduca la putere partide care pot dauna tarii (populiste, extremiste etc), solutia nu este condamnarea fara judecata sau limitarea/anularea insesi democratiei ori inlocuirea acesteia cu alte forme (parlamentarii sunt, in fond, niste intermediari intre popor si stat, asa ca ar putea fi eliminati cu ceva direct, gen plebiscitul, nu-i asa?!).
      Asta este proportionalitatea.
      In rest, sa auzim de bine!

      • Intermediarii nu sunt condamnati fara judecata, nu este interzis sa faci afaceri cu ei, ar fi anormal. Ci doar li se impune sa prezinte o „procura” din partea benficiarului…care sa ateste faptul ca acea parte de publicitatea nu este cumparata pentru specula…ci pentru un proiect..etc.
        „In scopul obtinerii acestei confirmari, intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicitatii televizate pentru care solicita ofertele de pret”. Care e problema? Daca ai clienti le ceri mandate si poti sa cumperi cat vrei..dar in baza unui contract, precontract sau mai stiu io ce. Daca nu ai de ce sa cumperi? Pentru a „specula”? Sau pentru a impune anumiti furnizori? Pot fi n`spe „chestii” ascunse..dar ele trebuie sa fie precizate in mod expres, cine ce afcut, cum a ‘corupt”, pe cine, …ca argumente care au dus la luarea acestei masuri. Aici e”buba”…este reala argumentarea masurii?
        Si in comentariu am spus ca „justificara” interventiei statului ar fi DOAR in caz de monopol sau de efecte de vecinatate care produc disconfort, pierderi…Cu dovezi si studiu aplicat pe problema. Aici este „chichirezul”, sa vedem dovezi cum ca exista „coruptie manifestate la nivelul achizitiei de spatiu publicitar media „..cine ce a facut, cand , cum…Nu ca s-a trecut Rubiconul cand statul face o reglemntare …care poate fi justificate si necesara. Doar ca trebuie argumentata pe fapte, si nu pe afirmatii.
        Altfel spus problema mi s-a parut pusa gresit…trebuie cerute dovezi in spiritul motivatiei din OUG..si nu datul la gioale ca statul intervine in afacerile private. Uneori este chiar imperios necesar ca statul sa intervina..si asta nu o spun eu, un neica nimeni, ci chiar liberali de marca (Friedman, Hayek…etc).

        • Stimate Domnule Modan,
          Ca sa putem inchide aceasta argumentatie, va rog sa aveti in vedere ca:
          1) Milton Friedman si Friedrich von Hayek nu sustineau ca statul trebuie sa intervina in economie, ci doar constatau ca astfel de interventii sunt uneori inevitabile, ”in disperare de cauza”, cum s-ar spune. Sa ii transformati pe Hayek si pe Friedman in suporteri ai interventiei statului este o mare exagerare, in cel mai bun caz.
          2) Reglementarea inseamna, in cei mai de baza termeni, costuri. Aceasta impune obligatii iar respectarea acestora costa si pe cei din economie si societatea in ansamblu. De aceea exista principiul ca reglementarea trebuie sa fie limitata la cazurile absolut necesare si proportionala cu rezolvarea problemelor. Din pacate OUG 25/2013 nici macar nu poate rezolva problemele invocate dar cu siguranta creeaza altele – ca orice reglementare facuta ”pe picior”, poate sa fie, in realitate, ocolita. Asta nu va face decat sa sporeasca netransparenta pe care pretinde ca vrea sa o rezolve si sa dea elan si mai mare smecherilor din domeniu. Probabil ca nu ati retinut ca preocuparea mea este ca OUG 25/2013 ii va afecta in mod direct exact pe cei care cica vrea sa ii protejeze – televiziunile si clientii de publicitatate. Agentiile de media vor reusi cel mai probabil sa se descurce – acestea furnizeaza mult mai multe servicii si, pur si simplu, isi pot transfera costurile suplimentare care deriva din absenta rabatului, in celelalte servicii pe care le presteaza.
          3) Dle Modan, intr-o democratie si intr-o economie de piata veritabile, motivele sunt comunicate in mod transparent inainte de adoptarea unui act normativ. Să ceri ”dovezi in sprijinul motivatiei OUG” dupa ce aceasta a intrat in vigoare este ca și cum ai cere dovezi in sprijinul vinovăției după ce acuzatul a fost condamnat.

  8. In fine, domnule Mircea, dupa digresiuni si divagatii pe temele industrializarii Romaniei, un articol care este si pe meseria Consiliului Concurentei, si profund corect in argumentatie.Intr-adevar, OUG-ul este o catastrofa pentru piata libera in domeniu si pozitionarea Consiliului este normala. Felicitari!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Mircea
Valentin Mircea
Valentin Mircea este avocat în cadrul Baroului București din anul 1996, specializat în dreptul afacerilor și Senior Partener la Mircea și Asociații. Mircea este doctor în dreptul concurenței al Universității București din 2013 și din octombrie 2018 este Visiting Fellow la European University Institute la Florența (Italia). În trecut Valentin Mircea a ocupat diverse funcții în mediul privat - KPMG, Sinclair Roche & Temperley (Stephenson Harwood) - și autorități publice (printre altele, vicepreședinte al Consiliului Concurenței (până în 2013) și șef al Corpului de Control al Prim Ministrului, în 2016). Valentin Mircea este licențiat în drept al Facultății de Drept din Universitatea București, titular al unei diplome de studii generale a Universității Sorbonne Pantheon Assas și absolvent de studii postuniversitare în dreptul internațional al concurenței al Universității din Melbourne, Australia. Acesta este autorul mai multor cărți și articole pe subiecte care țin de dreptul concurenței și dreptul afacerilor și este în mod frecvent vorbitor la conferințe de specialitate în România și în străinătate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro