Home » Analize »Economie »Energie »Infrastructura » Citesti:

Ușor pe scări cu ciclul nuclear integrat

Cristian Felea septembrie 27, 2017 Analize, Economie, Energie, Infrastructura
11 comentarii 2,525 Vizualizari

Anual, la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Mioveni, de lângă Pitești, sunt produse 10 mii de bare de combustibil nuclear, reprezentând consumul anual al centralei nuclearelectrice de la Cernavodă. Arderea lor va produce circa 11 TWh de energie electrică, cam tot atât cât s-ar produce dacă am arde în centrale clasice 11,1 milioane tone de huilă sau 3,2 milioane tone de păcură.

AȚI AUZIT DE CICLUL ENERGETIC NUCLEAR INTEGRAT ROMÂNESC?

Ceea ce este deosebit în cazul României este faptul că, începând cu deceniul IX al secolului trecut, tot ce este necesar pentru a produce energia electrică din uraniu era domestic: extracția uraniului, prepararea și metalurgia minereului, ba chiar, până recent, și apa grea. Acesta era ciclul energetic nuclear integrat românesc, schematic redat în figura 1.

Figura 1: Schema ciclului energetic nuclear integrat

Programul național nuclear a fost aprobat în anul 1969 de către Nicolae Ceaușescu, cel care conducea România la acel moment din poziția de secretar general al fostului Partid Comunist. A fost aleasă tehnologia canadiană CANDU, probabil în semn de frondă față de conducătorii URSS, care cu un an înainte înăbușiseră în sânge ”Primăvara de la Praga”.

Dacă uraniul era exploatat în România anterior anului 1969, inclusiv de URSS, ca despăgubire de război – prin SovRom Cuarțit, înființat în anul 1951, care extrăgea uraniu din minele Ștei și Băița, în județul Bihor –; în schimb bazele unui sistem integrat de producție al energiei electrice în centrale nucleare s-au pus abia la finele deceniului VII al secolului trecut.

În 1979 s-a înființat, prin Decretul 400, Combinatul Chimic Drobeta, care a început să producă apă grea din anul 1988. Combustibilul nuclear de tip CANDU a început să fie produs la Pitești, în fază pilot, încă din anul 1980, la actualul Institut de Cercetări Nucleare, iar din anul 1992 s-a constituit pe platforma de la Mioveni și actuala Fabrică de Combustibil Nuclear.

În anul 1998, prin reorganizarea RENEL, ia ființă RAAN Drobeta Turnu-Severin, care administra atât facilitățile de producție ale apei grele, cât și platforma de cercetări nucleare de la Pitești și centrul de inginerie de la Măgurele. Pe măsură ce RAAN începe să aibă probleme financiare, se decide reorganizarea sa prin divizare parțială și, astfel, ia ființă (în 2013) RATEN, care reunește institutul de la Pitești și centrul de inginerie tehnologică de la Măgurele. Apoi RAAN intră în insolvență.

În perioada în care a existat producție de apă grea, s-au fabricat stocurile necesare celor două unități care se află acum în funcțiune – unitățile 1 și 2 -, dar și pentru viitoarele unități 3 și 4. De asemenea, anumite cantități de apă grea au fost exportate în China, SUA, Germania și Coreea de Sud[1].

Probleme financiare are și CNU, compania națională a uraniului, care se confruntă cu epuizarea zăcământului din Suceava, fără ca proiectul de deschidere a unei noi mine la Tulgheș (județul Neamț) să fi făcut progrese, pentru a înlocui vechile capacități de extracție a minereului uranifer.

PENTRU CĂ NU AM FĂCUT NIMIC ÎN ULTIMII ANI, ACUM TREBUIE SĂ SALVĂM SITUAȚIA

Și RAAN și CNU au avut probleme financiare care au fost ignorate de manageri și de guvernanți ani la rând, până când nu s-a mai putut face nimic. La RAAN, înainte de insolvență, s-a reușit o divizare parțială, prin care platformele de cercetare nucleară și inginerie tehnologică au fost puse la adăpost în ultimul ceas de problemele administrării judiciare.

Acum s-a ajuns ca pe lanțul energetic nuclear să existe:

(i) o companie practic falimentară, CNU, care aparține Ministerului Energiei, dar care nu mai are de unde să extragă minereu de uraniu. Deși a demarat de aproape zece ani un plan de deschidere a minei Tulgheș, documentația – așa cum se poate vedea pe cnu.ro – este blocată undeva în faza de obținere a certificatului de urbanism. Este greu de imaginat cu ce bani ar putea CNU să mai deschidă mina la Tulgheș, în condițiile în care a fost nevoie de un ajutor de stat doar pentru a evita intrarea iminentă a companiei în faliment[2];

(ii) o regie autonomă, cea de la Drobeta Turnu-Severin (RAAN), tot din portofoliul Ministerului Energiei, aflată în insolvență și care nu mai produce apă grea pentru că nu mai are piață;

(iii) o altă regie autonomă, RATEN, aflată și ea în portofoliul Ministerului Energiei. Aceasta deține pe platforma de la Pitești un institut de cercetare, platformă pe care o împarte cu fabrica de combustibil nuclear ce aparține companiei (societate națională) Nuclearelectrica;

(iv) principalul producător de energie electrică, Nuclearelectrica, care are în patrimoniu centrala nuclearelectrică de la Cernavodă, unde funcționează două unități cu o putere instalată totală de circa 1400 MW; unitatea 1 fiind pusă în funcțiune în anul 1996, iar unitatea 2 din anul 2007. Și această companie este deținută tot de Ministerul Energiei. Durata de viață a unității 1 urmează să expire în anul 2022, dacă nu se vor face investiții pentru retehnologizare[3] care să permită prelungirea (poate chiar dublarea) perioadei de viață. Pentru construcția și punerea în funcțiune a unităților 3 și 4 ministerul de resort are în strategie negocierea cu un singur ofertant, un investitor chinez[4].

După cum se poate vedea din enumerarea anterioară, ciclul energetic nuclear integrat nu este, de fapt, nicidecum gestionat integrat, fiind implicate patru echipe manageriale diferite și un administrator judiciar. Singurul element comun este faptul că statul deține participații la cele patru entități, la trei dintre ele chiar de 100%; cu toate acestea Ministerul Energiei, cel prin care statul deține participațiile în portofoliu, nu dă niciun semn că este capabil să gestioneze problemele într-un cadru strategic unitar.

În luna iulie 2016 Cameco, o companie canadiană dezvoltată worlwide, a detronat CNU din poziția de unic furnizor de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu pentru Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitești[5]. Managerul executiv al Nuclearelectrica de la acel moment, Daniela Lulache, a oferit ca motivație prețul mai bun al canadienilor. Acum, după intrarea în vigoare a CETA, prețul Cameco va deveni probabil imbatabil.

Înainte ca Daniela Lulache să își întoarcă privirea de la ciclul energetic nuclear integrat, acesta devenise încă din anul 2013, așa cum s-a vazut mai sus, o simplă iluzie, când ciocnirea cu piața a produs prima victimă – RAAN. Anul 2016 a condamnat la aceeași soartă CNU.

Ministerul Energiei nu a avut reacție și nici vreun plan, așa cum de altfel se întâmplase și în anul 2013, în cazul RAAN. Faptul că ministerul nu a mai prelungit contractul de management al Danielei Lulache nu este, până la urmă, decât o decizie lipsită de importanță.

De fapt, stricto sensu, decizia Nuclearelectrica de a contracta achiziția de materie primă de la Cameco nici nu poate fi combătută cu vreun argument valabil, în lipsa unui plan strategic al statului care să fi necesitat punerea în aplicare. Și pe care, bănuiesc, ar fi trebuit să-l conceapă și să-l impună ministerul de resort oricând înainte de decembrie 2015.

Desigur, dacă Nuclearelectrica nu mai este legată de ciclul energetic nuclear românesc, în viitor este oricând posibil și un alt tip de decizie comercială, și anume achiziția directă a barelor de uraniu din import, mai ales dacă prețul mai scăzut va fi criteriul de bază.

Este de remarcat faptul că antreprenorul chinez (China General Nuclear Power Corporation), cu care se negociază construcția unităților 3 și 4 de pe platforma de la Cernavodă, a încheiat un acord cu Cameco, condiții în care nu este exclus să prefere achiziția combustibilului nuclear din Canada și nu de la Pitești. Asta dacă contractul pentru construcția celor două unități nuclearenergetice va fi semnat, în cele din urmă, cu acest antreprenor chinez.

Figura 2 – Schema de reorganizare a producției de materie primă pentru centrala Cernavodă

Și totuși, Ministerul Energiei oferă speranțe. Pentru început, a cerut controale și implicarea Consiliului Concurenței în verificarea legalității și concurențialității contractului încheiat între Nuclearelectrica și Cameco. Apoi, ce-i drept ”pe surse”[6], a lăsat să se înțeleagă că ar prefera ca Nuclearelectrica să devină acționarul majoritar al CNU.

O FI BINE, O FI RĂU? SĂ NU NE SCAPE PROIECTUL PE SCĂRI ȘI SĂ-L CIOBIM…

Este Nuclearelectrica în poziția de a face o achiziție atât de riscantă cum este CNU? Mai ales în condițiile în care CNU are foarte puțin de oferit la activ și prea multe probleme la pasiv (este nerestructurată)?

Nuclearelectrica trebuie să fie foarte atentă cu finanțarea programelor de safety impuse de protocoalele AIEA, trebuie să încheie în condiții juste negocierile pentru grupurile 3 și 4, trebuie să găsească soluții pentru prelungirea duratei de viață a unității 1, trebuie să fie atentă ca prețul energiei electrice să fie competitiv în piață etc.; în aceste condiții ar fi util să-și treacă în patrimoniu și actuala CNU?

Discuția rămâne deschisă. Eu unul cred că trebuie procedat cu multă atenție, ca să nu stricăm ce încă funcționează, sub sloganul salvării ciclului integrat, care oricum nu mai este decât o iluzie. Ar trebui identificate soluții de atragere a unor investitori potenți, interesați, care pot aduce și un aport financiar atât de necesar unei noi scheme de aprovizionare cu combustibil nuclear a platformei de la Cernavodă. Oricum, producție internă de minereu de uraniu nu mai există.

Nu în ultimul rând, trebuie ținut cont de faptul că Nuclearelectrica asigură puțin peste 20% din consumul energetic al României, ceea ce conferă problematicii o dimensiune de securitate națională. Construcția altor două grupuri nuclearenergetice ar adăuga României valențe clare de jucător regional, dar numai dacă își va fi securizat soluțiile de aprovizionare cu materie primă (materialul fisionabil).

În figura 2 este sugerată o manieră de abordare. Nu sunt la curent cu planurile guvernului și nu dau sfaturi. Dar cheia asigurării securității energetice a României este Nuclearelectrica, iar acest lucru este cert. Modul în care se va proceda în cazul CNU poate întări sau vulnerabiliza Nuclearelectrica și fie va face din România un jucător cheie în sud-estul Europei, fie o va duce la stadiul de simplă piață pentru energia electrică din import.

NOTE__________________


[1] http://www.raan.ro/prrta.pdf

[2] În data de 30 septembrie 2016, Comisia Europeană a autorizat, prin Decizia nr. C(2016) 6250 final, dosarul nr. SA.46312(2016/N) – România / Ajutor de salvare pentru  Compania Națională a Uraniului SA, acordarea ajutorului de stat individual de salvare

[3] http://m.hotnews.ro/stire/21890769

[4] https://www.dcnews.ro/reactoare-3-i-4-cernavoda-discu-iile-cu-china-reluate-dupa-instalarea-guvernului_547255.html

[5] Adevărul.ro: Elena Deacu – ”Cum mai poate fi salvată Compania Naţională a Uraniului. Feldioara, vânată de străini”

[6] HotNews.ro: Cristian Pantazi – ”Nuclearelectrica va cumpara Compania Nationala a Uraniului. Miza – salvarea uzinei de procesare a uraniului de la Feldioara, care produce combustibil pentru centrala nucleara de la Cernavoda”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. M. Constantin spune:

    Cata vreme gazul/ petrolul se mentin la preturile actuale iar consumul enrgetic intern scade, e greu de crezut ca ministerul energiei va depasi dilema lui Buridan: productie in centrale clasice sau in centrale nucleare?. De ani buni se prefera un status-quo ce mascheaza conflictul de competente la nivel decizional. In lipsa unui echivalent al fostului Comitet de Stat pentru Energie Nucleara care concentra profesionistii din nuclear probabil ca specialistii in centrale clasice de productie a energiei electrice, numeric dominanti in staful decizional, vor inclina balanta catre nuclear. Cu atat mai mult cu cat Cernobalul si Fukushima atarna greu in luarea unei decizii.
    Pe de alta parte, sub aspect strict comercial, un ciclu nuclear ceva mai scurt ar presupune: achizitia concentratului uranifer din piata internationala, prelucrarea la octoxid nuclear pur si producerea de combustibil pe plan intern in conditii concurentiale cu pulberea de la Cameco/ Areva. Daca cineva ar putea vedea in viitor poate ca ar miza pe un pret de 50 de dolari al concentratului uranifer si s-ar incorda sa obtina dioxidul de uraniu la 80 de euro pe kg, pret intern suficient de rezonabil incat sa concureze cu producatorii internationali calificati.
    Pana una alta, minunatii nuclearisti din generatia anilor 80, cam imbatranesc si se cam duc, scoala ignora formarea operatorilor/ laborantilor/ tehnicienilor necesari domeniului nuclear, iar modernizarea tehnologica la standarde actuale prin eforturi interne ramane doar un vis frumos.

  2. Dan Nicolescu spune:

    Romania ar fi putut fi astazi, cu tret centrale nuclear-electrice ( Cernavoda cu toate cele 4 grupuri, Moldova / Malini si Ardeal / Fagaras ) in functiune, complect independenta energetic si mare jucator pe piata energetica, daca nu ar fi existat:
    - Temerea intemeiata a Rusiei si a Occidentului ca Romania lui Ceausescu ar fi putut dezvolta arma nucleara. Sa nu-mi spuna nimeni ca intirzierile acumulate pina in 1989 la Cernavoda, erau datorate exclusiv partii Romane.
    -Stupizeniei ca element constitutiv al economiei comuniste condusa de agramati, care a facut ca tot ce depindea in mare masura de Romani ( modernizarea minelor de uraniu, garantii antipoluante, asimilarea la cerintele srandardelor internationale a materialelor care trebuiau produce in tara cu ” acquis” nuclear ) sa fie facut prost si cu intirziere. Politica ” cu fundul in doua luntre ” a lui Ceausescu ( in acest caz, tehnologie canadiana la Cernavoda si ruseasca la Feldioara ) s-a dovedit a fi si aici falimentara. , piedicile venind din ambele parti.

    Romania avea atuul imens al unei productii posibile de uraniu care putea asigura functionarea centralelor in cauza . Minele vechi ( Baita, Ciudanovita ) erau practic secatuite nu ca zacaminte ci datorita proastei,haoticei si barbarei exploatari incepind cu SOVROM CUARTIT, iar cele noi ( Tulghes ) erau in faza de prospecitiuni Toate erau exploatate rudimentar si nici un plan serios de modernizare nu era gindit. La Cernavoda se dorea o realizare de sfirsit de secol XX iar in mina se lucra ca inainte de razboi.

    Ciclul nuclear integrat ( minele de Uraniu, Uzinele R si E dela Feldioara, Combinatul de apa grea dela T. Severin, fabrica de combustibil nuclear dela Mioveni si in final Uzinele nucelar electrice ) era prevazut sa fie complectat si cu producerea tecilor de Zn-Alloy pentru care era deja in faza de proiectare o uzina de extragere a Zirconiului din cenusi de termocentrala si chimice.. pe la Zimnicea sau Turnu Magurele.

    Esecul acestui proiect s-a datorat in primul rind sistemului comunist ineficient din Romania si in al doilea rind piedicilor externe din est si vest.

    Ce sa- intimplat dupa 1989 stiti Dvs cu totii, cui se datoreaza .

  3. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    Ciclul integrat e o idee foarte bună în tr-o satrapie. Are însă marea slăbiciune că fiecare segment e dependent de celălalt, deci prăbuşirea unuia porneşte dominoul.
    De asemenea e util să ai toate segmentele în caz de, doamne-fereşte, război sau altă criză. Însă după părerea mea, într-o lume normală, fiecare trebuie să poată funcţiona şi pe cont propriu. Fără să participe la piaţa globală, fiecare segment îşi pierde competitivitatea şi în timp distruge ansamblul. Dacă vi se pare că aţi mai auzit asta, înseamnă că aţi prins comunismul…

    Dealtfel, nişte băieţi deştepţi din Severin au distrus RAAN-ul ( am avut oarecari contacte cu instituţii din acest judeţ şi pot mărturisi că, deşi domnul Duicu nu a ajuns la notorietatea inegalabilului Dragnea, Mehedinţiul e o copie fidelă a Teleormanului) , iar acum, pentru merite deosebite, au fost mutaţi parcă la Cernavodă, sau la altă înstituţie din “ciclul integrat”. Nu putem decât să aşteptăm rezultatele….

  4. George O spune:

    Care este situația combustibilul nuclear ars/consumat, unde se regăsește în schema ciclului energetic nuclear integrat?

    Există o instituție, companie responsabilă cu gestionarea deșeurilor nucleare?

    Merci.

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Da, desigur. Este ANDR, Agenția Nucleara și pentru Deșeuri Radioactive, o instituție a statului roman.

  5. Adrian B spune:

    Ciclul nuclear integrat e un scop in sine sau are avantaje economice reale?

    Daca e mai ieftin sa se cumpere uraniu din alta parte, mai ales ca zacamintele exploatabile ale Romaniei sunt minuscule sau nule, la ce ajuta ciclul nuclear integrat?

    PS. V-a ramas niste engleza pe la coltul gurii. “Worlwide” se poate traduce ca global, “safety” ca siguranta sau siguranta in exploatare, cu un minim efort se poate.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      In comunism era clar că avea o noimă, fiind un domeniu “strategic” ( şi firmele externe oricum codindu-se să îi dea lui “nea Nicu” combustibil nuclear) deci era mai sigur să nu depinzi de “extern”. Probabil şi acum e o chestie destul de utilă să le faci pe toate, se poate considera că e un domeniu destul de sensibil, dar miza nu mai e evident aceeaşi.
      Problema mea e că eu vad această integrare strictă ca fiind profund dăunătoare pentru că formează monopol la toate nivelurile. E bine ca toate segmentele să fie cumva “în piaţă”. Ca să dau un exemplu, presupun că Dacia cumpără in continuare geamuri de la Buzău şi tablă de la Galaţi, din motive de logistică, dar dacă vreunul din ei începe iar să producă la standarde comuniste poate avea o “surpriză”. La fel, cei doi producători vând şi la alţi clienţi.
      Deci mi se pare bine să producem bare de uraniu la Piteşti ( iar dacă minele noastre nu mai produc, să cumpărăm minereu din altă parte) dar să le producem in condiţiile pieţei, altfel ocrotim un monstru.
      Nu cunosc însă amănuntele domeniului, e o piaţă ceva mai mică şi mai dirijată din cauza materialului sensibil; există şi riscul ca un producător major să practice dumping o perioadă pentru a falimenta producătorul local, însă avem o armată de funcţionari prin tot felul de comisii care ar trebui să prevină chestiunea asta….. Dacă producătorul local vinde pe piaţa globală, posibilitatea de dumping ar fi mai redusă, pentru că îţi trebuie capital mult ca să vinzi sub preţ la mulţi clienţi timp îndelungat; dar dacă producătorul local e captiv, cu o mică “şpăguţă” poate fi spulberat…. ceea ce unii au cam şi păţit-o….

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Îmi cer scuze pentru englezisme, dar sunt termeni care au intrat în uz. Și cum limba romana este o limba deschisa și prietenoasa cu neologismele etc. – mulțumesc lui Dumnezeu ca e asa – mi-au scăpat. Nu promit ca n-o sa se mai întâmple, dar voi încerca să fiu mai atent.

  6. dezLantzuit spune:

    Deci aia scot minereu din Moldova, il freaca prin Ardeal, dupa care il transforma comunistic in mioveni – la ma piteshti o fi un soi de buricu buricilor industriei comuniste multilateral dezv! -, de unde pleaca la Cernavoda, unde se intalneste cu apa grea care vine prin Craiova, la Pitesti, si-o da jos in Bucuresti ca s-o si ajunga sfintita la Ceravoda, cand toate acestea se pot face in imensul Port Constanta care mai mult shomeaza?
    …sau, daca nu, pe valea Bistritei, la Piatra si Bacau, iar apa gra sa fie produsa in Galati-Braila, daca nu la Cernavoda, daca tot vine manganul de acolo!
    Nu vi se pare ciudat si comlpet aiuristic lantzul acesta inegrat legat de gatul fragilei noastre industrii atomo-nucleare?

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Observația este corecta si ne arata clar ce nebuloasa era gândirea planificatorilor economici comuniști. Si de ce industrializarea comunista – inca admirata de multi – este atât de problematica si de ce Romania avea nevoie, pe vremea iresponsabilelor guvernări Roman-Stojan-Vacaroiu, de un proiect de dezindustrializare corect si cinstit.
      Faptul ca nu am avut un astfel de proiect ne-a costat si inca ne mai costa. Macar acum sa gestionam corect ce se mai poate salva.
      Sigur, se poate spune ca Romania voia centrale nuclear-electrice si pe Mureș sau pe Siret, ok. Dar in 1990 realitatea era clara si cerea viziune și măsuri clare. In 2017 a mai rămas ceva retorica si speranța atragerii interesului capitalului extern.

    • bibicu spune:

      “Nu vi se pare ciudat si comlpet aiuristic lantzul acesta inegrat legat de gatul fragilei noastre industrii atomo-nucleare?”
      Daca v-ati uita pe harta mineritului uraniului in Romania, ati intelege decizia luata la un anumit moment istoric in favoarea “frecatul minereului in Ardeal”. La fel cu uzina de la Halanga, mare consumatoare de energie electrica in ciclul de productie.
      In apararea planificatorilor “industriei comuniste multilateral dezvoltate”, va sugerez sa studiati distributia geografica a facilitatilor nucleare franceze (si nu numai).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Felea


Cristian Felea

Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor... Citeste mai departe


E randul tau

Bineînțeles, domnule. În Uniunea Europeană niciun stat nu poate să facă tot ce vrea. Legisla...

de: Valentin Naumescu

la "Şi Cehia? Europa Centrală se scufundă în euroscepticism. Cât timp mai rezistă opţiunea proeuropeană în România?"

Cauta articole

octombrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)