joi, martie 28, 2024

Uitaţi de stat! Nu mai există, aşa cum îl ştiam

Este nevoie şi de abordări nespecializate. Când o iau specialiştii pe teorii savante, nu mai înţelegem mare lucru.

De aceea va propun o abordare „profană” a problemelor globale cu care ne confruntam, abordare  începută aici.

Prima eroare: capitalismul fiduciar

Am căutat în dicţionar, nu ştiam sensul acestui termen. (FIDUCIÁR, -Ă adj. Cu valoare fictivă, bazat pe încredere). De unde atâta încredere, responsabilitate, când e vorba de bani, de îmbogăţire, de interese personale sau de grup. Când toţi afaceriştii, bancherii, întreprinzătorii joacă doar la profit, indiferent de metode, mecanisme, tehnici: cacealma, păcălirea adversarului mai slab de înger, metode neortodoxe, la limita legii, exploatarea unui cadru legislativ schweitzer, special creat aşa, prin cârdăşia afacerişti-legiuitori.

Iată cum e descris aici:

„Acest capitalism-fiduciar a creat valori inexistente pentru a sustrage bani existenti si a-i transforma in valori finite (adevarate, stabile), însusindu-le. In afara incompatibilitatii cu nevoile societatii, ambele sisteme – comunismul si capitalismul-fiduciar – au la baza o singura ipoteza existentiala, minciuna si propaganda masiva…. Chinezii si germanii au acceptat îndatorarea si au primit in loc de bani adevarati “cuvantul de onoare” al acestor state, adica hârtii care s-au dovedit fara valoare”.

Nu e vorba aici de capitalism, pur si simplu. Cea mai mare putere capitalistă a devenit, culmea, o ţară comunistă, China. E vorba doar de un derapaj toxic al capitalismului natural.

A doua eroare: Înfrăţirea-cârdăşia politicienilor cu bancherii.

Noi, bancherii, împrumutăm bani politicienilor să-şi cumpere voturi si sa ajunga la putere prin pomeni electorale, (14 salarii, 14 pensii pe an) iar voi, politicieni-populişti, ne recapitalizaţi din bugete când rămanem fără bani, ne dati acces la obligatiuni de stat si finanţele nationale pe care le „împrumutam” prin jupuire, închideti ochii la salariile si  bonusurile uriase cu care ne procopsim noi si urmasii urmasilor nostri. Eventual tipăriţi bani, daca aveti acest drept.

Mecanismul a functionat aşa de bine, încât s-a ajuns la un nivel al datoriilor suverane de 45.000 miliarde euro, un Caritas gigantic, fără speranţa de a fi plătite vreodată.

Toată lumea încearcă să păcălească pe toată lumea. Ţările cu importante producţii de bunuri şi servicii au aruncat bani în piaţa împrumuturilor pentru a-şi vinde mărfurile, politicienii, în special de stânga, din ţările mai sărace, le-au acceptat cu voioşie, folosindu-le ca momeală electorală în aşa zisul stat social, bancherii şi-au tras profituri uriaşe din creditele, unele doar  cu buletinul, derivativele financiare (contracte la termen de tranzactionare a altor instrumente financiare primare, ca de exemplu actiunile si obligatiunile), au ajuns la de 11 ori PIB-ul mondial, o bomba cu ceas care poate exploda in orice clipă.

Aici suntem acum. Pe un butoi cu pulbere, despre care nimeni nu pare să ştie cum se dezamorsează. Scânteia mai lipseşte.

A treia eroare: zona euro

Nu de mult,  tarile aveau monede proprii. Care se raportau între ele, prin ratele de schimb. Nivelul ratelor de schimb reprezenta un sensor sensibil,  tinea cont de competitivitatea, productivitatea, inventivitatea,  randamentul din economie, de cultul muncii si al lucrului bine facut, diferite de la un popor la altul, de background-ul tehnologic, de rezervele din bancile nationale, de multe alte lucruri.

Aparitia monedei unice euro a permis iesirea din paradigma adevărului economic, spus la gazeta de perete de ratele de schimb inter-monede nationale, stabilite de pietele financiare, si intrarea in minciuna, mistificare si ipocrizie economica.  Din acel moment diferentele dintre ţări, de natura celor aratate mai sus, nu s-au mai vazut. Toata lumea „bună” s-a ascuns sub pulpana euro, ca sub fusta unei mame îngăduitoare şi a început „ghiduşiile”.

Mai mult, devalorizarea monedei naţionale, ca mijloc de a corela dorinţa unui trai mai bun cu putirinţa economiei, a dispărut. Toată lumea şi-a dorit un trai mai bun, maşini scumpe, vile fastuoase, vacanţe exotice, în speranţa că „turcul plăteşte”. Adică euro. Le-au şi obţinut, prin împrumuturi iraţionale, politicienii sperând că scadenţa nu-i va prinde la guvernare. Până la urmă scadenţa a venit, vine întotdeauna. Şi i-a prins.

Ce mai e şi cu guvernaţa fiscală comună, promovată de UE? Diferenţele de competitivitate, de productivitate, ale statelor UE, să nu mai fie escamotate sub fusta euro. Pe baza monedei comune, ţările cu producţii mari să-şi vândă marfa, celelalte să le-o cumpere, beneficiind, dacă sunt în stare, de pieţe globalizate: piaţa muncii, a schimburilor de marfuri netaxate, a creditelor, stabilitate monetară, protecţie unitară în faţa altor pieţe,  etc. Dar fără să se mai împrumute iraţional, fără deficite imense duse, chipurile, în dezvoltare, fără dezmăţ  electoral. Dacă sunt în stare să-şi dezvolte produse sau servicii de nişă, foarte bine, dacă nu, pieţe de desfacere scrie pe ele. Adică să piardă avantajele de care tocmai s-au bucurat atâţia ani. Nu ştiu câţi vor înghiţi pilula aceasta amară.

Pieţe versus state.

Este o discuţie lungă, fără concluzii clare. Cine este mai bun sau mai rău, statul sau piaţa?

Statul are funcţiile lui, dar când intră pe mâna politicienilor corupţi şi interesaţi doar de propriile beneficii, statul intră în derivă. Statul reglementează piaţa, dar are dreptul s-o manipuleze, s-o perturbe? În principiu nu, dar asta nu înseamnă că nu încearcă s-o manevreze. În folosul cui? Dacă ar fi în folosul cetăţenilor, încă ar fi de înţeles. Cert este că statele violează fără încetare pieţele, încercând să anihileze rolul acestora, de turnesol al calităţii economiilor globalizate. Uneori reuşesc, alteori nu.

Pieţele sunt iraţionale, în sensul că, deşi instituţii, funcţionează atomizat, interesele jucătorilor fiind obţinerea de profituri, fără altă logică sau organizare. Aşa că speranţa presedintelui Băsescu, de a negocia cu pieţele un armistiţiu, de câţiva ani, este iluzorie. În primul rând că nu ai cu cine negocia, pieţele nu au şefi. În al doilea rând, pieţele au o singură raţiune, profituri fără limite, dacă renunţă la aceasta, îşi pierd sensul de a exista.

Statele, în schimb, trebuie să reglementeze pieţele, astfel încât să nu permită derapaje de vreun fel. Să nu permită subjugarea finanţelor publice de către pieţe, în scopul obţinerii unor profituri facile, nemeritate. Aşa ceva  încearcă să facă noul acord fiscal european. Să pună bariere în calea cârdăşiei dintre politicieni şi bancheri. Să impoziteze echitabil profiturile bancherilor, la nivelul celorlalte activităţi profitabile. Nu reuşeste însă să găsească rapid soluţii la criza datoriilor suverane şi a pieţei derivativelor, care pare că au scăpat de sub orice control, cu un imens potenţial distructiv.

Dacă politicienii nu sunt în stare de atari performanţe, să facă bine şi să lase tehnocraţii care înţeleg fenomenele economice să rezolve ei problemele generate de politicieni, aşa cum s-a şi întâmplat în două ţări europene, aflate în maximă dificultate, Grecia şi Italia.

Statul asistenţial şi-a dat obştescul sfîrşit. E ilogic, este o nebunie economică ce se întâmplă în România,  să „dai” 12 milioane de ajutoare sociale, când ai două milioane de hectare de teren agricol necultivat. Statul îşi poate reduce cheltuielile de funcţionare până la o limită dictată de resursele disponibile, nu de interesele clientelare.

Crede cineva că autoturismele, vilele, produsele electronice şi electrocasnice de înaltă tehnicitate, vacanţele exotice, vânzările din hipermarketuri, au acoperire în bunurile şi serviciile produse şi vândute de afacerile din România? Să fim serioşi. O parte se justifică prin munca asiduă a românilor aflaţi peste hotare. În rest, din minciună economică, cumpărare de favoruri electorale, corupţie, fraudarea bugetelor, licitaţii trucate, privatizările de doi bani în folosul celor care le-au negociat.

Unde se află România în acest tablou?

Cum nu se poate mai prost. Are o datorie publică şi privată de aproape 100 miliarde euro, are de împrumutat, în 2012, 16-17 miliarde de euro pentru rostogolirea datoriilor şi acoperirea deficitelor, un PIB de 5800 euro/locuitor, pe locul 70 mondial, după Botswana, Mauritius şi Panama, cu educaţia şi sănătatea pe ultimele locuri din UE, fără infrastructură informatică, în transporturi, de irigaţii, pentru turism, fără o producţie de marfuri şi servicii vandabile şi cu valoare adăugată mare, pe care să se sprijine creşterea economică.

Colac peste pupăză, băncile străine sunt constrânse să-şi reducă expunerea pe România, piaţa europeană, şi ea în recesiune, ameninţă să reduca absorbţia de bunuri  provenite din România, iar cele 16 miliarde euro pe care ar trebui să le împrumutăm în 2012 au devenit problematice, sau se vor putea realiza la costuri uriaşe.  Băncile s-au fript şi au convenit să nu mai considere titlurile de stat ca sigure. Dimpotrivă, vine momentul când aceste titluri vor intra la categoria „toxice” şi băncile vor încerca să scape de ele. Axioma că un stat nu poate da faliment s-a dus deja în derizoriu.

Intrarea în pactul fiscal european, dacă se mai face, este benefică pentru România pentru că o disciplinează financiar, o împiedică să ducă deficitele la cer, cum a făcut Grecia. Pe de altă parte, la un moment dat s-ar putea ca interesele şi oportunităţile naţionale să ceară deficite temporare mai mari decât cele stipulate în pact. De exemplu, pentru cofinanţarea unor proiecte europene mari, pe infrastructură, sau pentru garantarea unor împrumuturi avantajoase de pe pieţe noneuro, profitând de gradul de îndatorare relativ mic. Ce facem atunci? Deja se aud voci ca politicile bugetare şi fiscale sunt prea sensibile pentru a fi cedate unor autorităţi europene. Care le-ar folosi pentru interese convergente cu ale României sau nu? După ce am fost  obligaţi să privatizăm băncile, ca precondiţie a aderării la UE, riscăm să rămânem fără finanţare, pentru că băncile mamă dau prioritate intereselor din ţările de origine.

La poziţia de respingere a pactului de către  Marea Britanie s-au alăturat de curând Cehia şi Ungaria.

În concluzie, uitaţi de statul care e bun  să vă garanteze bunăstare. Nu acesta e rolul statului. Bunăstarea şi-o garantează fiecare, după putinţă, muncă şi talente.  Nici nu spun să vă duceţi în Africa, cum a făcut omul de afaceri Ovidiu Tender, care a cumpărat acolo suprafeţe imense de teren şi a iniţiat afaceri. Afaceri se pot face şi în România, accesând fonduri europene, în industrie, agricultură, turism, sănătate, educaţie.

Statul trebuie să scoată din sistemul bugetar educaţia şi sănătatea, să pună în contract direct furnizorii şi beneficiarii, ajutându-i prin vouchere dedicate pe acei cetăţeni fără resurse pentru servicii publice esenţiale.

Ceilalţi bugetari pot fi înlocuiţi, în bună măsură de computere, angrenate în sisteme informatice complexe, care nu greşesc, nu fură şi nu cer şpagă.

Serviciile vamale, de colectare a impozitelor, pot fi externalizate, către firma private, româneşti sau străine. În felul acesta se termină cu corupţia.

Unităţile economice încă de stat trebuie privatizate, pentru că mai mult înghit resurse bugetare, în loc să producă.

Simplificarea birocraţiei, reducerea nivelului şi numarului   de taxe, în special în domeniul  taxării muncii, operarea lor simplificată prin sisteme informatice, toate acestea sunt imperios necesare.

Probabil există multe alte măsuri curajoase în aceiasi notă, care disponibilizează resurse bugetare pentru investiţiile atât de necesare în infrastructură, inclusiv informatică, şi ridicarea calităţii serviciilor publice.

Aceste măsuri nu sunt opţionale, fără ele România riscă să se afunde într-o groapă din care nu se ştie când şi cu ce costuri va putea ieşi.

Distribuie acest articol

68 COMENTARII

  1. Buna ziua ! Bun articol, dar imi ridica careva probleme :
    daca ni se cere sa nu ne mai bazam pe stat ,daca cereti ca sanatatea si invatatmantul sa fie scoase total de la buget ,pun si eu o intrebare :
    -daca statul nu va mai avea NICI O obligatie fata de cetateni, de ce ar mai avea cetatenii vreo obligatie fata de stat? o sa spuneti ca vremea contractului social a trecut, ok, dar un contract nu poate fi denuntat unilateral, asa cum se propune azi, tu nu mai ai nici o obligatie fata de mine, de ce as avea eu vreo obligatie fata de tine ?
    -Exista (chiar nu stiu, poate stiti dumneavoastra) un stat civilizat in care invatamantul si sanatatea sunt total private, in Europa?
    -Ultima mea intrebare , in final, ce credeti ca va fi aici ,la noi : un stat fara popor sau un popor fara stat?
    (Va rog sa nu-mi raspuneti prin enumererea consecintelor statului asistential asa cum a fost pana acum, adica cu risipa inimaginabila facuta din motivele pe care foarte bine le-ati aratat. Eu ma refer la rerragerea totala a statului, asa cum o preconizati si se preconizeaza)

    • Nu e vorba atat de privatizare, baza materiala ramane in proprietate de stat, dar statul sa nu mai fie intermediar financiar intre furnizori si beneficiari, acestia sa fie in contract direct. Ca intermediar financiar, statul a fost un dezastru.

      Taxele si impozitele scad cu cv. serviciilor pe care cetatenii le platesc direct la furnizori.

      Statul exista in continuare, cu niste atributii si prerogative care sa nu mai permita „papusarilor” din spate sa se imbogateasca doar din calitatea de „papusari”.

      • Suna a utopie de inceput de secol XIX !!!
        Pai, dupa ce politicienii au simtit gustul puterii, cum credeti ca ar mai consimti la o astfel de schimbare, cand ei fac ORICE ca sa se mentina la putere?!
        Nu vedeti ca nu reusim sa mai scapam de ei dupa ce ajung la putere ?!
        Cum si cine ar putea de exemplu determina acele schimbari cerute de ideile din articolul Dvs?!
        Poate vreo revolutie, ca pe politicieni nu-i vad deloc sa renunte de buna voie si nesiliti de nimeni la ciolan….
        Ma tem ca va trebui sa suportam multa vreme si numai vreo zdrunginatura mondiala sa schimbe lucrurile…. si prin ricoseu sa ajunga candva si la noi, in zona balcanica inceata si reticenta la schimbari fundamentale….

          • Dle Vlaston, poate ne explicati atunci, cum statele scandinave reusesc bine mersi sa existe intr-o convietuire exemplara cu cetatenii lor ?!!!
            Si inca ce nivel de viata au cetatenii lor?!
            Eu cred ca este responsabilitatea celor care guverneaza in a reusi o buna convieturire stat-cetatean…. cu cat cei care guverneaza sunt mai competenti, mai luminati, mai dedicati cauzei, cu atat convietuirea stat-cetatean e mai buna…. cum de-a reusit Romania dupa venirea Regelui Carol I, de exemplu, sa treaca de la conditia de stat fanariot la cea de stat modern cu una dintre cele mai avansate Constitutii din Europa la 1866 ?!
            Daca nu venea Regele Carol I Romania s-ar fi scaldat inca muuulti ani in apele tulburi ale feudalismului desi intreaga Europa trecuse la capitalism….si asta numai datorita politicienilor romani care nu vedeau decat propriul interes, de nici un fel interesul tarii?!
            Le fel e si acum….
            Caragiale ar lua Premiul Nobel de-ar trai….

            • A fost odata. Dar reusesc, pt. ca nu se baga unde nu au treaba. Pe de alta parte cetatenii au cultul muncii si lucrului bine facut ca n-au trecut prin 45 de ani de comunism si 20 de ce-or fi fost. Si nu stau cu mana intinsa la stat. Isi vad de afacerile lor.

        • Nu este o utopie.

          Este vorba de falimentul statului social („nanny state ” mai plastic spus).

          Daca ar fi vorba de o companie privata ar fi dat de mult faliment. Cum statele nu prea dau faliment, ci nu isi onoreaza obligatiile, din acest moment avem 2 optiuni: state tiranice sau reintoarcerea la statul arbitrul si la responsabilitate individuala pentru membrii societatii.

          Exista un foarte bun interviu cu Milton Friedman in ceea ce priveste rolul statului in economie:

          http://www.youtube.com/watch?v=0PaN9M4WwHw (are 4 parti)

    • 1. Nu spun ca nicio obligatie, dar nici prea multe pe care nu le poate duce. Aparare, ordine publica, justitie, politica externa si cam atat. In rest nu mai este treaba statului
      2. Repet, nu total private, dar statul sa nu mai fie intermediar financiar intre beneficiari si furnizori, un intermediar prost si cam furacios.
      3. Nu exista popor fara stat sau stat fara popor. Doar ca trebuie redesenate cadrele in care functioneaza ambii actori.

      mai multumita acum?:))

  2. Domnule Vlaston a-ti scris lucruri pline de substanta.Si sa stiti ca imi place limbajul acesta simplu si direct , neincarcat cu termen de specialitate esoterici.

      • Lili are dreptate si Brucan a gresit: nu ajung 20 de ani sa schimbi un neam…(de romani)
        Cat despre articol cred cu tarie ca vom ajunge intr-o criza mult mai urata si ca va iesi cu varsare de sange: umflatii vor plati mult pentru propria siguranta, in timp ce pentru restul va fi la fel de greu.

        • Este o teorie care spune ca, in domeniul stiintelor, un popor reuseste sa aiba valori autentice din momentul in care a inceput sa se dezvolte dupa 3 generatii (asta inseamna cam 60-80 de ani).

          Teoria s-a verificat in cazul Romaniei. Daca privim revolutia de la 1848 ca un nou inceput, atunci ar avea o explicatie numarul mare al personalitatilor dintre cele 2 razboaie mondiale.

          • Numarul mare al personalitatilor dintre cele 2 razboaie are mai degraba legatura cu statul modern care a devenit Romania in timpul Regelui Carol, altfel Romania ar fi ramas inca la feudalism desi toata Europa trecuse la capitalism….
            Cred cu tarie ca cei care conduc dau unei natii si drumul dar si sansa progresului si a bunastarii….
            Cat timp cei ce conduc nu au ca prioritate interesele acelei tari, nici o tara din lumea asta cu toate resursele ei bogate nu va asigura bunastare pentru cetatenii ei…. exemplele in istorie cu tari bogate in resurse dar cu regimuri corupte care-si tin cetatenii in saracie sunt destule…
            La fel, cum sunt tari care nu abunda in resurse dar care reusesc sa aiba un nivel de trai de invidiat….exemplele la fel abunda…
            In definitiv, intr-o tara OAMENII, adica cei care conduc sunt cei care duc societatea inainte sau nu…..ca intr-o mare companie, care poate fi condusa cu mai mult sau cu mai putin succes….

  3. Paradigma e mult mai larga decat ceea ce descrieti.

    Soarele ne da lumina, pamantul si oceanele ne dau aer, apa de baut si hrana, si materii prime.

    Nu stiu daca cineva a „creat” astea toate, dar oricum, nimeni nu ne cere dobanda pentru ele si nici nu urmareste vreun profit, sa pare cel putin.

    Profitul si dobanda. Poate astea-s cuvintele cheie. Sunt neaparat necesare? Nu se poate fara ele? Trebuie neaparat puse pe locul intai, in orice activitate umana?

    Bancile au dat ca imprumut bani electronici, care nu existau in realitate.

    Eu zic sa nu mai platim nici o datorie, nimeni la nimeni, nici indivizii si nici tarile.

    Si sa ne adunam toti 7 miliarde cumva la „masa” si sa vedem ce vrem de fapt. O societate ca asta de acum, de tip Animal Planet, in care cei mai puternici iau tot fara mila, sau poate ca exista si alt tip de societate, bazata pe dezvoltarea constientei si constiintei personale si colective.

    Daca ramane tot Animal Planet atunci razboiul permanent sau periodic poate fi o solutie, ca datoriile astea nu le mai plateste nimeni, niciodata, nici a Romaniei nici ale celorlalte tari.

    Iar despre Romania, cat au furat aia din Vest, Est, Sud si Nord de la noi….ei sunt datori noua, dar noi nu avem puterea militara de a lua aceste datorii de 2000 de ani inapoi.

    Iar despre economisti si bancheri etc…..sa-i ia naiba. Sunt speta profesionala cea mai jalnica, ii detest foarte mult. Stiati ca la Universitatea de Vest din Timisoara economistii au votat scoaterea Matematicii din planul de invatamant, urmand ca de la anul Matematica sa dispara?

    Poate o societate bazata pe statistica exacta a resurselor ar putea fi dezvoltata ca in modelul Zeitgeist. Daca se vrea renuntarea la Animal Planet.

    Dar nu ai cu cine. Economistii nostrii sunt bata la Matematica.

    iar despre Ovidiu Tender, „omul de afaceri”, intrebati-i pe timisoreni despre porcariile facute. Este un hot ordinar de la rafinaria Onesti etc., colonel de securitate, fugit inSuedia si reintors, locul lui era de mult in inchisoare intr-o societate normala.

    In rest, e un articol FOARTE BUN pe care-l citesc cu placere.

    • Asa o fi, relativ la Tender, dar am vrut sa scot in evidenta spiritul intreprinzator, cati romani mai stiti ca au cumparat pamant in Africa sa inceapa afaceri acolo? Una-i una, alta-i alta.

    • O explicatie: exista in continuare lupta pentru supravietuire, doar ca s-a mutat de la nivelul indivizilor la acela al colectivitatilor: popoare, bancheri, cercetatori, armate, UE, zona euro, etc. Dar tot „care pe care” e legea de fier, se pare ca nu poate fi schimbata.

      • Legea de fier?

        Este impusa si mentinuta de sus. Cine e sus, inca nu stiu. sau ce…

        Toata dezvoltarea omenirii e dirijata astfel incat sa se impiedice un salt in constienta.

        Tehnologia e ca ochelarii mei, ma ajuta sa vad mai bine dar nu rezolva problema.

        Anumite stiinte nici nu se predau in universitati, sunt interzise, se predau in corporatii, sub semnatura de secretizare.

        Ati auzit de geometrie sacra, de floarea vietii, de gridul terestru etc.? De ce nu se predau in scoli?

        Tot asa si sistemul asta economic, este mentinut asa.

        Iar de Tender asta…si eu m-as duce prin lume, daca as avea banii furati de el de la rafinarii.

      • Nu stiti de catre cine sau vreti sa vedeti daca stiu eu?

        Pai cine are informatii despre zacamintele unei tari, domnule Vlaston? Serviciile de informatii!

        Cine poate facilita patrunderea unor asemenea indivizi oriunde in lumea asta, prin reteaua specifica? Tot serviciile de informatii!

        Cine i-a facilitat acestui individ sa obtina banii necesari, in tara, prin tot felul de escrocherii?
        Tot, ele, bata-le norocu’!

        Acuma sa nu ma-ntrebati care, ca nu stiu, ce naiba, trebuie sa pastram o arecare discretie!

  4. Felicitari domnule Vlaston !
    Respectati stilul si tendinta , de 20 si ceva de ani, elitele n-au facut altceva decat sa fredoneze mimetic avantajele a ceea ce au aplicat altii sau a ceea ce le ofereau instituţiile internationale ! In definitiv, abodarile nespecializate nu pot ascunde fasciile pe care, experţii şi ai lor aliati din societatea civila, ni le flutura intr-un glorios efort de producere a intelegerii. De parca, justetea capacitatii de gandire a fiecaruia ar trebui sa treaca prin furcile caudine ale expertilor, politicienilor si finantistilor pentru a primi girul si dreptul la viata !

  5. In general exista o prejudecata… sau mai mult un mecanism psihologic care face ca atunci cand cineva identifica o problema sau sa o formuleze mai bine spus tot acel cineva este creditat pentru eventualele solutii pe care la suygereaza. Or, formularea problemei nu este intotdeauna o chezasie pentru rezolvarea problemei. Daca am fi la geometrie ar fi altceva dar nu suntem.
    De aceea parerea mea este ca: erorile identificate au o anume doza de veridicitate. Primele doua cred ca ar putea fi formulate mai bine in sensul folosirii unor notiuni ceva mai obiective in privinta vietii sociale si economice care au facut posibile acele erori.

    Apoi, tot parerea mea esta ca „locul Romaniei in acest tablou” este gresit. Este gresit de la bun inceput. Porneste de la premiza ca suntem in criza si ca trebuie sa gasim solutiiile sa depasim aceasta criza. Dar erorile sistemice identificate mai sus sunt lasate de izbeliste. Or, tocmai asta este problema. Toate aceste „solutii” nu rezolva nimic atata vreme cat nu avem un nou proiect politic care sa elimine cauzele. Oamenii sunt catastrofati mai departe de erorile sistemului si mai vine si statul sa ii spuna ca nu se baga. Eroare majora. Evident ca statul nu trebuie sa ne imbogateasca pe toti dar de aici pana la a’si afirma neutralitatea mai este foarte mult. Statul NU poate fi neutru pentru ca este reprezentantul nostru. Este mecanismul nostru de gospodarire. Daca nu functioneaza il aruncam si luam altul. Statul nu isi poate permite sa spuna ca nu poate pentru ca aceasta la nivelul societatii inseamna condamnarea comunitatii politice la disparitie. Nu poti TU ca politician (nu ma refer la autor) si nu statul ca institutie. Si daca nu poti iti dai demisia. Este foarte simplu. Nu poti asigura sanatatea publica… imi pare rau pentru tine ca politician… imi pare foarte rau. Tu pleci si vine altul dar statul ramane pentru ca nu este al tau ci al nostru. Si daca te incapatinezi sa nu iti pese si sa iti retragi mai departe institutiile care ti’au dat identitatea de stat modern atunci te transformi intr’un butique, un SRL care castiga bani din concesionari ca Rosia Montana… dar acesta nu este un stat, nu are legaturi cu cetatenii si nici cetatenii cu el.

    Asa e in Africa. Acele „state” au treaba cu diamantele, cu animalele, cu … &c, doar cu cetatenii nu au treaba… oamenii nefiind catateni ci doar supusi. Ei nici nu platesc taxe… taxele sunt platite de firmele straine… ele sustin statul. Eh… eu nu vreau sa locuiesc in Africa. Oamenii sunt precum … pasarile. Se intampla sa fie pe acolo. iar cand e foamete… statul nu este obligat sa le asigure „bunastarea”…

    Aveti dreptate, sistemul are niste erori grave. Sunt ele mai multe dar nu vreau sa vorbesc despre asta acum. Ceea ce vreau sa spun cat se poate de raspicat este ca trebuie corectate erorile ! si nu gasite solutii de moment care nu sunt destinate decat sa salveze o clasa politica imbecila. Da! O clasa politica imbecila care nu intelege nimic din lumea in care se afla. Si nu este vorba despre putere si opozitie aici. Si unii si altii sunt la fel! Este o competitie parca intre ei care sa fie mai rai, mai netrebnici (netrebnici adica … de care nu avem nevoie, de netrebuinta), mai fiduciari daca va place.

    Iar clinetela asa zis de dreapta… defapt clientii uneor firme ce sustine aceasta economie „fiduciala”… nu a ramas limba romana chiar de caruta…. defapt se cheama specula si economia e speculativa… (daca nu intelegeti mecanismul mergeti dimineata intr’o piata de tarani si vedeti cam care este raportul dintre producatori si vanzatori, asa este si cu multe firme din jurul nostru si chiar cu statul) deci acesti clienti care defapt ar cam trebui sa dispara inapoi in smarcurile de origine se trezesc ca sustinatori ai unor programe asa-zis de dreapta, minimalizarea statului &c. Defapt este o mare impocrizie. Lor nu le spune nimeni ca trebuie sa dispara ?

    Acum ceva vreme am fost invitat la banca sa discut situatia unei asigurari ce o aveam eu. Personajele intamplarii: eu in camasa si blugi vin cu metroul, agentul de asugurari in costum, tocmai venit cu masina de firma, ma invita sa şed pe niste fotolii de piele… nu vi se pare nimic anormal in aceasta poza. Pai acum un secol acesti contopisti veneau cu bicicleta la servici si aveau haina peticita in coate pentru a dura mai mult. Asta e „fiduciar” sau cum o numeati…

    Nu poate exista o reforma a statului pana nu avem un proiect, o intelegere a cum trebuie sa artate societatea romaneasca! Si nu putem avea aceasta intelegere daca suntem tot sclavii cardasiei dintre politicieni si bancheri. Nu bancherii, nu firmele, nu multinationalele spun cum trebuie sa arate aceasta tara! Ci noi cetatenii. Si daca avem minte sa nu credem pe toti semidoctii care ne promit marea si sare vom intelege ca nu putem trai bine fara sa si producem cele necesare… sa producem noi nu sa luam de aiurea. De la mancare la case, de la cratite la televizare…. nu zic sa fim autoarhici… dar totusi… sa putem avea un gram de independenta… sa nu fim paralizati de frica unei crize de aiurea si sa convietuim impreuna si pantru asta sa ne gosmodarim impreuna. Ah… vom reusi sa exportam… doamne ajuta… dar trebuie protejata MUNCA ROMANEASCA (nu in sens etnic evident). Adica cine munceste si invata si apoi munceste si mai bine sa binemerite de la ceilalti respect. Ceilalti sa revina la hainele cu coate peticite, la biciclete, la mersul pe jos ca tot s’au cam buhait de atatea mese de proticol.
    Am ajuns sa nu mai avem lacatusi dar sa nu mai putem de cati agenti de asigurari avem. Sunt ei de vina? evident nu. Sunt de vina cei isi spun politicieni… cei care nu au facut nimic pentru dezvoltarea acestei tari de 20 si ceva de ani. Sunt de vina cei care au aplicat cu ochii inchisi directivele venite din afara fara discernamant. Adica…. nu, gresec, au avut discernamant dar pentru salvarea cardasiilor lor, grupurilor lor de interese de la Golden Schlitz sau mai stiu eu de pe unde. Si acum vin cu privirea serioasa si ne spun ca trebuie ca statul sa se restranga… Ah… da? Ne restrangem… ca nu suntem nebuni sa nu intelegem. Dar ia sa va restrangeti si voi privilegiile, si vilele, si masinile luxoase pe care le’ati adunat parazitand statul, statul nostru! nu al vostru.

    Daca insa clasa politica nu reuseste sa protejeze MUNCA ROMANEASCA (cum ziceam, nu in sens etnic) atunci ea trebuie sa dispara. Sa fim atunci reprezentati in Statele Unite ale Europei iar aici sa avem doar primarii. E suficient. Pentru ca netrebnicii trebuie sa dispara. Prea ne atarna de gat… isi pun beizadelele in tot felul de sinecuri, rudele in pozitii cheie. Asta este un cancer nu e democratie.

    Ce ipocrizie ! Fonduri europene ! Cata spaga trebuie impinsa! Tender nu a plecat spre o oportunitate mai buna ci a plecat sa scape de regimul corupt de acasa… daca si in Africa e mai bine… ve inchipuiti…

    Asa ca, in conluzie, eu refutez aceasta pozitie care sugereaza doar sacrificii pentru populatie cu unicul scop de a asigura supravietuirea clasei politice actuale.

    O minima informare despre cum s’a dezvotat statul roman modern ar fi de dorit. Cum a devenit intru fiinta din neagra genune… cand nimic nu era… cand oamenii erau analfabeti, cand mortalitatea era rampanta, cand coruptia era legea, cand… eh, si tutusi statul a luat fiiinta. Si nu cu programe din astea!

    Avem nevoie de un alt C O N T R A C T S O C I A L. Statului sa ii fie clar ca situatia se pune cam asa: ori noi ori el. Amandoua nu se poate in aceste conditii. Problema e ca de regula se lasa cu morti cand se ajunge la asa conflicte… ca tot suntem aproape de 21 Decembrie.

    Ma gandeam la cuvintele care erau pe poarta lagarului de la Auschwitz… ar fi fost potrivite dar au o incarcatura prea urata din cauza crimelor petrecute acolo. Atunci ca ma gandesc la un strigat gutural auzit de mult de tot la un concert rock… „La muncă băăă!” se potriveste tuturor acestor producatori de hartii care ne’au adus unde ne’au adus.

    PS. Imi aduc aminte de netrebnicul ala de agent de asigurari. Erau mai multi… parca erau toti in fibrilatie pe atunci. Toti incercau sa ma convinga ca daca mai am cam 20 de ani pana la pensie… pot cotiza cam 50 de Euro pe luna la fondul privat de pensii si apoi avand o speranta de viata de inca 20 de ani… voi primi cam 500 de euro pe luna ca pensie… mai mult de 8 ori cat era la Caritas, nu? oare oamenii astia cred ca suntem cretini? De fapt poate ca suntem cretini si ne meritam soarta de vreme ce aceste lichele au prosperat. Ei vand noi intrumente bancare… sa razi sau sa plangi. Unde esti tu Tepes Doamne…

    • excelent! daca-mi permiti o concluzie personala: nu traim ca sa sustinem principii, ci ca sa ne fie bine! daca meritocratia este solutia, o aplicam, chiar daca e nevoie sa piara cateva sute de mii de dusmani ai sistemului! daca solutia ar fi lenea si jmekereala, astea le-am aplica in continuare, dar se vede demult ca sunt falimentare; ca atare, ochii mari, sabia intr-o mana si plugul in cealalta.

    • Nu apare subsidiaritatea. Adica ce-si face omu si colectivitatea conteaza mai mult decat ce fac politicienii. Aruncarea vinei principale pe politicieni seamana cu o fuga de raspundere. Mereu altii sunt vinovati pentru esecuri proprii. Nu sunt de acord cu abordarea asta. Politica, statul sa faca doar ce nu poate face individul: ordinea publica, apararea, politica externa, justitia. In rest, e treaba cetatenilor cum se descurca. Iar darile catre stat sa fie micsorate corespunzator.

      Nu statul, politica, aduce bunastare, educatie, sanatate. Nu CONTRACT SOCIAL. Contracte individuale, intre beneficiari si furnizori. Prin care beneficiarii isi apara calitatea serviciilor.

      • Ceea ce spun nu spun pentru politicieni. Ei, duca’se’n pustii! Spun oamenilor sa nu isi mai puna speranta in ei. Sa nu mai creada ca voteaza un om si voteaza un Mesia care sa ii salveze. Nu exista salvatori. Si mai mult, acesti salvatori nici nu exista si nici nu formeaza statul. Noi suntem statul!

        Si statul poate face ceea ce hotaram noi sa facem, ceeea ce il sustinem noi sa faca.
        Asta face statul. Statul poate avea si intreprinderi, si mine, si multe altele. Nu nationalizate ci pur si simplu proprietate de stat. Proprietatea de stat nu a fost inventata de comunisti. Doar ca iti trebuie un sistem de selectie bazat pe meritocratie nu pe lichelocratie. Nu ma gandesc la o ecomie de stat, de loc. Dar boala asta de a distruge tot, de a lasa lcururile la bunul plac al unor afaceristi care apoi sa iti dea importanta cu aerea acumulata… jigneste. Jigneste Patriciu cu tupeul lui enorm. Jigneste pentru ca el nu a ajuns acolo decat tot prin pile si relatii nu prin meritocratie.

        Statul poate face orice pentru ca este reprezentantul unei societati de oameni liberi care pot hotara sa faca impreuna ceva.

        Chestia cu mimimalizarea statului nu este adevarata. Politia sau, in fine organele de ordine sa le spunem asa, se privatizeaza… priviti cam cati bodyguarzi puteti vedea in jur. Chiar doream sa scriu un text „civilizatia bodyguarzilor”. Armata la fel. Soldatii sunt tot mai privatizati si tin de structruri internationale. Politica externa.. glumiti Ce politica externa are Romania? Are una de yes-man. Intamplator putem fi de acord cu asta sau nu dar asta nu schimba datele problemei… ca Romania nu a gasit inca ca are ceva de spus Europei, in principal. Cu cine? Cu un sistem diplomatic in care au ajuns tot felul de contabili incârdăşiţi şi cumetriţi cu alti piloşi… Justitia… :-) ooo ce simpatica treaba…. legi tampite facute de inculti care lasa o sumedenie de portite si ocolisuri. Astia nici nu au auzit de reforma. Asa ca statul ce ramane… nu prea… merita.

        Mai ales ca organele de control, in masura in care statul nu e tocmai sustinut de populatie decat de nevoie, trebuie sa fie tot mai numeroase. Citeam daunazi cate organe de cotnrol stau pe capul unei covrigarii… Cum sa se descurce ? Stiu eu o macelarie care a inchis satula de tot felul de controale. Indivizi care veneau in numele statului si plecau cu sacosele pline. Mai ales in ajun de sarbatori. Institutii de control care au plan de amenzi ! Nu merge asa. Fonduri europene care se se iau cu spaga. &c… ce sa mai spun. De statul asta nu avem nevoie!

        Da’ avem nevoie de un nou stat si de un contract social pentru a sprijini acel stat care sa fie al nostu. O noua intelegere ca suntem intre noi, ca traim impreuna. O noua forma reprezentativa negrefata de coruptia actualelor partide.

        Citit putin Heliade Radulescu sau Ioan Ghica si veti vedea cam cum se face un stat. Oamenii aia de la mijlocul secolului trecut au facut un stat din nimic. Trebuie luat aminte la ce si cum au facut!

        Atitudinea asta de baron pe care o adopta tot felul neaveniti din sferele puterii. Ia de pilda unul de a fost ministrul muncii si toti il asculta de parca ar fi oracolul de la Maglavit. Si isi mai gaseste si ciraci care sa ii cante in struna. Fabulos… si nimeni nu moare de ras! In fine, atitudinea astea de baron care vor sa elibereze statul de povara societatii si sa isi vada in legea lor de putere si restul sa descurce cum pot. Aici ei gresesc. Pentru ca statul este societatea… el nu este in afara societatii! Statul depinde de societate. Nu statul spune cum e societatea ci societatea spune cum trebuie sa fie statul.

        Mai mult, acestor baroni trebuie sa le spunem: „Uitati de stat ! El nu mai exista asa cum il stiti!” Lor! trebuie sa le spunem sa ii mai puna si pofta in cui. Ca s’au imbogatit destul.

        Evident ca viata noastra se va deteriora. Unii vor muri pur si simplu. Nu de foame poate inca. Dar de suferintele acumulate in atatia ani de criza. Anii ’80, anii ’90, anii 2010, si mai departe. Lipsuri, mancare proasta, medincamente scumpe… multi vor muri pur si simplu. Asa ca ma piano cu „Multumim pentru sacrificiile facute” pentru ca nu este vorba despre o restrangere minora. Sa vedem atunci ce mai insemna dreptul la viata in aceste conditii… poate ca statul lor nici asta nu poate garanta. Vorba lui Iliescu: cum sa fie garantata proprietatea…, daca omul o vinde? Asa si aici? Cum sa ii garantezi omului dreptul la viata ? Logica e aceiasi, adica bolnava.

        Si chiar daca murim trebuie sa stim ce lasam in urma! Ce lasam copiilor nostri? Ce fel de stat. Eu nu vreau sa las in urma mea o asemenea netrebnicie!

        Statul nu mai are nevoie azi de societate. Asta se vede si din distrugerea educatiei. Statul nu mai are nevoie de oameni educati pentru ca standardele lui nu implica meritocratie ci doar nepotism. Pentru nepotism nu trebuie scoala. Ajungi eurodeputat si fara prea multa scoala. Statul nostru s’a baronizat sa spunem asa. Noii veniti si’au insusit institutiile. E drept ca se cam bat pe ele, dar doar intre ei. Societatea e undeva departe, o lume de „prosti”, de spectatori ai stirilor de la ora 5. Gura casca la talk-showurile scandaloase in care indivizi de talia unor „analsiti” precum… dar sa lasam asta ca spurcam saptamana de dinaintea Craciunului.

        Eh, asta trebuie schimbat! si asta nu poate fi facut decat impreuna! ca societate nu ca indivizi. Statul nostru nu poate fi puternic decat prin sprijinul cetatenilor lui. Altfel nu e decat cum am spus un butique. Si m’am saturat de atata buticareala. Eu vreau un alt stat si cred ca si altii vor asta. Nu vreau carpeli. Nu vreau expediente. Vreau o constructie solida care sa fie fondata pe vointa cetatenilor, vointa cetatenilor ca au o treaba impreuna de facut. Nu fiecare cum se descurca aiurea. Asta inseamna valori asumate nu doar mimate in campania electorala. Asta inseamna efort constant pentru a schimba totul din temelii. Statul actual e un stat mostenit. Temelia lui putreda este nepotismul epocii ceausiste. Nimeni nu investeste in asa ceva. E o intreprindere falimentara. Ne trebuie un nou inceput asa cum poate trebuia din decembrie 1989 cand nu am avut. Ca vorba aia disidentii nostri minunati dar inexistenti nu se preocupau de chestiunea statului totalitar, nu vorbeau despre libertate si demnitate, nu sufereau pentru valorile in care credeau. Cel mult sufereau de furie ca nu mai primeau bilet la viele pardidului.

        • Felicitari pentru comentariu si pentru gandirea independenta. Am mai citit inca doua comentarii ale dvs( cel putin) extrem de interesante ). Daca doriti sa comunicam si eventual sa colaboram , gasiti usor datele mele de contact. Cu stima,

  6. Multumesc de raspuns, domnule Vlaston dar, cu respect o spun, nu mi-ati raspuns la nici una din intrebari (si au fost trei) .

  7. Intr-adevar afaceri se pot face si in romania domnule Vlaston insa fondurile europene sunt ata de greu de obtinut…birocratia este criminala pentru o afacere mica.Si da,Africa este un loc bun de investitii,multi afaceristi se indreapta catre ea asemeni domnului Ovidiu Tender.

      • dragostea e o conditie sine qua non a mentinerii umanitatii, cetatene Vlaston! iar ca solutie, pentru a evita „fiduciarele”, exista metalele si pietrele pretioase sau, si mai bine, marfa reala, palpabila si cu valoare de intrebuintare.

  8. Sunteti „in urma” cu stirile. Statul (al nostru) v-a luat-o inainte cu acele „vaucere de sanatate”. Spuneti dumneavoastra „ajutându-i prin vouchere dedicate”. Ei bine, acestea sunt in lege si vor fi in vogoare de la 1 ianuarie (asa am inteles). Numai ca e ca in bancul ala rusesc: nu i s-a dat, i s-a furat, nu era masina era bicicleta. La fel si la noi cu aceste „vaucere”: in loc sa asigure servicii medicale asigura o plata suplimentara a acestor servicii.

    PS: am scris „vaucer” pentru ca „voucher” se refere la turism (conform DEX: VOUCHER VÁU-CER/ s. n. document de călătorie eliberat unui turist de o agenție de turism, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.), iar nu la ajutoare sociale (sau de alt fel).

  9. Dupa parerea mea, criza actuala a societatii umane pe glob se datoreaza ignorarii unui aspect de loc neglijabil: relatiile de forta.

    Mai exact, la ce ma refer: in evul mediu, in societatea feudala, autoritatea seniorului fata de vasal era bazata pe forta. Vasalul isi onora obligatiile fata de senior din doua motive – un morcov si un bici: in cazul in care vasalul intra in dispute militare sau politice cu altii, se putea (in teorie cel putin) baza pe forta seniorului pt. sustinere, iar in cazul in care nu isi respecta obligatiile, aceeasi forta a seniorului ducea la inlocuirea sa cu o persoana mai loiala si mai de incredere.

    In momentul de fata, societatea democratica occidentala insista sa se justifice si sa isi bazeze functionarea exclusiv pe respectarea legilor, in virtutea unui simt moral. Desi multa lume chiar poseda acel simt moral, societatea nu poate functiona corect cata vreme ignora si nu integreaza relatiile de forta, care sunt parte din natura umana.

    Dupa parerea mea, nivelul tot mai crescut de dezvoltare a crimei organizate, bandele din marile orase americane si din America de sud, dictaturile din state asiatice si din Africa nu sunt decat expresii ale acestor relatii de forta, care isi fac loc in afara legii, pentru simplul fapt ca legea, la un nivel supra-statal, nu le reglementeaza.

    Evolutia sistemului politic occidental, capitalist, de la unul relativ functional in primele cateva decenii de dupa al doilea razboi mondial, cand multi fosti militari, adica oameni educati in cadrul unui sistem ierarhic de relatii de forta, faceau parte din sistem era mare, la unul bazat aproape in totalitate pe relatii de forta, mai ales in SUA, unde marile corporatii fac in fapt legea, fapt care le si face interesate de pastrarea unui sistem functional, si deci intr-o oarecare masura responsabile, se datoreaza aceluiasi fapt: scoaterea in afara legii, si lipsirea de reglementare a relatiilor de forta. Asa s-a ajuns ca bancherii si marii finantisti sa dicteze evolutia politica, si sa faca asta in mod complet nereglementat si iresponsabil – entitatea ierarhic superioara, autoritara, si capabila sa se impuna prin forta, in ciuda oricaror reglementari, lipseste.

    Dupa parerea mea, includerea unor reglementari de tip feudal in sistemul politic actual e de natura sa ne puna din nou pe linia de plutire. De remarcat ca asta nu inseamna musai un regres: un senior feudal capabil va intelege ca in conditiile ecnomice actuale doar punand accent pe educatie si dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere isi poate dezvolta fieful in asa fel incat sa faca fata cu succes atacurilor externe, si ca un fief puternic dezvoltat e de natura sa acapareze fara efort, doar prin mijloace economice, fiefuri vecine mai slabe.

    Pe ansamblu, pentru masa populatiei asta inseamna o concurenta la un nivel care pe ei ii afecteaza doar in bine, dar in acelasi timp o responsabilizare si constientizare mai puternica a rolului pe care-l are fiecare in societate. Noi romanii de exemplu excelam prin indiferenta – desi toata lumea se vaita de coruptie, nimeni nu depune o plangere despre cazurile pe care le cunoaste. In conditiile in care grupul din care faci parte e mic, si e responsabil solidar fata de o autoritate superioara, indiferenta asta ar disparea probabil foarte repede.

  10. Cred ca noi, romanii, avem o nostalgie a statului (nu ma refer la actiunea propriu zisa, desi nu sunt prea departe de adevar in unele situatii :) ). Ma refer la ce spuneau de exemplu parintii mei: „pe vremea mea, statul iti dadea casa si masa, tu trebuia doar sa muncesti. Nu vroiai sa muncesti, veneau „baietii” si te luau pe sus, sa te disciplineze..ca in reclama aia la ciocolata Rom”.

    De cand m-am apucat de munca, am ajuns sa cred ca statul imi este dator. Platesc impozite lunare catre ceva numit „stat”. Ma simt furat in fiecare luna vazand ca de fapt banii mei se „scurg” printre degetele…statului si cad in buzunarele unora. Pentru unii, bugetul de stat e un fel de portofel personal, poti face ce vrei cu acesti bani, inclusiv sa dispara..ca asa e la stat.

    Problema este ca statul nu este decat un termen care din pacate ascunde in spatele sau o hoarda de indivizi pe care fiecare dintre noi ii cunoastem, poate suntem chiar prieteni buni cu unii dintre ei. Ce nu vrem sa recunoastem insa este ca, atunci cand unul din acei indivizi greseste, noi nu reactionam. Asteptam ca altcineva, statul in speta, sa faca asta. E un cerc vicios pe care nu-l putem sparge decat prin reactia fiecaruia la evenimentele zilnice, prin acea „tragere de maneca” a prietenului care a facut o greseala. Prin o voce mai puternica a oamenilor, care sa fie auzita dincolo de geamurile inchise ale parlamentarilor.

    Dar e greu sa faci asta cand toata ziua te gandesti doar la ce pui pe masa, cum sa-ti platesti datoriile. Nu-ti mai ajunge timpul si pentru demonstratii, iar seara esti prea obosit ca sa te mai intereseze ce fac aia de la stat.

    Asa ca, asteptam solutia miraculoasa de la UE. Tot un fel de stat, dar mai mare ca al nostru.

    • Mircea, ai pus degetul pe rană !
      Singura formă de organizare care poate menține în limite suportabile tendința naturii umane spre violență este STATUL.

  11. „Statele, în schimb, trebuie să reglementeze pieţele, astfel încât să nu permită derapaje de vreun fel. Să nu permită subjugarea finanţelor publice de către pieţe, în scopul obţinerii unor profituri facile, nemeritate. Aşa ceva încearcă să facă noul acord fiscal european. Să pună bariere în calea cârdăşiei dintre politicieni şi bancheri. ”

    domnule Vlaston, ştiu că vă doriţi foarte tare ca lucrurile să stea atît de frumos, să se definească după speranţele dumneavoastră, dar realitatea juridică simplă ce rezidă in Acordul împricinat vă dă peste cap teza salvatorului european.

    Iată de ce:
    1. Acordul NU creează nicio barieră între politicieni şi bancheri, din contră, augmentează, consacră o relaţie morbidă între cea mai vicioasă instituţie de credit internaţională -FMI şi statele din ce in ce mai neputincioase. Acordul pur şi simplu obligă statele să contribuie şi pe viitor la Caritasul femeist, ţintuindu-le in panoul statelor debitoare pe veci.
    2. Derapajele de pe pieţele financiare [şi nu altele, că nu ne interesează aici piaţa de legume], sînt cauzate direct de acţiunea statelor şi a creditorilor non-privaţi, precum FMI sau BCE, mai recent. Nu goana după profit a provocat actualele distorsiuni ci transformarea statelor in debitori de prim rang in paralel cu apariţia şi extinderea acestor cooperative internaţionale de credit, fenomen ce a accelerat deprecierea capitalului privat destinat creditării investiţionale şi împingerea lui in sfera speculaţiei şi improvizaţiei financiare, adică spre acele pieţe de capital incă necontrolate total de către state, şi in ariile conexe tranzacţionării de valori mobiliare dezvoltate tocmai din cauza abundenţei de capital cu rol speculativ. Dumneavoastră, sub impactul unei prese nepricepute, porniţi de la premisa că actanţii pieţelor de capital cîştigă in masă de pe urma speculaţiilor, dar acest lucru este fals, şi recent falimentul gigantului MF Global demonstrează contrariul acestor teorii nutrite de un anticapitalism primitiv şi resentimentar.
    3. Nu există noţiunea de ‘profituri facile, nemeritate’ in Acordul pe care-l pomeniţi, nici vorbă să ţintească aşa-ceva [din fericire, aş spune], pentru că nu a fost incă născocit criteriul după care un profit poate fi apreciat drept meritat sau nemeritat, ci doar asupra caracterului licit/ilicit al activităţii economice care aduce cu sine profitul. Profitul e profit şi cu asta basta. Desigur, unii sînt des-turbaţi de ingeniozitatea altora in speculaţiile financiare -pe care nici nu le înţeleg- şi de marota îmbogăţirii peste noapte a bancherilor şi politicienilor, insă deranjul ăsta nu aduce nimic util in dezbatere şi nici nu are vreo legătură cu Acordul şi indivizii care l-au produs, adică tocmai acei politicieni şi tehnocraţi care au generat starea de fapt pe care o deplîngeţi. Ce vă face să credeţi că între timp s-au răzgîndit radical asupra relaţiei lor infame? Cumva numirea unor bancheri din tagma incriminată in fruntea unor guverne-marionetă?
    4. Acordul nu este nici măcar un acord fiscal, nu are nicio legătură cu fiscalitatea, nu prevede nicio armonizare punctuală a legislaţiei fiscale şi nici nu descrie vreun instrument juridic care să conducă la instaurarea ‘disciplinei fiscale’. Desigur se vorbeste despre limitarea deficitelor dar asta nu are nicio legătură cu politica fiscală, ci cu poltica bugetară. Ceea ce in esenţă ar fi reprezentat un eveniment pozitiv -limitarea deficitelor şi datoriilor publice prin constituţie, după modelul elveţian atît de ridiculizat la vremea adoptării lui in 2001- s-a transformat intr-o mascaradă sinistră in urma negocierii Acordului european, pentru că, in loc de deficit bugetar exprimat clasic, statele vor fi obligate să-şi limiteze deficitul structural. Problema este că in România există in jur de o sută de indivizi familiarizaţi cu această noţiune introdusă relativ recent in tratatele de economie, şi probabil vreo 10 oameni capabili să estimeze deficitul structural, niciunul dintre ei in sfera politicului. Iar sancţiunea nerespectării acestei prevederi drastice ar trebui să fie una de ordin politic radical, anume demiterea guvernului in culpă, prin antrenarea unor mecanisme constituţionale, ceea ce ar duce circul deficitelor ezoterice in arena pafariştilor cu mandat, unde 500 de neaveniţi vor decide de pildă dacă un deficit a fost de 0,5 sau 0,6% şi dacă raportul de audit al experţilor trimişi de ue este obligatoriu sau nu, dacă trebuie efectuată o nouă expertiză, şi dacă nu cumva ar trebui demişi sau suspendaţi cîţiva miniştri, aşa, de probă. Vă daţi seama acum ce instabilitate politică va cauza această clauză a deficitului structural limitat?
    5. Ca să evite tot acest balamuc politicienii nu numai că nu vor ieşi din cîrdăşia de care vorbiţi, ci, dimpotrivă, se vor împrumuta in continuare, insă de la cei mai lipsiţi de scrupule cămătari internaţionali. Aşa se întîmplă cînd o piaţă nu funcţionează bine, raporturile din participanţi fiind alterate de intervenţiile unor terţi cu monopol al reglementării, indivizii au tendinţa de a eluda căile bătătorite, licite care au devenit împovărătoare şi de a intra in relaţii dubioase, subterane, unde condiţiile contractelor nu sînt dictate de un binefăcător cu agendă ocultă. Statele sînt populate de astfel de indivizi ce urmăresc diverse forme de profit -personal,partinic, politic- şi, in noua piaţă de capital in care statul a devenit principalul client şi totodată asociat al băncilor , oamenii de la putere se vor orienta către capitalul subteran, către fondurile suverane, către carteluri, către instrumente derivative, asta in afară de relaţia cu cooperativa FMI care va alimenta direct bugetele, dar care deseori impune şi condiţii neplăcute unor guvernanţi, şi in plus creanţele de acest tip sînt automat contabilizate, greu de falsificat.

    • „Aşa ceva încearcă să facă noul acord fiscal european.”

      De la a incerca pana la a reusi este o distanta. Am vazut ca nu sunteti de acord cu FMI, cu tot ce fac astia. Daca ati fi cineva acolo sus, de tot (poate sunteti), ce masuri ati adopta? Pe cateva puncte, ca e interesant ce spuneti.

      • Domnule Vlaston, nu sînt ‘acolo sus’ şi nici nu sînt împotriva FMI. Sînt doar in dezacord cu politicile actuale ale FMI, anume cele de finanţare a statului social. Iniţial, FMI a apărut ca un mecanism de siguranţă financiară de ultimă instanţă menit să acţioneze in situaţii disperate, de colaps, şi doar in urma acceptării de către guvernanţii statului falimentar a unui plan de măsuri ce era caracterizat drept o formă de terapie de şoc. Între timp, prin infiltrarea masivă a fondului de politruci socialişti [inclusiv posturile de decidenţi, de la vîrful instituţiei] europeni, Fondul a evoluat in direcţia cooperativei de credit şi acordurile negociate le-a transformat in pîrghii politice in sensul permanentizării relaţiei debitor-creditor, indiferent de situaţia economică a ţării împrumutate. Acest fenomen a dereglat puternic piaţa capitalului global pentru că a introdus un nou jucător, cu o poziţie dominantă ce deţinea instrumente suplimentare de presiune asupra debitorilor faţă de concurenţii săi -băncile private şi fondurile de investiţii. Dobînzile minuscule practicate de FMI au devenit regulă, inaugurîndu-se astfel practica ilicită a dumpingului, fără cineva, in sfera publică, să ceară sancţionarea acestui mega-creditor sau măcar să constate caracterul ilicit şi imoral al acestor practici. Desigur, FMI, in virtutea acestei practici a dumpingului, a beneficiat in mod direct de un injust capital de imagine legat de utopia creditării fără profit, cu alte cuvinte acest creditor s-a prezentat pe sine drept unicul manipulator de capitaluri complet dezinteresat, ba mai mult, mînat de nobile idealuri in activitatea de ‘salvare’ a statelor falite.

        Mă întrebaţi ce măsuri aş propune dacă aş fi acolo sus. Lista e prea lungă ca să o expun aici, dar pe scurt: terapie de şoc, însoţită de executarea silită parţială a statelor cu datorii nesustenabile. Din fericire România stă destul de bine la capitolul active şi are de unde să-şi despăgubească creditorii, cu condiţia de a ieşi din reţeaua datornicilor generată de participarea la UE. Fiecare stat ar trebui să-şi plătească doar datoriile sale, or, pentru asta ar trebui ca, înainte de orice măsură, guvernanţii să se pregătească de denunţarea Tratatelor europene şi să caute concomitent surse alternative de creditare care să asigure funcţionarea unui stat minimal pe perioada şocului şi a convalescenţei.

        Să privim cele 2 modele apropiate, geografic şi structural, de noi: terapia aplicată de Balcerowicz Poloniei şi reformele guvernelor înjghebate de Saakashvili in Georgia.

        1. Ambele programe reformiste s-au întîmplat in afara unei uniuni statale mai mult sau mai puţin federative, şi au vizat o reîntoarcere rapidă la capitalism, stimularea agregării private de capital şi reluarea investiiţlor in industriile locale. Se impune din start părăsirea UE sau cel puţin suspendarea relaţiei cu Centrala uniunii pe perioada implementării reformelor.

        2. Una din principalele măsuri ale Planului Barcerowicz a fost legiferarea falimentului societăţilor şi regiilor de stat, preluată mai tîrziu şi parţial şi de guvernanţii noştri, pentru că aceşti monştri bugetari îşi intreţineau agonia sleind de resurse statul, aşadar este esenţial ca o terapie de şoc aplicată statului social să ţintească posibilitatea declarării falimentului serviciilor de sănătate,a invăţămîntului universitar şi caselor de asigurări dezvoltate de-a lungul a 70 de ani de către guvernele socialiste. Oamenii ce trăiesc intr-un asemenea regim au uitat cu desăvîrşire că sănătatea şi educaţia sînt simple servicii vandabile şi că ele au existat şi au dus-o foarte bine cu cît piaţa care le-a găzduit a fost mai liberă. De asemenea asigurările de sănătate şi cele aşa-zis sociale, sînt tot bunuri ce ar trebui să existe şi să fie tranzacţionate pe o piaţă, or, monopolul actual statului le-a transformat in biruri ce se întorc in serviciul unic de o execrabilă calitate [firesc, dacă nimeni nu concurează statul, executanţii acestuia vor presta fără a se conforma unor cerinţe ale clienţilor care nici măcar nu mai deţin statutuzl de clienţi veritabili]. Supuşii regimului de forţă al statului social au uitat, dacă au ştiut vreodată, sau au fost privaţi de informaţia-cheie asupra asigurărilor: că acestea sînt nişte simple contracte comerciale şi că statul nu are ce căuta in procesul de formulare şi negociere a clauzelor şi condiţiilor dintre părţi.

        3. Astăzi statul legiferează cu prisosinţă atît aceste contracte de asigurări -metamorfozate in tipizate pentru recoltarea unor taxe imorale pentru serviciile adiacente oferite in mare parte tot de către agenţii statali-, cît şi contractele de muncă. Statul dictează termenii asigurării şi tot el oferă servciul promis in asigurare, pe care insă îl poate restrînge, modifica, anihila după posibilităţile sale, in mod arbitrar. Retragerea din sfera reglementării contractelor comerciale este aşadar imperioasă pentru recuperarea competenţelor managerilor privaţi care astăzi sînt blocaţi de agenţii parazitari ai statului ce asigură respectarea acestor reglementări de către privaţi prin hăituirea lor permanentă.v De pildă un banal Centru medical poate fi amendat cu o sumă fantastică -200000 ron- pentru o contravenţie minoră precum încălcarea unei prevederi restrictive asupra transferului de date personale ca parte a condiţiilor contractului de muncă.

        Ca atare, pentru însănătoşirea economiei, este stringent ca statul social să-şi recunoască in primul rînd situaţia de falit şi să lase creditorii să ceară declararea falimentului sistemelor de asigurări a a serviciilor aferente. Iar printre creditori se află cetăţenii obişnuiţi care au contribuit, forţaţi fiind, la perpetuarea acestor sisteme piramidale. Cetăţenii contribuitori ar trebui să aibă pobilitatea de a se aşeza la masa creditorilor statului social, in acelaşi rang cu creditorii externi, altfel, dacă nu se întîmplă urgent acest lucru, populaţia va suporta cea mai mare parte a riscului, urmînd ca in caz de colaps, să rămînă fără nicio posibilitate legală de a-şi recupera vreun şfanţ. Pentru ca acest proces de despăgubire a creditorilor, inclusiv a cetăţenilor, este nevoie ca proprietatea publică să fie imediat redusă drastic la strictul necesar -cîteva clădiri ale instituţiilor executive, ale parlamentului, ale administraţiei şi ale justiţiei, terenul aferent căilor ferate şi principalelor şosele, apele cu potenţial energetic, albiile rîurilor. Restul bunurilor statului trebuie trecute, prin modificarea constituţiei, in domeniul privat al statului ca să poată fi înstrăinate, adică puse la dispoziţia creditorilor.

          • Vă mulţumesc pentru ofertă, domnule Vlaston, dar va trebui să o refuz politicos. Nu intenţionez să public pe contributors, o agoră virtuală ce a căpătat respectabilitate şi beneficiază de aportul cîtorva nume tari, insă reprezintă un centru de comunicare aflat in concurenţă cu alte aşezăminte virtuale unde obişnuiesc să scriu. In plus nu intenţionez să-mi divulg identitatea pămînteană, din cîte înţeleg o cerinţă a participării in acest forum. Este o măsură de prevenţie, şi sper să-mi înţelegeţi gradul ridicat de poltronism cînd vine vorba de expunere publică. Prefer statutul de simplu comentator de ocazie, iar dacă vă convine, inspiră vreo idee sau o eventuală listă de măsuri nu vă sfiiţi s-o folosiţi in articole, in caz că ar fi compatibile cu concepţiile dumneavoastră.

          • Probabil blogary sau capitalism pe paine a lui giurgea mihai, recunosc discursul.

            Toti baietii astia de pe-acolo isi inchipuie ca sunt de dreapta, nu au absolut nicio idee practica ce inseamna asta, le-a mers plugul cum necum, au impresia ca o sa le mearga si in continuare, ar impusca si lichida tot ce nu e ca ei. Plictisitor…

            A, si baneaza absolut orice comentator care nu le canta in struna.

        • Teorie pura, domnule Eunuke.

          Politruci socialisti? hm! Unde ati vazut asa ceva in Romania in ultimii 20 de ani. Toti, absolut toti, cu exceptia poate a lui iliescu si Constantinescu, au fost capitalisti de cea mai joasa speta.

          Singurul ideal al lor a fost sa se imbogateasca pe orice cai. Nu asta este esenta capitalismului? Nu asta este un adevarat om de dreapta?

          Pentru a ajunge la ţîţă au fost in stare sa sacrifice orice principiu, au dat pomeni electorale, spagi, au tras tepe… Asta numiti comportament de stanga???

          Pai daca asa ar fi, inseamna ca n-am mai avea saracie in tara, n-ar mai fi diferente atat de imense intre clasele sociale n-ar mai umbla unii in jeep-uri si altii in opinci!

          A fost cel mai josnic capitalism in tara asta, asa ca nu mai veniti cu teorii de-astea ca socialistii sunt de vina! Uitati-va la Suedia daca vreti sa vedeti cum arata un stat socialist.

  12. Poate citesc acest articol si cei care conduc destinele tarii pentru ca i-ar aduce cu picioarele pe pamant. Cred ca mai degraba zisez eu. Macar sa-l citeasca cati mai multi romani.

  13. Vai, domnule Vlaston, dar ce schimbare de registru neașteptată.
    Acum vreo câteva luni, când arătam punctual că unele din reformele dlui Funeriu (apropos de ierarhizarea programelor de studiu) vor avea exact efectul contrar al celor declarate, mă puneați la colț arogant, spunând că noi, cei de pe margine, care nu suntem specialiști și nu avem acces la date, putem chibița oricât. Suntem ca cei care comentează meciul din tribune. Motiv pentru care obiecțiile mele nici nu au fost luate în serios.
    Brusc v-ați schimbat opțiunile metodologic-epistemologice. Brusc, nu expertul, ci ne-savantul are cuvântul: ”Este nevoie şi de abordări nespecializate. Când o iau specialiştii pe teorii savante, nu mai înţelegem mare lucru.” Dacă schimbarea de atitudine e sinceră, atunci ce-ar fi să revizuiți și intervențiile dvoastră anterioare? Iar dacă nu e, o modalitate mai ingenioasă de a vă justifica propria intervenție nu ați găsit?
    Mie unuia mi se pare pur și simplu ipocrizie ….

  14. Din datele cunoscute de mine rezulta ca nu comunismul reprezinta un pericol mondial,ci capitalismul!
    Comunismul a produs victime la nivel local insa capitalismul poate duce la apocalipsa prin producerea de conflicte zonale,care pot degenera intr-un conflict mondial sub masca masurilor de iesire din criza economica, pentru a satisface lacomia fara magini a unor nebuni care ar trebui internati in spitale de boli mintale.

  15. Stimate domnule Vlaston ! Nu mi-o luati in nume de rau dar daca va veti revedea cu atentie textul atit al articolului cit si luarile de pozitie de la comentarii veti gasi destule propozitii cu limba de lemn.. Afirmatia ca statul chinez e cel mai puternic stat capitalist al lumii e o enormitate ce confirma proverbul romanesc: unde e multa minte e si multa prostie.Problema nu e capitalismul in sine ci mentalitatea multimii de ciori vopsite ce se dau mari capitalisti si modul cum fac si lucreaza acestia cu banii.In lumea civilizata functioneaza nu numai capitalismul ci si democratia . La acestea se adauga statul de drept bazat pe un edificiu legislativ ce permite corectarea deraparilor.De asemeni e probabil momentul ca lumea civilizata sa regindeasca modul in care sunt creati banii precum si modul in care trebuie operat cu ei.Si asta se poate face doar tot prin intermediul legii.Al unei legi de calitate bineinteles. O seara buna !

  16. Cred ca trebuie sa citit mai multe decat ce e fiduciar…
    Si nu faceti ca si Cartarescu: ramaneti la ce stiti sa faceti, nu va bagati in reformarea statutului..
    Statul trebuie s aaibe intreprinderi, daraca nu merga bine, sa faca sa mearga bine…
    Ca daca copulul nu iti invata bine, desi stii ca poate, nu il dai afara din casa…

  17. Interesanta perspectiva mon professeur!
    Daca uitam de stat ca si contract social si „incheiem contracte direct cu furnizorii de servicii” am putra la fel de bine sa uitam si de plata impozitelor! In definitiv, daca platesc direct sanatatea, invatamantul si eventual ordinea publica ce nevoie as mai avea de guvern, parlament si mai ales presedinte? :D
    Nu-i asa ca suna absurd? Un stat, va place sau nu, are niste obligatii fata de cetateni. Obligatii care decurg din insasi calitatea de cetatean-platitor de impozite. Ca la noi relatia stat-cetatean se rezuma la statutul „cetatean=vaca de muls” si ca propovaduitorii sintagmei de „stat minimal” se fac ca ploua cand e vorba si de „minimalismul” impozitelor e alta discutie…

  18. Bun articol. Probabil peste 20-30 de ani, daca nu mai devreme, vom asista la momente gen 1848 cand tarile vor fi satule de lacomia noilor capitalisti, istoria nu a lasat deviatii asemanatoare fara revolte. Trebuie doar sa se nasca oamenii poriviti sa aprinda scanteia.

  19. „Welcome to real world Mister Vlaston”, aţi descoperit ceea ce bunul Thomas Paine a constatat pe la finele secolului luminilor(al XVIII-lea) că statul este UN RĂU NECESAR nu un bine dezirabil, iar fericirea individului se poate baza numai pe PROPRIILE FAPTE nu pe binefacerile de stat. Aşa-zisa „criză a datoriilor suverane” se datorează tocmai presiunilor la care statul liberal al secolului XiX a fost supus în mizerabilul secol XX şi care l-au transformat în fantomaticul „stat social”, care garantează loc de muncă, venit chiar şi fără muncă, pensie de la vârste tot mai mici, etc.
    Statul poate să se achite de sarcinile pe care poate asuma doar dacă renunţă la rolurile paternalist solidarizante care nu pot fi executate şi nu pot avea acoperire economică.Poporul poate fi cât mai liber doar dacă fiecare individ şi comunitate reală se angrenează în efortul de a realiza valori cât mai eficient. Misiunea clasei politice în acest moment de răscruce al civilizaţiei occidentale este tocmai acela de a demonta ruinele statului social şi pe ruinele sale a edifica un stat suportabil pentru nişte locuitori responsabili şi capabili să-şi făurească propria fericire pe propriile performanţe.
    Polul „intelectualilor ar trebui să fie tocmai acesta : să explice atât politicienilor cât şi poporului că statul social este o fundătură a istoriei, care corupe atât masele cât şi elita, iar ieşirea din această fundătură este posibilă doar dacă toţi, şi mase şi elite se pun pe treabă, scot din sine performanţe tot mai bune şi pe acestea îşi întemeiază fericirea, nu pe pomeni şi spăgi.
    Democraţia poate asigura cadrul acestei transformări, dar numai dacă indivizii şi comunitile reale de indivizi se apucă de treabă şi sânt lăsate de stat să-şi facă cât mai performant treaba de a munci pentru a-şi asigura bunăstarea pe temeiul căruia, cu puţin noroc, poate să apară fericirea.

  20. Chiar plăcut sunteti când nu îl mai luati pe dom’ prezident în brațe. Mi-a fost frică pe la „…cum stă România” că iar ne spuneti ce noroc avem cu un destept împotriva tuturor care-s prosti. Bine ati venit la libertarieni? Poate că atitudinea aleșilor de a tăia panglici și a întinde covoare roșii unor „fiduciari” = căutători legitimi de profit, ar trebui să fie mai rezervată. Percepția publică a unui providențial „investitor străin” nu e tocmai obiectivă dacă alesul meu se identifică cu marca unui căutător de profit. De ce doar băncile au parte de binecuvântarea politicianului iar cazinourile nu? Profit vor si unii și altii… riscul basculat pe client e și la unii și la altii. Băncile au un ambalaj mai digerabil pentru risc dar concomitent politicianul îi predică indispensabilitatea socială. Ca să nu vorbim de asigurări… Dar săracele cazinouri nu vor beneficia niciodată nici de cadoul „too big to fail”. Oare cum ne va învăța viitorul că un credit primit e doar începutul unui vis frumos chiar și pentru bancă, darămite pentru mine care sper completarea fundatiei din curte. Prin reglementare, sau poate prin dereglementare? Dacă dimensiunile unei corporatii devin „too big to fail” șantajul alesului – alegătorului e previzibil, dacă nu îi lași să crească e atingerea libertății – frâna dezvoltării. Poate că astăzi asistăm doar la primul semnal al utopiei „creștere sustenabilă cu resurse limitate” – suprapopularea și alte zeitgeit-isme. Criza asta mi se pare amplificată de absența viziunii și perpetuarea reacției. Austeritatea nu e o viziune, este un reflex conditionat de conservare instinctual. Ne lipsește ținta. Ea trebuie luată în câmpul vizual indiferent de cinismul ei. Dacă nu e fezabil în vechea paradigmă ca toți să avem un acoperiș, căldură, lumină și un colț de pâine, trebuie statuate criteriile pe care vor fi separați fezabilii de faliți în viitoarea paradigmă. Portretele lor trebuie schițate și acceptate. Fiduciarii, dacă i-am lăsa, ne-ar judeca după zestrea genetică. Oare cum va fi percepută lumea echilibrată-sustenabilă, în raport cu „golden age”-ul democratic prezent, atunci când ne vom prăși singuri hectarul de cucuruz, vom pedala o oră la dinam pentru zece minute de internet și femeile vor fi sterilizate odată cu a doua nastere. Ce rasă de democrație va fi atunci când nu vor mai fi unii stăpânii modelului ei și alții aspiranți la modelul ei? Dacă acceptăm tehnocrația în detrimentul democrației să nu ne smiorcăim după demnitatea ființei umane și drepturile ei fundamentale. Tehnocrația – puterea pieței brodată cu firul aurit al „expertizei competente” e capabilă de cinismul tip Kim Jong Il – nu foarte young dar cam il. Dar oricât de sumbre sunt perspectivele, astăzi eu rămân adulator declarat al valorilor Bătrânului Continent, care m-au scăpat de decerebrații comuniști și m-au convins că e loc atât la stânga cât și la dreapta și pentru bătrâni și pentru proști și pentru bolnavi. Îmi caut de pe-acum răspuns întrebărilor fiului meu: „Cum te-ai făcut că nu vedeai ce se întâmpla în Coreea de Nord? Măcar pe facebook, google plus, n-ai măcănit nimic? ” Sper ca fiul meu să trăiască într-o societate șocată de atitudini pasive ca ale mele. Nimic nu mă va bucura mai mult decât reproșurile lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro