Home » Analize »Economie »Infrastructura » Citesti:

Un sibian înrolat în lupta pentru o Românie soft power

Tiberiu Cazacioc februarie 23, 2016 Analize, Economie, Infrastructura
19 comentarii 2,004 Vizualizari

Români, este momentul unui onor, ridicați-vă în picioare! Salamul de Sibiu, un salam crud și afumat, a penetrat “spațiul Schengen” al diversității culinare europene.  Celor ce au început să citească textul, le spun că nu este despre KWI. Ci despre un moment fondator pentru gastronomia românească, moment de o importanță istorică. Nu știm dacă, cu sau fără magiunul de Topoloveni, primul IGP românesc din punct de vedere cronologic, am fi ajuns aici. Caietul de sarcini care stă la baza dosarului acestui produs are 583 de pagini de documentație și fundamentează o cucerire culturală și economică remarcabilă a României, în esența meritul producătorilor, al organismului de certificare și al ministerului de linie al MADR. Dar mai ales al culturii gastronomice a României care a validat rețeta produsului fanion.

Un rapt comunist finalizat fericit cu o marcă europeană? Povestea salamului de Sibiu, începută la sfârșit de secol XIX-început de secol XX, mai puțin cunoscută, este o poveste de pus într-un film memorial. Salamul de Sibiu este tot ceea ce a mai rămas din moștenirea antreprenorială a familiei Dozzi, sfâșiată de brutala naționalizare comunistă din 1948. În “Scurtul istoric” redactat în anul 1972 de Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, prin Centrala Industrializării Cărnii (vezi Caietul de sarcini propus de Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, pagina 246), citim cu alți ochi și înțelegem povestea emoționantă dar tragică a unui emigrant italian. “Filippo Dozzi, de origină italiană, născut la 17 martie 1859 în comuna Friscanco, provincia Udine din Italia, împreună cu soția sa Aloysia Dozzi (născută Fersch), fiind de profesie pietrari, se stabilesc în baraca de la cariera de piatră numită Piatra Arsă din fostul cămin Poiana Țapului ce depindea de comuna Predeal. […] Ulterior părăsește cariera de piatră și profesia sa de pietrar și se stabilește la Budapesta, unde avea pe frații săi Iosif și David Dozzi. În mai 1896 [Francisc Dozzi] locuia la Budapesta. Aici lucrează la Fabrica de salam unde datorită perseverenței și aptitudinilor sale ajunge maistru. Filippo Dozzi lasă la Budapesta proprietățile sale (casă și teren)….și se întoarce în România….în iunie 1910 cu secretul fabricației și ceva utilaje, stabilindu-se la Sinaia.” Aici a fost fondată fabrica de salamuri Dozzi. Cum i-au luat comuniștii moștenirea în primire? Cu niște hârtii în timp ce fii săi erau deja închiși, deh, niște urmași de pietrari italieni, nemernici exploatatori a circa 40-50 de persoane, producând salam de Sibiu, 10-13 vagoane anual. Restul este istorie.

Ce este salamul de Sibiu astăzi? Un “salam crud-uscat, cu mucegai nobil”. Salamul de Sibiu era una din monedele de schimb ale românilor în traficul de beneficii  în natură și un “blazon” al meselor festive, ambele în timpul comunismului. Recunoașterea salamului de Sibiu ca produs cu Indicație Geografică Protejată, în cadrele Politicii Agricole Comune europene, începând cu  februarie 2016, lărgește breșa care face loc în plan european unei identități gastronomice, parte a culturii române. Ajuns aici menționez că încerc să “ridic” o statuie salamului de Sibiu, însă nu ca să ușurăm misiunea producătorilor în efortul lor de marketing. Pentru că este treaba lor să convingă consumatorii că oferă un produs de calitate. Punem accentul pe salamul de Sibiu IGP pentru  că avem motive. Nenumărate.

Este salamul de Sibiu produs la Sibiu? Este primul intermezzo pe care vi-l propun, pentru că este una din primele întrebări critice puse de public. Indicația Geografică Protejată nu înseamnă că produsul  este realizat doar la Sibiu sau doar în județul Sibiu, însă producția este strict restrânsă la câteva arii geografice. În sensul acceptat de reglementarea europeană, aria geografică de producție a salamului de Sibiu este constituită, conform caietului de sarcini recunoscut, din teritoriul următoarelor regiuni administrative: județul Bacău, județul Brașov, municipiul București, județul Covasna, județul Călărași, județul Ilfov, județul Prahova și județul Sibiu. Cu alte cuvinte doar fabrici care sunt localizate în aceste județe pot produce și vinde salam de Sibiu IGP.  Pe cale de consecință, în nicio altă zonă a țării, în nicio altă parte a Europei, în nicio altă parte a lumii, legal, nu poate fi produs salam de Sibiu. Ați înțeles? Am pus bornele geografice, identitare și simbolice, ale unei teritorialități semnificative a României.

De ce este atât de important salamul de Sibiu și recunoașterea sa ca una din piesele importante ale identității românești, recte europene? Pentru că un salam de Sibiu IGP este un prilej oportun să ne clarificăm. Este hrana parte a culturii române, dar o parte asumată public, clar, distinct? Haideți să spunem da. Sunt suficiente motive pentru ca o națiune și mai ales cea română să își recunoască, celebreze, potențeze, patrimoniul culinar, ca o armă avansată de cucerire a altor culturi pe care să le impregneze, pozitiv, să le metiseze eventual, cu genele culinare românești, atâtea câte sunt. Recunoaștem că salamul de Sibiu este un aliment procesat, dar este rezultatul includerii tradiției în procesul industrial și deși pentru unii pare un produs banal, are o greutate culturală simbolică deosebită. A sosit momentul ca gastronomia românească, bazată pe sezonalitate, resurse locale, geografie să fie admisă în dezbaterea publică despre cultură. Politicile publice românești care acoperă acest domeniul nu includ hrana. Și asta este stupefiant, pentru că pare că suferim de o cecitate incredibilă, lăsând loc confuziilor și invadării teritoriului gastronomic cultural românesc de către practici culinare de import, chiar fără nicio barieră culturală.

Al doilea intermezzo este tot un răspuns dar la o altă întrebare: cine poate produce salam de Sibiu? Numai Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu. Ei și-au susținut produsul și au depus caietul de sarcini de 538 de pagini, au înregistrat și obținut recunoașterea specialității. Niciun alt producător, de nicăieri din lume, legal, de capul său, nu va avea voie să producă și să vândă produse sub denumirea de salam de Sibiu. Veți găsi salam de Sibiu în magazine doar cu eticheta IGP și numai de la producătorii asociați. Este astfel și o victorie a cooperării în dauna dezbinării, pentru că acum câțiva ani, care anume operator economic ar trebui să producă salam de Sibiu era subiectul unui aprig război economic soft, fiind folosite arme specifice din arsenal, precum marketingul, PR-ului și publicitatea. Asocierea pentru a produce salam de Sibiu este o înfrângere, nu a diferențelor, ci a acelor obstacole care împiedicau românii să progreseze. Și să facă un pas înainte spre a da culturii noastre și dimensiunea gastronomică.

Salamul de Sibiu IGP este o armă în plus în devenirea, înceată și dureroasă, chiar dacă unora le pare ridicolă, a unei Românii soft power. Pentru că astfel adăugăm un nou domeniu de afirmare soft power, pe lângă cel al naturii și biodiversității de care se bucură România. Nu facem decât să fim de acord cu un teoretician american, Joseph Nye (spre care mi-a deschis “ușa” Teodor Frolu), care a a enunțat în cartea sa fondatoare de abordări geopolitice contemporane, Bound to Lead: The Changing Nature of American Powe (publicată în 1990), principiul soft power: “[…] această putere este dată de măsura în care o țară determină alte țări să își dorească să aibă ceea ce are ea, fără a folosi forța pentru aceasta.[…]”. Salamul de Sibiu, devenind IGP, poate ajunge, prin metodele potrivite să fie dorit de consumatorii europeni, să transmită ceva despre țara de unde vine. Și să fie ambasadorul nostru așa cum sunt Nicolae-Georgescu Roegen, Grigore Antipa, Delta Dunării, podișul Târnavelor, destinațiile ecoturistice. Într-o epocă în care România nu mai poate recupera decalajele prin dezvoltare industrială autohtonă, prin forțe proprii, poate valorifica prin dezvoltare durabilă, prin inovație și tradiție. Componentele ce constituie soft power-ul unei națiuni sunt: inovația și afacerile, guvernarea, diplomația, educația, guvernarea, cultura. Hrana este parte din cultură și instrument soft power. Această panoplie de diferențiere a unei națiuni de alta, stă în calitate și în puterea de atracție a modelului, nu în producția de masă. De ce Rusia nu este suficient de atractivă pentru multe culturi? Pentru că nu se manifestă ca soft power. De ce Ozosep, proiectul cultural secuiesc este relevant? Pentru că promovează identitatea locală, culturală și geografică a unei populații locale, secuii.

Ce înseamnă Indicație Geografică Protejată? O notă tehnic[, aici, pentru cei nu cunosc, IGP se manifestă prin aplicarea unui logo specific pe eticheta produsului, ca urmare a unui proces de certificare foarte riguros, gândit și administrat prin proceduri europene, declinate la nivel local, ce implică o companie privată CERTIND, singura din România abilitată să acorde IGP și DOP. Logo-ul certifică filiera de producție a produsului, respectarea unui caiet de sarcini și implicit, o calitate a produsului.  Produsul, deci, trebuie să fie: [1] originar din regiunea, locul specific sau țara indicată; [2] să posede o calitate specifică, reputație sau alte caracteristici atribuite originii geografice; [3] materiile prime folosite pot să provină și din afara ariei geografice definite; [4] anumite operații ale procesului de producție, cum ar fi: ambalarea, congelarea, depozitarea etc., pot avea loc în afara ariei geografice definite.

O analiză chiar dacă critică și pe alocuri împănată de argumente retorice, conține și constatări. Desigur avem multe de făcut, multe de reparat, multe de construit, și nu trebuie să arătăm cu degetul spre oameni, politici și instituții, ca și cum s-ar comporta deliberat adversiv față de hrană. Constat doar că Strategia propusă pentru București, Capitala Europeană a Culturii 2021 nu include absolut nicio referință despre hrană ca parte a patrimoniului cultural al Bucureștiului sau al românilor. Tratează doar despre muzee, clădiri, biserici, târguri de meșteșugari. Își poate imagina cineva că, în ipoteza în care am câștiga, noi românii, prin București, nominalizarea respectivă pentru 2021, nu ar urma să aibă loc nicio întâmplare, niciun happening, nada, în capitala României, legate de hrană? Adaug aici și faptul că Administrația Fondului Cultural Național, ar putea finanța proiecte despre patrimoniu imaterial dedicate practicilor culinare, ce ar include și valorizarea rețetelor vechi. Adaug și observația că este justificat ca Ministerul Agriculturii și Dezvltării Rurale să administreze politica privind industria alimentară românească. Dar problema apare când MADR intră într-un teritoriu necunoscut și anume cel a produselor culinare, al gastronomiei, fără să se consulte cu un actor instituțional important, și anume Ministerul Culturii. Și asociațiile profesionale. Pentru că MADR apare adesea ca patronul tutelar al sarmalelor la orice manifestare târg ce are ca subiect industria alimentară și nu gastronomia. Păi spuneți dumneavoastră, sarmalele, țuica, palinca, mezelurile afumate sunt exclusiv parte a domeniului industrie alimentară sau și parte a domeniului cultură? De ce nu avem o politică sofisticată și inclusivă care să țină cont de părerea specialiștilor culinari din România când ne prezentăm cu preparate culinare în străinătate și nu o decizie administrativă, în necunoștință de cauză. În această direcție MADR și Ministerul Culturii trebuie să implice etnografi, antropologi și specialiști în gastronomie. Ca să închei această analiză critică, încă o lipsă de adecvare a manifestat MAE. Ministerul a gestionat timp de câteva luni, salonul național românesc al Expoziției Internaționale de la Milano (dedicată producției sustenabile de hrană), dotat cu un restaurant. Unde se vindeau porții de sarmale însoțite de bere la doză, oroare. Ce au înțeles puținii vizitatori despre gastronomia României și soluțiile propuse la tema expziției? Încă o ocazie ratată.

Și încă un intermezzo pentru cei au ajuns până aici. Exemple de soft power instituționalizat sunt gastronomia franceză precum și dieta mediteraneană, ca parte a patrimoniului cultural recunoscut de UNESCO. Cele două, cu păstrarea proporțiilor de rigoare, sunt un argument în plus pentru ca românii să aducă hrana la masa dezbaterilor despre cultură. Din farfurie, ca aport caloric, energetic și proteic, la minte. Nu mai vrem o strategie sectorială a Ministerului Culturii fără să includă hrana ca problematică. Nemaispunând că avansul practicilor culinare, moderne, de import au efect asupra sănătății publice și mai mult, Ministerul Sănătății ar avea ceva de spus, sectorial, pentru că administrează o strategie specifică. Iar Ministerul Educației trebuie să aducă hrana în școli. Educația pentru o hrana de calitate, pentru discernământ, se face încă din copilărie.

Și odată ajunși aici, vă lansez o provocare pentru viitor, pentru că magiunul de Toploveni IGP și salamul de Sibiu IGP deja dau măsura creării unei mase critice. Când ați vrea avem o zi în care să sărbătorim produsele alimentare românești, de calitate, din resurse locale? Nu micii, nu sarmalele, nu grătarele, ci o redescoperire a moștenirii gastronomice. O zi când să le celebrăm ca semnificație a identității culturale a românilor! România a devenit începând cu anul 1990, o țară a tuturor posibilităților în ce privește industria alimentară. Odată cu înregistrarea definitivă a Indicației Geografice Protejate “Salam de Sibiu”, se pune punct unei confuzii de care au beneficiat în ultimii 26 de ani alianțe între retailul modern de sorginte multinațională, care a penetrat peisajul economic local și o mână de agenți economici. Aceștia s-au folosit de patrimoniul alimentar industrial al românilor, dar bazat pe tradiție, pentru a-și reduce costurile de dezvoltare și inovare, folosind de-a gata rețete care aveau locul în mintea consumatorilor români. De-acum numai Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu o poate face. Consumați produse românești, pentru că banii se întorc în economia românească. De-abia aștept cu adevărat primul salam de Sibiu cu etichetă IGP.

Resurse:

“Tehnologia preparatelor din carne”, pag. 260 (manual pentru școli profesionale, anii I-II), Cherciu Ion, Grigoriu Valentin, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973, din colecția proprie

52015XC1006(03), Publicarea unei cereri în temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52015XC1006%2803%29

Politica în domeniul calității produselor agricole și alimentare europene: http://ec.europa.eu/agriculture/quality/index_en.htm

Caiet de sarcini Salamul de Sibiu link: http://www.madr.ro/industrie-alimentara/sisteme-de-calitate-europene-si-indicatii-geografice/produse-agricole-si-alimentare/caiete-de-sarcini-2014.html

Salamul de Sibiu, baza de date DOOR (UE) link: http://ec.europa.eu/agriculture/quality/door/registeredName.html?denominationId=13450

Strategia Culturală și Creativă a Bucureștiului 2015-2025 link: http://arcub.ro/wp-content/uploads/2015/11/Strategia_culturala_si_creativa_a_Bucurestiului_2015.pdf

Strategia sectorială în domeniul culturii și patrimoniului național pentru perioada 2014-2020 link: http://www.cultura.ro/uploads/files/STRATEGIA_%20SECTORIALA_IN_DOMENIUL_CULTURII_2014-2020.pdf

UNESCO Patrimoniul cultural imaterial – gastronomia franceză link: http://www.unesco.org/culture/ich/en/RL/gastronomic-meal-of-the-french-00437

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Remarc o oarecare sfortare de a crea un filon strain romanilor: gastronomia. Remarc de asemenea ca Lucian Boia in “De ce e Romania altfel” precum si Constantin Noica intr-o analiza privind filozofia la romani aveau dreptate cand spuneau ca eforturile culturale si filozofice ale romanilor incearca sa creeze ceva ce de fapt nu e acolo in mod natural, adica un fel de mimetism asa cum e tentativa de a asimila obiceiuri gastronomice franceze, precum si desigur alte eforturi notabile care devin desigur si mai stridente pe fondul mostenirii edificiului social ridicat de comunisti.

    Romanii sunt preponderent o natie rurala care nu au avut ambitii geopolitice, a se vedea si de ce din analizele excelente ale domnului Constantin Cranganu, fiind mai mult invadati de alte natii si in perioadele de respiro separati atat intern cat si extern de lantul carpatic, precum si de apele care marginesc o buna parte din teritoriul geografic. Deci in concluzie, specificul national e mai mult unul al economiei de subzistenta, al inovatiilor acomodante in fata lipsurilor, care nu au lasat locul decat sporadic la crearea unor filoane culturale, intelectuale, gastronomice, care sa se reflecte in crearea unor centre urbane infloritoare cu universitati renumite macar european.

    Nimic din toate acestea. Pe noi ne caracterizeaza naturalul, bruma care ne-a tinut pe aceste meleaguri si care la o analiza lucida lasa sa transpire produse culinare simple, cum e magiunul de Topoloveni, destinatii turistice neaose si relativ nealterate cum e “gradina” Carpatilor, obiceiuri locale cu potential in acest spatiu cum e apicultura. Micile artificii imaginative caracteristice spiritului inovator al romanului care incearca sa-si gaseasca un loc pe scena globala, in afara de aliantele conjuncturale care vedem ca sunt si ele impregnate de mimetism politic (soft power), vedem ca se reflecta si in zona de imagine. La Marketing, PR probabil ca stam destul de bine doar ca materialul din dotare nu prea ne ajuta, adica atunci cand vine momentul sa ‘get the facts’ vedem ca, asa cum e si cu politicianul roman abil, imparatul e gol.

    • andrei spune:

      Waw! Trebuie sa ai multe si adanci neimpliniri ca sa crezi asta despre tine si sa te plangi in public.

      Relax, man, complexul de inferioritate se poate trata!

      • Vlad spune:

        E ceva ce-mi scapa: gastronomia, filozofia, centrele culturale romanesti, universitatile de renume european sau macar national :) , oamenii politici romani de marca mari conducatori ai statului roman, de dupa Cuza, statiunile de relaxare romanesti de apreciate pe plan regional … macar … ? Sa stiti ca pentru apicultura s-au facut studii, e chiar un potential economic se pare inca nu complex exploatat al Romaniei … dar in rest …

        • Vlad spune:

          Vorbim de realizari nationale, adica faptul ca ai o patiserie (nu am nimic cu patiserii, una din Bucuresti de la Universitate de langa libraria Eminescu face produse excelente), o pensiune nu intra la realizari nationale. Salamul de Sibiu, facut de niste italieni naturalizati, da. Si magiunul de Topoloveni daca e omologat intra … Da daca ne mandrim cu magiunul si cu salamul facut de italieni … cred ca suntem destul de patetici … zic …

        • bugsy spune:

          Stii ce-ti scapa? Demnitatea si bunul simt! In sensul ca-ti lipsesc.

          • Vlad spune:

            Bunul simt imi spune ca daca gresesti intrebi unde ai gresit si cel care ti-a atras atentia iti explica frumos ce si cum. Acelasi lucru e valabil si pentru alte persoane care intra in discutie. Daca poseda informatii si pot aduce un aport constructiv la discutie, o pot face, eu nu ma supar.

      • Cabanossa spune:

        Dvs credeti ca exista mancaruri absolut originale? Dozzi a prelucrat si el ceva existent in zona. Gastronomia nu e complet distincta si izolata goegrafic nicaieri, nici macar in tari care au fost complet inchise, precum China. Asta cu IGP e o conventie, nu un absolut (si nici Boia si C. Cranganu nu sunt).

        • Vlad spune:

          In mod cert nu … dar daca putem vorbi de bucataria frantuzeasca, italieneasca, chinezeasca, japoneza, care si-au castigat ca sa spun asa o oarecare notorietate, de bucataria romaneasca n-a auzit mai nimeni … Ultima data cand am incercat sa sustin sarmalele, in discutie cu un rus care tocmai se infrupta din ele, mi-a spus raspicat in stilul caracteristic rusilor ca sarmalele nu-s mancare specific romaneasca intrucat si rusii fac …

          In gastronomie, adica pentru a putea vorbi de gastronomie, trebuie sa fie un grad de rafinament culinar, aluatul frantuzesc spre exemplu care necesita cred 24 de ore pentru a se fragezi si asa mai departe … Romanii cu chiftele, sarmale, magiun, poale in brau, mici :) nu pot aspira in mod serios la o recunoastere pe plan gastronomic … adica lipseste rafinamentul culinar. Sigur ca bucatele, ele in esenta facute cu dragoste si pricepere, pot lasa niste experiente culinare placute, totusi rafinamentul lipseste …

          • Ela spune:

            “… de bucataria romaneasca n-a auzit mai nimeni …” – deci, acesta este obiectivul nostru comun : sa o facem cunoscuta! Pentru asta, trebuie intr-adevar, sa o apreciem mai intai, noi!
            Credeti ca altii asteapta, smeriti si complexati – de lipsa de rafinament, de ex -, reactia publicului international ? Nu! Nicidecaum!
            Orice aprecierea fiind numai subiectiva, un rol esential este detinut de tot ceea ce se petrece “pe langa” degustarea propriu-zisa : cine si cum propune respectiva noutate, convingerea sa, contextul, prezentarea, etc.
            Putini europeni apreciau pestele crud inainte sa descopere sushi…poate nici acum nu sunt multi cei care ii adora, dar ii cumpara si invata sa-i aprecieze, pentru foarte multe alte motive, provenite dintr-un marketing reusit, dar care nu tin nici de rafinament si nici de gustul propriu.zis!

  2. sivuca spune:

    Are cineva urechi de auzit si dorinta de a continua! sper.

  3. Ela spune:

    Salamul de Sibiu este etichetat si “bio”?
    Intreb asta, deoarece mi se pare o conditie esentiala pentru comercializarea lui internationala, pe o piata saturata de salam!
    In Elvetia cumpar salam unguresc Pick / Szeged 1869 (~25 Euro/kg) pentru ca “seamana” foarte bine cu cel de Sibiu. Nu este bio, insa! Cred ca multi consumatori, intre 2 tipuri quasi-identice, ar prefera un salam bio…
    Magiun de Topoloveni nu am vazut in magazinele de aici, nici in “épicerie fine” :(
    Pentru ca vorbim despre mancarea româneasca, de care mi-e asa de dor, regret ca micii au o reputatie, aparent, proasta in Ro, pentru ca nu am auzit sa se vorbesca de promovarea lor ca parte a gastronomiei romanesti!
    Daca exista un produs autentic romanesc, fara concurenta internationala posibila, acesta este “mititelul”!
    E adevarat ca, din tarile fostei Yugoslavii se importa “cevapcici”, care insa nu au decat aspectul micilor nostri, gustul fiind banal, de carne de boeuf tocata, atat!!!, si totusi au succes! Daca ar ajunge micii pe piata elvetiana…ce bine ar fi pentru toata lumea!!!
    Desigur, o zi in care sa sarbatorim gastronomia romaneasca este o idee excelenta, la care suscriu cu drag! Initiati o petitie..
    Va multumesc pentru acest excelent articol, si va felicit pentru pasiunea cu care va exersati activitatea, si care se resimte din randurile pe care le-am citit aici, cu mare placere!

    • Vlad spune:

      Era un filmulet in care era explicata pe larg istoria mititeilor doar ca nu l-am gasit sa vi-l trimit. Singurul aspect original fiind compozitia, care include printre altele carne de porc, intrucat oile plecau la haraciu cu aceeasi destinatie doar ca nu pentru mititei ci pentru sis kebab.

      • Ela spune:

        “Singurul aspect original fiind compozitia…” – deci, tocmai de aceea sunt unici! Intelegeti?
        Autenticitatea unei bucatarii nu impune alte conditii :)
        Desigur, unele sunt mai rafinate decat altele, dar aici nu ierarhizam bucatele dupa rafinamentul elaborarii lor, ci dupa un specific national, unic!

        • Vlad spune:

          Cred ca aveti o viziune cel putin naiva in legatura cu bucataria … Gustul e doar unul din aspecte, prezentarea, combinatia, nutritia sunt si ele aspecte importante care conteaza cand e vorba de bucatarie. Sigur ca intre sarmalute, mititei cu mustar si o halba de bere, e mai putin important :) ))

          • Falstaff spune:

            Cam pripit cu catalogarile partenerilor de discutie,pentru cineva care vorbea mai sus despre aportul consctructiv la o discutie!
            Referitor la articol,inteleg ca nu sunteti chiar fan al gastronomiei romanesti,insasi acest nume vi se pare abuziv,adica sunteti insensibil la ceva pentru care autorul se pasioneaza.
            Este dreptul dvs sa nu fiti de acord.
            Minimum de politete ar fi fost sa va spuneti parerea fara sa va simtiti obligat sa desconsiderati ceea ce altii apreciaza.Nu se face! In cazul criticii bucatariei,tot ce e admis de bunul simt este “MIE nu-mi place”!Nu se spune niciodata “nu e bun’!
            Asta se cheama savoir-vivre,si este esential in relatiile dintre oameni,fie ei si anonimi!

            • Vlad spune:

              Sunt pe jumatate de acord cu ce spuneti si anume ca e intr-adevar dreptul oamenilor sa se entuziasmeze privind o bucatarie, in acest caz bucataria romaneasca, si poate atitudinea mea putin mai transanta nu-si are locul intr-o discutie despre bucate. Pana la urma fiecare mananca ce-i place ca sa spun asa … Nu pot fi insa de acord cu termenul de gastronomie din motivele expuse … in opinia mea nu avem o cultura gastronomica. O bucatarie, in opinia mea, pentru a trece drept o gastronomie, trebuie ca macar una din doua caracteristici: rafinamentul si un specific care sa o diferentieze. Sigur ca exista bucatarie romaneasca, ruseasca, congoleza, greceasca si asa mai departe dar la gastronomie intra doar cateva din aceste bucatarii: franceza, japoneza, chinezeasca, italiana care ori prezinta caracteristicile rafinamentului fie cele ale specificului recunoscut.

              Intamplarea face ca si pe mine m-a macinat intrebarea specificului culinar romanesc si realmente nu am putut sa identific decat doua sortimente culinare care intr-un fel sau altul sunt mai putin prezente in alte culturi: sarmale in foi de vita de vie si placintele poale in brau. Apreciez simplitatea bucatariei romanesti si gust cu mare placere preparatele de casa precum si influentele italiene: pizza stradala ar fi una din aceste bucurii culinare si cele chinezesti.

  4. Vlad spune:

    @Falstaff

    Apreciez critica pe care mi-ati facut-o. Admit ca nu am stiut cum sa formulez altfel punctul de vedere pe care l-am formulat.

    @Ela, andrei ,Cabanossa

    Daca am fost prea incisiv cand mi-am sustinut punctul de vedere va rog sa ma iertati … sper ca nu v-am taiat apetitul …

  5. Falstaff spune:

    “Când ați vrea avem o zi în care să sărbătorim produsele alimentare românești, de calitate, din resurse locale?”
    As zice prin octombrie,in preajma zilei recoltei…weekend-ul urmato de exr,ca o continuare a sarbatorii populare dar si “ridicarea stachetei” prin prezentarea excelentei nationale!
    Este o excelenta initiativa,pe care as integra-o intr-un program de cunoastere a patrimoniului national imaterial,atat de necunoscut de romani!
    Ar fi si educativ pentru toate varstele,ceea ce ar contribui la reabilitarea identitatii nationale cu care unii se rusineaza,si toti avem de pierdut!
    Din respect pentru inaintasi,sau din pura gurmandie,multi romani ar face “efortul” sa manance bucate alese, autentice si 100% locale si,poate ca dupa o astfel de experienta,ar incepe chiar sa pretuiasca si ce e “doar” romanesc :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tiberiu Cazacioc


Tiberiu Cazacioc

Tiberiu Cazacioc este activist Slow Food, blogger, expert în politici privind agricultura sustenabilă și schemele europene de calitate privind hrana, dezvoltarea comunitară, de... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Apreciez toate comentariile, pe cel al doamnei doctor Virginia Batog indeosebi. Este si raspunsu...

de: Prof. Vasile Ghetau

la "Revenind la Sănătatea românilor. Sunt corecte datele asupra mortalității pe cauze de deces?"

Cauta articole

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)