vineri, martie 29, 2024

Unchiul Sam si picatura chinezeasca

Pe masura ce ne apropiem de 2 noiembrie, data alegerilor legislative din SUA, putem observa mai bine asemanarile dintre politicienii din intreaga lume, cei de pe malul Potomacului dedandu-se la aceleasi « blame game » ca si specimenele de pe malul Dambovitei.

Gasirea unui tap ispasitor, pe care « boborul » sa-l poata vedea ca vinovatul pentru scaderea nivelului de trai, a unei efigii pe care multimea s-o arda intru refularea frustrarilor cauzate de situatia dezastruoasa in care se afla ca urmare a greselilor clasei politice (si nu numai), e o stratagema veche de cand lumea si care inca mai reuseste „albirea” adevaratilor vinovati. De data asta, gasirea unui tap ispasitor se impleteste destul de reusit cu un inceput de creionare a dusmanului suprem, acel factor mobilizator si „bau bau” care de-obicei permite  guvernarea pe principiul: „Iata avem un dusman infiorator de care noi va vom apara, daca ne dati increderea voastra si va mobilizati deplin, ignorand orice altceva (mai ales prostiile pe care le facem noi) in favoarea  acestei lupte ce ne uneste”.

Stratagema a fost deseori utilizata in istorie cu scopuri propagandistice si manipulatoare, fie ca e vorba de comunism sau de terorism mai recent. Mecanismul manipularii este extrem de bine descris in seria „The Power of Nightmares/The Rise of the Politics of Fear” a lui Adam Curtis, a caror episoade le puteti gasi pe internet (aici de exemplu). O versiune, „a la Roumaine”, a mitului dusmanului suprem care e cauza tuturor relelor, se poate regasi, dupa cum puteti usor intui ,si intr-unul din laitmotivele politicii romanesti foarte la moda in ultimele luni…

Problemele Unchiului Sam

„Bau baul” cu ochii oblici al politicienilor americani ramane pentru moment China, care a devenit obiectul unei campanii virulente de infierare dusa atat de democrati cat si de republicani, pe tematici ca outsourcinugul locurilor de munca, manipularea monedei nationale, subventii mascate si nevoia de taxe protectioniste pentru importuriile chinezesti. Aceste manevre politice sunt menite, printre altele, a distrage atentia electoratului de la esecurile repetate in a restarta economia americana si de la deteriorarea constanta a nivelului de trai.

Astfel, devine din ce in ce mai evident ca mentinerea dobanzilor la nivele apropiate de zero si mai ales injectiile succesive de lichiditate facute de catre FED (quantitative easing) nu au reusit sa-si atinga scopul, in speta relansarea consumului si a cresterii preturilor activelor. Drept urmare apar temeri despre instalarea faimosului „liquidity trap” premergator unei perioade de stagnare similara cu cea care a afectat Japonia incepand cu anii 90 si care, dupa unii, continua pana in zilele noastre.

Dupa cum spuneam insa si data trecuta, aceste inundatii subite cu lichiditate au un potential ridicat pentru derapaje catre teritoriul inflationist, cu atat mai mult cu cat tintirea inflatiei este mult complicata de evolutia complementara a diverselor elemente componente ale acesteia (definitia inflatiei in sine este contestata), volatilitatea crescuta a costurilor energiei si alimentelor fiind compensata de catre stagnarea costului locuintelor (ca urmare a crizei imobiliare) si a celorlaltor elemente componente. Sunt diferente mari intre CPI-ul calculat de catre Bureau of Labor Statistics, si calcule paralele care arata ca pretul de consum al cerealelor de baza in SUA ar fi crescut cu 48% in decurs de un an, cel al carnii cu 39% iar costul energiei cu 23%… Ca atare, toti ochii sunt atintiti pe FED si pe impactul celor $500mld -$700mld care e posibil sa formeze al doilea val de injectii de lichiditate, ce se asteapta a fi anuntat  la urmatorul Federal Open Market Committee din 2 Noiembrie. Parerile asupra  acestei masuri sunt impartite intre denuntarea resemnata, dar cu speranta in voce, a uriasei scheme Ponzi in desfasurare de catre  unele dintre cele mai mari fonduri de investitii si condamnarea ei (si-a celor care o sprijina) de catre altele.

Picatura chinezeasca…de petrol.

Daca efectele de relansare ale politicilor economice americane se lasa asteptate acasa, unde abordarea monetarista primeaza asupra unor masuri cu impact real pozitiv asupra companiilor productive din SUA, iata ca, in alte parti ale lumii, ies in evidenta efectele perverse ale inundarii cu dolari.

Usor usor, pe principiul vaselor comunicante, deoarece SUA consuma mai ales din import iar investitorii cauta noi clase de active in care sa investeasca excesul de fonduri, inflatia a fost exportata in China. Aceasta din urma, cu  o economie productiva axata pe exporturi si o piata de consum uriasa, este puternic lovita de cresterea preturilor materiilor prime si a alimentelor, ca urmare a bulei speculative pe cale sa se formeze in domeniul materiilor prime si a preturilor alimentelorca urmare a redirectionarii excesului de lichiditati de catre investitorii ce cauta noi clase de active profitabile, confruntandu-se in paralel cu o crestere a preturilor ca urmare a afluxului de bani din importuri.

Iar China este extrem de sensibila in ceea ce priveste resursele de materii prime, datorita uriasei sale capacitati de consum si a industriei ce trebuie sa asigura rate de crestere de minim 6% p…Prevazuta sa depaseasca SUA ca primul consumator mondial de energie dupa 2015 si sa atinga aproape un sfert din consumul mondial de energie in 2035, China demarat un proces accelerat de achizitii, parteneriate si creditari ieftine, in intreaga lume, menite sa-i asigure accesul pe termen lung la materiile prime de care are nevoie, mai multe exemple putand fi gasite in tabelul de mai jos (sursa):

Pe langa toate acestea, bazandu-se pe surplusul de lichiditate, accesul  rapid la fonduri ieftine prin credite de stat, enorma sa forta de munca si capacitatea de a gestiona cu usurinta proiecte gigant implicand un numar mare de muncitori, China a preluat un rol activ in proiectele de petrol si gaze din regiune.

Un exemplu ar fi castigarea  de  catre China National Petroleum  Corp (cu 37%) a unui proiect conjunct condus de British Petroleum (cu 38%), pentru ceea ce poate deveni cea mai mare dezvoltare petroliera din lume, in speta  cresterea productiei „supercampului petrolier” Rumaila din Irak, de la 1,06 milioane barili pe zi la 2,85 milioane barili pe zi, in 7 ani.

Alte exemple ar mai putea fi implicarea financiara (peste 7 mld dolari pana acum) in dezvoltarea campurilor de gaze naturale din Turkmenistan (cea de-a patra tara din lume la nivel de rezerve de gaz), constructia oleoductului Ruso-Chinez de 999km dintre Skovorodino si Daqing sau cele peste 200 milioane dolari investiti in portul Gwadar din Pakistan.

Acesta din urma, prin pozitia sa la doar 400km de stramtoarea Ormuzului si la 2500 km de China, prin Karakorum si trecatoarea Khunjerab, este de o pozitie strategica vitala.

Portul din Gwadar va permite in primul rand scurtarea celor 20.000 km parcursi de resurselle petroliere din Golf catre China, limitarea influentei americane si mai ales evitarea potentialelor probleme de acces prin stramtoarea Malacca, prin care tranziteaza cam 80% din importurile petroliere ale Chinei.

Cele citate mai sus sunt doar cateva exemple in complexul joc geopolitic regional, in care interesele Chinei se suprapun peste cele ale urmatoarei puteri emergente, India cu al sau vecin volatil si conflictual, Pakistanul, precum si cu cele ale Coreei de Sud si ale Japoniei, vesnica dependenta de importurile de resurse. Peste toate acestea se astern interesele americane in Orientul Mijlociu, Irak, Afghanistan si nu in ultimul rand Iran, precum si itele diplomatiei, in forta cateodata, rusesti.

Aceasta increngatura de interese este extrem de sofisticata, cu aliante temporare (exemplu oleoductului Ruso Chinez sau a portului Gwadar), cu propuneri de colaborare Sino – Indiene pentru contracararea influentelor americane sau chiar cu actiuni mai hotarate, precum in cazul disputei teritoriale dintre China si Japonia asupra insulelor Senkaku/Diaoyu, zona ce ar putea adaposti depozite de petrol si gaz egale cu 20% din rezervele actuale ale Chinei.

Constienta de nou dobandita-i greutate pe scena mondiala, China nu a ezitat sa arate lumii ca poate la randu-i sa-si flexeze muschii, lucru extrem de vizibil in recenta utilizare a armei exportului de elemente rare, in special vis a vis de Japonia. China ajunsese sa produca 97% din volumul global al acestor elemente rare, utilizate in special in tehnologia de varf (in speta si-n sistemele militare de ghidaj, radar, optoelectronice etc), pentru a hotari brusc in 2010 ca sa reduca drastic exportul lor, si sa-l sisteze aproape in totalitate pe cel catre Japonia, ca urmare a retinerii de catre aceasta a capitanului unui vapor de pescuit chinezesc in apele insulelor Senkaku/Diaoyu. Ca urmare a presiunilor diplomatice, China a afirmat ca nu va folosi aceasta pozitie dominanta ca o arma, insa ramane de vazut…

Un alt element cheie si extrem de sensibil al politicii chineze din domeniul resurselor este relatia cu Iranul, cel de-al treilea furnizor de petrol al Chinei ca marime, dupa Arabia Saudita si Angola. In decursul ultimilor zece ani China a investit 40 mld dolari in industria petroliera iraniana, ajungand, cu acorduri comerciale bilaterale de 21 mld dolari in 2009 si 18 mld dolari pe primele opt luni ale anului in curs, si principalul partener comercial al acestei tari. Cu toate acestea, China a pastrat o pozitie neutra in legatura cu blocajul diplomatic dintre Iran si restul lumii precum si un comportament dual, furnizand benzina Iranului, in ciuda blocadei impuse de SUA dar sustinand in acelasi timp rezolutiile ONU pe problematica nucleara a Iranului. In ciuda criticilor aduse SUA si UE pentru impunerea sanctiunilor economice unilaterale asupra Iranului, China isi arata ingrijorarea cu privire la problema proliferarii nucleare, semnaland SUA o deschidere pe problematica iraniana, atat timp cat interesele sale economice directe nu sunt afectate.

O astfel de deschidere se poate dovedi extrem de importanta in contextul politic american actual, din perspectiva optiunilor pe care Obama le are pana in 2012. Si acest lucru e important deoarece, dupa cum ne spune Stratfor, ca urmare a posibilei pierderi a majoritatii in (cel putin) Camera Reprezentantilor de catre Democrati, eventuala agenda domestica a presedintelui risca sa fie blocata de catre Republicani. Daca mai adaugam la toate astea si o economie zombie cu tendinte vadite de accentuare a diferentelor intre avuti si saraci, ca potentiale semne premergatoare ale unei depresii, devine din ce in ce mai posibila orientarea presedintelui Obama catre politica externa si nevoia lui de a extrage o realizare in acest domeniu, pentru a putea „puncta” in ochii electoratului.

Ori, cu un Irak „pacificat”, o ecuatie afgana care nu poate fi rezolvata in termeni militari, optiunea iraniana, cu toate riscurile enorme ce le poate avea asupra securitatii globale, devine din ce in ce mai apetisanta.  Sa nu uitam ca politicienii ar face orice ca sa distraga atentia de la problemele de-acasa, inclusiv sa promoveze un „bau bau” mai vechi la statutul de sac de box, cu riscul de a declansa un „endgame” energetic prematur…

Articole pe teme similare:

-> Manual de impins tancul pe campul de lupta

-> Din nou despre Ölkrise

-> Scurtul drum al zilei catre noapte (I)

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Dl. Popa, ati lucrat cu chinezi ca sa-i stiti cum sint?

    Eu lucrez de citiva ani cu ei si pot spune ca in afara ca sint niste robotei in care introduci cartela cu sarcinile de indeplinit si asta este.

    NImic din ceea ce numeste inventivitate, ingeniozitate, nada, zilch, nothing.

    • @T+C: nu pot spune c-am avut norocul sa lucrez cu chinezi, insa sunt sigur ca pana si imitatia poate da nastere la progres, basca daca mai starteaza si un proces inovativ:-)
      mai mult decat atat, sunt convins ca centrele R&D sau laboratoarele/universitatile din China vor progresa rapid, in ciuda faptului ca, cel putin momentan, comparatia cu cele occidentale nu le avantajeaza foarte tare.

      • Am fost pe faza cand China a acuzat ca toate mesajele din partea sua sunt pur electorale. Venind din partea unui guvern reprezentand o tara fara alegeri libere, mesajul este destul de ambiguu.

        • fLoreign: desi China nu este o tara libera, asta nu inseamna ca mesajul e gresit (non sequitur), poate doar daca se refera la „toate” mesajele provenind din SUA. IMO, in cazurile descrise de mine chiar e vorba de mesaje electorale, politicians are all the same :-)

          • Atata timp cat renminbi este fixat prin raportare la dolar si nu este supus fluctuatiei pe piata libera a valutelor, SUA ramane permanent in deficit, practic moare cu China de gat. Evident ca unica solutie este unilaterala, prin aplicarea de accize, de vreme ce China refuza orice colaborare. Nu stiu ce nu e clar: daca yuanul este sub-evaluat, SUA pierde mult prin faptul ca nu este competitiva la export, deci va trebui ori sa-si reduca valoarea monedei, ori sa renunte la chestii gen salariul minim pe economie, ca sa reduca pretul de productie. Prima solutie poate depinde si de China, a doua inrautateste climatul de munca, si parerea mea este ca influenta chineza implicita este puternica, prin modelul propus (sweatshop).

            Lanturile tip Wal-Mart au castigat teren pe vremea maximului crizei ca rezultat al preturilor mici si a veniturilor scazute, insa ele desfac produse ieftine din China, iar aportul la economia locala este de fapt negativ. Votantii republicani nu prea sesizeaza acest aspect, la fel cum nu sesizeaza faptul ca fosta CEO Hewlett-Packard, Carly Fiorina, candidat la Senat , promite crearea de joburi, insa in timpul conducerii sale, HP a mers mult pe outsourcing.

            De fapt acum este doar episodul 2 al exodului de la inceputul deceniului, cand pentru orice companie, daca nu avea prezenta in China, pierea. Acum americanii au produse ieftine, de calitate clar sub cea dinainte cand produsele erau facute local (desi mai buna decat chinezariile pe care le-am vazut in Romania), insa pretul politic devine treptat prea mare. Dupa sperietura cu metalele rare, greu de crezut ca vreo companie serioasa va ramane fara un plan alternativ care sa nu implice China. Intr-adevar, influenta Chinei pe plan global va creste. Asta nu neg. Ceea ce pun sub semnul intrebarii este amabilitatea de care aparatul chinez va da dovada, atunci cand masca va fi data, intr-un final, la o parte. Macar in SUA stii ca statul este reprezentat de niste oameni care reprezinta mai mult sau mai putin onest cetatenii care i-au votat. In China nu exista acest lucru, omul de rand nu are nici o modalitate de a influenta politica economica.

            De aceea astfel de afirmatii din partea Chinei, ca acuzele din partea SUA sunt cu scop pur electoral, mi se par aiurea. Oarecum abia astept sa iasa la rampa Casa Alba sa dea ca raspuns ceva gen „We are happy to hear that the Chinese government has decided to institute free elections in their country”.

  2. Restartarea economiei americane se va realiza doar atunci aceasta economie se va resincroniza cu restul economiei mondiale in termeni de eficienta.In acest moment e ca si cum ai incerca sa prinzi mai multa viteza turand motorul unei masini care are cauciucurile dezumflate, rezervorul si radiatorul spart si este supraincarcata……. Chiar daca reusesti sa accelerezi in acest conditii finalul cursei este clar pentru toti si din pacate ne si afecteaza pe toti.

    • @jorj: depinde cum caracterizam eficienta… daca facem referire la procese si tehnologie, as spune ca economia americana este eficienta. daca facem referire la costul de munca atunci nu putem compara SUA cu un low-cost country. problematica este, IMO, mai degraba legata de dezindustrializare si mai ales de caracteristici structurale ale sistemului financiar, intrepatrunderea lui cu cel industrial (la nivel de produse mai degraba decat la nivel de participare), la proastele obiceiuri din acest domeniu (mod de viata/consum energetic, supraindatorare, politici monetariste laxe etc) si, de ce nu, la problema datoriei fiscale. e mult de discutat…

  3. Interesant articol, dar, din pacate, n-am vazut nici un cuvintel despre una din rincipalele probleme cauzatoare de criza: dobanzile nerusinate pe care le cer bancile, total nepasatoare de suferintele economiilor mondiale! Pana nu vom intelege sa strangem bancile de coa…e ne vom zbate inutil in mocirla rece, stropiti mereu cu noroi de bancile victorioase….

    • Godfroy de Boullion: o sa am rugamintea sa eviti flamingul si sa-ti alegi cuvintele din gama decentei, daca nu vrei sa-mi exersez optiunea de moderare a mesajelor… acum, in ceea ce priveste afirmatia din mesaj eu zic ca trebuie sa nuantam niste chestii:
      – rata dobanzii include, la modul general, un benchmark si o marja a dobanzii (profitul bancii). banca nu are control decat asupra elementului de marja, acesta fiind cel la care cred ca te referi. daca despre asta este vorba atunci ce spui tu n-are legatura cu criza, ci mai degraba cu situatia din Romania, deoarece marjele practicate de catre banci in SUA sau lumea dezvoltata sunt foarte mici. as putea spune, per a contrario, ca tocmai dobanzile mici si usurinta de a accesa un credit reprezinta una din cauzele principale a situatiei de astazi.
      – desi dobanda are un rol definitoriu in anumite trasaturi condamnabile ale modelului economic actual, acest fenomen are loc intr-un alt sens decat cel sugerat de tine, si anume ca forteaza cresterea cu orice pret, peste limite setate oarescum arbitrar (fara sa tina cont de dezvoltare durabila)… in rest sa ceri unei banci sa-ti dea bani fara dobanda e ca si cum as cere unei companii sa cheltuie cu productia unui bun, pentru ca , mai apoi sa ti-l dea tie gratuit.
      – desi inteleg sensul mesajului, as vrea sa subliniez faptul ca subiectul evocat este off topic in registrul articolului. mai departe, pe mesaj in sine, nu voi comenta din motive lesne de inteles…

  4. Cateva remarci totusi.

    In primul rand, articolul este cam prea „dragut” cu politica monetara chineza. Este adevarat ca si SUA si China fac jocul „monedei ieftine” pentru a-si ajuta economia. Politica SUA este insa mult mai transparenta si cuantifiabila (quantitative easing). Politica Chinei este insa mult mai perversa si netransparenta. Etapa unu, tiparirea de moneda. Etapa doi, vinzarea de moneda pentru a cumpara dolari si a mentine yuan-renmibi-ul jos. Etapa, trei, stocarea de dolari. Si etapa patru (care nu mai tine de politica monetara), investirea dolarilor in exploatarea de resurse (sa le numim mine).

    Avatajul Chinei este ca nu este o democratie. In mod normal, daca jocul concurentei si liberului shimb ar fi fost lasat sa-si faca efectul, uriasul deficit comercial ar fi dus la cresterea renmibi-ului. Si chinezii ar fi fost dintr-o data mai bogati. Dar cum guvernul nu este obligat de alegeri sa se gandeasca la bunastarea pe termen scurt a populatiei, poate sa „investeasca” in ceea ce vede el ca interes pe termen lung, acest joc al cresterii economice uriase si incercare de quasi-monopolizare a resurselor.

    Desigur, cu riscul inflatiei, caci renmibi-ul nu este o moneda de stocare, ca dolarul.

    Cat despre comentariile anterioare cu lipsa de inventivitate a chinezilor, m-au facut sa rad. Cu cati chinezi va fi lucrat autorul? Zece? O suta? O mie? Un milion? Oricum nesemnificativ. China actualmente nu investeste poate destul in cercetare, dar acest lucru se va schimba. Iar firmele si-au facut un business model din copiere si exploatarea fortei de munca ieftine. Dar chinezii sunt cei mai buni matematicieni de pe planeta. In curand, vor fi in top si in celelalte stiinte fundamentale. Apoi, inovatia nu mai este decat un joc al investitiei.

  5. fLoreign&Danon:
    nu exista nici un dubiu asupra faptului ca yuanul este controlat si sub evaluat. cu toate acestea, dupa cum bine stiti, exista un truism in circulatie (favorizat de Einstein :-)) referitor la perspectivele diferite asupra unei probleme. permiteti-mi sa pun pe masa o alta stfel de perspectiva, printr-o simplificare grosiera:
    – China la fel ca si SUA isi urmareste interesele proprii atunci cand este vorba de utilizarea monedelor nationale, iar aici suntem in taramul realpolitik, in care chestii precum democratia sau „floricelele” nu-si au locul. un yuan controlat si subevaluat este necesar pentru a sustine exporturile chineze, vitale in asigurarea unei rate de crestere minimala, fara de care nu s-ar putea asigura un nivel de trai minim pentru o populatie in crestere. Controlul exercitat asupra yuanului are si rolul de a stavili inflatia, care din nefericire isi face simtita prezenta.
    – Asa precum China beneficiaza de atuul low cost asa si SUA beneficiaza de o mana intreaga de atuuri, concentrate in jurul binecunoscutului exorbitant privilege, care-i da dreptul sa manipuleze (cel putin pana la un punct) finantele si comertul mondial (in termeni monetari) in favoarea sa.SUA a beneficiat de aceste atuuri de peste 50 de ani si nu s-a sfiit sa le joace in favoarea sa. De ce sa aplicam un alt standard in ceea ce priveste actiunile chineze?
    – SUA va ramane permanent in deficit, atata timp cat hegemonia dolarului persista (asistam insa la niste schimbari…). vezi Triffin’s dilemma.
    – Relatia de cauzalitate mentionata de fLoreign („…deci va trebui ori sa-si reduca valoarea monedei”) , nu cred ca este corecta. SUA a redus deja valoarea dolarului in ultimii 2-3 ani prin masuri de quantitative easing (cand arunci trilioane de dolari in piata creezi supraoferta…) si se pregateste s-o faca in continuare pe 4 noiembrie. Si nu cred ca a cerut voie nimanui cand a adoptat aceasta masura unilaterala care a debalansat intregul echilibru al monedelor. Iar yuanul fiind pegged la dolar, ghiciti unde s-a exportat inflatia? Raman in continuare la parerea ca aceasta cale pe care SUA a ales-o (incercarea de reflatare prim masuri monetariste, dincolo de un anumit punct are un efect de bumerang asupra monedei nationale) nu este cea corecta si ca scadenta nu poate fi amanata la infinit.
    – SUA are multe virtuti pe care le admir si este un hegemon mai bun decat ar putea deveni altii insa sa nu ne lasam amagiti de publicitate, exista multe bube sub machiaj. Atunci cand zeitatile esentiale din panteonul tau stau pe soclul consumerismului, al supraindatorarii si al unui sector financiar care a uitat de sustenabilitate in goana dupa profit, te poti astepta ca sa ai parte de niste dezechilibre. Nu e de mirare, asa dupa cum spunea si fLoreign, ca daca vrei mai mult profit facand outsourcing, devii dependent de importuri si te dezindustrializezi. You can’t have the cake and eat it…
    – Modelul exporturilor chineze in SUA in baza unui renminbi subevaluat nu e nimic altceva decat Bretton Woods II, cu China luand locul Europei si Japoniei din anii 70′. Sa nu uitam ca excedentul comercial de cateva zeci de miliarde pe luna, pe care il acumuleaza China pe relatia cu SUA, a fost si inca este investit in US Treasuries (convenabil pt SUA nu?). De ce sa ne mire, sau sa ne indigneze, faptul ca proprietarul banilor (China) poate decide sa-si mute investitia atunci cand moneda in care este platita „dobanda” (USD) este devalorizata de catre emitentul ei (SUA)?
    – etapa a 4a mentionata de Danon (investirea in resurse) poate fi explicata intr-adevar si prin refugiul de pe dolari in alte clase de active, insa personal tind sa cred ca e dictata de considerente strategice de securitate.

    As vrea sa subliniez inca o data faptul ca nu e vorba de a fi”dragut” cu China ci ca, in lumea realpolitik, termeni precum democratia sau free trade-ul nu au relevanta (si va rog sa nu-mi spuneti de exportul de democratie, stim si noi sa privim dincolo de astfel de argumente publicitare), aici dicteaza interesele iar in lupta pentru suprematie toate armele sunt utilizabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Popa
Dragos Popahttp://dragospopa.ro
Dragos a fost activ in sectorul bancar vreo 27 de ani (nimeni nu e perfect…), acum la Bucuresti dar si cu o perioada “Pariziana” in trecut. Pe principiul "Je sème à tout vent", in timpul liber chinuie cititorii cu probleme de finante, ecologie, sociologie, geopolitica sau cu orice altceva ii trece prin cap.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro