joi, martie 28, 2024

Valeriu Tabără și mitul consumatorului suferind

Valeriu Tabără (ministrul agriculturii pentru cine nu stie) vrea sa propuna la Bruxelles adoptarea unei decizii care să oblige hipermarketurile să afișeze două prețuri pe etichetele produselor alimentare (cel la care cumpără de la furnizori și cel final, cu adaos). În opinia lui Tabără, sărbătorile de iarnă care se apropie sunt prilej de “furtișaguri” pentru comercianți, care “profită din plin” de consumatori și cresc prețurile. Același ministru vede cu ochi răi și taxele percepute de hipermarketuri pentru comercializarea produselor (spre exemplu, taxa de raft, taxa de deschidere a magazinului, taxa de dezvoltare etc.)

Ceea ce nu știe domnul Tabără este…economie. Însă probabil că la ministerul agriculturii nu este nevoie de această știință. Se poate observa cu ochiul liber cât de productivi suntem la agricultură dacă ne uităm la gradul de cunoștințe economice pe care acești indivizi din minister îl au.

Domnul Tabără nu știe economie pentru că:

1.  în primul rând prețul nu este o problemă a ministerului, oricare ar fi el. Prețul este un fenomen monetar care se formează pe o piață unde există proprietate privată asupra factorilor de producție. Prețul pe care comerciantul (Cora, Carrefour s.a.) îl plătește furnizorului este o problemă contractuală, exclusiv privată, după cum este și prețul final de la raft. Afișarea adaosului ține de alegerea pe care o face antreprenorul. Dacă antreprenorul pune un adaos mare, atunci consumatorul e liber să nu cumpere. Deci îl invităm pe domnul Tabără respectuos să evite astfel de centre comerciale, dacă se simte furat.

2. consumatorul tot timpul va dori să plătească (eventual) fix o (zero) lei pe un produs, iar antreprenorul va dori tot timpul să pună un preț cu câte 0-uri se poate. Asta este o lege simplă a economiei. Cum însă există raritate și costuri pentru a valorifica resursele rare, prețurile nu vor putea lipsi niciodată de pe o piață din acest pământ. Prețurile vor fi absente dintr-o lume în care totul este din abundență. Dincolo de asta, prețurile se vor forma în funcție de preferințele subiective ale consumatorilor și antreprenorilor.În această lume a rarității avem prețuri. Iar ele nu se formează aberant, ci rațional. A pretinde un preț mai mare decât “face” produsul este un aspect al negocierii. Din faptul că oamenii cumpără totuși, rezultă că un antreprenor nu poate impune orice preț visează peste noapte. Deci dacă domnul Tabără sau orice alt ministru around the world vrea prețuri mici sau o (zero) îl invităm să se și mute într-o lume abundentă. Și eventual, să ne zică și nouă cu ce ajungem.

3. eliminarea taxelor percepute de comerciant ar putea avea efecte mai puțin favorabile pentru consumatori. Obligarea (prin lege – deci cu forța) unui comerciant să renunțe la aceste taxe îi va pune pe aceștia în situația de a accepta spre comercializare și produse mai slabe din punct de vedere calitativ (furnizorii care nu puteau plăti taxele acum își vor putea vinde produsele în hipermarketuri), sau mai rău, să nu mai accepte spre comercializare unele produse (reducerea cantității comercializate, ceea ce ar însemna o penurie de produse alimentare în hipermarketuri). Deci îl invităm și aici pe domnul Tabără să caute de pe-acum locuri cu o diversitate mai mare a produselor.

4. taxele percepute de comerciant nu sunt niște mici drăcușori care profită de furnizori și consumatori. Ele reflectă în cel mai bun caz costuri tranzacționale și în “cel mai rău” caz mofturi antreprenoriale. Orice ar fi nu e treaba ministerului. Cine se simte defavorizat, furat, umilit sau mai știu eu ce de către hipermarketuri e liber să nu le mai calce pragul. Cu toate acestea, văd că nu multă lume procedează așa. Hipermarketurile sunt pline, în special în weekend-uri și de sărbători. Este normal, sunt cele mai mici prețuri de pe piață. Dacă domnul Tabără  le vrea mai mici ar face bine să le propună hipermarketurilor planuri antreprenoriale de reducere de costuri, modernizare. Dar sigur, asta nu mai este în atribuțiile unui ministru. Că doar sper că vă e clar că nu știe economie.

Această inițiativă este doar una din cele multe, care au rolul de a lua din libertățile antreprenoriale. Justificarea ei în fața publicului se maschează mizându-se pe ideea “consumatorului care suferă”, dar asta este o aberație. Consumatorul stă ca sardina în hipermarket de câte ori are ocazia. De-asta s-au și dezvoltat hipermarketurile. Ele nu cresc în lădiță. Au anticipat o cerere și s-au poziționat pentru satisfacerea ei. Consumatorul suferind este o teză expirată a protecționiștilor, a celor care “fac în pantaloni” de frica concurentului și urlă după ajutorul statului, înglobat în datorii. Pe o piață liberă, consumatorul are dreptul să aleagă ce-i satisface mai bine nevoile dar să și piardă. Pe o piață în care comerțul este reglementat de stat, consumatorul va alege în limitele constrângerii impuse de către stat mediului privat (care de cele mai multe ori se lasă cu penurii). Ce alegeți?

Aș vrea să am dreptul să pot fi “tras în piept” de comercianți. Îl pot avea? Nu, pentru că statul se gândește dinainte prin ministerul său, la “bunăstarea”, “sănătatea mea”. O fi într-adevăr așa? E foarte ușor să arunci pe seama comercianților o vină inventată, aceea de a-și fixa prețurile, taxele și de a decide cum să le afișeze. Când asta stă tocmai în esența de a fi antreprenor. Este o libertate.

În altă ordine de idei, cu taxarea cum stăm? Cu taxele pe care statul le impune pe venituri, dobânzi, și multe alte tipuri de câștiguri cum facem? Despre ele ce zicem? Consumatorul nu are de suferit? Nu e vorba de același consumator? I se diminuează capitalul disponibil. Are mai puțin de cumpărat, întrucât a trebuit să dea seama la statul “protector”. Oare n-ar fi mai bine să vedem ceea ce este evident de văzut? Peste 30% din fiecare venit se duce la stat. Asta înseamnă deja vizite mai puține la hipermarket. O penurie de produse alimentare sau închideri de hipermarketuri ne-ar face mai fericiți? La fel de evident de văzut ca nu. Această lege sau propunere de lege este nici mai mult nici mai puțin decât o altă formă de agresiune instituționalizată, care ar trebui să atragă atenția celor ce se simt sau cred că trăiesc în așa zisa piață liberă.

Articol publicat inițial pe www.sound-economics.ro

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

      • Taxele impuse de comercianţi sunt un mod de a eluda regulile pieţei. O piaţă corectă ar presupune un preţ de achiziţie plătit de comerciant producătorului şi atât. Hypermarket-urile ar trebui să aleagă: fie vor să fie comercianţi şi în consecinţă să renunţe la taxe, fie vor să fie locatori de spaţii de vânzare şi-atunci să încaseze chirie pe rafturi, dar nu taxe.

        Rezolvarea pe care o vede Valeriu Tabără este una tipic românească, acceptând un abuz din partea comerciantului şi compensându-l cu alt abuz din partea legislaţiei.

        • „O piaţă corectă ar presupune un preţ de achiziţie plătit de comerciant producătorului şi atât”

          E bine de stiut ca piata corecta nu e ceea ce spunem noi ca e corect, ci ceea ce se poate surprinde pe piata reala. Ceea ce vreau sa spun este ca acest concept de piata corecta nu il gasiti teoretizat pe nicaieri. Piata este libera sau reglementata. Corectitudinea nu este o problema economica, ci mai degraba morala. Pe piata in momentul acesta nimeni nu are o problema cu adaosurile peste pretul furnizorilor. Pe piata oamenii cumpara, hipermarketurile vand.

          Nu iau neaparat apararea hipermarketurilor care se poate sa greseasca, insa sanctiunea nu trebuie sa vina din partea legii ci din partea oamenilor. Eu nu observ sanctiunile consumatorior, motiv pentru care adaosurile, taxele, cel putin pentru moment nu sunt problematice.

          Diferenta dintre abuzul comerciantului si abuzul legislatiei este ca primul poate fi realmente sanctionat de consumator (substitutie, boicot etc.), iar al doilea nu.

          Andreas Stamate

        • Eu cred ca taxele impuse de comerciant NU sint un mod de a eluda regulile pietei. Vedeti cum e teoria raritatii de care aminteste autorul.
          Ca sa fie mai usor de inteles: un raft la mai la vedere si mai accesibil se poate compara cu un vad de vinzare mai bun, la care evident chiria e mai mare etc. sau cu un teren mai bine situat etc.
          Cu alte cuvinte si raftul ala bine pozitionat e o „raritate” si are un pret.

  1. Citind acest articol mi-am adus aminte de primul vers dintr-o poezie scrisa de Mircea Dinescu (poetul Mircea Dinescu). Daca imi ingaduiti, am sa dau copy-paste (sperand ca Mircea Dinescu – antreprenorul – nu va va da in judecata pentru incalcarea legii drepturilor de autor)

    Indulgenţă de iarnă

    Fereşte-mă Doamne de cei ce-mi vor binele
    de băieţii simpatici
    dispuşi oricînd la o turnătorie voioasă
    de preotul cu magnetofonul sub sutană
    de plapuma sub care nu poţi intra fără să dai bună seara
    de dictatorii încurcaţi în strunele harfei
    de cei supăraţi pe propriile lor popoare
    acum cînd se-apropie iarna
    şi n-avem nici ziduri înalte
    nici gîşte pe Capitoliu
    doar mari provizii de îngăduinţă şi spaimă

  2. Fara a fi de partea dlui Tabara in problema asta, nu sunt de acord nici cu multe din enunturile din articol.

    Mi se pare ca idealizati un pic puterea de auto-reglare a economiei de piata. Sigur, pur teoretic aveti dreptate, cererea si oferta ar trebui sa regleze preturile, dar in practica de multe ori lucrurile nu stau exact asa, de-aia s-a inventat control al statului prin diverse parghii (de ex legile anti-monopol si anti-cartel, care poate ar putea fi aplicate probabil si in cazul asta).

    Cat despre diversele taxe practicate de hipermarketuri, sincer nu stiu daca pot fi considerate abuzive sau nu. As inclina spre nu, pana la urma asa cum spuneti fiecare e liber sa ceara ce vrea, iar daca piata plateste, atunci de ce sa ne bagam noi, nu? Insa a spune ca taxele de raft au rolul de a impiedica aparitia pe rafturi a produselor inferioare calitativ este cel putin o naivitate. Indraznesc sa va spun ca va inselati, in multe cazuri exact contrariul fiind valabil. De multe ori produse bune calitativ, poate si mai ieftine, nu ajung pe rafturi exact din cauza ca producatorul nu isi permite sa plateasca taxele.

    Ca o concluzie, hipermarketurile nu sunt niste ingerasi care isi joaca cu fair play fiecare miscare. Sunt niste entitati avide de profit (lucru care nu este rau in sine) si care isi vor juca fiecare carte in limita legii, cateodata si un pic dincolo de ea, pentru a-si maximiza profitul. Interesul consumatorului, calitatea produsului, sustenabilitatea lui si a producatorului/pietei sunt lucruri care nu intereseaza, iar aici in mod normal intrevine rolul statului, prin reglementari. Acestea sunt extrem de importante si foarte necesare, dar evident trebuie facute cu multa competenta, lucru mai rar pe la noi.

    • „de-aia s-a inventat control al statului prin diverse parghii (de ex legile anti-monopol si anti-cartel, care poate ar putea fi aplicate probabil si in cazul asta”

      Pe scurt, exista teorii care nu impartasesc ceea ce amintiti dvs., monopolul si cartelul. legislatia anti-monopol si anti-cartel este combatuta de mai bine de 50 de ani de autori, unii dintre ei titani ai stiintei economice. Spre exemplu, acestia considera ca monopolul si cartelul sunt doua situatii care nu pot aparea decat cu sustinere din partea statului. Pozitia de monopolist sau cartelist nu te face mai special pe o piata. Am senzatia ca problematica monopolului si a cartelului de multe ori e tratata ca fiind ceva mistic, cade din cer de undeva si se napusteste asupra consumatorului. Fals. Monopolul se supune in cotinuare acelorasi legi constrangatoare ale pietei. El este chiar intr-un pericol mult mai mare. Nu este durabil, prin urmare interventia este pusa sub semnul intrebarii. Consultati si aceste teorii si probabil va veti da seama cat de mult praf s-a asternut peste interpretarea monopolului si cartelului amintita de dvs. Ca start in cercetare va spun doar ca ceea ce ati amintit apartine neoclasicilor. Nu sunt insa singurii care au teoretizat aceste aspecte ale competitiei pe piata.

      • In primul rand vreau sa precizez ca discutati cu un nespecialist. Nu am studii economice, dar sunt un om informat si cu o oarecare experienta. Stiu foarte bine ca exista diverse teorii si in general toate discutiile se invart asupra aceluiasi punct nevrlagic: care este rolul statului in economie? Si avem toata plaja de opinii – de la cei care sustin ca statul trebuie sa fie un simplu spectator pt ca piata se auto-regleaza pana la cei care sustin(eau) ca statul trebuie sa fie singurul element in economie – comunistii. Eu sustin ca piata se autoregleaza in general, ca exista derapaje (si sunt de acord ca mult din aceste derapaje in unele state, inclusiv Romania, pot fi favorizate chiar de stat) si ca sunt de acord cu interventia statului in unele cazuri. Si va pot da exemple de cazuri in care eu cred ca statul are de jucat un rol: asigurari (sanatate, protectie sociala), infrastructura, energie (o problema extrem de spinoasa in ziua de azi, in care eu nu cred ca piata poate merge singura intr-o directie sustenabila), dezechilibre evidente ale pietei: monopol, cartel, crize majore – vezi recenta criza financiara si „nationalizarile” care au urmat si care au evitat un colaps.

        Dvs imi dati impresia ca sustineti ideea unei economii de tip american conservator. Si aici nu suntem de acord. Se mai intampla :)

    • E adevarat ca economia nu se regleaza intotdeauna. Trebuie spus ca ministrul devine astfel aparatorul consumatorilor dar si al producatorilor: un pret mai mic de vanzare incurajeaza un volum mai mare de vanzari, e drept cu un profit ceva mai mic pentru intermediar. Daca intermediarul (hipermarket-urile) tinde, subliniez, doar tinde, sa devina monopol, deoarece producatorul nu are cui isi vinde altcuiva marfa, atunci apare un mic derapaj ..

      O astfel de situatie a aparut in Franta anul acesta (desi problema e mai veche, imi pare): producatorii de lapte au inceput sa-l distribuie gratis in piete in loc sa-l vanda prin hipermarket-uri – a fost o forma de protest destul de dura pentru comercianti. Situatia a fost „rezolvata” prin medierea guvernului.

      In ecuatia noastra sunt doi perdanti: consumatorul final si producatorul care-si vede pretul produsului mult prea mare la raft fata de pretul de productie.

      Nu e chiar atat de grav daca ministrul are vreo idee in sensul asta. Va fi si mai bine, daca ministerul va veni cu mai multe idei (sunt destule probleme) si important, idei realiste. E drept ca o astfel de initiativa suna oarecum demagogic; daca are o finalitate inceteaza sa mai fie demagogie, altfel ramane un mic subiect de presa.

      Solutia ar trebui sa fie o negociere intre comercianti si producatori, mediata de guvern care. astfel apara si consumatorii. Se pare ca la noi producatorii sunt prea mici si multi (dar culti?) si nu pot face fata lanturilor de supermarketuri. Felul in care dl. Tabara ataca chestiunea e putin oblic.

  3. Nu prea inteleg de unde ati dedus dumneavoastra (mai ales aici, in Romania), ca cei care isi permit sa plateasca taxele impuse de hipermarketuri aduc produse bune din punct de vedere calitativ, iar cei care nu-si permit aduc produse slabe din punct de vedere calitativ.

    In tara teparilor (si ma refer la Romania), cei care au bani de obicei i-au obtinut dand tepe si continua sa dea tepe. Cei care se straduiesc sa faca un lucru bun, intampina tot felul de dificultati si nu au „loc” de tepari. De aceea nu au bani, nu ca nu au marfuri de calitate.

    Dar de, dumneavoastra traiti in Romania si modelul de cumparare este: „Wowwwwwww!!! Ce scump e asta manca-ti-as!!! Iti dai seama ce super calitate are????? ”

    Bafta!

  4. Profit de ocazie sa-ti trimit salutari din Boston!
    Un scurt comentariu la articol:
    Argumentele pe care le aduci nu sustin ca ar fi in detrimentul pietei libere ca hypermarketurile sa afiseze doua preturi la produse. Probabil ca masura ar crea unele distorsiuni, desi conform teoriei alegerii rationale pe care o invoci, n-ar trebui sa aiba nici un efect. Daca preturile se formeaza rational si piata e in echilibru, atunci aceeasi cerere se va manifesta indiferent daca pretul agreat de hypermarket si distribuitori este revelat sau nu consumatorului. Cred ca ar fi interesant de studiat efectele unei astfel de politici; banuiesc ca echilibrul rezultat dupa aplicare va fi diferit, dar asta tocmai fiindca nu cred ca actorii economici actioneaza rational sau ca pietele sunt eficiente (nu vreau sa amintesc de Stiglitz decat intre paranteze, fiindca probabil nu esti de acord cu teoriile lui). Nu stiu daca cea mai buna solutie e o interventie a ministrului Tabara in aceasta problema, dar cred ca transparenta garanteaza de cele mai multe ori o alocare mai eficienta a resurselor.

    Iti recomand „Nudge” de Thaler si Sunstein.
    http://www.amazon.com/Nudge-Improving-Decisions-Health-Happiness/dp/014311526X/ref=sr_1_1?ie=UTF8&s=books&qid=1292353223&sr=8-1

    Ma bucur ca te-am citit (de pe hotnews). Sper sa ne vedem in ianuarie.

    • Dar daca e transparenta de ce sa nu o ducem pina la capat? Adica si producatorul sa declare (afiseze) care ii sint costurile si care e marginea? :) Daca-i bal, bal sa fie :)

      • Hypermarketurile nu sunt producatori, ci intermediari. Presiunile pe care le fac asupra producatorilor sunt o lama cu doua taisuri: pe de o parte, contribuie la intensificarea competitiei, ceea ce stimuleaza inovarea (in productie, distributie etc.) in beneficiul consumatorului; pe de alta parte, hypermarketurile formeaza un oligopol, astfel incat profitul realizat prin functia de intermediere s-ar putea sa nu fie proportional cu beneficiile care rezulta din diminuarea costurilor de cautare prin comasarea pietelor (despre asta putem discuta). Desigur, daca piata este lasata libera, antreprenorii (producatori) vor descoperi in timp alternative de a ajunge mai profitabil la consumator (modelul amazon.com si inovatiile Google au dus la disparitia in SUA a multor retalieri, ceea ce e bine). Totusi, nu cred ca reglementarea in favoarea transparentei are un efect negativ asupra economiei; dimpotriva. Referitor la observatia ta, costurilor si marginile sunt declarate in rapoartele trimestriale emise de companiile cotate la bursa, cum e Carrefour. Clientul obisnuit al hypermarketurilor nu consulta insa aceste surse, asa ca nu vad de ce ar fi rau sa obtina o informatie potential relevanta in decizia sa economica. Costul marginal pentru intermediar al acestei masuri (tiparirea unei etichete suplimentare) este infim.

    • Da, profitul ar fi altul. În vederea obținerii maximului de profit ușile sunt făcute dintr-un anumit material și nu din altul, podelele sunt făcute din ce sunt făcute și nu din altceva, la fel cu rafturile. Acestea sunt decizii antreprenoriale, rețeta succesului respectivului magazin. Iar dacă proprietarii nu au considerat necesar inscripționarea prețului la care au cumpărat marfa atunci această decizie este luată tot pentru a obține un profit cât mai mare. Proprietarul magazinului ca și cumpărătorii, cu toții știm asta. Faptul că domnul Tabără ne relevă o chestiune banală ține de anvergura personajului în cauză.
      Cred că instinctul libertății ne este amorțit dacă dorim să impunem unui proprietar de magazin să țină bilețele inscripționate acolo unde acesta consideră că acestea nu au ce căuta. Aceasta este grozăvia adevărată a propunerii domnului Tabără: dorește să impună ceva ce proprietarul locului nu crede că este necesar să facă. Cred că a ne opune unei astfel de decizii este o chestiune morală.

  5. Stii de ce nu sta in picioare ” fabulatia logica” emisa de tine? Pentru ca respectivii retaileri au cele mai mari profituri din bransa si exclud automat de pe piata micii producatori. Du-te tu cu mere la astia si apoi mai vorbim (ca exemplu). Din ce fac profiturile de sute de milioane de euro, daca nu din taxele SUPLIMENTARE la raft? Nu intram si in sociologie sa explicam de ce se duce lumea la ei si etc etc etc…Pana la urma e o mare nedreptate ce o faci romanilor…Nu te crede mare si destept , deci mai bun ca fraierul de rand , ca nu se stie cand vei apela la acest fraier muritor pe tarlaua capitalistului fericit…care NU E ROMAN!!! Alta dandana…sa-ti mai vorbesc si de asta? Poti face o comparatie intre pensia medie si salariul mediu din aceste supermarketuri? Sa vezi cum aia tineri sunt sacrificati de grija mosilor votanti?

  6. Nu stiu daca e locul, sau momentul potrivit pentru o asemenea intrebare, dar fiindca tot se discuta subiectul, as fi curios daca cineva poate raspunde: de ce pana acum, de cand au aparut hypermarket-urile in Romania, niciun investitor roman nu a deschis un asemenea magazin?

    Vad ca la teorie ne pricepem, la a comenta din toate pozitiile – nu mai spun, dar la a face, la a pune in practica teoria ne cam piere cheful.

  7. Articol caraghios, care evident nu tine cu clientul.
    Ce mare lucru sa afisezi ambele preturi? Cine ar fi impotriva acestui lucru cu exceptia hypermarketurilor? Si evident autorul acestui articol care e de partea hypermarketurilor.

  8. Inainte de a incepe sa ne temem ca anumite drepturi sau libertati ne-ar putea fi ingradite am putea sa privim aspectele practice ale unei eventuale decizii de afisare atat a costului de achizitie cat si a pretului final:

    1. cum am stii noi, consumatorii finali, ca pretul de achizitie este cel real?
    2. masura ar trebui aplicata numai produselor alimentare?
    3. ar avea comerciantii de pierdut (presupunand ca ei sunt „raii”) printro mai mare transparenta a pretului final?
    4. o astfel de masura i-ar ajuta pe producatorii locali, pe agricultorii romani?
    5. am face noi consumatorii alegeri rationale bazate pe noua informatie?

    In opinia mea, o astfel de initiativa legilativa are foarte mici sanse de reusita. Hypermarket-urile ar fi primele care ar putea sa o aplice datorita sistemele lor informatice integrate dar magazinul de la coltul blocului sau macelaria de la colt ar pierde mult timp si multe resurse cu asta. Mai mult, supriza ar fi ca adaosul comercial practicat de hypermarket-uri este foarte mic; hypermarket-urile sunt intermediari, dar sunt ultimii intermediari dintr-un lung sir de intermediari prin urmare castigul lor strict raportat la re-vanzarea de produse e foarte redus. Ar mai fi de spus aici ca marimea conteaza, ca accesul la noi tehnologii are o mare importanta, ca se pot genera economii de scala, ca se practica strategii de vazare diferentiate pentru vanzarea produselor alimentare si pentru produsele nealimentare si ar mai fi multe alte avantaje ale „gigantilor” fata de comerciantii de talie mica. Prin urmare hypermarket-urile ar avea mult de castigat la nivelul imaginii prin aceasta etalare de „customer care”. Personajele negative vor deveni toti ceilalti ce practica adaosuri comerciale mai mari.
    Consumatorii vor alege in continuare pretul cel mai mic si accesibilitatea in detrimentul calitatii si diversitatii.
    Ministrul Tabara poate nu cunoaste economie dar mi-ar fi placut sa cred ca ideea respectiva chiar ii apartine.
    Forme de protectionism se practica in multe tari UE (in Franta, spre exemplu, super-marche-urile sunt obligate sa aiba un procent din suprafata de vanzare dedicat exclusiv produselor regionale, achizitionate de la producatori din zona) si probabil si Ministerul Agriculturii incearca sa protejeze si sa stimuleze producatorii locali. S-ar ingradi astfel liberatile antreprenorilor? Poate. Sau poate ar deveni mai creativi si mai eficienti

  9. Dar de faptul ca daca un super-market vede ca produsele unui furnizor se vand mai ieftin in alta parte poate rezilia contractul cu acel furnizor, ce parere aveti, domnule Stamate?

    Adica, eu Carrefour, daca vad ca produsele unui furnzior, sa zicem European Drinks, se vand mai ieftin la Billa, pot rezilia contractul cu acel furnizor. Asta inseamna eliminarea concurentei. Degeaba Billa ar incerca sa puna taxe mai mici, produsul nu va fi mai ieftin, pentru ca European Drinks nu isi permite sa-si piarda contractul cu Carrefour. (numele de firma sunt alese la intamplare).

    De aceea e anuntul acela cu „daca vedeti mai ieftin in alta parte…”. Practic in acest mod ei afla ce furnizori au incalcat contractul si au vandut mai ieftin in alta parte.

    O astfel de clauza in contract este abuziva din punctul meu de vedere.

    Da, in teorie piata se regleaza singura. In practica, daca un jucator de pe piata este suficient de puternic, poate controla piata in beneficiul sau, abuzand de pozitia dominanta.

    La fel poate abuza de pozitia dominanta si un furnizor, pentru a elimina concurenta.

    De exemplu, Intel contra AMD. Intel avea o retea intreaga de informatori, care vedeau cam cate calculatoare/procesoare puteau sa vanda retailerii importanti, si rezulta ceva de genul 1000 bucati/luna. Intel ii forta pe retaileri sa semneze un contract de genul „Intel plateste un bonus de 20% din valoarea vanzarilor, numai daca vanzarile depasesc 900 de bucati/luna”. Fara acest bonus de 20% retailer-ul ar fi avut pierderi in loc de profit pe final.

    In teorie nu era nimic rau aici. Se poate spune ca Intel facea un discount de volum. In teorie.

    In practica, abuzul consta in faptul ca discount-ul de volum NU ERA FIX (de exemplu 20 % bonus la 900 de bucati, indiferent de retailer-ul care vindea 900), pentru ca daca ar fi fost fix, un retailer care putea vinde in total 2000 de bucati pe luna ar fi putut vinde 1100 de unitati AMD (55% din 2000) fara sa piarda bonusul. La un astfel de retailer mai mare, Intel ar fi setat abuziv o limita MAI MARE, de minim 1800 unitati vandute pentru a primi bonusul de 20%, ca sa fie sigur ca nici aici AMD nu va vinde mai mult de 10%.

    Rezultatul? Retailer-ul facea pe dracu in patru sa vanda Intel, in loc de AMD, pentru ca altfel nu isi primea acest bonus. Deci daca cumva intr-o luna exista riscul sa vanda mai putin de 90% produse intel, si peste 10% produse AMD, retailer-ul ajungea sa ia de pe rafturi si sa ascunda produsele AMD, ca sa fie sigur ca atinge target-ul de 900 bucati vandute setat de Intel.

    O sa spuneti bine, dar de ce nu a facut si AMD la fel, cine i-a oprit? Pai sa zicem ca cererea reala pe piata de produse AMD era de vreo 25% . Daca AMD facea o oferta similara, de exemplu daca vindeti minim 250 produse AMD, primiti un bonus de 20%, comerciantul ar fi castigat 20% din 25% adica 5%.

    Daca in schimb depasea limita impusa de Intel in schimb, ar fi castigat 20% din 90%, adica 18%, deci de aproape 4 ori mai mult. De multe ori aceasta diferenta dintre 18% si 5% era diferenta dintre supravietuire si faliment. Asa ca, evident, Intel era favorizat de comerciant. Cine avea de pierdut? Cumparatorii, si AMD.

    Revenind la ale noastre, pana la urma, nu vad nimic rau in a transparentiza aceste preturi, daca nu exista o problema tehnica de a face acest lucru (de exemplu costuri foarte mari la comercianti pentru implementare).

  10. Cred ca nu era nevoie de un text atit de lung pentru a-i spune d-lui Tabara ca e o idee timpita, si ar fi bine sa-si dea intii mintea la polizor, sa vada cum isi rezolva altii problemele, dupa care sa vina si el cu idei tefere. O zi buna!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andreas Stamate
Andreas Stamatehttp://www.sound-economics.ro
Asistent universitar - Politici economice Cercetator asociat Institutul Ludwig von Mises Romania

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro