Home » Opinie » Citesti:

Ședință complicată la vârful PSD

Mircea Morariu ianuarie 7, 2018 Opinie
Deocamdata nu sunt comentarii 2,037 Vizualizari

“Crema” social-democrației românești se întâlnește luni în Comitet Executiv Național.Oficial, în primul rând pentru a-i stabili succesorul la șefia Ministerului Apelor demisionarei doamne Doina Pană. Despre ale cărei fapte și realizări în cele câteva prezențe guvernamentale nu prea avem a ne aminti prea multe lucruri. Exceptând momentul de penibilă celebritate al plimbării cu bărcuța cu ocazia unor trecute inundații. Plimbări în compania fostului premier și lider al partidului, dl. Victor Ponta. Moment pigmentat de o formulă de adresare cel puțin bizară în gura unui înalt demnitar al Statului român, în fapt mai mult decât relevantă pentru calitatea morală și intelectuală a celor care au condus și conduc în anii din urmă cel mai mare partid al țării.
Observatorii politici de la București par a fi căzut de acord că ședința va fi mai mult de atât. Ea va reprezenta ocazia unei noi confruntări între președintele Partidului și premierul Mihai Tudose. Fiecare dorind să profite de prilej spre a-și întări poziția în partid. Dragnea- Trei Dosare aspiră la o confirmare a supremației domniei-sale, urmărind deopotrivă înlăturarea din Executiv a persoanelor bănuite deun exces de fidelitate față de tot mai incomodul prim-ministru. Principalul vizat fiind vicepremierul Marcel Ciolacu. Aceasta în vreme ce dl. Tudose visează la mai mult decât la o remaniere, fiea ea și extinsă, ocazie de aruncare peste bord a miniștrilor Carmen Dan, Liviu Pop și Florian Bodog, nu doar vădit incompetenți, nu numai din cale afară de legați de marele baron de Teleorman, ci și cum nu se poate mai impopulari. Nu doar în rândul celor pe care ar trebui să îi conducă (polițiști, profesori, medici), ci și în marea masă a populației. Dl, Mihai Tudose pare-se că ar fi dispus să meargă încă și mai departe sperând să obțină chiar o restructurare a Executivului. Ceea ce ar presupune și un vot de reînvestire din partea Parlamentului și, implicit, o reconfirmare a poziției sale.
Deși nu cred că se va merge chiar atât de departe încât reuniunea de luni a Comitetului Executiv Național al PSD să se desfășoare cu revolverele și cuțitele pe masă, este mai mult ca sigur că întâlnirea nu va fi defel una tandră. Rezultatul este deschis, fapt într-un fel admis , fie și numai cu jumătate de gură, de președintele executiv al Partidului, dl. Bădălău. Care nu a respins ideea restructurării guvernamentale și care s-a și grăbit să le dea asigurări tovarășilor de coaliție de la ALDE că, de-o fi una, de-o fi alta, portofoliile lor vor rămâne neatinse. O asigurare care ne poate îndemna să presupunem că nici relația dintre Dragnea și Tăriceanu nu e nicidecum de monolit, așa după cum ar vrea să lase impresia vectorii de imagine ale celor două partide.
Este mai mult ca sigur că PSD nu vrea să riște nimic măcar în această privință cu atât mai mult cu cât are nevoie ca de aer de sprijinul parlamentarilor din partidul condus de dl. Călin Popescu-Tăriceanu în operațiunea de modificare a Codurilor Penale. Cu atât mai mult cu cât președintele UDMR, dl. Kelemen Hunor, a anunțat că formațiunea pe care o conduce nu se va mai alătura operațiunii. Nu-i vorbă , multe dintre căpeteniile ALDE, în frunte cu dl Tăriceanu, el însuși înzestrat cu un dosar penal pentru mărturie mincinoasă, au și ele probleme cu justiția. Așa că dintr-un calcul vizând protecția personală, chiar mai presus decât calculul alianțelor politice, au intereselor ca modificările să treacă.
Joi seară, într-o intervenție telefonică televizată, secretarul general al PSD, dl. Codrin Ștefănescu, a precizat că ședința de luni a Comitetului Executiv al PSD va constitui deopotrivă prilejul demarării amplei operațiuni de stabilire a viitorului candidat al partidului la alegerile prezidențiale din anul 2019. O operațiune mai mult decât complicată. Fiindcă indiferent cum se vor finaliza problemele din justiție ale d-lui Liviu Dragnea, este aproape cert că domnia-sa nu deține însușiri de prezidențiabil. Nu are nici cea mai mică șansă de a obține un scor nu favorabil, ci cât de cât onorabil în competiția cu președintele Iohannis.
În al doilea rând, PSD e mult prea orgolios să nu aibă propriul candidat, așa că o alianță cu ALDE și, implicit, scoaterea la înaintare a d-lui Călin Popescu-Tăriceanu nu cred că ar fi una demnă de luat în calcul. Însuți dl. Tăriceanu s-ar cuveni să fie prudent și să-ți amintească ce a pățit fostul său coleg de partd, dl. Crin Antonescu.
Readucerea în prim-plan a unor foști perdanți, de genul unui Mircea Geoană, care pare să își fi îmbunătățit relația cu dl. Liviu Dragnea, ori a lui Victor Ponta (în cazul în care dl. Liviu Dragnea va fi scos din joc de o sentință judecătorească), mi se pare mai mult decât aventuroasă.
Alegerile prezidențiale nu seamănă deloc cu jocul la loz în plic, nici cu posibilitatea de a mai trage o dată. În nici un caz atunci când este vorba despre domnii Geoană sau Ponta. Iar a miza pe Gabriela Firea mi se pare cel puțin o glumă proastă. Istoria e infinită, nu se repetă niciodată, or, a crede că primărița generală a Capitalei ar putea să păcălească o țară întreagă asa cum i-a păcălit în 2016 pe bucureșteni mi se pare o ipoteză dătătoare de fiori reci pe șira spinării.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , ,





Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

Radu Vancu, si aici si pe alte platfome, Chapeau! Mereu imi dati speranta!

de: amanda13

la "Paradisul PSD. Un caveat"

Cauta articole

ianuarie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)