Home » Opinie » Citesti:

Șpagomaniacala Sorina Pintea și Porunca a 7 a

Mircea Morariu martie 2, 2020 Opinie
13 comentarii 2,456 Vizualizari

Vineri seara, în timp ce mă aflam în trenul care mă ducea de la Oradea la Bucureşti, am aflat despre formidabila şpagă pe care se pregătea să o încaseze doamna Sorina Pintea. Managerul Spitalului Județean din Baia Mare, până în urmă cu doar câteva luni ministrul Sănătății într-unul dintre cele mai toxice și mai puțin performante guverne PSD.
În calitate de ministru, doamna Pintea a pozat în pesedista altfel, bună, generoasă, caldă care făcea din noapte, zi sacrificându-se pe altarul binelui public. O vreme doamnei Pintea chiar i-a reușit să păcălească și lumea, și presa, aceasta acordându-i un tratament special prin comparație cu ceilalți membri ai fostului guvern condus de doamna Viorica Dăncilă. Numai cum ulciorul nu merge chiar de foarte multe ori la apă, masca d-nei Pintea a început să cadă odată cu lamentabil ei prestație publică din jurul scandalului creat artificial de altă pesedistă vajnică, Gabriela Firea, în jurul unui spital construit cu bani privați. Primărița Capitalei asociindu-se cu (pe atunci) doamna ministru spre a-și aroga niscaiva merite într-o cauză cu care nu avea nimic în comun. Doar că îi punea în oglindă neputința. Distanța dintre vorbele din reclamele de la televizor, plătite din banii contribuabilor bucureșteni, și faptele ei egale cu zero. Pe care miile de euro pe care cheltuite din bugetul Bucureștiului pentru acțiuni de PR (or fi și acestea mici atenții?) nu au cum să le dea ceea ce nu au. Consistență și realitate. Le vede din motive politico-ideologice, partinice și cu gândul la prezența pe viitoarea listă electorală doar doamna Ecaterina Andronescu în din ce în ce mai penibilele ei apariții la tv.
Vineri seara scrisesem deja articolul publicat sâmbătă dimineața despre felul în care se încearcă prin toate modurile posibile instrumentalizarea politică a coronavirusului. Aveam deja pregătit și textul despre filmul Colectiv pe care intenționam să îl fac public duminică. Am respectat planul inițial fiindcă în acest nou, neașteptat triptic scotesc că se pun în evidență înlănțuirea dintre politic și corupție. Înlănțuire pe care o evidențiază la modul peremptoriu, cum spun juriștii, cazul Sorina Pintea.
Insa aceasta care a făcut pe sfânta, pe dăruita, pe sacrificata, care a mințit o țară pare-se că era și este o profesionistă a mitei. Șpăguia la greu pe toată lumea, pe furnizorii de produse și servicii mdicale, dar și pe posesorii de diplome de medic sau de asistent medical care încercau să își găsească un post, un serviciu în sistemul public de sănătate de pe teritoriul municipiului Baia Mare. În orașul ei de baștină, uzurpatoarea Sfintei Fecioare, Pintea Viteaza, era de multă vreme și de multă lume cunoscută ca infectată de ceea ce jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu a numit, inspirat, coruptovirusul. Ce o fi făcut pe vremea cât a fost ministru?
Numita Pintea Sorina, pesedistă de marcă și de soi, damă bună a PSD, era din câte se pare replica în fustă a numitului Secureanu Florin care a jucat până prin anul 2016 tontoroiul la spitalul bucureștean Malaxa. Un episod și un individ despre care este vorba, între altele, în filmul Colectiv. Cazul Sorinei Pintea care acum vreo două săptămâni a dat fuguța la Antenele voiculesciene ca să ne depene de-a fir în păr povestea doar uneia dintre bolile sale, fără însă a ne spune că e și șpagomaniacală, arată câtă dreptate avea fostul ministru al Sănătății, dl. Vlad Voiculescu, ca la final de mandat să se întrebe câte din reformele pe care le-a implementat vor mai rămâne după victoria catastrofală în alegerile din 2016 a PSD. Și tot cazul Sorina Pintea explică și solidaritatea din jurul lui Mircea Beuran, și de ce vârfuri medicale, dar și oameni de bază din PSD se dau de ceasul morții spre a opri reforma din sănătate declanșată de ministrul Victor Costache.
Coruptovirusul i-a infectat de multă vreme pe mulți dintre pesedei. Există pentru asta vreo soluție? Nu cred. Boala e cronică. Iar în privința PSD eu nu mai am de mult timp nici o iluzie. Dar pentru o oarecare ameliorare, poate că n-ar fi rău să se pună în scenă un spectacol cu piesa Porunca a 7 a sau Fură mai puțin de Dario Fo. Pe care să îl vadă obligatoriu toate mărimile social-democraților români. Poate chiar înainte de viitorul Congres extraordinar al partidului. Cum se spune, în deschiderea lucrărilor.
În încheiere, nu pot să nu remarc cât de mare este lovitura pe careo dă partidului șpagomana Sorina Pintea. Dar și ce mare i-a fost acestuia norocul că și-a amânat Congresul. Cazul Pintea l-ar fi torpilat întru totul. Ca prim semn al ieșirii mizere a PSD dintr-o istorie pe care de când există social-democrații românii, vorba lui Nicolae Ceaușescu, au făcut totul spre a o arăta din ce în ce mai fetidă.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. hanu spune:

    E de mirare? Personal sunt aprioric suspicios fata de oricine a avut asocieri cu fosta doamna premier. Cum era vorba cu cine se aseamana…

    • Georgel Rusu George spune:

      Știam că la asumarea funcției miniștrii depun JURĂMÂNTUL și UN DOCUMENT DE ATESTATRE A SĂNĂTĂȚII FIZICE ȘI PSIHICE!
      S- a schimbat?!
      S- a îmbolnăvit doamna Pintea pe timpul exercitării funcției de ministru al sănătății?!

  2. Constantin spune:

    “Coruptovirusul i-a infectat de multă vreme pe mulți dintre pesedei. Există pentru asta vreo soluție?”

    A diaboliza PSD, a considera tot răul social strâns într-un partid, este o gravă greșeală, în opinia mea. Se induce în mod eronat publicului ideea că, odată înlăturat de la putere PSD (poate desființat), răul dispare din patria noastră. Ei, bine, nu-i deloc așa…

    PSD este doar o marionetă a cleptocrației securisto-comuniste transpartinice care jefuiește averea publică de peste 30 de ani. Prin urmare, dispariția PSD nu înseamnă deloc dispariția guvernării cleptocratice din România.

    În acest context, este foarte probabil ca o parte consistentă din mita primită de d-na S Pintea să aibă drept destinație partidul. la fel cum s-a întâmplat în cazul d-nei E Udrea, cea care “ducea mâna la nas”, ori în cazurile altor doamne și domni politicieni care au fost cercetați pentru corupție și mită.

    …Iar o parte consistentă trebuie să fi ajuns la oligarhii care se află în spatele partidelor-marionetă , precum PSD. D-na Pintea a fost doar “săgeata” care a luat și a dat banii. Adică, a dat [inclusiv] din banii mei și a luat “para-ndărăt” pentru oligarhi și partid, oprindu-și un oarecare comision.

    Așa funcționează lucrurile în guvernările cleptocratice, să nu o învinovățim pe d-na Pintea mai mult decât se cuvine. Oricum magistrații apropiați grupului infracțional organizat din care face parte d-na Pintea o vor scoate peste câteva luni, iar averea îi va rămâne intactă.

    • Cap de Locuitor spune:

      1. Exista, desigur, corupti in toate partidele – au fost ei in PNTCD !

      2. Diferenta e ca in vreme ce alte partide au o ideologie, mai au oameni cinstiti si se straduiesc sa schimbe cite ceva intr-o tara cu mentalitati bolnave,

      3. PSD -ul exista numai pentru a fura; toate sloganele sint pentru dezmostenitii care spera la bunastare picata din cer prin gratia Partidului.

      4. Singura speranta e schimbarea Constitutiei si selectarea unui corp incoruptibil de magistrati, care sa aplice legea orbeste.

  3. Ioan spune:

    Arestarea Sorinei Pintea este, poate, un semnal dat psd-isitlor sa o lase mai moale cu blocarea anticipatelor, un fel de “sa fie bine, ca sa nu fie rau”, pentru ca sunt mult mult mai multi cei care ar putea sa-i impartaseasca soarta.
    Suma nu este foarte mare, sa nu stea mult la racoare, Sorina Pintea este o figura marginala a PSD-ului spre deosebire de greii din fiefurile traditionale din sudul tarii, insa daca extrapolam procentele vehiculate in acest caz la ce ramane din bugetul mational dupa plata pensiilor si salariilor, ne putem imagina cam care este nivelul spagilor colectate in Romania an de an. Si ne ies cateva miliarde de euro bune, nu cateva zeci de mii ca si in acest caz, impartite intre cateva sute de decidenti, care au in varful pixului aprobarea contractelor cu statul si decontarea lor.
    Observ o scadere a procentului standard care se vehicula in presa pe vremea lui Adrian Nastase, de 10% din valoarea contractului, oferta initiala de 3% fiind derizorie pentru o spaga direct la ministru, precum si reactia de bucurie a inculpatei la aflarea vestii ca i s-a acceptat solicitarea de marire a procentului: ” super tare!”

  4. BORIS MARIAN MEHR spune:

    Pintea haiduca și tovarății ei, aceasta parte din PSD, e bine să meargă alături de Dragnea și alți pretini . Vor face un Congres pe Rahova. De altfel mulți pesedei sunt corupți, sper că penelei sunt mai puțini.

  5. Leonard spune:

    Concluzii: Fara teama de a gresi, pot afirma ca majoritatea liderilor si membrilor PSD au ca principal obiect de activitate infractiunea: furtul din bani publici, luarea de mita, traficul de influenta, etc O confirma numeroase actiuni ale justitiei, multe anchete de presa si confruntarea zilnica a populatiei cu reprezentantii acestei clici de infractori. E cat se poate de clar ca PSD nu este un partid ci doar un bine organizat grup infractional la nivelul intregii tari.
    Cum justitia din Romania nu este inca in stare sa scoata in afara legii aceasta organizatie de infractori ce pune in pericol major aceasta natie, cum institutiile statului nu sunt inca in stare sa stopeze manipularea continua a populatiei tarii prin intermediul retelelor GHITA – VOICULESCU, ma intreb in mod justificat care ne va fi soarta?
    Exista riscul major ca masa destul de mare de nu stiu cum sa-i numesc, naivi, usor de pacalit sau pur si simplu prosti si cretini, asa cum de fapt sunt; deci axista riscul major ca prostii sa ne aduca iar pe cap, prin alegeri “libere” aceeasi majoritate toxica formata din membrii grupului infractional PSD si acolitii acestora.
    A cui e vina? A pseudodemocratilor carora le e frica, “in numele democratiei”, de a denumi clar PSD ca o gasca de infractori? A pseudoformatorilor de opinie, care tot in numele unei democratii prost intelese, tot piaptana clica de infractori numind-o PARTID DE STANGA.? Nu ne e clar cu exactitate cine e de vina, dar lucrurile nu stau deloc bine si pericolul e mare, foarte mare.
    Cazul Pintea nu face altceva decat sa ne confirme ca oricine face parte din PSD e asociat cu notiunea de INFRACTIUNE. Atentie mare ROMANI! Daca pierdem scrutinurile din 2020, nu stiu daca ne mai poate salva ceva! Sa nu ne jucam cu soarta tarii….pentru ca de fapt ne jucam cu soarta noastra.

  6. CetateanulRoman spune:

    E bine ca au dovedit-o. E o mafie camuflata in partid.
    Nici celelalte partide nu stau mai bine. Nici chiar cele tocmai rasarite din spuma marii…
    Important e ca justitita sa fie independenta, corecta si sa isi faca treaba.

  7. donquijote spune:

    Doamna Pintea era justitiara infocata doar referitor la spagile primite de personalul medical, dumneai ne-fiind vizata.
    Comisioanele pentru acordarea preferentiala de contracte nu se pun la categoria spaga. Ele sunt drepturi implicite, “business as usual” pentru activistii de partid.
    Fac parte din afacere, sunt cuprinse in clauzele contractuale … cele nescrise, dar cu atat mai abitir respectate.
    Ca doar d-aia s-au bagat in politica, altfel cum sa castige o paine fara alt talent?…

  8. Harald spune:

    Nu are nicio relevanță apartenența politică a Sorinei Pintea, exact cum scrie și @Constantin mai sus.

    Problema e sistemul în sine, care e configurat exact pentru astfel de oameni. Am mai povestit despre directoarea din ANAF care spunea deschis: “m-a costat un miliard jum’ate postul ăsta, trebuie să mi-i recuperez” (se exprima în lei vechi).

    Banii merg la politicieni și la partide, iar Sorina Pintea a ajuns ministru pentru că în prealabil cotizase convingător. De unde credeți că avea banii ca să fie numită ministru, vă imaginați că îi adusese de-acasă?

    În urmă cu câțiva ani, am găsit pe Youtube o înregistrare de la o emisiune Pro TV despre situația de la CFR Marfă. Să-l vedeți acolo pe Ludovic Orban dând explicații savante, iar pe Relu Fenechiu făcând promisiuni șmecherești. Chiar nu contează în ce partid e fiecare, toți sunt o ceată de briganzi, jefuind banii publici.

  9. ioan_s spune:

    citesc cu placere articolele chiar daca nu impartasesc intotdeauna ideile prezentate. Insa o mare rugaminte: renuntati la “inventia” de cuvinte/expresii care nu se regasesc in limbajul de zi cu zi: Ex: “șpagomaniacala” sau “coruptovirus”.

  10. Georgel Rusu George spune:

    Sistem putred, dar patronat!
    Și ne mai mirăm că nu a dispărut șpaga din spitale după ce salarizarea medicilor în România e uneori mai bună decât în occident!

  11. PAFI spune:

    Schimbarile importante nu pot avea loc decat in urma unor evenimente catastrofice, altfel rezistenta la schimbare e prea mare. Trebuie ca vointa celor care-si doresc schimbarea si raportul de forte sa fie covarsitor in favoarea schimbarii. De aia baltim de atata vreme, nu a fost vreodata, pana acum, o majoritate semnificativa pentru schimbare. Si tot aici, pe contributors, cineva a facut o analiza interesanta, PSD-ul nu e decat o masca pentru cleptocratie, dar nu e singura. Nu schimband PSD-ul vom castiga (se va vota un alt psd, un psd2.0), ci schimband cultura care a facut posibila psd-izarea tuturor institutiilor statului roman.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Domnule Teodorescu, calculul scorului relativ de influenţă (SRI) e destul de simplu. Pentru fiecar...

de: Alexandru Babes

la "Competiția de proiecte de cercetare Idei 2020, impresii la cald"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

iunie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)