Similar unor oameni politici, care își permit orice, inclusiv abuzuri și ilegalități în numele electoratului care i-a ales, jurnaliștii se acoperă cu gustul, voința, dorințele publicului. Tabloidizarea extinsă pe toate domeniile mass-media, de la print, la radio, televiziune și Internet, este explicată cu argumentul ”asta cere publicul”. În televiziune este cel mai dificil de luptat cu falsul argument, fiindcă audiențele par să confirme că telespectatorul nu se oprește în fața micului ecran dacă nu are meci, știri sângeroase, filme cu bătaie sau de groază, mondenități împinse până la obscen, reality show sau concursuri de divertisment. Luna trecută Colegiul Girton a Universității Cambrige a organizat un forum deschis invitând șase vorbitori din domenii diferite, de la jurnalism, medicină, arhitectură până la politică și artă, pentru a vedea câtă influență are vocea publicului în specialitatea lor.”Ideea de conectare și angajament a devenit atât de comună încât am vrea să mergem contra valului și să ne întrebăm dacă detașarea de cererea sau poftele publicului nu este uneori pozitivă, mai productivă și mai semnificativă”, a explicat antropologul Tom Yarrow inițiativa. Deși conceptul de democrație ”participativă” încurajează opinia publică să se exprime, punctul de vedere al specialistului trebuie să se formeze în deplina cunoaștere a domeniului, dincolo de opiniile externe. Noroc că vocea străzii nu are pretenția de a se implica în treburile inginerești sau ale științelor indicând unde și cum să se pună podul, sau cum să arate vaccinul contra cancerului.
În mass-media distanțarea e mai greu de obținut fiindcă este un domeniu al comunicării, deschis oricui. Știm din cărți și din analizele de audiență că nu există un singur public, ci categorii de public, segmente țintite deopotrivă de jurnaliști și de publicitari. Profilul publicului-țintă se definește după studii, ocupație, medie de vârstă, stare civilă, etnie ș.a., criterii care ajută la înțelegerea programului de lucru, de viață, a preferințelor probabile a diverselor categorii de public. Jurnalismul s-a modificat enorm în contactul cu publicul oferit de rețele de socializare: emisiunile live sunt conectate permanent pe Facebook și Twitter cu telespectatorii anonimi care comentează, oferă informații (desigur, greu verificabile pe loc), își spun părerea, încurajează sau înjură. Când este vorba de domenii ale puterii, ca politica sau administrația, intervin și ”postacii” care combat prompt orice critică la adresa celor care îi angajează. Deși intensă deopotrivă în presa online, cu forumurile și paginile ei de Facebook, interactivitatea este subminată de iluzia comunicării și de valoarea scăzută a informației primite pe această cale. A colecta like-uri și a le transforma în trofee ale devotamentului arătat de public, este altă iluzie: singurul indicator de reținut ar fi traficul paginii de FB, care dă o vagă măsură a notorietății sau a interesului. A lua informații superficial verificate din aceste surse și a le livra ca știri, este o dovadă cel puțin de inexperiență, infantilism și iresponsabilitate față de profesie.
Există mijloace relativ exacte de a determina ce dorește publicul: analiza rezultatelor oferite de măsurătorile de audiență People Meter arată ce categorii se uită la diverse ore la programele din grile, precum și ce conduită a publicului este tipică: în lunile de vară, de exemplu, audiențele scad în general, la concurență cu activitățile în aer liber. În iulie, conform paginademedia.ro, în prime-time Pro TV a înregistrat o medie de 657.000 de telespectatori pe minut, în scădere față de iunie cu 68.000 de telespectatori, Antena 1 a ajuns la 481.000 de privitori pe minut, ceea ce înseamnă o scădere de 67.000 de telespectatori. Unele ierarhii s-au modificat, indicând crize interne: România TV a ajuns în prime-time peste postul public de televiziune, cu o medie de 103.000 de telespectatori, în vreme ce TVR 1 a avut o scădere drastică a ajungând la o medie de 98.000 de telespectatori pe minut, după ce în iunie înregistrase 138.000. Dealtfel postul public a scăzut și în media pe zi sub B1TV și Disney Channel. Studiile serioase de preferințe se fac prin teste de durată care oferă aceluiași public, în aceleași intervale orare, sloturi cu conținut schimbat timp de 3 luni. De exemplu alternanță de film cu violență, cu film romantic și cu film istoric; sau alternativ divertisment, cu program educativ și sport. Măsurarea audiențelor arată prin comparație ce preferă cu adevărat publicul-țintă. Există și studii complexe, de conduită a telespectatorului, a cititorilor, a ascultătorilor de radio, în conexiune cu noile tehnologii și platforme care modifică substațial natura relației dintre mass-media și public. De reținut: jurnalismul este o meserie cu mecanisme și instrumente profesionale și are nevoie de distanță, tocmai pentru a oferi satisfacție publicului suveran.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cel care se laudă că oferă ceea ce crede el că vrea publicul creează adesea o nevoie iluzorie de standarde mai scăzute pe care apoi o va satisface.
John Reith, director general al BBC, 1924
Am devenit constient de o schimbare in rau de-a lungul anilor 1890. Ziarele epocii victoriene si-au luat ca prima sarcina sa ofere cititorilor informatii complete si precise despre subiecte de interes public. Apoi a aparut Daily Mail, primul ziar englez pentru care cuvantul „stire” si-a pierdut intelesul vechi de fapt real pe care cititorul ar trebui sa il cunoasca pentru a vota inteligent, si a capatat un nou sens de intamplare sau fictiune care poate fi distractiv de citit. Citind asa un ziar, nu mai invata sa voteze. Invata sa nu voteze, pentru ca se va deprinde sa perceapa stirile nu ca pe o situatie in care sa participe, ci ca pe un spectacol pentru momente de repaos.
RG Collingwood (filosof si istoric), O Autobiografie (1939)
„Tabloidizarea extinsă pe toate domeniile mass-media, de la print, la radio, televiziune și Internet, este explicată cu argumentul ”asta cere publicul”.”
Pai, DA!
Publicul care a ramas televiziunilor si ziarelor, acest lucru il doreste: tabloid.
Publicul care doreste un alt tip de informare (de fapt, inforamre) s-a mutat de mult pe internet.
Practic, mai niciuna din teriile mass-mediei nu mai e valabila, din simplul mptiv ca puterea de a allege a publicului este infinit mai mare in epoca internetului decat in cea a ziarelor si televiziunilor.
Cate ziare si televiziuni sunt in Romania? Una suta? Doua sute? Dar cate posibilitati de inforamre sunt pe internet? Daca stii engleza, nici nu cred ca poti numara cate. Daca mai stii si o a doua limba straina… ce sa mai vorbim.
Mai mult, cam care mai e interesul pentru diverse informatii? S-a cam profilat, nu-I asa? Pe diversi ii intereseaaza diverse si gasesc inf pe diverse web-site-uri.. De ce si-ar mai bate capul sa se uite la TV? Cate ziare mai vedeti in transportul public?
Politicienii se autoamagesc crezand ca mai sunt multe personae care sa-s faca parerea dupa TV sau ziare. Mai sunt si din aceasta categorie, dar numarul lor e in scadere.
Epoca televizorului in dorimitor si bucatarie si a abonamentului la doua ziare, a statului la coada cla chisc a cam apus…
din pacate, in lumea informationala de astazi, teoriile vechi sunt depasite iar altele noi nu prea se mai agita nimeni sa mai elaboreze.
Revenind la articol: da, celor care mai vor tabloide, li se mai da (inca) ceea ce isi doresc. Dar pentru din ce in ce mai multe personae, televizorul devine un ciclobarbital cu abonament, platit pentru Discovery si desene animate. Sau doar pentru ca ne-am simti ccam ciudat sa nu avem televizor, desi nu ne mai foloseste la mai nimic….
Tabloidizarea mediei, la cererea publicului, dovedeste ca hormonul e mai tare ca neuronu’, ca viitorul are garantat drumul pe latura ei negativa, asa cum a zis Hegel, si ar trebui sa ne reamintim ca mantuirea se face individual, nu cu gloata, ca in galeriile echipelor de fotbal.
Vara scade audienta, invers proportional cu litrajul de bere per burtoi de meltean, iar telenovelele viagreaza dispozitia babelor cu pensii mici. Ce e de facut ??? Pai cum altfel decat sa prefiguram stiintific ce vrea publicul, iar primul lucru este eshantionarea, prin care se sorteaza pe baza gradului de sofisticare, ofuscare si perspectia al grupurilor decelabile ca public tzinta.
Odata sortarea facuta le administram ce isi doresc si / sau merita, pana obtinem rezultatul dorit.
Asa cum spionii au inventat pubelologia ( stiinta docta ce configureaza profilul obiectivului si intentiile sale pe baza deseurilor produse de acesta), tot asha consumatorii de media sunt evaluati ca grad de influentzabilitate in functie de sortiment( imi vine in minte un refren de manea ” pe ….. l-om votaaaa, cu toata familiiaaaa”).
Concluzia se extrage singura – cine pricepe ce trebuie, se prinde din prima si castiga de pe altzii, pe cand ceilaltzi raman cu pacaliciul in mana !!!
Democratia Participativa ca sistem politic e extrem de archaic si nepractic in compareatia cu Democratia Reprezentativa sau Republica. Daca in luarea unor decizii de importanta nationala sunt preferabile referendumurile si participarea directa a electoratului, cel mai efficient proces de guvernare ramine Republica. O guvernare democratoca eficienta implica alegerea directa sau prin vot direct a Sefului Executiv cu prerogativul nominalizarii sefilor de cabinet si implicit confirmarea sau nu de catre cele doua camera Legislative (copartenerul politic).
Alegerea prin vot direct implica o responsabilitate directa a alesului si interesul personal in implementarea programelor politice de campanie si bineinteles tragerea sa la raspundere la urmatorul ciclu eletorat sau chisr de catre copartenerii politici.
Bineinteles ca mai sunt necesare o multime de supape de siguranta si o multime de bariere legislative in a ingradi puterea alesului executive si in a proteja drepturile cetatenilor, transparenta politica si bugetara totala si deasemeni o Mas-Media complect independenta si extreme de competenta in informarea si educarea cetatenilor.
E una sa existe un system de cominicare intre executiv si cetateni, dar guvernarea efectiva inseamna si luarea unor decizii nepopulare si contrare opiniei publice si dreptul executivului de a face riscuri calculabile in implemeraea unor planuri sau strategii politice.