joi, martie 28, 2024

Țara pustie

Nu, nu e vorba de poemul lui T. S. Eliot, nici de vreun alt topos poetic. E vorba de o țară concretă, pe jumătate feudală, pe jumătate modernă, cu obiceiuri care variază de la totemism și superstiție la locuirea preferențială în „cyberspace”. O țară condusă de o rețea de traficanți de voturi ce au făcut mari averi după o mai veche rețetă a furtului de la stat. O țară – tot mai depopulată – a jupînilor și a vătafilor. O „țară tristă, plină de humor”, cu vorba melancolicului Bacovia, care vroia să se retragă „singuratic și uitat”. O țară în care glumim și rîdem cu sentimente amestecate. Ba cu dezgust, ba cu furie, ba pentru a ne elibera cathartic de tristețe. Niciodată însă cu nonșalanță.

Și, dacă în alte țări se mai vorbește de tirania clasei de mijloc și a intelectualilor asupra proletarilor  –  vă mai amintiți tema socială a filmului Titanic sau divergențele de clasă ce complică intriga erotică din romanul Amantul doamnei Chatterley (Lady Chatterley’s Lover) al lui D. H. Lawrence ? – peste țara despre care vorbesc a trecut pustiitor tăvălugul comunist. Efectul e o lume în care intelectualii și clasa de mijloc stau la cheremul unui lumpenproletariat agramat și exuberant, aflat cel mai adesea la butoanele de comandă. În țara asta, medicii, profesorii și cercetătorii, adică oamenii care studiază cel mai mult în viață, au salarii mai mici decît secretarele de la primării care nu au absolvit decît liceul. Și, evident, toți funcționarii îi privesc de sus pe oamenii cu carte, cam ca – din nou avem nevoie de un poet – găina cenușie și cocoșul împintenat din poezia „Cîți ca voi” a lui Topârceanu.

În țara asta miniștrii au făcut „decît” niște cariere dubioase, la o curte medievală sau alta – sau „cariere monastice” la vestita mănăstire Secu. Iar pe rivalii lor politici din consilii de administrație ale primăriilor sau din Parlament care au studii reale, eventual la niscaiva universități străine din țări moderne, conțopiștii medievali îi privesc cu o nedisimulată ură. Dacă sunt femei, nu uită să le șuiere printre dinți du(b)ioase „vorbe de duh” ce par culese de pe site-uri de Internet pentru adulți (circulă, nu întîmplător, anecdote despre calculatoarele de la Parlament frecvent blocate din cauza virușilor transmiși prin acele site-uri.)

În țara cu pricina viața e, așadar, tot mai melancolică. Și, deși oamenii au umor, mulți, din ce în ce mai mulți, pleacă pe unde apucă. Nu pleacă numai la „muncile de jos”. Pleacă și medici, și profesori, și o sumedenie de „tehnocrați” calificați. Pleacă în Europa prosperă și civilizată. Cum?! Pleacă din țara cu cea mai mare creștere economică din UE? Și unii din ei,

„tehnocrații”, au și aici „joburi bine plătite”, plecînd de fapt de pe același – pe același – salariu? Ce absurditate mai e și asta?!

Răspunsul e că, în decizia multora de a pleca din țara cu pricina, nu intră numai calcule economice. Intră și lehamitea. Intră și lipsa de sens. Mulți nu văd rostul să mai contribuie la bugetul unei țări care e sifonat meticulos de baroni disprețuitori și imunzi. Nu văd rostul să mai trăiască într-o țară ținută în preistoria transporturilor de o clică de mafioți. Nu văd rostul să-și dea copiii la școli unde trebuie să ducă săpun și hîrtie igienică, ministrul Educației fiind cineva care nu pare să justifice efortul de a mai merge la școală. Nu văd rostul să rămînă acolo  unde, nu numai că se fură, se înjură și se batjocorește fără perdea, dar se și dorește legalizarea mitei, a abuzului de putere și a violului. Acolo unde corupția e declarată „bullshit„.

În țara condusă de „elitele” din cel mai înapoiat județ. În țara unde școala din Videle se bucură de o reputație mai bună decît orice mare universitate. În țara unde puterea e dirijată de un mare admirator al lui Suleiman Magnificul – pentru care, desigur, supunerea totală e unicul criteriu pentru împărțirea dregătoriilor. În țara jecmănită pentru a deschide conturi în Brazilia sau a fugi în Madagascar. În țara unde bocitoarele îl eroizează pe Adrian Năstase – coruptul fost premier PSD ce a petrecut mai mulți ani la Jilava – ridicîndu-l în slăvi pînă la proporțiile unui Havel sau Nelson Mandela. În țara unde Gigi Becali e principalul sfînt creștin în viață și Iulian Vlad e cel mai mare erou contemporan. În țara unde intelectuali integri și oameni politici decenți care continuă să apere valorile democrației sunt vitriolați ca „agenți străini”, „sorosiști” și „dușmani ai poporului”. În țara unde justiția este considerată ”paralelă” și condamnații penal sunt martiri.

Țara asta pare tot mai mult scena unei tragedii sociale, politice, civilizaționale. Și totuși, deși s-au prăbușit ”cîteva ceruri” peste noi – am fost bombardați în ultimul an cu decizii mafiote, cu Ordonanța 13, cu legile și amendamentele din Parlament, cu noi și noi guverne de nepricepuți și agramați, de lichele și trepăduși – esențialul e că toată această clică de impostori, tot acest lumpenproletariat ajuns, e principalul actor înfricoșat. De un an de zile se luptă din răsputeri să submineze, să distrugă chiar, lucrul de care se tem cel mai mult pe lumea asta: o justiție independentă de politic. Se dau peste cap, mînați de adrenalina propriei lor frici, să reducă la neputință justiția însăși – întregul aparat juridic. În spatele ușilor închise se poartă probabil discuții mai stridente, înfricoșate și isterice decît ceea ce auzim la suprafață. În țara asta, nici baronii politici sau emulii sultanilor medievali nu pot fi nonșalanți.

Trăim într-adevăr, în țara cu pricina, într-o epocă neliniștitoare, ce pare absurdă și tragică. Și căile noastre de împotrivire și rezistență nu sunt netede. Peste tot avem de înfruntat obstacole noi și vechi. Trebuie să fim mereu creativi și să nu ne demobilizăm. Dar avem de partea noastră curajul. Avem conștiința că, atîta cît putem și cu limitele noastre inerente, „luptăm lupta cea bună”. Mai e și faptul că, în raport cu țara în discuție, poate n-ar trebui să ne întrebăm – cu vorba lui J. F. Kennedy – numai ”ce poate face ea pentru noi”. Întrebarea care ne face într-o mai mare măsură oameni – într-o mai mare măsură cetățeni – este și ”ce putem face noi pentru ea”. Altminteri, e o țară din ce în ce mai pustie…

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

    • Ha! Ha! Ca sa vezi ce putere avea, sa ii faca sa plece si pe cei care nu voiau… Am plecat pentru ca mi-au ajuns 30 ani in care tot hotii sunt la putere „pentru ca pot”, cand totul se face doar pentru ei si mai nimic pentru cei care mai si muncesc, dar mai ales pentru ca nu se intrezaresc semne de imbunatatire. Imi pusesem ceva sperante in votul uninominal, asa prost cum a fost. Dar cand am vazut ca au iesit, inca din primul tur si detasat, indivizi ca nastase & co., m-am lamurit. Asa ca nu trebuia sa-mi spuna Basescu sau oricine altcineva sa plec.

    • Se pleacă masiv încă din 1990, la îndemnul Președintelui de atunci. După ce ne-au fugărit minerii prin piața Universității, mai mulți prieteni și-au căutat un drum în viață pe alte meleaguri. În urma unui consiliu de familie, eu am decis să rămân aici cu familia, deși eram convins că dl Brucan se înșela, nu avea să fie democrație în sensul occidental în spațiul danubiano-pontic nici peste jumătate de veac. Astăzi cred că am fost prea optimist, motiv pentru care îmi tot îndemn copiii să-și caute de lucru prin alte zări.

      Încă înainte de 2007, dar masiv după, imediat în urma comercianților de rulmenți și blugi, primii care au plecat au fost profesorii din mediul rural care s-au dus să culeagă căpșune. Presa vremii a scris mult despre asta și despre salariile mizerabile din Învățământ. Și azi veniturile profesorilor tot proaste sunt, iar calitatea actului didactic scade de la un an la altul. Absolvenții bine pregătiți aleg alte profesii. Iar strategiile de dezvoltare ale statelor care au avut așa ceva (România nu are) au inclus printre priorități educația, inovația, cercetarea.

      Acum pleacă tot felul de conaționali cu tot felul de profesii. dar, este o problemă faptul că pleacă din România cei mai activi cetățeni ai ei, cei mai întreprinzători, cei mai dinamici. Și au tot mai mult tendința de a nu mai reveni…

    • E bine ca mai exista cite un binevoitor cu memorie de elefant sa ne aminteasca sloganul „daca iasa Bombo, eu ma mut in Congo”.

  1. Suplimentar, „o tara de tampiti si hoti”, spunea parca Ada Milea. Hotii stim cu cine voteaza, parte dintre tampiti nu voteaza ca le pute, parte voteaza alaturi de hoti (ca d-aia sunt tampiti). Restul? Pleaca de aici daca pot, daca nu, pleaca capul si devin tampiti. Q.E.D.

    • Bucureștiul spoliază toată țara, e firesc să dispună de mai multe resurse spre a le risipi. Amuzant e că în fiecare săptămână ponderea Bucureștiului în PIB-ul național crește, iar fiecare român non-bucureștean care pleacă din țară accentuează de fapt creșterea asta a PIB-ului în favoarea Bucureștiului.

      Problema e că în vreo 10-15 ani Bucureștiul o să dea cu capul de pragul de sus. Și dacă insistă să o țină pe a lui încă alți vreo 15-20 de ani, prin 2050 – 2060 s-ar putea să vedem din nou frontieră la Predeal.

  2. Zguduitoare melodrama politica! Demna, pe deplin cred, de tragedia antica greaca. Nicidecum, din fericire, de productiile melodramatice moderne, care ca gen estetic nu au supravietuit epocii lor. Azi, cu atat mai putin, doamnele si domnisoarele cu batistutele udate de lacrimi au disparut din salile de spectacole. Si reteta personala de melodrama politica este remarcabila. Puţin de-aici, puţin de colea, și melodrama-i gata! Insa “lumpenproletariatul agramat și exuberant” nu gusta, vai ce drama! si ce nerecunoscatori!, melodramele politice. Nici chiar pe cele puse pe hartie sau in virtual de autori talentati si geniali. Ei au dramele lor. Alde coate goale astia nu vor melodrama subtire, cuvintele nu-i satura, ci suprarealism grosier si satios. Auzi la ei, cica sa traiasca mai bine. Maine-poimaine or vrea si oaresce fineturi si exotice, inspirationale precum marul lui Adam. Sau sa schimbe sudoarea cu parfumul. Sincere felicitari si deopotriva multumiri. Mi-ati bine dispus ziua!

    • @falstaff
      Interesant ce spuneti – accept bineinteles si ironiile :-).
      Nu am vrut sa jignesc nici un „lumpen” care vrea sa traiasca mai bine, cred ca asta e firesc pentru oricine. Chiar si pentru cei calificati profesional, presupun :-).
      Agramatii exuberanti din articol se refera la o clasa politică dominantă la ora asta, nu doar necizelata, ci si cam lipsita de scrupule. In rest, cu sau fără talent, e cazul să admitem ca exista multi „lumpeni” cu bun simt. Nu am nimic cu oamenii simpli sau neiubitori de carte. Dar ciocoimea agramata si cinica de acum are si veleitati…

  3. Doamna, binele facut cu forta se cheama viol. Cine sunt eu sa-i spun vecinei de la 3, de exemplu, ca pensia ei marita cu 10 lei ma costa pe mine si pe restul de ciumpalaci care inca mai platesc taxe vreo 50. Pe cine vor crede „oamenii de bine” de la mine din bloc cand ii rog sa nu mai voteze hoti, cand hotii aia le „dau ceva”? Pana la urma daca vrem sa avem o tara ca afara, singura metoda e sa convingi „lumpenproletariatul” de pericolul drumului pe care ne duc. Doar ca ei fix asta vor, sa aiba o clasa de iobagi care muncesc pentru ei si nu comenteaza, fix ca pe vremea impuscatului. Cine sunt eu sa le distrug visul asta?

    In umila mea opinie, singurele cai viabile sunt fie rezistenta violenta (cu astia nu prea ai cum discuta, acum deja e care pe care si cu cat va prindeti mai repede, cu atat mai bine), fie sa-i lasi sa-si duca planul la sfarsit si sa transforme Romania intr-un Mexic sau Venezuela. Rezistenta pasnica si urlatul la cladiri nu-i impresioneaza.

    • Problema e ca, cu un pas inainte de venezuelizarea tarii, PSD-ul se va retrage cumva de la guvernare si va pica beleaua pe urmatorii. Iar vecina de la 3 va intelege fix pe dos cauzele dezastrului.

    • O intrebare sincera: dece transferi asupra „vecinei de la 3” ceea ce indura si parintii ori bunicii tai?
      Sau sint multumiti cu pensiile?

    • Ar fi foarte instructivă o documentare prin niște sate aflate la 100 km de București. Eu așa am procedat în urmă cu exact doi ani, pe vremea guvernării ”tehnocrate” și am înțeles de ce oamenii din acele sate votează cu PSD. Mai mult decât atât, am recunoscut că dacă aș fi obligat să trăiesc acolo, eu însumi aș ajunge să votez cu PSD.

  4. Avertizările autorei sunt dureroase pentru mulți, sunt alarmante. Depinde de fiecare în țară și în UE (alegerile 2019: cu 4 milioane lucrători dagajați?) cum va evolua situația tinerilor din țară. Penalii din guvern care au impus „pensii speciale“ pentru torționari și jecmănitori (Ponta la prezidentiale: K.W. Iohannis o să vă taie pensiile) fură viitorul tinerilor care nu vor să emigreze.

    … „.. În țara cu pricina viața e, așadar, tot mai melancolică. Și, deși oamenii au umor, mulți, din ce în ce mai mulți, pleacă pe unde apucă. Nu pleacă numai la “muncile de jos”. Pleacă și medici, și profesori, și o sumedenie de “tehnocrați” calificați. Pleacă în Europa prosperă și civilizată…. „…..

    La Davos se discută de mulți ani (inițiatorul e domnul Schwab) economia globală. E. Macron a anunțat miercuri la Davos în mod hotărit că va „refonda“ UE în viitorii 10 ani cu cei care sunt pentru o adîncire și integare mai mare. Nu mai ține cont de ceilalți, nu mai așteaptă pe cei care au alt concept „naționalist-identitar- suveranist“ pentru UE. ZE mai e un țel la București? Cînd? Cu care concept al societății civice pentru parlamentarele PE 2019 se va prezenta opoziția opiniei publice din țară și UE?

    … „… Țara asta pare tot mai mult scena unei tragedii sociale, politice, civilizaționale. Și totuși, deși s-au prăbușit ”cîteva ceruri” peste noi – am fost bombardați în ultimul an cu decizii mafiote, cu Ordonanța 13, cu legile și amendamentele din Parlament, cu noi și noi guverne de nepricepuți și agramați, de lichele și trepăduși – esențialul e că toată această clică de impostori, tot acest lumpenproletariat ajuns, e principalul actor înfricoșat. De un an de zile se luptă din răsputeri să submineze, să distrugă chiar, lucrul de care se tem cel mai mult pe lumea asta: o justiție independentă de politic. … „…

    Amintesc exemplul Elveției: țară descentralizată cu cantoane mici, cu o democrație de „bază“ unde locuitorii văd pentru ce plătesc cinstit impozite mari (10% din locuitori plătesc 90 % din impozite), stat cu patru limbi administrative oficiale, cu trei limbi (culturi) literare, cu un simțămînt puternic de apartenență, cu locuitori multumiți de viața și țara (cantonul) lor, fără cea mai mică tendință de secesiune- dezmembrare. Este ceva de reflectat, ceva de încercat în România de azi, privind această performanță (în publicistica SUA de azi Elveția e prezentată ca țara NR 1 din lume) în toate domeniile? De ce între Eleveția și România de azi, în anul aniversării 2018, e o distanță de ani lumină, o distanță de la cer la pămînt? Întotdeauna în țară au fost și sunt oameni competenți, sigur pe ei (Selbstwertgefühl). Puțini, dar cu bun simț pentru realitatea în care trăiesc. Nu se poate ca aceștia să dispară zi de zi, an de an, căutînd salvarea pentru ei, familia și copii lor, în vest. Stiu ce scriu (Herta Müller la Ateneu București 2010: am vrut să duc o viață normală).

    Normalitatea în UE înseamnă azi alegerea liberă a rezidenței, a locului de muncă, a limbi (culturii) pe care o învață copii la scoală, la universitate. E bine, e minunat. Nu se mai plătesc dolari în mîna jecmănitorilor din administrația dîmbovițeană pentru un pașaport (nu a deranjat pînă acum pe nimeni pe malurile Dîmboviței eliminarea 1939-1989, vînzarea a 1,4 milioane de cetățeni evrei sași, șvabi în naționalcomunismul autohton pentru dolari??), pentru plecarea (definitivă) din țară. Nu mai contează azi pentru un absolvent dacă se decide pentru Suceava, Arad sau Lisabona. Alegerea se poate face azi după preferințe individuale, după aspirații private.

    Ce trebuie să se schimbe în țară pentru ca mulți dintre cei mai competenți, cu performanță bună în meserie, în cercetare, în inovație (industria 4.0), să vadă viitorul copiilor în România? În care Românie? Mai asemănătoare cu Elveția (descentralizare, sentimentul de fericire) sau cu lumea „ortodoxă“ (Ponta : sunt mîndru că sunt român ortodox), cu Bulgaria, Serbia, Rusia?
    Președinția 2019 UE?

  5. Am sperat si am rezistat cu incapatanare in toti acesti ani. Pentru ca nu mai am cum sa plec acum, singura impacare pe care mi-o spun zilnic in gand este aceea ca atunci cand s-a impartit norocul, mie mi-a fost dat sa traiesc si sa fac ceea ce fac in aceasta tara, in acest oras in care m-am nascut. Astfel ca ma trezesc dimineata cu o rabdare infinita, ma apuc de treburile mele si mi le fac cum ma pricep mai bine. Mi-am propus „sa traiesc incet”. Ma simt mai bine, nu m-am rupt de realitate, dar nu o mai las sa ma mai arda.

  6. Da, „boborul” e sus, desi in ’89 au strigat, la indemnul lui Ilici, „jos comunismul!”
    De fapt, intelligentsia este si ea de „origine sanatoasa”, incepand cu „Epoca de aur” ceaushista…

  7. Apropo de scoli, se poate si mai rau. Presa modiala aduce in atentia lumii si o alta lume. Parca paralela. In care copiii din scoli sunt ucisi si raniti cu o “sistemicitate” ingrozitoare. Ca si cand ar fi o emanatie a unei politici a fricii. In oraselul Benton, din Kentucky, SUA, marti au fost ucisi doi elevi de 15 ani si 17 persoane au fost ranite. Astfel de atacuri se petrec cam unul la doua zile, arata statisticile. In primele saptamani din 2018, in scolile americane au fost 11 astfel de incidente armate.

    • Da, si in plus ei ii discrimineaza pe negri, ceea ce noi nu facem.
      Mereu exista si mai rau. Asta ne face pe noi sa ne simtim mai bine?

      In ziarul Scanteia din ’89 apareau forografii cu oamenii strazii dormind in cutii de carton prin New York, ca sa ne faca sa intelegem ce iad este in SUA si ce viata grea ar avea romanii fugiti acolo.

  8. “În țara unde bocitoarele îl eroizează pe Adrian Năstase – coruptul fost premier PSD ce a petrecut mai mulți ani la Jilava – ridicîndu-l în slăvi pînă la proporțiile unui Havel sau Nelson Mandela.” De ce redeschideti o tema, care este ca o rana, prin care va riscati “bunatatea” de articol?!

    Si Havel si Mandela au suferit persecutii politice. Nelson Mandela a fost o victima a justitiei politice, care l-a aruncat 27 de ani in inchisoare pentru ca a luptat impotriva discriminarii rasiste, de tip apartheid. Adrian Nastase a fost si el condamnat de justitia politica, fiind aruncat in inchisoarea de la Jilava pentru ca a denuntat un alt fel de “apartheid”, de discriminare de tip politic (anti-PSD) si de tip colonial (promovat in Romania de metropolele occidentale).

    Vreau sa spun, si cred ca principial imi dati dreptate, ca acuztiile si sentintele justitiei politice nu numai ca nu sunt credibile, o justitie politica putand condamna orice adversar politic, pe orice motiv inventat, dar si ca acestea sunt si nule si neavenite de drept.

    • De Havel recunosc ca nu prea stiu, probabil, dar era in comunism. Dar nici Mandela si nici nastase nu au fost condamnati politic, cum se facea in comunism. Amandoi au fost condamnati pe baza unor legi in vigoare (date e drept de organisme politice, dar asa sunt legile in toata lumea) si nu pe baza de fapte imaginate si fabricate, ci pe baza de fapte reale. Asa ca nu prea aveti dreptate. Ca au fost persecutati, da, dar iarasi nu cred ca e cazul lui nastase…

        • Comparația a fost făcută anterior, de cineva care cunoștea foarte bine situația lui I Maniu, d-na Lucia Hossu-Longin.

          Dacă nick-ul Havel&Mandela nu este al domniei-sale, atunci musai comentariului ar trebui să i se atașeze anunțul „atenție, acesta este un pamflet!”. Altfel, este o imensă bazaconie care nu-mi dau seama cum s-a rătăcit pe-aici (unde, în treacăt fie spus, textele pro-PSD sunt ceva mai subtile, precum cel a d-lui Lăzescu).

    • Daca Bombonel a fost prins si dovedit luand mita este politie politica, asa-i?
      Cand a fost gasit cu 1 milion (1 milion !!!!!!!!!!!!!!) EUR si a justificat ca i-a primit de la matusa Tamara – este politie politica, asa-i?
      Ca a mituit Austria si SUA prin cedarea frauduloasa a BCR&Petrom si Bechtel pt a-si aroga, in perspectiva campaniei prezidentiale, meritele aderarii la UE & NATO dar fara sa aminteasca de meritele Regelui Mihai la aceste procese de aderare – asta cum se mai numeste?

  9. Daniel Barbu, Bizanț contra Bizanț, pag.81

    „De fiecare dată în astfel de situaţii, reacţia supuşilor prezintă cîteva caracteristici tipice: membrii clasei politice care nu au căzut încă victime ale represiunii se exilează, masa contribuabililor nu mai alimentează în suficientă măsură veniturile publice, fie prin sustragerea directă de la plata dărilor („a da bir cu fugiţii”), fie prin scăderea voluntară a ritmului activităţilor economice şi prin dezinteresul faţă de acumularea de bunuri impozabile. Oricît de generală ar fi, la un moment dat, această reacţie de împotrivire, ea nu generează totuşi centre de rezistenţă, nu-l transformă pe supus în insurgent. De regulă, revoltele sînt rare, spontane, accidentale şi marginale. Formele de opoziţie preferate sunt nemulţumirea, resentimentul, rumoarea, exilul, reducerea la minimul necesar supravieţuirii a oricărui efort social şi economic.

    PARADOXAL, MODUL DE MANIFESTARE A OPOZIŢIEI ESTE LIPSA ORICĂREI OPOZIŢII, ÎN SENSUL UNEI CÎT MAI COMPLETE DEZANGAJĂRI CIVILE. ŢARA DEVINE OARECUM INVIZIBILĂ, APROAPE DE NEGĂSIT CA PARTENER POLITIC, IAR PRINCIPELE RĂMÎNE SINGUR, LIPSIT DE RESORTURILE PUTERII.”

  10. În fabrică trebuia să fie aplicată o soluţie tehnică inovatoare.
    Inginerul nu înţelegea, era împotrivă, se opunea progresului.
    Ucenicul intervenea salvator şi dădea soluţia problemei. Era sprijinit de secretarul organizaţiei PCR din fabrică. Ambii, foarte pregătiţi, foarte buni specialişti, rezolvau complet problema. Şi datorită lor binele triumfa.

    … Acesta era subiect de film în urmă cu ceva ani, în ţara care este şi acum feudală.

  11. Dumnezeu sa-l odihneasca si romanii sa-l pomeneasca pe Neagu Djuvara. Matusa lui de mama(Ioana Gradisteanu, sora mamei dsale) a fost si stramatusa mea prin sotul acesteia.
    Nu am reusit sa ma vad (adica sa-l cunosc)cu dansul dar este vina lenei mele .Am vorbit doar de cateva ori la telefon. Inca odata: a avut o viata plina pe care si-a trait-o din plin

  12. Io locuiesc la țară de fo` douaj ` de ani. Aici toți ne știm, ne intîlnim sara la givan, ne țucam de sărabători, ne bîrfim și șpionăm, da nu ne știm pe numele ăla domnesc, adică cum să scrie, doar pă numele de batjiocură.Dacă poștariu vine si intrabă: unde stă Ionescu? nici dracu nu știe sa-i răspundă. Dacă intrabă insa : unde stă a lu` Gîscă? sau a lu` Juvaț? a lu` Cutare…știe toată lumea. da pe astea le știe si el. asa ca nu întrabă. Nu-s nici numere la casă, socacul n-are nici el f`on nume. toți stau pe „strada Principală”., ca trăbă sa scrii ceva la rubrica stradă. Postariu să uită doar dupa numar, nu-l intereseaza nici adrisantul, că oricum ăla e scris pe domnește, nici strada ,că oricum nu-s străzi ci socacuri si socacele, si numere de casă nu-s puse pe căși.
    Bun. Vicinu din față e angajat pa primărie si muierea e boactăr comunitar, ăla dinspre cîmp e învățător suplinitor la oraș. , ăla dinspre asfalt e asistent maternal, ăla disnpre vîna e asistent medical, mai toți sunt angajați la stat, la primărie, spitale, cara oala si schimbă băndaje, că la domni pe pute și e salaru`„ micutel, boactări care pazesc la oraș te miri ce, lebede la zoo, statuia lu nici Dracu nu stie cine, tunu de la Bastion ca l-or vindut unii la niște broscani slabi de înger.
    Mai încolo stau niste „handicapați’ facuți din pix, că e un doftor care rizolvă d-astea in sat, și niici nu cere mult, altul are nefasta fomeie de sirvici la scoală Restul pensionari.
    Fo cațiva nebuni îs paori, și inca și mai puțini au mici afăciuri cu te miri ce.
    Unu s-o spînzurat, ca avea luați bani din trei banci. Ațți or plecat prin Italia, Portucalia sau Șpania. Spală la cur babe si moși, sunt ‘salvamari’ la piștina, alții, mai oacheși,” merg pe Franța… ca si gura lor trăbă sa mîncă ceva, nu?
    Nebunu satului e însă un finlandez, vine in fiecare lună din Gemania, are un salar cat n-are tot socacul intr-un an, e înnebunit sa sape în grăadna, prost ca oaia, nu? si cînd n-are de lucru, face curat sub podul comunal. Ăla la sub care nu se bagă nici dracu, poate doar ca să arunce fro mortaciune, ca e al Primariei, si Primăria n-are treabă cu elea care nu „produc” nimic. Iar asistații își fac normele la angajații Primariei…cum altfel?
    Ei, doamnă dragă, videți ca nu-i țara pustie? doar ca nu ne știm după numele domnești ci doar după alia de batjiocură!

  13. 1Timotei 6:12
    ” Lupta-te lupta cea buna a credintei; apuca viata vesnica, la care ai fost chemat si pentru care ai facut acea frumoasa marturisire inaintea multor martori.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro