Home » Analize »Global / Europa »Opinie »Politica & Doctrine »Reactie rapida »crestin-democratie/conservatorism »liberalism » Citesti:

„Brexit means Brexit!” Guvernul May în impas. Va pierde Marea Britanie statutul de Mare Putere a lumii?

Puncte cheie:

  • Cade guvernul May? Departe de a fi noua Margaret Thatcher, aşa cum sugerau anul trecut unele voci entuziaste de la conservatori, premierul britanic se dovedeşte mai degrabă „piază rea” pentru partid şi pentru susţinătorii Brexitului, împingând ţara şi politica britanică într-o totală confuzie legată de direcţia şi opţiunile Londrei în contextul post-referendum (mergând până la a se spune, şi nu aici pe continent, ci la ei în insulă, că nu există, de fapt, nicio direcţie şi nicio opţiune);
  • Situaţia este cu atât mai neclară în privinţa „mondializării” pe care o promitea Theresa May cu cât nici relaţiile bilaterale cu celelalte mari puteri ale lumii, adică Statele Unite, China, Rusia, Japonia şi India nu sunt excepţionale în prezent şi lasă să se întrevadă posibilitatea ca Marea Britanie să piardă statutul strategic de Mare Putere, după ieşirea din Uniunea Europeană, fiind pentru prima dată, după secolul al XIX-lea, când Marea Britanie nu ar mai fi considerată o Mare Putere la nivel global (ieşind din Top 5 la toate capitolele, inclusiv economic/comercial, militar etc. De exemplu, un clasament american anual, întocmit de Hudson Institute, nu o plasează în 2017 nici măcar în primele opt puteri ale lumii[1], în condiţiile în care institutul american nici nu ia în considerare Uniunea Europeană în ansamblul ei);
  • Din faimosul „Brexit means Brexit!” n-a mai rămas decât tentativa ridiculizată de a introduce ora 23:00 a zilei de 29 martie 2019 pentru ieşirea efectivă a Marii Britanii, în condiţiile în care Londra nu a obţinut până acum niciun fel de acord şi nici nu are perspectiva de a încheia curând vreo negociere cu Uniunea Europeană, ceea ce face ca inclusiv propunerea de a introduce ora precisă a Brexitului în legislaţia naţională să se lovească de un amendament de modificare a textului legii[2], susţinut de un grup din propriul partid;
  • N-o ajută prea mult, la capitolul imagine, nici chiar denunțarea ingerințelor Rusiei[3] în politica Marii Britanii (dacă n-or fi fost cumva chiar la Brexitul din iunie 2016!), în ideea evidentă de a muta atenția opiniei publice de la slăbiciunea guvernului pe care îl conduce pe un alt plan de discuție, și acesta, probabil, la fel de real;
  • La numai un an de la referendumul din vara lui 2016, Partidul Conservator a reuşit să piardă majoritatea pe care o avea înainte de Brexit în Parlament, câştigată în 2015, organizând nişte alegeri (anticipate) fără sens în iunie 2017, alegeri pe care noul premier le-a văzut atunci ca pe o „oportunitate” pentru relegitimarea masivă la urne a conservatorilor, precum și a sa personală, în ideea de a avea autoritate sporită în negocierea Brexitului. Nu a obţinut nici una, nici alta, adică nici majoritatea în Camera Comunelor, nici autoritatea politică puternică în negocierile cu europenii;
  • Fiind o naţiune inteligentă și creativă, de „navigatori” și „exploratori” globali, care au condus lumea timp de un secol (între secolul francez și secolul american), cu simţul perfect al direcţiei şi orientării în spaţiu şi timp şi cu mari spirite politice în istoria lor, dar şi cu precauţie şi scepticism faţă de „revoluţiile” de orice fel, britanicii vor realiza că, de data aceasta, se îndreaptă într-o direcţie greşită şi că au fost păcăliţi de tabăra „saltimbancilor” Boris Johnson-Nigel Farage. Nu am nicio îndoială că, la un moment dat, vor spune Stop acestui joc slab, submediocru, făcut de Marea Britanie din 2016 încoace, dezamăgitor în primul rând pentru proprii concetăţeni, cărora li s-a vândut iluzia că Marea Britanie ar putea redeveni centrul lumii, după ieşirea din Uniunea Europeană, aşa cum era pe vremea Reginei Victoria, dar s-ar putea ca acel moment al trezirii să vină prea târziu pentru a mai putea opri Brexitul. Nu și prea târziu pentru a mătura de la putere o grupare de politicieni aventurieri de slabă calitate, fanfaroni din categoria Trump (republicanii George Bush şi John McCain au introdus „catalogarea” aceasta, peste Atlantic), cum nu a mai avut demult sau niciodată Marea Britanie, dar care, din nefericire, au reușit să păcălească, cu argumente false și cu o ideologie suveranistă supergonflată, o majoritate de 51,8% a cetățenilor care au votat pe 23 iunie 2016.

*

Miniştrii britanici demisionează unul câte unul, din tot felul de motive. Doi au plecat numai săptămâna trecută, inclusiv influentul ministru al Apărării. În departamentele negocierilor din procesul Brexitului, au plecat până acum trei miniştri, în cinci luni.

Lucrurile nu au mers şi nu merg bine în Guvernul May, ieşit oricum slăbit după alegerile neinspirate din iunie, în care conservatorii au pierdut majoritatea dar l-au „reinventat” fără voia lor, ca lider politic, pe laburistul/socialistul prăfuit Jeremy Corbyn, de 68 de ani, care era dat ca “pierdut” de propriul său partid, cu doar 7-8 luni în urmă.

Guvernul conservator este acum la mâna celor 10 parlamentari ai DUP (Democratic Unionist Party), micul partid unionist nord-irlandez de dreapta, al cincilea ca mărime din legislativ, care completează chinuit majoritatea din Camera Comunelor.

Sintetizând condiţiile pe care europenii le pun Marii Britanii pentru a discuta despre un eventual Acord post-Brexit, să spunem doar că sunt trei mari cerinţe ale Uniunii față de Regatul Unit: în primul rând, un Acord de ieşire negociată din Uniunea Europeană (separat de viitorul Acord bilateral post-Brexit), care se referă în principal la achitarea „facturii” pentru neonorarea angajamentelor bugetare ale Marii Britanii faţă de bugetul UE 2014-2020, cu cifre care se învârt în jurul a 60 de miliarde de Euro[4], apoi un Acord privind garantarea drepturilor cetăţenilor Uniunii pe teritoriul Marii Britanii şi, în fine, un Acord privind frontiera irlandeză, în care discuţiile par să sugereze că nu va exista un „control fizic” la frontieră, care să dividă din nou naţiunea irlandeză, deşi asta ar avea drept consecinţă rămânerea deschisă a segmentului respectiv de frontieră britanică şi deci anularea promisiunii esențiale de reintroducere a controlului la frontiere, făcută de tabăra pro-Brexit în 2016.

Erodarea cabinetului May se apropie de pragul critic de la care, spun analiştii politici britanici, ne putem aştepta în orice moment la o cădere a guvernului, produsă nu de opoziţie, ci de propriul partid. Un grup de 40 de parlamentari conservatori pare deja articulat ca opoziţie internă la leadershipul Theresei May, nu departe de numărul minim de 48 de parlamentari care pot contesta oficial conducerea partidului şi implicit a guvernului. Săptămânile şi lunile următoare vor fi decisive.

Oarecum paradoxal, speranţele premierului May par să vizeze reîntoarcerea cancelarului Merkel în politica mare de la Bruxelles, după învestirea Cabinetului Merkel IV, în ideea că moderata Angela Merkel va mai tempera din radicalismul negociatorilor francezi. Dar va apuca oare Theresa May ca premier sfârşitul lui decembrie, când (înainte de Crăciun, se pare) este preconizat votul de învestitură în Bundestag? O lună şi jumătate pare acum o veşnicie pentru firavul guvern britanic, încolţit în Parlamentul de la Londra şi din opoziţie, şi din interior.

Theresa May înţelege, desigur, dificultatea momentului şi caută să recapteze bunăvoinţa publicului britanic cu o temă probabil reală (ingerinţa Rusiei în politica internă), dar care, paradoxal, readuce în discuţie chiar Brexitul şi campania zgomotoasă a facţiunii Boris Johnson-Nigel Farage. N-o ajută aşadar prea mult, la capitolul imagine, nici chiar denunțarea ingerințelor Rusiei în politica Marii Britanii (dacă n-or fi fost cumva chiar la Brexitul din iunie 2016!), în ideea evidentă de a deturna atenția opiniei publice de la slăbiciunea guvernului pe care îl conduce şi de a o muta pe un alt plan de discuție, și acesta, probabil, la fel de real. Dacă era o adevărată „Margaret Thatcher”, Theresa May ar fi denunţat ingerinţa Rusiei atunci, la referendumul pentru Brexit (la care ea s-a plasat, de fapt, în tabăra anti-Brexit), referendum care a adus-o însă, prin demisia nefericitului Cameron, în poziţia de prim-ministru. Deci, tema ingerinţei Rusiei s-ar putea să i se întoarcă în plină figură, ca un bumerang.

Este deja un loc comun afirmația că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană înseamnă o pierdere grea de ambele părți, după cum este deja la fel de clar că Regatul Unit va avea mai mult de pierdut decât UE27, care este cam de şapte ori mai mare, din toate punctele de vedere, de la populație la PIB.

Pe de altă parte, “beneficiile” de statut ale Brexitului se arată, pe scena internațională, mult mai mici decât cele promise în campania din 2016. Marile economii ale lumii (non-europene) nu au dat năvală la Londra să încheie acorduri bilaterale de liber schimb. Până și “înruditul” ideologic Trump a rămas destul de distant, cu o vizită la Londra amânată din cauza protestelor anunțate și oricum fără o apropiere substanțială, mult diferită de cea tradițională, care exista oricum între cele două economii și societăți de limbă comună. Vizita premierului May în India, în ideea recuceririi sferei istorice de influență, nu a adus nici ea entuziasmul așteptat în cea mai mare democrație a lumii, al cărei PIB ajustat la paritatea puterii de cumpărare l-a depășit deja pe cel al Marii Britanii[5].

Cât despre Rusia sau China, la cum arată astăzi sistemul relațiilor internaționale, este limpede că nu reprezintă marile speranțe de alianțe care să reclădească gloria Imperiului. Dacă America lui Trump nu s-a grăbit să îmbrățișeze Britania abia ieșită din divorțul european, la ce să ne mai așteptăm de la alți actori globali, care nici nu au afinități istorice cu insula?

Britanicii vor înțelege curând că, în secolul XXI, mărimea contează. Astăzi, datorită globalizării pe care ei înșiși au inițiat-o, tehnologie și capitalism au toți, din Asia și Orientul Mijlociu, până în Africa și America Latină. Britanicii nu mai dețin, ca să spunem așa, „secretul focului” sau al „prafului de pușcă” (a se înțelege orice doriți din superioritatea civilizației lor), prin care să-i impresioneze pe băștinași. Dimensiunea populațiilor, economiilor și piețelor în expansiune face astăzi diferența. Pentru cine citește cu atenție istoria secolelor trecute, este evident că una din capacitățile geniale ale Marii Britanii a fost de a conduce sau influența masiv politica Europei și a lumii de pe poziția unui stat relativ mic, fără putere militară deosebită, dar cu un joc al alianțelor absolut magnific, din care întotdeauna britanicii au ieșit învingători. Strategia divizării Europei și a limitării succesive fie a puterii Franței, fie a puterii Spaniei, fie a puterii Germaniei, fie a Rusiei (în fiecare caz prin aliere cu celelalte puteri) a dat roade, deși Regatul insular era, în termeni absoluți, inferior ca putere oricăreia din puterile continentale.

A ieși astăzi dintr-un bloc puternic și influent la nivel global este o mare greșeală strategică. Marea Britanie a redevenit… mică. Nu s-a grăbit nimeni să îi invite, să le ofere favoruri și privilegii, mari oportunități investiționale, sau să se plece în fața lor. Așa-zisa „eliberare de Bruxelles” i-a făcut, în realitate, mai slabi. Prin ponderea mare pe care o aveau la masa decizională de la Bruxelles, și mai ales prin capacitatea de a influența deciziile comunitare, Uniunea Europeană multiplica, de fapt, puterea și influența globală a Marii Britanii. Nu vorbim aici de Germania, care este și în prezent mai puternică și mai stabilă, dar prognozele arată că în 2030, inclusiv Indonezia, Brazilia sau Filipine vor avea economii comparabile. Căci de Uniunea Europeană în ansamblu, de Statele Unite, China, Japonia sau India nici nu mai are rost să discutăm, fiind deja în altă categorie.

Dacă ar continua pe drumul indicat de Boris Johnson și Nigel Farage, Marea Britanie ar intra în câțiva ani în “liga a doua” a Marilor Puteri, ieșind din clubul “granzilor” relațiilor internaționale și pierzând tot mai multă influență politică și economică. Să ne amintim doar ce mai reprezenta și cum arăta Marea Britanie la începutul anilor ’70, în anii crizei, în oraşele muncitoreşti din nord, înainte de aderarea la Uniunea Europeană din 1973. Oamenii aceştia uită cât de mult a ajutat Uniunea Europeană la redresarea economiei britanice şi la consolidarea statutului de Mare Putere, pentru care Londra a ştiut să folosească din plin pârghiile instrumentului numit UE. Iar faptul că au decis să arunce acum „instrumentul” şi să iasă singuri în competiţia globală cu uriaşii lumii îi va costa.

Este motivul pentru care cred că acest curs nefast al politicii britanice va fi întrerupt curând, neavând șanse să supraviețuiască viitorului moment electoral. De viteza cu care Partidul Conservator va reuși să se despartă de actuala facțiune aventurieră May-Johnson, revenind la o politică rezonabilă și realistă, curățată de ideologizările suveraniste ieftine de care suferă în prezent, depind șansele ca laburiștii și ideile lor socialiste să rămână în continuare, din fericire, în opoziție.  

NOTE______________________


[1] https://www.hudson.org/research/13270-the-eight-great-powers-of-2017

[2] http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/eu-withdrawal-bill-theresa-may-brexit-date-time-tory-revolt-conservative-law-party-backbenchers-a8053586.html

[3] http://www.bbc.com/news/uk-politics-41973043

[4] https://www.politico.eu/article/antonio-tajani-brexit-bill-60-billion-euros/

[5] http://statisticstimes.com/economy/projected-world-gdp-ranking.php

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "40 comments" on this Article:

  1. zuzu spune:

    Hai sa fim logici si sa intelegem ca acest Brexit este dorit de casa regala si de nimeni altcineva.
    Stiind ca in urma mortii actualei regine, casa regala va fi intr-o dificultate enorma in ceea ce priveste imaginea si impunerea politica, se incearca izolarea UK. Astfel vor avea verde pentru intoarcerea la vechile metehne britanice, temperate de UE, in ceea ce priveste paradisurile fiscale, folosite cu mare sarg inclusiv de casa regala. Ceea ce se doreste acum de catre conducerea UK este pastrarea influentei si privilegiilor ,,elitei” in detrimentul ,,pulimii” care or putea sa traiasca si cu ceva varza si bere calda.

  2. alex spune:

    Ideea e alta. Cine o poate inlocui pe May la conducerea Marii Britanii? Boris Johnson, Jeremy Corbyn- sunt variante mai proaste dpdv al Brexit. Alte optiuni ar insemna intr-adevar o erodare a puterii britanice, vor fi oameni fara autoritate interna si externa. Si o remarca, schimbarea premierului inseamna in general alegeri noi, nu e ca in Romania- se voteaza in parlament si gata.

    Britanicii sunt oameni rationali. May poate o fi o “piaza rea” dar alternativa pare mai rea.

    In articol mentionati “factiunea aventuriera” din partidul conservator britanic. Care este cealalta factiune (cea realista si rezonabila), cine sunt liderii ei?

  3. victor L spune:

    Dupa Apocalipsa ce va sa vina odata cu alegerea lui Trump, acum se prevede dezastrul Regatului Unit.
    Toate astea pe fondul aparitiei noii stele a politicii europene, Macron.
    Nu, analizele dlui Naumescu nu ma mai conving ca sint impartiale si corecte.

    • gulliver spune:

      Ce sa spun, brexit marea realizare a UK. imediat dupa referendum, brexitarii au facut pliscul mic si s-au lasat sub apa. Conservatorii au reciclat-o pe o fosta anti-brexitara (T.May) si au impins-o in fata ca sa se umple de ridicol negociind deal-uri imposibile. In plus, au reusit sa il reabiliteze pe Corbyn, un cretin absolut care in mod normal ar fi trebuit sa fie in strada, cu sepcuta de revolutionar, impartind studentilor fluturasi pentru parastasul unor figuri de trista amintire.

  4. memorix spune:

    Nu inteleg grija pt cabinetul May si ce mai gangavesc ei confuzi prin declaratii

    De comis au comis’o cand s’a supus la vot prostimii prin referendum, am vazut la emisiuni MEPs de origine arabo-africana si paki-indo care comentau revoltati ca ce atatia imigranti din UE, practic era la concurenta cine sa emigreze in UK, ei paki-indo arabo-africanii sau astia raii din UE

    Politicienii s’au jucat de’a capitalul politic cu referendumul si nu au crezut ca va rezulta Brexit (nici macar retarzii din UKIP nu s’au asteptat la rezultatul asta) si nu au avut nici un fel de plan B pt situatia asta, Farage si restul s’au dat la fund instantaneu si au lasat cartoful fierbinte in mana unei cocarjate cu idei putine si fixe si cu aura de Margaret Thatcher in distress

    Nu’mi pasa de statutul UK de “mare putere”

    In schimb mi-e teama ca nu vor iesi din UE, am auzit pe la BBC o fraza la genul ca Parlamentul va avea decizia finala

    Astia au fost mereu pe contra si cu privilegii, iesirea lor cred ca ar fi benefica pt UE si s’ar mai lamuri lucrurile one way or another

    Daca totusi ies, happy days

    Ca vor deveni irelevanti si ca intra in recesiune, again, who cares…

  5. Cinicul spune:

    Britanicii au ales un leader slab pentru un moment de rascruce in istoria lor. Nu sunt sigur ca Mutti va fi mai blanda cu perfidul Albion, in fond Alemania isi doreste un Frankfurt care sa inlocuiasca the City.
    Calatorind recent prin Spania am fost contrariat vazand ca hoteluri de 4* care aveau BBC World pe lista de canale TV disponibile, nu dispuneau in fapt de acest canal. Nici dupa o solicitare expresa la receptie canalul nu a fost reinstalat. Aveau in schimb CNN, CNBC, canale nemtesti, italiene, chinezesti si rusesti. Sa fie deja un semnal ca s-a termnat cu politeturile si s-a trecut la represalii?

  6. Christian spune:

    Articolul este absolut perfect. Este o foto corecta a zilei politice de azi din UK. Dar nu inteleg ceva. Radiografii serioase, obiective ale starii pol-economice ale tarii nu se fac si in interior? In Anglia? Ele ce arata? Nimeni nu se trezeste? Ce face opinia lor publica, ca doar nu e Ro, e o superputere. De ce nu se dezmeticesc?

  7. BREXIT. Subiectul este mult mai complex. Dupa prabusirea Imperiului Colonial Britanic, a continuat si continua fenomenul de modificare a structurii populatiiei rezidente istoric pe teritoriul Marii Britanii. Nu cunoastem toate actiunile secrete legate de Brexit, insa in viitor, probabil ca vom asista la transformari interne radicale legate de cultura, religie, economie, educatie, aparare. UE oferea si ofera o siguranta in toate domeniile.

  8. Lucifer spune:

    Filipicele violente ale pro-europeniştilor români încep să mă agaseze( de fapt sunt filogermani bine stipendiaţi de fundaţiile germane…). Observ deja o acţiune concertată a pro-europeniştilor români în contra UK, probabil provocată politic şi financiar.
    Voi încerca să combat asta.
    În primul rând, oare de ce nu privesc situaţia şi din punctul de vedere al UK? Sute de ani, UK s-a războit cu Franţa( pe care, împreună, cu SUA au salvat-o de două ori din ghearele…Germaniei) şi a învins de două ori Germania în două războaie mondiale. Şi acum ce să facă UK? Să fie a treia roată la căruţa “noii UE” germano-franceze, părtaşă la noua “federaţia europeană” condusă de “dualismul germano-francez”? Care “federaţie europeană” să fie anti-UE şi pro-Rusia? Haida-de! nu face UK asemenea prostii. Lăsaţi UK în pace, nimeni în Europa nu este în măsură să-i de lecţii. UK ştie ce face pentru a-şi apăra interesele.
    Dar cel mai mult mă deranjează “părerile” pro-europeniştilor români în această chestiune cu UK. Mai ales că România este în NATO şi UE prin demersurile puternice ale UK( nu numai pentru România ci pentru TOATE statele din Est). Intrarea în NATO s-a făcut la intervenţia UK pe lângă SUA la insistenţele Casei Regale a României pe lângă Majestatea Sa regina UK. Iar intrarea în UE s-a făcut prin insistenţele aceleiaşi UK, Tony Blair anunţându-ne în parlamentul României ca s-a hotărât asta. România ar trebui să-i fie recunoscătoare UK pentru aceste demersuri.
    Cu atât mai mult este ciudată părerea intelighenţiei româneşti în contra UK şi implicit a SUA. Şi, în definitiv, ce se vrea cu asta? Ca România să renunţe de bunăvoie la suveranitatea naţională şi să intre în federaţia germano-franceză, chiar cu riscul de a fi desfiinţată ca stat? Pusă astfel problema, totul poate avea conotaţii anti-naţionale. Asta vrem? Uite, unii-SUA, UK, ţările de la Vişegrad, etc- nu vor asta. Noi vrem, sau nu vrem? Aceasta-i întrebarea pe care intelighenţia noastră ar trebui să o dezbată.

    • gulliver spune:

      Creierul unora nu poate concepe ca poti sa fii pro USA/UK, sa apreciezi contributiile lor istorice la ordinea mondiala postbelica etc si in acelasi timp sa fii anti-Trump si anti-brexit. Argumentul dvs e o falsa dilema. In plus, brexitarii si trump nu au nicio treaba cu lucrurile pentru care ar trebui sa fim intr-adevar recunoscatori. Sistemul relatiilor internationale de dupa WW2 nu a fost gandit nici cu o America izolationista si protectionista si nici cu o Europa divizata si balcanizata.

      • Lucifer spune:

        …Dar nici cu o Europă federalistă. Chiar vreţi ca statul român să nu mai existe?

      • victor L spune:

        …iar alte minti crete, chiar de “guliveri”, nu pot concepe ca nu politica SUA si UK s-au schimbat, ci au renascut ambitiile mototolite ale Germaniei si Frantei.
        Pina si seful serviciului de spionaj german spune “Europa nu poate sa constituie o contrapondere credibila fata de Rusia, decat impreuna cu SUA”, dar guliverii mioritici se dau mari.
        Invata Istoria, ca sa n-o repeti la corigente :P

      • Florix spune:

        @gulliver

        In SUA, emigrantii din estul Europei sunt singurii care vad in UE un adversar (foarte multi dintre acesti emigranti au ajuns sa fie “invidiosi” pe concentatenii lor din UE). Intr-un fel ei au depus eforturi (cu cat esti plecat mai departe de casa, de familie, de prieteni si de cei dragi cu atat dorul /suferinta este mai mare). Acum le vine greu sa se impace cu ideea ca tot romanul sau tot polonezul (de la inginer- la ferar betonist) se poate angaja cu usurinta in Viena, Milano, Barcelona, Paris, München, Düsseldorf, Berlin, Zürich, etc (practic, la o ora sau doua distanta de casa, cu avionul low cost). Si mai greu se pot impaca cu ideea ca, intr-un viitor nu foarte indepratat, nivelul de trai in Estul Europei ar putea egala nivelul americanilor din Rust Belt sau din multe alte regiuni americane. Actualmente, ei isi alina durerea cu perspectivele de care se bucura in SUA si, in acest context (sau din punctul lor de vedere) lucrurile trebuie sa ramana neschimbate, asa cum au fost la momentul cand au decis ei sa migreze. Va dati seama ce se intimpla in mintea lor cand romanii, polonezii, etc au “acasa” perspective asemanatoare cu americanii din Rust Belt? Nu mai ies vecinii si babele la poarta sa-l admire pe american cand vine si el (acasa) odata la 7 ani.

    • Despera spune:

      “Romania ca stat..” ?????

      • Lucifer spune:

        “???” Ce vreţi să spuneţi? România ESTE un stat, chit că unii nu vor. Şi va rămânea un stat.

    • PAFI spune:

      Trecutul e irelevant astazi. In 1980 China era o tara irelevanta dpdv economic, unde literalmente se murea de foame. Astazi, dupa “numai” 37 de ani a devenit prima putere economica a lumii si are in continuare cea mai dinamica economie. Piata uriasa si jocul politic inteligent au facut diferenta. Proiectul UE a aparut si apoi s-a dezvoltat prin aderarea multora, tocmai ca foste mari puteri sa-si mentina tempo-ul dezvoltarii si ca alte state mici sa ajunga mari prin asociere. Asa cum a spus autorul, astazi nu mai poti de unul singur, numai uriasi cum sunt China sau India pot (pentru ca sunt piete unite foarte mari). Cum a ajuns UK la alte concluzii, nu stiu.

      • Lucifer spune:

        Şi, mă rog, de ce trebuie să înghiţim pe nemestecate gogoaşa federalistă? Chiar nu se înţelege că Europa federală germano-franceză este o construcţie neo-marxistă şi neo-imperialistă prin care să se formeze o structură dr conducere sub forma unui “dualism germano-francez” anti-american, anti-UK şi anti-NATO(dar pro-Rusia!)? Germania de ce s-a unit? Franţa de ce anulează existenţa minorităţilor pe propriul teritoriu? Spania de ce a sărit ca arsă în problema Cataloniei? Fiindcă vor “federalism” doar pentru căţeii din Europa Estică. O Europă federalistă este cea mai abjectă propunere de la planul Valev încoace.

        • JB spune:

          Lucifer, aiurezi…..
          In afara argumentelor retorice, fundamentate pe simpatii evidente, mai ai ceva?!?
          Ideea neo-maxismului franco-german vs.liberalismul/conservatorismul UK&US e ridicolă.

          Autonomia in domeniul securității/apărării nu este ceva dezirabil?!? De ce este mai bună dependența de interesele altuia/altora?!?

      • c. florea spune:

        Putina rigoare. China NU este prima putere economica a lumii. Nu cofundati ritmul de crestere cu locul in ierarhia mondiala dupa PIB.
        Locul I – Uniunea Europeanam cu peste 17 trilioane de dolari
        Locul II – SUA, cu 16 trilioane de dolari.
        Locul III – China, cu 12 trilioane de dolari.

        • Lucifer spune:

          “Puterea economică” a unei naţiuni se compară prin aşa zisa “paritate a puterii de cumpărare” şi nu la pib(nominal, care depinde de cursul valutar) cum faceţi Dvs. La pib(PPC) China este, întra- adevăr, pe primul loc, înaintea SUA şi UE.

    • Lucifer spune:

      eroare…anti-SUA şi pro-Rusia…scuze.

  9. Iustinian spune:

    Ultima data cand am verificat, UK e motivul pentru care suntem liberi. De UK statea agatata libertatea noastra in razboi, un britanic i-a putut tinut piept lui Stalin, UK a fost foothold-ul democratiei in Europa in razboiul rece, si cum altcineva mai spune, din cauza UK noi suntem acum in UE si NATO. Cu cine ramanem fara ei? Cu Franta si Germania care ne-ar vinde maine rusilor impreuna cu toata Europa de E pe niste contracte militare, respectiv putin gaz (nave Mistral si Nord Stream 2 careva?). Ei sunt singurii din Europa care au o armata buna de ceva si care au sustinut (si care au putut sustine in primul rand) sanctiuni impotriva Rusiei. Plus ca indivizii care adauga la diversitatea din UK vin prin Calais, dupa ce au fost in prealabil prin Bruxelles. Asa ca hai sa nu le dam noi, romanistanezii, lectii britanicilor, fiindca noi nu ne descurcam fara ei (si fara banii lor), si nu ei fara noi.

  10. admir spune:

    Trageti o concluzie pripita pe tema Brexit. Nu s-a produs, nu sunt inca suficient de clare conditiile, iar despre impactul vizand asezarea UK in randul celorlalte mari puteri este foarte prematur pentru a forta o analiza.
    Eu v-as provoca sa va uitati la substanta. UK este o piata financiara unicat in lume si nu isi va pierde suprematia dupa Brexit. Apoi, UE e intr-o situatie deloc clara, as zice fluida din cauza propagandei Rusiei si a unor grupe de tari care au afisat alta agenda fata de Bruxelles.
    Cred ca distributia rolului de putere mare catre UK tine ca in principiul vaselor comunicante cat de puternica si reprezentativa va fi UE dupa Brexit, daca trece cu bine sau vin alte socuri la baza structurii.
    Dupa mine, UK a fost mereu in istorie o natie care a traversat epocile din pozitie de putere mare chiar cand parea slaba (in vremea ascensiunii lui Hitler de ex). Are o economie puternica, e un pol financiar global de prima mana, ramane sa se redefineasca geopolitic dupa exitul din UE si la generatii distanta de epoca postcoloniala.
    De fapt, UK a fost adormita cred de la ww2 incoace, poate curentul Brexit sa-i dea un nou suflu pe scena internationala, dar abia dupa 2019.

  11. victor L spune:

    Si ei au in gind “ideea evidentă de a muta atenția opiniei publice de la slăbiciunea guvernului “?
    “Olanda acuza Rusia ca incearca sa influenteze opinia publica prin raspandirea de stiri false ”
    Nu sint singurii ingrijorati:
    Seful Serviciului Federal de Informatii (BND), Bruno Kahl,avertizeaza in legatura cu Rusia si ambitiile sale militare, privitor la cresterea presiunii migratorii si instabilitatea din China. In opinia sefului BND, Europa nu poate sa constituie o contrapondere credibila fata de Rusia, decat impreuna cu SUA. Prin urmare, el considera cooperarea cu serviciile de informatii americane ca fiind de o importanta vitala.”
    Pacat ca din Roimania se vede altfel. Caci neamtul, cind a spus de SUA, avea in vedere si UK.

  12. Kurt spune:

    Nu e clar cum va evolua situația politică în UK. Văd altfel decât autorul. Mulți britanici s-au arangat între timp cu situația creată de referendum cu țelul BREXIT 19.03.2018. Pentru UE.27 Brexit e o pierdere enormă, nu numai de bani, pe care Londra le-a plătit la budgetul UE. UK se orientează mai mult spre SUA și caută contacte bilaterale economice noi în țări emergente. La Manila 2017 s-a văzut că centrul economic al lumii e în zona pacific (proprietatea privată în China de 22.500 miliarde Euro în comparație cu cea din Franta de 5.100 miliarde Euro, în SUA 71.400 miliarde Euro). Cum își va reorienta UK economia (China investește anual 168 miliarde Dolari în exterior)?

    … „… Este motivul pentru care cred că acest curs nefast al politicii britanice va fi întrerupt curând, neavând șanse să supraviețuiască viitorului moment electoral. De viteza cu care Partidul Conservator va reuși să se despartă de actuala facțiune aventurieră May-Johnson, revenind la o politică rezonabilă și realistă, curățată de ideologizările suveraniste ieftine de care suferă în prezent, depind șansele ca laburiștii și ideile lor socialiste să rămână în continuare, din fericire, în opoziție. ”

    Sunt mai optimist decât autorul. UK se va reorienta, va avea mult mai puține probleme decât cele enumerate de autor.
    Franța e problema actuală mai mare în UE.27. Franța de azi e scindată în două tabere spune socialistul Christophe Pierrel în Deutschlandfunk. Somerii în industrie și agricultorii mici sunt cei care se simt deconectați de succesul acelor francezi care au profitat de UE și de globalizare. Agricultorii cu 700 Euro pe lună, pentru 70 ore pe săptămână, au votat Front National / Le Pen, la fel șomerii. Ceilalți francezi care se simt deconectați de prosperitatea (orașelor) au votat naționalismul extremist de stânga al lui Jean-Luc Mélenchon.

    Văd o mare diferență între situația din UK, cu conservatori& laburiști, și Franta scindată între extermele de dreapta & stânga și E. Macron & En Marche. UK cu tradiția parlamentară puternică se va stabiliza într-un fel sau altul. Dar Franța? Cred că pentru Romania proiectul de la Paris cu două viteze (ZE.19 fără ceilalți 8) e mai riscant decât un Brexit 2019. Noua platformă de aparare PRESCO în UE.23 (de ex. fără Danemarca, tradițional orientată spre Londra) e în primul rând un proiect francez. Ramâne întrebarea: va putea compensa proiectul francez PRESCO, încă nerealizat, un Berexit 2019 pentru Romania care e zguduită de probleme interne grave. Cred că problemele externe au azi o prioritate mult mai mică pentru Romania decât cele interne, de mult timp nerezolvate.
    Președinția 2019 UE.27?

  13. Decebal spune:

    E posibil ca, pentru o tara puternica si avansata, la un moment dat, apartenenta la UE sa fie o frana si nu un ajutor. E posibil ca Marea Britanie sa fie in aceasta situatie. (ca veni vorba, cred ca pentru Romania e mana cereasca apartenenta la UE, deocamdata!…)
    E posibil ca Marea Britanie sa vrea sa fie “si cu dânsa-ntr-însa si cu sufletu-n rai” si sa incerce sa vada cum ar putea sa-si mentina drepturile, cu mai putine obligatii… si sa se suceasca in ultima clipa, daca nu-i iese…
    Oricum ar fi, sa militezi pentru ceva si sa te dai lovit daca “iti iese” acel ceva, e nedemn chiar si de politica damboviteana (care, de felul ei, nu are prea multe gretzuri)… Cu toate acestea, am vazut ca domnul Boris iese dimineata la alergat si nu se intoarce acasa cu urme de rosii pe tricou… ba mai si zambeste la camere… Trebuie ca domnia-sa e un soi de idol si de model pentru multi politicieni de la noi…

  14. Liviu spune:

    1. Chestia cu Rusia vinovata de toate esecurile elitei neomarxiste a obosit, nu mai are tractiune.

    2. Bush si McCain sint si ei oameni si in aceasta calitate, macinati de invidie: Bush a inceput distrugerea economica desavirsita de Obama, iar McCain a pierdut alegerile.
    In ciuda tuturor cobelor, se pare ca economia americana se dezvolta impetuos si asta conteaza. Trump aduce contracte masive si lumea politica se inghesuie sa-i cinte in struna.

    3. Marea Britanie are o sansa sa-si revina, dar EU e in galeata si e pe duca.
    De unde pina unde EU o mare putere ? Pai nu e tot dolarul american moneda universala ?
    Cu exceptia Germaniei, care a avut rezultate economice buna datorita monedei Euro si pentru ca si-a pauperizat clasele muncitoare (Marele Deutschland pute a saracie !), celelalte tari sint in necazuri mari de tot: Italia, Spania, Grecia, fara a mai vorbi de “Eterna Franta”, care e la pamint.

    4. Bunul simt britanic i-a ajutat pe britanici sa iasa dintr-o alianta perdanta pe toate planurile; desigur, nu va simplu sa-si gaseasca o noua cale, dar tara asta n-a pierdut niciodata, nici un razboi.

    5. Autorul mai bine ar cauta motivele Brexitului in UE si nu in prostia britanica, pe care, pina acum, nimeni n-a dovedit-o.

    • JB spune:

      Mă scuzi că intreb. De unde îți rezultă că UE e o alianță pe ducă?!? Acestei alianțe/uniuni i se cântă prohodul de la infiintare……de prin ’57….. WSJ, The Economist și alți mari “specialiștii” in afaceri europene i-au scris necrologul acum 6 decenii. Si ce s-a ales de parastasul inainte de termen?!? Aceiași ridicau ode AELS/EFTA. Unde e efta acum?!? Pai Islanda&Norvegia dar care sunt mult mai loiale/corecte in relația cu UE.
      UE putea sa fie o mare putere (d.p.d.v.militar că econmic e demult) inca din anii ’70. De ce nu e?!? Păi….UK = veto !!!
      De ce o trage tare Macron cu apărarea comună?!? Păi acum e momentul. Nu mai e UK care să se opună arbitrar.

      Dl.Naumescu are dreptate. In subtext ajunge la aceeași concluzie (trist, but there is no way around it) cu Stalin după război…..: Ce mai e UK?!? Un stat client al US…. (Un extras din caracterizarea deloc măgulitoare a marilor reușite ale lui Churchill)
      Nu că Stalin era vreo persoană stimabilă. Dimpotrivă! Dar nu despre asta e vorba. Da’ la geopolitică se pricepea.

      • victor L spune:

        Negocierile pentru formarea unui nou guvern de coaliţie în Germania au eşuat după ce Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) s-a retras de la discuţii,
        Guvernul May in impas, guvernul Merkel nici cu cezariana.

  15. mike spune:

    In speranta ca nu-mi veti cenzura mesajul, as dori sa intreb si eu: cine ar trebui sa vina in locul doamnei May daca aceasta va demisiona? Jeremy Corbyn? Nu cred ca cineva il doreste ca prim ministru. Nu uitati de politicile lui privind Orientul Mijlociu, NATO, Cuba, Israel, etc… Va fi un dezastru. Mai bine May decat el.
    Autorul afirma ca “Marile economii ale lumii (non-europene) nu au dat năvală la Londra să încheie acorduri bilaterale de liber schimb.” Sa inteleg ca au dat navala in Germania?

  16. Omics spune:

    Marea Britanie eșuează să fie o mare putere. Dar dacă își propune să fie o Elveție sau o Norvegie, care refuză și ele să fie sateliți ai Germaniei? Autorului se pare că nici îi trece prin cap așa ceva.

    • JB spune:

      Ba să avem pardon. CH si NK sunt chiar”membri” UE !! Si chiar foare loiali…..dar nu sunt membri de jure ci de facto. Au aderat, onest, la mai toate acordurile UE. Chiar si la Schengen, la bursele ptr studenti, etc, etc. Cum altfel ne imaginăm că ar fi ajuns atitia români si bulgari să trăiască in CH si NK?!?
      Sa fim rezonabili.
      Autorul are mare dreptate. UK a vrut mereu altceva crezandu-se mereu in paradigma seculară a echilibrului de putere european din care ieșea câștigător, mereu, UK.

      In anii ’50 i-au rugat cu cerul si pământul, pe englezi, fondatorii UE să participe și ei la CE/UE. Nuuuu….! Ei nu si nu. Vor altceva, au aranjamente speciale cu fostele colonii, etc, etc. Ok!
      Au avut ce au vrut: AELS/EFTA. Deși a avut initial mai mulți membri decât UE a dat faliment….. Si in anii ’60-’70 au inceput să solicite imperativ să adere la UE, dar în condiții speciale/ de favoare…..
      Restul e istorie.
      Poate un pic de informare, chiar si pe wiki, nu strică. Nu rămâneți exclusiv cantonati in zona de info anglofonă. Niște pct.de v. franceze n-ar strica.

  17. Grammaticus spune:

    Unul din cele mai bune articole recente ale D-lui Naumescu.

  18. MariS spune:

    Nu neg valoarea analizei dlui Naumescu dar cred că are un neajuns: nu cercetează cauzele Brexitului. Or, plecând de la cauze putem să întrezărim şi eventualele tendinţe. Principala cauză a Brexitului cred că a fost neînţelegerea asupra a ceea ce se doreşte a fi Uniunea Europeană. Două forţe principale, progresiştii şi conservatorii, aveau viziuni total diferite asupra viitorului UE. Progresiştii îşi doreau o Europă federală, un fel de SUE, pe când conservatorii vor un soi de confederaţie europeană. Până acum câţiva ani, progresiştii erau majoritari şi fiind la butoane împingeau UE spre direcţia SUE. Britanicii, mai conservatori, vroiau să schimbe această direcţie şi atunci au născocit un mic şantaj cu referendumul. Nu se aşteptau să câştige, ci doar să atragă atenţia asupra unui posibil Brexit. S-a văzut asta din bâlbâielile de după referendum.
    Dar situaţia între timp a devenit fluidă şi e în curs de schimbare. Forţele conservatoare câştigă teren în detrimentul celor progresiste, care sunt în pierdere evidentă de viteză. Aş risca la o previziune pentru UE, cu trei scenarii posibile. În primul scenariu forţele progresiste, simţind suflul conservator în spate, se grăbesc să finalizeze proiectul SUE, impun soluţia cu 2 sau mai multe viteze ca măcar un nucleu să atingă ţinta, sperând ca apoi şi ceilalţi să adere la ea. Riscul pentru acest scenariu e ruperea UE în două părţi: o parte care să rămână ca SUE şi o altă parte care să urmeze UK după Brexit şi să constituie o altă comunitate, CE2. E scenariul cel mai pesimist pentru UE. Următorul scenariu presupune că forţele conservatoare depăşeşc pe cele progresiste. În acest caz Brexitul nu îşi mai are rostul şi probabil va fi anulat, iar UE se va reforma după viziunea conservatorilor in UE2. UE2 ar putea fi asemănător cu CE2 dar cu toţi cei 28 de membrii. Al treilea scenariu presupune că cele două forţe vor fi foarte apropiate, niciuna neputând să preia şefia plutonului. În acest caz UE ar rămâne practic la stadiul actual, dar încercând să eficientizeze cât se poate de mult structurile existente. Şi în acest scenariu Brexitul ar putea fi anulat. Cred că acest ultim scenariu are o probabilitate ceva mai mare faţă de celelalte două.

  19. Un român spune:

    ” Nu mor caii, când vor câinii” ar spune o veche zicala. Britanicii s-au saturat sa mai fie vioara ” n” intr-o orchestra dirijata mult prea autoritar de frau Anghelika. Derapajele din ultimi ani din politicile UE și ultra-vocalistul Farage, au fost cireasa de pe tort.

  20. Red spune:

    Brexitul nu este chiar așa o derivă de la democrație, de data aceasta a poporului. Dincolo de complexitatea problemei, este cred o decizie asumată și programată. Anunțată cumva de dispariția subită a GB de la vârful UE. Și nici nu cred că primul ministru francez i-a dat un ghiont primului ministru britanic ca să-i ia locul lângă cancelarul german.
    Anglo-saxonii sunt oameni calculați, așa că cred au următoarele 2-3 mutări pregătite.
    Și la urma urmei, întrebarea este asta: de ce să-ți dorești să fii o mare putere ca țară, din moment ce configurația se va schimba profund (regiuni, mari blocuri continentale,) ? În UE sau în afara ei, GB este o mare putere prin City și prin armată.
    Preocuparea majoră este alta pentru noi: ce se va întâmpla cu Europa? Încolțită de la sud de emigranți și instabilitate, din est de război, a mai primit și vestea separării GB. Probabil că trebuie să priceapă că e prea bogată și necorespunzător înarmată (dixit Trump) și c-ar face bine să transfere ceva bogăție peste ocean printr-un acord bine ticluit.
    Și dacă după topirea țărilor arabe ca blocurile de gheață la soare, nu va urma și fasonarea tinerelor democrații ex-comuniste… Între care, cu onoare și cu tendință de regres în Evul Mediu se află și scumpa, frumoasa, bogata și îndatorata din ce în ce mai mult a noastră patrie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)