Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

„Care e problema?“ sau despre cum se fură chiar din închisoare

Catalin Cioaba ianuarie 11, 2016 Opinie, Societate/Life
2 comentarii 1,918 Vizualizari

„Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.“ (Matei, 18,7)

Lista publicată zilele acestea cu „îndrumătorii“ de lucrări științifice pentru corupții din pușcării este o listă a rușinii. A unei rușini enorme, îmi vine să spun, căci ce este mai atroce moral decât să pactizezi cu cei din închisoare, sub forma colaborării pretins academice, ajutându-i să fure mai departe? Unora care au furat bani peste bani, le întinzi acum o mână „părintească“ pentru furtul intelectual.

Pe listă se află, în mare parte, profesori de care n-am auzit și pe care nu-i cunosc, dar care sunt cu siguranță oameni din sistem, cum se găsesc peste tot, care fac matrapazlâcuri mai tot timpul, fără să atragă prea mult atenția. Dar, pe lângă aceștia, se află și două nume sonore, de episcopi ai BOR, ba chiar unul de mitropolit. IPS Laurențiu Streza a coordonat – potrivit documentului făcut public de Ministerul Justiției – lucrarea lui Gigi Becali, Iubirea milostivă și mântuitoare, publicată de editura Saeculum în 2014.

Gigi Becali însuși declară la B1 TV:

Noi ne-am făcut un mic avantaj şi am speculat legea. Cred şi eu că nimeni nu poate scrie 10 cărţi aşa, de unul singur. Dacă eşti ajutat şi dacă legea permite să fii ajutat de îndrumător, de ce să nu fii ajutat ca să scapi de pedeapsă mai repede? Eu pot să fac o carte cu un profesor universitar, el o scrie, eu, fără să scriu nimic, sunt coautor şi îmi dă legea 30 de zile pentru că sunt coautor. Eu nu am darul scrisului şi îl chem pe coordonator la puşcărie şi îi povestesc. El scrie cartea şi eu câştig zilele. Până schimbă Parlamentul legea, mi-am luat eu câştig cinci zile.

O scrie îndrumătorul şi tu o copiezi de mână după îndrumător şi dai manuscrisul tău scris de mâna ta, dar dacă legea permite asta, ce? Care e problema? a declarat Becali la B1tv. (Sursa: România curată)

Relatarea lui Gigi Becali e mai mult decât sugestivă. Parcă îl și văd pe mitropolitul Streza cum se strecoară în celulă și ascultă povestirea lui Becali, cum își ia notițe peste notițe, apoi se duce cuminte să redacteze lucrarea științifică, respectând întocmai indicațiile faimosului pușcăriaș. Iar, peste ceva timp, după ce cartea e publicată la Saeculum, se afișează public cu un Mercedes costisitor.

Care-i aici problema? Eu cred că este o problemă nu numai cu sistemul juridic ce permite așa ceva, ci și cu episcopul, cu mitropolitul acesta care mă face să mă rușinez că aparțin bisericii ortodoxe. Care-mi lezează credința, tocmai fiindcă o practic în sânul bisericii. Îi permit îndatoririle pastorale să stea și să redacteze lucrări științifice pentru Becali? Sau, cum e mai probabil, face treaba asta punându-și supușii să încropească un simulacru de lucrare academică. Și astfel, în jurul lui se urzește un nimb al mizeriei morale…

Dar cred că problema e mult mai amplă, dacă privim urmele de neșters pe care ierarhul le lasă pe unde trece. Când am vizitat Caransebeșul, unde a fost pe vremuri episcop, am fost oripilat de catedrala pe care a construit-o chiar în centrul orașului, la câțiva metri de un bloc de beton, într-un spațiu mult prea strâmt, doar din dorința de a pune în umbră vechea biserică a catolicilor, aflată în același loc. O construcție fără proporții, fără concepție arhitecturală, făcută la repezeală, în inerția falei de ctitor.

Ajuns Mitropolit al Ardealului, Laurențiu Streza a continuat să-și manifeste, în noul loc al păstoririi sale, personalitatea inconfundabilă de ctitor. Și am putut să văd, cel puțin la Păltiniș, unde își are „reședința mitropolitană“, câte schimbări în rău s-au produs în ultimii ani, de la venirea sa. Schitul are o frumoasă bisericuță de lemn, acoperită cu șindrilă, construită în anii  ҆30 de către mitropolitul Nicolae Bălan. Când am călcat prima oară acolo, am fost de-a dreptul fascinat de frumusețea locului – un misterios luminiș între brazii falnici, în mijlocul căruia se găseau doar bisericuța și mormântul lui Constantin Noica. E o imagine pe care o păstrez tenace în memorie, temându-mă să n-o uit, fiindcă între timp totul arată altfel acolo. S-au tăiat brazii din jur, s-au construit dependințe și ziduri de beton… Un adevărat ambient de hidrocentrală. Dar ceea ce m-a uluit cu totul a fost să descopăr, acum vreo trei ani, că schitul de lemn a fost vopsit grosolan în galben, cu pompa, în vreme ce acoperișul de șindrilă a fost vopsit în… roșu. Cred că este un caz unic în lume să vezi un acoperiș de șindrilă năclăit cu vopsea roșie. Și atunci, mă întreb: cum de nu au acești oameni conștiința că ceea ce au construit frumos înaintașii lor trebuie păstrat în demnitatea inițială, iar nu batjocorit cu prostul lor gust? Oare nu au datoria să lase în urma lor, integre, locurile pe care în prezent le administrează?

Mormântul lui Constantin Noica are o frumoasă cruce de piatră și, până de curând, avea și o lespede bine proporționată, făcută în chip evident de aceeași mână de sculptor care a făcut și crucea. Dar lespedea, în gerurile muntelui, a crăpat în iernile din urmă, iar cei de acolo s-au gândit să comande una din granit, disproporționată, pe care au trântit-o pur și simplu peste cealaltă, uitând parcă, înainte de a face asta, să-și scoată din buzunar ruleta și să ia măsura.

Lipsa de măsură o afli și în jurul reședinței mitropolitane de mai la vale, construită în aceeași perioadă cu schitul. Era pe vremuri o construcție discretă, integrată perfect în peisaj, în fața căreia cărarea purta către o poartă maramureșeană superbă, ce te întâmpină și acum la sosire. Între timp însă, mitropolitul a transformat acest loc într-o cetate care pare că se pregătește de asaltul turcilor: gardul de lemn ce venea firesc în continuarea porții maramureșene s-a transformat în zid de beton uriaș, șindrila de pe reședință s-a năclăit și ea în galben, s-au construit scări exterioare din beton, placate cu gresie de mall, în jur s-au pus stâlpi de iluminat marca „Piedone“, care înveselesc debil intrarea în curte. Alături de prima reședință s-a construit repede o a doua, lacomă de spațiu, cu aspect de siloz. Dar cel mai mare deliciu al mitropolitului Streza este, bănuiesc, să se plimbe pe gazonul cumpărat de la oraș și așezat ca o mochetă moale în fața celor două construcții. Să aduci un astfel de gazon la Păltiniș, în vârf de munte, unde orice plimbare se face pe iarba pășunii, mi se pare gestul cel mai inadecvat cu putință. Mai degrabă ar fi de adus la Schitul Păltiniș câțiva cântăreți de la Institutul Teologic din Sibiu, care să-i învețe o vreme pe cei de acolo cum se cântă la strană. Fiindcă, de atâta și atâta vreme, vizitatorul care se încumetă să stea la o slujbă în schit simte că nu-i mai rezistă urechile auzind cât de jalnic sună vechile și minunatele cântări ale Liturghiei. Multe sunt de făcut într-o mitropolie, dar se vede că gazonul are prioritate….

Nu mă miră, așadar, ci doar mă înfurie, iarăși, fapta comisă de Mitropolitul Streza împreună cu pușcăriașul Gigi Becali. Îmi dau seama acum cât de mult se aseamănă de fapt cei doi, în grandomania lor, amintindu-mi ce dimensiuni avea, în vitrina librăriei Mitropoliei din Sibiu, volumul omagial al mitropolitului Streza: era cât binecunoscutul și de tristă amintire Omagiu. Și cred că, dincolo de faptele prin care atentează la patrimoniul cultural, oameni ca aceștia fac o stricăciune și mai adâncă: în sufletele celor din jurul lor. Căci le-am văzut și pe ele, le poate vedea oricine, stau mărturie fără tăgadă: am privit deunăzi siderat pe un cont de Facebook un student de la Teologie cum se fotografia dizgrațios cu BMW-ul propriu în zeci de ipostaze, și mi-am dat seama că acestea sunt, vai, aspirațiile și idealurile pe care le insuflă tinerilor din biserică mai marii lor. Îi învață să stea, cât mai mult, sub „duhul lumii acesteia“.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Adrian spune:

    In urma lecturarii cu mare atentie a acestui articol nu mai cred in Mos Craciun. Parca vad cum piticii lui lucrau la o lucrare stiintifica pentru Becali, inca nepublicata, despre sacralitatea sfintelor sarbatori legate de cheltuirea unor sume imense cu cadouri de sezon – fara nici o urma de gluma, cine are de inteles ceva o face, cine nu o sa treaca mai departe ca pestele prin apa, afara bicicleta.

  2. Mihai Maci Mihai Maci spune:

    Absolut corect! Dincolo de toate, ramane o intrebare: daca ai fost inchis pentru o infractiune, poti fi eliberat pentru alta infractiune? Si daca ai fost inchis pentru “participare la un grup infractional organizat”, poti iesi prin participare la alt “grup infractional organizat’?
    Cat despre domnul Streza, ma mira un lucru (care a trecut ca neobservat) de la Saguna incoace, Mitropolitul Ardealului avea o vestimentatie proprie, care amintea de cea inaltilor ierarhi catolici si marca specificitatea celui mai inalt cleric ortodox al Transilvaniei (si, intr-un fel, a ortodoxiei transilvanene). Mitropolitul Antonie a purtat-o, respectand continuitatea cu inaintasii sai. D-l Streza a abandonat-o fara probleme. La fel ca si bisericuta schitului de la Paltinis, ma indoiesc ca acele vesminte ii vor fi spus ceva.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Catalin Cioaba


Catalin Cioaba

cercetător postdoctoral, Universitatea Bucureşti A absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Filosofie la Universitatea Bucureşti, unde a obţinut doctoratul în anul 200... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Felicitari domnule Damian! cateva comentarii in sustinerea dvs: 1. nationalismul economic actua...

de: Laurentiu Pachiu

la "Naționalism economic cu dezinfectant „Hexi”"

Cauta articole

mai 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)