Home » Opinie » Citesti:

„Favorizant” și „favorizat”

Andrei Avram ianuarie 30, 2019 Opinie
6 comentarii 1,431 Vizualizari

Trăim într-o țară în care „mentalitatea favorului” pare perenă. Nu discutăm despre favorul propriu-zis, ci despre viziunea stereotipă care consideră că orice acțiune pe care o săvârșești și vine în întâmpinarea necesităților unei alte persoane este, fără doar și poate, un favor.

Unii medici oferă „favoruri” prin consultațiile pe care le acordă pacienților; unii profesori care răspund curiozității care depășește conținutul programelor școlare oferă, la rândul lor, „favoruri”; dacă răspund la mai mult de două nelămuriri, unele doamne de la birourile de informații oferă „favoruri”; mai toate doamnele secretare oferă „favoruri” dacă eliberează documente necesare rezolvării infinitelor necesități birocratice; disponibilitatea multor preoți de a oferi Sfintele Taine este influențată adesea de programul din agenda fiecăruia, astfel că, nu de puține ori, Împărtășania sau Botezul se transformă într-un „favor”; polițiștii care răspund solicitărilor apelurilor de urgențe lasă de-o parte alte activități pentru a se prezenta la locul faptei, oferind astfel, „favoruri”. Lista ar putea cuprinde exemple din fiecare activitate în parte, dar ar fi incompletă fără amintirea „favorurilor” acordate de către politicieni. Și aceștia răspund nervoși dilemelor electoratului, iar atunci când realizează rectificări bugetare, în sensul măririlor salariale ale bugetarilor, au grijă ca întotdeauna măsura să îmbrace poleiala „favorului” („v-am oferit, dar la fel de bine ne putem retrage <<favorul>>”). Nu contează faptul că, de cele mai multe ori, măsurile adoptate reprezintă îndeplinirea a jumătate din promisiunile din campania electorală. Favorul rămâne favor, indiferent de cantitatea oferită.

Intrinsecă acestei stări de fapt îi este existența a două atitudini existențiale: pe de o parte, a „favorizantului” (cel care oferă „favoruri”), iar pe de altă parte, aceea a „favorizatului”. Cel dintâi va fi recunoscut întotdeauna în funcție de atitudinea pretențioasă pe care o afișează, nu de puține ori, ostentativ. Altfel spus, are grijă să sublinieze, chiar și printr-un limbaj non-verbal, că cheia rezolvării problemelor tale se află în mâinile sale. Mai mult decât atât, nu ești singurul care solicită, și alții așteaptă la rând. Așadar, e îndreptățit să fie mai tot timpul nemulțumit, nervos, încrâncenat. Aproape că aceasta e starea lui naturală.

Pe de altă parte, e imposibil ca într-un moment al vieții să nu te afli în ipostaza „favorizatului”: mergem la medic cu speranța că îl vom găsi într-o dispoziție cât de cât bună; elevii și-au învățat, la rândul lor lecția: avertizează înainte de a adresa o întrebare al cărei răspuns li se pare că depășește problematica anunțată în titlul lecției (formula magică de adresare este „Am o întrebare, cu toate că nu are neapărat legătură cu titlul lecției”); biroul de informații se metamorfozează, adesea, în mășinărie de injurii; cât despre secretariate…cel mai indicat e să ai privirea în pământ până primești documentele solicitate. Botezurile copiilor ni le programăm în funcție de programul preoților și, atunci când ni se găsește o „portiță” în agenda respectivă, suntem mulțumiți de „favorul” primit. Majoritatea bugetarilor recunoaște faptul că măririle salariale țin cu greu pasul cu inflația în creștere, observă că coșul minim de cumpărături depășește cu mult suma alocată acestuia nu cu mult timp în urmă. Cu toate acestea, „favorurile” primite nu pot fi negate („fără acestea ar fi fost mult mai rău!”).

Chiar dacă această prezentare poate părea asemănătoare celei specifice vulgatei marxiste (bogați vs. săraci; asupritori vs. asupriți), situația este cu totul alta. Relația „favorizant”-„favorizat” nu este ireversibilă și nu ține cont de „legile de fier” ale istorie, ci, mai degrabă, de contextul cotidian. De multe ori se întâmplă ca dacă „favorizantul” descoperă că meseria practicată de cel care solicită spirjinul îl poate descotorosi pe acesta de statutul de „favorizat”, atitudinea se schimbă (pe principiul „cine știe când voi avea și eu nevoie?!”). Devine îngăduitor, zâmbitor; nu mai e pretențios, rigid, ci solidar. În acest context, „favorizatul” renunță și el la prudență, discută de la egal la egal cu cel din fața sa. Din păcate, aceasta este excepția care confirmă regula, iar principiile acestui tip de „egalizare” au la bază un favoritism în stare latentă.

Această meteahnă are rădăcini vechi. Unii susțin că epoca fanariotă, prin corupția specifică, ar fi stricat moravurile românilor. Chiar dacă o anumită instabilitate politico-financiar a caracterizat această perioadă istorică, nu putem spune că „pământenii” erau străini de vinderea de „favoruri”. Fără doar și poate, atât în modernitatea timpurie românească, cât și în cea occidentală, „favoritismul” era aproape o instituție în sine. Însă, în plin post-modernism, este datoria fiecăruia să nu transforme propriul domeniu de activitate într-un domeniu feudal imaginat, în care seniorul împarte, din când în când, favoruri vasalilor săi. Nu oferim „favoruri” atunci când ducem la îndeplinire sarcinile specifice meseriilor pe care le practicăm. Nu facem decât să răspundem solicitărilor pentru care suntem plătiți. Conștientizarea acestor aspecte ar face ca încrâncenarea să scadă în ambele părți ale baricadei – atât a „favorizanților”, cât și a „favorizaților”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Tocmai despre asta este post-modernismul, despre întoarcerea la raporturile de putere din feudalism. Post-modernismul nu mai recunoaște ”vechile” ierarhii bazate pe competență, astea sunt doar forme ale tiraniei patriarhale edificate de secole de către omul alb, creștin și heterosexual. Post-modernismul și fratele lui geamăn, neo-marxismul, nu mai recunosc decât puterea. Iar România, încă nedesprinsă complet de feudalism sau de ceaușism, pare în cea mai potrivită postură ca să joace jocul ăsta.

    Vestul pare să fi început să se întoarcă în Evul Mediu, iar România încă nu a ieșit complet de-acolo. Deci e bine, ne aflăm pe traiectorii convergente :)

  2. zise dobre spune:

    Romanii sunt un popor obisnuit sa incalce flagrant legile, niste neseriosi pe care nu se poate pune baza, cu mici exceptii.

    Spaga si ticalosia fac legea, literalmente. Daca dai o spaga suficient de mare, iti poti face ce legi vrei.

  3. Foggy spune:

    Epoca fanariotă n-a avut ce să strice prin corupție pentru c-a venit pe un fond feudal bine împământenit, deci feudal-timpuriu. Ba chiar, prin șansa unor dominați de-a obține favoruri, a fost un progres pentru aceștia!
    Perpetuarea unor practici ne-occidentale (metehne, hibe, tare etc.) la noi a făcut și va mai face să curgă multă cerneală. Istoria factuală are în spate multă antropologie explicativă, dar neglijată. Se țes explicații din filozofie filozofantă, politică politicianistă, sociologie teoretică și ortodoxism progresist. Vocație și Datorie sunt două concepte protestante și nici Capitalismul nu s-a născut la vreo mănăstire de taici solicitanți continuu de miluire.
    Să ne rugăm ca doamnele și domnițele cărora le solicităm expres sau le sugerăm acordarea de favoruri să fie înțelegătoare și să adopte un comportament favorizant. Doamne-ajută!

  4. Stefan Bragarea spune:

    Corect și limpede spus.

  5. ion spune:

    Asa e natura umana, omul e un animal social care vrea si el sa fie respectat, doreste si primeste placere cand e mai superior ca altii. Creierul primeste placere sau durerere in relatie cu altii, foarte putini inteleg sa echilibreze.

    Concluzie: de ce nu am reduce birocratia si interactiunile inutile? De ce nu am merge pe principiu “nu fa celuilalt ce nu iti doresti tie” De ce nu am reduce din problemele nenecesare (de exemplu botezul din articol, e clar ca pentru autor e doar o formalitate, nu are nimic de a face cu botezul in sine e un epizod din petrecere …, probabil deranjeaza orarul fiindca dupa trebuie sa mearga la restaurant)?

  6. Constantin spune:

    „Trăim într-o țară în care „mentalitatea favorului” pare perenă.”

    Dar, ce-ar fi să privim „favorul” dintr-o altă perspectivă? Și anume, dintr-aceea pe care o dau locatarii unui penitenciar, spre exemplu, sau grupările de crimă organizată, să zicem, cum ar fi Mafia, din Italia. Iată altă țară în care mentalitatea favorului pare perenă. Se vede treaba că nu românii au inventat hoția și nici n-au dreptul să-și aroge titlul de cei mai hoți dintre hoți.

    Favorul poate fi ceva oferit fără să ceri și fără să-ți trebuiască musai, ori poate fi obiectul unei trebuințe determinate de „favorizant”. Asta în scopul de a-i rămâne DATOR. Adică, pentru a fi obligat să-i întorci un favor. O relație pe care nu ți-o dorești și din care n-ai cum să scapi. Eu cam așa văd favorurile politicienilor-marionete ale cleptocrației din România. Au oferit cetățenilor favoruri care i-au făcut captivi. Asistați sociali. Subvenționați. Pensionari cu pensii speciale. Șamd. Oameni care depind de sistemul clientelar care le aruncă câte un mic (perceput drept mare) favor, pentru a primi în schimb susținerea lor pe viață și sprijinul lor electoral.

    PSD rămâne, în ciuda catastrofalei politici practicate, cel mai iubit partid printre cetățenii români. Din pricina electoratului captiv. Adică, a celor „favorizați”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Avram


Andrei Avram

Profesor titular de Istorie, în cadrul Școlii Gimnaziale „Nicolae Labiș” (București, Sector 3). Doctorand al Școlii Doctorale a Facultății de Istorie (Universitatea din ... Citeste mai departe


E randul tau

O inițiativă excelentă, pe care o salut cu prietenie: publicarea, sub semnătura ministrului de E...

de: Dorin Popescu

la "Ucraina și valorile creștine din Europa"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

martie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)