Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Șpaga la medic: fenomenologic, economic și medical. Plus o soluție

Dorel Bucur decembrie 9, 2014 Opinie, Societate/Life
37 comentarii 3,858 Vizualizari

Miercuri 3 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit ceea ce se știa deja, anume faptul că medicul care lucrează în spitalele publice este funcționar public. Nici nu se putea altfel. De unde, dintr-o dată, ceea ce iarăși se știa a intrat din nou în atenție: șpaga la medic.

Șpaga (sau mita) la medic este condiționarea actului medical. Oricât și-ar dori președintele Consiliului Medicilor, șpaga se deosebește de „atenție”. Atenția este un act unilateral și voluntar care exprimă necondiționat gratitudinea pacientului față de medic, în urma unui act medical. Câteva lucruri deosebesc atenția de șpagă.

Timpul. Pentru că exprimă o gratitudine pentru ceva ce s-a întâmplat, atenția este dată după. Cel care dă o atenție o face pentru că a fost mulțumit, chiar foarte mulțumit de actul medical. Șpaga, în cea mai mare parte a timpului, se dă înainte, tocmai pentru că este o condiționare. Pentru că atenția nu ține decât de voința celui care o face și care simte nevoia să o facă datorită beneficiului pe care-l resimte în timp, aceasta nu se face imediat după actul medial. În cazul unei operații, de pildă, nu poți să aștepți doctorul cu un buchet de flori la vizită, imediat după ce te trezești din anestezie, în salonul de reanimare. La o adică, se poate și asta, dar mai greu. Trebuie să te recuperezi, să simți beneficiile în timp și apoi, mulțumit, să te întorci la spital cu o atenție.

Natura și cantitatea. Atenția se exprimă printr-un cadou simbolic. Atenția nu are valori prestabilite. Nu trebuie să dai atât și atât, cincizeci și unu de flori, o mie de lei, pentru cutare pentru o operație de hernie de disc sau cincisprezece flori sau cinci sute de lei, pentru o apendicită. Atenția vine dintr-un „feeling”, pe când șpaga e rațională, calculată. Șpaga se exprimă în valori prestabilite. „Se dă” atât pentru „atât”. Atenția e ocazională. Statistic nu toți pacienții care ies de la medic simt această stare de deplină mulțumire de natură să „producă” o atenție, ci doar o parte, destul de mică. Șpaga, în schimb, e sistematică și generalizată.

Presiunea socială și presiunea celui care prestează serviciul medical. Atenția nu trebuie să vină dintr-o presiune socială – atenția nu se dă, pentru că „așa se face” – dar nici dintr-o presiune pe care o resimți din partea medicului. Dacă simți, încă dinainte de înfăptuirea actului medical că, dacă nu dai „ceva”, „atât” cât „se cere”, atunci actul medical nu va decurge în mod normal, atunci e vorba de șpagă și, deci, de condiționare. Șpaga „se dă”, pentru că „așa se face”. Atenția „se oferă”, pentru că așa simte cel care o face.

Pe scurt, șpaga este condiționare, atenția este gratitudine. Restul sunt ambiguități oportuniste. Ceea ce se practică la modul curent în spitalele din România este șpagă și nu atenție. Este drept că șpaga are la rândul ei variațiuni, de la condiționarea explicită, „îmi dai atât”, la cea mai puțin explicită, atunci când afli „cât se dă”, întrebând în stânga și-n dreapta. În toate aceste cazuri, presiunea și condiționarea sunt prezente.

Ce nu este în regulă în cazul șpăgii la medic? Faptul că e „imorală”? Ar putea fi. S-ar putea dezbate, dar o astfel de dezbatere nu ar avea consecințe practice. Jurământul lui Hippocrate? E complicat. Cum poate fi adaptat acesta la un sistem atât de restrictiv ca cel din România, în care atât medicii și pacienții sunt mai degrabă ostatici ai unui sistem și nu părți contractuale. Este totuși adevărat că, dacă medicii ar asuma atât jurământul, cât și situația de funcționar dar și șpaga, atunci ei ar putea, în virtutea celor trei, să facă cel puțin o distincție între cine poate da acest supra venit informal și cine nu poate. Dacă un medic refuză să opereze, pentru că nu primește șpagă de la cineva care, să zicem, pur și simplu nu are atât cât „se dă”, deși acest medic a jurat și deși are un salariu și, dacă persoana aceea, să zicem, moare pentru că nu a fost operată, atunci, fără nicio ambiguitate, e vorba de o crimă.

Însă, medicul trebuie să câștige și e bine să câștige datorită naturii meseriei sale și pe măsura prestației sale. E o necesitate. În principiu, un medic trebuie să câștige bine și cu cât este mai bun, cu atât trebuie să câștige mai bine. A contrario, un medic sărac, căruia nu-i ajunge salariul de la o lună la alta, care, să zicem, mănâncă prost, doarme prost, face economii la încălzire, nu are bani de reviste și de congresele medicale, care vine la spital epuizat de grijile sale cotidiene, pentru ca să dea o părere avizată într-o specialitate complicată, endocrinologie, neurologie, oricare, sau care trebuie să te opereze, un astfel de medic zgribulit și amărât nu este de preferat și ar trebui să fie inimaginabil în raport cu chiar conținutul meseriei sale. Așa ceva nu se poate. Medicii trebuie să câștige, nu doar pentru ca să nu moară de foame, ci pentru ca să nu murim și noi o dată cu ei.

Cum ar trebui să câștige? Ce ar trebui să se întâmple? „Să dea statul salarii mari”. Cine este „statul”? Cine „să dea”? De ce “să dea”? Aici, trebuie regândit contractul social și, în particular, sistemul de sănătate. Dacă societatea decide în majoritatea ei păstrarea unui sistem de sănătate publică, așa cum este el acum, atunci societatea, deci, statul, trebuie să dea. Dar nu șpagă. De ce nu?

Economic șpaga este o investiție proastă. În primul rând, veniturile din șpagă nu sunt impozitate. E o economie neagră. Șpaga instituie o categorie specială de cetățeni și deci un privilegiu. Când dai șpagă, tu cel care dai știi că venitul tău (de șofer, profesor, tinichigiu) se supune regulii general acceptate, adică tuturor contribuțiilor, taxelor și impozitelor, pe când acest venit informal, șpaga, scapă. Medicii, din acest punct de vedere, sunt privilegiați. Se poate spune că acești bani se regăsesc totuși în circuitul economic – medicii își cheltuiesc șpaga – dar atunci de ce să nu facem toți la fel, de ce să ne mai declarăm toate veniturile? În al doilea rând, veniturile din șpaga nu sunt reinvestite infrastructura medicală. Pentru a face medicină, trebuie nu doar medici ci și o infrastructură specifică. Or, șpaga nu se întoarce în investiții de infrastructură, spitale, clinici, aparatură etc. La frizer, să zicem, dacă nu l-ai plăti decât pe frizer, s-ar putea ca, într-o zi, acesta să nu mai aibă nici sediu, nici scaun, nici apă, nici pieptene, nici nimic. Din acest punct de vedere, șpaga e o investiție proastă.

Dacă societatea decide ca sistemul de sănătate cât și asigurările de sănătate să fie private, atunci problema șpăgii nu se poate pune. Șpaga nu există decât în cadrul unui sistem de sănătate public. Iar, dacă este public, trebuie asumat ca atare atât de reprezentații societății prin instituțiile pe care le numim „stat”, care, iată, trebuie în acest caz „să dea” salarii pe măsură, atât de beneficiarii sistemului de sănătate, de pacienții care trebuie să nu mai dea șpagă dar și de medicii care nu trebuie să mai ceară șpagă. Se poate imagina și un sistem mixt, dar, oricare ar fi acesta, trebuie ca raportul dintre părțile contractuale să fie clar. Faptul de a te duce la medic, adăugând la suferința ta o grijă în plus, care cel mai adesea se traduce printr-o incertitudine, nu poate fi decât dăunător.

Șpaga dăunează actului medial, pentru că dăunează relației de încredere pe care în mod practic trebuie să se bazeze acest act. Această relație de încredere nu e ceva „frumos”, ceva inutil, ceva artificial, ci ține de însăși natura actului medical. Încrederea aceasta specifică este cuantificabilă și se bazează pe efectul placebo (efectul invers, ce provine dintr-o relație de neîncredere dar și de anxietate se numește „nocebo”). Există o întreagă literatură științifică pe acest subiect. Putem bănui, fără a ne putea baza pe un studiu concert, că șpaga cu tot climatul acesta ambiguu de încredere/neîncredere pe care-l implică, poate fi prinsă ca parte a acestui efect. Cu cât „ni se cere” sau știm că „se dă”, mai mult, cu atât putem avem convingerea că actul medical va fi mai bun. Însă, această relație de încredere trebuie obținută în cadrul unui sistem clar, în care cel care face legea nu este atât de neliniștitoarea întrebare „cât se dă?”, adică un sistem în care pacientul care dă și medicul care ia știu că fac o ilegalitate (una paradoxală, căci este tolerată). Șpaga amestecă paradoxal încredere și neîncredere, ilegalitate tolerată și cutumă ambiguă.

Soluția este chiar clarificarea sistemul și prin regândirea lui. Soluția nu poate fi una justițiară. Ideea de merge cu procurorii în fiecare caz de șpagă la medic e nepotrivită și nepractică. Pur și simplu, actul medical nu se poate desfășura în aceste condiții. Soluția nu poate fi decât politică, una care să clarifice raportul dintre medici și pacienți, una în care „datul” și „luatul” să fie contractuale și nu ipocrite și generatoare de anxietăți, așa cum sunt acum.

O soluție. Actualul sistem, care există inerțial, este ineficient (subfinanțare, condiții proaste, șpagă) și nu este o soluție. Un sistem pur privat ar nemulțumi o parte din populație. Pentru mai puțin de atât, în 2012, în urma manifestațiilor de stradă, un guvern a crezut de cuviință să demisioneze. Atunci, nici măcar nu a fost vorba de vreo privatizare totală. Oricum, oricare ar fi ea, soluția trebuie să treacă dincolo de o trecătoare majoritate politică, că e acesta de stânga sau de dreapta. Soluția va fi inevitabil mai „nuanțată”. Un sistem mixt ar deschide opțiuni pentru toată lumea.

O să dau exemplul francez. În Franța, cu excepția a trei departamente (Moselle, Haut-Rhin și Bas-Rhin), contribuțiile obligatorii pentru sănătate (asigurarea de bază) nu acoperă decât 70% (în cele trei departamente, citate mai sus, acoperă 90 %). Restul poate fi completat cu o asigurare complementară care este opțională și, în principiu, privată. Asigurarea complementară nu este de stat decât în cazul unei asistențe sociale, în cazul în care veniturile celui care vrea să se asigure nu depășesc un anumit plafon. Nici așa, ea nu este automată, ci se obține în urma unei cereri, trebuie formalizată. Astfel, din punctul de vedere al asigurării de sănătate, statul nu gestionează totul.

Mai mult, spitalele au fost împărțite în trei categorii, 1) de stat, 2) private care practică prețurile de stat (ESPIC- Établissement de Santé Privé d’Intérêt Collectif) și 3) pur private (acestea se mai numesc și „clinique”). În orice din cele trei, poți folosi asigurarea de sănătate care se compune din asigurarea de bază și, opțional, asigurarea complementară. Dacă în primele două instituții (instituțiile de stat și cele private care practică tarifele de stat), în cazul în care ești total acoperit, nu vei fi nevoit să plătești nimic în plus la medic, în sistemul privat, care se mai numește și, logic, „liberal”, vei plăti în plus doar diferență cerută de acel spital pur privat care practică prețurile libere. Astfel, ai libertatea de a alege atât asigurarea complementară cât și nivelul ei, căci, dacă vrei poți să plătești o asigurare complementară ce depășește 100% (de pildă, 300%) dar și libertatea de a alege cabinetul, spitalul și medicii. Dacă alegi să mergi în spitalul pur privat, sau vei plăti direct din buzunar diferența (depășirea de onorariu), sau aceasta fi acoperită din asigurarea complementară de peste 100%.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "37 comments" on this Article:

  1. Peter Manu spune:

    “Șpaga nu există decât în cadrul unui sistem de sănătate public”. Asertiune este corecta doar in contextul tarilor subdezvoltate, ca Romania, asa cum indica si exemplul dumneavoastra cu privire la Franta. Pot sa adaug ca in spitalele publice din Statele Unite, care apartin municipalitatilor, statelor say guvernului federal, pacientii nu dau nici un fel de spaga.

    • nicu spune:

      Atunci probabil ca dvs fie nu traiti in SUA, fie habar nu aveti despre ce vorbiti cata vreme nu pareti sa fi auzit de lantul nesfarsit de scandaluri si abuzuri din sistemul “public” de sanatate american (a se vedea scandalul veteranilor de razboi, spalarea de bani din taxe pe care angajatii publici o fac samd). Intr-adevar, nu exista mita cata vreme angajatii publici americani au libera la bagat mana in taxe pana la cot asa cum o fac si anagajatii publici romanii. Solutia este un sistem de sanatate privat dar pentru asta trebuie sa intelegem doua lucruri:

      1. ca nimeni nu are nicio datorie morala sa plateasca altuia serviciile medicale sau educationale
      2. ca sistemul “public” este defapt privat cata vreme salariile angajatiilor din domeniul “public” vin din buzunarele celor care platesc taxe, care sunt obligati in numele unui argument moral de moca sa-i duca in spate pe “saraci’

      Acum pentru putori si ilegali sistemul “public” e OK, ca de, ei nu trebuie sa plateasca nimic, platim noi restul..

      • Peter Manu spune:

        Nicule, traiesc si lucrez de aproape 40 de ani, ca medic si manager in spitale publice din Statele Unite.

  2. Leo spune:

    Regret, dar “solutia” dumneavoastra NU rezolva spaga la stat.

    Solutia implica mai multi actori: corpul profesional, care sa decida in majoritate ca epoca spagii a trecut (da, vezi sa nu!), statul, care sa ofere genul de leafa cu care un medic decent sa traiasca decent si procurorii, care sa-si faca treaba.

    Doriti o solutie simpla si ieftina? Iaca, o cocarda prinsa pe halat pe care scrie “Nu iau spaga”. Cu suficienta sustinere din partea corpului profesional ar trebui sa functioneze.

    • Harald spune:

      Când șeful de clinică ORL trimite pacientul din sala de operație înapoi în salon pentru că nu dăduse plicul (deși îl avea pregătit, dar crezuse că trebuie dat abia după) soluția cocardei cu ”Nu iau șpagă” sigur provine din alt film.

      Nu înțelegeți corupția generalizată din sistemul medical românesc, aveți impresia că șpăgile sunt un șir de evenimente izolate. În realitate este un sistem cât se poate de bine organizat, începând cu șeful Colegiului Medicilor și până la asistenta care umblă cu câteva bancnote în buzunarul destul de transparent de la piept al halatului, astfel încât pacientul să înțeleagă mesajul.

      Același șef de la ORL și-a lăsat clinica moștenire amantei, iar dacă doriți neapărat vă dau și numele ambilor în postarea următoare. Sistemul medical a încetat demult să mai fie de stat, de stat au rămas numai decorurile, în timp ce taxarea este 100% privată. Până și rezervele de lux ale aceleiași clinici ORL erau ocupate de cunoștințe din alte orașe ale aceluiași șef, fiind folosite în loc de cazare la hotel când se aflau în trecere prin Iași.

      • Leo spune:

        Va inselati :)

        Cunosc FOARTE bine fenomenul. De asta am spus ca trebuie sprijinul corpului profesional.

        Va las un exercitiu de imaginatie: cam care ar fi consecintele intr-un spital de stat daca 10-20% din personal (tot personalul, nu doar medici) ar purta cu intentie si convingere cocarda respectiva LA VEDERE. Cei zece la suta sa includa, fireste, si cativa medici cunoscuti ca buni.

        Sa-i dea afara de la stat e practic imposibil; sa-i lase in pace e la fel de greu… Sa-i cheme la mustrare oficiala nu se poate…

        Asadar… ce s-ar intampla?

        • Harald spune:

          Exact asta s-ar întâmpla, ar rămâne doar un exercițiu de imaginație. Keep on dreaming! :P

          • Leo spune:

            Nu visez inca, pentru ca nu sunt indeplinte celelalte doua conditii de care spuneam: salarizare decenta si umbra procurorilor. Dupa cum spuneam, cunosc sistemul :)

    • Harald spune:

      @ Leo – a cunoaște sistemul medical nu înseamnă a înțelege comportamentul personalului din domeniu și nici a-l anticipa. Dar după crescut câini timp de peste 35 de ani, pot să vă spun că nu trebuie să fii câine ca să înțelegi ce e în mintea unuii câine :P

      La fel e și cu medicii din actualul sistem, comportamentul lor e destul de previzibil (a se vedea șeful Colegiului Medicilor) și nu există nicio posibilitate reală de a-l schimba cu ajutorul a tot felul de condiții inventate de dragul discuției.

      Salarizarea decentă invocată de dvs.nu înseamnă decât mai mulți bani luați de la asigurați sau direct din bugetul de stat, ceea ce e realmente nerealizabil. Dar pentru cineva care a fost plătit toată viața din bugetul de stat e mai greu de înțeles că unii oameni produc bani reali și refuză să-i doneze guvernului în orice proporție dorește respectivul guvern.

      • Leo spune:

        @Harald:

        Nu urmariti exact ce spun. Exista niste conditii minime ca medicii sa nu mai ia spaga. Printre ele se numara o salarizare suficienta (daca moare de foame, sau se lasa de meserie sau pleaca din tara si-am bagat degeaba 50k euro in fundul lui sa-l facem doctor). Alt factor este teama de pedeapsa, altfel o sa ia indiferent cat castiga legal. Al treilea factor este peer pressure: cata vreme toata lumea ia, o sa ia si el.

        In ceea ce priveste salarizarea decenta, e simplu: no money, no doctors, no healthcare. In momentul de fata sunt SIGUR ca sumele platite pentru sanatate de romani nu acopera necesarul. Nu ai cum sa scoti o zi de spitalizare in conditii decente sub 1000E; probabil ca 1500 e un numar mai realist. Ca la noi nu-i plateste direct pacientul, e alta discutie. Sau ca conditiile sunt mizerabile. Ma indoiesc ca exista UN spital in Romania care sa indeplineasca corect conditiile europene. Si inca n-am inceput sa discutam de hotie.

        Strategia de sanatate oricum e proasta. In loc de evidentul: avem banii astia, ce tratam cu ei, abordarea de principiu e: ne trebuie banii astia, cum facem rost de ei. Cineva trebuie sa-si asume un pachet de baza de servicii medicale realist, lipsa lui face parte din problema.

        Cu procurorii, nu stiu care-i treaba, ca nu cunosc bine sistemul. Ce stiu sigur e ca in Romania ideea de corectitudine si justitie e luata la misto intentionat. Medicului trebuie sa-i fie groaza sa ia spaga asa cum soferului ar trebui sa-i fie frica sa lase masina aiurea, blocand o banda. In ambele situatii, sansa de pedeapsa e minuscula. Creste-i sansa asta si o sa vezi minune.

        Trebuie insa luate-n considerare si conditiile minime, expuse mai sus.

        • Harald spune:

          @ Leo – dacă n-ai cum să scoți ziua de spitalizare la mai puțin de 1000 de euro înseamnă că faceți parte din sistem. Și aș spune că nu din partea cea mai puțin coruptă a respectivului sistem.

          Așa credeau și serviciile de ambulanță din Anglia, până când unele stații au rămas cu 7 mașini din 40, pentru că Arriva a început să ofere același serviciu la jumătate de preț, în beneficiul aceluiași NHS, iar aici politicienii locali sunt responsabili cu banul public.

          1000 de euro ziua de spitalizare?! Poate doar cu medic personal, asistentă personală, infirmieră personală și maseuză personală pentru fiecare pacient, dar chiar și așa s-ar putea încadra în mai puțin de jumătate din suma asta.

        • iosiP spune:

          “Nu ai cum sa scoti o zi de spitalizare in conditii decente sub 1000E; probabil ca 1500 e un numar mai realist.”
          Interesant! In Montreal o zi de spitalizare costa cam 850 CAD (adica sub 800 USD). Desigur, acolo cunditiile erau muult mai nasoale :)

          P.S. Nevasta-mea inca nu a reusit sa gateasca copane de pui la fel de bune ca alea servite la Montreal General Hospital.

    • Harald spune:

      @ Leo – la fel și procurorii, tot din bugetul de stat sunt plătiți și ei. Dacă soluția dvs.se bazează pe mai mulți procurori, n-aveți decât să-i plătiți din impozitul pe veniturile dvs. Eu nu cred în soluții bazate pe mai mulți procurori, statul român are deja de vreo 4 ori mai mulți bugetari decât ar fi normal.

  3. andrei i. spune:

    Draga domnule nu stiu de unde ati scos-o pe asta cu asigurarea obligatorie si neobligatorie din Franta, poate ne dati si niste legaturi ca asa, din pix, putem afirma multe. In schimb, mi-aduc aminte de cazul unui frantuz prezentat in filmul lui michael moore, sicko, si care, dupa 11 ani de stat in sua se intoarce in franta pt ca era bolnav de cancer si este tratat bine mersi doar pentru ca era cetatean francez.

    Apoi poate imi spuneti de ce daca sistemul de stat e atat de prost, in sua, unde e sistem preponderent privat costurile pe cap de om sunt aproape duble fata de uk sau franta unde sistemul este majoritar de stat (statisticile sunt pe siteul oms).

    Spuneti ca in sistemul privat nu se mai dau spagi, poate de catre pacient, dar de catre privati catre politiceni se dau spagi groase, uitati-va care sunt cifrele oficiale ale lobby-ului industiriei medicala si farmaceutice in sua.

    • iosiP spune:

      “Apoi poate imi spuneti de ce daca sistemul de stat e atat de prost, in sua, unde e sistem preponderent privat costurile pe cap de om sunt aproape duble fata de uk sau franta unde sistemul este majoritar de stat (statisticile sunt pe siteul oms).”

      Motivul este simplu: in SUA orice caz de malpraxis se soldeaza cu plata unor daune substantiale, deci atat medicii cat si spitalele incheie asigurari in acest sens… iar costurile se transmit, desigur, pacientului. In Europa (inclusiv, sau mai ales, in Romania) daca cineva iti extirpa plamanul sanatos (ca s-a uitat invers la radiografie) primeste o “mustrare scrisa cu avertisment” si nu i se suspenda dreptul de practica macelareasca. Vedeti Ciomu si altii…

    • Adrian spune:

      1. Pentru ca in SUA se platesc preturi care acopera costurile reale, in Europa o parte din costurile reale sunt deja platite de stat prin diverse metode si atunci pretul acopera doar diferenta.
      2. Pentru ca in SUA se si abuzeaza de sistem; daca esti asigurat printr-o companie mare nu e o problema, daca platesti direct din buzunar ajungi sa platesti sublu pentru ca marile companii de asigurari au discount de 50% in multe cazuri, iar ca persoana neasigurata platesti o pastila de 25 de centi cu 2 dolari pentru ca nu exista protectia consumatorului. Daca s-ar pune o limita la adaosul pe materialele medicale preturile ar scadea foarte mult pentru neasigurati si ar creste destul de putin pentru marii asiguratori. Dar pana la urma medicii nu cer spaga pentru ca 20 de ani de studiu urmati de perfectionare continua sunt platiti pe masura, nu ca pe un portar de institutie publica.

    • Andrei P spune:

      Pentru cei care nu-s prea convinsi de cum merg lucrurile in Franta, confirm cele zise de autor: in Franta (mai putin Alsacia si jumatate din Lorena) 70% din costurile medicale sunt suportate de asigurarile de stat, iar restul de 30% sunt rambursate de asigurarile optionale (dar oarecum obligatorii). Deci statul NU acopera toate cheltuielile, trebuie sa mai dai din buzunar pentru o asigurare complementara, care poate fi mai completa sau mai de baza.

      Cateva informatii mai detaliate aici:
      http://www.ameli.fr/assures/soins-et-remboursements/combien-serez-vous-rembourse/consultations/les-consultations-en-metropole/dans-le-cadre-du-parcours-de-soins-coordonnes.php

      Ca fapt divers, simplul fapt ca esti cetatean francez nu-ti garanteaza tratamente medicale gratuite. Uneori nu e ca-n filme …

    • emil spune:

      Informatiile din articol referitoare la sistemul de sanatate francez sunt foarte exacte, nu va pripiti sa trageti concluzii dintr-un exemplu vazut intr-un film. E drept, sistemul de sanatate public, cel care asigura cei 70% este deficitar si exista si in Franta probleme de abuz al sistemului respectiv.

  4. Gabi spune:

    Doctorii onesti nu iau spaga dar cei rai o primesc cu mandrie.
    Nu conteaza cat de mica este spaga, greseala de a o lua este mare.
    Cine da spaga ca sa fie mai smecher este de fapt idiot.
    Cine ia spaga desi nu are nevoie sa faca acest gest este gunoiul societatii.

  5. pehash spune:

    Sistemul cu asigurare complementara + asigurare obligatorie ar functiona, dar nu in Romania.. de ce?
    1. asigurare obligatorie la fel ca cea existenta? o platesc la zi doar 25% din persoanele active din Romania. restul merg direct pe spaga. asta nu inseamna ca cei care o platesc nu sunt obligati sa ‘contribuie’ daca ajung in spital. spaga e universal valabila.
    2. asigurarea complementara este echivalentul decontarii de catre CNSAS catre spitalele private? in acest caz o asigurare privata face fix acelasi lucru.

    Solutia? Nu exista. Pentru ca avem 50% locuinte cu buda in fundul curtii si pe astia nu poti sa-i pui sa plateasca nimic.. daca le sugerezi asa ceva te vor da jos la urmatoarele alegeri. Deci mergem mai departe cu sistemul (+ salariu ‘multinationale’ + ‘la negru’ – taxe – spital privat) in speranta ca la un moment dat sistemul ‘de stat’ se va curata automat..

    Personal, cred ca e mai bine sa platesti o asigurare mica si abia atunci cand esti bolnav sa umfli factura (eventual pe credit). De ce? Pentru ca unii mananca mai sanatos, fac mai multa miscare, se streseaza mai putin.. ajung pe la spital mai rar.. de ce ar plati la fel de mult?

  6. Cetatean spune:

    In conditiile subfinantarii sistemului de sanatate, asigurarile private de sanatate nu vor rezolva problemele sistemului sanitar ci le vor agrava deoarece o parte din fonduri vor fi redirectionate in buzunarele asiguratorilor privati, sub forma de profit. Aceasta abordare va polariza si mai mult societatea romaneasca. Asigurarea de baza va fi o gluma iar cei cu bani isi vor face asigurari private, care vor fi de fapt asigurarile care vor conta. Se va intampla ca si pe Titanic: cei de la “clasa 1″ se urca in “barcile de salvare” (asigurari private) iar cei de la clasele 2 si 3 se vor scufunda odata cu “vaporul” (pachetul de baza).

    In Germania, numai persoanele care castiga mai mult de 50.000 Euro pe an pot opta pentru asigurari private. O persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurarea de baza. 85% din populatia Germaniei au asigurarea de baza (obligatorie).

    In Germania, fondurile pentru asigurarea baza (obligatorie) sunt gestionate de organizatii NON-PROFIT. Ele sunt supuse unor reglemantari guvernamentale stricte si sunt constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a acestor fonduri e finantata de stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem.

    In Germania exista aproximativ 2000 de spitale:

    a. 55% dintre spitalele din Germania apartin statului.
    b. 38% dintre spitale apartin unor organizatii non-profit.
    c. 7% dintre spitale apartin unor societati comerciale.

    Oare de ce rupe statul german orice legatura intre asigurarile private si cele de baza (publice)? (o persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare publica). Si de ce opreste accesul la asigurarile private pentru cei care castiga mai putin de 50.000 Euro pe an? Raspunsul: tocmai pentru a nu submina finantarea asigurarilor de baza (publice). Si asta intr-o tara cu putere economica mult superioara Romaniei si cu un procent de peste 10% din PIB alocat sanatatii. Statul german face acest lucru nu pentru ca are ceva impotriva sectorului privat ci pentru ca considera sanatatea populatiei o obligatie a lui si un drept al omului.

    http://www.heart-consult.com/articles/german-healthcare-system

    http://www.english.german-hospital-service.com/html/background.html

    http://www.amiexpat.com/2009/08/18/health-care-in-germany/

    http://en.wikipedia.org/wiki/Health_in_Germany

    https://www.thelundreport.org/content/germans-confused-over-us-healthcare-debate

    http://en.wikipedia.org/wiki/Sicko

    Romania are un coeficient de inegalitate sociala co 40% mai mare decat media europeana si este pe penultimul loc in UE la puterea de cumparare (dupa Bulgaria).

    http://tinyurl.com/c45vl4x

    “Mai mult de jumatate dintre romanii care lucreaza legal au venituri nete din contractele munca de cel mult 1.000 lei pe luna … o treime dintre salariati obtine cel mult 850 lei net”.

    http://tinyurl.com/krcxpg2

    Situatia pensionarilor este si mai proasta.

    In aceste conditii, asigurarile private de sanatate reprezinta un genocid. Solutia reala este marirea substantiala a procentului din PIB alocat sanatatii, precum si a salariilor medicilor.

    “La nivelul UE 28, 7,3% din tot ce inseamna cheltuieli guvernamentale a avut drept destinatie sectorul de Sanatate. Romania are cel mai mic nivel din toata Uniunea Europeana, mai putin de jumatate din medie: doar 3,1%. Evident, de vina este lipsa banilor, dar tarile cu un nivel mai redus al cheltuielilor bugetare raporat la PIB decat Romania reusesc totusi sa aloce procente ceva mai mari: Bulgaria 4,6 din PIB, Letonia 5,9% din PIB, Lituania 3,9% din PIB. Dupa cum este de asteptat, printre cele mai mari niveluri sunt in statele din zona nordica: Belgia (8,1%), Danemarca (8,6%), Finlanda (8,2%). Si, surpriza, statul care aloca cel mai mult, in termeni procentuali, pentru sanatatea cetatenilor sai este Croatia, cel mai nou membru al Uniunii Europene: 9,2% din PIB”.

    http://tinyurl.com/mj4jw33

  7. Prostu'satului spune:

    Oarecum in paralel, pe HN exista un articol al d-lui Mixich care a starnit o avalansa de comentarii, cele mai multe destul de patimase.
    Unul dintre cele mai calme si mai echilibrate se incheie astfel:
    “5. cunosc desui medici care au suflet… care trateaza pe oricine fara nici o “legatura” cu vreun plic sau altceva dar care mai si primesc, cand omul vrea el sa dea ceva. Pt aceste cazuri ei si-ar dori sa poata da chitanta si sa plateasca si un impozit. De ce asta nu se poate?!?”

    Chiar asa – de ce n-ar fi asta macar o (mica) parte a solutiei?

  8. it_s__not_news spune:

    Cred ca se priveste unilateral, de cele mai multe ori. Problema nu trebuie sa fie spaga neaparat ci rezultatele sistemului per ansamblu. Iar aici stam prost.

    1. Sistemul medical romanesc de stat este de clica, in acest moment. Familii intregi (extinse) controleaza anumite specialitati, de pilda. Sistemul de stat sufera de un anumit grad de deprofesionalizare pe aceasta tema.
    Examenele de post in orasele mari se dau cu spaga inainte (expresia este “ti se scoate post”, nu “este scos un post la concurs”). Cind medicul respectiv intra in productie, care e oare primul reflex? Acela de “a-si scoate pirleala”, evident. Nimanui nu-i convine sa piarda bani.

    Situatia e inversa in orasele mici, care sufera de lipsa personalului medical. Aici, cine vine va veni pe bune, insa de multe ori n-au si baza necesara. In lipsa stimulentelor (materiale, incentives) spitalele de provincie nu au destui medici (la 1600 lei sau cit da statul…).

    Programele nationale: sint derulate de domnii profesori, pe anumite segmente. Ca sa iei nu stiu ce tratament scump pe gratis, trebuie sa te duci la “domnu’ profesor” ce e responsabil de asta si sa dai spaga. Esti cronic? Esti vaca de muls.

    2. Doctorii se simt desconsiderati in tara asta. Comunismul i-a invatat pe prosti (pe orice prost) ca poate sa ceara servicii medicale de 20 ori vs. cit a contribuit la sistem. Din tranzitie, aia care o duc cit-de-cit bine dpdv financiar vin cu nasul pe sus la medic. Atitudinea asta a societatii, duce la frustrarea medicilor, cu rezultatele care se vad.

    In plus, mai vine si onor presidentul nostru sa faca pe gigi duru si sa le explice ca societatea n-are nevoie de ei, sa se care. Nu ca ei n-ar sti, dar doare.

    3. Corpul profesional upper-class al medicilor are o mare problema de credibilitate. Intr-un fel, tatucii medici se aseamana cu PSD-ul: au nevoie de o reforma grabnica si solida. Citi dintre ei au ajuns profesori pe plagiate? Citi au zero contributii dar ocupa functii? etc etc Cazurile sint de notorietate, dar nu se misca nimic in directia asta.

    4. Banii din sanatate, dupa ce ca sint putini, sint folositi foarte prost. Coruptia dar nu numai.

    5. Avem foarte multi batrini (si astia consuma servicii medicale la greu). Problema reala a Ro, si nu numai in acest domeniu

    etc etc

    Solutiile sint simple:
    a/ vrei spital cu medici in provincie? Lasa municipalitatea respectiva sa contribuie din taxele locale la salariile medicilor (incentives)
    b/ pachet de baza gratis, stabilit pe cit iti permiti la nivel national. Vrei servicii suplimentare? platesti. Lista de acum este foarte mare.
    c/ curatenie profesionala in spitalele de stat. Plagiatorii, out
    d/ examene pe bune, eventual pe calculator.
    e/ nu in ultimul rind, platiti-i bine. Sint medici, trebuie sa cistige cit un judecator, de exemplu
    f/ scoateti-i de sub definitia de “functionar public”. E o timpenie.
    g/ educati populatia. Romanilor li se pare normal sa plateasca pe o masina 30000 EUR dar n-ar da 1000EUR pe servicii medicale.
    h/ nu in ultimul rind, vedeti de ce se duc aia cu bani in austria sa se opereze si oferiti aceleasi servicii la preturi competitive aici.
    i/ cost control, liberalizarea “programelor nationale”

    Ex: cautati pe google “program national X” o sa aflati doua chestii: costa intre X lei pe luna, si cui sa dati spaga sa-l luati gratis. http://www.cnas.ro/category/lista-programelor-nationale-de-sanatate.html

  9. Cetatean spune:

    In conditiile crizei majore a sistemului de sanatate din Romania, cred ca una dintre masurile care ar trebui adoptate urgent (si care nu costa nici un leu) este legiferarea sinuciderii asistate (vorbesc foarte serios, nu vreu sa fiu cinic).

    Spuneam intr-un comentariu la un alt articol: “Este un paradox faptul ca tari care au sisteme medicale si de ingrijire paliativa performante precum Elvetia, Belgia si Olanda au legalizat sinuciderea asistata, in timp ce in Romania exista opozitie fata de aceasta idee (lege), cu toate ca avem un sistem medical care nu este in stare sa asigure tratamentul corespunzator bolnavilor de cancer (de sisteme de ingrijire paliativa nu mai are rost sa vorbim). La fel, si in cazul bolii Alzheimer: «Personalul din sectorul serviciilor, din institutiile publice si private este redus si nepregatit pentru a se confrunta cu nevoile specifice ale unei asemenea categorii de pacienti, gradul de acoperire al cererilor ridicandu-se la cel mult 10% (in februarie 2014)»”.

    http://tinyurl.com/oer8qy2

    http://tinyurl.com/jvwhxel

    Legea sinuciderii asistate nu ar crea o obligatie ci ar asigura un drept, asa ca ea nu ar crea o problema pentru cei a caror convingeri religioase inflexibile ar intra in contradictie cu prevederile ei. In acelasi timp, acestia nu au dreptul sa interzica altor oameni optiunea de a trai decent pana in ultimele momente, de a muri in conditii decente alaturi de cei dragi (nu sinucigandu-se, eventual, cu metode brutale, in singuratate). Crestinii fanatici nu au dreptul sa ii oblige pe toti ceilalti sa treaca prin infernul degradarilor fizice, psihice si relationale, inerente unor boli incurabile.

    P.S. Atunci cand vine vorba despre apararea “valorilor crestine”, se gasesc o multime de comentatori care ne explica, foarte revoltati, cat de imorala este “sinuciderea asistata” si cum vor ei sa apere “binele comun”. Unde sunt acei comentatori, atunci cand chiar este nevoie ca “binele comun” sa fie aparat conform “valorilor crestine”: atunci cand este vorba despre apararea dreptului la sanatate al romanilor?

    http://tinyurl.com/l29n2qj

    http://tinyurl.com/mmztt3b

    Unde este BOR, care pune presiune pe legislativ atunci cand ii sunt puse in pericol propriile interese: “Patriarhul Daniel le cere senatorilor sa respinga initiativa legislativa a lui Remus Cernea de eliminare a Religiei ca ora obligatorie in scoli”?

    http://tinyurl.com/mul8qk7

    Cata ipocrizie la romani!

    • George Gafencu spune:

      Domnule Cetatean,

      Cu riscul de a starni o polemica la threadul pe care l-ati pornit, o sa imi dau si eu cu parerea.

      Nu stiu cat la biserici e vorba de ipocrizie cat de standarde duble care, privite dogmatic, suna ridicul.

      Am urmarit cu foarte multa atentie in SUA linia de interogatoriu pe care judecatorii americani au luat-o cand e vorba de notiuni foarte litigioase.

      In SUA este un principiu: toti trebuie sa fie egali in fata legii, fara privilegii si fara discriminari. E un principiu constitutional care este mult mai putin cunoscut si respectat in Romania mai ales cand vine vorba de probleme complicate sau obscure.

      Am urmarit un transcript al unui proces care trata dreptul LGBT de a avea o casatorie cu cineva de acelasi sex.

      Avocatul apararii reprezenta statul care pusese interdictia, iar judecatorii puneau intrebarile.

      Ca argument pentru interzicerea casatoriilor homosexuale sau lesbiene avocatul spunea ca nu pot concepe copii.

      Judecatorul a intrebat daca toate cuplurile heterosexuale pot face copii. Urmarea logica a fost ca exista multe cupluri heterosexuale care nu pot concepe indiferent de tratamentele medicale aplicate.

      Judecatorul a aplicat lovitura de gratie cand l-a intrebat pe un avocat daca un cuplu necasatorit in care unul sau ambii parteneri nu poate concepe ar trebui sa fie exclusi de la ceremonia casatoriei pe motiv ca nu pot concepe bazat pe argumentul statului.

      Nu exista un raspuns la asa ceva, si avocatul a ramas mut. Deci pentru a asigura egalitatea in fata legii dupa principiul ca o casatorie este facuta pentru a procea ar trebui exclusi de la casatorie toti cei trecuti de varsta fertila sau care nu pot concepe…

      Rationamente asemanatoare au fost facute si pentru pastrarea legilor de moarte cu demnitate in doua state americane, care au trecut si ele prin filtre legale. Insa nu am urmarit evolutia legilor respective.

      • Harald spune:

        Premiza a fost complet falsă, căsătoria nu este încheiată pentru a procrea, ci pentru a asigura un statut juridic eventualilor copii rezultați. Dacă nu pot rezulta copii, ce nevoie e de statut juridic?

        Comunitatea LGBT discreditează noțiunea de căsăstorie, iar cuplurile heterosexuale ajung să să o evite datorită obligațiilor legale exagerate care pot deriva din ea.

        • George Gafencu spune:

          Domnule Harald,

          Nu stiu cat discrediteaza LGBT ideea de casatorie. Cunosc cateva cupluri casatorite legal LGBT si am tot respectul fata de ele, mai ales ca sunt discreti si au copii absolut normali, chiar heterosexuali adulti.

          In privinta casatoriilor heterosexuale aveti deplina dreptate, si asta se vede in statele liberale din SUA. Guvernele locale au incercat prea mult sa protejeze casatoria astfel ca divortul a devenit un cosmar. Sunt multe cupluri care prefera sa nu se mai casatoreasca tocmai ca sa nu ajunga la un divort costisitor. Bisericile au incercat sa acrediteze ideea ca acceptarea casatoriilor cu un membru al aceluiasi sex ar dinamita ideea de casatorie, insa iata, declinul casatoriilor heterosexuale dureaza de multi ani si nu are nimic de a face cu LGBT. Procentul familiilor monoparentale in SUA e foarte mare la ora asta. De ce s-a ajuns aici e mult prea mult de discutat, insa parte din problema e lipsa experientei de viata si de relatie intr-o casatorie prea devreme, probleme economice, probleme legale si altele ca astea.

          • Harald spune:

            @ George Gafencu – comunitatea LGBT încearcă să acrediteze ideea că homosexualitatea este normală, de aceea se căsătoresc, pentru a-și afirma public ”normalitatea”. Dacă ar fi vorba doar de sentimente, ar putea sta și necăsătoriți, nu credeți? Însă nu e vorba de sentimente, e vorba de declarații ”politice” din partea comunității LGBT, de asta se căsătoresc.

            Homsexualitatea poate fi naturală (uneori, dar cel mai adesea este dobândită) însă asta nu o face să fie și normală. Exact așa cum un om se poate naște cu un ochi de culoare verde și altul căprui – situația respectivă este naturală, funcționalitatea lui ca ființă umană nu este afectată, dar asta nu înseamnă că ochii de culori diferite reprezintă normalitatea. La fel stau lucrurile și cu homosexualitatea, încercați să mai discutați și cu niște psihologi pe tema asta și s-ar putea să aveți unele revelații, ca să zic așa :P

            • George Gafencu spune:

              Domnule Harald,

              Se pare ca aveti o problema mare cu comunitatea LGBT, si o sa inchidem discutia acolo.

              Nu stiu cum sa va spun, tendintele homosexuale sau lesbiene au fost scoase din repertoriul bolilor mentale de catre asociatia psihiatrilor americani de foarte multa vreme.

              Prin multe state americane, asa zisele tratamente de vindecare a homosexualitatii au fost interzise prin lege. Nu poti trata ceva care nu e boala.

              Homosexualitatea si lesbianismul adevarat sunt genetice si nu e nimic de facut in privinta asta. Sunt unii care gandesc ca ar putea fi in LGBT dar in realitate nu sunt. Astea sunt tulburari de personalitate temporare care se pot adresa de catre psiholog.

            • iosiP spune:

              Domnule Gafencu,

              Intr-o lume normala mutatiile genetice care afecteaza capacitatea procreativa sunt eliminate in mod natural: cei afectati nu pot avea urmasi. Se pare insa ca noi ne substituim atat lui Darwin cat si lui Dumnezeu (dupa optiuni).

            • George Gafencu spune:

              @IosiP,

              Aveti dreptate.

              Insa eu gandesc ceva mai pragmatic, nu dupa lumea pe care o vreau, ci dupa lumea care este.

              Cu alte cuvinte, lucram cu materialul clientului si dupa regulile care sunt. Am mai putea incerca sa le schimbam pe ici pe colo, insa niciodata fundamental.

    • emil spune:

      Romania are un drum foarte lung de facut pana sa ajunga sa legalizeze sinuciderea astistata, sau casatoria intre persoane de acelas sex. Desi foarte pertinent, comentariul dumneavostra, din pacate, pare de domeniul fantasticului pentru prezentul apropiat. Tari mult mai dezvoltate, in care bisericile chiar sunt separate de stat, au greutati in a legifera pe temele astea.

      • Cetatean spune:

        Este nevoie de mult mai multe dezbateri publice pe aceaste teme. Numai asa vom reusi sa coboram sinuciderea asistata din “domeniul fantasticului” in “domeniul realului”.

  10. andrei i. spune:

    Inseamna ca a fost avocatul foarte slab pt ca nu poti confunda accidentul cu normalitatea, in timp ce pt un cuplu hetero a nu putea sa faca copii este un accident pt cuplul homo este o normalitate, nu e vorba de nici o egalitate de drepturi, faptul ca o ambulanta cu o urgenta depaseste viteza legala nu da dreptul oricarui vitezoman sa incalce limita de viteza

  11. Madalina spune:

    Unde dai și unde crapă : Dorel ne-a făcut o analiza foarte bine punctata și cu soluții pragmatice pe tema șpăgii , iar unii cititori au găsit de cuviință sa bata câmpii pe alte subiecte.. Dacă aceste subiecte interesează atât de mult, poate ca Dorel va scrie și despre ele, când va fi inspirat. Te pomeni ca si atunci când subiectul articolului va fi sinuciderea
    asistata, se vor găsi cititori care sa comenteze asupra șpăgii pe care viitorul mort asistat o va fi dat…

  12. Dan Gavrilescu spune:

    Imi cer scuze pentru ca nu am avut rabdarea sa citesc toate comentariile.Daca ideile mele se vor regasi si la altii, cu atat mai bine.
    Sunt medic si pot sa afirm ca placerea de a primi spaga nu este chiar o dependenta de neinlaturat ! Chiar si medicul roman ar putea renunta la “fumatul” acestui drog. Cateva conditii trebuie indeplinite:1) TARIFAREA. La noi nu exista un sistem clar, coerent si acceptabil de tarifare a actelor medicale. Cat ar costa , corect , o injectie sau o apendicectomie la o clinica universitara sau intr-un spital orasenesc? 2) FINANTARE TRANSPARENTA. Cati contribuabili au vazut pe site-ul CNAS informatia, de interes public, privind sumele colectate anual pentru sanatate? Sunt , anual , MILIARDE de EURO! Cati am vazut un raport onest de cheltuieli ….?
    3)DEMNITATEA. Un contribuabil respectat pentru banii lui – de exemplu prin scutirea de aceasta contributie daca nu apeleaza la sistem , sa zicem 10 ani; un medic platit prin LEGE pe masura competentei si importantei sociale a muncii lui; echipe profesionale puse sa lucreze in medii moderne, sigure – nu in elicoptere ce cad cu salvatorii in apa ! – iata cateva solutii posibile.
    Sa speram ca dezbaterea publica propusa de noul presedinte al tarii va duce in acest domeniu la …un lucru bine facut!

  13. Md spune:

    Sunt medic si consider ca ar trebui inceput cu specificarea orelor maxim admise de munca pe saptamana. Exact cu prevede European Time Directive, adica maxim 48 de ore pe saptamana.De abia atunci s-ar vedea cu adevarat deficitul de personal,nu numai de medici ci si de personal mediu.Ulterior lumea ar realiza de ce trebuiesc majorate salariile astfel incat sa pastram in tara personalul calificat. Cand va ajunge contribuabilul la spital si acesta nu va putea asigura linii de garda pe toate specialitatile si va trebui sa se multumeasca cu stiinta unui rezident lucrurile vor incepe sa se miste in directia corespunzatoare. Rezidentii vor cere mai mult de la profesorii lor,adica sa fie invatati sa faca manevre si interventii reale in loc sa fie pusi sa faca scriptologia. Iar mentorii nu vor mai vrea sa munceasca in plus si vor avea tot interesul sa-i instruiasca pe rezidenti corespunzator sa nu fie deranjati de acasa in timpul unui incident din garda.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dorel Bucur


Dorel Bucur

Doctor în filosofie al Universității Jean Moulin Lyon 3, Institutul de Cercetări Filosofice din Lyon, cu un subiect despre raportul cu celălalt. Master profesional „Culture ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)