Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

„La mila lui Ponta“ – de ce?

Andrei Cornea octombrie 28, 2014 Opinie, Politica & Doctrine
33 comentarii 2,811 Vizualizari

Suntem „la mila lui Ponta“ nu fiindcă pronia cerească s-a încruntat la noi, ci fiindcă politicienii în care am crezut și pe care i-am creditat că au învățat ceva între 2012 și ziua de azi ne-au trădat încrederea din tot felul de motive, unele vizibile, altele bănuite.

De curând, Gabriel Liiceanu a publicat un text ad­mirabil pe Contributors.ro în care, după ce îl di­se­ca „fenomenologic“ cu un bisturiu de o precizie te­ribilă pe Victor Ponta, îi propunea să se schimbe moral, devenind foarte bun din foarte rău, luând exemplul lui Hal (viitorul rege Henric al V-lea) din piesele lui Shakespeare, ajuns, dintr-un chefliu și desfrânat în tinerețe, un mare rege. Iar dacă nu e în stare de o atare transmutație morală, atunci – era îndemnat domnul Ponta – măcar să-i fie milă de noi și de România, renunțând să mai candideze pentru a deveni președintele ei. Firește, nimeni nu și-ar închipui că Victor Ponta ar putea urma aceste sfaturi, iar cele două propuneri alternative sunt precum reducerea la absurd în demonstrațiile matematice: scopul lor este să lumineze uriașa in­compatibilitate între ceea ce ele ar presupune și ti­pul de caracter reprezentat de Victor Ponta.

Pe de altă parte, exact asta m-a înfricoșat în textul lui Gabriel Liiceanu: apelul – fie și nu lipsit de iro­nie – la „mila domnului Ponta“. E un adevăr te­ri­bil aici, odată dezbrăcat de ironie. Va să zică aici sun­tem: descoperiți în fața răului pe care știm atât de bine să-l descriem în toate pliurile sale și, pe de altă parte, cerându-i chiar acestuia îndurare și mi­lă, știind totuși că cerem o imposibilitate în ter­meni omenești, ba chiar și metafizici! Și totuși, e adevărat: suntem „la mila lui Ponta“ – prin „Pon­ta“ înțelegând nu doar actualul prim-ministru, ci întregul aparat de partid PSD și de propagandă, pe comilitonii și congenerii săi, Șova, Dragnea, An­dronescu, Adam, Voiculescu și atâția alții. Și ob­ser­văm că singura forță coerentă și eficientă care în aceste săptămâni și zile îi macină, arestându-i, tri­mițându-i în judecată sau condamnându-i, este jus­tiția – o justiție care totuși va ajunge ea însăși „la mila lui Ponta“, dacă acesta va deveni pre­șe­din­tele României.

Și atunci vine întrebarea legitimă: cum de am ajuns „noi“, adică o întreagă societate nu lipsită chiar de orice talente, de orice principii, de orice resurse în ansamblu – „la mila lui Ponta“? Cum?

Chiar dacă voi fi acuzat de simplificare – o acu­za­ție deloc nefondată sub multe aspecte –, voi da un răspuns simplu: nu a fost nicio fatalitate. A fost lip­sa de unitate, sabotarea unității acolo unde ea s-a înfiripat (ACL), ori chiar dihonia din rândul opo­ziției politice, alimentată și de diferiți co­men­tatori, analiști, jurnaliști. Nu există un singur vi­no­vat: toți au greșit mai mult sau mai puțin. Iar gre­șeala unuia dintre actori a condus imediat la un răspuns cu asupra de măsură din partea altora. Bă­sescu s-a certat cu Blaga și a vrut un partid pentru el. Blaga l-a exclus pe Băsescu din noua combinație cu liberalii. Macovei l-a criticat pe Bă­sescu pentru „pactul“ cu Ponta care, to­tuși, a adus-o pe Kövesi la DNA, cu ad­mirabile rezultate; Băsescu, supărat, s-a rupt de Macovei și a impus-o pe Udrea care candidează ca mo­ște­ni­toa­re a „băsismului“, la fel ca și Macovei, dar între cele două domnește o ri­va­li­tate totală. Cu o săpătămână înainte de alegeri opoziția e făcută surcele. Au­zim de la Băsescu, Udrea și Macovei refrenul că nu există nicio diferență în­­tre Ponta și Iohannis. Acesta din ur­mă, deși stigmatizat zilnic de pro­pa­ganda lui Ponta de a fi „omul lui Bă­sescu“, nu știe totuși cum să se dezică mai re­pede de orice umbră de „bă­sism“, ge­ne­rând temerea că e gata să arunce și „copilul odată cu apa mur­dară din co­paie“. Paradoxal, și Iohan­nis, și Udrea, și Macovei au programe foarte com­pa­ti­bile, în care apărarea jus­tiției și re­for­ma statului de drept sunt puncte prin­cipale. Și totuși, nu și-au unit forțele, pro­mo­vând can­di­datul cel mai bine pla­sat pen­tru a-l în­vinge pe Ponta și ofe­rind pu­blicului ima­ginea con­tro­lu­lui, uni­tă­ții și capa­cității de depășire a in­te­re­se­lor mici în favoarea binelui comun.

Suntem „la mila lui Ponta“ nu fiindcă pronia cerească s-a încruntat la noi, ci fiindcă politicienii în care am crezut și pe care i-am creditat că au învățat ceva între 2012 și ziua de azi ne-au tră­dat încrederea din tot felul de motive, unele vizibile, altele bănuite. Suntem „la mila lui Ponta“ și fiindcă s-au gă­sit destui care să susțină nu numai că „s-au săturat de răul mai mic“, dar și că preferă „răul mai mare“, deoa­rece numai catastrofa ne-ar putea adu­ce ulterior binele autentic. Teorie apo­caliptică, demnă de anarhiștii ruși de acum o sută și mai bine de ani, dar pe care o urmează nedeclarat cei care, pe de o parte, țes iluzii, pe de alta, îi com­bat pe cei care ar trebui să le fie aliați! Sunt foarte mulți înțelepți zilele astea care ne spun cât de bine și de democratic este să fim divizați la pri­mul tur. Dar cine a mai auzit vreodată ca o armată divizată, unde co­man­dan­ții au practicat gherila unii împotriva altora până ieri, să învingă mâine o armată unită? Sunt alții care ne spun că nu au încredere in sondaje și vin cu propriile estimări, complet diferite. De ce i-am crede? Ni se spune să nu aban­donăm idealurile. Dar a urma idealul refuzând cărările dificile și în­tortochiate ale realului a condus în­totdeauna la dezastre. A avea idealuri e ceva; a le întrupa e totul. Or, în­tru­parea înseamnă compromis. Să fie com­­promisul rezonabil cu realul o in­sultă adusă idealului? Să fie com­pro­mi­sul și compromiterea totuna? Mulți am răspuns cu da. Rezultatul: am ajuns „la mila lui Ponta“!

Articol aparut pe site-ul revistei 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "33 comments" on this Article:

  1. pehash spune:

    Cred ca trebuie sa va uitati un pic mai departe, domnule Cornea. Nu suntem la mila lui Ponta, nici a PSD, ci la mila electoratului lor. Vrem autostrazi cand milioane inca mai merg cu caruta.. Vrem educatie performanta cand jumatate din populatie este semianalfabeta..

    • Sampalean spune:

      Nu suntem la mila electoratului lui Ponta si a pesedeului, ci la mila celor care refuza sa voteze – sa fie certateni.

      • non-stop spune:

        de acord

      • pehash spune:

        Cred ca gresiti. Abtinerea de la vot este un drept. Astfel, votul se transfera, proportional, celor care voteaza cu unul dintre candidati. Dumneavoastra presupuneti ca cei 40% care nu voteaza ar fi electorat de dreapta, anti-PSD? Sondajele de opinie care nu cer explicit asumarea apartenentei politice va contrazic..
        Democratia este dictatura majoritatii. Mai exact, a mediocritatii… Ponta este raspunsul evident la intrebarea pe care nu vrem sa ne-o punem – in ce tara traim?

  2. Decebal spune:

    Istoria va decide, peste 20-30-40 de ani, daca ceea ce a facut Traian Basescu (in raport cu opozitia), in ultimii ani, a fost egoist-diabolic sau genial-benefic. Sa nu ne grabim cu concluziile, zic.

    Unii candidati ai “opozitiei divizate” au un mare merit, cred eu: scot la vot, in turul intai, oameni care altfel nu ar fi iesit la vot. Pentru o natiune care inca nu a invatat notiunea de “cetatean al democratiei”, nu e putin lucru sa reusesti sa convingi oamenii sa iasa la vot.

    Cat despre “armata divizata”, sunt, in istorie, destule cazuri in care mai multe “triburi” rivale s-au unit intr-o mare armata, pentru o idee comuna. Sa asteptam rezultatele turului intai si sa vedem ce se intrevede: ajungem “la mila lui Ponta” sau ajunge domnul Ponta la mila altora?… a colegilor sai, eventual…

    • Mobilizare la vot spune:

      Sunt de acord cu dvs in privinta efectelor potential pozitive a multiplicarii candidatilor de “dreapta” (o mai buna mobilizare la vot, o constientizare a optiunii politice care poate duce la o re-mobilizare si in turul 2).
      Mai ales ca nu exista nici un pericol ca vreun candidat sa castige din primul tur (ii trebuie peste 9 milioane de voturi, adica 50%+1vot din totalul alegatorilor inscrisi pe liste).
      De aceea cred ca va fi util sa votez cu Macovei in turul 1 (pentru a transmite un mesaj politic puternic mafiei transpartinice) si cu Johannis in turul 2.

  3. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Compromisul făcut mai devreme decât este necesar e la fel de grav ca urmărirea idealurilor fără realism. Cred că e vorba mai degrabă de un dezacord cu privire la timing-ul compromisului, nu cu privire la necesitatea lui.

    Nu suntem la mila lui Ponta, expresia a fost o figură de stil menită să mobilizeze. Și-a atins scopul. Ponta va pierde, iar compromisul va urma. La masa de negociere vor sta oameni cu o forță de negociere distribuită conform legitimității lor politice reale, cunoscută prin voturi.

    Dacă toți jucam pe aceeași carte eludam cunoașterea realului. În absența cunoașterii realitatății orice acțiune care dorește să ducă la bine este riscantă, fie prin inadecvarea scopului, fie prin cea a mijloacelor.

    gânduri bune,

    • Gabri73 spune:

      Sa va auda Dumnezeu !!

    • iosiP spune:

      Distribuirea voturilor conform “legitimitatii reale” in primul tur ne poate duce la o confruntare Ponta vs. Udrea in cel de-al doilea, si-atunci chiar suntem la mila lui Dumnezeu!

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Doanma Udrea e o falsă problemă, personal nu înțeleg de ce se fac atâtea valuri pe problema asta de către oamenii inteligenți.

        Idiosincraziile noastre personale cred că au primit o imporanță prea mare.

        Cine vrea să fi fost altcineva propus de domnul Băsescu ca un continuator să facă ce a făcut dl Băsescu în politică și să propună apoi pe cine dorește. Ceva de genul acesta a zis domnul Manolescu criticilor Istoriei sale a literaturii: să scrie cineva ceva mai bun, eu atât am putut face.

        A nu se înțelege că sunt fan al doamnei Udrea. O prefer pe doamna Macovei.

        Deoarece nu cunosc personal pe nici unul dintre candidați, mă ghidez după faptele lor, iar între Udrea și Ponta e limpede cel puțin pentru mine că votez Udrea fără nici o rezervă, strict în baza faptelor. De ex. s-a retras de la un doctorat pe care nu îl putea face serios, comparativ cu ce a făcut domnul Ponta.

        gânduri bune,

        • iosiP spune:

          In principiu aveti dreptate. VA rog insa sa cititi in loc de Udrea Melescanu, Tariceanu, Dan Diaconecu sau orice alt nume de candidat va trece prin minte: concret, scindarea voturilor intre Macovei si Iohannis poate propulsa pe oricine in turul doi, la “competitie” cu Ponta!

        • fata morgana spune:

          subscriu intru totul: votez Macovei, iar in turul doi cu oricine, mai putin Ponta si Tariceanu

  4. Gore' spune:

    “ne-au tră­dat încrederea din tot felul de motive, unele vizibile, altele bănuite”
    Motivele nu sunt greu de identificat: politica e rampa de lansare catre “oportunitati” financiare personale si pentru grupul de interese / partidul apartinator la un moment dat. Din mormanele de hartii/dosare/extrase poate rasar la un moment dat si sumele “investite” in nenumaratele si extrem de costisitoarele campanii electorale. Probabil ca ziua in care o functie de sef de birou la stat sau director de gradinita se va ocupa pe competenta si nu pe dosar politic nu va fi in sec. XXI.
    Mai e mult pana departe…

  5. Florin V. spune:

    Nu o poti compara pe Udrea cu Macovei, hai sa fim seriosi. Iar, intr-adevar, istoria va analiza daca sustinerea lui Udrea de catre Basescu pina in pinzele albe, impotriva evidentei, spargind unitatea firava a dreptei a fost benefica. Eu risc o opinie, nu a meritat.
    Problema esentiala e lipsa unei culturi politice, lipsa oamenilor politici care nu-si apartin de dragul binelui public (si nu e nevoie de multi), lipsa oamenilor de calitate care conteaza. Politica (as spune chiar si jurnalismul in mare parte) la noi se face dupa antipatiile rezultate din experiente personale, dupa ranchiuni, invidii si frustari si mai deloc dupa principii sau convingeri politice. “Daca m-a enervat o data politicianul X de atunci nu-l mai sufar si orice va zice el eu voi combate.” In jurnalism ma gindesc la atitudinea Alinei Mungiu care s-a schimbat cu o suta optzeci de grade dupa ce Basescu i-a refuzat nu stiu ce job sau infiintarea a nu stiu ce institut (scuze pentru amnezie).

    • jana spune:

      cand liberali au vrut sa il suspende de doua ori, nu in spiritul Constitutiei ci pentru ca nu mai aveau rabdare sa ii ia locul, cand Iohanis defila, la propriu, cu cei care nu se sfiau sa dea o lovitura de stat in Romania, cand Blaga a scuipat mana care l-a crescut, cand Cezar Preda a iesit din oala cu laturi pentru a se arunca in hazna, cand Mobica Macovei i-a intors spatele, desi vedem rezultatele de azi asa cum sunt, rod al compromisului aproape imposibil cu Ponta, dupa ce PDL=PNL au exclus orice colaborare cu el si cu PMP, ce pretentii mai aveti de la Basescu, Omul a fost mai tare si mai rezistent decat noi toti, la un loc. Iar daca e sa cautam vinovati, atunci hai sa ii cautam in tabara celor care au tradat, inclusiv ziaristi gen Pora, Tapalaga, Cristoiu, etc
      Votez Monica Macovei, caci e croita dupa calapodul lui Basescu, chiar daca s-a indepratat de presedinte crezand ca ura impotriva acestuia trebuie exploatata in nume personal, si nu ma dezic in nici-un fel de Traian Basescu.
      Pacat ca nu mai avem unul la fel!

  6. sfinx spune:

    Suntem la mila lui ponta pentru ca asta meritam!
    “deoa­rece numai catastrofa ne-ar putea adu­ce ulterior binele autentic. Teorie apo­caliptică, demnă de anarhiștii ruși de acum o sută și mai bine de ani, dar pe care o urmează nedeclarat cei care, pe de o parte, țes iluzii, pe de alta, îi com­bat pe cei care ar trebui să le fie aliați! ”
    O fi o teorie demna de anarhisti rusi dar vedeti alta solutie?
    Pentru ca hai sa presupunem ca nu iese ponta, credeti ca procesul electoral va fi consistent imbunatatit in viitor?
    Ce ma irita pe mine maxim e ca PSD si ACL au aceleasi metode de lucru (kile de faina, geci, s.a.m.d) ceea ce conduce inevitabil la situatia de fata. Adica peste 5 ani vom discuta aceeasi poveste, cu poate alt ponta (nici nu conteaza cum il cheama, reprezentantul psd-ului).
    Pentru ca deh, am ales putin mai binele si ne-am mai tarat in mocirla asta 5 ani.

    Am mai spus, si o sa ma repet de oricate ori. Johannis trebuie sa termine cu minciunile si cu ingamfarea daca vrea sa fie credibil. Ca nu e. E mai credibila udrea, ori chestia asta ar trebui sa spuna ceva.

  7. carp spune:

    de ce atat de putini intelectuali rezonabili in tara asta? de ceva vreme site’ul asta e asfixiat de opinii ‘incontestabile’, la fel de valide ca si dezbaterea despre materia intunecata.. un neoiacobinism de esenta romaneasca, paradoxal fata de presupusa deschidere la minte a unui nivel intelectual superiror. inca o data se demonstreaza ca in Romania politica se poate face doar emotional, fara rigoare si fara compromis, chiar daca acesta din urma e absolut necesar. brusc, am devenit tara in care consideram distrugerea plauzibila in numele unei idei. ce mi se pare insa mizerabil, e ca in cazul asta tara se distruge de la distanta, prin pareri emanate de indivizi care nu mai traiesc in tara.

    daca intelectualii nostril s’ar fi unit in jurul unor andrei cornea si andrei plesu, Romania ar fi fost departe in ziua de azi.

    • non-stop spune:

      “daca intelectualii nostril s’ar fi unit in jurul unor andrei cornea si andrei plesu, Romania ar fi fost departe in ziua de azi.”… scuza-ma, chiar vorbesti serios?

      • carp spune:

        ‘scuza-ma, vorbesti serios?’ e de presupus sa aiba si alta semnificatie decat ca esti gata sa scuipi in balta? Nu, nu vorbesc serios, doar tastez unduitor..

    • sfinx spune:

      da gheorghe ursu ce are? Dl Cornea, are o opinie, sa fie sanatos.
      Cum nu avem multi de aici IQ-uri de molusca, putem sa contestam opinia dumisale, mai ales ca e complet eronata (este opinia noastra).
      Da, Iohannis nu a ajuns (inca) la perfectiunea lui ponta insa metodele si abordarea ne arata ca acolo se indreapta.
      Si daca n-avem de ales, nu inseamna ca suntem obligati sa alegem ci ca ar fi bine sa facem un compromis. Ori cu atitudinea asta, niciun compromis este mai bun decat orice compromis.

  8. Ela spune:

    “…tara se distruge de la distanta, prin pareri emanate de indivizi care nu mai traiesc in tara.” – Wau!!! Ati gasit, in sfarsit, sursa necazurilor Romaniei : asta da, perspicacitate!

    • MadameDuRecamier spune:

      Ela, :) , asa e! N-avem sapca!

      Si eu sunt dintre cei ce cred ca Romania, asemeni Cartaginei, trebuie distrusa. Nimeni, niciodata n-o va face mai meticulos, decit urmasii lui Ceausescu si ai lui Iliescu. E vremea lor, prin vointa celor 70% din 40%, care vor avea aceasta optiune.

      L-am auzit pe Johannis asta seara, reafirmind justetea puciului din 2012 si cea a validitatii votului pro-demitere. Mi s-a facut, subit, o sila mare. Nu, n-am sa ma duc la Bonn pentru omul acesta. E un ponta de etnie, nu albaneza, ci germana, si-i va fi presedintelui prim-mitoman un slugarnic prim-ministru. Uslamul, e drept, traieste, cu atasati noi, de tip Blaga. Auspiciile sub care va incepe dezastrul sunt create.

      • Decebal spune:

        @ MadameDuRecamier

        Mi “se sparie gandul”, citind “Si eu sunt dintre cei ce cred ca Romania, asemeni Cartaginei, trebuie distrusa.” Banuiesc ca v-ar afecta mai tare si ati reactiona, daca cineva ar afirma ca Germania trebuie distrusa. :) Daca stiti ce si cine sunteti si ce inseamna “acasa” pentru dumneavoastra, viata-i frumoasa. Eu va doresc sa capatati cetatenia germana si sa ramaneti acolo, in “paradis”.
        Ma bucur ca nu mergeti la vot, fiindca, pentru a distruge Romania, ati pune stampila pe Ponta, probabil.

        Somn usor!

        • MadameDuRecamier spune:

          Dom`le, Germania nu da neonazistilor puterea absoluta si nici n-ar vota, majoritar, comunisti. Asta e tot secretul. A, ca au si ei Ostalgicii lor, clar, dar nu 70%. Au invatat ceva din istorie. Romanii n-au invatat nimic si nici nu vor invata. Se vede de la o generatie la alta si va fi si mai acut, dupa 10 ani de domnie a urmasilor comunistilor.

          Altfel, ramine cum am scris. Va opariti inutil.

    • carp spune:

      ca de mensa, madame, ca de mensa.. aveti intelegerea de (con)text un pic redusa, daca-mi permiteti a adauga. doar subliniam prejudiciul adus de anumiti indivizi prin opinii care mentin dreapta divizata, si nimic mai mult. alternativa ar fi fost promovarea unui compromis care sa duca la colaborare, conditie esentiala ptr un plan de salvare a Romaniei.. cum pozitia intransigenta e caracteristica de baza a majoritatii celor care scriu de la mare distanta, fiind uneori preluati, din nefericire as adauga, de anumite pseudopersonalitati din tara, ecce asertiunea pe care ati gasit-o atat de ireala.. sper ca am tradus mai pe intelegerea d’vstra textul postat anterior.

      • sfinx spune:

        nu exista altfel de dreapta decat divizata mestere.
        Dreapta unita e o utopie, mai ales in tara asta care habar nu are ce e aia dreapta. Ca daca ar sti, 90% ar fi cu stanga, anti-psd bineinteles ca psd nu e stanga, e altceva.
        Chestia asta dreapta/stanga e la “misto”, pana si eu, libertarian, am unele momente in care sunt “de stanga” insa partidele noastre n-au nicio treaba cu doctrinele,
        Si sincer, de ce as tolera un HOT MINCINOS doar ca e impotriva psd?
        ACL, PNL, PSD, PDL, whatever cum era intr-un film, SSDD.
        Si Iohannis nu merita deloc votul nostru, dar probabil il va obtine pentru ca VVP il merita de 10 ori mai putin.

    • iosiP spune:

      Are perfecta dreptate: tara se distruge (uneori) prin voturile date de catre romanii din diaspora, cei care voteaza in mod idealist, ca doar nu-i influenteaza cu nimic rezultatl alegerilor.
      Pun pariu ca acestia vor vota masiv Macovei, astfel incat ma astept ca in turul doi sa avem a decide intre Ponta si Udrea… Dar ce le pasa lor, platesc impozite la Washington sau Berlin deci nu sunt afectati de taxa pe stalp sau de reflectarea pomenilor electorale in PIB.

      • MadameDuRecamier spune:

        @IosifP, avem familii, care au de-a face cu “stralucita” guvernare a prim-mitomanului zilnic.

        Ati inceput, iar, ofensiva impotriva Diasporei? Stati linistiti, ca nu se inghesuie nimeni pentru pipilota prezidentiala. Cind nu ai miza, nu te apuci sa-ti irosesti putinul timp liber, banii. Eu, una, va las, din turul doi, in plata Domnului. Se alege ponta plagiatorul, inseamna ca asta a vrut poporul majoritar. Si, atunci el, Majoritarul, sa-l pupe pe Mitoman si in turul unu`si in cel de-al doilea. 10 ani, asa cum profeteste Dancu, marele strateg al poporului pesede.

  9. Nu cautati vinovatii la unul sau la altul, cind ea exista doar la cel care a ,,stapinit” 10 ani Romania, fara nici un folos – din lipsa oricarui proiect national.El este Presedintele.Onorabila elita intelectuala, nu mai cauta vinovatii inafara ,,rindurilor” dvs., care nu ati oferit Presedintelui un proiect national.
    La rindul sau, Presedintele lipsit de un PROIECT NATIONAL, trebuia sa solicite public crearea lui – fara sa se creada deasupra tuturor, inchistat in neputinta, intre zidurile Cotrocenilor…

  10. Bogdan Brebenel spune:

    Găsesc similitudini între dinamica “dreptei” românești și pozițiile unor prezumtivi lideri militari africani, rebeli (warlords), care au pornit lupta împotriva armatei guvernamentale. Toți au un dușman comun dar se disprețuiesc reciproc. Precedentul ne arată că toți sfârșesc lamentabil.

    Dacă în această toamnă se întâmplă pocinogul (foarte probabil) – adică Victor Ponta câștigă alegerile prezidențiale – atunci cei responsabili de aceast mare neajuns ce se poate întâmpla României sunt nimeni alții decât liderii opoziției, din motivele pe care dl. Cornea le-a articulat atât de bine.

    Băsescu, Udrea, Blaga, Iohannis, Macovei trebuie să învețe să înghită broaște râioase, în esență arta compromisului și influenței în politică, și să renunțe la atitudinile de dive (departe de ar fi așa ceva, cu toții improvizează nevoie mare). Au foarte multe de învățat deși nu irosesc niciun moment să pozeze în starlete.

    Este ridicol ca la 25 de ani după revoluție să nu existe un partid moderat, reformist, care să pună stavilă avansului PSD-ului cancerigen și accidentului politic numit Victor Ponta. Este de fapt impardonabil.

  11. silicon_v spune:

    Tare sunt curios sa adun dupa turul I voturile lui Iohannis, Macovei si Udrea. Ceva imi spune ca o sa fie cu 7-8% peste ce o sa castige Ponta.

    Imi e greu sa cred ca Iohannis singur ar fi ajuns acolo, caci fiecare dintre cei trei candidati a activat diverse categorii la care ceilalti nu aveau acces. Inclusiv Udrea.

    De vazut cat si cum vor putea sa se uneasca aceste categorii in turul II impotriva lui Ponta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Cornea


Andrei Cornea

Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii eur... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)