Home » Educatie »Opinie »Societate/Life » Citesti:

„Păduchii” educației

Cristina Tunegaru octombrie 31, 2016 Educatie, Opinie, Societate/Life
40 comentarii 3,623 Vizualizari

A început anul școlar 2016. Doamnele asistente colindă fiecare clasă, pun câte un scaun lângă catedră și cheamă băieții ciufuliți și fetițele despletite. Copiii încep să chicotească, știind ce au de făcut; unii se așază la rând, în timp ce alții își potrivesc hainele, părul, cu un soi de reținere și rușine. Începe verificarea de păduchi în anul școlar 2016/ 2017. Asistenta perorează despre curățenie și decență, le poruncește să fie serioși pentru că activitatea este una dintre cele mai importante. O fetiță se scuză că nu are părul proaspăt curățat; se face roșie ca focul, când asistenta n-o înțelege și răspunde cu aceeași voce ascuțită. Rezultatul: nu s-au depistat suspecți sau purtători printre elevii clasei.

Îmi amintesc cu îngrozire scene similare petrecute cu 20 de ani în urmă. După ce le erau căutate cu aceeași sârguință pletele, curații se întorceau în bănci, dar suspecții nu. Ei rămâneau în fața clasei, formând un grup distinct, așezat în așa fel încât să-i vedem cu toții și să luăm aminte. Și mai târziu, copiii îi priveau cu suspiciune, de la oarecare distanță, îi tratau cu nepăsare și dispreț, căci erau colegii noștri murdari, puși la colțul rușinii chiar de adulți. Stăteau singuri în bănci și nu participau la jocurile celorlalți copii decât rareori. Copiii nu voiau să fie aproape de ei, ca să nu ia păduchi. De la colțul rușinii nu au putut pleca nici mai târziu. Până la finalul clasei a 8-a, niciunul dintre ei nu a înregistrat rezultate notabile la învățătură, cei mai mulți fie au abandonat școala înainte de încheierea liceului, fie au devenit părinți adolescenți. Copiii sunt forțați să treacă prin acest scenariu de ev mediu, când binele comun și curățenia erau primordiale, iar individualitatea, respectul pentru intimitate și sănătate treceau pe plan secund.

Este evident că un asemenea eveniment are efecte devastatoare asupra copilului și îi va marca profund viitorul. Este cutremurătoare ideea că elevii de 7-14 ani au fost ani la rândul segregați fără scrupule, după criteriul curați/ murdari. Astfel de practici lipsite de discernământ pedagogic ignoră cu totul psihologia și sensibilitatea copilului de vârstă școlară. Orice acțiune a adulților poate modifica conduita copilului atât prin relație directă profesori-elev, cât și indirect prin comportamentul pe care îl validează adulții. Altfel spus, un copil tratat altfel de un adult – pus la colțul rușinii, certat și abuzat – devine, în ochii colegilor și în proprii săi ochi, slab, neputincios, incapabil.

Mai frecventă și la fel de distructivă este discriminarea etnică. Mi-a fost dat să aud mulți profesori spunând că singura lor dorință este să nu aibă în clasele la care predau elevi colorați. Din păcate, pentru mulți profesori, acesta e criteriul fundamental de selecție, în ședință publică, a școlilor unde vor lucra. Selecția se desfășoară ca un dialog deschis cu inspectorul care transmite recomandări prin eufemisme și pauze semnificative: o școală e mai puțin bună direct proporțional cu numărul de elevi de etnie romă. Așa că școlile cu copii romi sunt mai puțin dorite și implicit atrag profesorii cu note mai mici la examenul de titularizare, mai puțin pregătiți să lucreze cu acești copii. Într-o școală, un profesor le-a aruncat elevilor deschis afirmația că nu are chef să lucreze cu ei, dar e obligat, cuvinte dure care creează un climat nefast în școală. Interacțiunea dintre profesor și elev trebuie să aibă la bază respectul reciproc și un soi de afecțiune maternă. Altfel, totul este pierdut, iar orele degenerează în haos.

Li se spune ciocolatii, negri, țigani, colorați și mai rar doar copii sau elevi. Ei atrag imediat atenția profesorilor noi care îi privesc cu suspiciune și interes. Pentru mulți, ei sunt altfel decât ceilalți și trebuie tratați în consecință. Dacă un copil atrage supărarea profesorilor, pentru că e nedisciplinat, deranjează orele, de regulă sunt dezbătute în cancelarii două variante – care indică și direcțiile ulterioare de acțiune: asta e, n-ai ce să-i faci, e țigan sau nu știu ce se întâmplă cu el, că țigan nu e. În prima situație, profesorii găsesc numeroase motive pentru indisciplină și doar în al doilea caz se impune o cercetare amănunțită.

Pe Giony din clasa a VII-a, cel colorat, doamna de muzică nu-l place deloc. Îl suspectează că minte la orice pas – pretinde că îl cheamă Giony cu y, dar cine știe dacă e adevărat - nu are încredere în el, așa că nu-i spune pe nume câtă vreme întârzie cataloagele. Și totuși, băiatul e copilăros și zburdalnic ca toți ceilalți copii; pe deasupra e muncitor și isteț și, deși face foarte multe greșeli în scriere, este încântat să creeze și să scrie povești și texte care se dovedesc interesante. Pentru el, compunerile sunt o activitate distractivă și a le prezenta, culmea bucuriei. Zace un sâmbure de artist în copilul acesta colorat, ignorat și uitat de unii profesori într-un colț al clasei, pentru că leagă cu greu cuvintele în lectură și are adeseori nevoie de explicații suplimentare. Dar progresează pe zi ce trece, pentru că încă nu și-a pierdut din inocență și crede în onestitatea profesorilor. Nu este singurul copil colorat din clasă; învață într-o sală de la demisol, fără să aibă alte clase vecine, căci ceilalți copii învață deasupra. Se joacă singuri în pauze, rămân adeseori nesupravegheați și în timpul zilei nu văd cerul pe fereastră, ci pantofii și gleznele trecătorilor.

Studiile pedagogice arată că stereotipurile oglindite în comportamentul profesorilor influențează reacția elevului. Într-un anumit fel se poartă Giony la o ora de muzică cu un profesor care nu-și poate controla impulsurile și altfel acolo unde este apreciat pentru răspunsurile și activitatea lui, prețuit pentru personalitatea sa și încurajat să fie mai ordonat, mai atent. Tot așa cum încurajarea elevilor generează rezultate mai bune la învățătură, discriminarea cauzează indisciplină. Copiii aceștia simt că sunt tratați altfel, iar comportamentul lor este adeseori o reacție la o nedreptate. Giony e obraznic la muzică și interesat și atent la toate orele de română. Fie că vrem să admitem sau nu, copiii au un simț extraordinar al nedreptății. Anticipând aceste situații, mulți părinți refuză să declare că sunt de etnie romă.

Despre discriminare s-a vorbit și în cazul elevului din clasa a VII-a de la Pitești – 29 de părinți și elevi au protestat, din pricina unui elev diagnosticat cu ADHD care, spun ei, împiedica desfășurarea orelor și își amenința colegii. Opinia publică a calificat drept inadmisibilă atitudinea părinților și a făcut apel la toleranță și acceptare, pentru ca toți elevii să fie integrați în învățământul de masă. Sigur, toți copiii au nevoie de ocrotire în fața oricărei ofensive, dar trebuie să înțelegem că acei părinți au fost aduși în pragul disperării, că alți 29 de copii suferă. Discriminarea are aici și o componentă rațională: părinții își apără copiii. Se creează însă o situație monstruoasă. Este de înțeles disperarea părinților, sunt foarte multe situații similare în țară; când părinții și profesorii se adresează inspectoratului școlar, reprezentanții instituției ridică din umeri, fără să ofere soluții reale și plasează responsabilitatea pe umerii școlii. Este datoria inspectoratului școlar să ofere soluții viabile pentru aceste cazuri, înainte ca ele să devină situații de criză. Nu avem de-a face cu un eșec al celor 29 de părinți sau al instituției școlare, ci al inspectoratului și al sistemului de educație românesc incapabil să ajute elevii cu situații speciale. Toți cei 30 de elevi sunt victime.

Într-o altă clasă un elev cu nevoi speciale a aruncat cu un scaun în profesoara de matematică. Doamna a refuzat să mai intre la ore și, căutând ajutor la inspectorat, i s-a spus că nu e nimic de făcut. Așa că a renunțat la clasă. Din acel moment, toți profesorii au intrat la oră cu frica în sân. Copiii cu cerințe speciale au nevoie de mai multă atenție, ajutați fiind doar de un profesor de sprijin care îi poate vedea o singură dată pe săptămână – din pricina numărului mic de cadre didactice specializate. În ce măsură poate acesta să asigure că elevul atinge nivelul minim de cunoștințe la toate disciplinele?

În România anului 2016, discriminarea face încă foarte multe victime. Realitatea școlară arată că lipsa de toleranță continuă să se propage de la o generație la alta într-un cerc vicios fără ieșire. O atitudine ofensatoare, nedreaptă, orientată asupra copilului naște un lanț de situații care face ca profeția nefastă să se împlinească și să țină acești elevi captivi în neșansă. În școlile de astăzi se creionează societatea de mâine, pentru că școala este comunitatea fundamentală extrafamilială care sedimentează caracterele elevilor. Deși la nivel declarativ discursul antirasist nu lipsește din societatea noastră, în practică multe nu par să se fi schimbat în bine în ultimul sfert de secol. Discriminarea pe criterii sociale, etnice atinge încă culmi înspăimântătoare.

Putem induce prin comportamentul, atitudinea noastră diferențiată indisciplina, obrăznicia unor copii pentru care viața oricum nu e ușoară. Pentru ca apoi să-i pedepsim, să-i ostracizăm, să-i ignorăm și să-i lăsăm repetenți, fără să avem perspectiva mai amplă a vieții lor și fără să le oferim prea multe șanse. Ce oportunități în viață mai are un copil care a abandonat școala, cine îl angajează, unde să caute ajutor, când încă de mic a fost tratat cu dispreț și agresivitate ?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "40 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Există elevi care chiar nu au ce căuta într-o școală obișnuită. Aveam un astfel de coleg, prin clasa a III-a ieșea pe fereastră în timpul orei și trecea de la un geam la altul al clasei, prin exteriorul clădirii. Asta fiind la etajul I al școlii. E adevărat că uneori astfel de manifestări erau provocate, aveam un învățător pentru care bătaia cu rigla la palmă era distracția favorită, iar respectivul coleg era și el unul dintre ”favoriții” învățătorului, la capitolul ăsta.

    Dar alteori nu se întâmpla nimic care să-i justifice reacțiile, ieșea pe fereastră în timpul orelor doar fiindcă era frumos afară. Nu era țigan, era cât se poate de alb, dar era incredibil cum puteau să-l bată cu atâta satisfacție și părinții lui, dar și învățătorii. Era ”Școala de Aplicație”, școala unde făceau practică viitorii învățători, dar abia mult mai târziu, prin liceu, am înțeles că mulți dintre ei erau pur și simplu niște psihopați.

    • Dedalus spune:

      Nu stiu cat erau de psihopati sau cat erau de innebuniti de rele tratamente.

      Daca toata lumea de bate zi de zi si mai ales nu stii de ce, cam in ce stare vei fi?

      De altfel, poporul roman este renumit pentru cruzimea impotriva animalelor si (desi rar se spune asta) – impotriva copiilor.

      • Harald spune:

        Mă refeream la învățători, nu la copii. Indiferent ce rele tratamente or fi primit în copilărie acei învățători, niște cunoștințe de psihologie ar fi trebuit să aibă, când ajungeau să predea la clasă.

        • Dedalus spune:

          A, scuze, am inteles gresit.

          ===

          Invatatorii au cursuri la acele facultati care vand diplome. Facultatile serioase sunt putine, asa ca evident si invatatorii seriosi sunt putini.

          Nu ajuta la nimic o diploma luata formal, nu e nici o garantie.

          De-asta spun ca solutiile sunt asa:
          - recunosterea studiului individual si a celui non-universitar drept indeplinirea conditiei de calificare, partil mai intai, apoi gradat [pana la 100%
          - eliminarea clasei pregatitoare din scoala, deoarece invatatorii (buni sau rai) nu au calificare si experienta in lucrul cu copiii asa de mici
          - regandirea totala a factorilor de avansare in cariera
          - introducerea contractelor de munca limitate la 5 ani- pentru a permite eliminarea psihopatilor si a incompetentilor notorii din system
          - introducerea cursurilor predate de profesori straini la facultati specializate pe meseria de invatatori

          Invatatorul are un rol crucial, dramatic in viata copilului si a scolii. Cunostintele sale de pedagogie, experienta si, nu in ultimul rand capacitatea sa de a pune mai presus interesele copilului, de a-l iubi pana la uram – astea sunt esentiale pentru succesul copilului si al scolii.

          Este o deosebire majora intre invatator- a carui latura poedagogica este esentiala si professor de gimnaziu, unde pedagogia incepe sa scada odata cu necesarul de mai multa metodica in disciplinele respective.

          Din acest motiv statutul invatatorului trebuie sa fie deosebit. In cazul invatatorilor piata regleaza mult mai dificil decat in cazul profesorilor de gimanziu sau de liceu. Nu mai orbesc d univarsitati.

          ===

          In plus, avand in vedre ponderaa din ce in ce mai mare a educatiei extracurriculare, a rolului familiei si societatilor de servicii educative si de timp liber in viata copilului, invatatorul mai trebuie sa dobandeasca o functie, complet noua pentru el: Acela de indrumator al educatiei in afara scolii.

          Copilul ar trebui sa petreaca la scoala maxim 3 ore pe zi, sub indrumarea invtatorului. Dar munca invatatorului nu ar fi de 3 ore ci mult mai indelungata- avand in vedere noua functie si noul statut.

          Acum toata lumea se bazeaza exact pe ce ati spus Dvs: studii si diplome. In mentalul colectiv diploma a ramas o garantie a competentei profesionale. Dar nu este absolut deloc asa, deoaree acum diplomele suntdoar produse scoase la vanzare, nu mai garatneaza nimic.

          Intre un invatator cu diploma si un biet absolvent de 4 clase, cu har pentru predare si dragoste pentr ucopiii, il prefer pe al doilea. SAu prefer un om cu cunostinte de psihologie genreale unui invatator “specializat” care livreaza cunostinte copy-paste cum ai vinde rosii in piata.

  2. DanT spune:

    D-na Tunegaru face pur şi simplu literatură, nu descrie realitatea:
    “Li se spune ciocolatii, negri, țigani, colorați și mai rar doar copii sau elevi. Ei atrag imediat atenția profesorilor noi care îi privesc cu suspiciune și interes” “Discriminarea pe criterii sociale, etnice atinge încă culmi înspăimântătoare.” – în liceul meu 10-15% dintre elevi sunt romi. Niciodată n-am auzit să li se spună “ciocolatii, negri, coloraţi”. Extrem de rar am auzit apelativul “ţigani”.
    Sunt pur şi simplu elevi. Unii au rezultate foarte bune, alţii aşa şi aşa, alţii slabe. Avem într-a IX-a băieţi care au copii acasă. Diriginţii, directoarea s-au luptat să-i convingă (pe ei şi pe părinţii lor) să se înscrie la liceu. Nici vorbă să nu-i dorească. În general, o şcoală vrea să aibă cât mai mulţi elevi. “Soţiile” lor au abandonat însă şcoala. Nu există discriminare faţă de elevii romi.
    Am cunoscuţi, prieteni şi în alte şcoli. Nici vorbă de discriminarea elevilor romi. Există şi o şcoală unde elevii romi sunt majoritari. Au proiecte educaţionale specifice şi cursuri de limba romani.
    Articolele d-nei Tunegaru par scrise pentru cei care nu cunosc realităţile din şcoala românească. E trendy să vorbeşti de discriminare, ai parte de audienţă şi de apreciere.

    • Emil spune:

      La tine la care şcoală, în Moscova? Pentru că nu de mult te ocupai cu trolatul proPutin pe aici pe contributors. La tine la şcoakă unde :) ?
      Scuze de oftopic. Un articol excelent!

      • Dedalus spune:

        Intotdeauna exista exceptii. Asta nu inseamna nimic altceva decat ce spune si cuvantul: exceptii.

        Plus ca desigur, unde elevii romi sunt majoritari, logic e ca nu are cine sa ii discrimineze :-) .

        Prin forta lucrurilor, profesorii ajung si ei sa fie tot romi.

        Dar chiar asta e o mare problema, pentru ca in esenta tot izolationism si discriminare e. Daca mergem pe idea propinentului ajungem la concluzia ca lucrul cel mai bun ar fi sa inchidem romii in scoli ghetou. Nu vreau sa spun ca e rasism, dar idea scolilor rrome este una cat se poate de nefericita.

        • DanT spune:

          Ceea ce spun eu e regula, nu excepţia. Cum am spus, e vorba de toate şcolile din oraş, nu doar de şcoala unde predau eu.

          “Prin forta lucrurilor, profesorii ajung si ei sa fie tot romi.” – înseamnă că nu cunoşti realităţile din şcoala românească. Profesorii de acolo sunt români, în afară de profesoara de limba romani.

          • Dedalus spune:

            In toate scolile din oras sunt elevi in majoritate romi?!

            Si in toate profesorii sunt doar romani?!

            Si cate sunte astea “toate”?

            • DanT spune:

              “Am cunoscuţi, prieteni şi în alte şcoli. Nici vorbă de discriminarea elevilor romi. Există şi o şcoală unde elevii romi sunt majoritari.”
              În oraş sunt trei licee (două dintre ele au şi clase I-VIII) şi două şcoli gimnaziale. Într-una din cele două şcoli gimnaziale elevii romi sunt majoritari.
              În toate şcolile profesorii sunt români (în afară de profesoara de romani de care ţi-am zis).

  3. victor L spune:

    Nu ma indoiesc ca exista cazuri de felul celor descrise de dna Cristina Tunegaru.
    Dar articolul mi se pare cam literaturizat, incit iti da fiori si crezi ca proportia unor asemenea cazuri este majoritara.
    As mai zice ceva: in multe din cazuri nu scoala ori inspectoratele au solutia, ci familiile elevilor.
    Daca de acasa esti invatat sa spui colorat ori cioroi, sa te feresti de anumiti colegi cu dizabilitati, asa vei proceda, in ciuda scolii si inspectoratelor.
    Nu poti impune un anumit comportament, ci doar educa.
    NB,
    mu luati in seama cele spuse, dar asta percep eu privind in jur.
    Prea multe asteptam de la scoala, si nu implicam si familiile.

    • Dedalus spune:

      Familia nu se poate implica, din simplul motiv ca nu mai are cand. Cu multe ore la scoala si la teme (evident cele mai multe nenecesare sau care inlocuiesc de fapt predarea la clas), cand sa se mai “implice”familia”?

      Iar comunicarea cu scoala e zero barat. Cum sa implicam familia daca “a sta de vorba” cu familia” inseamna a-I spune cat de loaza e copilul, ca ar trebui sa mai invete si gata, full stop?

      Consultatii cu parintii? Cine are incredere in ele? Poate ca unele rezultate dau, dar cine are evidenta lor reala, cine verifica invatatorul si dirigintele nu la ce scrie in caiet, ci in ce priveste faptele?

      Nu toata lumea asteapta totul de la scoala. Ba chiar majoritatea nu asteapta totul de la scoala, ci doar o colaborare onesta. Asta, nu ca o exceptie intr-o scoala nustiu unde, ci ca o caracteristica de stistem, rala , Trebuie sa existe o garantie a acestei comunicari scoala-familie, altfel cum sa aiba loc colaborarea? Neincrederea nu e un bun fundament pentru comunicare.

      • victor L spune:

        Eee, daca spui ca famelia nu se poate implica neavind timp, atunci sa trecem a injura in cor dascalii, scoala si ministerul.
        Multumit?

        • Dedalus spune:

          Familia nu se poate implica din 2 motive:
          a) timpul petrecut la scoala + temele = prea mult timp, de asta nu poate sa se ocupe familia de copiii.
          b) scoala nu comunica cu familia, s-a izolat, este incapabila de comunicare

          Trebuie sa se reduca acest timp petrecut in scoala, pentru a permite familei sa se implice mai mult.

          Si trebuie sa existe o cultura a comunicarii bidirectionale, adica de la scoala catre familie, dar si de la familie catre copiii. Aceasta din urma trebuie sa fie si lasata sa comunice. In ansamblu, starea de izolare trebuie inlaturata.

          Nu este absolut nici o contradictie in aceste afirmatii.

        • Dedalus spune:

          Pentru a putea imbunatati educatia nationala, trebuie sa vedem ce probleme are. Asta e in interesul dascalilor, a celor oensti evident. Scoala, ca institutie, trebuie si ea perfectionata, nu de de drept divin. Dar a gasi problemele si a incerca sa le rezolvi nu este o injuratura.

          Mai mult, ministerul este daca vreti cel mai putin vinovat de toate astea, el a facut tot ce a putut in toate guvernarile pentru a rezolva ce se putea in conditiile date.

          Ministerul administreaza educatia nationala si o imbunatrateste in ceea ce reprezinta, daca doriti , un status-quo. El nu poate fi blamat in nici un caz pentru lipsa reformei.

          In subordinea ministerului este Institutul pentru Stiintele Educatiei – care a realizat niste programe foarte bune, a pus in discutie planul cadru samd.

          =====

          Pe de alta parte insa, in sistemul de educatie au patruns foarte multi impostori, care au impeidicat cadrele didactice oneste sa stabileasca un standard de calitate ridicat si chiar le-au tras in jos.

          Din acst motiv si din multe altele, familia a pierdut increderea in scoala. De aici si dorinta de homeschooling.

          ====

          Obiectiv este si faptul ca educatia nu se mai poate desfasura strict in scoala, educatia extra-scolara este din ce in ce mai necesara. Ori, aceasta educatie trebuie si ea integrata in sistemul national de educatie. Am spus integrata si nu controlata sau reglemantata (decat in masura in care apartine homeschooling-ului).

          Prin urmare, nu se pune problema de a “injura scoala, dascalii si ministerul” ci de a actiona pentru o reforma reala.

          Eu am formulat sugestii pentru o asemenea reforma, insa ea e destul de stufoasa si nu as vrea sa abuzez de spatiul Contributors.

  4. Dedalus spune:

    “elev diagnosticat cu ADHD care, spun ei, împiedica desfășurarea orelor și își amenința colegii”

    Nu are nici un AHDH. Ar trebui consultat de un profesionist.

    ===

    Discriminarea este rodul inculturii. Un profesor cu cultura generala, cunostinte medii macar de pedagogie si un minim de simt al vietii, stie ca este o idee buna sa lucrezi cu copiii de alta etnie.

    Dar asemenea profesori sunt foarte rari – cel putin din motivul ca odata titualizati, multi o lasa balta cu cunoasterea.

    Refuzand lucrul la calculator si considerand ca pregatiea profesionala se termina odata cu definitivatul, prea multi se prebusesc sub nivelul de cultura minim acceptabil.

    Sunt cadre didactice a caror incultura e vizibila…. Grav este ca exact acestia refuza sa se pregateasca.

    Pentru prea multi cultura generala e un moft.

    Ei, si se creaza o cultura a izolationismului: fata de colegii mai capabili, fata de autoritati, fata de parinti, fata de copiii romi sau de ala natura.

    Privit la rece, o scoala seaman adesea cu o secta- opaca si respingatoare fata de orice parere cat de cat contrara.

    Este cultura izolarii cea care duce la respingerea elevilor romi.

    Sigur ca sunt si personae – cadre didactice- care au inteles despre ce e vorba. Dar acestea sunt exceptii, sunt in pericol de a fi respinsi de colegii lor – pentru ca arata ca se poate.

    Si dupa ce ne batem joc asa de ei, ne vine idea ca ar trebui s combate abandaonul scolar.

    La dam paine si lapte si ii izolam. Cinic,

    ===
    E nevoie de mai multa cunoastere reciproca. Asta nu se va intampla insa in scoala, pentru ca nu exista nici timp si nici disponibilitate – cel putin in urmatorii 4-5 ani (durata unei pregatiri la facultate).

    DAR – revigorara activitatii in extracurricular, cluburile, cercurile, atat cele de stat cat si cele private ar putea juca un rol mult mai important in cunosterea reciproca. Este simplu, este ieftin, este usor de facut.

    Mi-e teama insa ca pentru a-I salva pe profesorii buni, capabili, va trebui sa ii eliberam de presiunea celor care “fac legea” – cei care au ajuns sa-si impuna propria incompetent, indolenta si agresivitate drept standard.

    Avem profesori buni. Dar vor fi din ce in ce mai putini. Presiunea vine de la colegii lor.

    • Adrian spune:

      Discriminarea e rodul legii. Să argumenteze cineva de ce un contabil-șef la o școală are mai mult venit net decât un cadru didactic cu gr. I. Nu mai insist pe cazul Negrițoiu.

      De unde până unde discriminarea să țină doar de afectivitate etc (necuantificabile)?

      • Dedalus spune:

        Nu am inteles de ce spuneti ca discriminarea este rodul legii. Puteti explica?

        ===
        A discuta despre salarii in comparatie nu duce absolut nicaieri.

        Intotdeauna se va gasi cineva cu argumente supersolide ca salariul categtoriei din care face parte ar trebui sa fie cel mai mare.

        • Adrian spune:

          Salariul cel mai mare nu înseamnă diferențe uriașe, adică discriminare. De asta o tot lungim cu salarizarea bugetară unitară. Pentru că ne place discriminarea, dar nu ne-o asumăm. Orice logician, de pildă, poate fi, la o adică, judecător (nu de nota zece/CSM, dar s-ar putea întreține). Nu și viceversa. Cât despre zona privată, cu excepția unor .. excepții ( un cafegiu care vinde două mii de cafele pe zi, de pildă ) e cam tot aia.

  5. Dedalus spune:

    NB – paduchii stau pe persone curate, nu murdare.

    In Evul Mediu medicii verificau daca aveai paduchi. daca nu aveai, erai bolnav.

    Asa ca categorisirea de catre asisteente a copiilor cu paduchi drept murdari in 2016 denota cunostinte la nivelul anului 700.

    Din nou, incompetenta.

    Ca si diagnosticul acelui copil cu AHDH. Alta incompetenta.

  6. fefe spune:

    Mai lasati-o cu ADHD-ul. Asta e un diagnostic usor de dat sub care se acopera tot felul de alte probleme. Un elev violent fizic are probleme psihologice grave sau tare educationale cumplite din familie (de fapt cele doua se cam confunda la varsta respectiva) pe care niciun educator din sistemul obisnuit de invatamant nu le poate rezolva.
    Diferenta fata de vest e ca acolo au proceduri clare prin care astfel de specimene ajung in scolile speciale. La un numar repetat de violente fata de colegi un astfel de elev este trimis fara mult scandal la o scoala speciala. In america cheama inclusiv politia si-i imobilizeaza ca pe infractori pe elevii astia cu `ADHD`.
    La noi orice parinte e convins ca loaza lui are drepturi sa bata in stanga si in dreapta (bravo baiatu lu` tata!) si cu o spaga modica rezolva orice procedura, profesorii si directorii trebuie sa raporteze in hartii cifre record de promovabilitate la hectar si nu vor sa-si asume responsabilitatea unor astfel de decizii pentru ca nu au decat de pierdut, si asa mai departe.

    • Dedalus spune:

      Scoala s-a izolat de familie. Este una din cauzele (nu singura) violentelor.

      Sub omnipotentul “nu e treaba mea” scoala si familia au devenit doi cai care trag unul hais si altul cea.

      Copiii sunt la mijloc si de ei toata lumea a uitat. Sunt doar un ballast necesar si niste mici fiare pe care scoala si familia trebuie sa le imblanzeazasa – asta e o optica raspandita.

      Cu necaz trebuie sa spun ca nici biserica nu exceleaza in a stimula un climat afectiv mai bun (poate nu exceptional, dar macar cu un mm mai bun). Biserica vine unde e chemata, stiu. Dar copiii o cheama. Daca nu are urechi de auzit, nu aude.

      • victor L spune:

        Mai sus spuneai ca familia nu are timp sa se implice, acum ne spui ca “Scoala s-a izolat de familie.”
        Te hotarasti odata? familia nu are timp sau scoala s-a izolat de familie?

        • Dedalus spune:

          1) Familia nu are timp sa se implice, pentru ca un copil sta prea mult la scoala si are prea multe teme.

          2) Nici familia si nici scoala nu au cum sa se ocupe de copil daca nu comunica intre ele.

          Am tot explicat ce este cu procesele astea doua, se petrec in acelasi timp, fiecare cu o pondere mai mica sau mai mare. Este perfect logic sa se intample asa.

    • sabin spune:

      Subscriu la scepticismul celor care se indoiesc de substanta diagnosticelor de ADHD.. probabil or exista si copii care chiar au ADHD, dar majoritatea sunt copii ignorati si prostcrescuti, care au avut potential ca orice copil, dar au cazut victime ale parintilor lor iresponsabili. Parintii in discutie, de multe ori la fel de prostcrescuti la randul lor, le-a venit ca o manusa decizia procustiana a pesedistilor din minister care AU DESFIINTAT SCOLILE SPECIALE. Cata vreme loaza ta turbata merge la o scoala “normala”, chiar daca face orele lui si ale celorlalti copii un haos total, tu ca parinte al lui te mai poti amagi ca lucrurile sunt in regula cu copilul tau care e un invingator si de aceea ceilalti protesteaza, si acolo copilul tau va fi “special”, lup in stana, nu lup in haita lupilor. Altminteri, nici un argument legat de lipsa spatiilor necesare nu a stat in picioare, acesti copii exista in continuare si dupa desfiintarea scolilor speciale, numarul scolilor era adecvat – clasele erau mai “aerisite” si e normal (nu stiu exact, dar parca una la 20?), ceea ce s-a realizat prin desfiintarea lor, s-a realizat bulversarea stanelor si educarea deficitara a lupisorilor turbati. PS: profesorii care predau la scolile speciale erau obligati sa aiba aptitudini si specializari speciale, la modul teoretic cel putin, stiu cum sa lucreze cu micii turbati care noua ne-ar scoate peri albi dupa cateva ore. Era spre binele lor, dar cu capul in nisip, parintii lor au fost fericiti sa afle ca oricat de turbati ar fi lupisorii, locul lor in stana este garantat.

  7. VS spune:

    “De la colțul rușinii nu au putut pleca nici mai târziu. Până la finalul clasei a 8-a, niciunul dintre ei nu a înregistrat rezultate notabile la învățătură, cei mai mulți fie au abandonat școala înainte de încheierea liceului, fie au devenit părinți adolescenți. ”
    În ceea ce priveşte “păduchii”, cei reali, există condiţii propice în spaţiile de cazare oferite pentru anumite activităţi, de exemplu sportive, unde oricine este expus şi chiar cu o igienă desăvârşită te trezeşti bogat(ă).
    Şi cu toate astea poţi ajunge campio(a)n(ă). Inclusiv la învăţătură. Totul depinde de gradul de înţelegere al părinţilor şi de apropierea faţă de copil.
    Ca şi părinte îţi vine să faci urât când auzi comentarii de genul “Doamne iartă-mă, am trecut războiul şi doar am auzit de păduchi” cănd ştii clar că nepotul/nepoata a dormit în aceleaşi condiţii, a circulat în acelaşi microbus, schimbând des locurile, iar copiii se îmbrăţişau după fiecare gol, la finalul meciului, … Şi aveau păr lung.
    Apropo de “asistentă”, este o piesă importantă pe această tablă de şah. Medicina pentru ea are doar două feţe: tuns zero sau lipsă de la şcoală pănă nu mai gaseşte nici un “ouţ”. VIU SAU MORT!!! Şi totuşi cine este “atent” scapă. Cine a păţit ştie despre ce vorbesc.
    Este doar un exemplu despre un copil ce a făcut sport şi a ajuns olimpic naţional şi nu numai, inclusiv la învăţătură. Părintele a fost neatent cu “asistenta” şi foarte atent cu propriul copil.

  8. nnm spune:

    Acest articol imi aduce aminte de ora de germana din scoala generala, cu putin timp inainte de 89. Era un haos total, elevi care intrau si ieseau din clasa, aruncau cu obiecte, sau chiar o insultau pe profesoara. Totul pleca de la doi-trei elevi problema, probabil ADHD – ca sa fim in ton cu moda, ale caror drepturi profesoara repectiva le respecta cu un stoicism demn de o cauza mai buna. Profesoara era o femeie in varsta, cunoscatoare la perfectie a limbii (fiind si etnic german), autor de manuale, de un bun simt iesit din comun, dar care probabil nu mai lucrase cu copii. Alti profesori, mai putin politically-correct (cum am spune astazi), ii dadeau afara la prima abatere si n-aveau probleme.
    Profesorii sunt si ei oameni, si au o capacitate limitata de a face fata unor astfel de provocari, iar rezultatul e ca ceilalti elevi sunt afectati. In astfel de cazuri e nevoie de oameni cu o pregatire psihologica foarte avansata, uneori chiar calitati fizice pentru a descuraja eventualele agresiuni. Astfel de copii ar trebui indumati catre scoli speciale, eventual cu profil sportiv, in genul proiectului pe care-l realizase Szoby Cseh.
    In concluzie, ar trebui sa intelegem ca drepturile unora se opresc acolo unde sunt afectate drepturile celorlalti. Este discriminare daca un elev este etichetat aprioric, dar daca comportamentul sau determina acest lucru, nu mai putem vorbi de discriminare, si trebuie acceptat faptul ca e nevoie de masuri (sau scoli) speciale pentru a-l integra.

  9. mihai spune:

    “Așa că școlile cu copii romi sunt mai puțin dorite și implicit atrag profesorii cu note mai mici la examenul de titularizare, mai puțin pregătiți să lucreze cu acești copii.” Totusi, pana la urma, este vorba de nivelul intelectual al profesorilor si nu de rasism. Sunt curios care este situatia in SUA si cum au rezolvat ei problema.

    • mihai spune:

      Exemplul dat cu SUA nu este intamplator: la noi, ca si la americani, persoanele de alta culoare decat majoritarii au aparut inainte de formarea formarea statului.

    • Josef Svejk spune:

      Situația în SUA nu s-a rezolvat și nici nu cred că e rezolvabilă,

      În SUA e cam așa: Există trei mari soluții pentru educația preuniversitară și elemtară:

      1. Școli comunitare plătite din taxele locale pe proprietre ale unei comunități – de regulă una sau ai multe suburbii. Atăta vreme cât nu acceptă nici o formă de finanțare guvernamentală sunt 100% independente. Își decid singure bugetele aprobate de referfedumuri locale, decid programa școlară, programele de salarizare ale profesorilor, orarul, vacanțele, exatirculările, angajările, concedierile, etc. Ele reprezintă peste 70% din școlile în care învață copii și tinerii sub 19 ani. Ele nu admit elevi ce locuiesc în afara districtului decât în cazuri excepționale.

      1. bis. Scolile comunitare sărace care pe lângă taxele locale primesc bani și de la guvernul federal sau de le guvernele statelor. Libertatea lor e foarte limitată din acestă cauză și sunt constant mai slabe ca cele de la punctele 1 și 2. În ele nu se poate preda religia nici măcar opțional (ea e în general obligtorie sau măcar opțională la majoritatea celor de la punctele 1 și 2). Ele reprezintă între 5% și 10% din totaul școlilor americane.

      2. Școlile confesionale și private. Cam ca și cele comunitare cu diferența că părinții nu prea au puterea de decizie. E o treabă reltivă totuși. La cele confesionale uneori părinții au de fapt foarte multă influență prin consiliile epitropale ce finațează bisericile de care aparțin școlile. La ele se percep taxe de școlarizare (tuition) și primesc elevi de oriunde. Astea reprezintă cam 10-15% din total.

      3. Școlile federale sau de stat. Ele sunt localizate în general prin getto-uri sau în zonele foarte sărace. Sunt extrem de slabe. Sunt 100% gratuite (inclusiv mesele elevilor).Primesc orice fel de elevi de oriunde și nu pot exmatricula pe nimeni, pentru că statul se angajează să ofere educație gratis celor ce nu-și permit să o plăteacă. Astea sunt cam 10% din școli și sunt populate majoritar de negrii și hispanicii ce tocmai au sărit gardul.

      Deci în SUA problema nu s-a rezolvat nicium. Eforturile de integrare au eșuat lamentabil. Segregarea de facto se adâncește constant. Influența guvernului e aproape nulă. În ultimii 30 de ani școlile comunitare au crescut ca proproție de câteva ori îm defavoarea celor guvernamentale, tocmai pentru că eforturile disperate ale guvernului de integrare a negrilor au eșuat și au provocat reacții adverse foarte puternice. Cum populația de culoare tânără e în scădere constantă (între 2010 și 2015 negrii au rămas pe la 13%, însă anii 90% erau 16%, iar în anii 70-80 aproape 20% în timp ce albii cresc de la 72.4% la 77% între 2010-2015) iar negrii au tot mai puțini copii, problema integrării lor educaționale e tot mai puțin relevantă. Datele sunt de la guvern: https://www.census.gov/quickfacts/table/PST045215/00

  10. Un singur amendament: am trecut si eu prin situatia de a fi controlat la cap. Pentru paduchi.
    Tin minte, de atunci, din clasa I, trei chestii:

    1. Noua ni se parea fun, eh, ne cauta iar de paduchi. Invatatoare le zicea CHIRIASI. Radeam cu totii cu gura pana la urechi.

    2. Prima mea colega de banca din scoala avea paduchi. Personal, nu aveam nicio problema cu asta. Ai mei nu erau chiar fericiti, dar chiar mi-au zis ACUM NU TE POTI MUTA IN ALTA BANCA, O SA SUFERE. Si nu i-a pus nimeni izolati. Pur si simplu li s-a zis, lor si parintilor, sa rezolve problema.

    3. Una dintre colegele gasite cu paduchi este premianta clasei. A fost cu premiul 1 pana-n clasa a VIII-a. Ostracizare, izolare? Nicidecum. In clasa a II-a nu mai stia nimeni care-s elevii care au avut paduchi in clasa I.

    Altfel, nu ma pronunt in privinta celorlalte cazuri. Spun doar o chestie pe care am intalnit-o. Vorbesc din experienta.

  11. Josef Svejk spune:

    Chestia cu păduchii?! Hmmm… Până la urmă trebuie totuși făcut ceva cu cei ce nu respectă minimele norme de igienă, nu-i așa? Probabil că e o experiență traumatizantă pentur copii gășiți cu animale prin cap, dar în același timp trebuie făcut ceva pentru ca ei să învețe să se spele. Ca și elev nu am avut niciodata pe nimeni în clasă care să fi avut păduchi sau boli ale mizeriei. Însă dacă cineva ar fi avur așa ceva probabil că trebui făcut ceva destul de drastic.

    Am avut în armată un camarad ce avea păduchi (student la fizică tehnologică, în București :P ). L-au tuns zero în prima zi. El a pretins că s-a ales cu ei cu ocazia unei excursii la munte chiar înainte de încorporare. Fizicianu’ (altfel un tip foarte inteligent) pur și simplu nu se spăla. Aveam acces la duș o singură dată pe săptămână, Duminica (o tempora!). Cineva a observat că omul se fofila de fiecare dată. Dușurile erau exacct ca alea pe care le-am văzut mai tărziu la Auschitz :D – O sală imensă cu țevi ieșite din tavan. Nu puteai regla apa caldă sau rece. Temperatura era reglată de un fochist, care la început o dădea sau foarte caldă sau foarte rece până ce l-am bătut cu sălbăticie, de i-a sunat apa în cap, și l-am lăsat vreo un sfert de oră legat de o țeavă din mijlocul sălii și urlând ca din gură de șarpe sub apă foarte fierbinte. După aia nu a mai îndrăznit să o facă și a devenit foarte reverențios.

    La fel a trebuit să-i facem și fizicianului. L-am adus cu forța la dușuri l-am legat de țeava din mijlocul șălii, iar fochistul timorat a dat drumul al apă foarte fierbinte și apoi la apă foarte rece. Fizicianu’ chirăi și se zbătea ca din gură de șarpe, dar a prins mesajul. Venea de fiecare dată la duș cu o aversiune aproape fizică, dar venea. Nu știu dacă a rămas și după armată cu reflexul de se spăla, dar măcar a avut câteva luni în care a fost relativ curat :P Copiii trebuie totuși învățați să se spele cu mult înainte de a ajunge la maturitate. Metodele descrise de autoare sunt traumtizante pentru copii, dar în mod cert mult mai blânde ca și ceea ce a pățit fizicianu’…

    • Mo spune:

      • Igiena personala nu are nimic de-a face cu aparitia paduchilor, caci acestor vietati chiar le place curatenia.
      • Paduchii nu pot sari sau zbura. Ei se balanseaza, se catara pe par si se muta pe scalp pentru a se hrani.
      • Paduchii nu disting daca parul este curat sau murdar. Parul curat flutura mai mult, ceea ce este util paduchilor atunci cand se transfera de la o persoana la alta.

      Sursa: http://www.pestcontrol-expert.ro/blog/paduchi_info/

      Inaintea ta, Dedalus a mentionat deja faptul ca paduchii prefera persoanele curate. Eu nu stiam daca este sau nu asa, insa am devenit curioasa si am googalit. S-a dovedit a fi adevarat.

      Tu, pe de alta parte, pe baza unor opinii NEINFORMATE, iti permiti sa dai sfaturi si exemple proprii in care afirmi cu mandrie ca ai batut pe cineva cu salbaticie ca sa-l inveti sa se spele!

      Ce rost are exemplul tau ingrozitor? Ar trebui sa aiba rolul unei pilde pentru copiii care nu se spala? Sa stie ca mai tarziu in viata va veni un Josef Svejk sa-i bata spalarea in cap?

      Ignoranta si violenta nu-si au locul in dezbateri civilizate.

  12. Josef Svejk spune:

    Înțeleg problemele profesorilor și cu toate că nu e politic corect înțeleg și reactțiile lor. E o realitate brutală. Situația nu e specifică României ci se întâlnește și pri alte părți.

    În SUA învățământul e segregat rasial de facto. În zonele locuite majoritar de albi sau asiatici școlile sunt comunitare, independente de stat și foarte performnte. În general admit elevi doar din partea locului. În getto-uri școlile sunt de stat și foarte proaste. Există situații în care guvernul investește în astfel de școli și de 2 ori mai mult pe cap de elev ca sumele pe care le investim noi în districtul nostru (între primele 3 din stat și primele 20 din SUA). Asta însă nu schimbă situația acolo. Nu e o cheste de bani așa cum pretinde varianta progresistă. E o probleamă legată de natura umană.

    Pe când locuiam în Schaumburg IL, conducerea administrtivă a districtului școlar local a lansat un proiect de ajutor pentru elevii școlilor catastrofale din Chicago. Chestia a fost făcută de pregresiști orecum pe ascusns. Au adus timp de aproape un trimestru cu autobuzele elevi negrii din South Chicago (zonă păstorită odinioară de organizatorul comunitar Obama :P ) . Rezultaele au fost catastrofale. „The exchange students” (copii din clasele I-V) erau violenți, refuzau autoritatea profesorilor și practic blocau desfășurarea orelor. În final s-a organizat o ședință ad-hoc a districtului școlar pe un stadion de atletism al unuia din licee. Practic întreaga conducere administrativă a districtului + un umăr de profesori și doi directori de școli ce clociseră împreună fapta au fost concediați pe loc. Asta e. Până la urmă fiecare se gândește în primul rând la copilul lui. Nimeni nu-și poate permite experimente pe pielea lui care să-i ruineze copilăria.

    Știu că e extrem de greu de acceptat pentru „progresiști”, dar a venit totuși vremea ca „discriminații” să mai facă și ei ceva pentru a-și îmbunătăți propria condiție. S-a dovedit timp de decenii că încercările celorlalți de a-i scoate din starea de mizerie au eșuat lamentabil și constnt. SUA au avut timp de 8 ani un președinte negru. La finalul mandatului său și după sume colosale cheltuite pe programe de integrre, sociale și educaționale pentru negrii, proproția negrior ce trăiesc în sărăcie în SUA a crescut cu 15%, iar cea a elevilor negri ce ajung în pușcării în primele 6 luni de la termniarea sau abandonul școlii a cresctu cu 23% față de 2008. Atea sunt faptele crude. Nici măcar guvernul federal nu mai îndrăznește să amintească de aceste programe, atât de evident și catastrofal e eșecul lor.

    • Dedalus spune:

      Reamintesc aici si cazul Panterelor Negre, un grup de culoare cu apucaturi de-a dreptul naziste care au preluat realmente puterea intr-o univesitate din SUA.

      Din acest punct de vedere subscriu, e nevoie de implicarea celor discriminati , adica sa mai vrea si ei sa fie ajutati.

      Cu siguranta, orice politica si orice ideologie ar fi la putere, va trebui sa accepte ca o parte din cetateni vor fi pierduti.

      Suna frumos “no children left behind” dar estetica sloganului nu-l va transforma din vis in realitate.

      Care realitate e crunta.

      • Adi spune:

        De ajutat, banuiesc ca toti cam vor. Problema este cu ceea ce nu prea vor, adica sa faca si ei ceva. E cam ca in bancul in care nea Nicu le promitea unora ca le da apartamente, scoli, cinematograf, etc. si la sfarsit le-a spus ca le face si o fabrica sa aiba unde munci, iar raspunsul a fost: hai mai nea Nicule, ca exagerezi, mincati-as!
        Are romanul o vorba (banuiesc ca si alte natii) care spune ca binele cu forta nu se poate. Nu o sa inteleg niciodata de ce ne ambitionam sa contrazicem concluzii trase in urma a sute de ani de experiente de viata si concluzia va fi ca, in loc de a repara rele, ne trezim ca alea ajung si mai rele si pe parcursul procesului am stricat si din alea care mergeau bine.
        Problema scolii romanesti este ca reuseste sa diminueze rezultatele/performantele elevilor de nivel mediu si noi ne fandosim cu extremele. Media performantelor elevilor se ridica ridicand performantele elevilor medii si nu facand eforturi disperate pentru extreme. Pentru asta insa trebuie umblat serios, in sensul diminuarii, la programa. Degeaba fortezi nota, sa zicem, la biologie, in clasa a VII-a obligand copii sa invete detalii anatomice, daca apoi constati ca trei sferturi din copii nu vor sti in ce parte a corpului sunt inima, rinichii, ficatul, etc. Orice om cu scaun la cap iti va spune ca 80% din 50% reprezinta mai mult decat 20% din 100%.

      • Adi spune:

        Cand va referiti la realitatea cruda, probabil va referiti la clopotul unui nene Gauss (pe care nemtii l-au pus pe bancnota de 10 DM probabil ca sa nu uite, pacat ca nu se mai regaseste si pe euro), care se aplica si pentru capacitatea elevilor. Pana nu vom recunoaste asta, macar implicit, ca explicit se pare ca nu mai e la moda, ne vom imbata cu apa rece.

  13. Cititor spune:

    Articolul se intitulează “Păduchii educației”. După ce l-am citit am rămas puțin pe gânduri. Așa deci, ” păduchii” din titlu pusi intre ghilimele sunt unii dintre profesori, anume cei care discriminează. La fel cum păduchii reali din parul unor copii ii “stigmatizau” ,pe vremuri, pe purtători incluzandu-i in grupul celor murdari, tot așa “păduchii” ii stigmatizează azi pe unii copii pe diferite criterii, cel al culorii pielii fiind cel mai frecvent întâlnit. Cred ca e o observație adevărata, o metafora sugestiva, o imagine nu lipsita de duritate.
    Daca putem accepta ca unii profesori fac discriminări clare intre copii purtandu-se cu unii dintr-un fel si cu alții in alt fel, ma întreb daca nu e valabila si reciproca: unii elevi se discriminează intre profesori, vezi comentariul semnat nnm.
    Ma -m întrebat care sunt cauzele celor doua tipuri de discriminare si daca au ele ceva in comun.
    Deocamdată n-am găsit răspunsul.
    P. S. E clar ca sistemul trebuie sa găsească soluții practice de rezolvare a cazurilor (si de o parte si de alta) care strica viață normala a unei clase fara daune prea mari. Ar trebui sa fie o mana forte dintr-o mănușă de catifea.

  14. Ghita Bizonu' spune:

    Paduchiosii nu sunt obligatoriu tigani..
    Acum vreo 30 de ani intr-o gradinita paduchiosul era roman, din familie de “intectuali” de genu Olivia Steer . Problema s-a rezolvata de catre 2 mame (tiganci) care au tratat paduchiosul ca pe proprii copii : cu gaz lampant. Post samponare mama paduchiosului a incercat sa protesteze dar a fugit de frica “samponului”. La militie nu a ajuns .. pesemne cam banuia ea ceva ..

    si da. Paduchii se iau. Nu choar ca plosnitele dar oricum..

    *gazul lampant se folosea mau ales de catre satrari . Cu deosebit succes :ZERO paduchi. Si cica mai intarea si radacina parului …Da cica ustura cam tare…

  15. ana spune:

    Ideea articolului era de fapt nevoia de a se rezolva o problema de igiena la scoala fara sa fie umiliti niste copii,indiferent ca sant de alta nationalitate sau culoare.Daca era o minima decenta ,controlul se putea face in cabinetul medical din scoala ,sau in lipsa acestuia sa se faca cu discretia cuvenita si cu ajutorul parintilor,era simplu,dar ‘scopul scuza mijloacele “a devenit un soi de aroganta necesara la blazonul de prof.Sufletul copiilor e cel care se modeleaza iar creerul rational il urmeaza pe acesta pana la maturitate cand copilul este “copt”.Toti stiu asta ptr. ca toti am fost copii,dar educatia se cheama sa fie disciplina adica aia mici “mucles” ca “egalitatea nu-i ptr. catei”.Cui ii pasa ca ei sufera,ca animalele nau nici o vina ca sant abandonate,ca batranii rabda umililinte in loc de multumiri-poate cuiva care traieste intr-o tara civilizata ,nu aici.Toate bunele intentii si fondurile europene sau guvernamentale se opresc lsi se risipesc din cauza prostiei a neputintei si a arogantei celora care sant pe ultima treapta ierarhica si trebuie sa intinda mana catre cealalta mana murdara ,neagra sau slaba si n-o face de scarba.Dar, banii ii iau.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Tunegaru


Cristina Tunegaru

Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedago... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)