Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

18 decembrie și simbolismul în politică

Marius Stan decembrie 18, 2014 Opinie, Politica & Doctrine
9 comentarii 1,210 Vizualizari

În urmă cu 25 de ani, pe 18 decembrie 1989, timișorenii ieșeau în stradă și strigau pentru prima dată “Jos Ceaușescu!”. Tot pe 18, dictatorul pleca într-o vizită de lucru în Iran, lăsând chestiunea revoltei de la Timișioara în seama Elenei Ceaușescu, a lui Manea Mănescu și Emil Bobu. În fața Catedralei din centrul orașului de pe Bega, sute de tineri scandau împotriva regimului, în vreme ce, în celelalte orașe ale țării, oamenii așteaptau înfrigurați vești, în special prin intermediul posturilor de radio occidentale…

Să mai spunem că în teoria politică, un răspuns așa-zis neconvențional la anumite semne care conotează autoritatea devine relevant din punct de vedere politic numai dacă beneficiază de o largă răspândire. Ceea ce a început la Timișoara la mijlocul lunii decembrie a anului 1989 se înscrie în această paradigmă. Valul revoluționar s-a bazat, din punct de vedere simbolic, pe un optimism tradus prin aspirația reintrării în drepturi. Statul lui Nicolae Ceaușescu nu mai oferea de multă vreme o protecție simbolică necesară. Valorile acestui stat erau fundamental greșite!

Tot pe data de 18 decembrie, dar în 2006, președintele Traian Băsescu condamna în Parlamentul României regimul comunist drept ilegitim și criminal. S-a spus adesea, în perioada care a urmat condamnării, că acesta a fost doar un act oficial simbolic. Dar să ne raportăm și la alte exemple de condamnare simbolică:

Primul președinte francez care a condamnat Vichy-ul ca parte din istoria statului francez a fost Jacques Chirac, în 1995, în legătură cu deportarea cetățenilor francezi evrei. Nu au făcut-o nici Charles de Gaulle, nici Georges Pompidou, nici Valéry Giscard d’Estaing, nici François Mitterrand. Obligația supremă a unui stat este așadar să apere viețile cetățenilor săi. Regimul de la Vichy nu a făcut-o, după cum nu au făcut-o nici dictatura lui Antonescu (Holocaustul din România, deportările și exterminările populației Roma) sau dictaturile comuniste semnate Dej și Ceaușescu. Deci nici statul totalitar comunist. Întregi categorii etnice și sociale au fost privite, spre a o cita pe Hannah Arendt în “Originile totalitarismului”, drept superflue. Traian Băsescu — discutăm aici actul condamnării, nu alte aspecte ale mandatelor sale — a fost așadar primul președinte care a cerut iertare victimelor dictaturii comuniste în numele statului român.

Ce rezultă de aici? Cât de dificilă este această acțiune de justiție morală? Când încercăm să ne punem respectivele întrebări și, eventual, să le și răspundem, trebuie să ne amintim și reacțiile isteric-negaționiste, cele banalizante, minimalizatoare, etc. Când Ion Iliescu a venit la putere, el a moștenit nu doar un sistem politic în criză, ci și o structură de simboluri care era adânc întipărită în sistemul politic (sens larg). Pe cale de consecință, orice schimbare adusă acelui sistem ar fi implicat, de asemenea, o schimbare simbolică radicală. Nu a făcut-o! Constituția din 1991 a neglijat cu brio aspectul simbolic al rupturii cu trecutul. După cum nu a făcut-o nici Emil Constantinescu. Ceea ce a urmat a fost de fapt o continuitate profundă la nivelul elitelor politice, economice, culturale, etc. Gestul condamnării comunismului de pe 18 decembrie reprezintă astfel prima intervenție radicală asupra setului de simboluri rămăs ca substrat al noului sistem politic, numit democratic. Dacă am privi altfel, atunci și Declarația de la Praga, inițiată printre alții de Václav Havel, Joachim Gauck și Vytautas Landsbergis, n-ar fi altceva decât un gest de suprafață. Nu este cazul. Ceea ce mulți teoreticieni ai politicii au definit ca “shadow democracy” poate fi interpretat și în această cheie a perpetuării unui permafrost simbolic al vechiului regim. Condamnarea de pe 18 decembrie 2006 a produs o ruptură fundamentală în logica și funcționarea sistemului politic post-1989. Trebuie apoi făcută dintru început precizarea că este însăși esența simbolurilor să fie ambigue sau să furnizeze înțelesuri diferite. Nu există însă nicio umbră de ambiguitate atunci când observăm că interpretările defavorabile Raportului de condamnare au venit cu precădere din zona celor vizați de constatarea continuităților cu Vechiul Regim (și fără a-i mai pune la suflet și pe teribiliștii anti-anticomuniști).

După 1989, democrația liberală nu se mai definește doar prin separația puterilor și pluripartidism (printre altele), ci mai ales prin ceea ce nu este: totalitarism! Experiența istorică traumatică a secolului XX ne-a arătat că la baza unui stat democratic nu este suficient să plasăm simplele “reguli ale jocului”. Instituțiile informale (cum este și condamnarea Vechiului Regim) sunt cel puțin la fel de importante și relevante. O condamnare simbolică deschide inclusiv calea unui nou mod de a face politică. Deschide apoi calea unor ameliorări legislative (legile în baza cărora au putut fi aduși în fața instanțelor torționari de tipul Vișinescu), calea unor programe și politici educaționale (manualul alternativ de istorie a comunismului), calea unor discuții publice privind cele mai bune metode de memorializare a experienței trecutului. Desigur, nimic din toate acestea nu poate fi realizat fără o dorință politică reală, dar cu siguranță nimic din toate acestea nu poate fi pus serios în discuție fără o schimbare fundamentală a paradigmei simbolice a unui stat.

Dacă România este o țară care încă își caută narațiunile oficiale cu privire la evenimentele de dinainte de 1989 și din timpul Revoluției, ea nu mai este în schimb o țară incapabilă să deceleze între Bine și Rău, între axiologia totalitară și cea democratică. Iar acest merit revine în exclusivitate unei zile de 18 decembrie din anul 2006. Și pentru că tot comemorăm eroismul celor de la Timișoara, care acum 25 de ani și-au pus în joc viețile pentru puterea unui simbol, ar fi de preferat să găsim decența de a accepta că simbolismul în politică nu este o conservă lingvistică goală, ci poate cea mai puternică garanție că lumea în care trăim este percepută în sensul irepetabilității ororilor trecutului.

Fie și pentru ei, pentru cei peste o mie de cetățeni ai statului român care au murit în zilele Revoluției, de la Timișoara la București și de la Brașov la Cluj, condamnarea regimului comunist drept ilegitim și criminal ar trebui privită ca un act de reparație morală și ca premisă terapeutică esențială împotriva amneziei colective.

Articol apărut azi pe platforma LaPunkt

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. Adam spune:

    Poate că greşesc, dar mi se pare că pe plan mondial, sau măcar pe plan european încă nu s-a produs condamnarea comunismului pe măsura răului făcut. Când se va produce acest lucru, dintr-o dată vom deveni foarte mîndri de acest 18 decembrie 2006 al nostru.

    • Tudor spune:

      Da, pentru ca intelighentia si clasa politica mondiala si europeana si-a petrecut secolul 20 in pat cu teoria comunista. Ei inca mai cred in a 3a cale, in “comunismul avea si partile lui bune” sau “ideea era buna, dar nu a fost aplicata corect”. De aceea, Rusia lui Putin ii buimaceste.
      18 decembrie 2006 a fost un moment foarte important datorita continutului declaratiei pronuntate de presedintele tarii. Vociferarile lui Vadim&Co sau cardasiile politice ale ticalosilor proveniti din structurile puterii comuniste nu schimba cu nimic continutul si autoritatea acelei declaratii.

  2. Dr.Mhai Turcu spune:

    De acord. Timisoara , atat manifestarea in sine dar in specia repimarea ei au generat soidarizarea nationala. Axista experienta anterioara a marii demonstratii de la Barsov si reprimarea ei. Diferit de momentul Barsov in care sistemul comunist era inca stabil, in momentul 1989 “stabilitatea” regimului tatalitarist nu mai exista. Se deschisese o fereastra istorica, Romania tindea sa se mentna inafara miscarii din intregul sistem de domnatie sovietica, ca totalitarism national-comunist, spreanta fiind pre reforma, initiata de Moscova insasi. Manifestarea initial pentru reforma, asociata represiunii ei intr-o formula scelerata, cu incredibila implicare a armatei, conceputa atat de cetateni cat i de militarii insisi ca instiutie nationala, sa nu uita majhoritatea barbatilor din Romania erau militari in rezervai, au generat readicalizarea de la presiunea pentru reforma la persiunea pentru abolirea sistemului social-politic si ideologic ca atare. Sistemul a cazut in momentul in care in mod organizat si masiv au iesit in spatiu pubic muncitorii marilor platforme industriale din orasele capitaa de judet si Bucuresti, generand un impas total pentru un regim care ideologic se considera muncitoresc. Prdoxal, PCR , 4 milioane de membri cotizanti, majoritatea in marie platforme industriale, participau organizat la rasturnarea regimului comunist. Paadoxal tranzitia a fost condusa de comunisti nomeklaturisti, de unde si ambiguitatile ei si excesele (mineriadele) care nu mai privec revolutia ci lupta pentru puterea care urma sa se instaleze, castigata de aglutinarile in jurul nuceului liescu. Condamnarea comunismuui in Parlamentul Romaniei, partial popuat de emergenti de rang tertiar ai sistemului abolit, de catre un nomenklaturist Traiuan Basescu, copios bruiat de un om de curte al vechiului sistem, Vadim Tudor, cu un text (acurat) structurat de Vladimir Tismaneanu, n-a reuit sa constituie momentul simbolic necesar.

    • victor L spune:

      @ Dr. Mihai Tucu,
      din copilul care ati fost odata ati reusit sa va transformati in ceea ce sinteti azi “dr. Mihai Tucu”; sint convins ca schimbarile sint vizibile.
      Iliescu a pierdut ocazia (sau chiar nu putea sa se schimbe), caci pentru el Ceausescu doar a intinat nobilele idealuri a ceea ce a invatat el de-alungul vietii de activist comunist.
      Iar a-l face pe Basescu “nomenklaturist” dovedeste ca nu stapiniti intelesul unor cuvinte.
      Basescu, asa nomenklaturist, a girat infiintarea unei Comisii care a intocmit un Raport, Raport pe care si l-a insusit ca Sef al Statului.
      Hai sa-l condamnam pe Basescu pentru ca a indraznit asta si nu place dlui @ Dr. Mihai Tucu nici dl Tismaneanu.

      • Dr.Mhai Turcu spune:

        “Nomenklatura” este un termen definit in analiza sistemuui politic de tip sovietic. Se refera la membrii partiduui unic, verificate special de sistemul puterii comuniste si numite in functii in stat sau recomandate pentru a fi alese n functii in partid. Sistemul puterii a fost unul piramidal stratificat, de comanda. Avansarea in acest sistem cerea anume atitudini si comportamente, conformismul la linia partidului, dictata de a nivelul superior al “nomenklaturii”. Domnul Traian Basescu a facut parte din acest sistem. De probemele “cadrelor” in partid si stat decidea Biroul 2, Elena Ceausescu. Functiie indeplinite de Traian Basescu faceau parte din cele care e puteau fi incadra numai cu avizul Broului 2. Deci Domnul Traian Basescu a fost “nomenklaturist”, persoana creditata de partid, parte a rezervei de cadre aele partidului. Ca persoana Domnu Traian Basescu apare a fi consecvent cu sine. Nu s-a schimbat. Nu s-a schimbat nici Domnul Ion Iliescu, a ramas in structura sa consistenta cu functiie indeplinite in partid. Ambii s-au adaptat politic la realitatea de dupa 1989, fara a mai depinde de Biroul 2, insisi devenind “Brioul 2″. In articol este vorba de simbolitica unor gesturi politice. In aprecierea mea, pe care o constat nediferita de a multor altora, “condamnarea comunismului” de catre Presedintele Traian Basescu, nu a dobandit incarcatura simbolica. In icarcatura simbolica este o emergenta generata de un act si felu in care este valorizat actul de catre membrii corpului social. Un act spre a avea valoare simbolica cere o receptare emotionala. Aceasta in cazul in speta, a lipsit si lipseste. In consecinta actul “condamnarii comunismului” a ramas un gest forma. De altfel nu a fot conceput spre a avea consecinte. In momentul 1989 s-a cerut scoaterea ” inafara legii a PCR”, o forma avand consecinte, toti membrii PCR, 4 milioane, urmand sa fie plasati intr-o conditie marginala prin epurare. Masura nu a intrunit consens in corpul civil. La Timisoara s-a propus alternativa autoepurarii, in sensul unei rezerve personale in a tinde sau accepta functii politice, sau adminsitrative, in noul stat. Unii “nomenklaturisti” s-au retras in privat, atii nu. Si in prezent avem fosti “nomenklaturisti” in functie la nivelele inalte ale statului. Primul presedinte care nu a fost nomenklaturist, nici membru al PCR, va fi, de astazi, Presedintele Klaus Werner Iohannis. In randu membrilor PCR, a membrilor nomenklaturii chiar, a existat constiinta esecului “oranduirii socialiste”, au existat putinii “dizidenti” , strict in sesnu termenului, printre acestia Ion Iliecu, cei 4 milioane de membri PCR, in mare parte au participat la abolirea revoutionara a sitemului ( politica PCR, a fost spre un partid de masa, cu atentie speciala privind compunerea sociala a partidului, majoritatea fiind muncitori si aparat de conducere din industrii. Cineva nu putea fi numit intr-o functie de decizie in indiferent ce sector al activitatii sociale, fara a fi membru PCR. In armnata majoritatea ofiterior erau obligatoriu membri PCR. In justitie judecatorii si procurorii au fost obligatoriu membri PCR. in Universitati, nu putea fi cineva sef de catedra, decan, rector, fara a fi membru PCR. Ofiterii din securitate se considerau a fi “activisti de partid” etc.) La unele facultati, candidatii trebuiau sa prezinte o recomandare UTM, UTC , supravizata de autoritatea PCR , sectia de propaganda, regionala apoi judeteana. Inscrierea in concurs pentru un loc de doctorant presupunea aprobarea sectiei de propaganda din CJ PCR. Numarul locurilor de doctoranzi scoase in concurs din 4 in 4 ani, si distribuirea lor pe facultati, si profeori, a sfarsit prin a fi decisa de “Biroul 2″ Tov. Academician Dr. Ing. Elena Ceausescu. Mai mult sustinerea tezei in vederea obtinerii titului de Doctor, cerea o upravizare si aprobare a sectiei propaganda a CJ. PCR. In esenta este in cauza sistemu “partidului-stat” totalitar.

    • victor L spune:

      va cer scuze pentru scaparea unei litere, dle dr. Mihai Turcu.
      Sincere scuze

  3. Livius Acris spune:

    As intreba si eu daca titlul concertului pe care il sustine Tudor Gheorghe, “Degeaba”, este unul decent la aniversarea a 25 de ani de la Revolutie ?

    http://poianaluioccam.blogspot.ro/2014/12/degeaba-nu-si-sa-va-fie-rusine.html

  4. iosiP spune:

    Simbolurile nu tin de cald si nici de foame! Ca atare, preferam mai putina condamnare simbolica dar mai multe condamnari penale, mai putina recladire a imaginii dar mai multe restituiri ale proprietatilor si mai putina recunoastere a crimelor dar mai multe compensatii ale urmasilor victimelor.

    Sau ati uitat ca acelasi presedinte care a citit actul de condamnare a vechiului regim a aprobat legea prin care fostii chiriasi (ulterior proprietari) au fost “indreptatiti” sa-si pastreze proprietatile, in dauna adevaratilor proprietari deposedati de catre regimul atat de vehement condamnat?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marius Stan


Marius Stan

Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)