Home » Media / Tech »Opinie » Citesti:

21 februarie, acum 37 de ani

Mircea Morariu februarie 21, 2018 Media / Tech, Opinie
9 comentarii 2,228 Vizualizari

Ieșim astăzi din actualitatea politică internă și ne întoarcem în istorie. Am hotărât să dedic un comentariu unui episod rămas, din păcate, încă tulbure, neclarificat pe de-a întregul, din istoria Postului de Radio “Europa Liberă”. Atacul comis la sediul din München al REL, de teroristul internațional Carlos Șacalul, pe data de 21 februarie 1981.

Într-un editorial rostit de la microfonul Europei libere la data de 11 noiembrie 1984, directorul de atunci al Departamentului românesc, istoricul Vlad Georgescu, făcea referiri la o cuvântare din 19 februarie 1981 a lui Nicolae Ceaușescu, cuvântare în care șeful comuniștilor români chema la inițierea unor eforturi internaționale comune în lupta antiteroristă.

Cu inteligența-i binecunoscută, Vlad Georgescu releva șiretenia Dictatorului care, în buna tradiție comunistă, limita terorismul la mișcările neofasciste, încercând astfel să scoată basma curată terorismul agreat de regimul de la București, mai exact cel practicat de palestinienii lui Arafat, teroriștii lui Gaddafi sau teroriștii basci ori irlandezi.

Cu toate că mai departe se menționau în editorial acțiunile cu caracter terorist cărora le-au căzut victimă în cursul anului 1981 însuși Serviciul românesc al Europei libere, unii dintre proeminenții lui angajați (Emil Georgescu) sau (pe atunci) colaboratori (Șerban Orescu, Virgil Tănase, Nicolae Penescu), totul culminând cu moartea mai mult decât suspectă a directorului Noel Bernard (23 decembrie 1981), Vlad Georgescu nu insista asupra faptului că respectivul discurs al lui Nicolae Ceaușescu venea doar cu două zile înainte de încercarea în aer a Europei libere. Simple coincidențe? Comuniștii români nu aveau gustul acestora.

Omisiunea lui Vlad Georgescu se explica prin faptul că la momentul scrierii și difuzării comentariului inovocat mai sus, atentatul petrecut în seara de 21 februarie 1981 era încă neatribuit.

Cercetarea asiduă a arhivelor serviciilor secrete maghiare și românești (atât cât a fost ea posibilă) le-a permis unor cercetători precum Nestor Ratesh (în 1981 corespondent la Washington, iar, mai apoi, el însuși director al Serviciului românesc) sau Richard Cummings (pe atunci șef al Serviciului de securitate al postului) să afirme, fără putință de tăgadă, că încercarea eșuată de la Europa liberă purta semnătura lui Carlos, că ea viza Departamentul românesc și nu cel în limba cehă și că a fost comandată de autoritățile române. Cele care, prin gura lui Nicolae Ceaușescu, se arătau, formal și mincinos, foarte îngrijorate de recrudescența terorismului fascist, dar care practicau, încurajau și stipendiau terorismul roșu, înțeles ca parte a politicii de stat.

Ce s-a întâmplat, de fapt, la 21 februarie 1981?

Sunt tot mai multe indicii ce validează ipoteza că, plătind și sprijinind logistic respectivul atentat, regimul comunist de la București urmărea mai multe lucruri. Dincolo de distrugerile materiale ca și de posibilele victime omenești ( în atentat au fost grav răniți câțiva angajați ai Departamentului ceh al REL), Nicolae Ceaușescu urmărea, în fond, intimidarea întregului personal redacțional al Departamentului românesc, intensificarea terorii psihologice, inducerea stării de teamă ce ar fi putut determina, după părerea Dictatorului) o atenuare a vehemenței criticilor lansate pe unde de postul anticomunist de la München.

Nu cred că era vizată o persoană anume. Noel Bernard era la data respectivă într-un concediu medical prelungit. Cum atentatul a fost comis într-o seară de sâmbătă, era puțin probabil ca în post să se fi aflat Emil Georgescu, la acea vreme realizatorul principal al Actualității românești, perceput de Nicolae Ceaușescu drept dușman personal, datorită comentariilor sale extrem de virulente.

Atentatul a avut loc, la adăpostul nopții și al unei paze precare, cu puțin timp înainte de ora 22. Zilnic, după ora 18, se difuzau doar emisiuni înregistrate, ceea ce făcea ca activitatea redacțională să fie redusă. Cu atât mai redusă cu cât era vorba despre o seară de sâmbătă, când se transmiteau, în afara Programului politic, a cărui primă ediție trecea pe unde la ora 17.10 (18. 10, ora României), preponderent emisiunile culturale realizate la Paris de Monica Lovinescu și de Virgil Ierunca. Ele însele înregistrate.

În afara tehnicienilor (de origine germană sau americană) ce asigurau emisia, în zona afectată Departamentului românesc nu erau decât trei persoane: redactorul de știri Dan Comșa, crainicul Ion Ioanid și dactilografa Anca Tylo Vorvoreanu. Clădirea din Grădina engleză (Englischer Garden) în care funcționa complexul Europa liberă- Libertatea a fost zguduită, dar, în pofida spaimei, Serviciul românesc și-a continuat emisiunea. Așa a fost posibil ca Dan Comșa să redacteze la repezeală știrea despre atentat, așa a fost posibil ca știrea să treacă pe unde în lectura lui Ion Ioanid. Informația aceasta mi-a fost cu vreo doi ani în urmă confirmată de Liviu Tofan (pe atunci șef al Serviciului de știri) care, la rându-i, a obținut certificarea veridicității ei chiar de la Dan Comșa.

Câteva minute după ora 22, Poliția federală germană de comun acord cu serviciile proprii de securitate ale postului, au decis încetarea emisiei. Serviciul românesc și-a reluat programul normal, a doua zi dimineață, în conformitate cu grila specifică unei zile de duminică, la ora 7 (8, ora României).

Certificarea unui eșec

Dincolo de marele profesionalism al echipei de serviciu din acea seară, dincolo de felul eroic în care Ion Ioanid și-a stăpânit spaima în fața microfonului (Gertrud Dumitrescu, cunoscută sub numele de Ioana Crișan, mi-a mărturisit că îndată ce a aflat de atentat a alergat la Radio unde primul pe care l-a întâlnit a fost chiar Ion Ioanid, profund marcat de clipele dramatice prin care trecuse), era evident un lucru. Era clar ca lumina zilei eșecul regimului de la București de a pune căluș Europei libere. Mai era evident că nimeni și nimic nu îi va putea împiedica pe angajații Europei libere să își facă datoria. Era limpede că nimeni și nimic nu va putea pune stavilă adevărului și că, nu aruncând în aer Europa liberă, Nicolae Ceaușescu și regimul său își vor putea asigura supraviețuirea.

La 28 iulie 1981, un atac terorist încă nu pe deplin elucidat, l-a scos din serviciu pentru mai multe luni pe Emil Georgescu. În 1985, Georgescu va pieri răpus de un cancer pulmonar. În decembrie 1981 murea Noel Bernard. Tot de cancer la plămâni. Succesorul lui, Mihai Cismărescu (al cărui nume de radio era Radu Gorun), va muri de cancer în primele luni ale anului 1983. În 1984 a fost dejucat un atentat similar celui din februarie 1981. Vlad Georgescu va înceta din viață la 13 noiembrie 1988, în urma unei tumori canceroase localizată la creier, după ce în ianuarie același an, sfidând amenințările, a difuzat cartea Orizonturi roșii, a cărei trecere pe unde a fost anunțată încă din noiembrie 1987.

Oamenii au dispărut, au plătit cu viața eroismul lor. Ideile pentru care a militat Radioul la care au lucrat ei, dar și alții, pe care parcă îi uităm prea lesne, nu au putut fi niciodată anihilate. Cum nu a putut fi făcută uitată una dintre valorile supreme ce definesc ființa umană: libertatea. În fața căreia terorismul roșu și-a dovedit impotența.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. hm spune:

    Multumesc din suflet pentru relatarea acestei intamplari despre care nu stiam absolut nimic. Se explica oarecum, aveam doar 9 ani atunci. Desi parintii mei ascultau zilnic Europa Libera, eu nu intelegeam mare lucru.
    Astfel de intamplari ar trebui sa faca parte din Istorie. Nu cea care se preda in scoli ci pe care trebuie sa o transmitem noi mai departe.

  2. andreea spune:

    …si cand te gandesti ca acesti oameni si-au pus insasi existenta lor in pericol de dragul adevarului.
    As vrea sa mai gasesc astfel de oameni si in radioul/tv de azi din Romania, cand poti spune ce vrei. Daca vrei.

  3. Laur spune:

    Dumnezeu sa ii odihneasca si sa ii rasplateasca! Toata lumea ii asculta. In timpul Actualitatii Romanesti era putina lume pe strada. Cine uita, nu merita!

  4. mike spune:

    Din pacate nu am scapat de latul comunist nici in ziua de astazi. Si acum comunistii nostri de la putere incearca sa ne distruga libertatea greu castigata in ’89.
    Atunci cand vom afla cine si de ce i-a omorat pe jurnalistii de la Europa Libera in anii 80, atunci si numai atunci, Romania va fi o tara cu adevarat libera de influenta ruseasca iar statul de drept se va instaura in Romania.

  5. Stefan Bragarea spune:

    Extrem de interesant! Mulțumiri.

  6. Klopo_Tare spune:

    Foarte interesant, mii de mulțumiri! Părți ale istoriei contemporane de care cei mai în vârstă a auzit, dar cei tineri nu le cunosc! Sunt curios, în vreun manual de istorie contemporană sunt pomenite aceste evenimente?

  7. CetateanulRoman spune:

    Acum citiva ani pornise o actiune de stringere de fonduri in vederea aducerii arhivei Radio Europa Libera in Romania. Am donat si eu deoarece imi doream sa reascult vocile ce nu ne lasau speranta sa moara.
    Doar ca [roiectul a disparut in neant….

    Stie cineva ce e cuu acest proiect? Exista undeva arhiva? e digitizata si accesibila oricui?

    Personal consider c aar fi fost bine ca programele dedicate Romaniei sa continue. Poate asa am reusi sa trezim un procent mai mare din popor

  8. ion adrian spune:

    Era o reclama : nici-o masa fara peste oceanic….:)
    Cred ca ati castigat si dvs pariul pe care cred ca l-ati pus aici: nici-o zi fara….. :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Pentru Mike the Hunter, cu referire strict la proiectele PCCF finantate pe domeniul Stiinte Exacte ...

de: Lucian Pintilie

la "Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)