Home » Opinie »Politica & Doctrine »crestin-democratie/conservatorism »liberalism »marginali »social-democratie » Citesti:

Pledoarie pentru dezintegrarea „dreptei”

Recent a apărut un apel la unificarea „dreptei”[1]. Este doar ultimul dintr-un lung șir de astfel de apeluri al cărui început este undeva în anii 90. Tema revine periodic și tinde să devină obsesivă.

Aceste apeluri la unificarea „dreptei” pornesc de la o ipoteză neverificată și pe care eu o consider eronată: dacă ar fi unită, „dreapta” ar câștiga alegerile parlamentare. Voi prezenta în continuare mai multe argumente pentru care consider că ideea unificării „dreptei” nu este fezabilă și voi propune contrariul: dezintegrarea „dreptei”, în sensul multiplicării formațiunilor politice cu identitate ideologică clară.

De ce nu cred în soluția unificării „dreptei”?

Nu avem un exemplu care să confirme ipoteza de pornire. Niciodată nu a existat un singur partid de dreapta, așadar nu putem vorbi nici de alegeri parlamentare câștigate care să ne confirme că aceasta este soluția. Dar tocmai inexistența unui precedent alimentează obsesia unificării. Dreapta, fie ea și sub forma unei coaliții, nu a câștigat alegerile parlamentare[2], cu o excepție discutabilă (2008). Dacă nu a câștigat ca o coaliție, de ce ar câștiga sub forma unui singur partid?

Altă abordare pe care o consider eronată este că apelurile de unificare a „dreptei” pleacă de la cum își doresc unii să arate spectrul politic. Nu se pleacă de la societate, de la înțelegerea acesteia în ansamblu, dar și a grupurilor sociale cu valori, aspirații și interese distincte. Mă întreb retoric: din moment ce PSD este partidul cu cele mai multe voturi la fiecare scrutin parlament, oare acest lucru nu se datorează faptului că știe mai bine cui să se adreseze și cu ce mijloace?

Impunerea unui sistem cu două partide prin intermediul legislației electorale, ar însemna instituirea unui oligopol. O astfel de situația nu ar face decât să alimenteze și mai mult dezinteresul oamenilor pentru politică (vezi PSD=PNL=aceeași mizerie). Ulterior, când ne vom da seama de eroare și vom dori revenirea la un sistem multipartidist vom descoperi că singura cale este ca cele două mari partide să legifereze împotriva propriului interes. Crede cineva că vor fi de acord cu eliminarea cartelului politic?

Adepții unificării dreptei[3] ar putea aduce în discuție modelul UDMR: o entitate politică în cadrul căreia sunt mai multe platforme ideologice. Modelul nu este însă adoptabil. Deasupra acestor orientări ideologice diferite din cadrul comunității maghiare, există un liant puternic: conștiința etnică. Ce liant atât de puternic încât să domine pluralitatea de idei a „dreptei” putem identifica? Eu unul nu văd deocamdată niciunul. Dar poate văd alții.

Singurul liant care a aglutinat „dreapta” în istoria recentă a democrației românești a fost frica de PSD. A funcționat doar parțial, în cazul alegerilor prezidențiale, dar mai puțin sau deloc în cazul parlamentarelor. Frica este un sentiment reactiv care te poate ajuta să eviți primejdii și să te autoconservi. Poate fi utilă uneori, dar nu este suficientă pentru a construi ceva durabil. Viața permanentă în frică este un coșmar. Cine vrea să o ducă mai bine și să se bucure de viață trebuie să parieze pe altceva, nu pe frică.

Să facem un exercițiu de imaginație și să vizualizăm puțin cum ar arăta „marele partid de dreapta”. Dacă va include mai multe platforme ideologice, din punct de vedere comunicațional va fi o cacofonie instituționalizată, fără o identitate clară și nu va inspira încredere. Un astfel de partid nu are cum să atragă și votanții conservatori, și pe cei liberali, naționaliști, europeniști sau eurosceptici. Dacă nu va include mai multe platforme ideologice, atunci discursul său va fi mai degrabă centrist cu vagi nuanțe de dreapta, fad și cumințel. Cam cum este PNL astăzi. Nu mi se pare rețeta pentru succes electoral. Marele partid va constata că este votat de un electoral insuficient. Probabil va da vina pe public care nu i-a înțeles măreția.

Imediat ce „dreapta” se unifică, apar alte formațiuni pe culoarele ideologice lăsate libere. Ca și natura, politica pare să aibă oroare de vid. Nu de puține ori, în spatele noilor formațiuni apărute (auto)catalogate ca fiind de „dreapta” se află apropiați ai PSD. Logica este simplă și implacabilă: dacă vor intra acești sateliți în Parlament, vor avea cu cine să se alieze, dacă nu, voturile lor se vor redistribui și ghici cine va lua cea mai mare parte?

Marele partid de dreapta este o iluzie. Din anii 90 dreapta se tot unifică și pierde constant alegerile parlamentare. Este o încercare de a duplica rețeta „stânga” în speranța că se va înregistra același rezultat: câștigarea alegerilor parlamentare. Nu cred că soluția este ca cineva (cine?) să facă un altfel de PSD pe partea „dreaptă”. Dimpotrivă, mai fezabil mi se pare restrângerea bazinului electoral al PSD prin promovarea pluralismului ideologic real, astfel încât să rezulte un sistem de partide echilibrat, în care nimeni să nu se poată comporta discreționar.

Pluralismul ideologic este ingredientul indispensabil al unei democrații

Cred că „stânga” câștigă constant alegerile din România datorită faptului că se adresează unor grupuri sociale evitate de „dreapta” (conservatorii religioși, naționaliștii moderați și aproape tot ce înseamnă rural). E vina PSD că „dreapta”, nu doar cea politică, ci și cea intelectuală, strâmbă din nas față de asocierea cu anumite grupuri sociale și teme „sensibile”?

Dacă „dreapta” vrea să câștige alegerile are nevoie de diversitate. Asta înseamnă mai multe partide, cu identitate doctrinară distinctă, cu mesaje diferite, dar care împreună pot forma coaliții pre-electorale sau majorități post-electorale.

De ce să nu avem un partid conservator cu mesaj pentru creștinii din România, poate chiar critic la adresa modelului de integrare european pe calapoade socialiste în locul simulacrului care a fost PC al lui Dan Voiculescu? De ce să nu avem un partid liberal veritabil, cu mesaj pentru antreprenori și publicul urban cosmopolit, nu unul care se bate în pomeni electorale cu PSD?

Există o frică în elita intelectuală românească față de naționalism, lucru de înțeles după național-comunismul lui Ceaușescu și PRM-ul anilor 90. Totuși, acest culoar ideologic este de dreapta. Dacă nu îl ocupă cineva rezonabil, îl va ocupa cineva iresponsabil sau un prieten al PSD cu discurs strident și care va discredita ideea de patriotism luând și voturi din bazinul electoral al „dreptei”; doi iepuri dintr-o lovitură.

Proliferarea „dreptei” ar putea conduce la extragerea din bazinul electoral al PSD a unor categorii importante de alegători și atragerea unora dintre dezinteresați. Pe principiul vaselor comunicante, se va constata că PSD nu mai este atât de masiv precum pare acum.

Dar, să nu ne facem iluzii. Pluralismul real nu avantajează actualele partide. Așa cum se întâmplă pe orice piață, cei care au deja poziții importante vor acționa pentru bariere de intrare ridicate (în cazul nostru, praguri electorale, număr de semnături, etc.), vor prefera mimarea competiției și fixarea prețurilor (exploatarea clienților/alegătorilor captivi). Este încă un motiv pentru care consider că „unificarea dreptei” ar fi un pas într-o direcție greșită. Soluția nu poate veni de la cei din sistemul politic, ci dinspre societate, de la oamenii încă neînregimentați politic sau care nu se regăsesc în actualul spectru politico-ideologic.

NOTE _________________


[1] Consider că stânga-dreapta este un fals clivaj în politica românească. Poate în alte țări este o grilă de lectură utilă, dar în cazul nostru cred că mai mult ne orbește, decât ne ajută să înțelegem realitatea socială și politică. Pentru a nu parazita articolul cu argumentații auxiliare, voi utiliza totuși acești termeni în accepțiunea lor comună în spațiul public românesc, cu ghilimele de rigoare.

[2] În 1996, CRD (o largă coaliție) a fost pe primul loc cu cca. 30% din voturi. Da, dar PDSR (23%) și USD (13%), adică „stânga”, au strâns 36%. Coaliția de guvernare CDR-USD-UDMR a fost de „dreapta”? În 2004 Alianța PNL-PD a luat 34% față de 41% ale PSD. Coaliția de guvernare s-a creat prin intermediul „soluției imorale” PUR, adică fostul aliat al PSD. A fost o guvernare de dreapta? În 2008, PSD a luat mai multe voturi ca PDL, dar acesta din urmă a avut majoritatea relativă a mandatelor. PDL și PNL nu au format însă o majoritatea parlamentară de „dreapta”, iar guvernările care au urmat au fost formate de PDL și PSD, ulterior PDL și UNPR (desprins din PSD).

[3] Valeriu Stoica a propus ceva similar înaintea alegerilor din 2004.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Sint de parere ca dreapta nu poate fi unificata. Orgolii si habarnisme.
    Dar ma delimitez de formularea “dezintegrarea dreptei”. Ce dezintegrarea mai mare decit felul in care presa a facut-o (nu trebuie sa ne ascundem dupa deget), incit drepta sa arate ca niste certareti beti. Au fost sustinuti unii impotriva altora, de parca inamicul nu ar fi fost PSD-ul.
    Ba, se sustinea sa se continue cu un guvern tehnocrat. Pentru ce alegeri?
    Dezintegrarea dreptei mai ravasitoare ca acum nu exista.
    Da, “Dacă „dreapta” vrea să câștige alegerile are nevoie de diversitate.”
    Diversitate, dar nu orgolii goale gen “numai noi sintem ce buni”.

  2. Adrian B spune:

    Cand “dreapta” inseamna si crestinii conservatori, si liberalii si eventual si libertarienii (stat minimal etc, nu anarhism) nu are ce sa se consolideze cu ideologii foarte diferite sub aceeasi umbrela. Ce treaba au crestinii care vor bani pentru biserici cu liberalii care vor cat mai putini bani tocati de stat? Interesele lor sunt diametral opuse in aceasta privinta.

    • Dedalus spune:

      O dreapta conservatoare va sustine credinta, nicidecum biserica. Sunt 2 lucruri distincte.

      Este esential pentru o miscare conservatoare ca morala religioasa sa fie o valoare central, avand in vedere functia sa reglatoare, dar si cea formatoare pentru personalitatea umana.

      Statul conservator este minimal, dar este puternic, foarte puternic. Disciplia financaira trebuie sa fie radical si acele putine reguli care exista trebuie sustinute si impuse cu forta statului. Minimal, dar puternic :-) .

      Telul politicii conservatoare este statul minimal, dar puternic, prin urmare cheltuielile statului scad ca effect al acestei viziuni, scadereea cheltuielilor statului nu este un obiectiv direct. Este o consecinta.

      ===

      Si Tory au aripi si aripioare interne, dar sunt un singur partid. Desigur se poate obiecta ca avem de-a face cu un system practice bi-partid, dar si asa, situatia demonstreaza ca se poate manifesta o dreapta diversa in cadrul unui singur partid. De altfel, nici Margaret Thatcher nu era clar ce orientare avea, judecat dupa carti…:-).

      • Adrian B spune:

        Cred ca suntem intr-o confuzie: statul conservator nu e in acelasi timp religios si liberal. Sunt conservatori religiosi care vor socialism (ex: cam toata lumea in varsta din mediul rural) si sunt “conservatori” liberali, unii dintre ei atei, care vor stat minimal. Exista cateva puncte de intersectie intre cele doua grupuri, dar in mare sunt diferite. De pilda liberalismul include si drepturile individuale extinse, gen avortul, care sunt clar respinse de cei religiosi.

        Doar mergeti la tara si vorbiti cu persoane de la 40-50 de ani in sus si o sa vedeti ca nu au nici o treaba cu liberalismul, dar s-ar incadra insa in zona conservatoare, religioasa si nationalista.

        Si va rog sa nu confiscati moralitatea de catre religie, nu e cazul.

        • Dedalus spune:

          “Statul” conservator nu e religios. In general statul laic e laic, indiferent de politica. El nu poate fi conservator sau social-democrat sau de orice alta natura. Natura pur administrativa si laica a statului se conserva in orice democratie.

          Conservator poate fi partidul la putere. Partidul la putere nu intervine asupra caracteruilui laic al statului, cel putin nu intr-o democratie europeana.

          Acum, un partid conservator va inlude morala religioasa ca valoare definitorie, pentru ca ea seteaza coordonatele de atitudine si comportamentale ale individului. Aceasta valoare asumata nu are nici o legatura cu credinta sau cu biserica, sau cu rolul bisericii in societate.

          Desigur, un ateu ar putea cu usurinta imbratisa celalalte valori conservatoare, prin apel la o morala non-religioasa. Acest lucru nu ar contraveni inerent optiunii sale conservatoare.

          Dar asemenea persoane au nevoie totusi de un reper moral personal. Cel mai probabil cele mai multe persoane ce se revendica atee se refera la non-apartnenta la un cult si la negarea unui Creator (cu tot cortregiul dogmatic ce deriva din acest lucru). Cu toate acestea insa, atat timp cat morala religioasa nu poate fi negata ca morala, va fi foarte greu sa sustii o morala distincta de cea religioasa, in ce priveste liniile sale esentiale (in afara de referinta la Divin).

          Pe de alta parte, trebuie sa intelegem ca vorbim in final de un partid, in care oameniii impartasesc aceleasi idei, se disting de alti oameni care au si ei idei bune, dar altele.

          Nu ar putea exista un partid al “celor ce vor binele”, inerent “cei ce vor binele” se disting intre ei. Spre exemplu, unii imbratiseaza credinta cu morala aferenta, altii fac referinta la morala ca atare, dar refuza existenta divinitatii.

          Iar in al treilea rand, veti vedea ca este destul de dificil sa fundamentezi o doctrina cnservatoare, cu radacini nationale si culturale acceptand persoane atee, altfel decat printr-o descriere a acelei morale, indiferent care ar fi aceea.

          Totusi, avand in vedere cat de putine persoane ar putea fi in realitate atee (in sensul de fara referire la credinta, nu in sensul sugerat de faptul ca nu merg la biserica, spre exsemplu) , probabil ca distinctia in discutie are putina relevanta practica,

          ====

          Alte lucruri pe care le expuneti sunt pur si simplu imposibile, fiind contradictorii prin natura lor

          Astfel, o persoana care doreste socialism, fie ea credincioasa, fie necredincioasa este imposibil sa fie conservatoare, cele doua doctrine fiind total opuse (ma rog, in cvasimajoritatea cazurilor, dar nu stiu in ce masura are relevanta sa discutam despre micro-exceptii – de genul 10-20 de persoane).

          ===

          Statul minimal, el singur, nu defineste liberalismul, dupa cum nici drepturile individuale extinse nu sunt chiar definitorii pentru vreo doctrina. Se discuta multe despre avort, acolo unde acest lucru este legat de religie, de o valoare sociala pregnanta si asa mai departe. Nationalismul “de grota” este una , nationalismul care identifica si consolideaza este altceva. Intonarea “Noi suntem romani” oricat de minunata ar fi, nu are legatura cu nationalismul liberal/conservator.

          Multe persoane din zona rurala sunt intr-adevar apropiate de o zona conservatoare, fara insa a se considera nationaliste in genul ‘Romania Mare”.

          Toate aceste aspecte se grupeaza intr-o doctrina, ale carei trasaturi sunt pregnante, stabilesc demarcari, limite si caracterizari, obiective si mai ales – valori fundamentale. Valorile politice fundamentale definesc o doctrina si un partid, dar nu se confunda cu valorile fundamentele pe care societatea le adopta si le expune.

  3. Dedalus spune:

    Nu a existat si nu exista nicio “dreapta” in politica romaneasca. A existat doar – sa fiu plastic – doar o “maiputinstanga” (ce tare sunt :-) )).

    Sunt de accord prin urmare ca ar trebui infiintata o dreapta – de accord cu autorul ca ar fi nimerit sa fie conservatoare. Dar nu ma leg de nuante, fie de care o fi, dreapta sa fie.

    Sunt insa in dezacord cu idea unei diveritati – din ratiuni cat se poate de practice: cand nu ai avut nimic 30 de ani, va fi foarte greu sa gestionezi o gloata de “drepte”.

    E greu si sa gasesti 3 oameni capabila si puna cap la cap o doctrina de dreapta coerenta (toti canta acum in Corul Bocitoarelor).

    ===

    Strategi ar fi cam asa:
    1) Creionarea unei doctrine de dreapta calre si convingatoare – pe una-doua pagini
    2) Asumarea acestei doctrine de un partid – care o fi acela nici nu conteaza (si asa nu nici o deosebire intre ele din acest punct de vedere)
    3) Alegerea unui lider – acesta fiind diferit de cei trei intelepti (sau 4 :-) ) care facura doctrina
    4) Iesirea in public, axat pe 2-3 teme mari, cu scopul clar de a atrage alegatorii care au stat acasa
    5) Utilizarea coerenta a canalelor de comunicare cu cetatenii – cele digitale in primul rand, dar si contactul direct, in special in mediul rural si in cel defavorizat – dreapta eo doctrina pentru a scoate saracii din saracie, nu una prin care subsidiile sa ii tina pe saraci tot saraci in veci (dar aceasta trebuie bine explicate)

    ===

    In orice caz, conditia este iesirea din Corul Bocitoarelor si adresez toata multumirea de care un anonim postac o poate adresa unui autor pentru curajul de a nu varsa lacrimi de crocodil si de a iesi cu un mesaj pozitiv!

  4. carp spune:

    Foarte bine spus, am aceeasi idee de dinainte de mai bine de zece ani, cand am observat ca o mare parte din electorat e mai degraba centrist sau inclina spre stanga cand retorica dreptei devine prea virulenta (desi acuzatiile de coruptie au curs pe banda si cand DA sau PDL au fost la carma). Consider si ca electoratul PNL are o alta structura decat puristii pdl sau usr, ei vad evolutia Romaniei in mod diferit. Cel mai nociv insa am gasit genul de retorica a la dreptacii care au imbratisat-o pe macovei, care au generat o atmosfera demna de tribunalele iacobine ale revolutiei franceze, desi se stia foarte bine structura electoratului roman, sau gaunosenia unor lideri ca neamtu, a carui aroanta era greu de suportat si ptr intelectualii cu vederi de dreapta moderate. Lipsa asta de realism, de tot-sau-nimic, venturianismul hilar, inflexibilitatea crasa, toate nu au dus decat la pierdere de electorat, s-au finalizat in stilul personajelor lui preda, cu un ‘ia mai da’te’n m.. c..!’ Ca sa nu mai spun de aberantele incurajari de peste ocean ale unor intelectuali care nu mai au nimic in comun cu realitatea romaneasca, un razboi inept catre dreptatea absoluta promisa de un fost procuror de parca alegerile erau tinute in aula academiei romane ptr alegerea academicianului sef..

    Iar in timpul asta, avertizarile unor oameni adevarati, care au inteles cu adevarat structura de ansamblu a societatii romanesti, au fost pur si simplu ignorate de o retorica emotional-infantila a majoritatii care retraia in mod pur latin atmosfera revolutiei franceze. Prin ‘oameni adevarati’ ma refer la Plesu, Cornea, Zografi, oameni al caror bun simt al gandirii functioneaza in general ireprosabil si care sunt clar reprezentativi ptr tipul de intelectual care ar trebui sa domine retorica dreptei inaintea alegerilor. Nu atragi un psd’ist care are dubii in ceea ce priveste orientarea politica corecta aratandu-i bata, ci demonstrandu-i frumos ca exista punti spre mai bine.

    • Dedalus spune:

      Eu nu am gasit nici o dreapta in miscarile si organizatiile enumerate de Dvs. O identiate de dreapta nu se poate rezuma la afirmarea acestei apartenete, fara nici cea mai mica viziune concreta bazata pe o dotrina a dreptei.

      Altfel spus, nu putem numi “dreapta politica” un melanj de declaratii si de actiuni disparate.

      Cele cateva idei lansate sub lanterna dreptei – de genul “stat minimal cu cheltuieli minime” – isi pierd cu totul si cu totul intelesul lor practic, raman doar retorice, elemente ale unei strategii de imagine, adesea chiar elemente ale unei picturi confuze.

      Dreapta “copy-paste” de manual, dreapta rezumata la declaratii nu e nici o dreapta. Nu-i nimic. Cand nu e clar ce valori ai si cum ajungi de la valori la doctrina, de la doctrina la program si apoi la un set de masuri, toata povestea e un basm frumos de adormit alegatorii .

      ====

      Electoratul nu poate imbratisa decat doctrine existente, concrete si prezente in oferta politica. Nu dorinte, nu declaratii, nu discursuri sterile, indieferent cat de grozavi ar fi cei care le declama.

      Unui individ subjugat de stat, care este intretinut de stat in starea sa de dependenta, pentru care statul ia toate deciziile din viata – asa cum stanga radicala promoveaza (mai pe fata, mai pe dindos), dreapta trebuie sa ii opuna valaorea sa: individul responsabil pentru alegerile sale, individul care traieste asa cum doreste, care isi face propriile lui alegeri , care are in centgrul vietii sale familia si nu biroul care ii plateste ajutorul social.

      Libertatea de alegere, mana in mana cu responsabilitatea sa, prevalenta individului. Cam despre asta e vorba.

      Oricum, de la toate astea ar trebui porinit pentru a oferi cu adevarat solutii de dreapta, multe sunt dureroase, dar necesare.

      O politica solida de dreapta este in beneficiul saracilor, pentru ca locurile de munca nu le creaza statul ci patronatele. Pentru ca dorinta omului si afirmarea sa consta in munca sa, nu in pomana pe care o primeste.

      ===

      Dar asemenea lucruri trebuie explicate celor care nu le stiu sau care nu au timp sa le intelega. Nu celor deja convinsi, nu celor care analizeaza la nesfarsit cat de rau este, nu Corului Bocitoarelor.

      Poate cineva sa explice doctrina de dreapta in cele 5 minute pe care un patron le poate aloca acestei povesti? Poate cineva sa explice de ce e mai buna o doctrina de dreapta decat una de stanga unui taran venit de la plug? Sau unui amarat de la periferia orasului care nu are de lucru si fura curent electric?

      Pentru ca despre asta e vorba: a concepe si a explica. Nu a analiza la nesfarsit un dezastru pe care tot tu il provoci prin abordarea ta masochista si lenesa (fraza generica, nu se adreseaza cuiva anume).

  5. OvidiuB spune:

    Foarte lucid articol, felicitari!

  6. Mihai spune:

    Vorbiti de “nationalism moderat”. Eu nu prea am vazut in Romania decat varianta “de grotă”, o spun cu regret. Acceptabil pentru PSD dar nu si pentru dreapta liberală.

    • Dedalus spune:

      “Nationalismul” dreptei ar trebiu sa imbrace forma eforturilor pentru dezvoltarea capitalului national, nu in sensul protectionist, ci in sensul deschiderii spre economia mondiala.

      Desi la prima vedere pare o contradictie in termeni.

      Fortele pietei trebuie sa lucreze pentru a intari capitalul national, in conditiile in care acesta este expus pietei concurentiale. Altfel spus, corectiile trebuie sa vizeze slabiciunile capitalului national in conditiile concurentei.

      Dar aceasta parte economica este doar una din fatete. Exista is partea sociala, morala a nationalismului dreptei. Aceasta impune o incredere in fortele proprii, in dezvoltarea pe baza a ceea ce exista special in natiunea romana.

      Aici deosebirea se face intre nationalismul de grota – care sutine ca noi suntem mai cu mot pentru ca suntem romani – si nationalismul identitar – spre exemplu flexibilitatea si adapatbilitea romanilor ar putea sta la baza unei astfel de viziuni ce vizeaza increderea in sine. Nicidecum superioritatea!

      Romanii nu sunt “superiori”, dupa cum nu sunt nici “inferiori”. Sunt insa romani, au caracteristici distincte de alte natiuni, e normal asa. Acest lucru trebuie sa ne dea o stare de incredere, de promovare prin fortele proprii.

      Nu merg pana acolo incat sa creez un “exceptionalism” romanesc, in sensul celor vizate de exceptionalismul american. Dar este de la sine inteles ca intr-o economie globala, increderea in tine ca roman este un atu in afaceri, este importanta. Trebuie sa stii ca esti roman si sa actionezi in considerarea valorilor tale – la fel cum un neamt va face afaceri ca un neamt (punctual si riguros), un american – ca un american (pragmatic si eficient).

      Nu poti sa te plasezi pe o pozitie de inferioritate sau pe una fara radacini si sa mai ai si puterea de a face afaceri intr-o lume globala. Nu poti sa spui cu amar “asa suntem noi romaniii” si sa mai si castigi in afaceri. Trebuie sa spui “asa suntem noi romanii” cu mandria de fi roman, adica flexibil, calit in dificultati, capabil de intelegere umana.

  7. TM spune:

    Ar fi într-adevăr de ajutor să nu mai folosim terminologia consacrată „stânga-dreapta”, care, în mod corect precizat de autor, nu prea are aplicabilitate în România. Toată lumea știe că, de fapt, politica noastră este împărțită între PSD și aliații lui, pe de o parte (așa-zisa „stângă”, care a inclus uneori și PNL), și toți ceilalți, pe de altă parte (așa-zisa „dreaptă”, care a inclus și partide socialiste). Adoptarea mărcii „anti-PSD” în locul celei „de dreapta” ar încuraja colaborarea între ideologii diferite, dar care pot negocia și se pot înțelege, în locul unei întreceri inutile și contraproductive cu scopul identificării adevăratului partid de dreapta (și, mai mult, ar ușura împingerea războiului la PSD „acasă”).

    P.S.: Mai arată autorul că „dreapta” nu a câștigat niciodată alegerile parlamentare, adică alegerile unde contrează mai mult ideologia (mesajul constructiv) și mai puțin personalizarea emoțiilor anti-PSD, care rămân prea diluate. Cred astfel că, încercând să se ascundă în spatele personalității lui Cioloș pe post de locomotivă, PNL a vrut să „prezidențializeze” alegerile parlamentare, în loc să meargă pe soluția corectă, adică să își clarifice ideologia (indiferent cum le-ar fi rezultat) și să lucreze la prezentarea ei. Ghinion însă, PSD nu a căzut în capcană (și trebuie felicitat în acest sens refuzul de a băga la înaintare un viitor premier, criticabil în campanie), iar deznodământul dezastruos a arătat că nici măcar eventuala colaborare din partea lui Cioloș nu ar fi putut salva un partid cu un conținut inexistent. Să fie învățătură de minte pentru cine ar mai dori să încerce asemenea scamatorii.

  8. Mircea Modan MirceaM spune:

    Cam ciudat titlul: pledoarie pentru dezintegrare?
    Una la mana, ca pledati pentru ceva ce pare infaptuit. N-avem o dreapta structurata pe cateva fundamente clare, chiar diverse fiind, dupa cum nu avem nici o stanga articulata pe asa ceva, si totusi PSD castiga cu un scor de speriat. De ce? Ca sunt dezintegrati? :P
    .Daca nu dezintegrarea este starea, determinantul ala evident care produce victoria in alegeri de ce pledati pentru ea? Daca tot vreti sa gasiti o solutie cautati ce-l mana-n lupta pe-acel Apus, ca sa puteti articula o contraoferta.
    A doua. Cred ca puneti problema gresit. Daca scopul declarat este castigarea alegerilor ati pierdut din start. Am “fumat”asta de multe ori, ca mai noi toti, dupa ce ai scos porumbelul asta, din postura de challenger, poti sa spui orice, tot la ciolan iti e gandul. Nu numai ca este indecent sa ai ca scop puterea, butoanele (oricate argumente produci cum ca numai asa poti face si drege) dar este si ineficient, reteta fiind aplicata deja altor pacienti. Care cred ca au deja puterea si nu vor sa experimenteze alt medicament, chit ca nici asta nu face mare branza. Dar macar nu mori…
    Bun, si atunci? Dezintegrare nu, butoane nu, la doctrine e inutil pentru ca nu intereseaza pe nimeni si o sa apara tot felul de “stiuti” in teorie care, fie iti dau impresia ca esti tampit, fie te adorm. Deci ce?
    P.S.Am scris ce in comentariul initial…dar era prea lung :P asa ca am sters. Ce folos, cand scopul este nu sa gasesti solutii ci cum sa combini nu stiu ce procente ..sau sa le faci varza.

    • Dedalus spune:

      Daca negati doctrina, negati de fapt partidul ca organizatie. Daca nu o doctrina, atunci ce ii aduna pe acei oameni impreuna intr-un partid?

      Partidele fara doctrina ajung pana la urma sa semene intre ele – ceea ce se si intampla. Iar atunci cand sunt la putere merg pe niste adunaturi de masuri fara nici o coerenta intre ele.

      Dar aveti dreptate in ce priveste “stiutii” in teoriii. Este nevoie de oameni care sa transpuna in ceva concret si aplicabil tot ceea ce inseamna o doctrina. nicidecum de oameni care sa vorbeasca despre aceste doctrine ca si cum le-ar preda.

      Practic, pe fiecare domeniu al vietii sociale masurile propuse trebuie sa se circumscrie unei doctrine. Doctrina conservatoare ocupa poate o pagina A4, dar a propune masuri concrete, un program politic bazat pe acest A4 este un exercitiu politic, nu academic.

      S-a creat probabil aceasta reticenta la doctrine si din cauza incremenirii in teorie, in manual. O perpetua ciondaneala intre adeptii diverselor aripi si aripioare (in special in dreapta pare valabil).

      O alta cauza a reticentei este si apelul la critica si la vaitat. Pentru a construi un program pe o doctrina, mai intai trebuie sa o ai, sa o accepti asa imperfecta cu inerent va fi, nu sa stai ani de zile in analiza ei pana oboseste toata lumea si se plictiseste de moarte.

      Dupa aceea, iarasi trebuie sa iesi din inertia bocetelor si analizelor sterile si sa propui o actiune (ceva positiv, constructiv) in domeniul in care te pricepi, bazat insa pe o doctrina – nu avem cum scapa de asa ceva.

      Altfel spus, un cadru didactic angajat politic in urmarea doctrinei conservatoare va porpune o reforma a educatiei clar distincta de una propusa de un cadru didactic angajat politic pe linia social-democrata.

      Dar un cadru didactic ce refuza orice angajare politic-doctrinara, va putea cel mult propune o lista de masuri administrative inerent incoerente, pentru ca obiectivul general al “imbunatatirii invatamantului” nu poate aduce sub el actiuni legate intre ele, e prea general (nu seteaza valori, nu face apel la comportamente sociale, nu poate fi legat direct cu alte domenii sociale).

      Obiectivul “imbunatatirea invatamantului” trebuie prin urmare redus, spart in obiective ce au fundamentare doctrinara. Numai asa se pote face un plan de masuri.

      Si e valabil in toate domeniile. Nu am inventat eu toata procedura asta, e valabila in mai toate democratiile avansate. Numai noi ne incapatanam sa construim o democratie fara doctrine, adica fara partide distincte. Si cand nu reusim (ceea ce era de asteptat) nu ne mai prezentam la vot si ii criticam pe cei care s-au prezentat si “partidul” lor….

      ===

      Asta e partea generala, eu am propus cu alte ocazii masuri concrete de imbunataire a educatiei nationale ce se bazeaza pe obiective cu determinare doctrinara. Nu le reiau aici.

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        De acord. Cam asa vad si eu, marsul cu fanfara doctrinelor de dreapta, ca scop in sine, uniti sau dezbinati nu va produce nimic pe termen scurt, din motive cat se poate de clare. O povestioara e edificatoare, cred.
        Vine in dimineata asta un clinen la noi, sa achite o datorie, cumpara lapte si nu a achitat de-un an.L-am intrebat de ce prefera sa plateasca asa rar , sa faca o plata mare in loc de mai multe mici, suportabile (bun, nu era vorba de mii de lei cumpara lapte pentru familie). Mi-a raspuns ca acum i-a crescut salariul de la 1800 la 2800 (e asistent medical cred), ca anul trecut a fost la limita, abia a scos-o la capat cu banii.
        Evident ca asa ceva nu poate fi”combatut” cu nicio doctrina sau teorie savanta privind unirea sau dezintegrarea, si nici macar cu un plan fezabil, sustenabil aruncat in momentul cand vin alegerile. Omul a vazaut ca are bani mai multi in buzunar, nu-l mai intereseaza nimic..de ce n-au putat si ailalti? de ce astia pot? de ce Boc i-a taiat sporurile atunci?
        Sa-i explici ca ciclul economic, ca masurile procilice ale lui Tariceanu, ca si acum avem masuri aproape identice, care vor accentua criza ce va veni…este cat se poate de inutil, la fel cum au fost atunci semnalele de alarma. Chestia naspa e ca semnalele clare, articulate nu au fost trase nici atunci de aia de dreapta (Tariceanu in fond a fost autorul politicilor prociclice) ci de BNR. Care “semnalizeaza” si acum.
        Omul meu isi pune intrebra de unde banii astia in plus, ne prostovan, intelege cumva ca vor veni din imprumuturi, dar asta e pe locul doi. Daca avea insa o “schema” de dreapta in care banii veneau pe bune, din peformante economice, din colectari sau nerispirea lor aiurea, daca avea o speranta ca intr-un orizont scurt de timp vor face si cei de dreapta ceva ca sa castige el mai mult …ei, daca, daca, daca
        O dreapta cinstita nu s-ar axa pe cum sa manevram procentele ca sa iasa unul mai mare la alegeri ci cum sa facem ca sa aiba si omul ala 28000 lei sustenabil, nu pe datorii publice platite de noi, “privatii”, carora nu le creste nimic, pentru ca veniturile noastre nu cresc nici prin ordonante de urgeta nici prin hotarari de guvern, ci prin incasari mai mari, prin vanzari mai profitabile pe o piata concurentiala dura.
        Fara a aduce din zona de benficiari ai bugetelor de tot felul ,in zona de producatori de valoare adaugata (atat ca angajat ca si ca patron) nu vom putea acoperi necesarul din ce in ce mai mare de vemituri indreptate catre sustinerea unor salarii decente la bugetari.
        O poltica rigida de dreapta care nu tine cont de beneficiile pe care le ofera stanga (prin indatorare, asta nu se vede instant, dar poate fi dovedita istoric) nu poate concura cu sanse de succes -la vot, cu stanga darnica la punga. Doar daca exista solutii alternative care, prin munca si cresteri de productivitate sa produca acele sume necesare bugetului.
        Deci, solutii, solutii, solutii, concrete…nu gargara cum ca daca unim sau dezintegram ceva vom face vreo mare branza. Si nu cu target de castiga alegeri ci de a rezolva probleme. Si daca esti onest vor veni si voturile alea… Poate sa para o naivitate ce zic, nu conteaza, eu chiar asta cred, ca privat.
        Inteleg ca profitul meu nu poate sa creasca daca am clienti saraci, dupa cum inteleg si ca “bogatia” pe datorie e saracie lucie, doar ca mai tarziu :P Solutia este sa ne “imbogatim” toti, nu doar beneficiarii contributiilor noastre.

        • Dedalus spune:

          Doctrinele de dreapta sunt extreme de diverse. Este greu sa “copiezi” una, daca nu imposibil. Dar la fel de greu este sa faci atatea partide cate variante doctrianre sunt.

          Solutia de fapt e foarte simpla: elaborarea ueni variante autohtone a unei doctrine de dreapta si apoi elaborarea unui set de masuri pe baza acesteia.

          Evident, masuri in fiecare domeniu.

          Un program intemeiat pe o astfel de doctrina authothona are marele avantaj dea fi coherent prin chiar faptul ca are o radacina unica.

          O astfel de doctrina de dreapta authotona ar trebui sa incapa pe un A4 si sa fe elaborate de o singura persoana. Nu e un exercitiu colectiv sau consultativ, e unul de elaborare, de creatie. Ca la o carte de beletristica: ce carti sunt scrise de doi autori impreuna ?!

          Dupa care partidul o preia si incepe sa elaboreze programele sectoraile , tot asa ca exercitiu individual.

          Obstacolele majore in aceasta poveste sunt dupa mine:

          a) dorinta romanului de a fi “sef”, chiar daca nu se pricepe, orice incercare de creionare va fi supusa criticii distructive pe tot felul de motive – de la lipsa de intelegere,(“conservatorismul nu e asa cum il vezi Dta, e altfel ,iti spun eu cum!” ) pana la teoria chibritului pe tot felul de termini

          b) perfectionsimul exacerbat, dorinta ca o doctrina si un plan sa fie benefice imediat pentru toata lumea si sa impace pe toata lumea, ca fundamentare (teorie)

          ==

          Stanga radical va cauta sa mentina saracia, pentru a-si “fideliza” electoratul. In timp, vorba lui Margaret Thatcher, “problema cu socialismul este ca banii altora se termina”.

          Dar ceea ce Thatcher nu a spus este ca dupa ce banii altora se termina, dornita de pomana ramane. La un asemenea nivel incat face imposibila preluarea puterii de catre o dreapta liberala, singura capabila sa scoata tara respective din marasm (in afara de fascism, dar sper sa nu fie cazul).

          In consecinta, daca numarul votantilor de dreapta scade sub o masa critica, preluarea puterii nu mai este posibila in conditii de democratie, dar societatea are nevoie de organizare si control. Momnent in care fie intervine o lovitura de stat (militara cel mai probabil, dar nu obligatoriu) , fie tara aluneca in fascism sau communism.

          Ca logica a istoriei, este mult mai convenabil sa faci toate eforturile pentru a mentine votantii de dreapta deasupra niveluolui critic (chiar daca puterea e detinuta momentan de stanga radical), decat sa te chinui sa revii la o traiectorie de protgres dupa ce masa respective a votantilor a scazut sub pragul critic.

          Vet ispune ca si stanga poate asigura crestere economica. Da, dar cu conditia sa nu fie radical, sa nu impuna ca redistribuirea sa aiba loc cu pretul zdrobirii apetentei pentru initiative privata. O astfel de stanga este radical pentru ca neaga insasi fundamental capitalismului, si cum in afara de capitalism nu se poate imagina democratie- ajungem la fascism, communism sau dictatura personala.

          ===

          Poveste cu salariul mic/mare. O doctrina de drepata nu va considera salariul ca subiect al actiunii sale politice, ci venitul personal. Ideea este ca statutul de salariat este unul fie tranzitoriu, fie necesar functiilor statului.

          O doctrina de dreapta nu-I va spune unui salariat ca ii va aisgura un salariu mai mare, ci ii va spune ca sansele sale de a fi patron trebuie sa creasca. Sau, ca saalriul sau ar trebui sa creasca nu mentinand aceeasi activitate, ci trecand la o activitate ce prin forta luncrurilor este remunerata mai bine. Astfel, unui brancadrier ar trebui sa ii creasca sansele de a fi asistent medical, unui asistent medical de a fi medic samd. Trebuie reinviata in om doritna de mai bine, nu doritna unei pomeni mai grase.

          O doctrina de dreapta ar acepta ca initativa privata se manifesta in multe forme, toate leigtime si ar porni de la premise bunei intentii nu a relei intentii. Astfel, burocratia auto-angajatilor ar trebui redusa, astfel incat un zugrav sa nu mai fie nevoit sa lucreze la negru pentru ca statul ii ia banii in avans, ca imposzit pe ce-o sa fie. O singura declarative anuala de venit, cu impozitul asupra acelui venit. In parallel cu deductivitatea sumelor pentru imbunatatirea locuintelor. Asa s-ar regla pentru toata lumea si statul nu ar pierde nimic.

          De altfel, statul ca SRL este un rezultat al politicii radicale de stanga, ce are nevoie de bani cat mai multi la buget pentru a putea da pomeni cat mai mari. Statul SRL este rezultatul politicii stangii radicale, nu statul extins.

          Daca vedem doar functia de “garant al libertatii” si cea de “ordine sociale”, un stat pierde caracterul sau de SRL, pentru ca va avea bani orice ar fi sau, in orice caz s-ar putea multumi cu ce colecteaza. Spre exemplu, putem avea inchisori private.

          ===

          Dupa cum vedeti in exemplele mele de mai sus, nu vorbim despre o “fanfare doctrinara”, nu spunem, nu declamam doctrina dreptei. Dar fundamentand pe ea masurile propuse ele capata logica si vigoare.

          Logica si vigoare ce nu le pot avea “listele de cumparaturi” ce se elaboreeaza distinct de doctrina.

  9. DorDeDuca spune:

    Singurul scop al luptei politice este câștigarea puterii, in vederea asumarii guvernarii. Nimic altceva.
    Dupa ce este câștigata puterea, guvernarea se execută prin punera in practică a promisiunilor si exercitarea administratiei statului.
    Orice alta abordare a politicii este una “originala”. Vrem sa ne mutăm de la o democratie “originala”, la una “neliberala” (ca in Ungaria)? Alte experimente dezastruoase? Ca in Polonia?
    Nu este vorba despre o unificare a dreptei decât in scop electoral. Altfel vom avea o permanentizare a psd-ului la putere impreuna cu partidulete decorative fără personalitate ideologica precum UDMR sau alde.
    Daca nu vrem o prezență permanentă in strada, atunci unificarea/alianta de dreapta, anti-psd sunt imperative. Orice altceva este un experiment si un crivăț original.

  10. Emil Tarala EmilT spune:

    Vă mulțumesc pentru comentarii și observații.
    Unele afirmații din articol sunt criticabile, iar utilizarea unor cuvinte prea contondente precum „dezintegrare” lasă loc interpretărilor și pot duce la confuzii. Poate nu am comunicat bine, vorba unor ministeriabili.

    Voi încerca să sintetizez.
    Din moment ce stânga și dreapta sunt irelevante (pot aduce argumente pentru a demonstra că toate partidele noastre sunt de stânga sau, invers, că toate sunt de dreapta) în politica românească, apeluri la „unificarea dreptei” sau la „luptă împotriva dreptei” sunt lipsite de obiect. Pot fi doar exerciții retorice, de campanie, dar chiar și așa, efectele lor sunt minime; ținte false.

    Din moment ce nu există o stângă și nici o dreaptă, înseamnă că altele sunt clivajele importante în societatea noastră, iar aceste clivaje ar fi firesc să se regăsească în plan politic. Are cineva impresia că există o mare diferență calitativă între partidele noastre, prezente sau trecute? Poate cineva susține că guvernările de „stânga” sau de „dreapta” au fost fundamental diferite ca și calitate a politicilor publice promovate?

    Eu pledez pentru pluralitate reală la nivel politic. Mai multe partide nu înseamnă pluralitate, dacă ele operează la fel. Ori fără pluralitate reală, avem doar un simulacru de democrație.
    Poate mă înșel. Există și această posibilitate.

    • Dedalus spune:

      Stanga si dreapta sunt o simplificare, de fapt avem de a face cu o impartire dupa 2 criterii:
      - cat de implicat (autoritar) este statul fata de individ
      - cat este de implicat (activ) statul in economie

      Din combinatiile acestor doi factori se nasc doctrinele.

      In societatea romaneasca domneste o confuzie majora in ce priveste modul in care se diferentiaza doctrinele politice si, din pacate, aceeasi confuzie apare si in conducerea partidelor respective.

      Fuga insistenta de aceste doctrine a condus la ideea necesitatii unei societati non-politice, in sensul de fara partide politice.

      ===
      Clivajele din societatea romaneasca sunt de tip politic, s-ar cere reflectate in partide politice organizate doctrinar dupa cele 2 criterii de mai sus. Aceasta nu inseamna o actiune pur administrativa de “intemeiere” a unui partid sau a mai multora, ci in primul rand o actiune de constientizare a politicului, pentru a fi acceptat de cetateni in realitatea sa democratica. Nu in aceptiunea sa comunista, ce persista din cate se vede.

      Pentru asa ceva, rolul intelectualitatii este major, ea trebuie sa explice si sa sprijine intemeierea unor astfel de partide politice. Ca rezultat, clivajul societatii s-ar reflecta automat in partidele diferentiate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Emil Târâlă


Emil Tarala

Doctorand în Sociologie în cadrul SNSPA București și absolvent de Științe Politice. A activat în domeniul cercetării sociale, a elaborat și implementat proiecte co-finan... Citeste mai departe


E randul tau

Pai mai dati foc pe ici pe colo si o rezolvati!

de: radu

la "#Rezistența. Sau cum a reinventat România speranța socială"

Cauta articole

martie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)