joi, martie 28, 2024

29 iulie 2012: despre viitorul republicii.

Departe de a fi un capăt de drum, 29 iulie 2012 poate fi momentul de debut al  efortului de a regândi temeliile republicii noastre. Dincolo de persoana preşedintelui suspendat, autentica miză ţine de capacitatea naţiunii de a  reflecta în marginea rolului pe care trebuie să îl joace în cadrul cetăţii. Dincolo de persoana  preşedintelui suspendat, miza  este legată de profilul regimului pe care naţiunea intenţionează  să îl clădească, pe termen mediu şi lung.

După atâtea ocazii ratate, ( să ne amintim doar de referendumul din 2009, ce a avut în centrul său reforma parlamentului),  proiectul de reconstrucţie al republicii  nu mai poate fi amânat. În mod previzibil, el nu poate fi decât unul  amplu şi vast, care să ţintească spre toate acele puncte care şi-au dovedit potenţialul de a fi elemente de slăbiciune democratică. Orice  schimbare constituţională nu poate avea alt obiectiv decât asigurarea, efectivă, a echilibrului real dintre puteri pe care îl avea în minte părinţii fondatori ai constituţiei americane.  Un echilibru care nu poate exista decât în măsura în care   camerele însele nu sunt omnipotente, ci înţeleg să respecte limitele pe care le trasează constituţia. Este, poate, timpul  ca în dezbaterea publică să formulăm ,cu curaj, ipoteza necesităţii întăririi controlului cetăţenesc asupra parlamentarilor, prin introducerea unui drept de revocare anticipată al acestora, în cazul în care alegătoriii din colegiu o doresc. Dreptul de revocare al aleşilor poate fi şi răspunsul, precis şi chirururgical, la patologia traseismului politic.

Dincolo de constituţie şi de reforma ei, partidele politice sunt obligate, la rându-le, să treacă prin vămile reinventării lor. O naţiune nu poate exista încătuşată în armătura unor partide politice hrănite de finanţarea  netransparentă şi devenite expresii ale clientelismului. Aceste critici, atât de comune în spaţiul public, se cer, în fine, înlocuite cu măsurile legislative concrete graţie cărora  partidul politic să fie readus către vocaţia sa   autentică din spaţiul occidental.   De la finanţarea limitată şi publică până la eventuala înscriere obligatorie a selectării candidaţilor la diferite alegeri prin scrutine interne, de tipul “ primarelor “ americane, opţiunile oferite de politica comparată sunt extrem de variate.  29  iulie 2012 trebuie să marcheze sfărşitul,  definitiv şi irevocabil, al practicii  ce tinde să reducă electoratul la o masă decerebrată, a cărei  voinţă este traficată prin mite şi tombole. Educaţia referendară, în linia  elveţiană şi americană, poate fi calea  de ieşire din această fundătură democratică.

O cetate nu se poate fonda pe suveranitatea mediatică a urii. Televiziunile de ştiri nu  pot fi  educatoarele naţiunii- dialogul  politic  este infinit mai  complex decât indică dezbaterile cotidiene ce par să  isterizeze o întreagă naţiune. Extinderea urii şi resurgenţa  fanatismului sunt semnele unei mutaţii cu consecinţe  dramatice. O dată instalat în  mijlocul comunităţii politice, resentimentul face inutil orice recurs la o arhitectură inteligentă a guvernării.

Din toate aceste motive, 29 iulie 2012 nu este un capăt de linie, ci trebuie să fie  privit ca un nou început. Energia celor care au curajul de a spune  ” nu” fanatismului, încăpăţânarea celor care mai cred în capacitatea  moderaţiei instituţionale de a fi alternativa la barbarie, rezistenţa celor care se opun patimilor în numele spiritului critic, toate acestea  sunt temeliile pe care se poate ridica un alt viitor. Căci  suveranitatea naţiunii înseamnă, înainte de  toate, această povară  a responsabilităţii şi alegerii.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Salut acest text ce conţine sugestii fertile dincolo de construcţia constituţională, vizând esenţa politicii în ansamblu. Textul propune mai mult decât soluţii ale bunei funcţionări politice, trasând un proiect de civilizaţie. Dacă vrem s-o avem, trebuie purces la aceste reforme.

    Este neîndoios că actuala situaţie nenorocită ascunde şi un mare potenţial pedagogic: sub ochii noştri, lovitura de stat, confruntările, discutibile, agitaţia, tensiunile şi conflictele sunt tot atâtea simptome ale unui proces de învăţare socială. Democraţia românească suferă acum, cu mare întârziere, de neajunsurile primei copilării, are colici, o doare burta, îi cresc dinţii, dar ţipetele, plânsetele şi zbaterile de acum se pare că sunt inerente creşterii şi învăţării.

  2. Eu unul ma tem de „proiecte ample si vaste”. Asa a fost comunismul, asa a fost nazismul. Cred in schimb in cresterea incrementala, omul care sfinteste locul etc.

    Uite o propunere pe care tot o fac, si nimeni nu zice nimic:
    senatorii si deputatii sa aiba max 2 mandate ca si presedintele. De ce sa fie pe viata ?

  3. Idei clare si benefice la care subscriu in totalitate. Din nefericire, analiza nu raspunde cum s-ar putea infaptui aceste deziderate. Ma refer la lucruri concrete. Problema ramane „materialul” uman care nu se va schimba miraculos dupa 29 iulie 2012: o clasa politica putred de corupta, o societate fracturata complimente politicienilor si trusturilor media romanesti, o rafuiala interminabila intre clanurile mafiote care impart puterea si o majoritate electorala usor de momit cu ratze congelate si kilograme de faina. Singurul lucru pozitiv este justitia, care in ultima vreme a inceput sa dea semne de independenta. Dar si aici ma tem ca normalitate va fi deturnata in viitorul apropiat.

  4. Domnule Stanomir,

    Sunt de-acord cu sentimentele şi ţelurile dumneavoastră. Deci, concret, ce propuneţi? Cum realizăm ce ne propunem?

    Şi eu sunt unul din aceia care sunt convins că şi dacă reuşim să clădim o Justiţie puternică şi independentă, mai trebuie să şi schimbăm mentalitatea oamenilor. Aceasta este o muncă sisifică!

    Nu este destul să avem câteva sute de dascăli foarte buni care să-şi sacrifice viaţa, fiindcă, după cum s-a văzut, nu au reuşit să schimbe masa de oameni.

    Deci ce facem? Cum facem?

  5. ” Dreptul de revocare al aleşilor poate fi şi răspunsul, precis şi chirururgical, la patologia traseismului politic.” !!!!

    „Educaţia referendară, în linia elveţiană şi americană, poate fi calea de ieşire din această fundătură democratică.” – Cititi acelasi lucru ca si mine?!!!

    Eu cred, cu tot respectul, ca domnul profesor Stanomir a consumat substante stupefiante daca asta a inteles el, reluand inca o duzina de clisee pretentios savante goale despre „moderatie” si „republica”, din episodul recent, din ultimii ani in general : masurile astea ar insemna anarhie permanenta, plus incalcarea mandatului reprezentantiv, a democratiei reprezentative, limitate etc

  6. P.S. In SUA se face referendum cand e vorba de facut un pod sau de vandut sex toys pe langa biserici, nu se conduce tara prin referedum sau se demit oficiali….asa ca chestie, e cea mai anti-democratica democratie, bazata pe constitutie si domnia legii inainte de vointa populara, nici presedintele SUA nu se alege prin vot direct ci printr-un mecanism de vot indirect! In sfarsit, cum am spus, cu regret cred ca domnul profesor Stanomir consuma substante stupefiante, e singura explicatii privind ideile astea nastrusnice si catastrofale, care ar mari la puterea a zecea crizele si instabilitatea de acum si din ultimii ani.

  7. Frumose cuvinte dar idealiste si irealizabile. Cel putin in Romania. Dvs. va imaginati partide de genul PSD si PNL sau chiar PDL daca nu e impins de la spate de Basescu sa voteze astfel de prevederi in constitutie si in legi? Acolo s-au strans doar mafioti. Si cei care au intrat cu intentii onorabile s-au preschimbat intre timp. Probabil au mai ramas doar cativa integri precum Monica Macovei, Cristi Preda, Sever Voinescu si Teodor Paleologu, dar ce sa faci cu o mana de oameni?

    Nu zic, ideile sunt extraordinare, dar eu unul, desi sunt un optimist prin definitie, nu le vad implementate prea curand. N-au respectat ei referendumul cu 300 de parlamentari si va asteptati sa implementeze toate aceste prevederi? Poate doar daca ne ducem peste printr-o revolutie ca in 89. Altfel nu le pasa. Ei vor asa cum e acum, ape tulburi, legi neclare, portite, interpretabile.

    Deci eu cred ca intrebarea corecta pe care trebuie sa o punem este: „Cum facem sa ii convingem pe politicieni sa implementeze toate aceste schimbari?” La asta v-ati gandit? Pt ca ma tem ca nu se va putea in nici un alt fel decat prin revolutie. Ori in Romania in ziua de azi nu mai face nimeni revolutie. Cel putin nu pentru idealuri civico-politice. Poate pt mancare si salarii da.

  8. Intr-adevar noi nu vom depune curajul si abnegatia, noi care-am ales sa traim in tara stramosilor si sa n-o lasam de izbeliste si vom dori sa continuam ce am avut sansa formidabila sa incepem in 1989 (si am rezistat aici, chiar daca nu ne-am imbogatit!). Imi place mult ce spuneti: „Educaţia referendară, în linia elveţiană şi americană, poate fi calea de ieşire din această fundătură democratică.” Dar educatia, cresterea copiilor pentru bine nu pentru prapad, nu a fost un deziderat politic. Trebuie sa putem aici sa lucram in continuare mult mult mai bine.

    PS atentie, din cauza caldurii (mi s-a intimplat si mie azi) sint grafieri de genul „chirururgicale”, „avea in minte” (in loc de „aveau” parintii fondatori).

  9. Am mai spus-o pe acest forum. Eu cred ca marea problema a politicii romanesti o constituie finantarea partidelor si a politicienilor. Dintre prieteni (a caror parinti sunt prin politica judeteana) am aflat ca pentru a fi ales consilier intr-o primarie de oras mic cu 30.000 locuitor ti se cer 10.000 Ron pt campanie. Si asta la orice partid. PDL nu e un inger. Nici nu vreau sa ma gandesc cat se cere pt un loc de primar in oras mare sau senator sau deputat.

    Intr-un fel e explicabil. Cum iti faci campanie? Anunturile in ziare, aparitii la radio, la TV, panourile stradale, toate costa si costa scump.

    Deci eu cred ca intrebarea de baza este: cum gasim o metoda prin care politicienii inainte sa dobandeasca functia sa nu trebuiasca sa toarne o gramada de bani de la ei din buzunar, pe ca apoi, odata ajunsi in functie sa se simta nevoiti sa-i recupere cumva, prin mijloace ilegale si corupte. Cine ne poate proiecta un sistem politic in care partidele si oamenii politici sa aiba suficenta finantare transparenta si legala?

    Si apoi bineinteles contraponderea, adica un set de reguli foarte stricte. Adica ok, iti dam bani transparent dar tu dupa aia daca tot vrei sa furi, nu mai ai imunitate, nimic tata. Procedura penala rapida si pedepse duble daca esti demnitar. Eu as fi dispus la un asemenea DEAL cum i se zice in SUA. Cred ca am starpi destul de mult din coruptia politica.

    Ok, ai nevoie de bani pt campanie, iti dam. Uite iti dam si salariu mai mare, dublu decat acum, cel putin 2.000 de euro ca sa nu duci grija zilei de maine. Mai ales daca acceptati sa va reduceti nr de la 470 la 300. Dar in schimb, renuntati la orice imunitate in fata legii. Doar cea pentru declaratii politice ca in mai toate tarile occidentale. Iar pedepsele penale pentru coruptie sa fie dublate in contrapartida.

    Si daca va intrebati de unde sa dam acei bani? Pai ei exista deja doar ca sunt negri. Trebuiesc albiti. Azi am aflat ca in ultimi 10 ani Hirdoelectrica a pierdut din contractele cu baietii destepti 10 miliarde de euro. Banii aia sunt profitul din buzunarele baietilor destepti si spagile grase date partidelor si politicienilor, cu care acestia isi finanteaza camapniile dar si traiul in lux cu care s-au deprins unii. Albim banii de la Hirdoelectrica si alte cateva cazuri similare (Oltchim, Tarom, etc. pe unde se mai stie ca se fac bani pt partide) si nici nu trebuie sa le dam toti lor. Le dam jumate. La oficial. Pe chitanta. Dar restul sa mearga la buget sa putem plati pensii si salarii.

    Daca gresesc corectati-ma!

  10. Lucrul cel mai important mi se pare a fi RECEREBRAREA electoratului, care să se transforme dintr-o masă manipulabilă prin mite şi tombole nişte oameni care să poată judeca prin propriile forţe, dobîndite prin educaţie.

  11. Rar apar in public astfel de idei: revocarea unui ales in timpul mandatului, desemnarea candidatilor prin alegeri primare, finantare redusa si transparenta a partidelor, educatie ca parte a solutiei la problemele politice.
    Pentru partide nu cred ca sunt suficiente cele scrise de dvs. Dl. Stanomir. Cred ca este imperios sa existe votul direct fara delegati precum si posibilitatea revocarii unui ales din cadrul structurilor partidului in timpul mandatului.
    Nu stiu cat de puternic sunteti legat de cele scrise dl. Stanomir si nici cata trecere au astfel de idei in actuala clasa politica. Doar pe dl. Avremescu l-am mai auzit vorbind de recall (revocarea unui oficial in timpul mandatului).
    Nu stiu nici cati inteleg cele scris e de dvs. in prezentul articol. Dupa comentarii foarte putini.
    Felicitari pentru articol, rar asa ceva in spatiul public!

  12. Responsabilitatea şi alegerea, domnule Stanomir, sunt interdependente şi îşi schimbă, nu întotdeauna democratic, posturile de cauză şi efect. Iar această interşanjabilitate nu poate fi bănuită mai niciodată de raţionalitate. Dar nu e mare lucru fiindcă există şi luciditate emoţională, oricât de paradoxal ar suna. ;)

    Am mari rezerve faţă de cuvântul „naţiune”, înţeles într-un sens inacceptabil, pentru mine, evident, de generos. Dacă ne întoarcem la momentul mişcărilor populare, hai să le zicem „revoluţii”, ca să fie mai uşor de identificat istoric, mă refer la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, europene, poate nu vom mai avea aceeaşi largheţe sufletească de a uza de termenul „naţiune”. Nu s-a cristalizat încă, domnule Stanomir, mai va până-ntr-acolo, iar noi nu-i vom fi martori.

    Poate să începem a rescrie manualele de istorie. Poate, nu sunt sigură că ar avea vreun efect mai rapid de patru-cinci generaţii. Ori să inventăm o materie nouă, nefacultativă, care să-i pregătească minimal pe copiii de 18 ani care se trezesc cu ştampila în mână. Nici de asta nu sunt convinsă. Ştiu doar că astăzi, oricât de prag e pragul, mulţimea e aceeaşi şi pe 28, şi pe 30 iulie. De ce-ar diferi 29? Iar toamnele româneşti se trăiesc numai în pieţele de legume, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro