Home » Opinie » Citesti:

30 de ani de la Congresul al XIV lea al PCR

Mircea Morariu noiembrie 20, 2019 Opinie
2 comentarii 1,224 Vizualizari

În urmă cu exact 30 de ani începea la București al XIV lea Congres al PCR. Noiembrie, ultimul bal. Aşa cum profeţea titlul filmului lui Dan Piţa. Preventiv exilat din cinematografe.
Cu câteva luni înainte fuseseră lansate în așa-zise dezbateri “documentele programatice”, în organizații, fie ele de bază sau județene acolo unde se mimau la ordin entuziasme și în care persoane ce prezentau “garanții moral-cetățenești” corespunzătoare primiseră însărcinarea de a da expresie adeziunii populare și de a cere realegerea în funcția de secretar general a “al celui mai bun fiu al poporului ”.
O lectură fie ea chiar și superficială a ziarelor vremii, consultarea documentelor audio-video ale din 1989 (profit de ocazie spre a recomanda cititorilor excelenta rubrică Buletin de știri realizată zilnic pentru site-ul Europei Libere de Sorin Șerb), arată că presa încerca să le inducă românilor ideea că nimic important nu se întâmplase în țările comuniste zise frățești. Unde căzuseră rând pe rând vechile conduceri, căzuse chiar Zidul Berlinului, în Polonia avuseseră loc chiar alegeri libere și non-comuniștii se aflau la guvernare, iar URSS și Mihail Gorbaciov refuzaseră să intervină fiindcă aruncaseră la coș binecunoscuta “doctrina Brejnev”. În locul căreia părea că se instalase principiul dominoului”. Numai la București părea că nu se va întâmpla nimic, în afară de Raportul kilometric citit preț de câteva ore la Congres de tot mai decrepitul Ceaușescu, de aplauzele și ovațiile, toate din inimă și irevocabil prelungite, de entuziasmul nebun din momentul realegerii, de kilogramele de telegrame de adeziune care au urmat după.
Doar visătorii sperau într-o lovitură de teatru sau, mă rog, de Palat, într- un abandon al lui Ceaușescu, într-o apariție de senzație precum aceea a lui Constantin Pârvulescu. E drept, fusese celebra Scrisoare a celor șase, adică a unor vechi lideri ai PCR căzuți în dizgrație care vorbeau și acum cu nedezmințită mândrie patriotică de “Securitatea pe care noi am creat-o”,, fusese prin august un apel semnat de un pe atunci enigmatic Front al Salvării Naționale. Mai fuseseră revolta cu caracter net anticomunist de la Brașov, din noiembrie 1987, disidența Doinei Cornea, a lui Dan Petrescu ( inginerul Radu Filipescu era în închisoare, inginerul Gheorghe Ursu fusese omorât de oamenii poliției secrete exonerați de orice răspundere luna trecută de justiția strâmbă de la București), grupul de la Iași dădea semne că e de nepotolit, apăruseră și scrisori de solidarizare cu Dan Petrescu sau Mircea Dinescu.
În fața acestei relative agitații, purtătorii de cuvânt ai lui Ceaușescu repetau mecanic, obsesiv că acesta avusese întotdeauna dreptate. Doar el și Stalin. Și că avea și acum în mână cartea câștigătoare. Nu fusese el oare primul șef comunist care hotărâse restabilirea relațiilor diplomatice cu RFG, nu fusese el marele erou din august 1968, nu păstrase el bune relații atât cu Țările Arabe și cu Israelul, nu spuse el niet „rușilor” când cu invazia Afganistanului și cu boicotarea Jocurilor Olimpice din SUA?
În ziua de 24 noiembrie 1989, atunci când s-a încheiat Congresul, când Geniul Carpaților a fost reales în unanimitate păruse că Ceaușescu câștigase. Că iar câștigase puterea personala, stagnarea, naționalismul agresiv, refuzul oricărei percepții reale a realității. Nimeni nu părea să își reamintească experiența trecutului. Cea care ne-ar fi îndemnat să credem că, precum în alte două dăți, când românii arătaseră că nu acceptă nici exclusivismele ideologice, nici absurdul ridicat la rang de politică de stat.
Lucrul acesta avea să se întâmple din 16-17 decembrie încolo.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Bunicii și părinții nu mi-au spus, nu mia-au povestit trecutul lor. Am fost ferit de cea ce a fost. La școală am aflat lucruri care nu prea corespundeau cu cea ce vedeam. Am aflat mult mai târziu despre deportare, război, expropiere. Nu am cunoscut cea ce este foame, aveam grădină lângă casă, eram copil la sat născut după război.

    ….”…. Că iar câștigase puterea personala, stagnarea, naționalismul agresiv, refuzul oricărei percepții reale a realității. … „……

    Cred că și azi părinții feresc copii de cea ce a fost înainte de 1989. Părinții nu povestesc de cozi la pâine, lapte, etc. Părinții nu vorbesc azi de frig și intuneric în apartament în epoca de piatră naționalcomunistă, de pericolul securist etc.
    E dificil de explicat elevilor de azi ce a însemnat „Națiunea ceaușistă”, naționalcomunismul autohton care a semănat mai mult cu Albania lui Hodja și Coreea de Nord a lui Kim decât cu Polonia și Cehia socialistă.
    Azi vedem în Polonia si Cehia cât de mult se poate face în 30 de ani de libertate. Azi se întorc mai mulți polonezi din vest in Polonia (85.000) decât cei care pleacă în vest.

    E bine ca amintiți de inginerul Ursu. E o parte a trecutului recent pentru cei care înainte de 1989 au suportat cea ce ați descris. Pentru elevii de azi născuți în libertate și democrație „autohtonă specifică” e numai „istoria recentă”.
    E nevoie de încă una sau doua generații pentru a realiza în țară nivelul de trai din Cehia de azi? An de an pleacă mai mult de 100.000 români in vest. E o tragedie fără sfârșit?

  2. Klopo_Tare spune:

    Un prieten de-al meu din Constanta lucra pe atunci la PetroMidia. La intoarcerea din tura de dimineata, a vazut o chestie socanta: de balustrada podului peste canal (care permite accesul dinspre Mamaia si Midia catre Navodari) atarna o panza imensa pe care scria “Jos Ceausescu”. Era in octombrie sau noiembrie – prietenului meu ii vine greu sa-si aminteasca, vremea era frumoasa tot timpul.
    Ceausescu fusese deja condamnat de Securitate. O panza de dimensiunea aia gigantica se putea gasi doar la intreprinderi, nu la persoane particulare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)