Home » Opinie » Citesti:

Așteptându-l pe Harap Alb

Vasile Iosub ianuarie 28, 2018 Opinie
7 comentarii 1,123 Vizualizari

Motto : «Creștinismul nu e neapărat bleg » (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii)

Spiritul mioritic la români e definit de multe ori ca un fel de atitudine resemnată a baciului moldovean în fața morții iminente sau mai degrabă în fața unor adversari mai puternici care i-au pus gând rău (baciul vrâncean și cel ungurean). Cuvintele exacte pe care le folosește baciul moldovean, « și de-a fi să mor »,  pot pretinde la o altă semnificație dacă sunt lăsate la cheremul imaginației celui care și le însușește (dincolo de apartenența fiecăruia la spațiul său cultural). Trebuie de asemenea spus că nicăieri în textul poeziei nu e exclusă ipoteza unei lupte pe viață și pe moarte cu cei doi potrivnici, premergătoare morții posibile. Dimpotrivă, aceste cuvinte pot doar întredeschide o poartă spre împăcarea cu sine însuși, urmată de transmiterea orală către oița năzdrăvană a unui testament sub forma unui rămas bun al mândrului ciobanel în eventualitatea în care va fi răpus de cei doi dușmani. În același timp, atitudinea de acceptare a morții ii conferă un avantaj considerabil înaintea bătăliei ce va fi să vină. Lui nu-i mai este teamă de moarte, deci poate lupta până la capăt, fie ce-o fi. Acest spirit mioritic ar putea chiar să fie sublimat, de ce nu, sub forma unui spirit cavaleresc românesc (întruchipat uneori in legende sub forma unui haiduc). Am putea să facem si o paralelă între această viziune asupra morții și cea a samuraiului cu al sau cod etic bushido. La samurai, e vorba în primul rând de simțul onoarei care exclude din start jumătățile de măsură și impune a anumită atitudine demnă în societate. A două trăsătură fundamentală o reprezintă curajul de a accepta moartea ca o posibilitate înaintea oricărei lupte; posibilitate ce poate fi privită ca un fel de transcendere a trecerii în neființă.

Revenind la oile noastre cotidiene, vizita recentă a celui mai înalt reprezentant din țara foștilor samurai (cu excepția simbolică a împăratului) ar fi putut să fie o nesperată întâlnire cu echivalentul său vremelnic din țara foștilor haiduci. Această ocazie istorică a fost pur si simplu batjocorită doar pentru că în țara carpatină se dădea o bătălie în culise de ceva zile pentru supremație în interiorul clanului care a acaparat temporar cârma țării. Această falsă încleștare se purta doar prin interpuși, cu multe schimbări declarative de alianțe și rezultatul părea deschis. Se pare însă că unuia dintre cei doi adversari i-a fost teamă de a da asaltul final când situația îi era favorabilă și această lașitate i-a fost fatală. Dacă am fi studiat mai obiectiv și fără patimă caracterele celor două personaje implicate, am fi putut bănui câștigătorul. O luptă dintre un simplu rândaș devenit Vătaf peste noapte și Spânul cu mustață (lăsată pentru a disimula adevărata înfățișare), poreclit și marele vizir din umbră, nu putea avea altă finalitate.

Așteptându-l pe Harap Alb, avem cel puțin două modele feminine de la care avem multe de luat aminte pentru a putea învinge personajul malefic (ultima întruchipare a clanului) sau mai degrabă pentru a-i desvrăji pe supușii săi. Una dintre cele două eroine, pe care fără teamă o s-o numim Monica Macovei, a reușit (cu o înverșunare dusă chiar până la epuizare) să dezlege spiritul Justiției închis prea mult timp în grota conștiințelor (sau în burta balenei) și aproape rămas fără vlagă. Cealaltă eroină, pe care cu mândrie o s-o numim Simona Halep, ne-a arătat recent ce înseamnă o bătălie « pe viață și pe moarte », sublimând astfel spiritul mioritic, cu mult curaj și sudoare, dincolo de durere și de teamă. Felul în care ele au ales să-și ducă până la desăvârșire meseria (sau vocația) ne învață că nemulțumirea (de multe ori izvorâtă din frustrările cotidiene sau din înfrângerile de etapă) nu trebuie să se transforme în resemnare, ea trebuie dimpotrivă înțeleasă, acceptată pentru o perioada de timp (tactica de adormire a adversarului care poate să fie și propriul ego) și atunci, când momentul potrivit se ivește, ea trebuie transformată în muniție pentru bătăliile care vor fi să vină (sau mai puțin eroic, dar la fel de vital, pentru a înfrunta viața de zi cu zi).

Mă înclin in fața dumneavoastra, Doamnelor.

Chapeau bas aux Artistes.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    A o compara pe Monica Macovei cu Simona e nu numai exagerat ci chiar jignitor pt Simona.
    Intre ele exista totusi o asemanare, niciuna nu a cistigat marele premiu, Simona mai are inca sanse si-i doresc din suflet.

  2. Cinicul spune:

    Nu pot sa nu observ ca doi din feciorii de imparat porniti spre tara lui Verde imparat s-au intors inapoi la prima sperietura. Esecul primilor doi ne explica poate de ce nu suntem o tara de exploratori, de ce n-am avut si noi o mica colonie prin mijlocul Pacificului.
    Cel de-al treilea, presupus mai viteaz, se dovedeste un naiv sadea. Feciorul cel mic nu e doar naiv, dar nu pricepe ca in lupta cu spanii nu se respecta nici un cuvant dat, nu exista onoare. Cum adica sa stai sclavul spanului pentru te-a pacalit o data si i-ai promis ca-l vei respecta ca stapan?
    Asta-mi aduce aminte de naivitatea Maresalului Antonescu care nu se putea hotari sa iasa din alianta cu Alemania pentru ca-si daduse cuvantul lui Hitler. In politica nu exista cuvant si onoare personala, cel mult onoarea unei natiuni, iar natiunile mari nu dau doi bani pe cuvantul dat.

  3. Harald spune:

    Darren Cahill muncește de ani întregi să scoată Miorița din ea, ar fi bine să nu ne prefacem a uita acest mic amănunt.

    Iar la samurai ”onoarea” e de fapt o supunere tipică pentru Evul Mediu, însă total deplasată în zilele noastre, orice psiholog vă poate confirma că nu e tocmai o dovadă de echilibru psihic. A muri pentru un capriciu al șefului sau a te sinucide demonstrativ în fața șefului e mai degrabă demn de o organizație mafiotă, iar Yakuza duce mai departe tradiția samurailor, nicio grijă că nu se pierde.

    Nu știu cum reușesc românii, dar găsesc mereu modele cu probleme psihologice :)

  4. man of war spune:

    daca ti pierzi onoarea esti un viu mort. seppukul samuraiului impiedica moartea dezonoranta. asta diferentiaza oamenii de salbaticiuni. de cite ori pe zi auzim : fac ce mi zice “partidul” ? in 89 a fost suprimat raul suprem, toti ceilalti au fost oameni cinstiti constrinsi de tiran. de cite ori pe zi ti se aminteste de catre functionarul statului ca nu face decit sa aplice “legea” , chiar daca i amorala ? altfel ipochimenul isi pierde slujba iar acest argument este mai puternic decit onoarea ! salbaticiunea are guri de hranit si nu o intereseaza cum o face

  5. Constantin spune:

    “…un fel de atitudine resemnată a baciului moldovean în fața morții iminente sau mai degrabă în fața unor adversari mai puternici care i-au pus gând rău”

    “Așteptându-l pe Harap Alb, avem cel puțin două modele feminine de la care avem multe de luat aminte …”

    Exact, Este impresionant cât de frumos știm noi, românii, să murim!
    Este motivul pentru care îmi tot îndemn copiii de ceva timp să-și caute un nou drum în viață pe alte meleaguri, unde există oameni care-și cântă în balade izbânzile. Iar dacă n-au, nu-l așteptă pe Harap Alb (personaj cu nume de erou asiatic, arab, indian, whatever) să-i salveze, ci luptă ei înșiși pentru viața lor.

  6. Stefan spune:

    Of, tot o femeie reuseste sa il puna le Harap Alb imparat! Face el ce face, sfatuit de o vrajitoare (tot o femeie!), cu lupte, cu albine, cu Pasarila si Lati-Lungila, dar la final tot femeia!
    Baciul e cu “miorita”, mai nou se piarta “florile” …. chiar nu mai avem modele de “barbati adevarati” in literatura si in Ro? Hm, nu prea cred! :|

  7. PAFI spune:

    Cred ca e departe, foarte departe haiducul de samurai. Dupa mine Dragnea are profil de haiduc roman – mustacioara, ia de la bogati si da ceva (ce mai ramane dupa ce se serveste el si ceata de haiduci) la saraci. Samuraiul are cu totul si cu totul alt profil, mai intai ca nu e senior si nu are pic de libertate (dupa ce si-a ales seniorul), e un supus care are, ca si avere, numai sabia si onoarea. E o mare diferenta culturala intre Romania si Japonia. Nu avem nevoie de Harap-Alb, nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de bun simt.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vasile Iosub


Vasile Iosub

A primit diploma de doctorat în știința materialelor (stocarea hidrogenului în hidruri metalice) de la Universitatea Paris XII în 2004. După efectuarea unui postdoctorat în ... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)