joi, martie 28, 2024

A fi sau a nu fi optimist în politică


Un om politic trebuie să fie neapărat optimist , căci, dacă nu ar fi nu l-ar urma nimeni.

Ce înseamnă a fi optimist în politică ?

Este posibil să ai întotdeauna o viziune politică optimistă ?

Cum se împacă optimismul cu cerinţele moralităţii .

Iată trei întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează.

#          #         #

După dezastrul de la Dunkerque, în vara anului 1940, invadarea Angliei de către armata germană reprezenta un pericol real . Atunci Winston Churchill a ţinut istoricul său discurs în care în esenţă a spus : „ Nu vă pot promite deocamdată decât lacrimi şi suferinţă , dar până la urmă vom învinge” .

A fost W. Churchill optimist sau pesimist în mesajul său ? Pe termen scurt, tonul discursului este pesimist, dar pe termen mediu-lung este optimist.

În ansamblu, având în vedere realitatea faptelor, se poate spune că discursul lui W. Churchill era caracterizat de un remarcabil realism. Cred că acesta este tipul de optimism pe care trebuie să-l îmbrăţişeze oamenii politici inteligenţi şi responsabili. Nota optimistă din discurs era desigur izvorâtă din convingerea patriotică a marelui om politic dar,în acelaş timp, era şi rezultatul unei analize geniale a evenimentelor de viitor. Întradevăr, dacă Anglia ar fi fost invadată de nemţi cu toată opoziţia eroică a armatei britanice şi a populaţiei,armata germană ar fi reuşit probabil să ocupe în întregime ţara. Însemna acest fapt sfârşitul războiului ? Aici a intervenit capacitatea formidabilă a premierului britanic de a prevedea faptele, fiindcă armata engleză s-ar fi retras în colonii de unde ar fi continuat lupta, iar intervenţia americană devenea iminentă.

O primă concluzie a modestei noastre analize ar fi următoarea : optimismul omului politic înseamnă o îngemănare fericită între capacitatea de a prevedea evenimentele şi o gândire pozitivă rezultată din dragostea de ţară.

Răspunsul la a doua întrebare, pe care am formulat-o la începutul textului de faţă este şi mai dificil . Cauza rezidă în complexitatea şi neprevăzutul evenimentelor politice, elemente care pot determina erori de apreciere chiar din partea oamenilor politici talentaţi şi bine intenţionaţi.

Pe nesimţite am ajuns la întrebarea a trei-a : este optimismul politic o atitudine morală ? Pentru a răspunde, să imaginăm următoarele două scenarii :

Primul : viitorul confirmă previziunile optimiste ale omului politic ( în cazul lui W. Churchill ) ceeace sugerează necesitatea şi moralitatea unei viziuni optimiste. Trebuie făcută însă o precizare : obiectivul urmărit de omul politic se înscrie pe linia binelui general al ţării sau chiar al omenirii ? Este greu de răspuns, fiindcă ar trebui să avem în prealabil o definiţie a „ binelui” . Fără a pretinde  existenţa unei definiţii exacte, cel puţin pentru Europa, „ binele” rezidă în esenţa moralităţii creştine : pace, bună înţelegere, dragoste între oameni.

Dictatorii din istoria recentă, – Hitler, Lenin, Stalin , precum şi alţii, aveau în vedere un astfel de „bine” în planurile pe care le urmăreau ? Răspunsul este evident negativ. Putem deduce deci că  „optimismul” lor era mai degrabă o viziune paranoică şi diavolească asupra lumii. Chiar dacă optimismul lui Stalin   s-ar fi confirmat ( şi s-a confirmat efectiv prin distrugerea burgheziei ruse şi apoi a câştigării războiului împotriva Germaniei ) el nu putea să aducă decât nefericire pentru milioane de oameni.

Un al doilea scenariu ar putea fi reprezentat de nereuşita în lupta pentru o cauză nobilă. Această nereuşită îl transformă pe omul politic care şi- o asumă în erou. Se pot da multe exemple în acest sens, ne oprim doar la cel al Amiralului Rus Denikin, care a crezut că va putea învinge comunismul, dar nu a reuşit. Istoria l-a înscris până la urmă pe Denikin în galeria eroilor poporului rus iar, pe termen lung, imaginea lui va avea efecte  pozitive în formarea mentalităţii naţiunii din care făcea parte.

#        #       #

În România majoritatea politicienilor au un discurs optimist, având în principal obiective populiste.

Cu totul altfel stau însă lucrurile cu marea majoritate a populaţiei, care este profund dezamăgită de evoluţia politică a ţării şi în special de corupţia şi incompetenţa clasei politice.

Este justificat pesimismul concetăţenilor noştri ?

Cu cuvinte modeste , încercăm să răspundem la această întrebare tulburătoare prin enumerarea câtorva elemente definitorii pentru situaţia României din ultimii 25 de ani.

  1. România şi-a păstrat integritatea teritorială deşi, în imediata vecinătate, ţări precum Yugoslavia şi Cehoslovacia s-au destrămat iar, în ultimii doi ani aceeaşi soartă se pare că se preconizează pentru Ucraina.
  2. Indicatorii economici plasează oficial România printre ultimile ţări din Europa, în urma fostelor ţări comuniste vecine : Polonia, Ungaria, Cehia, etc.

Incompetenţa guvernanţilor , slaba dezvoltare a infrastructurii , nivelul scăzut de civilizaţie şi chiar sărăcia extremă stârnesc nemulţumirea cvasi generală.

Să încercăm a ne desprinde puţin de nemulţumirea şi pesimismul atât de răspândit şi să examinăm cu luciditate care este realitatea, ce vedem cu toţii în fiecare zi.

  1. Piaţa produselor de larg consum şi în special a celor alimentare a evoluat spectaculos faţă de 1990, cu precădere la oraşe. Există peste tot zeci, poate chiar sute de supermagazine aprovizionate la fel ca în occident şi care au cumpărători, fiindcă altfel ar da faliment. Se poate deduce că s-a format treptat o categorie, deloc neglijabilă ca număr, de cetăţeni care au venituri care să le permită cumpărarea produselor . Comparaţia cu situaţia de înainte de 1990, este evident în favoarea situaţiei de azi, de unde s-ar putea deduce motivele de mulţumire şi optimism.
  2. Dotarea populaţiei cu locuinţe este satisfăcătoare numeric ( procentul cel mai mare de proprietari de locuinţe din Europa ) , ce este drept , calitatea lăsând de dorit . Dar şi în privinţa calităţii, putem observa numeroase construcţii noi, atât în oraş cât şi la ţară. Deci alt motiv pentru a nu fi pesimişti.
  3. Numărul de autovehicole a crescut în ultimii 25 de ani, de 10-15 ori, ajungând să se producă astăzi, dificultăţi în organizarea traficului. Creşterea rămâne însă un fapt incontestabil- în Bucureşti sunt 2 milioane de maşini, faţă de 150.000 în 1989. Iată deci un alt motiv de relativ optimism.
  4. Libertatea de circulaţie a oamenilor , inclusiv cea spre ţări străine, atât de râvnită înainte de 1989, reprezintă un câştig incontestabil pentru români,chiar dacă emigraţia sărăceşte pentru moment forţa de muncă a naţiunii. Pe termen lung, majoritatea românilor se vor întoarce acasă şi vor aduce cu ei experienţa civilizaţiei occidentale.
  5. Un alt motiv de optimism îl reprezintă libertatea de expresie, poate cel mai important câştig obţinut după revoluţia anticomunistă din 1989.  Ca orice libertate, cea de expresie conduce uneori la abuzuri, vulgarităţi şi diversiune, dar, în ansamblul lui fenomenul este o condiţie fundamentală a democraţiei şi progresului.
  6. Libertatea reală a cultelor religioase, unele dintre ele persecutate foarte dur înainte de 1989, oferă românilor posibilitatea de a beneficia efectiv de trăire spirituală.
  7. Pentru nostalgicii comunismului să reamintim de sutele de mii de deţinuţi politici aruncaţi în sinistrele puşcării ale securităţii , după unele estimări- aproximativ 2 milioane de oameni a căror vină a fost doar aceea că au gândit altfel decât o doreau ideologii partidului. Astăzi nu mai există detenţie politică – deci un alt motiv de mulţumire.
  8. Propaganda demenţială şi cultul personalităţii din anii cominusmului, nu ne mai otrăvesc viaţa.

#                 #              #

Toate cele arătate mai sus ne îndeamnă spre o viziune moderat optimistă pt. viitor.  Ar fi de adăugat că aspectele pozitive enumerate mai sus, se datoresc milioanelor de români din ţară şi din străinătate , care muncesc cu devotament pt. binele general şi cel al lor. La elementele care au condus la situaţia mai mult sau mai puţin pozitivă de astăzi, o contribuţie importantă a avut-o accederea României în NATO şi UE.

Despre aportul discutabil al politicienilor la binele general ar fi multe de spus.

O vom face cu alt prilej.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. As adauga la punctul 9: Traim intr-o tara in care se taxeaza apa. E practic o taxa, dincolo de plata apei reci pe insusi faptul ca existam. Politicienii care fac asta sunt caracterizati de un cinism si un dispret dincolo de dezinteres fata de oameni. Acesti politicieni considera nu cred ca se raporteaza la ceilalti oameni ca la o fiinte egale in drepturi ci ca la o subspecie.

    • Simplificați dincolo de orice limită.

      ”Apa rece”, chiar de ar fi captată de la cel mai pur izvor, tot trebuie adusă în inima orașului (cu zeci, sute, milioane de locuitori – vezi apeductele romane). DECI o investiție MARE. Urmează diverse alte variante – pompare din pînza freatică, derivare din rîuri, etc. URMEAZĂ epurarea, tratarea, conductele, vanele, ș.a.m.d.

      TOATE costă. TOATE trebuiesc întreținute.

      CINEVA trebuie să plătească.

      A ! Desigur, intră pe rol putorile incompetente, numite ”pe funcții” de mafia ceaușisto-post-ceaușisto-post-iliescenisto-post-ce-mai-vreți, care sug întreaga schemă fără să miște un deget. De unde tarife mai mult sau mai puțin nesimțite (funcție de numărul de lipitori atașate).

      Aicea trebuia punctat, nu la ”apa rece-apă de ploaie.” Că nu mai paștem miorițe, pe tăpșane gîlgîind de limpezi pîrîiașe arhetipale.

      • Aveti dreptate … Totusi ceva mi se pare in neregula … Oamenii au nevoie de apa … nu e ceva optional … Adica faptul ca platim pe ea deja mi se pare aberant … dar sa o mai si taxezi ? Adica mi se pare cinic … La restul hai ca mai merge … dar si apa ?

      • Si apa obisnuia sa fie libera la un moment dat. Maine poimaine incep sa se comercializeze niste masti prin care ii punem pe oameni sa respire si le punem taxa … Asta inseamna ca viata devine un privilegiu acordat de cei care detin o tehnologie … si care sigur isi permit sa puna si o taxa … acolo de la ei ca doar deh ce daca se fac proprietari si pe aer care-i faza.

  2. Probabil ca am putea enumera alte 80 sau chiar 800 de motve de optimism . Ele nu pot si acceptate . deoarece asa cum spune Murphy DACA FAPTELE CONTRAZIC TEORIA – TREBUIE IINLATURATE FAPTELE . Iar teoria din care supravietuiesc mass media romana suna asa NU S-A FACUT NIMIC IN ACESTI 25 DE ANI. Industria mediatica este una a mortii si prin urmare , daca vor prelua cele 8 motive de optimism ale Dvs- o vor face doar pentru a le ”pesimistiza” instanatneu cam asa: 1) abundenta ofertei comerciale nu foloseste majoritatii IN-FO-ME-TA-TE 2) Locuinte ? Vaaai , dar nu ati vazut cum se sta in Ferentari ? Si ce poate face un tanar la inceputul vietii – decat sa stea cu parintii. 3) Numărul mare de autovehicule – dezastru pe sosele cum spuneti si Dvs . Eventual de bagat ceva strambe despre taxele de poluare. 4) Libertatea de circulaţie ? Romanul nu are bani nici sa stea pe loc, dara-mi-te un concediu in afara ? 5) Libertatea de expresie ? A incaput pe mana mogulilor . 6) libertatea cultelor – draguta daca ne ajuta sa batjocorim inca un pic BOR. Altminteri – si cultele astea sunt tot opiu pentru popor , obscurantisti carevasazica, si trebuie luate si ele la misto si reduse la conditia BOR prin diverse tehnici de batjocorire – de pilda utilizand expresia absurda ”pastor raspopit” inventata de insasi supermintea creața a Natiunii 7) Nu mai exista detiunti politici . Dar vai cat de rau sunt gazduiti in ”pensioane” cei de drept comun de azi ! Intreaga echipa a Realitatii Tv se ofileste in fiecare zi tot mai pronuntat de indignare ca in loc sa sse construiasca 100 de puscarii noi, s-au construit doar vreo 20 si s-au renovat indecent de luxos toate celelalte . 8) Nu ami exista propaganda si cultul personalitatii in anii aceia. Dar buna experientza a acelor ani nu s-a pierdut . E suficient sa ia unul ceva mai multa putere decat ar permite bunul simt – si cantataorii dau buzna . Plus ca avem nu una – si aici e pe bune – ci o multitudine de propagande. PS . Va rog sa scrieti o continuare a articolului. Merita analizate diferentiat ”optimismul politicianului LA PUTERE” si ”optimismul politicianului IN OPOZITIE” . Eventual faceti analiza comparativa a celor ddoua tipuri de optimism pe un subiect dat: sa zicem ”reducerea TVA”

  3. Atunci cînd Churchill a rostit faimoasele cuvinte („Nu vă pot promite deocamdată decât lacrimi şi suferinţă , dar până la urmă vom învinge”) fusese numit prim-ministru de către rege, în condiții de război. ADICĂ NU SE CONFRUNTA CU NICI UN FEL DE ALEGERI.

    Altfel mă îndoiesc foarte tare că avea curajul unor asemenea afirmații. Nu de alta, dar ulterior s-au găsit destule femei care să-l scuipe, urlînd „Navy murderer”. Ca și cum nu nemții ucideau marinarii englezi.

    Vox populi, vox (derbe)dei !

    Inclusiv în străvechea democrație britanică (vezi și recentul referendum din Scoția).

  4. Subiectul este important pentru toti cei care se exprima in spatiul public, adica si intelectuali, presa, VIP-uri, etc, nu numai politicienii. Toti au un impact asupra publicului si sunt responsabili fata de el.
    Speranta si capacitatea de a o transmite arata tarie de caracter. Asta era la Churchill. Nu mintea, nu spunea ca va fi bine, dar transmitea speranta si tarie.
    Nu ai nevoie de speranta cand esti in culmea gloriei, ci cand esti la inceputul unui urcus foarte greu. Alegerea sperantei sau vacareala sunt decizii personale, nu impuse de fatalitate.
    Si in puscarile noastre, cei respectati cel mai mult erau cei cu caractere tari, care nu se vaitau si ii incurajau si pe altii. Presiunile impotriva lor nu au fost numai fizice. Li se spunea mereu ca lumea de afara s-a schimbat, ca sunt singuri, ca sunt parasiti. Au casigat cei care au avut incredere.
    Curios, si pe vremea aceea, rusii spuneau ca fara ei Romania e saraca, asuprita, lumea e nenorocita, etc.

  5. @autor

    „1. România şi-a păstrat integritatea teritorială deşi, în imediata vecinătate, ţări precum Yugoslavia şi Cehoslovacia s-au destrămat ……..”

    Cehoslovacia s-a „destramat” prin „vointa pasnica” si aceasta detramare s-a facu pasnic si nu poate fi comparata destramarea Yugoslaviei.

  6. Pesimist , optimist ? Nu stiu . Stiu sigur ca o sa-mi lipseasca cel ce scrie astfel:

    Am să mă bat politic pentru apărarea mandatelor mele!
    RoTV, Rtv, A3 sunt în campanie furibundă împotriva mea. Uneori, alimentate chiar de instituţii ale statului devenite obediente stăpînilor pentru că unii îşi doresc să fie veşnici în funcţii.
    Două luni după încheierea mandatului nu am avut ieşiri publice. Mi-am dorit să urmeze o retragere lină din viaţa publică. Dar sistemul lui Năstase şi Voiculescu îşi doreşte o revanşă pentru toate înfrîngerile politice pe care i le-am administrat pînă la terminarea celui de al doilea mandat.
    Am sesizat în acest interval de două luni că obiectivul celor trei televiziuni este distrugerea, discreditarea celor zece ani ai mandatelor mele la Cotroceni. Şi, pentru acest motiv, nimic nu este jenant, de la atacarea tuturor membrilor familiei mele (noroc că sunt şi unii născuţi după 21.12.2014), la punerea nejustificată sub sechestru a terenului agricol cumpărat legal de Ioana şi pînă la punerea mea şi a ginerelui sub acuzare pentru şantaj sau arestarea unor persoane considerate emblematice în timpul celor zece ani de mandat.
    În această operaţiune masivă de denigrare, nimic nu este prea mult . Fie că utilizezi epave ale regimului comunist angajate cu normă întreagă la cele trei televiziuni, fie că utilizezi familii întregi de rromi interlopi bine instruiţi de avocaţi de tip miliţian să facă declaraţii denigratoare la adresa mea, fie că sunt vîrfuri de lance ale turnătorului Voiculescu angajaţi sau foşti angajaţi ai trustului Intact, fie că sunt angajaţi ai turnătorului de tip nou Ghiţă, fie că sunt băsişti răspopiţi sau diverse specii de acoperiţi, toţi se străduiesc din răsputeri să anihileze două mandate de preşedinte şi să semene, fără pic de responsabilitate, ură şi minciună.
    Oare ce v-a deranjat atît de tare în cei zece ani ?
    Poate condamnarea comunismului ca fiind un regim ilegitim şi criminal ?
    Poate predarea la CNSAS a celor trei milioane de dosare ale fostei securităţi ?
    Poate faptul că nu mai puteţi dilua relaţia cu SUA pentru a face jocul atît de drag vouă la mai multe capete ?
    Poate curajul, ce-i drept plătit foarte scump, de a trece rapid ţara prin criză ?
    Poate curajul de a înfrunta deschis Moscova ?
    Poate condamnarea prin comunicat a pactului Ribbentrop – Molotov ?
    Poate declaraţia că Stalin şi Hitler sunt doi criminali care au decis ca românii să trăiască despărţiţi de Prut (după terminarea mandatului) ?
    Poate readucerea în ţară a lui Omar Hayssam cînd mulţi au răsuflat uşuraţi aflînd că a dispărut ?
    Poate faptul că am semnat tratatul de aderare la UE ?
    Poate înfiinţarea ANI ?
    Poate izolarea justiţiei de influenţa politicului ?
    Poate faptul că nu am negociat cu niciunul dintre voi propria voastră ticăloşie ?
    Poate faptul că şi acum aveţi de răspuns unui referendum care vă cere să rămîneţi doar 300 de parlamentari ?
    Poate faptul că văd în PSD şi PNL şi liderii lor acelaşi USL din vara lui 2012 ?
    Poate faptul că nu am împărtăşit cu voi ilegalităţi şi nu am fost niciodată dependent de voi ?
    Poate faptul că nu mai puteţi controla multe din instituţiile statului ?
    Poate faptul că ţara nu mai este ca cea din 2004 ?
    Sau poate vă deranjază toate la un loc ?
    Ţineţi minte, au trebuit aproape 10 ani pentru ca cea mai mare parte a populaţiei să înţeleagă importanţa independenţei justiţiei. Acum au înţeles şi nu-i mai puteţi minţi.
    Dacă va fi nevoie, am să mă bat 10 ani şi pentru apărarea mandatelor mele.

  7. Da, exact! Are dreptate cel care sustine cele de mai sus. Sper sa nu ne lipseasca luarile sale de pozitie nici in urmatorii 10 ani sau cat va fi nevoie. De asta avem nevoie: de adevaruri spune pe sleau, uneori pe ton de gluma sau poate chiar mitocaneste, fara vaicareala, tragism, autocontemplare si fatalism (cum fac 98% din intelectualii publici).
    Basescu nu e un optimist incurabil, dar in nici un caz nu se vaita. Ca marinar, nu avea reputatie de om cumsecade sau amabil, insa inspira incredere si competenta. Optimismul exista si el, dar nu e o imagine fara continut, ci rezultatul vizibil al continutului. Reputatia lui a fost verificata de multe ori la greu.

  8. Stimate domn, va multumesc pentru abordarea acestui subiect, demn de interes pentru cine este dispus sa-si modifice unghiul din care priveste lumea care-l inconjoara, si va felicit pentru modul, preponderent pozitiv, in care l-ati tratat!

    „Ce înseamnă a fi optimist în politică ?”
    Cred ca este un exercitiu complicat, datorita pericolului de a devia, ori in demagogie, ori in angelism…Dificultatea rezida, tocmai, in aceea ca, un om politic responsabil trebuie(!) sa fie optimist, pentru a fi eficient !
    Din cate se stie, creierul uman functioneaza mai performant intr-un context de abordare pozitiva a vietii, decat intr-unul pesimist si negativist.
    Confruntat cu o provocare, optimistul va cauta solutii, pentru ca STIE ca exista, in timp ce pesimistul va declara impasibil ca „a avut dreptate” sa anticipeze aparitia problemelor…Resemnat si neputiincios (fara sa faca expre!), pesimistul va considera orice provocare : fara solutie, pentru ca stie ca „asa e viata la noi” : din cauza lui X, sau a lui Y, atunci cand nu este, pur si simplu, a sortii necrutatoare!

    „Este posibil să ai întotdeauna o viziune politică optimistă ?”
    Desigur!
    Un om care crede, cu adevarat, ca orice problema isi are solutia, nu-si va pierde timpul cu justificari sterile, polemici sau intrebari inutile de genul „de ce oare?”, ci va face tot ce stie mai bine ca sa o rezolve, increzator in capacitatea si potentialul de care dispune!
    In caz de esec, nu se va destabiliza, ci va actiona cu inteligenta, insistand sau modificandu-si abordarea, fara sa se descurajeze si nici sa se resemneze, adica: ramanad optimist!

    „Cum se împacă optimismul cu cerinţele moralităţii .”
    Perfect!
    Cred ca, undeva in Noul Testament, se spune ca, atunci cand cineva doreste „ceva” foarte puternic, sa se comporte ca si cum ar avea deja „obiectul” ravnit…
    N-ar fi, poate, inutil ca la ora de educatie religioasa sa se abordeze si acest subiect, fondator al mentalitatii viitorilor adulti !?
    Spun asta pentru ca, printre instinctele noastre neconditionate (?) – generate, totusi, de educatie si experienta colectiva – , este unul care face ca, confruntat cu o situatie complexa, mesajele creierului sa fie, fara echivoc, de natura a descuraja trecerea la actiune!
    Probabil ca, de reactia fiecaruia in situatii „de criza”, depinde reusita sau esecul : unii (cei mai numerosi, pesimistii deci) nu vor risca, altii vor considera ca e prea riscant sa nu riste, si acestia sunt optimistii, in randurile carora se numara cei mai multi oameni de succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gheorghe Boldur Latescu
Gheorghe Boldur Latescu
Gheorghe Boldur Latescu s-a nascut in 1929 la Botosani, dintr-o familie cu vechi radacini in istoria Moldovei. A facut studile liceale la Bucuresti, dupa care fiind student la Politehnica in anul 1949 a fost arestat si condamnat la 2 ani inchisoare, pentru participarea la miscarea de rezistenta anticomunista. Dupa eliberare si-a terminat studiile si a devenit inginer constructor, lucrand pe diverse santiere. In anul 1964 devine cercetator stiintific, apoi isi ia doctoratul in economie - in anul 1970. Devine Conferentiar Universitar la Facultatea de Cibernetica Economica in 1972. Dupa revolutie, devine Profesor Universitar la aceeasi facultate. Este autorul a numeroase lucrari stiintifice publicate in tara si/ sau strainatate. Dupa 1990 elaboreaza 4 volume intitulate "Genocidul comunist in Romania" din care doua au fost publicate in limba engleza, la o prestigioasa editura din New York. A elaborat numeroase articole de analiza sistemului comunist in Romania, in presa autohtona. Este membru fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si al Aliantei Civice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro