vineri, aprilie 19, 2024

A fost cu premeditare si cu directiva de sus!

Aseara l-am vazut pe Presedintele Romaniei spunand raspicat cateva lucruri care nu au greutate doar greutate politica, ci de-a dreptul penala. Citez:

„De la momentul inchiderii votului am cerut informatii de la toti ambasadorii. Am primit in copie toate solicitarile facute premergator inceperii campaniei, in timpul si intre cele doua tururi. Toti ambasadorii – Paris, Londra, Roma, Madrid – au solicitat prin MAE marirea numarului de sectii de votare. As vrea ca romanii sa stie ca ambasadorii au informat corect asupra nevoii de marire a numarului de sectii inclusiv ambasadorul de la Berlin. Daca e ceva de reprosat, nu e pentru ambasadorii nostri”.

1Daca Presedintele Romaniei, cu prestigiul conferit de cea mai inalta functie in stat, afirma are o copie a solicitarilor facute de ambasadori catre centrala MAE (anume catre ministrii Corlatean si Melescanu) de a se suplimenta numarul de sectii de votare, inseamna ca asa stau lucrurile. Poate ca in spatele cererilor facute de ambasadori sta altceva, insa important e ca ele exista si sunt documente publice.

Aceste documente sunt inestimabile, caci sunt probe ale premeditarii unei infractiuni, anume cea prevazuta la art. 385 alin 1 din Codul Penal:

„Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”.

Sa dam un exemplu: in conditiile in care in Italia exista, cu acte in regula, in jur de 950.000 de romani si acestora li s-au pus la dispozitie 51 de sectii de votare si doar 126.800 de buletine de vot, aceasta inseamna ca autoritatile au dorit ca nu toti romanii din Italia sa voteze!

Chiar daca acceptam prin absurd ca numarul de 51 de sectii de votare ar fi fost suficient, un calcul numeric de arata ca era necesar, pentru ca toti romanii sa voteze, un numar mediu de aproximativ 18600 de romani per sectie si un vot acordat la fiecare…2,7 secunde!!!

Evident ca din punct de vedere fizic este imposibil; insa nu aceasta este cea mai graitoare proba a premeditarii infractiunii stabilite in art. 385 alin (1) Cod Penal, ci trimiterea unui numar de doar 126.800 buletine de vot in Italia, coroborat cu refuzul de a deschide noi centre de votare (am dat exemplul Italiei, insa siatuatia trimiterii unui numar mai mic de buletine de vot raportat la numarul de romani e valabila si pentru alte state).

Strict legal, statul roman trebuia sa asigura conditiile de vot pentru TOTI romanii din  Italia (si din alte state), chiar daca se stia ca nu toti vor veni la vot. Dreptul de vot nu este o lozinca, ci o realitate garantata de Constitutie: art. 36 alin 1:  „Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv”).

Sa nu spuna MAE ca nu stie cati romani sunt in Italia, ca il contrazice Institutul National de Statistica al Italiei (Istituto nazionale di statistica), care inca din 2011 (!!!) scria:

„Al 1° gennaio 2011 i cittadini rumeni, con quasi un milione di residenti (9,1% in più rispetto all’anno precedente), rappresentano la comunità straniera prevalente in Italia (21,2% sul totale degli stranieri)” (sursa)

Cu siguranta exista date mai actuale; eu am dat un singur exemplu mai vechi pentru a arata ca numarul romanilor din Italia era cunoscut de cativa ani ca atingand un milion! Daca toti romanii din Italia se decid in dimineata alegerilor sa mearga la vot, cum pot ei vota cand nu sunt suficiente buletine puse la dispozitie?! Cum poate MAE sa trimita numai 126.800 buletine de vot cand statul italian recunoaste oficial ca sunt aproape 1 milion de romani in Italia?!

In tara sunt tiparite si trimise mai multe buletine decat alegatori inscrisi oficial pe listele electorale, iar in diaspora e exact invers!

4Cum isi pot exercita efectiv votul 950.000 de romani pe doar 126.800 de buletine de vot?! Tehnic vorbind (si mincinos), MAE poate sustine ca este posibil sa se voteze in ritm de 1 vot la 2,7 secunde.  Legal vorbind, chiar daca fiecare roman ar fi votat cu viteza vantului, tot nu ar fi putut vota toti.

Dovada (si proba in instanta) este adresa oficiala a MAE catre BEC nr.F/6695 din 12 septembrie 2014 prin care BEC este informat de secretarul general Sorin Moise (nu de Ministru, care a pus un Grajdan sa semneze documentul!) ca numarul estimat de buletine de vot necesar pentru sectiile din strainatate este de ….600.000!

Chiar daca MAE a difuzat in data de 12 noiembrie un comunicat prin care informa ca a expediat in strainatate numarul „fabulos” de… 800.000 de buletine de vot, acest fapt nu schimba cu nimic datele problemei: numarul mai mic de buletine de vot trimise, raportat la numarul de romani rezidenti cu acte oficiale in diaspora!

Prin urmare, estimarea si trimiterea in intreaga diaspora unui numar mai mic de buletine de vot decat numarul oficial de rezidenti dintr-o singura tara ca Italia constituie dovada clara pentru impiedicarea exercitarii dreptului de vot de catre romanii din strainatate. Art. 385 Cod Penal spune clar : „prin orice mijloace”.

Intra trimiterea unui numar mai mic de buletine de vot la categoria „orice mijloace”? Eu spun: indubitabil, da!

Intra refuzul de a deschide noi sectii de vot (in conditiile unor solicitari oficiale facute de ambasadori) in categoria „orice mijloce”? Eu spun: indubitabil, da!

Nu doar refuzul oficial de a deschide noi sectii de vot in diaspora cat mai cu seama estimarea oficiala si trimiterea  unui numar absolut insuficient de buletine de vot reprezinta savarsirea infractiunii de impiedicare, prin orice mijloace, a exercitarii dreptului de vot.

Cand trimiti mai putine voturi decat romani care locuiesc cu acte in regula intr-o tara este clar ca de fapt doresti ca ei sa nu voteze toti!

****

Avand in vedere cele de mai sus, solicitam Presedintelui Romaniei publicarea, in regim de liber acces, a copiilor documentelor care atesta solicitarile facute de ambasadorii romani catre MAE de a suplimenta numarul de sectii de votare din diaspora, pentru ca persoanele care nu au putut vota si considera ca li s-a incalcat  drept de vot sa le poata utiliza ca proba in instanta. Aceste documente pot fi obtinute si pe calea legii 554/2004 a accesului liber la informatii de interes public insa consideram ca este datoria morala a Presedintelui Romaniei de a le face publice.

In acelasi timp, ne declaram solidari cu  Uniunea Democratica a Romanilor din Italia si cu solicitarea acestora, pe care o reproducem mai jos. Comunitatea se alatura astfel si este solidara si cu Fundaţia C.A.E.S.A.R. (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români) şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) care au solicitat marti anchetarea si pedepsirea celor vinovati pentru cele intimplate la alegerile prezidentiale in diaspora.

4

„….avand in vedere organizarea deficitara in vederea exercitarii votului de catre cetatenii romani aflati pe teritoriile altor state, pentru alegerea Presedintelui Romaniei din 2 si 16 noiembrie 2014 si a umilintei la care au fost supusi acestia prin inadecvateta acestei organizari si ingradirii in mod vadit a exercitarii acestui drept fundamental solicitam, in mod expres, asumarea raspunderii Guvernului in acest sens si demiterea Ministrului delegat pentru Romanii de Pretutindeni, departamentul politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni  din cadrul ministerului afacerilor externe, domnul BOGDAN STANOEVICI si a secretarului de stat, domnul STEJAREL OLARU ce au fost numiti de Prim-ministrul VICTOR-VIOREL PONTA, ce au atributii in sensul evidentei si gestionarii problemelor romanilor din afara granitelor tarii si care au facut multiple vizite, pe banii contribuabililor romani, in statele Uniunii Europene intalnindu-se cu reprezentanti ai romanilor care, i-au informat mereu asupra situatiei de fapt a prezentei romanilor pe teritoriul statului italian si asupra situatiei romanilor aflati pe teritoriile celorlalte state europene, asupra intentiei de a vota a acestora si asupra insuficientei masurilor dispuse de Guvern atat inaintea organizarii primului tur de scrutin cat si mai mult inaintea organizarii celui de-al doilea tur cand li s-a solicitat suplimentarea numarului de sectii si facilitarea votarii prin unele masuri organizative in vederea organizarii unui proces electoral adecvat solicitandu-li-se in permanenta asigurarea conditiilor -necesare in vederea indeplinirii obligatiei statului roman de garantare a dreptului de vot tuturor cetatenilor romani, asa cum prevede Constitutia Romaniei…„.

Intregul document il puteti consulta aici: UDRI – declaratie. Semnatarul documentului este Gheorghe Raica, presedintele UDRI.

***

P.S. 1 Ochii pe Zgonea, asta are misiune de la Partid sa saboteze votul prin corespondenta sub pretextul ca nu e suficient de „secret”!

„În momentul în care îi oferim cetățeanului român șansa de a vota prin corespondență, să știe că votul său este securizat. Securitatea votului este obligatorie după 1989. Pentru acest moment este prioritar pentru alegerile parlamentare și alegerile locale (…) Proiectul nu este decât un joc de imagine și este neserios. Opinia lui Tomac încalcă tehnica legislativă, nu spune nici cine răspunde, nici la care alegeri se referă votul prin corespondență și nici la securitatea votului”, a afirmat Zgonea, miercuri, la Parlament”.

2P.S 2. Azi a inceput urmarirea penala in rem pentru dezastrul de la votul din diaspora. Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

„Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică  din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se efectuează cercetări în cauza constituită ca urmare a conexării unui număr de şase dosare penale ce vizează plângeri privind modul de desfăşurare a votului din diaspora, faptele sesizate fiind prevăzute de dispoziţiile art. 297 Cod penal (abuzul în serviciu), art. 298 Cod penal (neglijenţa în serviciu), art. 385 Cod penal (împiedicarea exercitării drepturilor electorale)”

Salutam actiunea procurorului de caz, semnalam ca aici nu e vorba numai de abuz in serviciu  (de la 2 la 7 ani inchisoare) sau neglijenta in serviciu (3 luni la 3 ani inchisoare sau amenda – cea mai ieftina scapare pentru Ponta si lacheii!) ci de impiedicare  cu premeditare a exercitarii drepturilor electorale! Pdeapsa trebuie sa fie pe masura faptelor premeditate!

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Bulgarele juridic a inceput sa se rostogoleasca. 16 noiembrie este un punct de inflexiune major in istoria post decembrista. Este inceputul revolutiei civice!!

  2. Este, fara indoiala, revoltator ceea ce s-a intamplat cu votantii din diaspora. (In paranteza, as spune ca tot raul a fost spre bine – poate ca nedreptatea de-acolo a mobilizat mai multi alegatori, aici, in tara).
    Daca s-au comis infractiuni, cei responsabili trebuie sa plateasca, fara doar si poate, dar eu zic sa nu ne ambalam prematur.
    In primul rand, trebuie vazut clar ce spune legea: se puteau infiinta, legal, noi sectii de votare, intre cele doua tururi? MAE zice ca nu, BEC zice ca da. Important e ce zice judecatorul.
    In al doilea rand, cred ca este importanta data la care ambasadorii au solicitat marirea numarului de sectii de votare. Procurorul ar trebui sa dovedeasca, in cazul unui proces, ca existau timpul, logistica si personalul, pentru a infiinta noi sectii de votare.
    Nu sunt „avocatul diavolului”, dar ar trebui sa fim realisti. Daca se va incepe urmarirea penala, am incredere ca Justitia va da o solutie corecta.

    contributors.ro n-ar trebui sa faca, pe internet, ceea ce fac / faceau anumite posturi TV – justitie in mass-media. Justitia se face la tribunal.

    • buna ziua!

      Contributors (in speta semnatarul articolului) nu face Justitie, ci publica opinii despre Justitie si despre fapte care trebuie cercetate de Justitie.

      • Buna ziua!

        Sigur ca da, opinii. In rest, sa lasam profesionistii sa-si faca treaba. Fiecare, cu meseria lui.

        Cu „semnatarul articolului”, m-ati facut sa zambesc.

  3. Domnii ambasadori si consuli au jucat la doua capete.
    Acum dau la iveala cereri care ar fi fost facute. Daca rezultatul votului era altul ar fi tacut milc.
    In mod normal, un ambasador sau consul cu coloana vertebrala si constient ca e acolo pentru oamenii din tara respectiva, trebuia macar dupa turul I sa faca publice aceste documente, iar acum, dupa turul II sa demisioneze…
    Cum sa spui ca ai cerut si sa chemi jandarmii sa dea cu gaze lacrimogene impotriva propriilor concetateni????
    E ceva ce nu merge.
    Iar presedintele iese dupa 3 zile….

    • Asta e din ciclul „impartial ca tot romanu”.Sau daca vreti si „dupa razboi multi viteji se arata”.
      Principal acum este ca Justitia sa-si spuna cuvantul.Si cei vinovati sa fie pedepsiti.Si sper ca sa nu se „scoata” unii dintre ambasadorii si consulii nostri.Ar trebui investigat si cum s-a ajuns la scenele cu gaze lacrimogene.
      Si inca o remarca : am banuiala ca daca nu iesrea lumea in strada si la vot ,si marea justitie nu ar mai fi fost atat de curajoasa.
      Nu pot proba afirmatia(din fericire),dar cel mai mare merit in povestea asta il au tot romanii cu simt civic(slava Domnului ca au format o masa critica de data asta).

  4. Am depus la DNA și denunț penal pentru o infracțiune conexă. Mai precis, alungarea cetățenilor din ambasade. Deoarece articolul 19 din Constituție interzice expulzarea cetățenilor români, de pe teritoriu românesc (incinta ambasadei), avem un caz-școală de expulzare ilegală sistematică.

  5. In acest context, vad pe hotnews preluarea de pe blogul lui Adrian Severin care face teoria unitatii, revolutiei si contra-revolutiei, sa mentinem guvernul actual ca sa avem echilibru samd.
    Nu mi-a venit sa cred ca acest euro-spagar mai scoate capul. E scoala sovietica: sa stam linistiti, sa fim uniti, sa nu facem valuri, parca-l aud pe Iliescu in 1990.

  6. Daca tinem cont de recomandarile AEP privind alocarea a 2-3 minute pentru exprimarea unui vot, a fost premeditare chiar si luand in considerare doar 800.000 buletine de vot repartizate la 294 sectii de votare, fiecare cu cate 7 cabine de vot (nr. maxim). Aritmetica ne spune ca ar fi fost nevoie de ~16 ore pentru a fi exprimate 800.000 de voturi, in timp ce Legea prevede doar 14 ore.

    Am observat ca a fost pus sub lupa mai ales votul in Diaspora si “Împiedicarea, PRIN ORICE MIJLOACE, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, dar a fost foarte putin discutat/semnalat penal votul in Romania si “Împiedicarea, prin orice mijloace, A LIBERULUI EXERCITIU al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani” (in mediu rural indeosebi si pe listele speciale). Sintagma „liber exercitiu” deschide perspective interesante dpdv penal.

  7. Despre posibilitatea de a obtine informatii de interes public:

    * Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public

    ART. 2
    În sensul prezentei legi:
    a) prin AUTORITATE SAU INSTITUTIE PUBLICA se întelege orice autoritate ori institutie publica ce utilizeazã sau administreazã resurse financiare publice, orice regie autonomã, companie nationala, precum si oricetsocietate comercialã aflatã sub autoritatea unei autoritãti publice centrale ori locale si la care statul romantsau, dupã caz, o unitate administrativ-teritorialã este actionar unic ori majoritar;
    b) prin INFORMATIE DE INTERES PUBLIC se întelege orice informatie care priveste activitãtile sau rezulta din activitãtile unei autoritãti publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei;

    ART. 6
    (1) Orice persoana are DREPTUL sa solicite si sa obtinã de la autoritãtile si institutiile publice, în conditiile prezentei legi, informatiile de interes public.

    ART. 7
    (1) Autoritãtile si institutiile publice au OBLIGATIA sa rãspundã în scris la solicitarea informatiilor de interes public în termen de 10 zile sau, dupã caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitãrii, în functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrãrilor documentare si de urgenta solicitãrii. În cazul în care durata necesarã pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depãseste 10 zile, rãspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu conditia înstiintãrii acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
    (2) Refuzul comunicãrii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica în termen de 5 zile de la primirea petitiilor.
    (3) Solicitarea si obtinerea informatiilor de interes public se pot realiza, dacã sunt întrunite conditiile tehnice necesare, si în format electronic.

    –––––––––––––––––––––––––––

    * Legea nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ
    Articolul 1: Subiectele de sesizare a instantei
    (1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei CERERI, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.

  8. Romanii din afara granitelor tarii au fost buni pentru guvernanti ; nu au ingrosat rindurile somerilor din Romania si in plus trimeteau valuta in tara mai mult decit investitorii straini . Cum le-au raspuns guvernantii ca multumire ; prin bataia de joc pe care am vazut-o la alegeri . Guvernantii erau multumiti cu cei care votau ,, orbeste ,, in tara . Nu realizau ca cei plecati , care aveau alta viziune asupra vietii in ansamblu , reprezinta o forta . Nu realizau ca cei care au plecat n-au facut asta de dragul si de ,,binele,, pe care l-au ,,creat,, niste guvernanti de rusine . Trebuie sa plateasca toti , indiferent de culoare politica . Politicienii trebuie sa devina oameni politici . Daca nu pot sau nu vor exista metode prin care ne putem debarasa de ei . Politica inseamna sa fii legat de mase sa le asculti doleantele , sa mediezi si sa pui in practica . Cine intra in politica trebuie sa faca sacrificii personale pentru binele general si nu invers . Nu trebuie sa ii slabim deloc , indiferent despre cine ar fi vorba .

  9. Problema nu e doar la MAE.
    Problema e cum de un acoperit, gen Melescanu a ajuns acolo. Cum a candidat cu semnaturi stranse de „vocea Rusiei” Dogaru. Cum si-a dat votul lui Ponta. Cum a ajuns sef al unui serviciu secret din NATO. Cum a indeplinit fara rusine rolul de grajdan intre tururi. Revoltator. Si periculos.

    Aici, cateva consideratii pe tema acoperitilor:
    http://noradamian.wordpress.com/2014/11/20/help-presedintele-romaniei-si-ccr-jihadul-acoperitilor-sapa-subteran-la-desavarsirea-blocajului-institutional-33/

  10. Mai sunt si alte aspecte precum 1.Refuzul de prelungi programul sectiilor de votare 2.Declaratia pe propria raspundere – alegatorii din diaspora prezinta un act valabil iar toate datele sunt inregistrate sub semnatura intr-un tabel care e justificarea unei declaratii?

    Guvernul poate invoca legea sau decizia BEC insa tot guvernul ar fi putut modifica legea prin ordonanta de urgenta, o procedura care e folosita aberant in tot felul de situatii care nu au nimic urgent dar care iata a fost evitata tocmai cand trebuie folosita!

    Chestia cu nr. buletinelor de vot e perfect adevarata dar e greu de folosit ca o cale de atac din moment ce nicaieri (din cate stiu) nu s-au epuizat buletinele de vot. In schimb acele declaratii absurde s-au epuizat pe alocuri, cel putin in primul tur!

  11. Eu cred ca o mai buna solutie ar fi ca cetatenii romani care se afla temporar/permanent in strainatate, fie intr-o tara din UE sau nu, si care doresc sa voteze, sa-si transmita prin e-mail datele personale inclusiv CNP, intr-un termen rezonabil 9sa zicem o luna) si SA CEARA Confirmare de primire pentru cererea facuta.

    Cetatenii romani cu rezidenta in acea tara, daca si-au obtinut pasaportul prin amabasada sau cosulatul roman, ar trebui sa fie automat luati in considerare pentr vot. IOn fiecare consulat sau ambasada exista un functionar (sau doi) care se ocupa de eliberarea/reinoirea acestor pasapoarte.

    In acest fel s-ar ajunge la niste liste cat mai apropiate de realitate si ar fi baza dimensionarii corespunzatoare a sectiile de vot tinand cont si de faptul ca in unele tari (exemple: Germania sau Canada) nu se pot amenaja decat „pe teriroriul romanesc’ adica ambasade sau consulate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cetatean
Cetatean
Cetatean este administratorul platformei Politeía (fostul blog Theophylepoliteia).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro