joi, martie 28, 2024

Abureala naţiunii și șansa dezmorţirii

Este calculat și demonstrat știinţific faptul că, după minunata ratare a victoriei de la Basel (de care cu siguranţă tot Băsel-ul e de vină), echipa-fanion a teribilului fotbal românesc păstrează intacte șansele de a ajunge în “primăvara europeană”, știut fiind că mai are de jucat două meciuri care îi vor aduce cel puţin șase puncte și care, adăugate celor două primite după primele patru meciuri, vor fi suficiente pentru a depăși cele cinci ale lui Basel și șase ale lui Schalke.

Acest raţionament seamănă perfect cu cel prin care Guvernul ne aburește, explicînd cetăţenilor beneficiile ultimelor măsuri destinate să aducă mai mulţi bani tuturor părţilor vizate și nu numai celor care se pregătesc să-i fure.

Aparţinătorii unei comunităţi și-au purtat întotdeauna cu mîndrie statutul de “cetăţean-locuitor al cetăţii”, statut care le acorda o anumită siguranţă prin drepturile civile și politice subsecvente, dar și obligaţii faţă de ceilalţi “concetăţeni”, ajungîndu-se la o solidaritate caracteristică.

În cazul României solidaritatea se păstrează greu între unele pături ale societăţii atunci cînd siguranţa devine nesiguranţă cronică, iar mîndria migrează spre stoicism, comportamentele majorităţii apropiindu-se tot mai mult de originile primitive ale speciei umane, pe măsură ce instituţiile autorităţii de stat și cei care le populează abdică de la raţiunile care le-au stat la bază și își canalizează preocupările exclusiv în folosul personal al potentaţilor zilei, al celor parașutaţi în poziţii privilegiate cu ajutorul neprecupeţit al maselor de alegători. Iată o enumerare, firesc incompletă, a principalelor instituţii responsabile de aburirea naţională, care ne învaţă cum să ne îmbătăm cu apă rece, să spunem că ne place și chiar să rămînem mahmuri:

1. Parlamentul – s-a constituit ca o adunătură de personaje cel puţin dubioase, multe dintre ele cu atitudini penale, pe considerente ţinînd strict de puterea financiară personală și avînd ca prim obiectiv recuperarea și rentabilizarea investiţiilor făcute în campaniile electorale; în consecinţă legile elaborate urmăresc numai interese personale sau de grup, dar sunt prezentate ca necesare pentru evoluţia societăţii pe o direcţie normală.

2. Guvernul (compus aproape exclusiv din parlamentari, sugestivă ilustrare a principiului neseparaţiei puterilor în stat) – jalonează direcţiile de acţiune executivă, stabilește și veghează la realizarea tuturor acţiunilor destinate irosirii optime a banilor publici și canalizării lor în direcţii oculte.

3. Justiţia – forţată să se strecoare între presiunile politice și tentaţiile materiale directe, nu își poate permite luxul de a ţine permanent seama de legile și principiile care ar trebui să-i canalizeze acţiunile, dar oferă din cînd în cînd cîte un “caz”, tocmai bun pentru distragerea atenţiei publice de la problemele esenţiale ale societăţii.

4. Poliţia – constituită din cei mai nevoiași slujbași ai statului (în comparaţie cu cei amintiţi), deci cu atît mai îndreptăţiţi să aibă grijă de propriul statut de privilegiaţi; indiferent că e vorba de serviciile operative sau de cele destinate cercetării penale, din “obiectul muncii” a dispărut de mult siguranţa cetăţeanului; activităţile sunt concentrate cu precădere pe stabilirea unor bune relaţii cu cei certaţi cu legea și protejarea acestora de nemulţumirile celor afectaţi, sub acoperirea sforăitoare a sloganului “siguranţă și încredere”.

5. Asistenţa medicală publică – teoretic susţinută din bani publici, practic cea mai mare devoratoare pentru cei aflaţi în nevoie: în ciuda faptului că prestaţiile medicale se plătesc în multe direcţii (asigurările obligatorii, plata pe loc a majorităţii serviciilor neincluse, materialele și medicamentele pe care unităţile sanitare de obicei nu le au, recent inventata coplată, precum și tradiţionalale și de loc neglijabilele plăţi informale, fără de care nu se activează primele și nu se mișcă nici un ac), avem toate șansele să părăsim o unitate sanitară de stat într-o condiţie mult mai precară decît am intrat.

6. Sistemul de învăţămînt – teoretic stă la baza educării și dezvoltării generaţiilor viitoare, dar susţine o degradare permanentă a acestora, o minimizare a nivelului de cunoaștere și conștientizare a realităţii, rezultatele sale fiind dezastruoase pe termen lung, cu implicare directă în toate celelalte sectoare de activitate, dînd adevărata măsură a nivelului de civilizare a societăţii, dorită obedientă și nepretenţioasă, ușor manipulabilă și exploatabilă.

Nu cred că  mai e nevoie de prezentarea unor situaţii concrete care să ilustreze lipsa totală de implicare a instituţiilor statului faţă de nevoile cetăţenilor, modul în care cetăţenii sunt abandonaţi tocmai de către cei a căror raţiune existenţială este obligaţia de a servi interesul public, faptul că nu simt nicio obligaţie în acest sens, deși sunt plătţi din contribuţiile publice la buget. Tragic și greu de explicat apare în contextul prezent felul în care majoritatea populaţiei acceptă, cu un entuziasm pornit din realităţile lui 70%, situaţia descrisă, întreţinînd iluzia că așa trebuie și așa e bine, că asta ne dorim cu toţii și că acea minoritate care vede lucrurile altfel nu se subsumează voinţei și intereselor majorităţii.

Această  abordare fatalistă nu mai este de natură să satisfacă  pe nimeni deoarece nu este în măsură să ofere nicio soluţie. Deznădejdea vine tocmai din lipsa de perspectivă și din evidenţa că sistemul este atît de înţepenit încît nicio bună intenţie nu îl poate debloca. Orice intenţie de cinste sau corectitudine este înăbușită imediat, fie prin excluderea iniţiatorului din sistem, fie prin convertirea sa, convins ușor că nu păţeşte nimic altceva decît că-şi ridică nivelul de trai într-o zi cît alţii într-un an.

Apare firească întrebarea dacă mai poate exista o șansă  cît de mică pentru salvarea societăţii românești și alinierea ei la lumea civilizată. Am sperat că primirea României în UE ne va aduce cinstea, rigoarea, calitatea şi ritmul de muncă din Occident. Lucrurile par că s-au petrecut invers și sunt tot mai multe semne dinspre Occident că UE a fost de fapt primită în România, iar acum se zbate cu greu să se desprindă de obiceiurile pe care le-a importat; ultima reacţie referitoare la neprimirea în spaţiul Schengen arată efortul disperat al UE de a limita decăderea care i se imprimă, dar și neputinţa de a o împiedica tocmai datorită faptului că și-a instituit un set de reguli rigide (political correctness), imposibil de adaptat la situaţii care nu au putut fi prevăzute la momentul instituirii lor.

Cercul vicios este vizibil în toată amploarea sa atunci cînd clamăm soluţii de genul: stă în puterea noastră, a celor mulţi, să  îndreptăm lucrurile prin vot. Fără să vrem, cînd ne referim la cei mulţi, gîndul ne zboară la Lăpușneanu și apoi la felul cum i-ar putea educa un sistem care nu are niciun interes să o facă…..și totuși poate că reușim să întrezărim o firavă speranţă. Felul în care s-au închegat recentele proteste sociale și mai ales felul în care sunt întreţinute, prin legături și comunicări netradiţionale, realizate de către tineri care nu sunt închistaţi în neputinţele organice de care am vorbit, ne lasă să visăm și să sperăm că se poate întîmpla ceva asemănător și în alte situaţii de care depinde evoluţia societăţii românești.

E prematur să luăm în serios soluţia radicală aplicată  la abdicarea lui Cuza, dar….nu cred că acum 10 ani își putea închipui cineva că astăzi se va vorbi atît de mult despre ea ca despre o nouă șansă. Să o lăsăm să crească și să se adapteze realităţilor, oricum suficient de imprevizibile.

Prezentul însă  ne obligă să abordăm pragmatic cele două runde de alegeri care ne așteaptă: europarlamentarele – ca prim test – și prezidenţialele, mult mai importante, măcar și numai prin încărcătura lor emoţională, în condiţiile menţinerii republicii semiprezidenţiale prin împotmolirea aberantului proiect de modificare a Constituţiei. Semnele de coagulare a opoziţiei sunt deocamdată firave, iar eforturile în acest sens – suficient de inconsistente. Nu se poate spune însă că lipsesc cu desăvîrșire și se cuvine să avem încredere și speranţă în resursele sociale neconvenţionale de care am vorbit mai sus.

In acest context cred că ar trebui privită și o propunere recentă, susţinută de doi dintre cei mai activi publiciști de pe Contrubutors. Este vorba de susţinerea unei posibile candidaturi a lui Andrei Pleșu la președinţia ţării. Deocamdată părerile sunt împărţite, unele susţinute de un entuziasm pueril, altele de un scepticism argumentat, dar multitudinea comentariilor care începe să stîrnească discuţii ample în mediile care manifestă oarece preocupări pentru ce se întîmplă la ora actuală în România arată că merită să ne gîndim la asta.

Trecînd peste adevărurile contradictorii ale multora dintre părerile exprimate în jurul acestei idei, cred că este foarte important să apreciem materializarea intenţiei de a căuta un nume care să coaguleze pe toţi cei conștienţi și conștientizabili de catastrofa care ne așteaptă. Implicarea notorietăţii lui Andrei Pleșu într-o asemenea acţiune este salutară și constituie un punct de plecare necesar, obligatoriu chiar. Rămîne ca după aceea să se construiască programe și să se cristalizeze modalităţile concrete prin care i se pot da șanse reale de reușită.

Să  nu ne facem iluzia că Andrei Pleșu singur are forţa să înfrîngă toate racilele societăţii românești din ultimii 24 de ani (sau poate cîteva sute de ani), dar putem spera că va putea să reziste campaniilor de denigrare și de obligare la compromisuri, că va ști să se înconjoare de cei mai potriviţi să-l ajute în realizarea obiectivelor cu care ar fi învestit sau s-ar autoînvesti, precum și că ar da un pic de frisoane nevrednicei clase politice actuale prin simpla sa statură. Şi prin faptul că, așa cum ne-a obișnuit, ar spune lucrurilor pe nume, nu ne-ar mai da senzaţia că suntem mereu aburiţi și am putea să ne polarizăm în jurul unui reper de încredere.

Poate că această idee nu ar fi singura și nici cea mai bună, poate că ar putea fi nerealistă (din motive pe care nu e cazul să le luăm în consideraţie în acest stadiu al lucrurilor), dar trebuie găsit ceva de la care să pornim și care să stîrnească interesul și încrederea celor care mai pot spera și crede în redresarea ţării și care să se regăsească în jurul unor idei și modalităţi de acţiune coagulante. Dacă cineva poate veni în acest moment cu idei mai bune, sunt convins că va fi bine primit de cei cărora încă le mai pasă de România. Deocamdată trebuie să remarcăm pasul înainte faţă de Boc, Udrea, Predoiu sau MRU. Avem tot dreptul și chiar obligaţia să încercăm și pașii următori, important este să menţinem direcţia; deocamdată e greu de întrevăzut alta.

Se pare că în ultima vreme tumorile societăţii românești încep să doară din ce în ce mai tare și pe din ce în ce mai mulţi, astfel încît aplicarea unor tratamente adecvate nu va mai putea fi blocată de către cei care încă se cred intangibili. Să nu ne facem iluzia că această terapie nu va fi costisitoare și dureroasă, dar cu cît o amînăm cu atît ne va costa și durea mai mult. Poate reușim să-i facem să suporte o parte din costuri și pe noii miliardari de carton, de care ne-am umplut și pe care încă îi iubim, din moment ce îi tratăm cu respect și admiraţie și îi împingem să ne reprezinte, chiar dacă ne-a pierit iluzia că vom ajunge să le semănăm. Pînă acum i-am lăsat să devină tot mai mulţi și atotputernici; a venit vremea să-i învăţăm și calea inversă. Cine are idei concrete, argumentate și realiste, să se facă auzit. Sunt convins că, cel puţin sub acest aspect, Andrei Pleșu ar fi de aceeași părere.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Imi aduc aminte ca acum cativa ani m-am nimerit in SUA in perioada cand aveau loc alegeri. Am vazut o caricatura intr-un ziar, caricatura care, cred eu, ilustreazza perfect „puterea celor multi, materializata in vot”. Doi cetateni stau de vorba, fiecare avand in mana un ziar. Si unul dintre ei spune: „Mai sunt cateva zile pana la ziua votului si inca nu m-am hotarat daca sa votez cu ticalosul corupt sau cu mincinosul parvenit!”

  2. Ramane o nelamurire fundamentala.
    Alegerile, buna guvernanta se fac cu echipe. Sudate, rodate in timp prin actiuni, cauze comune.
    Acum ceea ce se intampla, se cauta locomotive electorale.
    Si in cazul unor alegeri castigate, sansele de implementare a principiilor raman extrem de mici.

    • Descurajant de adevarat, o afirm in cunostinta de cauza!
      Echipe ar mai exista, menirea acestora este insa denaturata, nu in scopul dezbaterii temelor de interes public, desi sunt destule iar o buna guvernare nu le poate evita, ci modul de dobandire/mentinere a puterii in echipa/structuri.
      Probabil ca asa se explica erori majore si fundamentale precum: legi exista-trebuie corect aplicate, personalitatile sunt garantia succesului-nu initiativele/ideile/solutiile acestora, samd.

  3. Eu am propus, fara nicun fel de reactie pana acum, formarea unei largi coalitii care sa reseteze valorile democratice autentice, drepturile si libertatile fundamentale, morala publica si sa reaseze puterile in stat la locul lor firesc astfel incat sistemul sa devina functional in mod real pentru oamenii din aceasta tara. Asta inseamna un proiect minimal de reforma structurala, care sa poata strange in jurul sau cat mai multi lideri de opinie si sustinatori si care sa nu-si propuna sa devina partid, ci sa creeze, intre altele, un cadru nou, autentic concurential si esentialmente liber, de manifestare politica. Cand spun minimal ma refer doar la acele reforme care pot atrage un consens foarte larg. Se poate merge si in alegeri (in primul rand ca test), dar cu acest obiectiv principal. Foarte important, nu cred ca trebuie ca aceasta coalitie potentiala sa propuna solutii de guvernare. Asta sa o faca partidele vechi si/sau noi. Dar orice initiativa care ar vrea sa conteze in anul electoral 2014 trebuie sa se coaguleze rapid.
    Despre sustinerea unui candidat independent la alegerile prezidentiale se poate discuta. In primul rand cred ca este nevoie de o sustinere foarte consitenta. A arunca o personalitate in lupta electorala fara o astfel de sustinere nu poate duce decat la un esec lamentabil. Iar in aceste conditii nicio persoana cu mintea intreaga nu va face acest pas. Oricum, vorbim despre un candidat independent inainte sa vorbim despre functia prezidentiala. Este foarte clar ca modul in care s-au manifestat presedintii in aceasta functie nu tine in primul rand de cadrele formale definite de Constitutie si de legi, ci de legaturile politice informale pe care acestia le-au avut si exploatat. S-a vazut cat de slabe sunt aceste reguli formale atunci cand cand cele informale nu functioneaza. Nu sustin ca regulile informale, oculte ar trebui sa prevaleze, ci intarirea si definirea clara a celor formale astfe incat sa fie functionale. Un candidat autentic independent (nu gen Oprescu) cum ar fi Andrei Plesu ce ar putea sa faca ca presedinte? Daca ii rezervam acestei functii mai mult un rol protocolar, specific republicilor parlamentare, este in regula. Dar asta vrem?! Sa cedam singura functie executiva aleasa in mod direct si sa lasam totul la discretia partidelor actuale care ne-au dus in aceasta catastrofa politica?! Iar daca nu vrem sa transformam functia prezidentiala intr-una decorativa atunci trebuie sa ne propunem o intarire a sa. Nu foarte mult, dar atat cat sa poata avea mecanisme de decizie clare, autonome. Astazi, daca are un guvern ostil, ceea ce politic este o.k. fiindca puterea nu trebuie sa se concentreze intr-un singur loc, presedintele nu prea poate sa-si exercite in mod real si eficient atributiile pe care le are. Ce fel de politica externa sau de aparare poti sa faci fara institutiile guvernamentale. Ca doar nu te duci la seminarii si colocvii stiintifice. Iar economicul nu poate fi despartit de celelalte domenii politice, acestea fiind de cele mai multe ori, intrepatrunse. Deci, Andrei Plesu sau altcineva comparabil, da, dar nu oricum. Tot o constructie politica este necesara pentru ca demersul sa aiba consistenta.

    • Multumesc domnului Mircea Andrei pentru substanta si profunzimea comentariului. Cele doua probleme principale ar putea ele singure sa constituie subiecte de sine statatoare a unor ample dezbateri.
      1. Larga coalitie pentru punerea in ordine a mecanismelor de functionare a ststului ar putea fi constituita numai din oameni instruiti si constienti, cu o solida cultura politica si sociala, chiar daca actuinile lor nu ar trebui, asa cum foarte corect mentionati, incadrate in sfera politicului pur. Cu toata admiratia pentru o asemenea solutie, care daca ar fi putut fi aplicata in Romania ne-ar fi departat de mult de situatia actuala, sunt foarte sceptic in legatura cu posibilitatea coagularii unui astfel de grup si mai ales cu posibilitatea lui de a se face inteles de marea GLOATA. E inspaimintator sa vad, intr-un sondaj dat ieri publicitatii ca, dupa tot dezastrul din ultima perioada si toate gafele, prostoole, hotiile, minciunile etc., prim-ministrul actual conduce detasat in preferintele alegatorilor; cu jale accept adevarul acelei vorbe potrivit careia fiecare popor are conducatorii pe care si-i merita.
      2. Chiar daca am propus sustinerea unui candidat independent care sa aiba in primul rind o statura morala fara cusur, imi dau seama ca toate conditiile pe care le-ati enumerat, extrem de necesare, sunt aproape imposibil de indeplinit.
      Imi pare foarte rau ca nici din comentariul Dumneavoastra si nici din raspunsul meu nu se poate desprinde o solutie optimista si realista. Asta nu inseamna sa dezarmam ci sa incercam sa mobilizam pe cei care vin din urma si care au macar mijloacele de a arata ca s-au saturat. Pina la urma poate tot nevoia acuta sa ne invete sa gasim solutia.

    • Da, cu persoane ca Tudor Chiuariu sau Gabriela Vrânceanu-Firea, sigur neafectate de lustrație, în România va curge numai lapte și miere.

      • Lustratie extinsa in sensul in care toti cei care au fost alesi sau au detinut fctii executive sa fie concediati. O concediere colectiva a intregii clase politice + nomenclaturisti. Deci, Gabriela (e onomastica ei astazi), as sta pe bara – sau la bara lui Voiculescu (dubla gluma)

  4. Un articol interestant si cu sperante. Eu locuiesc de doua decenii in Canada dar citesc des despre Romania si vin in Romania tot la doi ani. De departe lucrurile se vad mai clar. Romania a evoluat din nefericire spre un gen de stat corporatist mafiot dominat de lupte interne, coruptie si lipsa de infrastructura valorica. DNA si presiunea EU fac treaba buna dar cu efecte neperformante daca nu minime. Populatia sufera, se pierd fonduri de zeci de milarde din cauza lpsei de management. Uitati-va la absorbtia si nivelul de trai la unii din jur ca Polonia. Se poate face ceva? Da – in urmatoarele doua decenii, daca oameni de valoare si onesti se vor sacrifica sa creeze o noua cultura politica si un nou system de valori. Sant si nu prea optimist. Dialogul public, voturile, grupuri de discutie si actiune publica, justitia si sistemele de anticoruptie au o importanta uriasa in acest sens.

  5. Am mai incercat odata, cu Emil Constantinescu. Desigur, nu-i compar pe cei doi, reamintesc doar ca pe primul l-au mancat cu fulgi cu tot…

  6. O radiografie realista. As face urmatoarele observatii:

    1. Suntem intr-un cerc vicios, oamenii merituosi nu pot iesi la suprafata pentru ca nu e in firea lor sa se agite, sa se laude, sa-si formeze grupuri de sprijin, etc. Mai important, e nevoie de resurse enorme pt a penetra, majoritatea nu aleg candidatii dupa CV sau competente ci dupa un dans scenic si discurs apasat rostit la televizor, prin pietze, etc. Deci chiar daca oameni capabili s-ar preta la acest concurs coreografic, de unde bani pt spectacol?

    2. In umila mea opinie opozitia actuala are o problema mai mare decat faptul ca e divizata: in loc sa isi construiasca o imagine de alternativa mai democratica, mai morala, mai serioasa, etc. toate partidele mai mari sau mai mici sunt obsedate ca ele reprezinta „dreapta” indepartand astfel un segment mare din populatie si adresandu-se unui segment subtire, clasa de mijloc, intreprinzatorii fara relatii politice, caci exista si multi intreprinzatori ce doresc un mediu putred. Mai grav, pedaland pe contrastul stanga-dreapta, opozitia sugereaza ca principala problema ar fi abordarea economica, nu criza morala si starea putreda a tuturor segmentelor, cum bine descrie articolul.

    • Foarte corecte afirmatiile de la punctul 2. Se pare ca politicienii romani (cei bine intentionat) sunt rupti de realitate, nu reusesc sa determine (intuiasca) prioritatile esentiale si in loc sa se uite la statistica si la sondaje, se uita in carti despre doctrine politice („de dreapta”). Existea multe lucruri de indreptat in Romania care nu au culoare politica (daca nu le interpretam dogmatic), ca de exemplu lupta (reala si totala) impotriva coruptiei, confiscarea extinsa a averilor (a celor dovediti vinovati de catre justitie), cheltuirea transparenta a banului public (informatizarea totala, renuntarea la contracte cu clauze secretizate, licitatii obligatorii si scaderea la minimum a valorii necesare pentru organizarea lor), finantarea partidelor politice (a campaniilor electorale), etc. Pe langa faptul ca acestea sunt prioritatile esentiale ale Romaniei in momentul de fata (fara de care nici o ideologie nu poate sa dea rezultate), aceste teme, prezentate credibil (de catre oameni credibili), au si o mare forta de a coagulare si mobilizare a majoritatii cetatenilor. Ar fi timpul ca politicile opozitiei (existente deja, sau in formare) sa tina cont in primul rand de realitati si nu de doctrine aplicate mecanic. Romania are nevoie de multi ani (multe cicluri electorale) pentru a iesi din situatia actuala, asa ca fortarea unor politici economice impotriva unor mase mari de cetateni duce inevitabil la ratarea obiectivelor, prin pierderea alegerilor.

      • Dintr-o neindeminare pe care mi-o asum, raspunsul meu la comentariul Dumneavoastra apare pozitionat la comentariul urmator. Fac rectificarea pentru a evidntia legatura.

  7. Multumesc mult pentru exprimarea extrem de sintetica a prioritatilor reale pe care le are Romania in acest moment. Un asemenea comentariu ma face sa simt ca nu am scris articolul degeaba si ca din extinderea dezbaterilor de acest fel s-ar putea, intr-un viitor nu foarte apropiat, dar rezonabil, sa se cristalizeze solutiile realiste prin care marea masa sa fie convinsa asupra adevaratelor directii in care trebuie actionat. Abea atunci se va putea vedea forta adevarata a votului pozitiv, cel de care la ora actuala se vorbeste mai mult demagogic si din cauza caruia deocamdata nu au de ce sa se teama lichelele care s-au cocotat in fruntea institutiilor statului.

  8. „mîndria migrează spre stoicism, comportamentele majorităţii apropiindu-se tot mai mult de originile primitive ale speciei umane, pe măsură ce instituţiile autorităţii de stat și cei care le populează abdică de la raţiunile care le-au stat la bază și își canalizează preocupările exclusiv în folosul personal al potentaţilor zilei”
    Nu am la dispozitie suficiente semne ale exclamarii pentru a marca aceasta fraza !
    Indraznesc, totusi, sa ma apropii, cu sfiala, de explicatia data de domnul Serban Pretor starii actuale a romanilor pentru ca simt adevarul acesteia:
    „Mandria migreaza spre Stoicism !”
    Cand am citit acest adevar am inteles, instantaneu, care este problema romanilor:
    Romanii sunt Ostatici !
    Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane:
    „OSTATIC, ostatici, s. m. Persoană din rândul populației civile oferită sau reținută de către un stat, de către o organizație etc. drept garanție pentru îndeplinirea unor obligații asumate sau impuse ori pentru prevenirea unor acte de ostilitate împotriva statului sau a organizației respective”.”
    Aceasta Garantie (majuscula este folosita cu intentie precisa) o plateste populatia acestui plai mioritic de cel putin doua mii de ani. Doar restrangandu-si Mandria intre limitele Spatiilor esentiale: Familia si Comunitatea a reusit valahul, ardeleanul, moldoveanul si munteanul sa reziste nesfarsitului sir de furtuni care i-au traversat existenta.
    Am folosit sintagma „plai mioritic” nu dintr-un patriotism patetic ci din necesitatea de a fixa frontierele permanentei acestui Stoicism Milenar, frontiere nerecunoscute niciodata de altii dar binestiute de stramosii nostri.
    Multe natii au trecut peste vetrele nestinse ale neamului nostru mioritic. Au venit din Sud, din Est, Din Vest, din Nord, toate fiind manate de fantasmele sau spaimele conducatorilor lor vremelnici. Unii cautau pasuni pentru turmele lor, altii erau respinsi de lumea lor care „nu putea sa-i mai incapa”, cei mai multi se napusteau pur si simplu pentru Aurul si Argintul din muntii nostri.
    Toti stiau ca Aici nu vor intampina rezistenta armata, erau convinsi ca prada va fi usor de cules. De ce nu a existat o Rezistenta Decisiva impotriva navalitorilor ? Nu au avut acesti oameni Mandrie ? Au avut-o si au etalat-o atunci cand a fost imperios necesar.
    Atunci cand Invadatorii au fost multi, foarte multi, pre multi, si foarte flamanzi, atat ei cat si caiii lor, invadatori intotdeauna inarmati dar nu pentru muls oile ci pentru taiat gaturile lor si ale pastorilor lor, iar sufletul si palmele lor fiind batatorite nu de la stoarcerea ugerelor ci de la manuitul sabiilor sau maciucilor Rezistenta ar fi insemnat Prostie.
    Apelam la DEX:
    PROSTIE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligenta sau de invatatura (…).
    Nu mai bat campii aiurea.
    Respect Inteligenta celor care citesc acest text, ei au inteles deja ca ceea ce vreau sa demonstrez nu este zicala: „Capul plecat sabia nu-l taie”.
    Vetrele noastre continua sa arda tocmai datorita mandriei stapanilor lor, o mandrie care nu a incetat niciodata sa creada cu tarie in forta neamului, indiferent cat de multi tradatori a hranit la sanul sau.

    • Va multumesc pentru dezvoltarea si interpretarea punctuala pe care ati dat-o ideii citate, mai ales ca ati venit cu o viziune pe care marturisesc ca nu avut-o in momentul conceperii frazei. Eu ma gindeam, in contextul general al articolului la stoicismul cu care poporul roman, obidit si neinstruit, incapabil de multe ori sa sesizeze directia din care ii vin necazurile, suporta navalitorii din interior. Mi se pare cu atit mai mult binevenita interpretarea Dumneavoastra si imbogatirea ideilor pe care incercam sa le transmitem.

    • intotdeauna ceilaltzi e proshti !
      capul plecat sabia nu l taie
      insa cu umilintza lantzul il indoaie !
      ce pacat ca astfel de versificatzii sint cunoscute doar partzile care vin in acord cu scopul

  9. Urmatorul presedinte va fi cel sustinut de catre PSD cu electoratul sau numeros si usor de pacalit. Doar un moment de luciditate si umpic de sacrificiu reparator al lui Crin si al PNL-ului sa poata inclina balanta pe un candidat unic.

    • Electoratul PSD nu este majoritar !
      Consulta, de ex., http://www.becparlamentare2012.ro/A-DOCUMENTE/rezultate%20finale/Anexa%208A.pdf
      Atat la Senat cat si la Camera USL a obtinut sub 24%. (23.58% la Camera si 24,19% la Senat)
      Electoratul PSD reprezinta un sfert din numarul total al cetatenilor inscris pe Listele Electorale.
      Majoritatea de cca 70% de mandate parlamentare este consecinta unui fenomen mai putin cunoscut de publicul larg: ponderea majoritara a Produsului Intern Brut este creata un numar mic de judete (vezi situatia din 2011 aici: http://businessday.ro/01/2011/care-sunt-judetele-cu-cea-mai-mare-si-cea-mai-mica-pondere-in-pib/).
      In restul judetelor SARACIA este covarsitor majoritara, ea vorbeste la urne: pensionarii, asistatii social, salariatii platiti de la buget.
      Tradarea PNL la Alegerile din 2008 a intors de la urne fluxul de voturi cuvenit Dreptei. Majoritatea celor care votau PNL ca simbol al Dreptei au decis sa nu voteze. Situatia s-a agravat si mai mult la alegerile din 2012 cand PPDD a reusit sa extraga un procent semnificativ din voturile de care beneficia celalalt partid de Centru-Dreapta- PDL – iar un alt procent al aceluiasi electorat de Centru-Dreapta a decis sa nu voteze PDL-aceeasi mizerie si nici USL=PCR.
      In concluzie: USL nu este legitimat de o majoritate ci de o patrime.
      Este suficient sa apara un candidat credibil DE DREAPTA si vom vedea cum aceasta patrime a USL va fi pusa la locul ei.
      Romania este ca o pluta subreda aflata in deriva pe apele capricoase ale unui rau de munte iar pe aceasta pluta jumatate din viitorii naufragiati muncesc din greu sa o mentina pe linia de plutire, un sfert vegeteaza cu gurile cascate, iar ultimul sfert se distreaza la carma evitand in extremis bolovanii care mai despart pluta de marginea cascadei care se intrevede la orizont.

    • M-as bucura mult daca ati dezvolta ideea posibilitatii sacrificiului reparator al unui personaj care nu a aratat pina acum interes pentru soarta altcuiva decit a sa personala. Ce forma ar putea lua acest sacrificiu si cum ar putea conduce la un candidat unic (al cui si cu ce sustinere), si mai ales cine ar putea fi acesta? Din raqspunsurile la aceste intrebari cred ca am putea scrie inca multa articole pe tema data.

      • Romanii au demonstrat ca sunt un popor capabil sa se mobilizeze si chiar sa se sacrifice pentru O Cauza pe care o considera justa insa doar cu conditia sa poata privi in ochi Un Lider care personifica repectiva cauza.
        Cauza Justa in acest moment este reprezentata de Eliminarea Coruptiei Generalizate care altereaza foarte grav nu numai fundamentele sanatoase ale unui nivel de trai decent, ci si ale fiintei neamului si in final ale Statului insusi. Aceasta Coruptie este insa un Sistem Consolidat
        caruia nu i se poate opune decat un Sistem Antagonic pe masura: Puterea Judecatoreasca, singura in masura sa se opuna corect si eficient Sistemului Coruptiei. O Justitie libera de influenta Politicului poate oferi incredere pentru un mediu de afaceri coerent si corect concurential.
        In acest context Liderul de Dreapta are un rol special: coagularea unui New-Deal sui-generis intre cei care detin capital autohton si populatia activa, o colaborare bazata pe respect reciproc si profituri echitabile in interiorul Statului de Drept. Un astfel de proiect poate fi platforma unui Partid de Dreapta care ar putea sa atraga finantare de la capitalistii interni si sustinere politica de la salariati.

        • Observatii extrem de pertinente asa cum v-ati si m-ati obisnuit. Tin insa sa subliniez ca nu eliberarea de sub influenta politicului (desigur, reala, dar numai in cazuri punctuale, desigur cele mai vizibile si cu impact social) este cea mai mare necesitate a justitiei, ci renuntare la propria coruptie, la rapacitatea uneori meschina si caraghioasa a unora dintre cei care sunt chemati sa imparta dreptatea; din pacate acest flagel este extrem de intins la toate nivelurile din justitie, incepind chjiar cu cei care fac cercetarile preliminare si care se regasesc in politia juduciara.
          Ramine problema gasirii acelui lider providential – sunt constient ca numele lui AP are aici mai mult o valoare simbolica – iar aici nu prea avem elemente concrete incurajatoare. Daca observam ca problema e veche, ca s-a pus de mai multe ori in cursul zbuciumatei noastre istorii si ca doar o singura data inaintasii i-au gasit o rezolvare solida (atunci cind au avut curajul, probabil izvorit din disperare, de a se uita in afara granitelor), putem aprewcia dimensiunea cu adevarat tragica a situatiei.
          Sper in continuare ca preopinentul Ion sa-mi spulbere nelamuririle legate de posibilul sacrificiu reparator al lui Crin si sa reliefeze in lumina calitatile nebanuite ale acestui ipochimen (sa lasam conotatiile peiorative deoparte, pina aflam adevaratele calitati ale acestui insemnat barbat)

        • va referitzi poate la magistratzii care au ajuns sa ia mita si vaci !?da ashtia e unguri;aia de la dimbovitza i au miliarde ca e mai jmecheri
          finantzarea vine si acum de la capitalistii interni;nu va preocupatzi! patrici,niculai,vinti si cam tot spectrul finantzeaza si dreapta si stinga cum sa fie bine ptr totzi ! sa traim ca fratzii

  10. Si articolul dvs are acelasi pacat (involuntar !) , mentionat in titlu: abureala natiuni !
    Pentru ca, dupa o analiza foarte corecta si foarte bine sustinuta de talent publicistic,
    suntem trasi pe alta strada, deturnati de la o concluzie valida. Si ni se propune o solutie care nu are legatura cu realitatea (contondenta) romaneasca: ANDREI PLESU !!!
    Vorba lui Caragiale : Ei bravos, stii ca-mi placi ! De unde pina unde moncherule ?
    Pretuirea mea pentru Andrei Plesu nu poate fi pusa la indoiala, din motive personale bine cunoscute, dar acest fel de a abate elegant discutia, de la solutii pragmatice catre solutii utopice, intra tot in specia abureli natiunii (chiar daca nu e o diversiune programata !).
    Am cinci motive sa ma opun viziunii dvs :
    – Plesu nu e bun, pentru ca nu doreste sa fie EL ! (Spirache nu doreste sa fie Spirache !)
    (Napoleon ar zice „multumesc, celelalte patru nu ma mai intereseaza”. Eu continui)
    – Plesu nu e bun pentru ca nu are in spate o Structura Politica gata de baioneta.
    – Plesu nu e bun pentru ca Mila si Sanatatea ii subrezesc rezistenta in lupte singeroase.
    – Plesu nu e bun pentru ca ii displace Traversarea Desetului ca sport national.

    In opinia mea, solutia unica pentru ziua de AZI, pina nu e prea tirziu, este UNIFICAREA
    ( nu aliantele !) in jurul unui candidat al dreptei (descoperit ca intelectual remarcabil de Plesu si promovat ca om politic tot de Plesu !), pe care deci si Plesu l-ar vota : M.R.U.
    Chiar si faptul ca Basescu il accepta cu unele rezerve, e un punct in favoarea lui !
    Exista, Stie, Vrea, Poate, Are cu cine !
    Ar fi suficient ca politicienii dreptei sa se priveasca in oglinda si sa se compare, intelectualii sa se priveasca in oglinda si sa lase mofturile, iar poporul roman sa se priveasca in oglinda si sa uite ca smecheria e modelul national.
    Cine stie, poate de data asta invingem instinctul suicidar….
    Deci, domnule Pretor, sa nu visam la Plesu, sa votam ca Plesu !
    Cu stima si…..umor, E.V.

    • Cu atâta pragmatism in sânge ne-am pricopsit cu de-alde Ponta si Antonescu in fruntea tarii. Analiza dvs. mi se pare corecta, pana in momentul in care excludeti din discutie visul din care-si trage de fapt resursele carisma, esentiala pentru ca un presedinte sa castige intr-o campanie electorala.

      E curios astfel ca nu spuneti in niciun moment ca toata dreapta din Romania, chiar daca s-ar aduna, nu e de ajuns sa-l faca presedinte pe M.R.U. E nevoie de mai mult, e nevoie si de cei de stânga si de cei care n-au treaba nici cu dreapta si nici cu stanga. Iar pe acestia deocamdata M.R.U. nu-i are, in timp ce Andrei Plesu i-ar avea, daca ar vrea, aici sunt perfect de acord cu dvs.

      Daca ne uitam in urma la presedintii pe care i-am avut pana acum, fiecare in felul lui a reprezentat un model de speranta al majoritatii dintre români de la momentul respectiv. La Iliescu a fost: o luam incetisor, sa nu ne dezechilibram (pe noi si pe-ai nostri, as adauga eu post festum). La Emil Constantinescu a fost stindardul alternantei (fara sa stim foarte bine despre ce fel de alternanta era vorba). La Basescu a fost Fat-Frumos calare pe corupti (numai ca Zmeii se pare ca mai au suficiente capete de rezerva, iar lui Fat-Frumos i-a cam secat izvorul de apa vie). Care e modelul de speranta al majoritatii românilor de astazi ? Ce mai vor si ce nu mai vor ? Parerea mea e ca astazi românii vor in primul rând incredere, respect si stabilitate.

      Nu am nicio problema in a-l vedea pe M.R.U. presedinte. Il apreciez, va fi, poate, candva, presedinte al României. E si din generatia mea. Din pacate insa pentru el, e si din generatia lui Ponta si Antonescu si nu are cum sa arate ce este capabil atata vreme cat tonul in Romania e dat de indivizi ca cei doi. De aceea cred ca o solutie din afara ca Andrei Plesu ar avea sanse si ne-ar da sanse. In spatele lui Andrei Plesu s-ar putea afirma o noua elita politica a Romaniei unde M.R.U. s-ar regasi cu siguranta. Asta daca, aici iar aveti dreptate, aceasta noua elita ar fi deja pregatita pentru a lupta pe baricade.

      Veti spune ca e vis si nu cred ca am de unde sa aduc prea multe argumente ca nu e asa. Insa atunci cand cosmarul e atat de mare, cand smecherenia cronica si prostia nationalista sunt inoculate pe toate canalele, eu cred ca visul poate fi vazut ca solutie, nu pragmatismul. Visul da resurse pentru ca motiveaza puternic, visul are forta de a imprima un sens, realitatea nu face decat sa mareasca inertia. Si e deja prea multa inertie in Romania de astazi.

      • Ma bucur ca ati intervenit. Pe de o parte pentru ca nu aveam argumente realiste fata de comentariile domnului Eugen Vasiliu caruia, in ciuda pragmatismului afisat, ii place sa viseze frumos cu ochii larg deschisi. Pe de alta parte pentru ca am reimprospatata certitudinea ca nu ati abandonat ideea la a carei lansare ati contribuit substantial. Incep sa numar multe argumente care nu converg spre o reusita a investirii lui AP in functia de presedinte. Sper insa sa reusim cit de curind sa lamurim citeva lucruri care sunt pasi obligatorii pentru cine se angajeaza pe un astfel de drum:
        – sa aflam, chiar prin punerea unei intrebari directe, daca AP accepta ideea de principiu sau o respinge categoric
        – sa aflam daca este dispus sa se implice in actiuni de depistare si promovare a unui candidat capabil sa uneasca toata dreapta plus acel ceva pe care el insusi l-ar putea adauga
        – sa ne spuna direct daca acel cineva pe care l-ar sustine cu toata convingerea este intr-adevar MRU sau are o alta idee careia i se pot da sanse mai mari
        Sper sa ne mai intersectam in discutii constructive pe aceste teme care, daca nu isi gasesc o expresie concreta in citeva luni, nu vor mai avea sanse decit cel mai devreme peste sase ani. Nu stiu daca Romania mai poate sa reziste atita in fata asalturilor miselesti la care este supusa tot mai puternic.
        Se intrezareste, dupa iesirea de ieri a lui Basescu, ca in locul lui Ponta oricine poate fi mai bun, chiar si Crin Antonescu. In fata unei asemenea perspective (chintesenta a ticalosului corupt si mincinosului parvenit) cred ca orice dezbatere si orice fel de argumentatie nu isi mai are rostul.
        Astept optimismul si pragmatismul domnului Eugen Vasiliu sa ma scoata din disperarea in care simt ca ma prabusesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Serban Pretor
Serban Pretor
Serban Pretor - expert angajat in CNA de la infiintarea sa din 1992 Consilier al presedintelui CNA si director de strategie/reglementari pina in 2000. Membru CNA intre 2000-2006 Director juridic-licente-reglementari pina in 2010 Consilier al presedintelui-director general al SRTV din 2011

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro