Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Aici viaţa politică nici nu a început

Alexander Baumgarten iunie 17, 2012 Opinie, Politica & Doctrine
6 comentarii 2,363 Vizualizari

Suficiente măsuri guvernamentale recente s-au adunat pentru a-mi provoca o criză de conştiinţă şi neastâmpărul de a răspunde la întrebarea ce se întâmplă cu întreaga mea comunitate, aceea pentru care scriu, cu care merg la vot, cu care exercit toate formele de participaţie publică, de la impozitul pe care îl plătesc până la cărţile pe care le scriu. În numai câteva săptămâni, noua putere a schimbat conducerea ANCS-ului, iar consecinţa cea mai rapidă pentru comunitatea ştiinţifică a fost suspendarea accesului la bazele de date care ne mai racordau la lumea transparenţei şi a informării. Apoi, schimbarea Consiliului de Etică în timpul mandatării acestuia pentru a examina celebrul caz de plagiat a lui Ioan Mang, cel care a aruncat o umbră şi o jenă imensă peste întreaga noastră comunitate. Fără a avea deocamdată consecinţe, premisele sunt deja semnificative: un membru al acestui consiliu a fost selectat din epicentrul ideologiei comuniste. Apoi, suspendarea articolului de lege privind pensionarea obligatorie a universitarilor la 65 de ani, sub clamarea retorică a marilor valori „care se pierd”. Personal, sunt complet împotriva acestui argument: marile valori câştigă la fel de mult din pensiile lor, iar Uniunea Europeană a investit în programe de susţinere a mii de postdoctoranzi în ultimii trei ani, cu performanţe vizibil peste nivelul marilor valori invocate de acest argument. Aceşti tineri sunt acum fără locuri de muncă din cauza pomenitei suspendări. Apoi, în ştirile de aseară am aflat de decizia guvernului de a reduce biletele de tren şi de odihnă ale pensionarilor: o bună măsură, într-adevăr, şi foarte coerentă cu creşterea populistă a pensiilor.

Apoi, evenimentul şocant al zilelor trecute: mutarea ICR de la preşedinţie la Senat şi programarea audierii directorului ICR, în comisia Senatului, între alţii, de Gheorghe Funar. Nu mă interesează valoarea procedurală a posibilei audieri, întrucât o discut mai întâi pe cea simbolică: cele două persoane au construit simboluri atât de solide şi de opuse în lumea noastră, încât simpla confruntare a credibilităţii depline a intelectualului care a reuşit să determine la discernământ o întreagă generaţie cu întruparea deschisă a naţionalismului agresiv de care speram că ne-am despărţit are valoarea unei imoralităţi publice depline. Mutarea ICR-ului la Senat constituie o manevră de control al instituţiei de către noua putere, iar consecinţa imediată va fi pierderea locului câştigat cu dificultate şi efort al culturii române în lume în ultimii 8 ani. Performanţele incredibile ale ICR-ului din ultimii ani au făcut din România, pentru câteva clipe, o mare putere culturală dintr-un motiv simplu: din cultură-actor pe o piaţă reticentă, România devenea încet cultură-gazdă pentru dialogul cultural, ceea ce era un eveniment salutar şi fără precedent, pentru care programelor ICR-ului li se cuvine recunoştinţa fiecărui contribuabil. Am fost membru al consiliului de conducere al ICR în ultimii 3 ani: pentru toate rapoartele instituţiei stau martor şi mărturisesc oglindirea fidelă şi transparentă a unei construcţii culturale inteligente şi actuale, extrem de profitabile pentru imaginea internaţională a României.

La toate aceste evenimente, o parte a populaţiei noastre priveşte aprobator şi satisfăcut, hrănită cu promisiuni electorale sau cu avantaje personale. O altă parte îşi manifestă nemulţumirea şi oroarea, vorbind despre o nouă barbarie şi despre revenirea României la lipsa de transparenţă, la baronatul şi la nepotismul primului deceniu postcomunist. Această a doua parte sesizează coerenţa evenimentelor înşirate mai sus, aşezate într-o evidentă strategie. Între cele două părţi nu se schimbă argumente, ci adjective. De la nivelul oribil al comentatorilor de forumuri (oare chiar aşa gândim?!) până la declaraţiile oficiale, calităţile celuilalt sunt evidenţe indiscutabile concretizate prin înfierări cu aer definitiv.

Dar ambele părţi judecă fapte. Dimpotrivă, cred că aceste aspecte pot fi judecate şi dintr-un al treilea punct de vedere, cel care nu judecă faptele, ci posibilitatea lor. Fireşte, este imoral să dai pensii crescute, dar să retragi cupoanele de tren şi biletele de tratament, la fel cum este trist să închizi posibilitatea României de a avea un loc mai mult decât onorabil în cultura mondială. Dar aceste lucruri nu contează, deoarece e vorba de politică, unde alternanţa guvernamentală legitimează orice potentat să treacă la schimbări care îi înlesnesc aplicarea propriului program. Nu e nimic grav la acest nivel al principiului, iar dacă ne revoltăm contra lui, nu facem decât să exprimăm o opinie blocată în propria subiectivitate nostalgică.

Însă problema, cred, se află în cu totul altă parte, şi anume în însăşi esenţa fenomenului politic românesc al ultimelor două decenii. El constă în confruntarea nesfârşită a unor grupuri de interes subiectiv, care ştiu că puterea obţinută este ceva fragil, că trebuie profitat rapid de ea, că structurile trebuie umplute repede cu fideli, că transparenţa e o chestiune de imagine. Acest lucru seamănă foarte mult cu epoca precarolingiană a Galliei, unde facţiuni rivale se luptau, acumulând bogăţie numai pentru a se putea înfrunta. Partidele se destramă după ce cad de la putere pentru că în spatele lor nu stau idei. Aceasta înseamnă o ţară cu mulţi boieri, dar fără un divan comun, nici macar unul ad hoc. Ceea ce face ca un asemenea tip de luptă (pe care noi îl calificăm azi sub numele de nepotism, baronat etc.) să nu fie încă unul politic este absenţa sau extrema fragilitate a unui teritoriu cu valoare de universal pe care să se dea lupta. Căci este absolut natural ca facţiuni rivale să se lupte pentru a ajunge la putere, dar absenţa unui teren cu reguli precise, cu eleganţă şi principialitate, cu transparenţă şi aristocraţie, cu discuţie şi societate civilă, conduce toată comunitatea de contribuabili la o instabilitate de popor migrator înăuntrul propriilor valori. Universalitatea regulilor ar fi cerut schimbarea consiliilor şi a instituţiilor la încheierea mandatelor, tot ea ar fi cerut păstrarea cu respect a tuturor câştigurilor de vizibilitate pe piaţa internaţională, şi tot ea ar fi cerut reverenţă faţă de puţinele surse de universalitate politică pe care le avem.

De ce nu purtăm lupte politice pe terenuri universale? Dintr-un motiv foarte simplu, imputabil tuturor guvernanţilor, în proporţii diferite: deoarece concentrarea pe educaţie a măsurilor guvernamentale nu a fost gândită ca principalul instrument de ameliorare mentală a populaţiei. Am redus catastrofal orele de logică din licee, religia şi literatura sunt încă predate sub formă de ideologie naţională, filosofia şi limbile clasice sunt pe cale de dispariţie. Am realizat masificarea învăţământului universitar şi am politizat universităţile (prin infiinţarea câte uneia în fiecare centru de interes politic, indiferent de nivelul ei academic). Aceste lucruri s-au întâmplat în anii 2000 şi rezultatul se vede acum: o populaţie care citeşte de 7-8 ori mai puţin ca în Polonia sau în Ungaria, aservită „imbecilizării prin televiziune”, care priveşte tâmp în camera de filmat din spatele protagoniştilor unui show mediatic, o populaţie care în genere nu are nimic de spus pentru că nu are nici un exerciţiu critic, ale cărei reacţii nu trec dincolo de smile-icons, ridicându-se măcar la nivelul literei cursive carolingiene. O populaţie hrănită intens cu subcultură mediatică, care trăieşte sub iluzia întreţinută mediatic că tot ce vede şi aude în are într-adevăr o natură de eveniment.

Este absolut firesc ca, într-un asemenea mediu, să nu avem universalitate, iar exerciţiul politic să se reducă la clanuri care se înfruntă în numele unor interese particulare. Ceea ce rămâne de făcut este să ne numărăm şi să ne preţuim cele câteva măsuri guvernamentale ale anilor foarte recenţi care ne-au dat o brumă de universalitate şi credibilitate: transparenţa evaluărilor internaţionale, păstrarea unei ierarhii cinstite a universităţilor, un bacalaureat cu proporţii de reuşită plauzibile pentru nivelul real al candidaţilor, respect pentru puţinele surse de cultură universală şi formatoare pe care le avem. Acestea pot duce la apariţia politicianului cult, reflexiv, critic, capabil să ia măsuri chiar împotriva sa, când binele public diferă de binele clanului din care face parte.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. eu****** spune:

    Din pacate nu se poate merge inainte fara lupte – ori cat de catifea ai dori sa ai ila trecerea dintr-un sistem in altul…

    Ceea ce ar trebui sa castige ar trebui sa aiba valoare pentru ca unii, adica comunistii, au mutat tot ce a fost valoros la gunoi si restatuarea valorilor in mintea oamenilor, intr-o normalitate, nu este un lucru prea facil…Oamenii simpli prefera lucrurile facile…

  2. Alexandru spune:

    Un articol excelent, o oglinda a societatii noastre. Multumesc!

  3. Felix spune:

    Guvernul ia masuri pripite , fara fundament, dar bine gandite ca lovituri politice ! USL-ul plin de lichele comunisto-securiste , face schimbari , doar din dorinta de a-si rasplati proprii activisti care i-au adis castig in alegeri !! Nici pdl-istii nu au fost cheie de biserica , dar jefuitori si lichele cum au avut , si mai au, inca , PSD-ul lui Ilici , mai rar ! Ce facem , ii lasam sa ne injoseasca iar ca in anii ,90 ? Mergem asa orbiti de promisiuni electorale desantate , dar care, doar mascheaza coruptia si afacerile fostilor securisti ?
    JOS CIUMA ROSIE !

  4. Ioana spune:

    Cata dreptate aveti, din pacate!

    Eu va iert greseala legata de domnul Funar, caci mi-e usor sa inlocuiesc numele sau cu Olguta Vasilescu, actuala membra in Comisia pentru cultura, si nimic din ce ati scris nu se pierde!

  5. Observantul spune:

    Atenţie! Doamna Adriana Săftoiu, consilier prezidenţial la acea vreme, a reamintit pe un post TV că schimbarea Academicianului Augustin Buzura s-a făcut “la termen”, adică la încheierea legală a mandatului. Preşedintele nu a fost de acord cu prelungirea de 3 luni solicitată, dar termenul legal a fost respectat.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexander Baumgarten


Alexander Baumgarten

Conferentiar universitar doctor, Catedra de Istoria Filosofiei Antice si Medievale Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj. A publicat 6 volume de studii şi exegeză a filosofiei medie... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)