joi, martie 28, 2024

Al patrulea front

De acum încolo nu vom mai gusta din potirul otrăvit al Moscovei!” – afirma președintele Ucrainei Petr Poroșenko la 15 decembrie 2018, după Sinodul extins care avea să consacre crearea Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale (“Biserica Sfântă a Ucrainei”, așa cum ne recomandă să o numim și pomenim Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, în Tomosul patriarhal și sinodal de autocefalie pentru Biserica Ortodoxă a Ucrainei).

Odată cu acordarea, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, a Tomosului menționat (la 5 ianuarie a.c., în Biserica Patriarhală “Sfântul Gheorghe” din Fanar/Istanbul), religia devine de facto cel de-al patrulea front al războiului dintre Moscova și Kiev, după cel politico-electoral (la finele lunii martie a.c. vor avea loc alegeri prezidențiale care vor duce, foarte probabil, la alegerea unui nou șef de stat în Ucraina), cel militar terestru din Donbass și cel militar naval din Marea Azov.

Sub semnul acestei metafore, anul 2019 va fi, în această parte a Europei și a lumii, unul al marii schisme religioase dintre Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului (care își revendică pentru Biserica autocefală a Ucrainei rolul de “Biserică Mamă”) și Patriarhia rusă (care numește această Biserică și pe susținătorii ei din Fanar „schismatici” și „necanonici”). O recidivă contemporană a războiului dintre a doua și a treia Romă, mai ales că Moscova vede în acțiunile Patriarhiei Ecumenice interesul și sprijinul de culise al Washingtonului pentru a slăbi atracția „lumii ruse” în fostul spațiu sovietic.

Este clar că religia a devenit un poligon de încercare al geopoliticii, că altarul și potirele slujesc din ce în ce mai obedient intereselor politice/naționale ale unui număr exponențial de actori politici. Politizarea religiei, chiar geopolitizarea acesteia, a devenit deja rutină de evaluare.

Kievul (cândva capitală istorică a ortodoxiei rusești) vede Biserica sa autocefală ca un semn al emancipării sale spirituale și politice de Moscova, după peste trei veacuri de euharistie și viață spirituală comună, în care ucrainenii se vor fi împărtășit totuși fără remușcări din potirul sfinților părinți ruși. În lupta pentru emancipare politică a Ucrainei, generată de pierderea Crimeei și de războiul fără sfârșit din raioanele de est ale țării (Donbass), la Kiev se apreciază că potirul acesta va fi devenit în timp otrăvit pentru ucraineni, ca în metafora cinică și inspirată a celebrului scriitor și medic patolog Bernard Knight.

Războiul celor două patriarhii produce inevitabil victime colaterale, în particular comunitatea românească creștin-ortodoxă din Ucraina. Pentru că noile autorități politice și religioase ale Kievului se înduplecă greu să lase acesteia dreptul de a se sluji în limba română în parohiile bisericilor ei (motiv pentru care enoriașii români au și ales Biserica Ortodoxă ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei, căreia îi aparțin canonic toate cele 127 de parohii ale comunității ortodoxe de limbă română din regiunea Cernăuți), pare că ar exista toate motivele spre a putea pretinde, parafrazându-l pe președintele actual al Ucrainei, că „românii înșiși din Ucraina vor gusta acum din potirul otrăvit al Kievului”.

În fața schismei religioase a lumii creștine de astăzi, al cărei teatru de confruntare este Ucraina, Biserica Ortodoxă Română se află în fața unei decizii istorice. Confruntarea titanilor în estul României, mutată pe frontul religios, deschide perspectiva rarisimă a unor oportunități de șah geopolitic fără precedent în istoria recentă a acestei Biserici.

Biserica Ortodoxă Română / BOR are, în acest context, obligația instituțională prioritară de adoptare a unei poziții publice față de schisma religioasă produsă in lumea ortodoxă, mai ales în contextul în care toate părțile trudesc să construiască alianțe și parteneriate pe termen lung.

Varianta cea mai curajoasă (și cea mai riscantă totodată) pe care o poate lua în calcul în momentul de față Biserica Ortodoxă Română este reintegrarea românilor din Ucraina în viața spirituală și duhovnicească a României, prin reînființarea Mitropoliei Bucovinei (cu sediul la Suceava) și extinderea celor două episcopii care funcționează în prezent în Republica Moldova și care pot prelua sarcina de reprezentare religioasă a românilor din nordul și sudul Basarabiei istorice (Episcopia de Bălți și Episcopia Basarabiei de Sud; ambele episcopii țin în prezent de Mitropolia Basarabiei, iar ultimei îi aparține parohia de la Hagi Curda, raionul Ismail, regiunea Odessa, Ucraina, care funcționează în regim de semizdat). Prin extensie, soluția implică, pe fond, crearea unui sistem eficient, funcțional, care să permită integrarea, în cadrul acestor Mitropolii, a parohiilor românești din nordul Bucovinei, Herța, sudul și nordul Basarabiei.

În acest caz, riscurile sunt și ele pe potriva alegerii: este de așteptat ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie recunoscută drept biserică de tip canonic în Ucraina, preoții ei să aibă acolo statut de misionar, iar preoții români din Ucraina care vor dori trecerea parohiilor lor în subordinea Mitropoliilor Patriarhiei române să devină victime sigure ale unui lung și  chinuitor proces de ostracizare; în plus, BOR ar putea găsi/construi cu greu argumente pentru încălcarea teritoriului canonic al Ucrainei, mai ales că actuala conducere a BOR se arată extrem de grijulie, în mod firesc, cu gestionarea normelor de drept canonic la nivel internațional…

Pentru românii din Ucraina, pare că această soluție este cea pe care o așteaptă din partea BOR, deși comunitatea românească de acolo nu „ajută” BOR prin precizarea unui punct de vedere public clar, curajos și coerent.

Pe de altă parte, din toate poziționările de până în prezent, comunitatea românească din Ucraina se arată extrem de reticentă la varianta trecerii parohiilor ei la Biserica Ortodoxă a Ucrainei, având în vedere experiența tragică recentă a acestei comunități privind măsurile privative și limitative ale Kievului față de posibilitatea acestei comunități de a-și menține limba maternă ca limbă de studiu exclusiv în educație (Legea-cadru privind educația din 2017 și alte pachete legislative conexe)… Capacitățile (sau disponibilitățile) limitate ale autorităților de la Kiev de a convinge comunitatea românească din Ucraina că actualul regim susține și permite de facto menținerea drepturilor identitare ale acesteia au creat un obstacol suplimentar: mesajele ecumenice și atractive ale noii Biserici ucrainene autocefale nu au credibilitate și pentru că, pentru românii din Ucraina, ele sunt expresia acelorași centre de comandă care au decis limitarea utilizării limbii române în școli, presă, spațiile publice etc. Comunitatea românească din Ucraina utilizează din ce în ce mai frecvent termenul de “ucrainizare” a societății, iar în acest context minoritățile naționale în ansamblul lor nu se mai simt sigure/protejate/respectate, situație care și generează reacții prudente ale acestora față de chemări la “unitate spirituală”…

Comunitatea românească din regiunea Cernăuți este circumspectă cu privire la punerea în practică a unor promisiuni de acest gen, mai ales după ce, urmare a adoptării Legii-cadru privind educația în Ucraina (septembrie 2017), în perspectiva apropiată nu vor mai exista unități școlare cu predare exclusivă în limba română în această țară, iar posibilitatea utilizării limbii române/materne în învățământ devine extrem de limitată (art. 7 al acestei legi prevede că învățământul în unitățile școlare de stat se desfășoară în limba ucraineană). Comunitatea românească din regiune apreciază că un scenariu similar (de reducere treptată a dreptului de utilizare a limbii materne) s-ar putea produce și în Biserică, iar aceste rezerve constituie motivul principal al menținerii parohiilor comunității românești în subordinea canonică a Patriarhiei Moscovei.

Până în prezent, nici o parohie a comunităților cu populație preponderent românească din regiunea Cernăuți (unde sunt înregistrate 127 de parohii ale comunităților cu populație preponderent românească; toate acestea aparțin Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei) nu a anunțat că ar dori trecerea la Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Arhiereii Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei din regiune nu au participat la Sinodul de constituire a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Prelații din parohiile românești se pronunță pentru menținerea actualului status-quo. Este relevantă, în acest sens, scrisoarea publică recentă a episcopului Longhin Jar de Bănceni, stareț al Mănăstirii Bănceni (Mănăstirea este apreciată a fi drept un “centru spiritual” al românilor din regiunea Cernăuți), care respinge public și în termeni duri chemările la susținerea autocefaliei noii Biserici ortodoxe autocefale din Ucraina.

Este de așteptat ca, în perioada următoare, pe fondul actualei schisme religioase, să se acutizeze stările tensionate și conflictuale din regiunea Cernăuți, cu afectarea directă a comunității românești din regiune.

Patriarhia rusă așteaptă de la Bisericile Ortodoxe prietene nerecunoașterea autocefaliei noii Biserici ucrainene autocefale. Prin intermediul structurilor ei religioase din Ucraina (Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei), Moscova transmite comunității românești lungi serii de efuziuni (permite slujirea în limba română; promite inaugurarea – la Crasna, în regiunea Cernăuți – a unei biserici închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare; recunoaște în premieră că limba “moldovenească” este limba română etc.).

În contrapartidă, noua Biserică ucraineană autocefală se arată mai surdă la nevoile comunității românești. Întâistătătorul acesteia menționează public slujirea exclusivă în limba ucraineană pe tot cuprinsul Bisericii, iar primele declarații cu privire la posibilitatea slujirii în limba română în parohiile comunităților românești în cazul trecerii acestora la Biserica Ortodoxă a Ucrainei au fost consemnate la nivel inferior (arhiepiscopul Bucovinei) și foarte târziu, într-un mod care nu le face deloc credibile.

În acest context sumbru, varianta alternativă, cea moderată/echilibrată, a Bisericii Ortodoxe Române (recunoașterea condiționată a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în următoarele circumstanțe: crearea unui Vicariat românesc, desfășurarea serviciului religios/divin în parohiile arondate Vicariatului în limba română și acordarea unor garanții privind utilizarea pe termen lung a limbii materne/române în aceste parohii – pentru a se evita producerea unor limitări de drepturi similare celor care au condus la art. 7 al Legii-cadru privind educația, adoptată în 2017 la Kiev), pare mai puțin inspirată. Însă evoluții convingătoare pot surveni tocmai din negocierea acestei variante între BOR și partenerii săi din Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului și/sau direct cu noua Biserică a Ucrainei, având în vedere natura echilibrată și maxim-consensuală a acestei variante de lucru.

Deloc întâmplătoare, în acest sens, sunt și unele declarații ale diplomaților ucraineni din România, care “nu exclud” posibilitatea constituirii unui vicariat românesc în Ucraina, mai ales că de o structură religioasă similară beneficiază și comunitatea ucraineană din România…

Cum diavolul se ascunde în detalii, aici principala problemă o reprezintă, pe fond, natura și credibilitatea garanțiilor de utilizare pe termen lung a limbii române ca limbă de cult…

În fine, BOR mai are și variante de lucru secundare, precum tergiversarea recunoașterii noii Biserici autocefale ucrainene (pentru a se putea monitoriza și exploata contextul social-politic care se va crea în Ucraina după alegerile prezidențiale din martie 2019) sau chiar nerecunoașterea noii biserici ca fiind una canonică (a patra variantă de lucru), variantă care are (din diferite motive) puține șanse de a fi adoptată de către conducerea BOR.

De felul în care se va poziționa Biserica Ortodoxă Română față de comunitatea românească din Ucraina și R. Moldova în contextul acestei schisme depind, pe termen scurt și mediu, șansele României de a se reabilita parțial față de soarta acestei comunități, mereu lăsate la periferia politicii externe a Bucureștiului.

Acordarea Tomosului de autocefalie va consolida noua Biserică ortodoxă ucraineană autocefală, însă până la rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă aceasta în Ucraina mai este foarte mult. Este greu de anticipat modul în care Biserica Ortodoxă Rusă, susținută intens de către administrația rusă, va răspunde acestor evoluții; înalții săi ierarhi din Ucraina (ierarhii actualei Biserici Ortodoxe Ucrainene subordonate Patriarhiei Moscovei) continuă să se opună procesului de autocefalie. Sunt posibile ciocniri și violențe între enoriași, la nivel local, mai ales că Rada Supremă are în pregătire proiecte legislative prin care va decide transferul către Biserica Ortodoxă a Ucrainei a unor proprietăți (importante valoric și simbolic), aflate în prezent în gestiunea Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei.

Deocamdată, Kremlinul (și/prin Biserica sa) a decis să ignore evoluțiile și dezvoltările Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, pentru a nu favoriza scorul electoral al președintelui ucrainean actual în perspectiva alegerilor din 31 martie a.c.

Tema Bisericii Ortodoxe a Ucrainei reprezintă locomotiva electorală cea mai solidă a lui Petr Poroșenko la aceste alegeri, iar experții evidențiază că acesta o va utiliza la maximum, inclusiv printr-un tur religios prin 21 de regiuni ale Ucrainei, în tandem cu Întâistătătorul Bisericii, mitropolitul Epifanie și fostul patriarh Filaret, pentru care se pregătește distincția de “erou al Ucrainei”: presa de limba rusă și independentă din Ucraina menționează că Petr Poroșenko va începe în perioada următoare un “tur al regiunilor”, împreună cu mitropolitul Epifanie al Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale, pentru a recupera actualul decalaj electoral față de principalii săi candidați și pentru a forța intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Procesul de recunoaștere internațională a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei se anunță a fi unul extrem de lung de lung și dificil. Experții ucraineni apreciază că acesta “nu va fi ușor și nici rapid”. Doar Biserica Ortodoxă Greacă s-a grăbit să anunțe inițierea procedurii de recunoaștere a noii Biserici ucrainene autocefale (“Biserica Ortodoxă a Ucrainei”), urmare a deciziei adoptate la 8 ianuarie a.c. de către Sfântul său Sinod.

Totodată, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe din Polonia și Serbia și-au reiterat sprijinul față de Patriarhia rusă, declarând că recunoașterea noii Biserici Ortodoxe ucrainene (și a autocefaliei/independenței ei) nu este canonică.

Mitropolitul Sava al Varșoviei și întregii Polonii a declarat că nu îl recunoaște pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene autocefale, mitropolitul Epifanie, întrucât “Epifanie este mirean”, iar alegerea lui s-a realizat cu încălcarea dreptului canonic. Potrivit mitropolitului polonez, “încălcarea dreptului canonic poate reprezenta un precedent periculos. Nu exclud ca în Polonia, unde locuiesc mai mult de un milion de ucraineni, să apară un grup de credincioși pentru care Filaret va încerca să organizeze parohii în Polonia. Recent am auzit chiar că organizația ucraineană “Pravyi Sektor” a analizat deja posibilitatea unei vizite a lui Epifanie în Polonia. Ne va aștepta haosul. Puterea politică din Ucraina trebuie mai întâi să unifice țara, să pună capăt războiului și după aceea să se ocupe de probleme bisericești. În Ucraina toată puterea se află în mâinile statului, statul poate priva chiar Biserica de dreptul la înregistrare”.

Potrivit Patriarhului Irineu al Bisericii Ortodoxe a Serbiei, problema statutului canonic al Ucrainei a fost decisă cu peste 300 de ani în urmă, iar rezolvarea problemelor actuale ar fi trebuit analizată în cadrul unui Sinod ecumenic cu participarea tuturor reprezentanților Bisericilor Ortodoxe: “Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, fără a se consulta cu nimeni, a încercat să rezolve această problemă independent și într-un mod catastrofic, care va legaliza, continua și adânci schisma din Ucraina. Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei are peste 90 de episcopi în Ucraina, iar majoritatea populației a păstrat tradiția unor bune legături între Biserica Ucraineană și Biserica Rusă. Biserica Ortodoxă Sârbă se va pronunța pentru principiile, ordinea și adevărul canonic, iar Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a încălcat adevărul canonic în această privință, acordând în mod necanonic autocefalia noii Biserici a Ucrainei și punând astfel sub semnul întrebării întreaga sa reputație”.

O serie de Biserici Ortodoxe din vecinătatea Ucrainei se vor fi gândit, cu siguranță, la riscurile de expansiune teritorială a noii Biserici ucrainene autocefale, așa cum menționa direct chiar mitropolitul Poloniei. Potrivit fostului patriarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Kievului (actualmente “dezmierdat” de presa ucraineană cu titulatura de “patriarch onorific”), Biserica Ortodoxă Ucraineană autocefală ar putea deveni a doua mare Biserică ortodoxă din lume ca număr de enoriași, după Biserica Ortodoxă Rusă. În Ucraina, în prezent, Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei dispune de peste 11.000 parohii, iar nou înființata Biserica Ortodoxă Ucraineană autocefală – de circa 6.500 de parohii în total.

Eventualele ambiții/ispite de expansiune au fost stopate chiar de “Biserica-Mamă”, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, care a decis, într-un final, că autocefalia este limitată la ”granițele geografice” ale Ucrainei, ”la teritoriul Statului Ucrainean”, iar parohiile și episcopiile ucrainene din diaspora trec sub jurisdicția Constantinopolului.

Mai mult, o serie de prevederi ale tomosului alimentează teze analitice rusești potrivit cărora Biserica Ortodoxă a Ucrainei ar fi primit de facto o autocefalie limitată, devenind o gubernie a Fanarului (Biserica din Ucraina nu dispune de rangul de Patriarhie; autocefalia este limitată la ”granițele geografice” ale Ucrainei; Mitropolitul și Sinodul său de la Kiev nu vor putea sfinți Sfântul mir, ci îl vor primi de la Constantinopol; jurisdicția noii Biserici autocefale nu va fi singură/unică în Ucraina, aceasta fiind împărțită cu o jurisdicție directă constantinopolitană; Patriarhul de Constantinopol, și nu Sinodul de la Kiev, va judeca apelurile ierarhilor și altor clerici din Ucraina etc).

Ritmul “unificării” Bisericii Ortodoxe a Ucrainei prin atragerea parohiilor actuale ale Bisericii subordonate Patriarhiei Moscovei este și el unul lent și turbulent. În ultima lună, doar 40 de parohii ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene subordonate Patriarhiei Moscovei ar fi trecut la noua Biserică Ucraineană autocefală.

Războiul religios conex schismei actuale a ortodoxiei riscă să devină unul de uzură, care va măcina și submina puternic inclusiv relațiile interstatale în această parte a lumii, dar și în Balcani, unde noi schisme locale stau la rând. Fostul patriarh Filaret al Bisericii Ortodoxe ucrainene – Patriarhia Kievului a declarat recent că noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei (al cărei Întâistătător are rang de mitropolit) va primi statut de Patriarhie după unificarea cu Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei și recunoașterea noii Biserici autocefale de către toate Bisericile Ortodoxe surori. Ambele procese sunt de durată, iar finalizarea lor – îndoielnică, în actualul context tensionat din Ucraina.

Al patrulea front poate deveni astfel un nou război hibrid în vecinătatea României, la porțile ei.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Poate că, în sfârșit, patriarhul Daniel ne va arăta de ce primește de la bugetul statului un salariu de demnitar de (peste) 5000 de euro lunar, precum si celelalte privilegii asociate, de ce s-a învrednicit ca statul să îi înțeleagă doleanțele de întărire a imaginii Bisericii Naționale, pompând fonduri în finalizarea rapidă a Catedralei Mântuirii Neamului și va pune osul la treabă, dimpreună cu BOR, pentru a găsi soluții credibile pentru românii ortodocși din Ucraina.
    Sincer, eu urmăresc și voi urmări foarte atent acest lucru. Sunt curios dacă și în ce măsură Patriarhul înțelege să se și jertfească înțelept pentru neamul său, nu doar să primească slavă (mereu deșartă) si resurse publice.
    Sper să-l lumineze Dumnezeu.

  2. Orice palma data moscovei e un punct castigat :)

    In rest, ce sah geopolitic, ce miscari, ce initiative…

    Astia fosti acoperiti de la Secu carora li s’au ars dosarele isi umfla burdihanele din dotare pastorindu’si turma personala, biserici fiind destule

    Se presteaza servicii divine – pe bani buni si netaxati – la nivel mic, local, geopolitica nu e pt astia…

    Iar relativ la comunitatea romaneasca din Ukr nu se va misca nimic

  3. Nu e de mirare de ce l-a numit iliescu Consul la Cernauti.
    E de mirare ca respectivul habar nu are ca tot Patriarhia de la Constantinopol a pus bazele Patriarhiei Romane de azi pe care a recunoscut-o ca autocefala cu mai putin de 100 de ani in urma. Tot ea a dat TOMOS bisericii ruse, a infiintat Mitropolia Moldovei si a Ungrovlahiei (desfiintata recent de Teoctist la ordinele Moscovei – dupa care si-a reformat PATRIARHIA actuala). E adevarat ca nu are nicio legatura cu sumedenia de mitropolii inventate de sudistii patrioti si ORTODOCSI din parti cu accente slave de autonomie fara traditie, dar asta e.

  4. O situaţie foarte complicată pentru BOR şi pentru România. Practic, nu ai posibilităţi să-ţi aperi conaţionalii (acelaşi lucru este valabil şi pentru românii din Valea Timocului). Slavii sunt foarte arţăgoşi şi refractari în a colabora interstatal pentru rezolvarea unor astfel de probleme.

  5. Dragostea rusiei pentru ucraineni s-a vazut in necontenite randuri, de-a lungul secolelor, insa cel mai bine se vede in Holodomor.
    Pentru care, evident, a venit nota de plata.
    Cum a trecut un secol de-atunci, cu aproximatie, se va plati mai mult.

    • Dom’le, ce rost are să spunem astfel lucruri?!? Ce rost are sa fim incorecți. Rusia și rușii sunt vinovați de Holodomor sau sovieticii/bolshevicii, indiferent de naționalitate/apartenență etnică ?!?! Represiunea a fost sălbatică in tot URSS si nu cred că rușii poartă vreo vina specială. Au suferit din cauza comunismului la fel ca toți ceilalți. Nu au fost privilegiați câtuși de puțin.

      • URSS era un imperiu, iar rolul conducător în acel imperiu le revenea rușilor. Ce-ar fi să nu le mai speli acum imaginea? Te pomenești că și Putin o fi ucrainean! :)

          • Cum le-o fi așa de greu să înțeleagă lucruri atât de simple?!?! Ce e asa de greu să verifice pe net/wiki, etc ??!?
            Cum e oare posibil să judece ca si cum nu ar ști că URSS&co NU erau democrații, nu se vota deschis/liber, etc…..??!? Au patimi grele.

          • Oricărui om cu o minimă stimă de sine ar trebui să-i fie jenă să repete și să propage mistificările rusești post-1992. Hrușciov era născut în 1894, la cel moment Ucraina nu fusese niciodată independentă. Galiția și Bucovina erau în Imperiul Austro-Ungar, restul teritoriului ucrainean de azi era în Imperiul Țarist.

            Asta e una dintre cele mai mari mizerii ale propagandei rusești, se folosește harta politică de azi pentru a nega responsabilități istorice.

        • Dacă te pasionează subiectul etnicității conducătorilor bolshevici/comuniști verifică singur pe wiki. Ce e asa de greu?!? Info.sunt publice.
          Poți face statistici/analize raportate la perioade., etc. Componențele Biroului Politic sunt simplu de verificat. Ăia sunt cei mai importanți….. Ce te reține?!? Postează aici rezultatele. Pot fi f.interesante.
          Putin e rus. Care e problema?!?

          • @JB – Hrușciov era rus toată ziua. Chiar și astăzi, localitatea unde s-a născut el e în Kursk Oblast (regiunea) din Rusia. La doar 11 kilometri de frontiera cu Ucraina, dar în Rusia, nu în Ucraina. Demografia regiunii constă din 96,5% ruși și 1,3% ucraineni.

            • Ok. Și care este relevanța ?!?
              Felix cel de fier Djerdjinsky era de origini poloneze, catolic dar născut și crescut pe la Minsk, Crimeea, etc. Vorbea poloneză, ydish, rusă și era membru al partidului muncitorilor din regatul polono-lituanian. A urmat liceul la Vilnius.
              Era polonez, lituanian, rus sau pur și simplu bolșevic/comunist?!? Originea lui etnică contează sau țara de rezidență, pașaportul, etc.?!? Originea poloneză face Polonia responsabilă de crimele lui împotriva popoarelor/oamenilor din URSS?!?
              Georgia e responsabilă ptr.Stalin și Beria?!? Cât timp nu există nici o probă a unei conivențe etnice/naționale astea sunt chestiuni fără relevanță. Poate decât ptr. cei care caută dihonie cu orice preț.
              Bela Kun era născut Hododod, jud.Satu Mare. A făcut ce a făcut în Ungaria după care a fugit la frații lui comuniști în URSS. A condus represiunea in Crimeea fiind un criminal nenorocit. A fost omorât in anii’30 de un alt mare criminal: Stalin. Istoricii noștri susțin că Transilvania nu a fost niciodată parte a Ungariei și că statutul ei legal special demonstrează aceasta. Atunci ptr.crimele ordonate/făcute de-a lungul carierei politice criminale a lui Bela Kun cine poartă o responsabilitate?!? Ro, HU, fosta regiune Transilvană din imperiul austro-ungar, imperiul însuși, originea etnică sau el și grupul criminal bolșevic (atât de pestriț etnic) din care a făcut parte?!?

          • @JB – Georgia e responsabilă ptr.Stalin și Beria?!?

            Vezi cum te-ai încurcat în propria propagandă? :)

            Rusia e responsabilă pentru Stalin și Beria. Tot Rusia e responsabilă și pentru Hrușciov, la fel cum e responsabilă pentru Dzerjinsky. Toți ăștia își urau regiunile de origine și erau gata să facă orice pentru Rusia, inclusiv să-și masacreze propriile familii.

            Faptul că Rusia pretindea că face asta în numele internaționalismului comunist și faptul că tu încerci astăzi să creezi o falsă distincție între ruși și sovietici ține doar de propagandă. E adevărat că pe bancnotele sovietice din 1961 scria și în ”moldovenește” valoarea fiecăreia, dar aceia erau tot banii rușilor, indiferent în câte limbi scria pe ei.

            • Ca de obicei, afirmații nesustinute. Patimile tale.
              Evident că e o distincție între între poporul rus și comuniști. Când poporul rus&restul celor din URSS au avut ocazia au dărâmat comunismul.
              Argumentul ortografiei de pe bancnotele URSS e rizibil. Pe bune.

            • „Argumentul ortografiei” de pe bancnotele URSS se referea la situatia de azi, dar se vede treaba ca a fost prea subtil pentru tine. Suna un prieten! :)

              Comunismul rus nu a fost daramat de niciun popor, comunismul a dat faliment si a fost abandonat, iar Rusia s-a reconfigurat ideologic sub conducerea fostului KGB. Insa fostii colaboratori sunt folositi si azi pentru a crea confuzie, din cate se vede.

  6. F. bună analiza dv. în ceea ce privește desfașurarea evenimentelor și scenariile posibile de acțiune dpdv diplomatic, politic și geostrategic, luând in calcul interesele românilor din afara granițelor țării .
    Aici însă suntem in fața unei decizii catastrofale pentru Ortodoxie, în raport cu canoanele ei, iar consecințele sunt greu de anticipat pentru viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Vă imaginați cum ar arăta cererea de acordare a autonomiei (pentru că nu e vorba de autocefalie – nu au fost acceptate condițiile de autocefalie, cu atât mai mult de creare a unei Patriarhii ucrainiene) pentru o Biserică ortodoxă din Transilvania??? Modul de acțiune a Patriarhiei Ecumenice (PE) în Ucraina, începând cu anularea deciziei din anul1686 de trecere a teritoriului ucrainian sub jurisdicția Bisericii Ruse, din 11 octombrie 2018, culminând cu acordarea Tomos-ului in 6 ianuarie 2019 (un interval incredibil de scurt pentru modul în care se iau decizii in lumea ortodoxă și fără consultarea bisericilor ortodoxe locale, cel puțin nu una oficială) deschide calea unor acțiuni revizioniste în toate bisericile ortodoxe din Balcani și Estul Europei (așa cum ați arătat), folosindu-se de credința in Dumnezeu a oamenilor, ceea ce este foarte rău ca principiu și încalcă grav învățătura ortodoxă. PE a arătat că este în stare de orice și nimic nu o poate opri din acțiunile ei, din motive foarte lumești, fără nici o legătură cu menirea ei. De aceea, liderii bisericilor ortodoxe ar trebui sa nu accepte aceasta noua structură religioasă, nu pentru că nu înțeleg aspirațiile de independență ale ucrainienilor, ci prin felul în care a fost creată și pentru că cererea nu vine de la biserica canonică, respectiv de la Mitropolitul Onufrie, singurul mitropolit canonic al Ucrainei astăzi. În plus, in România există o biserică paralelă, creată din foști preoți ortodoxi, caterisiți din motive întemeiate și care activează sub Filaret sau Macarie, cu ei ce se întâmpla? Redevin membrii ai clerului BOR? Îi acceptă patriarhul Daniel si sinodul BOR, unii având demnități de episcopi chiar?? Nu cred că cineva are o soluție la ceea ce (ni) se întâmplă și nu ne rămâne decît să-i cerem lui Dumnezeu intervenția Sa pentru pacea religioasă în Ucraina și evitarea schismei in lumea ortodoxă.

    • @Margot
      Nu vreau să vin cu o replică sau o completare, ci cu o temă de meditație apropo de ideea de canonic, necanonic etc.:
      Presa din Ucraina a publicat un document (inclusiv în facsimil, ca să nu fie nicio îndoială) din anul 1943, scos din arhive, ce poartă și un număr de înregistrare (1928, parcă), ce ar putea fi tradus cam așa:
      „Comitetul de stat pentru apărare,
      Tovarășului Molotov,
      Vă transmitem spre aprobare proiectul de decizie Sovnarkom URSS referitor la înființarea Comitetului Bisericii Ortodoxe Ruse,
      Semnat,
      comisar șef NKDV Merlukov.”
      Destinatarii acestui document strict secret erau Stalin și Molotov.
      Poate că știți, dar comuniștii când au ajuns la putere în Rusia au executat cam tot ce însemna cap al bisericii, călugări etc., iar cei care au scăpat au fost trimiși la reeducare în lagărele din Siberia.
      Când Hitler a declanșat agresiunea asupra URSS, unora le-a venit ideea să reînființeze biserica ortodoxă, firește cu capi ai bisericii subordonați PC al URSS și garantați de NKVD, care să contribuie la efortul de război întărind propaganda statului.
      Restul este istoria care ne cam încurcă până astăzi, apropo de cât de canonică mai este (astăzi) Biserica Ortodoxă Rusă.
      A greșit Patriaria de la Constantinopol?
      Da, de acord, după umila mea pricepere, mai ales atunci când, după ce comuniștii au distrus biserica rusă, Constantinopolul a recunoscut implicit construcția NKVD-iștilor lui Stalin ca fiind una canonică, urmașa firească a Bisericii Ortodoxe Ruse dinaninte de 1917.
      Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și faptul că Putin controlează biserica rusă prin intermediul lui Kiril (alias tovarășul Gundeaev) i-au trezit în sfârșit pe cei de la Constantinopol.
      Bartolomeu are curajul să revoce Scrisoarea sinodală din 1686 (de acum 332 de ani) care permitea Patriarhului Moscovei să ia sub ascultare Mitropolia Keivului., pentru că pur și simplu înțelege că nu mai poate continua șarada (canonică? glumim?) controlului credincioșilor ortodocși ucrainei de către oligarhia lui Putin, agresorul.

    • Sunt de acord cu dvs. Art.constituie o f.buna analiză, d.p.d.v. laic/lumesc, a teribilei situații……
      Dar….. când nu a fost teribilă la noi in ortodoxie?!? Poate doar in deceniile de după WW2 când, bună parte, era sub conducere comunistă. Pe-atunci dihoniile intra ortodoxe erau mai putin vizibile și compromisurile erau impuse pe linie de stat/partid in numele unei coeziuni a „lagărului comunist/socialist”. Dar imediat ce s-a dus opresiunea comunistă au ieșit la (semi)suprafață razboaiele ortodoxe.
      Uitați-vă la situație si suprapuneti-o peste harta ortodoxiei. Veti observa cu ușurință că toate bisericile care au graniță comună „sont en guerre”….. Exemplul Ro.e grăitor. Nu se are bine cu nici o biserică ortodoxă soră cu care se învecinează. Și să ținem cont că BOR e, de departe, una dintre cele mai rezonabile. As putea spune că ar fi un bun exemplu de urmat ptr.celelalte. Dar nu e cazul.

      Și nu se termină aici. No way !!! Să vedeți la interior razboaie, intrigi si manevre bizantine. Urmăriți, chiar si superficial, diverse site-uri ortodoxe militante (cuvantul-ortodox.ro, etc). Forever war !! Dacă până mai ieri Bartolomeu era considerat unealta ereticilor catolici, astăzi din anti-rusism hardcore e reevaluat pozitiv.
      „Tradiționaliștii” ce se revendică „de la Athos” înjură, blestemă, spurcă BOR ptr.participarea la sinodul din Creta dar sunt pro-PSD la max.si fervenți anti-UE, anti-ecumenisti….. Toate acestea sunt, perfid, drapate in straie dogmatice și vociferate folosind artificii de procedură canonică.

      Nimic diferit de secolele bizantine. Mulți împărați au fost aduși la exasperare de războaiele dogmatice ortodoxe și de risipirea uriasa de energii si mijloace ptr.jocuri cu miză nulă sau chestiuni de detaliu nesemnificativ.
      Un timp am crezut că luptele intestine ortodoxe nu vor mai avea cine știe ce impact asupra statelor și enoriașilor. M-am înșelat. Istoria are relevanță.
      In fapt, ortodoxia est un „immense bordel”…..in sensul expresiei franțuzești. Filetism, dihonie și orgolii talibane. Ce dovadă mai bună decât uluitorul eșec al sinodului din Creta, după o pregătire de jumătate de secol……

      • Poate ar fi util de detaliat amploarea eșecului Sinodului din Creta: minoritar prin reprezentare – au lipsit bisericile rusă, bulgară, sârbă și georgiană, dihonic prin urmări. Deși BOR a participat, poate cea mai talibană a venit din partea unor monahi din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, care au fost revoltați de mesajul ecumenic al tematicii propuse, care ar face vorbire despre alte Biserici, când de fapt tot ce nu e ortodoxie este erezie. Bisericile ortodoxe în general au o mare problemă de adaptare și de aceea nu se pot baza pe credincioși. Drept urmare singura lor șansă de supraviețuire este sa intre în jocul politic și sa se asigure de sprijinul statului. Ideile de acum 250 de ani ale Revoluțiilor Franceză și respectiv Americană încă nu sunt aplicate la noi, Biserica e departe de a fi separată de stat, ea parazitează statul, bugetul central și bugetele locale, fără a oferi servicii de utilitate proporțională.

        • Da, aveți dreptate. Partea f.greu de înțeles e că Sinodul din Creta se pregătea de jumătate de secol !!!! Cei care au invocat divergențe și nelămuriri de ultim moment reflectă partea dark a ortodoxiei. Acea parte unde orgoliile și tranzacționismul mărunt sunt identice cu cele din Orientul mijlociu. Tematica, formulările, etc, etc fuseseră discutate și paradiscutate de generații întregi de popi negociatori. Documentele de lucru fuseseră semnate. Rezultatul?!? Așa e in ortodoxie…..din nefericire.
          Ce-o să iasă cu Ucraina o să fie f.interesant. In afară de „Forever war” totul e in ceața firească a intrigilor bizantine și permutărilor nesfârșite.

          Cât privește separația Bisericii/bisericilor de stat nu sunt de acord cu dvs. In cazul nostru, in Ro.singura legătură dintre stat și cultele recunoscute îl reprezintă sprijinul financiar. Cauzele acestui sprijin sunt un subiect vast și cu importante implicații constituționale.
          E util de spus, totuși, că in spațiul anglo-saxon și în FR (dar nu-mi aduc aminte chiar exact) criteriul sprijinului financiar transformă Biserica într-o agenție guvernamentală. Deci Biserica nu e separată de stat. Mi se pare o exagerare cu substrat ideologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorin Popescu
Dorin Popescuhttp://contributors
Președinte fondator și în exercițiu al Asociației “Casa Mării Negre / Black Sea House” (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este vicepreședinte al Asociației “Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană” / ICDE, fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea “Andrei Șaguna” Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității “Ovidius” din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza “Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica”. Este autorul volumelor “Noica. Bătălia continuă” (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), “Figuri ale textului anteic” (Editura Ideea Europeană, București, 2016), “Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis” (Editura Ideea Europeană, București, 2017) și “Captivi la Pontul Hibrid” (Editura Ideea Europeană, București, 2021). A publicat cca 200 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro