Home » Opinie » Citesti:

Alegerile europarlamentare- mai importante ca niciodată

Mircea Morariu ianuarie 27, 2019 Opinie
2 comentarii 1,994 Vizualizari

Agitație, crize de nervi, anticameră la șefi supremi ori care doar lasă impresia a fi astfel. Promisiuni, spectaculoase răsturnări de situație, nume noi care nu aduc cu ele nici cea mai mică plusvaloare, nume vechi ce nu doresc decât să își desăvârșească operațiunea de îmbogățire care a fost principala lor ocupație din 1990 încoace.
Politicianism în floare și interes zero pentru reușita președinției României la Uniunea Europeană.
Cam acesta este tabloul politic curent înainte de începutul sesiunii parlamentare. Cam astfel se prezintă imaginea zilelor în care mai toate partidele politice din România se străduiesc să dea forma definitivă listelor cu candidați pentru Europarlamentarele din primăvară.
Ce se întâmplă la și în PSD puțin contează. Acolo pe liste se vor regăsi tot oameni fără valoare, așa cum sunt venerabilii Ioan Mircea Pașcu sau Victor Boștinaru sau tinerii de factură neo-comunistă, prost școliți și tupeiști fără măsură de calibrul unei Gabriela Zoană, al lui Andi Cristea sau Emilian Pavel. Ajunge să vedem pe cine a trimis guvernul să lucreze în aparatul președinției României la UE (dl. Liviu Nicolae Dragnea și-a căpătuit deja și pe viitorul cumnat, frățiorul domnișoarei Tănase) ca să ne facem o idee asupra precarității viitoarei oferte electorale a PSD.
Neinteresant e ceea ce se întâmplă și la ALDE. Acolo unde fosta procuroare comunistă Norica Nicolai nu se lasă. Dă din coate, din gură, insultă ca o mahalagioaică (de fapt chiar asta este, o femeie de cea mai proastă calitate umană) adevăratele valori ale României (cel mai recent a făcut-o aruncându-și veninul asupra Oanei Pellea, a filosofului Mihai Șora și a pianistului Dan Grigore) doar-doar îl va convinge pe liberalul cu spoiala proastă Călin Popescu-Tăriceanu să o mai lase o tură la Strasbourg și la Bruxelles. Atât cât o mai încap rochiile și fustele pe care le are prin garderobă, oricum greu puse la încercare.
La PNL se decontează eșecul fuziunii și neinspirate, și neterminate dintre PDL și vechiul partid resuscitat în 1990 de Radu Câmpeanu. Ludovic Orban nu vrea și pace să îi vadă pe lista de candidați ai partidului pe mai vechii săi adversari de genul Crin Antonescu. Drept pentru care se tot refugiază în consultări cu președintele Iohannis care are și el favoriții lui. Drept pentru care în PNL-ul care în nici un chip nu își regăsește cadența, în care unul zice hăis și altul cea, s-a redeschis și vechiul front de luptă între iohannisti și anti-iohannisti. Care poate avea serioase consecințe și asupra viitoarei campanii pentru Prezidențiale. Unde mai pui că acum partidul își irosește forțele și într-o josnică și fără succes campanie anti-Cioloș. Asta după ce în alegerile parlamentare din 2016 s-a folosit în chip fraudulos de chipul fostului premier.
Mult mai interesantă, mai vie e situația din partidele politice nou create. Pro România d-lui Victor Viorel Ponta a primit o serioasă gură de oxigen odată cu cooptarea d-nei Corina Crețu. Decizia doamnei Crețu de a candida pe listele partidului d-lui Ponta este privită drept o primejdie reală de social-democrații d-lui Dragnea. Drept pentru care au cerut sprijinul mediei furajate din banii contribuabilului român. A se vedea respingătorul editorial de marțea trecută a slinosului Ion Cristoiu care este plătit de PSD prin casieria din TVR, acolo unde rolul de casieră principală i-a fost atribuit expertei în injurii și imprecații Doina Gradea. Sigur, nu trebuie uitat că doamna Crețu este unul dintre oamenii de bază ai creatorului PSD și fost președinte al României, dl. Ion Iliescu. Nu este carevasăzică fără defecte sau fără prihană. E însă net superioară din toate punctele de vedere guralivei doamne Zoană. Așa că e foarte posibil ca doamna Crețu să sporească atractivitatea electorală a partidului Pro România.
Competiții cinstite, adevărate se desfășoară în USR și PLUS. E vorba despre oameni tineri, bine pregătiți, cu diplome obținute de la Universități adevărate. Din țară ori de peste hoare. De oameni stăpâni pe meserie, buni vorbitori de limbi străine (nu comici, ridicoli așa cum e d-na Lia Olguța Vasilescu absolventă a Filologiei craiovene, vai de mama ei Filologie!!!), dar și de limba română. În ziua de 2 februarie USR și PLUS vor lua o decizie care s-ar putea să aibă o importanță capitală. Vor merge sau nu împreună la alegeri. În bună parte, astfel se explică atacul la care sunt supuși zilele acestea partidul condus de dl. Cioloș și dl. Cioloș însuși. Ceea ce nu justifică însă greșeala făcută de dl. Cioloș atunci când a declarat că toți am fi avut ori am avea legături cu Securitatea. Firesc ar fi fost ca dl. Cioloș să retracteze și să își ceară scuze. Până la ora scrierii și publicării acestui comentariu nu a făcut-o. Păcat.
E limpede ca lumina zilei. Europarlamentarele din 2019 sunt cele mai importante pentru români de când le-a fost dat să participe la acest nou tip de alegeri. De rezultatul lor s-ar putea să depindă însăși apartenența României la UE.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Ursul Bruno spune:

    Mai importante pt cine ? pentru clasa politica din Romania importanta lor este minora, pardon, alegerile sunt importante pentru buzunarele celor alesi sa ne reprezinte, veniturile unui europarlamentar fiind substantiale. Politica damboviteana asa cum bine mentionati, dirijata si condusa prin presa si “organele” ei , a celor care sunt in solda “puterii” oricum nu intelege ce se intampla la nivel european, declaratiile reprezentatilor fiind elocvente.
    Alegerile sunt intradevar importante la nivel european si cum se vor pozitiona partidele antieuropene in parlamentul din Strasbourg. Dupa estimari aceste forte vor ocupa 1/4 din el , foarte mult si intrebarea este, cum ne putem opune acestora. Personal am o problema cu reprezentarea lor lor la nivel european. Parlamentul european nu este altceva decat prelungirea parlamentelor nationale cu toate problemele cu care acestea se confrunta. Acest mod de organizare a vietii politice europene nu poate fi calea rezolvarii, luptele politice nationale fiind transpuse la nivel european si cum bine vedem, poate produce dezmembrarea UE din interiorul ei, Brexitul fiind primul pas.
    Aceste alegeri vor produce transformari radicale la Bruxelles, noi alesi vor fi confruntati cu pozitionarea Europei comune in fata SUA, Rusia si Chinea.
    Pentru pozitii comune este nevoie de acordul statelor insa vedem rupturi majore intre Franta si Italia, intre grupul de la Visegrad si Bruxelles, intre Romania si Bruxelles, intre UE si Marea Britanie, rupturi intretinute de forte ostile Europe, forte care vor ocupa loc in parlamentul european, democratic.
    Incep sa am dubii fata de acesta forma a democratiei care permite autodistrugerea, daca ma gandesc cu cativa zeci de ani in urma, marii dictatori Hitler si Stalin tot democratic au ajuns dusi de valul populist in fruntea Europei.
    Europenii incep sa uite, bunastarea si devzoltarea eonomica producand efecte dintre cele mai neasteptate dar periculoase, orbiti de atata “democratie” si political correctness ne aruncam vazand cu ochii in bratele celor pt care mult huluitele valori europene nu conteaza.

  2. Gabriel Deliu spune:

    “Regret că s-a înţeles că aş fi spus că toţi avem legături cu Securitate. Nu asta am vrut să spun. A fost o formulare nefericită. Regret şi îmi cer scuze faţă de cei are s-au simţit ofensaţi“, a spus Cioloş.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Declaratie halucinanta a Ministrului Cercetarii si Inovarii, Nicolae Hurduc, referitoare la dezvalui...

de: cersetorul stiintific

la "Un director de Institut Național de Cercetare din România câștigă cât președintele SUA + drept la replica"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)