joi, martie 28, 2024

Alexandra

Dacă ești înfricoșat, nu ai unde să te ascunzi de moartea Alexandrei. Dacă ești înfricoșat, azi te cheamă și pe tine Alexandra. Scriu cu gîndul la neajutorarea și lipsa de speranță care nu se pot apăra de moartea Alexandrei. La șireata anxietate care se insinuează, la sentimentul incertitudinii și nesiguranței existențiale. Cu gîndul la cei care nu se pot detașa de sfâșietoarea ei captivitate și sfîșietorul ei sfîrșit. Cu gîndul la cei care sunt siliți să treacă prin toate etapele sechestrării si izolării în no mans land-ul din Caracal, în maghernița-iad păzită de cîini de lupi. Neajutorarea se urcă și ea cu Alexandra în mașina criminalului, neajutorarea e de față cînd Alexandra înțelege că are de-a face cu un ins dubios și extrem de periculos, neajutorarea nu se dezlipește de Alexandra cînd Alexandra e imobilizată, maltratată, legată (cu sîrmă) și violată. Neajutorării îi zvîcnește și ei inima în piept cînd Alexandra găsește un telefon cu butoane de pe care apeleaza serviciul 112 si cere ajutor. Neajutorarea e acolo cînd Alexandra îl vede pe criminal revenind, Vine! Vine!, și apelul se întrerupe. Neajutorarea și lipsa de speranță se regăsesc taman în acea deconectare dintre suferință și ajutorul (soluția) din afară. Mă gîndesc lavictimele violurilor, la victimele violenței domestice, victimele famililor profund disfuncționale și mă gîndesc la neputința uriașă care le încearcă. Ce-i incearcă pe cei loviți de soartă e sentimentul captivității. “Mi se poate întîmpla orice”, “Nu am nicio putere”, “Sunt pierdut”. Femei și bărbați care au fost inițiați de timpuriu în rană și abandon (lăsați baltă). În umilire și dat cu capul de pereți. Oameni care au metabolizat amenințarea și au experimentat dezastrul interpersonal. Ei au trăit sentimentul abandonarii în interiorul familiei care trebuia să îi păzească de rele. S-au cunoscut cu răul și acum il trăiesc cu o repeziciune și cu o naturalețe pe care omul scutit de mari necazuri sufletesti nu le poate pricepe. Pe ei, moartea Alexandrei, îi cuprinde în totalitate. Nu se pot separa de ea și astfel nu se pot apăra de ea. Ei se fac una cu neajutorarea si disperarea acestei copile curajoase de 15 ani cu cu părul ei lung și castaniu. Pe ei nu i-a ucis de-a binelea nimeni, însă nici intregi nu sunt. Dinăuntrul casei, citind știrea tulburătoare, imbîbîndu-se în valul de emoție și groază colective, se simt lipsiți de apărare. Între ei și moartea stupefiantă a acestei fetițe nu se interpune nicio pază reală. Sunt ei si monstrul. Realitatea amenințătoare și tiranică care te ia captiv, iar tu nu ai nicio putere să lupți. Interioritatea lor nu se incheagă ca a altora. Ei cunosc bine lipsa de unitate interioară, frîngerea. În “Terapia prin Cioran. Puterea gîndirii negative”, autorul Horia Pătrascu ne introduce în terapeutica cioraniană și, printre multe altele, ne indicădouă tipologii umane propuse de Cioran: individul naiv și individul eroic. Pentru Cioran, individul naiv e individul integrat și asimilat vieții, aflat în armonie cu lumea, iar individul eroic e individul dezintegrat de viață, cu alte cuvinte, individul care și-a pierdut naivitatea, individul pentru care “solidaritatea” dintre el si viață (realitate) e demult scindată, iar receptivitatea dezagregării, incapacitatea de a fi fericit uriașe. Acest individ eroic cunoaște ca nimeni altul sentimentul părăsirii, singurătății și haosului. El tînjește ca un nebun să fie întreg dar nu mai are cu ce să fie întreg. De dragul lui e scris acest text, de dragul celui ireversibil vătămat care vrea să trăiască și să fie viu.

Așa cum geologia relevă compoziția internă a Pămîntului si procesele ce au loc in interiorul si suprafața sa, pare că și moartea Alexandrei a relevat compoziția internă a României (naturii umane). Am urmărit cu jale fotografiile copilei, am urmarit stirile la tv, am scrolat îndelung pagina ei de facebook, am privit memele, poantele si fotografiile care îi surprindeau siluata de fetiță-adolescenta, i-am întregistrat devotamentul pentru Ansamblul folcloric “Dor de Romanati”, am derulat comentariile fiecarei postări, am privit pînă și emoticoanele, inimioarele și gif-urile cu care tinerii își ornează în ziua de azi orice dialog virtual. Am citit articolele și declarațiile oficiale, am privit la fotografia individului incriminat și am citit zecile și zecile de reacții ale oamenilor, ale jurnaliștilor, ale procurorilor, ale cetățenilor (fie ei profesori, parinti, asistente medicale, avocați, scriitori, antrepenori, activiști, programatori, influenceri) acestei țări aflate, din nou, într-un mare doliu. Am căutat din răsputeri să văd imaginea de ansamblu și am vrut să văd cel mai specific punct al condamnării la moarte. Unde s-a frînt salvarea Alexandrei? Unde a crăpat realitatea cel mai repede? Ce e a condamnat-o? Ruralul, polițistul, procurorul, sistemul de telecomunicații, guvernul României, mentalitatea colectivă, paternalismul misogin, psihicul colectiv suferind de depresie, firea umană coruptă de prostie, nepăsare și afurisitele alea de pensii speciale? În interiorul marilor disfuncții să localizez focare specifice de disfuncție. Asta e maniera în care procedez și cînd mă uit la pacientul meu. Încerc să depistez blocajul lui la un nivel cît mai concret (operaționabil) de funcționalitate. Așa se luptă cu haosul, cu oferta (mult prea vastă de macro-condiții a) realității. Cînd pacientul îți spune că viața lui e un mare eșec, că lucrurile se prăbușesc sub ochii lui, că simte că pierde controlul, că îi vine să se ducă cît vede cu ochii, că ar vrea să nu mai existe, cînd îți mărturisește disperarea și tu îi pricepi confuzia, angoasa și sentimentul de neajutorare, începi încet și sigur să restrîngi aria haosului, investighezi și localizezi cel mai mic locus de acțiune împotriva deznădejii. Dacă pacientul disperat poate schimba un lucru mic și extrem de concret în existența lui, atunci neputința lui se transformă în putință, abisul în faptă/ajustare la realitate.

Miercuri, 24 iulie, Facebook:

“A dispărut! Măceșanu Alexandra, în vârstă de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, județul Olt, elevă la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, a dispărut astăzi (n.red. – miercuri) în jurul orei 10! Ea a venit în orașul Caracal singură cu ocazie, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic de ea. Menționez că era îmbrăcată într-o cămaşă stil ie de culoare albastră, blugi lungi şi teneşii din poza de mai jos (n.red. – foto 2 galerie), părul este de culoare șaten deschis și mărimea se poate observa în fotografie. Cine a văzut-o sau știe ceva despre ea ne poate lăsa mesaj în privat sau ne poate contacta la numarul de telefon 0768/773.156. Cu ajutorul dumneavoastră o putem găsi pe Alexandra. Vă rugăm din inimă distribuiți să afle cât mai multe persoane!”.

Apelurile Alexandrei către 112:

“Referitor la cazul aflat în discuţie, către numărul de urgenţă 112 au fost iniţiate 3 apeluri la 112:

Primul apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:05:07

  • 11:05:41: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliţiei
  • 11:05.52: apelanta a deconectat apelul cu operatorul 112
  • 11:06:55: dispecerul Poliţiei a preluat cazul de la operatorul 112, apelanta nemaifiind în convorbire.”

Ultimele cuvinte ale Alexandrei:

Vine! Vine!

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României:

A spus că e sechestrată, a descris locul în care se afla, inclusiv curtea, cât a văzut, că este într-un garaj. Că a fost legată de picioare şi de mâini, că a fost bătută şi violată şi a încercat să ofere informaţii, descrieri din interior. Ea credea că e în at cartier al oraşului.”

Asociația Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor:

Stimați cetățeni,

În ultimele 24 de ore au existat multe informații în spațiul public, contradictorii sau inexacte, fie că au venit de la persoane private sau de la reprezentanții autorităților. Nu dorim pe această cale să ne scuzăm pentru faptul că autoritățile statului, în acest caz, nu au reușit să salveze viața a două tinere, nici să arătăm vinovați sau probleme juridice de interpretare a textelor legale în vigoare.

Între obligația de rezervă și datoria noastră față de beneficiarul sistemului de justiție, cetățeanul, am ales să prezentăm cronologia zilelor de 24-25 iulie 2019, astfel cum a fost ea constatată de colegii procurori, fiecare dintre dumneavoastră putând să analizeze și să tragă concluziile pe care le consideră corecte:

Miercuri, 24.07.2019- ziua în care victima a dispărut

Joi, dimineața, 25.07.2019- părinții victimei anunță poliția cu privire la dispariție

Joi, ora 11,00- victima apelează Serviciul de Urgență 112 de mai multe ori

Joi, ora 15,30- Dosarul penal pentru lipsire de libertate este înregistrat de poliție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

Joi, în jurul orei 16,00 – procurorul emite ordonanța provizorie de interceptare si localizare pentru doua numere de telefon ce au rezultat din informații

Joi, ora 19,15- este primită informația că victima ar putea fi in 3 locații dintr-o comună

Joi, ora 19,50- sunt emise mandate de percheziție pentru cele 3 locații

Joi, ora 19,58- se intră cu mandatele de percheziție în cele 3 locații

Joi, ora 19,58- 21,00- se efectuează cele 3 percheziții fără a fi identificată victima sau alte probe

Joi, ora 21.00-vineri 02,00- se vizionează imagini ale unor camere de supraveghere private aflate pe un presupus traseu al unui presupus făptuitor deoarece exista o informație despre un autoturism implicat într-o altă speța asemănătoare

Vineri, ora 02,00- se identifică proprietarul autoturismului

Vineri , ora 02,00- sunt trimise echipaje de poliție în zona de domiciliu a proprietarului, unde se constata ca nu exista nicio activitate

Vineri, ora 02,20- sunt solicitate mandate de percheziție pentru locația suspectă si alte 2 posibile locuri

Vineri, ora 03,05- sunt luate mandatele de percheziție de la instanță

Vineri , ora 03,15- Politia anunță că nu mai are oameni disponibili la sediu

Vineri, ora 05,30- se constituie echipa de polițiști

Vineri, ora 06,00- se intră în locurile pentru care au fost luate mandatele de percheziție, inclusiv în locuința suspectului.

De asemenea, datele cunoscute de procurori indică faptul că niciun vecin al suspectului nu a sunat la 112 pentru că ar fi auzit țipete. În cauză au fost supravegheate toate numerele de telefon disponibile și cu privire la care exista o suspiciune că aveau legătură cu cauza, în condițiile legii, în încercarea de a identifica locul unde este victima. Victima nu a dat informații la 112 despre vreun service, ci doar a spus ca vede un copac, un gard roșu, un brad, câinii si un autoturism.

Localizarea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case deoarece atât permite sistemul utilizat de aceștia. În cauză nu s-a utilizat tehnica SRI, indisponibilă anchetelor penale după decizia CCR.

De aceea, joi, un echipaj al Direcției de Operațiuni Speciale a venit de la București și la ora 22,00 a ajuns la fata locului in încercarea de a ajuta la localizare. La ora 23:00 nu se știa locul unde s-ar fi putut afla victima iar localizarea a fost făcută cu tehnica disponibilă, deficitară, aceeași ca în toate dosarele penale instrumentate în ultimii 3 ani.

La prima suspiciune cu privire la locul unde s-ar putea afla victima echipajele de poliție au fost trimise să facă investigațiile necesare iar procurorii au dat indicații ca la cel mai mic semn de activitate să intre. Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație, aceștia comunicând că nicio activitate nu se auzea și nu se observa în interiorul curții sau al casei.

Ulterior acestor activități, s-a stabilit că joi, în jurul orei 13,00 vecinii au observat si au putut simți miros de fum, dar au crezut ca e de la treburi casnice iar cu ocazia percheziției un corp a fost găsit carbonizat.

AMASP consideră că este necesar să fie clarificate orice aspecte care au îngreunat sau împiedicat ancheta în acest caz și dacă au existat erori sau încălcări ale dispozițiilor legale, indiferent de persoana care le-ar fi săvârșit. Înțelegem că toate autoritățile statului au o obligație pozitivă de a interveni și de a apăra viața și integritate cetățenilor, ceea ce presupune ca în condiții de urgență, în care timpul este de esența îndeplinirii acestei obligații să existe dispozițiile legale și mijloacele tehnice necesare pentru a o putea îndeplini. Ne pare rău că în această situație nu au existat aceste mijloace și că autoritățile statului nu au putut proteja drepturile fundamentale, respectiv dreptul la viață.

Suntem conștienți că nicio explicație și nicio analiză a situației juridice nu vor putea atenua tragedia din ultimele zile și nu va șterge durerea resimțită în aceste momente de familiile și prietenii victimelor. Tuturor celor care le-au cunoscut pe cele două tinere le prezentăm condoleanțele noastre!”

Șeful Poliției Caracal, Nicolae Mirea către tatălui Alexandrei:

„Dacă dă dracu’ să fie încurcată cu vreunul, tu plătești toate perchezițiile!”

Nevasta, sefa Secției Osica:

„Aaaaa, de-asta ne agitați pe toți… sunteți rudă cu Alexandru Cumpănașu… faceți valuri, veniți să ne agitați aici.”

Claudiu Sandu, procuror sef PT Brașov:

”Eu cred că dacă se întâmpla o asemenea faptă acum 4-5 ani, polițiștii ar fi intrat fără să stea pe gânduri la trei dimineața, să încerce să salveze copila. Acum nu mai intră nimeni, nicăieri, dacă nu scrie în CP și CPP, pentru că nu mai are nimeni curaj. Acesta este adevărul. Nu mai are nimeni curaj. Pentru că orice măsură mai fermă pe care o iei generează o nebunie. Eu cred că dacă nu ar fi existat acele schimbări legislative care au slăbit intervenția procurorilor și au crescut libertățile infractorilor poate că în cazul Caracal s-ar fi acționat altfel, nu știu. Nu am o certitudine, este opinia mea (…) atunci când lucram cu SRI, în cazul în care aveam un mandat, sau ceream localizarea unui număr de telefon sau unui alt dispozitiv, SRI avea capacitatea tehnică să indice cu precizie de câțiva metri unde se afla acel dispozitiv. Cei de la SRI au o capacitate tehnică mult superioară”.

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România:

“APADOR-CH consideră total inacceptabil eşecul localizării recentei victime a unei răpiri (o minoră de 15 ani), după 3 apeluri telefonice ale victimei la 112, eşec pe deplin imputabil unei structuri înfiinţate pentru gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă. Acest eşec nu este sigurul, ci doar cel mai recent, ceea ce indică faptul că nici administratorul şi nici coordonatorii sistemului nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale, care constau, printre altele, în luarea măsurilor necesare (inclusiv remedierea deficienţelor constate în urma eşecurilor) pentru administrarea, funcţionarea, operarea şi dezvoltarea Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, ceea ce presupune şi asigurarea acurateţii localizării unei persoane care apelează 112.

Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, care are ca scop furnizarea către cetăţeni a Serviciului de urgenţă 112, este organizat şi funcţionează potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2008, cu modificările ulterioare. Sistemul a fost înfiinţat prin ordonanţă de urgenţă deoarece Comisia Europeană declanşase procedura de infringement împotriva Românei, pentru neîndeplinirea obligaţiilor în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cu privire la funcţionarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. Deci, cu binele, lucrurile se fac greu, la noi.

Potrivit art. 4 şi 5 din OUG nr. 34/2008, Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112) este administrat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi este coordonat de către un Comitet naţional, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României.

Timp de mulți ani (2015), am insistat la autoritățile române să îmbunătățească informațiile despre locație, dar până acum nu s-a făcut nimic. Serviciile române care gestionează 112 au fost reticente în folosirea unei tehnologii de localizare gratuită a locației numită Advanced Mobile Location (AML) și care a salvat în mod literal viața a nenumărați cetățeni din întreaga Europă.”

Federația Elevilor din România:

“Elevii avertizează că OUG 51/2019 a scos transportul județean din sfera serviciilor publice – “la presiunile președinților de consilii județene, sub motivația că bugetul nu le permite să susțină serviciul de transport”. “Astfel, transportatorii nu mai pot fi obligați să practice traseele ce nu le aduc profit, iar zonele rurale mai puțin populate devin izolate, oamenii fiind nevoiți să folosească cursele de ocazie, aspecte puse în vederea Guvernului chiar și de către Consiliul Concurenței prin punctul de vedere emis”, spun tinerii.”

Directorul licelului Mihai Viteazu:

„Alexandra era un copil foarte bun. Era la clasa de științe sociale și a absolvit clasa a noua cu media 9,02. Era un copil foarte bun care și-a văzut mereu de drumul ei. Era un copil cum poate mulți părinți își doresc. Făcea parte dintr-un ansamblu de dans popular și din ce știu că lua și cursuri de chitară. Era un copil care nu avea preocupări decât legate de școală”, a spus Liviu Mitroi, potrivit Mediafax.”

Vecina:

“O vecină din Caracal a lui Gheorghe Dincă, suspectul în cazul dispariției Alexandrei, a sunat la 112 de două ori, la ora 3, apoi la 5 dimineața în noaptea de 24 spre 25 iulie ca să raporteze o activitate suspectă în fața porții acestuia. Femeia a sunat cu câteva ore înainte ca fata dispărută, Alexandra Măceșanu, să sune și ea la 112 în jurul orei 11, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.”

Poliția:

“Doamnă, culcați-vă liniștită. Sunt mașinile Poliției. Nu le mai păziți, doamnă! Nu trebuie să stați dumneavoastră trează ca să o găsim pe fata”, ar fi fost dialogul de la 112 dintre vecină și polițistul de serviciu.”

Anchetatori:

“Firele de păr, bijuteriile și hainele sunt ale Alexandrei. Oasele sunt umane, dar sunt alterate și mai e nevoie de teste.”

Suspectul Gheorghe Dincă, declarație DIICOT, sîmbătă, 27 iulie:

„Nu sunt de acord cu încadrarea juridică a faptelor. Nu recunosc faptele pentru care sunt cercetat.

Mi s-a prezentat fotografia numitei M. Alexandra Mihaela CNP și declar că nu o cunosc.

Nu am văzut-o niciodată. Nu am transportat-o niciodată pe aceasta cu autoturismul.

Dețin un autoturism marca Renault Megane cu număr de înmatriculare OT48…, de aproximativ doi ani de zile. Joi, în data de 25.04.2019, la ora 07.30 am fost în oraș, la piață, cu autoturismul și am cumpărat niște roșii. M-am apucat de lucru apoi, dezmembrare de motoare, piese și utilizarea cuprului și aluminiului obținut pentru vânzare. Le-am încărcat în saci și în camioneta marca Fiat 4×4 cu număr de înmatriculare de România xxx litere. Asta a durat până la ora 21.00-22.00. Am dat foc la niște haine ca să mă protejez de țânțari. Le-am lăsat fumegând. Cred că în jur de ora 20.00 am făcut focul. Nu știu dacă i-am deranjat pe vecini. Și ei fac fum în curte. Nu am mai plecat cu mașina de acasă. După aceea m-am culcat și m-am trezit la ora 06.00, când au venit polițiștii la percheziție. Miercuri, în data de 24.07.2019 m-am trezit dimineața și am fost până în oraș, am luat lapte bătut și am venit acasă. Am dezasamblat piese și motoare și am recuperat cupru și aluminiu. Am făcut asta până în jurul orei 12.00, când am plecat să duc o piesă unei persoane din Osica, care stă la penultima casă dinspre … Era vorba de un motoraș de 13 Cp. M-am dus cu autoturismul Renault Megane cu număr de înmatriculare OT48…. Am deținut un service auto până în 2000. După aceea m-a întors acasă și am continuat să dezmembrez piese.

Am făcut asta cam până la ora 22.00 și apoi v-ați culcat.

Dorm de obicei în camera de jos”

Mama Alexandrei:

“Mama Alexandrei a declarat, sâmbătă, că speră ca fiica ei să fie în viață, gândindu-se, în primul rând la faptul că suspectul nu a recunoscut nicio faptă: „Inima îmi spune că trăiește.”

Cetățenii țării:

Un cetățean:

“As vrea sa va semnalez un alt unghi din care problema poate fi privita, caci am auzit inclusiv voci care ridica intrebarea de ce acesti copii s-au expus riscului de a calatori cu masini de ocazie. Una dintre problemele uriase, dar aparent marunte si neinsemnate, ale Romaniei reale este aceea ca, in termeni de transport in comun, localitatile rurale sunt rupte complet de centrele urbane aflate mai aproape sau mai departe de ele.

Eu locuiesc intr-o comuna din judetul Dambovita, aflata la doar aproximativ 10 km de cel mai apropiat centru urban (un orasel, de fapt) si este o aventura sa ajung in oras sau sa ma intorc acasa. Nu exista autobuze, nu exista microbuze, nu exista statii de autobuz, nici program al autobuzelor inexistente. Exista o retea de taximetristi privati care iau cate 4 calatori odata pe aceasta ruta, dar acestia doar te aduc de la oras la tara, nu si invers. Si atunci calatorim cu ce putem, deci cu ocazii, ne expunem copiii unor riscuri cumplite. Exista niste microbuze pe rute adiacente, care doar trec prin localitatea noastra, opresc ocazional si la noi, dar nu cunoastem orarul dupa care circula acestea, nici statiile; in plus sunt masini cu 15-16 locuri, vin pline si trec pline prin localitatea noastra, deci nu ai sanse prea mari sa calatoresti cu ele, caci nu opresc sa te ia. Aceeasi problema exista si daca vrem sa ajungem in resedinta de judet, plecand din oraselul de care ziceam mai sus. Pentru aceasta ruta exista o singura companie de transport calatori, privata, cu niste microbuze mizerabile si vechi, niste rable sinistre, care nu respecta insa nici un orar, nici un program, nimic. Am stat si 2:30 in statie, in miezul zilei, de la 12 la 14:30, asteptand, microbuzul care nu a mai venit si am plecat, in cele din urma, disperata, cu… o masina de ocazie. Reclamatii, telefoane, discutii si rugaminti la primarie, la firma respectiva, nimic nu functioneaza. Toate astea par ridicole si meschine, sunt de acord, dar cazul de la Caracal ne arata ca inexistenta unui sistem de transport public intre zonele rurale si cele urbane sau intre orasele mici si cele mai mari este criminala, as indrazni sa zic chiar o problema de siguranta nationala.”

Alt cetățean:

“Încălzește pe cineva ca a fost demis șeful Politiei? Ca își pierd funcțiile niște pulifrici de la Olt sau Dolj? Ca iese Dancila și demite prefectul? Ca își mai dau demisia vreo douăzeci, o suta, o mie de idioți? Și? In doua săptămâni după ce se calmează indignarea de pe Facebook toți ăștia sunt rotiți pe alte functii. Morții cu morții, vii cu vii, nu așa? Vi se pare ca va păți ceva nea’ Caisa ala care îl lua la mișto pe tatăl fetei cu „Lasă bai ca apare ea de mana cu vreunul”. Sau credeți ca e singurul care gândește așa? Faceți o proba. Sunați la 112 și anunțați disparitia unei fete sau a unei persoane în vârstă. Și așteptați sa va pună operatoarea în legătură cu secția de Politie competenta. „Cati ani are? 12? Ei. O fi cu vreunul.” „Cati ani are? 70? O fi uitat unde sta”. Sau semnalați ca dau unii petrecere în strada. Ia încercați și apoi spuneți ce v-a spus Politia. Sau mergeți, cum am făcut eu, la secție sa depuneți plângere ca v-a amenințat unul cu moartea. „Haide domnule, ne umpleți acuma de hârtii!” „Pai și cum sa fac?” „Luați și dumneavoastră o sipca și ii dati una.” „Pai și dacă îl omor nu ma arestați?” „Ba da”. Și asta în București nu la Ciorogarla.

Am trecut personal prin povesti din astea de un absurd înfiorător și am auzit altele și mai și. Inclusiv de la polițiști. Suficient cât sa îți dai seama ca statul e o ficțiune și ca umblam cu toții pe o pojghita foarte subțire. Foarte subțire. Oricand poți ajunge sub apa. Oricând. E un gând pe care majoritatea îl alunga ca să poată trece ziua. Realitatea este ca nu exista reguli, iar dacă exista nu se aplica. Asta e România reala, nu ficțiunea dintre Victoriei și Aviatorilor, unde ne dam cu trotineta și ni se pare ca suntem la Viena.

Nepăsare, indolenta, prostie, corupție, isterie, ticăloșie. De zeci de ani. Strat după strat de poți face arheologie pe ele. Știți ce cred? Ca după ce termina toți de aruncat vina în cerc lucrurile vor continua fix la fel. Asta cred. Pentru ca oricum nu e nimeni în stare sa faca ceva concert si toti or sa fie mulțumiți ca „s-a rezolvat”.

Nu s-a rezolvat nimic și nici nu o sa se rezolve vreodată. Au murit niște copile nevinovate. Dumnezeu sa le ierte! Fiți mulțumiți ca nu sunt ale voastre și rugați-vă sa trăiți o viata în care sa nu aveți nevoie sa va ajute statul roman.”

Alt cetățean:

‘Oricât ar suna de îngrozitor, fata de la Caracal a murit (probabil tranșată de vie) și pentru că o majoritate covârșitoare a populației din România nu consideră abuzul la adresa femeii ca fiind ceva de-adevăratelea grav. Vorb-aia, bătăile se iau pentru că ai gura mare, iar, pentru viol, e de vină fusta prea scurtă. Știam deja că, deși avem legi, autoritățile, tributare acestei mentalități, le aplică din 2 în 14. Știam cât de tare se grăbesc polițiștii să intervină în cazuri de violență domestică, cum se aplică ordinul de restricție și cât de duioși sunt unii judecători cu abuzatorii. Nu știam și că poți să fii făcută bucăți, cu poliția la poartă, care refuză să intre. E, acuma știm.”

Alt cetățean:

“Îți amintesc că pe o altă fată, de 17 ani, dispărută în aprilie, au început s-o caute acu, că pînă acu poliția era convinsă că s-a dus singură după pulă.”

Alt cetățean:

“La câteva zile după ce prodecanul Facultății de Teologie declara că unor femei le place violul, Alexandra, o fată de 15 ani, sună la 112 și spune că a fost violată, bătută și legată cu sârmă ghimpată.

Dupa 17 ore de la apel, în fața casei unde Alexandra fusese torturată, în loc să o salveze, polițiștii îi amenință tatăl: „Auzi bă, dacă fii-ta e-ncurcată cu vreunul, să plătească ea pagubele acestor percheziţii!“…

Înainte de corupție și incompetență, aici avem de-a face cu un dezastru cultural. Modul în care este percepută femeia și sexualitatea ei în România este înfiorător. Dezumanizant. Alexandra e o eroină, o martiră. A avut curajul să sune. A avut curajul să aibă încredere. Ea a fost vocea miilor de femei care au tăcut.”

Alt cetățean:

“Dacă nici fata asta care a murit nevinovată la 15 ani nu ne mobilizează să dăm dracului de pământ cu toții fanfaronii, imbecilii, incompetenții, puturoșii, speriații de umbra lor și mâncătorii de pensii speciale, cu toată cloaca asta împuțită care a acaparat statul român și ne parazitează pe toți, de sus până jos, de la prim ministru la șef de post, dacă putem răbda și asta, atunci mie îmi e foarte limpede, mai mult decât oricând până acum, că suntem pierduți ca nație, pentru cel puțin o generație. Pentru prima oară în viața mea îmi vine să pun mâna pe un par. Muriți, bă! Muriți în chinuri, ca fata asta, cu procedurile voastre și sistemele voastre și legile voastre și pensiile voastre și sinecurile și cumetriile și aranjamentele voastre. Dispăreți odată!”

Alt cetățean:

“Tragedia asta inimaginabilă exprimă mult, din cale afară de mult. Aș vrea ca bărbații să dea atenție acestul lucru. Mai ales bărbații (și femeile) care cred că trăim într-o lume în care femeile au toate drepturile și cu asta problema este rezolvată. Și că orice activism civic și politic pentru exercitarea lor reală este desuet. Drepturile există pe hârtia constituției și legilor. Aceste lucruri li se pot întâmpla și băieților, dar incomparabil mai rar. Nu misandria domină, ci misoginismul (mai clar: disprețul și ura față de femei), uneori în forme abominabile.

Să te naști fată este încă excesiv de periculos pe lumea noastră:

– În cazuri extreme

a. Ele sunt pradă bestiilor, ele sunt cele măcelărite de ucigași în serie.

b. Ele sunt violate și torturate

c. Ele sunt sechestrate și vândute ca sclave sexuale.

d. Ele sunt ucise în bătaie, în propria lor casă.

e. Ele sunt umilite și schingiuite tocmai de cei pe care îi au ca soți sau parteneri, uneori și de tați sau frați.

– În cazuri mai puțin extreme, dar complet reprobabile:

Ele sunt cele tratate ca bucăți de carne vie care produc erecții. Prin urmare sunt:

a. Acostate, hărțuite (până și la școală), pipăite.

b. Lor li se suflă în ureche cele mai porcoase și mai scârboase cuvinte atunci când pur și simplu fac imprudența să se afle pe stradă, în autobuz, tren, într-o simplă cafenea sau chiar la școală.

c. Pentru ele libertatea de mișcare aproape nu există altfel decât ca pericol endemic. Dacă își permit libertatea de mișcare sunt învinuite că o practică.

d. Lor le este pusă la îndoială, ironizată, trecută în derizoriu și tratată defăimător orice plângere despre aceste comportamente înjositoare la care sunt supuse.

Mă voi opri aici acum, fără să continui și cu cealaltă listă legată de accesul lor la o viață demnă și realizare deplină a competențelor profesionale, precum și a intereselor lor politice.

Ne bazăm pe toți bărbații umani (deci morali), fiindcă ei dețin mare parte a puterii politice, economice, intelectuale, discursive ca să schimbăm această lume de oroare sau măcar de frică și scârbă într-una demnă pentru fiicele, mamele, surorile, soțiile, partenerele, colegele, vecinele lor.

Vă spun asta și fiindcă am fost și eu victimă a:

a. Hărțuirii sexuale și a tentativelor de viol.

b. Trecerii în derizoriu a cărților, articolelor și opiniilor mele, la fel ca în cazul multor altor femei (disprețul originar se referă la intelectul femeilor, de fapt: nu au destulă minte, facem ce vrem cu ele).

PS. Pe acestă cale doresc să spun și femeilor misogine că față de ele chiar nu mai am nici îngăduință nici răbdare.

Mi-ar fi însă tare greu să văd că doar femeile socotesc că ceea ce am spus aici este demn de atenție. Ar fi o dovadă în plus că nu prea avem la ce spera.”

Alt cetățean:

“O tragedie este o tragedie. O tautologie dureroasă și mult mai plină de sens, tocmai fiindcă suferința e cel mai greu de înțeles și de acceptat. O tautologie la celălalt capăt al sensului și semnificației față de ridicolul lui “Love is love”. Ani de acum încolo niște părinți vor fi îndurerați, vor purta doliu, ascunși de zgomotul expunerii mediatice amplificate peste măsură de foamea de publicitate și de nevroze nestăpânite ale micilor vedete social-media.

Reacția socială în fața unei tragedii, mediatizate după criterii aleatorii (câte fete și femei nu sunt răpite săptămânal, câte lucruri nu se întâmplă cum nu ar fi firesc?), acestă reacție a fost de-a dreptul sinistră.

Sinistră fiindcă spune ceva semnificativ despre cea mai gălăgioasă parte a poporului român: preferă lamentarea, smiorcăiala, victimizarea, protestul gratuit, lipsa de inițiativă prețioasă, gratificarea lipsită de merit, profitul fără efort, și nu în ultimul rând, validarea gratuită a unor merite închipuite fără niciun fel de auto-critică.

Cea mai facilă metodă de a evita critica, internă sau externă, este victimizarea emoțională. “Îmi fierbe sângele”, “îmi vine să urlu”, “mor!”, “simt că plesnesc de nervi”. Formulă standard de a începe un mini-eseu lacrimogen și auto-adulator în care sunt povestite fapte în care autorul a acționat impecabil din punct de vedere moral.

În cazul celei mai recente tragedii, s-a mers și mai departe, de la distanță, din comoditatea utilizării telefoanelor inteligente a fost capitalizată și parazitată suferința și moartea unei adolescente.

Nu s-au căutat vinovați punctuali, așa cum este rațional. Polițistul X, judecătorul Y. Nu, sistemul e de vină! Tot! Polițiști, politicieni, toți. Nu niște oameni, ci sistemul.

De ce se dă vina pe sistem? Fiindcă așa se poate da vina de dragul de a da vina. Fiindcă asta se vrea. Chiar și cerând schimbarea sistemului fără o idee clară, ce să mai vorbim de strategii care toate au avantaje și dezavantaje și crime vor exista în toate sistemele, chiar și așa, accentul cade pe a da vina, pe a fi gălăgios, emoțional, narcisic.

Ascultați-mă că eu sufăr mai mult decât victima.

Victima va fi uitată săptămâna viitoare.

Feministele se vor plânge de pipăieli restul vieții lor.

Bărbații, se subînțelege, sunt porci. Porci criminali.

De disfuncționalitățile sistemului ne vom aduce aminte la următoarea tragedie, crimă sau altceva, care nu se dă la știrile de la ora 5. Alea nu contează. Nu merită capitalizate.”

Alt cetățean:

“Cât cinism! Câtă mizerie umană! Câtă fățărnicie abjectă!

Din cauza corupției, nepotismelor, analfabeților și infractorilor ajunși în funcții publice murim cu zile în țara asta!

Proasta satului, ajunsă premier împinsă de infractorul Dragnea, e „revoltată” acum și vrea referendum.”

Alt cetățean:

“Nesimțiților, îmbuibaților, bolnavilor după putere și averi, neoamenilor, voi chiar nu ați înțeles că AJUNGE?! Că nu mai înghițim lăturile voastre?

Nesimțiților! Abrogați legea recursului compensatoriu prin OUG! Ce referendum vă trebuie, secăturilor?!

Renunțați la modificările Codului penal și de procedură penală care scad termenele de prescripție și îi scot pe infractori mai repede din pușcărie! Ce referendum visați?!

Desființați mizeria aia de Secție Specială care se ia la trântă cu DNA-ul!

Dați copiilor, elevilor transport in comun să poată ajunge decent la școală, nu le luați acest drept! Pentru asta va trebuie referendum?!”

Alt cetățean:

“Dacă ridici o pancarta pe stradă – îi sună șeful și jandarmii vin imediat, te gazează și te bagă în dubă – încălcând legea.

Dacă ești omorât de un criminal și suni tu la Poliție sa te salveze – râd de tine și îți cer dosar cu șină. Și ascultă la o țigară cum ești tăiat in bucăți.

Pentru că legea nu există. Noi nu existăm. Există doar ordinele baronilor și politrucilor. Atât.”

Alt cetățean:

“Atitudinea poliției față de violența și abuzul împotriva femeilor e atitudinea întregii societăți. Nu e vorba doar de un polițist sau procuror prost. E norma culturală. Femeia (fata, fetița) e vinovată, și-a cerut-o, a provocat, nu a fost atentă și abuzul în sine e un amestec de masculinitate sănătoasă, preaplin de iubire năbădăioasă, temperament latin și nebunie frumoasă.” Numai în țările bananiere și totalitare cele mai mari salarii le au angajații statului și în special cei ai instituțiilor de forță. Diferența dintre veniturile (din salarii și pensii) magistrațilpr, militarilor, polițiștilor și ale celorlalte categorii de cetățeni (salariați, liber profesioniști și antreprenori) e imensă. În general, angajații statului au salarii inacceptabil de mariși primesc pensii speciale (în fapt rente viagere furate prin lege).

“Aparatul de stat trebuie redus drastic. Pensiile speciale trebuie eliminate. Salariile bugetarilor trebuie tăiate până ajung la un nivel rezonabil (să nu existe salarii mai mari de 5000 lei/net). Probabil 40-50% dintre locurile de muncă de la stat nu-și justifică existența, iar orice salariu care depășește 5000 lei net și orice pensie specială e furt. Trebuie desființate flotele auto, niciun angajat al statului să nu mai aibă mașină de serviciu, în afara celor care fac intervenții în teren (mașini de poliție, ambulanțe). Fără directori, șefi, șefuleți cu mașini de serviciu, decontări și altele. Munca la stat să redevină muncă astfel încât să nu mai aibă niciun politician sau funcționar chef să-și angajeze rudele. Angajarea la stat să fie o pedeapsă pentru nepoții care trebuie să primească o lecție dură de școala vieții, Soluția e desființarea și reînființarea aparatului de stat de la zero.”

O avem deci pe Alexandra dispărută, sechestrată și violată de un psihopat extrem de periculos (sadic) și împrejurul ei avem 1) OUG-ul 51/2019 care a scos transportul județean din sfera serviciilor publice la presiunile președinților de consilii județene, sub motivația că bugetul nu le permite să susțină serviciul de transport, 2)procedura de infringement împotriva Românei, pentru neîndeplinirea obligaţiilor în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cu privire la funcţionarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, 3) localizarea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case deoarece atât permite sistemul utilizat de aceștia, 4) absența tehnicii SRI, indisponibilă anchetelor penale după decizia CCR 2016, 5) lipsa de curaj a procurorilor, 6) perchezițiile autorizate numai între 22:00 și 6:00 etc.

Dar dincolo de aceste OUG-uri, protocoale, proceduri de infringement, localizări STS, tehnici SRI și afurisite de protocoale o avem și pe Luiza Mihaela Melencu, o elevă de liceu, din comuna doljeană Dioști, sat Radomir, dispărută în Caracal pe 14 aprilie 2019:

“Din dimineața zilei de 14 aprilie, o familie dintr-un sat doljean aflat la o distanță de doar 16km de Caracal își caută fiica, cerând sprijinul poliției, dar și prietenilor pe o rețea de socializare. Mihaela Luiza Melencu, elevă în clasa a XI-a la Liceul Tehnic Costin D. Neniţescu din Craiova, a plecat de acasă spre Caracal, cu intenția de a scoate banii trimiși de mama ei din Anglia de la un bancomat, însă de atunci niciun membru al familiei sau vreun cunoscut nu mai știe nimic de ea. Ultima dată a fost văzută de un vecin când aștepta la ocazie să se întoarcă acasă. Bunicii în grija cărora se afla fata cred că aceasta a fost răpită. Luiza este un elev model, cu note mari, este șefa clasei, iar profesorii susțin că nu a cauzat niciodată probleme. Când a plecat de acasă avea doar un rucsac în care își ținea portofelul și telefonul mobil. Tânăra are următoarele semnalmente: înălțime aproximativ 160 cm, constituţie atletică, faţă ovală, ochi căprui, păr şaten, lung. La momentul plecării, era îmbrăcată în pantaloni de culoare albastră, pulover de culoare neagră şi purta tenişi de culoare albastră. De asemenea, tânăra are asupra sa actele de identitate și telefonul mobil. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul 112.”

Dincolo de OUG-uri, protocoale, proceduri, tehnici, mandate avem și mașina Renault Break a criminalului, autoturismul suspectului, așa cum reiese din scrisoare deschisă a AMASP: în seara de joi, 24 iulie, se vizionează imagini ale unor camere de supraveghere private aflate pe un presupus traseu al unui presupus făptuitor deoarece exista o informație despre un autoturism implicat într-o altă speța asemănătoare, iar vineri, la 2 dimineața se identifică proprietarul autoturismului.

Conform G4Media:

“Procurorul de la DIICOT Dolj, cel care avea dosarul cu dispariția fetei din aprilie, le-a furnizat procurorilor de la Caracal indiciul că, în cazul lui, apărea o mașină Renault break si le-a dat imaginea. Procurorii din Caracal au căutat apoi mașina pe imagini.”

Iată că Renault-ul acela, mașina de ocazie, exista încă din aprilie. Nu numai cu cîteva ore înainte de descinderea polițistilor, nu numai din noaptea de vineri, 26 iulie, ci din aprilie. Cum Dumnezeu să nu te gîndești că sărmana Alexandra a sunat la 112 nu ca să fie salvată ci ca să le salveze pe viitoarele victime ale individului profund deviant. Dacă Alexandra nu ar fi sunat la 112, cazul ei ar fi rămas nerezolvat la fel ca cel al Luizei Melencu. Aici mi se pare că se oprește zoom-ul: “speța asemănătoare, existentă încă din aprilie. În interiorul marilor disfuncționalități – protocoale, corupție – stau camerele de supraveghere care au înregistrat mașina, indiciu material și palpabil. Mizerabilul Renault care a cărat la moarte două eleve de la țară. Cînd procesezi macrofactorii de tip – STS, SRI, INFRINGEMENT, CORUPȚIE, PROTOCOALE, – realitatea umană rămîne pe dinafară. Unde e omul? Unde e persoana care suferă agresiunea realității? Nu te poti apropria sufletește de niște organisme internaționale sau de niște proceduri informatice. Însă cînd pricepi că pista (speța) aceea cu mașina de ocazie a stat nerezolvată din aprilie, formulezi (cu destul de multă convingere) două ipoteze: 1) o incompetență și pasivitate crunte altoite pe o mentalitate misogin-mărginită și/sau 2) traficarea de carne vie. Așa cum au depistat acum pe camere, puteau să depisteze și acum 2 luni, înhățînd un sadic aflat în libertate. În interiorul acestor ipoteze mizerabile vezi factorul uman. Îl vezi pe șeful de post deranjat de plîngerea tatălui victimei (“Dacă dă dracu’ să fie încurcată cu vreunul, tu plătești toate perchezițiile!”), îl vezi pe polițistul care îi spune mamei Luizei Cumpănașu “că sunt cazuri în care după 2-3 luni apare câte ceva în aceste dosare de dispariţie, se mai găsesc câte o mână, câte un picior” … îl vezi pe șoferul care deschide portiera și răpește fata, vezi Renault Megane-ul. Urmărînd, în calitate de cetățean, firul acestei tragedii, eu mi-am dat un răspuns. E răspunsul meu, firește, dar el mă luminează. E usturător cum cazul Alexandrei pune în lumină amploarea agresiunii pervazive comise împotriva femeilor în România. Fie că vorbim de agresiune fizică, agresiune sexuală, mentalități complexate și misogine, violență domestică, înțelegem că femeile (cu atît mai mult cele care provin din mediu rural sau din familii dezechilibrate) reprezintă un segment de populație (de umanitate) foarte vulnerabil. E greu de priceput pentru o fată/femeie care a crescut la adăpostul figurilor sale de atașament cum o altă fată/femeie care nu a crescut la adăpostul figurilor sale de atașament a fost vulnerabilzată în mod programatic și expusă unor viitoare agresiuni exterioare. Injuria – odată sădită lăuntric – destabiliează adaptarea la lumea exterioară și aduce cu sine alte și alte injuri și disfuncționalități. „Conform statisticilor Politiei Române, un viol are loc la fiecare patru ore. În Romania, au loc anual peste 2.500 de violuri”.În urma unui viol rămâne un sentiment de rușine și de murdărie care acaparează însăși ființa victimei. Agresiunea a pătruns în cetate (lăuntric) și începînd din acea clipă, victima este silită să trăiască în clandestinitate, purtînd un secret murdar și rușinos. Făptașul iese greu din corpul agresat. Și odată cu corporalitatea agresată, emoționalitatea și reglarea emoțională sunt atacate. Fă-mi rău, spune agresiunea internalizată. Nu merit. Victima îl internalizează pe făptaș și începe să își facă singură rău, nemaipăsîndu-i. Aceste fete, aceste femei care cunosc pe pielea lor lipsa profundă de ocrotire și luptă din răsputeri cu insecuritatea existențială sunt profund tulburate de cazul Alexandrei. Vorba unei paciente: “Te simți atacat de stat, în loc să te simți protejat. Aici omul e o victimă certă. Psihic ne omoară încet, fizic nu mai avem scăpare. Intri în paranoia, în psihoză latentă…”, Mă auzeam pe mine spunînd: Vine, vineDoamne sfinte” Atunci cînd fetița, fata, femeia ar fi trebuit ocrotite, ocrotirea lor a eșuat și, mai mult decît atît, s-a întors împotriva ei vătămîndu-le repetat. De atunci începând, se apară în continuu. Nu pot dialoga rezonabil (funcțional) cu realitatea. Sunt nebune. Duse cu pluta. Pentru ele, realitatea e ceva de care trebuie să te aperi, să te păzești. De care să fugi. Femeia e acuzată că vede peste tot numai pericole, dar ea nu știe să trăiască decît fugind, tîrîndu-se, scoțînd colții impotriva agresiunii (pe care acum – matură fiind – o poate urî, o poate anihila), sau capitulînd: fă ce vrei cu mine, eu nu am niciun cuvînt de zis în această lume și nicio putere. Eu sunt nimic.

Bunicul Luizei, copila dispărută în aprilie 2019:

“Bunicul Luizei a declarat că, cel mai probabil, după cele descoperite în „casa groazei“ (respectiv oseminte calcinate, despre care s-a presupus că ar fi umane, însă pentru care sunt aşteptate însă probele de laborator), este vorba despre o reţea de trafic de organe. Bărbatul crede că Gheorghe Dincă n-ar fi altceva decât un cărăuş plătit al reţelei şi că ar avea complici. „Cărăuş plătit, asta este. Nu e capabil ăsta să decimeze un om, să-i oprească un organ. Pe-ăsta l-au pus în faţă, pe nenorocitul ăsta, nu-l ajută pe-ăsta mintea, altele sunt…, alte interese. E o reţea, reţea de trafic de organe“, a acuzat bărbatul.”

Mama Luizei:

“Femeia a reamintit că familia s-a adresat mai întâi poliţiştilor din Dioşti, a doua zi de la dispariţie, respectiv 15 aprilie. De aici, au fost îndrumaţi către Coşoveni, unde, spun mama şi bunicul fetei, ar fi bătut drumul timp de două luni. Li se spunea de fiecare dată că nu e cazul să mai vină şi că, dacă au ceva noutăţi, îi vor căuta poliţiştii. Un poliţist i-ar fi spus chiar că sunt cazuri în care după 2-3 luni apare câte ceva în aceste dosare de dispariţie, se mai găsesc câte o mână, câte un picior…

“Sfătuiţi de o avocată, membrii familiei au mers în cele din urmă la DIICOT Craiova, unde, potrivit mamei Luizei, au fost chemaţi în mai multe rânduri pentru declaraţii, însă în urma apelului lor iniţial. Femeia îşi aminteşte că s-ar fi adresat pentru prima dată DIICOT în luna iunie şi că oamenii legii nu ar fi ştiut, la acel moment, despre cazul lor, deşi din comunicatele instituţiei reiese că dosarul a fost înregistrat aici la sfârşitul lunii mai. Cert este că de la acel moment au trecut aproape două luni, timp în care n-au primit nicio veste, cu excepţia telefonului de vineri, 26 iulie 2019, când au fost chemaţi să recunoască anumite bunuri găsite în curtea lui Gheorghe Dincă, respectiv bijuterii. Nu erau ale fetei lor, ci ale Alexandrei, fata care a dispărut la trei luni şi jumătate distanţă, în acelaşi mod, în timp ce aştepta „la ocazie“ o maşină cu care să se întoarcă acasă.”

Parcă suntem într-un film de Loznitsa. În “A gentle creature” (2017), o creatură plăpînd-încăpățînată descinde în infern. O ființă simplă în rochița ei sfioasă scoasă de pe umeraș și vecinătatea binevoitoare (grotescă) a ororii. Război, vodcă, castraveciori murați, corpuri dezmembrate, o bucată de mînă cu inel pe deget arsă în crematoriu, ologi, desfrînate, gardieni cu priviri sălbatice, curve, proxeneți, violenți, gangsteri, sentințe absurde, lascivitate și pețitorii infernului. Hangița codoașă care îi oferă naivei o “cameră” în fundul pămîntului (“Am o cameră pentru tine, vino în iad” – parcă i-ar spune). 2 ore jumătate de peliculă de degradare umană și labilitate caricaturală (dar extrem de crudă) în spiritul caselor (corăbiilor) de nebuni. Un mic oraș (o mare națiune) – penitenciar din care nu există scăpare. Femeia naivă e incapabilă să recunoască răul și să se apere de el. Imediat cum coboară din tren e preluată de taximetristul “binevoitor” care e prima călăuză spre măruntaiele pămîntului. Apoi e preluată de hangița binevoitoare deja pomenită. Apoi de proxenetul binevoitor. Apoi de gangster. O mică oază de lumină: sediul pentru drepturile omului. Dar coborîrea în periferia lumii tot mai fantastic-sinistră și îndepărtarea de realitate tot mai ireversibilă. Femeia ajunge în cele din urmă inapoi in stația de tren care ar trebui să o scoată la suprafață. Dar stația e populată cu adormiți. Sora geamănă (figura fantastică cea mai tulburătoare a filmului) care o avertizează să nu cumva să adoarmă într-o gară. Dacă adormi în gară (la granița dintre lumi), ești pierdut. Obiectele trecute prin procesul de verificare (pantofii de casă sfișiati, săpunul împuns cu cuțitul, țigările rupte). Și lovitura finală: Transfigurarea (dedublarea, de fapt) grotescului în cadrul Adunării generale a penitenciarului (curva, proxenetul, gangsterul, militanta pentru drepturile omului, gardianul) e magistrală, într-adevăr. Kafka și Bosch imbălsamați în lumina stupefiantă de tip circ-și-ospiciu suprarealist. Scăldată in lumina alburie ce descinde din aureola (în prag de epilepsie) a semenilor/societății, sfioasa mireasă e condusă spre mașina blindată a pușcariei în care, la fel ca toți ceilalți inaintea ei, urmează să fie inițiată în bolgia fără de sfîrșit – rămîne să vedeți dumneavoastră cum. Există rău pe lume și el nu poate fi stîrpit. Grotescul așteaptă neobosit să prefacă slăbiciunile în oroare.

Însă aici, la noi, în realitate, grotescul se înfățișează în toată banalitatea lui. Nimic nu pare, la prima vedere suprarealist. O copilă din județul Dolj, un Renault condus de un individ de 65 de ani care se oferă să o ducă în Caracal ca să ajungă la meditații, niște polițisti normali, un șef de poliție normal, un procuror normal, un serviu de telecomunicații normal. Și în mijlocul acestei banalități normale pe fetițele acelea le-a luat-o naiba în mîinile unui scelerat. Bolgia era colea, în Oltenia.

Duminică, 28 iulie, Gheorghe Dincă își recunoaște crimele:

“Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit niște explicații. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreținere relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urma acelor discuții le-a lovit și în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat”

“Din declarațiile dânsului au venit de bună voie”, a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă. În jurul orei 15.00, după ce a ieșit din curtea inculpatului, avocatul a confirmat din nou informația, dar nu a dat detalii, spunând că încă sunt proceduri judiciare în curs. El a precizat, totuși, că Dincă a răspuns negativ când a fost întrebat dacă au fost și alte victime.

Gabriel Diaconu, medic psihiatru:

“De la momentul la care suspectul a recunoscut două crime, natura conversației se schimbă profund. Profilul lui de personalitate sugerează un trecut infracțional mult mai dens, respectiv fertil. S-ar putea că ne uităm la un operator în serie foarte longeviv, posibil printre cei mai longevivi din istoria României.”

Acuma ceva vreme scriam că există această idee că tot ce merge prost în România ține de corupție. Spuneam că dacă vrem cu tot dinadinsul ca tot-ce-merge-prost-în-România să țină de ceva anume, să spunem atunci că în România totul merge (îți merge, mai exact) prost din cauza gîndirii depresive. Gîndirea depresivă e cea care vede pretutindeni numai prostie, incompetență și gropi. Numai infecții, boală și moarte. O dispoziție procesomană continuă. O percepție judicativă, oțărîtă, mînioasă, burzuluită care intentează în continuu procese (de intenție) realității. Depresia românească e depresia copilului/adolescentului din manualul DSM: depresia irascibilă, cu elementele ei opoziționiste. Depresia lui “ciocumic!”, născută pe fond de cumințenie ascultătoare (supusă) și umilire (“Taci din gură, prostule!”) care se maturizează încet și sigur în pasiv-agresivitate, în mînie. Nemulțumire cronică. Nimic nu merge bine, nu vedeți? Uite în ce hal suntem, nu vedeți? Uite cîtă mizerie, uite cîti golani, uite cîte gropi, uite cîte incompetență. Doamne, cîtă prostie! Doamne, cîți idioți! Doamne, ce țară de rahat! Apoi. Dezastrul iminent care pîndește în România. În România ți se poate întîmpla orice. Ești la cheremul medicului care a dat șpagă să fie medic, la cheremul antibioticului care a dat șpagă să fie antibiotic, la cheremul vaccinului care a dat șpagă să fie vaccin, la cheremul homosexualului care a dat șpagă să fie homosexual, la cheremul preotului care a dat șpagă ca să mănînce în fiecare seară cîte-o credincioasă evlavioasă la cină, la cheremul muncitorului care a dat șpagă ca să lase gropi în asfalt după bunul plac al inimii sale… un asfalt care a dat șpagă să fie asfalt.

Îndrăznește să ieși în stradă și iți va pica un cer corupt în cap. Vedeți, in fapt, nu în țară ți se poate întîmpla orice, ci în depresie ȚI SE POATE ÎNTÎMPLA ORICE. Orice e mai rău, se înțelege. Adică niciodată nimic bun. Sau oricum, niciodată ceva bun care să dureze. Apoi sora geamănă a dezastrului, resemnarea. “Tot degeaba!”. “Nu se schimbă nimic”. Sau, pe dos, dar prin același proces de filiație, nervozitatea irascibilă, geamăna turbată a resemnării/pasivității, furia, dracii-românului: “Dacă nu votați azi, vom crăpa ca nație!”, “Idioților”, “Toxicilor”, “Neam de cretini”. “Ne merităm soarta!”, “La dracu’ cu noi!”, “La dracu cu voi și cu cine v-a dat dreptul la vot”. ”Trăzni-v-ar!”. Pesimism și năduf. Pe român neputința îl stropșește. La fel și lipsa de speranță. Sau disperarea.

Dar au venit răpirea, apelurile și morțile Alexandrei și Luizei. Pare că oamenii au dreptate, în România chiar și ți se poate întîmpla orice. O fată a sunat de 3 ori la 112 și a sfîrșit violată, chinuită și incendiată, cu polițiștii și procurorul de caz așteptînd să se facă ora 6 dimineața ca să pătrundă în locuința suspectului criminal. Atitudinea de cine-te-crezi o recunoaștem la organele de ordine care l-au întîmpinat pe tatăl unei fete dispărute: Să dea dracu, dacă e încurcată cu vreo unu’ … valuri, valuri, veniți să ne agitați, sau polițiștii care îi sugerează aceluiași tată (care i-a însoțit la 3 locații furnizate de STS): “Hai dă tu cu piciorul în ușă că noi nu intrăm… uite, mai e și un câine…”.

Însă cred în continuare că pentru toate aceste legități exterioare persecutoare există mereu un corespondent interior. Gîndirea pesimistă e adevărata substanță activă a dezastrului național. Ea reprezintă adevărata sursă a persecuției. Persecuția își face debutul în baza de siguranță a individului. În loc să fie întîrit, romînul e smucit. Apoi, ajuns în lume, trăiește mai departe ca mare persecutat. Hăituit. Cel vătămat timpuriu trece ca un “cîine hăituit” prin viață. Grimasa romînului e cîștigată în familie. De ce ne paște întotdeauna ce e mai rău? Din cauza sentimentului lipsei de control, a forței personale. Întrebarea cercetăroare “Cine sunt eu?” e dublată reductiv de “CINE TE CREZI?!” Cine îmi rămîne să mă cred? Sau să îi cred, la rîndul meu, pe alții? Nimeni. Terchea-berchea. Prostu’ satului. Ciurli-burli. Cîtă diversitate lingvistică pentru nimicul identitar românesc. Simți că nu ai niciun cuvînt de spus. Și chiar dacă ai avea, sigur se găsește cineva să te pună la punct: “Ciocu!” Sentimentul că nu ai nicio putere să influențezi lucrurile din viața ta, sentimentul că orice ai face nu contează, te împiedică să perseverezi, să nu te dai bătut, să nu te retragi învins. Sentimentul că totul ți se întîmplă din afară vine dinăuntru. Inainte de gropi, medici corupți, firme de asfaltat corupte, asistente corupte, profesori corupți, polițiști corupți, plagiatori se găsește omul cu mărunta, nesatisfăcătoarea și îndurerata lui viață. Nu e viața pe care și-ar fi visat-o. Cu slujba lui unde indeplineste dezinteresat aceleași sarcini seci și banale, unde simte că nu are niciun cuvînt de spus și nicio putere de influență, unde îndeplinește mecanic sau pasiv-agresiv ordinele venite de sus, unde simte că nu e cu nimic util, unde nu i se spune niciodată o vorbă de laudă, unde i se cere în permanență să rezolve cît mai urgent un task, unde prestează mult sub înzestrarea lui intelectuală și pentru care se trezește în fiecare dimineață a vieții sale fără nicio tragere de inimă. Cu viața lui intimă în care nu are parte de nicio relație bună și decentă. Cu viața lui care se derulează monoton și ireversibil sub propriii ochi. Nu vede sensul la toată zbaterea asta în gol. Ci doar robia. “Am tras toată viața degeaba.” “Ca prostu’’”. Și concluzia pe care o formulam, din poziția de psiholog clinician, era că nu hoția, ci depresia e la putere în România.

Deci?

Oamenii au dreptate și nu au dreptate. Partea proastă cu depresia e că ea se justifică pînă la un punct și apoi virează în autosabotare. Injuria, odată internalizată, se (auto)perpetuează. Oricum ar fi, nu putem eradica pericolul. Și injuria. Nu putem eradica lumea exterioară – definitorie prin aceea că ni se opune în permanență. Ne cere adaptare. Dacă nu ne adaptăm, ne paște alienarea. Singura noastră soluție e să răzbatem în condiții potrivnice.

Eroismul se constituie în conviețuirea în aceste condiții care – lăsate singure – s-ar exclude reciproc: suferința și iubirea (relația vie cu viața). Altfel, trebuia să închidem Taraba de mult, de la Cain și Abel.

Însă înțeleg prea bine – deznădejdea, abdicarea, ura au o putere de seducție inimaginabilă. În durere, în refuz, în anxietate, în ură, în revolta supremă și neîntreruptă măcar am parte de puțină dreptate. Dacă nu m-aș lăsa acoperit de spaimă, de furie, de ură, de disperare, aș cădea în resemnare. Măcar am acest sentiment care îmi dă certitudine. Aproape că mă leagănă, că mă iubește. Dacă aș da drumul fricii sau urii, cu ce aș rămîne? Ce sunt dacă nu mai sunt cel fricos? Frica (tristețea, depresia) mă legitimează. Dacă cei dragi m-ar iubi, mi-ar vedea durerea. Neajutorarea. Lipsa de speranță. Nodul în piept. Dacă renunț la nodul in piept, renunț la singurul obiect care certifică că eu exist. Dacă nu imi mai e frică, dacă încetez să urăsc, ce fac (cu mine)? Dacă nu mai sunt cea care moare de frică, ce îmi mai rămîne să fiu? Ce mă ține? Așa, în spaimă, gîndul la spaimă e ca un suport, ca o certitudine, ca o îngrijire. E ca o haină care îmi ține de cald. Paltonul îl poartă spaima. Un viitor presărat cu speranță e ca o prăpastie fără fund. E ca un loc pustiu în care nu mi se acordă nicio importanță. Un loc pustiu în care nu contezDaca mi-e frică, dacă mi-e groază înseamnă că îmi pasă de mine, că nu închid ochii la mine.Toți ăia care sunt bine-mersi închid ochii la durere. Și atunci îmi revine mie datoria să mențin conștiința durerii, îmi revine mie datoria să mă doară neîntrerupt ca să știu că îmi pasă. Să îmi pese = să mă doară ca naiba. Povestea Alexandrei demonstrează că am dreptate. Viața e de rahat. Frica știe ce are de făcut: să îi fie frică, să renunțe sau să se împotrivească la orice schimbare. Frica, ura și neajutorarea țin. Ele sunt o certitudine. În speranță nu știi la ce să te aștepti. În definitiv, în starea de speranță posibilitățile = incertitudine. Să sper că ar putea, că aș merita să îmi fie bine înseamnă să trec cu vederea la toată nedreptatea care mi s-a făcut. Ai dreptate, așa e. Și totuși, nu există răzbunare mai mare (mai blîndă) a nedreptății îndurate decît renașterea ta (victoria) în condiții de durere. Relația dintre cel vătămat (care nu are la dispoziție foarte multe unelte să iasă din regimul vătămării și autovătămării) și viitorul său echilibrat e o relație la distanță. Rămîn fermă pe poziții: eu omul, nu am un dușman mai mare decît eu însumi. După ce mi s-a făcut rău, mă atașez cu dinții de acest rău. Fiindcă suferința și neputința îmi sunt foarte familiare, știu să recunosc suferința și neputința seamănului meu. Și lupt pentru eliberarea seamănului meu. Însă nu lupt pentru mine. Pe mine mă țin în același regim al neputinței și fricii. Dar soluțiile (cele mai sigure, cele mai durabile) sunt înăuntru, nu în afară. Vom răzbate nu schimbînd lumea, ci schimbîndu-ne pe noi înșine. Nu revoluționînd lumea din afară, ci revoluționînd rana dinăuntru. Cititorule, eu cred în nădejde mai mult decît în orice altceva pe lume. Cred că e suficient ca un singur om să creadă în deznădjduit ca deznădăjduitul să răzbată. Răul este absența binelui.

Rana ta refăcută și întărirea ta vor reface din marea rană a lumii. Deciziile luate din interiorul speranței, nu din interiorul descurajării sau răzbunării vor reface rana. De asta cred că e esențial ca cei răniți să se pună de partea lor ca și cum s-ar pune de partea unui străin, să se recupereze pe sine din trecut prin viitor. Omul din viitor așteaptă. Așteaptă să lupți pentru el, să nu-l lași baltă. Deocamdată, din interiorul descurajării și neputinței, tu – cel din viitor – îți pari un străin. Iată, ai miza, luptă pentru acel străin! Mi-e foarte limpede, marea luptă e să nu renunțăm niciodată la noi înșine. Cît sunt viu, să nu mă las baltă. Să țin la mine ca și cum aș ține la un copil. Să nu mă las baltă așa cum nu aș lăsa baltă un copil care își pune speranța în mine. Să nu înmulțesc în lume frica și descurajarea, ci curajul și speranța.

ța.

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. In serie si longeviv sau nu, si-a ales bine resedinta. Asadar: eu sunt foarte scurt in acest caz si am mai spus-o si ieri cu alte cuvinte si vad ca dupa o matura si indelungata meditatie postarea mea de la vre-o doua fire mai la vale a vazut lumina tiparului daca pot spune asa. Este o zona a tarii unde nu poti gasi politisti, procurori si nimic de fapt avand oarece valoare, alt cumva decat psd-isti .Ei exista, ei au drepturi, restul sunt viermi pe care ii poti calca in picioare. Ce ar trebui sa strig daca as fi un revoltat sud -american? Nu pot spune asta ca in EU nu avem pedeapsa capitala si mai ales pentru vinovatiile politice ca eu la astea m-as referi pentru ca in acea zona ar avea efect :)

    Voi repeta insa propozitia de ieri care i-a speriat cred eu pe moderatori:
    „Nu pot decat sa repet ceva ce spun de 30 de ani; maturoiul, farasul si in cuptor svarlit gunoiul. Cenusa in cele patu vanturi.
    Daca ar gandi multi ca mine o faceam demult adica cand eu aveam forta sa particip la asa ceva.”

  2. Acum este momentul pentru o greva generala si sa nu plecam pana la alegeri anticipate. O familie are in general 2 aducatori de venituri. Unul sa lucreze. Celalalt sa protesteze. Sa ne tina minte PSD-istii si toti votantii asistati social care i-au adus pe PSD-isti la putere de-au nenorocit legile si-au parazitat statul. Noi vom supravietui unei greve generale dar putorile nu.

    • @Alin – exact asta lipsește, exploatarea politică a ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei Măceșanu.

      Ai exploatat politic și ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Ți-a folosit la ceva? S-a schimbat ceva în România de la Colectiv încoace?

      Există o discuție serioasă care ar trebui purtată în societatea românească, însă e o discuție pe care nu și-o dorește nimeni. Fiindcă nu se potrivește cu agenda politică a nimănui. Inclusiv articolul de față, deși scris de un psiholog, încearcă să ducă lucrurile în direcție opusă discuției care ar trebui purtate.

      Astea fiind spuse, în rezumat, Alexandra Măceșanu a murit degeaba. La fel ca și cei de a Colectiv. La fel ca și cei de la Mihăilești, cu câțiva ani mai devreme.

      • Toata cazurile amintite arata spre un stat slab in functiile sale principale si puternic atunci cand e vorba despre perpetuara sistemului de privilegii pe care se bazeaza.

        Dar, ca si in cazul nazismului, acele triste cazuri au fost posibile numai si numai pentru ca romanii au fost – si sunt – complici la asa ceva.

        Eforturile partidelor la guvernare s-au indreptat exclusiv spre satisfacerea foamei de venituri mari si nemeritate, ce au culminat cu strategia „Mos Craciun” a lui wageledgrowth. La fel au facut si primariile, nu doar statul. Au dat. Cat mai mult si la cat mai multi.

        Sistemul „pensii si salarii contra voturi” a slabit statul in functiile sale esentiale, prin promovarea voita a incompetentei si prin generalizarea lipesei de responsabilitate. S-a vazut mai bine in politie si justitie, dar aceasta necroza macina toate tesuturile societatii romanesti.

        Nu e vorba despre exploatare politica aici, dupa parerea mea. Pentru ca nu e vorba despre exploatarea situatiei in favoarea unui anumit partid politic – oricare ar fi acela.

        E vorba despre statul roman, slabit in functiile sale esentiale. A fost slabit intentionat, pentru ca numai asa privilegiile au putut fi conservate si numai asa cleptocratii criptocomunisti au avut acces la robinetele cu lapte si miere ale bugetului national si ale bugetelor locale, cu care au platit voturi.

        Situatia demonstreaza ca ne aflam pe drumul restauratiei comuniste, daca ne uitam la mecanismele ce au facut posibile aceste lucruri.

        • @Dedalus – statul e cel „emanat” de societatea romaneasca, iar societatea romaneasca e profund bolnava. Ideile care circula in societate, lucrurile acceptate social sau considerate prea incorecte politic pentru a fi discutate, ele sunt explicatia.

          Un stat puternic construit pe o societate bolnava o sa duca la mai multe fapte abominabile, nu la mai putine.

          • Necroza trebuie indepartata pentru a salva tesuturile sanatoase.

            Bisturiul austeritatii va face acest lucru, dar, intr-adevar, e necesar un scop clar. Asumat politic, de catre un partid politic.

            In plus, pentru astfel de operatii sociale, anestezie nu exista. Un stat liberal puternic se va cladi – daca se va cladi vreodata – numai pe un fundal al suferintei.

            Societatea romaneasca este bolnava pentru ca e hranita din belsug, a devenit obeza, nu mai are inima functionala, stomacul e hipertrofiat si stapaneste creierul – la randul sau netezit.

            Ca sa atingi un scop este obligatori sa il ai mai intai. Asta e o mare problema intr-o Romanie a jelaniei perpetue, a cautarii solutiilor pentru a prelungi acest dolce far niente. Din cand in cand, acesta devine ucigas (Colectiv, Caracal). Urmeaza strigatele impotriva coruptiei, impotriva unei justitii prost organizate. Dar uitam mereu (sau vrem sa uitam) ca toate astea sunt efecte, nu cauze.

      • @Harland
        Stii ceva Harald, am mai interactionat cu tine si sint satul pana in gat de explicatiile tale intortocheate si perfect inutile. Eu nu am exploatat nimic politic. Nu stiu de unde iti vine si ce-ti da dreptul sa mi te adresezi la persoana intai si ca si cum m-ai cunoaste. Poate ca tu, in lasitatea ta, esti pregatit sa accepti ca moartea acelei copile sa fie inutila. Te priveste. Dar nu-mi cere mie sa asist la acest self-indulgence morbid si sa cad pe spate de fascinatie.

        • @Alin – nu e nevoie să te cunosc personal, e suficient să văd ce scrii. Asta rezultă din comentariul tău, că vrei să folosești moartea Alexandrei pentru ca tabăra ta să ajungă la putere. Exact cum s-a procedat și în cazul de la Colectiv. Cât privește adresarea ”la persoana întâi”, dacă nu sesizezi ridicolul unei exprimări nici măcar atunci când o așterni în scris, nu prea avem o bază de discuție. Abia acest ”avem” a fost la persoana întâi, dacă te întreabă cineva :)

  3. Dacă alung frica și fac din mine un om capabil să ucidă cât mai mulți interlopi, polițiști, politicieni, sereisti, se consideră că înmulțesc curajul și speranța in lume?

    • @Alex Nistor – a incercat asta un tip de prin tarile baltice, a carui fetita ajunsese „legal” intr-o retea de pedofilie frecventata de politisti, procurori si judecatori. Evident ca el a ajuns mort, iar legea si-a vazut de treaba ei, aplicata in folosul celor care o controleaza. Fetita a ramas in continuare la dispozitia retelei de pedofilie, in mod legal. Fiindca asa functioneaza statul de drept, in lumea reala

      La hackeri exista o „regula de bune practici”, care se aplica si in cazul de fata: sa nu te pui niciodata cu guvernul, pentru ca are toti banii, toti oamenii si tot timpul din lume ca sa te vaneze tot restul vietii.

  4. Odata stabilit diagnosticul national de depresie pentru „… omul cu mărunta, nesatisfăcătoarea și îndurerata lui viață” problema ar fi pe jumatate rezolvata. Innobilarea lui cu virtutile curajului si ale sperantei s-ar putea imagina desigur printr-o ampla descantare psihologica a tarii. Totusi mai sigura ar fi administrarea docta a catorva trenuri de marfa pline cu xanax si prozac. Ca prin minune, slujba unde omul marunt „indeplineste dezinteresat aceleasi sarcini seci si banale, unde simte ca nu are niciun cuvant de spus si nicio putere de influenta” s-ar metamorfoza in viata pe care si-ar fi visat-o. Absurd desigur, imbracat intr-o multime de cuvinte.

    Altfel privit raul, daca am avea un aparat proiectat sa lupte cu el cu ce am avea de a face? La nivelul anului 2016, scrie la Adevarul, totalul infractiunillor cuprindea cca 30 000 dosare finalizate cu condamnare si, remarcabil, 600 000 de dosare cu AN.
    Daca, pentru painea ce de toate zilele, as avea de tratat 600 000 de cazuri si nu mi-ar iesi decat 30 000 un mare semn de intrebare s-ar ridica in mintea oricui. Adica, la o rata de succes de 1 la 20 de ce as mai fi considerat si tratat ca mare taumaturg?
    Cat de linistit poate pune capul pe perna un om pentru care maxima satisfactie e sa consemneze in raportul de activitate ca „in timpul serviciului meu nu s-a intamplat nimic deosebit” desi stie ca raul l-a vizitat si ca l-ar fi putut intampina cu ceva mai mult decat un pahar cu apa si un xanax.

    • Probabil ca acele 600 000 de infractiuni nerezolvate includ si luatul ilegal de porumb de pe camp. sustragerile de fier vechi din vagoanele marfarelor sau furtul roților de rezerva auto.
      Nu ca astea nu ar avea propria lor gravitate.
      Dar banuiesc ca in materie de OMORURI /UCIDERI suntem mult mai aproape de
      STANDADELE OCCIDENTALE.
      De exemplu la acest tip de infractiuni Politia din SUA are procentaj de succes doar in filmele gen Bla-bla PD Blue.
      In realitate PATUZECI LA SUTA dintre omorurile/uciderile produse in Tara Libertatii si a Democratiei RAMAN CU AUTORI NECUNOSCUTI.
      https://nypost.com/2018/09/25/a-shocking-number-of-us-murders-went-unsolved-last-year/

  5. De ce Alexandra Macesanu a luat o masina de ocazie?? De ce a riscat urcandu-se in masina unui necunoscut?? De ce nu a fost circumspecta si banuitoare cu strainii? De ce a crezut ca „lumea e buna si binevoitoare”??

    • Pentru că, timp de 15 ani, lumea chiar a fost așa. Buna și binevoitoare. Chiar credeți că era prima data când a luat o mașină de ocazie? Înseamnă că nu cunoașteți realitatea României, unde, începând cu clasa 1 esti nevoit să faci naveta la ocazie daca „vrei școala”.
      Sigur că a fost circumspecta și bănuitoare cu străinii. Dar v-ați gândit că omulețul de 66 de ani este poate, chiar mai în vârstă decât bunicul ei? „Bătrâneii” României, calzi, buni și înțelegători/amabili?
      De ce a crezut că lumea este buna și binevoitoare? Nu, nu a crezut! Dar în Ro nu ai de ales! Dacă vrei să rezolvi lucruri, sa ai o viață normală, sa faci școala, servici, ești nevoit să faci naveta. Terminase prima clasa ce liceu și, cel mai probabil, familia a considerat că e timpul sa o lase să se descurce singura. Să meargă singura „la oraș”. Unde, de altfel, a mers de atatea ori.
      De unde știți că nu se temea in fiecare dimineata, că nu avea incredere, că știa că riscă in fiecare moment când se urca în mașini de ocazie? Dar, viața trebuie trăită așa cum este ea, cu frica, peste frica!

      • Nu ar mai fi fost nevoita sa faca asta daca ar fi lasat transportul public privat sa se dezvolte. Sau daca in loc de constructii fara rost si salarii la sute de mii de cadre didactice inutile s-ar fi dotat scolile cu autobuze pentru elevi. Sau daca … sau daca ….

        Am mai spus-o: nu ne pasa de copiii nostri! Pur si simplu ne doare in pix de ei, vorba lui CTP. Mai bine ne uitam la televizor, ne cumparam smartphone de mii de dolari, masini scumpe si vile uriase. Singura noastra grija este cat „ne da noua statul”.

        Iar acest lucru este posibil pentru ca statul ne da la toti, ca la claponi, ne ingrasa pentru ca un electorat bine hranit voteaza pe cine trebuie. Iar parintii de astazi, in loc sa se sacrifice pentru copiii, sacrifica pe copii pentru burdihanul lor propriu si personal.

        Nu e vorba aici de detalii de tipul carentelor de pregatire a politistilor, lipsa de educatie a fetelor etc. Daca sapam mai adanc vom vedea mizeria si iresponsabilitatea in care ne scaldam. Acum e un subiect la moda, peste o luna va fi uitat si toata lumea va sta cu ochiii pe cat „le da statul”. Daca le da destul, criminalul va fi considerat o victima inocenta iar fetele – niste c… Cazul acesta a ridicat pretul votului din toamna, un vot va costa mai scump, pentru ca va include pretul uitarii.

        • Cu tristete, da. Nu ne pasa de copiii noștri. Sau, ne prefacem că ne pasă strict de ai noștri (vedeți articolul de astăzi cu copiii politicienilor angajați în funcții cheie), știind/hotărând noi mai bine pentru ei.
          Romanii nu știi să îsi iubeasca/îngrijeasca copiii pentru că nici ei nu au fost iubiți/îngrijiți. Generația decrețeilor, cu copii mari acum, a fost învățată doar că „trebuie sa se descurce cumva”. Afecțiune, grija, ascultară nevoilor, încurajare … ce sunt astea?
          Politicienii noștri sunt exact copiii de acum 30-40 de ani de pe stadionul în care fluturau panglici. Nu conta durerea, căldură, starea de rău, inutilitatea. Conta doar imaginea de ansamblu, spamul, zâmbetul fals, menținerea aparențelor. Asta ni se livrează zilnic, aparente. Sunt maeștri la asta, educați de mici. Aparente când e vorba de grija. In toate domeniile. :|

  6. Asa este : Nu am unde sa ma ascund.
    Am luat un somnifer , am adormit, m-am trezit…
    Soarele rasare la fel dar nimic nu mai este la fel…
    Imi vine sa urlu!

  7. Vad ca Politia este acuzata de CINISM pentru ca a luat in calcul , in cazul fiecareia dintre cele doua dispariții, și ipoteza conform careia fetele ar fi plecat cu un ”Făt-frumos”.
    Cristian Tudor Popescu este si mai radical, folosind ca un mitocan ce este cuvantul ”curve” intr-un context manipulator din care s-ar ințelege ca in Romania virginitatea e o maladie naționala si ca prin urmare anului trecut NU ar fi existat 17.981 de adolescente și tinere cu vârsta sub 19 ani care au devenit mame, dintre care 674 au mai puțin de 15 ani, 3.657 au nascut al doilea copil, 673 au nascut al treilea copil , 63 pe al patrulea , iar 7 pe al cincelea / Raport al Organizației Salvați Copiii.
    https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23279205-salvati-copiii-aproape-18-000-adolescente-din-romania-devenit-mame-anul-trecut-674-sub-15-ani-3-657-afla-doua-nastere-iar-673-treia.htm

    Politia are si ea resurse limitate si este firesc sa CEARNA informațiile inclusiv prin prisma acestor realitati (mai ales ca statistica citata se refera strict la persoane care au nascut, nu si la cazurile de dragoste tip Untold sau Neversee in spatele scenei)
    Faptul ca mama si bunicul Luizei au fost testati cu Poligraful nu constituie – parca – o crima de lez-majestate ci o dovada ca Politia a incercat sa confirme / infirme ipoteza ”Fat Frumos”.

    Din cate s-a vazut Codul Penal si Codul de Procedura Penala , chiar asa , modificate, contin prevederea foarte clara ca trebuia năvălit fără ezitare si FĂRĂ MANDAT – asa incat insistenta de a da vina pe Dancilă / PSD e fara suport . Ar fi si nedrept sa il acuzam de pesedism pe procurorul care a ordonat sistarea actiunii pana la ora 6.00 in condițiile in care omul e daniletzian suta la suta, membru in toate Forumurile unchiului George si semnatar al tuturor petitiilor pentru Salvarea Staului de Drept kovesian . De-aia nici nu vorbim despre el.
    Nici despre domnul Lohannis care daca in doar 5 ani a reusit atat de multe in implementarea LUCRULUI BINE FACUT , ne putem imagina cam cum va arata Romania dupa 10.
    PS. Aparitiile indignate ale lui Cumpănasu au fost cat se poate de justificate si adesea profund emotionante . Dar s-a vazut ca in Romania chiar si suferinta si tragedia au alt tușeu dacă ai o PILĂ.

    • Exact!

      Nu s-ar fi aflat absolut nimic despre acest caz daca nu ar fi fost Cumpanasu un „invitat” permanent la televiziuni.

      Daca nu avea Cumpanasu pile la TV nu s-ar fi aflat nimic, asa cum se intampla cu mii de alte cazuri.

    • Vrei sa vorbim despre PSD hai sa vorbim…
      Din 90′ pana acum PSD a fost direct implicat in actul de guvernare si legiferare astfel:
      – ’90 – ’96 (guvernare FSN si apoi PDSR)
      – 2000 – 2004 (Nastase)
      – 2007 – 2008 (Tariceanu + PSD = love)
      – 2012 – Prezent
      Sunt aproape 20 ani din 30 in care PSD-ul a avut sub o forma sau alta acces la „butoane” si care este rezultatul:
      – cei mai putini KM de autostrada realizati de o natiune europeana in acelasi interval de timp
      – un sistem educational precar, care contribuie deciziv la statistica prezentata de tine
      – un sistem de pensii si asigurari de sanatate falimentar
      – un sistem de sanatate care ‘faciliteaza’ trecerea in lumea celor drepti a pacientilor (poate de asta numarul de biserici construite a crescut raportat la celelalte state europene)
      – dar, mai presus de toate, o justitie impotenta si corupta, aservita direct intereselor de grup

      Eu sunt, de fel, din Caracal. Parintii si socrii sunt din Caracal… Chiar daca am plecat de acolo de multi ani nu am pierdut contactul cu aceea zona a tarii… Faptul ca s-a intamplat ce s-a intamplat acolo nu m-a surprins deloc. As putea sa dau detalii si exemple despre cum functioneaza mafia rosie acolo …. dar ma abtin…

      • In egala masura sunt vinovate si celelalte partide.

        Ele nu au venit si nu vin nici acum cu o alternativa reala la criptocumnismul actual care se va transforma in curand in comunism pur si simplu daca o tinem tot asa.

        Prima etapa a fost a promisunilor desantate. A doua etapa (din prezent) este a imprumutului pentru a plati voturi. Va urma etapa a III-a: inflatie + falsificarea raportarilor. Si, apoteotic – identificarea „vinovatilor” in statele din vest care „vor sa ne tina saraci ca sa fim piata de desfacere” (sa trecem peste ineptia frazei, ea este cerzuta si va fi crezuta de foarte multi romani).

        Romanii isi vand copiii pentru carne grasa si ieftina si bere rece si ieftina. Pentru ca a imprumuta pentru a-ti umple burdihanul asta inseamna: sa vinzi viitorul copiilor.

        Sa nu imi spuna cineva ca e vorba despre prostie in chestia asta! E vorba de fapt doar despre intentia macabra de a da la gunoi viitorul propriilor copii, doar pentru a manca mai bine si a avea un televizor cu diagonala mai mare.

        Romaniii voteaza comunisti in cunostinta de cauza, stiu foarte bine ca le infig un cutit in spate copiilor prin acest vot. Dar nu le pasa! Daca s-ar da voie, probabil ca si-ar manca la propriu copiii si nepotii. Cata vreme „altii sunt de vina”, romanii isi vor vinde mai departe copiii, sa ne amagim ca i-ar pasa cuiva de cele 2 fete! Nu ii pasa nimanui, despre asta e vorba. Se bucura doar de „circul” macabru al detaliilor hidoase ale cazului.

        Daca ne-ar pasa de copiii, le-am construi un viitor al sanselor, sacrificand generatia de parinti actuala. Nu invers, adica nu prin sacrificarea copiiilor pentru a le fi bine parintilor.

  8. Da…din sinteza finala se desprinde singura solutie.
    Pentru ca, in viata de zi cu zi, aceleasi cauze produc, foarte frecvent, aceleasi consecinte, numai acionand eficace, hotarat si CONSTANT, asupra cauzelor generatoare de haos, vom reusi sa transformam acest ingrozitor cerc vicios,intr-unul virtuos.
    Poate parea indecent sa vorbim azi despre incredere si speranta, in contextul in care NIMIC nu sugereaza altceva decat deznadejde, frustrare si teama pentru ziua de maine, dar alta solutie nu avem!
    Revolutia din strada, fara revolutia din interiorul fiecaruia dintre noi, nu are niciun efect transformator.
    Nicio schimbare de viata personala nu se opereaza din exterior, contrariul e o iluzie „optica”.
    Nu se poate sa continui sa semeni matraguna si sa te astepti sa recoltezi porumb, sa te incarci cu ura si sa pretinzi iubire, sa exprimi prin vorbe, gesturi si actiuni, tot ce-i mai urat in tine, si sa speri ca vei fi admirat pentru frumusetea ta. Toate acestea, multiplicate cu milioanele de oameni care insista sa se desconsidere si sa accepte inacceptabilul ca unica varianta pe care o merita, formeaza un popor si soarta lui.
    Din lipsa de respect si considerate pentru noi insine avem institutiile, politicienii sefii si sefuletii pe care-i avem! Nu e vina vreunei sorti nemiloase, nici a rusilor sau a fantomelor ciausiste, ci e ceea ce am cerut : sa-mi pice si mie ceva, cat de putin, ca m-oi descurca eu!
    Ia si te descurca, acum!
    Sau ia-o de la capat, punand exact aceeasi energie de care esti capabil, in a gandi, a vorbi si a actiona, exact invers decat pana acum…

    • Un program politic solid, care sa reduca la 10% cheltuieile statului, care sa reduca la 4% numarul rubricilor fiscale, care sa permita autoorganizarea unitatilor scolare si concurenta dintre ele, care sa accepte case de asigurari de sanatate private si sa treaca responsabilitatea serviciilor sanitare acestora, un program politic prin care diversele ajutoare sociale, pomeni de fapt, sa fie reduse la 10% din ce e acum, sa stbileasca un deficit spre zero, impozite simplificate si reduse la 5%, dar incasate la sange, cresterea varstei de pensionare cu 4 ani.

      Si ar mai fi.

      Despre asta e vorba – despre constructia unui stat liberal. Daca nu facem asta, restul nu conteaza, sunt doar vise.

  9. Nu inteleg cum era posibil sa fie amendati apelanti la 112 pentru apeluri aiurea facute la posturi publice anonome Iar acum se spune ca serviciul nu poate stabili decat un perimetru de sute de case din care provine apelul.

    • @Stefana – STS nu e capabil sa stabileasca nimic in zona aceea. Primeste pur si simplu datele de la operatorul de telefonie mobila, care stie codul celulei GSM, unghiul de deschidere al antenelor si distanta maxima la care se putea afla telefonul apelantului. Adica se stiu dimensiunile carului cu fan, nimic mai mult.

      Un telefon public are amplasament fix, e usor de vazut niste figuri de oameni pe niste camere de supraveghere.

      • Confirm.

        Singura posibilitate de a localiza un telefon mobil cu precizie este in situatia in care aceste furnizeaza retelei coordonatele sale GPS. Si atunci insa, precizia este foarte slaba, depinde de zeci de factori.

        Fara asta (GPS activ), nu stii decat celula in care se afla telefonul (careul antenelor sau vrei sa-l numesti). Adica este aproape imposibil de localizat telefonul mobil intr-o localitate.

      • Tehnic vorbind ar exista posibilitatea de triangulație ( mai ales că orașul Caracal are doar câteva blocuri deci reflexiile nu sunt mari) pentru că terminalul GSM negociază cu toate celulele pe care le are în zonă puterea semnalului și presupun că sunt 3-4 măcar fiind de-a lungul drumului național, însă nu știu cine poate solicita legal datele de la provider și dacă acestea se stochează. Bineînțeles GPS-ul presupune smartphone iar ucigașul nu prea seamănă a persoană care descarcă aplicații din google store … Ar fi fost culmea să descarce aplicația lui Ghiță, ar fi putut să o denumească „prinde-mă ” :) Eu însă nu prea aș risca să dau puterea asta STS-ului, parcă aș prefera să o aibă o structură de cercetare, de genul DIICOT, care să aibă hărțile cu celulele și să poată solicita de la provider informații.
        Partea proastă e că cel puțin din ce a apărut până acum în presă am impresia că cei de la 112 nu prea au luat în serios apelul, fie că au considerat că e vreo farsă fie că nu le-a păsat, fie că … om vedea ce a ma fost…

        • Daca sunt in linie, nu stiu daca foloseste la ceva (DOP).

          Dar mi se pare cam prea firava aceasta pseudosolutie de a „gasi telefonul”. In definitiv, cu cateva intrebari simple s-ar fi putut afla mai usor locul faptei sau cel putin s-ar firestrans cercetarile.

          Presupunand ca ar exista o solutie tehnica de localizare fara GPS activ (eu nu stiu sa fie, dar sa prespunem) nici eu nu as fi prea incantat sa stiu ca o asemenea aplicatie „umbla libera” prin institutiile statului, la indemana oricarui scelarat sau psihopat politic.

        • Terminalul nu negociază cu toate, doar le vede pe toate. Însă asta nu înseamnă că și toate BTS-urile îl văd pe el.

          Se poate implementa un sistem bazat pe GPS-ul telefonului, dar problema în România e alta: când o ”fată” o să fugă de la proxenetul ei, o să i-o găsească poliția prin GPS și o să-i spună proxenetului unde e. Exact cum se întâmplă și în prezent, doar că fără GPS.

        • ..”însă nu știu cine poate solicita legal datele de la provider și dacă acestea se stochează.”…

          ..in cazul Suzanne Eaton, ucisa recent in Creta, faptasul a fost identificat, la zile bune dupa crima, prin extragerea din baza de date a pozitiei telefonului. Cu siguranta datele legate de pozitia telefonului sunt inregistrate, sigur, fara sa stim cu ce rata de esantionare si pe ce interval de timp…

  10. Eliminarea coruptiei nu este suficienta. Si nici nu este posibila doar prin reforme juridice. Cu ocazia tragediei de la Colectiv am spus ca nu se va schimba nimic daca ne referim doar la justitie. Si nu s-a schimbat. Justitia nu poate fi consolidata, coruptia nu poate fi eliminata.

    Hai sa luam cazul primaritiei neomarxiste Firea. A infiintat ilegal peste 10 firme locale, platitind cu bani grei toate asfaltarile inutile din oras. USR a obtinut hotarare definitiva de anulare a hotararii de Consiliu prin care s-au infiintat. Firmele au continuat nestignherite, iar Dancila a schimbat legea si acum firmele sunt legale!

    Criptocomunistii au capturat legislativul, au continuat sa plateasca pe toti cu diverse privilegii. Tragedia de la Colectiv s-a repetat sub forma cazului celor doua (?) fete. Iarasi nu ne lamurim ca nu e vorba despre coruptie, justitie samd. Aici este vorba despre un regim politic criptocomunist (cleptocrat spunea @Constantin, dupa mine e cam acelasi lucru). Acesta este sustinut prin complicitatea populatiei (ca si in cazul Partidului nazist), prin tacerea vinovata a unora si prin lipsa de contraoferta politica (vinovata).

    MMM

    Inca astept o oferta politica real pro-piata, real concurentiala, cu stat minimal si protectie sociala redusa la minim necesar, o oferta care sa permita libera initativa, sa ocroteasca proprietea si sa faca pe fiecare raspunzator pentru faptele sale.

    Fara asa ceva, din 2 in 2 ani cate un caz semafor va inflama opinia publica. Si atat.

  11. Ceva nu se leaga in toata povestea asta. Cu cat ies mai multe la iveala cu atat situatia nu se leaga.

    In primul rand Luiza a fost ucisa in aceeasi zi cand a fost rapita, din spusele criminalului insa Alexandra a doua zi dupa ce a fost prinsa cu telefoul in mana. ATENTIE!!! Dupa ce a fost prinsa cu telefonul in mana (altfel poate era in viata si acum). Ce avea in plus Alexandra fata de Luiza, strict vorbind din punctul de vedere al criminalului ? Nimic as spune eu.

    In al doilea rand, de ce criminalul s-a dus la farmacie sa cumpere crema pentru Alexandra? Pentru cineva care avea de gand sa o omoare imediat ce mai conta niste rani la mani ?

    Punand cap la cap aceste lucruri, verificate si comunicate atat de Alexandra cat si de criminal nu ma face decat sa cred unul din aceste doua lucruri:

    1. Fie Luiza a fost tinuta captiva in casa cate saptamani sau chiar luni si abuzata, pana cand sarmana fata a murit de epizare, lucru care avea sa se intample la fel si cu Alexandra. Criminalul declarand ca a ucis-o pe Luiza in aceeasi zi, in speranta ca nu va lua inchisoare pe viata.

    2. Fie criminalul facea parte dintr-o retea de trafic de persoane si Alexandra urma sa fie predata mai departe dupa ce-si termina el treaba, Luiza putand fi inca in viata…

    Avand in vedere ca sunteti psiholog de profesie, as dori sa aud si punctul dumneavoasta de parare daca vi se par normale cele doua actiuni ale criminalului.

  12. Nu actualele partide x sau y sunt de vina, ele sunt doar o oglinda a noastra. Noi toti suntem de vina. Cateva generatii profund distruse de dezastrul comunist bine asezat incepand cu ’45-’46 (dar cu radacini mai adanci, nu eram prea verticali nici inainte, mentalitati vechi…) nu vad in viitor mai departe de burta lor, gardul casei si capra vecinului.
    Supravietuim si atat.
    Suntem aici de 2000 de ani, nu?
    O adunatura de indivizi mai degraba decat o natiune. Multa coruptie, lipsa crasa de educatie si servilism duc inevitabil la saracie si prostie, perpetuate ad infinitum.

    “V-am lasat saraci si prosti, va gasesc si mai saraci si mai prosti”

    Iar statul roman modern in sine, cam corupt (profund influentat de cutumele balcanice ale vechiului regat, din pacate!) este posibil foarte subred pentru ca se bazeaza prea mult pe un „top-down” coercitiv si prea putin pe participare benevola cetateneasca (supravietuire, neincredere, spalat pe maine, scapa-cine-poate, mie sa-mi fie bine).
    Cat de subred? Vom vedea probabil la urmatorul cutremur geopolitic.

    PS
    O mostra absolut intamplatoare, primul aiuritor comentariu upvoted lasat la un articol despre cea mai mica natalitate in 50 de ani in Romania :

    „mircea 31 ianuarie 2019 at 20:29

    Motive reale a scaderii natalitatii
    Lipsa credintei in Dumnezeu
    Emigrarea masiva
    lipsa unui scop in vita
    Egoismul
    Lipsa de patriotism
    prostia ”

    doamnelor si domnilor, acesta este nivelul Romaniei, o tzara privind de ceva vreme peste gardul dintre ev mediu si contemporaneitate, fara a se incumeta insa sa-l sara.

  13. As vrea sa fac comentariu mai lung, dar nu are rost. Se tot fac analize de trei decenii, se tot cauta explicatii. Dupa parerea mea explicatiile sint simple: incompetenti peste tot, pusi in functii prin nepotism si criterii politice car doar sa aiba locul clad ii intereseaza, o atitudine zeflemitoare si misogina a politiei care este mult mai talentata la a da cu bita in manifestanti si nu a salva, o populatie redusa la numar si in buna parte imorala, inculta care de trei decenii se uita la televizor si dezbate. Mirlania si porcia, smecheria, furtul, prostia, misoginismul, manelismul, si, cel mai important, lipsa de simt civic (adica sa-mi pese si mie de altul si daca pica pe strada il ajut, nu trec mai departe) contrinuie la tipul de reactie ale autoritatilor la intimplari de genul asta. Si tot populatia asta se uita de 30 ani cum monstrii politici isi bat joc de ei si viitorul lor. Dar dezbatem. Vom dezbate pina in ultima clipa. Ce se va primit de la paparudele blonde vopsite de la Bucuresti si toata sleahta lor va fi tot ce s-a primit si pina acum. Doi, trei sefi au fost ‘destituti’ ca sa fie sefi in alte parti, alti clienti asteapta ri ndul. Fetele au murit. Ucise de un monstru care a fost pazit de politie trei ore. Treziti-va oameni buni! Aceasta tragedie reflecta tot ce se intimpla in tara.
    Treziti-va! Alexandra a sunat pentru viata ei. Ce a primit? Crede-ti ca mai avem nevoie de dezbateri? Cei de la Colectiv ce au primit? Ce au primit oamenii normali si victimele in Romania? Dar ce au primit criminalli, violatorii? Treziti-va!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrada Ilisan
Andrada Ilisan
Psiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului"), master în Psihologie Clinică ("Rolul figurii semnificative de atașament ca factor etiologic și de menținere a simptomatologiei borderline"), absolventă a Școlii de Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România, în cadrul căreia s-a format ca psihoterapeut. În 2021 a publicat cartea “Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică”.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro