joi, martie 28, 2024

Alt compromis de tip Tobă este inacceptabil, domnule Cioloş. Nu salvaţi, din nou, mafia de la Interne

Dacian Cioloş ar trebui să-i trimită flori şi să-i mulţumească doamnei Kovesi. L-a scăpat de cea zgomotoasă tinichea din acest Guvern. Acest premier, mai politician decât vrea să recunoască, nu ar fi avut curaj să-l dea afară pe Petre Tobă dacă ancheta DNA nu l-ar fi incriminat.

Pe ministrul de Interne îl ţineau în braţe preşedintele Klaus Iohannis, PSD-ul lui Liviu Dragnea şi tot ceea ce reprezintă aceste personaje: sistemul criminal de partid şi de stat.

„Este un specialist, este din sistem, este în sistem şi prezintă toate garanţiile care se pot cere de la cineva care vine din sistem”, declara Iohannis, în noiembrie 2015. Câteva săptămâni mai târziu, Dragnea făcea o declaraţie similară: „Eu îi solicit premierului Cioloş să fie foarte atent (…) la Ministerul de Interne, unde este nevoie de continuitate şi stabilitate. Eu îl ştiu, am lucrat de multe ori cu el, un om foarte serios, un om din sistem care cunoaşte Ministerul de Interne”, spunea Dragnea, în decembrie 2015.

Acum, marea întrebare este cum se va folosi premierul Cioloş de uriaşa oportunitate care i s-a oferit. A scăpat de Tobă, dar va numi, la Interne, tot un om din sistem, care să fie garantat de Iohannis şi Dragnea, sau va găsi un om cinstit şi curajos, care măcar să încerce să cureţe o parte din mizeria din minister?

Internele, în loc să fie un sprijin pentru DNA, sunt una dintre cele mai mari surse de corupţie din România.

–    Direcţia de informaţii, DIPI, se folosea de fondurile pentru informatori ca să-i cumpere maşini scumpe lui Gabriel Oprea. De suspiciunile de poliţie politică, nici nu mai discutăm, ele au fost uitate prea uşor.

  • Oficiul pentru Protecţia Martorilor era condus de nişte indivizi care se purtau cu oamenii pe care ar fi trebuit să-i protejeze mai rău decât mafioţii: îi batjocoreau şi le luau banii.
  • Poliţia Rutieră din Bucureşti este, de facto, serviciul personal al demnitarilor grăbiţi să ajungă la restaurant sau la Sibiu…Ar merita cercetat câţi dintre cei care au primit permise auto pe pile au omorât, ulterior, oameni, în accidente rutiere.
  • Academia de Poliţie a fost o fabrică de doctorate plagiate. Nu ştiu dacă s-a oprit, dar întrebarea este: ce fel de educaţie primesc viitorii ofiţeri de poliţie, dacă aceasta este practica în vârful sistemului de educaţie?
  • Provincia este şi ea plină de foşti şefi de inspectorate judeţene care acum dau declaraţii pe la DNA.
  • Şi, nuca de pe colivă: nu mai puţin de cinci foşti miniştrii de Interne, care au trecut pe la conducerea acestei instituţii din 2007 până azi – Cristian David, Liviu Dragnea, Petre Tobă, Gabriel Oprea şi Gabriel Berca – au fost puşi sub anchetă de către DNA, iar unii au primit deja condamnări definitive.

Aşa arată, în anul de graţie 2016, ministerul român de Interne.

Revin, deci, la întrebarea: este capabil premierul Cioloş să propună în fruntea acestei structuri un om onest şi hotărât? Istoria ultimelor luni nu ne-a arătat un Dacian Cioloş prea curajos, atunci când a fost în situaţia unei posibile confruntări cu preşedintele Iohannis, cel care se crede şeful structurilor militarizate.

Noua conducere a DIPI, selectată tot dintre oamenii sistemului a fost numită complet netransparent şi ignorând întrebările fireşti ale publicului.

În orice ţară civilizată, primul-ministru ar fi dat explicaţii pentru corupţia din această direcţie de informaţii – pe fostul şef, Radu Văduva, el l-a ales – şi ar fi promis măsuri.

Dacian Cioloş a preferat să tacă şi să-şi aranjeze un interviu slugarnic, la televiziunea publică.

Poate că, totuşi, primul-ministru nu va propune un alt miliţian – cu stelele pe umăr sau ascunse sub costum…- la Interne. Am mai scris de neumărate ori: este nevoie de cineva cu profilul lui Daniel Morar sau al Laurei Ştefan. Sau un procuror tânăr de la DNA. Încă un „compromis” de tip Tobă nu ar mai fi acceptabil.

S-a ajuns prea jos cu corupţia din ministerul de Interne şi, deşi evit cuvintele mari, mă uit spre ameninţarea rusă şi cred că ceea ce se întâmplă în cel mai mare minister din România pune în pericol siguranţa naţională a ţării.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Nu stiu, deci astept: cum veti fi intimpinat pentru „„Este un specialist, este din sistem, este în sistem şi prezintă toate garanţiile care se pot cere de la cineva care vine din sistem””?
    Mie, de cite ori amintesc de aceasta garantare prezidentiala gen „Vanghelie-Abramburica”, mi se arata decalogul cu injuraturi.
    Si nu trebuie sa fiti retinut: Apud Toba a fost sustinut si de generalul Coldea, de la un serviciu considerat de multi mai curat ca un nou nascut. Avea Justitia cimp tactic si e greu de crezut ca s-au retras sa se calugareasca.
    Cit despre dl Ciolos si „guvernul meu”, a fost tot un banal moft prezidential” (cele din Justitie sint banale mofturi administrative).
    NB,
    probabil ca dosarul intocmit de catre DNA contine dovezi clare despre Apud Toba, caci comunicatul DNA scoate in evidenta o acuza hilara: ministrul nu ar fi vrut sa desecretizeze niste acte.
    Nu le desecretizeaza ministrul, ci seful de serviciu care le-a secretizat, ca apoi sa ajunga in guvern pentru aprobarea publicitatii.
    Dar, cum spuneam, sper ca dosarul sa contina si ceva serios, ca altfel ne va ride in nas, ca atitia.

  2. domnule autor, eu imi exprim respectul ptr dvs ; desi de cele mai multe ori comentez la misto,un om ca dvs trebuie sa fie interesat de ce se intimpla in patria rominilor ca sa fie la curent,iar asta cere nerv sa poti comenta murdaria de acolo si totusi sa ramii in limitele politeti
    aci scriu o gramada de oameni noi care imi produc doar greata
    -statul rominilor trimite in Secuime romini curati pe post de securisti si politisti; trebuie ca bratul inarmat al poporului sa aiba grija de iredentisti ; doar ca astia fut unguroaice sa le dea la schimb permise auto
    -vorbiti de nepotelul tehnocrat al Vulpii; astia cu marele maniu se trag din acelasi sat in care groful ungur ii punea la munca; amu ii vremea lor in statul rominilor la care au aderat
    – „În orice ţară civilizată,” da ce !? rominia vreti sa spuneti ca i civilizata ? daca vin straini si zic ca romini in general put, ei in loc sa taca si sa inceapa sa se spele striga ca aia vor sa i destabilizeze, ha ha
    rominia este o tara de comunisti; 25 % din populatie platitori de cotizatie PCR; unici in lume

    • In sfarsit am inteles motivul supărării care vă determină să scrieti cuvântul ROMÂNI cu Î din i. Desi nu luase nici macar SALA Ildiko a obtinut cumva permis de conducere.

      • daca ati inteles,ma bucur !
        nu stiu de SALA,doar stiu ca politistul patriot facea sex cu candidatele in schimbul raspunsurilor la chestionar si ca seful lui,tot un patriot romin, ii cerea sa nu futa unguroaice maritate; probabil stia el ce stia ! doar unguri e salbatici si au venit din Cimpia Panoniei sa ocupe pamintul lasat de Decebal, rominilor

        • @ dusu (07/09/2016 la 22:06)

          Iar Ildiko sau Erjike refuza cu inversunare, spunandu-le : No, steptem putin spelem peseriche, nu-i asa ?

          • o comunitate de moldoveni,munteni si olteni, ce si au luat un nume nou,romini, au pus stapinire pe Transilvania;ardeleni cinstiti si increzatori in cuvintul celuilalt, nu au avut nici o sansa in fata jmekeriei regatenesti stapinitoare
            sa vedem ce va mai urma ?

            • @ dusu (10/09/2016 la 20:05)

              dusu bacs: ce-am intrebat eu si ce-ai raspuns. nu gujeti intai si apoi scrii ori…….. doar scrii ? eu cred ca doar scrii.

              unii care or fost locuitori in Transilvania au emigrat inJermania si acum se jalesc ca alti romani s-or mutat in Transilvania; astia care or plecat (o cumunitate) s-or intrebat ce zic acei jermani „cinstiti si increzatori in cuvintul celuilalt” despre ei. poate zic la fel cum zice dusu despre tara de unde o plecat ?

            • atita numa, ca astia care or plecat in jermania nu-si pot lua nume de jermani si nici nu merg ca frati, ci ca emigranti

  3. Foarte bun articol! Mi-aduc aminte cate sperante mi-am pus in 1996, cand la interne a venit Dejeu, ardelean, taciturn, frate de patriot ucis de Securitate in timpul rezistentei armate din anii`50. Nici nu ma gandeam ca nu curata ministerul de militienii corupti (pleonasm?). N-a facut nimic! A urmat baiatul ala tanar, Dudu Ionescu (era sa zic, Georgescu) cu chelie si barba, voce groasa, care isi dadea importanta despre ce o sa faca si o sa dreaga. N-a facut absolut nimic bun in ministerul ala (culmea, e mentionat ca posibil inlocuitor al lui toba!), care la fel ca al justitiei, trebuia cel mai mult curatat in tara asta. Dati afara toti, ca in Ucraina sau Georgia si adusi tineri sau oameni confirmati in alte domenii si recunoscuti de societate. Asa, cine mai crede ca orice ministru ar veni la interne, va face curatenie? Nici macar admiterea la Academia de Politie nu este recunoscuta drept corecta, ce sa mai vorbim de doctorate acolo, de diferite directii, care in loc sa apere cetatenii sunt organizate precum Cosa Nostra?

  4. oameni buni nu vi se pare ca in afara de persoanele voastre mai exista si alti oameni care pot face ceva ptr aceasta tara?Ciolos chiar face ceva,o sa vedeti cand se va intoarce tara la alde ponta/tariceanu ce bine o sa fie.

    • @ stere gulea,
      nu stiu daca esti „veritabilul” Stere Gulea, caci ma indoiesc total dupa scurtul comentariu.
      Ce minuni a facut Ciolos? lucruri superficiale.
      Ca om se stat si om politic ca sa faci ceva, trebuie sa ai un partid puternic in spate (daca nu esti dictator), si sa treci prin Parlament niste legi (de preferinta bune pentru majoritatea populatiei, caci pentru toata lumea doar in comunism se facea). Ori un premier cu „guvernul meu” tehnocrat poate da doar niste ordonante si sa cedeze in fata lui Dragnea cind ameninta cu motiunea de cenzura.
      Tu vrei sa ne vinzi piekea ursului din padure: mai, ce o sa faca Ciolos daca i se da tara pe mina. Nu se poate; sintem o tara cu mai multe partide, unele cu reprezentanti in Parlament, si din partea lor, ca pentru aia s-au facut alegeri, trebuie format guvernul. Altfel e bataie de joc la adresa alegatorilor: alegeti voi ce vrewti, ca eu formez guvernul cum vreau.
      Ciolos sa se inscrie intr-un partid si sa va demonstreze ceva.

      • Ai prezentat foarte multe argumente in favoarea Guvernului Ciolos. A facut multe avand in vedere cat de putina sustinere a avut!

  5. Crted ca in titlu ar fi trebuit sa va adresati si presedintelui Iohannis (pentru ca si dinsul, sint sigur, perticipa la desemnarea ministrilor), cit si indivizilor raspunzatori in primul rind pentru numirea lui Toba, cum ar fi Dragnea, etc. Nu de alta, dar Ciolos nu poate face singur ce vrea… Mai ales atunci cind a fost numit nu putea face asta (ma rog, la presiunea si cu ajutorul strazii o putea face, dar trebuia sa cada la pace si cu Parlamentul si partidele penale)… Nu ca ii tin partea neaparat lui Cilos, dar cred ca am putea sa tragem concluzia ca in timpul mandatului sau (si datorita si vacantei parlamentare) Romania a avut una dintre perioadele cele mai linistite politic de dupa revolutie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

George Mioc
George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro