Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Alternativa școlii acasă: de la detractare la elogiere

Silviu Tatu septembrie 27, 2016 Educatie, Opinie
28 comentarii 1,751 Vizualizari

După milenii de istorie, umanitatea recunoaște în mod unanim că este nevoie de educație. Educația este considerată garanția progresului și bunăstării, fără de care cu greu își poate imagina cineva fericirea astăzi. Dacă așa stau lucrurile, atunci avem nevoie de un sistem educațional eficient care să ne asigure însușirea informațiilor și, mai ales, a deprinderilor cu care putem promova în societate și să accedem la succesul care duce la mult dorita fericire.

Recent s-a deschis discuția privitoare la școala acasă ca posibilă alternativă la învățământul public românesc. Din păcate mulți români își permit să vorbească în totală necunoștință de cauză. Pentru vindecarea de ignoranță îmi permit să sugerez câteva căi de îndreptare. Întâi de toate, în România există încă din 2002 Asociația Homeschooling România, care militează pentru dreptul părinților de a-și instrui copiii în acest sistem alternativ (vezi www.homeschooling.ro). Asociația organizează conferințe cu privire la educația acasă și a inițiat contacte cu toate guvernele politice ale României pentru recunoașterea alternativei, deși deocamdată fără succes.

Apoi, cel puțin din 2010 încoace, cred că nu mai le este permis jurnaliștilor să vorbească despre școala acasă din prejudecăți și sloganuri pentru că există literatură în limba națională. Astfel, Ninel și Monica Lazăr au tradus volumul lui Cristopher J. Klicka, cu capitole suplimentare de Gregg Harris, sub titlul Educația acasă: o alegere corectă, publicat de editura Multimedia din Arad. În același an a văzut lumina tiparului teza de masterat în management educațional și comunicare instituțională a Crinei Tudorică, sub titlul Școala acasă: alternativa home school în sistemul educațional românesc (Sibiu: Clever Books Publishing). Lucrarea lui Tudorică este folositoare pentru că parcurge succint istoria acestei alternative în Statele Unite, în Europa și în România, ia în discuție avantajele și temerile, dar și oferă cinci studii de caz, ale unor familii reale care au optat pentru această variantă.

În fine, acelora care manifestă un interes real pentru înțelegerea sistemului de școală acasă le pot spune din propria experiență a celor opt ani petrecuți în acest sistem cu cei trei copii ai noștri. Încerc să evit cât se poate elementele particulare care țin de protejarea intimității lor, căci acum sunt persoane adulte și independente. Familia noastră nu a fost deloc înstărită în momentul în care am pus în discuție posibilitatea trecerii la școala acasă. Cheltuielile cu școlarizarea se ridicau în medie la USD 500 anual pentru fiecare copil,  suma care se putea plăti în rate: jumătate la început, iar restul, ulterior, în trei rate lunare egale. Din fericire nu am rămas niciodată restanți sau datori. Suma acoperea manualele elevului, manualele părintelui, caietele de exerciții (mai ales la matematică), seturile de teste și examene, plus administrarea oferită de școală (foi matricole, eliberarea de adeverințe și diplome, corectarea testelor și examenelor). Coletul cu manuale ne era expediat prin poștă la adresa unor prieteni din SUA de unde le aduceam în România pe calea cea mai ieftină (cu vaporul), fapt care presupunea cel puțin două luni până la sosirea lui la noi acasă.

Alegerea manualelor se făcea cu asistența specialiștilor din școala la care eram înscriși, în urma evaluării scrise la care erau supuși copiii (testul CAT) și a rezultatelor la zi ale lor. Testul cunoscut sub numele California Achievement Test (CAT) evalua nivelul de cunoștințe și abilități ale copilului la nivel de lectură (vocabular și comprehensiune), matematică (socoteli de bază, concepte și probleme de logică) și limbaj (discurs, uzanță, structură, ortografie și punctuație). Copiii noștri au obținut de regulă rezultate peste nivelul corepunzător vârstei lor. Din acest motiv, manualele nu au fost cele mai ușoare și li s-a permis să își aleagă mai multe cursuri la nivel de liceu, sau să parcurgă mai repede programa școlară dintr-un an.

În primul an de la începerea școlii acasă, lecțiile se desfășurau pe o masă spațioasă cu toții la un loc. Deja din anul al doilea, copiii au început să prindă curaj și le-am permis să se descurce pe cont propriu, fiecare în propria cameră și la biroul personal. Orarul încă îl făceam eu, dădeam timpul de pauză, verificam ca temele să fie făcute la zi și administram examinările. În ciclul primar, copiii nu stăteau mai mult de patru ore în regim de școală, după care aveau timp suficient pentru lectură, activități gospodărești, muzică, artă, sport și prieteni. În ciclul secundar, copiii stăteau în regim de școală între 6 și 8 ore. Trebuie menționat că în regimul de școală acasă pe care noi l-am avut educația muzicală, educația artistică și educația fizică trebuiau desfășurate pe cont propriu sau cu ajutorul unor cadre specializate, fără suport din partea școlii. Ele erau considerate obligatorii fapt care presupunea să dăm rapoarte anuale despre progresul lor.

Pe lângă costurile impuse de școala acasă în regimul pe care noi l-am ales, pentru a avea justificarea legală pentru activitatea școlară depusă de copiii noștri (adeverințe, foi matricole și diplome), mai exista o chestiune care s-ar putea dovedi prohibitivă unor familii, aceea că totul se desfășura în limba engleză (actul de predare-învățare, lectura, examenele, rapoartele și corespondența). După ce am petrecut doi ani în Oxford și în sistemul școlar britanic, anul de reintegrare în învățământul românesc a fost cumplit la toate capitolele, deși am înscris copiii în unele dintre cele mai bune școli din Oradea. Atuul indiscutabil pe care îl aveam era acela că ne descurcam foarte bine cu limba engleză, așa că decizia pentru școala acasă a fost facilă și unanimă. Desigur, se impunea ca cerință din partea școlii tutelare dar și la nivel practic ca unul dintre părinți să fie la dispoziția copiilor, ceea ce am reușit.

Copiii noștri care au terminat studiile lucrează în sectorul privat și nu și-au dorit continuarea studiilor la nivel universitar. Pentru că mezinul, care încheie acum studiile liceale, a dorit să aibă opțiunea continuării studiilor, a trebuit să se reintegreze în învățământul românesc, proces care a presupus recunoașterea studiilor și examene de diferență. Acum este în clasa a XII-a și se pregătește de bacalaureat.

Educația acasă reprezintă o soluție în acele contexte unde societatea este descrisă de următoarele caracteristici: (1) prăbușirea sistemului public de educație (criza cadrelor cu vocație și cu pregătirea necesară, vezi cap. 1 din cartea lui Klicka; management educațional defectuos – manuale și programe stufoase și inutile, dificultăți în integrarea profesională a absolvenților); (2) proliferarea sistemului de educație electronică (e-learning) care, după ce a cucerit nivelul de învățământ superior, și-a dovedit utilitatea și pentru nivelurile școlar și preșcolar; (3) creșterea nivelului de educație a maselor, cu referire mai exactă la părinții care au copii de școală. În privința celor două chestiuni din urmă ne pot fi de folos numeroase articole ale Revistei de pedagogie (http://revped.ise.ro/despre-revista-de-pedagogie). Este de prisos să simulez demonstrații cu privire la validitatea acestor caracteristici pentru sistemul educativ românesc, pentru că buletinele și siturile de știri abundă în informații care adaugă aproape zilnic noi dimensiuni mai puțin grațioase ale fenomenului educațional românesc. Acestora li se poate adăuga experiența personală a celor care au trecut prin învățământul românesc, fie în perioada comunistă, fie în cea post-comunistă.

Consider că opțiunea școlii acasă trebuie să devină o alternativă reală în sistemul educațional românesc. Ea îi înnobilează pe acei părinții care doresc să joace un rol activ în educarea copiilor lor, au pregătirea necesară și doresc să facă efortul impus de acesta. Statul nu trebuie să joace rolul de bonă, ci de arbitru, deschizând opțiuni reale de educare a copiilor și favorizând libera trecere a acestora dintr-o parte în alta. Cu siguranță milioanelor de copii care deja au beneficiat de educație reală prin sistemul de școală acasă și au absolvit la marile universități ale lumii li se pot adăuga și copii români. Cu siguranță copiii educați acasă sunt la fel de compatibili cu orice profesie de sub soare și sunt pregătiți în orice moment să se descurce singuri în societate, atât printre prieteni cât și printre neprieteni. Pe lângă investiții imense în infrastructură și metodologii, manuale și programe, cadre didactice și auxiliare, învățământul românesc suferă de o lipsă tot mai evidentă: concurența reală. Nu vorbesc despre concurența copiilor și cadrelor din învățământul public românesc cu cei din alte țări. Nu vorbesc despre concurența învățământului public cu cel privat oarecum exclusivist (există câteva școli de acest tip prin țară). Nu vorbesc despre concurența învățământului public de stat cu cel privat confesional. Acesta din urmă reprezintă un pas înainte față de învățământul secular din comunism. Vorbesc despre concurența învățământului public al maselor cu învățământul privat de acasă. Acesta poate fi cu adevărat un pas mai departe.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "28 comments" on this Article:

  1. Stefan spune:

    “După ce am petrecut doi ani în Oxford și în sistemul școlar britanic ….”
    “Copiii noștri care au terminat studiile lucrează în sectorul privat și nu și-au dorit continuarea studiilor la nivel universitar.”
    Permiteti-mi sa inteleg: dumneavoastra ati beneficiat de maximul posibil in educatie: Oxford si invatamantul britanic. Dar copiii dumneavoastra (cei mari) nu si-au dorit continuarea studiilor la nivel universitar!? Pare o alegere egoista a dumneavoastra (“lasa ca stiu eu ce este mai bun pentru ei”) si o limitare voita a optiunilor lor.
    Prin home-schoolingul de care l-ati oferit dumneavoastra, ca parinti, ei nu vor putea ajunge niciodata la nivelul Oxford si a invatamantului britanic.

    “Pentru că mezinul … a dorit să aibă opțiunea continuării studiilor, a trebuit să se reintegreze în învățământul românesc….” Iar nu inteleg, de ce nu ati optat catre invatamantul universitar American, daca tot ati facut home schooling dupa programa lor!? Nu putea fi admis acolo? Nu era sufficient de bun?

    • Josef Svejk spune:

      In medie invatamantul liceeal american e mult mai bun decat cel european. Ca nivel de deschidere, educatie si orizont pentru elevi. Nu fac comparatia asta doar din pozitia mea de absolvent al invatamantul medieval din Romania, ci si din ceea ce am discutat cu colegi de serviciu veniti din Germania, Belgia, Franta, Suedia si Italia care au copii in toate gradele de invatamant de aici. Opinia unanima e ca in ciomparatie cu cel american, sistemul vest european e anchilozat si destul de inapoiat. De Romania, care e bine de tot chiar si in urma “anchilozatilor” din vest, nici nu indraznesc sa mai vorbesc. Deci din aceasta perspectiva, e fireasca orientarea parintilor ce decid ca si copii lor sa faca scoala acasa aceasta alegere la costuri moderate.

      Chestia cu universitatile americane insa e o cheste foarte diferita din punct de vedere financiar. Un an de studiu costa intre $15000 – $70000. Cineva care are probleme sa plateasca $500/an pentru educatie, nu-si permite evident aceste sume. Bursele sunt accesibile pentru 3%-4% din cei mai buni studenti sau absolventi de liceu. Creditele federale & creditele bancare pentru studii sunt doar pentru cetatenii si rezidentii americani, sau pentru strainii ce au garantii de ordinul zecilor de mii de USD in SUA.

    • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

      Pentru îndoielile lui Stefan sunt necesare câteva clarificări. Eu am beneficiat de bursă de studii care prevedea întoarcerea în patrie după terminarea studiilor doctorale și rămânerea în patrie pentru zece ani. Nu s-a putut lua în discuție rămânerea în Marea Britanie, deși ne-am rupt cu lacrimi din brațele prietenilor. Acum, că au expirat cei zece ani, ne-am putea întoarce dar nu putem pleca iresponsabil fără a avea un loc de muncă. De regulă, în orice familie normală, minorii își voința părinților. Oricum noi nu am luat decizii care să le afecteze viitorul fără a ne consulta odraslele, oricât de greu de imaginat ar fi aceasta pentru unii părinți. Cum adesea se întâmplă în viață, resursele sunt limitate. Noi nu ne permitem să ne dăm copiii în străinătate la studii, oricât de mult și-ar fi dorit ei. Este adevărat că ar fi putut continua studiilor în SUA fără întrebări și examene suplimentare. După majorat copiii noștri și-au decis singuri direcția în care să meargă și, dintre opțiunile avute, au considerat că este mai bine altceva.

      • Stefan spune:

        Multumesc pentru disponibilitate si pentru raspunsul dumneavoastra!
        Nu prea va inteleg, eu provin dintr-o familie in care educatia si invatarea au fost mai importante decat nevoile emotionale ale copiilor si/sau ale parintilor. Cand a fost nevoie, copiii au fost trimisi la internat/camin pentru studii gimnaziale, liceale si universitare. Fara mofturi si fara sentimentalisme. A merge la scoala a fost o prioritate. Si nu, familia nu s-a risipit, asa cum v-ati putea teme, ci din contra, a devenit mai puternica si mai unita.
        Da, invatamantul actual … bla, bla, bla. Dar, dpmdv, retragea nu este o solutie. Ca si cum as spune: eu aleg sa stau astazi in casa pentru ca ploua. Mi-as cumpara cizme, umbrella si o haine de ploaie mai buna. Dar nu as fi pasiv.
        Oricum, va apreciez postarea si curajul de a allege altceva pentru dumneavoastra si copiii dumneavoastra.

  2. DanSu spune:

    Buna ziua :)

    De la bun inceput declar ca eu personal sustin homeschooling.
    Unul din argumentele mereu aduse in dicutie contra acestuia – este tocmai “costul” mare asociat. Ati incercat sa aratati ca nu are costuri mari – dar cred ca aici gresiti. Chiar si $500 pe an, reprezinta o provocare pentru mediana salariala de la noi, mai ales prima transa. Daca vorbim de familii cu mai multi copii – suma devine destul de impovaratoare. Daca la toate mai adaugati faptul ca unul din parinti trebuie sa renunte la job … costurile cresc.
    Dar problema nu e asta. La fel si la scolile private, sumele platite sunt consistente pentru mediana salariatului romanesc. Dar impotriva acestora vad ca nu mai argumenteaza nimeni – si asta pe buna dreptate.
    Cred ca argumentul “costurilor” e un fals argument. Argumetul e de principiu: Daca cineva poate, vrea si e calificat – de ce sa-l legi de glia unui invatamant ori inept (public) ori costisitor (privat)? Statul trebuie doar sa garanteze calitatea educatiei – definind ce insemna, care sunt parametri acceptabili si sub ce prag nu se poate cobora, impunand DOAR in acest ultim caz modul de invatare. Cu verificari, cu metodologie, cu etaloane, cu instrumente de masurare. Nu-si poate permite toata lumea? Tu stat – trebuie sa incerci sa ajuti SI aceasta alternativa. (eg. finantarea care urmeaza elevul).
    As mai avea ceva de comentat si la comparatia dintre invatamantul secular si cel confesional, dar ma abtin pentru ca insemna sa deviem de la subiect. Oricum nu merita invatamantul secular o lovitura sub centura, doar pentru ca diriguitorii invatamantului nostru ( de pe la ’50 incoace) au fost in majoritate analfabeti – macar functionali daca nu propriuzisi. Am spus majoritate nu totalitate.
    Ca o fi invatamantul de acasa un pas inainte – depinde incotro stai cu fata – dar ca este o alternativa legitima si viabila – aici aveti perfecta dreptate.

    • Josef Svejk spune:

      “Oricum nu merita invatamantul secular o lovitura sub centura, doar pentru ca diriguitorii invatamantului nostru ( de pe la ’50 incoace) au fost in majoritate analfabeti ” Monumental! :P Adica asa tampit, inept si distructiv cum e, invatamantul romanesc nu merita sa fie scuturat,e mult mai firesc in schimb sa fie sacrificati copii care sunt fortati sa treaca prin acea mlastina… M-ati umplut de respect :P :P :P

      Dumneavoastra aveti copii?! Daca da, chiar va pasa mai putin de ei decat de bunastarea si comfortul faunei ce paraziteaza educatia romaneasca?!

    • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

      Sunt uluit de faptul că tot felul de guru într-ale educației își permite să desconsidere dreptul părinților de a alege învățământul cel mai bun (pe care și-l permite) pe motiv că părinții nu știu așa cum știu ei. Când le asculți argumentele, ele se reduc la „opinia mea” și problemele cu socializarea. Ca și cum părinții nu ar fi oameni, deci socializarea este ireală, ca și cum copiii din regimul din școala acasă stau legați cu lanțuri de pat și nu au și prieteni și viață socială în afara căminului. Acestea sunt doar răutăți și opinii cu nimic mai valoroase decât ale oricărui altcuiva. Cred că statul trebuie să ofere opțiuni, să arbitreze între ele și să încurajeze libera inițiativă și calitatea chiar și în actul educațional.

  3. bacalaureat international spune:

    Mezinul putea, daca dorea, sa incheie studiile liceale cu bacalaureat international si nu avea nevoie de reintegrare in sistemul romanesc. Apoi facea facultatea in strainatate. Din ce stiu, multi prefera acest traseu…

    • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

      Înainte de a încheia clasa a X-a am cerut clarificări din partea școlii cu care eram înregistrați și nu ne-au putut ajuta cu nimic. Am aflat de bacalaureatul internațional dar ni s-a părut riscant. Ținând cont că mezinul ar putea ajunge la o facultate românească și că a lipsit din învățământul românesc timp de 8 ani, ni s-a părut mai bună această cale. Exista riscul ca la intrarea în facultate să fie obligat să facă un an introductiv pentru a recupera limba română și nu am dorit să piardă startul.

  4. Marius spune:

    Invatamantul clasic ramane alternativa cea mai buna pentru o educatie eficienta dar nu in varianta propusa de sistemul romanesc, decrepit si deconectat de la realitate.
    Homeschoolingul ramane singura alternativa viabila pentru elevii din zonele izolate din mediul rural. Nu e cea mai buna dar nu se compara cu perspectiva de a invata in frig in clase cu elevi de toate varstele, unde predau profesori incompetenti. Desigur, nu concep homeschooling fara e-learning, sau fara socializare asistata in mediul virtual. Dar asta e alta discutie.
    Invatamantul privat e o solutie foarte proasta: nu este interesat de educatie ci de profit, la fel ca alimentele din supermarket produse pentru a fi vandute si nu pentru a fi mancate.

    • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

      Învățământul cel mai bun PENTRU COPILUL MEU este acela care îl ajută să ajungă om cu adevărat. Educația nu înseamnă să aibă copilul un loc călduros, curat și igienizat până se întorc părinții acasă. Educația nu înseamnă acumularea de informații. Educația nu înseamnă să ai profesorii cei mai buni. Desigur toate acestea sunt importante. Copiii noștri avut parte în România de școli bune, călduroase, curate și igienizate și dascăli buni. Cu toate acestea trăiau un stress continuu pe care îl aduceau acasă. Își doreau să fie buni, pe măsura așteptărilor dascălilor lor, așa că petreceau mult timp până se asigurau că sunt bine pregătiți. Când trendul general a devenit (în clasele mai mari) copiatul, se pregăteau cu fițuici. Unde am fi ajuns așa? Unii profesori erau oricum foarte greu de mulțumit, insensibili, morocănoși, imprevizibili. Sunt extrem de multe lucruri de îndreptat în învățământul public de stat în România. Mentalitatea ne dă cel mai mult de furcă și nu încă nu văd premisele schimbării. Școlile de la sate sunt cele mai afectate și rămase în urmă.

  5. Alexandru spune:

    Nu vreau sa fac un proces de intentie dar prea e mingea la fileu ca sa nu zic nimic. In consecinta, oare de ce un pastor insista pe calitatea invatamantului de acasa? Sigur nu exista nicio intentie ascunsa si nementionata in articol? Adica, pentru mine, asta ar fi principala grija, foarte multi parinti ar evita standardul impus de stat care, asa chinuit cum e el, le da totusi elevilor sansa de a afla si alte puncte de vedere in afara de ale parintilor. Desigur, punctele de vedere ale parintilor pot fi extrem de corecte de multe ori dar, cu alte ocazii, pot fi extrem religioase, adepte ale teoriilor Oliviei Steer, dacopate, etc. Faptul ca acei elevi, eventual, invata de nota 10, nu inlatura faptul ca nu mai au sansa nici unei alternative la istoria, religia, biologia, fizica pe care le prefera parintii. Mie mi se pare ca acest homeschooling poate segrega si mai mult o societate si asa divizata in care nu mai exista valori universal recunoscute si in care fiecare se inchide in bula sa de autosuficienta.

    • Constantin spune:

      Stimate domn, eu sunt surprins de multimea comentariilor si atentia exagerata care se acorda aiurelii acesteia. Cum spuneam intr-un alt comentariu, in Romania rata copiilor care practica „homeschooling” este cea mai ridicata din Europa. Cam unul din cinci copii de varsta scolara abandoneaza cursurile si invata acasa, dupa capacitatea intelectuala si materiala a parintilor si conform viziunii proprii cu privire la realizarea sociala a acestora. Motivele, descrise in studiile efectuate pe aceasta tema, sunt dintre cele mai diverse, de la dorinta de a evita stresul de la scoala, pe care copiii il aduc acasa si-l transmit familiei, la eficienta in cheltuirea bugetului familial, ori opinia ca sistemul formal de invatamant s-a prabusit, iar cadrele didactice sunt mult mai putin calificate in domeniile didactic si pedagogic decat parintii proprii.

      N-am nimic personal impotriva comunitatilor Amish, a celor care refuza tratamentul medical si vaccinarea (din motive cultural-religioase, ori din lipsa educatiei), calatoria cu avionul, alimentele cu origine animala samd, dar a considera aceasta o chestiune demna de atentia publica larga mi se pare a-i da o importanta exagerata. Asemenea optiuni pot fi obiect pentru studiul cercetatorilor in domeniul sociologiei, antropologiei bunaoara, teme pentru lucrari stiintifice etc., ori subiecte de presa la rubrica „fapt divers”.

      • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

        Să înțeleg că există suspiciunea că suntem amiș. Nici pe departe. Wrong again! Nu avem nici măcar afinități pentru o asemenea cultură. Și dacă ar fi așa, ar fi vreo problemă. Suspectez la rându-mi un iz de xenofobie la preopinentul meu. Suspectez și valabilitatea informațiilor cu privire la rata copiilor în regim de școală acasă care ar fi cea mai ridicată din Europa. Nu știu dacă putem detrona Marea Britanie în această privință. Este dreptul nostru să ne suspectăm și, în același timp, să nu avem dreptate. Dar oare avem nevoie să ne întoarcem la societatea „multilateral dezvoltată” din 1965-1989 cu uniformizarea inerentă acesteia? Și ce dacă unii dintre noi am răzbit chiar crescând acolo? Asta înseamnă că a fost bun sistemul, sau că am reușit noi să-l fentăm și să-i supraviețuim, după caz? Este nevoie de cât mai multe opțiuni, croite după nevoile familiilor, chiar și în educație, dar și un numitor comun, iar acela să fie bacalaureatul și, eventual, examenele de capacitate. Așa cum este deschisă piața în construcții, taximetrie, asistență medicală, ca să dau numai câteva exemple, pentru tot felul de inițiative cu condiția respectării unor standarde minimale, tot la fel ar trebui să fie și în educație. Concurența conduce la excelență. Dacă subiectul acesta vi se pare nedemn de atenția dv vă rugăm să-i lăsați pe cei care doresc să discute să rămână pe fir.

    • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

      Asta era! Teoria conspirației. Suspiciunea este folositoare uneori; alteori ne trântește uși în nas. Aș fi putut să mă prezint ca blogger și atunci nu mai purtam această discuție. Totuși, pentru că sunt silit la introspecție, găsesc că există motive ascunse, adică neprecizate în articol. Să le revelez. Unul dintre ele este dreptul părinților de a alege manualele din care învață copiii lor, deși aceasta se face în negociere cu specialiștii școlii, și nivelul de complexitate al unor discipline, mai ales matematica. Ultima școală în care au fost doi dintre copiii noștri aveau un profesor exigent la matematică și îi ținea numai în 4 și 5. Cică la bacalaureat vor lua 8 dacă el le dă 5. Eforturile mele pe lângă profesor, părinți și conducerea școlii nu au avut niciun succes. Dacă omul vrea să crească numai olimpici îi urăm succes, dar noi suntem oameni normali. Alt motiv este acela de a permite copiilor să navigheze printre teorii, nu să li se bage pe gât o teorie ca adevăr științific. Nimeni nu are dreptul acesta indiferent câte doctorate are. Se prea poate că o teorie aflată la modă acum, peste un deceniu să nu mai fie.

      • Constantin spune:

        Cum inca nu am motive sa cred ca doriti sa manipulati discursul, probabil este vorba despre faptul ca ati citit in graba textul meu, astfel incat acesta a fost inteles gresit. Indraznesc, asadar, sa aduc unele precizari.

        In esenta, am spus ca optiunile de felul celei a dumneavoastra sunt intr-atat de lipsite de importanta pentru mine si societate, iar numarul copiilor care renunta la invatamantul formal este atat de mare in Romania, incat numarul comentariilor ma surprinde. Am spus ca NU am nimic impotriva …si am mentionat diverse grupuri, in functie de optiuni. Puteau fi inclusi cei care fumeaza, ori cei care nu samd. Habar n’am daca sunteti amish ori ba si nici nu ma preocupa chestiunea aceasta, cum nu ma preocupa daca fumati sau nu, dar expresia „Wrong again!”nu are nicio noima in context.

        Daca tineti neaparat sa stiti parerea mea cu privire la optiunea pe care cred ca o aveti, dintre cele mentionate de mine, va marturisesc ca m-am gandit ca va aflati printre cei care evita sa mearga cu avionul. Dar dupa cum am spus, n-are importanta decat daca scoateti propozitia din context si-i schimbati sensul. Altfel, dincolo de orice frustrari ar avea cineva, de natura sexuala, religioasa, etnica samd., nu agreez discriminarile de niciun fel. Prin urmare, utilizarea improprie a termenului „xenofobie” se afla probabil in legatura cu necunoasterea sensului lui. Singurul lucru de care va suspectez stimate domn este naivitatea. In rest, s-auzim de bine!

        • Silviu Tatu Silviu Tatu spune:

          D-le Constantin, mă bucur că ne-am lămurit în atâtea privințe. Se pare că suspiciunea de xenofobie a fost gratuit folosită în dreptul dumitale în timp ce rumegam un răspuns pentru d-l Alexandru, îngrijorat de segregarea societății noastre. S-ar prea putea ca nici pe dânsul să nu-l descrie. Trag nădejde că mă veți ierta.

      • elena spune:

        Vizavi de exigențele școlii românești:

        Părinții mei nu au făcut meditații. Pur și simplu se pare că nu se practica în generația lor. Eu am făcut mate dintr-a șasea până-ntr-a doișpea. În general în generația mea se luau meditații la materiile de care era nevoie pentru facultate.
        Fata vară-mii a luat la mate și română încă dintr-a cincea. Acum, într-a opta, se distrează și cu fizică și engleză.

        O colegă ajunge lunea la serviciu tremurând de nervi. Nu de alta, dar tot week-end-ul are parte de plânsete și de probleme din culegere. Și fetița ei e într-a doua. Într-a doua !!!

        Învățătoarea a declarat că vrea să facă performanță. Și că ea lucrează doar din culegere, manualul e pentru mediocri.
        Dar un copil de opt ani nu pricepe că nu poate avea nici măcar o zi pe săptămână să se joace. Așa că părinții trebuie să stea lângă micuță s-o oblige să parcurgă toate exercițiile date de învățătoare.

        Trag concluzia că ori calitatea materialului uman se deteriorează exponențial de la an la an, ori școala românească a deraiat.

        • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

          Eu nu am primit meditații cât am fost elev, pentru că părinții mei nu își permiteau acest lux și pentru că trăgeam tare la lecții chiar și în vacanțe. Am fost premiant cu excepția claselor a IX-a și a X-a. Fetele mele nu au primit meditații decât în perioada de școală acasă, când împreună cu o familie de prieteni, ne-am hotărât să le dăm suplimentar și ore de limba română. Nepoatele mele primesc meditații pentru că învățătoarea dintr-o școală cu „prestanță” le impune aceasta ca să fie la nivel cu restul clasei. O bună parte din salariul mamei lor se duce pe meditații: engleză, germană, matematică. Consider că situația reflectă interesul de breaslă al sistemului de a se autoîntreține. Nu sunt salarii pentru profesori, nu-i nimic, își fac ei rost pe piața neagră de al doilea salariu, pe care tot noi, părinții, li-l oferim de bună voie. Inspectorii știu toate aceste lucruri și, mai mult, fac distribuția cadrelor pe școli pe criterii anacronice. Bunăoară o absolventă de excepție și cu vocație spera să ajungă dascăl în orășelul natal și avea motive serioase să spere pentru că a obținut note mari la examen, dar pentru că „n-a deschis ușa cu capul” (chiar așa i s-a spus la inspectorat!) a fost trimisă acolo o altă persoană. Ce reformă? De 25 de ani acesta este refrenul, dar se pare că ne bântuie doar spiritul reformei. În realitate, aceeași oameni, oameni vechi care s-au înșurubat pe pozițiile lor și împiedică schimbarea.

      • Alexandru spune:

        “Sa navigheze printre teorii”! Si cu asta am spus tot. Si am inteles si, dincolo de elemente discursive, unde se afla adevarata miza a homeschooling-ului. Nu mi se pare ca parintii ar trebui sa fie singurele persoane care sa hotarasca printre ce “teorii” navigheaza copilul. Este prea mare primejdia ca prejudecatile lor sa se perpetueze si catre generatia urmatoare. Parintii nu sunt posesorii adevarului absolut, asa cum explicam mai sus, iar faptul ca esti parinte este o responsabilitate si nu un drept de a modela o fiinta umana dupa propriile tale idiosincrazii. Asa am ajuns sa nu mai putem controla moda dacopatiei sau a religiozitatii exagerate.

    • dana eugenia spune:

      exact!

  6. elena spune:

    Eu cred că înverșunarea cu care e atacat HS nu se explică doar prin necunoașterea bibliografiei :)

    Mai întâi că multora le e greu să se resemneze la gândul că și-au pierdut 12-16 ani într-un sistem chinuitor și ineficient. Așa că se străduiesc să-i găsească ceva calități. Un fel de “bătaia e bună, am fost bătut la greu când am fost mic și uitați ce bine am ajuns”.

    Apoi că pentru majoritatea românilor HS e un lux, nu o opțiune. Oricât de bine intenționați ar fi părinții e imposibil de recurs la HC dacă și mama și tatăl sunt nouă-zece-unșpe ore pe zi la serviciu. Plus două ore drumul.
    Mă întreb dacă reacțiile ar fi fost la fel de cătrănit-indignate dacă toate familiile și-ar fi permis să-și educe copiii acasă …

    • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

      Intr-adevăr școala acasă nu este pentru oricine. Știu însă părinți care au decis ca unul dintre ei să renunțe la serviciu pentru o vreme ca să se poată ocupa de educația copiilor lor. Sacrificiul lor grăiește de la sine, dar nu trebuie să se audă până pe scările palatului Victoria și a palatului parlamentului? Probabil că nu contează, din moment ce acești autiști care ne conduc țara au suficiente resurse să-și dea copiii la școli private și prin străinătate. Noi ne-am sacrificat din venituri ca să le permitem copiilor această oportunitate. Efortul s-a meritat.

  7. Dedalus spune:

    Dincolo de toata dezbaterea despre “sistemul” de invatamant, oricine poate sa confirme gustul amar al pretatiei incalificabile a unor “profesori”, dn pacate nu de nustiu unde de la tara (chiar in multe locuri la tara pare ca e mai bine decat crede lumea), ci din “buricul targului”:

    - “profesorul” dicteaza de pe o foaie si elevii scriu in caiete
    - daca nu sunt “cuminti”, elevii primesc test, extermporatl cum ar fi…
    - elevii sunt calificati drept “imposibil de lucrat cu ei”, “cu cine ati facut voi material X anul trecut?!” si alte metode modern de … “evaluare”.

    Ce treaba are aceasta prestatie mizerbaila cu “sistemul”,?!

    Astfel de incompetenti si puturosi, sinistre figuri ale invatamantului, nu sunt la catedra din cauza “sistemului” ci din cauze mult mai simple:
    - dezinteresul directorilor – cate inspectii la clasa face un director? Inspectoratele nu mai verifica asta, ci … hartiile, “dosarele”
    - dezinteresul inspectoratelor scolare “nu avem reclamatii”, “daca ne-am lua dupa toate reclamatiile…”, samd
    - dezintresul (si frica) parinitlor: “sa nu il (o) persecute!”

    Acesti profesori nu sunt doar incompetenti, sunt niste fiare, niste hiene sinistre, care smulg cu coltii din sufletul si din viitorul copiilor.

    Doctor Mengele este un mic copil pe langa astia.

    Am tot comentat pana acum in registru profesional, dar cred ca e cazul sa aduc in discutie si aceste aspecte de morala si de constiinta.

    Acesti “profesori” care dicteaza si asculta, care ameninta copii ca le dau lucrare daca nu stau “cuminti”, acestia nu au ce cauta in scoala. Directorii si inspectoratele sunt complici la aceasta crima.

    Pentru ca este o crima. Parintii se chinuie sa ii creasca, prietenii sunt alaturi de ei si vine cate o fiara din astea si intra cu bocancii in sufletul lor, ii tortureaza zilnic, ii storc de orice bruma de incredere in ei, in terorizeaza pana la handicapare psihica.

    Sunt niste fiare. Ma intreb preotii care sunt in scoli, ca doar predau religia, de ce nu ii apara pe acesti copiii?

    Directorii – multi au si ei copiii, ce fac? Sunt complici la razboiul impotriva copiilor, asta fac.

    Inspectorii – la fel, acopera coltii fiarelor cu hartii.

    Dincolo de toata discutia, vreau sa aduc aminte ca vorbim despre oameni, care au suflet si ei – astia sunt copiii, nu sunt tractoare sa le schimbam anvelopele, nici sticle de bere sa le aruncam si sa luam altele.

    De unde atata ura la “profesorii” astia?! Din ce tenebre sinistre vin ei?

    OK, daca ar fi cativa. Dar sunt mult prea multe fiarele astea, si prea multi le ajuta in opera lor distructiva.

    Ce are ce spun eu cu HS?

    Are: “Cand sarpele iese in fata dai cu toiagul sa iti aperi viata de muscatura lui!”. Dupa ce ani de zile ai crescut un copil, sa il vezi chinuit mai rau decat la Auschwitz, ce poti sa faci? Sa te scufunzi in mlastina absolutului, sau sa il iei acasa si sa te ocupi tu ca parinte de el.

    Macar tu il iubesti….

    • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

      Este îngrijorător faptul că acești dascăli cu o prestație descrisă de cele spuse mai sus ajung să iasă la pensie, după ce au luptat cu sindicatul pentru salarii mai mari și au trecut la toate examenele de grad pe care le-au avut, uneori chiar cu note mari. Nu cred că inspectorii, care au fost și ei dascăli, nu văd ce se petrece pe teren. Este doar o complacere în această băltire, o colcăială din care toți câștigă câte ceva. De aceea cred că problema este sistemică: o mână spală pe alta și amândouă spală… sistemul.

      • Dedalus spune:

        De acord ca problema e sistemica, asta cred si eu, nu altceva.

        Doar ca problemele “de sistem” nu ar trebui sa conduca la cruzime. Iar daca totusi se intimpla acte de cruzime (psihica, dar chiar mai rea decat cea fizica), cei “cu mintea la cap” din anturajul profesional, directorii, inspectorii ar trebui sa puna lucrurile la punct. Fie ei integri sau corupti. Fie competenti, fie incomptetenti.

        Sigur ca sistemul educatiei e putred pana la maduva. Dar acesta putreziciune nu ar trebui sa conduca la cruzime.

        Pot intelege ca un cadru didactic e incompetent, dar de ce trebuie sa chinuie copiii?!

        De-asta spun ca este o prabusire morala in societate, pe care din pacate nu prea o luam in serios. Insa nici 20 de DNA impreuna cu FBI, KGB si Mossad (:-) ) nu ar putea restabili aceste coordonate morale. Ori, scoala cu cruzime nu se poate, chiar presupunaind ca ar fi totul bine organizat.

    • elena spune:

      Suntem în România, iar aici e norma ca autoritatea să fie abuzivă. Orice formă de autoritate. Profii își permit să se poarte nasol cu elevii și cu părinții acestora, personalul medical cu pacienții, șefii cu inferiorii ierarhici, funcționarele cu solicitanții de la ghișeu.
      Nu cred că profii trec de media de nasoleală a nației, au doar victime mai vulnerabile.

      Partea cea mai tristă e că mulți părinți aprobă genul ăsta de comportament, ba chiar îl consideră benefic.

      • Silviu Tatu SILVIU TATU spune:

        Există destule cazuri în care părinții nu-și cunosc drepturile, sau altele în care părinții nu au curajul să facă nimic pentru că în ultimă instanță tot copilul lor va încasa polițele răzbunării. Numărul de telefon pentru protecția copilului când e vorba de abuzul de acasă, ar trebui să fie folosit pentru abuzul de la școală. Pentru obiectivarea reclamațiilor e nevoie de martori (câți copii ar fi în stare să-și protejeze colegul în defavoarea dascălului) sau de camere de filmat pentru monitorizare orelor de curs. În principiu ar trebui să existe o deontologie profesională care să fie respectată, aceasta însemnând că profesorii care nu o respectă să fie sancționați oricât de „indispensabili” ar părea ei. Eu experimentez aceste lucruri la nivel de universitate și nu îmi permit să mă joc cu dreptul studenților mei, pentru că sunt evaluat și de ei și de colegii mei. Rapoartele negative și plângerile împotriva mea mă vor împiedica să urc pe scara ierarhică și vor conduce în ultimă instanță la pierderea locului de muncă.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Silviu Tatu


Silviu Tatu

Cadru universitar din 1997, actualmente conferențiar universitar la Institutul Penticostal din București, și pastor baptist din 2001. A publicat zece cărți ca autor unic, zece... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)