joi, martie 28, 2024

America secolului al 21-lea va rămâne o super-putere singulară, absentă, dar, totuși, o super-putere

Alegerea lui  Donald J. Trump drept cel de-al 45-lea Președinte al Statelor Unite ale Americii a polarizat opinia publică nu numai de acasă, dar, foarte curios, și pe cea internațională, deși ultima nu are drept de vot în America. Un prieten din România mi-a trimis un e-mail a doua zi după alegerile prezidențiale cu o singură întrebare: A votat „Moldova” și „Oltenia” în majoritate? Eu fiind și moldovean (din Pennsylvania) și votant Trump n-am putut să răspund decât DA (deși despre „Oltenia” Americii nu am cunoștințe), prefăcându-mă că nu am înțeles rostul ghilimelelor.

Președintele Trump – un om din afara establishment-ului politic- a fost demonizat, insultat grav -din păcate, și pe acest site, i s-au pus în cârcă tot felul de acțiuni, mai mult sau mai puțin oneroase și i s-au recunoscut foarte puține fapte bune.  Retragerea SUA din Acordul climatic de la Paris, poziția sa tranșantă vizavi de obligațiile financiare ale tuturor membrilor NATO, discursul său istoric de la Varșovia, abolirea multor acte normative emise de fosta administrație, sancțiunile recent adoptate și semnate contra Rusiei, tribulațiile de personal ale cabinetului său și altele așijderea alcătuiesc un tablou inedit, complex, generator de întrebări.

Una dintre aceste întrebări mi se pare interesantă și importantă în același timp:

Are administrația Trump un plan clar de perpetuare a puterii americane în secolul al 21-lea?

Mi se pare că este o întrebare ill-posed (prost pusă), adică răspunsul nu există, sau nu este unic, sau depinde de variabilitatea condițiilor inițiale.

Cred că administrația Trump nu are niciun plan concret de menținere a statutului de super-putere al Americii. Dar, foarte important, America nu a avut niciodată un astfel de plan, indiferent cine a condus-o.

Mai precis, măreția Americii vine din sinergia unor factori complet apolitici:

1. O geografie, geologie și hidrologie unice.[1] Statele Unite ocupă  cea mai largă suprafață arabilă din lume (Midwest) peste care se suprapune o rețea hidrografică – Mississippi – Missouri, care asigură cel mai ieftin transport din lume. Mai adăugați la cele de mai sus și existența porturilor cu apă adâncă, necesare pentru importuri și exporturi din restul lumii. Multe țări, cu linii de țărm lungi, au foarte puține porturi naturale. Africa, de exemplu, are numai 10 locații cu golfuri ale căror capacități protective sunt suficiente pentru a justifica construcția unui port. În contrast, Statele Unite se bucură de o situație unică: Puget Sound, San Francisco Bay și Chesapeake Bay sunt cele mai mari trei zone portuare naturale din lume. Numai Chesapeake Bay singur are mai multe locații de porturi decât toată coasta continentală a Asiei, de la Vladivostok la Lahore.

Existența porturilor cu apă adâncă de pe coasta de est (de exemplu, Boston, New York-Brooklyn, Baltimore) este o consecință a tipurilor de roci din fundamentul geologic. Dacă mă rezum numai la portul New York-Brooklyn, pe care îl cunosc din 2001, rocile pe care este sculptat portul (și orașul) sunt predominant metamorfice (șisturi, gnaisuri, amfibolite), extrem de dure, printre cele mai vechi roci de pe continentul nord-american (câteva sute de milioane ani), parte a „inimii” munților Apalași. Eroziunea produsă de topirea ultimilor ghețari, care au acoperit coasta estică americană acum 20.000 ani, a săpat canale și golfuri adânci de-a lungul țărmurilor atlantice. Lipsa unor depozite de suprafață, formate din roci sedimentare moi (argile, nisipuri), a redus gradul de colmatare a porturilor, oferind condiții optime pentru activitățile comerciale. Existența fluviului Hudson a favorizat enorm New York-ul pentru că a permis exportul mărfurilor din zona Marilor Lacuri către restul Americii și în Europa.

Poziția geografică a Statelor Unite – separate de restul lumii prin două oceane, având doar doi vecini pașnici, Canada și Mexic, oferă posibilitatea dezvoltării domestice fără teama unor invazii dușmane. În același timp, marina militară americană și-a  menținut capacitatea potențială de atinge oricând, oriunde, oricare țintă pe glob, după cum poftește. Iar dacă lucrurile nu merg conform planurilor, există întotdeauna varianta întoarcerii acasă – Home, sweet home!. Pentru soldații americani o înfrângere nu înseamnă că cineva le va invada orașul și își va parca tancurile pe strada lor.

2.Demografia. Piramida populației americane este foarte favorabilă dezvoltării economice. În 2016, Statele Unite aveau o medie de vârstă de 37,9 ani, mult mai tânără decât a altor puteri mondiale (Japonia  – 46,9 ani, Germania – 46,8 ani, Italia – 45,1 ani, Canada – 42,0 ani, Rusia – 39,3 ani  ș.a.). În România, media de vârstă a fost 40,7 ani.[2]

Balanța demografică reprezintă o condiție primordială a unei țări pentru a supraviețui pe termen lung. Raportul  dintre salariații maturi, care investesc și plătesc taxe, și cei tineri, care cresc copii, se împrumută și mențin economia prin consum, afectează negativ țările care au un deficit de tineri salariați. Din acest punct de vedere, Statele Unite sunt una dintre foarte puținele țări avansate cu o balanță demografică stabilă și sustenabilă.

De câte ori fac naveta Pennsylvania – Brooklyn College, trec cu mașina pe Broadway în Manhattan prin fața unei clădiri impozante, cu multe etaje: Federal Building, unde se eliberează permisele de lucru, green-card-urile și pașapoartele. Și de fiecare dată, remarc cozile lungi de la intrările în clădire: mulți oameni tineri, familii cu copii mici, așteptând să primească aprobările oficiale de a lucra în Statele Unite. Cât timp mai văd aceste cozi, care din 2001, de când m-am mutat în New York, nu se mai termină, sunt liniștit. La nicio ambasadă sau consulat străin din SUA nu am văzut deocamdată vreo coadă de cetățeni americani dornici să emigreze în alte țări.

Înaintea alegerilor prezidențiale de anul trecut, o serie de vedete de la Hollywood, dar și o judecătoare de la Curtea Supremă, au declarat public că se vor muta din America dacă Donald Trump devine președinte. La peste șase luni de la inaugurarea noului Președinte, vedetele respective și judecătoarea stau încă bine mersi în America. Ipocrizie? Puțin spus.

3. Revoluția argilelor și independența energetică. Am scris poate mai mult decât oricare alt cercetător român despre evoluția și triumful revoluției argilelor din America. Am scris că toți președinții americani din secolul al 20-lea au fost intens preocupați de a asigura necesarul de resurse energetice pentru menținerea și dezvoltarea economiei și societății americane.

Pentru că dacă energie nu e, nimic nu e.

Ultimele decenii ale politicii externe americane au fost net dominate de nevoia de a aduce petrol din alte părți ale lumii, cu consecințele geopolitice de rigoare.  Acum, totul s-a schimbat fundamental datorită revoluției argilelor: Statele Unite sunt un exportator net de energie – petrol, gaze și cărbuni – un vis devenit realitate al oricărui președinte american dinaintea lui Trump.

Acum, actualul președinte poate propune o nouă paradigmă – dominația energetică americană, ceva imposibil de imaginat înainte de inventarea unor tehnologii revoluționare și disruptive, precum fracturarea hidraulică de mare volum, forajul orizontal dirijat și explorările microseismice.

În 2015, impactul industriei de petrol și gaze din SUA asupra economiei naționale s-a manifestat prin 10,3 milioane joburi, adică 5,6% din totalul salariaților americani. Impactul asupra PIB-ului a fost de $1.300 miliarde dolari, adică 7,6% din totalul național.[3]

Figura 1 prezintă două imagini-simbol ale revoluției argilelor din SUA.

Figura 1. Argilele, noaptea.

Distribuția geografică a platformelor de foraj în argile poate fi cartată din spațiu utilizând datele înregistrate de Visible Infrared Imaging Radiometer montat la bordul satelitului Suomi National Polar-orbiting Partnership. Imaginile de mai sus, reprezentând exploatările de petrol și gaze din argilele Bakken (North Dakota) și Eagle Ford (Texas) au fost produse de NASA folosind datele achiziționate în aprilie și octombrie 2012.

În imaginea superioară se poate observa ușor că intensitatea luminoasă a activităților de foraj/extracție din zona argilei Bakken este de circa două mai mare decât cea din zona mega-metropolei Minneapolis- Saint Paul. Sursa

Și când se vor termina rezervele de petrol, gaze, cărbuni și hidrați de metan, în următoarele câteva sute de ani, Statele Unite ale Americii mai au un atu geografic-energetic unic: comparativ cu celelalte super-puteri mondiale, SUA au cea mai apropiată poziție față de ecuator. Dacă va fi nevoie, americanii vor putea produce energie solară în cantități semnificative.

*

*                    *

Toți cei trei factori prezentați mai sus sunt apolitici: n-au nicio legătură cu un partid  sau altul și niciun președinte american nu-i poate modifica, ignora, apropria etc. după bunul său plac. Dacă America a supraviețuit după mandatele lui William J. Clinton, George W. Bush și Barack H. Obama, va supraviețui cu bine și după mandatul/mandatele lui Donald J. Trump.

Despre alte țări însă, nu se poate spune la fel.

Până de curând, Statele Unite, prin adoptarea în 1945 a Tratatului de le Bretton Woods, au asigurat Ordinea globală postbelică. Vreme de 70 ani, sistemul comerțului liber, dominat și apărat de Statele Unite, a produs cea mai glorioasă eră de pace și prosperitate din istoria omenirii. PIB-ul global a crescut de zece ori. Țări devastate sau puternic afectate de cel de-al doilea război mondial (Germania, Japonia, Coreea de Sud ș.a.), și-au revenit cu ajutor și asistență americană. Țară după țară, în mai multe continente, au beneficiat și încă mai beneficiază de situația strategică asigurată de funcționarea tratatului Bretton Woods și înregistrează creșteri economice spectaculoase (de ex., China, India sau Brazilia). În Europa, existența monedei unice nu ar fi fost posibilă fără protecția și securitatea economică oferite de Bretton Woods, ambele gratuite. Populația planetei s-a triplat. Războaiele masive, devastatoare din trecut, franco-germane, ruso-turce, japono-chineze-coreene, au încetat pur și simplu din cauză că influența și presiunea bogăției și securității Americii au descurajat manifestările belicoase pe scară națională. În consecință, Uniunea Sovietică nu a avut niciodată o șansă reală de a schimba Europa de vest.

Numai că „Șeriful” mondial și-a schimbat poziția în prezent, amenințând cu o reacție entropică: transformarea Ordinii în Dezordine. Viziunea lui Ronald Reagan din perioada războiului Rece – America este orașul strălucitor de pe munte a cărui lumină  călăuzește pe toți cei care iubesc libertatea – a lăsat locul măștii de oxigen a domnului Trump: Asigură-te mai întâi că tu ai masca pusă, și apoi ajută-i pe ceilalți… O perfectă analogie pentru noua paradigmă geopolitică: America First!

Restul lumii va trebui să se descurce pe cont propriu. Țările fără o izolare geografică prin care să fie puse la adăpost de invazii militare sau imigraționiste,  fără o demografie sănătoasă și stabilă, fără independență energetică sau acces la surse de energie se vor confrunta cu provocări serioase în timpul Dezordinii.[4] Dacă vor dori să supraviețuiască Dezordinii, acele țări vor avea nevoie de planuri proprii de acțiune. Numai că, din nefericire, asistăm în prezent la evenimente de rău augur pentru viitorul succes al unor astfel de planuri: Brexitul și instabilitatea Uniunii Europene, alunecări periculoase în naționalism și populism, conflicte internaționale mai mult sau mai puțin mocnite, crime cibernetice paralizante, agresivitatea rusească și chinezească etc.

Trăim în miezul unor mutații fundamentale ale globalizării. Lăudată la începutul anilor 2000, o dată cu dezvoltarea impetuoasă a Internetului și sfârșitul Războiului Rece, globalizarea (The World is Flat apud Thomas L. Friedman) s-a denaturat: de la o lume interconectată s-a ajuns la o lume interdependentă. Într-o astfel de lume, prietenii te pot lovi mai repede decât dușmanii, iar căderea rivalilor devine mai periculoasă decât ascensiunea lor[5].

În loc de globalizare asistăm la naționalizare, realismul se transformă în  populism, democrația lasă locul dezordinii, decența devine indecență.

Trăim, de asemenea, în miezul unor mutații tehnologice fundamentale. Avansurile extraordinare ale inteligenței artificiale (AI)[6] – de exemplu, machine learning, data mining, Big Data – au generat algoritmi ultraspecializați care pot analiza, optimiza, prognostica, digitiza, personaliza, automatiza, hotărî chiar în locul interlocutorilor umani etc. Să ne gândim apoi la revoluția iPhone: o tehnologie americană disruptivă care, în doar 10 ani, a transformat fundamental modul în care comunicăm cu alții sau ne informăm. Să adăugăm dronele, imprimantele 3-D, GPS, Google, Amazon, Facebook, YouTube, Tweeter, Wikipedia și multe alte invenții colosale ale Americii fără de care lumea contemporană și cea viitoare ar fi greu de conceput.

Concluzii

Când Franța a fost rapid înfrântă și ocupată de Germania nazistă în 1940, generalul Charles de Gaulle a declarat cu vădită mândrie patriotică: O țară care produce peste 365 sortimente de brânză nu poate pierde războiul! Desigur, brânza o fi fost importantă în eliberarea Franței după patru ani de ocupație, dar fără eforturile materiale uriașe și sacrificiile miilor de soldați și ofițeri americani pe plajele din Normandia e greu de spus  care ar fi fost rezultatul concret al brânzei franceze.

Parafrazându-l pe generalul francez, aș spune că:

O țară care a produs atâtea invenții fundamentale în ultimii 200 ani, cât alte țări n-au fost capabile să facă în 2.000 sau 3.000 de ani;

O țară care a creat cele mai bune universități și instituții de cercetări civile și militare din lume;

O țară care a câștigat 353 premii Nobel, mai multe decât următoarele 6 țări la un loc;

O țară care atrage ca un magnet irezistibil genii antreprenoriale precum Nikola Tesla, Elon Musk (Tesla), Sergey Brin (Google), Andrew Grove (Intel) și mulți, mulți alții;

O țară în care 76% din patentele produse de primele 10 universități din America anului 2010 au avut un autor străin;

O țară a cărei măreție derivă din efectelor combinate a trei factori naturali și apolitici –

Acea țară o va duce bine și în anii următori, post-Trump, chiar și în lipsa unui plan de perpetuare a statutului actual. America secolului al 21-lea va rămâne o super-putere singulară, absentă, dar, totuși, o super-putere.

Pentru celelalte țări, aș vrea doar să re-amintesc celebrul vers cu care debutează poezia vizionară a lui Nicolae Labiș, Viitorul:

Trăim în miezul unui ev aprins…

NOTE ___________________


[1] De ce este America o super-putere? Despre rolul geografiei și geologiei

America – O super-putere singulară pe cale de a deveni o super-putere absentă

[2] http://www.indexmundi.com/

[3] PwC LLP, Impacts of the Oil and Natural Gas Industry on the US Economy in 2015, July 2017.

[4] Zeihan, P., 2 August 2017, The Turning Point.

[5] Friedman, T. L., August 2, 2017, Climate Shifts Aren’t Limited to the Weather, The New York Times.

[6] Secolul al 21-lea va aparține inteligenței artificiale dacă vor fi rezolvate dilemele etice

Fracturarea hidraulică 2.0: Roci digitale, inteligență artificială, big data și soft computing

Era sistemelor cognitive: Inteligență Artificială + Big Data

Fracturarea hidraulică 2.0: Cinco de Fraco, Octofrac și analize predictive în zăcămintele digitale

Amelia

Hello Barbie – Prima păpușă cu inteligență artificială (și câteva observații pentru părinți)

The Internet of Things (IoT): Lumea obiectelor inteligente. Beneficii și riscuri

Crânganu, C., Luchian, H., and Breabăn, M., 2015, Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, Springer, http://www.springer.com/us/book/9783319165301

Ediția a 2-a a cărții va conține, printre altele, și ultimele cercetările efectuate împreună cu studenții mei în domeniul AI:

Estimating the Total Organic Carbon (TOC) in Source Rocks by Using Meta-Heuristics: Examples from Marcellus and Utica Shales, New York State.

Self-Organizing Maps – A novel approach to estimate Total Organic Carbon in hydrocarbon source rocks.

Application of Artificial Neural Networks to Studying Abnormal Pore-Pressures in the Anadarko Basin, Oklahoma.

Distribuie acest articol

123 COMENTARII

  1. Discursul său istoric de la Varșovia (Trump) se poate asemana cu discursul lui JFK in Berlinul anilor `60.
    Si atunci, chiar in Romania, erau destui care nu il apreciau. Iar cei care il apreciau taceau, la fel ca si acum.
    E mai de bon ton sa ataci America (si presedintii ei) decit Rusia si presedintii ei.
    Si da, chiar aici pe Contributors s-au vehiculat tot felul de enormitati. Inclusiv ca va veni Apocalipsa odata cu alegerea lui Trump.
    Totul in apararea Germaniei cum, cu parere de rau o spun, o facea un poet national intre cele doua razboaie.

  2. Multi anti-globalisti acuza USA pentru toate relele din lume. Cu siguranta ca exista in istoria (semi)-recenta si recenta a Americii multe pete gri sau chiar negre, insa per total cred ca putem concluziona o influenta neta pozitiva a Americii asupra evolutiei mondiale.

    Un exemplu edificator este libera circulatie maritima unde fara America si a ei flota capabila sa navigheze toate oceanele lumii (concentrandu-se binenteles pe punctele esentiale de trafic), revin, aceasta libera circulatie maritima ar fi o iluzie. Cine crede ca aceasta liberate vine „caci asa trebuie”, da dovada de o naivitate iesita din comun. Fara America aceasta libertate nu ar exista. Si cine plateste aceasta flota?

    Sa ii dam Cezarului ce este al Cezarului. Sa ne imaginam o lume fara America. Oare ar fi mai buna? Personal, nu cred ca ar fi mai buna (cu toate bubele si ipocriziile de care uneori America da dovada – are intern instrumentele democratice de check & balance sa isi repare propriile greseli – democratia nu inseamna ca unele greseli nu se pot intampla, ci mai mult ca filtrele democratice ajuta la prevenirea si corectarea acestor greseli).

    • – „Cu siguranta ca exista in istoria (semi)-recenta si recenta a Americii multe pete gri sau chiar negre”;
      Se spune ca si Soarele are pete.
      -„cu toate bubele si ipocriziile de care uneori America da dovada ”
      Ipocriziile astea se pare ca sint atunci cind SUA nu reuseste sa faca pe placul tuturor, caci trebuie sa traiasca si ea :P
      Daca nu te deranjeaza, spune-ne in ce tara ai trait tu? fara „bube, pete negre si ipocrizii”.
      Sau unde exista tara aia, atit de deosebita de SUA?

    • Eu as zice alttfel
      US Navy controleaza strict marele comert maritim. In ziua Z , daca va fi nevoie US Navy va forta traficul sa se subordoneze intereslor sale. Ca orice capitam de bampor dupa ce va fi apelat cu amabilitate de un pilot USMC „Sir unde doriti torpila ? La babord sau la tribord?” va zbiera „la ordinele voastre Sir! Servesc America!” si va urma strict ordinele …
      D’aia zic ca cainele moare de drum lung si „inteligentii” de grija SUA … iar Trump se asigura ca vor muri cat mai multi (muri din grija …)

  3. si totusi… cum se face ca prima putere economica a lumii are datoria publica in crestere exponentiala incepand dupa prima criza a petrolului mid-’70 y iar incepand din 2000 un deficit bugetar in crestere continua ($19.5 trillion, or 105.9% GDP & end of 2016)? Unde-i neajunsul? Nu cumva prin mecanisme de piata libera destepte SUA consuma vartos & din banii altora?! Intreb din pura curiozitate.

    • Nu tocmai. Datoria publica a crescut masiv in ulimii 8 ani ai lui Obama, cand ea practic sa- dublat depasind PIB-ul tarii. Pana atunci datoria publica a SUA a fost una chiar foarte rezonabila si scazuta pentru lumea dezvoltata. Chiar si azi datoria publica propriu-zisa e de fapt 70% din PIB (enorm ce-i drept) restul de pana la 105% fiind garantii guvernamentale ce in contabilitatea americana sunt considerate parte a datoriei publice cu toate ca ele sunt arareori executate. Iar ele sunt ignorate de regula in calculam datoriilor publice ale trailer UE. De aceea serviciul datioriei publice americane e de fapt confortabil de scazut (asa cum zice si finalul articolului de la link-ul dumneavoastra).

      Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu: Peste 65% (in realitate daca luam si programele discretionare de fapt e peste 75%) din bugetul tarii se duce pe cheltuieli sociale. E exact domeniul in care Trump intampina si va intampina cea mai mare rezistenta. Insa asanarea lor e singura solutie. Cresterea economica propulsata de relaxare fiscal, de lichidarea a cat mai multor reglementari absurde si distructive ale epocii Obama, de energia ieftina si abundenta, plus reducerea imigratiei ilegale (50% din imigranti incaseaza sub o forma sau alta asistenta sociala) sunt unicele cai rezonabile de echilibrare. Ea se va realiza pana la urma…

      Nu mecanismele de piata sunt problema ci politicile socialiste dementiale.

      • desi porti ochelari roz ai impartit lumea in alb si negru. Esti de invidiat, certitudinea cu care ii separi pe rai de buni iti economiseste o multime de dureri de cap.
        Ramasesem dator cu ceva in legatura cu Boeing vs Airbus, dar se pare ca nimeni si nimic nu ti-ar putea zdruncina nici o farima din convingerile tale taiate-n piatra!

        • Si nu vi se pare normal ca un om sa stie cu o oarecare precizie ce-i prieste si ce nu?! Adica o fi normala surescitarea damei parasita de ceva vreme de amicul ei si ajunsa la de o stare de indecizie cronica impletita cu isterie?! :D

          In ce priveste cazul particular al lui Trump, spre deosebire de autor, eu l-am votat cu multa indoiala si a fost mai degraba un vot impotriva Hillarei decat unul pentru el. Spre placuta mea surpriza Trump a facut deja mult mai mult decat ma asteptam sa faca. Ce motive as avea sa-l injur?!

          Cat despre discutia cu Airbus si Boeing eu am tras niste concluzi bazate pe datele lor financiare publice. Ca or fi ele corecte sau gresite, sigur ca e intotdeauna discutabil. Ma astetptam totusi fie sa veniti cu alte date la fel de publice care sa-mi infirme concluziile, sau cu un rationament iscusit care sa-mi arate ca nu am dreptate si ca paguba e de fapt castig si viceversa :P . In loc de asta ati bolborosit ceva despre niste carti (neprecizate) de care oricum nu am auzit. Io la carti despre companii de aviatie sunt mai putin erudit. Le-am citit numa’ pe alea ale lu’ Efim Gordon despre Mikoian, Iliusin si Suhoi, respectiv pe aia a lu’ Radu Barzan despre IAR. Trebuie sa marturisesc ca nu e foarte inginereasca maniera dumneavoastra de lucru :P

          • Dle Josef Svejk, ai o claritate in gandire si exprimare exceptionale.
            Mi-ar face o mare placere sa ne cunoastem.
            Daca ai cumva drum prin Silicon Valley, please drop me a line.
            [email protected]

            Mihai Beffa
            Cupertino, CA

        • In mod cert totalitarismul de orice soi si comunismul mascat azi in corectitudinea politica economica de acest soi sunt relele absolute ale umanitatii si nu poti sa le abordezi nuantat ci ca si cu incendiul purificator din zonele unde dezinfectarea nu mai este posibila , in totalitate.
          Sa u ma luati cu inchizitia si cu rugurile ei ca nu tine azi acest argument.:)

      • e un argument circular, in perioada ultimei crize financiare (incepand cu 2008) Eestados Uunitos a recapitalizat diverse banci americane mari, din alea „too big to fail” etatizandu-le datoriile (?!)

        • Faceți o confuzie. Estados Unitos a împrumutat bâncile americane cu dobânzi la prețul pieței. Bâncile americane au plătit înapoi toții banii împrumutați cu dobândă cu tot înainte de termenul din 2010. Probabil vă gândeați la fondul de stabilizare al UE ce a plătit până acum doar Greciei peste 300€ și nu cred că are vreo speranță să mai vadă ceva înapoi…

  4. Recunosc ca eu ma numar printre cei care sperau ca Administratia Trump ar fi fost bine sa aiba un plan de perpetuare a statutului actual al Americii.Sunt roman care locuieste in Romania insa in decursul timpului am ajuns sa apreciez si chiar sa iubesc America!Domnul profesor mi-a mai risipit temerile ca America in 10 ani isi pierde statutul de Superputere Globala!Ma tem insa in continuare de ascensiunea unor tari,entitati(cum e UE),care au populatii enorme,crestere economica mai rapida ca SUA,investesc masiv in cercetare-inovare,sunt mai deschise la imigratie(UE)!Mi-e teama de Monstrul numit China si de „elefantul Indian” care au si ele atuurile lor:China are cea mai numeroasa populatie,crestere economica rapida,alianta stransa cu Rusia in domeniul energetic si militar,investeste masiv in cercetare,in infrastuctura,in energii non-regenerabile(hidratii de C) si regenerabile,rezerve valutare imense,QI-ul populatiei cel mai ridicat din lume alaturi doar de Japonia etc!Sper doar ca poluarea,cenzura,posibilele conflicte cu vecinii sai suprandatorarea companiilor nefinanciare sa o impiedice sa ajunga superputere prea repede!Una peste alta imi place optimismul domnului profesor Cranganu referitor la SUA!Sper ca atuurile enumerate de Domnul Profesor sa conteze mult in mentinerea Americii ca Superputere!Caci altfel am fi mai saraci cu un sfert din Omenire cum mi se pare contributia totala actuala a Americii!

    • Este prematur sa inveti chinezeste.Poate nepotii tai . Dar sinezji au ceva milenii de exprienta si nustiu cat merge pupin@@@@@@ cu ei

  5. Pe Trump nu l-au ales cei pe care ii dati exemplu in Concluzii, dle. Crânganu. Oamenii de stiinta, antrepenorii geniali, artistii, detinatorii de premii Nobel au fost impotriva lui sau chiar au facut campanie impotriva lui.

    Trump a fost votat de o parte din republicanii traditionali, dar in special de electoratul rural sau din orasele mici si electoratul fara studii superioare. Echivalentul electoratului PSD, practic.

    In 6 luni, s-a razboit pe Twitter, si-a schimbat oamenii constant, din posture cheie, a lasat impresie stearsa sau chiar amara in vizitele pe care le-a facut. A iesit din Acordul de la Paris, altaturi de Nicaragua si Siria. In material de legislatie, bate vantu, mai ales tinand cont de faptul ca republicanii controleaza congresul..

    America va ramane tot America dupa Trump insa imaginea tarii in lume a avut foarte multe de suferit iar efectele pe termen lung sunt dificil de prezis.

    • Fals. Asta e una din gogoritele preferate ale mediei socialiste – singura care e tradusa in Romania. Nu cred ca exista nici un county cu veniturile pe familie de peste $90000/an in care sa nu fi castigat Trump. Sau daca exista nu l-am gasit eu. Asta ne indica faptul ca partea cea mai intreprinzatoare si mai educata si mai prospera a Americii a votat de fapt cu Trump.

      Hillary a castigat la scoruri demne de Romania lui Ceausescu prin Detroit, South Chicago, Millwakee, Bronx, Montgomery, Queens, LA etc. si alte ghetto-uri din astea pitoresti, unde de regula peste jumatate din populatie a fost macar odata in puscarie, si unde macar 65% (South Chicago avea chiar peste 80%!) din absolventii de liceu sunt incapabili sa treaca testele standard de Engleza (scris + citit) si matematica. Acolo unde coruptia, crima, imbecilizarea, falimentul si asistenta sociala cronica se impletesc armonios. Ala e bazinul electoral al PSD-ului americanesc. Ea a castigat de asemenea cu peste 90% in inchisori in randurile detinutilor pentru delicte minore ce nu au drepturile civile suspendate.

      In noaptea alegerilor, dupa ce devenise evident ca Trump va obtine voturile electrorale necesare am mutat TV-ul pe CNN. Nu pot sa uit nici azi disperarea culturnicilor care tipau de acum isteric ca partida nu e inca pierduta. Trebuie sa vina dintr-o clipa in alta voturile din ghetto-urile („deep democratic districts” – pre limba plitic corecta) din Milwakee si Detroit si ca mai e inca o speranta ca Hillary sa nu piarda Wisconsin si Michigan. Ce-i drept la ora aia nici daca-l aveau pe Dragnea sa dezgorape toti mortii de prin partea locului nu le mai era suficient :P

      In privinta realizarilor:

      In cele 6 luni jumate de mandat a redus imigratia ilegala cu ~ 70%. Bursa s-a capitalizat cu peste $4000 de miliarde (adica cu peste 20% din PIB-ul tarii!), somajul la ajuns la minimul ultimilor 16-17 ani. Micile companii sunt intr-o crestere fara precedent in ultimii 20 ani (de cand exista statistici). Productia industriala e la maxime istorice. A obtinut primii bani pentru zidul de la frontiera mexicana, unde procesul de selctie al proiectului castigator se apropie de final. A lansat renegocierea NAFTA. a scos SUA din TPT. A crescut investitiile in aparare. A iesit din acordul catastrofal de la Paris. A initiat lichidarea Obamacare. Si chiar daca ea esueaza anul asta in Senat, se prabuseste inexorabil in lumea reala. In peste 40 de county-uri (judete) Obamacare e in colaps din cauza ca nimeni nu mai ofera asigurari. In 1/3 din county-urile tarii mai exista doar cate o singura companie de asigurari ce ofera asigurari sub Obamacare deci preturile sunt probabil deja prohibitive. Nu exista nici un semn ca administratia Trump va misca fie si un deget pentru evitarea colaps-ului total al acestui sistem dezastruos si oneros. A numit un judecator integru la curtea suprema. A reusit de asemenea sa numeasca un numar remarcabil de judecatori cu calificari impecabile la curtile federale infestate in ultimii 8 ani de activisti politici solcialisti. A trecut prin Congress legislatia ce inaspreste sanctiunile impotriva Rusiei lovind pentru prima oara in complicii occideantali ai lui Putler. I-a tras-o in goarna lui Assad, bunul amic al muscalirlor dupa atacul chimic comis de acesta. A trecut prin Congress si ratificat legea lui Kate (dupa numele unei fete asasinate in 2015 de un ilegal mexican) ce loveste in asa numitele orase sanctuary ce potejeaza ilegalii.

      Eu zic ca s-a descurcat binisor pentru primele 6 luni de mandat. Va amintiti de vreo isprava remarcabila a ultimilor 4 presedinti in primele lor 6 luni de mandat?!

      • Svejk, imi placi si ma si rad: „Hillary a castigat la scoruri demne de Romania lui Ceausescu prin Detroit, South Chicago, Millwakee, Bronx, Montgomery, Queens, LA etc. si alte ghetto-uri din astea pitoresti, unde de regula peste jumatate din populatie a fost macar odata in puscarie, si unde macar 65% (South Chicago avea chiar peste 80%!) din absolventii de liceu sunt incapabili sa treaca testele standard de Engleza (scris + citit) si matematica. Acolo unde coruptia, crima, imbecilizarea, falimentul si asistenta sociala cronica se impletesc armonios. Ala e bazinul electoral al PSD-ului americanesc. Ea a castigat de asemenea cu peste 90% in inchisori in randurile detinutilor pentru delicte minore ce nu au drepturile civile suspendate”

        Dar pe linie de mediu se pare ca tu nu ai simtit canicula traita de mine zilele astea prin Bucuresti ? :)

        • La mine în Midwest la paralela 45 ° (adică unde e Ploieștiul) sunt 18°C pe 9 August la orele 9.16 AM…. De când sunt în America din 2000 n-am mai avut o vară așa de rece…

            • Ca să ne distrăm un pic, azi am venit la Chicago la botezul primului nepot al unor prieteni (Doamne ce a trecut vremea! Copiii ce se jucau pe gazonul nostru când am ne-am mutat din Illinois își botează azi primul copil!). Suntem pe 13 August la ora 9.30 in Chicago la paralela 41° (unde e și Barcelona!) și avem 19°C. Am trait câțiva ani buni in Schaumburg lângă Chicago. Sunt 110% sigur că nu a fost nici o zi de August cât am locuit acolo in care temperaturile sa fie sub 20°C după ora 9 AM…

      • multa rabdare aveti domnu’ svejk, ca sa raspundeti la cliseele imbecile ale presei socialiste vehiculate cu multa placere de catre idiotii utili. Oricum raspunsul dvs merita toata atentia, pentru ca ati prezentat realitatea.

        • Sa nu uitam ca aceleasi sondaje ii garantau lui Hillary 90% sanse de victorie… Mai aproape de zilele noastre provocau orgasme in serie stangii cand garantau ca republicanii vor pierde toate partialele din 2017 din cauza ca impopularitatea lui Trump ii trage in jos. Din nou a fost exact pe dos. Republicanii au castigat anul asta toate partialele – ceva fara precedent in ultimele decenii. De regula partidul preseditnelui pierde partialele din primul an de mandat. Democratii lui Obama cu castigat, daca retin corect 2 partiale din 6, in 2009 ceea ce a cosntituit o victorie fara precedent pe care a cantat-o Agiotpropul saptamani in sir. :P

          Cazul cel mai haios a fost a lui Gianforte din Montana. Stat cu sub un milion de locuitori care are un singur congressman. Gianforte a pierdut in toamna 2016 cursa pentru guvernator al statului in fata unui stangist. In 2017 Trump l-a numit pe Zinke, congressmean de Montana, secretar al afacerilor interne deci locul lui in Congress a devenit vacant. Gianforte s-a inscris in cursa. A fost sprjinit de cateva tweet-uri inepte si infatile ale lui Trump. Toata stanga juisa deja la gandul ca n-are nici o sansa sa invinga. Juma’ de Hollywood + Bernie Sanders si alti culturnici de vaza au navalit asupra pasnicei Montane ca sa nimiceasca hidra imperialist-rasista. Ca sa nu ramana nimic la voia intamplarii, la conferinta de presa din preziua alegerilor un „ziarist” de la The Guardian i-a infipt pur si simplu microfonul in gura lui Gianforte intrebandu-l tendentios, repetat si strident daca voteaza uciderea copiilor. Gianforte a avut o cadere nervoasa si a facut exact ceea ce voiau provocatorii: A dat cu culturnicul de pamant, spargandu-i ochelarii si zbierand isteric”Get the hell out of here!” . Instantaneu toate statiile de radio, TV-urile si site-urile de stiri din Montana au preluat si repetat spasmodic la nesfarsit ca „stiri” sau publicitate politica pana a doua zi la incheierea urnelor secventa cu Gianforte dand de pamant cu un ziarist .La asta s-au mai adaugat stirile retelelor nationale de stanga , Fox, ABC, NBC, CBS, CNN. Efectul a fost zero. Gianforte a castigat alegerile al un scor confortabil… A fost inculpat pentru agresiune fizica, a pledat vinovat, si-a cerut scuze, si a fost condamnat la 40 de ore de munca in folosul comunitatii, pe care si le-a ispasit constiincios. Dar a ramas congressaman de Montana :P

          • Vresi sa zici ca bunii cetateni din Montana nu spau sinchisit ca vor fi catalogati lumerjack si ride neecks ci au strigat „bravos! Ecce hommo!! Al nostru este!!!” si au votat dupa suf;etul lor de „teleromaneni”

            • In fapt a fost chiar mai rău decât atât. :P La câteva zile după alegeri deja incepuse campania de demitere a lui Gianforte. Momentul sublim a fost atunci când unul din culturnicii de la CNN, angajat in campania de demitere, o întreabă pe o bunicuta binevoitoare daca nu i se pare reprobabilă comportarea lui Gianforte vis a vis de ăla de la The Guardian. Doamna a fost de 1000 de puncte si a spus ca într-adevăr secvența in cate Gianforte dă de pământ cu culturnicu’ a fost oribilă. Că dacă era ea in locul lui Gianforte scotea pistolul din poșetă și-l impusca pe obraznicul ăla ce-i tot băga microfonul in gură :D

          • Fox era la momentul respectiv „de stanga”?…

            „Media

            It used to be that the right wing had a very strong talk-radio presence, while the left had a strong presence in print media. In recent years, media outlets have formed to appease either the left or right wings. Right-wing media includes Fox News, the Wall Street Journal and Rush Limbaugh. Left-wing media includes MSNBC, the New York Times, the Washington Post, Ed Schultz and comedians like Stephen Colbert and Jon Stewart. ”

            https://www.quora.com/Which-media-outlets-in-the-USA-are-right-wing-and-which-are-left-wing

  6. BP a găsit o nouă sursă prolifică de gaze naturale în New Mexico

    Gigantul petrolier britanic British Petroleum a anunțat luni că unul din forajele sale de gaze naturale săpate în argila Mancos din Bazinul San Juan, New Mexico, a atins cea mai mare rată de producție din ultimii 14 ani în zona exploatată: peste 365.000 metri cubi/zi în primele 30 zile.

    Prin comparație, forajele orizontale din argila Eagle Ford (Figura 1 din articol) produc între 226.000 și 340.000 metri cubi pe zi.

    BP a spus că forajul din argila Mancos a fost săpat lateral 3.000 metri într-un teren federal numit Northeast Blanco Unit din Bazinul San Juan. Terenurile federale au fost recent deschise pentru exploatare de administrație Trump.

    Compania britanică a planificat forarea a circa 1.600 sonde în bazinul amintit.

    Detalii: BP finds prolific shale gas source in New Mexico

  7. Recunosc ca eu ma numar printre cei care sperau ca Administratia Trump ar fi fost bine sa aiba un plan de perpetuare a statutului actual al Americii.Sunt roman care locuieste in Romania insa in decursul timpului am ajuns sa apreciez si chiar sa iubesc America!Domnul profesor mi-a mai risipit temerile ca America in 10 ani isi pierde statutul de Superputere Globala!

    Sint roman care locuieste in America si-mi dau seama cit de greu ii este cuiva din afara, neimersat in cultura populara si mass-media americane sa inteleaga ce se petrece. Nu inteleg, in marea lor majoritate, nici americanii insisi. Un ajutor pentru romanii din Romania care doresc sa priceapa ar putea fi relatarile compatriotilor lor de la fata locului. Din nefericire relatarile sint si ele confuze si contradictorii.

    Acum vreo 10 ani am spus unuia, pe alt forum, ca prevad ca America va fi din ce in ce mai mult absorbita de anumite probleme interne care nu mai suporta aminare, mult timp ignorate, insasi existenta lor negata, in pofida unei realitati care le scotea in evidenta neindurator. In consecinta, pentru o buna bucata de vreme lumea va trebui sa se obisnuiasca cu ideea sa se descurce fara ea. Ma bucur sa constat ca am avut dreptate in previziunea mea, lucrurile fiind mai clare acum, si vor deveni din ce in ce mai clare in viitor.

    Nu cred sa problema mai poate fi pusa in termeni de „perpetuare a statutului actual de Supraputere Globala”. Perpetuarea a devenit o imposibilitate. America acum nu mai poate sa se „perpetueze”. Nu vad nici de ce restul „globului” ar fi fericit cu o astfel de „perpetuare”.

    Problema Americii acum este sa decida cine este, ce vrea, si cum vrea sa arate de acum inainte. Intrebarile astea o vor concentra catre sine insasi pentru multa vreme, iar rezolvarea lor nu stim inca daca va fi pasnica sau nu, daca America va ramine unitara sau se va desface in bucati. Insa un raspuns va trebui sa fie dat, si inca urgent! chiar daca mass-media, intelectualitatea si cultura pop inca se incapatineaza sa accepte ca intrebarile exista.

    Aparitia lui Trump este, pe de o parte un simptom al urgentei problemei, pe de alta parte va accelera scadenta, lucru pe care il consider pozitiv si-l aprob cu entuziasm. Cu cit mai repede, cu atit mai bine! Cu cit aminam rezolvarea, cu atit mai dureroasa va fi. Nu mai putem astepta. Timpul nu mai are rabdare. Ce-o fi, o fi, si ce-o iesi, o iesi! :-)

  8. Stimate dle Cranganu,

    Citeam cu placere articolele dv de specialitate. In ultima vreme insa au devenit mai curind politico-propagandiste, un fel de amalgam de Cantarea Americii, Europe bashing, with a sprinkle of geography/geology.

    Cred ca despre oricine se pot scrie si citeva rinduri pozitive (inclusiv Ceausescu) asa ca nu e de mirare ca se poate insaila si ceva pozitiv despre Trump. A repeta aici lipsurile lui atit intelectuale cit si decizionale si morale nu-si are rostul intr-o postare. Fiecare ramine cu ale lui. Intr-o zi se va sparge si bula Trump si veti ramine cu gustul amar al votantului pacalit de un populist.

    PS M-ar bucura ca Trump sa reduca taxele si in special corporation tax, cu care ar fi trebuit sa inceapa daca era bun politician, dar de unde nu e nici nu putem pretinde …

    • vai cit de sigur esti de minciunile grosolane pe care nu ti-e rusine sa le insiri pe aici. Tipic pentru trollii neocomunisti, sorosisti, cum vrei tu sa te numesti. Trump va sta opt ani la casa alba iar voi veti ramine cu gustul amar al votantului pacalit de media socialista si de propria prostie.

      • @bec

        E uimitor cum cineva isi poate dezvalui nivelul intelectual in atit de putine rinduri. Trump si stafful au flirtat cu rusii insa cel care ii critica sint trolli neocomunisti.

        @Victor L

        Nu sint nici de stinga nici de dreapta si nici nu cred in apocalipsa Americii (poate doar a Coreii de Nord, dar asta e alta mincare de peste). Mi se pare doar evident ca Trump e un populist care isi vede inainte de toate de interesul propriu, de unde si miscarile stupide pe care le face. Nu sint nici impotriva reducerii imigratiei ilegale, ba chiar cred mult in legi si nu inteleg cum in SUA e posibil sa fii si ilegal dar sa si crezi ca ai dreptul de a studia, lucra, duce o viata normala desi esti ilegal si ca poporul si chiar autoritatile sa inchida ochii la situatia respectiva. Vedeti ca i-am gasit o parte buna si lui Trump?:)

        • @ Emigrant,

          este parerea ta, „Nu sint nici de stinga nici de dreapta”.
          Dar daca nu esti extremist de stinga sau dreapta, mijlocul nu exista decit imprumutind din stinga si din dreapta. Ceva chinezesc.
          – „Trump e un populist care isi vede inainte de toate de interesul propriu”.
          Revelatie: populist inseamna egoist.
          Dar poate fi considerat Trump un populist cind vrea sa inlocuiasca Obamacare, ori cind vrea sa limiteze imigratia ilegala, ba sa construiasca si un zid la granita cu Mexicul?
          Ha ha ha, deci Trump are calitati doar cind se potriveste in pareri cu tine?
          Pretentios emigrantul roman :P
          NB,
          nu incerca sa-i gasesti calitati lui Trump. Este om si sigur ca are greseli.
          Dar voi, cei care il forfecati, sinteti fara pata si prihana? de unde pretentia ca stiti voi mai bine ce ii trebuie Americii?

        • e uimitor cum poti sa sustii niste aberatii comunistoide imbecile pina in pinzele albe. Dar daca n-ai face asta n-ai fi cine esti.

    • Recunosc: trebuie sa fie dezamagitor, groaznic, ca un @ Emigrant sa nu gaseasca America pregatita sa fie cum o vrea el. Ci chiar in pragul Apocalipsei, cum ne preziceau unii analisti romani.
      Ba, mai mult, sa gaseasca alti emigranti care iubesc America si, blasfemie, chiar o lauda.
      Peste poate!
      NB,
      gasesti la dezamagiti si afirmatii geniale: „Oamenii de stiinta, antrepenorii geniali, artistii, detinatorii de premii Nobel au fost impotriva lui
      sau chiar au facut campanie impotriva lui.”
      Si pen`ca sint geniale, nu ne poate explica cum a ajuns la concluzia asta! Trebuie ca a vorbit cu fiecare :P
      Sa avem rabdare, si Trump e muritor. Pina atunci putem sa-l injuram.

  9. Mulțumiri pentru faptul că ați deschis o fereastră prin care românii pot să afle mai multe despre realitățile din America. Mai devreme sau mai târziu aceștia vă vor fi recunoscători.
    În orice caz, ceea ce faceți este un admirabil gest de patriotism. În cazul Dvs., cu ambele sale componente – atât față de patria în care v-ați născut, cât și față de cea în care trăiți. Exemplul ar trebui urmat și de alții.
    Cu deosebită stimă

  10. „În loc de globalizare asistăm la naționalizare, realismul se transformă în populism, democrația lasă locul dezordinii, decența devine indecență.”

    Excelenta caracterizarea administratiei Trump. Felicitari.

  11. Surpinzator este, stimate autor, ca gasiti „foarte curios” interesul restului lumii fata de alegerile prezidentiale americane.
    Adica, cel mai puternic stat din lume alege, pentru urmatorii 4 ani, cine sa fie cel mai puternic om din lume, si lumea-si da cu parerea. Inadmisibil!???
    Mai mult decat atat, aceeasi lume, vizibil ingrata si ignoranta, isi permite sa critice alegerea facuta, democratic, dar nu majoritar, de poporul votant american. Iar e inadmisibil!???
    Aceasta este noua abordare a celei mai mari democratii din lume? Nu vi se pare un pic cam autoritarista, vecina cu despotismul?
    Deci, interesul nostru, al spectatorilor, nu e de loc curios, si nici irespectuos, ci doar normal. Absolut normal.
    Apoi, referitor la mantra din titlu, e bine sa aplicati metoda farmacistului francez Coue, se pare ca este foarte eficace. Da, mai fac si altii lucruri bune. Nu asa multe, nu asa extraordinare, nu asa des, cu toate acestea, demne de respect.
    Revenind la maretia americana, singura rezerva as avea-o referitor la formularea comparativa, si nu tocmai fair play, a discursului dvs elogios fata de SUA, prin minimizarea si uneori chiar denigrarea celorlalti..Cam asta i se reproseaza si lui Trump : de ce aveti nevoie sa tot dati in altii si sa-i ridiculizati, daca sunt atat de incompetenti si slabi, deci nesemnificativi? Nu e prea logic…e chiar curios, as zice.
    Desigur, doresc si eu, ca majoritatea oamenilor normali din aceasta lume, succesul Americii si prosperitatea americanilor! Diferenta cu metoda dvs este ca, mie mi se pare ca aceste nobile obiective nu sunt realizabile in eutarsie. Sunt posibile pe termen foarte scurt, dar nu viabile si nici de dorit, avand in vedere probabilitatea acelor efecte colaterale, iminente evolutiei vietii pur si simplu, dificil de evaluat astazi, dar care risca sa modifice socotelile „prea exacte” facute de acasa.

    • Lumea poate să-și dea cu părerea despre „cine să fie cel mai puternic om din lume pentru următorii 4 ani”, dar să nu-mi impună să aleg eu pe cine vrea acea lume. Adică, nu accept să mi se spună că „ați votat cu ambele mâini” pe cine nu trebuia. Când „aceeași lume, vizibil ingrata si ignoranta, isi permite sa critice alegerea facuta…de poporul american” mi se pare similar cu ceea ce pe vremuri se numea „amestecul în treburile interne” (apud Ceaușescu).

      Nu am încercat minimizarea sau uneori denigrarea altor națiuni. Exemplul cu măreața brânză franceză, care, conform generalului de Gaulle, ar fi fost suficientă să asigure înfrângerea Germaniei și câștigarea războiului de către Franța, este doar o ilustrare a anti-americanismului dominant pe care l-am constat personal luna trecută, când am petrecut o săptămână în Paris.

      Desigur, nici alții nu sunt imuni la acest sentiment anti-american. De exemplu, Muzeul Memorial Național al Kuwaitului este dedicat integral Războiului din Golf din 1991. Dacă aveți curiozitatea, prefecându-vă că nu știți cine a luptat cu adevărat acolo, puteți vizita site-ul muzeului și veți avea o surpriză: numai vajnicii eroi kuwaitieni i-au venit de hac teribilului Saddam Hussein și teribilei armate irakiene, distrugând-o și capturându-i armamentul. Contribuția americană, inclusiv zecile de soldați și ofițeri morți pentru Kuwait, abia se întrevede. Am numit altundeva acest fenomen drept „copita recunoștinței”.

      Pe de altă parte, poporul american nu a uitat și nu va uita că, în timpul Războiului Revoluționar, un tânăr Marquis de Lafayette a luptat pentru libertatea Americii. Deși contribuția franceză nu suferă comparație cu cea americană din iunie 1944, marchizul de Lafayette este continuu onorat de poporul american (citesc acum Lafayette in the somewhat United States, by Sarah Vowell, Riverhead Books, 2017).

      • Domnule Cranganu,

        Incerc foarte greu sa nu intru in polemica cu Dv, insa cred ca aveti o opinie extrem de partinitoare in privinta anti-americanismului.

        Am petrecut o saptamana primavara asta in Italia. Nu am vazut nici o urma de anti-americanism pe unde am fost, si am avut de a face cu multi italieni.

        Anti-americanismul apare probabil cand cineva discuta cu unii care isi permit sa le spuna altora ce e mai bine pentru ei, mai ales neintrebati. Aroganta americana e proverbiala. Lasati atitudinea deoparte si o sa vedeti alta reactie din partea europenilor.

        In rest observ ca ati inceput a face o propaganda Trumpiana care nu va face onoare titlului academic, mai ales ca nu e sustinuta de realitate. Ca sa citez indrumatorul meu de doctorat, unde sunt dovezile la cele ce spuneti despre Trump? Pana la ora asta nu a aratat mai nimic si si-a pus si majoritatea Americii in cap, nemaivorbind de straini. Crede ca poate conduce America ratoindu-se la Congres ca si cum ar fi propriii lui angajati, sau chiar mai rau, prin Twitter.

        • Dar propaganda ta de emigrant roman, anti Trump, pe ce realitate se bazeaza? doar pe spusele indrumatorului de doctorat?
          ” Aroganta americana e proverbiala.” Si totusi te-ai dus sa te scalzi in aroganta aia :P

          • Victor L,

            Nivelul de aprobare a lui Trump este extrem de coborat, chiar si din partea institutiilor care il dadeau castigator in toamna. E mult sub 40%, restul dezaproba felul in care isi face slujba. Daca toata America e porasta sau crezi ca sunt vesti false, mai gandeste. Nu am vazut un singur sondaj de opinie, chiar si din partea republicanilor, care sa arate o opinie publica buna despre Trump.

            Pana si madam Kelliane Conway a trebuit sa admita realitatea asta.

            Ce dovezi vrei mai mult? Am un manager la mine la firma, care a votat Trump cu amandoua mainile. Omul fiind cam peste 50 de ani, pe aproape de pensionare si republican vechi, s-a crucit cand a vazut cum arata legea de sanatate promovata de Trump. Si-a dat seama ca la varsta si conditia de sanatate a lui cu legea lui Trump asigurarea medicala o sa il coste o avere cand va iesi la pensie sau angajatorul renunta la a mai asigura pe cineva. Si de atunci din Trump a devenit anti-Trump. L-a crezut pe Trump care i-a promis in campania electorala ca ii da o asigurare de sanatate mai ieftina si mai buna. I-a iesit votul pe nas la ora asta, si sunt multi ca el in Arizona. John McCain a fost primit ca un erou in Arizona dupa ce s-a pus impotriva planului lui Trump.

            • Dom’le, Io nu pot sa uit ce a zis acum vreo 3-4 luni un expert din asta democrat in sondaje la CNN: „In loc sa va imbatati cu apa rece incercati sa puneti cap la cap propriile numere si sa treceti la treaba. Mintindu-va singuri o sa pierdeti si partialele de anul asta si si alegerile din 2018. Pe de o parte spuneti ca rata de aprobare a lui Trump e pe la 40% (cat spuenau ca e atunci). Pe de alta parte spuneti ca peste 95% din alegatorii republicani (adica mai muilt decat l-au votat :P ) ii aproba activitatea. La fel spuneti despre 20% din alegatorii democrati si peste 30% din independenti. Republicanii au castigat detasat votul popular pentru Congress si votul popular in alegerile pentru guvernatori si congress-ele statelor, daca ii adunam si pe ceilalti inseamna ca rata de aprobare a lui Trump e de fapt bine peste 50%. Tereceti la munca!” La aia cu partialele omu’ a avut deja dreptate. In pofida sondajelor, a Hollywood-zilor, a propagandei asurzitoare, a provocarilor, a muntilor de minciuni si aberatii candidatii republicanilor au castigat partialele chetluind mai putini bani ca democratiisi beneficiind de tweet-urile infantile ale lui Trump.

              Trump la randul sau a strans fara efort $75 de milioane in fondul sa pentru alegerile din 2020. Dublu fata de cat stransese Obama la aceeasi vreme in 2009. Iar asta in conditiile in care donatorii republicani sunt mult mai zgarciti ca cei democrati. Ceva nu se leaga. Nu vi se pare?!

            • @Sveijk,

              Ramane de vazut daca republicanii il mai vor in 2020. Chiar si in randul republicanilor, rata de sustinere puternica e sub 60%. Si se aduna dovezi cam solide ca Trump de fapt a fost un candidat slab, care stia ca nu poate castiga alegerile pe meritul lui si a apelat la Maica Rusie pentru sprijin logistic in daramarea competitiei. Inca vreo doua gogorite ca legea de sanatate si e dus complet din peisaj, mai ales ca reforma taxelor e mult mai complicata logistic.

              Vad ca va laudati cu Dow Jones. Wall Street e o organizatie care se bazeaza foarte mult pe speculatie, si acum speculatia este ca Trump o sa coboare taxele firmelor. Daca asta nu se va intampla pana pe la sfarsitul anului, Dow se va dezumfla rapid si economia va intra in recesiune. Deja marii economisti prevad ca piata e de mult in asteptarea unei corectii a pretului de actiuni. Si nu e nici un semn ca se va intampla reforma taxelor, mai mult de atat, conservatorii au pus conditii imposibile chiar si pentru republicani ca sa aprobe maximum datoriei americane. E foarte posibil ca sa puna guvernul in incapacitate de plata chiar conservatorii, intr-un spectacol foarte similar cu felul in care a esuatTrumpcare. Nici nu mai e mult de asteptat, confruntarea asta e doar luna viitoare. Om trai si om vedea.

            • @Grigore Gafencu

              Domnu’ Gafencu, totul e sa nu vă pierdeți încrederea neclintită atunci când vă îmbătați cu apă rece. Că doar speranța piere ultima :P În baza acestui principiu economic fundamental merită să încercați să jucați și la loterie că sigur o să vă aducă caștiguri mai mari ca doctoratu’ ăla în economie la care trudiți cu atâta abnegație :D

              P.S. Mărturiesc că am fost un pic înristat remarcâdu-va pentru câteva luni lipsa de pe forum. Giumbușlucurile și contorsiunile ‘telectuale ale dumneavoatră m-au binedispus întotdeauna. Bine ați revenit! Sperăm că după niscai trudă docotorală aveți minea mai odihintă ca de obicei :D

            • Sveijk, chestia cu 40 % la Trump si 60 % la republicani se potriveste. gandeste-te putin si vei intelege de ce. :)

            • @ion adrian

              M-am gândit și nu se potrivește deloc.

              Două exemple de la alegerile parțiale (câștigate toate de oamenii lui Trump – ceva fără precedent) de anul ăsta. În 2009 oamenii lui Obama (foarte popular la acea vreme) au câștigat cu chiu cu vai 2 partțiale din 6…

              1. Gianforte în Montana câștigă în mai 2017 după ce pierduse în fața democraților în același stat în toamna 2016. În 2017 a avut împotriva lui toată media, celebritățile și în plus l-a pocnit pe un ziarist în preziua alegerilor. A avut alături de el doar câteva tweet-uri infantile ale lui Trump. Am spus povestea sa mai pe larg mai sus. Nu o mai repet

              2. Cea mai scumpă cursă electorală congresionala din istoria țării s-a desfășurat anul aceta în Georgia. Democratul Jon Ossof, tânar dinamic, inteligent, cu succes în viața profesionala (producător de filme documentare), orator seducător, soție frumoasă și deșteaptă, având alături de el toată media + celebritățile țării (muzicieni, actori, sportivi, star-uri TV ba chiar și laureați de Nobel) candidând în districtul elctoral cel mai bogat și cu oamenii cei mai educați din stat (unde teoria niciodată verificată :P zice că ar trebui să câștige progresiștii) având resurse financiare fără precedent, se luptă cu Karen Handel, o doamnă ce parcă e sora geamănă a Rovanei Plumb, provenită din birocrația politcă a partidului republican, ce vorbește împiedicat și plat, e demonizată de toată media și oarecum abandonată de propriul partid la final în momentul în care sondajele nu-i mai dădeau prea multe șanse, dar sprrijinită până în ultima clipă de tweet-urile lui Tump. Ei bine Karen Handel câștigă cu aproape 4% când toată lumea se aștepta să piardă la scor…

              Luminați-mă! :P

            • Svejk, trebuie sa recunoastem ca unele texte sau ziceri ale lui Trump nu sunt dintre cele ma fericite dar republicanii considera ca este bine sa fie el presedinte si ei sa-l si sprijine si sa-l si controleze . Asta explica decalajul. La ei conduce cu adevarat partidul adica electoratul acestuia si nu doar politrucii vizibili mediatic. Pe Karen Handel totusi cred ca electoratul republican a acceptato odata ce este acceptata si de Trump caci ei doresc sa-i dea instrumentul politic dar si de control necesar. Asa cred eu. .
              Ps. Povestea cu batranica care ar fi folosit pistolul nu se intampla si la antene care nu risca sa intrebe pe cineva cu care treaba nu a fost aranjata anterior deci nici chiar aceste instrumente mediatic nu au ajuns inca in haluol antenelor

            • @ion adrian

              Trump e un vorbitor undeva intre mediocru si slab si pe deasupra lipsit de spontaneitate. Nu am sustinut niciodata altceva. In confruntarile cu Hillary a fost clar dominat de ea. E adevarat ca cel putin intr-unul din cazuri (confruntarea de la CNN) ea stia dinainte intrebarile (CNN a trebuit sa o concedieze pe Donna Brazile dupa ce scandalul a iesit la iveala) ceea ce explica cum de a fost asa de spontana si desteapta :P . Dar in orice caz din punctul asta de vedere Trump a fost in mod consistent mult mai slab ca ea chiar si atunci cand ea n-a stiut intrebarile.

              Dincolo de asta, tweet-urile sale oscileaza de cele mai multe ori intre infantilism si ridicol. E clar ca e la mare distanta de un orator stralucit, spontan si cu humor ca Reagan. In cazul lui merge foarte bine vorba lui astronatului Pete Conrad „When you can’t be good, be colorful :P ” (Cand nu poti fi bun, fi macar pitoresc). Nu are talentul verbului ca sa captiveze, dar resuseste totusi sa atraga atentia macar prin modul in care da cu bata in balta. Pana la urma cu toate lacunele sale de comunicare, iata reuseste sa domine media si sa intocmeasca agenda forumului in loc sa fie dominat de media ce are puzderie de oameni de mare talent chair daca-s lichele.

              Apoi e mai important ce face decat ceea ce spune. Obama a fost un orator/comunicator binisor peste medie. Insa asta nu l-a impiedicat sa fie un presedinte catastrofal. Daca Trump e capabil sa-si duca la capat grosul angajamentelor electrorale (pana una alta e „ahead of schedule”), atunci va ramane in istorie ca unul din cei mai mari presedinti ai tarii, cu toate ca nu va invata niciodata sa vorbeasca. E deja prea batran pentru asta :P Dar nu e deloc prea batran ca sa lasa in urma realizari remarcabile.

              Pana la urma arta de a comunica e ceva „nice to have” pentru meseria lui si nu neaparat o conditie sine qua non.

            • Svejk, cred ca adevarul sau apropierea de el, se obtine combinand cu intelepciune ultimele doua postari :)

          • Daca domeniul in care se sustine doctoratul e ceva lugu-lugu, atunci trebuie sa-i intelegem furia indrumatorului cu pricina. E pana la urma painea sa cea de toate zilele ajunsa la bataie.

            Actuala administratie intentioneaza sa stimuleze stiintele aplicative (STEM – Science ,Technology Engineering, and Mathematics) in defavoarea gargarologiei (numita elegant „liberal arts”). Asta inseamna mai putine grant-uri si credite subventionate de stat pentru domenii critice pentru viitorul tarii precum „artele comunicarii, afrocentrism (unde studentii invata ca Pitagora si Arhimede erau negrii din din Kenya sau Sudan :P), graffitti, arta populara maora, woodoo etc.. Deci riscuri mari ca o buna parte din cei ce au dus ani buni o viata indestulata de soarece de siloz infulecand cu multa abnegatie rahat cu basculanta sa se trezeasca stergand mesele prin hamburgherii.

            • Svejk,

              Doctoratul meu e in domeniul economic si nu e primul doctorat. Primul a fost in inteligenta artificiala, pe care nu am apucat sa il termin (66% complet) din cauza plecarii in SUA.

            • @ Grigore Gafecu

              Vă muțumesc domnule Gafencu pentru confirmarea prezumpțiilor mele. Deci e vorba într-adevăr de un universitar specializat în lugu-lugu. Îi înțelegem pe deplin angoasele și fobiile. :P

              Acrobațiile astea de la inteligență artificială la economie mă duc involuntar cu gândul la miracolele prin care strategul izmeneleor românești (generalul cu 4 stele al armei intendență și căturar erudit- Găbiță Oprea) reușea să transforme în timp record plutoane de secretare în doctorițe în științe militare cu patalama de la academia de apărare și științe milițienești.

              Aici aș avea o întrebare și pentru dl. profesor Crânganu: Câți doctori în geologie, cu major în pictură rupestră cu spray-ul, teatru sau în muzică ambulantă intenționează să scotă pe cincinal? :P Sau măcar câți din ăștia ar primi să se înscrie la doctorat la domnia sa?

              Oricum, așa ca să ne amuzăm un pic, puteți să ne împărtășiți și nouă ăstora mai igoranți descopierirea iepocală pe care ați făcut-o în domeniul economiei capitaliste, ce necesită negreșit și fără zăbavă un doctorat?! :D

            • Svejk ai dreptate in ce priveste corectitudinea politica ce se aplica cu efectele vizibile in „artele liberale” fata de meserii(ca sa iau titulatura din scolastica ), chiar daca asta nu inseamna ca opinia asta il implica neaparat si pe preopinentul tau care s-a simtit lezat dar caruia ii spun ca economia inca este o arta si nu a ajuns in mod fundamental sa fie o stiinta caxi altfel nu permitea marxismul (desigur un von Mises a inteles ce spun eu)

        • Maistre,
          Televizorul ala la care te uiti tu n-o sa spuna in veci o vorba buna sau adevarata despre Trump, fiindca acolo nu se face jurnalism, ci propaganda, fearmongering si spalare de creiere.

          Uite doar una din deciziile bune luate de Trump, de care nimeni nu vorbeste. (S-a aflat zilele trecute, insa MSM tace asurzitor…)

          Google:
          Trump saw a disturbing video, then he shut down the CIA’s covert Syria Program.

          Da, programul ala generos, aprobat de marele om politic Obama si mesterit de porumbelul pacii McCain, de finantare a teroristilor… moderati. Despre taierea finantarii ISIS nu am citit nimic, mi-o fi scapat, dar e evident ca si alora li s-a inchis robinetul de bani si suspectul principal tot Trump pare sa fie.

          Acum intelegi votul lui McCain pe Obamacare, care si-a sabotat propriul partid doar ca sa ii traga presul de sub picioare lui Trump, fiindca a pus capat dezastrului din Siria?

          P.S. Pentru Ela si dragul ei vot popular:
          Stire recenta. Google:
          LA county admits number of registered voters at 144% of resident citizens of voting age.

          Vezi, d’aia e mai bun actualul sistem de alegere a presedintelui USA (votul popular nefiind luat in seama decit de invinsi, in caz ca le e favorabil), fiindca reduce efectele fraudelor comise in zonele cele mai corupte ale Americii, adica acolo unde socialismul a invins la orase si sate.

          Ca tot vorbim de Google, ma indoiesc ca televizoarele voastre v-au povestit despre programatorul dat afara ieri de la Google fiindca a fost incorect politic spunind adevaruri elementare si incontestabile. Atmosfera de teroare de la compania asta de spionaj, ca altceva nu prea face, care a finantat-o masiv pe Hillary, aminteste de anii 1950 din Romania aflata sub cizma bolsevicilor cind, pentru un cuvint, puteai fi arestat, torturat, deportat, aruncat in puscarii, alungat din propria casa. Metodele astea erau „necesare” atunci fiindca majoritatea oamenilor erau liberi (adica nu depindeau de un salariu). In ziua de azi nu mai e nevoie de violenta fizica. Il lasi pe cel care indrazneste sa spuna adevarul (act revolutionar in Occidentul neomarxist de azi) fara salariu si in citeva luni e homeless si doarme pe sub poduri.

          • Tot spre stiinta Elei ii comunic si eu ca socoteala cu votul „popular” sta cam asa:

            * Mme Clinton a avut 2.8 milioane de voturi mai mult decit Trump.
            * In California, Mme Clinton l-a depasit pe Trump cu 4.4 milioane de voturi.
            Rezulta de aici ca daca dam la o parte California Trump a cistigat votul „popular” pe restul Americii cu 1.6 milioane de voturi.

            Suportul popular al lui Trump este evident daca judecam pe urmatoarea linie:
            * Trump a cistigat alegerile pentru ca a intors 3 state cheie: Wisconsin, Michigan si Pennsylvania.
            * Aceste 3 state erau de decenii in buzunarul democratilor cu 15-20 de procente.
            * Desi oamenii de bine subliniaza de cite ori au ocazia ca marginea lui Trump pe cele 3 state, cumulata, a fist de 70000 de voturi,
            * argumentul asta este doar iuteala de mina si nebagare de seama.
            Pentru ca nu este corect sa faci socoteala de la 50% ci de la 65-70% pe care Mme Clinton credea ca le avea in carti.
            In limbajul popular, ceea ce s-a intimplat in cele 3 state se cheama „swing”.

            Basca alte swinguri mai mici.

            Ca in California au fost masive fraude electorale este axiomatic. In articolul mentionat de antevorbitor se spune ca diferentele dintre votanti si „inregistrati” erau:
            Los Angeles (112%)
            San Diego (138%)
            San Francisco (112%)

            Ori astea sint cele mai populate counties din California. Un procent in San Diego nu este egal cu un procent Inyo county (cistigat de Trump). In San Diego country au fost 10 milioane de voturi exprimate (30% = 3 milioane sigur frauda) in timp ce in Inyo au fost 9000 de voturi exprimate.

            • In completarea celor spuse de dumneavoastra merita de asemenea amintit ca in vara lui 2016 mai multi judecatori federali numiti de Obama au suspendat temporar legile diferitelor state ce cer alegatorilor sa se identifice la vot cu un act de identitate. In mod convenabil, aceste legi au ramas suspendate la data alegerilor din toamna lui 2016. Altfel spus oficialii din sectiile de votare nu aveau voie sa ceara nici unui alegator sa se identifice.

              Cazul cel mai grotesc a fost cel al unui somalez din Iowa care s-a dus sa faca circ la un oficiu SSN. Spunea intr-o engleza aproximativa ca i s-au promis $50 de fiecare data cand o voteaza pe Hillary si ca a facut-o de 20 de ori! In ziua alegerilor a alergat saracu’ de la o sectie la alta si a votat de i-a sarit basca. In final zicea ca un anume Ahmed (ce trebuia sa-i dea banii) nici benzina n-a vrut sa i-o plateasca si l-a trimis pe bietul dobitoc la SSN sa-si incaseze banii. Aia au chemat politia care l-a arestat pe loc. Un judecator federal binevoitor (ghici ce presedinte il numise :P ) l-a eliberat insa imediat. Somalezul, speriat ca va fi deportat de Trump, a fugit traversand Iowa si Minnesota spre Manitoba undeva in preajma Craciunului 2016 cand viscolele incalizrii globale dusesera gerul la frontierea candaei sub -40C. Canadezii l-au gasit mai mult mort decat viu pe marginea drumului si au trebuit sa-i amupteze mai mutle degete de la maini si un picior, toate degerate…

              Zilele trecute studentul Andrew Spieles din Virginia a fost condamnat la cateva luni de inchisoare pentru ca a inregistrat in 2016 din partea unei organizatii „civice” (Harrisonsburg vote) afiliate partidului democrat ca alegatori liste intregi cu oameni de mult morti. Cum sistemele informatice de verificare a identitatii alegatorilor in Virginia erau suspendate de judecatori federali (ghici cine i-o fi numit :P ) pe motiv ca sunt „discriminatorii” si „offensive”, omul a fost prins printr-o pura intamplare. Un functionar a realizat ca unul din alegatorii inregistrati avea numele foarte rar utilizat al tataului de mult decedat al unui judecator din pe prin partea locului. Evident ca studentul „militant” a primit pedeapsa minima posibila pentru ca judecatorul fedeal (ghici cine l-o fi numit :P ) a cosniderat ca mititelu’ a masluit listele electrorale cu cele mai bune intentii, habar n-avea ca-i ilegal si a mai si spus ca-i pare rau :D

              La inceptul anului Trump a ordonat formarea unei comisii (prezidata de vicepresedintele Pence) de verificare la scara nationala a listelor electorale, pentru identificarea si eliminarea de pe ele a mortilor, a persoanelor ce nu au cetatenia americana si a persoanelor ce sunt simultan inregistrate ca alegatori in mai multe state. In acest moment comisia se confrunta cu opozitia disperata a 20 de state, grosul lor controlate de democrati. Nu exista chcichita birocratica, si motiv absurd ca sa nu fie invocate pentur intarzierea predarii listelor electiorale. Oare de ce se tem de o verificare de rutina?! Ca la uiltima verificare de acest fel facuta de Bush in 2007 nu-mi amintesc sa fi fost prea mult circ. Ce s-o fi intamplat intre timp?!

          • Continuare, tot pe tema asta, si nu numai pentru Ela ci si pentru restul cititorilor (y compris Mr Gafencu).

            Nu exista vot „popular” in America. Constitutia americana nu pomeneste nimic de alegeri. Ea zice doar atit: Pentru alegerea presedintelui statele trimit un numar de electori (putem sa le zicem si delegati) proportional cu populatia statului respectiv. De exemplu California are dreptul la 57 de delegati, Arizona la 11.

            Ca statele organizeaza alegeri/plebiscite/referendumuri pentru desemnarea delegatilor e treaba lor. Ar putea sa o faca altfel: de exemplu sa-i numeasca in camerele lor reprezentative. La urma urmei camera unui stat reprezinta, la orice moment de timp, vointa locuitorilor din statul respectiv.. La ce bun sa organizezi alegeri ca sa afli ce stiai dinainte?

            In plus, chiar daca delegatii sint desemnati prin alegeri, nu este la fel in toate statele. Majoritatea utilizeaza sistemul „winner takes all”, dar sint unele care merg proportional. Cum mai faci adunarea pentru votul popular cind la unii sint mere iar la altii portocale?

            In orice caz, California n-ar mai trebui sa organizeze alegeri. Camera lor reprezentativa ar trebui sa dea o lege prin care delegatii vor fi alesi la intimplare si instruiti sa voteze pentru candidatul democrat. La ce bun sa mai strici o groaza de bani pentru alegeri? Mai mult de 57 de delegati n-o sa ai. Nici nu va conta daca democratul cistiga cu 55% sau 70%. Tot 57 sint.

            Fraudele intimplate in California au fost doar un exercitiu in futilitate. Singurul lor folos a fost ca da teme de de casa unora si altora, cum ar fi ca Trump n-a cistigat votul „popular”.

            • Un exemplu de intelepciunea Americii care nu permite doar votului popular sa decida totul, intelegand ca chiar si in democratie votul unuia care se trage din primii colonisti si al carui neam a construit America nu prea ar trebui sa fie egal cu al oricarui venetic abia venit dupa niste verzisori pe aceste meleaguri . :)

      • Si eu am petrecut anul asta o saptamina la Paris intr-o simbata noaptea incercind sa dorm intr-un hotel. Data viitoare ma cazez la Calais sau la Tripoli, ca tot sint taxiuri OXFAM, Medecins Sans Cerveaux, Amnisty Intl etc. pe Mediterana si cica iti mai baga si citeva mii de euro in buzunar cind te iau din apele adinci de doi metri de linga coastele Libiei, sa ai de-un pepsi, de-un topor, de-un kalasnikov cind ajungi in UE.

        P.S. Mi se transmite din regie ca un post de TV american a lansat recent un concurs cu premii. Locul I, o saptamina la Paris. Locul II, doua saptamini la Paris.

        P.P.S. Pfuiiii, era sa uit…
        Vive la France!

  12. Mda,
    Apreciez sinceritatea, d-la Cranganu, cand mentionati faptul ca l-ati votat pe Trump cu 2 maini.
    Subscriu la comentariul lui @Emigrant despre shiftul din zona articolelor dvs . de specialitate in zona politica si de aici ultimele dvs articole plasmuite din melanjul de date stiintifice cu tot felul de pareri pseudostrategice si retorica Trump-ista potrivite in asa fel incat sa va sustineti propriile opinii si convingeri politice.
    Dar nimic gresit pana aici, In definitiv, este dreptul dumneavoastra sa scrieti despre ceva in care credeti cu desavarsire asa cum este dreptul altora sa aiba o alta opinie.
    Ceea ce ma uimeste mai nou este ochelarii de cal pe care incercati sa ni-i puneti tuturor mentionand maretele realizari ale lui Trump si trecand cu vederea imensele gafe politice pe care le face , cu stiinta sau fara ( oh, sfanta inocenta!).
    Banuiesc ca retorica belicoasa de ieri face parte din Masterplanul ” Let’s make America great again !” ? https://www.washingtonpost.com/news/monkey-cage/wp/2017/08/08/donald-trump-is-playing-a-dangerous-game-with-north-korea/?utm_term=.3d3439106dca
    ah, da, o sa-mi spuneti ca este din WP si nu se pune, ca e fake news :)
    Mai departe in domeniul relatiilor externe, numiti-mi, va rog , un singur presedinte american care a reusit , in nici un an de la investitura sa-si puna in cap cei doi vecini (pasnici…pana acum , asa cum confortabil va place sa mentionati), este vorba despre Canada si Mexic.
    Trump a reusit intr-un timp record sa dinamiteze relatiile atat cu Canada , dar si cu Mexicul, nu e un secret pentru nimeni.
    Establishment-ul liberal de la Ottawa, al carui reprezentant marioneta frumosul nostru Trudeau este, nu a fost niciodata prietenul Republicanilor , cu atat mai putin acum cand au un electron scapat clar de sub orbita. Ce o sa se intample in Canada la urmatoarele alegeri nu e un secret pentru nimeni : candidatul cu retorica cea mai anti-americana va invinge.
    Despre Mexic nu mai spun nici atat, asteptam cu nerabdare Zidul … :)
    In rest numai de bine, economia merge de duduie, e plin de migranti care stau la coada ptr vize ( banuiesc ca astia sunt din aceia care nu s-au prins inca ca vor fi dati afara in cateva luni , caci altfel ar face coada la St-Bernard de Lacolle http://www.tvanouvelles.ca/2017/08/02/des-centaines-de-migrants-illegaux-entrent-par-le-quebec-1
    Intre timp, iata o analiza despre merge si ce nu merge ca sa facem AGA (America great Again)…sau o sa-mi spuneti iarasi ca sunt..fake news ?
    https://www.bloomberg.com/graphics/2017-how-well-know-if-trump-is-making-america-great-again/

    • Partea veselă e ca nu noi avem nevoie de Canada sau de Mexic ci ei au nevoie de noi :D Din partea mea n-au decât să și-l aleagă la nervi pe Adrian Copilu’ Minune sau pe Pontacchio prim ministru, daca atâta îi ajută testele goale…

    • Imi cer scuze, dar in cazul de fata (al dumneavoastra, ca sa fiu exact) zicerea „cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia” vi se potriveste ca o pereche de pantofi Vibram.

      Pana la Trump, il aveti (si, din pacate, il avem) pe nenea Trudeau (si al lui cabinet) care lucreaza de zor la dictatura „political correct”. Deja avem in statiile de metrou adds cu un threesome gays care ne invata despre cum sa fim mandri de preferintele noastre sexuale (stiu, stiu, este un add pentru un medicament), tricourile si motto-ul TD („Forever Proud”) si minunata lege M-103 („Canada passes M-103 motion against Islamophobia”). Celelalte religii nu conteaza, Islamul sa traiasca. Ca sa va citez, economia duduie, toate bune si frumoase, doar legea asta mai trebuia sa intregeasca puzzle-ul unui nou Paradis, al carui nume, intamplator, este Canada.

      Si daaaaa, US este foarte dependent economic de Canada …Sa vezi ce se supara nenea Trudeau (stiu, stiu, nu vrem Kent, nu vrem dolari canadieni, vrem ca Trudeau …) si mi ti-l ia pe alde Trump de par si-l … piaptana.

      http://www.macleans.ca/society/health/does-prep-an-hiv-preventing-drug-make-sense-for-gay-men/

  13. Ca cineva care a votat cu Trump si locuieste de aproape 30 de ani in republica socialista California, nu vă împărtășesc teama de izolare a Americii in timpul acestei administratii. Acest MAGA este un raspuns direct la doctrina lui Obama de „leading from behind” – adica un zambet, un hug, un mic carrot si un stick sa fie suficiente ca lumea sa se incoloneze disciplinată. Politica lui Trump este ca un fel de curățenie generală, de a pune casa in ordine. Marele dușman este acest swamp, cu care va avea de luptat zi de zi.
    Daca istoria este un indiciu, izolationismul american a fost foarte puternic in zilele premergatoare atacului de la Perl Habor. Dupa care America a schimbat foaia. La fel si dupa 9/11.
    Deci, din pacate, politica externa a fost tot timpul reactivă, datorită frontului imens de mandate interne care trebuie satisfacute. Ceea ce este remarcabil pentru America sub orice administratie este cum a schimbat focusul intregii economii.

  14. PRECIZARE

    Articolul de față nu este despre Trump – folosirea numelui său este doar modul de ancorare a discuției mai generale despre viitorul Americii văzut din anul de grație 2017.

    Următoarele paragrafe din articol ar trebui recitite:

    Cred că administrația Trump nu are niciun plan concret de menținere a statutului de super-putere al Americii. Dar, foarte important, America nu a avut niciodată un astfel de plan, indiferent cine a condus-o.

    Toți cei trei factori prezentați mai sus sunt apolitici: n-au nicio legătură cu un partid sau altul și niciun președinte american nu-i poate modifica, ignora, apropria etc. după bunul său plac. Dacă America a supraviețuit după mandatele lui William J. Clinton, George W. Bush și Barack H. Obama, va supraviețui cu bine și după mandatul/mandatele lui Donald J. Trump.

    O țară a cărei măreție derivă din efectelor combinate a trei factori naturali și apolitici o va duce bine și în anii următori, post-Trump, chiar și în lipsa unui plan de perpetuare a statutului actual.

    • Inutil! Orice incercare de a va disculpa e respinsa cu dispret.:D Speram ca ati inteles ca ati starnit sfanta manie proletara a Agitpropului. Problema nu e deloc daca articolul e despre Trump sau nu, ci ca intr-un articol legat de America ati cutezat sa nu-l injurati pe Trump de mama si de alte neamuri apropiate. Asta e o crima de neiertat :P :P :P

  15. „Viziunea lui Ronald Reagan din perioada războiului Rece – America este orașul strălucitor de pe munte a cărui lumină călăuzește pe toți cei care iubesc libertatea – a lăsat locul măștii de oxigen a domnului Trump: Asigură-te mai întâi că tu ai masca pusă, și apoi ajută-i pe ceilalți… O perfectă analogie pentru noua paradigmă geopolitică: America First!”

    Eu cred ca are sens sa asociem o personalitate politica cu o doctrina politica doar in masura in care personalitatea in cauza e in stare sa articuleze clar ideile acelei doctrine si sa le puna intr-un context istoric si international (cum face dl Cranganu, de exemplu, in articolul de astazi). Trump nu da semne ca ar avea capacitatea sa inteleaga sau macar rabdarea sa urmareasca astfel de idei. Iar cu contextul istoric si international lucrurile stau si mai prost. Este un om care a aflat la batranete ca intre China si Japonia au fost in trecut „multe razboaie”, pe care Japonia le castiga „routinely”, si il intreaba pe reporterul The Economist daca si el stia lucrul asta (interviu din 2015) (iar despre relatiile dintre China si Korea a fost nevoie sa-i explice Xi Jinping 10 minute cum stau lucrurile in celebra intrevedere). Ideile lui Trump despre ordinea politica internationala sunt la fel de profunde si de valoroase ca si ideile celebrului inventator al motorului cu apa din ziarul Evenimentul Zilei despre termodinamica. Ca sa-i poata da nota de trecere omului politic Trump, domnul Cranganu ii scrie chiar el „teza”… Asa cum o scrie dl Cranganu, este perfect respectabila. Doar ca este atribuita abuziv unui populist care se remarca doar prin faptul ca aduce cu el in politica nivelul intelectual si metehnele emisiunilor de scandal.

  16. Cum subliniaza si autorul articolul de fata este despre „Viitorul Americii”!Ma asteptam la comentarii la obiect,cand colo ce sa vezi citesc doar parerili multora dintre compatrioti si chiar ale unora emigrati in SUA despre „aroganta americana”,despre nivelul intelectual al lui Trump,despre popularitatea acestuia in randul electoratului,a propriului partid etc!E atata virulenta ca ma intreb daca de fapt nu ascxunde sentimente anti-americane bazate pe complexe de inferioritate fata de americanii ce au reusit sa construiasca o tara cu adevarat mareata!Principiul „strugurilor acri” si al „deplasarii de afect” pare sa functioneze in acest caz iar Trump nu este decat „tapul ispasitor „menit sa deplaseze invidia fata de reusitele Americii si fata de viziunea unui roman-american ce lucreaza intr-un domeniu de succes precum industria petrolului!Sincer n-am citit de mult timp comentarii ca acestea!!!!!America nu lasa loc neutralitatii de opinie si de fapt asta ma bucura!

  17. cind matele le ghiortaie de foame, romanii lui dragnea si olgutza fac geopolitica. doar sint in cluburi selecte, ue si nato. trai pe vatrai, s a dat liber putorilor la salarii si pensii colosale. in tihna prosperitatii ii musca de fund pe americani si pe oricare. doar prostii muncesc pina le sar ochii ! cind orice prostovan din republica teleorman traieste visul dimbovitean intr un dolce far niente

  18. La cum stau lucrurile, nu mai este mult pana superputerea America a vedea cat mai poate in lumea de azi. Dupa ce situatia din Europa s-au cam blocat, (constructia UE rezista, nimeni nu se mai ia dupa Brexit, metodele Rusiei de interferenta in alegeri n-au mai prins in alte tari, etc..) Rusia pare sa se fi alaturat Chinei in a tine spatele regimului de la Phenian. Retorica belicoasa a lui Trump, pune SUA inr-o situatie imposibila daca Kim Jong Un nu cedeaza asaltului american. Cred ca o confruntare conventionala limitata intre SUA si Coreea de Nord ( sprijinita de China si Rusia, la fel ca in anii ’50) ar fi in interesul chinezilor si rusilor de a testa in conditii de lupta reale marina americana. Si s-ar putea sa avem o surpriza, pentru ca asa cum toata lumea stie, in ultimii ani, in exercitii, mandria flotei americane, portavionele nucleare, au fost scufundate pe rand, mai intai de submarinele conventionale suedeze de clasa Gotland, si mai apoi de submarinul nucleart francez Saphir, nu o data ci de mai multe ori, sistematic, in cursul exercitiilor de lupta. Un submarin suedez de clasa Gotlannd a fost chiar luat in lesing de US Navy cu tot cu echipaj, pe doi ani, pentru exercitii, si nici dupa aceasta perioada nu a putut fi oprit sa penetreze in interiorul unui grup de lupta si sa torpileze portavionul american. Se zvoneste ca nici submarinele diesel rusesti din clasa Kilo, din care avem si noi unul, „Delfinul”, nu prea sunt detectate de americani. Chinezii in mod special au copiat, nu se stie cu cat succes, solutiile tehnice atat ale suedezilor cat si ale francezilor. Tin minte ca in WW I, la finalul epocii cuirasatelor, japonezii printr-un atac aerian au scufundat mandria flotei britanice, cuirasatele ” Prince of Wales ” si „Repulse” . Cred ca suntem intr-un moment istoric similar. America lui Trump isi va trimite portavionele in zona, o prajitura mult prea atractiva pentru chinezi si poate si pentru rusi, totul facut prin mana nord-coreenilor. Personal nu cred ca un portavion poate fi aparat in zilele noastre, poate fi atacat pe sus, razant cu apa, pe sub apa, cu diverse arme , in atatea moduri, incat nu poate rezista unui asalt sustinut simultan. Sa nu uitam ca in Marea Chinei de Sud , marina SUA nu este acasa, ci departe de casa. Sa nu uitam ca poate Chinei ii convine distrugerea partiala a Coreei de Sud ( daca americanii ataca Coreea de Nord acestia vor raspunde in primul rand prin bombardarea cu artileria a Seulului , aflat al mai putin de 50 km de granita si populat cu peste 20 milioane de oameni) Vom vedea. ce va fi. Cert este ca daca SUA da cel mai mic rateu la armament in perioada urmatoare, dolarul isi va pierde ratiunea de moneda de rezerva mondiala, iar bursa americana va fi la pamant. Exact ca si in cazul Marii Britanii cu iesirea din piata comuna, decuplarea Americii de economia mondiala va avea efecte catastrofale asuopra puterii de cumparare a americanului de rand ( mai ales daca va fi coroborata cu un razboi in peninsula coreeana), din motive dea dreptul evidente: actualul deficit comercial se datoreaza produselor importate, care nu se fabrica local ( spre disperarea lui Sveijk si a portofoliuluii sau de actiuni) si care nu se vor fabrica nici in viitorul apropiat, decat la preturi mai mari, care vor trebui sa fie suportate tot de consumatorul american. Ce-ti foloseste tie gazul de argila si portul cu apa adanca, daca smartphone-ul se fabrica in China cu piese chinezesti, taiwaneze si coreene iar Google si Facebook au nevoie de oameni cu smartphone-uri in mana ca sa functioneze? Vorba lui Yoda din Star Wars : ” “The dark side clouds everything. Impossible to see the future is.”

    • In toata istoria lumii superputerile au trebuit sa faca fata surprizelor. Nici o superioritate militara nu te pune la adapost de escuri sau chiar de catastrofe. Perseverenta si vointa de a depasi astfel de surprize neplacute iti confirma statutul de mare putere. Evitarea confruntarilor nu e productiva, slabiciunile se acumuleaza daca le ascunzi sub pres. Iar pe timp de pace altele sunt prioritatile. Numai crizele sunt capabile de regula sa determine mobilizarea resurselor necesare depsirii unor inferioritati. Ce ar fi avut de castigat imperiul roman daca amana confruntarea cu Hanibal? Si-ar reformat imperiul armata suficient ca sa faca fata noi provocari? In mod sigur nu. Imperiul nici macar nu constientiza slabiciunile sale. Atata doar ca permitandu-i lui Hanibal sa-si consolideze puterea in Spania i-ar fi oferit acestuia posibilitatea de a beneficia in confruntarea inevitabila care avea sa urmeze de o baza mult mai solida si de resurse cu mult mai mari, care i-au lipsit si care puteau fi decisive. La fel, ce ar fi avut de castigat Anglia daca ar fi amanat o confruntare maritima cu Franta la mijlocul sec. XVIII? In lipsa confruntarilor directe, ar fi putut amiralitatea engleza sa compenseze avantul tehnologic revolutionar al marinei franceze, concretizat in inventarea vasului cu 74 de tunuri si in reinventarea fregatei? Cum ar fi putut? Pusa in fata crizei, marina britanica a rezolvat problema copiind pur si simplu vasele franceze capturate in bataliile in englezii au putut face fata doar pentru ca marina franceza dispunea doar de jumatate din numarul vaselor flotei britanice. La asta s-a adaugat specularea lipsei de curaj a comandatilor francezi, datorata esecurilor istorice in confruntarile cu marina engleza, care i-a facut pe acestia sa incline spre evitarea bataliilor decisive, abordand bataliile exclusiv defensiv, prin pozitionare leeward. Ca urmare victoriile franceze se sfarseau de regula cu avarierea flotei engleze si retragerea acesteia in timp ce acelea ale englezilor cu scufundarea sau capturarea flotei franceze. Cu notabila exceptie a lui Suffren, care a fost consecvent in adoptarea angajarii windward, de unde si succesele decisive ale acestuia, obtinute insa pe fronturi secundare.

    • „The dark side clouds everything. Impossible to see the future is.”

      If Yoda so powerful the force is with, put the words in the order why can he not right?

      Avem si in SUA un Yoda al nostru – Al Sharpton, rasist par excellence si doctor in anti-rasism (in SUA poti sa fii „doctor” in orice nazbitie, in multe orase nu poti sa azvirli un os fara sa lovesti un doctor in vreun „fake field” sau un maidanez), prieten la catarama (nu Viorel) cu ex-presedintele B. S. (Barack Soetero).

      Admirati o mostra de jumatate de minut din gindirea epocala a prietenului cirmaciului Barack.

      https://www.youtube.com/watch?v=2CifYWxJXaI

      Mare vorbitor, domnule!

  19. @Josef Svejk 11/08/2017 la 1:48
    precum si pentru ion adrian

    Trump e un vorbitor undeva intre mediocru si slab si pe deasupra lipsit de spontaneitate. Nu am sustinut niciodata altceva. In confruntarile cu Hillary a fost clar dominat de ea… bla-bla-bla bla-bla-bla

    Actually Trump este un excelent comunicator! In comunicare important este ca 90% (si in special deplorabilii, ca ei sint mai multi) sa inteleaga ce spui, nicidecum sa fii pe placul criticilor literari-artistici sau a chibitzilor de pe margine.

    Dezbaterile cu Hillary au fost perfecte, iar Trump le-a cistigat de departe. Daca aveti timp si rabdare urmariti-le din nou, de data asta cu atentie. Toti chibitzii se asteptau ca Trump sa intre in ea precum Aliosa (ori Putin ca stiu ca va place subiectu’) cu tancu’. Dar n-a fost asa. Trump a dat raspunsuri care au dezamagit pe anti-hillaristi, dar i-au convins pe nehotariti.

    In timp ce Hillary si-a repetat lozincile care nu convinsesera pe nimeni in plus nici pina atunci. Ca a fost elocventa, in final nu i-a mai ramas decit sa-si puna elocventa la palarie.

    Trump a intrat in dezbateri constient ca potul de pe masa este format din cei 4-5% nehotariti, nu sa preach to the choir of the 40-45% asa cum au facut Romney in 2012 si McCain in 2008. De-aia Trump a cistigat iar ei au pierdut.

    Cum credeti ca Trump a intors all odds in ultimele doua luni daca nu prin cistigarea dezbaterilor? Indiferent de cite oh-uri si ah-uri a scos din ea mass-media mainstream, si cit au latrat ei ca Trump a pierdut dezbaterile pe toata linia.

    Tweeturile lui Trump sint un model de precizie si de obtinere a efectului devastator dorit. Arta lui Trump de a minui cele 140 de caractere va fi subiect de analiza al istoricilor din viitor. You can take this to the bank! Imi pareti destul de crud ca sa apucati sa vedeti ca am avut dreptate.

  20. Bazat pe comentariile mai recente ale domnului Svejk, ma vad nevoit sa ii iau apararea si sa ma auto-denunt, in acelasi timp.

    Dinsul nu este trumpist, EU sint ticalosul acela. Cred ca asta a fost al doilea vot in care am crezut cu adevarat pe care l-am dat, vreodata. (Primul a fost in Romania, va las sa ghiciti. Cu ceva dezamagiri, inca nu il regret.) In rest, intotdeauna a fost „raul cel mai mic”. Si in 1996. . . in 2000 am stat acasa.

    Nu in acest caz. Il sustin pe presedintele Trump fara regrete, fara sa ma ascund sau sa „nuantez” ipocrit. (Ipocrit ar fi in cazul meu, nu ma refer deloc la altii.) Cind mi se spune ca am incredere intr-un populist, ca am cedat unor farmece indoielnice, ma amuz, nu ma supar. Oi fi eu nebun, dar mi-s si indaratnic.

    Nu am votat cu Trump in sila, impotriva lui Hillary, etc . . . ci cu MARE ENTUZIASM. L-am urmarit din iunie 2015 si mi-a placut din primul moment. Din momentul in care publicatia semi-republicana, asa-zis conservatoare si snoaba pina la Dumnezeu (National Review) a publicat articolul destept „Witless Ape Rides Escalator”. Am avut si eu anumite rezerve initiale, dar din ce in ce mai diminuate. Spre sfirsitul „primaries” (alegerile in cadrul partidului) eram convins ca va cistiga. Sint extrem de multumit de prestatia sa pina in prezent. Rareori o singura persoana „made so much of a difference”, deja. O singura persoana nu poate face mai mult, fara un sprijin mai substantial din partea propriului partid, decit a facut deja acest om.

    A propos, cit de mult il respect pe dl. Svejk, sint in adinc dezacord cu comentariile domniei sale legate de abilitatile de vorbitor ale lui Trump versus Obama. Cu scuze, macar in aceasta privinta poate ati inghitit si Dv. nitica propaganda. Ca nu e Trump atit de elegant si de subtil precum inimitabilul Ronald Reagan, care era totusi un actor foarte bun (nu genial) si facea totusi parte dintr-o generatie mai eleganta? Desigur. Cum poti sa fii astazi elegant, insa, intr-o SUA consumata de manipulari vulgare si vulgaritati manipulatoare? Cu toate hienele dezlantuite care incearca sa distruga un outsider „tupeist” care, paradoxal, prin virtutea votului cistigat (cum de a indraznit??), nu a „aprobarii de sus”, ocupa cea mai puternica pozitie politica din lume…. si in acelasi timp este cel mai expus, cel mai atacat, cel mai calomniat, cel mai sfirtecat de viu politician. Eu nu as fi putut face fata la o sub-citime a presiunii careia ii face fata presedintele. 

    Obama? Cind i se incetinea teleprompterul pentru o secunda, se bilbiia mai ceva decit Marele Bilbiit Scornicestean: 

    https://www.youtube.com/watch?v=chACmEz6Yrg

    Trump? Nu l-a confundat nimeni intelectual, ar fi fost si greu, nici cu Reagan, nici cu Andrei Plesu, nici cu Toqueville, nici cu Thomas Jefferson. Parte din ce imi place la el, cu toate ca indraznesc sa spun ca nu sint DELOC ca el (nici in defecte si micile cruzimi, nici in calitatile sale extraordinare in fata carora, constient – si amuzat – ca voi fi acuzat de cultul personalitatii, fac plecaciune) este ca nu pretinde ca e altceva. Ce-i in gusa si-n capusa.

    Le mai infloreste? Ba bine ca nu, nici un politician nu infloreste nimic, niciodata (cu exceptia Ticalosului Ultim, Diavolul Capitalisto-Ugly American Trump, Adolf Donaldito Trumpler-ini, precum definit de CNN…. si celelalte mii de hiene mediatice imbecile si degradate). 

    Dar este – Trump – este mai autentic decit orice politician recent de care stiu. Spurcat la gura cind e provocat? Hai sa circulam rapid sarurile aromate si otetul de trezire, pentru ca lesina calugaritele si martirii care se nevoiesc ascetic in Washington, pur de dragul tarii.

    …. Mai important, Trump este omul potrivit la locul potrivit la timpul potrivit. Grajdurile lui Augias erau spital pentru arsi, in comparatie cu Washingtonul de astazi. Ca sa reformezi aceste structuri inflationate numeric si bugetar, corupte pina la maduva, nu poti sa vii cu armata lui Simeon Stilpnicul, Maica Tereza si Petrache Lupu de la Maglavit. Numai un Trump poate pina sa-si si imagineze ca poate asana puroiul. 

    Ca om care am terminat si eu scoala primara la seral, cu o invatatoare rabdurie – adica am si eu studiile mele, ma-ntelegi, mai am putin si am echivalat clasa a patra – ma distreaza si, recunosc, admir capacitatea lui Trump de a oferi formulari de mare umor, concizie, mult mai inteligente decit par. (Vorba lui Mark Twain, Wagner’s music is really much better than it sounds.)

    Nu mai departe decit astazi – l-a intrebat un reporter ce crede despre sutele de birocrati de la Ministerul de Externe (State Department) expulzati de Rusia. Trump a multumit Rusiei (sigur, nu e el sclavul lui Putin?) pentru ca a dus la economii bugetare PENTRU SUA. . . realitatea este ca de ce ar fi nevoie ca contribuabilul american sa plateasca mii, nu numai sute de, pardon, sinecuristi care sa traga mita de coada in Rusia?

    https://www.youtube.com/watch?v=-iMDkx1RLcQ

    Asta e Trump, cind crezi mai mult ca e simplist, ca e prost, ca e incult, ca nu stie ce vorbeste… think again. Sa mai schimbam paradigma si sa nu regurgitam ce ne spun de-alde Gadea si Badea de la Antena CNN 3. 

    Din punctul meu de vedere, Donald Trump este un politician stralucit si un vorbitor extraordinar, in sensurile care conteaza cu adevarat.

      

    • ma impresioneaza entuziasmul tau, eu sunt insa mult mai scheptic cind e vorba de politica si oameni politici, inca nu mi s-a intimplat vrodata sa aleg cu „ambele miini”, mai mult si atunci cind am votat cu doar un deget si atunci am fost dezamagit in scurt timp.

      Cred ca Trump e doar un rau necesar, nu e nici macar raul cel mai mic, cred ca aparitia lui va ajuta la curatirea politicii de multimea nulitatilor, a gargaragiilor, nu numai in USA, ci in intreaga lume. Din pacate felul lui indeparteaza o multime de adepti potentiali, mai ales cei cu nasul fin se simt un pic ofensati de felul lui direct de a fi.

      • Draga Neamtule, multumesc pentru comentariul sincer. Aveti toata dreptatea sa fiti sceptic ca principiu, sint si eu (nu mai sint ponei de multa vreme, mi-e coada rarita si albita de atitea iluzii si dezamagiri). SIGUR ca pot gresi si gresesc de multe ori. Dar nici speranta nu e pacat.

        Mi-aduc aminte ca prin 2015, chiar placindu-mi de acest candidat frust si mai mitocan … (dar indeobste in replica data atacatorilor! din cite am vazut eu se poarta cu respect cu cei care il respecta) … decit as vrea eu, chicoteam cind spunea anumite lucruri in care credeam eu ca *nu* crede el. Mai tirziu mi-am dat seama ca „he meant it”. Majoritatea promisiunilor, he meant them, nu chiar toate. (Nici astazi nu il cred ca „I love ethanol”…. (-: – cum ii flata pe cei din Iowa pentru doua voturi, cu porumbul lor cu tot.)

        Nu il compar insa cu un ideal de onestitate si sinceritate care nu exista in politica de succes, ci cu toti ceilalti politicieni americani de astazi, fara exceptie. Deja a implinit lucruri despre care TOTI ceilalti spuneau ca sint imposibile. In numai sapte luni. Chiar si atunci cind are un esec temporar pe un anumit subiect politic, felul in care a schimbat deja termenii de conversatie in SUA ca intreg, si este o schimbare drastica, este aducator de speranta.

        Cunosc citiva republicani mai asa, a la dl. Svejk, ale carui postari erudite le citesc intotdeauna cu mare placere, care au fost ba cu Jeb (putini tare), ba cu Carson, ba cu Rubio, mai mult cu Cruz (un asa-numit conservator autentic si hardcore, mie mi s-a parut constipat, fals si narcisist) …. au votat tinindu-se de nas, cum se spune…. erau cam surprinsi ca „un domn ca mine” (nu ma auto-flatez, asa ziceau ei) vede „CEVA” in acest om de afaceri cam guraliv si plin de sine.

        Dupa alegeri au fost surprinsi mai mult decit placut atit de ce a facut, cit si de ce a incercat sa faca – deocamdata nu i-au iesit toate, dar e incapatinat ca un catir si va incerca din nou, ceea ce poate fi un atribut pozitiv intr-un lider. Indaratul lovitului cu pumnul in piept si laudaroseniei exista o gindire, o viziune, o strategie si, hai sa ma fac de ris cu totul, un bun simt primordial si o dragoste de tara (in sensul substantial, nu demagogic-declarativ) care ar fi fost pur si simplu elementare cu citeva decenii in urma, dar astazi au devenit aberante datorita aberatiilor care le inconjoara. Am ajuns sa declaram fascisti oameni de bun simt, care pur si simplu nu cred ca sute de milioane de adepti ai unei religii barbare trebuie lasati sa invadeze tarile civilizate.

        Desigur, om trai si om vedea, nu astept sa gindeasca altii exact ca mine, ca ne-am plictisi, tot ce sugeram e „to keep an open mind”. Ceea ce mi s-a parut ca ati facut deja, si pentru care va multumesc.

        • Draga Absurdistan,
          sa ne amintim euforia care a cuprins lumea cind a ajuns Obama presedinte. Chiar si la Berlin a fost ovationat de sute de mii de oameni, a amintit puternic de celebrul Kennedy „Ich bin ein Berliner”.
          Si ce s-a ales dupa doua mandate? Razboaiele in orient au continuat cu si mai multa indirjire, USA e mai impartita decit a fost vrodata, relatiile USA-Eu sunt la pamint, nu mai vorbesc de relatiile cu Rusia etc. Colac peste pupaza datoriile USA sunt periculos de mari.
          Mi-e teama ca nici Trump nu va reusi nici macar un sfert din ce isi propune, dar repet, ii va trezi pe multi, nu stiu daca suficient de multi.

  21. Lupta cu ciinele de paza al democratiei, care a turbat in ultima vreme, este perfida si devastatoare pentru natiunea in care are loc. E greu pentru americanii de la fata locului sa tine pasul cu toate minciunile, exagerarile, ruperile din context si nucleele reale din activitatea lui Trump, imi inchipui ca pentru cetatenii unei tari straine este aproape imposibil. Cu toate acestea, romanii comenteaza ca la usa cortului, din orice pozitie, pe marginea oricarui subiect. Puneti o secunda in contrast: pentru orice insulta aruncata lui Trump & co se naste o virtute arondata clanului Clinton. E ceva odios. Putina retinere este absolut recomandata. Felicitari, inca o data, dlui Cranganu, pentru viziune si curaj.

  22. În 1824, la reîntoarcerea sa triumfală în America, Marchizul de Lafayette a toastat pentru uniunea perpetuă cu Statele Unite, după care a adăugat:

    America ne-a salvat întotdeauna în vremuri de restriște; va veni o vreme când America va salva lumea.

    Pe 4 iulie 1917, Forța Americană Expediționară, comandată de Generalul John J. Pershing a intrat în Paris și s-a îndreptat direct către cimitirul Picpus, unde este îngropat Marchizul de Lafayette.

    Colonelul Charles E. Staunton, al cărui unchi a fost secretarul de război al lui Abraham Lincoln, s-a adresat francezilor aflați în fața mormântului lui Lafayette:

    America și-a unit forțele cu Puterile Aliate și tot ce noi avem – sânge, avere – sunt ale voastre. De aceea, cu dragoste și mândrie ne înclinăm steagurile ca pe tribut al respectului pentru cetățenii aceste mari republici.

    Și aici și acum, în prezența iluștrilor decedați de aici, ne angajăm cu inimile noastre și cu onoarea noastră că vom lupta în acest război până la un sfârșit victorios.

    Lafayette, we are here.

    • Frumos! :) Inca ceva: Chapeau! pt text. Era timpul sa aminteasca cineva ca platforma Contributors a stagnat cam pe stanga si aproape de Trump Derangement Syndrome pt prea mult timp.

      La punctele din text probabil ca ar trebui adaugate inca vreo cateva:
      – dinamica sociala, libertatile individuale sant extraordinare in America. Nu cred ca sant aceleasi oportunitati si aceeasi atmosfera de „meritocratie” nicaieri in lume.
      – suprematia incontestabila in tehnologie/comunicatii/sateliti/bio-sciences (WHO World Health Organization).

      Daca Media si Academia ar intelege ce otrava e Stanga si Political-Correctness-ul ar fi perfect! :)

  23. @ roadrunner & @Absurdistan

    Aici se pare ca opiniile sunt impartite exact in doua :P

    Nu am vazut nimic care sa ma convinga ca Trump e mai mult decat un vorbitor submediocru (cum spuneam intre slab si mediocru). Am revazut cu luni in urma doua din dezbaterile sale cu Hillara si Trump mi s-a parut chiar mai slab decat atunci cand le-am vazut in direct :D E laudabil si util faptul ca in pofida acestui handicap reuseste sa capteze atentia publicului si sa domine discutiile publice si mai ales media (in marea sa majoritate) complet ostila.

    In orice caz nu „talentele” sale oratorice l-au facut presedinte, ci exasperarea dupa 8 ani de progresism, corectitudine politica si stagnare economica tot mai sufocante. Si nu in ultimul rand ostilitatea si partinirea gretoase ale medie main stream ce continua sa fie in cadere libera. Sunt de asemenea de acord cu dl. neamtu tiganu ca nu am cunoscut nici un politician pe care sa-l votez cu ambele maini si fara rezerve. Nici eu nu cred ca exista specia asta :D

    Frauda electorala in 2016 a fost imensa. Foarte probabil ca in realitate Trump a castigat si votul popular. Dar in orice caz el a fost binisor sub scorul partidului care a avut un avans de cateva milioane de voturi fata de stanga (democrati, ecologisti, „independneti” etc.) in pofida fraudelor electorale fara precedent. Candidat castigator la prezidenatiale sub scorul partidului sau e o chestie rara in tara asta. Nu reusesc sa-mi mai amintesc nici un caz din istoria recenta. Oricum asta ne indica faptul ca, candidatul Trump nu a reusit sa-si convinga electoratul in 2016. Insa in mod stupefiant presedintele ales Trump a reusit sa-si convinga atat electoratul ce l-a respins in 2016 si sa ne pastreze si pe cei ce l-am votat, respectiv sa devina o locomotiva electorala. Cred ca daca alegerile ar avea loc maine le-ar castiga la scor indiferent cat de mult ar reusi stanga sa le fraudeze.Cunosc destul de multi oameni ce voteaza cu republicanii, dar care au refuzat cu indarjire sa-l voteze pe Trump in 2016. Toti cei pe care-I stiu in situatia asta insa l-ar vota maine fara sovaire.

    Ca orice politician antisistem el calareste lupul tinandu-l de urechi :P (asa cum spunea imparatul Tibeius). Atata vreme cat e calare pe situatie si reuseste sa-si impuna agenda va continua sa castige indiferent ce zic orice sondaje. Insa daca scapa urechile lupului din maini va fi sfasiat imediat si fara mila. Oricum e razbunator, rachiunos, lipsit de orice griji materiale si probabil foarte preocupat de posteritate. Cred ca vrea sa lase in urma ceva maret si de necontestat cum a facut-o Reagan – pe care si cei ce l-au improscat cu scarna la vremea lui sunt fortati sa-l laude inghitind in sec azi. Deci nu-l vad dispus la compormisuri. Iar asta e bine, pentru ca e unica sansa de succes. A lui si a tarii.

  24. off Topic: A-ti dat toti in boala virgulelor??
    D-le Cranganu, D-voastra postati des pe aceast platforma si cu toate ca traiti in afara tarii Va exprimati coerent, insa in ceea ce priveste punctuatia in titlu, Va faceti de ras
    „America secolului al 21-lea va rămâne o super-putere singulară, absentă, dar, totuși, o super-putere”

    Acest fenomen se poate oberserva la toti „redactorii” de pe net care posteaza ceva – Puntuatie pusa anapoda, fara nici o logica d.p.d.v. gramatical.

    Va rog, putina atentie, nu numai la continut ci si la forma.

    • A-ti dat toti in boala virgulelor??

      Învățătoarea mea m-ar fi pedepsit drastic dacă aș fi scris „a-ți dat”.

      Sper că dumneavoastră cunoașteți forma corectă a declinării verbelor românești la persoana a doua, plural, nu numai regimul de folosire a virgulelor.

  25. O vizită în această dimineață la Muzeul de Artă din St. Louis mi-a adus în memorie o altă contribuție antreprenorială genială a străinilor imigrați în America: Levi Strauss, născut Löb Strauß, în Germania în 1829.

    După o perioadă petrecută în St. Louis, Missouri, și Louisville, Kentucky, Levi Strauss s-a mutat în California. Acolo a inventat în 1870 pantalonii bluejeans, a obținut patentul în 1873 și a stabilit prima companie din lume de comercializare a blugilor.

    Pantalonii albaștri Levi’s au reprezentat de la bun început un simbol râvnit al Americii printre toți tinerii din lumea anilor 1970 și după aceea. Cu nostalgie îmi amintesc ce însemna pentru un student la geologie în Bucureștiul acelor ani să umble pe stradă cu o perreche de bluejeans originali.

    St. Louis Art Museum; Exhibition examining 300 years of men’s fashion opens this weekend

  26. Recomandare de lectură

    Unul dintre autorii publicați pe Contributors.ro este doctorul Martin S. Martin (Martin Ștefan Constantinescu), plecat din țară în 1985 și stabilit în Chattanooga, Tennessee.

    Domnia sa a publicat recent la Editura Humanitas o carte care merită citită de toți cei ce vor să cunoască America din interior. Este vorba despre o serie de dialoguri cu ziaristul Cristian Pătrășconiu, adunate sub titlul sugestiv America la răscruce.

    Un extras din carte este sugestiv și pentru articolul de față:

    Vedem în prezent cum, în lumea occidentală şi cu precădere în Statele Unite, ia amploare (mai ales în rândul tinerilor) o mişcare ideologică prin care se încearcă modificarea limbajului, a concepţiilor, chiar a modului de a gândi. Corectitudinea politică nu naşte o realitate, ci premisa unei sperate realităţi, care, în faza în care suntem, seamănă cu realitatea virtuală. Nu e ce se vede, poţi fi înşelat de ce ţi se arată, dar, dacă ai minte, vezi că ai de-a face cu o plăsmuire.

    A se citi, de asemenea, și articolul publicat în 2015:

    Fenomenul Donald Trump

    • Se pare (nu am comentat si nici nu-mi amintesc un articol de neuitat).Recititi-l sau cititi-l azi. Felicitari lui Absurdistan.

  27. Exporturile de gaze naturale ale Statelor Unite au depășit importurile în 3 din primele 5 luni ale anului 2017

    Statele Unite au exportat mai multe gaze naturale decât au importat în februarie, aprilie și mai 2017. Vreme de aproape 60 de ani , Statele Unite au fost un importator net de gaze naturale. Scăderea importurilor din Canada, creșterea exporturilor prin gazoducte către Mexic și creșterea exporturilor de gaze naturale lichefiate (GNL) au contribuit la schimbarea trendului națiunii către statutul de exportator net.

    Datorită fracturării hidraulice a argilelor gazoase, Statele Unite au devenit mult mai puțin dependente de surse străine de energie și mult mai bine poziționate pentru a oferi gaze naturale partenerilor săi externi.

    Creșterea exporturilor către Mexic a fost ajutată, printre altele, de creșterea producției de gaze americane, de declinul producției domestice în Mexic,, de utilizarea crescândă a gazelor naturale în Mexic pentru utilități industriale și generarea de electricitate, precum și de expansiunea rețelei de gazoducte la granița SUA-Mexic și în interiorul Mexicului.

    Un alt factor care a contribuit substanțial la creșterea exporturilor către Mexic este faptul că cea mai mare parte a gazelor trimise peste graniță sunt produse chiar în Texas, în zona argilei Eagle Ford (Figura 1 din articolul meu) și în Bazinul Permian, din vestul Texasului.

    Tot în Texas, șapte terminale pentru exporturile de GNL sunt în diverse faze de construcție și vor intra în activitate în următorii câțiva ani.

    Dezvoltarea acestor facilități din Texas vor genera circa $145 miliarde dolari sub formă de impacturi economice în întreaga țară, precum și circa 70.000 joburi în Texas. În plus, un studiu de prognoză economică estimează că exporturile de GNL vor aduce circa $31,4 miliarde dolari economiei texane până în 2035.

    După cum am scris în repetate rânduri, triumful revoluție argilelor americane înseamnă o creștere a securității energetice a Statelor Unite prind scăderea dependenței de gazele importate. În plus, nu trebuie neglijat faptul că dezvoltarea gazelor de argilă a condus la semnificative creșteri economice în Texas și în restul Statelor Unite.

  28. @ Svejk si @ Neamtu

    Multumesc pentru raspunsuri. Nu e o problema ca mai sintem si in dezacord.

    Cum a zis primarul legendar al New York-ului, Ed Koch (nu caricatura de Blasio de astazi):

    “If you agree with me on 9 out of 12 issues, you should vote for me. If you agree with me on 12 out of 12 issues, you should see a psychiatrist.”

  29. Un nou nume pe lista ipocriziei climatice – Norvegia

    În timp ce Norvegia dorește ca proprii săi cetățeni să nu mai utilizeze combustibili fosili, țara rămâne unul dintre cei mai mari producători de petrol și își mărește producția, care merge aproappe în totalitate la export. Așa că, chiar dacă Norvegia încearcă să-și reducă emisiile (vezi trasnporturile electrice) și să pară o luptătoare în combatarea încălzirii globale datorate arderii combustibililor fosili, ea face exact opusul dincolo de granițe.

    Un clasic exemplu de ipocrizie climatică, alături de China și Canada.

    Detalii, aici: Both Climate Leader and Oil Giant? A Norwegian Paradox

    • Rafinamentul ipocriziei e fara limite. Cindva, undeva am fost martorul unei prezentari fulminante a unui concern german care sustinea ca a fabricat cel mai verde metro din lume in Oslo. Simburele prezentarii nu era ca respectivul metro ar fi consumat mai putina energie, ca ar fi avut materiale mai ecologice, mai usor reciclabile, nu, esenta mesajului era ca consuma energie verde, produsa in hidrocentrale.
      Asistenta era formata din specialisti de marca, nici unul nu a indraznit sa faca remarcata fractura logica a prezentarii.

  30. cind europenii au colonizat america, terra nova avea sa i rasplateasca pe rebelii ce nu se mai regaseau in tarile lor (deja corupte) de obirsie. in carute cu coviltir au ajuns din est in vest. the unforgivenii (ca cei ai lui eastwood} aveau de parte lor dreptatea, mintea, bratele si flinta. munca pe brinci si cuvintul dat le era legea. mai apoi, ca n orice loc manos au aparut capusele. specula ordinara (fara sustinere) a inflorit odata cu camataria legiferata, chichitele avocatesti si corectitudinea (politica) care sa le asigure protectia. om trai si om vedea (ce va mai fi)

  31. O nouă descoperire a unui câmp petrolifer de $450 miliarde dolari va influența profund industria hidrocarburilor din Statele Unite ale Americii

    O nouă descoperire a evidenția prezența unor rezerve uriașe de petrol de argilă în Bazinul Paradox, aflat la granița dintre Colorado și Utah.

    Estimările celor 23 zone economice identificate în bazin indică o cantitate de peste 9 miliarde barili de petrol echivalent care, la prețurile actuale, valorează $450 miliarde dolari.

    Principala deținătoare a drepturilor minerale este o companie de talie medie – MGX Minerals – care deține o metodă inovatoare, numită petrolitium, prin care extrage metalul așa de căutat de industria bateriilor direct din apa sărată a zăcămintelor de petrol. Cu alte cuvinte, exploatarea petrolului de argilă oferă și avantaje colaterale, iubite de ecologiști.

    Detalii, aici:

    $450 Billion Oil Discovery Could be a Game Changer for US Oil Industry

    • Sa piara litiul si bateriile daca asta e pretul sugrumarii hidrocarburilor! :P Ecologistii, zisi si pepeni (verzi pe dinafara, rosii ca steagul lui Lenin pe dinauntru) n-au nici o treaba cu salvarea planetei. Principala lor preocupare e redistribuirea bogatiei si distrugerea lumii libere.

      Nu ma indoiesc ca i se vor gasi rapid noii metode de extragere pericole si produse secundare ce produc sfaristul lumii si distrugerea mediului pe vreo 10000 de generatii :D Ca sa nu mai vorbim de faptul ca reducerea dependentei SUA de importul de litiu din America Latina si Asia e un nou dezastru pentru activistii progresisti. :D

    • MGX? Canadienii aia ipocriti? :P O dau acum pe fosile …ntzz, ntzz
      „MGX Minerals Inc., an exploration stage company, acquires, explores for, and develops mineral resource properties in British Columbia and Alberta, Canada. The company explores for lithium, magnesium, and silicon deposits. Its flagship property is the Driftwood Creek magnesium deposit located in the Driftwood mining district of SE British Columbia. The company is headquartered in Vancouver, Canada.”
      Bun, cred ca cifrele sunt umflate bine, pe maxime, si alea discutabile.
      „Notes:
      1. There is no certainty that any portion of the resources will be discovered. If discovered, there is no certainty that it will be commercially viable to produce any portion of the resources.”
      Daca ne gandim ca este o companie cu o capitalizare de 73M, mica in fond, ca pretul actiunilor nu a explodat dupa anunt, ca este pe minus..parca nu mai e nu stiu ce stire.
      Daca anuntau ceva pe lithiu cred ca piata ar fi reactionat mai bine.
      Nu de alta dar
      https://www.bloomberg.com/news/articles/2017-08-03/germany-giving-gigafactory-a-home-in-latest-challenge-to-tesl

      • There is no certainty that any portion of the resources will be discovered. If discovered, there is no certainty that it will be commercially viable to produce any portion of the resources.

        Când oamenii mă întreabă Cât petrol mai este în pământ? răspunsul meu este La ce preț?

        • Pretul nu influenteaza cantitatea existenta, aia e sau nu e. Nu o poate sti nimeni….cred.
          Cat se exploreaza, extrage, la ce costuri e altceva.
          Dar nu asta era ideea.
          Problema este alta: s-ar putea ca interesul major sa treaca de la hidrocarburi (al caror pret e deja mic, nu poate sa scada sub costurile de productie, care costuri, chiar scazand datorita tehnologiei, au probabil o limita calculabila, previzibila pe termen lung) la energia solara si stocarea ei, cumva.
          Pretul este dat de raritatea resurselor, in principal, acum avem un paradox: pretul petrolului este mic, exista abundenta pe anumite piete, majore, care fac legea. Dar nu este resursa cea mai abundenta.
          Abundenta este altundeva, energia solara, care e acum mai scumpa. Are alte probleme: conversia, stocarea, volume, densitati etc. Le stiti dvs. mult mai bine…
          Cred ca pretul ei are sanse, in viitor, sa scada sub costurile minime la petrol, datorita abundentei.
          De aici impactul din ce in ce mai mic al unor descoperiri de noi zacaminte vs impactul progresului tehnologic care va face energia solara mai ieftina si stocabila rentabil.
          Ma gandesc la valul imens, atat de reglementari (in fond daca se interzice dieselul in orasele mari, poluate, nu mai conteaza cat costa galonul de motorina, nu?)cat si de bani afluiti spre dezvoltarea EV si a mediilor de stocare. Intr-un viitor nu foarte indepartat aceste investitii mari in cercetarea vor da roade.
          Revenind la obiect, cum va explicati ca actiunile acelei companii mici stagneaza in zona lui 1$ (de fapt sub) dupa ce s-a aflat ca pot exploata un zacamant de …450 miliarde!?
          Fie e umflata rau de tot estimarea, fie nu are importanta :P Piata e plina de rechini care cantaresc in fel si chip si nu ar rata oportunitatea…probabil ca e umflata estimarea.
          Pe de alta parte actiunile Tesla cresc dupa o raportare pe minus (dar peste estimari)si dupa ce se mai indatoreaza cu 1,8 miliarde! (explicatii exista, dar nu se bazeaza pe costurile si profoturiel de acum ci pe potentialul viitor)
          Interesul se cam muta in alta zona…incet, incet. Piata percepe cumva asta si, cu siguranta stiti, „piata are intotdeauna dreptate” :P

          • Se pare ca oricat v-ati cazni nu reusiti sa intelegeti o chestie simpla: Ceea ce e rentabil se impune de la sine fara reglementari si interdictii prin mecanimele firesti, simple si imbatabile ale pietei. Daca energia solara e mai rentabila ca si combustibilii fosili va invinge asa cum carbunele a invins calul si cum petrolul a invins carbunele. Sa dea Dumnezeu ca energiile regenerabile & inepuizabile sa invinga in lupta dreapta petrolul. Din pacate in acest moment parem foarte departe de o asemenea victorie. Si nimic nu e mai rau ca incercarea futila de a trasnforma „whishfull thinking” in realitate petnru ca nimic nu poate sta impotriva legilor imuabile ale economiei. Cei ce incearca sa o faca prin tot soiul de oprelisti si linii directoare izvorate parca din basca lui Caeusescu vor avea soarta economiei scornicesteanului.

            Ma feresc in general sa dau sfaturi in materie de investitii. Totusi cand vine vorba de cresterea actiunilor Tesla (companie ce nu a avut niciodata profit :P ) nu pot sa nu-mi reamintesc dot.com-urile anilor 1998-2000 sau subprimele anilor 2005-2008. Si alea cresteau ca din apa fara sa aiba profit si fara sa produca ceva. Tare ma tem ca actiunile lu’ alde Apple, Amazon, Google, Tesla, etc. ce cresc azi la randul lor ca din apa fara sa aduca dividende (pentru ca nivelul capitalizarii lor a depasit cu mult necesarul pentru ruularea afacerii) vor urma aceeasi cale fara intoarcere… Na kazanie… :D

            • Domnule draga, sunt de ceva vreme in piata, am prins si bune si rele, stiu si ceva AF si AT…deciziile de investitie nu le iau pe sfaturi sau pe impresiile altora ( apropo de schema aia „geniala” cu capitalizarea vs „necasarul rularii afacerii”…e mortala!) Banuiesc ca si dvs procedati la fel.
              Nu am actiuni Tesla, urmaresc fenomenul din alte motive.
              Asa ca lasti-o mai moale cu aprecierile gen caznitul sa pricep sau alte aiureli care vi se par dvs de bun gust :P
              N-am spus ca energia solara e mai ieftina ci ca are sanse sa devina, raritatea, abundenta, perceptia pietelor ca semnal de luat in seama etc.
              In rest sunteti simpatic si va citesc cu placere.

            • @MirceaM

              Hai sa va explic pe intelesul dumneavoastra cum sta treaba cu capitalizarea peste necesarul rularii afacerii: treaba e mult mai complicata dar incerc sa o simplific la maximum:

              Sa zicem ca am un petec de pamant pe care fac o parcare. Am nevoie de $10000 pentru minimul de amenajari. Nu vreau sa iau un credit la banca si atunci vand 25% din afacere pentru $10000 unor actionari. Parcarea merge foarte bine. Aduce profituri constante de 10% adica dividendele sunt $1000. Actionarii initiali isi vand actiunile la preturi mai mari. Cei $10000 pe care i-am vandut ca actiuni initial fac acum $50000. Pe hartie afacerea mea care valora initial $40000 valoareaza acum (din cauza umflarii celor 25% vanduti) $200000.

              Problema e ca profitul din parcare e tot de $4000 din care actionarilor le dau doar $1000 corespunzator celor 25%. Profitul lor a scazut la de la 10% la 2%. Dar asta nu-i descurajeaza. Ei au incredere in parcarea mea. Deci actiunile mele continua sa creasca. Asa ca mai vand inca 20% pentru $40000 din parcarea evaluata acum la $200000. Nu am cum sa extind afacerea, pentru ca nimeni nu-si vinde petecul lui de parcare ce e atat de profitabil. Nu am cum sa cresc preturile, pentru ca atunci nu mai parcheaza nimeni la mine. Insa capitalul continua sa vina cu toate ca nu mai am nimic productiv in ce-l investi. Imi angajez sofer, maseuza,secretara, fac donatii generoase. Pe masura ce actiunile cresc din entuziasumul celor ce cumpara dividendele au ajuns la 0% iar eu vand pachete noi de actiuni fara a-mi diminua cota din afacere exclusive pe seama cresterii speculative. .

              Cam asta e modelul de afacere actual al firmelor de tehnolgie gen Apple, Amazon, etc. Iar asta e cazul fericit. Spre deosebire de ele Tesla nu a avut niciodata nici macar profitul ala original. Majoritatea actionarilor lui Tesla sunt tocmai marile firme de tehnologie umflate artificial ce nu investesc pentru castig, ci pentur ca e „cool”. Ele nu mai platesc demult dividente si traiesc exclusiv din entuziasmul demential al actionarilor lor ce spera ca ele vor creste la nesfarsit. cam asa au facut si dot.comurile acum aproape 20 de ani. Cam asa au facut si subprimele imobiliare acum aproape 10 ani. Se pare ca e randul astorlalti acum.

              Ce vedeti azi pe pe piata nu e eficienta economica ci speculatie. E o diferenta gigantica.

              In acest sens e foarte bine ca nu va luati dupa opiniile altora cand investiti. Dar ar fi de asemenea frumos sa nu recomandanti plasamente gunoi altora :D

            • Nu va suparati dar nu am nevoie de „explicatiile” dvs. Pe intelesul meu? Aveti impresia ca ati produs ceva notabil?
              Analiza fundamentala a unei companii este total diferita de ce credeti dvs. Lasati-o moarta cu „explicatiile”, zau!
              Discutam de ROA, ROE, eps, PER, book value, PB, capitaluri angajate, CA , indicatori de risc, profitabilitate, lichiditate, cash flow, breakeven, gross profit etc.
              Nu va mai ambalati sa-mi explicati, sunteti departe de notiuni elementare. Capitalizarea reprezinta valorea unei companii pe bursa (nr actiuni x val actiunii si nu finanteaza nimic in firma. Pentru ca acesti bani sunt ai actionarilor, nu ai firmei.
              Firma are active provenite din surse de finantare numite capitaluri :P (proprii, atrase, datorii)
              Profitul firmei apare nu in urma cresterii actiunilor(doar daca are in portofoliu si actiuni proprii) ci in urma rezultatului exercitiului (din exploatare, finaciar etc)
              O companiue se evalueaza si prin prisma cresterii activelor, a capitalurilor proprii, gradului de indatorare, lichidiratii curente sau imediate.
              Repet, logica dvs simplista este deprte de o analiza minimala. Poate merge la o bere, cu cineva care n-a vazut in viata lui un bilant sau CPP. Nu-mi dau seama cum puteti lua decizii de investitie fara notiuni elementare de AF, macar. OK, nu-i treba mea.
              Si inca ceva. Nu am recomandat nimanui nimic niciodata. Am suficienta experienta in domeniu si stiu riscurile asociate pietelor de capital.

            • @MirceaM

              V-ați dat examenul în cele câteva râduri de mai sus. Dar măcar nu sunteți un caz singular. :P Cunosc genul: Tobă de gargară de prin literatură de popularizare folosind papagalicește acronime și termeni pe care de fapt nu-i înțelege, așa cum nu înțelege fundamentele domeniului în care postulează. Ca atare trage barca pe uscat, dar măcar produce impresii notabile prin cârciumi și la parterul blocului unde e dincolo de orice dubii strategul #1 :D

              În fapt ați făcut „recomandări” vis a vis de investiții postulând (cu siguranța lui Ghiță Funar în priviri :P ) că „trendul” pieței e în direcția regenerabilelor. Nu trebuie însă să vă faceți probleme. Negarea viguroasă acum a ceea ce ați susțiut cu puțin timp în urmă e o condiiție sine qua non a consolidării poziției de strateg de bodegă :P

            • Nu „agreez” marlaniile din ultimele postari ale dvs. dar ma opresc aici.
              Nu fara a cere scuze autorului pentru polemica stupida de care m-am lasat „furat”.
              Nu voi mai „pune botu” la asa ceva.

          • @MirceaM

            Există multe detalii în articolul citat care pot răspunde majorității întrebărilor dumneavoastră:

            – 9 miliarde barili este limita superioară a estimării făcute pentru estimarea resurselor din Bazinul Paradox;
            – cea mai bună estimare, făcută cu 0 probabilitate de 50% este de aproape 6 miliarde barili de țiței și 6,8 miliarde barili de țiței echivalent (adică. sunt incluse și gazele naturale, extrase o dată cu țițeiul);
            – din tabelele postate de compania MGX, cea mai bună estimare a resurselor lor este aproape de 26,5 milioane barili țiței echivalent. La prețul curent de $50/baril, valoarea brută a resurselor se ridică la $1,32 miliarde dolari;
            – compania MGX estimează că minimul resurselor din perimetrele sale este de $74 milioane net.
            – compania MGX a plătit $2 milioane pentru drepturile minerale. Profitul se poate ușor calcula.
            – restul resurselor din Bazinul Paradox este distribuit între alte companii medii: Parsley Energy, Inc. (NYSE: PE), Kosmos Energy Ltd. (NYSE: KOS), SeaDrill Limited (NYSE: SDRL), Diamond Offshore Drilling, Inc. (NYSE: DO), Pioneer Natural Resources Company (NYSE: PXD).

            Revenind la cealaltă parte a comentariului dumneavoastră, cred că știți că în prezent petrolul este cea mai tranzacționată comoditate pe piețele mondiale, înaintea cafelei. Piața petrolului ($1,720 miliarde în 2015) este de 2,6 ori mai mare decât piețele tuturor metalelor brute la un loc.

            Conform estimărilor făcute de International Energy Agency (IES), chiar dacă 50% din mașinile vândute în întreaga lume, între 2017 și 2040, vor fi electrice, cererea mondială de petrol va continua să crească, în parte pentru că transporturile necesită numai circa 35% din cererea totală de petrol. De aceea, consider că în următorul deceniu și dincolo de el, vom trece de la Peak Oil (ofertă) la Peak Demand (cerere).

            • Am citit raportul, de la 1,32 mld la 450 mld e cale lunga, nu? N-am inteles cum se „pupa” cele doua valori.
              La o marja de profit de 10% am avea 130 mil profit (la 1,32 mld ) ce sa mai vorbim de sute de miliarde. Ceva e dubios, avem o crestere mica a companiei , dar nu de anveregura unei asemnea stiri. Poate ca si costurile de extragere sunt mai mari …vorba dvs: la ce pret sunt miliardele alea de barili ?
              Cat priveste restul, dinamicile vor da tipul de „peak”. Pana una una alta e pe oferta si am mari dubii ca dinamica cererii (decimate de o alta sursa posibil mai ieftina in viitor) va compensa dinamica formidabila a ofertei.
              Cu siguranta va amintiti acele articole in care vedeati o oportunitate in a cumpara petrol la preturi mici, erau companii care au facut bani buni stocand titei -nu mai tin minte articolul dar tin minte fondul ..chestia e ca acele vremuri in care pretul se intorcea au cam trecut. Sta jos si are toate sansele sa mai stea.
              Desigur, piata petrolului e uriasa, nu asta e chestiunea, va domina probabil zeci de ani ca marime, eu ma refeream la dinamici, or bursele dau un semnal important privind perceptia. Care pare sa se mute pe altceva. In fond nimeni nu trage clopotele cand se schimba piata, nu? :P

            • de la 1,32 mld la 450 mld e cale lunga

              1,32 mld e partea care revine companiei MGX. Se poate presupune că restul se împarte între celelalte companii care au drepturi de exploatare ale bazinului.

              O altă estimare a resurselor companiei MGX Minerals, datată 30 iunie 2017, defalcă sursele veniturilor în trei scenarii – high, best, low estimation – și mai multe tipuri de hidrocarburi exploatabile: Light crude oil, Conventional natural gas, Tight oil și Shale gas. Recuperarea litiului din apele de zăcământ este avută în vedere ca valoare adăugată extragerii de hidrocarburi.

              Anunțul companiei MGX Minerals se poate citi aici.

              După publicarea estimării făcute în Bazinul Paradox, compania australiană Samson Oil & Gas, Ltd. (ticker: SSN), care lucrează în Williston Basin, a anunțat ieri că ”se bagă la bătaie” și ea.

          • :) soarele ne ofera viata prin arderile lui interne. fusiunea nucleara poate fi replicata aici pe pamint. sursa nelimitata si curata de energie. geniul uman o poate obtine ! alta i problema, cred. schimbarile sociale nu pot tine pasul cu viteza tehnologica. iar actualele (mai toate natiunile sint democratii ! ) forme de organizare umana sint mult prea n urma de viitor. pina la fusiunea indestulatoare s ar putea sa ne manince paduchii

  32. Lev Tolstoi și prețul petrolului

    Primele rânduri din Anna Karenina ne spun că:

    Toate familiile fericite se aseamănă între ele.
    Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei.

    Similar, se poate spune că fiecare scădere nefericită a prețului petrolului este nefericită în felul ei, incluzând pe cea actuală. Cauzele sunt multiple și, de voi avea timpul necesar, le voi analiza într-un articol separat. Ceea ce se poate spune însă cu certitudine este viitorul depinde de roci și ceea ce ele ne spun.

  33. Citind articolul dlui Naumescu mi-a venit in minte titlul articolului dvs.
    Cum se impaca o super-putere ca America, posibil absenta in viitor,ziceti dvs.cu rezolvarea crizei din Coreea de Nord?
    Pentru ca solutiile de rezolvare a crizei par a fi (zice dl. Naumescu) sau o revolta interna, greu de crezut in teroarea de acolo sau un conflict militar, cu SUA in principal.
    De ce nu cu NATO sau UE :P ? Sau cu Japonia, Coreea de Sud, China?
    Pare ca evul aprins are in centru, totusi, America, nu (doar) celelalte tari.
    O eschiva nu cred ca ar fi bine vazuta de cetateanul american, de aici si dubiile ca America va fi vreodata absenta din ceva cu adevarat important.

    • Nu obișnuiesc a citi articolele unor autori care știu ei mai bine, de la 10.000 km distanță, ce se întâmplă în Coreea de Nord și SUA. Dacă ați observat – cu excepția articolelor despre fracturarea hidraulică – nu am publicat nimic despre diverse situații din România, din cauza aceleiași distanțe. Și credeți-mă, vizitând des țara, fiind în permanent contact cu rudele și prietenii din România, citind presa electronică, aș fi putut să-mi dau cu părerea despre unele sau despre altele. Dar o minimă decență m-a oprit, și mă va opri probabil și în viitor, să fac acest pas.

      Revenind la comentariul dumneavoastră, nu cred că America va iniția un atac preventiv contra nord-coreenilor, deși doctrina există și a mai fost aplicată. Dar dacă cei din Coreea de Nord vor îndrăzni să atace un teritoriu american, precum japonezii la Pearl Harbor în 1941, soarta lor va fi pecetluită, precum a Japoniei după Hiroshima și Nagasaki. Dă-le Doamne gândul cel bun!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro