Antena 3 se autopromovează de câțiva ani cu sloganul discutabil Specialiști în știri, menționând și premiile APTR cu care s-au împopoțonat pe linie uselistă.
Reținerea directorului Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, pentru șantaj a declanșat din nou, cu aceeași energie ca astă-iarnă, mașinăria de tocat instituții și pretinși vinovați. Din listă nu lipsesc Laura Codruța Kövesi, opțiunea președintelui pentru DNA, televiziunea inamică RTV, deja deferită justiției fiindcă susține, pe surse, că fiecare propagandist / moderator al Antenelorare alocat câte un ministru-doi, dar apare și nea Mitică de la Ligă, bine mânjit și el în afacerile cu denunțătorul RCS & RDS. GSP în combinație străvezie cu Ciuvică au luat la puricat contractele lui Mitică Dragomir și pe cele ale RCS, televiziunile trustului sunt în delir de grandoare, pe site-ul Antenei 3 apar peste 40 de postări vituperante ieșite din indignarea lui Gâdea, Badea, Stancu, Chirieac, Grecu, Ursu și Ciuvică, iar Jurnalul Naționalironizează rechizitoriul procurorilor anticorupție și îndeamnă la unitate „când se încearcă destabilizarea echipei“. Postările bătrânului securist pe blog arată că dorește identificarea practicilor infracționale ale trustului cu libertatea presei și drepturile omului: „presa din România, obsedată de rivalități, consumată de mize financiare și politice, ratează un moment decisiv pentru garantarea propriei libertăți. Cei care folosesc cazul Alexandrescu pentru măruntele răfuieli de presă sunt instrumentele naive ale unui sistem de presiune care a dovedit deja că poate încălca voința liber exprimată a 87% dintre români. Într-un asemenea sistem, drepturile civile ale fiecărui cetățean pot fi oricând încălcate“. Pe fondul gălăgiei întreținute, Dan „Felix“ Voiculescu a șters-o din țară.
Ce înțelege publicul captiv al Antenelor din cazul de șantaj, în care Antena 1 a difuzat de zeci de ori, între 9 și 27 mai, spotul de amenințare al unei presupuse anchete jurnalistice, asociate cu telefoane și alte presiuni, încă nu se știe. Cel mai probabil va fi dispus să ia de bună versiunea unui complot universal împotriva imperiului mediatic. Construcția e deficientă logic. Cine să fie inamicul acum, când USL este instalat la putere cu un procent uriaș, iar „coabitarea“ merge ca unsă? Autointitulatul „analist militar“ Radu Tudor aruncă și mai multă ceață arătând, cu scârbă, spre parlamentarii și miniștrii USL: „dacă această chestiune nu e sancționată de niciunul dintre cei 500 de parlamentari ai USL, de niciunul dintre cei 20 și ceva de miniștri ai USL, foarte bine. Dar când le va veni și lor rândul, să nu vină să se plângă aici în platou“. Chiar și cei mai harnici manipulatori de presă au nevoie de fantezie să găsească soluții. „Specialiștii“ trustului sunt pe poziții, pentru a confirma că imperiul mediatic al lui Voiculescu nu este decât un instrument pentru putere, un mijloc de a obține bani și control politic. Și mai mult decât atât, sugerează jurnalistul Dan Cristian Turturică într-o analiză din România liberă, Voiculescu vrea să decidă mersul României. Înapoi.
Schimbul de generații, amintit și de Dan Tăpălagă, este iminent și pe teritoriul șubrezit al patronatului de presă autohton. Cei care vin nu au mai mult respect pentru profesionalismul și corectitudinea jurnaliștilor și nici nu sunt dispuși să investească în presa de calitate, ci mizează tot pe slăbiciunile ei. Noii veniți, cum este Sebastian Ghiță sau interpusul Schwartzenberg, au preluat cu cinism vechile metehne. Și ei vor pierde, cum au pierdut deja Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu sau mai discreții frați Micula. Urmează Voiculescu. Dacă privim peste gard, vedem că se întâmplă și la case mari. Dezvăluirea interceptărilor ilegale practicate de jurnaliștii britanici în beneficiul mogulului Murdoch, jocul murdar politico-mediatic a scandalizat o lume întreagă, iar imperiul mediatic și-a diminuat puterea. Pe de altă parte, scandalurile de șantaj, manipulare, omisiunea vinovată, tabloidizarea practicate pe scară largă în presa dâmbovițeană scot la iveală jalnica dependență a unor jurnaliști, ticăloșirea presei. Exponenții acestui trend sunt mulți dintre cei care servesc azi interesele oculte ale lui Voiculescu, „specialiștii“ trustului în manipulare, șantaj, minciună. Cei care n-au acceptat, ca jurnalistul Stelian Negrea sau fostul director al agenției de sondaj CCSB, Mihai Motoc, au fost hărțuiți. Însă umorul, fie și involuntar, răzbate din toți porii românești: sloganul Antenei 2 este Vezi ce vorbești!. Chiar așa! //
DACĂ trustul Intact dispare vreau să văd CINE îi angajaează pe Badea și Gâdea. Pun pariu că nu vor rămîne pe drumuri ! Ciutacu deja are „loc de muncă”, Chireac, Grecu, Ursu și Ciuvică nu au trecut prin nici o eclipsă. Vor fi reciclați imediat „mai curați și mai uscați”.
Cîtă vreme funcționăm sub lozinca „Nici așa, nici altminteri !” (imparțiali pînă la năuceală) PROBLEMA MASS-MEDIA ROMÂNEȘTI NU E DOAR VARANUL ! Nici măcar natura noastră fundamental tranzacțională.
Chiar sînt curios dacă voi fi moderat.
Buna Ziua
ghioceii lui Che Guevara sunt cetatenii Badea, Gadea si adunarea de scaune cum spunea un comentator e Hotnews (curbate..similar cu sira spinarii …tunata in timp de felix) vor intra intr un delirum tremens cand se stinge lumina „antenelor’..in fapt ca sa analizam si mesajul descendentei lui Felix…20 de ani..suntem imuni..intrebarea fireasca..nu cumva antenele au fost imune la interesul national, dar receptive la interesele patronului lor ? nu cumva caderea MRU si alte actiuni care au atentat la siguranta nationala…vezi Lovitura de Stat din vara anului 2012 au fost ATENT regizate din Baneasa ?…azi, maine..poate cat de curand modelul turcesc invocat de Pastorul Gadea (care fie vorba intre noi a tradat credinta..pe adulatia monedelor..simbolul cifric..din 3 cifre…) se va intampla..in Baneasa, intr un loc public, unde oameni satui de manipulare si inveninarea media vor ..da jos antenele…In alta ordine de idei numai caderea antenelor si la propriu si la figurat va determina societatea civila sa fie mai cumpatata, reflexiva si sa vada..in toti acesti 20 de ani invocati de fica lui Felix..de fapt ce am vazut la teve ?…am vazul balcanizarea unei identitati care ..era latine si cu orientare antebelica catre occident, am vazut rusificarea si adulatia bolsevismului la rang de arta manilupativa..Dali daca ar trai si ar exprima asa ceva in forma scrisa, desenata…cred ca ar deveni un artist naiv…Antenele au fost create cu un scop, si evident se vor prabusi daca iese..sau nu iese acel scop..numai felix ne va confirma..daca va vrea..asta dupa c ene spune ce e cu banutzii crescent..or fi bagati in antene ?
Un domn, sa-mi fie cu pardon dar vorbeste prostii.Sunt peste 100 de posturi pe care le poti vedea. La cine nu-i plac „Antenele” se poate uita la altceva…Eu de pilda nu mai ma uit la Romania Tv, pentru ca mie mi se pare ca a devenit un fel de OTV, dar nu vreau sa dispara, sunt altii care urmaresc postul. Este loc pentru toti, alegerea este a noastra, a fiecaruia. Atunci de ce doreste RCS sa ma limiteze, scotand din grila un post sau altul?
Buna Ziua Dana
sper sa nu fi acea dana de la antene..pentru ca altfel dialogul este steril…antenele sunt nocive, si nu au adus nimci nou in viata de zi cu zi, propovaduiesc anarhia, scandalul, atacul la persoana..asta nu mai e democratie..asta e anarhie..cand roamnia tv sau cum ii spui tu va avea aceeasi activitate voi milita la fel sa dispara…nu stiu ce face sau ce vrea RCS, nu sunt actionar acolo si nu stiu ce potlogarii sunt intre antene si RCS, insa vad si adu de la oameni cat de fericiti sunt cand Pastorul jigneste si propovaduieste URA si DEZBINARE; am scapat de oteve, foarte bine, la fel imi doresc si cu antenele…pana una alta petitia TREBUIE sa continua sa se vada ca suntem putini sua multi care nu mai vrem sa auzim de balacareala mediatica numita antene..specialisti..in URA nu in stiri ! http://www.petitieonline.ro/petitie/02529049/semnaturi/pg5…apopos pentru departamentul de l aantene care scormoneste pe aici..nu sunt BASIST, nu am fost si nu voi fi, si nu ma plateste Basescu, ca sa nu isi ma i bata capu unii si altii !
Domnule domn,
Nu sunt antenist, nici b1tvist, nici… Sunt insa liberal (nu, nu penelist, ci de-ala adevarat!) deci va intreb: de fapt, care-i problema dumneavoastra?
Am inteles, nu va plac antenele: aveti telecomanda si sunteti liber sa urmariti ce post doriti. Dar poate unora le plac antenele: cu ce drept vreti sa le interziceti lor sa le urmareasca?
Daca incalca legile exista CNA, tribunale si alte organe in masura sa reactioneze. Iar daca nu, asta este…
Cam cum ar arata o societate in care interzicem tot ce nu ne place? Uitati, preotului de la biserica din colt nu-i plac LGBT – ii interzicem? Dar stati ca mie unul nu-mi place BOR – o interzicem? Va garantez ca in scurt timp vom interzice femeile la volan, motociclistii, ceafa de porc, saorma, filmele de razboi, telenovelele, arta abstracta, manelele etc.
Iar cand nu va mai ramane nimic de interzis vom incepe sa ne „interzicem” unul pe altul.
Sincer, v-as da un citat dar nu mai retin autorul, deci ma vad obligat sa parafrazez (din memorie): aveti grija, domnule domn, va veni ziua cand vor veni sa va „interzica” pe dumneavoastra, si nu va fi ramas nimeni care sa se opuna!
Auzind „vedetele” anteniste mi-am amintit de nenorocitul ala de George Marinescu (prezentator nu demult decedat al telejurnalului ceausist, fie-i tarana asa cum merita) care dupa zeci de ani de minciuni si-a cerut iertare si a promis ca nu mai minte. Daca numitul mizerabil a facut-o intr-un regim dictatorial, aceste gunoaie o fac pentru bani, adica se vand. Traim s-o vedem si pe asta!
@un prieten
„aceste gunoaie o fac pentru bani, adica se vand. ”
Vezi, c-o jignesti pe… doamna.
Doamnelor si domnilor mult-prea-nevricosi,
Antenele nu sunt doar emisiunile politice, nevricalele lui Badea sau spumele bucale ale lui Dana Grecu… antenele mai sunt si altceva!
De exemplu, emisiunea „In Premiera” care a indraznit sa prezinte realitatea vietii dintr-o groapa de gunoi („Pe-un picior de iad”, realizare premiata la New York Festivals World’s Best Television & Film 2013) dupa ce aceeasi emisiune castigase deja premiul special din partea juriului (The AIB’s International Jury Highly Commends), pentru documentarul „Orasul Otravit”. Sa mentionez (relativ) recentul material „Bataia ca la carte”, care dezvaluie culisele violentelor din scoala romaneasca, musamalizarile „factorilor de raspundere” din invatamant si lipsa de reactie a politiei?
Dar hai sa revenim putin la ceea ce nu va place: emisiunile social/politice!
Va deranjeaza faptul ca presedintelui Basescu i se reproseaza situatia „casei din Mihaileanu”? Sau ca se reaminteste publicului faptul ca numita Robarte Alma Anastase (momentan lovita de imunitate) se face vinovata de fals si uz de fals? Sau ca „investitiile” doamnei Udrea in terenuri de fotbal in panta, telescaune care duc niciunde plecand de nicaieri sau parcuri in buza padurii sunt examinate in detaliu?
Pe mine NU! Desigur, urmaresc si emisiunile B1TV in care se arata vrajeala locativa a lui Geoana, „suprabordurarea” made in Videanu, deforestarile udemeriste sau plagiatul Pont-ificatului actual!
Adicatelea, vreau sa aflu bubele fiecaruia: pedele, pesede, penele, udemere… Bine, nu ca n-as sti ca toti sunt „o apa si-un pamant”, dar macar asa am date concrete!
Va garantez ca atunci cand B1TV va numara paduchii din capul lui Kovesi imi scot Antena 3 din grila… pana atunci insa, am dreptul sa ascult ambele „tabere”.
Dixit!
P.S. Ii acuzati pe antenisti de instigare la violenta? Pai cand actualul presedinte a validat legea prin care m-a deposedat in mod abuziv de casa bunicilor va asigur ca n-am avut nevoie sa ma „instige” nimeni ca sa-mi treaca diverse ganduri prin cap. Pacat (sau noroc, depinde pe cine intrebi) ca n-am avut „cu ce”!
P.S. Nu ma astept ca acest comentariu sa apara: „aceste cuvinte ii doare” pe cei cu acces la butoanele platformei contributors.ro. Oare or fi (totusi) deontologici, si daca da, in ce sens: in sensul antenelor, care (mult prea adesea) scapa haturile dar dezvaluie deranjant realitatile incomode ale guvernantilor sau in cel al „distinsei” doamne Pora, care afirma cu nonsalanta ca ar fi cazul ca antenele sa fie inchise, chiar daca aceasta se face prin „modalitati mai putin ortodoxe” – adica, prin incalcarea legii!?
Domnule Iosip (cel nevricosu)
tema, subiectul este..sunt cei de la Antene specialistoi in ceva ? raspunsul este unul fara tagada..in MANIPULARE SI INSTIGARE LA ANARHIE, URA, VIOLENTA…cu floarea de Carmen Avram nu putem spune ca la Antena actul jurnalistc este de calitate…de acord ca si B1 tv si altii partizani sua nu ai actualei puetri nu sunt departe de antene..insa nu promoveaza ANARHIA..ex Pro..pro este NEUTRU si bine face..antenele de ce nu POT asta ? pentru ca patronul lor felix voiculescovici tatuca cerscentului..se banuieste ca banii Dumneavoastra si ai mei sunt la originea a ceva „intact” promoveaza ceea ce o tzara stie de la Lovitura de Stat din vara 2012…nu ma intereseaza BAsescu..dar imi este mila de Liberali..ati mentionat acei liberali…inteleg ca va deziceti de kkrau de la isaccea..bine faceti..ins anu faceti bine criticand pe cei care critica antenele..si mai mult..petitia e un drept prin constitutie..deci am dreptul sa cer sa se interzica ceva ceea ce este dovedit nociv
Mai sus ai spus ca nu esti basist. In comentariul asta ai demonstrat ca ai mintit.