Home » Analize »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Articolul 5 si statul de drept: despre implicatiile mesajelor lui Biden pentru securitatea regionala

Octavian Manea mai 24, 2014 Analize, Global / Europa, Opinie
11 comentarii 1,101 Vizualizari

In perspectiva desantului american de la Bucuresti realizat de Vicepresedintele Biden, si urmat in scurt timp si de Secretarul Apararii Hagel, este important sa reconsideram cateva dintre dezbaterile mai largi ale momentului. Mesajele sale au in cele din urma nuante si implicatii regionale.

Pivotul de catifea

Sigur, Ucraina este marele elefant din coltul camerei si in esenta motivul care a precipitat intregul turneu. In acest context, s-au transmis mesaje pentru Romania, pentru flancul estic si mai ales pentru NATO: “angajamentul Americii pentru apararea colectiva sub Articolul 5 al NATO este o obligatie sacra, nu doar pentru noi, ci pentru toate timpurile. (…)Puteti conta pe noi. Punct.”, a spus vicepresedintele Biden la baza militara Otopeni. Era natural ca Washingtonul sa reafirme credibilitatea garantiei de aparare colectiva (articolul 5) ca pe un angajament ferm si de neclintit, altfel inima tratatului fondator al NATO.

La inceputul lunii, in timpul unui discurs la Woodrow Wilson International Center, Chuck Hagel vedea Ucraina ca pe un moment de limpezire in interiorul Aliantei, reamintind tuturor statelor membre de scopul sau ontologic: “un scut impotriva agresiunii si a fricii de agresiune, un document simplu care daca ar fi existat in 1914 sau 1939, ar fi prevenit doua razboaie mondiale”, in cuvintele presedintelui Truman. Insa puterea acestui “antidot” la agresiune depinde de existenta unui sistem de descurajare credibil. Iar cand vorbim de Europa intram pe un teren miscator. Pe flancul estic, si in general in Europa se porneste de la premisa ca in spatele articolului 5 se afla America. Cand se vorbeste de un pivot al NATO pe granita sa estica, asteptarea este aceea a unui pivot american. Insa tot mai mult, Administratia Obama considera aceasta premisa ca fiind nerealista, o idee care incurajeaza mai degraba sindromul “pasagerului clandestin”. Cu alte cuvinte credibilitatea NATO depinde nu doar de SUA, ci tot mai mult de ceea ce sunt statele membre pregatite sa faca pentru a da credibilitate NATO. Accentul cade pe ceea ce se poate face impreuna, ca Alianta, nu doar pe America. In cele din urma vorbim de o realitate programatica aflata in centrul prioritatilor de securitate ale Statelor Unite asa cum sunt ele dezvoltate in cea mai recenta Quadrennial Defense Review (QDR) lansata la inceputul anului. In aceasta perspectiva, pe fondul unor responsabilitati globale tot mai extinse, dar cu o armata tot mai redusa numeric, o capacitate in declin, mutilata de sechestrul bugetar, Washingtonul este fortat sa se bazeze tot mai mult pe aliante puternice cu membri dedicati si capabili sa-si asume partea leului in ceea ce priveste asigurarea propriei lor securitati. In aceasta filozofie, accentul cade preponderent pe o formula low-cost, inovativa, cu o geografie variabila, diferita de paradigma prezentei terestre permanente, statice, preferand mai degraba activele usor transferabile si flexibile: forte navale si aeriene, forte terestre aliniate regional, dar aflate in regim de rotatie. Oare va reinventa Ucraina dispozitivul strategic american din Europa redistribuind 10.000 de militari de pe vechiul aliniament al Razboiului Rece (Vechea Europa) pe flancul estic, asa cum a cerut Varsovia si cum asteapta si Bucurestiul? Raspunsul ar fi mai degraba nu. In urma cu cateva saptamani un inalt oficial al Pentagonului, Derek Chollet (Assistant Secretary of Defense for International Security Affairs) declara in fata Congresului ca nu anticipeaza “schimbari majore in prezenta noastra permanenta din Europa” dincolo de desfasurarile prudente si limitate numeric deja anuntate in Romania, Polonia sau statele baltice. Cu alte cuvinte nu prea mult dincolo de un simbolic “pivot de catifea”. Mai mult fact sheet-ul Casei Albe despre masurile de reasigurare bilaterala sau colectiva (prin NATO) date Romaniei sugereaza o prezenta suplimentara acum dar limitata cronologic:“Statele Unite si NATO sunt angajate sa mentina o prezenta continua  si augmentata in Europa Centrala si de Est cel putin pana la sfarsitul lui 2014”. Nici discursul lui Biden de la Bucuresti nu sugereaza altceva. In concluzie revine in prim plan acea dezbatere veche legata de necesitatea ca Europa sa-si creasca contributia in asigurarea propriei securitati, in contextul in care “PIB-ul Statelor Unite este mai mic decat PIB-ul combinat al celorlalte 27 state membre NATO”, iar bugetele de aparare europene se afla de un deceniu pe o panta descendenta. Acum, intrebarea devine-ce este dispusa Alianta (a se citi mai putin SUA si mai mult Vechea Europa) sa faca  pentru Flancul Estic in perspectiva summitului din toamna? Intrebat pe aceeasi tema, Secretarul General al NATO a raspuns: “un numar de elemente ar trebui incluse in consideratiile noastre, precum updatarea planurilor existente de aparare, dezvoltarea unor noi planuri de aparare, exercitii consolidate dar si desfasurarile adecvate. (…) Totul depinde de evolutiile de securitate. In concluzie, toate optiunile sunt pe masa”.

Flancul estic sub semnul mostenirii afgane?

Intre timp, prinde tot mai mult contur o discutie complementara despre ce inseamna agresiunea in secolul XXI. Evenimentele din Ucraina arata o reteta diferita de ceea ce Carta ONU sau Tratatul NATO inteleg prin notiunea conventionala de agresiune:”articolul 5 este despre un atac armat. Sunt 100% convins ca NATO este pregatita si are vointa de a actiona in cazul unei agresiuni. Totusi, cum am vazut in Crimeea, un atac poate sa fie confuz si neclar. Cum determinam daca articolul 5 se aplica sau nu?”, se intreaba Jānis Bērziņš, cercetator la Academia Nationala de Aparare din Letonia. Moscova foloseste o metodologie diferita de debarcarea in Normandia (1944), de invazia terestra din Afganistan (decembrie 1979) sau de campania “Soc si Groaza” (2003). Coregrafia hardpower conventionala este secundara si deocamdata ramane in afara granitelor Ucrainei. In prim plan se afla campania pentru “suflete si minti”, pentru influentarea “terenului” cognitiv, dublata de actiuni subversive impotriva unui stat slab, cu institutii gaunoase si care speculeaza alienarea politica a minoritatilor rusofone. Scenariul pare sa fie mai putin teritorial si mai degraba interesat sa slabeasca capacitatea administrativa a Kievului de a guverna periferiile.

Si totusi nimic din toate acestea nu este in sine o noutate. Seamana izbitor de mult cu o insurgenta “proxy”. Ar fi fost o realitate usor de recunoscut pentru cei din asa numita “varsta de aur” a contrainsurgentei din a doua jumatate a secolului trecut: Bernard Fall, David Galula sau Robert Thompson. Pentru Bernard Fall, el însuși un insurgent educat în tacticile gherilelor maoiste din anii ‘50-’60, metodologia Moscovei ar fi una clasica: „When a country is being subverted it is not being outfought; it is being out-administered. Subversion is literally administration with a minus sign in front“ (în traducere aproximativă: „o tara nu e subminata prin lupta, ci prin colapsul administratiei. Subversiunea este literalmente administrare cu semnul minus in fata“). Si Robert Thompson, unul dintre arhitectii civili ai campaniei britanice din Malaya, dar totodata un observator atent al efortului american din Vietnam, obisnuia sa spuna ca “daca vrei pace, trebuie mai intai sa intelegi razboiul, in special, razboiul in formele sale subversive”. Mai mult pentru Thompson, unul dintre principiile esentiale intr-un astfel de efort este acela ca “guvernul trebuie sa se concentreze pe infragerea subversiunii politice, nu a gherilelor”.

Toate aceste influente intelectuale vor sta la baza a ceea ce media a ajuns sa popularizeze drept “doctrina Petraeus” (reteta aplicata de SUA pentru stabilizarea Irakului si ulterior de NATO in Afganistan). In interviul pe care l-am facut in toamna anului trecut, Generalul David Petraeus ne-a spus intr-un comentariu vizionar ca “era insurgentei nu s-a sfarsit. Fie ca sunt declansate de batalii interne pentru putere si influenta, obiective ideologice sau prin actiuni subversive din afara granitelor tarii, insurgentele vor continua sa modeleze lumea noastra”. Dintr-odata mostenirea operationala a NATO, consolidata in ultimul deceniu in Asia Centrala, capata o noua dimensiune si o cu totul alta simbolistica pentru flancul estic. In acest sens, ar fi o eroare să ne grabim sa ardem cartile despre invatamintele Afganistanului. Principiile campaniei ISAF de dupa 2009 ar putea decodifica șablonul operațional folosit de Moscova pentru descompunerea Ucrainei, recomandand totodata si eventuala terapie.

Revenind, mesajele transmise de Biden la Bucuresti inclusiv din aceasta perspectiva a actiunilor subversive care speculeaza realitatea unor institutii si a unei societati macinate de coruptie au o dimensiune mult mai cuprinzatoare, cu implicatii dincolo de Romania, in special pentru vecinatatea estica. Vorbeste in esenta de un altfel de agresiune, nu cea de articol 5, ci una in care cele mai importante arme nu trag, dar ataca fundatia unei societati. “Tarile care nu au un stat de drept puternic, un sistem judiciar independent si institutii democratice puternice sunt vulnerabile la tipul de actiuni pe care le desfasoara Rusia in Ucraina”, a spus vicepresedintele american in interviul acordat Mediafax. Actiunile subversive ale Moscovei prolifereaza exact pe un teren institutional fragil cu un stat slab si o administratie putreda. “Avem o societate care isi pierde controlul asupra propriului destin-nu doar asupra securitatii politice, dar si securitatea fizica si pregatirea militara sunt compromise. Am vazut acest lucru in Ucraina. Un deceniu si jumatate de coruptie, au golit institutiile militare si au slabit capacitatea tarii de a se apara. Semnificatia luptei impotriva coruptiei nu tine doar de buna guvernare. Este despre auto-aparare. Este o garantie pentru suveranitatea ta nationala”, a spus Biden in discursul de la Palatul Cotroceni. Este iarasi un deja-vu pentru istoria campaniilor de (contra)insurgenta. “Fara o masinarie guvernamentala rezonabil de eficienta, niciun program sau proiect, nu va produce rezultatele dorite”, spunea Robert Thompson in cartea sa Defeating Communist Insurgency-Experiences from Malaya and Vietnam (1967). In cele din urma, ca si in Ucraina, vorbim de “o competitie pentru guvernare” unde de departe cel mai important segment operational este cel civil: in prima linie se afla functionarii administratiei, expertii în dezvoltare, furnizorii de servicii.

Sigur asta nu inseamnă ca Uniunea Europeana, America sau NATO trebuie sa poarte “razboiul” pentru guvernarea Ucrainei in locul Kievului. Interventia Vestului se poate face si altfel, indirect (imaginea de fond ar fi cea a unui Edward Lansdale sau T.E. Lawrence), cu accent pe (re)constructia, ranforsarea si acordarea de asistenta unor sectoare strategice pentru capacitatea de guvernare a Ucrainei. Uniunea Europeana, ca “imperiu administrativ si normativ”, este in particular bine pozitionata si echipata in acest sens. De-altfel, intervențiile recente din Balcani, dar mai ales cele din Sierra Leone, Columbia, Filipine din deceniul trecut, iar in trecut in El Salvador (anii ‘80) sau Dhofar (anii ‘60-‘70), arata un astfel de tipar operational. Campania afgana, cu toate limitele si problemele sale, a resocializat Vestul in astfel de practici operationale.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Ciobanul Bucur spune:

    Ma intreb daca decidentii statului roman (in primul rand cei din Guvern, inclusiv MAE) citesc acest articol.Tare ma tem ca nu.

  2. Eu spune:

    Ma tem ca garantiile date de americani Romaniei, fie prin Biden fie prin altii, au aceeasi valoare ca acelora date Poloniei inainte de razboi, adica de a face pionul de sacrificiu sa se arunce voios cu capul inainte.

    Dupa ce SUA au lasat la Malta Romania in zona de influenta rusa si dupa ce au tratat Romania mai rau ca pe o cenusareasa (si o trateaza inca – a nu se ignora neridicarea vizelor pentru romani), cuvintul oricarei oficialitati americane este indoielnic. SUA si-au amintit de Romania abia acum, cind Rusia si-a dat (a cita oara??) arama pe fata. Ce va urma pentru Romania dupa ce criza va trece? probabil o noua Malta si o noua destructurare.

    Intarirea Romaniei trebuie facuta prin sustinerea reindustrializarii, in nici un caz prin afaceri gen Bechtel, gaze de sist, F16. In locul unei industrii extractive cu beneficii derizorii pentru Romania, este necesara industria prelucratoare care sa valorifice in interes national resursele noastre. In locul unor aparate uzate, sint necesare aparate moderne, produse sub licenta, care sa permita dezvoltarea ulterioara.

    Regimul comunist va fi avut pacate de neiertat dar a reusit in mare masura si chiar in imprejurari nu tocmai favorabile sa promoveze dezvoltarea tarii. Ceea ce a urmat dupa a fost insa catastrofal si din pacate continua.
    -

    • rt spune:

      Da, trebuie sa recistigam mindria de a fi romani!
      La ce ne trebuie vizele lor cind avem un Eminescu, o doina, o miorita, o brinza, o varza, un viezure si nu in ultimul rind un minz?
      IAR Soim nu F16! Marochinarie nu gaze de sist! Si din arme nucleare pluguri de arat ogoare.

    • Andrei spune:

      Pe rand:

      1. NATO nu exista in 1939. Cu oricate asigurari ar fi primit Polonia de la britanici sau francezi, nu se compara nivelul de implicare al SUA (+NATO si UE) in Romania astazi.
      2. Asta cu ‘ne-au lasat americanii pe mana rusilor, saracii de noi’ deja e obosita. Romania a luptat de partea Germaniei tot timpul razboiului si a intors armele atunci cand a vazut ca situatia nu sta prea bine. Oficial, am castigat razboiul. Practic, lucrurile astea nu se uita si se platesc.
      3. Apologia asta a regimului comunist pentru ca ‘s-a facut domne ceva’ e chiar mai obosita decat punctul 2.

      O zi buna

      • Eu spune:

        @Andrei:

        1. Implicarea EU si NATO in Romania este superficiala. Romania si Iugoslavia trebuiau primite primele in structurile euroatlantice daca Malta nu ar fi fost altceva decit Yalt reloaded. Or, exact tarile care s-au opus cu suficient succes hegemoniei Moscovei au avut cea mai dezavantajoasa soarta dupa 1989. Practic, se uzeaza de teritoriul nostru fara a oferi nimic consistent. Amintiti-va de incidentul cu Ucraina pe bratul Chilia cind ni s-a spus verde in fata ca nu e problema UE si nici a NATO.
        2. Povestea cu uitarea este pur si simplu un pretext si o naivitate a fi luata in serios. Italia, Finlanda si Ungaria au luptat si mai abitir de partea Germaniei, fara a avea parte de blamul rezervat Romaniei. Rusii si germanii au uitat complet ca s-au sfsiat reciproc si acum traiesc o noua dragoste, mai ceva decit cea parafata in 1939;
        3. Oboseala pe care o mentionati la puncele 2 si 3 este proprie celor ce nu au exercitiul judecatii.

    • nenos spune:

      Va aprob in toate cele 4 aliniate, si adaug.
      In 1990 SUA si Germania au sustinut ca NATO nu se va extinde spre Est, daca URSS accepta unificarea Germaniei.
      http://moldova-suverana.md/article/n-1990-se-stabilise-ca-aliana-s-nu-se-extind-un-milimetru-ctre-est_5330
      NATO, insa s-a extins; s-a bazat pe faptul ca disparand PV si URSS, SUA (NATO e de fapt SUA) va fura petrolul de la toti care il au; n-a fast insa asa. SUA e in declin economic, chiar daca indicii economici arata o usoara crestere. Indicii economici, sunt doar o masura a perceperii realitatii (cum in fizica , spunem : masa e o masura (dar nu singura) a inertiei).
      http://www.realitatea.net/sfarsitul-consumerismului-mall-ul-fantoma-fostul-templu-al-cumparaturilor_1448739.html?utm_source=Cub-Extern&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
      Consumerismul – baza Capitalismului, ia sfarsit.
      Totusi, UE/ NATO trbuiau sa se multumeasca cu satelitii URSS; atentand la Georgia (2008) si acum la Ucraina, foste republici a URSS, au facut o mare greseala.
      Franta, si Germania realizeaza ca Lumea Uni-polara a esuat. Merkel si Hollande isi doresc un al doilea pol de putere:
      Franta , Germania si Rusia. tehnologia primelor plus resursele ultimei , vor face o noua putere Mondiala. fara Rusia nu vor putea!!!
      Toate tarile civilizate au industrie si tehnologie; buna, rea, merge.Dar daca n-au resurse, stau cu tehnologia in brate.
      Viitorul apartine tarilor mari, cu multe resurse.
      Franta si Germania, deja ii dau flit lui Obama
      De accea Obama vine in Polonia: doar pe Europa de Est (adica pe slugi) se mai poate baza.

  3. rt spune:

    Excelent text.

  4. Andrei A. spune:

    Blocurile militare existau și în 1914 și în 1939- oricum, cele două momente nu pot fi comparate. În primul conflict mondial, tocmai activarea „automată” a alianțelor a dus la generalizarea lui, în condițiile în care ar fi putut fi evitat, măcar întru supraviețuirea unor monarhii europene. În ce privește al doilea război mondial, Franța și Marea Britanie, garanții de facto ai hărții post-Versailles, au fost tardivi, fie că era vorba de înarmare ori de intervenție. Orwell are un eseu unde analizează paralizia establishmentului britanic, obsedat de anti-bolșevism și orb la amenințarea nazistă. Argumentează chiar că o intervenție energică pro-republicană și nu una simbolică, ar fi fost în avantajul strategic al Occidentului. În ce privește Franța, exista o pătură a populației pentru care anti-comunismul depășea în intensitate animozitatea față de Germania lui Hitler.
    Există pan-slavism și nu de la Putin citire- rămâne de văzut în ce măsură avem și un pan-europenism negrevat de anxietăți mercantile. Anxietăți însă ar trebui să existe, de toate părțile- se caută încă soluții pentru o ieșire mai dinamică din criza economică- un război nu ar facilita ecuația. Una din diferențe între NATO și Rusia este aceea că Putin încearcă să iasă dincolo de mercantil (unde e mai slab) și să proiecteze conflictul într-o zonă naționalistă, „patriotică”, prin propagandă. Îmi aduce aminte de acea discuție avută între un subsecretar la Departamentul de Stat american și un vietnamez din nord, înaintea implicării masive a SUA în război : Pentru fiecare soldat american, o să pierdem 10 oameni, asta știm. Diferența este că noi putem continua să susținem astfel de pierderi mai mult decât voi.
    Poate sînt naiv, dar cred că „publicul”, inclusiv cel rusesc din Ucraina și zone limitrofe Rusiei, a mai evoluat. Pariul lui Putin este că iubirea de Mama Rusia o să țină de foame și că „rusul arhetipal” are o dușmănie congenitală față de tot ce este perceput drept „european”. Dar e un pariu la care trișează, nevrând să înfrunte riscul „expunerii” la așa ceva- nici măcar pentru rușii aflați în exterior.

  5. ion adrian spune:

    Bun articol! Substanta nu logoree.

  6. semanticus spune:

    Autorul pare sa nu inteleaga ca sunt tari aliate care se pot ante-pronunta in privinta art. 5 si tari care nu se pot ante-pronunta. Franta si Germania nu invoca art. 5.
    SUA se poate ante-pronunta pentru ca este obligata de propria strategie sa faca intai reasigurare strategica, dupa asta sa se ante-pronunte pe art. 5 si dupa asta sa se asigure ca exista consens in Alianta pentru o eventuala aplicare a art. 5.
    Tarile aliate care nu sprijina aplicarea automata a art. 5 pot sa sustina automat DOAR discutarea, la cererea unui aliat, a unei eventuale aplicari a articolului 5.
    Deci pentru aceste tari conteaza asigurarea consensului politic in Alianta si pe care SUA trebuie sa il respecte. Din aceasta cauza am avut momnteul greu cu Turcia in razboiul din irak si nu este exclus sa se repete.
    Nu trebuie nici sa confundam invocarea art. 5 din discursul public american destinat reasigurarii strategice pentru aliații din Est cu aplicarea automata in Alianta a art. 5.
    mda, sa mai citim, sa mai studiem

    • Liviu spune:

      Autorul intelege perfect despre ce este vorba, insa nuantarea politicilor nationale in domeniul securitatii nationale are loc si in legatura cu apartenenta la organizatiile de securitate in care sunt parte. Articolul 5 din Tratatul de la Washington nu are aceeasi obligativitate juridica puternica asa cum avea Articolul 4 din Tratatul de la Bruxelles modificat 1948, si unde se specifica clar ca se iau toate masurile care se impun pentru asigurarea securitatii partenerului in cazul in care era atacat, insa Art 5 din Tratatul NATO nu obliga la masuri militare imediate pe vreun stat membru, fiecare stat poate lua masurile care le crede de cuviinta sau pe care parlamentul tarii sale le ofera prin mandat ori aceasta inseamna si pur si simplu sprijin informational sau logistic sau de suport pe parte de comunicatii orice inclusiv sa trimita niste camioane cu alimente sau echipamente – tot articol 5 se cheama. Si foarte important Consiliul Nord Atlabtic decide acolo unde este cazul adoptarea expresa a tipurilor de masuri care se iau pentru apararea unui aliat in cazul activarii art 5 si de aceasta data iarasi se impart sarcinile.

      Nu exista tari aliate care nu sprijina aplicarea automata a art 5 ca de aici se poate intelege ca nu mai sustin apartenenta la NATO si atunci ne intrebam la ce mai exista NATO, hai sa facem coalitii de vointa si ne definim misiunea in functie de obiective si la revedere NATO.

      Statele membre NATO au proiectii nationale in materie de securitate si au interese nationale clar definite in strategiile lor, dar nici nu vor putea nega necesitatea apararii unui aliat daca este activat art 5. Ce s-a intamplat in 2003 cu Turcia cu neindeplinirea consensului a scos la iveala necesitatea reformarii institutionale a procesului de decizie pe tematica sensibila a apararii comune. In Comitetul Militar a fost adoptata prin consens decizia apararii Turciei in caz de necesitate.

      Apararea colectiva oferita de garantiile de sceuritate subsumate art 5 reprezinta in fapt inima NATO, cand acest concept nu va mai functiona Alianta isi va pregati coagularea sub o alta forma.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)