Home » Analize »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Ascensiunea Asiei, cealaltă faţă: Rivalităţi strategice, tensiuni şi conflicte potenţiale ale secolului XXI

Valentin Naumescu martie 29, 2013 Analize, Global / Europa, Opinie
14 comentarii 2,392 Vizualizari

Teza de la care porneşte acest articol este că ascensiunea economică, tehnologică, militară şi strategică a Asiei, la un nivel practic fără precedent în era modernă, va acutiza în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat rivalităţile adânci şi faliile conflictuale care au existat şi continuă să existe pe cel mai mare continent al lumii. Aşa cum secolul XX a fost secolul marilor conflicte europene, care au răbufnit devastator la capătul unei lungi perioade de dezvoltare industrială (atunci când presiunile, frustrările şi rivalităţile între marile puteri au atins nivele critice), secolul XXI se anunţă a fi unul al tensiunilor asiatice. Desigur, nu e o noutate asumpţia că ridicarea Chinei şi a bazinului Asia-Pacific va transfera „centrul de greutate” al lumii dinspre Atlantic spre Pacific. Se scrie şi se discută de ani buni de acest declin (sfârşit?) al ordinii occidentale postbelice (ordinea nord-atlantică) şi de reaşezarea plăcilor tectonice în politica lumii. Nu aş fi atât de categoric în privinţa finalităţii acestui transfer de putere şi influenţă dinspre Occident spre Asia (din motive legate de riscuri şi vulnerabilităţi interne ale unei regiuni neomogene cultural şi imature politic, care a crescut foarte mult într-un timp relativ scurt) dar nu pot fi decât de acord cu majoritatea autorilor atunci când afirmă că acestea sunt deocamdată tendinţele şi direcţiile certe pe care înaintează lumea.

Dacă pentru Europa urmează, aşa cum am mai scris, un lung şi lent declin, perceptibil probabil la nivelul unei generaţii sau chiar mai mult, Statele Unite au dat deja semnalul unei necesare şi definitive rebalansări strategice dinspre spaţiul euro-atlantic spre Asia-Pacific, acolo unde „lucrurile mari” urmează să se întâmple şi unde mizele sunt de asemenea cele mai importante. Diagnozele specifice conduc practic în aceeaşi direcţie a afirmării Asiei ca viitor centru al lumii, pe toate palierele de analiză: potenţialul pieţelor şi nivelul resurselor, o populaţie uriaşă şi tânără (de aproape 9 ori mai mare decât cea a Europei unificate, cifre valabile la nivelul anului 2011), competitivitatea, costurile sociale încă mici, capacitatea de inovare tehnologică şi ştiinţifică tot mai ridicată, potenţialul militar în creştere (China a devenit în 2012 a doua putere militară a lumii, cu un buget al Armatei mai mare decât efortul militar al tuturor statelor Europei la un loc), dar nu în ultimul rând tensiunile inter-statale accentuate, războiul informaţional şi amploarea spionajului economic derulat în principal de China.

În ianuarie 2012, în documentul Defense Strategic Review asumat şi prefaţat de preşedintele Obama, Departamentul Apărării menţionează clar că interesele fundamentale ale Statelor Unite impun o rebalansare strategică spre regiunea care începe de la Pacificul de Vest, continuă cu Asia de Est şi de Sud-Est şi include nordul Oceanului Indian. De la accentuarea prezenţei militare navale americane în apele Mărilor de Est şi de Sud ale Chinei (Beijing a reacţionat imediat după publicarea acestui policy paper prin vocea ministrului de Externe, solicitând Statelor Unite „să-i respecte interesele în regiune”) până la dezangajările treptate de resurse de securitate din Europa şi reorientarea lor spre zone mai interesante din proximitatea Pacificului, acest transfer al centrului de greutate al lumii va plasa uriaşa Asie „în centrul scenei globale” a secolului XXI, cu bune şi cu rele.

Despre veştile bune din Asia s-a vorbit şi se vorbeşte mult. Dar Asia nu înseamnă numai modernizare tehnologică şi creştere economică, nu presupune doar computere, zgârie-nori şi investiţii, ci ascunde şi mari conflicte potenţiale, tensiuni şi rivalităţi strategice care pot ameninţa securitatea şi pacea lumii de mâine. Aş încerca o foarte succintă trecere în revistă a principalelor conflicte îngheţate, nascente sau potenţiale care au ca sursă rivalităţile din diferite zone ale Asiei, fără să pretind că acestea sunt singurele posibile:

  1. Conflictul China-Japonia. Eterna rivalitate istorică dintre marile puteri ale Asiei de Est cunoaşte astăzi o nedorită şi periculoasă „revigorare” pe două fronturi strategice, evocate la întâlnirea recentă de la Washington a premierului conservator Shinzo Abe cu preşedintele Barack Obama: disputa tot mai zgomotoasă asupra arhipelagului Senkaku/Diaoyu din Marea Chinei de Est şi agresivitatea crescândă a spionajului informatic practicat de China asupra companiilor japoneze şi americane. Premierul japonez a afirmat că „Japonia îşi pierde răbdarea” în relaţia cu China şi a accentuat asupra „rolului central al alianţei strategice cu Statele Unite”;
  2. Conflictul Nord-Sud din Peninsula Coreeană. Slabă, înfometată, sinistră în tot ce face şi ce spune dar isterică şi imprevizibilă, jumătatea comunistă a naţiunii coreene transmite insistent prin vocea delirantă a regimului său că este dispusă să facă orice gest militar ne-am putea imagina pentru a fi băgată în seamă şi a i se da de mâncare, la propriu. După 60 de ani de la încheierea conflictul din timpul Războiului Rece, Nordul ameninţă din nou pacea peninsulei. Sancţiunile economice tot mai dure impuse de puterile occidentale regimului de la Phenian în urma testelor nucleare recente au adus ţara în plin dezastru. Lăsat din braţe până şi de China, aliatul tradiţional al Coreei de Nord (în fond, Beijing-ul a început să privească lumea ca pe un business imens şi a trecut pe plan secund considerentele ideologice), Nordul comunist este cu certitudine un regim muribund al zilelor noastre, care deocamdată foloseşte intimidarea militară ca monedă de negociere şi supravieţuire. Dar Phenian-ul în agonie este din nefericire un regim care mai are încă posibilitatea să decidă când şi cum va dispărea de pe scena istoriei sau câte victime nevinovate mai antrenează în inevitabila sa cădere;
  3. Conflictul Iran-Israel, aflat în trecut la un pas de a lua forma unei intervenţii militare israeliene asupra facilităţilor nucleare iraniene (plan descurajat de Casa Albă în 2011 şi 2012), va aştepta cel mai probabil schimbarea preşedintelui Ahmadinejad după alegerile din 14 iunie a.c. (nu mai poate candida, având deja două mandate) pentru a explora calea unei finalităţi, fie prin negocieri fie prin soluţii militare decisive;
  4. Conflictul Pakistan-India, o rivalitate între două puteri nucleare care trenează de la separarea lor la mijlocul secolului trecut. Pakistanul a devenit brusc „personajul dubios” al Asiei de Sud odată cu episodul eliminării lui Osama Bin Laden de către americani pe teritoriul său, după o vânătoare de peste un deceniu. Pakistanul este acuzat că are printre ofiţerii armatei şi demnitarii săi persoane care au ajutat direct sau indirect la adăpostirea unor terorişti, deşi a fost ani buni beneficiarul unor importante sume de bani din partea Statelor Unite. Întâmplător sau nu, Islamabadul (care a respins recent vizita secretarului de stat american John Kerry) este şi „destinaţia” a 55% din exportul de armament al Chinei;
  5. Un potenţial conflict chino-chinez, ca parte a imploziei regimului hibrid comunist-capitalist de la Beijing, este deocamdată o perspectivă puţin creditată, pe termen scurt sau mediu. Tiananmen 1989 este însă o sugestie a ceea ce poate să urmeze când dezvoltarea Chinei va atinge un punct critic, la fel şi neliniştile separatiste din provincia de vest Xinjiang, dominată de conflictul uigur-han, două comunităţi care vorbesc limbi diferite şi au culturi diferite, o situaţie întâlnită frecvent în mozaicul de limbi, identităţi şi mai ales de frustrări ale unei ţări în care oamenii îşi descoperă treptat drepturile.

Acestea sunt doar cinci dintre numeroasele tensiuni care cresc odată cu economia Asiei. Mai sunt, desigur, multe altele, subregionale (clivajele sociale teribile din India, necunoscuta privind evoluţia monarhiilor din Golf după dispariţia liderilor moderaţi, Afganistanul şi relaţiile cu vecinii după retragerea totală a contingentelor străine în 2014, vechiul conflict israeliano-palestinian etc.) sau locale (posibila scindare a Yemenului, stabilitatea regimului politic din Indonezia, cea mai mare ţară musulmană a lumii etc.), care compun tabloul unei fascinante lumi asiatice aflate în expansiune, însă asupra căreia planează ameninţător spectrul conflictelor îngheţate, nascente sau potenţiale.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. klz spune:

    “pentru Europa urmează, aşa cum am mai scris, un lung şi lent declin.”

    In Europa au avut loc cele mai sangeroase conflicte din istoria umanitatii, apogeul carnagiului fiind atins in urma cu doar 70 de ani, cand intregul continent era practic in ruine. Ei bine, intre timp acest continent s-a transformat intr-una din putinele zone de pe glob in care razboiul regional este de neimaginat, fapt datorat in primul rand existentei Uniunii Europene. Dictaturi practic nu mai exista, avem cele mai avansate democratii de pe Pamant (Scandinavia, Germania, Olanda etc), avem libertate, printre cele mai bune universitati si laboratoare stiintifice. (Oxford, CERN, Magurele etc). Ei bine, autorul ignora aceste uriase (si unice) realizari si sustine ca Europa se duce la fund.. De ce? Imaginara “Problema” a statului social, rezolvabila prin taieri masive, scaderea nivelului de trai, eventual transformarea populatiei in drone care muncesc nonstop si n-au nici un drept, cum se intampla in China.
    Uite ca fac si eu o previziune diferita de a ta: criza financiara va trece, populatia se va stabiliza, statele din sud/est vor prelua modelul vestic/nordic, Europa se va unifica si va deveni mai puternica.

    • Io spune:

      Europa este in declin accelerat iar UE este o constructie artificiala si instabila (a se vedea Ciprul, Grecia sau referendumul planuit de UK). Cita vreme o sa mai poata tine Germania, UK si Franta(?) toata Europa? Mai sint si tarile nordice, cu economii sanatoase, insa sint prea mici ca sa conteze. In curind Europa va fi un fel de muzeu in aer liber, frumos sa-l vizitezi in vacanta dar unde nu prea e de trait. Si peste toate problemele, mai e si imbatrinirea accelerata a populatiei, nicaieri in lume natalitatea nu este atit de scazuta ca in Europa (cu exceptia Japoniei).

    • Dana spune:

      AMIN !

    • Loda spune:

      Din pacate ,pentru noi europenii ,impresia mea este ca autorul are dreptate .O Europa imbatranita, incapabila sa-si gestioneze criza pe care o strabate , cu o dezvoltare incerta ,isi va urma declinul intr-o legitate istorica . Daca ar fi sa ne luam dupa Jaques Attali ( ,,O scurta istorie a viiitorului”) ,a sosit cam de multisor timpul unei noi ,,inimi” de dezvoltare si acesta va fi in Pacific, .

    • Stefan spune:

      Poate ca avem unele dintre cele mai bune universitati. Dar foarte putine comparativ cu Statele Unite. Dar Europa face cercetare fundamentala in timp ce America face cercetare aplicata. O foarte mare diferenta, foarte greu sesizabila de cei prea plini de “realizarile” lor. O, dar sa amintesc de tehnologiile sud-coreene sau cele japoneze?
      In timp ce noi filosofam despre nu mai stiu ce tara africana in care “rebelii” au omorat strainii (imi scapa acum si chiar nu mai caut pe google) si cativa romani dusi la munca, America este in Irak de 10 ani. Si nu degeaba!
      In timp ce EU are cea mai scumpa energie si se opune gazelor de sist, America s-a relansat economic (citeam un articol zilele trecute chiar pe HN) si invesitorii prefera sa mearga acolo decat in Europa.
      In timp ce populatia Europei imbatraneste, America este plina de imigranti tineri, supravietuieste cine poate.
      Cred ca mai mult realism nu ne-ar strica.

      Foarte bun articolul domnule Naumescu. Felicitari!

  2. klz spune:

    Sa vedem care sunt avantajele care vor transforma Asia in “centrul de greutate” al lumii:

    “potenţialul pieţelor şi nivelul resurselor”
    Potentialul pietelor este o sintagma vaga dar nivelul resurselor este relevant. Ma uit la Rusia, Arabia Saudita, Venezuela, tarile din Africa Centrala si vad resurse cat cuprinde. Din pacate, altceva nu vad, motiv pentru care sunt sceptic de influenta pe care o are abudenta resurselor pentru dezvoltarea pe termen lung.

    “o populaţie uriaşă şi tânără (de aproape 9 ori mai mare decât cea a Europei unificate, cifre valabile la nivelul anului 2011),:… dar fara libertatea de a-si alege drumul in viata, de a avea inova, a cerceta, a explora. Daca vor sa faca aceste lucruri, trebuie sa emigreze in SUA, Europa sau alte democratii functionale.

    “competitivitatea, costurile sociale încă mici, capacitatea de inovare tehnologică şi ştiinţifică tot mai ridicată”

    Competitivitate si costuri sociale, de acord, insa exista costuri ascunse, de oportunitate, pe care chinezii, spre exemplu, le platesc pentru fiecare muncitor care trudeste in fabricile lor. In primul rand acele sute de milioane de oameni ascund multi care au capacitatea sa creeze inovatii, sa vina cu idei revolutionare dar nu vor reusi sa faca vreodata acest lucru pentru ca sunt, practic, sclavi. In al doilea rand, dezastrul ecologic care are loc acum in zonele industrializate din Asia va avea repercursiuni imposibil de calculat pe termen lung.

    “potenţialul militar în creştere”
    Datorita armelor nucleare, potentialul militar este un factor relevant numai pentru conflicte la scara redusa (ex. Irak, Afganistan, Georgia). SUA cheltuie sume incredibile pentru a-si mentine capacitatea militara insa avantajele pe care le obtine nu sunt clare, poate chiar nici nu exista.

    In incheiere, Asia va avea o sansa sa devina centrul lumii atunci cand tarile cele mai importante vor deveni democratii, cand drepturile omului vor fi respectate cu strictete si liberatea va fi, daca nu deplina, cel putin asemanatoare cu cea din SUA, Europa si alte societati avansate. Uitandu-ma in istorie, nu pot sa nu observ ca sunt necesari sute de ani pentru ca aceste obiective sa fie atinse, motiv pentru care nu cred ca centrul lumii se va muta acolo in viitorul apropiat.

  3. Dana spune:

    Domnule V.Naumescu,cum sa va spun…?Nu-mi “ajunge” analiza dumneavoastra,in contextul in care mi se pare ca tratati ascensiunea Asiei independent de “restul lumii”,cu exceptia unei referinte la politica militara a SUA in Pacific…
    Cred ca situatia e mai complexa,si daca ma refer doar la BRICS (alianta Brazilia-Rusia-China-India-Africa de Sud) ,remarc ca noua forta economica,indiscutabila,a Asiei,sustinuta si incurajata de tari emergente din alte continente,nu pare a fi de natura NUMAI a deplasa “centrul lumii”(asa cum afirmati),ci a domina lumea si economia mondiala!
    Se pare ca aceasta noua alianta tentaculara,a carei simpla existenta contrazice orice doctrina geo-politica existenta,nu este straina de implozia aproape dezamorsata a economiei UE….
    “Lung si lent declin” al vechiului continent…spuneti ca ar fi consecinta ascensiunii actuale a Asiei?
    Cred ca va fi rapid si abrupt,si doresc sa ma insel,evident!
    Conflictele inghetate la care faceti referinta,enumerand cateva si amintind ca,pe buna dreptate,o listare completa ar fi exhaustiva,reprezinta un obstacol sau o frana doar in conceptia occidentala despre lume si viata…!?
    Vom fi cu totii surprinsi sa constatam cum dusmanii de ieri vor face corp comun,pentru propria lor prosperiate,impotriva Occidentului,cu exceptia Israelului,desigur!
    Dupa parerea mea,In filosofia marilor state asiatice pragmatismul primeaza idealismului pagubos,deci,probabil ca la un moment dat,intre razboi ideologic fratricid,si lupta pentru prosperitate imediata prin dominatie mondiala,vor alege sa…traiasca!

  4. translativus spune:

    Cuprinzator articolul, in ciuda spatiului limitat.
    As mai adauga “foamea” de combustibili si materii prime, specifica tuturor zonelor in dezvoltare accelerata si care adauga noi surse de conflict celor deja existente.
    Din nefericire pentru noi, Europa intradevar se scufunda si isi pierde din importanta globala, ajungand din cauza birocratiei, a politicianismului pagubos si a institutiilor sale greoaie si ineficiente, undeva la o margine obscura si neinteresanta iar aceasta se va intampla mult mai repede decat ne imaginam.
    Partea proasta este ca suntem incremeniti in vechile structuri rigide ale organizarii politice si nici nu dam vreun semn ca am incerca vreo schimbare.

  5. Nicolae Lisievici spune:

    Da… este o analiza geo-strategica destul de reala chiar daca unele conflicte, inghetate au fost trecute cu vederea (China-Vietnam, China-Taiwan, Vietnam-Cambogia, etc). Semnul meu de intrebare este, totusi, unde se va situa Europa sau Alianta Nord-Atlantica in cadrul acestor, eventuale ”rezolvari” a conflictelor deschise? Va putea Europa sa ramana neutra cand multe state europene au totusi interese sau rtelatii f. puternice in zona?De exemplu: Marea Britanie sau Franta, care au capacitati militare strategice, vor ramane neutre? Sau Rusia? Astfel intrebarea se rasfrange si asupra Romaniei, in cazul unui eventual nou conflict generalizat, ce vom face, pentru ca in mod cert ne va prinde iarasi nepregatiti (ca si in ajunul celui de al doilea razboi mondial, cand doar orb si surd trebuia sa fii sa nu iti dai seama ce urmeaza) si spun asta ptr. ca la momentul actual armata noastra si bugetul sunt doar de opereta!
    Aliantele militare se bazeaza pe participarea si puterea militara a fiecarei componente, ori daca noi suntem varza, ce putem astepta? Si de multe ori in istorie aliantele s-au facut si desfacut in conflicte de zeci de ori, netinand seama de micile state si interesele lor.
    In concluzie, din cauza opacitatii, lipsei de gandire strategica si chiar a rapacitatii politicienilor romani (pe pe tot esichierul politic) vom ajunge din nou la vorba veche ”apara-i Doamne pe romani”.

  6. spre viitor spune:

    …cu toate problemele aratate, Europa are marele avantaj de a fi primul si singurul continent integrat politic (nu numai UE, dar si Imperiul Roman), locul de origine al democratiei, cea mai lunga traditie democratica si cea mai solida unitate spiritual-religioasa – cea crestina.
    Europa a fost locul revolutiei industriale si a celor mai importante inventii in domeniul transporturilor si productiei (Watts, Otto, Diesel).
    Este drept ca nationalismul destructiv a fost un factor negativ adeseori in istoria europeana, si probabil un factor care a contribuit la emigrarea lui Nikola Tesla in SUA, acolo unde s-a produs revolutia introducerii electricitatii in viata de zi cu zi (de la productie, transporturi si in special la comunicatii – sa nu uitam ca inventatorul radioului a fost Tesla si nu Marconi)
    Dupa auto-distrugerea celor doua mari razboaie, Europa a cedat clar intaietatea inovatiei tehnologice si consider ca ca in prezent avantajarea marilor corporatii in raport cu individul in problema proprietatii intelectuale este un lucru care descurajeaza inovatia (inspiratia este proprie unei persoane – Fleming, Goodyear, DuPont, etc., nu unei corporatii).
    Diferenta mare pe viitor consta pur si simplu in asezarea fundamentelor viitorului:
    adevar, etica, inovatie sau forta, frauda si stagnare.

    • Stefan spune:

      Sunteti un visator domnule!
      Europa nu este integrata politic, pare doar. Nu avem unitatea Statelor Unite, nici pe departe. Ei sunt federalizati, dar UNITI. EU este integrata politic, dar nu este unita.
      Da, Revolutia industriala a inceput in Anglia (care a fost mereu independenta de EU), dar “Revolutia” s-a petrecut cu adevarat in America. Fara industrializarea lor rapida, EU ar fi avut si mai multa inertie.
      Si cate inventii si patente nefolosite au Europenii? Conteaza punerea lor in practica, conteaza ce a FACUT Marconi, nu ce a INVENTAT Tesla! (Si noi ii avem pe Traian Vuia si Henri Coanda, dar mai mult ne jenam cu ei).
      Viitorul apartine luptatorilor si celor care “fac” nu celor care “flosofeaza”.

  7. Gabi M. spune:

    Cred ca putem adauga si rivalitatea strategica dintre Turcia si Iran pentru controlul Irakului, Siriei, Libanului si Arabiei Saudita. Dupa eliminarea lui Saddam Hussein, SUA trebuie sa refaca echilibrul de putere in regiune si sa contracareze ascensiunea Iranului. Turcia, in calitate de aliat al SUA, poate stopa influenta iraniana. Pana la urma rivalitatea dintre cele doua tari este una istorica, vorbim de 2 foste imperii, Otoman si Persan, care s-au confruntat militar de multe ori.

  8. A. spune:

    Daţi-mi voie să adaug răbufnirile periodice din Tibet şi conflictul ruso-japonez privind insulele Kurile. De asemenea, nu este limpede dacă India şi China sunt mulţumite cu rezultatul războiului din 1962.

    Având în vedere că acolo toată lumea pare a fi în conflict cu toată lumea, foarte ciudat va fi să se încheie alianţe între părţi (cea japonezo-sudcoreeană fiind singura previzibilă).

    • octavian spune:

      intr-adevar,in articol nu este mentionata rivalitatea sino-indiana,conflictul dintre dragon si elefant mocneste…statul indian situat la sud de bhutan si frontiera chinei pe de o parte,intre birmania si bangladesh pe de alta parte,este revendicat de chinezi si va fi imposibil de aparat de indieni datorita dificultatilor de comunicatie pe cale terestra…chineziii ar avea frontiera cu bangldesh si iesire (datorita aliantei cu acesta)la oceanul indian!! sa adaugam intersesul chinei in zona muntilor karakorumsi alianta cu pakistanul care decurge de aici…. e greu de crezut ca acest conflict va ramane inghetat la nesfarsit,iar existenta armelor nucleare in arsenalul celor 3 puteri direct interesate poate transforma conflictul intr-un dezastru inimaginabil…eu nu assubestima nebunia lidrilor politici,orice derapaj irational este posibil.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)