marți, martie 19, 2024

Aterizarea fortata a lui Marius Oprea

S-a intamplat luni seara. Cam in intervalul in care era in toi operatiunea de salvare a supravietuitorilor din Apuseni, o stire despre un personaj care altadata era supranumit „vanatorul de securisti” a avut ghinionul sa se piarda in drumul ei spre ochii si luarea aminte a publicului larg. Intamplator, a ramas agatata undeva pe site-ul unei publicatii culturale, dar cred ca merita o soarta mai buna si as vrea sa o impartasesc si celor care nu au obiceiul de a scana internetul: Marius Oprea a demisionat din GDS acuzand meta-partizanate politice. Nu-i asa ca nimeni nu s-ar fi asteptat la asta? Marius Oprea fiind un prototip al echidistantei fata de politica, marturisesc ca eu am ramas socata. M-am intrebat cum a reusit sa reziste atata intr-o atmosfera viciata de politica. E adevarat, spusese intr-un articol inca de saptamana trecuta ca il bantuie ideea acestui gest radical si disperat. Insa, ca multi alti admiratori ai sai probabil, am sperat ca nu o va face. Acum nici nu stiu ce sa mai zic. Am crezut ca revolta sa morala se va potoli odata cu denuntul Germinei Nagat, sefa Investigatiilor din CNSAS, pentru deconspirarea lui Dinu Giurescu ca fost colaborator al Securitatii, denunt facut in acelasi articol. Insa, incredibil, s-a produs o conspiratie a colegilor dlui Oprea din GDS impotriva fortelor Binelui si premiul GDS pe 2013 i-a fost decernat tocmai acestei doamne! Pai sa nu fie un sac de nervi domnul Oprea?

Prin anii 2006-2007, mi s-ar fi parut de neinchipuit sa-l ridiculizez pe Marius Oprea intr-un astfel de registru discursiv. Nu pot nega ca si atitudinile de atunci ale personajului erau un pic prea melodramatice pentru gustul meu, presarate cu scapari de diletantism in ale istoriei. Avand decomunizarea in sens larg drept cauza declarata, il cautionam insa. Ca jurnalist, mi s-a parut in cateva randuri ca merita sa scriu despre actiunile si luarile sale de pozitie in calitate de sef al unei institutii, IICCR. Avea cel putin meritul de a o fi creat de la zero. IICCR era rodul persuasiunii sale pe langa puterea executiva de atunci si, de ce nu, al capitalului sau de imagine. Tot in acea perioada, cred, trebuie sa recunosc, i-am cumparat cartea „Mostenitorii Securitatii”, ca eventuala sursa de documentare.

De ceva vreme insa domnul Oprea pare a trai drama unei boli grave. Dubla personalitate. Alfel nu-mi pot explica cateva inconsecvente crase ale acestuia. Prima ar fi aceea ca prin primavara lui 2011, domnul Oprea infiera in cuvinte deloc magulitoare alianta dintre PNL, din ideologia caruia se revendica, cu partidul lui Dan Voiculescu.”Anus contra naturii” declama foarte plastic Marius Oprea. Incontestabil, parea un gest de curaj, tinand cont ca unii seniori liberali, ce aveau la activ ani buni de puscarie politica, calcandu-si sau nu pe inima, s-au pozitionat la antipod. Doar un an mai tarziu, in a doua jumatate a lui iulie 2012, cartea lui Marius Oprea ”Adevarata fata a lui Traian Basescu” se publica taman la Editura Jurnalul si era promovata intens de trustul aceluiasi Dan Voiculescu. Si asta taman cu cateva zile inainte de referendumul pentru demiterea presedintelui, desi, daca cineva l-ar fi crezut pe Marius Oprea prin 2009, ar fi trebuit sa apara la Polirom. Ca sa nu mai existe nici un dubiu asupra mizei, cartea s-a scos la vanzare cu pretul de 3,9 RON. Nu am citit-o si nu m-a mai interesat dupa ce intr-o „avanpremiera”din Jurnalul national, cu fix cinci zile inainte de referendum, domnul Oprea a „repovestit” o intamplare relatata de Maria Basescu intr-un interviu emblematic. „Repovestirea” merita, cred, o paranteza, intrucat da masura manierelor retorice ale lui Oprea. In interviul cu pricina, aparut in 1995 in revista ”Ochiul soacrei’ si republicat in 2006 in „Libertatea”, Maria Basescu, cu o candoare incredibila, isi expune in fata unei ziariste viata sa de casnica si nefericirea de a fi mai mult singura, evocand totodata o intamplare cu fiica sa cea mica, pe atunci o adolescenta rebela, care intr-un conflict verbal cu mama sa a impins-o intr-un perete. Intamplator, am citit si eu cu stupoare acest interviu prin 2009 si chiar am scris despre el. Pe 24 iulie 2012, in Jurnalul national, Marius Oprea declara ca, din toata biografia cunoscuta a lui Basescu, l-a socat cel mai mult aceasta intamplare dintre mama si fiica, la care tatal ar fi fost martor si care l-ar fi facut sa rada pe actualul presedinte. In interviul respectiv, cel putin in forma in care l-am citit eu, aceasta informatie nu apare. Si atunci fie Marius Oprea are o imaginatie debordanta, fie este prea orbit de ura sa contra lui Basescu si nu poate sa aiba o minima rigoare in ceea ce afirma, fie a avut o sursa buna in familia Basescu, care i-a oferit acest detaliu suplimentar. Cum pentru ultima varianta nu am inca nici o dovada, cred mai degraba in primele doua, coroborate.

A doua nedumerire s-a nascut in urma cu cateva luni, cand Marius Oprea s-a dus in instanta ca martor al unui fost ofiter de securitate, Nicolae Paraschiv, ce contesta ca a facut politie politica, asa cum a zis CNSAS in urma verificarilor. Fostul ofiter este secretarul Primariei Brasov, iar in 2004, dupa acelasi model retoric aplicat si in cazul infiintarii USL, Oprea il infiera virulent, aratand ca a fost implicat in anchetarea muncitorului brasovean Liviu Babes, ce si-a dat foc pe partia de schi in semn de protest fata de regimul comunist. Da, la noua ani distanta, autorul „Mostenitorilor Securitatii” si sustinatorul de altadata al regretatului dizident Vasile Paraschiv s-a dus in instanta sa spuna ca nu ar trebui taxati decat securistii din Directia VI-a de Cercetari Penale, restul fiind plevusca. Daca ar fi sa ne luam dupa proaspata decizie a Curtii de Apel Bucuresti, care pe 20 decembrie i-a dat castig de cauza fostului maior, in pofida marturiilor terifiante ale unor foste victime anchetate de acesta, declaratia lui Marius Oprea si-a atins tinta. Prevazand asta, ulterior depozitiei lui prea in fata instantei, Germina Nagat a aratat intr-o declaratie de presa pericolul pentru viitoarele procese ale CNSAS cu fostii ofiteri. Marius Oprea le-a dat un ajutor nesperat tuturor celor care sustin ca si-au facut doar datoria. A patentat teza ca securistii au fost de doua feluri, buni si rai.

Acum, cand CNSAS i-a dat o adeverinta lui Dinu Giurescu -care, desi concluzioneaza ca nu poate fi denumit colaborator in sensul legii, arata ca acesta a avut o relatie de un sfert de secol cu Securitatea- Marius Oprea a gasit pretextul de a se razbuna pentru spusele Germinei Nagat. Intr-un articol de saptamana trecuta, care nu doar ca sfideaza bunul simt, dar denota un dispret visceral fata de orice deontologie a scrisului, Marius Oprea sugereaza  ca si eu, care am facut cererea de verificare a lui Giurescu, si Germina Nagat, in calitatea ei de angajat al CNSAS, am comis o mare ticalosie impotriva venerabilului profesor de istorie, care -daca nu stiam, ne spune el- a fost de fapt nu un turnator, ci un erou al perioadei comuniste, luptand impotriva buldozerelor ce daramau biserici. Nu doar ca actele de eroism nu le exclud pe cele reprobabile, ba poate or fi fost facute chiar in contrapondere, dar in discutie era doar relatia lui Giurescu cu Securitatea si nu pe baza de impresii, empatii si relatii, ci de documente. In plus, nici eu si probabil cu atat mai putin doamna Nagat nu ne-am facut un scop din crucificarea acestui erou. Verificarea sa am cerut-o, intr-un demers jurnalistic fara precedent, odata cu a TUTUROR celorlalti membri ai Academiei Romane, in urma cu trei ani. Deci, teoria conspiratiei impotriva lui Giurescu este caraghios de stravezie. Nu mai punem la socoteala ca intre timp domnul Giurescu a devenit si deputat din partea partidului lui Dan Voiculescu si poate fi verificat din oficiu de catre CNSAS. In ce o priveste pe doamna Nagat, nu cred ca aceasta a avut o mai mare legatura cu acest caz decat are, ca sefa la Investigatii de la infiintarea in 2000 a institutiei, cu deconspirarea oricarui turnator, fie el cu sau fara zorzoane academice, sau oricarui ofiter. Dar nu, domnului Oprea nu-i ajunge aceasta acuzatie fara suport, ci, in cel mai pur stil securistic, mai face una: spune ca Germina Nagat l-ar fi turnat in perioada studentiei la UASCR. Fara a cunoaste biografia celor doi, atata vreme cat nu a venit cu nici o dovada, mi se pare ca afirmatia ramane doar o calomnie naucitoare, care, releva, iarasi -a cata oara?- o inconsecventa patologica. Pai daca informatorii, ca domnul Giurescu, nu ar trebui sa ne intereseze, fiind in general victime, ci doar ofiterii de Securitate, si daca dintre ofiteri, cum ar fi domnul Paraschiv de la Brasov, nu toti sunt blamabili, ci doar cei de la Directia a VI-a, de ce ar avea relevanta o biata turnatorie la UASCR, presupunand ca aceasta chiar s-ar fi produs?

Nu ma astept ca domnul Oprea sa poata da un raspuns cu macar o urma de logica, insa exista cateva adevaruri care trebuie restabilite. Nu de dragul unei polemici cu el, oricum inutile, ci din respect pentru munca unor oameni care de ani buni, in loc sa-si gaseasca reazem in lege, inca invata cum sa-i evite capcanele. Nu am ezitat niciodata sa arat fata urata a CNSAS, iar cativa sefi pe care i-a avut institutia mai ca mi-ar fi interzis sa mai calc in arhiva, deranjati de unele teme de cercetare pentru care am cerut acreditarea sau de devoalarea unor derapaje administrative pe care le-au comis. Trebuie sa spun insa ca acolo exista foarte multi alti oameni dedicati cercetarii, adevarului in ultima instanta. Oameni de la care eu una am invatat sa dau atentie fiecarei nuante, pentru ca, neinteleasa sau scoasa din context, ea poate deturna destine. Sunt oameni pe care cred ca, in mare parte, ii stie si Marius Oprea, la fel cum acesta stie si ceea ce „produc” ei. Ce sens are, deci, asertiunea sa ca CNSAS se ocupa mai mult de informatori decat de ofiteri? Cifrele arata clar ca din poate mult prea putinele deconspirari majoritatea sunt ofiteri (aproape 1300 au ajuns in instanta pana acum), nu colaboratori (acestia sunt doar 900), cu o explicatie simpla pentru acest raport: atunci cand un petent isi vede dosarul, cererea sa de deconspirare a ofiterilor duce la verificarea lor, in timp ce in cazul informatorilor doar la identificare. Cu alte cuvinte, un ofiter deconspirat din dosarul petentului ajunge in instanta si activitatea sa de politie politica devine astfel cunoscuta, insa un informator a carui identitate o descopera CNSAS si o dezvaluie celui turnat ramane de cele mai multe ori necunoscut publicului larg pentru ca doar petentul, care primeste numele acestuia in plic, are dreptul de a-l face public. De cele mai multe ori, din motive psihanalizabile poate, victima refuza sa-si denunte calaul, cateodata spre frustrarea investigatorilor. Marea masa a informatorilor pe care ii cunoastem sunt, deci, nu cei aratati cu degetul de victimele lor, ci cei care in virtutea unor functii sau calitati publice pe care le detin sunt verificati din oficiu sau la cerere. Eu, recunosc, ma fac vinovata de a fi folosit de multe ori in scopuri publicistice acest instrument pe care il ofera legea deconspirarii si asa am contribuit, indirect si fara sa am asta ca scop in sine, la demitizarea unor personaje foarte cunoscute.

Nu toti cei in legatura cu care se gasesc documente in arhiva ajung insa sa fie deconspirati. Legea a fost facuta „cu fereala”‘ fata de cat mai multi. Ii impiedica pe cei din CNSAS sa revina, de pilda, asupra unei decizii de necolaborare data in virtutea primei legi de functionare (din 1999) unei persoane care nu mai poate fi verificata din oficiu (adica nu mai detine in prezent o functie importanta), ci doar la cerere. Legiuitorul din 2008, de care domnul Oprea nu a fost strain, s-a facut, deci, ca nu stie ca atunci cand s-a dat primul verdict, favorabil, arhiva era irelevanta (serviciile renuntasera doar la o ciozvarta) si ca abia ulterior s-ar fi putut gasi documente concludente (articolul 32 din OUG 24/ 2008). Un alt exemplu: clericii, indiferent de rang, pot fi deconspirati in aceasta calitate doar la cererea de verificare a cultului caruia ii apartin (articolul 3 litera u), ceea ce, evident, daca nu e chiar imposibil, este foarte putin probabil.

Poate cea mai mare ciuntire a conceptului de deconspirare s-a produs insa prin impunerea a doua conditii foarte restrictive cu privire la insasi incadrarea in categoria colaboratorilor. Documentele trebuie sa arate clar ca au fost incalcate drepturile omului prin turnatoriile persoanei verificate si, cumulativ, ca prin ele au fost denuntate atitudini potrivnice regimului comunist. Aceste conditii au creat anomalii de felul adeverintei data in cazul istoricului Dan Berindei, care, desi a avut o activitate de informator prolifica -si-a turnat inclusiv fiul, pe Mihnea Berindei- nu a fost declarat „‘colaborator in sensul legii”. Un alt exemplu ar putea fi Dinu Giurescu, dar sunt inca alte cateva sute. E drept, legea permite ca aceasta adeverinta sa fie contestata in termen de 30 de zile de la publicare de orice persoana interesata, insa in practica nu stiu sa se fi intamplat vreodata. Nu cred, de pilda, ca revolta lui Dorin Tudoran sau Liviu Antonesei cu privire la cazul Giurescu va lua si aceasta forma juridica, desi altminteri pozitiile lor exprimate public sunt clare in sensul ca istoricul a fost colaborator.

Cand ajung in instanta, probatoriile facute de CNSAS, fie ca e vorba de fosti securisti, fie de colaboratori, au de trecut alte hopuri. Practica neunitara e definitia juridica a sindromului, ce poate fi tradus insa prin atitudinea schimbatoare a judecatorilor. Bunaoara, in vara lui 2012, plenul Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal de la Inalta Curte, uzand de un instrument care nici macar nu era prevazut in vechiul Cod de procedura civila, inca in vigoare atunci, ci doar posibil prin legile de organizare judecatoreasca, a luat o decizie prin care se restrange dreptul CNSAS de a folosi in ”acuzarea” unui ofiter documente din alte dosare decat cele din dosarul persoanei ce a cerut verificarea acestuia. Asadar, sa zicem ca X isi vede dosarul si il gaseste pe ofiterul Y in dosarul sau. Cere verificarea lui, laolalta cu a altora, dar documentele sunt irelevante poate pentru ca, de exemplu, Y era abia transferat in orasul in care locuia X si dosarul de urmarire al acestuia din urma s-a inchis la scurt timp. Desi CNSAS are documente despre Y din alte 20 de dosare, de exemplu, care-i contureaza un profil monstruos, ICCJ, prin „solutia de principiu a plenului judecatorilor sectiei” a decis pe 11 iunie 2012 ca acestea nu pot fi folosite. Jurisprudenta dinainte de 2012 a fost in sens opus, dar, in baza catorva cazuri izolate, judecatorii au considerat ca se poate vorbi de o practica neunitara si au luat aceasta decizie, in aplauzele, probabil, ale fostilor ofiteri. Formal, scopul a fost al unificarii practicii, insa cred ca mai degraba la baza sta comoditatea si ideea de a subtia volumul probatoriilor. Asta ca sa nu mergem mai departe cu presupunerile, neavand dovezi. Noul cod de procedura civila ofera un teren de desfasurare inca si mai larg pentru instante in acest sens prin posibilitatea de a sesiza Inalta Curte ”in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept” (articolul 519 din cod), cu sansa -care cu siguranta urmeaza sa fie exploatata de foarte multi- de a suspenda judecata pe durata ‘dezlegarii’.

Pentru vina de a fi contribuit, prin cererile mele, la deferirea in fata instantei a unor fosti ofiteri sau informatori am platit cu varf si indesat. Am fost injurata, calomniata, amenintata, uneori chiar si familia mea, in presa, in instanta, intre patru ochi sau la telefon. Domnul Sergiu Andon, de pilda, avocatul lui Dan Voiculescu si al altor ilustri securisti, el insusi fost informator, a spus, in fata mai multor complete, si de la Curtea de Apel, si de la Inalta Curte, ca sunt ofiter de informatii sub acoperire. Fireste, nu a adus nicio dovada in sensul asta, iar mie mi se pare chiar hilar sa incerc sa contrazic aceasta idee elucubranta. Cert este insa ca afirmatia a ramas consemnata in cateva dosare. Ar mai merita amintiti aparatorii celor cu trese sub sutana, de care am fost blestemata odata cu intreg arborele meu genealogic. Si unii asa-zisi ziaristi, ale caror icoane sau interese le-am atins si care probabil si-au notat in fisa postului denigrarea mea periodica. Din cand in cand, macar o data la cateva luni, mai arunca inspre mine cate o galeata de laturi, mai pun in opera cate un montaj fotografic. Asa am ajuns sa fiu in companii foarte diverse, de la Mircea Dinescu, Patapievici si Plesu, la Vladimir Tismaneanu si Alina Mungiu Pippidi. Asta cand nu decreteaza direct, oferind spre ilustrare niste capturi din emisiuni de televiziune cu profilul meu, ca sunt vanduta Sionului si cu asta demonstreaza repede totul.

Am inceput prin a ma revolta, am sfarsit, periculos poate, prin a ma amuza. Pentru ca ultimul atac vine dinspre Marius Oprea, ale carui carti -am aflat si eu dintr-un interviu dat de Germina Nagat- erau in bibliografia pentru concursurile de angajare la CNSAS, am crezut de cuviinta sa fac aceste precizari. Si daca domnul Oprea se pare ca a omis in articolul sau despre eroul Dinu Giurescu un detaliu biografic esential -acela ca profesorul Dinu Giurescu este conducatorul sau de doctorat- eu as vrea sa nu existe nici un dubiu in ce ma  priveste. Nu am trait niciodata din sinecuri, nu m-am lovit personal de neajunsurile perioadei comuniste -eram un copil la Revolutie-  si nu m-am aflat niciodata in proximitatea vreunui act de dizidenta propriu zisa. Am crezut ca simplul fapt ca sunt jurnalist si ma intereseaza istoria recenta imi da legitimitatea de a contribui la aceasta mica si neoficiala lustratie. Cum nu am avut nici o determinare sau constrangere biografica sau de alta natura decat cele profesionale, cred ca am facut-o fara ura si discriminare. Reciproca, dupa cum am aratat, nu a fost valabila. Demersul mi-a adus respectul si sustinerea unora, dar incomensurabile valuri de ura. Multi au incercat sa se razbune si, din nefericire, articolul domnului Oprea serveste unei astfel de cauze. Sa fie oare intamplator ca el este publicat, ca si altele cu aceeasi semnatura, intr-o revista legata ombilical de singurul personaj (din cele circa 2200) care a ajuns vreodata in instanta in dubla calitate, de ofiter si informator al Securitatii? Si sunt convinsa ca inca nu am platit tot pretul pentru indrazneala de a fi aratat ce a stat la temelia succesului si potentei de astazi a acestui maestru. Doar tine de banalitatea raului.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. O intervenție extrem de utilă, felicitări pentru ea, cât și pentru ceea ce faceți. Noul Cod Civil vă poate proteja dreptul la imagine, poate a sosit momentul să vă folosiți și de lege în favoarea dvs. În rest, argumentul practicii neunitare s-a extins vertiginos la toate instanțele în ultima vreme, ceea ce generează din ce în ce mai multă jurisprudență contradictorie în materii relevante ale practicii dreptului, ceea ce nu face decât să avantajeze interese conjuncturale și să genereze confuzie printre practicieni.

  2. În anii 90 se făcea mare caz de atacurile la persoană. Nu era așadar la ordinea zilei „Jos comuniștii”, ci „Jos comunismul”. Poate doar un experiment-ca multe altele repetate prin zonă- de corectitudine politică(sic!). Să înțelegem că nu v-ați contaminat! Ca viitoare absolventă de drept, poate explicați totuși mai pe scurt de ce lucrurile expuse de dumneavoastră sunt sau nu atac la persoană, și, dacă sunt, de ce nu sunt condamnabile. Sugerați chiar un ” diagnostic” pentru „preopinent” ,citez, ” boală gravă”.

  3. Asa cum a explicat Liviu Turcu, atunci cind un informator devenea sursa pentru un serviciu al securitatii, devenea automat si urmarit, pentru un alt serviciu, care ii monitoriza pe informatori. Multe dosare ale informatorilor au fost distruse, dar au fost gasite cele de urmarit, ale unora dintre informatorii, monitorizati. Acesti informatori se lauda acum ca au fost dizidenti, cind de fapt, au fost urmariti pentru a fi verificati in activitatea lor de turnatori
    CNSAS nu poate da nimanui verdict de necolaborare cu securitatea, pentru ca nu detine toate dosarele, nu stie ce dosare au fost distruse, ascunse sau modificate.
    CNSAS poate da, atunci cind detine probe solide, doar verdict de colaborare cu securitatea.
    CNSAS poate spune doar ca nu are dovezi ca cineva a colaborat cu securitatea, in niciun caz nu poate da verdict de necolaborare.
    Una este sa nu ai dovezi ca o persoana a fost informaror, si cu totul alta este sa declari ca nu a colaborat cu securitatea.
    Mai mult ca sigur ca D. G. a fost colaborator al securitatii, la fel ca majoritatea celor din conducerea pnl

  4. Practic, oameni ca Oprea (re)scriu istoria. Păcat. Pe termen scurt poate că nu va fi niciun impact, dar pe termen lung în mod sigur vă fi unul negativ.
    Felicitări pentru efort şi pentru articol

  5. Felicitari ! Am avut un soc asemanator in cel priveste pe Mariul Oprea. Acum inteleg mai mult.
    Va rog, continuati-va activitatea. Multumesc.

  6. Atunci când a promis că o să-l spulbere pe Băsescu cu datele pe care le deține, chiar l-am crezut pe domnul Oprea. Când am văzut și ”datele” mi-a apărut ca un băiețel îmbufnat că i s-a luat lopățica cu care ridica un castel pe plajă.
    Aveți perfectă dreptate domnule Liviu. Mie chiar mi-a fluturat cineva o țidulă din care (spunea individul) reieșea că nu a colaborat cu securitatea. Eliberată de SRI, bineînțeles. Era penibil, iar eu m-am simțit profund jignit în bruma de minte pe care cred că o am. Dar cum am întâlnit și alte bâzdâgănii asemănătoare, am reacționat doar cu un involuntar zâmbet de tâmpit.

  7. Felicitari pentru articol si (mult mai important decat articolul) pentru lupta pe care o duceti pentru aflarea adevarului.

    Cat despre efortul D-voastra care, pe zi ce trece, este din ce in ce mai ingreunat atat de obstacole legislative, cat si de cele de natura judecatoreasca (si va multumesc ca ati lasat sa se subinteleaga adevarata cauza a hotararilor date de judecatorii Curtii Supreme :) ), as avea si eu o intrebare:
    Acum cativa ani (in 2006 daca nu ma insel) cand a existat o disputa la nivelul CNSAS asupra conducerii acesteia (parca intre T Dumitrescu – C Turianu), Presedintele Romaniei a invocat posibilitatea desfiintarii CNSAS si accesului liber la toate arhivele securitatii. Doresc sa va intreb daca ar mai fi posibil asa ceva astazi (evident prin mijloace legislative)?

    Fiecare ar avea acces la dosarul de cadre/ informator/ urmarit al oricarei persoane si, pe baza informatiilor, ar putea acuza pe oricine a fost ofiter/turnator. Drepturile omului ar fi respectate intrucat acea persoana va putea fi actionata in justitie pentru calomnie (si ar fi respectata exigenta CEDO de dreptul unei persoane de a recurge la o instanta de judecata), si nu ar mai reveni unei institutii a statului (cu membrii numiti politic si care nici macar nu este o institutie jurisdictionala in sensul CEDO) dreptul/obligatia de a pronunta hotarari de colaborare/ necolaborare.

  8. Stimata Doamna Corlatan

    Scrieti, in legatura cu acad. Dinu Giurescu: „Verificarea sa am cerut-o, intr-un demers jurnalistic fara precedent, odata cu a TUTUROR celorlalti membri ai Academiei Romane, in urma cu trei ani.”

    Vreau sa va intreb daca din verificarea ceruta de dumneavoastra ati reusit sa confirmati colaborarea cu Securitatea a acad. Laurentiu M. Popescu, presedintele Sectiei De Stiinte Medicale a Academiei Romane, fost rector (1992-2004) al Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti, fost senator. Documente care indica ca acad. L.M. Popescu a colaborat cu Securitatea si a fost platit pentru servicile sale pana in decembrie 1989 au fost publicate in presa in ultimii ani, fara sa va provoace interesul pentru un articol.

    Cu respect,

    Peter Manu
    Professor of Medicine
    Hofstra University
    Hempstead, New York
    Membru de Onoare
    Academia de Stiinte Medicale din Romania

  9. Cum dom’le si Giurascu a fost colaborator? Incredibil…Oare cati corifei dintr-astia falsi ai „moralitatii” pe care-i tot vedem la teveu vor mai fi fost?! Buna treaba cu acest CNSAS…
    Felicitari pentru articol!

  10. Intr-adevar, nu este usor sa-ti faci meseria in societatea nostra de astazi, unde/cand adevarul este prezentat ca minciuna si laturile vin cu galetile asupra celor care incearca sa spuna adevarul, unde „oameni” ca Badea, Gadea si/sau Voiculescu sunt idoli ai multor romani. De amintit ca, asa cum ati mentionat si dumneavoastra, legislatia noastra, ca vai de ea, cu legi date cu „dedicatie” pentru a salva niste „suflete” de bieti securisti, hoti, penali etc. este inca o provocare la fel de grea.

    Sper sa aveti energia de a va continua munca si sper sa aveti puterea ca, indiferent de activitatIle viitoare (in cariera dumneavoastra), sa aveti aceleasi entuziasm, convingere si profesionalism ca si pana acum. Este nevoie ca de aer de astfel de oameni.

    Personal, va multumesc pentru tot ce ati facut si ati incercat sa faceti. Si dumneavoastra si doamnei Germina Nagat! Succes in continuare!

  11. Am mai scris. Asta cu „vinatorul de securisti”, i-a creat o aura de respect, i-a conferit o tusa de aparenta coloana vertebrala. In realitate, nu suporta sa nu fie in centrul atentiei, idolatrizat, sinecurizat. Un biet braconier.

    Aflu ca, asemeni prim-mitomanului, isi apara doktorvaterul. Macar nu e plagiator, Iar DG nu i-a scris, asemenea judelui pitestean, lucrarea de doctorat. DG a candidat alaturi de prietenul sau intru turnatorii si delatiuni, voiculescu dan, cunoscut drept Felix, confirmat de justitie drept Felix. Justitia i-a dat patalama sigura, necontestabila.

    Oprea va actiona la fel, atita vreme cit sinecurile ii sunt garantate. Daca nu, va urla, dupa modelul cunoscut, ca e dat jos politic, ca neocomunistii, ca neosecuristii, ca….Patternul e ultracunoscut.
    Un micut, devenit gratuit si nenecesar, „mitläufer”. De dragul coordonatorului pentru lucrarea de doctorat, al unui fost turnator, al unui fost securist. Si vor mai urma. Se spune ca, daca Dumnezeu a hotarit sa-ti ia mintile, nu mai e nimic de facut.

    Cu multumiri, Doamna, mai scrieti.

  12. @ Peter Manu:

    Laurentiu M.Popescu fireste ca s-a aflat si el pe lista. Dar este unul dintre beneficiarii articolul 32 din legea deconspirarii, de care am facut pomenire in text. El avea deja o adeverinta din 2004, pare-mi-se, cand a fost verificat in calitate de parlamentar PSD. Atunci CNSAS nu a gasit nimic pentru ca grosul arhivei era inca la servicii. Ulterior, cand am facut eu cerere, CNSAS nu a mai avut temeiul legal sa faca verificarea, desi documente exista si inca foarte multe. Din pacate pentru LMP, el a fost deconspirat, in plic inchis, domnului Petre Frangopol,fost coleg pe care l-a turnat cu sarg, care si-a citit dosarul de urmarire si a cerut sa i se spuna cine este Iinformatorul ”Preda”. Asa s-a aflat, totusi, despre activitatea prodigioasa a lui LMP, care era si platit pentru asta.

  13. Stimata doamna, cine este acel singur personaj care a fost si ofiter si informator? Se batea singur in fata oglinzii ca sa isi smulga delatiunile? Un caz interesant, cel putin.

    • @ Observator cultural:

      Ar fi putut sa se bata in fata oglinzii, dar nu din acest motiv, ci daca si pentru ca ar fi avut constiinta. Fireste, cele doua calitati, de ofiter si informator, au fost consecutive: dupa ce a fost 13 ani ofiter de securitate si a trecut in rezerva, a acceptat sa fie si informator, e adevarat, aflat in imprejurari exceptionale si pentru a obtine niste avantaje. Insa daca despre racolare s-ar putea zice ca nu putea fi evitata -desi nu cred ca era nevoie de un act de eroism pentru asta-, gradul de gravitate a turnatoriilor nu i-l impunea nimeni. Iar un fost ofiter, cu experienta indelungata, aflat doar formal in cealalta tabara, a informatorilor, stia exact care vor fi consecintele celor spuse pentru cei turnati.

      • @ M. C.
        Ziceti asa: ” Insa daca despre racolare s-ar putea zice ca nu putea fi evitata …”.
        Inteleg ca va referiti la racolarea acelui fost ofiter. Pentru ca, oricat s-ar scuza unii, racolarea putea fi foarte usor evitata, fie si informal. Cazul meu:
        Prin anii 70, CI-stul institutiei la care lucram (pentru cine nu cunoaste – fiecare institutie mai importanta era incadrata si cu un securist zis „de contrainformatii”) ma invita la o discutie plina de amabilitati la adresa mea, finalizata cu propunerea de „a-l ajuta in munca”.
        Nu puteam sa-i raspund decat ca sunt onorat de increderea pe care i-o inspir, ca il voi informa daca voi observa ca vreunul dintre colegi actioneaza impotriva statului roman. Am facut insa urmatoarea remarca: sa nu-mi indice pe cine sa urmaresc, sa nu-mi ceara sa initiez cu respectivul discutii pe teme date.
        Raspunsul oarecum iritat al CI-stului, pe care incerc sa-l redau cat mai exact: „Pai tocmai asta ma intereseaza, sa-l abordati pe cel indicat de mine pe tema indicata de mine, de interes pentru munca mea”. Nu am acceptat. Cu asta, discutia s-a incheiat, oarecum neclar. Nu mai m-a chemat niciodata.
        Nu am avut de suferit, in afara de faptul ca pana in 1990 nu am fost avansat in functie pe linie profesionala. Importanta insa a fost pentru mine concluzia ca asta era sarcina turnatorilor-lichele: sa te abordeze prieteneste in discutii cu scopul de a te putea turna apoi. Scarbos!

  14. Pentru ca dupa ce mi-au citit articolul multi au devenit curiosi fata de trecutul domnului Dinu Giurescu, cred ca ar trebui sa spun ca adeverinta de 10 pagini emisa de CNSAS pe numele sau poate fi citita pe site-ul institutiei, la adresa

    http://www.cnsas.ro/adeverinte.html

    la care trebuie cautata dupa nume, in anul 2013. Acum vad si eu ca a fost postata pe 11 noiembrie, ceea ce inseamna ca nu mai poate fi contestata in instanta de nimeni interesat. Oricum insa cred ca Marius Oprea, dupa ce a scris despre ea, o obtinut, indirect si urmarind contrariul, cam acelasi rezultat la care ar fi dus o contestare in instanta. Doar pe fond, bineinteles.

    • Cu toata tristetea pe care mi-o cauzeaza aparitiile domnului profesor Dinu C. Giurescu la A3 (inteleg ca trebuie sa se achite fata de sprijinul A3 pentru alegerea sa ca deputat; pot accepta si explicatia ca e foarte bine platit si o astfel de oferta nu poate fi refuzata), nu pot fi de acord cu acuzatiile ce i se aduc de unii, cum ca totusi ar putea fi considerat colaborator al fostei Securitati. Adeverinta eliberata de CNSAS e corecta.
      Fiind fiul marelui istoric „burghez” C.I. Giurescu, amestecat si in politica interbelica, si care apoi a suferit consecintele din partea regimului comunist, dar care prin anii 70 fusese reabilitat , Domnul Dinu C. Giurescu nu se putea expune riscului de a i se inchide toate portile afirmarii ca tanar istoric. Asa cum reiese din documentele publicate de CNSAS, dupa multe incercari de a se eschiva, a trebuit sa accepte, dar conditionat: FARA A PUNE IN PERICOL CONATIONALI. Ca a dat informatii despre straini, asta era o obligatie legala pentru toti cetatenii romani care, intr-un fel sau altul, intrau in relatii cu strainii. Puteai sa nu respecti legea, dar daca se afla, sufereai consecintele Legii. Oricum, strainii nu puteau suferi consecinte din partea Securitatii.
      Am vazut informatiile pe care le-a dat si despre unii colegi, de ex. despre G.G.P. (il recunosc aici pe tanarul, pe atunci, George G. Potra), dar sunt informatii clare in favoarea lui G.P., care, si el, un tanar istoric foarte bine pregatit si talentat, avea un dosar nefavorabil din cauza familiei. Era vorba, practic, de o sustinere pentru tanarul G.G.P.
      Citind exemplificarile de pe site-ul CNSAS, nu cred ca cineva a avut de suferit din cauza informatiilor date de dl. Dinu C. Giurescu.
      Un aspect aparte ar putea fi acela ca dl. Dinu Giurescu „a fost instruit si trimis cu sarcini in exterior in anul 1980” (SUA, Anglia, Franta, RFG). Din documentul intocmit de Securitate nu reiese insa de cine a fost trimis (poate de alta institutie, la intruniri ale istoricilor, nu de Securitate), despre ce sarcini era vorba si ce a raportat apoi. Cred ca sarcinile date de Securitate au fost de tipul sa incerce sa sustina tezele istoricilor romani in privinta evenimentelor istorice sensibile legate de istoria Romaniei, sa incerce sa-i castige pe interlocutori de partea tezelor respective. (Pentru cine nu stie: daca erai trimis cu misiune de serviciu in strainatate, inainte de plecare CI-stul institutiei iti facea un instructaj „contrainformativ”).
      Ca cel putin dupa 1990 d-l Dinu Giurescu nu mai are nicio datorie fata de securisti, pentru mine sta marturie afirmatia sa de curaj neobisnuit, ca „Romania in ultimul Razboi Mondial a fost BATUTA si a trebuit sa suporte consecintele”. Asta nu ar accepta niciun securist, ei avand creierele spalate.
      Sunt convins ca, in sinea lor, cei care vor sa-l aseze pe dl. D.G. la rand cu turnatorii-lichele o fac numai ca reactie la aparitiile d-lui profesor la A3, ceea ce, desigur, il pune intr-o lumina extrem de urata, dar am putea intelege ca si varsta isi spune cuvantul.

    • …Mirela!… felicitari pentru curajul tau!… Marius Oprea incepe sa devina din ce in ce mai mult o ciudatenie… ca ornitorincu’ sau catiru’… …

  15. felicitari pentru munca depusa, nu a fost in van, inclin sa cred ca sunt mai multi cei ce va sprijina (chiar daca doar moral si anonim) decit cei care va urasc! Va stiu de la Iasi, stiu ca sunteti perseverenta, va urez mult succes!

  16. Prima oara, marturisesc, am citit mai mult pe serite articolul dumneavoastra. A doua oara am fost ceva mai atent. Va multumesc pentru informatiile furnizate. In felul acesta, incep sa inteleg mai bine mecanismele care fac atat de dificila alegerea graului de neghina, pe plaiurile noastre.

  17. Securitatea si actualii academicieni. Acum cca 8 ani am cerut CNSAS informatiile lor despre membrii unei anumite sectii a academiei (am pus o limita de varsta, nu ma interesau nonagenarii). Pana acum, cu chiu cu vai, am primit pentru trei „nemuritori” DA (unul a murit intre timp), unul avea DUI – era clar urmarit politic, pentru trei „nu s-au gasit documente in arhiva noastra”, pentru unul astept si acum dupa atatzia ani un raspuns. Probabil statistica se repeta la nivelul intregii academii. Evident SIE nu a predat dosarele colaboratorilor inca utili dupa 90, ceea ce e oarecum justificat de cutuma lumii tuturor serviciilor externe din lume de a nu-si deconspita oamenii. As fi interesat de raspunsul pentru Haiduc, care a studiat la greu intai in marele urs (anii 50) apoi si in uniunea sovietica aialalta (usa) in anii 60. Omul are o stranie aprehensiune fatza de CNSAS – stiu ce spun. La fel de „ciudata” e atitudinea activei luptatoare pentru democratie Alina Mungiu-Pippidi, care dupa ce ilustrul (ca genealogie) mediocrul sau sotz a devenit mca a proclamat ca academicienii nu trebuie sa fie o categorie prioritara la deconspirare.
    Poate ne spuneti cate raspunsuri atzi primit pana acum de la CNSAS si in cat timp de la cerere.

    • @ Lucid

      In cazul la acre ma refer eu (activitatea de colaborator al Securitatii a acad. Laurentiu M. Popescu) se pare ca victima (prof. Petre Frangopol) nu a cerut CNSAS se redeschida actiunea. Nu mulkt dupa aceea, prof. Frangopol a fost ales, pe deplin merit, membru de onoare al Academiei Romane.

  18. În primul rând bucură-te domnişoară Corlăţan că erai doar copil pe vremea iepocii de aur, când părinţii d-voastră se îngrijeau să stea la cozi ca să fi astăzi mare, deşteaptă şi cultă.
    Norocul d-voastră, domişoară Corlăţan că nu eraţi tânără angajată prin anii 60-70 ca să fiţi chestionată de băieţii aia buni, care i-au făcut turnători pe toţi intelectualii de frunte ai României, cam aflaţi în puşcării în deceniul 6, iar după aceea sub ochii lor scrutători şi patrioţi.
    Adevărul din dosarele securităţăţii este abject, murdar, şi i-a împroşcat cu fecale pe toţi care i-au stat sub lupă!
    Dacă CNSAS este în stare să afle cine este turnător, dar nu este în stare să afle cine se ocupa cu valorificarea turnătoriei, atunci CNSAS nu şi-a atins scopul creării acestei instituţii!
    Bine că aţi fost copil, să nu vedeţi cum se băgau în cele mai intime detalii ale vieţii tale celei mai intime, patrioţii cu bocancii cu ciorapi nespălaţi, ocupaţi să apere pe Ceauşescu şi ai lui!
    Bine că eraţi copil şi probabil şoim al patriei în acele vremuri!
    Istoria nu se ascunde în dosarele securităţii ci în amintirile fiecăruia care a a supravieţuit în acele vremuri, eventual poate să identifice slăbiciuni pe care părinţi ca ai d-voastră le-au comis ca să

  19. @jonegut
    E perfect adevărat ceea ce spuneți. Cum îți poate creiona personalitatea( și cei urmăriți aveau personalitate, altfel n-ar fi fost puși sub lupă) o vecină incultă, un frate invidios și vindicativ. o cumnată idioată și rea, soția unui prieten căreia, din respect pentru el, i-ai refuzat avansurile, sau/și chiar bunul tău prieten, aproapele tău, colegul de serviciu care te invită la o bere, șamd. Cine te ”cunoștea” cel mai bine dacă nu cei mai apropiați? Și erau bine instruiți să-ți devină apropiați, inclusiv apropiații prin rudenie. Toți cei care au reușit să își vadă dosarele au fost loviți de trei lucruri cel mai tare, după știința mea. De cei care i-au turnat, de detaliile cele mai intime și de mizeriile găsite acolo, mizerii care-i făceau de nerecunoscut.. E adevărat ”turnătorii elevați” erau, în general, mai înțelegători cu victima. uneori se arătau chiar protectori, dar asta nu le absolvă nobila activitate a jumătății de normă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mirela Corlatan
Mirela Corlatan
Mirela Corlățan este licentiata in Sociologie-Politologie la Universitatea 'Al.I.Cuza'' din Iasi si absolventa a unui masterat in Sisteme si politici publice locale la aceeasi institutie. De asemenea, in 2014 si-a sustinut licenta in Drept, in cadrul Universitatii din Bucuresti. A lucrat ca jurnalist la Ziarul de Iasi in perioada 2000-2004, iar apoi la Cotidianul, pana in 2009, in cadrul Departamentului de Investigatii. Incepand cu 2009 a semnat editoriale, interviuri, anchete si reportaje in Evenimentul zilei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro