Home » Opinie »Reactie rapida » Citesti:

Au făcut-o. Și mai departe?

Vlad Zografi februarie 1, 2017 Opinie, Reactie rapida
20 comentarii 7,541 Vizualizari

Nici o surpriză, a fost exact ce ne așteptam să se întâmple. Și nu de două săptămâni, ci din 11 decembrie. I-am auzit pe unii comentatori, care se chinuiau să mimeze inteligența, spunând că Dragnea a fost băiat fin în campanie, n-a sărit peste cal, a făcut chiar figură onorabilă, când de fapt a ținut un discurs xenofob (Klaus Werner, Julien), antioccidental (cu isteria colectivă inspirată de un nume magic: Soros) și împotriva justiției. Un amestec de imbecilitate și ticăloșie, propagate violent în societate, a mascat importanța alegerilor și a oferit justificări celor care declarau că nu vor să voteze răul cel mai mic. Ghinion, Făt-Frumos n-a participat nici de data asta la alegeri! Răul cel mai mic este logic egal cu binele cel mai mare. Vedem azi că diferența dintre răul cel mai mic și răul cel mai mare este aceea dintre un stat de drept, cu destule neajunsuri, și un stat condus de bandiți, după reguli banditești. Elementarul efort de a te duce până la seția de votare într-o zi de duminică ar fi scutit imensul efort al zecilor de mii de oameni de a-și striga disperarea noaptea în ger, înspăimântați de ghilotina care stă să cadă peste statul român. Chiar și-a închipuit un om cu mintea întreagă că Dragnea nu va face exact ce-a făcut? Exista cea mai mică șansă ca, odată ajunsă la putere, echipa declarat antijustiție a penalilor să nu lichideze justiția? Pe cont propriu, fiecare are dreptul la naivitate, dar însumate, naivitățile individuale duc la catastrofe colective.

Nu știu câți dintre cei inerți pe 11 decembrie s-au trezit acum, sub șocul atentatului împotriva justiției. De numărul și hotărârea lor depinde rămânerea noastră în lumea civilizată. Ea mai depinde, poate, și de clarviziunea unei mâini de oameni aflați în poziții-cheie. Altminteri, pentru echipa Dragnea singura șansă de a nu face pușcărie – și pentru o vină incomparabil mai gravă decât abuzul în serviciu – e să desprindă România de Europa și s-o ducă ireversibil spre Belarus și alte democrații originale. Zilele astea am avut impresia că, pentru a rămâne în libertate (dar cât timp?), Dragnea ar folosi și bomba atomică. Incompatibilitatea dintre PSD și statul de drept a devenit acum totală, nu mai există aproximații și compromisuri, nu mai există nuanțe, produsele cosmetice sunt perimate, am ajuns într-o situație de sau-sau. Soluția miraculoasă ar fi ca nepenalii din PSD să acționeze rapid și decis pentru a evita în ultima clipă catastrofa. Cine mai are puterea să creadă în miracole?

Rămâne strada. Rămâne capacitatea oamenilor de a se organiza spontan. Rămâne perseverența. Rămâne inteligența civilizației și bunului-simț împotriva vicleniei banditești. Fulare, căciuli, ciorapi groși.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. cristi spune:

    Cum ne putem lupta cu armata de asistati votanti PSD ,cum credeti ca strada va birui contra televiziunilor aservite,este o naivitate.
    Cred ca miza e mult mai mare si anume scoaterea romaniei de sub influenta americana de catre rusi,asta se face doar cu o dictatura.

  2. Mariana spune:

    Întru totul de acord.

  3. UnOarecare spune:

    Miracole nu exista.
    Depinde numai de noi sa ne facem o Romanie ca o Elvetie sau Finlandă ori sa ne bălăcim inainte in mizeria fostilor politruci “comunisti” si a urmasilor si acolitilor lor.

    • florin spune:

      Ca sa faci o tara ca Elvetia sau Finlanda, ai nevoie si de niste oameni care sa gandeasca si sa munceacsca ca elvetienii sau finlandezii (sau germanii sau ce mai vreti voi). Ori in tara noastra cuvintele de ordine sunt “sa ne dea si noua ceva” si “pomana, maica, fa-ti pomana si de noi”

  4. Dan spune:

    Dle Zografi, ridicati steagul! Mi-am pregatit deja hainele groase!

  5. Florin Oprea spune:

    Scrisoare deschisă adresată membrilor Guvernului României aflaţi în funcţie la datorie la data de 31 ianuarie 2017 NOAPTEA

    In codul penal este inscrisă drept circumstanţa agravantă săvârşirea unei infracţiuni “în timpul nopţii”. De asemenea şi săvârşirea de către “două sau mai multe persoane împreuna”.
    Art. 209
    Furtul calificat
    Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
    a) de două sau mai multe persoane împreună;
    g) în timpul nopţii;

    De asemenea tot infracţiune este şi favorizarea infractorului:
    Art. 264 CP
    Favorizarea infractorului
    Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

    Doar aceste două infracţiuni sunt de ajuns ca să vă califice la categoria infractori. Vă anunţ că voi face tot posibilul să inundăm parchetul cu plângeri penale pe adresa fiecăruia pentru aceste două fapte!
    Nu e de mirare că un guvern format din persoane care s-au înscris în partidul înfiinţat, inspirat în doctrină, protejat şi condus de un individ acuzat de crime împotriva umanităţii să se întrunească noaptea şi să ia asemenea hotărâri. Este superfluu să înşir ce v-a făcut să luaţi asemenea hotarâri, dar este de ajuns să spun doar atât: aţi făcut-o în primul rând pentru infractorul condamnat care vă conduce partidul. Şi aţi făcut-o pentru a ascunde multe hoţii şi borfăşii comise sau care vor fi comise şi de care nu vom afla pentru că le-aţi ascuns prin aceste OG.
    Întocmai ca cei mai înrăiţi borfaşi v-aţi înhăitat noaptea ca să înfigeţi un cuţit în spate unei ţări întregi. Vi se vor spune multe, dar cred că doar atât pot spune eu acum şi care poate fi aşternut pe hârtie: RUŞINE SĂVĂ FIE OBRAZULUI! Nu cred ca vă pasă dar eu nu pot să nu o spun. Şi vă mai spun multe, în sinea mea şi împreună cu cei apropiaţi mie, pe care hârtia le suportă greu, dar pe care sunt convins că le bănuiţi. Nu cred că borfaşii de rând au vreo strângere de inimă cu privire la ce vor spune părinţilor, copiiilor şi soţilor după ce fură. Nu mă aştept nici la voi toţi să aveţi vreo “crampă” de genul ăsta.
    În caz că vă consideraţi jigniţi puteţi alege calea în justiţie. De aceea vă dau mai jos toate datele mele de contact.
    La sfârşit, pentru ceea ce aţi săvârşit azi-noapte: un HUO din toată inima!

    Florin Oprea

    PS 1 V-aţi securizat în aşa hal încât nici unul dintre voi nu are o adresă de e-mail cu nume şi prenume ca să comunicaţi cu cetăţenii care, aşa ziceţi voi cu mândrie, v-au ales. De ce? Vă e frică? Vă e ruşine? Nu sunteţi mândri de locul unde v-a pus poporul? Se întâmplă lucruri necurate pe moşia fiecăruia de nu vreţi să fiţi deranjaţi nici măcar cu o întrebare?
    Ministerul pentru mediul de afaceri, comert si antreprenoriat, Ministerul apelor şi pădurilor, Ministerul cercetării şi dezavoltării nu au nici site!

    PS 2 Pentru ministra apelor şi pădurilor: în speţa pe care v-am sesizat-o şi documentat-o cu fotografii atunci când conduceaţi Apele Române Buzău aţi luat apărarea infractorilor care au aruncat deşeuri într-un râu. Acum aţi trecut la o categorie superioară. Sunţeti demnă de încadrare la “cine fură azi un ou, mîine …”.

    Adresanţi:
    pm@gov.ro; info@mdrap.ro; srp@mmediu.ro; petitii@mai.gov.ro; ministru@mae.ro; relatii.publice@madr.ro; biroupresa@edu.gov.ro; relatiicupublicul@mmuncii.gov.ro; petitii@economie.gov.ro; comunicare@energie.gov.ro; petitie@mt.ro; presa@ms.ro; comunicare@cultura.ro; cabinet.ministru@mts.ro; cabinetministru@comunicatii.gov.ro; sesizari@mturism.ro; cabinet.ministru@mprp.gov.ro; secretariat.mcpdc@gov.ro; contact.drp@gov.ro; drp@gov.ro

    • Grammaticus spune:

      repet inca un lucru: OUG care dezincrimineaza abuzul in serviciu, in acelasi timp, LEGALIZEAZA DISCRIMINAREA RASIALA, SEXUALA, RELIGIOASA intrucat se vor putea emite cu impunitate acte publice , de putere publica, care sa creeze o situatie de inferioritate pe temeiurile de mai sus.

  6. catalin spune:

    Miracole? Nu rugaciunile salveaza, ci actiunea. E clar ca avem o deficienta in reglementarea puterilor in stat, ca o astfel de posibilitate a guvernului de a da OUG peste noapte pot afecta serios democratia si statul de drept si nu e nimic care sa ii poata opri la timp. Nu avem clar definite in Constitutie masurile de check-and-balance, de cenzura reciproca si de anihilare a oricarei incercari de destabilizare. Pe termen scurt, presiunea strazii pot rezolva anumite deficiente (societatea romaneasca e pasnica, vedeti ce se intampla la o manifestatie in Grecia, USA, Germania etc – nu ca ar fi un exemplu de urmat), insa e de preferat o legiferare care sa inchida ermetic astfel de portite de scurgere. Nu sunt de acord cu idee ca politicienii nu pot fi trasi la raspundere decat de electorat. Daca incalca cu buna stiinta legea si constitutia legiferand astfel de enormitati sa fie pedepsiti (2012 le-a dat aripi, vazand ca nu li se intampla nimic – poti face, daca iese iese, daca nu, nu ti se intampla nimic).

  7. Razvan spune:

    “[...]diferența dintre răul cel mai mic și răul cel mai mare este aceea dintre un stat de drept, cu destule neajunsuri, și un stat condus de bandiți, după reguli banditești”

    ” Pe cont propriu, fiecare are dreptul la naivitate, dar însumate, naivitățile individuale duc la catastrofe colective.”

    Frazele astea trebuie puse pe pancarte si luate in piata, la miting.
    Sau reluate in bucla, pe burtiera televiziunilor.
    Sau trimise prin sms, zilnic.
    Sau prin mail.
    Sau…

    Cand ne vom trezi ?

    Formidabile formulari, atat ca substanta cat si ca forma.
    Felicitari, maestre,

  8. Decebal spune:

    Nu stiu daca “nepenalii” din PSD sunt neaparat oameni cinstiti. E posibil sa fie doar “hoti neprinsi inca”. Mi-e greu sa cred ca, intr-un partid care functioneaza si actioneaza ca PSD, pot accede in functii importante oameni curati. Cred ca toti cei ce au un cuvant de spus in partid sunt oameni cu “mânere” de care pot fi apucati, la o adica, de catre partid si pentru binele partidului sau mai-stiu-eu-cui, oameni cu schelete prin dulapuri. “Unitatea de monolit” (inclusiv intru faradelege) este un atu pentru PSD, inclusiv in razboiul cu Justitia. Sper sa se duca la fund tot asa, monolitic.

    Nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva acest asalt sustinut impotriva Justitiei nu are ca motivatie, de fapt, bombele cu ceas din dosarele “revolutiei” si “mineriadei”. Daca nu cumva concluziile din aceste dosare sunt de natura de a pune sub semnul intrebarii insasi supravietuirea “monolitului” PSD. Determinarea cu care pesedistii lovesc fara mila statul de drept si conditia Romaniei in Europa si in lume, precum si precipitarea cu care o fac, ma fac sa ma intreb daca nu cumva politrucii damboviteni nu sunt altceva decat niste soldati ai unui inamic strain.

    Sa iesim in strada, pasnic si frumos si sa ne spunem pãsul, raspicat!

    • Decebal spune:

      Si am iesit. Si am fost multi. :)

      Si n-avem nicio legatura cu cei ce au agresat jandarmii.

      Si mai iesim… :)

  9. Gabi spune:

    Dupa ANESTEZIEREA electoratului de catre PSD cu pomeni electorale fara acoperire economica …) a urmat CROSEUL in plex…Oare au crezut ca va “durea” mai putin? Sau ca, facand KO poporul, acesta nu va mai putea riposta ?…Partidul asta e fost tarat de niste penali intr-o MOCIRLA din care nu cred ca va mai putea iesi…

  10. Grammaticus spune:

    Multumim de articol domnule Zografi! Excelent si cel din 22!

  11. DanielS spune:

    Pe ei si pe mama lor! Nu mai e timpul vorbelor, al dezamagirilor si plangaciosilor.

    Toata lumea in strada! Acum! Acum ori niciodata!

  12. ileana spune:

    “Si mai departe?” Mai departe trebuie sa fim/raminem noi,sa ne adunam noi,toti care sintem corecti,care muncim cinstit dupa pregatirea si puterea fiecaruia,care ne crestem copiii si nepotii in spiritul adevarului si corectitudinii,sa aratam ca sintem o forta ce nu poate fi infrinta,ca nu putem fi tavaliti in mizerie si umilinta de o gasca de penali! Societatea civila,adica noi toti,trebuie sa ne mobilizam si sa fim activi,in strada – doar strada ne-a mai ramas- sa-i fortam sa dea inapoi,sa le fie teama sa ne mai sfideze si sa ne umileasca! Ei,penalii din gasca puterii,traiesc de fapt pe spinarea noastra,din impozitele si taxele adunate din munca noastra cinstita! Lor trebuie sa le fie teama de puterea strazii,a societatii civile, nu noua sa ne fie teama de ce le mai clocesc mintile bolnave peste noapte!! Multumim,Vlad Zografi, nu ne-ati dezamagit !

  13. dusu spune:

    bag sama si autoru asta crede in Fetzi-frumosi…. din lacrima

  14. Vlad Văidean spune:

    Stimați semeni din Guvern,

    Permiteți-mi să ridic glasul din umila-mi anonimitate cetățenească și să vă scriu deci în calitate de seamăn. Știu că nu voi rezolva mare lucru, știu că niciunul dintre dumneavoastră nu va citi această misivă, și chiar dacă o va face, cel mai probabil doar va ridica din umeri și va trece mai departe, așa precum de altfel suntem cu toții nevoiți să o facem. Totuși, iaca, mă trezesc și eu vorbind, căci azi, 1 februarie 2017, am făcut un gest pe care țin să-l răspic fără nicio modestie, fără nicio jenă, deși motivația lui, oarecum mult prea personală, oarecum infantilă, aproape absurdă, contrazice întrucâtva trâmbițarea la răspântii.
    Azi de dimineață îmi propusesem să termin un text pe care, în calitatea mea de student, aveam datoria să-l scriu. Când mă apropiasem de final, m-am hotărât să iau o pauză. Trebuie să precizez că, în atari situații, obișnuiesc să nu îmi îndrept atenția înspre nimic altceva; așa se face că astăzi, 1 februarie 2017, zi în care simt că s-a scris istorie, eu unul nu am deschis Internetul decât abia în jurul orei 15. Altfel spus, abia atunci am aflat totul. Nici aseară, când dumneavoastră ați făcut boroboața, nu am fost pe fază, căci mi-am permis, cum își mai permit cetățenii anonimi din când în când, să-mi văd de treburile mele offline.
    Desigur, situația comporta tot felul de comentarii personale, în puține silabe, pe care se cuvine să mă abțin a le reproduce aici, în spațiul public. Am luat-o buimac înspre Gara de Nord, căci azi plănuisem să-mi cumpăr bilet pentru ca vineri să merg acasă în vacanța intersemestrială. Pe drum îmi tremura stomacul, ceea ce nu pot să-mi explic decât prin faptul că, de când m-am învrednicit să-mi conștientizez statutul de cetățean, niciodată nu m-am simțit mai indignat, jignit, călcat pe creștet de către invizibilul dumneavoastră sabot; pe scurt, m-am simțit sabotat. Iată așadar motivația infantilului și absurdului meu gest de a plăti integral biletul de tren, cu toată calitatea mea de student, deci de aparținător al uneia dintre categoriile sociale pe care ați binevoit să le șpăguiți. Ați sperat, poate, că mituindu-mă, voi trece cu vederea ceea ce plănuiserăți de la bun început să faceți. V-ați înșelat.
    În fine, orice alte argumente, comentarii, nuanțări sunt de prisos. Îmi tremură stomacul. Mă grăbesc să plec. La protest, bineînțeles.

    Cu stimă (să zicem),
    VV, student.

    • baraka spune:

      :) Scrisoarea ingalbenita in sertar. Hihi.
      what to do, what to do: the button for the internet is jammed.

  15. Andrei spune:

    Rădăcina dezastrului de azi se află, într-adevăr, în alegerile din 11.12. La Livorno, în Italia, fiica mea nu s-a putut apropia la mai mult de 100 m de secția de votare la alegerile prezidențiale din 2014. În decembrie trecut, însă, a fost singura persoana care a votat, tot acolo, între orele 10 si 11!!!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Zografi


Vlad Zografi

De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică... Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Nu se pune problema „acceptării” anonimatului. Pur și simplu nu am fost întrebați, am fost r...

de: Gabriel Fornica-Livada

la "Învățământul care îl merităm. Despre țapul ispășitor și arderea canapelei"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)