Home » Opinie » Citesti:

Au găsit piatra filosofală

Ciprian Ciucu mai 15, 2014 Opinie
49 comentarii 3,721 Vizualizari

Nu te-ai fi asteptat… E vorba despre alde Mazăre și Puric

Am gasit ceva timp și curiozitatea m-a împins să ascult și eu ce le zice Dan Puric oamenilor. Cum succesul său târziu m-a făcut curios, (habar nu aveam de acest actoraș care și-a găsit celebritatea, nu în teatru, ci în ”conferințe”) și cum You Tube-ul colcăie de astfel clipuri cu ”conferintele” lui, i-am dedicat o jumatate de ora din ascultându-i spusele, cand a ajuns undeva prin Cluj. Impresia mea este că-și bate joc de oameni. Tâmpenie după tâmpenie, rationamente false, interpretări absurde, naționalism ieftin, înflăcărări vetuste, conspirații… o-ho câte conspirații! Se ancorează în context, zice de Pungești, zice de tragedia aviatică din Apuseni, nimic nu-i scapă. Cred că știe exact ce face. Intră românul, omul de bună credință, la ”conferință” și iese exaltat de acolo. Și am înțeles că taxează bine cu vreo 300 – 400 de lei locul în sala în care acest fanfaron (încearcă să-l emite pe Flotrin Piersic în exprimare) își ține ”conferințele”. Și-a găsit o nișă largă (dacă există așa ceva) și le mângâie orgoliul identitar sărmanilor care, ca și el, trăiesc în trecutul ideologic național-comunist (el fiind un declarat anti-comunist!). Dar pe bani. Dacă e el așa bun român, iubitor al sărmanilor, al sufletului neamului, de ce nu le cere oamenilor doar  vreo 20, 30 de lei ca să-l asculte? Dar de ce să o facă, doar are căutare. E clar, în cea de-a doua parte a carierei sale neclare, Puric a descoperit Piatra Filosofală.

Un altul, un caraghios (mai degrabă un derbedeu, după normele bunei cuviințe) este unul care de ani buni câștigă alegerile la Constanța. Cum de reușete? Și o face împotriva intuiției, împotriva bunului simț… Ai zice că dacă-și etalează averea, dacă se îmbracă în SS-ist, dacă se afișează repetat cu femei ușoare prin diferite localuri, ai zice că ar trebui să fie penalizat la alegeri, nu-i așa? Orașul e ca vai de el, nicio investiție serioasă care să crească calitatea vieții oamenilor, cazinoul acela, clădire de patrimoniu, stă să cadă, atmosfera e dezolantă. Dar, fatalitate, plimbat și pe la DNA, Mazăre câștigă și va continua să câștige! De ce? A descoperit piatra filosofală! Conform viziunii sale, nu contează restul, importanți sunt oamenii. Și dă-i cu ajutoare sociale și dă-i cu programe cu alimente ieftine și dă-i cu pachete. E simplu, e mult prea simplu. O bună parte din bugetul orașului o cheltuiești pe mâncare, o dai direct oamenilor iar aceștia te vor vota, pavlovian. Atât, nimic mai mult. Dependența e creată. Oamenii sunt mai ultragiați de ideea că s-ar putea să nu mai vină pachetele decât de viața deșănțată a primarului-derbedeu. Lasa-l maică că e tânăr, e neînsurat, să-și trăiască viața.

Restul e o mare afacere, restul sunt bani mulți, restul nu-i privește pe oameni. Căci, nu-i așa, doar împarte cu ei, le dă pachete.

Partea cu adevărat proastă este că, așa cum se prezintă viața politică din Constanța, o alternativă mai bună la Mazăre nu are de unde să vină. Viața politică locală este populată de alți derbedei, infractori și tot felul de golani de teapa lui.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "49 comments" on this Article:

  1. dusu spune:

    eu am citit intr o fitzuica de romanica ceva de genu ; lasa i sa fure mai draga(ha,ha shtitzi de unde vine?) ca totzi am fura daca am fi in locul lor !,dar sa ne mai arunce si noua ceva ! asta i romanica !
    in ce priveshte valoarea biletului,ea da masura importantzei ,cu care este probabil privita de ascultatori,conferintza !

    • Harald spune:

      Lasă, că ”mahalaua ineptă” e aceeași peste tot, nu numai în România. Ce-ar fi să ne spui ce crezi tu despre Klaus Wowereit, bravul primar al Berlinului? Nu crezi că e tot un fel de Mazăre, care însă câștigă voturi împăunându-se cu homosexualitatea lui și în timpul ăsta îngropând efectiv miliarde de euro în noul aeroport? Iar lumea îl votează cu entuziasm, din motuvul deja explicat.

      Cât despre a scrie ”romanica” atunci când te referi la România, asta spune mai mult despre tine, decât despre ea. Dixit.

      • dusu spune:

        shtitzi ceva ! si io foloseam cind eram mic argumentul ; BA TU,BA TU ,BA TU !
        acolo la romanica se pare e foarte apreciat,ha ha
        dixit !

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    În fine cineva pune degetul pe rana (infectată) numită Dan Puric. Știți ce e cu adevărat trist ? Faptul că acest aburitor profesionist își exercită influența nefastă mai mult în baza unui orgoliu imens, cvasi-inconștient, și mai puțin împins de la spate (inclusiv pecuniar). Astfel spațiul public românesc mai primește o perfuzie zdravănă de zăpăceală. Omul joacă rolul vieții lui.

    Încă și mai trist este că avem numeroși intelectuali de frunte foarte asemănători, care sub pretextul profunzimii de gîndire, emit texte la fel de cețoase precum palavrele lui Puric.

    • euripide spune:

      care i problema romaniei ? sint confuz.
      ce am dedus : un om este expus oprobriului public pentru ca vorbeste fara a fi inteles si joaca piese de teatru care nu se incadreaza in formatul “cintarea lumii”.
      nu pricep ? sint oamenii adusi cu forta la spectacolele si conferintele domniei sale ? care i formatul spectacolului agreat de autorul articolului : cintece de manea si voie buna ca preludiu la “managementul inteligent al resurselor naturale si umane” ?
      referitor la cel de al doilea. n am inteles care i asemanarea cu primul, dar stiu ca i votat de oameni. nu asa functioneaza democratia ? iar daca a comis infractiuni penale, n ar fi mai bine sa fie condamnat de justitie decit de omul de pe strada ?

  3. Andrei A. spune:

    Domnu Ciucu, vați luat dă Puric și miați cauzat o ridicare dă tensiune pă fond nervos. Io pentru el maș duce șin Dubai, să știți. Adică am fost, da maș mai duce. A zis unii că este un manelist culturel dă cea mai joasă speță. Io cred că ăștia sînt oameni invidioși, care nu iubește manelele. Șiși scoate năduful pă Puric. Oricum, io am dat banu gros ca săl văd și săl aud. Ziceați că spune lucruri care să gâdile publicu în mod plăcut ? Că sînt așa pă înțelesu tuturor ? Păi ce, io dau bani să-mi zică lucruri neplăcute și care nu le înțeleg ? Pentru asta po să dau drumu la televizor . Mați supărat, să știți, cu toate care leați zis. Nam mai fost așa irigat dă când a zis ăia că Ungureanu a furat averea lu Gojdu. Care după aia a cheltuit-o pă unguiente dă import. Și nu ne-a dat și nouă, la popolație. Care totuși, vorba ceea.
    Cu stimă vă raportez că pă la Costanța nam mai dat dă mult- fincă nu mai mă duc la mare în România, dă multă vreme. Mia dat ăia un pacagiu pentru Teracota Nova, da nu mi-a zis că e apa rece. Mam întâlnit cu Mazăre în Madascar. Eram cu amanta, că a fost copilu bolnav și soția a trebuit să stea cu el acasă. Lam cunoscut imediat, pentru că el așa sare în ochi, pă unde să duce. Mia dat și otograf. Despre ce ziceți cu pachetili la săraci, nu știu io pentru ca să spun, că acolo la ăia nu dădea nimica. Zicea că face otel. Io iam zis, domnu Mazăre, nu mai vă afișați așa, cu fetili goale- măcar să aivă acolo o bentiță, sau sort dă bucătărie. Nu mai vă afișați, fincă aveți o carieră dă guvern înainte. Uite la Becali- lați văzut pă el în public cu pițipoance în fundu gol ? Nu lați văzut. Dej să vă luați după el, să vă dea acolo o decoraț, un ordin ceva, dă mare cavaler slujitor al besericii, în formă continuată.

  4. euNuke spune:

    Domnule Ciucu, sper să nu vă fie cu bănat, dar senzaţia mea e că vă cam roade invidia. Apăi, dacă ieşiţi in târg şi organizaţi o conferinţă pe o temă fierbinte, să zicem “Uniunea Europeană – stat de drept, federaţie socialistă sau entitate de tip sovietic” ori “Câinele – cel mai mare duşman al omului?” ce credeţi, reuşiţi să găsiţi 10 muşterii care să vă ofere 300 de roni pe un bilet? Nu de alta, dar mi se pare destul de clar că actoraşul Puric era destul de celebru cu mult înainte de a începe să vorbească pe scenă, că d-aia şi-a permis să ceară tarifele astea. Altfel, deşi nu l-am văzut niciodată pe scenă -nici in faza mută nici in asta guralivă, mi se pare că omu are ceva succes cu vodevilul politic. Că bănuiesc că acolo se încadrează spectacolele lui, la vodevil. Iar ideea de a taxa in plan moral spectatorii pentru faptul că vor să vizioneze şi altceva decât telenovelele abjecte oferite de mass media mainstream nu mi se pare un gest prea elegant, mai degrabă e o golănie să arunci cu etichete in cei ce caută voci independente…altele decât cele din capul lor, iar asta indiferent de mesajele pe care le propagă mimul convertit la gargară.

    De Mazăre n-am ce să zic. E greu de înţeles cum de atâta lume îl votează pe ponta, darmite pe bufonul ăsta. Cred că românilor le cam place circul. Ar rezista ani de zile fără pîine -şi s-a văzut in regimul ceauşist- dar nu şi fără circ -şi regimul s-a prăbuşit abia atunci când televiziunea şi-a redus programul la 2 ore pe zi.

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Nu, evident ca n-as taia bile la banii aia ca sa vorbesc despre ce ma doare pe mine. De aeea trebuie sa fac rost de resurse, sa-i aduc pe sepezele mele pe oameni la masa si sa discutam chestiile care cred eu ca sunt importante. E mai greu, dar deh, nisa mea e mai putin spectaculoasa. Si la conferintele mele oamenii stau la masa, nu sunt public.

      Invidia nu ma roade, iritarea ma roade. Eu imi racesc gura si bat cu picior tarile din zona sa gasesc modalitati prin care oamenii indiferent de natie sa stea si sa faca lucrui impreuna (poduri peste ape, investitii in diferite infrastructuri, sănatete, diferite cooperari transfrontaliere etc, etc) si acest actoras se apcuca sa ne intarate. Cum sa nu fiu iritat? In rest cam cum spunti dvs. stau lucrurile.

  5. smaranda spune:

    Chiar aruncati o piatra! Nu filozofala. Daca aveti argumente este bine si recomandat sa-l criticati pe Dan Puric. Fara injurii si invidie. Dar nu este frumos sa-l puneti in acelasi articol alaturi de Mazare. Din motivele pe care le expuneti.

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      E frumos, nu e frumos, amandoi sunt nocivi si nu-s dispus sa le dedic ficaruia mai mult de jumatate de articol. Sunt in acelasi timp efecte si cauze ale acelui aspect pe care nu-l analizez, este cunoscut, este implicit, subînteles.

      • Dan Petre spune:

        Puric = actoras???

        Faptul ca habar nu aveati de el, demonstreaza ca nu prea frecventati teatrul.
        Pentru ca Puric si-a gasit celebritatea mai intai in teatru… Dincolo de aprecierile demne de ”Tricolorul”, aruncate cu atata nonsalanta, ar fi bine sa stiti ca inca de la finele anilor ’90, specatolele ca “Toujours l’amour” sau Don Quijote” se jucau ”cu casa inchisa” la TNB (Teatrul National Bucuresti, pentru cei mai putin familarizati cu fenomenul cultural ;) ).

        Despre Puric vorbesc miile de spectatori care platesc intre 30-300 lei ca sa il vada, indiferent ca apare in conferinte sau in piese de teatru. (Daca nu ma credeti, cand plecati de la CRPE, luati 226 pana la Universitate si intrebati de curiozitate, la Casa de Bilete TNB, daca gasiti vreun bilet la spectacolele in care apare: “Sinucigasul”, ”Idolul si Ion Anapoda”, etc.) Despre Puric vorbesc nenumaratele premii si distinctii. Despre Puric vorbeste difuzarea la BBC, RTL, etc.

        Despre Dvs. cine vorbeste? Bine ar fi ca intr-o zi (undeva “in a doua parte a unei carierei neclare” ca sa va citez), sa va puteti lauda macar cu una dintre recunoasterile maestrului. Una singura din cele de mai jos:
        - Crucea Casei Regale a României înmânată de Majestatea Sa, Regele Mihai al României, 2009
        - Marele Premiu la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Monodramă din Bitola, Macedonia, 2006
        - Premiul de excelență pentru „Maestru al teatrului românesc, ambasador al spiritului poporului român, folosind tăcerea ca limbaj universal”, acordat de firma olandeză Den Braven, 2006
        - Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române pentru realizările din cinema și teatru (2003)[2]
        Premiul UNITER pentru teatru non-verbal, 2003
        - Marele Premiu UNESCO pentru dezvoltare culturală – pentru promovarea artei scenice românești în străinătate (modalități de exprimare scenică), 2002
        - Marele Premiu al Fundației „Anastasia”, 2002
        - Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler – pentru servicii excepționale în cultură, 2000
        - Premiul UNITER acordat de Secția Română a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru pentru spectacolul Toujours l’amour, 1999
        - Premiul pentru Teatru de Pantomimă acordat de secția română a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – Fundația Teatrul XXI, 1997
        - Premiul „Constantin Tănase” la Festivalul Umorului pentru rolul principal din Omul care a văzut moartea, 1997
        - Premiul I la Festivalul de Film de la Costinești pentru spectacolul de pantomimă Jocul, 1987

        Restul e TACERE.

        • cinic spune:

          “perfect raspuns”. Atacul la persoana! Nu dezbaterea argumentelor ci desfiintarea autorului.
          Chiar nu iese mentalitatea bolsevica din mentalul RO?

          • Dan Petre spune:

            De obicei nu raspund “curajosilor anonimi”. O intrebare, domnule ”cinic”: am mintit cu ceva, am spus vreun neadevar? Puric este celebru inclusiv in afara tarii. Domnul Ciucu are un palmares cvasi-necunoscut pentru marea masa, Si, cu parere de rau, aceasta se va vedea si la viitoarele alegeri pentru Bucuresti… Din pacate pentru noi, marea masa a locuitorilor…

        • bugsy spune:

          daca se limita la scena era perfect

  6. Alex spune:

    De acord, dar in spiritul articolelor de pe Contributors…de ce nu ati continuat cu o analiza a imbinarii mentalului colectiv national-socialist ce umple salile lui Puric si masinariile de vot “pavloviene” gen un pui, o punga de malai = un vot pt un Mazare?
    E mecanismul mortal care functioneaza in Rominia si ne duce in disperarea de a nu mai vota…
    Ceva lispeste. Altfel….e superflua si cumva bizara adaugarea celor doua portrete de personaj public in acelasi articol prea scurt..

    • TM spune:

      @Alex
      “De acord, dar in spiritul articolelor de pe Contributors…de ce nu ati continuat cu o analiza a imbinarii mentalului colectiv national-socialist ce umple salile lui Puric si masinariile de vot “pavloviene” gen un pui, o punga de malai = un vot pt un Mazare?”

      De acord, dar, din respect pentru adevar, masinile de vot “pavloviene” bazate pe “un pui” nu tin de “Ponta-Mazare-PSD” si de mentalul colectiv national-socialist, ci de “Basescu-Udrea-Popescu-PMP” si de mentalul (astazi mai restrans) colectiv gaunos-agresiv-ieri-de-stanga-azi-de-dreapta.

      • Alex spune:

        @TM
        Ba tocmai din mizeria materiala, umana si intelectuala generata de national-socialismul multilateral dezvoltat se trage seva mecanismului de vot pavlovian.
        A devenit o unealta transpartinica ademenirea spre urne – si spre un anume partid(cu un pui, cu o galeata, cu o promisiune aberanta) a unor mase de “oameni noi” singurul produs de masa al comunismului. Mai nou “omului nou” – lumpenproletariatul dezradacinat din ruralitatea distrusa de colectivizare si bagat de regimul ceausescu in blocuri, cu locuri de munca “pe 35 de ani” in fabrici si uzine “ale patriei” i-a fost inserate citeva noi drojdii ideologice …”occidentul rau care ne fura tara”, “rominii sunt de 2000 de ani ortodcsi si vesnic aici frati cu codrii”, “o vai trebuie sa plecam din tara si ..culmea!! sa muncim intr-o piata capitalista reala”, “nu ne vindem tara”, “familia si vaolrile de baza ale celulei de baza a societatii sunt amenintate de homosexualii provestici”, “orice popa/calugar peste 70 de ani cu barba lunga si izolat in munti vede viitorul apocaliptic”, “masonii si sionistii si Anunaki controleaza lumea”, “Dacii aveau tehnologie laser- scrie in tablitele de la Tartaria”….nu mai continui..
        Pauperizata, cu acces redus la informatii reale si educatie solida, cladita pe criteriul adevarului si fara debusolari ideologice gen manualele de istorie socialiste, populatia semidocta si total pierduta atit din pdv economic, dezorientata din pdv cultural, fara baze solide in realitate…cade in felurite ispite si rataciri ale mintii, de care un Puric stie profita taind bilete la un pret frumusel, iar un Mazare stie recolta suficienta voturi.
        Toate formatiunile politice – si PSD, si PNL, si PDL si PMP si restul stiu bine ca exista acest fond de subcultura, semidoctism combinat cu frustrari istorice, impotenta economica si asteptarea unui Mesia /tatuc/parinte care sa “ne dea”.
        Miorlaiala noastra seculara deja de cit suntem de buni/frumosi/cinstiti …si cit de tare ne bat/jefuiesc/ocupa altii…se razbuna punind la dispozitia unor profitori un filon de slabiciune si de posibile cistiguri – fie din bilete precum Puric, fie din voturi precum Mazare, Ponta, Becali, Vadim, Iliescu, Antonescu, Udrea, Basescu, Nastase…uffffff…continuati d-voastra lista.

  7. ddd spune:

    De Puric nu ma iau. Cine vrea sa-l asculte si plateste, bine, cine nu, nu. Nu-i forteaza nimeni.
    Insa in cazul “salvamarului” e groasa tare., desi si astea sint copiate de la partid. Asa cum Ponta ne pacaleste mindria de a fi romani cu poze de prin afara tarii, asa si petitia pentru actiuni la portul Constanta. Formulari “literare” de agatat curve pe plaja, nu de oameni demn de urmat in politichie. “Vrei sa platesti mai putin la caldura, vrei si tu o actiune?” Imi da mie personal actiuni? Aiurea. Pai in CT este cea mai scumpa gigacalorie din tara, gunoiul este 10 lei lunar pe persoana… Sa-i spuna el lu’ “mutu” ca vor fi astea mai ieftin cind el fura si ajutoarele de la UE si spune ca-s de la el, platim ca sclavii ca sa tina el hotii si puturosii orasului pe social ieftin ca sa-l voteze, orasul se darima curind ca nu a facut nicio investitie. Asta e Mazare, un pui de nomenklaturista care a lucrat in comertul exterior cu Voiculescu, Catarama si ceilalti. Ce iese din pisica, soareci maninca.

  8. HansBrinker spune:

    Rade ciob de oala sparta. Pai sa rada de excentricii astia doi cineva care are o cariera serioasa. Hai sa-ti scriu in stil Hotnews.
    De ce nu se califica Ciucu sa rada de Puric si Mazare?
    1. Ciucu are o diploma Mickey Mouse. Probabil ai auzit de clasamentul diplomelor universitare in lumea serioasa. Cea mai valoroasa e diploma de tip Oxbridge – ce provenita de la Oxford sau altele universitati f vechi. Apoi cea “red-brick” de la universitatile construite in secolul 19 mai ales. Apoi cea de tip “Plate-glass” de la univesitatile construite in secolul 20. Cea mai noua si mai putin valoroasa este diploma Mickey Mouse, adica o diploma in vreuna din pseudo-sttintele inventate de curand gen marketingul managementului sau managementul marketingului ori studii europene. Mai rau, e o diploma Mickey Mouse de la o universitate romaneasca (printe cele mai slabe din Europa cel putin).
    2. Cineva cumpara biletele alea scumpe ale lui Puric. Deci, Puric e un bun capitalist. De ce urasti, Ciucu, oamenii care fac bani? Esti anticapitalist cumva?
    3. Mazare e votat de multi oameni. Asa e in democratie, oamenii voteaza pe cine vor. Esti, cumva, antidemocratic, Ciucu?

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Contrar asteptarilor dvs, acest comentariu nu m-a deranjat. L-am aprobat imediat, spune mult mai mult despre autorul sau si mai nimic despre mine.

    • catperson spune:

      D-le Ciucu,

      Sunteti tanar dar ati putea sa va informati…Vreau sa spun ca bietul Puric, in care s-a trezit in ultimii ani fermentul nationalist-crestin si care poate c-o fantasma si despre vreo viitoare cariera politica, nu e un “actoras”. E de destula vreme un actor recunoscut, care si-a facut meseria onorabil ( nu cu mare efort inca-l mai puteti vedea pe scene bucurestene, in maniera clasica!) iar mai apoi chiar a excelat intr-un demers mixt, si artistic si managerial, compania Passepartout, veche de vreo 12-14 ani (scuze pt aproximari, n-am timp sa ma documentez, dar dvs., ca autor Contributors, ar trebui s-o faceti…). Sunt spectator pasionat de teatru, va asigur ca in ultimii peste 10 ani, unele creatii (subliniez, UNELE!) ale acestei companii au fost remarcabile. Cateva vor ramane de referinta in domeniu, cea mai veche fiind Made in Romania. Intr-un fel pe care n-am caderea sa-l dezbat, Puric e la noi si un fel de creator de scoala, in domeniul spectacolului non verbal, compania lui fiind la a doua generatie. N-am mai vazut nimic de-al lor de vreo 2ani, deci nu pot sa va recomand acum ceva nou si nici nu stiu ce-or mai face ( n-a fost, pt mine, cel mai apetisant stil de spectacol deci mi-am pierdut in timp interesul). Istoria publica a lui Puric e deci muuuuult mai veche decat actuala sa sminteala (eu o spun cu toleranta si ceva simpatie pt fostul personaj), asa ca nu va face cinste sa-l numiti “actoras”. E un actor, un profesionist al scenei (aveti ceva impotriva domeniului?!), are realizari vechi, a muncit enorm si entuziast, e un ins instruit si citit, nu suge mai nimic de la statul roman, etc, DECI E INCALIFICABIL SA-L ALATURATI LUI MAZARE. Doar pt. ca ne displace actualul sau demers (si-l banuim ca vrea sa ocupe o nisha, ca si cand numai potlogari ca Becali ar trebui s-o locuiasca)?! Nu e suficient. Jigniti si dezinformati, ignorati sau stergeti rauvoitor tot ce nu tine de ultimii vreo 2ani, continuati si in raspunsuri atitudinea artagoasa, aveti o self-esteem care va poate deveni paguboasa…Pacat! Sunteti un om tanar, puteti rata sa fiti o voce care conteaza pt ca veti fi banuit de reaintentie.
      Cred insa sincer ca orice demers uman e perfectibil si va doresc succes!

      • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

        Stimata doamna,

        Fiecare cu consumul sau cultural… Faptul ca dvs. consumati mai mult teatru si l-ati remarcat e una, eu nu consum suficient de mult acesta arta, deci nu-l stiu, nu l-am remarcat. Eu am artele mele pe care le urmaresc si va garantez ca nici dvs nu sunteti la curent cu numele care le creaza/populeaza.

        Revenind la actor, prestatiile sale publice (ma refer la conferinte) mi se par jalnice, il judec exclusiv dupa ceea ce transmite publicului si mi se pare inadecvat, vetust. E foarte probabil ca eu sa fiu cel inadecvat iar el sa reprezinte mult mai bine ”sufletul neamului” pe care il invoca permanent. Mai mult, apelul laconic la numele unor filosofi, la unele texte pe care le citeaza superficial (presupunand ca publicul stie exact despre ce vorbeste, are exact aceleasi referinte biografice ca si el (sic!)), pentru a-si ilustra propriile idei, il fac manipulator si periculs. Imi displace aceasta fanfaronada. Nu am de ce sa caut mai mult despre cariera sa, nu ma intereseaza. Ma intereseaza fenomenul creat de Dan Puric cu aceste conferinte, nu cariera sa artistică.

        Se pare ca trebuie sa fiu explicit, desi nu credeam ca este cazul. L-am pus langa Mazare pentru a evidentia ca ambii fac bani din prostia altora.

        Iarasi, faptul ca va referiti la varsta mea (cu asta incepeti), presupuneti ca sunt tanar, probabil dupa fotografie, nu este cea mai politicoasa abordare. Varsta nu este un argument pentru a trimite pe cineva la colt. Va spun insa ca la 36 de ani un om nu mai poate fi considerat tanar, este deja matur, responsabil de ceea ce zice si de cum zice.

        • catperson spune:

          36, ziceti?! La multi si buni ani! SUNTETI f. tanar (inclusiv dupa cum va afecteaza apelativul, de parca ar fi vreo jignire! cat o sa-l regretati…). Va inselati, recititi: am subliniat ca sunteti tanar si ca n-ati avut cum sa-l “prindeti” pe meseriasul Puric facandu-si meseria lui, acum f.multi ani; dar ca asta nu va indreptateste sa i-o negati, sa-i faceti cariera “neclara”, etc., deoarece azi nu e greu sa te informezi. ATAT. Da, aveti dreptate, poate n-oi sti nume culturale pe care le stiti dvs, numai ca asta nu m-ar face niciodata, dar absolut niciodata, sa le neg aprioric valoarea /creatiile/importanta. M-am ferit toata viata de fiorosul “Ce nu cunosc eu, nu exista / nu e bun!”

          Altfel, aveti dreptate, sunt niste baloane de sapun conferintele alea. Nu, n-am fost la niciuna, nici nu mi-am pus vreodata problema (incredibile si acele preturi, 1bil. cat unul din abonamentele la Enescu?!?!), m-am lamurit rapid, din cateva minute, la vreo 2 aparitii TV. Ritmul, citatele, inflacararea, pansarea bietelor noastre complexe, teme importante pt mine (anticomunismul si onorarea detinutilor politici), romaneasca ingrijita, n-au reusit sa ma convinga. E ceva inautentic acolo (banuiesc ca inzecit, pe viu, in salile umplute), e ceva “louche”, ar zice frantuzul. Dar nu cred nici ca a devenit un fenomen, cum ziceti, nici ca ar fi deja nociv. S-ar bucura sa stie cat de puternic il credeti!…Altele sunt toxinele din viata noastra publica, Puric probabil crede ca joaca rolul vietii si in repetitiile sale generale cheama si public! Sau poate crede ca pune primele caramizi la baza unei viitoare cariere politice si testeaza piata! Si da, oricat de trist ne pare criteriul, s-ar putea sa fie destui exasperati care sa zica “Da’, dom ‘le, ca macar vorbeste frumos romaneste si nu injura!”…

          Inchei tachinandu-va: daca e vorba de politete (caci sustineti bizar ca cineva care se refera la tineretea altuia comite o impolitete!), politicos ar fi fost si sa-mi multumiti, pt ca va uram (jur ca sincer!) succes!…
          Ceea ce fac iar: succes!

        • eyeswideshut spune:

          nu vreau sa contest pe fond articolul dvs., nu combat, deci, argumentele referitoare la calitatea intelectuala a conferintelor dlui Puric, insa tonul mi se pare malitios si flecar.

          “E clar, în cea de-a doua parte a carierei sale neclare, Puric a descoperit Piatra Filosofală.”
          Daca dvs. nu consumati “suficient de mult acesta arta”, deci nu-l “stiti”, nu l-ati “remarcat”, atunci de ce aceasta observatie referitoare la cariera dlui Puric?

          ” Și am înțeles că taxează bine cu vreo 300 – 400 de lei “.. este o informatie verificata sau doar “din auzite”? Intreb, pentru ca am avut si eu o tentativa de a participa la o conferinta in Bucuresti, anulata in ultimul moment, iar biletul in primul rand (unde am mai gasit la ora aceea bilete) a costat 100 de lei..

          Ca necunoscator dar persoana interesata de subiect, mi-as fi dorit o analiza mai profunda a fenomenului (cu argumente si exemple clare), nu doar un paragraf care expediaza tema intr-un derizoriu categoric si mai ales prin alaturarea nedreapta cu dl Mazare. Chiar si din perspectiva auditoriului celor doua personaje care este de o calitate totalmente diferita, merita un tratament distinct..

  9. kumanlar spune:

    alde se foloseste si pentru cei apropiati.
    alde mazare si puric.chiar sunt apropiati.
    unul e joker iar celalalt jolly joker….:))))

  10. Lupul Monarhist spune:

    În fine, cineva are prezența de spirit să vorbească despre elefantul din sufragerie. Puric nu este nici primul, nici ultimul care vinde un astfel de spectacol trist. Există și prin alte locuri, prostia e universală și fani există pretutindeni. Mesajul prinde de minune la poporul ortodox, care si-a petrecut viața în bătătura proprie și a ventilat numai până la Mamaia. Am avut o cunoștință, proaspăt venită din România, care era admiratoarea lui Puric… m-a întrebat într-o zi dacă am auzit de Puric… eu zic, da, am auzit, parcă e un actor. Eeeeeee lasă actoria, să vezi cum vorbește, cum le zice de bine!!! Apoi mi-a ținut o prelegere (inspirată din retorica lui Puric, prea era idioată) de ce românii o duc rău (aparent și-au pierdut credința în bunul D-zeu, au plecat aiurea prin țări străine, etc.). M-am lămurit în două minute și recunosc că m-am enervat teribil.

    Despre Constanța… totul e pierdut, zona centrală este un dezastru, există clădiri care stau să pice, părăsite de ani de zile. Un oraș murdar, neîngrijit, controlat de mafioți și granguri locali.

    • Andrei A. spune:

      Domnule dragă, dacă tot veni vorba de cultură, eu nu mă sfiesc să mă gândesc cum „era înainte”. Și asta nu pentru că sufăr de nostalgie, ci pentru că erau destui, chiar și pătați, formați înainte de defecțiunea de la 23 August (sau care o preferați). Acum, mulți sînt formați de profesori din comunism. Iar în curând, vor fi formați de profesori ieșiți din tranziție. Păi nu ți se face părul măciucă ?
      Mi-aduc aminte că la emisiunea de duminică a foarte mult regretatului Iosif Sava, a fost odată invitat academicianul Țițeica. Acum ăsta era academician adevărat, nu pentru că academia Lenuței era modelată după principiile lui Pico della Mirandola. Era serios pentru că tot comuniștii n-au vrut să-l primească în facultate pentru că nu avea origine socială sănătoasă. L-au dat la șaibă și de acolo trimitea articole la congrese internaționale de matematică- așa că s-au sesizat, că sînt ridicoli și l-au primit. Nu ca acum, de vezi rebusiști cu vestă safari care mai și votează schimbarea ortografiei limbii române fără să fie de specialitate. Domnul Țițeica și toată familia lui cântau la câte un instrument (și nu la drâmbă). Sava i-a cerut o definiție a cvartetului și Țițeica a spus : O întâlnire între patru persoane civilizate.
      Nu patru Purici. Și Sava i-a spus „domnule”. Doar mie îmi vine să zic tovarășe, când mă uit ce e în Academie.

      • Lupul Monarhist spune:

        Nu ca acum, de vezi rebusiști cu vestă safari care mai și votează schimbarea ortografiei limbii române fără să fie de specialitate.

        Hahahahaha! Poate că nu e timpul pierdut să scrieți la gazete de umor. O sugestie, nimic mai mult. :-)

        Mi-a plăcut povestea despre d-nii Sava și Țițeica… alte vremuri, alți oameni, românii erau altă specie pe atunci.

  11. victor L spune:

    Cred ca am mai spus-o (citita prin Dilema veche):
    Un italian a desoperit o carte scrisa in latina veche si a inceput sa predice prin tirguri o “noua religie”. Gura casca sa-l asculte ( orice intimplare din realitate este pur intimplatoare) s-au gasit.
    Pina intr-o zi cind cineva a strigat:
    - Oameni buni, nu e despre religie, ci despre retete de bucatarie.
    Unii au sarit sa-l bata (orice intimplare ca pe Contributors este pur intimplatoare).

  12. trustman spune:

    Daca puneti titlul: Dan Puric a gasit piatra filosofala sau Dan Puric si piatra filosofala faceti rapid 10000 de vizite. Si poate asa se mai diminueaza si numarul de spectatori….

  13. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Cu apropiere numelui lui Puric de cel al lui Mazăre i-ați făcut un mare serviciu, uriaș, lui Mazăre.

    Ați fost la Sinucigașul la Național ?

    • Hantzy spune:

      Mazare are o singura calitate: cand nu e pielea lui in joc, le “trânteste” fara menajamente. Unii apreciaza acest lucru la orice politician. Si asa ajung respectivii politiceni primari … sau chiar mai mult de atat!

    • kumanlar spune:

      Publicul reprezentațiilor de teatru in care performeaza Dan Puric nu este același public de nișa care soarbe nectarul ideilor lui Dan Puric.
      Asta este percepția mea, poate nu foarte buna.

      Orchestra de muzica clasica ce mai performeaza și ceva muzica populara in weekend (pe la nunti) nu mai poate sa aibă aceeași imagine.Aici ar fi o mica problema.
      Poate nu am căderea sa comentez ce fel de problema, doar observ.

      Semion Semionovici Podsekalnikov este ratatul absolut, dar şi romanticul prin excelenţă, idealistul, copilul nevinovat, intelectualul oprimat de societatea în care trăiește , o societate care nu-l ia în seamă nici măcar atunci când o înjură.
      Dan Puric nu este asa ceva.
      Dan Puric interpretează asa ceva.

      Problema lui Dan Puric ( in opinia unora) este ca interpretează și altceva pe lângă Erdman pus in opera magistral de către maestrul Felix Alexa.

  14. ST spune:

    Octavian Paler, Tudor Chirila si Dan Puric sint titanii citatelor de feisbuc. E o realitate greu de digerat de cei cu opera indoielnica. Spre exemplu, cind am rapid nevoie, pot eu gasi la Ciucu un citat despre misterul scrierile dacice? Sau despre apusul occidentului? Sau despre romanism, indigestie, transcedenta, dezamagire in dragoste, al doilea razboi mondial, conspiratie masonica, scoaterea petelor de dulceata, geopolitica, zodiac chinezesc, martiriii de la Pungesti…

  15. Alex spune:

    Cita vreme Puricul nu se apuca sa candideze sau se sprijine sau sa sustina ceva partid sau organizatie…e relativ inofensiv. Ca ii misuna prin cap niste chestii national-socialist-ortodox-rominesti, si a gasit nisa de public care sa isi ia bilet la conferintele lui…sa ii fie de bine. Pina una alta, si manelistii cistiga din spectacole la care merg doar cei deja “cuceriti” de subcultura manelelor..
    Asa si Puric…a stiut in mod fin sa identifice o nisa de public, si ii ofera ceea ce acel public (semidoct si relativ incult) are nevoie si asteapta. Puric incaseaza bani frumosi, dar nu e mai periculos decit un manelist, un predicator sau un alt gargarist ce “le zice de bine” publicului. Doar exploateaza un filon, si (sper) ca isi plateste taxele in urma acelei activitati economice.
    Cind o sa il vedem candidat pt vreo functie…atunci apare o problema…

  16. camione spune:

    m-as fi asteptat …la Antena3

  17. Decebal spune:

    N-as plati bilet ca sa-l vad pe Dan Puric vorbind, pe viu. L-am urmarit la televizor, cand am avut ocazia. Inteleg ca omul castiga bine, din aceste conferinte si din cartile pe care le scrie. Cinste lui! Nu fura, nu ia un salariu urias de la stat, isi poate justifica averea si plateste impozit la stat (presupun) si, cine stie, poate si doneaza, crestineste, ceva din ce castiga. Un demers jurnalistic onest ar trebui sa “sape” mai adanc in viata celor pe care-i dezaproba public, zic eu.
    Eu il consider pe Dan Puric un fel lider de opinie, ca multi altii care apar pe la televizor. Ca e vetust ceea ce promoveaza, e mai putin important – daca sunt oameni ce platesc pentru cartile lui sau ca sa il asculte, inseamna ca omul e capabil sa traiasca din ceea ce a citit, a invatat, a experimentat. Nu e putin lucru. Pe langa alti “lideri de opinie”, agramati si semidocti, ce ni se baga pe gat de onor-televiziuni, consider ca omul e printre cei mai benigni: nu instiga la ura, la intoleranta, nu incearca sa aduca la suprafata ce-i mai rau in ascultatorii/cititorii sai, nu face spume la gura cand vorbeste si nu urla. Nici asta nu e putin lucru.

    Oricat de iscusit ar fi intoarsa din condei, alaturarea lui Puric si a lui Mazare in acelasi articol mi se pare cel putin fortata. Dar, la inceputul acestui an, printre “rezolutiile” (acelea dezbatute de fiecare cu sine) ce mi le asum la inceput de an, s-a numarat una care spunea cam asa: “Avand in vedere ca e an electoral si ca un om destept a zis, pe la jumatatea anului trecut, ca va fi o campanie electorala tare urata, imi propun sa nu ma mir deloc de ceea ce citesc, aud la radio sau vad la televizor”. Asa ca nu ma mir nici de alaturarea Puric-Mazare si nici nu incerc sa o inteleg. Pentru 2015, ma mai gandesc. :)

  18. anca spune:

    la conferinte nu se plateste bilet! eu nu am platit niciodata! oamenii vin pentru ca de multe ori in urma acestor conferinte ti se reaminteste ca esti om si meriti respectat!
    respectul lipseste pentru multi dintre noi si faptul ca ni se reaminteste ca suntem oameni si-l meritam e mare lucru !

  19. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Iarăși vechea poveste: se confundă excelența într-un domeniu (de multe ori foarte îngust) cu priceperea în orice altceva, ÎN SPECIAL ÎN POLITICĂ. Deși asemenea cocktailuri toxice s-au petrecut peste tot în lume (primul exemplu care-mi vine în minte ar fi Bernard Shaw, dar nici cu dragul de Einstein nu mi-e rușine) la noi e o adevărată manie. Sînt convins că Dan Puric este un actor bun – se vede cît de bine joacă ȘI rolul profetul de colț de stradă – asta însă nu-i cauționează giumbușlucurile retorico-filosoficești (de cea mai proastă calitate). Chestiunea depășește simpla opinie fiindcă spațiul nostru ideatic este supra-saturat cu aiureli și fără Puric., așadar individul AMPLIFICĂ RĂUL. Cum probabil scena nu-i mai ajungea și-a inventat un personaj a la „Căpitanul (Zelea Codreanu) în secolul XXI”, însă, de fapt, în spatele măștii se tăvălește de rîs.

    Dacă totuși se ia în serios atunci e mult mai puțin inteligent decît pare.

  20. LM spune:

    Cred ca o buna parte dintre noi ne amintim inca de Ion Ratiu. Unii dintre noi, nascuti mai de curand, poate isi amintesc doar faptul care era cool prin anii ’90 sa zici ca “tii” cu Ratiu, chiar daca nu aveai inca drept de vot. Am citit articlul si toate comentariile de mai sus si am ramas cu un puternic gust de cocleala – cred ca este de la poleiala corodata.
    Insa m-am gandit ca este un moment bun sa reamintesc asta – sau sa v-o aduc pentru prima data in atentie, dupa caz:

    “Cele 10 porunci ale exilatului roman”, formulate de Ion Ratiu la Geneva (1984):
    1. Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.
    2. Afirmă-ţi dragostea pentru Patrie ori de câte ori ai ocazia. Nu faci asta pentru că eşti şovin ci pentru că doreşti să îi serveşti pe cei rămaşi acasă.
    3. Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa. Nu regăţeni, nu transilvăneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromâni sau megleniţi. Toţi suntem români.
    4. Ajută-ţi compatrioţii din mult-puţinul ce îl ai. Dă-ţi tainul, nu îl precupeţi.
    5. Susţine instituţiile româneşti din diaspora, oricât de modeste sau de imperfecte ar fi acestea.
    6. Nu critica niciodată, nici măcar prieteneşte, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine decât el.
    7. Nu aduce nicio critică, nici măcar “constructivă”, semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă: fă mai mult şi mai bine decât face el.
    8. Fii întotdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab, care nu mai are nici ţară, nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
    9. Opune-te numai celor care siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este o irosire de energie.
    10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.

    sursa: http://www.romanianculturalcentre.org.uk/ratiu-foundation/2011/08/zece-porunci-ion-ratiu-geneva/

    P.S. Poate ca Ion Ratiu gasise piatra aceea…
    P.P.S. Intotdeauna m-am intrebat cum de nu ii trateaza nimeni pe americani de nationalisti daca isi pun un catarg cu steagul Statelor Unite in curte, mandri ca apartin natiunii americane, dar imediat ce un roman isi pune un stegulet la fereastra este etichetat ca national-socialist. Cui prodest?

  21. Preda BUZAU spune:

    (pot fi si BABA Novac/ Monica Tatoiu – insa, NOVAC e un nume ca Popescu pentru polonocehoslovaci – ceea ce nu se incadreaza, desi erau niste colonisti prin Voevodina, Arad…)
    Numele Puric, e la fel ca Persic, doar ca si-au pierdut codita de la “c” (care il face sa-l citesti “ci”), e un nume sarbesc, si nici dupa fizionomie nu e romanas verde, insa ce sunt romanii? Romanii nu au rasa, nu apartin unui trib ca majoritatea europenilor din Europa barbara azi numita OCCIDENT – romanii sunt un concept superior care tinde ca inteles spre America, nu spre Asia, de care unii interesati si-au batut joc recent inventand romii.
    Iar daca Puric nu ar atinge coardele care trebuie, Puric ar fi un nimeni.
    Daca Mazare nu ar face parte ca urmas din haita de partid si de stat postceausista, Mazare nu ar exista – daca haita nu ar exista, ghettourile semiurbane, din ce in ce mai urbane, in care v-a bagat ceaushu nu ar fi existat niciodata. E foarte posibil, daca ramaneati REGATI, sa fi trait si azi in mahalalele imense fara canalizare si apa curenta, in lumea a treia din Mileniul 3 la periferia Lumii.

  22. kaladin spune:

    Am participat la conferință cu 20 lei. Alții au fost la conferințe gratuite, la care nu trebuia să cumperi bilet. Nu are un preț standard de 300-400 de lei. Și nu îmi mai ștergeți comentariile. Dovediți că faceți campanie defăimătoare împotriva acestui om.

  23. Kor spune:

    Daca am inteles eu bine articolul, problema nu e actorul Puric, ci oamenii dispusi sa plateasca sume mari doar ca sa-i asculte elucubratiile socio- politice, si nici neaparat Mazare, ci cei care-l voteaza ca orbetii. E doar o constatare trista: in tara asta traiesc prea multi retardati, mai multi decat media mondiala, si in mod cert peste cea europeana. De ce? Cuvantul “educatie” va spune ceva?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ciprian Ciucu


Ciprian Ciucu

Membru fondator si Directorul Centrului Roman de Politici Europene. Mai multe despre activitatea lui Ciprian gasiti pe www.crpe.ro Ciprian Ciucu a fost ales in ianuarie 2015 Pre... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)