Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Autismul, discriminarea și discernămîntul

Octavian Gordon februarie 20, 2018 Opinie, Societate/Life
17 comentarii 1,405 Vizualizari

De ce nu se revoltă, deopotrivă, asociațiile de nevăzători, surzi sau schizofrenici

Nu cunosc multe nici despre situația celor care suferă de autism în România, nici despre boala în sine numită autism, dar cunosc suficiente detalii și despre boală, și despre cuvîntul „autism” în limba română, încît să recunosc folosirea greșită, inexactă (în raport cu oricare dintre sensurile pe care acest cuvînt le poate avea în româna actuală) în discursul recent al Premierului Viorica Dăncilă. În orice fel ai întoarce-o semantic, autismul nu poate fi asociat cu dezinformarea și cu faptul de a cunoaște realitatea. Redau și eu o parte din spusele Doamnei Viorica Dăncilă, așa cum au fost ele difuzate în media on-line: „aceste două lucruri arată [...] că dezinformează și că știu realitatea, dar nu vor să o accepte și să o vadă. Acești oameni cred că sunt autiști și nu văd și nu aud ceea ce este vizibil pentru toți cei de bună credință”. Or, autismul, ca boală, înseamnă tocmai ruperea de realitate, nu cunoașterea ei și dezinformarea celorlalți, așa cum sugerează Premierul în funcție. Și orice extensie semantică, figurată, a cuvîntului „autism” este de pus în legătură cu ruperea de realitate, nu cu cunoașterea și disimularea ei intenționată. Așadar, este cazul să cădem de acord că Doamna Premier nu stăpînește conținutul semantic al cuvîntului „autist” în limba română, iar folosirea lui în contextul citat este hazardată și, prin urmare, nepotrivită. Din punct de vedere lingvistic.

Din punct de vedere stilistic, lucrurile nu stau mai bine. Dar nu fiindcă Premierul ar fi proferat (cu sau fără știință) vreo jignire la adresa persoanelor care suferă de autism, ci fiindcă discursul cu totul se înscrie în linia lipsită de glorie a majorității politicienilor contemporani (la care se adaugă, la fel de trist, foarte mulți jurnaliști), în care, în afară de stereotipiile limbajului de lemn, întîlnim parcă prea des atacul la ce a făcut sau la ce n-a făcut celălalt, cu utilizarea unor epitete sau expresii nu tocmai elegante, din registrul negativ (dat de contextul în care sînt utilizate sau care fac parte per se dintr-un registru negativ). Etichetele lipsite de eleganță, pur și simplu, n-au ce să caute într-un discurs public manierat, fie că vorbim despre politicieni, ziariști sau alte persoane publice. Nu vreau să arunc cu piatra, în mod ipocrit, fără să am conștiința faptului că eu însumi este posibil să fi avut astfel de manifestări în spațiul public, cu un aer de superioritate mai mult sau mai puțin disimulat.

Dar nu pe mine mă judec aici; se vor găsi destui s-o facă în urma acestui articol. Nici pe Doamna Premier n-o judec. Nu vreau să judec nici stilistica jalnică a discursului public, în general, pentru care aproape nivelul de indignare în societatea românească este mult prea mic în raport cu indignarea provocată (pretextată?) de episodice puseuri de grobianism.

Mirarea sau judecata mea (căci adesea „mirările”, ca și „indignările” exprimate public nu sînt altceva decît manifestări ale judecății) se îndreaptă împotriva atitudinii grăbite a celor care au asociat vorba (de ocară, poate) a Premierului cu un act de discriminare. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, pe drept cuvînt supărat pe CNCD pentru amenda recent primită, sesizează și el acest aspect: nu e nici urmă de discriminare în discursul recent al Doamnei Viorica Dăncilă. Dacă este sau nu o vorbă de ocară (Dl Popescu zice că nu este) rămîne de analizat în contextul cu pricina. O vorbă de alint cu siguranță nu este.

Episodul se dovedește a fi însă un bun prilej să reflectăm încă o dată asupra unei chestiuni esențiale a limbii și a comunicării: anume că orice cuvînt (ca, de altfel, orice gest) își determină sau, după caz, își definitivează semantica în funcție de context. Ce reamintesc aici este un truism, dar și adevărurile foarte evidente merită subliniate, din cînd în cînd, atunci cînd bunul simț și logica se lasă îngropate în noianul emoțiilor. Oricine își dă seama că și cuvinte din registrul semantic eminamente pozitiv pot căpăta nu doar o nuanță, ci un întreg ansamblu de nuanțe negative, dacă sînt plasate într-un anumit context și, eventual, intonate de o manieră specială. Cuvîntul „deștept”, dacă este folosit în adresarea „Băi, deșteptule!” sau „Deștept mai ești!”, se naște în vorbire direct cu o conotație negativă, exprimînd exact opusul semanticii lui obișnuite și cunoscute. De asemenea, cuvîntul „pocăit” a ajuns să nu mai aibă nici o legătură semantică cu verbul „a se pocăi” (cu o conotație pozitivă în limbajul bisericesc, fiind un deziderat răspicat al creștinilor, mai ales în aceste zile ale Păresimilor), întrucît a fost folosit în contextul exacerbării virtuții practicate sau, după caz, doar exhibate a sectei apărute în Ungaria secolului al XIX-lea, iar de la desemnarea ca „pocăiți” a adepților sectei respective, s-a ajuns la desemnarea ca „pocăiți” a tuturor celor considerați sectari. La fel și despre cuvîntul „mironosiță”, care, de la sensul biblic și liturgic care le-a conferit femeilor desemnate cu acest cuvînt un loc aparte în spiritualitatea creștin-răsăriteană (există inclusiv o „Duminică a Mironosițelor” în calendarul răsăritean, ca să nu mai vorbim de mulțimea imnelor bizantine compuse în cinstea lor), a ajuns să fie utilizat, în limba curentă, mai degrabă cu sensul negativ, acela de „femeie prefăcută și smiorcăită”, „care mimează smerenia și buna-cuviință.

Cu toate acestea, important rămâne un lucru: dacă cuvinte precum „deștept”, „a se pocăi” sau „mironosiță” au căpătat contextual o nuanță negativă nu înseamnă automat că și-au pierdut ansamblul de semnificații pozitive pe care-l aveau inițial.

La fel stau lucrurile și cu semnificația cuvintelor care indică, prin sensul lor de bază, un defect sau o suferință: dacă, prin utilizarea contextuală (cu sau fără o intonație batjocoritoare), aceste cuvinte capătă și nuanțe de ocară nu înseamnă altceva decît un transfer semantic dinspre sensul concret înspre sensul figurat, fără jignirea categoriei pentru care există o desemnare inițială, concretă, prin același cuvînt. Astfel, putem spune cu certitudine că nici titlul cărții lui Cristian Tudor Popescu Filmul surd în România mută, nici aluziile răutăcioase la „muțenia” Președintelui nu sînt jigniri la adresa surdo-muților; cînd același Cristian Tudor Popescu spune despre Ministrul Justiției că este „orb” la criticile Raportului MCV cu siguranță nu are în vedere jignirea nevăzătorilor, fiindcă nici nu poate fi vorba de așa ceva. La fel vorbim despre utilizările figurate ale unor cuvinte precum „schizofrenic” sau „cretin”, folosite ca vorbe de ocară. Cine ocărăște în felul acesta am convingerea că nu-i are în vedere pe cei care suferă de „boala mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea” (DEX, s.v. „schizofrenie”), respectiv pe cei care suferă de „boala (congenitală) în primii ani ai copilăriei, cauzată de dezvoltarea insuficientă a creierului, asociată cu o insuficiență a tiroidei, care se manifestă prin tulburări în creștere, prin înapoiere mintală etc.” (DEX, s.v. „cretinism”).

Așa e și cu autismul. Chiar dacă dicționarele (ele însele, prin datul lor, pierzînd, la un moment dat, contactul cu realitatea) nu consemnează sensurile figurate ale cuvintelor „autist” și „autism”, acestea sensuri se bucură, în mod vădit, de o utilizare crescîndă în rîndul vorbitorilor de limbă română, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere suferinzilor de autism.

Cîteva exemple, găsite la o banală căutare pe internet (sublinierile îmi aparțin):

-        Scriitoarea Aura Christi se întreabă retoric (în 2014) dacă nu cumva „se practică și acum autismul etic, mai ales în GDS”;

-        Jurnalistul Dan Tapalagă, vorbind despre insuccesele Președintelui Iohannis, la bilanțul primelor 100 de zile de la preluarea mandatului (la finele lui martie 2015), spune cu amărăciune că, în primele trei luni, nu a reținut decât „fuga de temele mari, autismul instituțional și mediocritatea echipei”;

-        Președintele României însuși (cel căruia Dan Tapalagă îi reproșa autismul instituțional al primelor trei luni de mandat), în contextul refuzului cotei de refugiați, spune despre România că „nu este o țară xenofobă, nici autistă, nici separatistă”;

-        Domnul Andrei Pleșu arată (în 2017), nu fără umor, că melodia „Despacito” „pare o simplă anexă, pretext al unei «înscenări» baroce, al unei îngrămădeli euforice de istorioare, fiţe, performanţe gimnastice, chiote mai mult sau mai puţin exotice şi «spontaneităţi» exuberante, vag autiste”;

-        Domnul Ștefan Vlaston, cunoscut pentru intervențiile sale publice referitoare la hibele din educație, atrage atenția asupra unor disfuncții cu privire la manualul de Biologie pentru clasa a V‑a, într-un articol intitulat „Autismul conducerii educației românești” (decembrie 2017). Domnia sa își începe expunerea chiar cu un citat al definiției „autismului” din dicționar și, dezavuînd prezența unui număr considerabil de concepte greu sau imposibil de predat unor copii de clasa a 11-a, spune că prezența lor în manual se datorează „autismului conducerii Ministerului Educației”.

Prin aceste exemple, nu am vrut doar să fac apel la argumentul autorității, deși cred cu tărie că și acesta își are rostul într-o discuție, ci să demonstrez că utilizarea metaforică a cuvîntului „autism” nu are nici o legătură cu jignirea suferinzilor de autism. Că eticheta de „autist” aplicată metaforic unei persoane sau instituții nu este tocmai o vorbă de alint, acest lucru este de la sine înțeles. Dar, așa, orice critică poartă în sine energia capabilă să vexeze pe cel căruia îi este adusă, iar vexarea ține și de felul în care alege persoana vizată să perceapă critica. Altfel spus, nu orice critică este insultă. Dacă ar fi așa, atunci Aura Christi, Dan Tapalagă, Klaus Iohannis, Andrei Pleșu, Ștefan Vlaston și cu mine am putea fi acuzați de calomnie. În tot cazul, nu și de discriminare, fiindcă, atunci cînd criticăm drept „autistă” o persoană sau o instituție, nu avem în vedere stigmatizarea suferinzilor de autism. Rămîne apelul nu la discriminare, ci la discernămînt: ce este critică și ce este insultă.

Altminteri, atenție cînd numim pe cineva „aerian”, ca să nu se autosesizeze CNCD că am comis un act de discriminare la adresa transportatorilor aerieni sau, mai grav, la adresa Forțelor Aeriene Române.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. George Petrineanu spune:

    O mica precizare pentru a fi mai rigurosi. Din cite am invatat si eu ca nespecialist, autismul si ADHD si altele de genul acesta nu sint propriu-zis “boli” ci sindroame, deficiente.

    Pentru ca o boala survine ca urmare a unei cauze destul de distincte (adeseori exterioare) si de multe ori poate fi tratata.
    Sindroamele desemneaza insa o paleta de simptoame si manifestari, care in parte pot aparea la orisicine. Medicii specialisti, facind un punctaj al simptoamelor hotarasc daca la un anume individ ele se ridica pina la nivelul de sindrom sau se mentin in limitele “normalului”.
    Multumesc.

  2. George Petrineanu spune:

    Multumesc pentru explicatiile dumneavoastra!
    Doresc sa ilustrez cu un comentariu ceeace scrieti si la care subscriu in totalitate: “întîlnim parcă prea des atacul la ce a făcut sau la ce n-a făcut celălalt, cu utilizarea unor epitete sau expresii nu tocmai elegante, din registrul negativ”.

    Exista o parere eronata ca cei care se dedau la acest fel de atacuri lipsite de eleganta sint exclusiv cel “rai” (oricare ar fi ei) de la guvernare sau jurnalisti. In subsidiar se sugereaza ca lupta pentru o cauza dreapta scuza mijloacele. Iata un exemplu.

    Cineva din opozitie, probabil o persoana de fapt onorabila, adreseaza o critica unei persoane publice X in acest registru:
    1) X a fost și este NEPREGĂTITĂ pentru rolul de ministru al muncii.
    2) Pe lângă faptul că e nepregătită, X este și INCOMPETENTĂ.
    3) Nepregatită și incompetentă, X este si MINCINOASĂ.
    4) Nepregatită, incompetentă și mincinoasă, X acoperă toate acestea prin TUPEU.
    5) Nepregătită, incompetentă, mincinoasă și cu tupeu, X provoacă NEÎNCREDERE și INSTABILITATE în mediul economic.

    Critica fiind postata pe Facebook am profitat sa comentez ca ea aduce un deserviciu intentiei. A fost inteles prin faptul ca luam apararea lui X. Apoi s-a comentat ca cei de teapa lui X merita si trebuie ocariti intr-o maniera necorespunzatoare pentru un politician stralucitor.
    Postulatul pe care eu insumi l-am emis (inspirat de o teorie din fizica) este ca cei care critica trebuie sa fie pe subiect de doua ori mai buni decit cei pe care ii critica.
    Deserviciul consta in aceea ca daca un membru al opozitiei se deda la un limbaj discutabil, asta trimite semnale nepotrivite potentialilor votanti ai respectivei grupari, cei care sint pregatiti sa-si abandoneze simpatiile politice pentru altceva mai pragmatic si mai atragator.

    Sa ne imaginam o Merkel sau un Obama, Macron etc vorbind in acelasi registru. Ce explozii, eruptii si tzunami s-ar raspindi pe tot globul. Nu am urmarit in detaliu dar ma tem ca nici macar Trump nu foloseste tot acest registru. La noi insa e OK si e aplaudat de aproape toata populatia. Asta arata ca “drumul prin desert” inca e departe de capat.

  3. bunulsimt spune:

    Buna analiza! Sunt curios ce veti pati acum pentru exemplele selectate…

    Ce interesant este ca atunci cand presedintele foloseste inadecvat termenul “autist”, nimeni nu observa. Cand il foloseste – le fel de inadevcat – un PM, presa sare, facebookul se umple de invective si ironii, apar reclamatii la institutii etc.

    care sa fie explicatia?

    • Octavian Gordon Octavian Gordon spune:

      Pe unii dintre cei pe care i-am citat îi admir și îi prețuiesc. Am vrut să atrag atenția asupra faptului că folosirea cuvintelor împricinate nu este o jignire adusă suferinzilor, de vreme ce persoanele citate folosesc, în general, un limbaj elegant în spațiul public. De fapt, chiar atunci cînd Președintele s-a exprimat în acest fel, au fost cîteva reacții negative, doar că ele nu au fost atît de mediatizate ca în cazul Premierului de acum. În opinia mea, este doar un pretext, fiindcă, dacă ar fi să găsim motive de reproș, atît față de Președintele Iohannis, cît și față de Premierul Dăncilă, păstrînd totuși proporțiile, am găsi cu duiumul. [Subliniez: păstrînd proporțiile.] Practic, nu văd necesară asmuțirea unei categorii defavorizate pentru a ataca o persoană publică, decît pentru a stîrni (din nou) emoțiile negative ale poporului nostru. M-am gîndit și la un alt aspect: poate că a fost un bun prilej pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la situația dramatică a celor care suferă de autism, în număr crescînd, din cîte înțeleg.

  4. gigel spune:

    Multumim pentru precizari. Ce uitam multi dintre noi, oameni de rand sau chiar lingvisti, este ca limba e un proces de masa, natural, ca limbile s-au format si au existat inainte de a fi teoretizate si prinse in chingile cartilor de gramatica, reguli inflexibile cu care suntem indoctrinati de mici si care din pacate se opun evolutiei naturale, spre simplificare a limbii ( vezi “pe care” ). Daca mai punem peste aceasta si corectitudinea politica ce mutileaza orice expresivitate a limbii, nu e de mirare ca tindem sa nu riscam nimic si sa vorbim intr-un limbaj de lemn, sub care se ascund nu numai imbecilii ce vor sa para destepti, dar chiar si ceilalti, de frica interpretarilor, dar si de frica celor care, in lipsa de argumente, ne vaneaza greselile, numara virgulele si turbeaza la lipsa diacriticelor, toate astea ca sa ne demonstreze ca ei au de fapt dreptate.

    Pe vremuri, cand nu se descoperise autismul si nici ADHD-ul se zicea mai simplu “ce nu intelegi ? esti turc?” – fara vreo conotatie negativa la adresa turcilor ( pe care multi nu ii vazusera vreodata), evident, nu cred ca trebuia sa vina un intelept sa ne explice asta :).

    • Octavian Gordon Octavian Gordon spune:

      Este adevărat că omul, în dimensiunea lui ludică, tinde să dea o conotație batjocoritoare defectelor, în extensia semantică de la concret la metaforic. A se vedea cuvinte precum gr.
      βάρβαρος > „barbar” („bîlbîit”) sau „neamț” (din limbile slave, unde face trimitere la „mut”). La fel și puzderia de nume proprii (de familie) provenite din porecle. Dar, pe de o parte, conotația de batjocură inițială de cele mai multe ori dispare (nu cred că cineva are vreo intenție batjocoritoare atunci cînd vorbește despre fotbalistul Mutu), iar pe de altă parte, dacă nuanța de batjocură persistă, aceasta este îndreptată împotriva celor cărora le este aplicată eticheta, nu împotriva celor de la care este împrumutată eticheta. Este și logic: dacă suferindul de schizofrenie nu are nici o vină pentru maladia de care suferă, comportamentul aceluia fiindu-i natural în condiția dată, cel pe care-l numim schizofrenic fără să fie diagnosticat medical cu schizofrenie poartă vina unui comportament nefiresc.

  5. victor L spune:

    “Stirbii” nu s-au scandalizat inca :P
    Iar cenecedistii au trecut cu vederea ce spunea mai-ieri CTP “O ţopârlancă umflată în pipotă” .
    E drept, o spunea despre o jucatoare de tenis din cele strainataturi :D

  6. Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

    Aveti dreptate, domnule Gordon, problema in sine a fost hiperbolizata de mass-media in ultimele zile. Totusi, eu as citi acest fenomen ca pe o reactie fata de altele anterioare, nu izolat, decupat pentru a fi analizat etico-lingvistic. Reactia la spusa dnei prim-ministru vine in contextul in care asociatiile de parinti si specialisti care se straduie sa-i ajute pe copiii cu tulburări de dezvoltare sunt in criza de donatori dupa celebra “revolutie fiscala” care e opera actualei Puteri. Unele asociatii de acest gen isi pun problema închiderii – ceea ce e efectiv tragic. Ori, tocmai in acest context, comentariul dnei Dăncilă a sunat cinic. Sa ne amintim ca prima reactie a venit din partea unei asemenea asociatii afectate direct de “revolutia fiscală”. Practic, o actiune de caritate necesara este obstructionata de statul pesedizat… Chiar dacă dna Dăncilă a rostit o metaforă, era una riscantă, care dovedea cel putin o ignorare a efectelor grave ale “revolutiei fiscale” a PSD. Nemaivorbind de contextul anterior, în care CNCD s-a dovedit neiertator cu alte metafore si comparatii la adresa dnei Dăncilă însăși, amendindu-i prompt si pe CTP si pe dl Prelipceanu de la Digi24. In nici unul din exemplele pe care le-ați dat nu existau asemenea implicații morale și sociale mai largi. Cred că nu putem construi judecăți morale nuanțate dacă nu tinem cont de circumstanțe, cum spune Aristotel.

    • Octavian Gordon Octavian Gordon spune:

      Eu pledez tocmai pentru discernămînt, dar nu pentru discriminare, incriminînd (dacă-mi permiteți jocul de cuvinte) reacția nesănătoasă la o spusă năroadă a unui politician. Spuneți că „a sunat cinic”, iar reacția bunilor cetățeni trebuie contextualizată, în sensul că eticheta lipită ca nuca-n perete de Doamna Premier ar fi venit ca un colac peste pupăza „revoluției fiscale” și, în consecință, a „pesedizării statului”. În felul acesta, „revoluția fiscală” le-ar da dreptul celor care nu sînt de acord cu ea să se lege de orice vorbă a Premierului (care a picat și ea în Guvern ca nuca-n perete). Or, pentru ca lupta împotriva împotriva ciumei roșii să reușească e nevoie de argumente ceva mai solide de atît.
      Amenzile împărțite de CNCD la celebra poveste cu „pavianul” sînt un semn de putreziciune a acestei instituții și a instituțiilor statului, în general. Ce treabă are insulta respectivă (că insultă a fost) cu discriminarea? Insulta trebuia tratată ca insultă (și amendată de CNA, lucru care, dacă nu mă înșel, s-a și întîmplat), nu ca un fapt de discriminare. Prin urmare, o nerozie a CNCD nu justifică, în opinia mea, un șir întreg de nerozii, doar pentru a arăta că nerozia inițială nu este o nerozie.
      Ar fi, de altminteri, și un vădit semn de discriminare dacă am aplica dubla măsură în judecarea „contextelor” în care cuvîntul „autist”/„autism” a fost folosit în diverse situații. Adică nu putem să spunem: dacă îl folosesc oameni subțiri, care luptă împotriva pesedizării Țării, este în regulă, dar, dacă îl folosește Premierul (fără măcar să aibă habar ce înseamnă și, în tot cazul, fără să aibă nici cea mai mică intenție să-i jignească pe suferinzii de autism), incriminarea de… discriminare este justificată.

      • George Petrineanu spune:

        Octavian Gordon, am mai observat ca in mod constant atunci cind persoana publica care face o gafa e femeie, ea se bucura de o atentie sporita din partea detractorilor. In functie de dibacia lor, acestia au grija sa stearga urmele izului de misoginism din critica lor. Bine-mersi, chiar si femeile se folosesc de instrumentarul misogin.

        Mi se pare ingrijorator si neinspirat ce se intimpla cu opozitia si partea populatiei care si-a asumat (sau macar crede asta) misiunea de a schimba cursul tarii spre unul normal. Se remarca o lipsa de discernamint in a face distinctie intre chestiunile de fond care merita sa fie combatute (si nu numai combatute, ci dublate de propuneri constructive) si chestiunile de forma care cel mai adesea presupun atacuri la persoana “justificate”. O prea mare parte a publicului este in deruta in ce priveste asteptarile lui din partea unui politician sau persoana in functii publice. I se pretind si calitati inutile din cauza ca nu mai exista repere realiste si pragmatice care sa poata fi apelate. Populatia crede ca “Cei care ne conduc” trebuie sa fie copii ale lui Chuck Norris. Intrucit acest tip de asteptari esueaza in mod obstinat din cauza naturii lor absurde, promotorii lor se radicalizeaza si mai tare.
        Nu sint eu mai dibace decit altii, dimpotriva, eram si eu partizanul ideii cu scopul scuza mijloacele. Dar intimplator am trait aproape trei decenii intr-o societate linistita, desi nici pe departe scutita de nemultumiri acute ale populatiei si dezbateri aprinse. Dar tot acest tip de atacuri “românesti” este total strain acesti societati (Suedia) incit m-a dus si pe mine la convingerea ca daca se poate fara ele asta inseamna ca sint inutile si de foarte multe ori daunatoare. Se consuma mult prea multa energie pe aceste nimicuri aflate pe agenda atit a opozitiei cit si a populatiei care o sustine, in timp ce pentru probleme de substanta nu mai ramine loc sau competenta (stiinta). Cu asa premise se pot trage concluzii care sint perspectivele.

        Domnule Octavian Gordon, v-ati facut datoria sa evidentiati si demonstrati cu eleganta niste principii care ar fi trebuit sa fie deja elementare usor intelese. Din pacate, va fi doar o mina de oameni care sa poata sa va asculte (la “a doua sansa”), restul fiind ocupati de razboiul cu torturi de frisca. Cel putin ati facut ce trebuia.

      • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

        Domnule Gordon,
        Nu am spus ca “incriminarea de justificare este justificata” in acest caz, ci ca “reactia” unei parti a societatii civile afectate tocmai cu privire la îngrijirea copiilor cu tulburări de autism este de inteles. Altfel, sunt de acord cu dvs. ca “de unde nu e (din cultura si inteligenta doamnei cu pricina) nici Dumnezeu nu cere” si ca s-a “hiperbolizat in mass-media” aceasta exprimare nefericită (am scris asta chiar in comentariul initial, de altfel).

  7. kinn spune:

    Frumos articol.

  8. OvidiuB spune:

    Foarte bun articolul si foarte elegante interventiile dumneavoastra din comentarii. Felicitari!

  9. Luminița Gruia spune:

    Un articol bine cumpănit, riguros în argumentare, scris cu eleganță și umor. Mulțumesc.

  10. Octavian Gordon Octavian Gordon spune:

    Mulțumesc pentru aprecieri!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Gordon


Octavian Gordon

Octavian Gordon este clasicist, doctor în Filologie, cu o teză susținută în 2007 sub îndrumarea Profesorului Dan Slușanschi, în prezent lector universitar la Facultatea de ... Citeste mai departe


E randul tau

Pentru Mike the Hunter, cu referire strict la proiectele PCCF finantate pe domeniul Stiinte Exacte ...

de: Lucian Pintilie

la "Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)