joi, martie 28, 2024

Aviz negativ pentru candidaţii la conducerea Ministerului Public şi DNA. Ce urmează?

Sectia de procurori a CSM, pe 22.11.2012, a avizat negativ propunerile facute de ministrul justiţiei pentru a ocupa cele două funcţii vacante de la nivelul conducerii MP şi DNA. Ce se întâmplă mai departe?

1. Cred că e posibil ca ministrul să renunţe la propunerile sale, pe teoria că cine are dreptul să iniţieze o procedură are şi posibilitatea de a renunţa la ea. Până la urmă interviul a fost făcut de reprezentanţi ai procurorilor, dintre care unii cu mare vechime în funcţii de conducere, care au experienţă în ce priveşte activitatea Parchetului şi care, am certitudinea, au exprimat un vot (5 ÎMPOTRIVĂ din 6 exprimate) motivat pe aspecte strict profesionale şi de profil a candidatului în raport cu profilul funcţiei pentru care au candidat. Acestea sunt argumente puternice pentru ministru să accepte că propunerile sale nu sunt cele mai bune.

2. Dacă ministrul decide să meargă mai departe la Preşedintele României cu cele două propuneri, acesta are două posibilităţi:

a. să decidă numirea. Până la urmă, avizul CSM e consultativ, deci Preşedintele poate trece peste opinia CSM, având ca argument legea care îi permite asta.  De altfel, aşa a fost şi în situaţia Codruţei Kovesi care atunci când a fost propusă de ministrul Predoiu pentru un an doilea mandat, deşi primise aviz negativ de la fostul CSM, totuşi Preşedintele a numit-o.

b. să refuze numirea. Preşedintele poate respinge numirea celor doi procurori propuşi de ministru. Potrivit legii, el trebuie să o facă motivat şi să comunice public acest lucru. Desigur, motivarea poate avea ca argument forte tocmai avizul CSM. Acest lucru ar însemna că în numirea implicând organisme politice totuşi argumentul profesioniştilor contează cel mai mult. Ceea ce ar însemna că CSM a ajuns la un anumit grad de maturitate încât să fie schimbată legea astfel:

– fie CSM să primească toate atribuţiile legate de procedura de numire a şefilor MP, cu două variante: sau propunerea o face CSM şi Preşedintele numeşte; sau numirea o face însuşi CSM;

– fie avizul CSM să fie unul obligatoriu: numirea în funcţie poate rămâne atributul formal al Preşedintelui, propunerea din partea ministrului păstrată, dar opinia CSM să conteze în mod decisiv.

3. Acum, după cele petrecute azi, dacă preşedintele refuză numirea, teoretic ministrul are trei posibilităţi:

a. fie revine cu aceleaşi două propuneri: Nimic nu îl împiedică pe ministru să revină cu aceleaşi propuneri la CSM şi apoi la Preşedinte. După cum nimic nu îl împiedică pe Preşedinte ca din nou să respingă candidaţii. Iar acest `joc` poate continua la nesfărşit;

b. fie propune pentru numire pe următorii procurori de pe lista alcătuită în urma selecţiei – posibilitate avansată deja de ministru. Cred însă că dacă cei propuşi de ministru şi  intervievaţi azi de CSM au fost consideraţi cei mai adecvaţi funcţiei (în sensul de corespundere cu profilul postului ) şi totuşi ei au fost avizaţi negativ, e logic că următorii de pe listă sunt mai puţin `adecvaţi` şi riscul de a primi şi ei aviz negativ de la CSM e imens;

c. fie declanşează o nouă procedură de selecţie. Cred că asta e, de fapt, singura soluţie ce se poate susţine. Practic, selecţia în cadrul procedurii actuale a generat o opţiune respinsă de decident – e ca un concurs la care participă mai mulţi candidaţi dar niciunul nu obţine nota de trecere. Logic, trebuie declanşată  o nouă procedură, care să genereze alte opţiuni din partea ministrului.

În concluzie, dacă Preşedintele României îi va numi pe cei doi procurori intervievaţi astăzi, ei vor ocupa funcţiile pentru care au candidat şi vor face demersurile pentru a-şi alcătui echipa cu care vor conduce. Dacă Preşedintele României va respinge propunerile pentru numirea celor doi procurori, ministrul justiţiei va trebui să declanşeze o nouă procedură de selecţie.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. sistemul valoric in romanica a ramas cam acelasi si nu cred ca se va schimba peste noapte.comunistii au luptat ptr statutul lor social si economic

  2. Aici sunt enumerate cursurile logice ale faptelor. Dar cine stie ce mai inventeaza USL-ul? Daca n-ar fi toata lumea civilizata cu ochii pe noi, ar fi spus probabil ca avizul CSM a fost in esenta pozitiv si ca refuzul presedintelui de a-i numi pe cei doi candidati e alt motiv de suspendare. Noroc ca lumea civilizata e cu ochii pe noi.

  3. Solutia este demisia Monei Pivniceru care este o caraghioasa din moment ce a propus niste indivizi caraghiosi, prost pregatiti. La „calitatile” Monei este clar ca va veni tot cu niste neipraviti, doar pentru asta s-a dus la minister.

    • Mona, militzianca basarbeanca…Ati auzit vreodata un intelectual cit de cit respectabil care sa vorbeasca cu expresia ‘PANARAMA” ???? Cuvintul asta nici nu-l auzisem inainte de 1989 (am verificat, exista insa in Dex-ul recent). Stilul e omul. Mona e o militizanca din Republika care, cica, a scris si niste carti, vai de mama lor, impreuna cu alti gangsteri din lumea „dreptu-n stingului”.

  4. Cred ca sunt niste probleme de logica in textul dumneavoastra.

    1. Din 2 presupuneri ajungeti la un adevarat care implica schimbarea legii
    1. Daca presedintele alege sa respinga, si daca ca motivare foloseste avizul vostru
    Resulta ca avizul CSM e cel correct (desi recunoasteti ca nu prea a fost corect in cazul lui Kovesi) si ca vezi doamne institutia acuma e matura. !!! Deci se impune schimbarea legii, ca de acum in colo CSM sa decida ???? Sa inteleg ca avizul e corect doar daca Basescu urmeaza avizul vostru? Daca totusi Basescu numeste pe cei doi, si ignora avizul, ce ne facem atunci ??

    2. La punctul 3, ministru are 3 posibilitati, dar in concluzie reiese ca nu are 3 ci de fapt doar una, un nou process de selectie. De ce credeti ca urmatorii de pe lista nu ar fi buni. Din moment ce voi considerati ca ministru s-a inselat cand i-a ales pe cei doi, e posibil ca sa se fi inselat si cand a facut clasamentul, si ca cei de pe nr doi sa fie apreciati de data asta!!!!!!!

    3. Citat „Până la urmă interviul a fost făcut de reprezentanţi ai procurorilor, dintre care unii cu mare vechime în funcţii de conducere, care au experienţă în ce priveşte activitatea Parchetului şi care, am certitudinea, au exprimat un vot (5 ÎMPOTRIVĂ din 6 exprimate) motivat pe aspecte strict profesionale şi de profil a candidatului în raport cu profilul funcţiei pentru care au candidat”

    Imi puteti spune cam ce experienta profesionala are doamna Haineala, sefa comisiei?? Ca din cv ei public, reiese ca din 21.05.2007 a fost doar 5 luni procuror?? Cam ce experienta si cunostinte are ea privind activitatea Parchetului???

    Sper ca in sala de judecata, logica dumneavostra sa functioneze mai bine decat in acest articol.

    • Marius: „Resulta ca avizul CSM e cel correct (desi recunoasteti ca nu prea a fost corect in cazul lui Kovesi) si ca vezi doamne institutia acuma e matura.”

      Pai domnul Danilet deja a spus „fostul CSM”. Vanitatea omeneasca il obliga sa admita faptul ca fostii nu puteau fi la fel de buni verificatori precum cei de azi.
      Nu e insa clar in ce sens.

      • That’s the ideea Hantzy, sa fii mai bun miine decit ai fost astazi. Se numeste evolutie…si asta e un lucru bun, nu conteaza cum s-au petrecut lucrurile in trecut (desi mi-as dori sa aflu si componenta comisiei care a dat aviz negativ lui Kovesi, la timpul respectiv…s-ar putea sa am surprize, ca si dv.!). A fost o evaluare live, nimeni nu poate acuza comisia de impartialitate (numai daca esti de foarte rea credinta!). Ce-ati fi vrut, sa se petreaca totul in spatele usilor inchise,cum a facut madama? S-au cum au fost facute evaluarile CSM-ului in trecut, doar de dragul a avea simetrie? Nu cercul asta vicios, trebuia rupt odata si odata, iar gaselnita cu interviul live e exceptionala. Mai transparent de atit nu se poate.Pai atunci sa vezi ce urlau antenele si jurnalele nationale, de „oameneii basecului”, si cum justitia e subordonata fostului capitan. Asa, e liniste si pace, n-au cum sa zica ca-i alba, cind toata lumea a vazut ca-i neagra (desi chiar asta e specialitateaa casei), makes sense! Acu’ sa nu-mi spuneti ca interviul live nu e un lucru bun, ati avut ocazia sa evaluati si dv. ca si mine, chiar daca nu sunt expert pe probleme de justitie (pe chestii de management am oarecare expertiza, da mai mult pe proiecte decit pe institutii, si mai ales de genul procuraturii), cam ce „meseriasi” au fost propusi de madam pivniceru’, aia de se duce la piata cu masina lui nastase, detinutul politic( mai stiu eu un cizmar , tot asa detinut politic, inchis pentru ceva gainarii marunte la timpul lui, ajuns presedinte ba chiar dictator peste un numar de ani!) Hai sa fim seriosi…Daca aia doi au dat-o pe spate pe madam pivniceru, atunci nu-i greu de ghicit cam ce idee are dumneaei despre justitie, ori managementul justitiei…Sa vina acum sa-i propuna pe aia de pe locul doi, ar fi de tot risul, atita timp cit the best of bests s-au prezentat lamentabil…e o chestie de logica elementara: unde x e candidatul de pe locul intii, y e ala de pe locul doi and C e criteriul minimal de calificare al CSM-ului. In mod natural atunci:
        1) Propozitia logica p: Cunosintele(y)<Cunostintele(x) – ala de pe locul doi e mai slab decit ala de pe locul intii – TRUE ( `Cunostintele` e o functie de evaluare liniara, in sistemul de referinta Pivniceru, iar C e o constanta in sistemul de referinta CSM, in teorie, sistemele ar trebuie sa coincida, da in practica se pare ca nu…oricum nu exista influente ori abateri in rationanmentul de mai jos, I am gona keep it as simple as posible, and sure not simpler)
        2) Propozitia logic q: Cunostintele(x) < C – ala de pe locul intii e slab pregatit (in raport cu exigentele CSM) – TRUE
        THEN (p AND q) is TRUE as well adicatelea ala de pe locul doi e slab pregatit de asemenea (asta se cheama propritatea de transitivitate in matematica).Singura solutie e o noua selectie, in mod normal aia care au participat la prima ar si trebui exclusi (nu cred ca au timp ca intr-o luna ori sa-si caleasca `psihicul`, ori o sa faca vre-un MBA – bine exceptind Univ. din Catania!) pentru ca accordigly cu demonstratia de mai sus n-au calitatile care se cer pentru o asemenea pozitie…si e pierdere de timp…

        • Acu`stiu ca the formal logic laws cease to exist within the justice minister office de aceea de aceea e posibil ca cei mai slabi cotati in viziunea ministresei, in fact, sa fie ai mai buni…deci nu tre`sa asteptam decit pina cind ajungem la ultimii agreati de madam pivniceru, cale de inca 5-6 propuneri :-))

        • Let’s start with the end of your comment! Your statement ist not absolutely true. Have you heard about Condorcet-paradoxon? It shows that it may exist a cyclic situation, not a transitive one in the collective preferences. When this occurs, then the last choice could be indeed the best. Hit the book!
          Also, if you would be consequent, you’ll may observe the following transitive logic: if the two yesterday’s candidates were so bad, and the current jury in CSM is better than the former one, this means that Mrs. Koveszi should be awful. Maybe this was her reason to quit the competition.

          Am scris in engleza, o limba pe care n-o stapanesc prea bine, dar pentru ca v-am sesizat limitele, am renuntat a va suprasolicita intr-o limba in care nu obisnuiti sa ganditi.
          Eu nu am vazut interviul: eram la munca. Am cautat pe youtube si n-am gasit nimic. Nu ma pot pronunta deci, dar sunt convins ca Nitu si Irimie n-au facut fata incercarii. Cateva interventii pe alte teme ce le-am gasit pe net, arata ca respingerea lor de catre CSM n-a fost decat o formalitate. Poate chiar de asta i-a ales ministrul, mai stii?!
          Procedura aleasa de dumneaei este insa transparenta si, desi decizia finala ii apartine, e preferabila celei anterioare. Exista o minima jurizare totusi, dar are neajunsul ca sperie posibilii candidati: fiecare medalie cu reversul ei. Dumneavoastra tindeti insa sa aruncati vina esecului doar asupra unui singur factor, anume madam pivniceru’, dar sunt convins ca nici dumneavoastra nu ati citit CV-ul ministrului, asa cum ii indeamna autorul articolului doar pe cei care nu sunt de acord cu dumnealui.
          Insa chiar si fara sa fi vazut interviul, va pot certifica un lucru: daca iti doresti sa dioscreditezi pe cineva, o poti face cel mai bine la televizor. Asa cum a fost discreditata EBA, de exemplu, tot astfel ar putea fi discreditat chiar si domnul Morar sau doamna Macovei. Trebuie doar sa vrei.

          • 1) Gust ironia fina, si deasemenea va inteleg aluziile. Tot respectul pentru „poliglotismul” dv, Inteleg si „pa romaneste” cit se poate de bine, si deasemeni ma pot exprima la fel. Exigenta dv. Nu isi are rostul, atita timp cit ne intelegem, mai dam replica de pe telefon. Din tren, cu-un ochi pe email, unu pe text etc etc)
            2) Nu e locul aici sa dezvolt teorii de fuzzy logic, da’ multumesc pentru introducere. Am dat asa un mic exemplu banal de rationament de logica formala si nu un model matematic rezonabil, in care sa cuprind all the variabiles, hazzards and so on, and their ways of interactions.
            3) Initiativa nu a apartinut minmistresei, ci CSM. Daca era dupa madam pivniceru, acu procuror general era voicu iar la DNA , rodica stanouiu.
            4) Inteleg ca suntem de acord pe chestia esentila..
            5) Ii stiu CV-ul ministresei, da mai cu seama ii stiu adevarata evolutie profesionala, cercurile prin care s-a invirtit la Iasi , ba mai mult ii stiu si rudele de la :Husi. Si asta nu de prin ziare ori can-cani-uri..Eu unul nu prea as pune baza pe resume, in the last while, the rsumes are deceiving when it comes to romanian officials…u know. What I mean…
            In rest toate bune, imi place cum pui problemele (in genaral, nu ma refer neaparat la postul asta), si imi plac si eschivele dv elegante .. desi e evident ca nu cintam aceiasi melodie, numai de-ar fi toti simpatizatii usl de la fel Tsper ca sunteti latura liberala in tot cazul)

            • Guardian, reiau doar punctele unde avem divergente:

              3) nu vorbesc de initiativa inregistrarii si publicarii interviului, ci de preselectia initiata. Nu e doar vina ministrului ca nu s-au prezentat candidati mai buni. Din cate am inteles, astia erau chiar printre cei mai titrati in bransa. Daca ministrul Pivniceru ar fi pastrat procedura instituita de Macovei, i-ar fi putut intr-adevar propune pe Voicu si pe Stanoiu. N-a facut-o, asa ca afirmatia dumitale este, in cel mai fericit caz, o rautate.

              5) Chiar daca aveti informatii despre „adevarata evolutie profesionala”, insinuarile dumneavoastra ar putea avea implicatii nedorite. Ministrul Pivniceru s-a format profesional in acelasi sistem in care au fost instruiti si ceilalti „romanians officials”, printre care si colegi de-ai dumneaei din CSM. Si atunci oricine ar fi indreptatit sa suspicioneze calitatile profesionale ale oricui, nu doar ale cunostintelor din Husi.

              PS. Intre timp am gasit o inregistrare de 2 minute in care Irimie e supus unui interogatoriu de catre domnul Morar.
              Pai, in acelasi fel, eu l-as fi putut discredita pe Morar daca dumnealui ar fi fost cel intervievat. Plecand de la titlul cartii pe care tocmai a lansat-o “Pretul adevarului. Un procuror in lupta cu sistemul” si de la realitatea ca in ultimele doua mandate prezidentiale au fost unsi cu mult mai multi procurori decat de obicei, l-as fi rugat sa explice de ce atat de putin respect fata de colegii dumnealui de breasla. Ii considera pe toti atat de slab pregatiti, incat el a r fi singurul procuror in lupta cu sistemul?!

    • va rog sa luati aminte ca dl. judecator a afirmat „dintre care unii cu mare vechime în funcţii de conducere” , si sa nu-i cereti justificare pentru „toti au o mare vechime” , afirmatie pe care nu a facut-o.
      va mai atrag atentia, deasemenea, ca in afara d-lui Morar si a d-nei Haineala, au mai fost inca trei voturi negative, ceea ce ar trebui sa-i spuna destule doamnei ministru.
      lucrurile au fost cat se poate de dubioase inca de la prezentarea concluziilor „comisiei” doamnei ministru, in care preluarea de catre unii candidati au preluat puncte din raportul de activitate al d-nei Kovesi, fapt taxat in mod incredibil drept „plagiat” de catre membrii comisiei.
      de cand un proiect al unui candidat e lucrare stiintifica, sa vorbim de plagiat?
      oare nu cumva ORICE candidat la fotoliul ocupat de d-na Kovesi TREBUIA sa plece tocmai de la raportul de activitate al dansei, in care se specifica negru pe alb ce s-a facut si ce ar trebui facut in continuare la Ministerul Public?
      si nu in ultimul rand, sunt perfect de acord cu dl. judecator, sa te prezinti la CCSM cu ocupantii locului 2 dupa ce ocupantii locului 1 tocmai au fost spulberati, e de-a dreptul … ridicol!

  5. Logic ar fi ca nici CSM, si nici presedintele, sa nu aiba nimic de a face cu aceste numiri (la modul general). Presedintele e un reprezentat al puterii executive si nu are nici o legatura cu justitia. CSM are ca atributie principala (specificata explicit in Constitutie) raspunderea disciplinara a judecatorilor si procurorilor, deci nu vad de ce ar trebui „consultat” in legatura cu cine sa fie „sefului procurorilor”. Raspunsul e simplu: alegeri! Dar de ce sa nu complicam lucrurile care pot fi foarte simple…

    • problema trebuie pusa si invers, cine ii pazeste pe paznici? de aceea trebuie ca Presedintele Tarii, care este ales de cetateni sa confirme ( sau nu) o numire propusa de un grup care este numit si nu ales. ma gandesc eu :-)

  6. Mai exista o varianta, domnule Danilet: varianta Croitoru. Nu ca l-ar propune pe domnul Lucian Croitoru pentru vreuna sau chiar pentru ambele functii vacante. Dar ar propune pe unii tocmai ca sa fie respinsi si sa ajungem in sfarsit dupa alegeri. Varianta afost brevetata cu succes de mentorul premierului.

  7. CSM-ul face politica!
    Motive:
    Daniel Morar beneficiaza de propaganda ca un politician: interviuri, erou de carte, personaj in ziar, aceeasi echipa, echipa Basescu implicata. De ce atata propaganda pentru un om, care este sensul? Interesul, evident. Independenta justitiei e o marfa buna, are un pret! Care este pretul corect?
    Din ratiuni morale Daniel Morar nu trebuia sa fie prezent si sa puna intrebari la sedinta CSM. Prezenta de imagine: eu sunt seful!
    Sa nu uitam ca el a suspendat dosarul presedintelui. Este un interes evident ca personajul sa fie rasplatit. Va trece timpul, cand vom avea informatii vom stii atatea despre Daniel incat ne vom mira! In fond si Ceauseasca a fost facuta academician, nu-i asa? In jurul independentei se invart multi bani, interese, etc.

    • Hai, domle, las-o-n colo, daca si Moraru beneficiaza de propaganda ce sa mai zici de Eliot Ness, i-au facut aia si serial TV!

  8. ce urmează?
    din păcare alegerile din 9
    și vom vedea cum vor dispărea treptat discuțiiile astea dă principii și ne vom întoarce la cinstita și sănătoasa batistă pă țambal.

  9. L-am ascultat pe Irimie raspunzand unei intrebari a lui Daniel Morar, a raspuns ca un procuror comunist, scolit la scoala de partid si de stat !!
    Cum naiba l-a gasit si l-a prpus Dna Pivniceru, despre care se spune ca este o profesionista recunoscuta, chiar Traian Basescu a recunoscut profesionalismul ei ??!
    Cum explicati semena dezastru la un Ministru profesionist ?!
    Ce sa mai asteptam cand si Ministrii profesionisti fac asemenea numiri dezastruoase ?!
    Propun UE sa delege nemti, nu se mai poate cu incompetenta romaneasca, pana nu e prea tarziu!!!

  10. @ Marius Incercati sa va abtineti in a-mi critica latura profesionala de judecator. Sunt sigur ca nu ati asistat la nicio sedinta de judecata condusa de mine si nici nu ati citit vreo hotarare judecatoreasca de a mea. Va pot indica cateva care sunt pe net, dar v-o recomand pe cea cu importanta sociala cea mai mare pe care am dat-o http://cristidanilet.wordpress.com/2008/12/23/taxa-pe-poluare-necomunitara/
    Apoi, scopul articolului meu e sa arate ce e posibil teoretic si ce e acceptabil practic. Evident, reluarea procedurii e preferabila.
    Vad ca nu o criticati pe Haineala dar nu i-ati citit CV-ul. Incercati http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/03_08_2012__50771_ro.pdf
    Kovesi a luat aviz negativ de la fostul CSM si a fost numita de Presedinte. Anii care au urmat au demonstrat ca alegerea, desi politica, a fost buna.
    Si inchei intrebandu-va: Dupa ce ati vazut interviurile si ati citit proiectele lor (sunt convins ca nu ati facut-o, dar sa zicem ca da), dvs i-ati numir/alege la conducerea MP?

    @Costache Sa ne fereasca Sfantul ca procurorul general sa il aleaga poporul/parlamentul etc. Nu, problema reala e recrutarea procurorilor, evaluarea lor, si apoi criteriile de numire in fc de conducere.

    @Stefan. Transparenta ii pazeste pe paznici. Daca nu erau audierile televizare si cei doi erau numiti procurori sefi???

    • Danilet: Sa ne fereasca Sfantul ca procurorul general sa il aleaga poporul/parlamentul etc.

      Ce am putea include la „etc”, domnule Danilet? Cumva Presedintele?
      In chestii tehnice, nu doar ca sunt de acord, dar chiar sustin ca specialistii ar trebui sa aibe decizia. Daca plebea e insuficient instruita pentru a face alegerea cea mai buna, mai ales pentru o functie unica a statului, atunci cum poate fi mai avizat cineva care este ales tocmai de aceasta plebe?! Dar daca totusi ar putea fi, de ce e Presedintele mai competent decat Parlamentul in atari situatii? Desigur, Presedintele are consilieri, insa si Parlamentul are comisii de specialitate. Parlamentul are o majoritate care ar putea fi tiranica, dar si alegerea Presedintelui este tot rezultatul unei majoritati. Si atunci de ce „sa ne fereasca Sfantul”?

      • 1. Poporul se stie ca e prost, va alege USL cu o majoritate pe care n-a avut-o pana acu decat Partidul Comunist.
        2. Presedintele NU ALEGE! ori aveti o problema de intelegere, ori dezinformati. Ministrul ALEGE, ministrul ala de la USL. Presedintele zice daca e alegerea buna sau ba. Aratura, aratura…

        • 1. Si ce te face sa crezi ca ‘mneata esti deasupra mediei?

          2. Sa reformulez: ministrul propune, presedintele alege daca accepta sau nu propunerea respectiva. Oricum nu asta era subiectul, ci motivul pentru care presedintele ar fi mai competent decat poporul sau parlamentul in etapa decisiva.

    • Cum adica ” Sa ne fereasca Sfantul ca procurorul general sa il aleaga poporul/parlamentul etc.”? Pai…. cam asa ar fi democratic. Ca tot vrem democratie. Mai mult, argumentul e hilar cata vreme Presedintele., un ales, dar unul singur, poate face aceasta alegere fara se ne fereasca sfantul. Pai ori presedintele e bun, deci poporul poate face alegeri bune, ori e rau, si atunci chiar nu vad de ce ar avea ceva de spus in procedura asta. Eu zic ca mai degraba sa ne fereasca sfantul de oamenii care se cred prea bun fata de restul, prea buni ca sa fie alesi si nu numiti.

      • Serios? Daca ar fi dupa parlament, Voicu ar fi ministru de interne, da?
        Si vezi remarca de mai sus, dezinformarea e in floare. NU PRESEDINTELE ALEGE!!!

        • Serios. Și eu cred că Voicu nu ar avea ce căuta prin parlament sau guvern. Dar se întâmplă că eu nu sunt chiar reprezentativ pentru țară. Și cam asta ar fi ideea cu democrația, să dai putere de decizie cât mai multora. Să nu existe niciun fel de dictatură, fie ea a majorității , minorității sau a unuia. Dacă oamenii îl vor pe Voicu președinte, așa să fie. Data viitoare va fi altul. Cam așa și cu procurorii și judecătorii, Dacă s-ar alege, de către cetățeni, unii din cale afară de neperformanți și niciun infractor nu ar fi condamnat nemulțumind astfel oamenii, există posibilitatea, măcar teoretică, ca data viitoare să fie aleși alții. Dacă ei sunt numiți de unul, posibilitatea asta e mai limitată pentru că va fi doar unul ce le va evalua performanța și criteriile lui ar putea fi diferite de ale tuturor celorlați.
          Iar apropo de dezinformare. Ministrul justiției propune, CSM își dă cu părerea și președintele decide. Cam așa se întâmplă.

      • In neagra dictatura americana numita SUA cica procurorii districtuali sunt alesi de popor prin vot. Se pare ca pe ei nu i-a ferit sfantul…

        Mdea…

        • Mdea…
          Numai ca aia au in spate 200 de ani de democratie in vreme ce noi avem in spate 50 de ani de comunism si 20 de ani de democratie „originala”, marca Iliescu. Cam mare diferenta nu? Noi suntem acum cam in stadiul in care era Chicago pe vremea prohibitiei (mai putin alcoolul interzis).

  11. @Andrei Democratia nu poate fi un argument pentru functii din justitie. Asta pentru ca in justitie incercam sa punem bazele meritocratiei: noi nu suntem alesi, ci ocupam functiile prin concurs. In SUA se aleg judecatorii de populatie, iar procurorii sunt numiti (attorney general) la varf de guvernatorul statului, restul nu sunt alesi – dar acolo e alta cultura. O cultura in care cetatenii sunt implicati cu totul in viata comunitatii: acolo cetatenii fac de paza noaptea prin cartier, denunta orice strain il vad intrand in curtea unei case, se agita cand vad un adult strain ca sta de vorba cu un copil pe strada, anunta politia daca vad un copil lasat de mama in masina, se revolta daca tu ca barbat mergi la piscina nu cu short de baie pana la genunchi ci cu slip, denunta la fisc bunurile pe care banuiesc ca vecinii lor nu le-au declarat etc.

    Nu e cazul la noi, nu-i asa?! Eu nu vreau sa traiesc in tara in care patronii de forbal, interlopii din oras, baietii de cartie isi vor alege judecatorii si procurorii. Sper ca nici dvs.

    Oricum, personal cred ca orice functii din justitie si administratie ar trebui ocupate prin concurs. Politicul sa se limiteze la Parlament, Guvern si Presedinte. Cred ca e de ajuns ca doar aici sa se vada roadele democratiei, in care cei mai multi voteaza in functie de brichete, fulare si galeti primite, ori dupa intoxicarea de la televiziunile propagandiste, nicidecum dupa programe, proiecte, platforme.

    • Sa inteleg din cele de mai sus ca un judecator membru al CSM considera poporul roman, cel care „voteaza in functie de brichete, fulare si galeti primite, ori dupa intoxicarea de la televiziunile propagandiste” nepregatit pentru democratie. Americanii da, ca aia isi denunta vecinii (??) romanii mai inapoiati probabil ca au nevoie de o dictatura luminata…

      Misto, macar stim cum stam.

      Eu unul domnule Danilet prefer sa traiesc intro tara in care „patronii de forbal, interlopii din oras, baietii de cartie isi vor alege judecatorii si procurorii” decat in una in care o gasca de „meritocrati” se numesc intre ei prin „concurs”. Ca nu m-am nascut ieri si stiu cam ce inseamna un concurs la stat si cine il castiga: exact cine vrea sefu’….

    • Cum ar veni „eu voi egalitate dar nu pentru căței”. Frumos. Doar că, domnule Danileț, partea frumoasă cu democrația este că fiecare are o șansă. Iar partea proastă cu restul sistemelor este că, din când în când, leii devin căței și invers. Și e vai de leul ajuns cățel. Ori fi oamenii influențabili și manipulabil doar că șansele sunt mai mici să îi manipulezi pe mulți mai mult timp decât să îi manipulezi pe puțini. Mai mult, educația civică nu este un dat. E ceva ce se deprinde iar ca să o putem deprinde trebuie să ne și apucăm să facem ceva practică. Nu merge cu, nu acum că ești prost, încearcă mai încolo pentru că dacă nu încerc rămân prost. Dacă încerc, în schimb, am șansa să mă deștept. Și că tot vorbim de SUA, ei au ajuns unde sunt pentru că încă de la început, când erau proști tare într-ale democrației, au instituit astfel de mecanisme. Nu au așteptat să devină deștepți ca apoi să devină democrați.
      Iar, ca idee pentru dumneavoastră, gândiți-vă că sunteți interlop. Și nu sunteți singurul. Oare nu ați vrea un judecător imparțial ca să fiți sigur că nu îl favorizează pe „concurentul” dumneavoastră? Sau nu ați vrea un procuror independent care să nu vă ridice ca din oală oricând și pentru orice și care să nu închidă ochiul când „concurentul” se dă un pic prea mare în fața dumneavoastră?

      • @Afanasie, @andrei

        Va aflati amandoi intr-o mare eroare. Daca logica d-voastra nu are nicio problema in a permite ca „personalitati” de tipul camatarilor, interlopilor, a ciobanilor proprietari de cluburi de fotbal, a cantaretilor de manele si a vedetelor de televiziune sa poate alege judecatori si procurori, membrii ai Academiei Romane, etc atunci cred ca vorbim despre doua Romanii parelele care nu pot exista in acelasi timp.
        Exercitiul d-voastra de logica „democratica” ma duce imediat cu gandul la filmul „Idiocracy” pe care vi-l recomand cu caldura.

  12. @Afanasie, Andrei
    Diferenta dintre mine si dvs esta ca eu argumentez, iar dvs va dati cu parerea. Eu sustin, dvs ridiculizati. Eu ma semnez, dvs semnati anonim. Eu cunosc, dvs doar banuiti. Fiecare dintre noi face exact ceea ce se pricepe.
    Sustineri ca ale dvs ma conving si mai mult ca am dreptate: justitia trebuie sa nu fie electiva, plebiscitara. Meritocratia este incompatibila cu astea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristi Danilet
Cristi Danilethttp://cristidanilet.wordpress.com/
Cristi Danileţ este judecător din anul 1998, iar în perioada 2011-2016 a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este promotorul educației juridice în școli și licee www.educatiejuridica.ro si membru fondator al asociației Voci pentru Democrație și Justiție www.vedemjust.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro