joi, martie 28, 2024

Baroneasa de Münchhausen

„Neconflictuala” doamnă Vasilica Viorica Dăncilă nu e certată numai cu gramatica. Este certată și cu George Soros, Monica Macovei, Ana Gomes și Laura Codruța Kövesi. Este certată cu toți cei care denunță corupția la nivel înalt sau susțin insistent rolul justiției independente într-un stat de drept. Este certată, uneori, și cu faptele. Este certată de multe ori cu adevărul. Altfel spus, dată fiind „înrudirea” ei ideatică și județeană cu Baronul de Münchhausen al politicii românești, dna Dăncilă poate aspira ea însăși la titlul de Baroneasă de Münchhausen-Teleorman. Numiții baroni nu călătoresc în zbor pe cîte o ghiulea, nu se smulg din mlaștini trăgîndu-se de păr și nu pretind că ar avea în general aventuri fantastice. Ei mint ceva mai „subtil”, mai ales prin omisiune. Falsifică, adică, faptele prin tactica jumătăților de adevăr. Aflăm astfel, de pildă, că ambasadorul SUA Hans Klemm a făcut timp de o lună anticameră la Baronul de Münchhausen-Teleorman, numai pentru ca acesta din urmă să „dojenească” SUA, în cadrul audienței pe care ambasadorul Klemm a reușit, în final, să o obțină pe 20 februarie la cabinetul Președintelui Camerei Deputaților – să „dojenească” SUA ziceam, pentru că insistă asupra „componentei militare” a Parteneriatului Strategic cu România, omițînd „componenta economică”. Nimic, desigur, despre justiția din România sau despre statul de drept. Pe 12 februarie, dl Klemm s-a întîlnit și cu dna Dăncilă, cea pe care o considerăm demnă să poarte titlul nobiliar de Baroneasă de Münchhausen-Teleorman – vom vedea de ce. Conform declarațiilor acesteia, cei doi oficiali n-au abordat la acea întîlnire problema justiției; conform comunicatului Ambasadei SUA, acest subiect a fost discutat.

Un alt semnal de alarmă a apărut după vizita premierei la Bruxelles de săptămîna trecută. Conform comunicatelor oficiale de la Guvern și propriilor sale declarații, premiera a discutat cu oficialii europeni despre „provocările președenției [sic!] europene” a României, despre Schengen, MCV și Summitul de la Sibiu cu privire la viitorul Europei, dar nu a „mai văzut aceeași îngrijorare (…) legată de justiție”. Ai sentimentul, dacă iei în serios aceste relatări, că s-au purtat numai discuții cordiale, fără crispări din partea dumneaei sau urme de neliniște din partea înalților demnitari europeni cu care s-a întîlnit – Donald Tusk, Antonio Tajani și Jean-Claude Juncker.

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a transmis însă un mesaj diferit despre întîlnirea sa cu premiera V. V. Dăncilă de pe 20 februarie. Conform purtătorului de cuvînt al acestuia, Preben Aamann, dl Tusk a ridicat problema justiției, a domniei legii și a luptei impotriva corupției în timpul întrevederii sale cu prim-ministrul României. Și, ne putem închipui, nu a făcut-o doar de circumstanță, fără nici un semn de „îngrijorare”.

Un alt semnal discordant a apărut în următorul mesaj transmis de dna V. V. Dăncilă într-un interviu la Antena 3: „I-am rugat pe domnii Juncker, Tusk și Tajani ca atunci cînd vor informații să le ia de la Guvernul României, pentru că au existat foarte multe dezinformări. (…) Vreau să nu las aceste dezinformări să facă o imagine greșită asupra României. Voi încerca să am contact cu liderii europeni, i-am rugat să mă sune și eu voi da toate informațiile în mod transparent și corect”. Dna Dăncilă vrea să ofere o imagine roză a României,  fără dezinformări care „defăimează” țara. Fără conflicte și gălăgia din stradă a protestatarilor . Și, ca o dovadă că există într-adevăr „această percepție negativă despre România”, jurnaliștii străini au bombardat-o la Bruxelles cu „întrebări negative”. Urît din partea lor… Ei n-au auzit, pesemne, de poezioara comunistă pe care dna Dăncilă o consideră, se pare, codul etic al jurnaliștilor : „Dai în mine, dai în tine/ dai în fabrici și uzine/ dai în școli, laboratoare/ dai în clasa muncitoare.” Critica e neonestă, tovarăși!

Dna Dăncilă a făcut și mai explicită poziția sa (și a partidului), care valorează desigur mult mai mult decît faptele, atunci cînd a ripostat duminică seară, pe 25 februarie, la România TV, criticilor repetate la adresa politicii PSD-ului de normalizare a corupției – un partid condus, între altele, de un lider anchetat de OLAF pentru fraudă din banii contribuabililor europeni – formulate de europarlamentara socialistă portugheză Ana Gomes. Dna Gomes a revenit de curînd, după raportul lui Tudorel Toader cu privire la șefa DNA, cu o critică dură la adresa Guvernului României spunînd, într-un interviu acordat postului RFI, că acesta este cel care încearcă să-i dezinformeze pe oficialii europeni, luîndu-i de proști. Ea a apreciat că intențiile Guvernului PSD-ALDE de a slăbi lupta împotriva corupției au devenit cît se poate de clare după propunerea ministrului Justiției de revocare a Laurei Codruța Kövesi. Dna Gomes a precizat și că ei, oficialii europeni, obțin informații din mai multe surse, ce includ desigur societatea civilă din România, fără a se baza doar pe ceea ce le transmite Guvernul.

Riposta dnei Dăncilă la aceste critici ale dnei Gomes a fost construită în cel mai clasic stil conspiraționist-pesedist. A început prin a o compara pe dna Gomes cu Monica Macovei: o „conflictuală”, o sorosistă, o defăimătoare a propriei țări. Dna Dăncilă a opinat că, fiind membră a unei fundații conduse de dl Soros, dna Gomes nu e „chiar în necunoștință de cauză a ceea ce vrea să inducă în România”. Pe lîngă aceste insinuări conspiraționiste ce lasă să se întrevadă o cabală mondială a lui Soros ce destabilizează statele naționale, dna Dăncilă n-a ezitat să distorsioneze adevărul, afirmînd că „Portugalia a vrut de două ori să îi retragă imunitatea (dnei Gomes), tocmai pentru defăimarea propriei țări”. În realitate, în 2014 procurorii din Portugalia au cerut într-adevăr Parlamentului European ridicarea imunității europarlamentarei Ana Gomes, dar nu pentru defăimarea țării, ci pentru „insinuări și defăimari” la adresa ministrului portughez al Apărării Naționale, dl José Pedro Aguiar-Branco, pe care dna Ana Gomes îl acuzase de fapte de corupție. Sună cunoscut? Parlamentul European a respins însă cererea procurorilor din Portugalia, iar dna Gomes a declarat public că scopul ministrului Apărării, atunci cînd a pornit acea acțiune împotriva sa, fusese acela de a o intimida și reduce la tăcere. Nu ne miră, în aceste condiții, de ce dna Gomes înțelege exact mizele și dinamica luptei anti-corupție din România…

Cît despre dna Dăncilă, ea nu face decît să susțină, prin această distorsionare a faptelor, propaganda PSD de la Bruxelles împotriva europarlamentarilor care „defăimează” România. Principalul nemesis „defăimător” al PSD fiind, desigur, Monica Macovei. Vă mai surprinde că exact aceeași acuzație privitoare la „defăimarea imaginii României” a fost transcrisă de scribii Coaliției PSD-ALDE și în rechizitoriul citit de ministrul Tudorel Toader în fața jurnaliștilor, prin care acesta a cerut revocarea din funcție a dnei Kövesi? Mantra „defăimării țării” pare a fi indispensabilă, în recuzita „argumentelor” cu care PSD își atacă toți criticii și adversarii.

Baroneasa de Münchhausen-Teleorman se comportă doar ca o altă portavoce lipsită de imaginație a partidului – adică o altă marionetă a Baronului-păpușar. În disprețul faptelor, deformînd adevărul și dezinformînd constant cetățenii, oficialii europeni, partenerii străini. E oare de mirare că presa occidentală, oficialii de la UE și ambasadorii diferitelor state partenere n-au nici o încredere în acest Guvern? S-ar părea că dna Dăncilă/Docilă e foarte supărată că toți aceștia sunt mai circumspecți, mai realiști și mai bine informați – pe scurt, mai inteligenți – decît telespectatorii Antenelor devotate partidului. Lor nu le pot vinde placa cu „Jos statul paralel! Jos Macovei, Gomes și Kövesi! Jos DNA!”. Și, à propos de „statul paralel” – cum a rămas cu promisiunea făcută de dna Dăncilă înainte de a fi învestită prim-ministru că va discuta cu oamenii care protestează în stradă și le va asculta nemulțumirile cu privire la justiție? Tocmai au mai ieșit cîteva mii de cetățeni în București și în alte orașe din țară duminică seară, sfidînd frigul, ninsoarea și viscolul, în timp ce dumneaei se lupta la România TV cu Monica Macovei și Ana Gomes… Cum să o ia în serios lumea democratică?

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Trebuie puse afise pe peste tot ca in timpul campaniei electorale de tipul: AFARA CU ANALFBETII SI INFRACTORII DE LA CONDUCEREA STATULUI ROMAN! . Daca #rezist ar face asta ar fi grozav.

    • Nu prea avem cum sa-i „dăm afară” decît tot pe ușa pe care au venit, adică prin alegeri democratice – anticipate sau nu. Sau reactivind „precedentul tehnocratic”, dar dacă se poate nu înaintea alegerilor…

      PSD a fructificat din plin politic, în 2016, faptul că a venit din Opoziție, deși deținea și atunci majoritatea (din fostul USL) în Parlament, criticînd tactic toate „greșelile” Guvernului Cioloș, dintre care pe o parte avea să le repete, ba să le mai și întreacă (cu mult). Plus războiul cu anticorupția (a se citi pentru legitimarea corupției) pe care îl poartă PSD-ALDE de cînd au venit la Putere. Plus domnia incompetentilor, a impostorilor si a agramatilor care se cred buricul pămîntului fiindcă detin funcții în noul stat fanariot. Dar nu avem cum să-i „dăm afară” pe fereastră…

      Înteleg furia și exasperarea după un an de război cu partidul populist al lui Corleone si aliații săi, dar cred că trebuie să luptăm cu reflexele lor anti-democratice încercînd să rămînem noi democrați…

      • Dna Tereza Brandusa Palade,
        Dar puteti sa nu le dati mana si daca din greseala la inghesuiala o dati scoateti imediat hartie igienica si s va stergeti pe maini si motivul fiind clar de tip Tutea : cu un partid infiintat de un judecat de comiterede crime contra umanitatii nu discut decat cu codul penal in mana. Si daca fac asta toti cei care sunt in pozitii unde o pot face si daca „ai nostrii ” nu se mai fac presh si nu se mai lasa a fi matura de maturat pe podeaua studioului TV cand ajung prin astfel de zone si la vot ar fi poate altfel.

  2. „Baroneasa de Münchhausen” ori „Pavian de Teleorman”, deocamdata, mai e timp pentru alte porecle; cind esti reprezentantul PSD-ului. Si nu doar, ci si a lui Liviu ot Teleorman.

    Cu un singur aspect ironizat de autoare nu sint de acord: „pretentia” ca autoritatile de la Bxl sa ia informatii de la guvernul Romaniei. Asa este corect. Daca mai-marii de la Bxl vor sa se informeze si din alte surse, este treaba lor, dar nu trebuie trecut peste guvern, ca o vor face si cind sint „ai nostri” la guvernare – o sa vina si vremea aia de groaza! – si nu ne va conveni umilinta.
    Revenind tangential la „Pavianul de Teleorman”, observ ca sintem inventivi nu doar in politica.
    Scriitorul Florin Lazarescu sii spune lui Dan Negru „Jos labele de pe Ursul de Aur, gibonule!”,
    „Gibonul” de la Antena dezaproba, in termeni uriti, filmul premiat la Berlin

    • Guvernele succesive ale Greciei au mințit, ani la rândul, că au deficit 3%. Realitatea era 15%. A rezultat ce a rezultat……
      Fr.a aiurit C.E.,ani de zile, că programele de ajutorare a fermierilor NU încalcă tratatul european/legislația europeană si nu reprezintă un ajutor nelegal. S-a dovedit că încălca legislația și a trebuit ca beneficiarii (fermierii însiși) schemelor de finanțare să returneze sute de mii de euro…..
      Guvernul NL impunea, legislativ, măsuri admnistrative care, în practică, limitau/jenau importul particular de mașini din alte state membre….. La fel ca guvr.Ro…..
      Ce să facă Comisia europeană?!? Să creadă acești politicieni „onești”?!? Să nu treacă peste părerile acestor guverne ptr.că sunt, vezi Doamne, reprezentanți aleși?!?

      • Da, trebuie sa tina cont de guverne, indiferent din cine sint formate. Sint guvernele unor tari independente.
        Sau crezi cumva ca ar fi mai bine sa nu avem guvern, Parlament si Presedinte, si sa ne lasam la voia celor doi soferi, Franta si Germania?
        NB,
        eu fac abstractie de faptul ca acum avem la guvernare o coalitie toxica. Ea formeaza guvernul Romaniei.
        Daca nu iti place (nici mie!), ne intilnim la urne in 2020.

        • D-le, sunteți in mare eroare ptr.ca nu știți/înțelegeți ce și cum cu UE…..

          Pe scurt. UE nu e ceva precum ONU, UNESCO. Dar chiar si acolo se aplică, intr-o oarecare măsură ce voi spune mai jos.
          UE este de la înființare (nu de când noi si frații noștri greci&co am aderat) o organizație formată din state care la aderare au consimțit, LIBER, să aibă o suveranitate LIMITATĂ in domeniile de aplicare ale tratatului/înțelegerii dintre ele.
          Astfel, au infiintat Comisia Europeană (sub diveresele ei denominări de-a lungul timpului) care e garantul respectării Tratatului unional. Statele membre au Hotărât asta!!! Tratatul pornește de la premisa VALORILOR/TRADIȚIILOR CONSTITUȚIONALE/DEMOCRATICE COMUNE ale membrilor.
          Statul de drept este una dintre aceste tradiții.
          CE are dreptul și obligația să intervină atunci când aceste valori/tradiții cuprinse in Tratat sunt puse in pericol. Poate că la noi e obiceiul de a vorbi la mișto de astfel de lucruri. Poate că noi credem că sunt niște bla-bla in preambulul tratatului. Vă asigur că nu e deloc așa. Curtea europeană a spus-o de N ori in N decizii.
          Asa că, evaluarea nu se face raportat la ceea ce cred/opinează V.V.Dancilă, Tăriceanu, Cameron, T.May, Hollande, Macron, etc.ci la fondul comun și ce înseamnă el. Așa cum e interpretat de doctrinele juridice consacrate (la nivel european) si de Curtea de Justiție Europeană coroborat cu CEDO…… Sunteți liber să nu vă placă astfel de abordări. Poate că vin in contradicție cu ce credeați despre UE. Dar asta e realitatea.

          Parlamentul Ro.si nici un alt Parlament al statelor membre nu poate legifera in domeniile de competență ale UE. Si…..trebuie să se abțină să legifereze dacă la UE este in adoptare un act juridic care privește aceeași temă sau are aceleași efecte. Chiar dacă reglementarea respectivă este o competenta partajată intre UE si statele membre…… Ceea ce este o evidentă reducere a suveranității acestor parlamente.
          Deciziile CJUE sunt OBLIGATORII ptr.statul membru. N-are nici o relevanță că guvernul X crede altceva, că parlamentul național se oțărăște sau că a votat deja să fie altfel pe terit.national. Evident că acestea se aplica DOAR dacă vrei să fii membru sau…..(înghițiți o pastilă, ceva…..) dacă vrei să ai o relație privilegiată cu UE. Vezi Norvegia si Elveția care se conformează f.bine criteriilor de mai sus…..
          Ca un exemplu contrarar. UK NU mai dorește să fie membru. Dar….. dacă vrea să aibă o relație privilegiată de acces (neîngrădit) la piața comună…..vezi exemplele Norvegia, Elveția.

          Poate că acum vă figurați mai bine ce și cum cu UE și de unde posibilitatea și chiar obligația Comisiei europene de a investiga/analiza dincolo de sustinerile unui guvern sau altul sau unui parlament sau altul. Este vorba despre interesul COMUN al membrilor !!! Nu e vorba de FR sau DE. Nu!! Așa au hotărât toate Statele Membre.

          • Astea sunt povești progresiste care au toate șansele să destrame Uniunea Europeană până la urmă..

            La înființarea Comunităților Europene lucrurile erau OK, ele s-au schimbat abia după 1992, atunci a început integrarea. Care după Lisabona a devenit din ce în ce mai forțată. Cândva în următorii 8 sau 10 ani va avea loc o criză majoră a Uniunii Europene, iar riscurile să se destrame precum Uninea Sovietică sunt cât se poate de reale.

            Pentru adepții unei propagande decuplate de faptele reale, trebuie reamintit că Uniunea Sovietică nu s-a dezmembrat printr-un război. S-au întâlnit într-o pădure de lângă Minsk liderii din Rusia, Ucraina și Belarus și și-au făcut o uniune a lor, mai mică. Abandonând periferia care avea deja tendințe centrifuge. Macron și Merkel sunt exact persoanele potrivite pentru a face așa ceva, dacă electoratele din țărle lor nu-i vor îndepărta de la putere.

            • Ti-am mai spus. Daca nu vrei sa citesti, sa te informezi, decit pe filiera Nigel&co, nu o sa intelegi nimic. Asta e……
              Long live rock’n’roll !!!

        • Și un aspect despre care uitasem. In oricare stat membru si nu doar, UE are o reprezentanță permanentă. Cei care lucrează acolo vorbesc românește f.bine sau chiar sunt români. Dvs.ce credeți ?!? UE/CE are de unde să se informeze?!? Înțelege despre ce e vorba?!? Sau prin nu știu ce bizarerie ar trebui să nu ia în considerare ceea ce constată propriile instituții și să creadă sustinerile oricarui guvr.?!?

    • Oficialii de la Bruxelles n-au spus niciodata ca nu se informeaza de la guvern. Au spus ca nu se informeaza _numai_ de la guvern.

      • Incearca, daca poti, sa faci abstractie din cine este format azi guvernul Romaniei. Eu vorbesc despre guvernul unei tari independente.
        Daca tu crezi ca pentru a cadea actuala coalitie de la guvernare trebuie sa te umilesti la Bxl, e treaba ta.
        Dar eu nu asa vad problemele.

        • nu vezi o incompatibilitate flagranta intre ideea de INDEPENDENTA a unei tari membre si evidenta preocupare de stergere a granitelor dintre tarile membre? cind spun evidenta preocupare ma refer, in primul rind, la ratiunea primara de construire a UE…nu crezi ca e necesara modificarea definitiei INDEPENDENTEI? e frumos dom victor sa fii independent doar atunci cind iti convine? NU POTI SA FII PATRIOT INAINTE DE-A FI CORECT.

          • Nu vezi nicio incompatibilitate intre a fi independent si a fi membru al unei uniuni? Sa aderi la o uniune numai pentru a face ulterior caz de independenta ta e un caz clasic de schizofrenie.

            • De secesiune ai auzit vreodată?

              Orice uniune are limitele ei, iar în condiții de dezacorduri majore ai de ales: ori folosești tancurile ca să menții prin foră uniunea, ori accepți independența formațiunilor statale componente. Chiar n-ai învățat nimic din dezmembrarea Iugoslaviei?

            • vezi, asta este ,,defectul,, vostru, al manipulatorilor..EXTRAPOLATI, adica umflati (sau comprimati) realitatile astfel incit sa va iasa asa cum vreti voi rezultatul final, adica un rezultat care sa va satisfaca convingerile, frustrarile, limitele si prejudecatile..intr-un exercitiu de imaginatie bolnava ii si vad pe-alde Timmermans, Junker si Tusk trecind cu tancurile peste INDEPENDENTA unei adunaturi de stirbi care nici macar n-au nevoie de independenta mai mult decit de o fasulica cu tuica fiarta de ziua independentei( care-o fi aia)
              Hai sa fim seriosi!

            • apropo, fiindca m-ai facut curios..care-ar fi DEZACORDURILE MAJORE despre care vorbesti?

            • @doru – de exemplu, obligativitatea de a primi un număr de imigranți e genul de dezacord major. Știi că România a primit într-un singur an de 25 de ori mai mulți imigranți (peste 100.000) decât cele câteva mii pe care le impune Merkel? Iohannis n-o să zică niciodată ”nu” în fața lui Merkel, dar asta nu înseamnă că românii sunt de-acord cu tot ce zice el.

            • @harald, Romania este o fata batrina, ramasa nemaritata tocmai pentru ca a tinut nasul pe sus la toate intrunirile la care balurile tovarasesti se terminau inainte ca cineva s-o poata invita la dans..ori acum, tu ca fata batrina nu mai poti sa faci nazuri si sa ridici pretentii…dealtfel, nu trebuie sa uite ca Ivan confisca ceasuri si silueste babe cu aceeasi dezinvoltura.

            • @doru – sperietoarea cu Ivan las-o pentru Merkel și pentru Obama, că din arsenalul lor propagandistic provine. România avea peste 10.000 de românce căsătorite cu sirieni, multe dintre ele au revenit în țară cu tot cu soț și copii, așa că țara nu are nevoie să se facă preș în fața Bruxelles-ului în chestiunea imigranților invitați de Merkel în disprețul oricărei legi. Poți face voluntariat în Germania, în folosul taberelor de imigranți, dacă dorești. Nemții știu să se folosească de slugărnicia disponibilă, chiar dacă o disprețuiesc :)

            • eu nu-mi amintesc vreun lider vest-european care sa fi implorat Romania sa adere la zona euro..dar daca ai sunat la usa si m-ai implorat sa te primesc in casa, cel putin respecta regulile casei…care, dupa tot ce am vazut sunt niste reguli decente si de bun simt..de pilda, sa nu furi( aoleo!!), sa nu-ti folosesti puterea politica pentru scopuri proprii, sa nu minti( vai!!) …in fine, n-are rost sa mai discutam deoarece convingerile fiecaruia dintre noi sunt deja formate si de nezdruncinat.
              Cit despre Merkel, care primeste amaritii de refugiati, nu pot spune decit ca recupereaza din punct de vedere moral si crestin, iertarea multora dintre atrocitatile comise de hitler si national socialisti( se numeau socialisti, nu?)

          • @doru – vezi că fără voturile de la ”adunătura de știrbi” n-ai nicio șansă să ajungi la putere. Mie mi se pot cenzura postările referitoare la ”mahalaua ineptă”, dar o să le public în 20 de alte locuri, cu tot cu mențiunea că pe Contributors au fost cenzurate.

  3. Sincer, nici nu mi se pare de mirare ca Dragnea a reusit sa puna in pozitii oficiale oameni suficient de prosti incat chiar sa creada ce se vorbeste pe la antene.

  4. Dna Palade este foarte important ce scriu in continuare, poate cel mai important in fata diversiunii cu asa zisa obligatie legala a lui Iohannis sa o revoce pe LGK si pana acum vad ca nimeni nu a observat ce spun eu, asa ca un mod speciaol va informez si pe dvs :

    Cat timp in legea 303/2004 este prevzut acest aviz facultativ al CSM care se va da azi, inseamna ca presedintele nu poate sa decida (repet termenul: sa decida) deca dupa, adica in situatia actuala de maine daca CSM da azi avizul iar decizia presedintelui este libera caci daca nu era libera ci impusa asa cum sustin niste idioti de rea credinta, legea nu avea de ce sa prevada avizul CSM care nu era necesar unei decizii ulterior prin lege impuse . E clar ce spun eu juridic? Este cel mai tare argument cu care se castiga sigur la CCR daca s-ar ajunge acolo cu asa ceva. Desigur ca asta nu impiedica suspendarea presedintelui daca vrea muschii lui Dragnea& Tariceanu, dar ii cam ia motivele in fata oamenilor.
    De aceea trebuie repetat acest aspect pe unde se poate.

    • Final cu continuare posibila: Acum evident ca Iohannis o sa respinga revocarea si s-ar putea ca totul sa ajunga la CCR si atunci singurul argument juridic pe care-l poate avea CCR in vedere, este ce am spus eu mai sus. Si acest argument trebuie sa o faca sa respinga orice idee de conflict de interese intre Presedentia si Guvern sau Ministerul Justitiei . Cred ca problema asta s-a cam incheiat si cred ca procuratura trebuie conform dorintei si a lui Toader sa-si mareasca strokul(ritm, frecventa) la condamnari cu puscarie adica cu executare pentru acesti corupti care azi tremur-n izmene

  5. E clar ca e intr-o pozitie defensiva. As vrea totusi sa indemn la o pozitie echilibrata prin intelegerea mai completa a tabloului pe care il contemplam zilnic.

    Pe de o parte coruptia vazuta ca fraudarea si folosirea discretionara a banului public al contribuabililor nu este corecta si asta e pana la urma rolul DNA-ului de a depista inaltii demnitari care folosesc functiile publice in interes propriu si nu public.

    Pe de alta parte, Romania bizantina, de la cotropirea otomana, a functionat preponderent cu peschesuri. Cultura peschesului a devenit lubrifiantul social care facea sa functioneze societatea in ansamblul ei. Comunismul nu a facut decat sa adanceasca acest flagel, Creditarea cu dobanda care in esenta inseamna vanzarea de bani pe bani, cu profit, a mai adaugat nitel slabind fibra si asa firava. Rezultatul trebuie privit in ansamblu, cu cateva exceptii notabile: Corneliu Coposu, Ion Ratiu … cred ca in politica damboviteana corectitudinea morala este mai degraba un subiect de discutie decat o realitate concreta si traita si nu doar damboviteana.

    Adica sa fim corecti … dar de unde sa-i iei pe corectii acestia ? Aplicata intransigent justitia ar lasa probabil exact manifestantii, majoritatea angajati la corporatiile din occident si printre singurii care nu sunt dependenti de peschesuri si sunt platitori corecti de taxe. De aici si stupoarea PSD-ului cand au iesit manifestantii, ca de ce isi trimit corporatiile angajatii in strada sa manifeste. Dupa ce au lasat corporatiile pe mosie sa lucreze cu forta de munca locala, dupa ce s-au ocupat de gurile flamande si mainile neocupate ale romanilor acum sunt si ingrati si isi trimit manifestantii sau ies sa manifeste impotriva mainilor parintesti care i-au hranit. Imi aduc aminte ca am citit anul trecut un articol in care era interviul cu un protestatar nemultumit care le spunea cum ca cei de la Yazaki i-au spus ca o sa fie reduceri de personal daca se maresc taxele de aici a venit placa cu exploatarea fortei de munca locala. Romanii au doar o intelegere vaga despre ce inseamna economie, despre faptul ca firmele au venit in Romania nu de prea mult bine ci sa poata sa faca fata competitiei acerbe si ca o marire a taxelor poate insemna in absolut logic o reducere de personal.

    In acest tablou apare lupta ‘anti-coruptie’ finantata de fundatiile lui George Soros. Dar ce vaneaza ziaristii, politicienii finantati din banii lui Soros nu e decat o himera, o utopie, provenita dintr-o zona care nu origineaza in morala crestina. George Soros a obtinut o buna parte din bani la specula, ce pretentii poate avea la corectitudine un speculant financiar ? Interesele nu sunt decat intr-o zona care nu corespunde cu climatul social-economic si spiritual al tarilor care fac obiectul acestor campanii. Oamenii care se lasa atrasi in astfel de campanii sunt de multe ori indivizi mai labili, slabi integrati in angrenajul local sau pur si simplu niste idealisti visatori care spera ca intr-un mod facil, facand propaganda mascata, prin articole si cateva interventii ici colo, automat creste corectitudinea. Modelul promovat sub aceasta umbrela ‘anti-coruptie’ este al unei ideologii neo-marxiste, pe principiul vanatorii burgheze, dupa ce i-au vanat pe burghezi i-au exterminat pe intelectuali acum a venit reversul si se lupta pentru corectitudine, sa nu ne amagim.

    • Mi se pare incorect să reducem lupta anticorupție la Soros….. Parcă ar fi ceva artificial, impus romanilor care, de fapt, sunt f.ok. …..
      Ce relevanță, asupra luptei anticorupție din Ro., are faptul că Geogre Soros și-a făcut averea din speculații bursiere?!? Asta face mai puțin coruptă clasa politică românească?!?

      Până la urmă, pe fondul chestiunii, este corupție sau nu?!? Merită să luptăm împotriva acestui flagel?!? Sau e doar un moft de sorginte protestantă care nu are cum să prindă la ortodoxia/bizantinismul nostru fanariot??!?

      Sincer, nu știu de unde trageți concluzia că lupta anticorupție nu e „decat o himera, o utopie, provenita dintr-o zona care nu origineaza in morala crestina”?!? Mi se pare o exagerare grosieră. Ați auzit de Decalog?!? Poruncile 8,9,10 sunt foarte relevante.

      De unde concluzia că ar fi ceva neo-marxist. Pe fond, lupta anticorupție e ceva rău?!? Afectează negativ Ro.?!!? Trebuie să permitem politicienilor să fure ptr.ca altfel e neo-marxist?!?
      Nu credeți că sunt niște concluzii care evită fondul problemei?!?

      • @JB – tu nu lupți împotriva corupției, tu folosești anti-corupția doar ca pretext pentru lupta politică. Corupția și mecanismele ei sunt create în România chiar prin lege, dar pe tine nu te deranjează asta, tu vrei să fie vânați corupții ”lor”, pentru a fi înlocuiți cu corupții ”noștri”.

        • Prietene……tu ai marotele tale. Refuz polemica tip A3: da’ de ce il iapa Capone si nu concomitent si pe adversarul lui irlandez, evreu, polonez, român, etc. Refuz argumentul hoțului de găini că ar trebui luat înainte „hoțul de primar”. Niciodată politica penală nu a tinut seama de criteriile personale ale bandiților. Nici eu nu vreau sa cad in capcana sofismelor apărătorilor corupților. E mine mă interesează fondul problemei. A furat?!? A luat mită?!? A condiționat actul politic, administrativ de un avantaj pentruel sau pentru altul?!? Dacă da se numește corupție?!? Restul sunt frivolitati cu care inculpații, condamnații încearcă să obțină avantaje din partea mulțimii ignorante. Dacă vrei să faci parte din aceasta: free to do it !!!!

          Are vreo relevanță că gangsterii se bagă la pârnaie reciproc?!? Trebuie să plângem gangsterii cazuti?!?
          Ptr.mine, cu cât mai mulți gangsteri behind bars cu atât mai bine ptr.Ro. Politica penală preventivă se realizează foarte eficient atunci când potențialul gangster își pune problema riscurilor…..

    • Aici nu e vorba de morala, fie ea morala crestina sau nu. E vorba de lege. Nimeni nu acuza, in cadrul sistemului juridic din Romania, pe baza moralei crestine, astazi. Atata vreme cat respecti legea, nu ar trebui sa te temi de persecutii (intr-un stat de drept, in socialismul multilateral-dezvoltat puteai fi condamnat nu pe baza legii, ci a asa-zisei morale comuniste care spunea, de exemplu, ca lider-ul partidului e infailibil). Dimpotriva, amestecul religiei in societate a dus la aberatii juridice, cand se judeca pe baza moralei crestine: vezi Inchizitia si celebrele cazuri de incalcari ale celor mai elementare drepturi (cum ar fi dreptul la opinie).
      Toata functionarea economiei de piata se bazeaza pe asa-zisa specula de care vorbiti (si il acuzati pe Soros): vanzarea oricarui produs inseamna un adaos la pretul de intrare, care este atat de mare pe cat permite legea economica a cererii si ofertei. Asta nu are nici o legatura cu morala crestina ci cu functionarea economiei. Daca nu dorim o economie de piata, atunci trebuie sa ne pregatim pentru o alta criza unde vom avea salariu dar nu vom avea ce cumpara, asa cum am trait in anii 80 ai veacului trecut. Nu stiu cum se face, dar am senzatia ca ne intoarcem in timp, la argumente ilogice sau la credinte pe care le credeam disparute.

      • @PAFI – perdeți din vedere un mic amănunt: vânzarea trebuie să fie liberă. Când cineva cumpără bunuri confiscate, aceea nu e o vânzare liberă. E ca și cum ai cumpăra bunuri furate, numai că în cazul confiscării proprietarul real al bunurilor a fost deposedat de ele ”cu legea în mână”.

        ”Economie de piață” așa cum descrieți dvs. au practicat englezii în ultima mie de ani. În multe situații ei erau un fel de pirați-negustori, care mai întâi jefuiau, după care vindeau cinstit marfa obținută prin jaf. Soros nu a fost el însuși piratul, el e doar negustorul cinstit, despre care la români circulă și proverbe :)

  6. Reforma justitiei e o necesitate daca ne uitam la niste aspecte care trenau si care trebuie rezolvate si anume: indepartarea ofiterilor acoperiti din justitie, care a fost si probabil inca mai este camp tactic pentru cei din SRI, instituirea unui control parlamentar real asupra activitatilor SRI-ului prin capacitatea acestuia de a avea acces la documentele secretizate care contin printre altele nume cu ofiterii acoperiti care au activat in justitie fiind in incompatibilitate si deci in ilegalitate.

    • Adica dumneavoastra spuneti cam asa: Reforma justitiei e necesara pentru ca e nevoie de instituirea unui control parlamentar real asupra SRI.

      Da, chiar are logica.

      In fapt, porniti, nu stiu daca e constient sau nu, de la un „narativ” bine impins in fata de purtatorii de mesaje ai PSD-ului, care suna cam asa:

      „Cei care sustin DNA nu se rezuma doar la DNA sau la un process de justitie iesit de sub controlul politic, nu, ei sunt si iubitori de servicii secrete, fie sunt acoperiti ai serviciilor (absolut tot ziaristii cunoscuti care nu sunt pe pozitiile PSD-ului au primit acuza asta), fie pur si simplu iubesc maladiv serviciile, sunt noii securisti sau noii stalinisti ai Romaniei”

      De parca daca maine Iohannis il schimba pe Helvig iese lumea in strada strigand „Jos mainile de pe SRI” sau de parca a auzit cineva pana acum de generalul Parhontu de la STS, noul inamic public al PSD-ului.

    • Dom’le, imi pare rău să constat că PSD&co îi cunosc realmente pe ce cărora li se adresează.

      Ptr.a clarifica puțin expresia de „câmp tactic”.
      In termeni de tactică si strategie, raportați la ideea/situația de speță, justiția CHIAR ESTE un câmp tactic ptr.SRI, Politie, DIICOT, FBI, Scotland Yard, DST, MI5, orice forță de poliție dn lumea aceasta si orice agenție guvernamentală de securitate din lumea in care trăim. Si nici nu trebuie să fie altfel. Faptul că publicul e ignorant și se lasă manipulat de politiceni rău intenționați e o altă discuție. Nu e vina organelor de aplicare a legi că acționează in limitele mandatului încredințat de societate.
      Mai precis. Scopul SRI este, printre altele, apărarea constituției/ordinii constituționale (cu tot ce se înțelege de aici), securitatea si stabilitatea statului român. Așa a considerat legiuitorul și CSAT.

      Aceste scopuri le putem numi Obiective activității celor enumerate mai sus.
      Ei bine, profesioniștilor de acolo le revine sarcina de a duce la indeplinire aceste obiective. Ptr.asta e nevoie de strategie/strategii care comportă niște tactici de ducere la bun sfârșit a strategiilor care reunite să îndeplinească obiectivele trasate de lege. Una dintre aceste tactici constă in tragerea la răspundere, pe cale judecătorească, a celor care disturbă/atentează la valorile/obiectivele identificate de lege.
      In acest sens justiția este, ptr.org.enumerate mai sus, un câmp tactic. Unul dintre câmpurile tactice prevăzute de strategia elaborată.
      Evident este o exprimare ce ține de teoria militară și generalul SRI a făcut dovada că înțelege f.bine elemente f.importante de teorie militară.
      Evident că nu este presupusă o infiltrare a justitiei cu ofițeri acoperiți. Nu spun că nu ar fi existat, dar niște dovezi sunt necesare. Expresia folosită de Dumbravă nu constituie nici o probă în acest sens.
      Între noi fie vorba, este o exprimare plastică foarte inspirată. Dar ghinion că a căzut pe un teren completamente arid sau otrăvit de propagandă politicianistă.

      Acestea fiind, regret dacă v-am plictisit cu astfel de considerații anoste.

      • @JB – dă un singur exemplu când FBI sau Scotland Yard au schimbat judecătorul în timpul procesului. Discursul ăsta bazat pe faptul că și în vest autoritățile comit abuzuri l-am mai auzit la Ion Iliescu. Dacă te citește, e mândru de tine.

        SRI a făcut dosare în numele DNA la fel cum Securitatea făcea dosare în numele Procuraturii.

        • Tu ai citit ce am scris?!? Sau vorbesti doar asa sa te afli in treaba?!? Reflectezi, vreo secunda, la argumentele mele?!?
          Postarea mea viza o expresie (campul tactic/justitia ca si camp tactic) foarte vehiculata la ora actuala. Ai ceva de comentat fata de intelesul ei, raportat la situatia de speta?!? Eu am spus ce aveam de spus. Tu schimbi alandala subiectul discutiei, as usual……

          De unde reiese ca ce sustin ar fi „bazat pe faptul că și în vest autoritățile comit abuzuri”?!? Simple aiureli de-ale tale.

          • @JB – „argumentele” tale sunt apă de ploaie, povești de adormit copiii. Generalul Dumbravă știa foarte bine ce a spus și în ce context, dar o să-ți las plăcerea să descoperi singur.

            • Eh, imi pare bine că pe Contributors există astfel de clarvăzători/mind readers…..
              Dacă singura interpretare valabilă e a ta noi ce am mai putea spune?!? Nothing else matters.

  7. Problema PSD in chestia asta este ca Dna Dancila e atat de …”nepregatita”, de neconvingatoare, de inabila in comunicare , de ne-crezut . De catre oameni inteligenti, desigur.
    Dar, m-am convins, sunt atatia prosti la noi. Poate pentru astia a scos Papusarul din palarie o … Vasilache ?!

  8. Excelent!
    Evit, cat pot, superlativele, de teama efectelor lor colaterale :) , dar, cand ceva e pur si simplu savuros, cand ma bucura si ma inspira chiar, de ce m-as priva de satisfactia exprimarii totalei admiratii?
    Or, acest text e pur si simplu : excelent. A fost o reala placere sa va citesc, stimata doamna, va multumesc!
    Vorba romanului : You made my day.

    • Brandusa maybe made your day… but, inconstienta paroxistica gardata de horrordocsie made your life. Ca ie… pune-mana-pa-vasilica-ca-sa-castigi-masina-mica sau c-a fost jurizdul-dottore-in-drept-prostitutional-care-semna-acte-declarate-neconstitutionale… in numele (re)formei (refugiata astazi prin Caraibe sau/si beneficiara unei pensii-de-lucs-plus-alte-„drepturi”) chiar nu conteaza. Daca tragi linie Ela… rezultatul este simplu si excelent de edificator: in 90 eram pe zero datorii externe + infrastructura din iepoca de piatra + munti de fier vechi in „industrie” + agricultura compromisa cu pesticide si poluata + saracie de lumea a iii-a… dupa 30 de ani de bajbiala plus (re)forme am ajuns la: peste 60% din „pib” datorie externa = agricultura si industrie aferenta cvasiinexistenta = saracie de lumea a V-a + infrastructura terminata + aprox 4 mil de emigrati, in special calificati si super calificati grazie (re)formelor-da-dreapta).

      • Domnule, iesiti o data din fixul asta cu datoriile zero ale lui ceasca!
        Ce-i aia „datorii zero”, cand mai aveam un pic si ne mancam sireturile de la bocanci ca-n filmul ala cu Chaplin la Polul Nord.
        Si, din pacate pentru noi bocancii nostri erau bascheti de la Tinca Dragasani, ca nici de la chinezi nu mai importam. Asta e nivelul cu care va luati la intrecere?
        Pana si faptul ca sunt 4 mil de romani afara din tara este un urias pas inainte fata de momentul 22.12.89.
        Ca e departe de a fi suficient de bine, asta e realitatea, dar nu mai plangeti dupa impuscatul Pana la urma, alea de la zidul din Targoviste au fost niste gloante utilizate cu folos, oricat de rau ne-ar parea ca n-a „cantat” decat Internationala in loc sa ajunga la „am fost un dobitoc”.

  9. D-na V.V.Dancilă are look si comportament de secretară de facultate, de dirigintă „suverană” de gimnaziu, de educatoare „persecutată” de preșcolari sau de asistentă „grav calomniată” de bolnavii care in loc să-și vadă de treabă și să n-o deranjeze vin cu cereri absurde precum starea de rău, disconfort termic, etc…… Toate acestea sunt, de regulă, „victime” ale propriei „bunătăți”ale eforturilor eroice de a mulțumi „neconflictual” pe toată lumea……sunt caracterizate de faptul că nu au mințit și nu mint niciodată și că au întotdeauna dreptate. Dar răii din jurul lor le fac viața iad….

    Cred că e și o chestie culturală. In functiile publice, viclenia și minciuna, slugărnicia față de șefi și exigența/autoritarismul fata de subalterni sunt, aproape, un sinequanon de-al nostru: românesc, strămoșesc…..bizantin, ortodox (nu dogmatic ci comportamental si vizibil in viața de zi cu zi), otoman, fanariot. Unde o fi bunătatea aceea preamărită de cărțile de istorie?!!?

    Doamna Dancilă e un subaltern neaoș…. știe de unde vin și cum se mentin privilegiile, funcțiile și rangurile.

  10. Cui vrea sa se bage in ciorba socialistilor, ii trebuie multa prudenta. Riscul e sa se friga sau sa pice de fazan. Daca le verificam identitatile politice, constatam o conexiune: V. V. Dancila, H. Klemm, Ana Gomes si chiar G. Soros fac parte din aceeasi familie politica, a socialistilor. Pai, toti sunt niste Münchhauseni! Tari in gura, adica in propaganda. Pentru socialisti, imaginea este precum publicitatea: nu exista publicitate negativa, ci doar publicitate, in care conteaza doar vizibilitatea! Daca dna Dancila are obsesia “defaimarii”, sa infiinteze o liga antidefaimare.

    Pe de alta parte, din ceea ce autoarea ne dezvaluie despre ultimele discutii ale ambasadorului american Hans Klemm cu cei doi Münchhauseni de Teleorman, e limpede ca acestia si-au schimbat incuietorile de la intrare. Usile lor nu mai pot fi descuiate cu cheia “Justitie”, ci doar cu cheia “Economie”. Cred ca nu putem comenta decat de bine: prosperitatea vine din economie.

    Am aflat, de altfel, ca Excelenta sa Hans Klemm si-a insusit “dojana”: va aduce Hollywoodul sa faca filme in Romania. Adica, din cate am inteles, nu numai pentru peisajele din cadrele de actiune, ci si pentru coproductie cu actori americani si romani. Pe vremuri, cand nu eram parteneri strategici, circula o butada despre filmele romano-americane: noi cu caii, ei cu actorii. Sper ca de aceasta data sa nu mai avem o caricaturizare, noi cu peisajele si ei cu actorii.

    • Un Post Scriptum pentru descretirea fruntilor (sa nu uitam ca politica este un joc). Scriind V. V. – Viorica Vasilica, mi-am amintit de un alt V. V. – Victor Viorel. Initialele “V. V.”, de prenume, apartin premierului Dancila si fostului premier Ponta. Aceasta coincidenta poate fi folosita pentru parafrazarea unui banc din regimul trecut. Pe vremea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, multi demnitari aveau prenumele de Gheorghe. O coincidenta, fireste, ca si acum. Dar Bula nu a ratat ocazia sa puna in circulatie o zicala despre cei sus-pusi: “Ai ajuns Gheorghe”. Sau, uneori, o mirare/interogatie despre cei cu reusite precoce: “Asa tanar si ai ajuns Gheorghe?”.

      • Si inca un PS: Nu ar trebui sa rastalmacim sau sa ne surprinda faptul ca dna prim-ministru Dancila nu a „mai văzut aceeași îngrijorare (…) legată de justiție”. Am uitat ca V.V.D. a fost europarlamentara. Ca a venit la Palatul Victoria de unde a venit si Dacian Ciolos. Ce fac colegii cand se reintalnesc la Bruxelles? Se imbratiseaza si se coplesesc cu amabilitati…

    • Investitiile (in economie, infrastructura) nu pot fi facute de guvernul SUA. Eventual o baza militara sau ceva armament cu plata in rate. Investitiile in economie vin de la companii si dupa ce se fac cele in infrastructura si educatie iar potentialii investitori apreciaza pozitiv mediul de afaceri (marimea si functionarea pietii economice, legea, stabilitatea fiscala, garantiile ca investitia e in siguranta, etc). Investitiile in infrastructura si educatie le face cel care ar dori sa atraga investitii in economie, nu e cazul statului roman in acest moment. O mare problema pentru Romania, astazi, chiar in eventualitatea in care ar lua ca model Ungaria si si-ar dezvolta infrastructura, e criza fortei de munca. Plecarea a 4 milioane de oameni (in putere si cu dorinta de munca) in vestul Europei ne-a lasat fara forta de munca. In mod normal, in Romania nu ar avea cum sa lucreze mai mult de 9-10 milioane de oameni (din cele 20 de milioane). Daca scadeti cele 5 milioane care au un loc de munca si pe cei 4 milioane plecati peste hotare, veti vedea ca nu exista rezerve. Poate ca PSD-ul stie deja, de asta investitiile exista numai pe hartie, ar fi, oricum, inutile (no country for old men, isn’t it ?).

  11. Ei, doamna Dancila (si domnul Dragnea, care o caracteriza ca „neconflictuala”) sunt convinsi ca doar tonul face muzica – ca mai mult conteaza cum spui, decat ce (prostii) spui si faci. Si, pentru o anumita categorie de „(tele)spectatori”, regula functioneaza.
    E o vorba romaneasca ce zice: „decat la oras codas, mai bine in satul meu fruntas”. Cei mai multi dintre cei ce ne conduc, din cauza ca s-au catarat pe scara maririi facand uz de „calitati” ce de fapt sunt defecte, ar putea fi fruntasi CEL MULT in satul lor… Din pacate, ne sunt impusi ca fruntasi si la oras… Nu pot decat sa ma alatur strigatului mut al domnului Plesu – „M-am săturat de derbedei și de țoape!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro