Două evenimente consumate săptămâna trecută vorbesc despre starea democrației liberale în Europa Centrală. Ambele au o încărcătură simbolică pentru un spațiu aflat în avangarda transformării democratice și, în egală măsură, de mare beneficiar al occidentalizării de după 1989.
Mai întâi avem Rezoluția Parlamentului European împotriva Poloniei, de pe 15 noiembrie. Astfel, în documentul adoptat cu 438 de voturi pentru, 152 împotrivă și 71 de abțineri, documentul conchide că măsurile luate de guvernul de la Varșovia în ultimul an „prezintă un risc clar de încălcare gravă“ a valorilor constitutive, fondatoare ale UE – demnitate umană, libertate, democrație, egalitate, statul de drept și respectul pentru drepturile omului. Va urma elaborarea unui raport detaliat pe baza căruia Parlamentul va însărcina Consiliul să determine sau să infirme încălcarea acestor valori fundamentale. În teorie, măsurile punitive pot ajunge până la suspendarea drepturilor de vot ale Varșoviei la nivelul Consiliului.
Pe de altă parte, la Washington, Departamentul de Stat tocmai a anunțat inițierea unui program sugestiv intitulat Sprijin pentru Media Obiectivă din Ungaria. Inițiativa, care aparține Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, este o competiție de granturi (de până la 700.000 de dolari) deschisă presei din afara Budapestei, din Ungaria profundă. Scopul este, desigur, acela de a încuraja jurnalismul de investigație, reportajele bazate pe fact-checking, programe de training, dar în primul rând accesul cetățenilor la o informare obiectivă, alternativă. Indirect, este un semnal că Departamentul de Stat împărtășește îngrijorarea Bruxellesului față de „orbanizarea“ spațiului public din Ungaria. Mai mult, pare că Ungaria a devenit un câmp de bătălie în războiul împotriva „știrilor false“. Tunetele și fulgerele Budapestei nu s-au lăsat prea mult așteptate. Îndrăzneala Washingtonului de a investi în independența și libertatea mediatică, în conservarea pluralismului de opinie a fost interpretată ca un gest subversiv, nici mai mult, nici mai puțin decât o formă de „interferență în campania electorală“.
Metamorfoza Ungariei
În Europa Centrală, discuția despre regresul democrației liberale pornește de la Ungaria lui Viktor Orbán. Rețeta formalizată de acesta din urmă se răspândește, este contagioasă, creează prozeliți, inclusiv în Polonia. Imediat după preluarea puterii în 2010, când Fidesz a obținut o supermajoritate (67,88%), Orbán a început o profundă reamenajare a statului, prin distrugerea echilibrului puterilor. Ținta sa a devenit cu precădere constelația instituțiilor independente, centrele de putere necontrolate de Fidesz. Mai întâi a rescris Constituția după chipul și asemănarea majorității guvernamentale. Apoi a politizat pas cu pas puterea judecătorească și a neutralizat opoziția Curții Constituționale (i s-a schimbat componența și i-au fost regândite competențele). Sunt restrânse drepturi fundamentale – libertatea de exprimare și de informare, drepturile minorităților. Universitatea Central Europeană, „un bun public“ regional, este în mod premeditat atacată pentru ceea ce simbolizează – un spațiu liber de reflecție, de gândire alternativă, care nu poate accepta uniformizarea cognitivă și identitară dorită de orbanizare. Este inventat inamicul poporului – miliardarul George Soros, al cărui profil este expus în piața publică pentru a internaliza bine imaginea „societății paralele“ care subminează din interior cetatea. Apoi a trecut la hărțuirea prin măsuri administrative, chiar investigații penale a societății civile, la demonizarea ONG-urilor care primeau finanțări străine (de exemplu, cele care primeau fonduri norvegiene). Este sugestivă grila de interpretare a lui Viktor Orbán, pentru care cei din astfel de ONG-uri „nu fac parte din societatea civilă, ci sunt activiști politici plătiți care ajută interese străine“.
Pe fond, asistăm la un proiect de destructurare a statului de drept, prin anularea oricărui echilibru și separație a puterilor în stat, a oricărei capacități de a exercita un control asupra Executivului. Totul trebuie să devină o prelungire și să deservească voința majorității. „Sistemul de checks-and-balances [controlul și echilibrul puterilor] reprezintă o invenție americană pe care dintr-un motiv de mediocritate intelectuală Europa a decis să-l adopte și să-l folosească în politica europeană“, s-a confesat Orbán într-un interviu. Rămâne de referință discursul ținut la Băile Tușnad în iulie 2014, când a avansat proiectul democrației iliberale, pe care vrea să-l impună: „națiunea ungară nu este o simplă sumă de indivizi, ci o comunitate care trebuie să fie organizată, întărită și dezvoltată și, în acest sens, noul stat pe care îl construim este un stat iliberal, un stat nonliberal. Nu neagă valorile fondatoare ale liberalismului, precum libertatea. Dar nici nu face din această ideologie un element central al organizării statului“. Sub Orbán, Ungaria nu se uită spre Vest, ci pivotează spre Rusia și China, împrumutând din strategiile lor de coerciție internă. De fapt, astăzi, „Vladimir Putin este cel mai important învățător autoritar pentru regiune. Centralizarea puterii, tratamentul ONG-urilor, controlul și cumpărarea presei, atacurile împotriva universităților – toate urmează un model rusesc“, ne-a spus Péter Krekó, director al institutului Political Capital din Budapesta. În același timp, „revoluția“ nu este doar una instituțională, ci se forțează un transplant de mentalitate. Este rescrisă istoria, reabilitat horthismul, se minimizează culpabilitatea maghiară în crimele din cel De-al Doilea Război Mondial. Totul pentru a confecționa o nouă narațiune publică – comunitară, închisă, pură, nediluată de globalizare, autosuficientă, alergică la diversitate. Iată contextul mai larg în care PE a decis în urmă cu câteva luni să ceară sancționarea Ungariei pentru „deteriorarea semnificativă a statului de drept și a drepturilor fundamentale“.
Răspândirea modelului
Treptat, virusul iliberal a trecut granița, ajungând și la Varșovia. Guvernul PiS are aceleași ținte. Urmează același tipar. Sunt atacate ingredientele cheie ale statului de drept pentru îndepărtarea lor. Motivul? “Iliberalii atacă sistemul de checks and balances, deoarece acesta este tehnologia politică prin care vocile altora se fac auzite. Și nu sunt interesați să asculte aceste voci. Astfel, ei închid spațiile instituționale ale pluralismului”, ne-a spus Kim Lane Scheppele. Neavând, însă, la dispoziție o supermajoritate pentru reamenajarea statului, Kaczyński a fost nevoit să încerce mai întâi neutralizarea Curții Constituționale, boicotând publicarea și executarea hotărârilor ei. Ulterior, PiS a declanșat o veritabilă ofensivă pentru a plasa justiția sub controlul guvernului prin reorganizarea instanțelor ordinare, a Consiliului Național de Magistratură, a Școlii Naționale de Magistratură și a Curții Supreme. Prin activarea acestor măsuri, guvernul ar putea să concedieze judecătorii Curții Supreme, să înlocuiască conducerea instanțelor inferioare și să controleze numirile din sistem.
Ambele țări expun simptome și tendințe iliberale. Și totuși, care este numitorul lor comun? Înainte de toate, un tip de comportament: „partidul de guvernământ – sprijinit de majorități populare reale sau imaginate – susține că nu are nevoie să împartă spațiul politic cu cei cu care se află în dezacord. Iliberalii au toate răspunsurile și sunt dornici să le impună tuturor. Ei delegitimizează opoziția, capturează toate instituțiile politice și nu recunosc nici expertiza, nici independența instituțiilor de transparență și control (sistemul judiciar, mass-media, ONG-urile, autoritățile de reglementare a presei). Urăsc pluralismul și îi urăsc pe cei care nu sunt de acord cu ei. Vor o politică univocă, unde există loc doar pentru propriile voci pentru a proiecta consimțământul celor guvernați“, ne spune spus Kim Lane Scheppele, o expertă specializată în sisteme constituționale de la Universitatea Princeton.
În centrul modelului illiberal se află “convingerea că doar un singur partid / o singură mișcare poate reprezenta în mod legitim națiunea sau poporul. În Ungaria, acesta este Fidesz; în Polonia, PiS. Toți ceilalți sunt fie foști comunisti (astfel compromiși pentru totdeauna de complicitatea lor în fostul regim totalitar), fie niște progresisti pro-occidentali (ilegitimi prin dorința lor de a moderniza țara prin idealurile occidentale europene, nefiind astfel maghiari sau polonezi adevărați)”, ne spune James Kirchick, autorul unei foarte citite cărți despre Europa contemporană (“The End of Europe: Dictators, Demagogues, and the Coming Dark Age”).
Nu în ultimul rând, peste toată această diluare a democrației liberale se întinde umbra unui mare beneficiar: Rusia. “Kremlinul preferă întotdeauna să lucreze cu politicieni corupți, indiferent de ideologia lor. Dar și mai subtil și mai insidios este modul în care Rusia manipulează și exploatează chestiunea musulmană în spațiul Europei Centrale și de Est. Dintr-odată, conservatori cu o puternică istorie anti-comunistă și anti-sovietică repetă discursul Kremlinului despre cum Islamul reprezintă o amenințare civilizațională pentru Vest și cum Rusia creștin-ortodoxă este un aliat în combaterea acesteia” arată James Kirchick.
O epocă anti-Havel
Deja literatura de specialitate pune un diagnostic tendințelor din Europa Centrală. Dacă în anii ’90 era considerată importantă consolidarea democratică, astăzi asistăm la un fenomen invers, de regres, de „deconsolidare democratică“. În articolul lor Semnele deconsolidării (publicat în ianuarie în Journal of Democracy), Roberto Stefan Foa și Yascha Mounk avansează ipoteza că o astfel de tendință devine vizibilă în momentul în care părți semnificative din societate își pierd încrederea în elementele constitutive ale democrației liberale, cochetând cu altceva. Pentru ei, Ungaria și Polonia sunt studii de caz fanion. Ambele par cuprinse cel puțin în parte de o stare de spirit dispusă să legitimeze asaltul asupra frânelor care limitează exercițiul arbitrar de putere. După cum avertiza într-o alta epocă președintele filozof al Cehiei: „o societate deschisă poate fi construită numai de oameni deschiși, prin urmare, lupta pentru edificarea ei este o luptă împotriva încorsetării omului într-o doctrină, ideologie, prejudecăți“. În general, astăzi, Europa Centrală pare să joace într-un scenariu de semn contrar, să fie inundată de un spirit anti-Havel. Din această perspectivă, este importantă distincția pe care o făcea recent Ivan Krastev, legată de 1989 ca moment fondator. Pentru el, este o realitate duală: un 1989 care aparține intelectualilor cosmopoliți precum Havel și Michnik și un altul care aparține naționaliștilor de tip Kaczyński sau Orbán. Sunt două forțe care pentru o vreme au avut un proiect comun de societate, dar acum cei din urmă își iau revanșa, declanșând o revoltă identitară, suveranistă.
Articol aparut in revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mă întreb cum ar comenta Havel ceea ce se întâmplă astăzi … Nu cred c-ar mai fi așa idealist.
„Părțile semnificative din societate”, care-și pierd încrederea în democrația liberală sunt probabil cele sărace. Or, tocmai această problemă nu poate fi rezolvată în Occident de democrația liberală. Democrația este (aproape) perfectă la momentul votării, nu funcționează prin delegarea puterii de decizie către reprezentanți și, pe de altă, parte, economia funcționează prin competiție tot mai exacerbată, producătoare de inegalități. Nu cred că problema este Budapesta sau Varșovia – este mult mai extinsă, globală. Orban nu este un nebun local, ci un simptom a ceva global.
În timp ce ne amăgim că o reparație a mașinii democratice ne va aduce liniștea și bunăstarea, a treia revoluție industrială și demografia vin tot mai accelerat din față. O minunată lume nouă se va naște din coliziune.
„“Părțile semnificative din societate”, care-și pierd încrederea în democrația liberală sunt probabil cele sărace. Or, tocmai această problemă nu poate fi rezolvată în Occident de democrația liberală.” – Da pentru ca democratia liberala incurajeaza munca, eficienta, reorientarea in cariera, inovatia, care toate aduc si castig material apoi. O democratie socialista incurajeaza nemunca, ajutoarele de somaj, alocatiile, si practic formeaza o societate contraproductiva. Asa apar cartiere intregi de musulmani care traiesc doar din ajutoare de somaj (eventual oferite pe viata in anumite state UE) si care paraziteaza statul respectiv, nascandu-se astfel conflicte. Argumentul adus de socialism este acela ca nu este „politically correct” sa nu-i ajutam pe oameni.
Simplist și economicist. A propos, ce soluție pentru musulmanii din cartiere? Pentru mediu? Pentru cei defavorizați de la naștere? Inovația e distructivă, de acord, dar ce facem acum?
Tot simplist:
” A propos, ce soluție pentru musulmanii din cartiere? Pentru mediu? Pentru cei defavorizați de la naștere? ”
Astea sunt probleme echipotentiale? Musulmanii din cartiere sunt ceva natural, sau accident genetic? Incercati sa le explicate si lor asta.
A New Deal.
Acum ceva ani a avut loc o grevă a liceenilor în Franța, iar pe mulți dintre liderii lor îi chema Aicha, Ahmed, Djebril etc., așa că pentru ei și pentru mulți congeneraționali de-ai lor integrarea vine de la sine.
Dacă vreți soluții, citiți programul lui Macron (sau al dnei Merkel). Dacă vreți soluții mai drastice, solicitați la Mme Le Pen.
Musulmanii din cartiere sunt mai curând un accident (de parcă ar fi o abatere de la un program care nu prevedea așa ceva!) economic și politic. Sau poate nu sunt nici un fel de accident, dar sunt cetățeni EU.
Ca soluție (nesimplistă), cred c-ar fi bună una europeană, care să cupleze inteligența liderilor cu umanismul. Ca să nu ajungem ca unii să se autointituleze civilizatori / adaptați care să-i vadă pe ceilalți teroriști / bizoni / indieni. Cred că există o cale prin care li se pot explica lucruri chiar și musulmanilor din suburbii (pentru că dacă nu, vine imamul și le explică altceva).
Deși nu se cade ca noi, trăitori în Califatul de Alexandria (de Teleorman), să fim atât de apăsați de grija musulmanilor.
Trosc Marito!
Tocmai ca nu e vorba despre inocenta musulmanilor din suburbii sau din siria si nu merge comparatia (sau punerea in aceeasi oala) cu handicapatii din nastere.
Societati parazitare. Luati spre exemplu Belgia unde somajul este pe viata pentru cei care nu-si gasesc de lucru si care depun cereri de somaj. Copii si nepotii musulmanilor (si nu numai) care au venit in Europa dupa razboi si care au muncit din greu la reconstructia ei, nici macar nu se mai obosesc sa-si caute job pentru ca este mai simplu sa depuna cerere de somaj si sa stea acasa. Fac 3-4 copii si mai primesc si pentru fiecare copil cateva sute bune, iar pe urma ii vezi cu cate un Mercedes ultimul tip, cumparat din alocatii. Acesta este socialismul european care incurajeaza nemunca. Este un trend in Europa (let’s face it) iar siesta trebuie respectata la pranz, nu-i asa?
In UE, somerii primesc ajutor de somaj in primul an sau doi in jur de 50%-60% din ultimul salar, dupa care urmeaza ajutorul social (in Belgia de exemplu 15 Euro pe zi). Familiile neputincioase traiesc sub limita saraciei (vai si amar de copii lor). Cei care nu lucreaza si se plimba cu Mercedesuri sunt implicati in activitati criminale (trafic cu droguri, trafic de oameni, comert la negru cu marfa furata, comert cu arme etc). Interlopi gasiti pretutindeni, chiar si in SUA.
Vremea procreatorului prolific cu turban, șomer în Mercedes, trecu.
Ca și vremea când neamțul din pătura de jos putea să-și plătească taxele dintr-un singur salariu.
Articolul este tezist deoarece prezinta in mod unilateral problemele Europei. In Europa nu sunt sub asediu numai statul de drept, fapt evident pentru orice observator neutru , ci si civilizatia, cultura si valorile europene si implicit cele ale statelor europene. In Franta a fost publicata o excelenta analiza a profesorului Jean Lauxerois care vorbeste despre degradarea intelectuala si morala a elitelor politice (https://blogs.mediapart.fr/edition/contes-de-la-folie-ordinaire/article/280511/un-pays-malade-de-jean-lauxerois ) , la noi Ana Blandiana a scris un text de referinta despre istoria ca viitor in care „şansa noastră, a noastră şi a Europei, este să ne apărăm cultura, pentru ca să ne salvăm prin ea” ( http://s3-eu-central-1.amazonaws.com/pressone/wp-content/uploads/2016/03/24175425/Discursul-Anei-Blandiana-de-acceptare-a-DHC-UBB-Cluj.pdf ).
Aceste probleme la fel de importante ca apararea statului de drept sunt prezentate in recenta Declaratie de la Paris (https://thetrueeurope.eu/a-europe-we-can-believe-in/
) care pledeaza pentru mentinerea identitatii si valorilor europene.
Vedem azi cu ochii nostri cum exista un moment in viata unei societati moderne ( sint tentat sa soun post-moderne, asa cum se spune post-industriala ) cind ” separatia puterilor in stat „, inventie frantuzeasca, doritor a fi adusa la perfectiunea unui mecansim de ceasornic in America devnita independenta, devine inoperanta, ba chiar o frina periculoasa in buna functionare a societatii.
Astazi in SUA, orice judecator ( sa fim clari, orice judecator, nu curtea suprema, care este la acelas nivel ) , poate bloca un ordin prezidential, provocind daune sociale si de prestigiu intern si extern incalculabile . Acest judecator, are si el vederi politice, este produsul inevitabil al societatii ultra politizate si atacate de ‘ political correctness ” in care traim .
Societatea civila, mult trimbitata cucerire a democratiei, asa cum au conceput–o de fapt niste traumatizati ai Germaniei hitleriste ( gen Hanna Arendt ), a devnit si ea, in cele mai multe cazuri o maimutareala a democratiei, o miscare browniana de grupulete anarhice fara nici oidee sua program in afara de propria lor suprvituire prin generoasel programe de sponsorizare. Aceasta asa zisa societate civila a ajuns sa fie exprimata de demonsttrantii indirjiti , violenti , incendiatori si adesea ucigasi, care demonstreaza impotriva a orice
Nu vreau sa povestesc aici cum s-a ajuns la aceasta pervertire a democratiei , cine si cum a produs-o si mai ales cine profita , dar in orice caz condmnarea exclusiva , globala si fara drept de apel, a unor lideri cum sint cei maghiari si polonezi, fara a reflecta ce este in realitate mai bine pentru tarile si poparele lor, ar fi inca o mare si ireparabila eroare
„Ei delegitimizează opoziția, capturează toate instituțiile politice și nu recunosc nici expertiza, nici independența instituțiilor de transparență și control (sistemul judiciar, mass-media, ONG-urile, autoritățile de reglementare a presei). Urăsc pluralismul și îi urăsc pe cei care nu sunt de acord cu ei. Vor o politică univocă, unde există loc doar pentru propriile voci pentru a proiecta consimțământul celor guvernați“
„Iliberalii atacă sistemul de checks and balances, deoarece acesta este tehnologia politică prin care vocile altora se fac auzite. Și nu sunt interesați să asculte aceste voci. Astfel, ei închid spațiile instituționale ale pluralismului”,
Perfect adevarat, domnule Manea!! Exact asta se intampla in prezent In …..Germania!!!!
Conferinta pe care Prof. Jörg Baberowski, reputat istoric al Europei de Est si profesor la Universitatea Humboldt din Berlin trebuia sa o tina la Universitatea din Bremen a fost INTERZISA in ultimul moment de catre consiliul studentilor, dominat de organizatii marxiste. Motivul : Prof. Baberowski, in calitate de istoric al comunismului, isi mai permite (inca!) sa nu-l divinizeze pe Marx si sa scrie carti compromitatoare despre corifeii bolsevici Trotski si Lenin.
Motiv pentru care in cercurile mai sus pomenite se incearca denigrarea lui si a excelentei lui opere.
Asa ca D-le. Manea, mai usor cu pianul pe scari…in Europa de vest e aceeasi Marie din est, numai ca are o palarie rosie cu secera si ciocanul…..
de acord. red is the new black, intr-un fel, daca privim culorile asociate cu partidele.
printre putinele ziare care scriu opinii pro http://www.faz.net/aktuell/feuilleton/regina-moench-15094659.html
Solutia ideala pentru musulmanii din cartiere ? Repatrierea, s-o recunoastem !
Putem s-o recunoaștem, dar e fezabilă? În plus, s-ar putea să devină și tehnic imposibilă: patriile multora s-ar putea să nici nu mai existe în scurt timp.
Poate-ar merge atragerea lor în fostele lor patrii. Dar pentru asta trebuie așteptat ceva…
Nu este fezabila, nu poti expulza milioane de oameni, cu atat mai mult cu cat mare parte dintre ei sunt deja cetateni. Solutia nu poate fi gasita daca nu identifici problema. Iar problema e religia aberanta, nu oamenii. Nu le poti dicta insa oamenilor in ce sa creada, dar poti sa-i impiedici sa-si transforme copii in zombi care cred ca ateii trebuie ucisi si ca infidelii trebuie facuti sclavi. Singura solutie viabila este decaderea automata din drepturile parintesti a tuturor musulmanilor din Europa.
Cand am scris „repatrierea” m-am referit la noul val de „migranti”, de fapt violatori de frontiere.
Pentru rezidenti e desigur imposibil de vreme ce au fost inzestrati cu cetatenie. Dar decaderea din drepturi a parintilor mi se pare o propunere pe-atat de nerealista, pe cat ar fi de dorit.
O întrebare autorului: cine duce bătălia pentru statul de drept în Europa Centrală (în afară de Departamentul de Stat de la Washington) ?
Neretorică.