Are Dino Buzzati o povestire minunată unde imaginează o societate în care tinerii se distrează vânând bătrâni. Povestirea are un suflu rapid, adecvat ritmului secvențial al unei vânători de oameni și, cu aceeași rapiditate, protagonistul descoperă că între timp este și el bătrân.
Există ceva la fel profund și în folclorul românesc. Nu știu dacă Ispirescu este cel care a cules o povestire despre țara în care toți bătrânii trebuiau uciși din ordinul împăratului și în care un fiu, având milă de tatăl lui, îl ascunde într-un fel de groapă. Pe scurt, țara ajunge la mare anaghie și doar prin înțelepciunea bătrânului salvat se salvează la rândul ei de la pieire.
Într-o mică discuție pe care am avut-o cu domnul Daniel Funeriu mi-a povestit cu nespus respect de bunicul său și de sfaturile alese pe care i le-a dat, dacă nu mă înșel, la peste 96 de ani. Și de aici am ajuns la cum sunt tratați bătrânii în România, ca într-o țară sălbatică. De fapt, atitudinea față de bătrâni este poate un bun etalon al sănătății spirituale, morale a unei națiuni. Și, în concluzie, cam toate aparențele conduc spre ideea că suntem o țară sălbatică.
Să ne căutăm justificări tot în semințele sădite de regimul dezumanizant al lui Ceaușescu, care a forțat limitele biologice de rezistență ale unui întreg popor, ca într-un lagăr de concentrare, regim care prevedea ca bătrânii să fie aruncați la țară și unde valoarea individului era corelată cu capacitatea de reproducere? Nu, ajunge cu asta.
Putem să constatăm cu mare tristețe sau scârbă cum, în România de azi, rudele, după ce-i jefuiesc pe cei care le-au dat viață, crescut, nuntit și căpătuit, îi abandonează pe cei ajunși neputincioși în azile care, la noi, sunt în covârșitoare majoritate lagăre de exterminare. Între altele fiindcă sunt gândite să aducă profit iar acesta, când nu e corelat cu profesionalismul de rigoare, cere o schemă redusă de personal – în general oameni săraci care lucrează cât pentru alte patru-cinci posturi care ar trebui în schemă. Întreaga atitudine și mentalitate a societății de la noi evocă filmul „Produsul verde” („Soylent Green”), cu Charlton Heston și Edward G. Robinson, unde oamenii erau exploatați industrial, la propriu, pe bandă rulantă (și unde Heston și Robinson – acesta din urmă, actor originar din România – adică un tânăr și un bătrân, împărtășesc o afecțiune omenească, adâncă, o singură adiere de alt ordin, superior, într-un coșmar devenit realitate).
Dar nu asta e atitudinea în Uniunea Europeană unde, între altele, există numeroase calls pentru proiecte de design destinate pentru pentru demnitatea și independența oamenilor de vârsta a treia. În Germania de exemplu, sunt zeci de firme prospere care comercializează sisteme de ridicare, sisteme de baie pentru oameni imobili sau parțial imobili, tot felul de ajutoare ingenioase pentru cei în suferință și pentru cei care nu vor să-i abandoneze pe cei dragi, la greu (parcă „la bine și la rău” ar trebui să se aplice și relațiilor părinți-copii).
În aceste țări, demnitatea umană nu e vorbă-n vânt și nu e destinată numai celor în stare să și-o apere. În azilele de-acolo sunt camere de luat de vederi (a fost la noi un caz în anii trecuți în care o fată, țintuită la pat într-un centru pentru incurabili din Tg. Mureș, a fost ucisă cu bestialitate sub nasul „îngrijitorilor” ; ori, dacă erau camere de luat vederi așa o atrocitate față de o făptură omenească nu s-ar fi întâmplat cu impunitate), pe baza cărora se pot sancționa rapid devierile.
Este în România o lipsă cronică de demnitate, la noi conceptul se tranzacționează ieftin. Și mesajul e transmis programatic de posturile aservite dez-civilizării României. Este, la aceste posturi, o sarabandă dezlănțuită a prostirii și sălbăticirii. Apar generații care nu au experiența acestui sentiment vital omenesc.
Bătrânii sunt „livrați” azilelor fără consimțământul lor și asta fără diagnostice oficiale, fără procedura legală. Li se vând casele ca prin farmec, cu ajutorul unor complici care n-au prea răspuns pentru malpraxis în Țara Românească.
Noul Cod Civil, în proporție covârșitoare mai mult decât meritoriu, idealizează însă la culme relațiile de familie și prin conceptul de „moștenitor rezervatar”. Apar în contrapartidă aspectele legate de obligația de întreținere și privitoare la respectul datorat de copii, părinților (fără sancțiune directă, dar e bine că există scris); Codul Penal în vigoare menționează infracțiunea de lăsare fără ajutor etc. Dar, raportat la situația din România, ar trebui o lege prin care oricine își duce ruda la un azil atunci când, cu un anume efort, ar putea-o îngriji, să devină NEDEMN de A MOȘTENI. Moștenirea să se declare vacantă și să fie preluată de stat, dar nu direct la buget ci într-un fond special pentru oamenii bătrâni în necaz. Decât Regele Lear, mai bine mizeria și răceala impersonală a statului.
Ar fi poate necesară ancheta socială obligatorie înainte de comiterea într-un azil, care să recomande de exemplu alternativa îngrijirii la domiciliu (locuri de muncă cît cuprinde), ar trebui poate un număr verde pentru bătrâni (nu numai copiii sunt expuși abuzurilor), numirea unui avocat din oficiu și ar trebui un organism statal care să apere drepturile acestor oameni.
Ei, dacă ar apărea legea asta, atunci mulți s-ar gândi de cinci ori. Pentru că unde nu e conștiință trebuie să fie lege.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„rudele, după ce-i jefuiesc pe cei care le-au dat viață, crescut, nuntit și căpătuit, îi abandonează pe cei ajunși neputincioși în azile” – cam care este procentul batranilor aflati in aceasta situatie? Exista vreun studiu sau ceva cat de cat credibil, in afara experientei personale, care sa cuantifice acest lucru? De ex care este capacitatea totala a azilelor raportat la numarul de batrani, etc? Care este situatia – statistic – in alte tari? Samd…
Nu de alta, dar fara date clare, doar pe impresii personale, vorbim ca sa ne aflam in treaba…
De-a lungul timpului batrani au fost resurse foarte valoroase,ei reprezentau cunoasterea,experienta,ei erau expertii in subtilitatile unui proces care de cele mai multe ori era vital pt viata comunitati,in societatea moderna,mecanizata,intr-o continua schimbare si in care manualul de instructiuni rezolva majoritatea problemelor,conditia lor de pastratori ai cunoasteri a disparut.
In Romania problema este insa mult mai complicata,batranii de zi sunt cei care au construit tara de ieri,insa tot iei desi si-au investit toata energia tineretii in proiecte gigant au ramas pasivi atunci cand aceste lucruri au fost distruse rand pe rand in anii de dupa revolutie.
Si ca problema sa fie completa,batranii de azi voteaza acceasi clasa politica care le promite vremurile bune,clasa politica care ii minte frumos si ne tine insa pe toti in loc,atunci apare un conflict inerent intre generatii,pe de o parte avem oamenii care au construit aceasta tara si acum se simt tradati si generatia tanara care simte ca este trasa inapoi de dorinta batranilor de a reveni la vechile orunduiri.
Si mai apare problema banilor,toate programele care presupun o viata demna pt cei in varsta costa bani,de unde bani?
Am cateva greseli in comentariul de mai sus si va rog sa ma scuzati pt ele.
de unde bani? bani europeni investiti in ferme pe langa camine , platesti muncitori, ai si produse proprii -case gratuite … sigur se vaneaza ce ai rwalizat o viata
eu sunt cu sotul in situatie de teribila neputinta abia ne miscam ,nu stiu cum vom plati taxe , utilitati ..eu stau in casa nimic nu ma mai imbraca si incalta traiesc un cosmar nu sunt modalitati de reszolvare pt ca traiul rau schimba grozav omul
bietii ai nostri in negre, grele starinatati, viata ff dura nu pot opri acel jalnic foc continuu in care traiesc ar ramane si fara acel rau ..au ajutata mult, sunt afectuasi, dar disperati sa/si apere saracia ..noi suntem obligati sa dam de garatis, nu le putem apara dreptul
Stimata autoare, generalizati in mod scandalos problema (reala a) lipsei de profesionalism si responsabilitate din caminele de batrani private. Realitatea nu corespunde deloc descrierii din articolul dvs., si o spun in deplina cunostinta de cauza, avand in vedere ca m-am documentat in 7 astfel de stabilimente (de fapt 3 private si 4 de stat).
In primul rand, aparitia celor private a adus un progres enorm in calitatea ingrijirii, comparativ cu nivelul ingrijirii in caminele de stat. Ori, dvs. nu faceti aceasta diferentiere (mie, care am lucrat 7 ani ca jurnalist, mi se pare evidenta si foarte important de mentionat, dpdv al acuratetii informatiei articolului.
De asemenea, in doua din caminele private vizitate am descoperit daruire si implicare din partea echipei la un nivel INCREDIBIL DE INALT fata de orice asteptari aveam inainte. In plus, plasarea matusii mele in acel loc i-a oferit o familie mult mai minunata (sic!) decat ar fi putut sa ii ofer eu si sotia mea (noi fiind singurele rude ramase in viata). Sau poate va inchipuiti ca o familie (noi doi, sot si sotie) normala (fiecare lucreaza 10-11 ore zilnic) se poate ocupa mai mult de 2 ore pe zi de un membru al familiei bolnav de Alzheimer?
Ori, dvs. construiti articolul demonizand din start ideea de camin de batrani si plecand de la premisa ca plasarea unui batran bolnav de o boala degenerativa intr-un astfel de stabiliment inrautateste starea batranului. Va informez cu respect faptul ca in ambele premise sunteti enorm de departe de adevar.
Lagare de exterminare? Deja accesati lumea fantasmelor, stimata doamna. Si va asigur ca virgula comunitatea evreiasca nu poate fi deloc fericita de asocierea unor camine de batrani cu lagarele de exterminare. Cred ca milioane de evrei ar fi preferat lagarele de exterminare descrise de dvs., celor experimentate de ei.
Lagare de exterminare?? Haideti sa va exemplific: Matusa mea inainte de plasarea in caminul de batrani, se pierdea o data pe saptamana, singura, in parcul Cismigiu, fara sa stie unde e si cum o cheama. Si noi o cautam disperati. La trei luni dupa plasarea in caminul de batrani (de langa Gaesti – nu dau numele, nu vreau sa le fac reclama, nu acesta e scopun postarii mele, dar in acelasi timp nu ascund faptul ca recunostinta mea fata de acei oameni este eterna), matusa mea traia, la 76 de ani, o poveste de dragoste (strict sufleteasca, evident) cu un batran din cei internati acolo. O poveste de dragoste cu zambete, dansuri pe Jan Moscopol, ceaiuri and the whole nine yards.
Ma intreb cati oameni primesc acest dar divin, sa simti la 76 de ani o dragoste pura si tanara in suflet?
Iata deci cam ce se poate intampla in astfel de „lagare”.
Nu ma indoiesc de principiile oneste care au starnit articolul dvs., o minima documentare este insa esentiala pentru eficienta jurnalistica a materialului.
Toate bune!
George Coman
Stimata Doamna,
Felicitari pentru articol! Este un subiect trecut sub tacere.
Totusi, observ ca pentru Dvs. demnitatea unei persoane tine de comportament si lucruri materiale. Pot sa respect si sa ajut batranul de langa mine fara totusi sa ma intereseze cu adevarat persoana lui. Din pacate batranii nostri sunt niste anonimi carora le platim niste pensii fara sa ne intereseze cine sunt de fapt. De ce mai traiesc, ce asteapta, ce mai spera? Sunt ca niste oameni transparenti, ii vedem dar parca nu sunt. Spun asta pentru ca societatea occidentala le acorda o demnitate care se exprima cel mai des material si comportamental. Dar ce-ar fi sa ne intereseze experienta lor de viata, concluziile lor asupra ei, indoielile si parerile lor de rau? De ce aceasta generatie tanara si razgaiata sa nu invete ce inseamna viata de la astfel de oameni, care stiu ce inseamna razboiul, foamea si lipsurile. Am cunoscut un fost colonel care la pensie fiind, saruta mana fiicei mele de cativa ani de fiecare data cand o vedea. Il salutam si vorbeam cu el, dar parca societatea il punea la locul lui, in spatele unui soi de zid al tacerii si asteptarii mortii, pe care nu il puteam trece pentru a discuta despre lucrurile insemnate ale umanului. O data cu dansul a murit o experienta de viata si intelepciune definitiv pierdute pentru lume. Ce-ar fi sa stea la aceiasi masa 2 sau 3 generatii care sa invete unii de la altii? Nu ar insemna un astfel de interes in experienta lor de viata mai mult de o pensie, un salut respectuos si un aparat de urcat scarile? Oare ce bogatie pierdem o data cu moartea lor…?
Nu sunt un batran nostalgic, ba dimpotriva, zic ca sunt la jumatatea unui drum a carui lungime nu o cunosc.
„De ce aceasta generatie tanara si razgaiata sa nu invete ce inseamna viata de la astfel de oameni” – nu va suparati dar cine a crescut aceasta generatie tinara? Din ce spuneti dumneavoastra pare sa nu existe nicio legatura intre cei tineri si cei batrini, unii sunt picati din Luna, ceilaltati de pe Jupiter, si s-au intilnit intimplator pe Pamint.
Din pacate, multi batrini au parte de tinerii pe care i-au crescut. Si-au iubit copiii prin bunuri materiale (le-au dat tot ce nu au avut ei la tinerete) dar au uitat sa ii iubeasca cu sufletul (sa ii invete prin exemplul propriu cum sa isi faca ordine in viata, cum sa munceasca pentru a avea bucuria cistigarii lucrurilor prin munca proprie, cum sa aiba o relatie buna cu familia si cei mai in virsta, sa ii invete ca sunt lucruri care se fac si lucruri care nu se fac, chiar daca totul este posibil).
Sa nu uitam ca, in general, copiii au tendinta sa faca ce au vazut in casa, si nu ce li se spune ca este bine. Sa nu dam vina doar pe tineri pentru educatia proasta pe care le-am dat-o. Suportam consecintele propriilor greseli.
@Sateanulonline, cred ca ideea Dvs. ca parintii si bunicii sa aiba ocazia unei platforme pentru a impartasi experienta lor de viata, lucruri memorabile, de la copilaria in anii de razboi si pina la retete rare, ar fi deosebit de benefica pentru toti, mari si mici, si m-am si gindit la ceva, datorita Dvs. :)
Decât Regele Lear, mai bine mizeria și răceala impersonală a statului.… Dar, raportat la situația din România, ar trebui o lege prin care oricine își duce ruda la un azil atunci când, cu un anume efort, ar putea-o îngriji, să devină NEDEMN de A MOȘTENI.
Ce îmi place mie de oamenii care pentru 2 – 3 ticăloși încep să susțină tot felul de reguli aberante la rang de lege care să ofere cadou statului proprietatea fiecăruia dintre noi.
Ticăloșia copilului față de părinte e un drept al copilului. Cu un stat care taie orice șansă unor tineri de a-și găsi de muncă, obligația să ai grijă de părinții tăi poate deveni problematică. Mă miră că nu manifestați aceeași îngrijorare pentru faptul că statul ne ia cu japca 2/3 din contizațiile pe care le dăm lunar la pensie și la final ne lasă bătrâni și săraci, de ce nu, la mila unor copii.:
Aveți aici două dintre articolele scrise de mine pe problema pensiilor (haideți să le rezolvăm mai întâi pe acestea și apoi să dăm o lege a relației părinte – copil):
http://cristianpaun.finantare.ro/2013/01/22/piramida-din-sistemul-public-de-pensii-din-romania/
http://cristianpaun.finantare.ro/2011/07/01/ho%c8%9bia-statului-in-cazul-sistemului-public-de-pensii/
Tocmai iluzia statului protector de care vorbiți face ca mulți să nu mai facă mulți copii, să nu mai își întemeieze familii puternice, cu legături de familie puternice în care unii se ajută pe alții. Ideea că dacă nu fac copii sau nu am o familie numeroasă există statul care mă va ajuta oricum este foarte periculoasă.
Ce ne facem cu părinții care se poartă urât cu familia lor? Trebuie neapărat copilul să aibă grijă și de astfel de părinți? De ce? De ce să nu fie o responsabilitate individuală pe care fiecare dintre noi să și-o gestioneze cum vrea el? Câte abuzuri nu se vor crea pe baza unei astfel de legi? Părinți senili care la prima impresie că copilul nu i-a oferit nu știu ce îl va da în judecată pe copil. De ce să nu facem și o lege inversă care să oblige părinții să își ajute copilul toată viața sau până când acesta se pune pe picioare? Sau o lege prin care dacă copilul are probleme și solicită ajutorul părintelui și acesta îl refuză pentru că nu are de unde să îl ajute să facă închisoare părintele.
Haideți să fim mai încrezători în indivizi și să lăsăm individului responsabilitatea totală pentru viața sa. Să nu mai credem orbește în acest interventionism care ne sufocă pur și simplu și ne întunecă mințile. Legile sunt la fel de imperfecte (dacă nu mai haotice) decât liberul arbitru al omului.
Revin cu două precizări la comentariul meu initial:
– Este dreptul copilului să se poarte urât cu părinții săi asumându-și consecințele de rigore ale unei astfel de purtări (inclusiv remușcările aferente).
– Este dreptul părinților să se poarte urât cu copilul lor și să îi refuze sistematic să îl ajute, asumându-și costurile de rigoare. În tratamentul urât aplicat copilului nu intră doar indiferența față de soarta sa ci și o indiferență față de educația minimală pe care familia ar trebui să I-o dea. Își asumă și părinții costurile unui asfel de comportament.
Câți din bătrânii de care vorbiți nu au familii puternice și numeroase cu legături strânse între generații? Eu zic că sunt câteva excepții. În general, omul educat se ajută de părinți în a-și crește copii săi.
Și mai e un aspect… Azilele private sunt clar o soluție și nu azilele de stat pentru cazurile speciale. Mulți dintre noi nu avem competența de a asista un bătrân cu toate problemele sale. Sunt bătrâni care au nevoie de multă îngrijire profesională. Mă îndoiesc că atunci când există un contract clar cu un astfel de stabiliment acesta ar crea abuzuri de genul celor povestite în articol. Ticăloșii din azilele de bătrâni private care se poartă urât sunt mult mai puțini decât în azilele de stat. Ăia dau faliment dacă află rudele de astfel de ticăloșii aproape instantaneu. La noi încă nu e concurență dar va apărea pe măsură ce nevoia va fi mai mare. Dar repet, atâta timp cât statul ne fură 2/3 din pensie șansa de a accesa un azil privat e diminuată simțitor și povara pe umerii copiilor e și mai mare. Noi nu plătim pentru pensia noastră ci pentru pensia altora și alții o să plătească, dacă vor dori, pentru pensia noastră. Nu credeți că aici e problema?
Să nu uităm și de organizațiile neguvernamentale cu rol activ în acest domeniu. Din păcate, sărăcia noastră a tuturor face ca aceste organizații să se ocupe mai degrabă de împrumuturi în rate și nu de divertismentul și implicarea bătrânilor în tot felul de activități (excursii, programe culturale etc.). Și aici inițiativa private suferă rău de tot. E compensată de câteva acțiuni electorale ale unor primari, din când în când…
Câteva comentarii de mai sus sunt foarte bune și în spiritul celor spuse de mine…
Pai, bineinteles ca sunt bune, daca sunt ”in spiritul celor spuse de dvs.”. Problema e ca sunt cam ”neomenoase”. In rest, ma bucur ca nu sunt nici copilul, nici parintele dvs.
„La noi inca nu e concurenta dar va aparea pe masura ce nevoia va fi mai mare”. Confundati „cererea” cu „nevoia”. Nevoia este deja foarte mare insa concurenta nu poate sa apara datorita lipsei cererii, datorate nivelului foarte scazut al veniturilor din Romania.
„Noi nu platim pentru pensia noastra ci pentru pensia altora si altii o sa plateasca, daca vor dori, pentru pensia noastra. Nu credeti ca aici e problema?” Si cum rezolvam acesta problema ASTAZI, avand in vedere ca toti pensionarii prezenti si o mare parte din cei viitori s-au bazat pe acest sistem si nu au nici o varianta „de rezerva”?
„Haideti sa fim mai increzatori in indivizi si sa lasam individului responsabilitatea totala pentru viata sa”. Ce pozitie ipocrita! Daca dorim „sa lasam individului responsabilitatea totala pentru viata sa”, atunci trebuie sa legalizam „eutanasia voluntara”, pentru ca sa oferim oricarui batran (care doreste) sansa de a parasi aceasta lume cu demnitate, nu chinuit de saracie si de boli incurabile (ex. cancer). Fara aceasta libertate, societatea are obligatia (nu optiunea) sa sprijine batranii aflati in imposibilitatea de a duce un trai decent sau de a avea o ingrijire medicala adecvata.
Eu suport euthanasierea voluntara… prezentati chestia asta de parca ar fi ceva rau …
Ati inteles gresit. Am spus: „Fara aceasta libertate (legalizarea „eutanasiei voluntare”), societatea are obligatia (nu optiunea) sa sprijine batranii aflati in imposibilitatea de a duce un trai decent sau de a avea o ingrijire medicala adecvata”.
Si eu cred ca „eutanasia voluntara” trebuie sa fie recunoscuta oficial ca unul dintre „drepturile fundamentale ale omului”.
Dna L.Lorentz,daca as avea de retinut numai o singura fraza,din acest excelent articol,ar fi „atitudinea fata de batrani este un bun etalon al sanatatii spirituale si morale ale unei natiuni”!
Pentru mine,aceasta afirmatie este revelatoare,dincolo de cazul specific al batranilor,a unui mod inedit (!) de comportament in societatea romaneasca actuala,lipsita de repere si intr-o criza de identitate fara precedent!
Un popor care-si ignora istoria dar o critica isteric,un popor laxist si permisiv cu cei puternici dar nemilos cu cei mai slabi,isi pierde din valorile sale fundamentale,si atunci cand demnitatea si respectul fata de sine insasi devin arhaisme demodate…problemele se acumuleaza si se divesifica tentacular!
Conflicte inter-generationale au existat mereu,doar ca pana nu de mult,tanarul care se revolta conceptiei de viata impuse de varstnicii familiei,nu parea sa nege totul in bloc,ci mai mult metoda decat continutul…Parinte la randul lui,el transmitea exact aceleasi valori,probabil intr-un alt mod,dar care era perceput la fel de criticabil de catre tineri,s.a.m.d.
Batranii aveau mereu loc de cinste in orice familie,chiar daca uneori plictiseau cu depanarea, invariabil,a acelorasi amintiri,ei nu erau considerati o povara si nici complet inutili…
Astazi lucrurile s-au schimbat…si parerea mea este ca nu datorita banilor,ci a saraciei in ansamblul ei,adica nu doar materiala,ci si morala!
Omul SARAC,adica fara educatie,fara cultura,fara proiecte,fara orizont ,fara bani,etc.,este frustrat si,devenind agresiv,isi descarca nervii pe cine e in masura sa nu-l contrarieze,adica pe unul mai slab decat el!Tinerii se vor debarasa de batrani,acestia ii vor dezmosteni,sau doar renega,copiii nu vor mai avea bunici sa le depaneze amintiri,nici bunicii nepotei sa le sparga bibelourile,dar nimeni nu va fi nici mai fericit si nici mai bogat!
Intr-un razboi nu exista castigator si invins,toti pierd…
Dar ce ne facem stimata doamna cu „batranii tineri”, persoanele de 40-50 de ani pe care nu le angajeaza nimeni? Nu vorbesc de Bucuresti (unde probabil se gasesc locuri de munca), ci de restul tarii, vechile orasele dez-industrializate acum.
Vorbiti de batranii care de bine de rau au dreptul la o pesioara datorita varstei, dar ce ne facem cu cei care nu au varsta necesara pensionarii si nici loc de munca? Pe ei nici la azil nu ii primeste nimeni.
Inaintand in varsta simt tot mai mult discriminarea. Se cauta tineri, tineri, tineri, sub 30 de ani! Si apar articole mari in presa despre „varsta medie a firmei care este sub 30 de ani”!
Ce ne facem daca avem 35? sau 40? sau 45? sau 50? sau 55? Ne sinucidem? Ne-am prostit dintr-o data? E o mare grupa de varsta foarte discriminata, care nu isi gaseste loc, care se taraie! Ei nu mai sunt „prada”, ci „supravietuitori”! Sunt copii „batranilor-prada”! Abia pot sa aiba grija de ei, dar sa mai aiba grija de batranii lor! Ce lux!
Oriunde in EU intalnesc persoane de toate varstele (cel putin la servicii). La aeroport, la hotel, la cafeterii, la muzee, chiar si la serviciile de telefonie. Dar in Ro nu, doar tineri! Tineri, foarte tineri ca uneori ma simt foarte batran, jenat si neinteles. Ma simt tratat superficial si rapid. Si mai ales, discriminat! De la mine (intre 40 si 60 de ani) se asteapta doar bani si atat? Peste tot in UE clasa politica este ponderata ca varsta (imi amintesc de ministrul japonez care a cerut sa nu mai fie resuscitat!). La noi, doar tineri, tineri, tineri! Nici nu ma mai simt reprezentat! Neinteles sunt, desigur! Ei, dar discutiile sunt fara sfarsit!
Bătrânii ca o pradă a statului. Şi aş adăuga: a statului comunist, căci nu este vorba de orice stat, ci de cel imaginat de Marx ca instrument al Revoluţiei sale. După ce timp de 7 decenii statul acesta comunist [iar din 89 urmasul sau socialist] a intrat cu bocancii in familia tradiţională stricînd raporturile dintre membri ei, deteriorările fiind deseori ireversibile, iată că astăzi neomarxiştii nu se sfiesc să iasă din nou in public cu ideologia lor progresistă, anti-familie, anti-proprietate, anti-capital privat. Timp de 7 decenii Statul şi-a jefuit cetăţenii prin intermediul unui fond piramidal de „asigurări” sociale, iar acum, ajuns in faliment, adică incapabil să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin propriile norme sociale, vrea să distrugă orice posibilitate de asigurare privată bilaterală. Am pus ghilimele pentru că asigurarea respectivă nu este un contract de asigurare, ci un eufemism pentru taxarea abuzivă şi permanentizată. Adică pentru raptul sistematic care a servit şi ca justificare pentru interpunerea agenţiilor statale in lanţul obligaţiilor de ordin moral ce se stabilesc in mod natural intre părinţi şi copii. Statul comunist este cel care a preluat „povara” îngrijirii bătrânilor de pe umerii copiiilor instituind un mecanism de socializare a riscurilor care distribuia această sarcină către toţi cetăţenii activi. Din acel moment copiii au fost de-responsabilizaţi, iar părinţii la rândul lor şi-au redus treptat interesul pentru integralitatea familiei pe măsură ce reciprocitatea obligaţiilor morale şi conştiinţa simetriei temporale a neputinţei erau erodate de programele colectiviste ale statului. Statul nu numai că a dat buzna in familie, dar a şi rămas acolo, pe veci, ca un al doilea părinte, unul suprem, iar ulterior, in socialismul modern, şi-a dublat paternalismul brutal cu un matriarhalism insidios, aparent blând. Acum statul-binefecător este in acelaşi timp statul-dădacă, statul-tătuc şi statul-mămucă. Este timpul propăşirii, a înaintării pe calea dezvoltării multilaterale a caracatiţei colectiviste. Mai exact, marxiştii vor să treacă la îndeplinirea punctului 3 din Manifestul Profetului lor dement:
„În ţările cele mai înaintate va fi totuşi posibilă aproape pretutindeni aplicarea următoarelor măsuri:
1. Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.
2. Impozit cu puternic caracter progresiv.
3. Desfiinţarea dreptului de moştenire.[…]”
Instituirea unei agenţii-filtru a statului in procedura eminamente civilă a moştenirii este acest pas. O agenţie care să supravegheze, controleze şi sancţioneze discreţionar copiii neascultători ai statului, care, insuficient de obedienţi faţă de satrapii sociali ai agenţiilor etatiste, se vor dovedi într-atât de umani, grijulii, iubitori faţă de părinţii lor încât să tulbure imaginea protecţiei sociale monopoliste; părinţii ce au fost atât de buni şi au crescut copii vrednici şi recunoscători faţă de cei ce le-au dat naştere iară nu faţă de monstrul etatist ce le sleieşte averile, copii capabili să producă suficient de mult incât să-şi permită contractarea unor centre private de îngrijire ce există şi sfidează prin existenţa lor statul socialist incapabil. Şi ce ar urma după apariţia acestor sinistre Agenţii marxiste însărcinate cu dezmoştenirea arbitrară a copiiilor ‘ingraţi’? ruptura totală între părinţi şi copii, ură şi dispreţ faţă de bătrânii senili ce-şi vor reclama întruna copiii la Stat, izolare, boli mentale precum mania persecuţiei, singurătate şi agonie rece pentru bătrânii adoptaţi cu forţa de stat, jefuiţi şi vânaţi de funcţionarii săi niciodată judecaţi pentru malpraxis şi atât de rar condamnaţi pentru corupţie, înşelăciune, abuz de funcţie şi distrugere de destine.
este crunt ce se propune candidam la conditia de penali 80%
ar trebui introduse ff multe inlesniri pt cei care au venituri sub 1200 eu/luna , pt cei sub 500 sau fara ,fara taxe si impozite .
t-axele, utilitatile, la jumate pret, extinderea locurilor unde poti primi o mancare calda, o baie, un acoperis/, caldura , haine //riscam sa pierdem ce am realyat pt ca toate obligatiile galopeaza
-avutul celor care pierd teren ,sa fie pus in conservare, ingrijit de voluntari civilizati pt mari inlesniri la taxe ,perspectiva de adeveni dupa 20 de ani proprietari daca nici urmasii nu pot administra,(loviti de sistem , emigratie. acestia din urma pot cere fara alte forme,decat actul de nastere , dreptul la jumatate ,daca au nevoie , sa convietuiasca cu noul proprietar , fara taxe la utilitati ,impozite.
/actele notariale privind mosteniri, succesiuni sa nu depaseasca 5-10 eu sa nu se piarda prin abuz economic drepturi cetatenesti..
Mda. Si painea e mai sanatoasa daca macini pe loc graul crescut ‘eco’ in pamant imbogatit cu ingrasaminte naturale. Eu propun asadar o lege care sa ne oblige pe toti sa crestem vaci ca sa putem folosi balega pe post de ingrasamant natural, o lege care sa ne oblige pe toti sa mancam doar paine facuta in cuptorul propriu.. ca sigur asta din comert nu e la fel de buna.. deh, la fel ca la azile, scopul lor e profitul, nu? si tot asa..
Incet, incet ne putem intoarce in evul mediu cu astfel de idei revolutionare. Sa rezolvi un abuz individual printr-o lege care limiteaza liberatea tuturor este cel putin lipsa de viziune…
Felicitari comentatarilor, care au inteles ca celei are se ascunde un spatele pseudonimului Lenilena Lorentz ii pasa foarte putin de autonomia individuala, de dreptul fiecaruia dintre noi de a lua deciziile pe care le credem potrivite situatiei si aptitudinilor noastre. „Legiferarea constiintei” , in orice forma s-ar face, e un procedeu totalitar.
Codul lui Hammurabi, Decalogul („sa nu furi, sa nu ucizi, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta”), Codul Penal = DURA LEX SED LEX = legiferare
Din interventiile Lenilenei Lorentz:
Lenilena Lorentz:
Uslasii dau minusuri. Conform estimarilor sustinatorii USL in acest referendum au cel mai mic IQ posibil din totalul populatiei Romaniei. Intrecuti cu mult de cei care-i platesc sau manevreaza/
Adevarul doare. De aceea s-a inventat „political correctness”.
Un alt gand al Lenilenei Lorentz
Pacat ca sahul a fost alungat de imbroboditii la minte care, de barbati ce se simt, isi imbrobodesc nevestele (cite patru de fiecare, c-asa-i cu demnitatea si egalitatea bewtween humans in Iran).
Un ultim gand al Lenilenei Lorentz
Who is your graphic designer? She/he is so stupid!
PETER MANU
Sinteti un fan al Lorilenei ?
Va pregatiti sa fiti ?
Un mod de a va alunga singuratatea ? La o anumita virsta ?
Stres ? Frustrari mai vechi ?
Sau numai o insomnie pasagera ?
Noapte buna.
Fan al Lorilenei.
Dupa cat se pare, unul din fanii frustrati de trecerea ireparabila a timpului pe care-l streseaza din cand in cand insomnii de amiaza. Si atunci pune mana pe condei – pardon, am vrut sa zic tastatura calculatorului – si incepe sa depene citate din Lorilena …
Apel de credinta la bunavointa si solidaritate umana!
Pensionar cu invaliditate si handicap accentuat, cu pensie foarte mica de invaliditate, trec prin dificultati majore. Am nevoie de ajutor de orice fel inclusiv alimente, medicamente, bani si lemne de foc pentru incalzire pe timpul iernii, pentru mine acum orice cent conteaza. Ma adresez cu incredere si speranta, oamenilor de buna credinta, oamenilor prietenosi, sponsorilor si donatorilor, oamenilor cu posibilitati dispusi sa faca o fapta buna pentru un om de varsta a III-a in suferinta neajutorat. Tuturor sustinatorilor le prezint documente medicale. ”Fiti aproape de Dumnezeu, aproape de fiecare om, mai ales atunci cand este la greu”. Puteti ajuta direct pe persoana fizica sau printr-un ONG. Daruieste speranta din inima! Orice ajutor cat de mic este bine venit. Va multumesc anticipat pentru intelegere. Doamne ajuta! Astept raspuns cu incredere pe e-mail: [email protected]
Intrebare : a facut vreunul dintre dvs. o vizita inopinata la un azil de batrani ales la intamplare ?
Este o intrebare buna, credeti-ma.., Si odata intrat intr-un azil sa vorbiti direct cu batranii , nu cu personalul ..,