joi, martie 28, 2024

Biosfera 2 – Un experiment eșuat cu trei lecții pentru actuala dezbatere despre schimbările climatice

Schimbările climatice sunt o binecuvântare, nu un blestem

Paul Hawken, ecologist

19 decembrie 2017

Pe 26 septembrie 1991 în Oracle, Arizona, a început un experiment despre care s-a spus că va reprezenta cel mai interesant proiect științific al Statelor Unite de după programul Apollo, culminat cu aselenizarea primului pământean. Pentru următorii doi ani, patru bărbați și patru femei s-au izolat complet de restul lumii într-un dom de sticlă și oțel numit Biosfera 2 (Figura 1). Construită pe o suprafață de 1,27 ha și având un volum de peste 200.000 m3,  structura a fost menită să reproducă un sistem ecologic închis, asemănător celui terestru.

Figura 1 – Biosfera 2 (sursa)

Misiunea principală a proiectului Biosfera 2 – numit așa pentru a-l deosebi de Biosfera 1, cea terestră (Figura 2) – a fost să demonstreze viabilitatea sistemelor ecologice închise de a suporta viața pe alte corpuri cerești (Luna, Marte). Ideea era că un biodom ar putea fi transportat și instalat de noile misiuni interplanetare și că un grup mic de oameni vor putea supraviețui cel puțin doi ani.

A doua motivație a proiectului Biosfera 2 a fost studierea și analizarea interacțiunilor dintre cinci biomuri instalate: pădure tropicală, ocean cu recif de corali, mlaștină cu mangrove, savană și deșert, împreună cu un sistem agricol pentru subzistență.

Figura 2. Comparație între Biosfera 1 și Biosfera 2 (Sursa)

Al treilea scop al proiectului a fost studierea interacțiunilor dintre oameni, practicile agricole și tehnologie, pe de o parte, și restul naturii, pe de altă parte. Apa caldă și rece a fost circulată pe baza energiei solare, dar electricitatea a fost obținută clasic, prin arderea gazului metan produs de o sondă din incintă. Fiind vorba de utilizarea unui combustibil fosil – horribile dictu, experimentul s-a apropiat mai mult de sistemul terestru decât de alte sisteme planetare, unde nu există cărbuni, petrol sau gaze naturale pentru producerea electricității.

Până pe 26 septembrie 1993, cei opt participanți la experiment au consumat produsele semănate și recoltate de ei, fără chimicale. Principalii fertilizatori au fost organici: propriile excremente și produse vegetale moarte.

În zona agricolă au fost introduse 3.800 specii, printre care: 5 capre, 35 găini, 3 cocoși, două scroafe, un vier, pești tilapia, diverși copaci, ierburi ș.a.

Eșecurile experimentului Biosfera 2

1. Primul eșec al experimentului Biosfera 2 a început cu mâncarea bio, produsă de participanți: toți au suferit de foame continuă și au slăbit cu 16% față de greutatea lor inițială. Una dintre biosferieni (așa s-au autonumit cei opt participanti) a povestit cu melancolie despre foamea îndurată:

În Biosfera 2 am avut nevoie de patru luni ca să fac o pizza: am semănat, recoltat, treierat și măcinat grâul pentru aluat, după care a trebuit să hrănesc și să mulg caprele ca să fac brânza. Pe Pământ, în Biosfera 1, am nevoie doar de două minute ca să dau un telefon și să comand o pizza aburindă.

Foamea i-a făcut pe unii participanți să încalce protocolul de a consuma numai ce puteau ei produce, repezindu-se pe furiș, contra protocolului, la alimentele de rezervă pentru îmbunătățirea dietei.

2. A doua problemă majoră cu care s-au confruntat biosferienii vreme de doi ani a fost consumarea rapidă a oxigenului introdus inițial (despre cauza acestei reacții, puțin mai târziu). Concentrația inițială de O2 din atmosfera artificială era similară celei din atmosfera terestră, ~21%. După 16 luni, șapte tone de O2 dispăruseră misterios, iar concentrația O2 din aerul respirabil scăzuse la 14,5%, valoare întâlnită la o altitudine de peste 4.000 m. Unii biosferieni au început să sufere de oboseală și sufocări bruște în timpul somnului (apnee). Încălcându-se protocolul inițial, s-au deschis geamurile de salvare și s-a injectat oxigen suplimentar în ianuarie și august 1993.

3. A treia și poate cea mai importanță problemă care a condus la eșuarea experimentului Biosfera 2 a fost fluctuația haotică a concentrației de CO2. Variațiile zilnice ale nivelului de CO2 au fost în medie de 600 ppm: o scădere în timpul zilei datorită fotosintezei, urmată de o creștere în timpul nopții, datorată respirației plantelor. Contribuția arderii gazului metan la variațiile CO2 nu a fost măsurată, nici estimată. Variațiile sezonale au fost extrem de mari: de la 1,000 ppm în timpul verii s-a ajuns la concentrații de 4.000 – 4.500 ppm pe timp de iarnă. Pentru comparație, reamintesc că Biosfera 1 are o concentrație globală de ~400 ppm, de peste 11 ori mai mică decât maximul măsurat în Biosfera 2. Variația diurnă a nivelurilor de CO2 din zona metropolitană Paris a fost în 2016 cuprinsă între 2.6 – 30.6 ppm[1], adică de zeci de ori mai mică decât cea din Biosfera 2.

Valorile foarte mari și fluctuațiile haotice ale concentrației de CO2 au avut efecte nefaste asupra biosferei artificiale: majoritatea speciilor vertebrate (19 din 25) și toate insectele polenizatoare au murit, afectând ciclurile de reproducere ale plantelor. În contrast, alte insecte, precum gândacii de bucătărie, furnicile sălbatice și cosașii au prosperat. Liane de tipul zorelelor au crescut intens și au sufocat alte plante. Copacii din biomurile pădure tropicală și savană au suferit de etiolare (creștere pe întuneric) și de lipsa stresului eolian,  produs ca răspuns la vânturile care îi leagănă în condiții naturale.

Managerii experimentului au încălcat încă o dată protocolul  de reciclare naturală a tuturor materialelor și au instalat în secret un dispozitiv de extragere a CO2 din aer pentru a aduce concentrațiile mai aproape de cele terestre.

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu oxigenul și dioxidul de carbon din domul biosferic? Un grup de geochimiști de la Columbia University au demonstrat[2], pe baza unor analize izotopice, că solurile  introduse pentru a simula pe cele din pădurea tropicală și savană au conținut prea multă materie organică. Microbii au metabolizat acest material la o rată anormal de ridicată, în timpul căreia au consumat mult oxigen, generând un surplus de CO2. Plantele din Biosfera 2 ar fi trebuit să utilizeze acest exces de dioxid de carbon prin fotosinteză și să restabilească o parte din oxigenul pierdut. Însă rata respirației microbilor a fost mai mare decât cea a fotosintezei plantelor (probabil și din cauza slabei penetrări a luminii solare prin pereți).

În plus, a mai avut loc o reacție, care a folosit o parte din CO2 produs și care explică de ce declinul oxigenului nu a corespuns cu o creștere corespunzătoare a concentrației de CO2.

Marea majoritate a zidurilor Biosferei 2 a fost construită din beton, care conține hidroxid de calciu. În loc să fie consumat de plante pentru a produce mai mult oxigen, excesul de dioxid de carbon a reacționat cu hidroxidul de calciu în pereții de beton pentru a forma carbonat de calciu (calcar) și apă:

Ca (OH) 2 + CO2 -> CaCO3 + H2O

Această ipoteză a fost confirmată atunci când cercetătorii au testat pereții și au descoperit că aceștia conțin aproximativ de zece ori mai mult  calcar pe suprafețele interioare decât pe cele exterioare.

4. Ultimul eșec demn de menționat s-a manifesta în domeniul psihologic și al conflictelor interpersonale produse de izolarea grupurilor umane pe perioade lungi. Singurele experimente oarecum similare până la Biosfera 2 le-au efectuat cercetătorii care au locuit în Antarctica pe timp de iarnă.

Pentru că niciunul din cei opt membri ai experimentului nu era climatolog (au fost un doctor, un inginer constructor și șase persoane entuziaste, fără pregătire specială), scăderea cantității de oxigen în condițiile creșterii celei de CO2 le-a dat mult de gândit și dezbătut în contradictoriu, ajungând-se, în cele din urmă, la formarea a două „bisericuțe”. După nici un an petrecut împreună, oameni care fuseseră inițial prieteni buni s-au transformat în dușmani implacabili, aproape fără să mai vorbească unii cu alții. Cele două grupuri s-au acuzat reciproc că au modificat sau fabricat date, au mâncat pe ascuns, au introdus provizii prin contrabandă – dinamitând, practic, partea științifică a experimentului. Pentru că nu se putea rezolva misterul dispariției oxigenului, unii au propus să continue activitățile fără modificări ale programului inițial, dar ceilalți au opinat pentru efectuarea unor studii ecologice clasice, ceea ce contravenea ideii originale.

Cei opt participanți la experiment au părăsit biodomul pe 26 septembrie 1993.

După doi ani și $200 milioane cheltuite, Biosfera 2 s-a dovedi a fi nu cel mai interesant proiect științific după programul Apollo, ci o mascaradă științifică.

Trei lecții de luat aminte în dezbaterea despre schimbările climatice

Prima lecție este simplă și directă:

Biosfera 2 a eșuat în încercările majore de a genera un aer respirabil, apă potabilă și suficientă hrană pentru doar opt oameni.

Acest experiment are și un caracter profetic[3]. Cea mai bună tehnologie americană de la începutul anilor 1990 nu a reușit pur și simplu să simuleze niște servicii ecologice de care oamenii au nevoie pentru a supraviețui în afara planetei noastre. Eșecul experimentului Biosfera 2 este un memento pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ: nu știm ori nu înțelegem sistemele noastre naturale suficient de bine pentru a le putea reproduce, fie și la o scară miniaturală.

Un alt memento merită luat în seamă. Opt oameni au avut nevoie de $200 milioane dolari cheltuiți pe echipamentele cele mai high-tech ale vremii ca să producă un haos ecologic. De câți bani am avea oare nevoie pentru cei peste 7.600.000.000 oameni ai planetei ca să-i salvăm de consecințele schimbărilor climatice?

Să ne amintim apoi despre cele trei linii de apărare în lupta contra încălzirii globale antropogene: reducerea emisiilor de gaze antropogene cu efect de seră, adaptarea pro-activă și reactivă pentru a reduce vulnerabilitățile sistemelor biologice și sociale provocate de schimbările climatice și geo-ingineria climatică, acel grup de metode care urmăresc să controleze radiația solară (Solar Radiation Management, SRM) sau să extragă CO2 din atmosferă ori din alte surse și să-l injecteze în rezervoare naturale (Carbon Dioxide Removal, CDR)[4]. Cu excepția sechestrării geologice a dioxidului de carbon (domeniu în care lucrez cu studenții mei din 2009, cu finanțare parțială obținută prin concurs din partea Guvernului federal american), toate celelalte metode geo-inginerești sunt utopice, netestate pe scară globală, cu riscuri politice și economice imense, cu consecințe posibil ireversibile – pe scurt, o cutie a Pandorei. Biosfera 2 a fost un experiment care se încadrează în domeniul geo-ingineriei.

În altă ordine de idei, am asociat diversele metode propuse de geo-inginerie cu mitul babelian.[5] Un mit – Noi suntem stăpânii naturii și constructorii Turnului Babel – care mobilizează  ideea utopiilor climatice și abilitatea noastră de a ne imagina diverse lucrări pentru beneficiul omenirii. Aspirația către un statut asemenea lui Dumnezeu, către lauda de sine și gloria personală, exemplifică perfect ideea greacă de hybris – o mândrie nemăsurată, o supra-apreciere a forțelor proprii în confruntarea cu destinul și o dorință de dominare a Naturii și a celor din jur.

Credința în abilitatea oamenilor de a controla Natura este și atributul arogant, chiar dacă subliminal, al eforturilor diplomatice internaționale (gen Acordul Climatic de la Paris), de a angaja națiunile în lupta lor contra schimbărilor climatice. Pe lângă dorința noastră de dominare și stăpânire a naturii, mitul Turnului Babel subliniază totodată lipsa înțelepciunii și umilinței de a le exercita.

Lecția a doua

Cei opt voluntari au trăit pentru doi ani complet izolați de Biosfera 1, cea terestră. În instalația închisă unde au muncit, mâncat și dormit, aerul pe care l-au respirat a avut concentrații de CO2 de până la zece ori mai mari decât cele din atmosfera actuală. Au avut printre ei un profesor de medicină care le-a monitorizat permanent starea de sănătate. Și, în ciuda concentrațiilor uriașe de CO2, cei opt voluntari s-au plâns doar de foame și scăderea nivelului de oxigen și s-au certat din motive de izolare și conflicte interpersonale.

Nivelurile sezonale (4.000 – 4.500 ppm) și variațiile incredibile (600 ppm/zi) ale concentrației de CO2 din atmosfera Biosferei 2 au depășit cu mult tot ce se știe despre acest gaz în istoria geologică a Pământului. De exemplu, pe timpul dinozaurilor, cca 65 milioane ani în urmă, planeta a fost o grădină imensă, cu valori ale concentrației de CO2 între 900 – 1.800 ppm. Chiar și asteroidul care a lovit Terra, provocând a cincea extincție planetară, a dus la creșterea temporară a concentrației de CO2 cu 350 – 500 ppm. Concluzia mea este că atmosfera creată artificial în biodomul din Arizona o fost o replică mult greșită a celei terestre. Consecințele au fost neașteptate: pe de o parte,  pierderi masive de vertebrate și insecte polenizatoare, pe de alta, câștiguri importante printre alte insecte și plante. De aceea, nu se poate argumenta un caz concluziv pro sau contra nivelurilor foarte ridicate de CO2.

Când dezbaterile actuale despre posibilele consecințe ale schimbările climatice se învârt în jurul unor creșteri ale concentrației de CO2 de la ~280 ppm la ~400 ppm, cu variații diurne de maximum 30 ppm,  ar trebuie să considerăm și experimentul Biosfera 2 și cum lucrurile au scăpat de sub control acolo în circa doi ani.

Lecția a treia

Experimentul Biosfera 2 a urmărit un foarte nobil scop: să demonstreze viabilitatea unor sisteme ecologice încapsulate care, transportate cumva, ar putea suporta și menține viața umană în spațiul cosmic. Unii oamenii visează de multă vreme că civilizația umană ar putea călători și coloniza alte planete[6]. Utopiști ca Elon Musk, care și-ar dori să trăiască și să fie îngropat pe Marte, întrețin această iluzie absurdă. O întreagă literatură SF se hrănește din ficțiunea terra-formării altor planete și-i menține nestinsă flacăra.

Realitatea demonstrată de experimentul Biosfera 2 este mult mai prozaică și ar trebui să fie dușul rece pentru trezirea visătorilor. Dacă opt oameni, buni prieteni la început, mânați de aceleași bune intenții originale, n-au putut trăi fără să se certe, să se acuze reciproc, să creeze „bisericuțe”, nici măcar un singur an, cum ne imaginăm că se vor întâmpla lucrurile cu primele coloniile umane de pe Marte sau de pe Lună?

Pentru a spune povestea până la capăt, trebui să adaug că, după eșecul primei misiuni din biodom, o a doua echipă s-a angajat să ducă la îndeplinire experimentul ratat în 1993. După îmbunătățiri masive al sistemelor instalate și cercetări extinse pentru rezolvarea primelor seturi de probleme, echipa a doua a intrat în biodom pe 6 martie 1994.

După numai trei săptămâni, pe 1 aprilie 1994, au izbucnit certuri puternice între biosferieni, care au necesitat intervenția ofițerilor federali pentru calmarea spiritelor. Pe 5 aprilie, doi membri din prima misiune au vandalizat experimentul prin deschiderea ușii de acces și a trei ieșiri de urgență. Cinci ferestre au fost sparte. Astfel, aerul din Biosfera 2 a fost amestecat cu cel din Biosfera 1, compromițând protocolul izolării complete. Unii membri au părăsit intempestiv instalația spre a fi înlocuiți de alții. În final, misiunea 2 s-a terminat prematur pe 6 septembrie fără a produce niciun raport științific.

Eșecurile a două misiuni consecutive de a locui doi ani într-un spațiu încapsulat, posibil claustrofob, ridică întrebări serioase despre visurile unora de a vedea specia umană părăsind un Pământ amenințat de tot soiul de nenorociri și colonizând alte spații cosmice. După cum am scris, cu peste doi ani în urmă, suntem singuri în Univers și condamnați să rămânem așa. Da, omenirea trăiește ca un orfan singuratic pe o mică bucată de rocă în mijlocul unui univers dezolant, tăcut și neospitalier. Dar acea bucată de rocă este singura casă pe care o avem și-o vom avea vreodată.

Concluzii

Eșecul experimentului Biosfera 2 trebuie să ne servească drept ghid pentru modul cum abordăm schimbările climatice în dezbaterile noastre (cvasi)interminabile. Punctul de plecare, confirmat de-a lungul a miliarde de ani, este că schimbările climatice sunt ca un tren care nu poate fi oprit. Și totuși, există unii cercetători și oameni de bună credință care cred cu tărie, de exemplu, că dacă aruncăm o jumate vapor plin cu cuie ruginite în ocean vom obține o glaciație! (Metoda se numește fertilizarea oceanelor)[7]. Alții vor să injecteze norii cu aerosoli, sau să plaseze oglinzi uriașe în calea radiației solare, sau să accelereze dezintegrarea chimică a rocilor carbonatice sau silicoase de pe suprafața terestră și multe altele.

Toate metodele geo-inginerești, pe linia mitului babelian, agită ideea periculoasă că noi suntem stăpânii universului, că noi putem controla natura, că depinde numai de noi ce fel de climă vom avea. Sub influența limbajului folosit în alt mit – schimbările climatice văzute ca o Apocalipsă – controlul schimbărilor climatice devine astfel ultimul proiect pe care guvernanța și dominația umane l-ar putea duce la bun sfârșit înainte de finalul inexorabil.

Nimic mai greșit. Biosfera 2 a demonstrat că sistemele construite de oameni sunt înlocuitori de proastă calitate ai sistemelor naturale (recitiți valorile concentrațiilor de CO2 și oxigen). Nu putem juca zaruri cu Natura. Riscurile sunt inestimabile. Dacă pierdem în acest joc, cine va răspunde? Care vor fi polițele de asigurare și cine le va plăti? Dacă acceptăm jocul cu Natura, cine îl va conduce? Cine va ține mâna pe termostatul terestru? ONU? China? UE? India? Rusia? Foarte ușor ne putem trezi înrobiți într-o lume kafkiană din care nu există scăpare.

Schimbările climatice ar putea fi comparate cu o armă încărcată și îndreptată către tâmpla civilizației actuale. Ameliorarea ar scoate gloanțele din armă înainte de a putea să fie tras un singur foc. Adaptarea ar însemna mișcarea capului, astfel încât atunci când arma va trage, nu va produce răni grave, cel mult o zgârietură pe obraz. Geo-ingineria ar însemna să-ți construiești o cască suficient de solidă ca să reziste unor rafale continui de gloanțe. Chiar dacă ar fi posibil,  va trebui să înghițim antinevralgice toată viața.

NOTE_______________________


[1] Xueref-Remy, I. et al., 2016, Diurnal, synoptic and seasonal variability of atmospheric CO2 in the Paris megacity area, Atmos. Chem. Phys. Discuss., doi:10.5194/acp-2016-218, 2016, https://www.atmos-chem-phys-discuss.net/acp-2016-218/acp-2016-218.pdf

[2] Severinghaus, J.P., W. Broecker, W. Dempster, T. MacCallum, and M. Wahlen, 1994, Oxygen Loss in Biosphere 2, Eos, Transactions, American Geophysical Union, vol. 75, no. 3, pp. 33, 35-37

[3] Sovacool, B., M. A. Brown,  and S. V. Valentine, Fact and fiction in global energy policy 15 contentious questions, Johns Hopkins, Baltimore, 371 p.

[4] Prezint aici o adaptare a capitolului 21 –Taking Sides: Climate Change Debate, din ultima mea carte, Exploring the Earth System, p. 269 – 284.

[5] Patru mituri esențiale ale schimbărilor climatice: edenic, apocaliptic, babelian și themisian

[6] Marte sau Earth 2.0 ? Terra-formarea sau colonizarea Planetei Roșii

[7] Give me a half tanker of iron, and I will give you an ice age

John Martin, oceanograf, 1988

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Daca as fi fost acolo m-as fi impus liderul lor. As fi creat o mica societate+urmasi. Apoi le-as fi vandut fructele si legumele iar cu banii as fi construit alte domuri, uite intre ele prin tuneluri subterane. As fi construit o noua lume asemenatoare cu cea a lui Philip Jose Farmer, in „Lumea fluviului”.

    • :))) cred că tocmai datorita „personalităților” prea mari experimentele au eșuat. Cei aleși au fost cei care și-au dorit foarte mult sa fie aleși si au făcut totul pentru asta. Odată intrați în Biosfera au dorit să fie toți lideri, pentru că meritau, desigur!
      A sparge pe furiș un geam in loc de a cere demn să fie scos, spune multe uman și social despre omul de știință ce a făcut asta. Bun, nu mai detaliez despre orgoliile acestor oameni, ideea de „team player” sau „totul pentru știință” nu prea exista la ei. E doar ego și dorința de a demonstra. :|

      • Cred că problema a fost chiar mai gravă, acelor oameni le lipsea aerul și mâncarea. Oricât ar fi fost ei de raționali, reacțiile instinctive primează atunci când însăși supraviețuirea individului e pusă în pericol.

        Se poate face o echipă cu oameni dispuși să accepte orice privațiuni, dar trebuie aleși nilște oameni cu motivații absolut speciale pentru asta. Motivația academică nu e una dintre ele.

  2. Ca de obicei, un articol absolut fantastic, care ar trebui sa ne pună pe ginduri, dar Timingul nu e potrivit. Tocmai azi de ignat!

    De altfel, cum știe toată lumea, ne manipulați și știm ca sunteți plătit de petroliști. Doar nu sperați ca în stresul sarbatorilor vom începe sa ne punem capul la contribuție, nu o facem tot anul, dar pai acum. E atit de comod sa luam totul de-a gata! Pe undeva am impresia ca irosiți orzul pe giste.

    Crăciun fericit și multe mulțumiri pt tot ce faceti noi!

  3. Mă bucură acest articol şi, în mod special, concluziile sale clare.
    Două lucruri ar fi, după păreea mea, de completat. Motto-ul, scos din context şi luat ca atare, contrazice concluzia privind gravitatea modificărilor climatice. Cred că aici ar fi necesară o explicaţie.
    A doua completare este doar accentuarea unor lucruri deja spuse. Atât un exod al întregii omeniri pe vreo altă planetă (care eventual mai trebuie „puţin” modificată prin „Terraforming”), cât şi ingineria climatică la nivel planetar, apar după rezultatele acestor experimente, drept ceea ce sunt: periculoase amăgiri.

    • Despre motto-ul folosit, am scris deja ca un comentariu la ultimul meu articol:

      Schimbările climatice sunt o binecuvântare!!!

      N-am crezut că voi auzi vreodată într-un podcast transmis de The New York Times că „climate change is a blessing”!!!

      Și, totuși, Paul Hawken, ecologist, antreprenor, scriitor și Directorul Executiv al Project Drawdown și-a început discursul la The New York Times’s 2017 ClimateTECH conference cu această afirmație șocantă pentru mulți încălziști, dar nu și pentru mine.

      Cu toată modestia, trebuie să mărturisesc că, într-o formă puțin diferită, am spus-o mai demult:

      „Ask not what we can do for climate change, but ask what climate change can do for us”

      Ca resursă imaginativă, schimbările climatice devin o idee care poate fi transpusă cu succes în multe domenii (geografice, sociale, culturale, virtuale) pentru a stimula creativitatea artistică, pentru a provoca noi gândiri etice despre relațiile noastre cu mediul, pentru a stimula eforturile de protejare a populației împotriva posibilelor hazarduri climatice și multe alte lucruri.

      Și, pentru că ideea schimbărilor climatice este atât de plină de resurse inventive, aș parafraza la sfârșit un citat celebru:
      Nu întrebați ce putem face noi pentru schimbările climatice, întrebați ce pot face schimbările climatice pentru noi.

      • Cu asta nu prea sunt de acord. Şi cred că şi locuitorii unui sat din Alpi, care tocmai a fost măturat de o morenă produsă prin dispariţia stratului de permafrost, ar vedea lucrurile un pic altfel. Să ne bucurăm de modificările climatice pentru că ne vor învăţa cândva cum să le combatem sau să le ameliorăm efectele negative? Găsesc că asta este un nonsens.
        Şi nici cu termenul folosit, şi anume „Încălzism”, nu pot să fiu de acord. Atâta vreme cât încălzirea globală este un fapt (sper că nu negaţi şi asta, indiferent de cauzele ei), încercarea de dezavuare a celor care afirmă că ea există (dezavuare care este implicată prin folosirea unor calificative de acest gen) nu aduce nimic altceva decât polarizarea inutilă a discuţiei.

        • Explicația concluziei mele despre caracterul benefic al schimbărilor climatice își extrage seva din multe articole publicate aici. Presupunând că nu le-ați citit pe toate, îmi permit să vă ofer un rezumat.

          Schimbările climatice nu sunt o problemă care ar putea fi rezolvată prin mobilizarea unor resurse tehnice și politice planetare, așa cum s-a făcut în cazul găurii de ozon din stratosferă. Am sugerat, în schimb, un punct de plecare diferit pentru a conveni asupra ideii de schimbări climatice.

          Cred că ființele umane sunt mai mult decât niște obiecte materiale și că clima înseamnă mai mult decât o categorie fizico-geologică. Am mai sugerat că avem nevoie să scoatem în evidență creativitatea lucrărilor psihologice, etice și spirituale pe care schimbările climatice le fac pentru noi. Înțelegerea căilor prin care schimbările climatice ne conectează cu instinctele umane primordiale oferă posibilitatea re-situării culturii și spiritului uman în centrul înțelegerii noastre despre schimbările climatice. În locul catalizării dezacordurilor despre cum, când și unde să „atacăm” schimbările climatice, ideea schimbărilor climatice trebuie văzută ca o resursă intelectuală în jurul căreia identitățile și proiectele noastre colective să se poată forma. Ideile pot fi utilizate, dar nu pot fi rezolvate.

          Ecologistul și omul de afaceri Paul Hawken, pe care l-am citat în motto-ul articolului, a sugerat o altă idee generoasă despre beneficiile shimbărilor climatice: caracterul lor de feed-back al sistemului ecologic numit Biosfera 1. Fără un feed-back adecat, orice proces biologic, economic, politic etc. sfârșește în neant. Schimbările climatice oferă posibilități de locuri de muncă, când noi putem angaja semenii noștri să presteze o activitate utilă și demnă. Dintre cele peste 10 milioane de specii care trăiesc pe Pământ, spunea Hawken, noi suntem singura care angajăm alți membri ai speciei să muncească pentru noi. Iar schimbările climatice oferă această oportunitate.

          Pe un plan mai general, cred că nu trebuie să întrebăm ce putem face noi pentru schimbările climatice, ci opusul întrebării, pentru că schimbările climatice acționează în dublă capacitate: ca lupă și ca oglindă.

          Ca lupă, schimbările climatice ne ajută să ne focalizăm atenția asupra implicațiilor pe termen lung ale alegerilor pe termen scurt în contextul realităților materiale al valorilor sociale.

          Ca oglindă, schimbările climatice ne ajută să vedem mai bine și mai aproape ceea ce realmente dorim să obținem pentru noi înșine și pentru umanitate.

          Dacă se va scrie vreodată o istorie a dezbaterilor climatice în România, mi-ar plăcea ca articolele mele să fie caracterizate ca fiind scrise împotriva a ceea ce unii numesc „porno climatic”, aceea tendință a unor secțiuni ale comunității științifice și mass-mediei care prezintă schimbările climatice în termeni catastrofici sau chiar apocaliptici.

          P.S. termenul de „încălzism” (pe care l-am alăturat celui propus de mine, fracktivism) este împrumutat dintr-un percutant articol al ziaristului Traian Ungureanu. Vi-l recomand cu bună-credință (sic!): Credinţa în călduri

          • Mulţumesc pentru răspuns, pe care nu îl găsesc, din păcate, câtuşi de puţin satisfăcător. Niciunul din argumentele pe care le aduceţi nu este convingător. Rămân la părerea că acest mod de a considera schimbărilor climatice ca o mană cerească este un nonsens.
            Cât priveşte termenul de „încălzism”, provenienţa (sau mai bine zis paternitatea) sa nu îl disculpă cu nimic. Cunosc articolul, este lipsit de profesionalitate şi conţine afirmaţii eronate. Îl pot considera ca aprţinând „negaţionismului ecologic”, dacă tot folosim aceste „isme” cu iz neplăcut.

            • Pentru un bătrân agricultor, câțiva ani la rând de recolte proaste reprezintă un motiv de îngrijorare, de introducere a unor restricții de consum și de restrângere a unor activități. Pentru un tânăr, aceiași ani de recolte proaste reprezintă oportunitatea de a trece la cultivarea altor plante, de a introduce noi tehnologii sau de a pleca pur și simplu din sat, renunțând cu totul la agricultură.

              Așa cum spunea cândva Beatrice Tarleton (dacă memoria nu-mi joacă feste): ”Lucrurile, ca și caii, sunt mai ușor de controlat în direcția în care se îndreaptă deja”. Schimbările climatice nu doar că oferă oportunitatea de a face ceva, dar asigură și impulsul necesar spre a face ceva. Dacă nu existau, schimbările climatice chiar meritau inventate.

            • Mulţumesc pentru răspunsuri, ele demonstrează, coroborate cu ceea ce am comentat eu, o incompatibilitate de fond, pe care n-o putem rezolva printr-o discuţie. Deoarece doresc să evit orice polemică (asta apare întotdeauna când ne atingem limitele retorice), am să mă abţin de la alte comentarii. Cât priveşte ceea ce am scris până acum: take it, or leave it.

            • Cred ca ar fi mai usor si mai placut de rezolvat diferentele la o bere. Nu exista niciun pericol de deviere in altceva, (cu persoanele implicate in aceasta polemica) dar la sfarsit toata lumea poate sa cada de acord pe o tema – fie ea alta decat cea initiala

            • Cred ca ar fi mai usor si mai placut de rezolvat diferentele la o bere

              Treaba asta a încercat-o fostul președinte Barack Obama pe 24 iulie 2009. (Beer Summit).

              Motivațiile sale, de „a da o bere”, au fost puternic politizate de o gafă anterioară pe care o făcuse.

              Polițistul (alb) Sgt. James Crowley î-l arestase pe 16 iulie 2009 pe profesorul (negru) Henry Louis Gates, de la Harvard University.

              Obama a ieșit imediat „pe sticlă” și a acuzat public poliția din Cambridge, MA, de „stupiditate” și de faptul că arestarea profesorului negru de către polițistul alb se înscrie pe linia abuzurilor tradiționale și istorice ale polițiștilor albi contra cetățenilor negri sau latinos.

              După ce i s-a atras atenția că a sărit serios peste cal, Obama i-a invitat pe cei doi să ciocnească o halbă de bere la Casa Alba.

              Derularea evenimentelor din 2009 până în prezent demonstrează că acea halbă de bere nu a fost suficientă.

        • Domnule Lungu,

          Nonsensul cel mai sinistru este ideea că schimbările climatice sînt ceva nou sau neobișnuit de drastic în secolul XXI în comparație cu istoria planetei. Ca și hubrisul isteric că „ceva trebuie făcut”.

          Dacă e ceva de făcut, e de făcut împotriva poluării (reale nu inventate sau distorsionate ideologic) dar nicidecum pe altarul noii secte a incalzirirismului global, pe a cărei iraționalitate și impotență intelectuală pînă și Inchiziția Spaniei și Tribunalele Populare ale lui Stalin ar putea fi invidioase.

          PS Mă asociez mulțumirilor exprimate de dl. „Neamțu”. Nu le reiterez, pentru a evita redundanța.

          Crăciun fericit, domnule profesor! Doresc să văd întotdeauna unul din articolele Dv. pe prima pagină a Contributors. Altminteri nu sînt sigur că aș mai vizita această platformă.

          • Sigur că modificările climatice nu sunt ceva nou în istoria planetei. Dar, pentru prima dată, ele sunt foarte probabil, de natură antropologică. Spun „foarte probabil”, deoarece e greu de dovedit, dar asta este, după NASA, părerea a 97% dintre climatologi. Pentru omenire, ele sunt de o gravitate extremă.
            După părerea mea, combaterea cauzelor se impune.

            • „Pentru omenire, ele sunt de o gravitate extremă.
              După părerea mea, combaterea cauzelor se impune.”

              Mult Stimate Domnule Mihail Lungu,

              Absolut. Se impune.
              97% dintre climatologi e e enorm de mult. Aproape ca Sadam Hussein sau N. Ceaușescu.

              Ântr-adevăr gravitatea este extremă și nu ânțeleg cum oameni de ștință (pretinși) nu vede atâta lucru. După modestele mele opini eu sânt convins că singura soluție de combaterea cauzelor este un Guvern Mondial condus de Domnul Al Gore și Michael Moore. Ar fi buni și Domnii Pachaurii și actorul acela din Titanic (nu Celine Dion, celălant) iar Domnul G. Soros sânt convins că s-ar ocupa benevol de finanțarea companiilor electorale a 67% dintre viitorii membrii ai Congresului Mondial nu de alta dar să știm o treabă cu 2/3 facem ce vrem nu mișcă nici un negaționist ân front. Victoria e garantată căci cum știți pressa e cu noi (minim 85%). .

            • D-le Gogonea-Pleşcoi, am citat o cifră dată de NASA, dacă nu vă convine, vă rog să adresaţi plângerea d-vs. direct acestei instituţii. În problemele de ortografie, vă recomand DEX.

    • LUCRURILE TREBUIESC LĂMURITE
      într-un fel sau altul, Urgent !!!!
      Fiecare avînd „acces” la propriile sale interpretări,
      în cadrul polemicii şi intruziunilor „intelectuale” non-argumentate în niciun fel
      ca cele ale lui @Mihail Lungu !
      Veţi putea lesne înţelege cine este acest personaj-comentator şi provocator de duzină.
      Dacă veţi face incursiuni pe „blogul” personal&comp. unde îşi desfăşoară activitatea
      intelectuală de nou marxist de o sorginte trist-bolşevică veţi descoperi îngroziţi
      terminologia limbajulului, clişeele şi non-argumentele în lanţ,
      acuzele-culpabilizările regulate de tip „securist de serviciu” al pseudonum-iştilor,
      care dovedesc încă o dată în plus cine ar putea fi personajul „în sine”.
      Citiţi vă rog ce scrie la el acasă :
      „Dacă nu existau, schimbările climatice chiar meritau inventate.”
      „PS Actualizare 23.12.2017
      Azi dimineaţa am realizat care este lucrul care mă îngrozeşte cel mai mult la citatul de mai sus: acesta denotă convingeri fascistoide.”
      Puteţi citi în întregime aberaţiile debitate acolo-aici : http://paulmelian.de/blog/?p=2476
      Absolut nimic de adăugat !

      • Este absolut deplorabil și dezgustător când cineva nu mai are argumente raționale și recurge la recuzita dogmaticilor din totdeauna: N-ai dreptate pentru că ești contra poporului sau ești chiabur sau ești fascistoid.

        Reacția dlui Lungu mi-a adus aminte de ceea ce i s-a întâmplat celui mai mare chimist al tuturor timpurilor, Lavoisier, al cărui Traité élémentaire de chimie este răspunsul chimiei la Principia Mathematica și Origin of Species.

        Printr-o coincidență teribilă, în anul 1789, când a fost publicat această carte care a revoluționat știința chimiei, Franța experimenta o nouă revoluție, care va avea alt tip de consecințe. Când iacobinii au preluat puterea, unul dintre cei mai radicali insurgenți, Jean-Paul Marat, și-a adus aminte că savantul Lavoisier fusese colector de taxe pe vremea vechiului regim. Și ce acuzație ar fi putut fi adusă contra omului care descoperise oxigenul și rolul lui în procesele vitale? Ceva foarte simplu și eficace: Lavoisier a fost acuzat că a ridicat niște bariere vamale la intrarea în Paris și că acele bariere ar fi blocat circulația aerului pentru poporul Parisului! Și cum orice acțiune împotriva poporului te transforma atunci automat în „lipitoare”, „vampir” sau, mai recent, în „fascistoid”, judecătorii iacobini l-au condamnat la moarte pe Lavoisier pe 8 mai 1794. La ora 5 pm, aceeași zi, ghilotina poporului i-a tăiat capul savantului Lavoisier.

        Un prieten l-a jelit apoi: „A durat doar o clipă ca să fie tăiat acel cap. Dar o sută de ani de acum înainte nu vor putea să ne dea altul la fel.”

  4. Nu sunt de acord cu interpretarea rezultateleor.
    Un important aspect este acela ca abaterile de la parametrii Bsf1, reglati in milioane de ani si cam fragili, avand in vedere si raritatea planetelor potentiale ptr vietuire, deci abaterile duc la disparitaia unor specii. Important dar ..cunoscut, acesta este doar un experiment care accelereaza fenomenul prin accelerara schimbarilor, speciile nu se pot adapta in cateva luni, ani, evident, dar in milioane vorbim de altceva, oricum lista speciilor disparute e lunga, de remarcat deci viteza axtinctiei, corelata cu nivelurile mari/mici de nustiuce. Care confirma, in fond.
    Alt aspect este acela ca aia opt biosferani nu aveau tehnologia de corectie la bunul lor plac, doar „dumnezeii” care au creat experimentul puteau actioana, corecta, biosferanii erau doar niste cobai intr-un biodom cu parametri care nu erau sub controlul lor. Nu aveau voie sa aleaga sau sa decida mai nimic, nici scule sau cunostinte, doar sa respecte o schema…cam stupida. Seamana cu ceva cunoscut?
    Eu inteleg din asta ca daca se schimba nasol niste parametrii si tu nu esti in stare sa faci nimic , nici sa-i interpreterzi, nicii sa-i amelioretzi…am pus-o. Indiferent ce -au crezut diversele tabere, capra aia tot a mierlit-o nu? E cam pe dos vis-a -vis de ce ziceti dvs….la o adica e musai sa actionam altfel pierim. Si rugaciunile la nustiucine pot sa nu aiba efect, pentru ca „aluia” i se rupe de noi…suntem doar cobai.Sau asta nu e posibil?
    Experimentul este departe de a crea trairile psihice, ca sa zic asa, ale unor colonisti stelari. Aia nu pot sa deschida geamul si nici sa comade o pita in 2 minute, poate in 2 ani lumina…dar nici aia nu-s in carti, Treaba cu Marte e un fas. Un mic pas, un exercitiu de dpalasare intr-un sistem solar mic si amarat daca ne gandim la marimea universului.
    Atunci cand sti ca sau faci echipa sau mori ai alte reactii, astea sunt departe de carcotelile dintr-un biodom de unde poti sa pleci cand vrei tu si sti ca , la o adica, vine cineva sa te salveze. o diferenta enorma….
    Pe de alta parte ati pus si o problema grea de tot” cine apasa pe butoanele bio-ingineriei? Sau alle reglemtarilor care vor sa tina anumiti parametri intr-o anumita marja? O tara anume? Vreun Nicolicea habarnist cu ifose de mare stiut? Un incalzist sparios sau un neincalzist care stie la marele fix ca omul e atat de mic incat nu poate deregla nimic…ups, pai oare nu asta este cel mai mare rezultat al experimetului? Omul poate distruge un habitat prin nestiinta, prostie, fudulie, neintelegerea, caposenie, teribilism . Si daca nici „dumneneii” aia care puteau sa schimbe parametrii BSF 2 nu au actionat, nu putem sa ne gandim ca poate nici dumenzeii BSF1 s-ar putea sa nu puna botu la prostiile noastre? Deci asta e spilul, sa ne lasam in mainile dumenzeilor…aia pe care nu i-a vazut nimeni dar care ne fac sa ne simtim in siguranta? NU, categoric nu…
    Da, nu stim foarte multe cu o acuratete atat de mare cum se zice…nici ca schimbarile climatice sunt de o anvergura atat de mare incat activitatea umana nu are importanta, dar nici invers, cum ca putem sa facem orice. Experimetul tocmai asta a aratat, ca daca jucam rolul unor cobai tampiti, degraba ascultatori ai unor „dumnezei’ care nu fac nimjic sa aduca parametrii planetei in albia lori, murim. Si inainte musai ne paruim!
    Din fericire, suntem mai multi de 8 cobai pe Terra, si unii gandesc, actioneaza, le pasa. Altora li se rupe….sa nu facem nimic ca poate stricam …pai am inceput deja sa stricam, aerul apa, poluam in draci…da nu-i bai, nu? Nu facem nimic ca poate stricam si mai rau.
    Sau ne autoconvingem ca nu-i bai…ce comod!
    Ba e bai mare si tocmai asata ne arata experimentul, ca nu stim foarte multe si ca, daca nu facem nimc, pierim. Nu acum, ca vitezele sunt mici…
    Asa ca ramanem cu paruiala…asat e garantata oricum!

      • Dacă nu v-aţi fi declarat apartenenţa statală prin pseudunimul pe care îl folosiţi, aş fi făcut pariu, după acest comentariu, că sunteţi cetăţean al Republicii Baskalya. (Nu ştiu exact cum sunt denumiţi în româneşte băştinaşii din această ţară: basklyoşi, baskalyeni, baskylyoţi, baskalyaci, dar sper că mă înţelegeţi.)
        Vă recomand, totuşi, să fiţi mai atent la operele de înaltă cultură pe care le citaţi, dacă nivelul lor intelectual depăşeşte posibilităţile medii ale cititorilor de aici, mesajul va rămâne neînţeles…

        • Îi spuneți domnului profesor că: „Niciunul din argumentele pe care le aduceți nu este convingător.”

          Din păcate nu arătați deloc că ați fi îndrituit să emiteți astfel de judecăți. Dv. sînteți cel care nu a adus nici măcar un pui de argument. Discursul dv. este aidoma unui bebeluș care țipă isteric în fața unui adult.

          Să vă aducă Moș Crăciun abilitatea de a înțelege ce înseamnă o dezbatere, dincolo de a lovi cu piciorușul în cărucior și a urla neostenit.

    • Și ”treaba cu America” a fost un mic fâs, un exercițiu de deplasare peste Atlantic. Dar consecințele acelui mic fâs au fost remarcabile: un stat nou, total rupt de restricțiile europene ale acelor vremuri, a schimbat pur și simplu lumea într-o manieră în care peste 200 de ani toți încearcă să o imite.

      Democrația americană era o noutate absolută la 1800, iar după încă 100 de ani performanța economică surclasa de departe orice alt stat. De asta e importantă colonizarea altor planete, nu pentru distanța până la ele.

  5. 1. Analiza stiintifica, cum autorul ne-a obisnuit si rasfatat, greu de gasit argumente contra concluziilor.

    2. Se poate, totusi, comenta ca in viitor, cind vom cunoaste mai mult, vom putea construi sisteme care sa emuleze naturalul intre limite acceptabile.

    3. Revin cu ideea mea, daca o sa pierim, va fi din cauza politicienilor neomarxisti (aici includ umanistii neomarxisti care infunda universitatile) si din cauza bombei demografice. Daca ambele conditii sint indeplinite simultan, vai de capul omenirii ! Adica, al omenirii civilizate !

    4. Toate ideile aruncate, chiar aplicate, nu pot compensa nenorocirile care pot fi provocate de aia de mai sus.

  6. Proiectul Biosfera 2 în sine a avut o eroare majoră de concepție, se vede că a fost gândit de oameni obișnuiți să lucreze doar din birou, fără prea mare legătură cu lumea reală.

    Înainte de a introduce oameni, funcționarea ecosistemului ar fi trebuit validată separat: mai întâi vedem dacă pădurea și insectele se suportă reciproc în timp ce atmosfera rămâne respirabilă și abia după aceea introducem și oameni, după ce știm că există condiții stabile pentru ei.

    Ce-au făcut acei cercetători a fost ca și cum primul Boeing 747 ar fi decolat de la Paine Field, Everett cu tot cu pasageri la bord. Între timp omenirea a mai luat contact cu realitatea, iar în prezent e clar că primele colonii vor fi cu roboți. E pur și simplu ineficient transportul oamenilor pe Lună sau pe Marte, navele spațiale automate fără sisteme de menținere a vieții vor fi considerabil mai ieftine. La câteva zeci de ani după fondarea primelor baze pe Lună sau pe Marte vor putea fi duși acolo și oameni. Însă în niciun caz la primele zboruri.

    • Ecosistemul de pe acea insulă pustie e totuși validat de câteva milioane de ani.

      Iar ca dedicație specială pentru unul dintre comentatorii de mai sus, Terra nu a avut oameni decât după vreo 200 de milioane de ani de experimentat cu mamifere. Și nici măcar oxigen nu a avut decât după sute de milioane de ani de experimentat fără. Asta așa, ca să avem o imagine cât de cât realistă…

      A crede astăzi că oamenii ar putea arunca în aer ecosistemul planetar presupune a nu înțelege vastitatea ecosistemului planetar. E ca și cum ne-am face griji că un mușuroi de furnici ar putea readuce Europa de Vest la nivelul Epocii de Piatră.

      • de acord cu dvs.
        remarcam doar ca prioritatea omului e supravietuirea, nu sa inventeze natura;
        dar scopul unui experiment nu e neaparat o victorie, ci sa vedem cum stam si unde gresim;
        ca sa supravietuiasca intr-un mediu ostil, omul nu neaparat are nevoie de un ecosistem;
        omul are tehnologia de a obtine apa potabila din oceanul sarat sau din propriul pipi, precum si oxigen din apa, fara sa fie nevoit sa inventeze norii sau fotosinteza; desigur, cu conditia sa nu i se impuna constrangeri, precum pe o insula pustie sau intr-o cusca de cobai.

      • Daca mi se permite un compliment, mi s-a parut ca acest comentariu este valoare adaugata la articolul dlui Profesor.

        M-a facut sa gindesc, ceea ce (sotia poate confirma) este un eveniment demn de mentionat.

  7. Cred ca a doua eroare in proiect a fost introducerea unor oameni care nu sunt compatibili. Teoria precum ca da ca pui 2 oameni impreuna si ii lasi acolo sa stea zile si nopti ei se vor imprietenii mie personal mi se pare putin cam utopica…

    Ma intreb oare au avut spatii limitate pentru ei – adicalea aici este camera mea si fac ce vreau in ea? Nu cred. Si daca este asa atunci un alt rezultat este si acela ca fiecare are nevoie de un spatiu al lui/ei pe care sa il gestioneze si ca nu putem trai intr-un spatiu comun si atat – poate nu deocamdata.

    Normal ca oamenii aceeea au inceput sa se certe – nu aveau compatibilitati si poate, mai important, nu aveau niste obiective clare de urmarit asumate chiar de ei. Daca un sistem tehnic ar trebui testat inainte de a fi introdus in experiment, precum spunea Harald, atunci de ce nu s-ar testa reactiile oamenilor pentru a vedea daca pot convietui si lucra impreuna acolo?

    Interesant a fost esecul major de integrare in echipa a fost si in cel de al doilea experiment – Poate ca nu toti oamenii pot sa reziste in conditii de izolare si de acces limitat la resurse. Este nevoie de timp pentru ca specia umana sa evolueze – 1-2 ani sunt o scala mica pentru oameni – link catre un studiu studiu – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11871456 – din sumarul caruia am extras:
    „Certain personality characteristics were consistently associated with coping, and individuals characterized by strong achievement motivation combined with interpersonal sensitivity seemed to adapt better than others. Together, these results have implications for selection and training of people operating within extreme environments.”

    Unul dintre consultantii implicati in acest proiect Prance a spus „I was attracted to the Institute of Ecotechnics because funds for research were being cut and the institute seemed to have a lot of money which it was willing to spend freely. Along with others, I was ill-used. Their interest in science is not genuine. They seem to have some sort of secret agenda, they seem to be guided by some sort of religious or philosophical system.”

    Ciudat cat de multa atentie s-a acordat aspectelor tehnice si numai accidental s-au avut in vedere si oamenii, absolut ciudat .Una este sa implici robotii si alta este folosirea oamenilor in astfel de experimente fara o minima pregatire, instruire, antrenament – este ca si cum acum as pleca pe luna ca astronaut – no way!

    • Foarte bun paragraful cu banii. Institutul avea bani, așa că a pus la cale un experiment, că doar nu era să lase banii ca să-i piardă alții aiurea …

  8. @Mihail Lungu

    Despre „consensul celor 97%” am scris repetat cum a fost „obținut”. Puteți găsi detalii aici.

    Recent, într-un interviu pe care mi l-a solicitat ziarul The Kingsman, reporterul a avut curiozitatea să-mi cunoască părerea despre faimosul „97% consens”.

    Reiau, prescurtat, întrebarea sa și răspunsul meu:

    AA: Pe baza lecturii mele, mi se pare remarcabilă observația dumneavoastră că politica trebuie lăsată în afara științei; că știința ar trebui să fie obiectivă. Cu toate acestea, o parte importantă a capitolului 21…pare a fi subiectivă deoarece criticați „suporterii” despre care scrieți că “se deplasează din domeniul lor de specialitate în apele nefamiliare ale politicii” și afirmațiile false făcute de IPCC, Climategate, schimbarea consensului social asupra schimbărilor climatice etc. De ce ați crezut necesar să evidențiați aceste lucruri atunci când pare să existe, în schimb, foarte puțină critică a “scepticilor” sau ceva la fel de puternic precum accentul pe celebrul “97% consens?”

    CC…În ceea ce privește faimosul “97% consens”: presupun că vorbiți despre consensul printre “suporterii” încălzirii globale antropogene. Ei bine, în știință nu este o idee bună să invocați un consens, deoarece în acest mod recunoașteți indirect că știința nu este suficient de solidă. Eu nu spun niciodată că consensul oamenilor de știință acceptă că E = mc². Eu nu spun niciodată că consensul oamenilor de știință consideră că Pământul este rotund și nu plat.

    Gândiți-vă la miile de ani când consensul (probabil mai mult de 97%!) a impus că Pământul era centrul universului și că Soarele se rotea în jurul Pământului. A fost nevoie doar de o singură minte genială (Copernic) ca acel consens să dispară.

    Știința nu se bazează și nu avansează prin consens; acesta funcționează bine doar în politică. Știința se bazează pe repetabilitatea faptelor și pe testarea ipotezelor. Potrivit lui Karl Popper, criteriul de delimitare dintre știință și pseudo-știință este falsificabilitatea: În măsura în care o afirmație științifică se referă la realitate, trebuie să fie falsificabilă; și în măsura în care nu este falsificabilă, nu vorbește despre realitate. Gândiți-vă la falsificarea schimbărilor climatice. Ar fi posibil? Dacă da, cum?

    Interviul complet poate fi citit aici: „Ask not what we can do for climate change, but ask what climate change can do for us”

    • D-le Crânganu,
      redau, doar în eventualitatea că nu aţi remarcat comentariul meu de mai sus, conţinutul său integral:
      „Mulţumesc pentru răspunsuri, ele demonstrează, coroborate cu ceea ce am comentat eu, o incompatibilitate de fond, pe care n-o putem rezolva printr-o discuţie. Deoarece doresc să evit orice polemică (asta apare întotdeauna când ne atingem limitele retorice), am să mă abţin de la alte comentarii. Cât priveşte ceea ce am scris până acum: take it, or leave it.”
      Toate cele bune

      • Domnule Lungu, comentariul pe care cu mindrie îl auto-citați nu este mai puțin lipsit de conținut, inutil și găunos a doua oară decît prima dată cînd l-ați emis.

        O „dezbatere” pe temele date între dv și dl. Cranganu se aseamănă cu o „dezbatere” pe tema dezvoltărilor simfonice între JAY-Z și Beethoven.

        …dar probabil că 97% dintre „melomanii” de astăzi ar fi admiratori împătimiți ai lui JAY-Z.

      • Aplauze.
        Imi place cum l-ati pus la punct.
        „“Mulţumesc pentru răspunsuri, ele demonstrează, coroborate cu ceea ce am comentat eu, o incompatibilitate de fond”.
        Dvoastra pe care „fond” va bazati? lecturi SF, Minitehnicus?
        Destul de urit ce afirmati ” Deoarece doresc să evit orice polemică (asta apare întotdeauna când ne atingem limitele retorice)”, prin acel „ne”. Dece nu va recunoasteti limitele personale?
        Dece nu recunoasteti ca nu mai aveti argumente si ati intrat pe un teren minat?

        • D-le Victor L, spre deosebire de d-vs., care vă ascundeţi în spatele unui pseudonim, „lecturile” mele, ca şi identitatea mea, sunt accesibile oricăruia, cu condiţia să fie în stare să se descurce cât de cât în internet. Nu este nimic deosebit, dar nici ceva care ar trebui ascuns, aşa cum faceţi d-vs.
          La ultima noastră divergenţă de păreri, purtată pe această platformă, mi-am exprimat dorinţa să încetăm discuţia noastră, deoarece găsesc adesea comentariile d-vs. agresive şi partinice. Îmi pare rău că trebuie să mă repet şi îmi cer scuze pentru aceasta, va fi însă ultima dată. Promit solemn.

          PS
          Sper că nu vă cheamă Lungu, această bănuială am avut-o din când în când, fără să mă preocupe însă prea mult.

  9. Moartea hidrocarburile va veni din partea unui medic de familie de com. Bâra, jud. Neamț.

    Am ajuns să citesc și această nouă gogoriță, tipărită într-un cotidian românesc de mare circulație (Adevărul)

    Un medic de familie dintr-o comună nemțeană ar fi găsit„ secretul” de înlocui energia produsă din hidrocarburi cu cea electrică!?! Ideea ar fi că stocarea și transportarea energiei electrice s-ar putea face folosind modelul mișcării hematiilor din sânge. Până aici este relativ clar. Dar de unde va proveni, totuși, electricitatea ieftină, abundentă, repede stocabilă, care „va scoate petrolul din ecuația de transport”? Crește cumva pe câmp, pe casă, prin nori? Acest „secret” minuscul nu a fost comunicat public de dl. doctor de familie din com. Bâra, jud. Neamț. Poate o va face, a mai zis el, după ce-și brevetează invenția, care, desigur, va salva omenirea de toate catastrofele climatice și alte grozăvii produse acum de arderea hidrocarburilor și cărbunilor.

    Dar ziaristul care tipărește aceste gogorițe unde își ține detectorul de tâmpenii (dacă îl are)? Dar redactorul-șef, care dă aprobarea finală, ce fel de pregătire are, tot de medic de familie de țară?”

    Când astfel de „descoperiri” sunt anunțate cu surle și trâmbițe ca fiind încă o manifestare a geniului românesc, pe care lumea ar trebui să-l aprobe cu recunoștință și cu ceva premii Nobel (care, în România, sunt sublime, doar că lipsesc cu desăvârșire), stau și mă-ntreb: Poate jurnalismul românesc să cadă atât de jos? Da, se poate, din nefericire. Așa îmi explic acum și virulența fracktiviștilor români, alimentați din plin cu știri de „calitatea ”celei de mai sus.

    Îmi face impresia (și cazul a fost demonstrat cu strălucire, chiar aici pe Contributors, de un inginer calculatorist care este acum expert și în trenuri, și în șosele și chiar în exploatări de hidrocarburi!!!) că românul nu s-a născut doar poet, ci și… (Completați dvs. cu ce vreți și nu veți greși, așa-i de mare grădina Domnului).

    Detalli: Medicul român care susţine că a găsit formula energiei ieftine. „Invenţia mea ar scoate petrolul din ecuaţia de transport“

    • Se adevereste butada de prin 1990 „Adevarul minte!”
      Nu doar bulina rosie, care descoperise gaina nascatoare de pui vii.
      Si, nicio mirare, se gasesc destui care sa creada, nu conteaza ce scoala au; de epuizarea rezervelor de titei se vorbea catastrofic inca din anii `70 ai secolului trecut.
      NB,
      colateral: atit de multe minciuni se spun in presa romaneasca despre Trump, incit sint invidiosi si fostii presari comunisti.

    • Da lasă că și voi astia cu petrol mă indignati. Am văzut multe invenții românești cu motorul cu apa, invenții împiedicate sa se implementeze de voi. Am rasuflat ușurat ca nu le-a trecut prin cap un motor cu țuică, care culmea chiar ar fi funcționat. Dar ar fi fost mare păcat.

    • Parca poti sa stii unde si cand apare noul Copernicus?!?
      Citez „Gândiți-vă la miile de ani când consensul (probabil mai mult de 97%!) a impus că Pământul era centrul universului și că Soarele se rotea în jurul Pământului. A fost nevoie doar de o singură minte genială (Copernic) ca acel consens să dispară.”

      De acord ca e tare improbabil ca acel nou Copernicus sa fie taman micul doctor din Neamt… dar nu e cu totul imposibil. Mai aproape de vremurile noastre, nici Einstein nu era mai mult decat un functionaras obscur si cam ciudatzel cu numai 2-3 ani inainte de-a-si publica lucrarea de Nobel…
      Iar doctorashul de Neamt merita putina consideratie si buna crestere, mai degraba decat insulte, fie si macar pentru faptul ca, in loc sa stea beat tot timpul, sa se duca la curve si pe urma sa-si ia la bataie nevasta si copiii, isi macina mintea cu o problema serioasa, elevata si de interes general, chiar daca nu e calificat pentru asta si poate e si cam naiv. La urma urmelor, dvs. s-ar cuveni sa stiti mai bine decat multi altii ca prapadita aia de Moldova mai scoate din cand in cand oameni de valoare de unde nici nu te-astepti.

      Asta fiind un mesaj mai degraba personal, nu ma deranjeaza deloc daac nu-l publicati.

      In rest, articolul e incitant si bine scris, chiar foarte bine, ca mai toate articolele dvs. Parafrazand nu stiu ce antic (sau o fi fost vreun rege frantuz???), e greu sa ramana vreun cititor indiferent la articolele dvs. In cazul de fata, opinia mea de doi bani este ca sunt mai convingatoare concluziile decat argumentatia, dar si ca exista o anumita disonanta cognitiva… dar nu insist, ca e Craciunul si iar va suparati pe mine.

      Asadar, Craciun fericit in continuare si, dincolo de marunte adversitati de idei inutil inflamate, ma alatur celor care va multumesc pentru efortul dvs. din ultimii ani – ma refer la cel materializat in zeci de articole pe aceasta platforma.
      La multi ani si sper sa continuati in acelasi ritm inca multi ani de-acum incolo.

  10. Parafrazandu-l pe Edison, Biosfera2 este una dintre cele 10.000 de cai ( metode ) care nu functioneaza, dar asta nu inseamna ca nu se poate reusi. Cu tot mormanul de bani cheltuiti, Biosfera 2 demonstreza doar ca o sumedenie de alegeri au fost gresite, de la volumul izolat, la impartirea pe diverse biodomuri, de la speciile introduse pana la oamenii alesi pentru experiment. Poate la o alta scara, cu un alt ecosistem si niste bastinasi din Amazonia sau din Africa,mai obisnuiti cu munca fizica, foamea si izolarea (de McDonalds-ul din colt, de televizor, de masina de spalat…), mai multi, ca sa nu se plictiseasca, de diverse varste si cu o ierarhie clara, este posibil ca altul sa fi fost rezultatul. Spuneti ca ” Cea mai bună tehnologie americană de la începutul anilor 1990 nu a reușit pur și simplu să simuleze niște servicii ecologice de care oamenii au nevoie pentru a supraviețui în afara planetei noastre.” ceea ce este fals. Implicarea tehnologiei s-a limitat la a construi un habitat izolat. Daca s-ar fi vrut mentinerea parametrilor s-ar fi putut, bineinteles cu un consum de energie, daca s-ar fi urmarit doar producerea hranei si nu interactiunile dintre cele 5 biodomuri, folosirea intregii suprafete pentru cultivarea hranei ar fi produs alt rezultat. Daca s-ar fi vrut munca, ordine si disciplina, introducerea unui echipaj de submarinisti nucleari (cu pastrarea ierarhiei militare) obisnuiti cu patrulari de 6 luni in conditii de izolare deplina, cred ca ar fi rezolvat si aceasta problema. . Nu cred ca cineva isi imagineaza o biosfera pe Marte fara sursa de energie si fara sisteme de reglare a parametrilor esentiali. Nu cred ca producerea hranei si mentinerea concentratiilor de O2 si CO2 poate fi lasata in seama biodomurilor, fara interventia masinilor sau a metodelor de agricultura intensiva ( a se vedea cum arata o sera in Olanda de exemplu, si cata hrana se poate produce pe o suprafata redusa).
    Se pot discuta multe pe marginea acestui acest experiment, dar nu cred ca ceea ce a rezultat din el poate fi folosit pentru a sustine ceva, orice, deoarece acest experiment a fost profund viciat in multe privinte.
    Nu apa, aerul si hrana ne vor impiedcia sa colonizam alte planete, nici tehnologia, ci un alt lucru mult mai simplu: gravitatia terestra. Suntem niste fiinte evoluate sa traiasca la aceasta valoare a g=9.8m/s2. Perioade scurte in lipsa gravitatiei au efecte nefaste, unele irecurperabile asupra organismelor noastre. Nu voi intra in detaliile acestui subiect, pentru ca exista suficiente informatii pe net. Oamenii s-ar imbolnavi irecuperabil in conditii de gravitatie scazuta sau lipsa. Ma gandesc ca acest lucru este valabil si pentru celelalte fiinte conlocuitoare de azi, fie plante sau animale, cu exceptia organismelor unicelulare. Mai degraba vom construi statii spatiale imense, rotative, care sa simuleze gravitatyia terestra, cu surse de energie suficiente ca sa poata fi imitat habitatul terestru in mod fortat, nu lasat la voia intamplarii ca in Biosfera 2.
    In privinta capacitatii noastre de a ne influenta clima, fiti sigur ca vom putea, numai sa avem energie destula ( si aceasta nu va fi de origine fosila). Ca vom da rateuri si este posibil sa producem o catastrofa, iarasi n-am nicio indoiala. Mai ales daca cei care vor introduce datele in computere vor fi la nivelul celor care au conceput experimentul Biosfera2.
    Si la final, in ciuda lipsei de dovezi, nu cred ca suntem singuri in Univers si nu cred ca Pamantul va fi singura noastra casa in viitor.
    Craciun fericit!

    • C el mai mult mi-a placut „Nu voi intra in detaliile acestui subiect, pentru ca exista suficiente informatii pe net”.
      De fapt, cu afirmatia asta trebuia sa incepi, si ajungea.

      • Am sa-ti spun un secret, da sa nu-l zici la nimeni. Am o linie secreta cu NASA, ROSCOSMOS si ESA si imi trimit date confidentiale spre analiza. Nu pot sa-ti spun mai mult da sa stii ca-i naspa rau sa stai prea mult timp in spatiu. Sa stii ca pe net se publica si articole stiitifice. Si daca n-ar fi net-ul nu cred ca ai putea sa-ti dai cu parerea asupra unui subiect care spre deosebire de majoritatea celor puse in discutie de domnul Cranganu, nu suporta controverse.

  11. Asadar:
    1) Este evident ce sistem fin si echilibrat este sistemul biosferei care a evoluat si evolueaza conform unor ritmuri nonantropice geofizice si cosmologice cu totul diferite pe axa timpului ca cele ale evolutiei lui „scientificus homo sapiens sapiens” (pe cuvant de onoare ca acum cand am scris sintagma,am crezut ca este o inventie personala si d acea am si folosit ghilimelele dar intrand pe google am gasit asta: AutoRicerca – Volume 12, Year 2016 – Between mentor and pupil. Talking about … :) :) :)
    2) Este evident ca azi omul nu are inca capacitate constructiva in domeniul acesta si nici macar paliativa cu ceva siguranta , dar nu s-a dovedit deloc ca in schimb nu ar avea o capacitate distructiva, un Delta distructiv ca sa vorbim in limbajul analizei matematice la care eu de cand au aparut aceste eseuri climatologic-ecologice pe acest forum si contributiile diversilor comentatori ma tot refer ca la o picatura de apa care ar putea face sa se reverse un pahar mai repede decat l-ar face evolutia strict naturala si poate inainte de a avea si solutii, raspunsuri posibile cum dovedeste destul de clar a fi azi situatia, experimentul si cercetarea descrisa.
    3) Orice metode si cercetari facute pentru a putea analiza atat efectele acestei „picaturi” cat si ritmurile ei de formare in functie de diferite scenarii de evolutie a factorului antropic nu sunt bani asvarliti pe fereastra si trebuie facute si daca o sa esuam si daca civilizatia va disparea, cei care vor urma daca vor mai urma careva, vor putea spune cu fatalism :Ce a fost a fost! :)
    4) Si eu adaug :inclusiv toate discutiile mai mult sau mai putin stupide, corecte sau incorecte politic, stiintific , aparent stiintific sau nestiintific conduse si ….etc, vor intra tot in categoria de fatalitate la care ma refer mai sus :)

    • Sistemul nu este nici fin și nici echilibrat. Are însă niște dimensiuni absolut respectabile și o inerție imensă. Ați văzut vreodată Casa Poporului? Vi se pare fină și echilibrată? Echilibrată este ea, dar asta nu prin intervenții fine, ci prin propria greutate imensă, nu prin altceva. Presupunând că lucrați acolo, încercați să vă faceți un plan, așa ”pe persoană fizică”, de a folosi cu grijă clădirea, astfel încât să nu o avariați? Vă este teamă că un pahar cu apă vărsat pe jos ar putea dezechilibra clădirea? Credeți că veți supraviețui mai mutl decât clădirea, astfel încât să vă afecteze presupusa pierdere a ei? Credeți că dacă ați vărsa non-stop pe jos nenumărate pahare cu apă, ați putea avaria în vreun fel clădirea?

      Exact la fel e și ecosistemul planetar, numai că e de miliarde de ori mai mare. E o super-clădire construită în miliarde de ani și va avea nevoie tot de miliarde de ani pentru a fi deteriorată. Specia umană va dispărea cu mult înainte de a se întâmpla așa ceva. Puteți vărsa liniștit pe jos câte pahare cu apă vreți dvs., n-o să dea nimic pe dinafară, nu vă faceți griji.

  12. Cam la spartul târgului (… de Crăciun, evident) vine vestea asta, dar nu poate scăpa nepublicată aici fiindcă am anticipat-o în urmă cu vreo 2 ani, într-un comentariu la un alt articol.

    Scientists predict ‘mini ice age’ could hit UK by 2030

    A mini ice age that would freeze major rivers could hit Britain in less than two decades, according to research from universities in the UK and Russia.

    A mathematical model of the Sun’s magnetic activity suggests temperatures could start dropping here from 2021, with the potential for winter skating on the River Thames by 2030.

    https://uk.yahoo.com/news/scientists-predict-mini-ice-age-could-hit-uk-030500944.html

  13. Ce „vrăji” mai face încălzirea globală?

    Valuri de ger arctic au produs morți, temperaturi joase record și cantități istorice de zăpadă în mai multe zone ale Statelor Unite

    Patru persoane au murit în Kansas din cauza unui accident pe un drum înghețat.

    În Erie, Pennsylvania, stratul de zăpadă a depășit 1,65 m, înălțimea medie a unei femei. Această grosime a stratului de zăpadă este cea mai mare din întreaga istorie a celui de-al patrulea oraș al Pennsylvanie de la începuturile înregistrărilor meteorologice în 1893.

    În International Falls, Minnesota, considerat polul frigului din SUA, temperatura a coborât miercuri la -38 grade Celsius, spulberând recordul anterior din 1924 de -36 grade Celsius.

    Până la sfârșitul anului, temperaturile vor fi mai scăzute cu 13 grade Celsius decât cele normale în toată țara, exceptând California, zona de sud-vest, sudul Texasului și sudul Floridei.

    Sursa:CNN- Arctic air brings bone-chilling temperatures to US

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro