Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Biserica și pedagogia sexuală: o încercare de interdisciplinaritate

Cezar Marksteiner-Ungureanu ianuarie 23, 2016 Opinie, Societate/Life
16 comentarii 2,026 Vizualizari

Din 2007 bioeticieni din nouă state central și est-europene se întrunesc anual pentru a discuta chestiuni actuale legate de viața omului. Mai exact, aceștia sunt membri ai Asociației Bioeticienilor din Europa Centrală (BCE), de profesie eticieni, teologi catolici sau ortodocși, dar și medici, juriști, publiciști ori figuri marcante ale ierarhiei bisericești. Conferința din anul academic 2015-2016, desfășurată în perioada 23.-25.10.2015, în Viena, a fost consacrată temei „Aspecte etice ale pedagogiei sexuale la vârsta copilăriei“. În cele ce urmează redau publicului românesc teologic și secular, traducerea raportului conferinței[1], alcătuit de conducerea asociației, în persoana profesoarei Sigrid Müller:

„Inovațiile în domeniul pedagogiei sexualității se izbesc tot mereu de rezistență în biserici și în asociațiile creștine. În acest sens nu se relevă o imagine unitară pentru întreaga Europă. În anumite ţări pedagogia sexualității rămâne o temă tabu. De aceea nu se discută despre ea nici în școli sau în spațiul public, nici în familii, chiar dacă referitor la acest subiect mamele au o mai mare deschidere de a oferi informații decât tații. În alte state există deja cursuri pe tema sexualității bine înrădăcinate în sistemul de învățământ, care se desfășoară din prima clasă școlară până în clasele de absolvire. În Austria tema apare ca temă transversală în diferite discipline din învățământul școlar; însă adesea cursurile şcolare se limitează la transmiterea purelor fapte biologice, adesea şi datorită faptului că profesorii înșiși se simt cumva incomod atunci când tratează această temă. Anumite școli finanțează workshop-uri cu pedagogi privind sexualitatea, cu care se pot discuta aceste teme.

Acum, de ce există o rezistență așa de mare din partea bisericii? În acest sens Biserica Romano-catolică nu este deschizătoare de drumuri, ci privește tema deja mai diferențiat decât multe grupări creștine evanghelice. De multe ori frica este cea care pur și simplu incită la rezistență: teama că părinții își pierd influenta asupra educației sexuale a copiilor; sau teama că copiii sunt confruntați prea devreme din exterior cu tema sexualității; sau teama că copiii, din cauza lămuririi orientărilor sexuale în societate, ar putea fi zdruncinați emoțional în ceea ce privește identitatea lor sexuală personală; sau teama că modelul căsătoriei și al familiei, ca loc pentru sexualitatea practicată, nu este tematizat în cursuri sau este înlocuit de o atitudine de bază de tipul „orice este permis“.

Conferința Asociației Bioeticienilor din Europa Centrală (BCE) și-a ales pentru actuala sesiune anuală această temă, deoarece nu doar în Austria, din cauza decretului actualizat recent privind pedagogia sexualității, ci şi în numeroase state vecine, din cauza discuțiilor referitoare la discriminarea de gen (Gender-Diskussion), s-a ajuns la scenarii catastrofice, prin care a fost dificil să se constituie o sentință rațională. De aceea, conferința a avut drept scop să le permită participanților o familiarizare obiectivă (susţinută de experţi) cu această temă. Pentru aceasta au fost invitați colegi din domeniile pedagogia sexualității şi psihologia sexuală. Printr-un mare angajament, aceștia au oferit o privire de ansamblu asupra unui acces pedagogic conform cu vremurile la această temă a sexualității, cât şi a implementării sale concrete posibile în contextul grădinițelor şi școlilor (Dr. Karlheinz Valtl, Centrul pentru Formarea Profesorilor, Universitatea din Viena, pedagog sexual cu specializare în domeniul formării şi perfecționării în pedagogia sexualității). În plus, ei au transmis o privire de ansamblu asupra dezvoltării psihologice sexuale, de la naștere până la vârsta tinereții, şi a posibilelor implicații moral-teologice (DDr. Jochen Sautermeister, Universitatea din München/Bonn, psiholog, teolog moralist şi consultant psihologic pe teme privind căsătoria şi familia). Mai mult decât atât, ei au introdus tema modului de înțelegere a sexualității de către secția europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi au prezentat implementările concrete posibile ale aceleiași teme în practică (Ped.-Soc. Lic. Olaf Kapella, Institutul pentru cercetări privind familia, Universitatea din Viena, pedagog şi terapeut sexual).

  • O perspectivă fundamentală, abordată de toți cei care au susținut referate, a fost înțelegerea sexualității în sens larg. Această accepțiune mai largă a sexualității nu se poate explica doar prin faptul că acest concept abia dacă permite o definire exactă, motiv pentru care necesită explicarea prin nenumărate aspecte, ci şi prin perspectiva că sexualitatea nu este o componentă separabilă de existenta umană. Mai degrabă, de la prima dezvoltare a omului, sexualitatea este un factor determinant, care se exprimă de la diferențele cromozomiale, trecând prin gonade și până la formarea organelor sexuale, precum și gestiunea hormonală controlată de acestea. De aceea omul nu se poate defini, în principiu, decât ca ființă eminamente sexuală.
  • O a doua concepție de bază a fost aceea că la baza pedagogiei sexualității în Europa se află această accepțiune a sexualității, care determină un spectru foarte larg al tot ceea ce înseamnă în acest sens educația pedagogică sexuală, adică stimularea percepției senzoriale (de exemplu prin configurarea bogată în fantezie a gustărilor dintre mese la grădiniță), la fel ca și capacitatea de a exprima propriile sentimente și de a putea percepe empatic ceilalți oameni și de a putea interacționa pe bază de parteneriat.
  • Important este și să învățăm să impunem limite celorlalți oameni, atunci când aceștia ne violează sfera intimă, sau de a putea permite cuiva accesul conștient la propriul corp. Un accent semnificativ este în acest sens dezvoltarea unei capacități de exprimare, care să le permită copiilor, tinerilor și persoanelor mature să-și descrie sfera intimă prin cuvinte adecvate, obiectiv şi valorizant, nu însă peiorativ. Adesea părinților le vine greu să discute despre acestea şi, prin urmare, atunci când denumesc părțile corpului în interacțiunea cu copiii lor, când aceștia învață să vorbească, fac abstracție tocmai de conceptele privind caracteristicile sexuale secundare şi aspectele pseudo-dosnice, astfel că, implicit, se transmite mesajul că nu se discută despre aceste părți ale corpului şi despre senzorialitatea asociată acestora. Cât de important este să putem discuta despre atingeri și în zona intimă, se relevă nu numai atunci când apar probleme de comunicare între soți cu privire la propria sexualitate și practica sexuală, ci și în cazul mai rău al unui abuz sexual din partea unei alte persoane (Cum recunoaștem dacă un copil, poate propriul copil, a fost abuzat sexual?).

În relație cu dezvoltarea motorică, psihologică, emoțională şi cognitivă a copilului, o pedagogie a sexualității, care dorește să stimuleze capacitatea de experimentare şi, apoi, şi capacitatea de discurs şi de analiză, precum şi cea acţională a omului, trebuie mereu adaptată vârstei. O problemă referitoare la acest aspect a fost tematizată în numeroase rânduri: persoanele adulte interpretează comportamentul copiilor adesea din perspectiva unei sexualități a persoanelor mature şi pe fundalul fricii că propriii copii ar putea fi abuzați. Acest fapt poate conduce la acea că atingerile şi descoperirile conforme cu vârsta, pe care copiii le fac din proprie inițiativă pe corpul propriu şi pe corpul altor copii (adesea în cadrul familial), sunt observate cu suspiciune. Persoanelor adulte le este dificil să se transpună în perspectiva perceptivă a copiilor. De aceea există şi din punct de vedere metodic o dificultate de a înțelege în mod precis sub aspect științific dezvoltarea sexualității la vârsta bebelușilor şi copiilor, care nu este caracterizată încă cognitiv, ci este definită de o unitate de percepții şi exprimări emoționale. Pedagogia europeană a sexualității, în Standardele elaborate de ea privind clarificarea aspectelor sexuale în Europa[2], s-a separat de tendințele care în SUA sunt reprezentate încă în mod puternic. Acestea înțeleg sexualitatea mai restrâns, adică în sensul sexualității genitale, astfel că resping, în principiu, sexualitatea înainte de căsătorie sau cursurile pe teme sexuale înainte de împlinirea vârstei apte pentru reproducere. La fel de puțin se poate susține, din cauza principiilor sale de bază, cum ar fi adecvarea pedagogiei la vârstă, o înțelegere libertină a sexualității, care să transfere sexualitatea din perspectiva adulților asupra vârstei copiilor și să fie încuviințată la orice vârstă. Respingând situațiile extreme, cum ar fi mișcările „Doar abstinența” și „abordarea comprehensivă” din SUA, care consideră abstinența singurul răspuns la pericolul bolilor cu transmitere sexuală sau al sarcinilor nedorite, pedagogia europeană a sexualității consideră ca sarcină principală a ei este asistarea copiilor şi tinerilor în a dezvolta un mod de interacțiune bazat pe responsabilitate și autodeterminare cu sexualitatea lor şi de a contribui astfel la dezvoltarea personalității. Această abordare este numită, spre deosebire de cele menționate anterior, “abordare holistică”. Reprezentanții europeni ai acestei abordări fac apel astfel la Drepturile Omului pentru copii şi tineri, la informare, interpretat ca un drept de a învăța ceva despre aspectele cognitive, emoționale, sociale, interactive şi fizice ale sexualității. Sexualitatea este considerată un potențial pozitiv al omului. Acest fapt semnifică o afirmare principială a sexualității şi a perspectivelor sale senzoriale, care se descrie în sens mai larg prin cele 4 dimensiuni senzoriale ale plăcerii, identității / confirmării sinelui, relației / legăturii și reproducerii / fertilității, care sunt extinse de anumiți autori cu dimensiunea senzorială a transcendenței. Spre deosebire de poziția anumitor biserici și comunități creștine, activitatea sexuală nu este limitată, în principiu, la instituția căsătoriei, ci este legată de valorile responsabilității pentru sine și partener, precum și pentru posibilele repercusiuni ale actului sexual. De aceea obiectivul principal al pedagogiei sexualității este autodeterminarea sexuală, care reclamă anumite competente: cea de sine, cea obiectivă, cea socială, cea verbală și cea valorică. În discuție sunt puse și normele comunităților religioase și ale bisericilor, precum și drepturile garantate de stat.

Pentru ca aceste competente să poată fi utile în plan practic, ele nu trebuie abordate  nici prea devreme (pe baza temelor ca menstruația la fete), adică înainte să fie adecvate vârstei, nici prea târziu, deoarece scopul pedagogiei sexualității este acela de a evita situația în care copiii și tinerii sunt surprinși de practică fără o informare prealabilă. Acest fapt reclamă pentru profesori, dincolo de competenta profesională, o bună capacitate de a simți tinerii ajunși la pubertate, cu evoluții rapide diferite, dintr-o clasă școlară, dar și sensibilitate pentru tratarea acestor teme.

Locul principal ocupat de autonomie, responsabilitate și capacitatea relațională, ca atitudini ce trebuie stimulate la copii și tineri, impune pedagogilor sexuali să nu fie de acord (neutru sub aspect valoric) cu tot ceea ce povestesc tinerii, ci să pună și întrebări foarte critice și să aibă inițiativă privind procesele autocritice. Un obiectiv important al acțiunii pedagogice este acela de a le fortifica copiilor și tinerilor concepția și atitudinea că niciun băiat și nicio fată nu poate fi constrâns(ă) la acțiuni sexuale pe care nu le dorește și mai ales că tema violenței nu are voie să își găsească loc în domeniul sexualității.

O masă rotundă, care a extins runda vorbitorilor zilei cu reprezentanți ai pedagogiei religioase și ai teologiei morale (Dr. Andrea Lehner-Hartmann şi Dr. Gerhard Marschütz, ambii de la Universitatea din Viena și profesori la Facultatea de Teologie Catolică), a asociat informațiile generale cu temele rezultate din dezbaterea actuală pe marginea decretului privind sexualitatea din Austria. „De ce este importantă educația sexuală în scoli?“ – a fost întrebare inițială. Prin trimitere la statistici, s-a putut constata faptul că cel mult fiecare al doilea copil sau al doilea tânăr cu părinți nemți – și mai dificil la copiii cu fundal familial migrat – discută realmente în casa părintească despre tema sexualității. Și pe baza acestei situați, copiii și tinerii se pronunță cu o mare majoritate pentru ideea că în scoli trebuie să existe cursuri de pedagogie sexuală, la care să aibă acces toți copiii și tinerii.

Pedagogia sexualității, în sensul amplu al conceptului, poate contribui şi la prevenția abuzului sexual şi la capacitatea de a discuta despre acesta, în caz că a avut loc deja un abuz. S-a pus şi întrebarea dacă identitatea sexuală a copilului ar putea fi pusă în discuție sau modificată de către pedagogia sexualității, spre exemplu prin tratarea temelor de gen, adică a concepțiilor din societate privind elementele ce caracterizează o femeie sau un bărbat, sau prin explicarea intersexualității, adică fenomenul că, din cauza proceselor genetice, la cca. 0,3% din oameni nu se ajunge la o reliefare clară a caracteristicilor sexuale secundare, sau prin discutarea formelor de viață homosexuale sau lesbiene. Din perspectiva psihologiei dezvoltării trebuie reținut fără echivoc faptul că identitatea sexuală este fixată odată cu al doilea an de viață și ulterior nu mai poate fi regresată nici la copiii intersexuali. S-a pus în discuție și semnificația abuzului sexual. O dimensiune esenţială o constituie surparea încrederii, care apare prin depăşirea limitei intime de către o persoană de încredere. Prin aceasta, fiecărui raport intim i se pun la bază o anumită nesiguranță şi suspiciunea unui posibil abuz. În ansamblu, s-a reliefat cât de important este să cunoaștem formele concrete ale pedagogiei sexualității, pentru a putea obţine un acces fără temeri şi obiectiv la acest domeniu tematic. De aceea vorbitorii şi participanții au accentuat faptul că pedagogia sexualităţii pentru copii şi tineri poate fi contraproductivă fără implicarea părinților prin informare preliminară şi de asistare sau chiar prin stagii de perfecționare proprii privind pedagogia sexualității. Implicarea părinților are menirea de a le da curaj şi autoritate acestora să discute ei înșiși cu copiii lor aceste teme, fără a dilua propriul mandat formator al școlii.

După-amiaza a fost dedicată discuției între participanți. Prin metoda unei „cafenele cosmopolite“ au fost discutate, parțial în contradictoriu, perspectivele etice: Cum poate contribui pedagogia sexualității la prevenția abuzului? Care sunt valorile principale ale pedagogiei sexualității? Care ar putea fi liniile fundamentale ale unei pedagogii bisericești responsabile a sexualității? Discuția privind genurile este vinovată de toate?

1.  Cum poate contribui pedagogia sexualității la prevenția abuzului?

În ansamblu, contribuţia pedagogiei sexualităţii la prevenirea abuzurilor a fost reliefată ca una pozitivă: ca obiective dezirabile au fost reţinute capacitatea de a defini distanţa şi proximitatea şi cea de a spune “nu”. Tot ca o contribuţie pozitivă ar putea fi evaluată clarificarea biologico-medicală, mai ales în statele Europei Centrale, în care sexualitatea este tabu în societate, iar abuzul sexual este puţin tematizat. S-a reliefat faptul că pedagogia sexualităţii nu ar trebui să se restrângă la transmiterea cognitivă, pentru că ar fi vorba şi despre o modificare în comportament, pentru care ar fi nevoie de spaţii de dezvoltare. Datorită faptului că acţiunile abuzive au avut loc în cea mai mare parte în contexte familiale (chiar dacă adesea acest lucru este trecut sub tăcere), ar fi nevoie de măsuri profilactice în toate şcolile şi nu ar trebui să se opereze o restricţie doar la mediul bisericesc. Mai mult decât atât, şi mass-media ar trebui să îşi aducă o constribuţie la procesul de clarificare în întreaga societate. A fost discutat şi despre măsura în care copiii, şi nu persoanele non-adulte ar trebui să fie într-o măsură mai mare ţinta acţiunilor de prevenire a abuzului şi modul în care ar trebui separate metodele în funcţie de grupul-ţintă. În general s-a tematizat efectul pe care îl poate avea o tratare teoretică a temei şi dacă sunt indispensabile şi alte măsuri psihologice, îndeosebi pentru făptaşi. S-a subliniat necesitatea de a nu limita tema doar la cursul de biologie, ci de a lucra intrerdisciplinar, prin implicarea mai multor discipline. O întrebare nerezolvată a rămas concepţia asupra vieţii, la care ar trebui să se refere cursul de educaţiei sexuală.

2.  Care sunt valorile principale ale pedagogiei sexualităţii?

Ca valoare centrală a pedagogiei sexualităţii s-a reliefat mai întâi onestitatea, care s-ar orienta către sine însuşi şi către ceilalţi. Ea ar constitui fundamentul unui comportament respectabil (onestitatea). Important ar fi ca omul să impună măsura (Papa Ioan Paul al II-lea: „Omul este calea bisericii“). S-a tematizat şi dacă acest lucru ar fi posibil din perspectivă interreligioasă sau dacă diferențele ar fi prea mari. Ca valoare comună a fost considerat faptul că oamenii sunt orientaţi către relaţie. S-a întrebat şi în ce măsură dezvoltarea toleranţei poate determina înţelegerea şi acceptarea reale, chiar şi o posibilă asumare a valorilor celorlalţi. În ceea ce priveşte sexualitatea, s-a subliniat importanţa responsabilităţii şi a familiei, care implică îndeosebi dragoste (în sensul de velle alicui bonum), iertare şi conciliere. Pentru acestea, premisa este capacitatea de a dialoga. În raport cu interacţiunea cu diferitele influenţe, inclusiv din mass-media, avem nevoie atât de formarea inteligenţei, cât şi a încrederii şi de obţinerea unei competenţe media. Grupul discuţional a sintetizat toate aceste valori prin cuvântul-titlu al demnităţii umane şi al drepturilor omului, care poate funcţiona ca valoare conducătoare principală a pedagogiei sexualităţii. Aceasta se poate dezvolta în principii precum autonomie, respect, principiul nevătămării ca cerinţă minimă, precum şi tematizarea valorizantă a sexualităţii în locul tabuizării sau al banalizării.

3.  Care ar putea fi liniile fundamentale ale unei pedagogii bisericești responsabile a sexualității?

Printre liniile fundamentale ale unei pedagogii bisericești responsabile a sexualității participanții au descris diferitele premise instituționale, care acoperă plaja: „sub nicio formă temă școlară“, „doar parțial“ și până la cursuri continue. Astfel, în Polonia pedagogia de stat a sexualității este inserată în educația privind familia. Ca obiectiv s-a formulat imperativul depășirii muțeniei, care are o largă răspândire, şi realizarea unei tematizări valorizante a sexualității – în școală, dar și la părinți și în biserică. Regula în acest sens este implicarea părinților și prezervarea drepturilor acestora. S-a tematizat critic care ar fi scopul detabuizării. S-a considerat important să apară un spaţiu deschis, în care să-şi găsească loc interesele şi angoasele copiilor şi tinerilor. Acest spaţiu ar trebui configurat interdisciplinar, dar ar trebui bazat pe ideea antropologică comună că omul este o ființă sexuală. În acest caz, conform rezultatului discuțiilor, nu ar mai fi de fapt nevoie de nicio educație sexuală bisericească.

4.  Discuția privind discriminarea de gen este vinovată de toate?

Referitor la multiplele polemici împotriva așa-numitei “ideologii a genurilor”, participanții au reclamat absența unei clarități și au atras atenția asupra obiectivării dezbaterilor structurate adesea pe interpretări exagerate. În fapt, pe baza dezbaterii privind genurile, în diferite state s-au discutat diferite aspecte, spre exemplu chestiunea cum trebuie definită astăzi familia, dacă formele de viață homosexuale trebuie asimilate căsătoriilor heterosexuale sau întrebarea ce ar putea fi numit “natural / firesc”. În anumite state biserica oferă un răspuns atât de tăios, încât abia dacă mai este loc pentru discuții nuanțate.”

Traducere și îngrijire a textului din limba germană de

Mag. Cezar Marksteiner-Ungureanu

NOTE_________


[1] Sigrid Müller, Bericht der BCE-Jahrestagung 2015, disponibil în variantă digitală la adresa: http://www.bioethicists.eu/products/bce-jahrestagung-2015-ethische-aspekte-der-sexualpadagogik-im-kindesalter/ ,accesat la data de 22.1.2016

[2] https://publikationen.sexualaufklaerung.de/cgi-sub/fetch.php?id=734 ,accesat la data de 22.1.2016

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Popescu Ion spune:

    Mie mi se pare că următoarea frază are o problemă mare. Ori e o problemă de traducere, ori o severă eroare de argumentare:

    „Mai degrabă, de la prima dezvoltare a omului, sexualitatea este un factor determinant, care se exprimă de la diferențele cromozomiale, trecând prin gonade și până la formarea organelor sexuale, precum și gestiunea hormonală controlată de acestea. De aceea omul nu se poate defini, în principiu, decât ca ființă eminamente sexuală.”

    Sexualitatea se referă la comportamentul sexual al omului, aducă la toate actele desfășurate de om în vederea îndeplinirii funcției de reproducere. Nu se știe exact cum este influențat acest comportament de constituția genetică. Se știe sigur că omul este ființă sexuaTă. Nu se știe sigur dacă e ființă sexuaLă, adică dacă TOATE aspectele vieții individului sunt determinate de sex.
    Chestiunea este esențială, doamnelor și domnilor!

    • Cezar Marksteiner-Ungureanu Cezar Marksteiner-Ungureanu spune:

      Multumesc pentru observatie! Tocmai ce am verificat si in varianta nemtească e totusi vorba despre „fiinta sexuala”. Propozitia sună astfel: „Der Mensch lässt sich daher grundsätzlich nur als ein sexuelles Wesen bestimmen.”

      • Popescu Ion spune:

        În germană mi se pare încă și mai îndrăzneață formularea decât în traducerea dumneavoastră. Cine a decis că omul este fundamental determinat numai (nur) ca o ființă sexuală? De ce nu e determinat fundamental numai (nur) ca ființă vorbitoare? Sau numai ca ființă bipedă? Sau numai ca ființă vie, sau muritoare, sau socială, sau fără blană etc., etc., etc.? De ce ar fi fundamental numai o ființă sexuală? Nu e cam excesiv?

        • Cezar Marksteiner-Ungureanu Cezar Marksteiner-Ungureanu spune:

          Cred că e vorba de o delimitare metodologică, nu de o absolutizare. Lingvistica spune că omul este o ființă vorbitoare, politologia că omul este o fiinta socială, teologia că este o ființă eclesială samd. Am senzația că citiți documentul ca pe un set de adevăruri de nedruncinat. Articolul în niciun punct al său nu taie și spânzură. Până la urmă e vorba de o întâlnire (poate printre primele de acest fel) în care cele două două părți au vrut să înțeleagă celaltă parte mai bine, să reflecteze dacă pot exista puncte comune între Biserica și sexualitate samd. Desigur că o astfel de conferința e atipică pentru spațiul nostru românesc, unde noi le cam știm pe toate și încă ceva pe deasupra, deci nu avem nevoie de astfel de demersuri.

    • ioana spune:

      Da, aceasta este chestiunea fundamentală, nu putem discuta mai departe dacă nu o lămurim.

      Cum inteleg teologii participanti la dezbateri cuvintele : “in Hristos nu mai este nici rob, nici liber … nici parte barbateasca, nici parte femeiasca” ?

      Omul este, în esență, ființă orientată spre sfințenie. Sexualitatea este o caracteristică a firii umane căzute, pe care o primim toți, este adevărat, dar cu menirea de a o transcende, de a dobândi încă în această viață starea omului desăvârșit, care nu mai este „parte bărbătească sau parte femeiască”.
      In funcție de acordul – sau dezacordul – cu această înțelegere a ființei umane putem analiza ce este de folos copilului să cunoască, în funcție de vârstă, astfel încât cunoștința să îl zidească psihic și duhovnicește și nu să îl distrugă.

      • VladB spune:

        Firescul propriei sexualitati, in acest caz nuditatea, igiena organelor sexuale, celalalt sex …

        Explorarea nuditatii intr-un cadru liber ca un aspect firesc al existentei umane si a sexului ca o consecinta fireasca a maturizarii cred ca sunt primii pasi spre o existenta sanatoasa.

        Aceste lucruri trebuie avute in vedere de la cele mai fragede varste. Oricum in contextul actual daca parintii nu au atins subiectul pana in jurul varstei de 10-12 ani cel mai sigur e ca vor primi ei lectii in legatura cu aceste subiecte.

        Cred ca mai important ca sa spun asa este rolul parintilor si al scolii in dezvolta empatia, grija fata de oameni, colaborarea spre a netezi drumul spre intelegerea importantei aspectului comunal al vietii.

      • Popescu Ion spune:

        E mai plauzibil ca omul să fie destinat (bestimmt) sfințeniei decât să fie determinat (bestimmt) ca ființă sexuală. Sfințenia, înțeleasă ca plenitudine a omenescului din om, ca deplinătate atât la nivel individual, la nivelul speciei, ba și la nivel cosmic, trece dincolo de orice destinație sau determinație particulară. În schimb, omul ca ființă sexuală nu se deosebește nici măcar de nevertebrate, fiindcă multe dintre ele sunt deja sexuate.

    • Dialog spune:

      @ Popescu Ion
      …exact acelasi lucru mi-a sarit si mie in ochi la o lectura rapida a textului stufos, si rog autorul sa nu se supere fiindca nu pot accepta aceasta “concluzie” nici in ruptul capului. Citind raspunsul autorului ma bucur de prezentarea acestui demers academic drept o incercare de comunicare cu Biserica,
      Revenind la formularea

      “…De aceea omul nu se poate defini, în principiu, decât ca ființă eminamente sexuală.”

      imi apare mai degraba o incercare de a fundamenta/justifica teoriile lui Freud asupra “id-ului” (subconstientului) prin care aproape tot comportamentul uman este o consecinta a id-ului sexual (cu exceptia notabila a complexului Oedipian care nu se poate aplica orientarilor homosexuale, si nici nu se poate aplica cliseul ca exceptia confirma regula)

      Mai mult, prin prisma dialogului nu stiu daca o astfel de formulare categorica, indubitabila lasa mult loc pentru discutii. Adica interlocutorul e pus in situatia fie sa accepte acest punct de vedere, fie sa para ilogic (chiar daca logica pe care se bazeaza este foarte usor demontata de Dl Popescu Ion cu argumente din Biologia gimnaziala).

  2. Ontelus DG spune:

    Un râs homeric provoacă această sintagmă: pedagogia sexualității. Ca și cum ai spune: legalizarea terorii. Dacă definești omul ca ființă sexuală, recunoști implicit că scopul vieții este cultivarea sexualității. În secunda doi, spiritualitatea – religioasă, culturală, educațională, mediatică – devine o glumă proastă. După un minut, moralitatea nu mai există, bestialitatea este legitimată, iar violența, de care chipurile te îngrijești să o ții departe, va năvăli nestingherită, căci instinctele verbalizate, raționalizate sunt doar temporar îmblânzite. Încurajarea sexualității, ca supapă infailibilă pentru prezervarea ordinii nedrepte a lumii este indiciu obiectiv al anarhiei, pentru agnostici și al vremurilor apocaliptice, pentru teiști. Restul este ideologie…

  3. VladB spune:

    E pacat ca biserica, mai ales ca e vorba de Biserica Catolica, nu a amintit aspectul transcedental si rolul pe care il are sexul in cunoasterea de sine si care in esenta este fundamental in abstinenta sexuala practicata de clerul bisericii catolice.

    Omul este intr-adevar o fiinta sexuala, Instinctul fiind practic 99% din ceea ce numim om dar exact acel 1% este aspectul care duce la implinirea omului intr-o fiinta evoluata si completa.

    Restrictia asupra sexului, care a constituit una din practicile din mai multe religii, poate cu exceptia Tantrei care a recunoscut rolul pe care il are sexul in cunoasterea de sine si maniera constienta prin care poate fi inteles si inglobat pentru a atinge unitatea si armonia, s-a datorat tocmai perioadei in evolutia constiintei umane in care s-a facut trecerea la viata societala.

    Aceasta restrictie s-a transformat in schimb in reprimare si de la reprimare s-a ajuns la comportamente deviante si la sexualitate care nu inseamna decat ca sexul trece din instinct in intelect fara insa a fi dublat de intelegere. Daca de la reprimare se ajunge la exprimare, care practic, volens-nolens nu mai e practic o alegere ci o manifestare a energiilor reprimate.

    Intelegerea sexului trebuie sa accepte latura instinctuala a omului si rolul pe care il are instinctul in functionarea armonioasa a omului. Atractia instinctuala atunci cand este canalizata si exprimata este foarte puternica si destul de dificil de canalizat in intelegere, putand duce la regresie in animalitate, de aici practic si ‘frica’ si culpabilitatea indusa de societate si biserica in mentalul colectic inconstient si care rezida inca intr-o anume masura.

  4. VladB spune:

    E poate interesant de amintit ca impartirea barbatilor si femeilor in biserica crestina, barbatii la dreapta si femeile la stanga precum si interdictia pe care o au femeile la menstruatie de a intra in biserica isi are originea in practici mai vechi si care aveau rolul de pastra armonia in viata oamenilor. In anumite perioade ale lunii, femeile la menstruatie erau separate de barbati pentru a nu lasa anumite emanatii si vibratii emise de oameni in acea perioada sa interfereze. Anticii recunosteau si existenta celui de al 3-lea sex, practic persoane cu o sexualitate care nu le permitea formarea unei familii si care erau si ei separati de celelalte doua sexe in cladiri speciale in anumite perioade ale lunii.

    Instinctul este foarte important in formarea unei familii pentru ca fara o afinitate in aceasta directie oamenii pur si simplu nu se inteleg. Gradul de evolutie si de dezvoltare individuala a partenerilor este esential pentru o viata sexuala armonioasa, oamenii cu un grad de evolutie diferit nu pot sa aiba o legatura sexuala armonioasa si se ajunge invariabil la conflict si suferinta.

  5. Elena spune:

    Este surprinzator faptul ca la o conferinta de asemenea anvergura nu se utilizeaza temeni consacrati pe plan international .cum ar fi definirea “familiei” data de art.16 aliniatul 3 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (valabila din anul1948).Citez:’
    ” 3.Familia este elementul NATURAL si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului .”
    CE este atat de complicat sa-ti dai seama ce insamna “elemena natural ” in mediul inconjurator ?Nu exista sexualitate Naturala si la animale ? Nu exista reproducere pe baza sexualitatii si la animale ?Natura nu a fost creata de Dumnezeu ?
    Termenul de “familie ” definit de inaintasii nostri cu 58 de ani in urma au prevazut existenta familiilor monoparentale ,adoptiilore sau orfanilor de unul sau ambii parinti. Daca mai sunt discutii asupra termenului “natural” ,de ce nu ar fi in continuare discutii discriminatorii la adresa copiilor rezultati dintr-o relatie sexuala normala intre cele doua sexe barbat si femeie,atata timp cat (de exemplu in societatea romaneasca mai exista descriminare in relatiile dintre copiii cu ambii parinti sau cu parinti divortati ,atat in evidentele scolare cat mai ales provocate de parinti primitivi) in
    Pactul International cu Privire la Drepturile Politice si Civile la art 17 par.1 spune:
    “NImeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale in viata particulara , in familia , in domiciliul sau corespondenta sa ,nici la atigeri ilegale aduse onoarei si reputatiei sale “.
    Legislatia actuala aduce vreun prejudiciu homosexualilor si lesbienelor de natura celor aratate mai sus ? NU ! Atunci de ce acestia isi exhiba sexualitatea , cu agresivitate si cu pretentia nedemocratica de a schimba termeni internationali NORMALI si consacrati de catre societate , biserica , legislatie , etc. ,adica termenul “Familie ” stipulat de normele internationale.?

  6. George Gafencu spune:

    O să arunc și eu vreo două vorbe în discuție, fără a avea pretenția de a avea o soluție universală.

    Părerea mea este că a discuta educația sexuală a elevilor cu niște biserici extrem de conservatoare cum e BOR e o completă pierdere de vreme, devreme ce aceste biserici nu or sa iasă niciodată din paradigma ”feciorie până la căsătorie” și o să se opună oricărei educații de profil în școală.

    Singurul aspect practic care rămâne de discutat este în ce măsură biserica are vreo putere de a impune societății civile acest model. Vor să practice abstinența, foarte bine, e dreptul lor, nu li-l ia nimeni cu condiția să nu îl impună nimănui altcuiva nici măcar indirect.

    Vor părinții educație sexuală a copiilor, de asemenea foarte bine. Pot fi adăugate module la clasele de educație sanitară pentru care părinții trebuie să decidă dacă vor sau nu copiii lor să urmeze aceste module, tot la fel cum ceilalți optează pentru studiul religiei.

    • Dialog spune:

      foarte de acord, in special cu formularea:

      “…foarte bine, e dreptul lor, nu li-l ia nimeni cu condiția să nu îl impună nimănui altcuiva nici măcar indirect.”

      Trebuie mentionata aici pentru corectitudine politica si revolutia condusa de Papa Francisc.

      Cum se aplica in cazul “gay pride parades”, si al educatiei sexuala oferite de cuplurile homosexuale care adopta copii?

  7. Decebal spune:

    Mi-e greu sa cred ca bisericile pot accepta ideea unei prezentari “tehnice” a sexualitatii, in scoli. Lasand la o parte teama bisericilor ca informarea poate aduce dupa sine tentatia, prezentarea stiintifica a aspectelor legate de sexualitate si reproducere poate sa stirbeasca ideea de “miracol al vietii”, de “dar divin”. Orice directioneaza individul catre laic, nu poate fi pe placul bisericilor, cred eu.

  8. Theodor spune:

    „Printr-un mare angajament, aceștia au oferit o privire de ansamblu asupra unui acces pedagogic conform cu vremurile la această temă a sexualității, cât şi a implementării sale concrete posibile în contextul grădinițelor şi școlilor”. Oare copiii n-ar trebui să se joace mai mult? „Educația sexuală” nu le afectează copilăria?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cezar Marksteiner-Ungureanu


Cezar Marksteiner-Ungureanu

A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, precum și un Masterat în Doctrină și Hermeneutică creștin-ortodoxă în cadr... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)