Home » Opinie » Citesti:

Boala d-lui Liviu Nicolae Dragnea și tema obsesivă a guvernării PSD-ALDE

Mircea Morariu martie 19, 2019 Opinie
5 comentarii 2,061 Vizualizari

Dacă urmărești programele de știri ale oricărei televiziuni din România, fie ea una specializată în informații, de nișă sau generalistă, ajungi obligatoriu la concluzia, falsă, că întreaga suflare românească ar fi preocupată de evoluția stării de sănătate a președintelui PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea.
Aproape că ai impresia că ne-am fi întors în timp cu cel puțin 30 de ani în urmă, că istoria se repetă și că așteptăm o veste, un semn, o imagine care să confirme că la vârful conducerii României și al partidului comunist român se pregătește o schimbare.
Sigur, sunt și comentatori care spun că totul este doar o simplă invenție, o mascaradă, că se rejoacă marea scenă a piciorului în ghips al generalului Victor Atanasie Stănculescu, că dl. Liviu Nicolae Dragnea nu ar avea nimic. Că la PSD se interpretează o versiune proastă, amatorescă a spectacolului cu piesa Bolnavul închipuit. Unii chiar își amintesc detalii de istorie literar-teatrală și invocă ceea ce a pățit Molière după a treia sau a patra reprezentație a ultimei sale piese. Sunt voci care susțin ori doar insinuează că președintele PSD și-ar fi inventat o boală fiindcă pur și simplu luni, adică ieri, ar fi trebuit să se afle în sala de judecată, acolo unde urma să se judece recursul condamnării din vară la trei și jumătate închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Consiliul județean Teleorman.
Toate aceste “răutăcisme”, cum ar spune revoltată doamna premier Viorica Vasilica Dăncilă, își au origine chiar în trecutele ziceri și fapte ale șefului ei de partid. Care nu a pregetat să se dea în spectacol inventând povești de râsul lumii cu inși cazați la Athénée Palace-Hilton care l-au urmărit mai ceva ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Practic, dl. Liviu Nicolae Dragnea nu face decât să tragă acum consecințe pentru câte neadăvăruri a spus despre propria persoană și retrăiește povești celebre de genul Niță și oile sau Petrică și lupul.
Comentatori ceva mai serioși, sau poate doar speriați de gândul că suntem în plin post și se cuvine să ne iubim mai abitir aproapele, întorc pe toate fețele secretomania în care s-au consumat primele zile ale suferinței președintelui PSD. Ministrul Sănătății, d-na Sorina Pintea, care se dă de ceasul morții să ne convingă prin tot ceea ce face zilnic că ne-am înșelat amarnic atunci când am spus și scris că ar fi altfel decât imensa majoritate a componenților guvernului României și că toți pesediștii sunt, de fapt, o apă și un pământ, nu a vrut la început și pace să ne spună unde e internat dl. Dragnea. La o clinică de stat sau una particulară. Făcându-se a nu ști că starea sănătății demnitarilor de rang înalt din România este una de interes public, că românii au dreptul să știe în cine au sau nu au respectivii demnitari (în cazul de față unul fără demnitate, dar asta e cu totul altă poveste) încredere. În medicii de la stat ori cei de la privat. Nu de alta, dar ținând cont de faptul că PSD-ul le-a crescut tuturor lefurile, că nivelul de trai a ajuns pe culmi nemaivăzute (cam tot la fel cum a ajuns și prețul cartofilor în piețe) au deja cu toții posibilitatea alegerii. Doamna Pintea, fie că s-a gândit cu mintiuca proprie, fie că a primit ordine precise, nu a vrut să ne dezvăluie că dl. Liviu Nicolae Dragnea, o fi dorind el aprozare, ca în comunism, dar pentru sine tot servicii și tocane particolere, precum personajele lui Bacalbașa, visează.
S-au întrecut, în schimb, să ne dea informații doctori închipuiți (și uite iar ajungem la Molière, contemporanul nostru), așa cum este dl. Codrin Ștefănescu, deputatul Rădulescu-Mitralieră, posesor al unei diplôme de medic și profesorul universitar (Doamne, păzește și iartă !) Nicolae Bacalbașa. Însă tot mai bun s-a dovedit numismatul domn Codrin. Dl. Liviu Nicolae Dragnea suferă bărbătește, refuză să fie operat, face infiltrații dureroase fiindcă nu vrea să fie scos câteva luni din circuit și să își lase astfel partidul de izbeliște în an electoral.
Nu de alta, dar s-a văzut ce s-a întâmplat duminică la ședința organizației județene PSD Brăila. Răzmeriță în lege! Primarul municipiului-gazdă le-a cerut reprezentanților de la Centru să lase mai moale cu tema legilor justiției. Singura temă care i-a preocupat cu adevărat pe social-democrații români din ianuarie 2017, când au preluat guvernarea.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , ,



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Livio spune:

    Penalul dragnea (nu merita majuscula) e bolnav tot asa cum a fost nastase pe punctul sa-si zboare creierii. Povesti de penali care inca prind la 25% din votanti…

    • zise dobre spune:

      După participarea electorală din 2016, 18% din Români vor dictatura PSD. Iar 61% nu votează.

      O să ajungem ca-n Congo, din prostia poporului.

  2. Constantin spune:

    “întreaga suflare românească ar fi preocupată de evoluția stării de sănătate a președintelui PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea…”

    Pe mine, unul, chiar mă interesează starea de sănătate a “celui de-al treilea om în stat” în ordinea importanței funcțiilor, președintele Camerei Deputaților. Și pornesc de la prezumția că omul chiar este suferind…Oricum domnia-sa este doar una dintre marionetele (ceva mai deoasebite) ale cleptocrației.

    Îi doresc multă sănătate, pentru a putea apărea cu bine în fața instanței.

  3. DanielOm spune:

    Mi-am luat Smart TV de 120 diagonala. E misto, numai ca nu-l folosesc. Ascult radio la el.

    Pare off topic, dar nu e. Traim acelasi comunism, de tip Nicolae.

  4. Dan Barbu spune:

    Acest borfaș închipuit cu boala lui Calache dacă ar fi avut ce a avut nici nu se mai putea deplasa de unde vrea. Un asemenea simptom trebuia sa i se vadă pe față dar nimic. Este un scenariu prost doar ca sa sensibilizez romanii și atât! Nici in visuri romanii cei de buna credință, corecți , onesti nu ne-am fi putit închipui ca stafia lui nea Nicu se va fi văzut la 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989. Este o forma mascata a acestui politician Dracnea care vrea sa scape de problemele din justiție. Un oportunist plecat din PD-L pe vremea când era prefect de Teleorman ( unul dintre cele mai sărace județe din România ) sărit in 2001 in barca PSD-ului altfel nu putea fi președintele CJ Teleorman. Un politician slab,mediocru, veros, viclean care a împărțit in stânga și dreapta funcții și demnități ca sa-i aibă ulterior la mâna. Aceasta stafie va duce PSD la sub 20% la europarlamentare și ce este mai grav și nimeni din PSD nu vede deloc chiar la o disoluție a acestui partid!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Ar fi fost frumos sa fie actiuni coordonate, eventual in aliante. Ma intreb daca era posibil, nu sti...

de: Dan Musat

la "China, SUA și «războiul comercial» Game of Loans și Marele Salt tehnologic"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)