Home » Analize »Global / Europa »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Brexit, recapitulare finală (oarecum)

Daniel Musat octombrie 19, 2019 Analize, Global / Europa, Opinie, Politica & Doctrine
70 comentarii 12,985 Vizualizari

David Cameron și Boris Johnson se cunosc din adolescență. Mult înainte de a deveni membri marcanți ai Partidului Conservator, au împărțit onoarea de a urma cursurile unor prestigioase școli britanice, pepiniere ale viitoarelor elite ale Commonwealthului: Eton College și mai apoi Oxford University. Primul a absolvit Filozofie, Științe Politice și Economie, cel de-al doilea și-a urmat pasiunea pentru latină și greaca veche la facultatea unde au mai studiat Adam Smith, împărăteasa Masako a Japoniei, Aldous Huxley și câțiva laureați Nobel.

Dacă e să ne luăm după o simpatică relatare din The Telegraph, pe cei doi politicieni îi leagă o veche și nu tocmai matură rivalitate. În școală, mai vârstnicul Boris era studentul sclipitor, talentat și popular. Lider înnăscut, viitor “rege al lumii”. Prin comparație, David era juniorul, puștiul din clasele mai mici. Un elev obișnuit. Nici o surpriză peste ani, când domnul Johnson era ales, apoi reales primar al Londrei. Însă puțini ar fi pariat că “juniorul” avea să-i depășească performanța. În 2010, Cameron devenea Prim Ministru al Regatului Unit. Întrebată într-un interviu la BBC dacă pe fratele său nu-l încearcă resentimentele în urma alegerii lui David Cameron ca premier, sora lui Boris respingea cu hotărâre ideea: “Nici vorbă, asta îi dă un sentiment de persistentă superioritate, căci el a fost Căpitanul Școlii “. Băieții tot băieți rămân. Se spune că cei doi s-ar fi luat la trântă la No.10 pentru o foaie cu propunerile bugetare ale Londrei, fiecare susținând în privat că celălalt a pierdut. Cu asemenea orgolii, o confruntare pe prima scenă electorală era inevitabilă. Pe scurt:

 Vechea reticență Insulară față de Comunitatea europeană, asezonată cu orgolii și calcule politice, a pregătit rețeta pentru Referendum; surpriza votului generează confuzie în establishmentul britanic și senzație de haos în negocierile cu Uniunea. Boris promite salvarea, cu orice preț.

 Un acord dezastruos duce la nașterea unei noi formațiuni politice. Care-i depășește pe toți la alegeri, chiar și partidul puternicului Cancelar german. Europenii nu se lasă mai prejos și pun paie pe focul eurosceptic;

 În cazul Brexit, timpul nu vindecă rănile, ci le accentuează, lucru vizibil pe scena politică din Mare Britanie, mai polarizată ca niciodată. Ruptură între electorat și reprezentanți, lupte între instituții, criză constituțională. Baza electorală îl obligă pe Johnson la acțiune.

 Despre ce vorbesc ei la negocieri – scurt îndrumar de comerț internațional, pentru Brexit și nu numai. A se servi cu whisky scoțian sau lichior franțuzesc. Nu salvează, dar ajută la durerile de cap. Mai ales când apare în discuție problema irlandeză de nord.

 Ce urmărește Uniunea Europeană de la un acord comercial și cum face să obțină ce-și dorește? Dar britanicii? Obiective, strategii, tehnici. Lecții de negociere de la domnul Barnier pentru doamna May. Deloc pe gratis.

 Boris Johnson reușește neașteptat de multe, dar va fi de ajuns ? Nu știm, ne rămâne doar să urmărim spectacolul și să sperăm că ne vom aminti cum să evităm ce e mai rău.

Cum am ajuns aici – scurtă istorie recentă

Cam în aceeași perioadă în care domnul Johnson era primar al Londrei, fostul său coleg aspira la fotoliul de premier, din postura de lider al opoziției. După ce le garantase alegătorilor că vor fi consultați printr-un referendum asupra Tratatului UE de la Lisabona, Cameron renunță la promisiune. Tratatul e ratificat și intră în vigoare. Drept urmare, la europarlamentare, Ukip, sub conducerea lui Nigel Farage, provoacă un prim șoc scenei politice din Insulă, câștigând locul al doilea, în fața laburiștilor și liberal-democraților. Ca reacție la euroscepticismul în creștere, mai ales în rândul votanților conservatori și pentru a recupera voturile pierdute, David Cameron mărește miza. De această dată promite un referendum privind chiar apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Planul lui David – să câștige direcția Remain. Planul lui Boris, spun gurile rele – să-i pună bețe-n roate, indiferent de direcție. În campanie, premierul a devenit principala figură politică ce susținea rămânerea în UE, în timp ce fostul primar al Londrei îi contesta poziția de pe baricadele Leave. În fundal, foarte vocalul Farage, principala amenințare pentru cota electorala a Partidului Conservator.

Un plan B nu pare să fi avut nici unul, nu la modul serios. Toate datele, statisticile, calculele economice și prezentările power-point dădeau varianta Leave ca posibilă, dar improbabilă. Homo economicus va alege fără îndoială să rămână în Uniune. Va primi informații peste informații de la economiști, politicieni, profesori și vedete, care să-l îndrepte spre alegerea corectă. Jurnaliști, specialiști în comunicare și publicitate vor traduce pe înțelesul alegătorului concepte spinoase precum Procedura de deficit excesiv, Spitzenkandidat sau Coq au vin. Greu de contrazis. Dacă ar fi fost să votez, probabil aș fi votat Remain. Dar eu nu sunt britanic.

Până aproape de data referendumului sondajele de opinie confirmau așteptările. Tabăra pro-UE pierdea treptat teren, dar se menținea câștigătoare. Însă cu două săptămâni înainte de vot, Times, Guardian și Telegraph publicau concomitent consultări independente ce confirmau schimbarea orientării votanților înspre părăsirea Uniunii. A urmat asasinarea laburistei proeuropene Jo Cox de către un dezaxat. În următoarele zile, nimeni nu mai era sigur de rezultatele sondajelor. Spre ușurarea întregului continent, estimările YouGov din seara de 23 iunie 2016 arătau victoria Remain. Numărătoarea voturilor a dat calculele peste cap. Regatul Unit votase pentru părăsirea Uniunii Europene, la o diferență de peste 1 milion de voturi.

În timp ce Farage deschidea șampania victoriei, iar David Cameron își prezenta demisia, camerele de luat vederi înregistrau reacția sobră a lui Johnson, aparent descumpănit de ocazia de a prelua frâiele multdorite ale guvernului în asemenea complicate circumstanțe: „Nu e nevoie să ne grăbim. Nimic nu se va schimba pe termen scurt”. După câteva săptămâni de luptă la vârful Partidului Conservator, cu obișnuitele promisiuni, alianțe de ocazie și trădări de ultim moment, Boris se retrăgea din competiție. Noul lider și premier era aleasă Theresa May, fost ministru de interne. Sarcina scoaterii Marii Britanii din Uniunea Europeană revenea, paradoxal, unui fost Remainer.

Doamna May a pornit la drum declarând tranșant că „Brexit înseamnă Brexit”. Să fii în aceeași frază hotărât și sibilinic, iată un incontestabil triumf al talentului de comunicator politic. Un an mai târziu, dorind să-și consolideze poziția în Parlament și în negocierile de la Bruxelles și consiliată magistral de diverșii Sir Humphrey” amintiți într-un articol anterior, noul premier declanșează alegeri anticipate. Rezultatele contrazic din nou calculele și sondajele, conservatorii pierd majoritatea și rămân la putere doar datorită alianței cu Partidul Democratic Unionist (DUP) din Irlanda de Nord, susținător al apartenenței micii provincii la Regatul Unit. Din acest moment, guvernarea și acordul pentru Brexit depind într-o măsură hotărâtoare de voturile celor 10 parlamentari nord-irlandezi.

După doi ani de negocieri dificile, Theresa May transmite reprezentanților UE acceptul pentru un Acord de Retragere care aruncă în aer scena politică de acasă. Caracterizat de eurosceptici drept o capitulare, nu o înțelegere, criticat dur și de voci din zona opoziției laburiste, acordul este respins de Parlament de 3 ori. Numărând voturile contra, BBC consemna cea mai severă înfrângere parlamentară înregistrată vreodată de un guvern britanic. Marea Britanie se vedea nevoită să ceară amânarea ieșirii din Uniunea Europeană (de două ori).

Cum un necaz nu vine niciodată singur, au urmat alegerile europarlamentare. Nigel Farage părăsise politica internă, pe de o parte dezamăgit că Ukip, fostul său partid, devenise prea extremist și anti-islam, pe de alta considerându-și misiunea îndeplinită odată cu votul pro Brexit din 2016. Acum, convins că într-o formă sau alta se încerca anularea referendumului, Monsieur Farage decide să se întoarcă. După cum ne așteptam, pentru partidele clasice britanice revenirea sa nu a fost de bun augur. La conducerea Brexit Party, abia înființat în ianuarie 2019, reușește un tur de forță. Nu doar că îi întrece pe conservatorii aflați la putere, ieșind pe primul loc, dar depășește la numărul de mandate până și partidul Angelei Merkel. Dacă nu se iau în calcul alianțele (precum CDU/CSU în Germania), Brexit Party e cel mai mare partid național din Parlamentul European. Euroscepticismul britanic e bine sănătos.

Încă un dezastru electoral a fost prea mult pentru doamna May. Sub amenințarea pierderii votanților, Partidul Conservator a schimbat din nou conducerea. Alexander Boris de Pfeffel Johnson, cetățean britanic născut la New York, cu străbunici turci, oarecum eurosceptic, ajungea în sfârșit Prim Ministru al Majestății Sale, poziție la care se considera îndreptățit încă din tinerețe. Misiunea la care s-a angajat e să salveze Partidul lui Winston Churchill și să-l împiedice pe socialistul Jeremy Corbyn să devină premier. Cum ? Livrând Brexitul până la 31 Octombrie, cu orice preț.

Ce s-a mai întâmplat între timp pe Continent

În vară alegeri au avut loc alegeri europarlamentare. De această dată, cu o miză deosebită. Confruntați cu un important val anti-Uniune, liderii UE au apelat la instinctele democratice ale electoratului, pentru apărarea valorilor comunitare. Poporul s-a mobilizat și a asigurat, prin vot și prezență majoră, menținerea status quo-ului. Ba chiar am urmărit, reprimându-ne cu greu accesele de căscat, dezbaterile dintre candidații la șefia Comisiei Europene. N-a fost ușor, au reușit să depășească semifinala Eurovision la atractivitate. Însă era un sacrificiu necesar, parte a sistemului de alegeri – Spitzenkandidat, în care Parlamentul abia ales avea un cuvânt hotărâtor. După vot, domnul Macron și doamna Merkel ne-au mulțumit și au făcut uitată înțelegerea. Nu le convenea rezultatul, așa că s-a aplicat varianta votăm pe cine vrem, dar iese cine trebuie”, confirmând din păcate o parte importantă a criticilor eurosceptice. Brexit Party nu s-ar fi gândit la așa agenți electorali.

Situația politică în Insulă

Să revenim în Regatul Unit. Problema Brexitului s-a menținut pe primul loc în lista preocupărilor populației, de la momentul referendumului și până în prezent, peste 65% dintre britanici (conform YouGov) considerând-o cea mai importantă problemă națională. Serviciile de sănătate ocupă doar al doilea loc al preocupărilor, cu cca. 30%. Poziționarea față de ieșirea din UE este cel mai important determinant al intențiilor de vot. Principalii actori ai scenei politice evoluează în perechi, în corelație inversă: Partidul Conservator/Brexit Party, respectiv Partidul Laburist/Liberal-Democrații. Când atitudinea conservatorilor, aflați la guvernare, indică îndepărtarea de aplicarea referendumului, votanții se îndreaptă spre Brexit Party, care promovează părăsirea Uniunii Europene cu orice preț. Invers, cu cât laburiștii, principala forță de opoziție, mențin o atitudine mai nuanțată, cu atât pierd voturi în favoarea LibDem, care susțin programatic rămânerea în Uniune, tot cu orice preț.

Brexit Party – Aflat la una dintre laturile extreme ale atitudinilor privind aplicarea votului, succesul electoral al foarte proaspătului partid al lui Nigel Farage are o explicație simplă. O parte importantă a votanților s-a simțit nereprezentată și înșelată. Partidul a umplut un gol, reușind în 6 luni să ajungă de la 0% la 25% și să câștige europarlamentarele. După numirea lui Boris Johnson ca premier, pare să fi pierdut din popularitate, situându-se acum pe locul al patrulea în intențiile de vot.

Partidul Conservator – După amânările succesive ale Brexitului, partidul aflat la putere a pierdut jumătate din votanți. Abia după venirea la conducere a lui BoJo, cu o promisiune clară de a ieși din Uniune la o dată fixă, trendul s-a inversat, urcând spre 30%. Un studiu făcut în septembrie de Survation printre actualii electori conservatori găsea că 79% votaseră Leave la referendum, iar 44% votaseră Brexit Party la europarlamentare. Revenirea conservatorilor pe primul loc și în grațiile propriului electorat se bazează pe recâștigarea celor dezamăgiți de neaplicarea votului. Pierderea lor echivalează cu pierderea puterii sau chiar mai rău.

Partidul LaburistAvând drept lider un socialist veritabil, Jeremy Corbyn, laburiștii nu reușesc să capitalizeze greșelile Puterii. Parțial din cauza atitudinii nehotărâte a lui Corbyn, cunoscut ca vechi eurosceptic. În vârstă de 70 de ani, suspectat de a fi prea acomodant cu Rusia, e prea marxist pentru o bază electorală a partidului care nu mai e alcătuită masiv din muncitori industriali și tinde spre un al doilea referendum și rămânerea in UE.

Partidul Liberal-Democrat – Condus de o tânără și voluntară scoțiancă, amenință să ia locul laburiștilor. Jo Swinson și-a poziționat partidul la extrema cealaltă a opțiunilor privind Brexitul. Concurând pe același bazin electoral cu laburiștii, într-o vreme în care zonele gri dispar, Lib-Dem supralicitează și promit alegătorilor anularea solicitării de retragere din UE, chiar fără un alt referendum. Interviul de la Good Morning Britain e de neratat, de-a dreptul suprarealist: ”democrați” care anulează largi consultări ale demosului, ”liberali” dispuși să modifice rezultatele după terminarea jocului, în răspăr chiar cu opiniile vechii conduceri a partidului, ce subliniau importanța respectării rezultatului. Rețeta funcționează la votanți, pierderea laburiștilor pare să fie câștigul liberal-democraților, aproape că nu mai știi dacă e populism bun doar populism.

Partidul Unionist Democratic (DUP) – aliat esențial al conservatorilor, asigură majoritatea pentru Guvern, fiind format din unioniști nord irlandezi. Principala lor preocupare e ca Irlanda de Nord să nu-și piardă statutul, ca parte a Regatului Unit. Ar mai fi Partidul Național Scoțian (SNP), ce susține rămânerea în UE și eventuala independență a Scoției.

La peste 3 ani de la vot, conform unui sondaj din luna septembrie, doar 33% dintre votanți ar opta pentru un nou referendum și rămânerea ca membri în UE. 50% declarau că preferă, într-o formă sau alta, părăsirea Uniunii, în timp ce 17% erau nehotărâți. Camera Comunelor nu mai reflectă structura electoratului. Soluția ar putea fi alegerile anticipate. Solicitate de guvern, dar refuzate până acum de parlamentari. E nevoie de acordul a două treimi dintre ei și o mare parte și-ar pierde mandatul. Blocajul a dus la inovații riscante, Boris Johnson a suspendat nejustificat activitatea Legislativului, decizie anulată de o hotărâre fără precedent a Curții Supreme, probabil cea mai tânără instituție importantă a regatului (funcționează sub această formă doar din 2009). Parlamentarii au răspuns cu Legea Benn, ce obligă premierul să nu părăsească UE fără acord la 31 octombrie, limitând astfel capacitatea de negociere cu UE a acestuia. O veritabilă criză constituțională, de natură să strice fragilul echilibru dintre legislativ, executiv și juridic, pe fondul pierderii încrederii populației în instituțiile fundamentale.

Opinia publică e concentrată pe subiectul ieșirii din UE. Opțiunile de la referendum nu s-au schimbat fundamental, preferința pentru părăsirea Uniunii rămâne majoritară. Mai mult, pe partea conservatoare a electoratului votanții s-au radicalizat. Indiferent de ceea ce crede, dacă vrea să nu piardă controlul Boris Johnson e obligat de logica electorală să livreze o formă de Brexit.

Ce se negociază – intermezzo (nu foarte) tehnic

Toată agitația acestor zile are în vedere doar negocierea despărțirii (cum va avea loc ieșirea din Uniune și condițiile în perioada de tranziție). Relația viitoare se va negocia ulterior. Despărțirea e dificilă datorită integrării puternice între economiile continentului, legate printr-o multitudine de conexiuni invizibile, de a căror existență devenim conștienți doar în situații de criză, ce pun în discuție funcționarea lor.

Când cumpărăm un pix sau un pachet de unt nu ne punem problema cum a ajuns pe raft sau ce determină prețul și caracteristicile de fabricație, la fel cum, atunci când ne conectăm la wi-fi și citim știrile pe site-ul preferat nu ne gândim cum a ajuns informația la noi. Pare totul firesc, la îndemână. Natural. Mai mult, presupunem că același acces, la fel de facil, e disponibil tuturor, la nivel mondial. În fapt, în spate se află o structură densă de reglementări, contracte și tratate între națiuni, comunități, organizații. Lucru valabil și în cazul țărilor europene. E un subiect cam arid, dar necesar dacă încercăm să înțelegem ceva din cacofonia diverselor negocieri. Ca să îl facem mai comestibil, trebuie simplificat, pe cât posibil. Vom adăuga puțin lichior franțuzesc pentru o digestie ușoară.

Negocierile economice internaționale trebuie să găsească soluții la două probleme: cât de liber circulă 4 lucruri – bunurile, serviciile, capitalul și forța de muncă, mai întâi între state partenere, apoi în relațiile cu terții. Variatele soluții au ca rezultat grade diferite de integrare economică. Ca membru al Uniunii Europene, Marea Britanie face parte în acest moment dintr-o uniune economică. Asta înseamnă că este parte a unei Uniuni Vamale cu celelalte 27 de state membre. Mai mult, a unei Piețe Unice.

Datorită apartenenței la Uniunea Vamală, mărfurile de proveniență europeană pot circula în interiorul UE fără a li se aplica vreun tarif vamal la graniță. Pe de altă parte, toate țările membre au o politică comercială comună față de terți. O sticlă de whisky scoțian adusă în Italia nu are vreun tarif vamal, nici una de prosecco italian exportată la Londra. În schimb, un bourbon american e taxat cu 25% la orice graniță a Uniunii. Avantajele de a face parte dintr-un asemenea acord se traduc în posibilitatea de a importa produse mai multe și mai ieftine. Printre dezavantaje, dispariția libertății de a negocia acorduri comerciale cu alte state fără asentimentul tuturor celorlalți parteneri. În plus, dacă producătorii naționali nu fac față competiției, vor dispărea, odată cu locurile de muncă. Ceea ce e în spiritul pieței libere.

În realitate lucrurile se complică. Condițiile de producție sunt influențate de multe variabile, de la reglementări naționale, până la factori culturali sau de mediu. Pentru a rezolva aceste diferențe a fost creată Piața Unică Europeană, ce încorporează obiectivele uniunii vamale, dar merge mai departe pe calea integrării. Spre exemplu, în 1978 statul german a încercat să blocheze comercializarea sub denumirea de “lichior” pe teritoriul german a unei băuturi franțuzești, Cassis de Dijon, pe motiv că lichiorurile de fructe ar trebui să aibă măcar 25% alcool conform legii naționale, în timp ce băutura în cauză avea doar 15-20%. În calitate de arbitru, Curtea Europeană de Justiție a decis că era o încălcare a regulilor pieței comune privind libera circulație a produselor. Un exemplu de integrare negativă – prin eliminarea barierelor, primul rol al Pieței Unice.

Celălalt rol este unificarea regulilor la nivelul Comunității – integrarea pozitivă, prin adoptarea de directive obligatorii pentru toate țările membre. Pot merge de la securitatea alimentară, precum cele foarte stricte referitoare la importul alimentelor modificate genetic, până la stabilirea nivelului de zgomot pe care îl pot emite fierăstraiele în exterior. Acesta este componenta Pieței Unice ce atrage critica euroscepticilor. Ei argumentează că, în contradicție cu intențiile originare, nivelul de reglementare centralizată la care s-a ajuns diminuează competiția intracomunitară și de fapt a devenit un instrument folosit de țările puternice ale Uniunii pentru a-și proteja sectoarele necompetitive, exemplul agriculturii franceze fiind cel mai des citat. În plus, că datorită distanței față de beneficiari și caracterului uniform și inflexibil, directivele sunt adesea neadecvate rezolvării nevoilor locale și ajung să aibă efecte negative. Reprezentanții Uniunii răspund că preocuparea lor este de a asigura pentru toți membrii un cadru cu șanse egale pentru toți competitorii (level playing field).

Un Acord privind retragerea trebuie să stabilească în ce condiții vor circula cele 4 lucruri menționate anterior între cele două noi blocuri economice și ce relații au față de terți, într-o perioadă de tranziție limitată în care Londra și Bruxelles-ul vor încerca semnarea unui tratat comercial propriu zis. În lipsa celor două, se aplică regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Aceasta ar fi varianta ieșirii fără acord, hard Brexit. Lucrurile se complică datorită unei mici provincii a Regatului Unit, a cărei soartă a ajuns punctul sensibil al negocierilor.

Backstopul și problema irlandeză

În baseball, backstop e o plasă ce împiedică mingea să iasă din teren. O măsură de siguranță în caz că lucrurile nu decurg conform așteptărilor. În cazul de față, așteptările se referă la viitoarea relație economică dintre UK și UE. Din momentul Brexitului și până la definitivarea printr-un tratat comercial a noii relații, backstopul e polița de asigurare prin care se dorește evitarea unei granițe fizice între Irlanda de Nord (parte a Regatului Unit) și Republica Irlanda, chiar în cazul în care UK și UE nu vor ajunge peste câțiva ani la un acord de liber schimb.

Timp de trei decenii, provincia a fost martora conflictului dintre naționaliști și loialiști. Primii, majoritar catolici, se identificau drept irlandezi și doreau unirea cu Republica, ceilalți, majoritar protestanți, preferau rămânerea în regatul britanic. Lipsa unei granițe fizice (posturi de control, grăniceri, bariere, etc.) e considerat unul dintre elementele cheie ce asigură menținerea păcii, într-o zonă încă marcată de amintirea confruntărilor armate, soldate cu mii de morți și răniți. Atât timp cât toți erau parte a Pieței Unice Europene, problema nu exista, bunurile se puteau mișca liber. Odată cu Brexitul, vom avea de a face cu două teritorii aflate în zone economice diferite. Interesele devin divergente.

Regatul și Republica nu vor infrastructură la graniță ca să nu amenințe pacea. Uniunea Europeană nu agreează lipsa controalelor vamale la singura frontieră terestră cu Marea Britanie, existând riscul ca prin poarta deschisă să intre în Piața Comună produse din toată lumea neconforme cu standardele europene. Undeva, cumva, vor trebui să existe verificări. De asemenea, pentru UK e preocupantă problema migrației clandestine.

Complicatele subiecte prezentate mai sus au stat pe masa negociatorilor încă din prima zi.

Desfășurarea negocierilor

De la început, trebuie spuse două lucruri: Michel Barnier, negociatorul șef european, își merită cu prisosință titlul de Ofițer al Legiunii de Onoare, iar Uniunea Europeană și cele 27 de state membre au surprins cu o extraordinară unitate în jurul echipei de negociere. În partea britanică, lucrurile au dat de multe ori senzația de improvizație. Lucru nu neapărat rău, uneori stimulează creativitatea.

Europenii atacă negocierile comerciale luând în calcul două criterii, forța economică și politică a țării cu care discută, respectiv proximitatea geografică. Rezultă două abordării, modelul liberalizării și cel al integrării. Ambele implică angajamente reciproce privind accesul la piețe prin eliminarea barierelor comerciale. Condițiile de aplicare duc însă la diferențe importante.

Modelul liberalizării este oferit țărilor din afara sferei de influență și având economii importante, cum ar fi Canada, Mexic, sau Japonia. Acordurile de liber schimb concretizate astfel sunt mai apropiate de niște înțelegeri între egali. Scopul este diminuarea blocajelor vamale, care totuși nu este niciodată totală. Entitățile economice pot fi diferite ca structură a reglementărilor și standardelor, ca atare Uniunea păstrează un anume grad de protecție. Acest model nu a fost niciodată oferit unei țări din vecinătate.

Modelul integrării, regăsit în acordurile cu Norvegia, Elveția sau Islanda oferă acces major la piața comună, dar condiția este adaptarea până la replicare a aquis-ului european. Aici negocierea nu este între egali, europenii adoptă o poziție de forță, cu puține compromisuri. Țara doritoare a unui acord cu Uniunea își asumă angajamentul de a-și coordona continuu legislația cu standardele Pieței Unice Europene, scopul fiind de a proteja Uniunea Europeană prin asigurarea unui „teren de joc echilibrat”.

Marea Britanie este prea apropiată și potențialul economic prea important pentru a i se oferi varianta liberalizării. Posibilitatea de a dezechilibra ecosistemul Uniunii prin acces total, fără reglementări comune, este prea mare. Realitate exprimată plastic de Guy Verhofstadt pe Twitter: „Nu vom accepta niciodată ca UK să beneficieze de toate avantajele comerțului liber și să nu se alinieze la standardele noastre […]. Nu suntem proști. N-o să ne omorâm companiile, economia, piața unică. Nu vom accepta niciodată un Singapore la Marea Nordului !”

Ca atare, obiectivele celor două părți la intrarea în negociere pot fi rezumate astfel:

Reprezentanții Uniunii au fixat reguli ale negocierii care au așezat din start jocul în favoarea lor. Că guvernul May le-a acceptat, e o altă poveste. Câteva din tehnicile de negociereii merită menționate:

Întâi declanșarea procesului, apoi negocierile – Britanicii au trebuit să declanșeze Articolul 50 înainte de a stabili acasă ce variantă de Brexit doresc și de a purta discuții consistente cu UE27. Au fost continuu într-o cursă contratimp sub amenințarea Brexitului fără acord, atenționați profesoral de domnul Barnier – “The clock is ticking”.

Etapizare strategică – Acordul de retragere, perioada de tranziție, relația viitoare se discută pe rând, trecerea la etapa următoare având loc doar după aprobarea UE pentru cea anterioară. Comisia își îndeplinea obiectivele, refuzând să redeschidă subiecte închise. În primă fază, europenii obțineau cam tot ce doreau, urmând ca ulterior să se abordeze dorințele Londrei.

O singură voce, Michel Barnier – UK nu a putut folosi tactica dezbină și stăpânește, Uniunea dând dovadă de o remarcabilă unitate în spatele negociatorului șef. În plus, datorită alambicatei împărțiri a responsabilității în cadrul UE, Barnier s-a putut arăta inflexibil în situații de forță și se putea scuza că nu are mandat în momentele delicate. Iar obținerea unui mandat durează, în condițiile în care “The clock is ticking”. O situație kafkiană, de multe ori.

Utilizarea transparenței – Insistența pe publicarea discuțiilor a permis Uniunii să controleze agenda publică, să accentueze disensiunile din zona britanică și să îi pună pe negociatorii UK în situația de a reacționa și a răspunde la interpelările de acasă, atât ale opoziției cât și ale aliaților guvernului; impresia generală lăsată de guvernul May a fost a unui pompier fără o strategie, care fuge de la un foc la altul.

Rezultatul aplicării tehnicilor de mai sus, corelat cu poziția de forță a UE27, a dus la semnarea de către doamna May a unui dintre cele mai dezavantajoase acorduri din istoria britanică, caracterizat drept “acordul capitulării” și respins repetat de Parlament. Regatul rămânea prizonier pe termen nelimitat în Piața Unică și Uniunea Vamală, continua să-și transfere contribuția la bugetul comunitar, dar nu mai avea nici un cuvânt de spus la nivel de decizie politică în instituțiile bruxelleze. Nu e puțin lucru să convingi un premier al perfidului Albion să semneze așa ceva. Domnul Barnier merită felicitări.

Datorită acordului deja stabilit, noul Prim Ministru a pornit de foarte jos în încercarea de a relua negocierile. Misiune aproape imposibilă. Strategia adoptată de Boris Johnson a fost de tipul kamikaze. În lipsa câștigului, măcar să produc maximum de daune. Dacă refuzați discuția, aveți Brexit fără acord cu orice consecințe, plățile la bugetul european se suspendă imediat etc. Domnul Juncker a fost zdruncinat mai puțin decât de o criză de sciatică. În schimb, au fost impresionați parlamentarii britanici, care au votat pentru eliminarea temporară a variantei hard Brexit, punând bețe în roate strategiei de negociere a Guvernului. Domnul Johnson se vedea victimă a rețetei pe care i-o aplicase lui David Cameron.

Totuși, după un adevărat maraton între Londra, Dublin și Bruxelles, premierul britanic a reușit ceea ce era considerat de mulți imposibil acum câteva luni. Să redeschidă o negociere închisă de Uniunea Europeană. Având în vedere diferența de magnitudine a celor două economii, cred că e o premieră. A reușit să scape de controversatul Backstop din primul acord, ce ținea prizonier întreg regatul în Uniunea Vamală. Marea Britanie e liberă să negocieze noi acorduri comerciale.

Prețul a fost renunțarea la suveranitatea vamală asupra Irlandei de Nord. Există o graniță, deși nimeni nu o va recunoaște, între Regat și o provincie a sa. Hotărârea de a continua aplicarea acordului în Irlanda de Nord este descentralizată după patru ani către reprezentanții provinciei. Atât unioniști pro-britanici, cât și naționaliști irlandezi. Greu de crezut că DUP vor agrea așa ceva, deși este democratic.

De remarcat că problema respectării de către Marea Britanie a reglementărilor Pieței Unice nu e rezolvată definitiv, Barnier doar a acceptat o amânare până la finalul perioadei de tranziție. Cu cât Londra va dori un acord de liber schimb final mai bun după 2020, cu atât mai mult va trebui să se alinieze la normele europene. Cele două sunt corelate. Deși prevederile privitoare la standardele comune în domeniile ajutorului de stat, sociale, de mediu etc. sunt cuprinse doar în declarația politică, nu și în acordul cu consecințe legale, cele două documente sunt conexate. Opinia oficială a lui Geoffrey Cox, principalul consilier juridic al Guvernului și Coroanei, este esențială pentru a determina cât de mult obligă Regatul Unit aceste prevederi.

Varianta ratificării acordului de retragere prezintă mai multe avantaje politice. Uniunea Europeană ar putea scăpa în sfârșit de telenovela britanică, concentrându-se asupra propriilor probleme. De partea cealaltă, detensionarea ar lovi în partidele opțiunilor radicale, partide devenite mono-subiect – Brexit Party (avantaj pentru conservatori) și Lib Dem (avantaj pentru laburiști). Mai important, rezolvă criza constituțională și salvează ce se mai poate din încrederea populară în instituțiile democrațiilor liberale. Lucru pe care în privat îl conștientizează și membri ai opoziției laburiste.

Revin la interviul liderei LibDem de la Good Morning Britain [Link]. Avertizată asupra riscului de a nu accepta rezultatul unei consultări democratice, Jo Swinson pare să ignore efectul pe care îl poate genera, argumentând că, în situația câștigării alegerilor, ar dezbate și vota în Parlament stoparea procesului de ieșire din UE. Moderatorul, de altfel Remainer, încearcă să explice (min.4:30) – Jo, nu înțelegi, nu apuci să ajungi acolo. Deși ai câștigat alegerile democratic, ceilalți, aplicându-ți regula ta, nu îți recunosc victoria.” Periculos precedent. Poate doamna Swinson a uitat, dar capacitatea de a rezolva pașnic conflictele nu e naturală. La scară istorică reprezintă excepția.

Una peste alta, nu știm ce urmează. Privite prin ceața Canalului, astrele par oarecum aliniate pentru ratificarea acordului de retragere. Dar orice se poate întâmpla. Brexitul rămâne plictisitor de imprevizibil.

NOTE____________

i Luis González García, – Understanding the EU’s negotiating position on trade in the Brexit negotiations – University College London – European Institute, 08.10.2018 ;

ii Oliver Patel – The EU and the Brexit Negotiations: Institutions, Strategies and Objectives, University College London – European Institute, 18.10.2018

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "70 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    In sfirsit un articol fara previziuni apocaliptice, ci cu explicatii pertinente.
    Ca de ” “Brexitul a esuat. Marea Britanie va ramâne în Uniunea Europeana”" si de alte preziceri ne-a cam ajuns.
    Pina la urma e treaba britanicilor ce fac cu tara lor. Si, de fapt, o uniune franco-germano-britanica chiar era ceva contra naturii. Era peste poate ca britanicii sa accepte sa fie dirijati de cei doi soferi ai UE.
    Felicitari pentru articol.

    • Mircea spune:

      Totusi, sintagma “recapitulare finala” este si ea tot o previziune, comisa de autor. Iar, ca previziune, este si ea deja depasita, de votul din 19.10.2019 al Camerei. Mie nu mi se pare ca Parlamentul britanic este de acuzat. Uriasa iresponsabilitate este a lui David Cameron.

      • Daniel Musat Dan Musat spune:

        Titlul e ușor ironic (oarecum), nu predictiv. Titlul complet are si o paranteza (oarecum). Impreuna cu textul (cam lung, oarecum) in care apare propozitia “orice e posibil”, parca n-ar spune ca pe data X e gata. Poate ca “finală” se refera la recapitulari, nu la fenomenul Brexit. Nu impartasesc pasiunea pentru joaca de-a predictiile.

      • victor L spune:

        Voturile din Parlamentul UK nu erau impotriva Brexit-ului, ci erau nemultumiri pentru acordul incheiat cu UE.
        Este un fel de divort cu strigaturi. Dar “divortul” se va pronunta, mai devreme sau mai tirziu.
        Ceea ce nu se prea spune este ca in UK s-a realizat ca Germania si Franta ar vrea o federalizare, dar pe care o numesc integrare mai nou.

    • JB spune:

      @JB
      Sună de parcă ar fi obligat cineva UK să adere la UE….. A făcut-o doar atunci când propria creație, AELS/EFTA, s-a dovedit un avorton părăsit de toate statele membre.
      Asta și à propos de istoria de care vă prevalati mereu.

    • Harald spune:

      @victor L – așa o fi, dar UK pare mai degrabă dispusă să se certe cu Trump, decât să renunțe la frăția socialistă (sau jihadistă. whatever)

      Donald Trump has threatened to drop hordes of ISIS fighters “right at the UK’s border” because of Britain’s lack of help with the US operation to catch the caliphate’s leader.

      https://uk.news.yahoo.com/donald-trump-threatens-isis-jihadis-uk-border-195714826.html

      • victor L spune:

        @ Harald,
        vorbe, aruncate de media ca sa aiba de un cozonac.
        Intre SUA si UK exista o legatura de “singe”, numita democratie si strat de drept.
        Fara cele doua natiuni si nemtii si francezii ar fi invatat rusa la scoala :D

        • Harald spune:

          @victor L – ți-am mai spus și altădată, UK nu e un stat american rătăcit pe malul greșit al Atlanticului. Imaginea ta despre UK a fost ultima dată valabilă pe vremea lui Margaret Thatcher. Astăzi, UK e un stat neomarxist, comparabil doar cu Suedia la capitolul ăsta, însă de vreo 6-7 ori mai mare.

  2. Harald spune:

    Brexit-ul a fost un răspuns greșit la niște probleme reale. Există niște lucruri care nu merg pe plan intern, lucruri aflate mult mai la firul ierbii decât apartenența la UE. Pentru cine are dubii, un mic amănunt: Londra neomarxistă a votat majoritar Remain. Deci susținerea populară în ”provincie” (Midlands et al.) a fost mult mai mare decât se crede, iar votul Leave a fost în primul rând împotriva Londrei.

    După unele teorii, Regatul Unit se află într-o situație similară cu Imperiul Austro-Ungar pe la 1910, spre finalul lungii domnii a lui Franz Josef. Concluziile le trage fiecare singur.

    • dorin valeriu spune:

      Ala era multinational-multilingvistic si multiconfesional, cu fractiuni de natii care doreau sa se reuneasca – romani, polonezi, sarbi, ruteni -sau sa-si creeze state nationale – cehi, slovaci, sloveni, croati – asa ca nu mi se pare reusita comparatia. Nu-mi ziceti de scotieni-irlandezi-welsi- astia sunt asimilati, anglofoni.

  3. UnOarecare spune:

    Mulțumesc!

  4. dorin valeriu spune:

    Asa, doar estimativ : cam cat i-ar costa pe englezi reinfiintarea vamilor ? Localuri, infrastructura de acces si verificare, costuri de personal, timpi-intarzieri in viteza de circulatie, etc…

    • Harald spune:

      @dorin valeriu – într-un incident real, insurgenții au capturat un ostatic britanic, i-au montat o vestă cu explozibil și l-au trimis la punctul de control. Când a ajuns acolo, l-au aruncat în aer cu tot cu cei 5 polițiști britanici prezenți. Acum aveți toate informațiile, ca să vă dați seama cam cât i-ar costa pe englezi.

      Peisajul din Irlanda de Nord s-a schimbat, nu mai e cel din anii ’80. Lumea spune ”protestanți”, fără să înțeleagă că sunt mai multe denominări printre ei. Presbiterienii din Irlanda de Nord sunt de fapt scoțieni, iar în anii ’80 erau de partea Londrei, fiindcă le asigura și lor protecția. În prezent e greu de crezut că scoțienii nord-irlandezi vor mai fi de partea Londrei, după Brexit.

      Merită urmărite reacțiile publicului scoțian la spectacolele lui Kevin Bridges, pentru a înțelege cât îi au la inimă pe englezi tinerii scoțieni din ziua de azi. Referendumul pentru independență a picat pentru că bătrânii au votat împotrivă. Dar bătrânii merg la odihna veșnică, iar tinerii sunt din ce în ce mai agresivi.

    • Harald spune:

      @dorin valeriu – rezumatul rezumatului, pe Yahoo UK, într-un comentariu la un articol despre poziția orangiștilor:

      Ireland for the Irish, Scotland for the Scots, Wales for the sheep and England for the Pakistanis, Banglas, Hindus and Sikhs.

      https://uk.yahoo.com/news/northern-irelands-orange-order-discourages-192640245.html

  5. Cinicul spune:

    Brexitul este o incercare disperata de a stopa procesul de globalizare. Britanicii au observat doar partea vizibila la ei acasa a globalizarii: imigrantii polonezi, romani sau bulgari care face munci pe care ei nu vor sa le faca pentru 7.5 pound pe ora (sunt cateva documentare BBC care arata asta).
    Lupta impotriva Imigratiei este cea mai primitiva si totodata cea mai sigura modalitate de a castiga un argument pe care nu-l poti sustine rational. La toate popoarele sentimentul tribal, ura fata de straini, sunt sentimente greu de reprimat, ele vin din preistorie din vremea vietii in caverne.
    Nu trebuie uitat insa ca britanicii au fost prima putere care a pornit procesul de globalizare acum aproape doua sute de ani impunand cu tunurile deschiderea porturilor pentru marfurile lor.

    Intr-un interview recent fostul prim ministru belgian, Guy Verhofstadt, numit si le petit Thatcher, spunea: ‘Sovereignty Doesn’t Exist in a Globalized World’.
    https://www.nybooks.com/daily/2019/10/16/sovereignty-doesnt-exist-in-a-globalized-world-an-interview-with-guy-verhofstadt/
    Nici mie nu-mi place dar se pare ca trebuie sa ne obisnuim cu ideea.
    Tot el spune : “In a world dominated by civilizations, not nation-states, like China, India, and the US, Europe will mean something only if it acts together.”

    Britanicii isi fac iluzii, mascariciul BoJo nu va schimba nimic pe termen lung, exista o fraza ilustrativa dintr-un film SF din anii 90 care spune: resistance is futile, you will be assimilated!

    • Harald spune:

      @Cinicul – ”lupta împotriva imigrației” era singurul subiect care se putea discuta public, restul intrând sub incidența Hatred Act 2006. Dar dacă o să vă uitați pe stradă, o să vedeți mii de englezoaice White-British cu parteneri asiatici sau africani. La nivelul marilor orașe, bărbații englezi sunt suficient de demasculinizați încât să accepte că nu-și vor perpetua linia genetică. Însă în mediul rural și în orașele mici nu merg lucrurile așa.

      • Cinicul spune:

        Da, exista toleranta rasiala in UK, poate mai multa decat in Europa continentala sau USA.
        Nu sunt convins insa ca ea se manifesta la toate generatiile. Cei mai in varsta sunt mai putin deschisi, au calatorit mai putin si ei sunt carnea de tun a Brexetirilor. In fond ei sunt mai putin expusi la efectele negative ale iesirii din UE.

        • Harald spune:

          @Cinicul – aceea nu e toleranță, e sinucidere genetică și sinuciderea civilizației în același timp. Care parte n-o înțelegeți? Femeile sunt atrase în mod firesc de străini, așa a fost întotdeauna. Femeile sunt atrase în mod firesc de masculinitatea autentică, așa a fost întotdeauna. În marile orașe, masculinitatea autentică e acum la pakistanezi, nu la englezi. Dar la țară în Midlands masculinitatea britanică încă există și n-o să-și lase femeile pe mâna pakistanezilor nici dacă asta va duce la război civil împotriva Londrei.

          • Ioan spune:

            @Harald-eu in locul englezilor le-as lasa in pace pe englezoaice si as taia-o inspre sud. Nici nu-s in topul frumusetilor mondiale si in plus, odata cu trecerea anilor , parca varsta se vede mai tare pe ele decat pe asiatice sau pe negrese.
            L-am inteles intotdeauna pe Printul Charles, cum de vine el la mancare bio si la palinca in Secuime, singur singurel, fara Camilla. Umbla o vorba pe la noi, ca unguroaicele au doua lingurite de miere.
            Acuma serios, daca Brexitul se trage de la demasculinizarea englezului citadin, londonez, ce au dom’le cu birocratii nealesi de la Bruxelles? Sa se lege de pakistanezii, de indieni, de negri, nu de standardele si de protectionismul UE.

            • Harald spune:

              @Ioan – am scris deja că era ilegal să se lege de toți cei menționați de tine. Hatred Act 2006, asta a fost marea realizare a lui Tony Blair.

    • Ioan spune:

      @Cinicul-”Brexitul este o incercare disperata de a stopa procesul de globalizare.”- Nu stiu daca este chiar asa. Sloganul lui Theresa May parca era ” Global Britain” iar brexitistii de top viseaza cu ochii larg deschisi la “buccaneering’ – perioada de glorie din Evul Mediu tarziu cand pirati cu hartie de la coroana, tineau calea galioanelor spaniole pline cu argintul si aurul Americii Latine.
      La miliardele de parai veniti de vreo cateva decenii dinspre arabi, rusi si mai nou chinezi n-au prea sughitat. Avem un City in care se scurg neincetat sume imense in cautare de plasamente sigure, adica in tari sigure, stabile, in active sigure, s.a.m.d., adica exact ceea ce reprezinta civilizatia europeana vestica. Prezenta marilor banci de investitii americane, limba si similitudinea de civilizatie fac ca Londra sa devina punctul de intrare de electie pentru capitalurile straine in UE. Rezultatul este dezindustrializarea naturala a UK, cine-o fi prost sa traga la saiba si sa-si screama mintea sa conceapa produse performante la costuri reduse cand este mult mai usor sa incazezi comisionul pentru diverse tranzactii. Urmarea firesca, in aceasta atmosfera de castiguri usoare si de crestere perpetua a activelor imobiliare, coroborata cu influxul de forta de munca calificata disponibila sa lucreze pe salarii mici din Europa Centrala si de Est, este deprofesionalizarea profunda a britanicului mobisnuit. Intr-un fel il inteleg pe Dominic Cummings, cu a lui dorinta de a-i forta pe britanici sa se trezeasca cu orice pret, sa ajunga sa se lupte pentru traiul de zi cu zi. In definitiv ei sunt cei care au produs primul avion modern de pasageri, Comet-ul rapus de o fereastra rectangulara cu colturile nu destul de rotunjite, ( si care a deschis calea dominatiei globale a Boeing pentru cateva decenii…), ei sunt cei care impreuna cu francezii au produs ‘Concorde”-ul, ucis de asemenea de “prietenii americani” pe motiv de zgomot si de alte cele. Sigur pot mai mult decat acest Brexit patetic.
      Chestiunea principala este ca se focalizeaza pe UE pentru problemele lor. Nu UE este vinovata de problemele englezilor ci chiar situatia lor privilegiata in UE, de tara anlo-saxona, vorbitoare de limba engleza, mai apropiata legislativ de modelul de business american, model care a dominat lumea post-belica. De ca ar merge un arab care este obisnuit cu dolarii americani sa invete flamanda si sa investeasca intr-o anumita parte a Belgiei? Nu-i mai simplu sa plaseze banii prin Londra?
      Problema principala a Brexitului este solidaritatea europeana. Cat timp nu pot diviza UE27, britanicii sunt perdantii siguri ai Brexitului. Orice discutie privitoare la Brexit trebuie sa porneasca de la promisiunile desarte ale celor care l-au promovat. Autorul acuza Lib-Dem ca nu respecta votul popular. Pai, daca este democratie reprezentativa, nu directa, ar trebui sa acordam acelor parlamentari britanici dreptul de a judeca daca fantezia numita Brexit ( asa cum a fost vanduta de Farge si grupul Leave.eu) este fezabila sau ba.
      Iata ca Irlanda de Nord ramane de facto sub controlul UE in acordul negociat de BJ. Scotia fierbe si cauza lor este mult mai bine fundamentata decat a catalanilor de exemplu. Ziarele scotiene sunt pline de comparatii cu Danemarca, aceeasi suprafata, aceeasi populatie, aceleasi resurse, pib/capita scotian la vreo 33k $ vs. aprox 60k$ la danezi. Cine poate fi de vina, daca nu Westminster-ul?
      Brexitul nu se termina cu iesirea formala din UE la 31 Oct. De abia atunci incepe greul, cu negocerea viitoarei relatii cu UE, cu acceptarea standardelor si normelor europene, acel ” level playing field’ … De ce nu este corect ceea ce fac parlamentarii britanici?
      Este mai bine sa respecti votul popular ( dovedit influentat de interese straine) sau sa tergiversezi lucrurile, lasand sa transpara pisica ( devalorizarea GBP, incetinirea economiei britanice, scaderea valorii proprietatilor, cresterea pretului vacantelor in UE, lipsa muncitorilor comunitari….) pana se schimba trendul si populatia devine capabila sa inteleaga consecintele votului din 2016.
      Daca britanicii isi doresc pastrarea civilizatiei lor ( aici sunt si eu cinic), este mai simplu sa o faca cu romani si polonezi crestini , cu est europeni, decat cu indieni sau pakistanezi, sau cu urmasii acestora ( in cabinetul B Johnson – Priti Patel- ministru de interne -de origine indianca si Sajid Javid – ministru de finante – de origine pakistanez- una ameninta cu deportarile cetatenilor UE, iar celalalt arunca cu bani in oricine foloseste cauzei brexitiste ). In contrast cu acestia Leo Varadkar premierul Irlandei- cu origini pakistaneze si gay pe deasupra, este cel mai tare eurofil posibil. In capul iralndezilor se vor sparge toate oalele Brexitului. Dar daca ei rezista, noi ce putem face ( nu noi romanii, ma gandesc asa, cam ce este in capul lui Macron si a doamnei Merkel…) ? Sa facem cum a facut Trump cu kurzii? Sa-i tradam pe iralndezi, sa-i vindem pentru piata britanica de masini, sau vinuri, sau branza?
      Solidaritatea europeana cu irlandezii in fata Brexitului este masura adevaratei valori a UE.
      Cat timp Germania si Franta nu fac concesii britanicilor ( desi ar avea interese economice interne majore sa o faca) sunt sigur ca nu ne vor vinde nici pe noi (nici pe polonezi, pe baltici…) Rusiei. Prin urmare asa zisa protectie americana contra-cost a Europei centrale si de Est este usor redundanta si in contradictie cu actiunile franco-germane. Pe de o parte avem o solidaritate european izvorata din respectarea principiilor si a tratatelor si o protectie americana contra-cost. In ultima vizita in SUA, V. Dancila, ca o adevarata coada de topor, promitea, contra protectiei, investitii romanesti de vreo 2 mld.USD in infrastructura bazelor americane de la Kogalniceanu si Deveselu. Da de ce sa nu faca autostrada Cluj-Bors din banii acestia , sa pot merge eu la schi in Austria mai repede, de ex.? Bine, sunt constient ca sunt alte prioritati, nu autostrada Cluj-Bors, si de asemenea sunt constient ca actuala politica mercantilista si de tradare a aliatilor de decenii a lui Trump s-ar putea sa nu dureze pre mult.
      Si asa ajungem din nou la parlamentarii britanici. Cine-i asigura pe ei ca la sfarsitul tranzitiei, in 2020 sau 2021, la Casa Alba va mai fi un Trump care sa-i astepte pe brexitisti cu bratele deschise. Obama a fost destul de categoric, englezii vor fi la capatul cozii pentru negocierea unui acord de liber schimb, lobby-ul irlandez in Congresul SUA este suficient de puternic incat fara respectarea acordului din Vinerea Mare sa nu fie posibil un deal de liber schimb SUA-UK (care trebuie aprobat de Congres, nu-l poate da Trump pe persoana fizica…).
      Tergiversarea este cheia succesului in aceste momente. Desi foarte lent, in opinia publica britanica se contureaza clar o inclinatie spre ramanerea in UE. Nu stiu daca situatia este sub control britanic (statul paralel, deep-state-ul sau serviciile cum sunt cunoscute pe la noi…), dar la fel cum Johannis ne-a dus pe noi la exasperare cu PSD-ul printr-o cedare de teren controlata sau mai putin controlata, incat ajunsesm gata sa le dam in cap psd-istilor daca ar fi votat salvarea lui Dragnea, nu exclud posibilitatea ca “deep-state-ul” britanic sa-i aduca pe britanici la exasperare, sa-i oboseasca, sa se invete minte, pentru ca, in definitv, este preferabil statutul de play-maker la Bruxelles ( un fel de “primus inter pares” impreuna cu Fr si De) , decat de sluga la Trump.

      • Cinicul spune:

        Aveti dreptate privitor la pozitia privilegiata a City-ului. Din pacate nu toti cei 65 milioane de britanici lucreaza in servicii financiare si nici macar 1/4 din cei din Greater London. Daca Abramovici sau un print saudit isi pun banii in Londra asta nu-i incalzeste cu nimic pe cei din Anglia de N sau Scotia.

      • JB spune:

        @Ioan
        Sunt de acord cu mai toate cele scrise de tine. Dar vreau să adaug ceva: UK trebuie să plece.
        Din ce motive, nu cred că sunt relevante acum, UK a fost de multe ori un obstrucționist f.dificil. Ptr. că integrarea/construcția europeană să avanseze către o statalitate și o autonomie strategică UK must leave.
        Dacă în atâtea decenii agricultorii britanici nu au înțeles că (culmea ironiei) Fr. NL, ES, IT le apără, clar/net, mai bine interesele decât propriul guvr.atunci that’s it. Și nu e decât un exemplu.

        Despre UK avem cu toții impresii formate în admirația (de multe ori f.intemeiata) pentru Imperiu, Magna Charta, revoluția industrială, etc. Cu surprindere am aflat că uneori ceea ce știam era, uneori, exagerat, înfrumusețat sau chiar neadevărat.
        2 exemple:
        Presa vremii atestă, indubitabil, că la World Expo Londoneză 1851 oamenii de afaceri locali și internaționali precum și restul expozanților erau uimiți de noutatea, calitatea și prețurile f.competitive ale prod.germane. in special oțeluri, mașinării, etc…..
        Cu toate distrugerile cauzate de războaie parcă, parcă și astăzi unele aspecte se mențin.

        Deși “prietenii noștri” de pe-aici susțin contrariul se pare că revoluția industrială olandeză a precedat-o cu 1 secol pe cea engleză. Ceea ce și explică The glorious revolution…..
        Prima zona industrială, la nivel mondial, find în jurul Amsterdamul unde construcția de nave militare și de comerț, textilele, comerțul, bursa ating zenitul pe la 1650…..
        https://en.m.wikipedia.org/wiki/Economic_history_of_the_Netherlands_(1500%E2%80%931815)

        • Ioan spune:

          @JB- da, da, britanicii ar trebui sa plece, pentru o vreme, dar nu prea departe si ideal ar fi sa lase in urma Irlanda de Nord, Scotia poate si Tara Galilor, basca toate firmele de productie care lucreaza pentru Piata Comuna europeana.
          Ma indoiesc ca America de azi le poate propti englezilor nivelul de trai printr-un FTA ( free trade agreement ) astfel incat in Regatul Unit sa curga numai lapte si miere, poate, cineva din UE27 le va urma exemplul. Nu are Trump dispozitia necesara sa piarda bani cu englezii, sa castige-da, dar sa piarda- ba, iar SUA nu are forta economica necesara ca sa duca in spate inca vreo 60 mil. de oameni care au ajuns sa nu mai produca mare lucru din cap in coada si de vreo cateva decenii se ocupa in principal cu canalizarea fluxurilor globale de capital inspre UE.
          Eu cred ca brexitistii chiar au crezut prin 2015, cand tocmai se anuntase referendumul , ca vor reusi sa obtina o pozitie privilegiata din afara, cu acces liber la piata comuna si fara obligatiile aferente, doar pe considerente de oportunitate, pentru ca au o piata interna mare, pentru ca sunt a x-a forta militara a lumii, ca au un loc in Consiliul de Securitate al ONU si nu in ultimul rand pentru ca vor cadea chilotii de pe functionarimea nealeasa de la Bruxelles cand se va confrunta cu un efect de domino declansat de britanici. La moda erau termeni ca Nexit, Frexit, ITexit, …
          In mod remarcabil au ajuns sa nu primeasca nimic de la Bruxelles si pentru o tranzitie de cateva luni, pana la sfarsitul anului 2020 sa accepte toate facturile puse in fata de Bruxelles si impartirea din start a suveranitatii asupra Irlandei de Nord. Un backstop care s-ar fi activat la nevoie ( in acordul lui May) a devenit un frontstop ( in acordul lui Johnson). Tare ma tem ca la primele semne de recesiune indusa de Brexit, la primele inchideri de fabrici care produc componente pentru diverse concerne europene, la primele iesiri de capital inspre UE, irlandezii de nord si scotienii isi vor face bagajele.
          Uneori lucrurile nu evolueaza cum si-ar dori unii iar daca criza globala indusa de Trump si de Brexit se va adeveri, capacitatea BCE de a emite moneda s-ar putea sa devina un atu important pentru UE, pentru salvarea celor cu probleme. Am avut cateva articole pe aceasta platforma, scrise de domnii Cernea si Bolos din care a reiesit clar ca ce-i permis lui Jupiter nu-i pemis boului de rand ( quod licet Jovis non licet bovis) si ca deocamdata doar SUA poaate emite moneda in nestire pentru a stimula consumul intern. Nu acelasi lucru se va mai putea spune despre lira sterlina a unui stat mediu, de capul lui in lumea larga si care la cele mai mici semne de slabiciune economica va fi facuta praf de piete, antrenand scaderea aferenta a nivelului de trai.
          In ciuda fumigenelor aruncate de Johnson, Farage spunea ieri ca o amanare a Brexitului ar fi preferabila acestui deal. Tare mi-e mie ca britanicii o vor scalda pana dupa alegerile prezidentiale din SUA iar daca Trump nu iese din nou, vor regiza un vot de confirmare pe un acord care nu va putea fi acceptat de populatie si care se va finaliza cu revocarea A50.

          • JB spune:

            @Ioan
            Da, foarte posibil să fie/iasă așa cum zici. Dacă lucrurile devin nasoale se ajunge la “Aoleu!!! V-am scăpat de hitleriști, etc. Unde este recunoștința?!? Ne-am ruinat de 2 ori din cauza voastră. Si acum atâta ingratitudine !?!?!” Exact cum fac aici diverși comentatori. Whatever…..

            Aspecte de reținut, ce țin de fondul probl., si care sunt arareori atinse de autori.
            Un tratat de liber schimb/FTA este ceva f., f.greu de implementat și respectat.
            La prima vedere e simplu de tot: fără bariere vamale și alte chestiuni tarifare bazate pe naționalitatea mărfurilor &serviciilor. Dar…..
            In practica, e ceva ce duce adeseori la dispute comerciale importante. De ce?!?
            Păi s-au inventat barierele netarifare: standarde, practici obligatorii, tradiții cu incidență normativă privind proveniența unor materii prime (mai ales in sectorul ind.aliment.), modalități de transport exclusive. Tratatul se aplică si in ceea ce privește achizițiile publice sau nu?!? Se aplică doar bunurilor noi sau sau si celor aflate deja in liberă circulație/second hand. Dar bunurile importate din terțe state si aflate in liberă in statul semnatar X ?!?! Tratatul privește libera circulație efectuată doar de comercianți autorizați sau si de particularii care vând/cumpără sporadic sau doar o dată ?!?! Cum procedăm cu ajutoarele de stat?!?! Respectă acestea liberul schimb sau crează un avantaj competitiv injust care va duce la situații dificile ptr.comercantii/producătorii din statul care nu acordă astfel de ajutoare?!? Dar cu produsele importate dar care nu respectă standardele de siguranță si calitate naționale? Dar cu daunele produse de neconformitate?!?

            Și cel mai important….cum procedăm cu rezolvarea disputelor ?!? Cui ne adresăm ptr.un proces corect ?!?!
            Eh, tocmai din aceste motive Tratatul UE, PE, Consiliul și mai ales CJUE sunt chestiuni (aproape) inconturnabile pentru ca un FTA să fie REAL și chiar să funcționeze.
            Bine, mi se va spune, dar cum funcționează alte tratate de liber schimb?!?! Păi îi invit pe toți să se convingă dacă NAFTA este chiar un tratat de liber schimb și cam câte litigii pe an opun US&CAN.
            CETA e de abia la început. O să avem ocazia să auzim de el.

        • Cinicul spune:

          Revolutia industriala din Tarile de Jos a fost o prefigurare palida a celei din Anglia poate si pentru ca olandezii nu aveau carbune.
          Succesul revolutiei industriale in Tariel de Jos (la acea vreme includeau si Belgia de azi) si Anglia + Scotia s-a bazat pe toleranta din aceste tari. Hughenotii din Francia si evreii au fost primiti in ambele tari unde au adus talent, capital, idei si etica protestanta a muncii. Britanicii i-au primit pana si pe repubicanii spanioli (Michael Portillo este fiul unui refugiat anti-franchist) sau pe partizanii lui Allende.
          Izolationismul de azi promovat de Brexiters este ceva nou in UK. Teoria potrivit careia emigrantii vin sa profite de asistenta sociala generoasa din alte tari s-a dovedit falsa in mai toate tarile. Vasta majoritate a emigrantilor muncess mai mult decat localnicii si poate tocmai asta deranjeaza.

          • JB spune:

            @Cinicul
            Sincer, nu prea sunt de acord cu tine. Știu că așa am văzut învățat la școală, acestea erau explicațiile. Dar mi-e teamă că sunt f.departe de adevăr. Mă rog, sunt niște concluzii mai mult speculative. Citește din linkul de pe Wiki postat mai sus, chiar merită.

            Genial/grozav e că olandezii au folosit f.inteligent ceea ce mulți aveau la îndemână dar nu au făcut-o: forța eoliană. Iar dutch ind.rev. (cu tot ce a insemnat ptr.comert, asgurari, finanțe/bursă) a avut loc cu un sec.si ceva înainte de cea britanică. S-a produs in cadrul unui popor mai mic, dar care a dat un rege Angliei: William III fost prinț de Orania…… E un rezultat, aproape sigur, al avansului tehnologic și economic olandez de la acel moment. Si nu cred că exagerez.

            “Palidă prefigurare” e o etichetă eronată. Dovadă stă și călătoria lui Petru cel Mare din 1697 și sejurul petrecut la Amsterdam.
            Câteva precizări.
            Revocarea decretului de la Nantes, care a condus la plecarea multor hughenoți și evrei din Fr., a avut loc in 1685. Apogeul secolului de aur olandez era deja la 1650 ! Vorbim despre apogeu.
            Bine, o emigrație economică exista si înainte, dar nu e nici o comparație cu perioada de după 1685.
            Rev.industriala britanică a inceput (cum spune si comentatorul Harald) cu războaiele de țesut acționate de apa râurilor. Cărbunele/forța aburului a venit ulterior.

            • Cinicul spune:

              Cateva observatii, recunosc, cam pedantice.
              Morile cu apa erau cunoscute de romani.
              Erau folosite și în Anglia înaintea revoluției industriale.
              Efectul de la Nantes a fost emis de Henri IV (cel cu Paris vaut une messe) la 1598 si revocat in anul pe care-l menționați.
              Protestanții erau persecutați înainte de 1598 și tocmai de asta a fost nevoie de acest edict. După independentă față de coroană spaniolă multi evrei sefarzi si-au gasit un refugiu în Țările de Jos.
              Olandezii sunt intr-adevar o națiune mica si plina de energie, i-au bătut pe englezi de două ori suveran cat pe ce sa ocupe Londra. Englezii au adus un olandez pe tronul de la Londra pentru ca era protestant și nu pentru ca era olandez.in plus era cumva înrudit cu decapitatul Charles I

            • Roland spune:

              Iar Thomas Cromwell, luptase deja in razboaiele italiene (in care erau implicate bancile din Milano si Florenta), insusindu-si atat limba, cat si deprinderile bancare (tinand o stransa legatura si cu bancherii olandezi). I paralel, Thomas Morus tinea o legatura strans cu umanistii din …Tarile de Jos). Tot el, este autorul celebrei afirmatiii (arestand un nobil) ca “influenta si puterea, nu vin de la rege, ci de la cel ce da banii-adica bancherii. Sa fim seriosi, ~ 1200-1250, in Anglia, existau deja strazi ale bancherilor si asiguratorilor genovezi si florentini, iar daca citesti Istoria Angliei a lui Maurois, vei vedea ca la revenirea evreilor, dupa marea prigoana, au constatat ca finantele, creditul si fiscalitatea, nu numai ca nici nu regresasera si nici nu stagnasera, dar au si si progresat. Esential este ca toate aceste tari (Anglia protestanta, Nl, Germania, ceea ce este Belgia azi, Fr luterana, CH calvinista), s-au rupt de Roma, au expropriat bisericile si … mai departe citeste si singur. Dar intoteauna si peste tot, au existat puncte fractale, in care biserica a fost inevitabil implicata. Evident si credinta, si creditul, si finantele, … etc. .

            • JB spune:

              @Cinicul
              Merci ptr.raspuns. E, sincer, f.bine dacă și atunci când nu împărtășim aceleași idei/același pct.de v.putem dialoga așa…..

              Ar mai fi de adăugat următorul aspect raportat la istoria importanței sau nu a revocării edictului de la Nantes și coroborat cu ceea ce spuneam eu despre Dutch ind.rev.

              “The decline of the Dutch Republic
              Having England as an ally meant that the military situation of the Republic was strongly improved, but this very fact induced William to be uncompromising in his position towards France. This policy led to a large number of very expensive campaigns which were largely paid for with Dutch funds. In 1712 the Republic was financially exhausted; it withdrew from international politics and was forced to let its fleet deteriorate, making what was by then the Kingdom of Great Britain the dominant maritime power of the world. The Dutch economy, already burdened by the high national debt and concomitant high taxation, suffered from the other European states’ protectionist policies, which its weakened fleet was no longer able to resist. To make matters worse, the main Dutch trading and banking houses moved much of their activity from Amsterdam to London after 1688. Between 1688 and 1720, world trade dominance shifted from the Republic to Britain”
              Fragmetul e de aici:
              https://en.m.wikipedia.org/wiki/Glorious_Revolution
              Ar mai fi de citit despre Second Anglo-Dutch war. Sunt niște similarități frapante intre saga de azi a Brexitului și manevrele politice britanice (și nu doar) de la acel moment.

          • Roland spune:

            PS Giciti ce tari s-au opus constitutiei UE, adica impotriva statalizarii UE !

            • JB spune:

              @Roland
              Păi Fr. Si NL…… Dar să fim corecți. Referendumurile nu au trecut din cauza unor chestiuni politice pur interne. Zero dezbatere despre chestiunile europene..

      • Daniel Musat Dan Musat spune:

        Aveti dreptate, e democratie reprezentativa.
        Parlamentul britanic e suveran si a votat invocarea Art 50 privind Notificarea de Retragere din UE. Putea sa n-o faca, poporul nu este infailibil. Inseamna ca A FOST DE ACORD cu respectarea votului. Camera Comunelor a votat in Feb 2017 cu 494 la 122.
        LibDem au incercat la acel moment sa introduca un amendament ce prevedea obligativitatea unui referendum asupra acordului de retragere. A fost respins de Camera Lorzilor cu 340 la 95.
        Ce fac actualii LibDem nu e doar sa ignore un vot popular. E mult mai grav.

    • AT spune:

      Trebuie sa apreciem macar rara onestitate. Marea inlocuire nu este, asadar, o teorie a conspiratiei, cum zice Wikipedia, ci un manifest programatic.
      Civilizatia chineza se angajeaza in competitia globala cu chinezi, cea indiana cu indieni, cea europeana cu o coalitie imposibila de arabi, africani, femei si LGBT. Barbatii albi sunt exclusi, au fost privilegiati prea multa vreme. Si care este premiul? Dominatia globala, impotriva careia tocmai globalistii tuna si fulgera, impovarati de vina coloniala.
      Nu stiu de ce li se pare asa de evident unora ca oamenii ar trebui sa se identifice mai degraba cu propozitii abstracte de teorie politica decat cu legaturi organice de origini comune.

    • deliaf spune:

      “In a world dominated by civilizations, not nation-states, like China, India, and the US, Europe will mean something only if it acts together.”
      Asta este o bazaconie mincinoasa, un ne-adevar. China nu este un stat? India nu este un stat? US nu sunt un stat?
      Ce inseamna “will mean something”? La ce se refera exact?
      Fraze mincinoase care manipuleaza oamenii in mod fenomenal.
      Tot ceea ce era viu si adevarat pana ieri, este prezentat in mod marxist/globalist mincinos, ca mort, desi traieste.
      Parodia manipularii contemporane de catre specialisti in manipulare:
      https://www.youtube.com/watch?v=hQgQxycJ0sw

      • Cinicul spune:

        Nu tin sa-l apar pe prim-ministrul cartofilor prajiti (asa sunt porecliti belgienii in Francia), dar nation-state nu este acelasi lucru cu stat. India si China nu sunt nation-states, mai degraba state multinationale. Autorul articolului vorbeste si de competitia dintre civilizatii sugerand ca civilizatia europeana nu este acelasi lucru cu marile civilizatii in Asia (India si China) si chiar USA.
        Tari precum Engleteria, Francia sau chiar Alemania nu reprezinta nimic singure.

        • delia f spune:

          Asta este o lozinca a competitiei multinationalelor nu a cetatenilor. Politicienilor li s-a facut brain wash si repeta ca papagalii noste aberatii anti-demoratice.

          • Cinicul spune:

            Sa lasam lozincile si sa revenim la fapte. Cate limbi se vorbesc in India? A exista vreodata (in afara celor ~150 ani de ocupatie britanica) un stat unificat intre Himalaya si varful sudic al peninsulei? Au ceva in comun cei din Asam cu cei din Tamil Nandu?
            Sau cei din Tibet cu cei din Guangzhou?

            • delia f spune:

              Sustineti deci ca Germania = GDP per capita 44469$, life expect 80 yr trebuie sa se ia dupa modelul Indian = GDP per capita 2199$, life expec 68 yr.

            • Cinicul spune:

              Nu sustin ca Germania trebuie sa se ia dupa India, tot ce am spus cs și belgianul citat este ca intr-o lume a unor centre de putere a te izola și a încerca să concurezi de unul singur este mult mai greu decât într-o comunitate economică.

  6. Sanitarul spune:

    Multumesc pentru sinteza. Demult as fi vrut sa citesc asa ceva: scurt. la obiect, cu prezentarea pozitiilor partilor. Felicitari!

  7. Radu Ciobanu spune:

    Felicitări pentru articol. E singurul din care am putut pricepe temeiurile pe care se fundamentează Brexit-ul. Personal cred că va fi un eșec al britanicilor și al europenilor deopotrivă. E un fel de lose lose. Consolarea ar fi că unii pierd mai mult iar alții mai puțin. Victoria Brexit-ului nu poate fi pusă integral pe seama fake news, propaganda rusă, etc deși astea au existat și trebuie avute în vedere căci amenință în continuare Europa. Mai presus de toate e un sentiment de frustrare al britanicilor vis a vis de istoria lor.

  8. man of war spune:

    daca tot se poarta globalismul, de ce vor sa se izoleze aia ? nu i pot modela pe europeni cum au facut o cu indienii si pakistanezii odata ? ma tem ca britzii nu mai sint ce au fost cindva, sau corcit pina la diluare. i am intilnit frecvent (pe cei din england of course) le a ramas nostalgia coloniala dar au ramas in urma ca intelect / pregatire profesionala, iar asta n are cum sa i faca sa mai conteze n viitor ! nici macar rockeri nu mai produc. anyway, on va voir, nu c ar fi mai roz cu franta magrebiana pe post de “mare putere” europeana !

  9. delia f spune:

    The Parliament of Hell, damn it! Despicable cowards, financially interested and globalists, they oppose Brexit at all and are legally blocking the result of a referendum. I can only hope they will pay at elections.

  10. Vasilake spune:

    Felicitari!
    In sfarsit cineva scrie pertinent, neutru, echilibrat, fara zgura ideologica care acopera privirea multor “jurnalisti” de la noi cu privire la acest subiect.

  11. Cati spune:

    Singurii care se dau de ceasul mortii, pentru ce se intampla in UK, sunt oficialii UE. Daca ei decid sa nu-si mai bata capul, Boris Johnson si tabara Leave au castigat automat, in UK. Asa, este chiar de inteles jocul la sictir al lui Boris Johnson. Iar daca oficialii UE continua sa-si bata capul, boala se lungeste sine die. Pana la urma, oficialii UE ar trebui sa ia in considerare faptul ca, statistic vorbind, ultimii trei ani nu au schimbat cu nimic optiunea britanicilor: britanicii nici nu vor sa auda de un nou referendum.

    • victor L spune:

      Se pare ca sfirsitul e aproape:
      “Acordul de Brexit convenit de premierul britanic Boris Johnson cu UE a făcut un prim pas în Parlamentul Regatului Unit, care a adoptat implementarea legii, pavând calea pentru un studiu detaliat al textului, relatează AFP. ”
      Toate amenintarile si obrazniciile unora ca Tusk ori Juncker i-au indirjit pe britanici.
      Nu poti face cetatean european din britanic, neamt si francez.
      Dar din roman si, par egzamplu, ungur, se poate?

  12. Afrodita IORGULESCU spune:

    Un articol foarte bun, care expune problema Brexit-ului. Dar nu complet, în opinia mea.
    Pentru a înțelege de ce s-a ajuns la Brexit, ar trebui discutată problema federalizării UE – și această problemă este un subiect TABU în UE, în România în mod special.
    Dacă recitiți Declarația Shumann, apare de două ori cuvântul FEDERALIZARE. Deci, UE s-a dorit de la început să devină federație. Și pentru a se camufla scopul, se folosoște acum termenul de INTEGRARE. UE este de facto o federație, nu este de jure. Dacă nu pica Constituția Europeană la vot în 2005, federația era acum legală.
    UK au aderat la UE mai târziu, încercând din interior să îndrepte UE către o uniune de state naționale, nu către o federație. Nu au reușit, și de aceea acum vor să iasă. Vă imaginați o UE federație, deci o republică, condusă de un președinte, și că englezii vor accepta ca Regina lor să fie sub comanda președintelui UE?
    UE face greutăți englezilor la ieșirea din UE ca să atragă atenția viitorilor doritori de ieșire din uniune că nu este așa simplu să ieși, dacă ai intrat – un fel de bate șaua să priceapă iapa !
    Cam atât, pe scurt. Sper ca Boris J. să reușescă !!!!!!!!!!!
    O altă uniune, UNIUNEA SOVIETICĂ a rezistatcirca 70 ani. Cam atât sper să reziste și UE .Lupta pentru independență va învinge !

    • Daniel Musat Dan Musat spune:

      Aveți dreptate, ar trebui discutate și cauzele/ argumentele euroscepticismului britanic. Din rațiuni de spațiu, am lăsat pe altă dată.

    • victor L spune:

      Ce spuneti dvoastra nu e de spus in public ori cu voce tare :D
      Daca i-ati fi criticat pe britanici, si ati fi laudat cei doi soferi UE, atunci da.

    • S. Diaconu spune:

      @A Iorgulescu, o diferenta ce poate influenta rezistenta UE e ca desi are multe defecte, nu a intrat cu tancurile in UK cum a facut URSS in ungaria si alte tari.

      • victor L spune:

        Poate ai uitat, dar inaintasii UE au incercat “excursii” in UK, dar nu au reusit. Dar au venit ei ,britanici in Europa continentala, sa stinga “focul” si sa inlature buruienile.

        • S. Diaconu spune:

          @victor l, la ce te referi? La Evul Mediu:), la razboaie; atunci era “free for all”; ce legatura ar avea cu UE; poate n-ai vazut, am scris ca are multe defecte; nu incerc sa apar UE dar cred ca e mare diferenta intre cele 2; daca tie ti se par la fel e treaba ta.

  13. c.florea spune:

    Multumim pentru articolul atat de meticulos si bogat in date!

  14. delia f spune:

    “intr-o lume a unor centre de putere a te izola și a încerca să concurezi de unul singur este mult mai greu decât într-o comunitate economică.”

    Cu alte cuvinte, spuneti dumneavoastra, este imperativ necesar ca Germania = GDP per capita 44469$, life expect 80 yr sa se uneasca cu Grecia, Italia, Romania, Bulgaria, etc ca sa concureze India = GDP per capita 2199$, life expec 68 yr.

    • Cinicul spune:

      Raspuns simplu: Da. Nu are nici o importanta care este azi GDP sper capita al Indiei sau Chinei. În primul rând pentru ca acest GDP per capita creste mai repede decat in Germania sau UK și apoi Cina va face din Grecia un stat mult mai aservit decât a facut-o până acum Alemania. Deja chinezii își construiesc capete de pod in Italia si Grecia su fac avansuri României. Oricat de orbiți am fi de propaganda cretina anti-EU nu putem să nu interne ca integrarea europeană este benefica pentru toti europenii care merita acest nume. Occidentul a avut un noroc uriaș în 1990 ocupând fara concurenta piețele din Europa de Est și o parte din Asia. Acum riscă să le piardă. Cand indienii de la Tata cumpără mândria industriei britanice iar chineziii pe a suedezilor e semna ca trebuie sa ne adunam in gramada ordonata ca la rugby altfel ne mănâncă asiatici cu tot cu fulgi.

      • delia f spune:

        Cred ca dumneavoastra vorbiti din punctual de vedere al business-ului global. Atunci are sens, pt ca urmareste acapararea de piata- de cumparatori si abolirea impozitelor – cadoul pietii est- European si fara taxe.
        Eu vorbesc din punctul de vedere al cetateanului si al democratiei liberale ( clasice).
        Oamenii de afaceri nu au raspundere fata de cetateni.
        Uniunea Europeana este pro-globalizare, pro-mass migration si ,mai ales, above all, anti-democratica. Si persista, am aflat ieri cu stupoare, dintr-un aticol din Dilema Veche- State fragile- de Teodor Tita, ca Macedonia si Albania au facut cerere de aderare la UE. Au fost response cu 1 vot Macedonia si 3 voturi Albania. Guess, what, sunt furoisi ca nu au fost acceptati, “li s-a trantit usa in nas”.
        Chinezii acapareaza puncte stategice din Europa si din lume pt ca s-au inbogatit ca result al globalizarii si pt ca guvernele in slujba globalizarii, iresponsabile/ cretine/ corupte le permit.

      • delia f spune:

        Cred ca dumneavoastra vorbiti din punct de vedere al business-ului. Atunci, intr-adevar are sens – acapararea de piete este esentiala.
        Eu vorbesc din punct de vedere al cetateanului.
        Omanii de afaceri nu au responsablitate pt cetatean. Politicienii au. Cu ei ma rafuiesc. Ei trebuie sa se lupte pt interesul meu nu pt business-ul global.
        Chinezii ocupa puncte strategice in Europa si in lume pt ca s-au imbogatit din globalizatie si pt ca guvernele iresposabile/ cretine/ corupte le permit.
        UE este pro-globalista. pro-mass- migration si , above al, anti-democratica. Si persista.
        Am aflat cu stupoare, citind un articol din Dilema Veche, “State fragile” , de Teodor Tita, ca Macedonia si Albania au vrut sa-si depuna candidature de aderare la UE si au fost response cu 1 vot- Macedonia si 3 voturi- Albania. Si, guess what, sunt furioase pe UE “ca li s-a trantit usa in nas”.

        • Harald spune:

          @delia f – care politician vreți să se lupte pentru interesul dvs? Ați votat clar pentru vreunul, identificat cu nume și prenume? Democrația e doar mimată în Europa, Iohannis e printre puținii care are o legitimitate autentică. Prin comparație, Steinmeier are cam tot atâta legitimitate cât avea și Dăncilă :)

  15. Daniel Musat Dan Musat spune:

    Oare ce se poate întâmpla când refuzi să aplici regulile jocului atunci pentru că nu-ți convine rezultatul? Oh, well :

    https://www.politico.eu/article/poll-violence-against-mps-price-worth-paying-to-get-brexit-result/

    “LONDON — A majority of voters on both sides of the Brexit debate said violence against MPs is a “price worth paying” in order to get a resolution they favor, according to a survey.
    According to the findings, voters on both sides of the Brexit debate are also comfortable with the idea of protests in which members of the public are badly injured if that leads to their preferred political outcome becoming a reality.”

    • delia spune:

      Deplorabil. A fost referendum decis in favoarea Brexitului. Parlamentarii si o mare a membrilor institutiilor guvernamentale se opun Brexitului si fac to posibilul sa il blocheze.
      Voturile parlamentarilor de la sfarsitului cadentei lui Theresa May si pana acum nu au nici un sens logic, votezea lucruri care se bat cap in cap si mai ales nu vor sa mearga la alegeri. Unde s-a mai vazut o opozitie care nu vrea sa mearga la alegeri? O opozitie care nu vrea sa mearga la alegeri s-a delegitimat politic.
      O criza a democratiei in inima democratiei datorita globalizatiei si uniunii europene.
      Starea de limbo este f. daunatoare si remains fac totul ca sa o prelungeasca in spirant aca o sa anuleze rezultatul referendumului.

      • Harald spune:

        @delia – există niște realități pe care nu le înțelegeți: în UK vin zilnic mii de camioane de pe continent, așa se realizează aprovizionarea cu alimente. Nu există stocuri, dacă în noaptea asta un camion nu ajunge la un Tesco Extra (cele mai mari, aflate la 10 mile unul de altul) acel produs dispare de pe raft în următoarele 2-3 zile. Și nu reapare decât peste două săptămâni, la următorul camion special dedicat.

        În cazul unui hard-Brexit, acele camioane nu mai vin începând de a doua zi, dar asta înseamnă că alimentele dispar din magazine în 2-3 săptămâni. În marile orașe urmează revolte, iar asta înseamnă armata pe străzi. Îi înțeleg pe cei care au votat Leave, trăiesc în Midlands, printre ei. Dar n-au votat pentru a scoate armata pe străzi, nu le-a explicat nimeni că la asta se ajunge.

        E de înțeles că politicienii se tem să pun în practică Brexit-ul. Brexit-ul înseamnă revolte, iar asta va duce automat la demisia guvernului care îl pune în practică. Scindarea țării urmează și ea aproape automat, iar cu puțin ”noroc” asta va duce inclusiv la abolirea monarhiei. Anglia de azi e un fel de casa bunicilor, s-a cam lăsat într-o parte, iar prin crăpăturile de lângă pereți crește iarba. Nu-i trebuie mult ca să se dărâme.

        • delia f spune:

          UK nu produce alimente? Sunt sigura ca fiecare minister si business isi fac planuri contingente si nu o sa fie violente din cauza ca intarzie trufele sau sampania. Cand au mancat carne de cal neidentificat din Estul Europei, in loc de carne de vaca a fost mai bine?
          Englezii sunt rezilienti, nu sunt rasfatati. Au fost perioade de lipsa de unt la francezi, in ultimii ani, in plina UE.

      • delia f spune:

        Opozitia care refuza sa darame guvernul si sa mearga la alegeri este impostoare si ne-democrata. Ce o sa faca aceasta anomalie daca o sa ajunga la putere?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Musat


Daniel Musat

Economist, deținător al un Master în Studii Europene. Pasionat de istoria ideilor, Lebede Negre, fotbal. Mi-aș dori mai mult empirism și mai puțin scientism în viața publ... Citeste mai departe


E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)