joi, aprilie 18, 2024

Brexit-ul si sfarsitul Occidentului

Asistăm la sfârșitul Occidentului. Uniunea Europeană, NATO și Alianța Atlantică s-ar putea nărui până la sfârșitul anului. După cum prietena mea, Anne Applebaum, sublinia săptămâna trecuta, ne așteaptă niște alegeri neobișnuit de periculoase. Donald  Trump are mari șanse să devină candidatul republican. Asta înseamnă că un om care acceptă dictatorii, minciunile și tortura ar putea deveni următorul președinte al Americii (dacă rivalii săi nu ar fi atât de ciudați, candidatura lui Hillary Clinton ar părea extrem de neconvingătoare).

E clar că spectrul politic american este străbătut de un puternic curent izolaționist. În ochii alegătorilor nemulțumiți și deziluzionați care îi sprijină pe candidații insurgenți  ai stângii și ai dreptei, alianțele externe se confundă cu bancherii rapaci de pe Wall Street, cu abuzurile din finanțarea campaniilor, cu discreditata presă și cu toată clasa politică. Le înțeleg supărarea. Dar noi, europenii, avem încă mare nevoie de America, atât ca partener comercial, cât și ca garant al securității noastre. În prezent, pentru prima oară după Administrația Carter, veriga slabă a Alianței Atlantice e în Statele Unite, nu în Europa.

Starea de spirit din Europa este și ea alarmantă. Politicienii par să nu aibă o soluție convingătoare la criza migranților și nici în privința repunerii pe picioare a economiilor muribunde de pe continent. Partidele antisistem urcă rapid în sondaje peste tot în Europa, fie că este vorba despre Alternativa pentru Germania, de neo-naziștii slovaci (intrați pentru prima dată în parlament) sau de Frontul Național francez.

Și nu este vorba numai despre alegeri. Vladimir Putin, care depistează agil slăbiciunea Occidentului, este hotărât să ne exploateze degringolada. El este în stare să creeze crize de securitate în tot felul de locuri: în regiunea arctică, în țările baltice, în Balcani, Belarus, Marea Neagră, Ucraina, Caucaz, Asia Centrală sau în alte părți.

Sunt  îngrijorat mai ales de Turcia, în prezent, cel mai recalcitrant partener al nostru. Ce se va întâmpla dacă Rusia îl va face pe năbădăiosul și încăpățânatul Recep Tayyip Erdogan să invoce Articolul 5 al NATO cu privire la clauza apărării colective, iar Consiliul Nord Atlantic se consultă, dar decide să nu facă nimic pe motiv că Turcia s-a comportat nesăbuit? Gestul ar ridica un mare semn de întrebare asupra tuturor celor care depind de intervenția NATO, în special țările din linia întâi din nord-estul Europei.

Este momentul să se treacă la planuri de acțiune. Cum vom asigura securitatea Europei în eventualitatea unei ere post-NATO sau post-americane? Cum vom administra Europa dacă forul decizional al UE este paralizat sau desființat? Sunt niște întrebări de o covârșitoare importanță pentru Marea Britanie, cărora prestanța și experiența noastră le pot oferi răspunsuri vitale.

Și totuși, Marea Britanie e scoasă din joc, absorbită fiind de acaparatorul referendum al Brexitului – pariul nesăbuit în care David Cameron mizează pe viitorul țării mele. Un vot în favoarea ieșirii ar fi rău pentru Marea Britanie. Dar efectul său asupra aliaților noștri ar fi mult mai grav, iar asta ar avea un efect de recul și asupra noastră. Era cooperării multilaterale și reglementate, a alianțelor și instituțiilor a fost extrem de benefică atât pentru Marea Britanie, cât și pentru entuziaștii apărători ai legii, în special țările mai mici și mai sărace. Euroscepticii cred că Marea Britanie se eliberează din sclerotica UE, imposibil de reformat. În realitate, dărâmăm casa în care noi și prietenii noștri am locuit decenii la rând, într-un moment când lumea de-afară nu a fost niciodată mai zbuciumată și mai periculoasă.

Sper ca tabăra celor care susțin “rămânerea” va repurta o victorie răsunătoare și că Marea Britanie, după ce, în sfârșit, își va fi vindecat nevrozele post-imperiale și insulare, își va prelua locul cuvenit în centrul diplomației și politicii europene. Dar această pierdere de timp prețios și de energie este durerasă, așa cum în cele o sută de zile rămase până la referendum vom ajunge cu nervii la pământ.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. Marea Britanie nu-și va vindeca nevrozele post-imperiale nici peste 100 de ani. Ca să adaptăm o expresie folosită pentru o altă națiune, ”a fi British e o nevroză colectivă” :P
    Numai hârtie igienică pe care să scrie că e British n-am văzut încă în magazine. Saci de gunoi pe care scrie că sunt British am văzut.

  2. domnule Edward Lucas,
    mi se pare ca sinteti prea pesimist.
    Si cred ca va prefaceti ca intelegeti:

    „Le înțeleg supărarea. Dar noi, europenii, avem încă mare nevoie de America, atât ca partener comercial, cât și ca garant al securității noastre”
    Nu credeti ca s-au cam saturat, unii, de injuraturile europenilor la adresa americanilor?
    – „ca garant al securitatii noastre”
    Ati vazut scene de la unele inundatii din Romania? satenii chefuiau la bodega din sat in timp ce militarii salvau ce se putea, reparau diguri…
    Asa pare a fi SUA pentru Europa.
    Si, vorba poetului „de e Trump ori Hillary, bucurosi le-om duce toate” :P

  3. Într-adevăr,”lumea democratică” fierbe și nu se întrevede o soluție.Fiecare ar cam vrea să se retragă în bârlogul propriu.Numai că nu se poate,globalismul nu mai poate fi oprit și,vrân-nevrând,toate țările vor trebui să se adapteze.
    Nu împărtășesc ideea că izolaționismul sau neutralitatea poate fi o soluție.Nici naționalismul sau populismul care vor să apere statele naționale de agresiune globalismului.Ba,mai mult,cred că marile puteri se pregătesc pentru asta.Numai că,din nenorocire,toate aceste mari puteri văd în globalism un posibil neo-imperialism,cu ele,bineînțeles,la controlul fenomenului.
    Am să încerc câteva exemple.
    1)Uniunea Euro-asiatică mult dorită de UE și Rusia.Numai veto-ul american care vedea în această uniune o amenințare la hegemonia globală a SUA a făcut ca acest proiect să fie abandonat(deocamdată?)
    2)Uniunea Euro-Arabă(Eurabia) este un alt proiect ceva mai vechi început cu ”primăvara arabă”,cu acțiunile din Irak și Afganistan,apoi cu Siria.Comportamentul Germaniei în problema refugiaților arabi întărește ideea.Idem,comportamentul Germaniei față de Turcia(inclusiv intrarea accelerată a Turciei în UE).Proiectul se pare că este blagoslovit și de SUA.Adică o Uniune Euro-Arabă cu Europa,Nordul Africii(inclusiv Egiptul),plus Orientul Mijlociu(cu Turcia,Israel,Siria,Irak,Liban,etc) ar crea o ”piață comună” pe gustul globaliștilor de peste tot.

    Așa că Brexitul este o acțiune conservatoare și fără deschidere.Poate Anglia se va mulțumi cu Commonwealth-ul și relația pribilegiată cu SUA și Canada(lumea anglo-saxonă).

    Și totuși,în această eventualitate,România ce trebuie să facă?

  4. Occidentul e agonie de mult timp (de prin anii 1970s) si in primul rand e vorba de catastrofa demografica. Dezintegrarea normelor sociale traditionale, „revolutia” culturala a anilor 1960s, liberalismul social a dus la dezintegrarea familiei si la prabusirea natalitatii. Biologia e destin : rasa alba dispare si odata cu ea si „Occidentul”.
    Acum asiatam la invazia si repopularea continentului cu africani si Arabi.
    La fel e si in USA, albii mai sunt acum 65%, de la 90% in 1970. Odata cu disparitia lor SUA va deveni un stat similar cu Mexico si cu cele din Sud-America.

    • Articolul mi se pare slabut si putinn incalcit. Nevroza britanica pare sa fie o realitate intr-adevar dar si aroganta lor. Au impresia ca ei sunt superiori continentului. Dupa ce vin in Franta sa traiasca aici, sa beneficieze de sistemul medical francez, tin sus si tare ca la ei e mai bine, ca si ingrijirea medicala e mai buna. Dar ei vin sa vie ingrijiti in Franta.

      Fara indoiala UE trece ptintr-o criza, sau va exploda, ca sa folosesc o expresie care o aud nu rareori in Franta, sau se va reforma.

      Cand Mademe Merkel isi permite sa deschida bratele larg emigrantilor in NUMELE EUROPEI, sau obligand mai apoi celelalte tari europene sa ii primeasca mi se paer abuziv.

      Cand aceeasi Frau Merkel incearca sa negocieze cu Turcia sa primeasca sau sa opreasca emigrantii pe teritorul lor promitinudu-le ca va reincepe negocieriile care sa permita Turciei sa devina membra a UE mi se pare pervers sau incoherent in cel mai fericit caz. Dar dezastruos pentru ca daca Turcia intra si migrantii sunt acolo, unde este castigul lui Frau.

      Europa se culpabilizeaza de cativa zeci de ani, si de fapt nu chair atit de multi, pe de o parte este adevarat, miscarile din 1960 au avut un impact nefast, apoi au venit „tovarasii” politic corecti si iata-ne in lumea in care ne aflam azi.

      Vor avea europenii curajul sa-si reclame mai departe indentitatea este o intrebare. Vreau sa cred ca Da si mai ales vreau sa cred ca se vor intoarce, sunt anumite semne, la origineile sale Iudeo Crestine,

      Cat despre Donald Trump situatia este intr-adevar incomprehsibila, sau de neinteles. Cum poate 50% a populatiei unei natiunii care se mandreste ca individul :thinks for himself” sa urmeze o ideologie de turma? Sau comportament de turma? Pentru ca refuzam sa devenim adultii, pentru ca refuzam sa gandim si de fapt ii lasam pe altii sa gandeasca in locul nostru?

      Sigur exista mutatii in istorie, unele mai dramatice si mai definitive, altele mai putin dramatice. As vrea sa cred ca Europa va ramine o civilizatie care va continua sa influenteze lumea. Desi la ora asta in Franta nu putini sunt aceea care francezii fiind, afirma ca nu se mai simt la ei acasa.

      Cand Europa este incapabila sa aresteze les passeurs care fac milioane de euros pe an, dupa un profesor de la Sorbonne, si pe urma continua sa se planga si sa „planga” pe cei care sunt obligati unii mai mult altii mai putin, sa isi

  5. Pentru aceia care își mențin trează memoria, oricât de insidioasă ar fi amnezia contemporaneității, profețirea și, cu atât mai mult, anunțarea seacă a sfârșitului Occidentului constituie o marotă cvasi-fascistă, dacă ar fi să cităm doar eseul centenar al lui Oswald Spengler, ,,Declinul Occidentului”… Oricâte semne îngrijorătoare s-ar aduna, reprezentând realitățile controversate ale unei lumi globalizate, demobilizarea și panica în fața provocărilor prezentului și ale viitorului echivalează cu îndreptățirea implicită a adversarului, care este, de fapt, inamicul democrației, al ordinii postbelice, cu rectificarea majoră de după 1989. Nu Occidentul se sfârșește, ci iluzia unei lumi armonioase, în care pacea postbelică înseamnă automat rezolvarea echitabilă a tuturor problemelor. Brexitul nu se va produce, dar chiar dacă se va ajunge la ieșirea din U.E. a Marii Britanii, aceasta nu echivalează cu sfârșitul Occidentului. Dacă există, totuși, o problemă, aceasta este compatibilizarea mai bună a democrației cu ordinea capitalistă: asistăm, într-adevăr, la multe derapaje ale realităților generate de politica democratică, pe de o parte, și de economia capitalistă, pe de altă parte.

    • Pentru domnul Oswald. Ultima afirmatie pe care o faceti mi se pare judiciuoasa. Sa nu uitam si ca nu au trecut inca un an decand se vorbea despre desmembrare UK, pentru ca Scotia vroia sa se proclame independenta si totusi, si totusi a ramas in UK.

      Este insa cazul poate ca britanicii sa decida daca sunt cu continentul european sau cu cel de partea cealalta a Atlanticului,

  6. Premisele textului sunt cam slabute. Una e UE, alta e NATO. Una e civilizatia Vestului, alta e Junkers, Tusk si coana Merkel. Nu moare occidentul cand se pabusesc institutiile UE. Europa o sa fie scuturata zdravan, ca si-a cautat-o insistent cu lumanarea. Si-a batut joc de libertatea platita cu sangele si vietile a zeci de milioane de oameni nevinovati si asta striga la cer, dar Europa va supravietui si fara tembelii de la Bruxelles.
    Repetarea refrenului astuia cu moartea occidentului nu foloseste europenilor, ci rusilor.

  7. Marea Britanie va ramane in UE. A obtinut ce a vrut asa ca va ramane.. Mare imperiu UE nu o poate face daca nici pe ea nu se oate face desi ar merita sa fie.

    Iar cu migratia cred ca raspunsul este in ce spun statisticile despre populatia in tarile precum Germania, Franta,Italia etc care va fi in 2060-2070 daca nu vin niste zeci de milioane de auslanderi.
    Probabil ca se doreste ca sa vina repede la gramada ca apoi vor sti astia de0i primesc sa puna saua pe ei si dsa-i aduca la multiculturalsmul anglo-franco-german :)

  8. „Uniunea Europeană, NATO și Alianța Atlantică s-ar putea nărui până la sfârșitul anului.”

    Sa dea Dumnezeu!

    „Asistăm la sfârșitul Occidentului.”

    Nici vorba. Daca se naruiesc cosmeliile astea, exista o speranta ca Occidentul sa-si revina, natiune dupa natiune, din depresia asta sinucigasa indusa de globalisti. Si poate scapam si noi, romanii, de grija parinteasca a celor doua metropole care nu mai prididesc cu sfaturile, indemnurile, indicatiile pretioase si, cind nimic altceva nu merge, cu strinsul degetelor in usa pina intelegem asa cum trebuie diferenta dintre bine si rau, dintre ce putem si ce nu putem sa facem/zicem, ori care e pretul corect al unor licente Microsoft, de exemplu.

    Atunci cind trompetele neoconilor isi striga disperarea cu stridente apocaliptice, pretinzind, desigur, ca nu mai pot dormi de grija pentru soarta omenirii (iar Anne Applebaum e una dintre cele mai stridente, isterice si demagogice trompete ale neoconilor), inseamna ca sint sanse ca lucrurile sa se indrepte si lumea sa se descotoroseasca macar de unii dintre gangsterii astia. Daca ne uitam si la National Revue (cu multa lamiie la indemina, bineinteles) e clar ca panica e cit casa printre mafiotii neoconi. Sa dea Dumnezeu sa fie justificata si tot ce poate fi mai rau pentru ei sa li se implineasca!

    Pe de alta parte, eu nu cred ca Trump chiar e de capul lui, iar daca totusi e, si ajunge presedinte, nu cred ca nu se va lasa cumparat, mototolit si folosit de neoconi. Chiar si miliardarii au pretul lor, iar pentru neoconi banii chiar nu sint o problema.

    • Natiune dupa nariune si cu farul conducator la rasarit? Mai, mai ce de agenti de influenta sunt pe aici. E si normal de altfel. :)
      Dragi colegi neinregimentati cati veti fi fiind, sa facem un joc si sa nominalizam agentii de influenta pe care-i putem detecta pe aici(in opinia noastra desigur) asa ca sa ne amuzam. :)
      Sa nu-i iertam nici pe cei ai Stratfor copilul razgaiat al NSA sau CIA (de fapt al ambelor)
      Ce spun sunt opinii personale si nu ma bazez pe ceva oficial
      Oricum interesele noastre actuale concura si se suprapun pe cele ale acestora asa cum opiniile patriotilor romani evident anticomunisti se suprauneau in mare masura pe Europa Libera organism al acelorasi servicii americane servind in primul rand intersele SUa dar in al doilea rand pe atunici fiind convergente si ale tarilor ocupate de sovietici..Acest lucru este documentatpersonal fiind declarat si auzit personal de directorul Europei libere in limba romana Emil Georgescu nu mult timp inaintea mortii acestuia si intr-o declaratie strecurata si apoi cenzurata de respectivul post.

    • @ stancu Observațiile dumneavoastră referitoare la Anne Applebaum sunt o proba de ” muddled thinking” pe care ma abțin cu greu sa o tratez de badaranie in stare pura. Volumele scrise de A.A. si destinate păstrării memoriei gulagului sovietic si est-european reprezintă una dintre cele mai rafinate ( ca elegantă a limbajului) si mai oneste ( ca nivel de scrupulozitate a investigatiei istorice) documente ale istoriografiei contemporane. Fiecare dintre noi, cei care am trăit oroarea comunista, are o datorie de gratitudine fata de aceasta mare doamna. „Gulag” si „Iron Curtain- the Crushing of Eastern Europe (1944-1956)” sunt cărți de referința pentru orice abordare integra a istoriei Imperiului Raului. Insultind-o pe Anne Applebaum nu diminuati uriașa ei statura academica, ci dați măsura precaritatii resurselor dv. intelectuale. Cit despre National Review, cita vreme printre autorii ei se număra condeie de-a dreptul briante precum cel al profesorului Thomas Sowell si al doctorului Charles Krauthammer (printre multe altele), cea mai elementara forma de buna cuviinta intelectuala ar trebui sa va invite la respect.

  9. Occidentul tot piere de vreo 100 de ani. E ca in bancul cu Bula.

    – Nu-i asa, tovarase Bula, ca Occidentul imperialist e in putrefactie conform invataturii marelui Lenin?
    – Asa e tovarasi, dar frumos mai putrezeste.

  10. Daca conducerea de la Bruxeles se duce si se spanzura in grup nu e nici vina Marii Britanii si nici nu e o pierdere pentru cineva: e o chestie pe care si-o fac cu mana proprie. S-a plecat de la ceva decent, precum libertatea comertului si a miscarii si s-a ajuns la aberatii gen ajutoare sociale transfrontaliere si socialism venit din Bruxeles. Pai e normal ca atunci cand o iei pe aratura sa te dai jos si sa lasi pe cineva mai potrivit sau sa o lasi balta.

  11. The Economist e un ziar serios (sint abonat si il citesc in plus) dar la previziuni sint half/half

    Ex prezic de prin 2010 sf monedei euro, Grexit si al EU care nu s-au mai intimplat.

    Singura predictie buna a fost legata de emigrantii din Syria (nici nu era prea greu ca stateau cu milioanele prin Liban, Turcia si Iordania de prin 2012) desi nu era greu sa vezi ca la un moment dat vor realiza ca razboiul se prelungeste si ca s-au saturat de stat in corturi..pt europeni in schimb a parut greu sa inteleaga chestiile astea…

    Ei au ramas ca acum 100 de ani traiesc intr-o fixatie imperialista….se cred superiori tuturor…chiar si americanilor (pe care mindru ii terfelesc facindu-i yankee)…insa cind au nevoie ii cheama in ajutor….

    dar cu shiftul geopolitic in Asia, cu chinezii, isi concentreaza multe din eforturi in zona aia (vezi TTIP)

    Trump nu sa iasa veci(nu mai credeti americanii asa idioti) o sa iasa Clinton care probabil o sa fie un pic mai pragmatica decit Obama si o sa intoarca spre Eu

  12. La sfarsitul paragrafului doi emiteti urmatoarea afirmatie categorica:

    „În prezent, pentru prima oară după Administrația Carter, veriga slabă a Alianței Atlantice e în Statele Unite, nu în Europa.”

    Imi este peste putinta sa gasesc un argument care sa valideze afirmatia dvs. si de aceea cred ca e o simpla declaratie de tipul barfelor in fata blocului. Daca America e veriga slaba, va intreb: „Ce a facut Europa (veriga puternica) in cazul Crimeii si al Ucrainei? Ce a facut Europa pt. a-l indeparta pe Milosevici si opri masacrul interetnic din fosta Iugoslavie (si aici vorbesc de initiativa)? Ce a facut Europa pt. a elimina ISIS (pana si dupa atentatul de la Paris)? Ce a facut Europa in cazul Coreii de Nord? Dar in cazul noilor pretentii teritoriale ale Chinei?
    Se vede cat de tare e „veriga puternica” a aliantei in modul in care a declansat si gestionat exodul refugiatilor.
    Se vede cat de tare e „veriga puternica” a aliantei in modul in care il trateaza pe Putin, acest nou tiran psihopat al mileniului trei. Si lista poate continua.

  13. Hai sa spun si eu ceva care va supara multa lume.
    Europa actuala (turnata in matrita numita UE) este visul fierbinte al fractiunii liberal-antinationalist-anticrestin-ateu-masonic din intelighentia nord-atlantica.
    In viziunea lor pentru a se crea o europa unita exista o piedica: natiunile. Deci natiunile, nationalismul si chiar ideea de natiune trebuie distruse. S-au pus la treaba si au realizat asta.

    Natiunile nu erau creatii monetar-banzare si oamenii erau dispusi sa lupte si sa moare pentru ele. UE este o creatie monetar-bancara, un loc unde se castiga mai bine. Daca nu se mai castiga bine si UE a intrat in derapaj economic ce rost mai are sa stai in UE (vezi cazul Marea Britanie). Vrea cineva sa lupte si sa moara pentru UE (adica pentru cativa banuti in plus) – nu, nimeni!

    Cand sentimentul de datorie si recunostinta fata de natiune (nationalismul) a fost omorat ateii-liberali nu au inteles ca au omorat si sentimentul de datorie si recunostinta fata de meganatiunea numita UE. UE e doar un loc in care castigam mai multi bani si daca nu ne mai convine plecam.
    Brancusi spunea ceva de genul: nu poti fi un bun european fara a fi mai intai un bun roman.
    Nu poti fi un bun european daca nu esti un bun german, spaniol,italian etc.
    Fractiunea intelectuala ateu-masonica ne-a facut romani,germani, francezi prosti si acum suntem europeni prosti intr-o UE impotenta.
    Si pentru marele final. Daca adeptii teoriei conspiratiei au dreptate criza aceasta e una planificata si nu are nici o legatura cu existanta UE ci doar cu modelarea UE pe un sablon dictatorial. Daca adeptii non-conspirationisti au dreptate crisa aceasta a aparut din senin si UE sta sa se destrame. In esenta daca UE se destrama adeptii teoriei conspiatiei au rasolit-o iar daca UE trece din criza adoptand un set de masuri anti-democratice am rasolit-o cu totii.

    • Ipoteza ta pare cam conspirationista dar daca este advarata stirea cum ca chiar si fara ordin de sus(Merckel si partidul ei neaga vreo implicare ba din contra) ideologia „Halal” cucereste Germania. Citez din EvZ :

      Şcolile şi cafenelele din Germania au şters din meniul lor carnea de porc pentru a nu „ofensa migranţii musulmani”, a dezvăluit un politician de top.
      Membrii partidului cancelarului german Angela Merkel luptă pentru a păstra carnea de porc în meniuri, aceasta făcând parte din cultura germană. Daniel Gunther, un reprezentant al partidului, susține că produsele din porc au fost scoase din meniurile scolilor, creșe și cantinele de pe întreg teritoriul țării, mai notează publicaţia.

      „Protejarea minorităților, chiar şi din motive religioase, nu înseamnă că majoritatea trebuie condusă de asemenea considerații”, a declarat acesta, precizând că cei care nu vor să mănânce carne de porc, nu sunt obligati să o facă.

      Stirea originala in : http://www.express.co.uk/news/world/650246/Germany-bans-pork-cafes-schools-offending-Muslim-migrants

      Si atunci draga dle ideologul cine crezi ca suporta costurile si falimentele din Germania tara unde wurst-ul este aliment national/

      Cine scoate banul platete cetrerasii. Ceterasii ii stim dar banul cine il scoate. Masonii? Hai sa fim seriosi ca astia sunt niste amarati care se joca cu sortulete, colane si sabii de tabla mai ceva deca copii :)

    • Naționalismul nu e decât un tribalism la o scară mai mare, adaptat la posibilitățile moderne de transport. Crezi că ești ”un bun german” când îi spui unui angajat: ”ești în Germania, vorbește germană!” ?! Ai adus acel angajat din România ca să-ți întrețină echipamentele electrice și pentru asta îl plătești, nu ca să învețe germană. Naționalismul ajunge inevitabil să proclame superioritatea unor națiuni în comparație cu altele, iar cele două războaie mondiale sunt manifestarea practică a acestei pretinse superiorități.

      Uniunea Europeană oferă o alternativă, oarecum pe modelul Statelor Unite. Care au ajuns o super-putere tocmai fiindcă la ei descendenții irlandezilor nu se duc să-i omoare pe descendenții englezilor. Și nici descendenții polonezilor nu-i omoară pe descendenții nemților în State. Naționalismul era necesar în secolul XIX,. tocmai pentru că oprimarea se făcea pe criterii naționale. În momentul în care împarți lumea în ”noi” și ”ei”, acei ”ei” nu se vor lăsa exploatați economic pe criterii etnice, așa că naționalismul va deveni imediat și ideologia lor, odată ce asta e ideologia ta. Pasul următor fiind masacrele reciproce, după cum s-a și demonstrat.

      În esență, ”dacă UE se destramă”, tu ai să încerci din nou să omori unguri pentru că sunt unguri, în timp ce ei or să încerce să omoare români fiindcă sunt români. Nu a trecut așa mult timp de la masacrele din fosta Iugoslavie, e cam devreme să o iei de la capăt, nu crezi?

      Națiunile civilizate care au fondat Uniunea au trecut de pragul masacrelor reciproce, Uniunea corespunde nivelului lor de dezvoltare socială. Francezii nu visează să masacreze nemți și nici nemții nu au de gând să masacreze olandezi. Faptul că pe tine te depășește un asemenea nivel de dezvoltare socială și visezi să pui din nou mâna pe bardă ca să-ți masacrezi vecinii reflectă nivelul tău de dezvoltare, nu al celor care au fondat Uniunea.

      • Regina Beatrix a Olandei a fost la un concert in capitala Haga.
        Dirijorul​, ​musulman, a inceput sa tina o prelegere reginei despre „frumusetea” islamului.
        Toata orchestra s-a ridicat si a iesit din sala, refuzand astfel sa fie asociata cu cineva care tine prelegeri reginei lor. Personalul salii de concerte a condus dirijorul afara de pe scena si dupa o scurta interogare afara din cladire.
        Asta da curaj. Bravo poporului olandez.
        Priviti cum l-au dat afara. Pun pariu ca nu ati vazut asta la stiri la tv.

        http://safeshare.tv/w/cqjiYhtiXs

    • Aceeiasi confuzie UE=Europa. Nu e asa. Europa dureaza de veacuri si nu o sa cada in Atlantic acum. Se vede bine ca nu toti europenii isi potrivesc ceasul dupa Bruxelles si nici dupa Moscova. Problema e la elitele culturale si politice. Pacat ca va fi nevoie de o mare tragedie ca sa permita si elitele revenirea la bunul simt. Nu e vorba de conspiratii, ca daca era asa, Stalin si Hitler le facusera pe toate si ar fi castigat totul definitiv. E vorba de banalitati, putere/libertate, orgoliu/retinere, bine/rau.

  14. Si o alta stire care ne duce la ideea ca Europa se doreste a fi destabilizata nu numai de rusi(nici USA nu se omoara cu firea ) ci si din interior dar si ca UE este tampita, caci Basescu(de ex) le-a spus de luni bune de zile sa distruga vasele care transporta refugiati in italia, grecia etc? Ce-i impiedeca sa o faca?

    Stirea:
    Potențiala nouă țintă a ISIS ar fi Tunisia, din Africa de Nord, asta după ce gruparea teroristă a reușit să ajungă și în Libia.

    Potrivit companiei strategice The Soufan Group, probabilitatea rezidă în faptul că gruparea jihadistă se va „folosi de pozițiile sale din Libia pentru a submina stabilitatea din Tunisia” și va aștepta ca guvernul să ezite să ia măsuri.

    „Câtă vreme gruparea își va păstra baza operațională din Libia, nu mai sunt necesare confruntări directe cu forțele de securitate tunisiene. În schimb, Statul Islamic va continua să își formeze celule în Tunisia, în speranța că incidentele teroriste repetate vor destabiliza guvernul tunisian. Dacă guvernul ezită, Statul Islamic va fi gata de atac”, explică experții The Soufan Group.

    PS Cred ca cine da asemenea stiri nu este agentul nimanui dar cine le tae sau se face ca nu le observa si actioneaza pe principiul „Soarele si…intareste organismul” s-ar putea sa fie. :)

  15. Raspuns Domnului Harald-
    Vad ca esti un dusman feroce al nationalismului desi nu prea stii ce inseamna. Un bun roman sau un bun german nu este acela care refuza sa invete o limba straina cum ai inteles tu. Un bun roman sau un bun german este cel care dupa ce a invatat 100 de limbi straine nu si-o uita si nu ii este rusine cu limba in care ii canta mama cantece de leagan. Ai inteles? E plin de romani in occident carora le este rusine ca sunt romani si incearca sa uite si limba materna – acestia fiind excelenti europeni, se pare?! Expertul roman si patronul neamt se pot intelege perfect in engleza de exmplu.
    Raspuns Domnului Ion Adrian- raspunsul dumneavoastra este naiv, va rog sa nu va suparati. In general marea majoritate a anticonspirationistilor nu studiaza si nu inteleg in esenta mai nimic din ceea ce inseamna o conspiratie. Cand am spus elita asta inseamna un grup de cateva sute de oamneni sau chiar zeci. Cand spui ca este o problema ca un produs traditional german nu se mai consuma si vor fi falimente in lant deci elita va suferi – rationamentul este gresit. Averile celor sa zicem 100 de oameni care conduc Germania nu stau in 5 fabrici de carnati si niste meniuri la restaurante. Vor suferi germanii de rand ceea ce se si urmarea de fapt.
    Mason este doar un nume, puteam sa spun iluminati, reptilieni, bilderbergi etc.E vorba de super elita conducatoarea lumii – aia care crezi ca nu exista.

    Hai sa iti dau un exemplu. In 2010 doamna Merkel a primit cu mandrie premiul Kalergi. Domnul baron Kalergi este un distins antinationalist care a propus un plan in perioada interbelica de distrugere a natiunilor europene. Cum? Prin mongrelizare. Adica trebuie aduse valuri masive de imigranti africani, asiatici si musulmani iar europenii trebuie sa fie corciti fortat cu acestia rezultand o rasa maidaneza africano-asiatico-europeano-musulmana fara nici o religie clara, fara o identitate culturala clara, fara traditie clara etc. In 2010 ani de zile inainte ca valurile masive de imigranti sa vina in Europa doamna Merkel a primit deja premiul de la Fundatia Kalergi pentru ca a fost de acord cu punerea in aplicare a planului.
    Nu i se pare nimanui ciudat ca intr-o democratie cum e cea britanica desi populatia tipa ca vrea stoparea imigratiei si politicienii in cor tipa ca vor lua masuri dure in realitate nu se schimba nimic niciodata si an de an intra tot mai multi imigranti in Anglia. Londra e un oras in care englezii au ajuns minoritari iar in unele cartiere politia nu prea intra deoarece se aplica o alta lege – Sharia.
    Nu intelegerti ca sunt impotriva unei Europe unite, din contra doar ca metodele de a uni europenii nu sunt corecte si zic eu nici eficiente.

    • @ idealogul – povești din astea despre Londra spune-i unuia care n-a văzut-o niciodată, nu unuia care ajunge acolo de două ori pe lună. Nottingham e la vreo 130 de mile de Londra, nu la 2.000.

      Au fost într-adevăr afișe cu ”aici se aplică Sharia” pe niște străzi din Croydon, au apărut și ”patrule Sharia”, dar poliția le-a băgat mințile în cap destul de repede. Anglia nu e tocmai campioană în materie de drepturile omului, iar polițiștii sunt uneori mai tolomaci (în cazuri individuale) findcă așa sunt ei, nu fiindcă le-ar fi teamă să vină cu zeci de dube ”riot police” când e cazul. Poliția intră peste tot în Londra, nu-ți face griji.

      Și nu, nu ”populația țipă că vrea stoparea migrației”, astea sunt povești bune de spus românilor. Când ai să vezi magazine gen corner-shop (Londis, Premier) sau oficii poștale deținute de albi, să ne spui și nouă. Problema UKIP și a unora dintre conservatori e libera circulație din Uniunea Europeană. Adică ei consideră normal să acorde 300.000 de vize pe an indienilor și pakistanezilor, pentru că le acordă ei înșiși, însă sunt nemulțumiți că polonezii, românii și bulgarii circulă liber, fără vize.

      Cât privește lecțiile de naționalism, astea să le predai la tine în curte. Când ai să vezi că podul Westminster e plin de români cu alba-neagra și că talciocul de la Vauxhall e plin de români cu laptopuri și telefoane furate, să le explici lor cât de mândru ești tu că ești român ca și ei. Nu răstălmăci ce-am scris eu în postarea precedentă, eu vorbeam despre nemți naționaliști care presează românii să învețe germană, nu despre români care refuză.

      Nu ești cu nimic mai bun prim simplul fapt că ești român și nici nu e un merit în sine. Ești român fiindcă așa ai fost crescut, nu te-a întrebat nimeni în ce familie vrei să te naști. Oameni buni și oameni răi sunt peste tot. Iar cel puțin în Anglia, prefer aproape în orice situație să am de-a face cu un indian sau un pakistanez decât cu un român.

  16. Daca recititi ce am scris veti vedea ca nu ne contrazicelm in nici-un fel.
    Ramane o intrebare esentiala: Cui prodest ce se intampla in Europa in afara rusilor ( ca si lor le convine asta este sigur) dar nu toate cele, le determina tarul Putin.
    PS. Trolii nu trebuie bagati in seama. :)

  17. @ideologul
    Si oricum asa cum globalzarea este inexorabila cam tot asa este si metisajul rasial adica amestecul de rase pentru ca in final sa nu mai fie decat una singura, desigur cu ceva variatii neesentiale si neconservative genetic populatiile ne ma ramanand izolate, separate de vreo bariera.
    Problema este cum se va ajunge la asa ceva?
    Prin fortare si constrangere realizata de unii mai luminati decat alti)i sau in mod natural in timpul necesar organic acestor evolutii care poate fi insa facilitata de aceiasi mai luminati daca nu folosesc metode constrangatoare.
    Baronul japonezo-german la care va referit, nu stiu daca doar prezicea fenomenulmuli il prezic) sau considera ca trebuie fortat in mod artificial. De exemplu este clar ca, criza demografica care se va produce in Europa si nu numai va pretinde o imigraie masiva dar iarasi intreb, trebuie sa provocam razboaie si crime pentru a obtine astfel de rezultate in mod rapid si artificial?

    • Nu se va ajunge la o singură rasă nici peste o mie de ani, nici peste cinci mii de ani. Libertatea de circulație nu înseamnă că 200 de milioane de pakistanezi se vor muta la Londra. Cei mai mulți pakistanezi vor continua să locuiască în Pakistan, la fel cum cei mai mulți dintre români au continuat să locuiască în România, chiar dacă puteau pleca oriunde.

      Prin anii ’70 și ’80 era plin de portughezi și italieni în Anglia, din câte povestesc cei de-aici. Odată ce condițiile de trai de la ei s-au îmbunățit, mulți s-au întors acasă. Foarte puțini au rămas în Anglia, iar alții noi nu mai vin. Dimpotrivă, Italia și Portugalia au devenit ele însele țări de destinație pentru migranți est-europeni și nord-africani.

      După încă o generație (25-30 de ani) nici românii nu vor mai pleca din țară, iar Marocul, Tunisia și Algeria vor deveni ele însele destinație pentru migranți africani. Asta e valabil chiar și pentru regiuni mai mic: Moldova și Oltenia nu s-au golit de oameni, chiar dacă erau zone foarte sărace. Au plecat mai mulți decât din alte regiuni, însă au și rămas destui. Așa că hai să o lăsăm mai ușor cu apocalipsa rasei unice, că asta nu se va întâmpla :)

      • 1)Tu poti sa crezi ce doresti ca nu schimba credinta ta cu nimic realitatile.

        2) Ideologule daca tu nu raspunzi personal ci lasi pe altii care nu pricep (sau nu vor sa priceapa) despre ce este vorba, nu ma voi mai osteni cu tine.

  18. Ma distreaza puterea de negare cu care, din strafundul Balcanilor, preluam punctul de vedere francez si criticam perfidul Albion. In timp de tinerii romani si francezi merg in UK pentru ca gasesc job-uri bune si un orizont. Patriotismul nostru local s-a convertit in patriotism continental si suntem in negare ca politicile lui Cameron sunt rationale si dau rezultate, pe cand politicile lui Hollande sunt irationale si produc esec.

    E simplu. Anglia vede ca prin criza datoriilor suverane, criza statului social si criza refugiatilor Europa eurocratilor si a socialistilor ia masiv apa la bord si isi permit sa isi apere insula intereselor lor. Restul e demagogie si frustrare, ca si cum englezii sunt obligati sa ne ajute pe noi sa dezlegam avortul demagogiei noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Edward Lucas
Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro