Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Cal Cuminte sau de ce DNA nu este antidotul corupției și plagiatului

Corneliu Moisei octombrie 19, 2017 Educatie, Opinie
34 comentarii 6,998 Vizualizari

A fost unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei din copilărie. Ne-au apropiat pasiunea pentru citit, vocabularul și discuțiile pe care nu le puteam avea cu ceilalți. La sfârșitul clasei a 3-a trecuserăm de la cărți de povești la Dumas și Jules Verne, și am aflat că și el citea Jules Verne, deși el termina a 1-a. Alerga bucuros la mine de fiecare dată când ne întâlneam la joacă. Asta i-a atras și porecla de Cal Cuminte. Și-a însușit-o cu mândrie și chiar și necheza în alergare o perioadă, până s-a demodat porecla. Mult timp m-a frământat întrebarea de ce mă considera o autoritate de care asculta, deși era mai inteligent ca mine.

Din familie de militari de carieră, era crescut de bunici, o educație strictă, riguroasă. Până târziu, în clasa a 5-a, îi căra bunica ghiozdanul în drumul spre școală. Când a mai crescut, a continuat să fie copilul cuminte și bun la carte. Ba chiar a început să fie de ajutor, făcea cumpărături, plătea facturi etc. Cu un mic zâmbet șmecheresc mi-a destăinuit un mic secret: păstra restul sau o parte din el, cu acceptul alor lui, o sumă rezonabilă, așa cât de-o înghețată, ceva. Prin clasa a 8-a discutam despre sfere Dyson, după ce citisem „Lumea Inelară” a lui Larry Niven, și despre cum ar fi dacă omenirea ar cuceri spațiul. Căpătase un tic de elev lingușitor de prima bancă: obiceiul de a termina cuvintele de la sfârșitul propoziției spusă de interlocutor.

S-a mutat la părinți, eu am intrat la liceu, apoi am plecat din localitate printr-a 11-a și mai târziu am intrat la facultate. Ne vedeam din ce în ce mai rar. Așa, din zvonurile orășelului din care provenim, am mai auzit câte ceva despre el: a intrat la Politehnică, în cămin o ținea numai prin băute, s-a lăsat de facultate, s-a cam ratat, s-a întors în oraș posesor al unei bărbi împletite tip Dothraki, nepotrivită cu statura și fizicul lui anti-atletic, și pierde vremea. Apoi că a găsit o fată pe care o tot însoțea pe drum la liceu, care l-a convins să-și radă barba și l-a mai adus pe linia de plutire. Mai târziu, aflu că s-a angajat prin București la o firmă de recuperare de credite. Cumva, am simțit ratarea, așteptările mele fiind ca el să ajungă undeva sus profesional, prin cercetare, profesionist deosebit în orice și-ar fi ales. Am auzit cazuri și mai rele: băiatul unui profesor de matematică din liceu, elev eminent, intrat la facultate ca olimpic, care a ajuns dependent de droguri și alcool, în final pierzându-și viața pe la 23-24 de ani.

Și m-am întrebat: de ce oameni înzestrați au o astfel de soartă? Prin introspecție asupra propriei semi-ratări (am renunțat la facultatea de Matematică după anul II pentru a merge la Informatică), experiență profesională și aflând ce au mai gândit și alții (găsiți la final bibliografia), am tras niște concluzii, pe care le voi împărtăși acum.

Pe lângă inteligență și memorie nativă, un om are nevoie de:

- voință, pentru a-și atinge obiectivele,

- curiozitate, pentru dorința de a învăța,

- o sumă de valori interne, repere morale pentru a lua deciziile corecte,

- încredere și stimă de sine, pentru a nu renunța în momente dificile.

Modelul nostru cultural are câteva abordări specifice, esențiale, ale educației copiilor, care se manifestă atât la școală, cât și acasă, potențându-se reciproc în a submina toate cele de mai sus.

Autoritatea. O extremă este că autoritatea adultului față de copil este absolută. Copilul trebuie să urmeze exact indicațiile părintelui, mai ales SĂ NU, SĂ NU și… SĂ NU! Vor rezulta adulți cu voință redusă, docili, făcând absolut tot ce li se spune. La extrema cealaltă, copilului i se fac toate poftele, nu i se impune nicio regulă. Am văzut și cazuri nefericite în care se trecea brusc de la o extremă la cealaltă.

Explicațiile, de ce?-ul. Explicația cel mai des întâlnită pentru reguli este „eu sunt adult și știu”, „așa e bine”, „pentru că așa am zis eu”, „eu te-am făcut și-ți dau de mâncare” etc. La școală, metoda predominantă este eu-predau-tu-memorezi-și-reproduci. Eu sunt profesorul, deținătorul absolut al adevărului și tu ca elev nu ai dreptul să pui la îndoială asta. Curiozitatea naturală a copilului este ucisă sistematic, rezultând un dezinteres total pentru a învăța ceva. Filtrul gândirii critice (proprii) este atrofiat. Adultul rezultat este victimă a manipulărilor, obișnuit să ia de-a gata tot ce i se spune. Și atunci de unde exercițiul de a crea ceva nou, în lucrarea de final de studii, dacă în cei 12-16+ ani nu ai făcut altceva decât să reproduci mecanic ceea ce ai învățat pe de rost? Ticul verbal al prietenului meu, de a repeta sfârșitul cuvintelor, mi-a venit imediat în minte când am văzut scena cosorului lui Moceanu din filmul „Cel mai iubit dintre pământeni”. Metode decupate din arsenalul de reeducare al gardienilor perioadei staliniste erau încă folosite de profesorii din ciclul gimnazial, la 5-6 ani după Revoluție.

Un personaj povestea că „Am fost învățat că datoria mea cea mai înaltă este să îi ajut pe cei aflați în nevoie” și „să îndeplinesc prompt dorințele și comenzile părinților, profesorilor, preoților și, într-adevăr, ale tuturor adulților… Orice spuneau ei era întotdeauna corect.” Cu o componentă morală și religioasă puternică, disciplină militară, el urmând să devină preot. O educație altruistă, ați putea spune, care dorește să insufle adevărate valori umaniste și creștine, despre păcat, vină și penitență. Toate acestea au dus la crearea unui personaj istoric care a marcat destinul și conștiința a milioane de oameni: Rudolf Höss, comandantul de la Auschwitz.

Sistemul de recompensă și pedeapsă aplicat la scara largă. Ești cuminte și faci ce ți se spune, primești ceva, în caz contrar ești pedepsit. Ajută perfect la crearea conformismului necesar respectării autorității fără a pune întrebări. Se întâmplă și acasă, și la scoală. Rezultă un om care nu mai decide, ci este dresat, pavlovian, să saliveze când se aprinde becul, chiar dacă nu este adusă mâncarea. Combinat cu lipsa explicațiilor pentru motivul pedepselor și recompenselor primite, inhibă dezvoltarea valorilor morale interne și întărește tendința de a răspunde numai la stimuli externi. Adică reduce nivelul de umanitate, care ia decizii pe baza conștiinței, și crește apropierea de regnul animal, care ia decizii strict numai pe nevoi primare: frică, foame, sete etc.

Un copil cuminte și ascultător fără valori interne poate deveni un monstru în anturajul nepotrivit. Cel cu valori interne va părăsi anturajul respectiv. În educație notele au devenit un scop al acesteia, nu un mijloc de măsurare al evoluției învățării. Copiii învață pentru notă, nu pentru a-și satisface curiozitatea naturală. Recompensa imediată prin note, bunuri materiale sau laude generează la nivelul creierului eliberarea de dopamină. Eliberarea în exces a dopaminei duce la dependență, similară cu cea de narcotice și alcool, potențând predispoziția adolescentului/adultului de mai târziu la orice fel de dependențe, cum ar fi de psihotropice, jocuri de noroc etc. Exemplul cel mai dureros al țării noastre este un angajat în sistemul de sănătate fără valori intrinseci, care, în fața ființei umane în suferință, nu va mișca niciun deget dacă nu primește un stimul extrinsec, șpaga, în loc să apeleze la valorile morale și empatia pentru suferința aproapelui, ajutând necondiționat. Inovația culturală și tehnologică are ca bază motivația intrinsecă puternică, sistemul de recompensă și pedeapsă inhibă dezvoltarea motivației intrinseci și creativitatea. Cât despre pedeapsă, ea crește creativitatea de a minți și de a găsi metode de a nu fi prins când se întâmplă ceva ce ar putea atrage o sancțiune.

Patul lui Procust al lui 10 perfect, ca cel din 1976 al Nadiei Comăneci. Un stahanovism nebun impus copiilor de mici: nota 10 pe linie, la toate disciplinele, din grădiniță. Insuccesul nu este tolerat sub nicio formă. Nota ta de 9.90 nu are nicio valoare dacă al lui cutare a luat 9.91, ne facem de râs! Rata de succes este extrem de mică, rezultă un număr insignifiant de olimpici extraordinari cu rezultate pe bune, un număr minuscul de profesioniști decenți și restul analfabeți funcționali. În loc de potențarea înclinațiilor naturale, se forțează performanța pe zone neatractive și nepotrivite. Încrederea în forțele proprii și stima de sine sunt subminate zilnic: tu nu ai nicio valoare dacă nu produci rezultate. Și cum ai putea, dacă ești înclinat spre literatură și ești forțat să fii olimpic la chimie? Părintele nu mai este sprijinul din momentele grele, ci gardianul căruia îți este frică să îi spui ce dificultăți ai. Ieșiți din mediul cunoscut, al școlii, comunității locale etc., sunt dărâmați de primele (și multele) eșecuri ale vieții cotidiene. Nu știu ce să facă în momentul în care au greșit, adică să repare ce se poate repara și să o ia de la capăt, se deprimă, și ajung la alcool și droguri. Un alt efect sunt copiatul, plagiatul și raportarea falsă. E o reacție naturală, atunci când se (auto)impun obiective imposibil de atins, să alterezi regulile jocului, să trișezi. Toată lumea are de „câștigat” și, deși știu, nu recunosc trăitul în minciună: părinții au carnetul de note de 10 pe linie, profesorii se pot lăuda cu olimpicii pregătiți, iar elevii scapă de muncă. Accentul se mută de pe conținut pe formă. Iată și explicația fabricilor de diplome de licență/doctorat pe bază de plagiat.

Toate acestea duc la crearea lui Homo Sovieticus, o persoană fără inițiativă, care fuge de responsabilitate, e indiferentă la calitatea muncii prestate și față de proprietatea comună sau furturi mărunte de la locul de muncă – făcute în interes personal, cât și pentru profit –, este supusă și acceptă masiv toate hotărârile guvernului și are tendința de a abuza de alcool.

Pentru a explica astfel titlul, DNA nu va rezolva cauzele corupției generalizate, ci doar restrânge parțial efectele, retroactiv și tardiv. Într-o comunitate de cetățeni cu valori morale intrinseci scăzute, se emulează rapid comportamentele reprobabile, indiferent cât de drastice sau laxe sunt sistemele de control și pedeapsă. Așteptăm de la câteva zeci de procurori DNA și câteva mii de procurori pe plan național să fie o contrapondere pentru o masă de câteva milioane cu șanse crescute de posibilitate de a comite fapte reprobabile. Nici Securitatea, care a ajuns la un apogeu de un informator la fiecare 43 de cetățeni, nu a reușit să țină sub control micul furtișag generalizat. Pentru a restrânge fenomenul este nevoie să ne concentrăm asupra eliminării cauzelor, păstrând mecanismele de restrângere a efectelor: poliție, procuratură, DNA, justiție etc.

Discuțiile despre manuale unice sau alternative, noi sau vechi, arii curriculare, procentul din PIB alocat educației ș.a.m.d. adresează în mare parte tot efectele, și nu cauzele problemelor educației, atât timp cât rețeta folosită este tot cea construită să producă Homo Sovieticus și comandanți de Auschwitz. Soluțiile sunt simplu de spus și greu de pus în practică, pentru că este vorba de o schimbare de mentalitate. Pe scurt, este de preferat ca odraslele să nu facă ce le zicem noi, ci să ia decizii pe baza acelorași repere morale, dacă nu chiar valori mai ridicate, pe care le utilizăm noi când luam decizii, acordându-le de la început același respect precum adultului care ne dorim să devină.

Abordări pentru acasă, în familie:

- Copilului să i se lase o libertate cât mai mare, să facă tot ce dorește, atât timp cât există o supraveghere, nu este în pericol fizic sau psihic și nu apar excese. De exemplu, pasiunea pentru citit este extraordinară și utilă, cititul 12-16 ore pe zi, în dauna activității fizice și a somnului, este un exces de evitat.

- Când se impune o limită, să se explice motivele din spatele limitei/regulii. Dacă lipsa timpului este o problemă, încercați să explicați cele mai importante și mai des întâlnite restricții, concomitent cu promisiunea, care să se și împlinească, de a explica mai târziu restul. Veți avea surpriza să constatați că unele limite/reguli pe care le-ați impus până acum de fapt nu au justificare reală și veți economisi timp și energie când nu le veți mai impune (Kohn).

- Pentru minimizarea reacției emoționale negative, este importantă recunoașterea și verbalizarea dorinței contrare a copilului când se impune limita: Vrei să te mai joci afară, înțeleg, vine ploaia și ne udăm, de aceea mergem în casă acum. Când sunt dorințe imposibil de atins în real, să se mute împlinirea lor în imaginar: Nu avem bani să luăm trenulețul electric; cum te-ai juca, ce ai face cu el dacă l-ai avea? (Dolto)

- Părinții obosiți de de ce?-urile constante ale copiilor sau puși în situații cu întrebări mai delicate pot folosi o tehnică prin care să întrebe Tu de ce crezi că…, ajustând un pic răspunsul primit, dacă este cazul. Se va antrena gândirea critică a copiilor, cu efort mai mic din partea părinților, cunoștințele și regulile dobândite în urma reflecției proprii se vor fixa mai bine și pentru durată mai lungă. Explicațiile vor fi astfel calibrate pe nivelul de înțelegere la care se află copilul atunci (Dolto).

- Pentru evitarea recompenselor este de ajuns să se constate ocazional reușitele: Ai făcut singur ordine în cameră. Satisfacția muncii împlinite este o motivație puternică și intrinsecă. Părinții care simt nevoia de a recompensa copiii, să ofere recompensa fără a o lega de o reușită. Să-i ducă la zoo după ce au avut un rezultat bun, fără să le spună Te duc la zoo pentru că ai luat 10 la teza sau Îți iau înghețată pentru că ai fost cuminte (Alfie Kohn). Recunoașterea muncii împlinite înseamnă, la nivel cerebral, secreție de serotonină. Serotonina este responsabilă cu încrederea în sine (Sinek).

- Evitarea promisiunii unei recompense (nota 10, înghețată etc.) pentru o reușită cognitivă sau creativă viitoare. Valabil la orice vârstă, în orice context (Pink).

- Înlocuirea pedepsei cu implicarea în căutarea soluției și rezolvarea problemei rezultate din greșeală. Mare atenție ca implicarea să nu fie prezentată sub forma pedepsei sau să fie peste puterile copilului. Este binevenit ajutorul adultului atât timp cât este un parteneriat echitabil adult/copil (Kohn).

Abordări în cadrul școlar:

- Mutarea accentului de pe obținerea notelor pe acumularea de cunoștințe. Folosirea și prezentarea de către pedagog a notelor ca metodă de evaluare, nu ca sistem de recompensă și pedeapsă. Media de la finalul semestrului să reflecte acumularea de cunoștințe per total, nu un 2 pentru că nu a fost cuminte și un 10 pentru o lecție învățată papagalicește (Kohn).

- Este grea renunțarea bruscă la predarea clasică de tipul eu-vorbesc-tu-asculți-noțiuni-teoretice. Este de ajuns ca măcar o dată pe lună să se dea un exemplu practic în care o noțiune predată la clasă poate fi folosită în lumea reală, implicând elevii în găsirea/explicația aplicabilității noțiunilor. Transferarea de cunoștințe este mai facilă într-un cadru practic de la un elev bun la unul mediocru și de la unul mediocru la unul slab, decât într-un cadru teoretic de la profesor la un elev slab. Măcar o dată pe semestru să se constituie câteva grupe de lucru de elevi care să răspundă la o întrebare sau să rezolve o problemă practică din domeniul studiat. Grupele să fie alcătuite în general prin alegerea voluntară a temei de către elevi și grija ca să fie o combinație de elevi slab-mediu-bun. Accesul la orice sursă de cunoștințe (manuale, cărți, internet, întrebat profesori, părinți, vecini etc.) să fie permis, atât timp cât este creativ, și nu plagiat (Holt).

O veste bună pentru cei îngroziți de accentul pus pe Auschwitz sau cărora le este frică să nu greșească grav în educație: marja de eroare în construirea unei relații relaxante și de încredere între adult și copil este foarte mare, este de ajuns ca minim 30% dintre acțiunile părinților să fie făcute corespunzător pentru a rezulta un adult sănătos psihic. Unul din studii, făcut pe nou-născuți până la vârsta de 9 luni, are printre concluzii faptul că după 6 luni copiii devin chiar mai rezilienți, dezvoltând mecanisme de auto-reglare (Tronick & Gianino).

Sau, ca să îl citez pe John Holt:

Aveți încredere în copii!

——————————————————————–

Referințe:

Nume Autor – calitate: „Titlu Carte” (an apariție); http://adresa-internet

Françoise Dolto – pediatru, psihanalist: „Ce să le spunem copiilor” (1995), „Dificultatea de a trăi” (1995)

John Holt – educator, profesor, pionier al drepturilor copiilor: „Cum învață copiii” (1983)

Alfie Kohn – educator, psiholog, sociolog: „Pedepsiți prin recompense” (1993/1999), „Parenting necondiționat” (2005); https://hbr.org/1993/09/why-incentive-plans-cannot-work; https://youtu.be/RABecVPqq80

Simon Sinek – antropolog: https://youtu.be/u4ZoJKF_VuA; https://youtu.be/ReRcHdeUG9Y; https://youtu.be/hER0Qp6QJNU

Dan Pink – avocat, publicist pe teme de afaceri și tehnologie: „Drive: The Surprising Truth About What Motivates Us” (2009); https://youtu.be/rrkrvAUbU9Y

Aleksandr Zinoviev – sociolog: „Homo Sovieticus” (1982)

Tronick, E.Z. & Gianino, A. – psihologi: http://psycnet.apa.org/record/1987-15272-001

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    Excelent ! Dar de ce ai bagat DNA in treba asta ?

    • Mihai Voicu spune:

      DNA singur nu poate rezolva problemele de mentalitate din societatea românească. O educație bine făcută pentru ca viitorii oameni maturi să gândească cu propria minte ar avea șanse să creeze un viitor mai bun. Mă gândesc de exemplu la un viitor în care corupții știuți nu mai sunt votați în funcții politice, pentru a se chinui apoi DNA să-i scoată din Parlament.

    • Constantin spune:

      Dacă ar scrie cineva un text manipulatoriu cu referire la DNA ( nu este cazul aici, dar zic și eu, așa) și ar spune că “binomu’ ” distruge instituțiile democratice ale statului precum parlamentul României și familiile unor oameni respectabili precum d-nii Voiculescu, Ghiță etc., n-ar prea fi credibil. Adică, ar avea efect pe forumul Organizației de pensionari PSD și cam atât. În consecință, cei care au mai scris la rugămintea organelor de partid din care fac parte au zis, mai subtil, că DNA nu a făcut mare lucru, pentru că, iată, se fură în continuare în patria noastră și, prin urmare, ar trebui desființată. Sau, se fură peste tot în lume, așadar, România nu face excepție și din această pricină DNA își pierde rațiunea de a fi. Acest tip de mesaj are efect în cadrul formului tinerelor pasionate de tricotat și la o parte dintre telespectatorii Antena 3.

      Lucrurile se schimbă atunci când te adresezi unor cititori ceva mai destupați la minte. Lor le propui un text despre statistică și probabilități, bunăoară, în care strecori ca din întâmplare “informația” că DNA a cercetat, contrar principiilor stiințifice, mai mulți membri PSD decât ai altor formațiuni politice. De aici, concluzia că ar trebui desfiinîat din motive de poliție politică. Sau, un articol despre educație, în care introduci mesajul că DNA nu combate eficient corupția, prin urmare, se desprinde concluzia că plagiatul va prolifera tocmai din cauza sa. Și ar trebui să dispară.

    • Simona Coborzan spune:

      DNA are ce cauta in discutie despre sucesul copiilor ca adulti in viata. Unii de nasc cu anumite inclinatii acre trebuie adresate. Argumentul este bazat in stiinta, nu ca doar asa a crezut autorul articolului ca se gandeste.

      • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

        Scurt si la obiect, da, este vorba de stiinta, pe care am incercat sa o adaptez la cazul particular al abordarii educatiei din societatea noastra.
        Multumesc !

    • Constantin spune:

      Domnule dorin valeriu, vă mărturisesc că citesc întotdeauna cu interes articolele de presă care au caracter manipulatoriu. Probabil, specialiștii în jurnalism vor spune că, întrucât mass-media reprezintă instrumente eficiente de manipulare, cam toate au un asemenea caracter. Mi se par amuzante pentru că se întâlnesc la ele aceleași erori logice care dau savoare multor scenete comice.

      Dar, cu mult mai savuroase sunt situațiile în care, în mod rabinic, așa cum spuneam mai înainte, autorul se pricepe la de toate, la statistică și justiție, la pedagogie și drept șamd. Comicul de situație este savuros mai ales când printre cititori/comentatori există cârcotași care se miră dubitativ de erudiția autorului, iar acesta este pus într-o situație de un ridicol savuros prin apariția țuțerilor care-l susțin mirându-se la rândul lor, „nț, nțț, nțțț…cât de înțelept este rabinul nostru!” .

  2. man of war spune:

    toata lumea stie ca educatia i solutia. dar asta i de durata si doar intr o societate asezata isi produce efectele. ce faci c o rana cangrenata ? nu trebuie sa intervii cu bisturiul ? bineintes cel ce l minuieste trebuie sa fie chirurg nu macelar. exemplele au fost / sint la indemina : rfg si rdg, sud coreea si nord coreea, acelasi tesut social dar cu organizari diferite si implicit functionari diferite

  3. legea numerelor mari spune:

    suntem pe aceeasi lungime de unda cu radiografia educatiei / societatii.
    Totusi, sunt cateva lucruri neatinse sau diferite:

    nu am vazut nimic scris despre interesul celor ce detin la un moment dat puterea. Care este interesul lor? cetateni educati sau cetateni manipulati. Din pacate, chiar si sclavii aleg sa fie sclavi doar ca se revolta ca sunt manipulati si mintiti. Asta, cand nu-I vede “nimeni” sau ca sa se dea “rotunzi”.

    Cu tehnologia din aceste zile si cu cea care se va descoperi, viteza cu care se schimba directia trendurilor va creste. Ca sa produci un “trend” ai nevoie de un numar critic. Ca sa-l mentii ai nevoie de o majoritate … Cum propui sa reformezi/impactezi sistemul descris aici:
    http://www.contributors.ro/editorial/analfabeti-si-nefunctionali/

    Stop! Alt sistem? care? proiect de laborator sau proiect pilot sau deloc?

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      Nici un sistem nu va functiona atata timp cat mentalitatea nu se schimba. Cu mentalitatea potrivita, sistemul este adaptat si ajustat din mers de catre oameni.
      Serios, dupa atatia ani de democratie in chinurile facerii inca asteptati ceva de la cei care ajung la putere? Cat inca vom contribui la aparitia de homo sovieticus ca parinti si profesori, cum bine spunea alt comentator, sistemul se va auto-reproduce, isi va vota reprezentanti, care vor fi la putere intretinand starea de fapt.
      Masa critica a schimbarii se face luandu-ne soarta in propriile maini, prin efortul si exemplul personal al fiecaruia dintre noi. Si este nevoie ca sa crestem viitoarele generatii in spiritul independentei si responsabilitatii personale, cu gandire critica, nemanipulabili. De asta le e frica tuturor conducatorilor de stat, o majoritate a cetatenilor liberi la minte, fara haturile si ochelarii de cal a animalului dresat prin recompensa si pedeapsa.

  4. io dixit spune:

    restringindu-ma la paragraful cu dna, copiii mei sint deja la casele lor, pot spune da, dna nu poate rezolva cauzele coruptiei, eu as zice la livel inalt, dar sigur poate da o mina de ajutor la reducerea numarului coruptilor care umbla liberi si se bucura de roadele faradelegilor lor.

  5. victor L spune:

    Induiosator si paradoxal in acelasi timp: unii inteleg prin Justitie doar lupta impotriva coruptiei, singura institutie venarata, ca incoruptibila, fiind DNA-ul. Indiferent cite “portocale” o slujesc.
    Despre drepturile si libertatile fundamentale ale omului nici nu se mai sopteste, macar. Totul e axat pe coruptie. Care, zice-se, trebuie eradicata, stirpita din radacini. Minciuna mai mare nici ca se poate.
    Coruptia poate fi prevenita, micsorata ca amploare, dar niciodata scoasa din mentalul uman.
    Poate, totusi, pe plaiurile mioritice, ca experiment.

  6. Eu spune:

    “Și m-am întrebat: de ce oameni înzestrați au o astfel de soartă? Prin introspecție asupra propriei semi-ratări (am renunțat la facultatea de Matematică după anul II pentru a merge la Informatică)…”

    Va raspund eu. Pentru ca scoala romaneasca este foarte proasta. Oamenii isi fac in gimnaziu si liceu tot felul de iluzii ca la facultate o sa fie profesori buni si o sa invete cum trebuie. Si, cand ajung la facultate, de exemplu la Politehnica, intra cu capul in zid. Vad ca situatia este mai proasta decat la liceu si ca majoritatea informatiilor nu au aplicabilitate practica, sunt inutile.

    Ati auzit vreodata ca un student de la Spiru Haret a capotat? Hai sa fim seriosi. Am auzit de studenti de la Automatica, Electronica, Matematica. Adica oamenii cei mai motivati si mai seriosi sunt loviti cel mai brutal de realitatea sistemului de invatamant superior romanesc.

    De aceea tinerii care pleaca la facultati din strainatate nu au aceste probleme.

    Si inca ceva. Vedeti cum va percepeti propria realitate? Ca o semi-ratare. Asa este, dar numai in Romania. Daca ati fi avut inspiratia sa plecati la o facultate din America, ati fi vazut ca mutarea de la o facultate la alta este ceva normal si chiar incurajat. Acolo nu ati fi mai simtit ca sunteti un semi-ratat, ci o persoana care si-a descoperit o pasiune mai puternica. Universitatile din SUA incurajeaza oamenii sa-si descopere pasiunile, sistemul faciliteaza transferurile cu acceptarea creditelor de la vechea specializare.

    In concluzie, Romania va face sa va simtiti semi-ratat si sa traiti zeci de ani cu povara aceasta. Alta tara v-ar face sa va simtiti invingator, in aceeasi situatie.

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      Multumesc, am trecut peste perioada cand o consideram o ratare. Ati intuit bine, cam 10 ani a durat. Mai ales ca mi-am urmat adevarata pasiune, informatica. Fara falsa modestie sunt peste medie pentru ca imi place.
      Sper ca altii care mai au sentimentul acesta si citesc sa fie ajutati de poveste.

    • Baciu spune:

      Perfect de acord cu dumneavoastra, Eu, cu o singura exceptie Probabil, qed. Nu cred ca nici actualmente, nici acum mai mult de 30 de ani “ca majoritatea informatiilor nu au aplicabilitate practica, sunt inutile”. Copiii mei au terminat tot politehnica, din ce am vazut, nu am tras concluzia dumneavoastra. Eu cred ca informatia este multa, dar depinde mai tarziu in ce domeniu va continua viitorul absolvent, facultatea trebuind sa fie doar o baza, cazuri particulare sunt la randul lor foarte specializate si vaste.

  7. Ela spune:

    Problema acestui tip de analiza, de altfel pertinenta (o fi de ajuns…?), este cam aceeasi pe care o deplangeti la profesorii care dicteaza teme de invatat pe dinafara: da o serie de solutii “inconturnabile”. Tocmai cand desemnati obiectivul principal de atins, si anume modificarea mentalitatii prin antrenarea constructiva a discernamantului, in vederea ameliorarii educatiei neamului, dvs ne dati o lista cu ce “se va” face, cum “sa se” faca sau “sa nu se mai” faca!??
    Ca sa fie intelese si, astfel, eficiente, indemnurile cred ca e indicat sa fie un pic mai..vagi(!), din pdv al procedurii, dar foarte precise in determinarea VALORILOR de transmis.
    In opinia mea, este o greseala sa incitati la schimbarea totala a abordarii educatiei, pentru ca parintii vor numai binele copiilor lor, or asta trebuie sa ramana absolut la fel!
    Este motivul pentru care, personal, nu sunt de acord cu metodele dnei F.Dolto, care tind sa DRESEZE copiii dupa un acelasi model, nu sa le dezvolte personalitatea, unica, a fiecaruia! Insasi fiul ei, cu senzatia ca e un simplu cobai, a deplans frustrarea acumulata in copilarie, tradusa in kg de grasime, protectoare dar nu mai putin mortifera, si convingerea ca nu e suficient de valoros, etc., etc.
    “Când sunt dorințe imposibil de atins în real, să se mute împlinirea lor în imaginar: Nu avem bani să luăm trenulețul electric; cum te-ai juca, ce ai face cu el dacă l-ai avea? (Dolto)”- Ce oroare! :(
    S-ar putea ca solutia sa fie mult mai simpla, mai la indemana tuturor, dar si mai eficace:
    iubirea.
    Esentiala este iubirea de sine, insa, nu sacrificiul!
    Parintele care se iubeste pe el insusi si se respecta, a inteles esentialul, si anume, ca cea mai eficace pedagogie este exemplul dat! Copilul isi va pretui propria viata, se va iubi si va iubi viata lui, nu va accepta sa si-o sacrifice pentru nimic si pentru nimeni.
    Acest egoism aparent, este practic o mare dovada de generozitate.
    Cu cat mai multi oameni se iubesc si se respecta pe ei insisi, inainte de oricine altcineva, cu atat ei insisi vor trai mai bine, ca si oricine altcineva din anturajul lor.

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      Multumesc de comentariu.
      Este nevoie de ghidare intr-o directie, alta decat pana acum. A spune “nu e bine” fara a da detalii si o alternativa, este neconstructiv. Din toata bibliografia am ales ceea ce am simtit ca m-ar fi ajutat, ce m-a ajutat si ce am vazut ca functioneaza. La fel, sugestiile autorilor citati sunt in urma a studii facute de diferiti cercetatori, pe mii de cazuri, incepand de dinainte de al doilea razboi mondial, pana in prezent, ducand la aceleasi concluzii. Ca fiecare caz e unic si ca unele metode nu merg, e adevarat. Cine doreste sa afle mai multe, si sa-si gaseasca propriile metode, va citi referintele, sau chiar mai multe, si va actiona cum doreste.

      Respectand copilul ca pe un interlocutor cu drepturi egale, se va afla ceea ce nu merge, o va spune acesta prin limbajele pe care le are la dispozitie, important fiind ca parintele/dascalul sa asculte. Ma bucur ca sunteti impotriva dresatului.

      Dolto a fost un pionier in domeniu, afland lucruri experimentand, ca orice parinte, de altfel. Unele abordari au fost bune, altele nu, dovada marturia lui Carlos. Sustin unicitatea si dezvoltarea fiecaruia dupa directia pe care o doreste, dovada pasajul cu
      “În loc de potențarea înclinațiilor naturale, se forțează performanța pe zone neatractive și nepotrivite. Încrederea în forțele proprii și stima de sine sunt subminate zilnic: tu nu ai nicio valoare dacă nu produci rezultate. Și cum ai putea, dacă ești înclinat spre literatură și ești forțat să fii olimpic la chimie?”
      John Holt este un foarte bun exemplu de urmat in directia unicitatii, metodei si vitezei proprii de invatare pentru fiecare copil.
      Continuand, cu implinirea in imaginar care v-a oripilat, reiterez ideea ca este ceva ce a functionat pe mine(si pe altii). Pentru mine a functionat dintotdeauna, si functioneaza in continuare, si am avut semnale ca nu sunt un caz singular. Ba chiar am auzit foarte raspicat spunandu-se “chiar daca nu se poate, lasa-ma macar sa visez, nu-mi spune direct nu!”. Un copil ajuns la varsta la care se poate discuta pe tema “hai sa ne imaginam cum ar fi”, intr-o relatie de la egal la egal cu parintele, va putea spune daca nu ii place imaginatul. Parintele care il iubeste si il respecta, sau dascalul care doar il respecta va inceta acea metoda.

      Ati mentionat un aspect pe care l-am neglijat, articolul fiind deja destul de lung, multumesc pentru ca l-ati adus in discutie. Este foarte important exemplul personal al parintelui. Suntem primate, si invatam prin imitatie. Puterea exemplului este mai mare decat a vorbelor. Parintele cu tigara in gura indemand copilul sa nu fumeze vaa avea mai putine sanse decat parintele nefumator.

      • Ela spune:

        Cred ca v-am inteles puctul de vedere relativ la inlocuirea actualelor metode de educatie, cu altele mai bine adaptate evolutiei societatii si da, sunt de acord ca suntem confruntati cu o urgenta!
        Acolo unde as dori sa atrag atentia, este sa nu inlocuim o extrema cu alta, sa nu fim “prea convinsi” ca este preferabila libertatea totala, severitatii extreme, sau ca prietenia dintre parinti si copii, e mai sanatoasa decat “distanta” pudica dintre membrii unei aceleiasi familii, dupa vremea bunicilor nostri…
        Referitor la fraza dnei Dolto, nu invitatia la visat ma deranjeaza, ci intreg contextul in care este facuta, si care, in opinia mea, perverteste efectul constructiv al imaginatiei. Ma explic pe scurt:
        Copilul afla ca parintii nu au bani, ceea ce este o contrarietate pentru el, o sursa de tristete. Aarintii nu-i spun insa ca, intr-o zi, VOR AVEA posibilitatea sa-i cumpere trenuletul, ci il incurajeaza sa-si imagineze cum s-ar juca, daca l-ar avea…cu toate ca nu i-au dat de inteles ca o sa se intample asta

      • Ela spune:

        …uups, am apasat gresit ;) continuare, deci: mi-e teama ca parintii transfera astfel, si propria lor responsabilitate, pe umerii copilului. Va avea el forta sa pastreze in imaginatie doar trenuletul…?
        Un caz si mai grav mi se pare sacrificiul! Adultul caruia i s-a repetat “muncesc, nu-mi cumpar o roche, nu ne schimbam masina, nu plecam anul acesta in vacanta, ca sa-ti ofer tie ce n-am avut eu”, va trai sub presiune continua, cu obsesia reusitei personale ca o obligatie fata de sacrificiul parintesc. Nu e chiar simplu…
        Va felicit pentru reusita dvs, si va admir generozitatea de care dati dovada, dorind sa impartasiti cu noi din aceste experiente de viata, valoroase si instructive!
        Cu toate acestea, nu trebuie sa uitam ca singurul adevar absolut in domeniul (pedo)psihologiei este ca functionarea creierului uman si complexitatea mecanismelor care-l “regleaza”, reprezinta. astazi, un mister total! E ca acea definitie a adevarului, care pretinde ca, cu cat ne apropiem de ceea ce credem adevarat, cu atat adevarul (intrinsec) se indeparteaza…

        • Ronald spune:

          … dar ce de satisfactii ofera drumul parcurs

        • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

          Referitor la neputinta indeplinirii dorintei, sunt 2 aspecte :
          — Recunoasterea dorintei si verbalizarea ei de catre interlocutor. Asta inseamna la nivel psihologic a dreptului de a avea acea dorinta. Da, e normal sa iti doresti trenuletul electric. Esti indreptatit sa o faci. Copilul este valorizat, ca un om care are dreptul sa isi doreasca lucruri. Negarea cu “nu se poate” fara recunoasterea prealabila a dreptului de a iti dori devalorizeaza. Iti doresti cutare lucru, esti indreptatit sa iti doresti, nu avem bani sa luam. Subliniez lipsa lui “DAR” (conjunctie), care ar minimiza prima parte, cu indreptatirea. Lasa portita deschisa pentru viitor, cum bine ati spus, poate vom avea noi bani ca parinti pe viitor, sau cand va creste si-l va cumpara singur, chiar daca nu sunt rostite cuvintele.
          — Obtinerea in imaginatie. Daca va oripileaza, puteti sa nu folositi procedeul. Este o limita fina aici, intre a folosi imaginatia ca o metoda a intretinerii echilibrului psihic, si patologicul visatorilor complet rupti de realitate. Imaginatia este ceea ce a dus omenirea inainte, ca progres tehnologic, este ceea ce a facut pe marile personalitati istorice sa poata duce la capat proiecte pe care nu le-a mai facut nimeni pana atunci. Si-au imaginat si au incercat sa le puna in practica. Imaginatia a dat perseverenta de-a lungul eforturilor facute pana in momentul obtinerii rezultatului. Imaginatia este ceea ce iti tine mintea libera cand corpul iti este in inchisoare, acesta este secretul detinutilor politici gen Mandela : inchis pe nedrept, si-a putut pastra sanatatea psihica atatia ani indeajuns incat sa echilibreze o Africa de Sud in pragul razboiului civil rasial prin conceptul natiunii curcubeu.

  8. elena spune:

    “de ce oameni înzestrați au o astfel de soartă?”
     
    Păi o explicație ar fi că nu-s înzestrați în mod deosebit. Doar munciți – și în sensul actual și în sensul vechi al cuvântului. Nu spun că pot extrapola pe baza experienței proprii, dar dintr-un eșantion de cinci olimpici pe care-i știam doar unul a ajuns ok. Iar aceia patru erau mai degrabă rezultatul eforturilor / presiunilor părinților. Dacă ții copilul în casă și-l obligi să muncească considerabil mai mult decât ceilalți, nici nu-i mai lași timp de altceva, foarte probabil o să aibă rezultate bune. La școală. Doar la școală.
    Și până la urmă e posibil să cedeze ceva pe undeva. Dintre cei patru de mai sus: unul – paralizie pe juma de corp pe bază de stres, alta, șefă de promoție în liceu – clacat în anul doi sau trei de facultate și mers la mănăstire. Ceilalți doi s-au dus în străinătate, s-au întors destul de repede cătrăniți și au fost plasați de bine, de rău în instituții publice de către nașă/soacră. Măcar aveau justificarea “sunt copii bun, foști olimpici”, față de haretiștii oploșiți acolo. Regret că nu am arsenalul asasinului din Las Vegas când îi aud pe unii rostind cu evlavie cât de mult dezvoltă gândirea exercițiile din culegeri, desigur, într-o cantitate cât mai mare. Ce contează că nu le folosești niciodată? Și tocmai foștii olimpici cu de-a sila, cei practic sechestrați în casă să învețe, ajung cei mai neajutorați în viața reală – “ieșiți din mediul cunoscut, al școlii, comunității locale etc., sunt dărâmați de primele (și multele) eșecuri ale vieții cotidiene “.
     
    Pe mine mă preocupa mai ales partea bănească, nu m-am gândit prea mult la moralitatea ce rezultă din sistemul nostru educațional.
     
    Citind articolul totul e foarte logic :)
     
    “copiatul, plagiatul și raportarea falsă. E o reacție naturală, atunci când se (auto)impun obiective imposibil de atins, să alterezi regulile jocului, să trișezi”
    Corect. În plus lipsește recompensa – sărmana recompensă incriminată mai înainte. Dacă diploma de liceu ar fi avut cumva valoare pe piața muncii s-ar depune totuși ceva efort. Nu are. Atunci e firesc ca elevii să reacționeze ca prizonierii dintr-un lagăr de muncă.
     
    “toate acestea duc la crearea lui Homo Sovieticus, o persoană fără inițiativă, care fuge de responsabilitate“
    Păi e puțin probabil ca într-un sistem în care ești sancționat rapid dacă miști în front și ți se aruncă în spate o cantitate mare de muncă fără sens să se dezvolte asemenea calități.
     
    “e indiferentă la calitatea muncii prestate “
    Păi, cum ziceam înainte, e muncă forțată.
     
    “este supusă și acceptă masiv toate hotărârile guvernului și are tendința de a abuza de alcool“
    Ăsta e singurul lucru ce s-a învățat temeinic în școală- supunerea față de autoritate. Ticăloasă, idioată, incompetentă, inutilă, dar autoritate. Iar abuzul de alcool – trebuie să rezulte și serotonină de undeva, iar viața de iobag sărăntoc nu oferă prea multe ocazii.
     
    Partea proastă e că stahanovismul se autoreproduce.
     
    Amploaiații triști de acum pedalează tot pe aceeași tactică ce s-a dovedit falimentară pentru ei.
    Adică stau duminicile și fac șapte-opt ore de teme cu odraslele de clasa a treia.
    Mai întâi pentru că așa a spus învățătoarea, iar ei sunt dresați să se supună autorității.
    Apoi pentru că sunt convinși că e spre binele micuților. Părinții, desigur, sunt amărășteni pentru că nu și-au umplut week-end-ul cu teme decât dintr-a șasea. Dacă plozii au parte de distracția asta dintr-a treia, creierul li se va dezvolta minunat.
     
    Sunt foarte puțini cei care reușesc să se extragă din sistem – școli particulare, homeschooling.

  9. Simona Coborzan, M.Ed. spune:

    Educatia social-emotionala lipseste din majoritatea scolilor din intreaga lume si abia o mica parte din scoli aplica si recunoaste importanta centrala a acestor instrumente din start. In SUA se fac cercetari continue de catre toate marile universitati in cum sa se aplice mai bine aceste programe pentru o reusita mai buna in viata a tuturos copiilor, idiferent din mediul social din care provin. Unele programe au cercetari logitudinale destul de bune, altele mai putin, dar se baga foduri mari pentru ca americanii sa ajunga bine in viata. De fapt, succesul academic este mai putin important in scoala publica americana. Increderea in sine este pe locul intai. Uite aici cateva instrumente. Eu am multi ani de zile doua dintre programe cu lectii concrete despre emotii si rezolvare practica de probleme sociale de zi cu zi.

    Ar fi trebuit sa spun din start ca imi place mult articolul, insa nu am avut timp sa-l citesc pe tot, dar voi gasi timp. Sunt fericiat sa vad ca alti oameni intuiesc problemele din educatie. O scoala de viitor ii educa si ii sustine pe toti fiindca nu toti parintii stiu cum si fiindca unii copii nu isi pot controla sentimentele, gandurile si comportamentele, iar asta se continua ca adulti cu probleme pe care nu am invatat cum sa le facem fata.

    Second Step http://www.cfchildren.org/second-step/early-learning
    Ruler http://ei.yale.edu/ruler/
    Responsive Classroom https://www.responsiveclassroom.org/about/
    SECURe (Harvard University’s program) https://easel.gse.harvard.edu/secure
    Open Circle https://www.open-circle.org/
    4Rs http://www.morningsidecenter.org/4rs-program
    Adventures in Peacemaking http://engagingschools.org/store/index.php?main_page=product_info&products_id=7

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      Multumesc de bibliografia suplimentara.
      Poate va veti face timp sa cititi articolul si eventual sa veniti cu ceva povesti despre experienta dumneavoastra ce se pot aplica la noi ca si articol aici, pe contributors.

  10. G Petrineanu spune:

    Un articol care ridică multe probleme.
    M-aș mulțumi la un singur comentariu, conștient fiind de caracterul lui generalizator: nu există ratare. Pentru că contractul unui individ cu societatea nu e nelimitat. Orice drum în viață asumat e un drum onorabil. Poate că gindind așa ar fi și mai puține plagiate.

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      Mi-a mers la inima acest comentariu. Cumva nu am scapat nealterat de abordarea conform careia esti un nimic daca nu ai realizari marete. Aveti dreptate, orice om are o valoare in sine, indiferent de aceste realizari. Sub aceasta lumina da, orice parcurs onorabil inseamna ca nu exista ratare. Acum imi pare rau ca am pus eticheta ratarii asupra prietenului meu din copilarie.
      Multumesc !

      • G Petrineanu spune:

        Multumesc!
        Mie mi-au trebuit decenii sa ajung la concluzia asta, pentru ca veneam dintr-un sistem bazat pe restrictii, constringere si mentaliate colectivista, in care individul era redus la minim.

  11. ioan drimus spune:

    Nici Securitatea, care a ajuns la un apogeu de un informator la fiecare 43 de cetățeni, nu a reușit să țină sub control micul furtișag generalizat.
    Normal! Scopul folosirii asa zisei institutii “securitate”era mai degraba tinerea sub control a intregii populatii printr-o “culpabilizare” ; departe de a opri flagelul “furtisagului”
    Concret tuturor indivizilor li se permitea sa fure (chiar erau incurajati sa o faca); toate micile sau marile furtisaguri erau puse la “catastif” si scoase la iveala doar atunci cand individul devenea incomod pentru “clasa conducatoare”
    Aceste metode sunt si astazi folosite; transpar in actiunile actualei “puteri” ; doarul SIPA este numai un exeplu; un catastif intocmit de “urmasii” securitatii ; iar amenintarea cu dezvaluirea “desecretizarea” este o metoda menita spre a-i tine sub control pe cei din sistemul de justitie.
    Daca analizati bine veti constata ca toata puterea lui dragnea este cladita prin astfel de metode.

    • Ronald spune:

      Ceea ce nu intelegeti este ca micul furtisag generalizat nu doar ca nu era eliminat ba chiar era incurajat (in serviciul militar se numea “orientare”) deoarece sprijinea indeplinirea “scopului maret”. “omul-nou” care (daca scapa nealterat din “furcile” “invatamantului-de-partid-si-de-stat”) sa nu poata fi preocupat de probleme majore cata vreme avea: de indeplinit si depasit cincinalul; de stat la cozi; de gasit o solutie pt copii; sa se-nteleaga cu ruda/vecinu’ care merge cu “masina” duminica la tara…

  12. Petrache spune:

    Diagnostic corect, tratament greșit. Soluția nu este ca un adult să-și trateze copilul ca pe un egal, ci sa-l înțeleagă pentru ca apoi copilul să-l respecte și să-l emuleze. Părintele trebuie să aibă discernământ să acționeze exact cum trebuie și când trebuie, astfel încât să stimuleze ce este bun în copil și să corecteze ce este greșit.

    Exemplul cu Hoss este stupid, pentru ca nu este relevant pentru un om credincios. Hoss credea intr-o autoritate, nu conteaza care era ea, crestinii cred in Dumnezeu cel Viu, Persoana. Chiar dvs va referiti la Dumnezeu cand ziceti in comentariul de mai sus: „Aveti dreptate, orice om are o valoare in sine, indiferent de aceste realizari. Sub aceasta lumina da, orice parcurs onorabil inseamna ca nu exista ratare. Acum imi pare rau ca am pus eticheta ratarii asupra prietenului meu din copilarie” – Asta este o parafrazare a invataturii Hristice, conform careia sufletul omului este unic, fiecare fiinta este irepetabila si valoreaza cat intregul univers material. Doar ca despărtind de Dumnezeu cel Viu aceasta invatatura iese brambureala “umanista” care l-a creat pe Hoss.

    Educatia a la Alfie Kohn, cu mici excepții, creaza oameni slabi, plangaciosi si depresivi. Este o fundatura.

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      Respectul este reciproc, nu poti cere daca nu oferi. Sunt o persoana cu prea multe defecte si apucaturi rele ca sa imi doresc sa fac din copiii mei niste copii fidele ale persoanei mele prin emulatie. Chiar nu am pretentia ca stiu exact ceea ce este rau si trebuie sa corectez si care este binele pe care sa il implantez in educatia copiilor, ar fi prea arogant din partea mea. Cred intr-o calatorie in care putem afla impreuna, punandu-ne intrebari si experimentand, gresind si tragand concluzii, copilul avand avantajul unor mai putine idei preconcepute.

      Nu m-am referit la nici o fiinta supranaturala, nici direct nici indirect, nu cred in asa ceva. Cred ca faceti confuzie intre nazismul lui Hoss si umanism. Umanismul precede crestinismul cu vreo cateva secole, avand radacinile prin gandirile filosofilor greci sau curentul Tao din China. Au fost chiar studii de comparatie care au ajuns la concluzia existentei unei mari similitudini intre invataturile lui Isus din Nazaret si cele ale lui Laozi, fondatorul Taoismului. Diferenta majora fiind ca in Tao nu se prea pune accentul pe existenta unui zeu personal.

      “oameni slabi, plangaciosi si depresivi” tocmai ati descris Homo Sovieticus. Este clar, nu sunteti publicul meu tinta.

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      O sa incerc sa va dau un raspuns care sa raspunda scarii dumneavoastra de valori care transpare in comentariu. Lipsa de valori morale intrinseci apare datorita modului in care este facuta incercarea transferului de valori, indiferent daca valorile sunt intr-un cadru religios, oricare ar fi religia, sau nereligios. Intentia tatalui lui Hoss era ca acesta sa devina preot, deci componenta religioasa crestina a existat. Pentru ca el trebuia sa execute ordine pe sistem recompensa si pedeapsa, fara sa puna intrebari, inclusiv din cele lamuritoare in caz ca nu ar fi inteles ceva, el nu a interiorizat valorile crestine. In momentul in care nu a mai fost gardianul moral acolo, tatal lui Hoss, acesta neinteriorizand valorile crestine, a ascultat de ce gardian avea acolo, din intamplare a fost unul nazist.
      Daca tatal lui Hoss i-ar fi explicat valoarea umana din perspectiva valorilor crestine, asa cum ati facut-o dumneavoastra, si i-ar fi permis sa puna intrebari lamuritoare, poate ca Hoss ar fi interiorizat ideea de valoare inestimabila a fiecarei fiinte umane (crestine sau nu) si nu ar fi facut ceea ce a facut.

  13. Baciu spune:

    DNA si cele cateva mii de procurori, judecatori au rolul de a incerca sa schimbe cate ceva din vechile mentalitati ale omului nou din epoca populara si de a crea noi mentalitati cu privire la lege si respectarea ei pentru noile generatii. Cat priveste educatia, problema este CALITATEA. Daca educatia este de calitate acasa, daca la scoala, nu conteaza daca prin metode vechi sau noi, se face calitate, atunci rezultatul este calitate. Problema este ca la scoali incepand cu preuniversitar si pana la universitar calitatea este in scadere exponentiala.

    • Constantin spune:

      “Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare.” scrie pe site-ul instituției.

      Am recitit OUG 43/2002 cu toate modificările (și vă mulțumesc pentru asta), dar n-am întâlnit nimic despre rolul pedagogic al DNA. Nu sunt mențiuni nici privitoare la omul nou, ori la schimbarea mentalităților…Eu, unul, aș prefera ca DNA să cerceteze hoții care fură din munca mea și a copiilor mei, iar de educație să se ocupe structurile competente în domeniu.

      Doar că, în timp ce DNA se străduiește să-și ducă la îndeplinire îndatoririle în ciuda opreliștilor politicienilor, la Educație avem, probabil, cel mai incompetent ministru din istoria României. Or, observ că lumea pare mulțumită de prestația domnului Pop și nemulțumită de faptul că procurorii cercetează pe cei care fură din puținul meu. Nu știu de ce, dar parcă ceva nu este în ordine…

  14. Lorica spune:

    Morala mai ales si educatia fizica, foarte probabil ,vor creea generatii, mai sanatoase la suflet,minte si trup. Salvarea natiei de la decadere este o urgenta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Corneliu Moisei


Corneliu Moisei

Experienta de 10 ani in companii multinationale. Domeniul de activitate organizatii globale de suport tehnic pe solutii de retelistica, telecom si planificarea resurselor si proces... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)